CĂLĂUZA, URMEAZĂ-MĂ!

Prescott – Arizona

Un grup de copii cântă: „Vechea religie,” apoi un frate spune: „Copiii ţi-au pregătit un dar, frate Branham.”

Copiii îi dau darul, iar o soră spune: „Copiii au economisit fiecare bănuţ şi au pregătit un cadou pentru tine, frate.”

Mulţumesc mult. Mulţumesc, frăţiorul meu; mulţumesc, surioara mea. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Ştiţi că Isus a spus: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.” (Matei 25.40). Voi sunteţi bărbaţii şi femeile de mâine, dacă mai există un mâine…

………………………………………………………………………………………

(Un grup cântă o cântare).

După asta, cred că aş putea predica vreo patru ore. Nu este de mirare că voi, fetiţele şi băieţii, cântaţi atât de frumos;  ascultaţi numai cum cântă mamele şi surorile voastre mai mari. Foarte frumos.

Cine este fetiţa care a condus cântarea? Nu cumva este cea pe care am întâlnit-o acolo? Are o voce minunată, şi nu doar ea, ci voi toţi. Cred că aici am auzit cele mai frumoase cântece. Faceţi repetiţii? (Cineva spune: „Nu, frate. Aşa cântăm noi.”). Da? Vă spun sincer că această pricepere în a cânta este o binecuvântare, iar mie îmi place foarte mult când se cântă frumos. De altfel, întotdeauna am spus că atunci când voi merge în cer, aş vrea să merg într-un loc unde se cântă.

Voi ştiţi, desigur, că cântecele dau curaj. Aţi ştiut aceasta, nu-i aşa? Ştiţi ce fac soldaţii când se duc la luptă? Cântă, pentru că aceasta le dă curaj. La fel facem şi noi: când mergem la luptă cântăm, pentru că aceasta ne dă curaj să mergem mai departe.

Vă mulţumesc, micuţilor, pentru acest dar minunat. Vă mulţumesc şi din partea doamnei Branham, din partea Rebecăi, a lui Iosif şi a Sarei. Este foarte greu să găseşti cuvinte de mulţumire pentru aceşti copilaşi care şi-au economisit bănuţii… Nu vreau să-i primesc. Am privit înăuntru şi am văzut o bancnotă de 10 dolari, iar atunci mi-am zis: „Cum aş putea primi?”

 Darul lor îmi aminteşte de o mică istorioară, pe care aş vrea să v-o spun.

Era odată o femeie văduvă care avea o mulţime de copii. Bărbatul îi murise, iar ea avea doar doi bănuţi pentru zeciuială, la fel ca bănuţii pe care i-aţi strâns voi. Şi ştiţi ce a făcut? S-a dus şi i-a pus în cutia cu zeciuiala Domnului, iar Isus stătea deoparte şi privea.

Eu m-am întrebat adesea: „Oare eu ce aş fi făcut dacă eram acolo?” Probabil aş fi alergat la ea şi i-aş fi spus: „Nu! Nu, soră, nu face aceasta! Nu putem lua bănuţii de la tine, deoarece îţi trebuie pentru copilaşi.” Înţelegeţi? N-aş fi lăsat-o să-i pună, dar Isus a lăsat-o. De ce? Pentru că El ştia că este mai ferice să dai decât să primeşti; ştia ce urma să facă pentru ea. Înţelegeţi?

Astfel, le mulţumesc din toată inima celor mici. Vă mulţumesc şi vouă tuturor, precum şi fraţilor Leo şi Gene, pentru această părtăşie minunată. Pentru mine, acestea au fost trei zile de închinare.

De fapt, chiar şi atunci când sunt la vânătoare în junglă, sau oriunde m-aş afla, pot să vă privesc sau să vă aud vorbind, dar în după-amiaza aceasta am avut privilegiul să vă vizitez acasă. Niciodată n-am văzut un loc în care să fie atâtea case frumoase şi îngrijite, iar oamenii să aibă atâta respect pentru Hristos şi pentru Evanghelie.  Desigur, voi aţi pornit pe calea cea bună. Mergeţi înainte şi Dumnezeu să fie cu voi!

Vreau să vă spun că am făcut câteva vizite. Astfel, ieri le-am vizitat pe surorile acestea; nici măcar nu le-am cunoscut, pentru că le-am văzut doar ochii şi nasul de sub învelitori. Prin bunătatea fraţilor Leo şi Gene, care m-au însoţit pe la casele voastre, am dat mâna cu copilaşii, care sunt prorocii şi prorocițele epocii viitoare, dacă va mai fi vreuna.

Voi ştiţi că Isus îi iubeşte pe copii, iar Biblia spune că era un băieţel care se numea Moise. Noi vom vorbi puţin despre el. Era un copil foarte cuminte, dar ştiţi de ce? Pentru că a fost crescut de o mămică adevărată, care l-a învăţat despre Domnul. Acesta este motivul.

Eu cred că şi mămicile voastre sunt la fel ca ea şi vă învaţă despre Domnul, de aceea trebuie să le ascultaţi.

Ştiţi care este prima poruncă din Biblie, însoţită de o făgăduinţă? Poate este cam greu să înţelegeţi aceste porunci, dar prima dintre ele este: „Să nu ai alţi dumnezei afară de El,” iar prima poruncă însoţită de o făgăduinţă se adresează copiilor. Aţi ştiut aceasta? El a spus: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, cum ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău, ca să ai zile multe şi să fii fericit în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.” (Deuteronom 5.16). Dacă îi veţi asculta pe părinţii voştri, veţi avea o viaţă lungă pe pământul pe care vi l-a dat Domnul, ceea ce înseamnă că veţi avea mai mult timp să-L slujiţi.

Nădejdea mea este că privesc la un grup de predicatori, cântăreţi şi evanghelişti ai zilei de mâine, desigur, dacă va mai fi vreuna.

Vreau să vă spun că există posibilitatea de „a ucide” un om prin bunătate, şi aceasta faceţi voi, cei de aici. Cum? Am mâncat până n-am mai putut. Niciodată n-am fost atât de bine tratat ca aici. Cred că dacă aş fi fost un înger venit din cer, nu m-aţi fi primit atât de bine, de aceea tot ce pot spune este că vă mulţumesc.

Vă spun sincer că, dacă veţi veni şi voi la Tucson, nu voi putea să vă primesc la fel de bine, pentru că nu am priceperea necesară, dar voi face tot posibilul să vă simţiţi bine.

Vreau să le mulţumesc fratelui şi sorei Shantz, pentru că în după-amiaza aceasta am avut privilegiul să-i întâlnesc pe copiii lor şi pentru că ne-au deschis uşa casei lor ca să putem sluji Domnului în ea. Deşi nu pare a fi un lucru mare, este, deoarece aşa ceva se întâmpla doar în zilele Bibliei, iar în faţa lui Dumnezeu are aceeaşi valoare ca şi atunci.

Să nu uitaţi că dacă ar mai fi mulţi ani de acum înainte, oamenii ar privi în urmă şi ar spune: „O, dacă aş fi trăit în zilele acela, la Prescott!”

Prieteni, noi trăim în ziua aceasta, apoi vom ajunge la capătul drumului, unde ne va aştepta răsplata din ziua aceea măreaţă.

Acum vom deschide Cuvântul lui Dumnezeu ca să citim din El, dar înainte de a face aceasta, haideţi să vorbim cu Dătătorul Lui.

