BISERICA ȘI STAREA EI

Aş vrea ca în rugăciunea pe care o vom face în dimineaţa aceasta, să ne gândim la fetiţa aceasta care are o boală foarte rară. Aş vrea să facem acest lucru împreună. Medicii nu pot să îi dea nici un diagnostic.

Ei i-au dat bolii un nume, dar părerea mea este că   l-au spus numai aşa, pentru că în realitate
nu ştiu ce este. Domnul Isus însă, ştie necazul fetiţei. Şi prin El, eu pot să
vă spun ce are ea: este un duh de slăbiciune, un drac. Acesta este adevărul.

Medicii pot să-i spună acestei boli cum doresc ei, dar eu repet: este un
duh rău.

Să cântăm încă o dată împreună:

Crede numai, crede numai!

Totul e posibil, crede numai!

Domnul te va vindeca, soră. Aş vrea să ne rugăm pentru această fetiţă, de
aceea, haideţi să ne plecăm capetele.

Tatăl nostru ceresc, eu nu pot să uit suferinţa acestei fetiţe care zace pe
moarte. Mă gândesc că pentru cineva, ea este tot ce este mai scump şi mai drag.
Ea este o creatură a Ta.

Cel rău vrea să-i ia viaţa, dar eu Te rog în Numele Domnului Isus Hristos
să opreşti mâna morţii şi să îndepărtezi de lângă ea vrăşmaşul vieţii. O,
Doamne, Tu ai despărţit Marea Roşie şi ai oprit apele ca pe nişte ziduri de-o
parte şi de alta, pentru ca poporul Tău să treacă în siguranţă pe partea
cealaltă şi să ajungă în ţara făgăduită. O, Dumnezeule în dimineaţa aceasta, Te
rugăm să îndepărtezi orice obstacol şi să-i dăruieşti viaţa acestei copile.

Noi am primit dreptul să înălţăm rugăciuni spre Tine, deoarece Te credem.
Te rugăm în Numele lui Isus Hristos pentru vindecarea acestei fetiţe. Amin.

Astăzi am venit din nou în locul acesta cu inimile pline de mulţumire în
Numele Domnului Isus.

Am venit cu câteva zile mai repede acasă, din Louisiana şi mă gândeam că
voi vorbi la şcoala duminicală. Acolo vremea este mult mai călduroasă decât
aici. Acolo este foarte cald, în timp ce aici, vremea este răcoroasă. Este atât
de cald încât nu se poate sta în adunare fără ventilaţie, deoarece oamenii
leşină din cauza căldurii. M-am întors ca să mă odihnesc puţin înainte de a
pleca în călătoria pe care o voi face săptămâna viitoare în nordul Canadei.
Cred că la aceste adunări vor participa oameni din toată Canada. Aş vrea să vă
rugaţi ca Dumnezeu să ne dăruiască adunări binecuvântate, spre slava Sa.

Au trecut cam patru sau cinci ani de la ultima mea vizită în Canada. Eu am
acolo câţiva prieteni buni, care se adună în Numele Domnului. Cu toate că este
foarte frig, ei se învelesc în pături şi călătoresc cu săniile câte treizeci de
mile până la locul  de adunare, ca să
participe la serviciul divin. Ei merg acolo cu toată familia, aducând prin
aceasta o jertfă vie lui Dumnezeu, fapt pentru care sunt binecuvântaţi în mod
deosebit de El. Dacă voi nu jertfiţi nimic pentru serviciul divin, nu veţi
beneficia nici de binecuvântările Lui. Voi trebuie să faceţi cu adevărat un
sacrificiu, să lăsaţi lucrurile voastre şi preocupările voastre zilnice pentru
El. Voi trebuie să renunţaţi la voi înşivă pentru a vă aduna în Numele Lui,
fiindcă prin aceasta vă dovediţi dragostea pentru El.

Dacă îi aduceţi o jertfă plăcută, adică pe voi înşivă, veţi fi
binecuvântaţi cu adevărat de El.

Este o lucrare asemănătoare cu ceea ce vrem să facem noi pentru copiii
noştri. Dorinţa mea era să-i dăruiesc totul lui Billy Paul şi aceasta pentru că
atunci când am fost şi eu copil, nu am primit nimic de la părinţii mei. Atunci
când mama ne cumpăra bomboane, le număra şi le împărţea egal pentru fiecare
dintre copii, aşa că întotdeauna ni se veneau numai două sau trei bucăţi la
unul.