Isuse bun, nu pot să-mi exprim sentimentele şi recunoştinţa faţă de fratele Mercier, fratele Goad şi toţi aceşti oameni cumsecade, împreună cu copiii lor, care au fost atât de buni cu noi de când am venit aici, deoarece bunătatea lor a întrecut toate aşteptările. Noi ştim că ei sunt drăguţi şi buni, dar nu ne aşteptam să fim trataţi ca nişte regi.

Doamne, Te rog să fii întotdeauna cu ei, să le umpli inimile cu Duhul Sfânt şi să le dai Viaţa veşnică. Îngăduie ca în ziua fără sfârşit, să ne întâlnim în prezenţa Celui înaintea căruia ne închinăm, pe care Îl iubim şi-L lăudăm pentru toate acestea. Până atunci, ţine-ne credincioşi în Cuvântul Tău, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Azi-dimineaţă v-am ţinut foarte mult, dar acum voi încerca să termin repede şi să vorbesc în aşa fel încât să fiu înţeles şi de cei mici şi de cei mari.

Voi citi din Evanghelia după Marcu capitolul 10, începând de la versetul 17 la 22:

„Tocmai când era gata să pornească la drum, a alergat la El un om, care a îngenuncheat înaintea Lui şi L-a întrebat: „Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”

„Pentru ce Mă numeşti bun?”, i-a zis Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu.

Cunoşti poruncile: „Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să nu înşeli; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.”

El I-a răspuns: „Învăţătorule, toate aceste lucruri le-am păzit cu grijă din tinereţea mea.”

Isus S-a uitat ţintă la el, l-a iubit şi i-a zis: „Îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă.”

Mâhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot; căci avea multe avuţii.”

Aş vrea să aduc un mesaj micuţ, potrivit atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Astfel, voi vorbi despre subiectul: „Urmează-Mă!” şi „Călăuza,” pentru că cineva călăuzeşte: „Călăuza,” şi cineva este chemat s-o urmeze: „Urmează-Mă!”

Fiecare dintre noi am făcut primii paşi fiind călăuziţi de cineva şi desigur, mamele noastre îşi amintesc acei paşi, dar noi nu ni-i amintim. Cineva v-a călăuzit şi aţi început să faceţi primii paşi, iar eu pot să-mi amintesc când Billy Paul, Iosif şi ceilalţi copii ai mei, au făcut primii lor paşi.

De obicei, mama îl călăuzeşte pe copilaş când acesta face primii paşi, pentru că ea este acasă, în timp ce tatăl este plecat la lucru să câştige bani pentru a-l întreţine. Copilul face primii paşi, iar seara, când tatăl se întoarce acasă, mama se duce la el şi-i spune: „O, dragule, copilaşul nostru poate să meargă. Vino să-l vezi şi tu.”

Şi copilaşul face primul pas ţinându-se de degetul mamei, pentru că nu are putere şi cade imediat. Şi voi a trebuit să vă ţineţi de degetul mamei. Când aţi făcut primul pas, cineva a fost acolo şi v-a ajutat, iar când veţi face ultimul pas din viaţa voastră, Cineva vă va ajuta din nou. Aşa este.

Vreau să ţineţi minte aceasta: Când aţi făcut primul pas, a fost cineva care v-a călăuzit, iar când îl veţi face pe ultimul, va fi din nou cineva care vă va călăuzi.

Noi avem nevoie de călăuzire, de aceea Dumnezeu ne-a asemănat cu oile. Aţi ştiut că oaia nu se poate descurca singură? Ea umblă încoace şi încolo, se rătăceşte şi nu ajunge nicăieri, de aceea are nevoie de cineva s-o călăuzească, iar acest lucru îl face păstorul.

Când era pe pământ, Domnul Isus a spus că El este Păstorul cel bun care călăuzeşte oile.

Dar acum, noi trăim într-o altă zi; totul s-a schimbat; totul s-a pervertit. Ştiţi ce călăuză pun oamenii de astăzi în faţa oilor? O capră. Şi ştiţi unde le călăuzeşte capra? Drept la moarte. Sărmanele oiţe nu ştiu unde se duc; ele nu ştiu decât să meargă după călăuză, iar aceasta le duce drept la moarte. Apoi, capra sare şi merge mai departe, în timp ce oile rămân acolo şi sunt omorâte.

Vedeţi, capra nu este o călăuză bună, dar Isus, Păstorul cel bun, Îşi ia oile de mână şi le călăuzeşte la Viaţă. Da, este nevoie de cineva să le călăuzească pe oi.

Mai întâi este bunătatea mamei, apoi este cuvântul tatălui. Astfel, după ce mama ne ajută să facem primii paşi, toţi alergăm la tata după înţelepciune, pentru că el este capul familiei. Nu că ar fi mai deştept, dar tatăl este călăuza familiei, iar noi facem ce spune el.

Dacă tata zice: „Fiule, vreau să faci cutare lucru…” noi îl ascultăm imediat, pentru că ascultăm de înţelepciunea lui. El a învăţat foarte multe lucruri şi, punându-i întrebări, putem profita de ceea ce ştie.

De exemplu, îţi poate spune: „Fiule să nu faci cutare lucru, pentru că nu este bine. Când eram ca tine, tata mi-a spus să nu fac aceasta, dar nu l-am ascultat şi uite ce lucru rău mi s-a întâmplat din cauza aceasta.” Apoi îţi spune ce să faci ca să fie bine.

După călăuzirea mamei, noi avem nevoie de înţelepciunea şi înţelegerea tatălui, după care mergem mai departe, la o altă călăuză şi aceasta este învăţătoarea. Ea încearcă să ne înveţe şi să ne dea educație cât poate de bine şi ne duce până în punctul unde putem citi Biblia şi cântările, astfel încât să putem afla singuri despre Dumnezeu. Înţelegeţi? Şi încă ceva. Tot învăţătoarea este aceea care vă învaţă să citiţi şi să scrieţi. Este mare lucru să ai o învăţătoare bună, care să te înveţe lucruri bune. După ce o părăseşti pe învăţătoare, urmează alte călăuze: profesorii, care te călăuzesc mai departe. Înţelegeţi?

Deci, mămica v-a învăţat să mergeţi; tăticul v-a învăţat să fiţi isteţi şi cuminţi, cum să aveţi grijă de voi şi cum să vă comportaţi, iar învăţătoarea v-a educat şi v-a învăţat să scrieţi şi să citiţi.

Dar când îi părăsiţi pe tăticul, pe mămica şi pe învăţătoare, trebuie să vă ia altcineva în grijă. Cine aţi vrea să vă ia în grijă în continuare? (Un copil spune: „Isus”). Aşa este. Isus trebuie să vă ia în grijă. Acesta este un răspuns cât se poate de bun, pentru că Isus are grijă de voi în continuare.

Tânărul despre care am citit în textul nostru era foarte bogat şi a fost călăuzit destul de bine. Astfel, mama lui l-a învăţat să meargă. Vedeţi voi, poate abia terminase liceul şi era foarte admirat de ceilalţi. Fiind călăuzit corect, el mergea bine, aşa cum îl învăţase mama lui şi a avut succes, pentru că era deja bogat.  Avea 18 ani şi abia terminase liceul, dar era deja bogat. Vedeţi voi, călăuzele pe care le avusese au fost bune. Mama lui l-a învăţat să meargă; tatăl l-a învăţat cum să se descurce, aşa că deşi era tânăr, băiatul era deja bogat, câştigase o grămadă de bani. În ciuda vârstei pe care o avea, era un om cu influenţă, plin de succes şi educat.

Adevărul este că are o mare importanţă felul în care sunt crescuţi copiii; contează foarte mult, iar acest tânăr fusese călăuzit de oameni religioşi.

Aţi ştiut că există o mulţime de copii care nu primesc o călăuzire religioasă în familie? Părinţii lor nu cred în Dumnezeu, aşa că beau, fumează, se ceartă, lipsesc noaptea de acasă, nu pregătesc mâncare pentru micuţii lor şi aşa mai departe. Nu sunteţi fericiţi că părinţii voştri sunt creştini?

Când veţi avea şi voi copii, n-aţi vrea să fiţi nişte părinţi la fel cum sunt părinţii voştri? Aceasta este foarte bine.

Deci, acest tânăr a primit o călăuzire religioasă mult mai bună decât ceilalţi tineri de vârsta lui, deoarece în discuţia avută cu Isus, a spus că a ţinut poruncile încă din copilărie.

Şi voi aţi avut călăuze bune. Tatăl şi mama voastră au făcut tot ce au putut ca să deveniţi adevăraţi domni şi doamne, adevăraţi slujitori ai lui Dumnezeu.

Şi nu uitaţi! Într-o zi veţi muri, iar dacă veţi trăi până la venirea lui Isus, veţi fi luaţi la cer în răpire. Ştiaţi aceasta? Dacă mămica şi tăticul mor înaintea voastră şi Isus nu vine în generaţia aceasta, aţi ştiut că mai întâi vor învia şi vor fi proslăviţi ei şi apoi va avea loc răpirea? Trâmbiţa lui Dumnezeu va suna şi mai întâi vor învia cei morţi în Hristos, apoi noi, care am rămas în viaţă, vom fi răpiţi împreună cu ei. Vom fi schimbaţi într-o clipă.

Trebuie să ţinem minte aceasta, pentru că este lucrul cel mai important din viaţa noastră. Înţelegeţi acum? Cel mai important lucru din viaţa noastră este să ne pregătim pentru întâlnirea cu Dumnezeu, dar pentru aceasta nu ajunge să fim religioşi.

Tânărul nostru a zis: „Bunule Învăţător…”

Înainte de a vorbi despre aceasta, amintiţi-vă că el fusese învăţat să meargă corect; fusese educat bine, ştia cum să câştige bani, era bogat, avea influenţă şi era religios, dar se confrunta cu o problemă cu care ne confruntăm cu toţii, şi anume: problema Vieţii veşnice, pentru că religia nu ne poate da Viaţa veşnică, ci este doar o faţadă. Tânărul din lecţia noastră a avut cei mai buni profesori, dar cu toate acestea îi lipsea ceva, şi pentru că era conştient de aceasta, a spus: „Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”

Voi credeţi că Isus era Dumnezeu, aşa-i? Şi pentru că ştia ce gândea tânărul, i-a zis: „Ţine poruncile…” Prin aceste cuvinte, Isus a ţintit chiar în religia lui, ca să vadă ce va spune de data aceasta. Cu alte cuvinte, i-a zis: „Ţine-ţi religia!”

Şi tânărul I-a răspuns: „Am făcut aceasta încă de când eram copil, pentru că părinţii şi preotul m-au învăţat această religie, dar cu toate acestea, ştiu că nu am Viaţă veşnică.”

Vedeţi? Poţi să fii bun, să nu furi, să nu fumezi, să nu minţi şi să nu-ţi înşeli părinţii. Să nu începi să spui minciuni, pentru că o minciună mică o trage după ea pe următoarea, şi te vei trezi că îţi va fi mai uşor să minţi decât să spui adevărul. Înţelegeţi? Nu trebuie să faceţi aceasta! Nu trebuie să minţiţi!

Aţi ştiut că trupul vostru nu este făcut să mintă? Ştiaţi că oamenii au inventat un aparat care citeşte reacţiile nervilor voştri? Îţi pun o bandă îngustă în jurul încheieturii mâinii şi una în jurul capului.

Poate îţi zici: „Am minţit, dar pot s-o fac cu atâta uşurinţă, încât toţi vor cred că spun adevărul.”

Ei te vor întreba: „Este adevărat că duminică după-amiază ai fost la fratele Shantz şi l-ai ascultat pe fratele Branham predicând?”

Dacă vei răspunde: „Nu, domnule, nu am fost acolo!” detectorul de minciuni va spune: „Ba da, ai fost! Ba da, ai fost!” Ştiaţi aceasta?

Tu vei spune din nou: „Nu am fost!” dar el va repeta: „Ba da, ai fost!”

Minciuna este un lucru îngrozitor, iar noi nu am fost făcuţi să minţim. Este un lucru atât de îngrozitor, încât atunci când minţi îţi este afectat sistemul nervos, ceea ce îţi provoacă ulcer şi alte boli, iar în final te va ucide. Minciuna este un lucru rău pentru că noi nu am fost făcuţi nici ca să minţim, nici ca să furăm şi nici ca să facem altceva de felul acesta.

Tânărul acesta nu a minţit şi nici nu a furat vreodată, dar cu toate acestea şi-a dat seama că nu avea Viaţa veşnică, aşa că a întrebat: „Ce pot face ca s-o am?” Prin răspunsul Său, Isus a arătat clar că religia nu este suficientă pentru aceasta: „Ţine poruncile!” i-a zis El.

„Învăţătorule, toate aceste lucruri le-am păzit cu grijă din tinereţea mea.” Vedeţi? Deşi ţinuse toate poruncile, tânărul ştia că nu are Viaţa veşnică.

Şi Isus a continuat: Dacă vrei să ai Viaţă veşnică şi să fii desăvârşit, îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă.”

Desigur, nu este nici o problemă dacă ai bani şi nu este rău  că eşti bogat sau eşti un om influent. Totul este cum te comporţi după ce ai ajuns aşa, înţelegeţi?

Deci Isus i-a zis: „…du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă.” Dar tânărul avea atâţia bani, încât nu mai ştia ce să facă cu ei. Vedeţi voi, era foarte admirat de cei din jur, şi era foarte bine pregătit pentru viaţă, deoarece primise o educaţie foarte bună de la mama lui, de la tatăl lui, de la preoţi şi de la toţi ceilalţi, dar cu toate acestea îi lipsea ceva.

Acum mă voi adresa adulţilor. Tânărul ştia că-i lipsea ceva şi că nu avea Viaţa veşnică, deoarece religia nu aduce cu sine Viaţa veşnică, nici formele, senzaţiile, sentimentele, etc. De exemplu, dacă te superi, simţi ceva; dacă plângi, nu este nici o problemă, dacă strigi este bine, dar toate acestea nu înseamnă nimic, pentru că tu ai nevoie de Viaţă veşnică.

Poate zici: „Eu am fost un baptist credincios!” sau: „Am fost un metodist, un prezbiterian sau un penticostal…” dar aceasta nu înseamnă nimic.

Cam aşa era şi cu tânărul acesta: El fusese educat în religia acelui timp, dar cu toate acestea nu avea Viaţă veşnică şi dorea să ştie cum o poate primi. El a fost îndrumat bine, dar când a fost pus în faţa alegerii, a refuzat să se lase călăuzit spre Viaţa veşnică. Călăuzele pe care le avea deja, aveau atâta influenţă asupra lui încât nu voia să le părăsească.