De sărbători, primeam poate câte o trompetă mică sau un pistol de jucărie.
Îmi amintesc că sufeream mult când vedeam că alţi copii primeau de la părinţii lor
sănii, biciclete, haine frumoase, jachete călduroase, ceea ce mă făcea să-mi
spun întotdeauna: „Când voi avea şi eu copii, le voi da tot ce se poate!” Eram
dispus să rabd chiar şi foame, numai ca să le pot oferi copiilor mei ceea ce eu
nu primisem de la părinţii mei. Când Billy era încă mic, i-am cumpărat o
tricicletă. El primea totul. Şi soţia mea făcea totul pentru el. Renunţa la
îmbrăcămintea de care avea nevoie şi la alte necesităţi numai ca să-i cumpere
lui ceva. Dar ştiţi la ce concluzie am ajuns? Eu i-am dăruit o tricicletă, un
pistol, un arc, şi cu toate acestea într-o zi l-am găsit jucându-se cu o
lingură veche şi cu un băţ cu care scormonea pământul. Atunci mi-am zis că cu
ceilalţi copii pe care-i voi avea, nu voi mai proceda în felul acesta. De ce?
Dacă-i dăruieşti cuiva totul de-a gata, nu ştie să preţuiască; trebuie să faci
în aşa fel încât şi el să facă un sacrificiu pentru a primi ceea ce îşi
doreşte. Aşa este şi cu mântuirea. Ca s-o obţii, trebuie o jertfă totală.

Este adevărat, frate Roy? În fiecare zi, trebuie să aducem o jertfă, să
facem ceva pentru a ne apropia de Dumnezeu. Eu cred că pentru toţi cei prezenţi
în locul acesta, şederea în această clădire supraaglomerată înseamnă o jertfă
vie.

Dar în timp ce stăm în aceste condiţii, să ne îndreptăm gândurile spre cea
mai mare Jertfă adusă vreodată pentru omenire: Jertfa lui Hristos, care a venit
în lumea aceasta ca să moară în locul nostru. Dar nu numai atât, ci, după ce a
murit, sufletul Lui a mers în iad şi a stat acolo trei zile.

În a treia zi însă, a înviat, apoi S-a înălţat, iar acum şade la dreapta
slavei lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi, prin harul Său, din pricina
Jertfei Sale.

Acolo unde vom merge acum, vom întâlni foarte mulţi oameni săraci. Ei au
poate o vacă şi două sau trei oi, iar pentru a putea veni la adunare, sunt
nevoiţi să vândă câte ceva din puţinul pe care îl au. Bătrânul eschimos este
nevoit să vândă câteva piei, care poate sunt necesare familiei. Comerciantul
indian este nevoit să facă la fel.

Aş vrea să ne rugăm pentru aceşti oameni, ca Dumnezeu să le dăruiască ceva
măreţ.

Este cald în dimineaţa aceasta, de aceea aş vrea să nu vă reţin prea mult.
Gândul meu este să ne îndreptăm puţin spre Biserică şi starea ei, iar după aceea
ne vom ruga pentru bolnavi.

Acum câteva zile, când am fost la Shreveport, Louisiana, am primit un mesaj
pentru Biserică şi anume, despre starea Bisericii. Acesta este motivul pentru
care în dimineaţa aceasta păşim înaintea lui Dumnezeu şi-L rugăm să ne ajute.
Nu încercaţi să priviţi lucrurile ca şi până acum, ci rugaţi-L pe El să vă
ajute să şi trăiţi ceea ce auziţi.

În faţa mea este Biblia cea veche şi scumpă în care sunt scrise toate
cuvintele vieţii.

Gândiţi-vă numai la faptul că Cuvântul este Dumnezeu. Da, Dumnezeu nu este
altceva decât ceea ce este, adică Cuvântul. La fel este şi cu noi: suntem ceea
ce sunt cuvintele noastre.

Noi nu ne putem pune alături de Dumnezeu, deoarece suntem doar oameni şi
deci putem spune sau promite ceva, chiar din toată inima şi cu toate acestea
poate apărea ceva care ne împiedică să ne ţinem promisiunea. La Dumnezeu este
cu neputinţă aşa ceva, deoarece El este Atotştiutor şi Atotputernic cunoscând
nu numai ce a fost sau ce este, ci şi ce va fi.

El nu spune ceva nesigur, ci tot ce spune, are grijă să şi împlinească.

Avraam, măcar că avea aproape 100 de ani, a crezut în lucrurile care nu
erau ca şi cum ar fi fost. Eu spun aceasta ca o încurajare pentru cei care sunt
bolnavi şi pentru care ne vom ruga imediat. Avraam a crezut cu tărie în „Cel care cheamă lucrurile care nu sunt, ca
şi cum ar fi.
” (Romani 4.17b), deoarece era convins că Acela care a făcut
făgăduinţa poate să o şi împlinească. Când Avraam avea șaptezeci și cinci de
ani, iar Sara șaizeci și cinci de ani, Dumnezeu le-a făgăduit că le va da un
fiu. Gândind omeneşte, aşa ceva era imposibil, dar el a crezut şi a aşteptat
copilul.