Aceasta este ceea ce vrea să vă spună fratele Branham, deşi merge cam adânc pentru puterea voastră de înţelegere.

Educaţia este bună; este bine să mergeţi la şcoală şi să învăţaţi, dar aceasta nu vă mântuieşte. Este bine să ai mulţi bani, să-ţi creşti copiii, să le asiguri hrană şi îmbrăcăminte muncind cum a muncit mama şi tatăl tău. Este foarte bine, dar aceasta nu vă mântuieşte. Puteţi merge într-un laborator şi să învăţaţi cum să amestecaţi substanţele, cum să despicaţi atomii; puteţi să vă urcaţi  într-o rachetă şi să mergeţi pe lună, dar aceasta nu vă va mântui. Voi aveţi nevoie de Viaţa veşnică, iar aceasta v-o poate da Unul singur. Mămica nu poate să v-o dea; tăticul nu poate să v-o dea; păstorul sau călăuza voastră de aici, nu poate să v-o dea, nimeni nu poate să v-o dea, de aceea, cine vrea Viaţa veşnică trebuie să vină la Isus Hristos, pentru că El este singurul care v-o poate da.

Învăţătoarea poate să vă dea educație, iar voi trebuie să învăţaţi ce spune ea; mama poate să vă înveţe să mergeţi în picioare şi voi trebuie să faceţi aceasta; tata poate să vă înveţe cum să vă descurcaţi în viaţă şi voi învăţaţi şi aceasta, dar singurul care poate să vă dea Viaţa veşnică este Isus. Înţelegeţi?

Preotul tău, călăuza ta şi aşa mai departe, pot să te înveţe religie; poţi să înveţi mesajul pe care noi încercăm să-l aducem, dar nici aceasta nu-ţi dă Viaţă veşnică, ci trebui să-L primeşti pe Isus Hristos. Mă înţelegeţi cu toţii? Dacă vrei să ai Viaţa veşnică, trebuie să-L primeşti pe Isus Hristos.

Problema este că de multe ori călăuzele au atât de multă influenţă asupra noastră, încât atunci când suntem puşi în faţa alegerii, nu mai ştim ce să facem.

Oh, dar dacă respingi călăuzirea spre Viaţa veşnică, nu mai este nici o nădejde pentru tine, pentru că aceasta este Viaţa care nu se sfârşeşte niciodată. Educaţia este bună, pentru că ne este folositoare aici. Aparatele sunt bune, banii sunt buni, a fi un om bun este bine, dar vedeţi voi, când viaţa aceasta se sfârşeşte, nu vă mai rămâne nimic. Înţelegeţi? Dar voi, adulţii, mă înţelegeţi? Nu vă alegeţi cu nimic.

Acesta este motivul pentru care trebuie să-L primim pe Isus Hristos: ca să avem Viaţă veşnică, pentru că numai El ne poate călăuzi într-acolo.

Chiar dacă tânărul nostru a obţinut toate aceste lucruri din şcoală şi de la părinţii lui, vedem că a pierdut lucrul cel mai de preţ pe care ar fi putut să-l aibă: călăuzirea Duhului Sfânt, pentru că Isus i-a zis: „Vino şi urmează-Mă!” dar el L-a refuzat.

Voi, fetele şi băieţii care veţi absolvi în curând şcoala, să ştiţi că cea mai mare Călăuză care există este Isus Hristos, pentru că El ne călăuzeşte spre Viaţa veşnică. Această călăuzire se află în faţa fiecărei fiinţe umane, iar oamenii au ocazia să aleagă.

Fiecare om are posibilitatea să aleagă, ceea ce este un lucru mare. Tăticul şi mămica voastră au ales să aibă un băieţel sau o fetiţă drăguţă. Apoi, într-o zi veţi avea şi voi posibilitatea de-a alege dacă vreţi să învăţaţi de la învăţătoare sau nu. Ea vă explică foarte bine, dar voi puteţi fi nişte băieţi atât de răi încât să nu vreţi să învăţaţi; sau voi, fetele, puteţi fi atât de rele încât să nici nu ascultaţi ce vă spune. Deci, chiar dacă sunteţi mici, aveţi posibilitatea de-a alege.

Apoi mama vă întreabă:

„Ai luat 10 la examen?”

„Nu! Am luat o notă mică.”

„Da? Înseamnă că trebuie să te apuci de învăţat.” Şi trebuie s-o faceţi! Trebuie să învăţaţi cum spune mama şi tata.

Totuşi, voi aveţi din nou posibilitatea de-a alege: puteţi să-i ascultaţi şi să vă apucaţi de învăţat sau puteţi să nu învăţaţi. Puteţi spune pur şi simplu: „Nu vreau să învăţ!” pentru că aveţi posibilitatea de a alege.

Mai târziu, veţi avea posibilitatea de-a alege cu ce băiat sau fată vă veţi căsători. Da, tot timpul vieţii, aveţi posibilitatea de a alege. Va trebui să alegeţi dacă vreţi să trăiţi şi după această viaţă, sau dacă vă mulţumiţi doar cu admiraţia oamenilor de aici: să fiţi actori, dansatori, etc.

Uitaţi-vă la fetiţele care au cântat mai devreme. Ce voce minunată au! Ele ar putea să-şi cultive această calitate şi să devină cântăreţe de operă; şi la fel băieţii. Dacă ar alege să-şi vândă dreptul de întâi născut, ar putea ajunge ca Elvis Presley. Dar voi nu vreţi aceasta, nu-i aşa?

Dumnezeu v-a dat un talent, iar voi trebuie să alegeţi pentru cine vreţi să-l folosiţi: pentru Dumnezeu sau pentru Satan?

Leo, fratele vostru de aici, are talentul de a conduce. Şi ce face el cu acest talent? Intră în afaceri ca să devină milionar sau întemeiază un cămin în care să se adune toţi oamenii care vor Viaţa?

Voi trebuie să alegeţi ce vreţi să faceţi.

Fiecare din voi trebuie să aleagă şi fiecare din noi trebuie să-şi pună întrebarea: „Cum rămâne cu Viaţa veşnică? Voi trăi şi după această viaţă sau nu?” apoi trebuie să venim la Isus ca să primim Viaţa veşnică.

Dumnezeu ne-a dat posibilitatea să alegem şi nu ne împinge în nici o parte, ci ne lasă să hotărâm singuri. Deci nu trebuie să vă silească nimeni, ci trebuie să alegeţi singuri.

Acum haideţi să-l urmărim cu toţii pe tânărul acesta, şi adulţii şi copiii. Haideţi să vedem ce alegere a făcut el şi unde a ajuns.

Poate că atunci când vor creşte, fetiţele şi băieţii aceştia cu voci atât de minunate se vor gândi să facă o carieră din arta de a cânta. Îl ştiţi pe tânărul Elvis Presley? M-aţi auzit vorbind despre el în predicile mele? De fapt, eu spun doar că el a avut posibilitatea de a alege, aşa cum puteţi alege şi voi. El a descoperit că poate să cânte şi uitaţi-vă ce a făcut: acelaşi lucru pe care l-a făcut şi Iuda Iscarioteanul: L-a vândut pe Isus. Domnul Isus i-a dat o voce minunată, dar ce a făcut cu ea? A vândut-o diavolului. Gândiţi-vă că a refuzat să meargă cu Isus, iar într-o zi trebuie să ajungă la capătul drumului.