Făgăduinţa lui Dumnezeu a fost reală pentru el timp de douăzeci și cinci de
ani când s-a împlinit. Copilul s-a născut atunci când Avraam avea o sută de
ani, iar Sara nouăzeci, pentru că el a stat neclintit în credinţă. Aceste
cuvinte sunt valabile pentru toţi cei care sunt bolnavi şi doresc să ne rugăm
pentru ei.

Indiferent de împrejurările în care vă aflaţi sau oricât de rău vă simţiţi,
dacă-L primiţi pe Hristos şi Cuvântul Său, atunci să numiţi lucrurile existente
(boala voastră) ca şi cum nu ar exista, dacă ele sunt în contrazicere cu
Cuvântul lui Dumnezeu.

Dumnezeu a spus: „Rugăciunea făcută
cu credinţă va mântui pe cel bolnav…
” (Iacov 5.15).

Dacă Dumnezeu a spus aceste cuvinte, înseamnă că totul este în ordine. Să
aşezăm deci gândurile şi nădejdile noastre pe Cuvântul Lui şi să credem ca şi
cum totul este deja rezolvat. În momentul în care credem, totul ne aparţine. La
fel este şi cu mântuirea. Noi credem şi deci o primim; credem în inimile
noastre, mergem înaintea lui Dumnezeu şi-L primim pe Domnul Isus ca Mântuitor
personal.

Dacă în dimineaţa aceasta este prezent aici vreun păcătos sau cineva care
nu este încă salvat, dacă este cineva bolnav care doreşte să fie vindecat, să-L
caute mai întâi pe Domnul. Primeşte-L mai întâi pe El ca Salvatorul tău
personal, pentru că apoi vei primi şi vindecarea trupului tău bolnav. Puneţi
totul de-o parte: gândurile voastre, fiinţa voastră etc., şi primiţi-L pe Isus
Hristos, fiindcă atunci totul va fi bine. Să nu uitaţi aceasta!

Am spus aceste cuvinte pentru cei ce sunt bolnavi sau suferinzi.

Tema la care vreau să mă opresc însă în dimineaţa aceasta este „Biserica şi starea ei.”

Eu ştiu că vindecare divină este un dar minunat, dar când am fost la
Shreveport, în unsprezece zile am avut numai trei sau patru servicii divine
pentru bolnavi. De ce? Pentru că este mai important să predici Cuvântul pentru
salvarea sufletelor, decât să foloseşti prea mult timp pentru vindecarea trupească.

Adevărul este că în timpul vestirii, Dumnezeu poate vindeca bolnavii, prin
credinţa lor. Acest adevăr a fost dovedit nu o dată în lumea întreagă, dar
problema cea mai importantă este rezolvarea sufletului, care nu va muri
niciodată. Trupul va muri, dar sufletul nu va muri niciodată, de aceea trebuie
ca el să fie adus în concordanţă cu Dumnezeu.

Eu am spus de multe ori că vreau să fac tot ce pot pentru ca în ziua când
voi trece pe malul celălalt să nu am nici un fel de greutăţi sau probleme.
Dorinţa mea este să-mi aştept strigarea numelui, cu biletul pregătit pentru
control, şi să pot spune ceea ce a spus apostolul Pavel şi fratele Creeck: „Să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui…
(Filipeni 3.10).

Acum aş vrea să ne plecăm inimile şi capetele înaintea Autorului acestei
Cărţi:

Dumnezeul şi Tatăl nostru, venim la Tine şi Te rugăm să ne deschizi
Cuvântul Tău. Noi putem să răsfoim paginile acestei Cărţi, dar numai Duhul
Sfânt poate să ne descopere tainele ascunse în Ea. Descoper-o Tu astăzi şi
dăruieşte-ne din plinătatea harului Tău, fiindcă aşteptăm ca Duhul Tău să vină
în Cuvântul acesta şi să-L împartă prin buzele mele acestor inimi smerite
care-L doresc. Fă ca El să împartă acest Cuvânt şi să-L aşeze în fiecare inimă,
pentru că avem nevoie de El; iar când adunarea se va termina, ne vom pleca din
nou capetele şi Te vom lăuda plini de recunoştinţă pentru tot ce ne-ai vorbit
şi pentru tot ce ai făcut pentru noi. Te rugăm toate acestea în Numele lui Isus
Hristos. Amin.

Vom citi acum din Cuvântul Său. Toţi cei care aveţi Biblii, deschideţi împreună
cu mine la Evanghelia după Ioan
capitolul 1.
Ceilalţi să îşi noteze textele. Noi vom citi acest text din
Cuvânt, apoi ne vom ruga ca Duhul Sfânt să ne dăruiască înţelesul lui şi să ne
deschidă mintea pentru Cuvântul Său.

Oricine ştie să citească, poate citi aceste texte, dar numai Dumnezeu poate
să ne deschidă mintea şi să ne înveţe ceea ce vrea să ne spună prin acest
Cuvânt. Da, textul poate fi citit, pentru că este scris, dar înţelesul Lui trebuie
să ni-L dea Domnul.

Să citim acum din Ioan 1.28-32:

Aceste
lucruri s-au petrecut în Betabara (Sau: Betania), dincolo de Iordan, unde
boteza Ioan.

A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el, şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!

El este Acela despre care ziceam: „După mine vine un om, care este înaintea mea, căci era înainte de mine.

Eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca
El să fie făcut cunoscut lui Israel.”

Ioan a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El.

Doresc ca Domnul să adauge binecuvântările Sale
asupra Cuvântului citit, astfel încât să puteţi reţine tot ce vă va spune.

Se aude în spate? Bine. Şi în partea cealaltă? Dacă
da, ridicaţi mâna, vă rog. În ordine.

În dimineaţa aceasta aş vrea să vă vorbesc ca
într-o pildă, ca să fiu înţeles şi de aceia care vin mai rar la Tabernacol. Noi
venim la adunare ca să devenim mai buni. Da, ca să devenim oameni mai buni,
vecini mai buni etc. Am venit aici pentru că Domnul Hristos ne-a făgăduit că
acolo unde vom fi adunaţi în Numele Lui, va fi şi El cu noi; şi noi credem că
El ne va împlini dorinţa, pentru că ne rugăm în Numele Lui.

Ce poate fi mai important, mai măreţ şi mai
deosebit pentru noi decât să ştim că am venit în locul acesta, la un serviciu
divin, ca să deosebim voia Lui şi astfel să devenim creştini mai buni. Câţi din
cei prezenţi pot spune: „Eu sunt aici pentru aceasta!” Aş vrea să vă văd
mâinile.

Spuneţi: „Dorinţa mea este să înţeleg totul mai
bine!”

Noi nu putem avea mai multă înţelepciune decât
atât cât ne este dăruită. Şi dacă vrem să-L înţelegem pe Dumnezeu, trebuie să
ascultăm Cuvântul Său, pentru că Cuvântul Său a fost dat ca hrană pentru
sufletele noastre flămânde.

Duhul Sfânt a fost trimis cu scopul de a ne
împărţi Cuvântul şi ca să ne hrănească cu El. Înţelegeţi aceasta? Duhul Sfânt a
fost trimis ca să ne împartă Cuvântul după necesităţile noastre. Eu sunt atât
de bucuros pentru faptul că Dumnezeu este Acela care ne hrăneşte prin Cuvântul
Său. Voi nu vă bucuraţi?

Noi suntem oile păşunii Lui (vom vorbi imediat
despre oaie). Fiinţa umană este formată din trei părţi: trup, suflet şi duh.
Dumnezeu poate să ne conducă şi să ne călăuzească după voia Sa, numai dacă
ajunge să ne domine cele trei părţi (trupul, sufletul şi duhul). Voia lui
Dumnezeu a fost să-L prezinte pe Isus în chip de Miel, atunci când a fost pe
pământ. Venirea Lui a fost preumbrită încă din Geneza  (4.4). Mielul acela era un semn spre Hristos
care trebuia să vină.

Eu m-am întrebat de multe ori de ce a folosit
Dumnezeu un miel ca să-L preumbrească pe Hristos. Cu ajutorul Lui, vom constata
imediat aceasta. Mielul este cel mai blând animal de pe pământ. Nu există nici
un alt animal ca el. Mielul nu este capabil să se îngrijească singur şi este
foarte supus, blând şi ascultător. Atunci când Dumnezeu a vrut să-l simbolizeze
pe Hristos în lume, a ales un miel: L-a prezentat ca Miel.

Atunci când Dumnezeu Tatăl, IeHoVaH, S-a făcut
cunoscut din înălţimile cerului, S-a prezentat în chip de porumbel, care este
cea mai blândă şi mai curată pasăre. Nu există pasăre mai blajină ca porumbelul.

Eu am studiat viaţa păsărilor şi a animalelor şi
am ajuns la concluzia că porumbelul este unic comparativ cu celelalte păsări.

El este o pasăre blândă şi drăgălaşă. Porumbelul
nu are fiere. Este singura pasăre care nu are fiere. Acesta este motivul pentru
care se hrăneşte numai cu seminţe.

În corabia lui Noe au fost şi câteva perechi de
porumbei. Porumbelul este întâlnit în multe locuri din Scriptură: el este
simbolul Duhului Sfânt.

Mielul apare şi el din Geneza până în Apocalipsa
şi-L reprezintă simbolic pe Domnul Isus.

În Geneza 8.8 vedem că pe corabia lui Noe erau şi
porumbei.

          Acolo, porumbelul a stat
alături de toate celelalte păsări ale cerului. Pe corabie era şi corbul şi
cioara (v.7) .

Cioara este una dintre cele mai ordinare păsări
care există. Ea trăieşte foarte mult. Se spune că unele dintre ciori trăiesc
chiar şi 200-300 de ani. Papagalul trăieşte şi mai mult.

Porumbelul însă, este o pasăre care nu are fiere.