Tânărul bogat a făcut acelaşi lucru, de aceea aş vrea să-l urmărim puţin.

El era un om cu influenţă, probabil un tânăr drăguţ, cu părul negru, pieptănat într-o parte şi bine îmbrăcat, aşa că femeile îşi ziceau: „O, ce tânăr chipeş!” Probabil că el le făcea cu mâna, iar ele îi răspundeau. Se credea foarte important, pentru că era tânăr şi chipeş, dar nu privea în jos, spre capătul drumului.

„Sunt tânăr, frumos şi bogat, aşa că pot cumpăra tot ce-mi doresc. Aş putea s-o iau pe oricare din aceste fete, pentru că toate mă plac şi ştiu că sunt un om mare.” Şi le avea într-adevăr pe toate aceste, pentru că urmărea atent toate sfaturile tatălui său.

„Sunt şi foarte religios, pentru că mă duc la biserică.”

Da, putea merge mai departe, admirat, bogat şi celebru.

Astăzi, voi aveţi posibilitatea să ajungeţi o stea de cinema sau ceva de felul acesta. Cei mai mulţi dintre copiii de astăzi, ştiu mai multe despre aceşti actori celebri decât despre Isus Hristos. Vedeţi? Voi îi învăţaţi despre Isus, dar când se uită la un film, îi cunosc pe actori şi ştiu totul despre ei; sunt bine informaţi. Vorbiţi-le însă despre Biblie şi veţi vedea că nu ştiu nimic despre ea. Vedeţi? Este vorba de a face o alegere greşită. Cântăreţii îşi vând talentul dat de Dumnezeu pentru faimă.

Şi iată-l pe tânărul nostru ajuns la sfârşitul vieţii. Haideţi să-l mai urmărim puţin. Ştiţi ce spune Biblia despre el? A avut tot mai mult succes, dar faptul că ai succes nu dovedeşte întotdeauna că ai făcut o alegere corectă. Ştiţi ce a făcut el? A început să se distreze, să dea petreceri şi să cheltuiască o grămadă de bani cu fetele. Apoi, probabil s-a căsătorit şi a avut o familie. S-a îmbogăţit atât de mult, încât a trebuit să-şi construiască hambare noi. Mai mult, a zis: „Vedeţi? Nu m-am dus după Isus, dar uitaţi-vă ce bine mi-a mers!”

Puteţi să-i auziţi pe oameni spunând: „Priviţi cum m-a binecuvântat Dumnezeu!” dar aceasta nu înseamnă nimic. Înţelegeţi?

După un timp, hambarele lui s-au umplut atât de tare încât tânărul a zis: „Suflete, odihneşte-te! Am atâţia bani şi atâta succes! Sunt un om atât de important şi de puternic! Sunt membru la toate cluburile, am în mâini bogăţiile lumii, am pământuri întinse şi grămezi de bani. Toţi oamenii mă admiră.” Dar ştiţi ce spune Biblia? „…Dumnezeu i-a zis: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?” (Luca 12.20).

Ce s-a întâmplat apoi? La porţile lui zăcea un cerşetor, un creştin bătrân. La Ierusalim, oamenii mănâncă pe acoperişurile caselor, iar firimiturile cad pe jos: bucăţi de carne, pâine, etc. Acele firimituri nu se adună, ci sunt lăsate pentru câini. Îmi permiteţi să fac o mică glumă aici?

Ei au M.P.T. Ştiţi ce înseamnă aceasta? Muşte. Peste tot sunt muşte: muşte pe pâine, muşte pe carne, muşte pe unt. Peste tot sunt numai muşte care zboară prin toate murdăriile şi apoi se aşază pe mâncare.

Oamenii se urcă pe acoperişul clădirii să mănânce, iar ceea ce cade de la masa lor, se mătură jos. Imediat vin câinii de pe străzi şi mănâncă toate acele resturi, dar omul acesta îl lăsa pe bietul creştin bătrân să zacă în stradă şi să mănânce ceea ce cădea de la masa lui.

Numele acestui sărman era Lazăr, iar după un timp  s-a umplut de bube, dar pentru că nu avea nici o posibilitate să se trateze, veneau câinii şi i le lingeau.

Bogatul avea bani să-şi cumpere tot felul de leacuri dacă s-ar fi îmbolnăvit şi avea o mulţime de doctori, dar ştiţi, uneori doctorii nu te pot ajuta şi leacurile lor nu folosesc la nimic, ci depindem de îndurarea lui Dumnezeu.

Şi iată că bogatul a ajuns la capătul drumului. Doctorii nu l-au mai putut ajuta, asistentele nu l-au mai putut ajuta, medicamentele nu l-au mai putut ajuta şi a murit. Sufletul i-a părăsit trupul, aşa că a lăsat toţi banii, toată educaţia şi toată admiraţia oamenilor. Desigur, rudele i-au organizat un serviciu funerar pompos, poate au înălţat şi drapelul. A fost prezent primarul oraşului şi predicatorul, care a spus: „Fratele nostru a plecat în slavă,” şi aşa mai departe, dar Biblia spune că fiind în iad, în chinuri, a ridicat ochii şi privind peste acea mare prăpastie, l-a văzut în cer pe cerşetorul care zăcuse la poarta lui   plin de bube, aşa că a strigat: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.” (Luca 16.24).

Vedeţi, el a făcut o alegere greşită în viaţă. Astfel, până când a ajuns la capătul drumului, a fost călăuzit de religie, de educaţie şi de succes, dar acolo s-au sfârşit toate, aşa că nu a mai avut nici un sprijin.

Înţelegeţi, micuţilor? El n-a avut nimic care să-l sprijine. Acolo banii nu l-au mai putut ajuta cu nimic; prietenii, doctorii şi medicamentele nu l-au putut ajuta; preotul şi religia nu l-au mai putut ajuta. De ce aceasta? Pentru că atunci când a stat în faţa alegerii, a refuzat să-L primească pe Isus, a refuzat Viaţa Veşnică. Ce i-a mai rămas? Să se afunde în moarte, în iad. Ce greşeală fatală a făcut tânărul acela când a refuzat călăuzirea lui Isus! Şi nu doar el, ci foarte mulţi tineri de astăzi fac aceeaşi greşeală prin faptul că refuză să se lase călăuziţi de Domnul Isus.

Cred că acum puteţi vedea cât poate fi de fatal să refuzi Viaţa veşnică, să refuzi călăuzirea lui Isus, atunci când îţi spune: „Vino şi urmează-mă!”

Aţi auzit ce a spus băiatul acela drăguţ în după-amiaza aceasta? Când pleci din şcoală ai nevoie de o altă călăuză, de aceea lăsaţi ca această Călăuză să fie Isus, pentru că El este Biblia. Credeţi aceasta? Biblia este Viaţa lui Isus şi poruncile Sale în formă de literă. Deci, trebuie să privim acolo ca să putem vedea. Acesta este planul; aceasta este harta pe care ne-a lăsat-o şi pe care trebuie s-o urmăm pentru obţinerea Vieţii veşnice.

Din cele relatate în Cuvânt, constatăm că tânărul bogat era pierdut, de aceea haideţi să mai luăm un exemplu.