Cioara poate mânca orice mortăciune, pe când
porumbelul nici măcar nu se apropie de o asemenea hrană. El nu poate suporta
mirosul acela, deoarece are o construcţie deosebită. Dacă ar încerca să se
apropie de un teren cu mortăciuni, porumbelul s-ar îmbolnăvi. El nu poate
suporta nimic stricat şi murdar, şi nici nu poate mânca o hrană stătută. Dacă
ar mânca totuşi aşa ceva ar muri imediat deoarece nu are fierea care să digere
hrana. Acesta este motivul pentru care porumbelul poate fi întâlnit numai acolo
unde este ceva curat şi sănătos.

Cioara este altfel. Observaţi, cioara este
simbolul unui făţarnic. Ea poate sta pe un cadavru şi să mănânce până se
satură, după care poate zbura pe câmp ca să mănânce şi grâu.

Dar porumbelul nu poate face aşa ceva. După ce
mănâncă grâu, el nu poate mânca şi mortăciuni.

Sunt oameni făţărnici, care se pot hrăni din ambele
locuri: şi din câmp: cu lucruri bune (cu cele duhovniceşti – mana cerească) dar
şi cu lucruri rele, cu hoituri, învăţăturile sectare.

Creştinul născut din nou însă, nu poate suporta
lucrurile inversate şi răstălmăcite. El poate mânca numai lucruri bune.

Ţineţi minte aceasta! Dacă vedeţi pe cineva care
merge la dans; care umblă din păcat în păcat; care se îmbată, iar apoi vine la
adunare şi sare în sus şi-n jos, ca şi cum ar fi un sfânt, ce puteţi spune
despre un asemenea om?

El este unul care se hrăneşte cu mortăciuni!

El poate mânca din ambele locuri: lucruri bune,
dar şi lucruri stricate. Creştinul adevărat însă, nu poate tolera aşa ceva,
pentru că el a părăsit moartea şi a primit Viaţa. Duhul Său l-ar condamna
imediat! Simplul gând că ar putea participa la acele lucruri stricate, îl face
să-şi întoarcă capul şi să plece.

O, ce tablou!

Mielul este o fiinţă duioasă şi mică. El este
neajutorat, nu are o siguranţă proprie pentru că nu se poate ajuta singur.

Cu mult timp în urmă, când patrulam ca paznic de
vânătoare, am trecut peste o păşune şi acolo am dat peste un miel pierdut din
turmă. El se prinsese într-o sârmă ghimpată. O, şi fiinţa aceea mică zăcea
prinsă acolo sângerând şi plângând. La o jumătate de milă de acolo am văzut o
turmă de oi.

Dacă nu l-aş fi scos de acolo, nu ar fi avut nici
o şansă de scăpare, iar ciorile s-ar fi apucat repede de treabă şi i-ar fi scos
ochii.

Eu l-am scos din sârma ghimpată şi l-am luat în
braţe. Nu s-a împotrivit deloc, ci a stat liniştit. Poate că era pentru prima dată
când era atins de mâna omului, dar cu toate acestea, era foarte liniştit şi s-a
lăsat călăuzit. El a primit ajutorul meu. Era dispus să mă urmeze şi nu a
încercat să fugă, să mă lovească sau să dea cu capul. El nu a dat nici din
picioare şi nici nu a încercat să mă muşte. Stătea atât de smerit! L-am dus
până la turma de care s-a pierdut şi în câteva minute se afla deja lângă mama
lui. O, cât era de fericit!

Cât de perfect simbolizează această relatare
tabloul unui miel al lui Dumnezeu.

Poate ştiţi că la abator, unde sunt sacrificate
oile, există câte o capră care le conduce spre locul unde urmează să fie ucise.
Capra le conduce pe un coridor până la locul sacrificiului, după care sare
într-o parte, lăsând oile să meargă mai departe. Se spune că atunci când îi
vine rândul şi ei să fie sacrificată se produce un spectacol teribil.

Aşa procedează Satana. Ca să poată seduce şi
înşela o fetiţa, el foloseşte un flăcău încrezut, care cu un pachet de ţigări
sau cu o sticlă de Whisky, o trage de pe calea cea bună, la fel cum îl duce
capra pe miel.

El îi spune: „O, îţi stă mai bine aşa!” dar din
tot ce spune nu este adevărat nimic!

Când vine însă moartea după acest flăcău, îl aud
toţi vecinii cum se vaietă şi plânge.

Aceasta este procedura Satanei.

Mielul este însă atât de blând şi de supus încât
se lasă călăuzit. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu l-a simbolizat pe
Hristos ca Miel, iar pe Sine, Duhul cel veşnic, ca Porumbel.

În ziua aceea, când Ioan Botezătorul l-a botezat
pe Isus la Iordan, a avut loc unul din cele mai puternice evenimente care au
avut loc vreodată.

Fiţi atenţi cât de minunat este lucrul acesta.

Mielul (cel mai blând dintre toate animalele de
pe pământ) şi Porumbelul (cea mai blândă dintre păsări) s-au întâlnit. Numai în
felul acesta s-au putut uni. Acesta este singurul motiv pentru care Porumbelul
a putut veni deasupra Mielului. Înainte ca Porumbelul să coboare, a privit spre
Isus şi a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu
care ridică păcatul lumii!
” (Ioan 1.29b).

Apoi omul lui Dumnezeu a mărturisit următoarele:
Am văzut Duhul pogorându-Se peste El.”
(v.32b).

Aleluia! Aici aveţi fapta!

Mielul şi Porumbelul se uniseră! Acest lucru s-a
întâmplat atunci când Dumnezeu şi omul au devenit una; când cerul şi pământul
s-au îmbrăţişat. Aleluia! S-a întâmplat atunci când Dumnezeu S-a făcut trup;
când Dumnezeu a venit din chipul de slavă, S-a făcut om şi a locuit printre
noi. Atunci s-a îmbrăţişat toată veşnicia.

Atunci toată descendenţa lui Adam s-a unit cu
IeHoVaH Dumnezeu şi cu îngerii Săi, în ziua aceea memorabilă când Ioan L-a
botezat pe Isus, când Dumnezeu şi omul au devenit una.

Ce s-ar fi întâmplat însă dacă în loc de miel,
acolo ar fi stat un lup? Porumbelul nu ar fi coborât niciodată peste el.

Cred că nu este nimic mai plăcut decât să asculţi
gânguritul porumbeilor aşezaţi undeva în apropiere.

După ce mi-am pierdut soţia şi fiica, plecam tot
timpul de acasă şi mergeam la mormântul lor. Nu puteam să mă obişnuiesc cu
gândul că ele nu mai erau cu mine. Acest gând îmi era insuportabil. Fetiţa mea
de numai opt luni zăcea în acel mormânt. O, cum îşi întindea ea mânuţele spre
mine când trăia! Când îi vorbeam, ea gângurea şi îşi întindea spre mine
mânuţele micuţe.

Acum când însă ele nu mai erau, mergeam şi mă
aşezam lângă copacul din apropierea mormântului. Acolo venea câte o porumbiţă
care începea să gângurească. Nu exista ceva mai plăcut şi mai liniştitor în
liniştea serii ca gânguritul porumbeilor. Parcă o auzeam pe fetiţa mea, care
încerca să-mi vorbească în felul acesta.

Cât de gingaş este un porumbel! Porumbelul aduce
mesaje. El vrea să aducă pacea. Dacă aţi veni dimineaţa prin păduricea de lângă
casa mea, aţi înţelege cât este de odihnitor să asculţi gânguritul porumbeilor
care vorbesc în limba lor neînţeleasă de noi.

Zilele trecute, am observat la fratele Cox o
porumbiţă-mamă cu doi pui. Ei stăteau pe acoperiş, acolo unde nu putea să
ajungă nici o pisică. Porumbiţa mamă îşi hrănea puişorii care parcă nu se mai
săturau. Puii de porumbei mănâncă foarte mult. După ce s-au săturat au zburat
cu mama lor într-un copac, unde au rămas toată ziua. Cei doi pui erau foarte
blânzi şi se iubeau ca fraţii, vorbind pe înţelesul lor unul cu celălalt.

Porumbelul este o pasăre drăguţă. Privind la acea
mamă cu puii ei, m-am gândit la Dumnezeu care este simbolizat prin porumbel şi
care doreşte dragostea fiinţelor omeneşti. Dumnezeu vrea să fie iubit, pentru
că El ne iubeşte.

Atât de
mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul lui Fiu.
” De ce? „…pentru ca oricine crede în El, să nu piară,
ci să aibă viaţă veşnică.
” (Ioan 3.16).

Lăudat să fie Domnul!

Dumnezeu vrea să ne dovedească dragostea Sa.
Acesta este motivul pentru care El a creat ceva care putea fi iubit. El a creat
ceva care să fie blând ca El, ceva care să se identifice cu Fiinţa Sa.

Voi nu puteţi iubi ceva ce nu corespunde cu
fiinţa voastră. Dragostea se uneşte numai cu dragoste. Soţul şi soţia trebuie
să se iubească dacă vor să trăiască împreună. În familie trebuie să fie
dragoste ca să poată ajunge la ceva. Deci este nevoie de dragoste!

Voi bărbaţii, căutaţi peste tot o fată care să
devină apoi soţia voastră. Pentru aceasta însă este nevoie de dragoste! Ea la
rândul ei, acceptă numai un bărbat pe care-l iubeşte cu adevărat.

Dumnezeu la rândul Său caută un suflet pe care
să-l poată iubi. Acesta este motivul pentru care S-a prezentat pe pământ ca cel
mai blând porumbel şi ca cel mai blând miel.