 Aveţi timp şi răbdare să luăm un alt tânăr bogat şi influent care a făcut o alegere corectă? V-ar face plăcere să auziţi? Bine, atunci haideţi să luăm un alt tânăr bogat şi influent, care a fost pus în faţa aceleaşi alegri. Din exemplul precedent, am văzut unde a ajuns în final acel tânăr, chiar dacă a dus-o foarte bine: când a murit, el a fost pierdut şi a mers în iad.

Vom vorbi acum despre un alt tânăr confruntat cu aceeaşi situaţie, un tânăr bogat şi cu influenţă care, spre deosebire de primul, a acceptat călăuzirea lui Hristos, ceea ce trebuie să facem şi noi.

Textul care ne vorbeşte despre acest tânăr se află în Evrei 11.23-29. Daţi-mi voie să-l citesc. Mai aveţi puţină răbdare cu mine, nu-i aşa? Vom citi, apoi veţi putea spune: „L-am auzit pe fratele Branham citind din Biblie.” Înţelegeţi? În felul acesta, veţi şti că nu v-am vorbit de la mine, ci este tot Cuvântul lui Dumnezeu. Ascultaţi deci ce spune Biblia despre acest tânăr. Fiţi atenţi!

Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de părinţii lui când s-a născut: pentru că vedeau că era frumos copilul şi nu s-au lăsat înspăimântaţi de porunca împăratului.

Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui faraon,

ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.

El socotea ocara lui Hristos…” În vechime, în zilele lui Moise, era tot Hristos. Vedeţi? El este singurul care are Viaţa veşnică.

Ocara lui Hristos…” Voi ştiţi ce înseamnă aceasta: să fii numit „Holly-roller” şi aşa mai departe.

Dar Moise „socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire.”

Ştiţi ce înseamnă aceasta? Înseamnă că Moise fusese foarte, foarte sărac. Tatăl lui se numea Amram, iar mama, Iochebed. Ei erau foarte săraci, dar erau creştini. Biblia spune că erau în robie şi munceau din greu, deoarece trebuiau să facă o mulţime de cărămizi pentru Faraon. Şi ştiţi ce s-a întâmplat? Fiica acelui Faraon a coborât într-o zi la râu. Era tocmai ziua în care Iochebed, mama lui Moise, l-a pus pe copilaş într-un coş de nuiele şi i-a dat drumul pe apă. Crocodilii îi mâncaseră pe toţi copilaşii evrei, deoarece soldaţii egipteni îi omorau aruncându-i în apă. Femeia l-a pus în coşul de nuiele şi i-a dat drumul pe apă. Ştiţi ce a făcut ea ca să-i ţină pe crocodili departe? A uns coşul cu smoală.

Crocodilul venea gândindu-se: „Hmm… un evreu mic şi gras… Am să-l prind…” Îl auzea plângând, dar când se apropia era izbit de mirosul de smoală. Vedeţi, mama a fost călăuzită cum să-şi apere copilaşul, aşa că crocodilul făcea cale întoarsă, pentru că nu voia să aibă de-a face cu aşa ceva.

Şi în timp ce coşuleţul plutea pe râu, surioara lui, Miriam, îl urmărea. Apoi a venit fiica lui Faraon şi l-a scos afară din apă.

Ştiţi, mamele voastre spun că voi sunteţi cei mai drăguţi copilaşi din lume, şi aşa trebuie să spună, însă Biblia spune că acest băieţel era cu adevărat frumos: o mogâldeaţă blondă care ţipa şi lovea cu picioruşele în coşuleţ, pentru că îi era dor de mama lui. Şi ştiţi ce s-a întâmplat? Dumnezeu a pus în inima fiicei lui Faraon, toată dragostea pe care ar putea s-o aibă o mamă pentru copilaşul ei. Simţea că inima  ei se rupe de dragul lui, aşa că a zis: „Acesta este fiul meu!”

Dar era o problemă: nu îl putea alăpta, iar pentru că în vremea aceea nu erau sticluţele cu care aţi crescut voi, avea nevoie de o femeie care să-i alăpteze copilaşul… şi cum Miriam era acolo, i-a zis: „Îţi aduc eu o mămică potrivită.”

„Bine, du-te şi adu-o.” Şi ştiţi pe cine a adus fetiţa? Chiar pe mama lui Moise. Aceasta era cu adevărat înţelepciune, aşa-i? S-a dus şi a adus-o chiar pe mama băiatului.

Şi ea a zis: „Am să iau băiatul şi am să-l cresc în locul tău.” „Ştii ce?” i-a răspuns fiica lui Faraon, „am să-ţi dau trei sute de dolari pe săptămână, iar dacă vrei, poţi să locuieşti la palat.”

Vedeţi cum lucrează Dumnezeu când te încrezi în El şi stai neclintit în credinţă? Copilaşul acela era un proroc, iar ea ştia aceasta. Astfel, s-au dus la palat şi Moise a fost crescut de propria sa mamă, care primea trei sute de dolari pe săptămână ca să se îngrijească de tot ce-i trebuia. Gândiţi-vă la aceasta!

Apoi când băiatul s-a făcut mare, ea l-a învăţat să scrie şi să citească, iar mai târziu i-a zis: „Moise, tu eşti un copil bun. Tatăl tău şi cu mine, ne-am rugat lui Dumnezeu, iar El ne-a descoperit că eşti prorocul care va elibera poporul în viitor.”

Când s-a făcut mare, el a fost primit în familia Faraonului. Privindu-i pe cei din poporul său, care erau creştini, Moise a văzut că nu aveau cele necesare şi plângeau din pricina robiei aspre. Egiptenii îi băteau cu biciul până le ţâşnea sângele pe spate. Verii lui, unchii, tatăl, mama şi fraţii lui, erau bătuţi fără milă, în mlaştini, dar în adâncul inimii sale, el ştia că ei sunt poporul făgăduinţei lui Dumnezeu.

Astfel, a ajuns în faţa alegerii: să devină un om bogat, stăpân pe toate bogăţiile Egiptului, sau să fie un simplu sclav, ca ceilalţi din poporul său. În vremea aceea, Egiptul controla întreaga lume, dar cu toate acestea, Biblia spune că Moise a ales ocara de a munci în noroi şi de a fi creştin.

Egiptenii îşi băteau joc de ei şi îi loveau, iar dacă vreunul dintre ei spunea ceva, îl omorau fără milă. Totuşi, Moise a ales să fie cu aceşti oameni, în loc să fie chemat fiul fiicei lui Faraon. De ce a ales aceasta? Pentru că a văzut vremea sfârşitului. Acest tânăr bogat, L-a văzut pe Isus, aşa cum Îl vedem şi noi, într-o vedenie, şi a înţeles că la vremea sfârşitului i se va cere socoteală. Astfel, a primit călăuzirea lui Hristos şi a considerat că ocara Lui este cea mai mare avuţie.

Copilaşilor, când colegii voştri de la şcoală vor spune cuvinte murdare şi vă vor pune şi pe voi să le ziceţi, spuneţi-le: „Nu! Eu sunt creştin!” Ei vor râde de voi şi vă vor batjocori, dar voi să staţi liniştiţi şi să le spuneţi: „Sunt fericit că sunt creştin,” pentru că aşa a procedat şi Moise.

El a socotit ocara lui Hristos ca fiind o bogăţie mai mare decât toate comorile Egiptului.

Haideţi să vedem ce a făcut acest tânăr care a acceptat călăuzirea lui Hristos.