Dacă mielul ar fi preluat numai un moment natura
lupului urlător, Porumbelul ar fi plecat imediat de la El, L-ar fi părăsit.

Mielul nu are o părere înaltă despre sine. Dacă
un miel se pierde de turmă, nu mai are nici o şansă, deoarece singur nu poate
găsi drumul de întoarcere. Acesta este motivul pentru care o capră poate să-l
ducă la moarte. O oaie pierdută nu mai poate găsi singură drumul de întoarcere.
Acesta este motivul pentru care Dumnezeu ne-a comparat cu oile. Dacă suntem
pierduţi, suntem pierduţi! Noi nu avem nici o posibilitate să ne întoarcem singuri.
Avem o singură şansă: să ne lăsăm în grija Păstorului turmei. El ne călăuzeşte.

Cum am mai spus, acolo s-au unit Mielul şi
Porumbelul. Ei au devenit una. Observaţi cum L-a condus Porumbelul pe Miel, pe
Fiul lui Dumnezeu. Cât de blând a fost El cu toate că ştia că va fi dat ca
Jertfă! Cât de ascultător a fost El! Mielul nu a încercat niciodată să facă
ceva de la Sine; nu a încercat niciodată să facă ceva prin puterile Sale, ci a
spus: „Fiul nu poate face nimic de la
Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi
Fiul întocmai.
” ”…Tatăl care
locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.
” (Ioan 5.19;14.10).

Mielul mai are o însuşire: El cedează fără
cârtire dreptul lui.

Dumnezeu vrea să fim miei, dar de multe ori noi nu
vrem să renunţăm la dreptul nostru! Nu vrem să cedăm!

Mulţi dintre voi spun: „Este dreptul meu, frate
Branham!” Este adevărat, dar sunteţi dispuşi să renunţaţi la el? De ce? Ca să
puteţi fi călăuziţi de Dumnezeu.

Vedeţi, aici este problema cu majoritatea
comunităţilor care vestesc Evanghelia: blândeţea Mielului lui Dumnezeu lipseşte
cu desăvârşire. Noi ar trebui să fim mici şi blânzi ca mieii, dar adevărul este
că de multe ori suntem altceva, nu un miel.

Acesta este motivul pentru care pleacă
Porumbelul, Duhul Sfânt când avem asemenea atitudine.

Dacă Mielul lui Dumnezeu ar fi urlat numai o dată
ca un lup, Porumbelul L-ar fi părăsit. Ar fi plecat imediat.

Răspunsul la întrebarea: „Ce s-a întâmplat cu
biserica de la Rusalii?” este că: am devenit alte fiinţe. Am pierdut calitatea
mielului prin faptul că vrem să ne facem cunoscută tuturor dreptatea noastră:
„Noi facem ce credem că este drept!” Am devenit aroganţi şi duşmănoşi!
Indiferenţi, plini de ură şi de egoism; am pierdut dragostea pentru Cuvânt!”

Când se apropie căldura, mielul trebuie să-şi dea
propria lână, deşi de drept este a lui. Deşi lâna îi aparţine, este luat şi
întins pe o masă unde este legat. El nu se zbate ca să-şi apere lâna; nu face
gălăgie, ci renunţă la dreptul lui pentru că este miel. El nu poate face nimic
împotrivă, deoarece aceasta este natura lui.

Dacă vă puneţi vreodată de-a curmezişul unui
creştin, veţi putea constata dacă el este miel sau capră. Se va observa imediat
ce este, numai să-i bareze cineva drumul. Acesta este motivul pentru care
biserica de astăzi a ajuns în această stare rea.

Noi ne-am autointitulat „miei ai lui Dumnezeu”,
dar atât femeile cât şi bărbaţii se poartă oricum numai ca nişte „miei ai lui
Dumnezeu,” nu!

Ele umblă pe stradă în şort, îşi taie părul, se
coafează şi fac multe ale lucruri neîngăduite. Cu ani în urmă, nu aţi fi reuşit
să convingeţi o femeie, nici chiar cu bani, să facă aşa ceva!

Vă mai miraţi atunci de ce este biserica în
această stare? Cauza este că aţi îmbrăcat însuşirea lupului sau a caprei în loc
să fiţi smeriţi şi blânzi ca o oaie.

Voi spuneţi: „Este dreptul meu, frate Branham!”

Eu ştiu că este dreptul vostru. Da, frizerii şi
coafezele au dreptul să taie părul femeilor creştine. Este adevărat?

Aceasta este prioritatea voastră ca americani,
dar eu vă întreb: sunteţi gata să renunţaţi la dreptul vostru pentru a vă
asemăna mielului?

Sunteţi dispuşi să vă smeriţi?

Voi, femeilor, cum aţi umblat pe stradă cu câţiva
ani în urmă? Este îngrozitor să vezi cum se îmbracă femeile astăzi. Eu nu mă
refer la prezbiterieni sau la metodişti, ci la femeile care cred în sfinţenie.
Cum umblaţi pe stradă?