Primul tânăr bogat despre are am vorbit, nu a vrut să fie un ucenic al lui Isus, din cauză că era foarte admirat. Poate a devenit un actor celebru şi făcea tot ce dorea, dar când a murit n-a mai avut pe nimeni să-l călăuzească. Educaţia lui era bună şi la fel banii, dar când a venit moartea, s-a terminat. Nu s-a mai putut folosi de nimic din tot ce avusese în viaţă, n-a putut să-şi cumpere un bilet de călătorie pentru cer şi n-a putut ajunge acolo prin educaţie.

Şi cel de-al doilea tânăr avea aceste lucruri: era educat şi inteligent, mergea la şcoală, mama lui l-a învăţat să se poarte frumos, era atât de inteligent încât îi putea învăţa chiar şi pe proprii săi profesori, dar Hristos era în inima lui mai presus de toate aceste lucruri, de aceea şi-a zis: „Voi renunţa la toate ca să-L urmez pe Isus!” Ştiţi ce i-au făcut ceilalţi? L-au alungat, aşa că a devenit un sclav care muncea în noroi, la fel ca cei din poporul său.

Mai târziu, după ce a fugit din Egipt, într-o zi îşi păştea turma dincolo de pustie, şi ştiţi ce s-a întâmplat? (Un copil răspunde: „A văzut un foc într-o tufă.”). Aşa este, a văzut un Foc într-o tufă şi s-a dus să vadă ce este.

Vedeţi, în loc să-i învăţ eu pe copii, mă învaţă ei pe mine. Băieţelul acesta este foarte isteţ. Cine este tăticul tău?

(Copilul răspunde: „Domnul Shantz.).

Deci tăticul tău este domnul Shantz. L-aţi învăţat pe băieţel, nu-i aşa? Ochişorii lui strălucesc de nerăbdare să răspundă.

Dumnezeu i-a vorbit lui Moise şi i-a zis: „Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt. Te-am ales să te duci să-Mi eliberezi poporul, de aceea îţi dau putere să loveşti pământul cu urgii, să prefaci apa în sânge, să aduci muşte şi păduchi. Nu vei fi atins de nimic, pentru că Eu te-am ales.”  (Exod 3 – parafrazare). De ce? Pentru că Moise Îl alesese pe Hristos, iar dacă tu Îl alegi pe Hristos şi Hristos te va alege pe tine.

Dumnezeu i-a zis: „Tu M-ai ales pe Mine, iar Eu te aleg pe tine să mergi în Egipt.

Şi ce a făcut Moise? A călăuzit afară două milioane de oameni şi i-a dus în ţara făgăduită.

Copilaşilor, voi i-aţi auzit pe fraţii Leo şi Gene, pe tăticul şi pe mămica voastră povestind ce s-a întâmplat în pustie, cum a căzut pâine din cer să hrănească poporul înfometat şi toate celelalte lucruri care s-au întâmplat.

Timpul a trecut şi vedem că Moise a ajuns un om foarte bătrân, de o sută douăzeci de ani şi era încă în pustie. Dar deşi era bătrân, oamenii nu se purtau frumos cu el.

Vedeţi, uneori oamenii care spun că sunt creştini nu se poartă frumos cu voi, dar Isus se poartă frumos întotdeauna.

Citind în Biblie, vedem că oamenii se răzvrăteau împotriva lui Moise, dar cu toate acestea, el a rămas cu ei. Trebuia să rămână, pentru că el era conducătorul lor, iar Îngerul Domnului îi vorbea tot timpul. N-ar fi minunat dacă   s-ar întâmpla şi cu voi la fel?

Pentru aceasta, trebuie să faceţi alegerea corectă. Alegeţi-L pe Isus şi El va face aceasta pentru voi.

Apoi vedem că bătrânul Moise a ajuns la capătul drumului. El nu mai putea să predice pentru că vocea îi slăbise, aşa că l-a binecuvântat pe Iosua şi a plecat pe vârful muntelui să moară.

Ştiţi ce s-a întâmplat când a murit? Ce s-a întâmplat? (Un băieţel răspunde: „A înviat din morţi.”). Aşa este. Da, chiar aşa este.

Poate ziceţi: „De unde a mai scos-o şi pe asta?”

O clipă. Băieţelul are dreptate, El a înviat din morţi. De ce? Pentru că opt sute de ani mai târziu, era în Palestina, alături de Călăuza lui, de Isus Hristos, fiindcă a socotit ocara pentru Numele Său o bogăţie mai mare decât toate comorile Egiptului. Călăuza Lui era acolo.

Voi ştiţi că Biblia spune că în pustie era o Stâncă ce mergea cu Israelul, iar când Moise era aproape de moarte, a păşit pe această Stâncă, adică Isus Hristos. Vă amintiţi discuţia pe care a avut-o Isus cu fariseii în Ioan 6?

Iudeii spuneau: „Părinţii noştri au mâncat mană în pustiu, după cum este scris: „Le-a dat să mănânce pâine din cer.” Dar Isus le-a răspuns: „Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer. Este adevărat că ei au mâncat acea pâine, dar toţi sunt morţi pentru că nu au vrut să meargă mai departe. Eu sunt Pâinea vieţii care S-a coborât din cer de la Dumnezeu.”

„Părinţii noştri au băut din Stâncă. Moise a lovit-o şi apele au năvălit.”

„Eu sunt Stânca aceea.”

Da, iar când a ajuns în pragul morţii, Moise s-a dus pe acea Stâncă. Şi ştiţi ce s-a întâmplat? Biblia spune că au venit nişte îngeri şi l-au luat.

Ce diferenţă între el şi celălalt tânăr! Când a murit primul, nu a avut pe nimeni să-l sprijine, aşa că a trebuit să se afunde în întunericul iadului, iar acum este acolo. Dar Moise?

El şi-a ales Călăuza înainte de a pleca din viaţa aceasta. Părinţii lui îl călăuziseră bine, iar când a crescut, a spus: „Văd Viaţa veşnică. Voi merge cu poporul acesta sărac şi respins, pentru că este poporul lui Dumnezeu. Nu sunt obligat s-o fac, fiindcă aş fi Faraonul de mâine al Egiptului, dar nu vreau aceasta. Aş putea avea toate bogăţiile Imperiului, dar nu le vreau pentru că prefer să merg cu Hristos.

Astfel, a intrat la Viaţă, iar când umblarea lui pe pământ s-a terminat, Călăuza îl aştepta să-l ia de mână.

N-aţi vrea şi voi această Călăuză? N-aţi vrea să vă ia şi pe voi de mână?

Sute de ani mai târziu, Moise a fost văzut împreună cu minunata sa Călăuză. Vedeţi? El era călăuzit pentru că a făcut încă din tinereţe această alegere, iar acum Dumnezeu Îl ţinea de mână.

Tânărul bogat, care a refuzat Viaţa, este acum în iad. Amintiţi-vă că el era educat şi evlavios, mergea la biserică şi era un om bun, dar a făcut o greşeală fatală: L-a refuzat pe Isus. Înţelegeţi?

Moise era şi el educat şi evlavios, dar spre deosebire de celălalt, L-a ales pe Isus, deşi ar fi putut să fie mult mai bogat decât primul tânăr.

Tânărul bogat avea bani şi probabil câteva ferme sau poate era priceput în politică, dar Moise urma să fie următorul Faraon. Cu toate acestea, el a renunţat la tot. Dar ştiţi ceva, copii? Când Egiptul nu va mai exista şi când bogăţiile nu vor mai fi, Moise va continua să trăiască pentru că a făcut alegerea corectă, pentru că a ales Călăuza corectă.

  Când marile piramide nu vor mai exista… Aţi citit despre piramidele din Egipt? În scurt timp ele vor fi praf şi pulbere sub bomba atomică, pentru că oamenii vor arunca în aer toate bogăţiile lumii, vor ţipa şi vor urla de durere. Înţelegeţi? Toate acestea vor trece, dar cei ce primesc călăuzirea lui Isus, nu vor muri niciodată pentru că au Viaţa veşnică. Şi chiar dacă vor muri în trupul acesta, Isus îi va învia.

Prieteni, voi trebuie să alegeţi, iar alegerea pe care o veţi face va hotărî unde vă veţi petrece veşnicia.

Ţineţi minte! Isus îi spune fiecăruia dintre noi: „Urmează-Mă, dacă vrei Viaţa veşnică!” Înţelegeţi?

„Urmează-Mă şi vei avea Viaţa veşnică!” Desigur, acest lucru este valabil şi pentru cei adulţi. Dacă vreţi Viaţa veşnică, trebuie să o primiţi, iar dacă vreţi religia, primiţi religia, pentru că veţi avea ceea ce alegeţi. Dar nu uitaţi! Pentru mine, pentru voi şi pentru aceşti copilaşi, există o invitaţie, pentru că Isus a zis: „Urmează-Mă şi vei avea Viaţă veşnică!” iar aceasta este ceea ce vrem şi noi, nu-i aşa?

Câţi dintre voi doresc să-L urmeze cu adevărat pe Isus şi să spună: „Când voi fi suficient de mare ca să aleg singur… Nu-mi pasă câţi bani am, nici cât sunt de sărac; nu-mi pasă dacă oamenii vor râde de mine, eu vreau să-L slujesc pe Isus. Vreau să aleg ce a ales Moise, nu tânărul bogat.”

Câţi vor să facă aceasta chiar acum? Vreţi cu adevărat? Aş vrea să vă ridicaţi în picioare împreună cu mine, să vă puneţi mâna stângă pe inimă, iar pe dreapta s-o ridicaţi, să închideţi ochii, să vă plecaţi capetele şi să spuneţi după mine:

„Dragă Isuse, Îţi încredinţez viaţa mea, acum, după ce am ascultat predica despre cei doi tineri care au ales, pentru că nu vreau să merg pe drumul tânărului bogat, ci doresc să urmez calea lui Moise. Eu sunt încă copil, dar călăuzeşte-mă Tu, Isuse, spre Viaţa veşnică. (Copiii repetă aceste cuvinte după fratele Branham). Acum plecaţi-vă capetele.

Isuse drag, într-o zi, în pelerinajul Tău pe acest pământ, oamenii au adus la Tine nişte copilaşi ca aceştia, cărora le-am vorbit în după-amiaza aceasta. Când i-au văzut, ucenicii au zis: „Învăţătorul este prea obosit pentru că a predicat toată ziua. Nu-l deranjaţi!” dar Tu, Isuse, le-ai răspuns: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, căci a celor ca ei este Împărăţia cerurilor.”

Doamne Dumnezeule, primeşte-i şi pe copilaşii care se află în această şcoală a neprihănirii, care a fost înfiinţată de fratele nostru. El a venit în partea aceasta a deşertului, pentru a strânge la un loc familiile care vor să se despartă de lucrurile lumii şi trăiesc doar pentru Tine. Micuţii lor urmăresc vieţile părinţilor lor, pentru că noi le suntem exemple în tot ceea ce facem.

O, Dumnezeule bun, Creatorul cerurilor şi al pământului, călăuzeşte-ne paşii ca să nu facem nimic din ceea ce ar putea fi o piatră de poticnire pentru aceşti micuţi, deoarece este scris că ar fi mai bine pentru noi să ni se lege de gât o piatră de moară şi să fim aruncaţi în mare, decât să-i facem să păcătuiască.

Tu ai spus că îngerii lor văd de-a pururi faţa Tatălui care este în ceruri, iar marele Înger păzitor este deasupra fiecăruia dintre aceste suflete.

În această după-amiază, ei au stat aici cu ochii larg deschişi, au răspuns la întrebări şi au ascultat istorisirile Bibliei referitoare la aceşti doi tineri care au stat în faţa alegerii.

Fiecare din aceşti copilaşi Ţi-au încredinţat viaţa lor, de aceea Te rog, o, IeHoVaH Dumnezeule, să-i călăuzeşti şi să-i aperi. Ajută-i să găsească acea Călăuză minunată, pe Isus Hristos, care să-i îndrume atunci când se vor despărţi de părinţii şi profesorii lor.

Condu-i şi pe ei spre Viaţa veşnică, aşa cum l-ai condus pe Moise, căci Ţi-i încredinţez ca slujitori ai Tăi, ca trofee şi nestemate ale coroanei Tale, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Vă simţiţi bine acum, micuţilor? Voi ştiţi că Isus vă va călăuzi. Credeţi aceasta, aşa-i? În ce mă priveşte, doresc ca El să mă călăuzească, să-mi îndrepte paşii şi să mă ţină de mână, iar când voi ajunge la râu, să mă treacă pe partea cealaltă. Noi toţi dorim aceasta, nu-i aşa?

Isuse bun, călăuzeşte-ne şi pe noi, Tată.

Acum ne vom despărţi pentru că trebuie să mă întorc la Tucson, unde mă voi pregăti pentru adunările viitoare.

Dumnezeule, îi încredinţez în mâna Ta pe aceşti oameni, pe fraţii Leo şi Gene şi pe toţi creştinii de aici, cu rugămintea să-i binecuvântezi, să-i iubeşti şi să le ierţi fărădelegile, să le vindeci bolile, să-i ţii întotdeauna în dragoste şi în părtăşie şi să-i întăreşti pe cei obosiţi şi slabi.

Uneori, Satan vine şi-i descurajează, dar adu-Ţi aminte că şi Tu ai fost dezamăgit atunci când pământul şi oamenii de pe el, Te-au părăsit. Uneori, ne părăsesc chiar şi cei mai buni prieteni, dar Cel pe care L-am ales, nu ne va părăsi niciodată.

Călăuzeşte-ne, Doamne, spre Viaţa veşnică.

Te rugăm să ne îngădui să ne mai adunăm de multe ori aici pe pământ, ca să vorbim despre Tine, iar în ziua aceea măreaţă, când se va sfârşi lumea şi timpul se va revărsa în veşnicie, ajută-ne să ne întâlnim în minunata Împărăţie şi să trăim veşnic împreună, ca o familie unită.

Îngăduie aceasta, Doamne, şi ajută-ne să lucrăm şi să ne trudim din toate puterile noastre, cât timp mai străluceşte soarele, pentru că Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe fiecare dintre voi.

……………………………………………………………………………………………………

De sfatul Său călăuziţi să mergem,

În siguranţă, în braţele Lui.

Domnul să fie cu voi

Până ne întâlnim din nou.

/:Până ne întâlnim:/ (Mulţumesc, frate şi soră),

Până ne întâlnim la picioarele lui Isus.

Până ne întâlnim (Mulţumesc tuturor),

Domnul să fie cu voi

Până ne întâlnim din nou!”

Domnul să vă binecuvânteze. Amin.

– Amin –