Eu am atârnată în maşină o cruciuliţă mică.
Aceasta a făcut ca cineva să mă întrebe: „Billy, ştii că această cruciuliţă
este un semn catolic?”

Eu l-am întrebat însă: „De când au numai catolicii
dreptul la cruce?”

Crucea nu este un simbol al crezului catolic, ci
este semnul credinţei creştine. Catolicismul este un crez în care oamenii se
închină la sfinţi şi chiar la Maria. Noi nu ne închinăm la morţi, la sfânta
Cecilia sau la alţi sfinţi. Aceasta se numeşte catolicism şi este spiritism;
este cea mai înaltă formă de spiritism cunoscută.

Crucea îl reprezintă pe Cel ce a murit şi a
înviat!

Eu mi-am pus crucea într-o anumită poziţie în
maşina mea, ca s-o văd când privesc pe stradă. De ce? Cu 25-30 de ani în urmă,
când am orbit aproape total, I-am promis lui Dumnezeu că dacă mă va vindeca, voi
privi numai spre ceea ce este adevărat.”

Eu i-am spus acelui bărbat: „Pretutindeni unde
priveşti, vezi numai destrăbălare: femei dezbrăcate care se întind prin parcuri
şi peste tot. Eu însă privesc spre această cruce în loc să privesc la aceste
lucruri. Atunci mă gândesc la Jertfa lui Hristos care a murit pentru mine, şi
îmi întorc capul de la aceste lucruri trecătoare şi murdare.” Aleluia!

Dar aceste lucruri nu le fac numai baptiştii şi
catolicii, ci chiar şi penticostalii! Amin.

Voi spuneţi: „Eu am dreptul să fac aceasta, frate
Branham!” Aveţi dreptate, dar dacă aţi fi un miel, aţi renunţa la aceste
drepturi. Dacă vă purtaţi însă în felul acesta, Duhul Sfânt zboară, Porumbelul
cel blând pleacă de la voi. El nu se lasă dezonorat prin purtarea voastră. Nu,
nu! Să nu vă gândiţi niciodată că indiferent de felul cum vă veţi purta, Duhul
Sfânt va rămâne în mijlocul vostru. Aşa ceva nu este posibil! Aşa ne spune
Biblia. Voi trebuie să cedaţi toate drepturile voastre şi să nu spuneţi
niciodată: „Bine, dar toate femeile fac la fel!”

Voi, bărbaţii, sunteţi nişte creaturi slăbănoage,
fără şira spinării. Se vede imediat din ce sunteţi plămădiţi dacă permiteţi
soţiilor voastre să facă asemenea lucruri. Acesta este motivul pentru care nu
posedaţi Duhul Sfânt în măsura în care pretindeţi. Dacă L-aţi poseda, aţi fi
suficient de bărbaţi ca s-o convingeţi pe soţia voastră că trebuie să trăiască
ca o doamnă şi să se poarte ca o doamnă atâta timp cât este căsătorită. Amin!
Eu ştiu că ceea ce spun este o „modă veche” şi tare, dar tocmai acesta este
lucrul care-i lipseşte bisericii de astăzi: o spălătură de modă veche, prin
Duhul Sfânt, iar după aceea aruncarea tuturor vechiturilor, a hainelor murdare
şi rupte, uscarea şi călcarea hainelor spălate. Desigur!

În ce situaţie a ajuns lumea aceasta!

Miercuri seara, în loc să meargă la adunare ca să
asculte Cuvântul lui Dumnezeu, îşi bagă capul în televizor. În ţară nu există
nici măcar un copil care să nu cunoască măcar câteva stele ale cinematografiei.
Voi ştiţi câte minciuni spun acolo şi câte lucruri murdare pe care copiii nici
măcar nu ar trebui să le ştie, dar voi îi lăsaţi să-şi umple capul cu ele.

Şi încă ceva: numai 1% din copii ştiu cine este
Domnul Isus. O, cât de stricată este lumea aceasta!

Ţara noastră, SUA, este atât de departe de
Dumnezeu, şi aceasta pentru că a respins mesajul Duhului Sfânt.

Voi spuneţi: „Eu merg la biserică şi mă bucur!”
Se poate, dar dacă Porumbelul sfânt nu se poate aşeza în inima ta ca să te
prelucreze şi să te schimbe total, în aşa fel încât să devii un om nou, care
lucrează numai voia lui Dumnezeu, toată alergarea nu-ţi ajută la nimic.

Noi nu ne putem juca de-a creştinismul. Trebuie să
fiţi una. Amin.

Nu demult, am vizitat un bolnav. În acea casă era
o fetiţă. După câteva minute, în casă a intrat un micuţ „Oswald” care-şi purta
pălăria puţin într-o parte şi a întrebat: „Este gata mâncarea, mamă?”

Femeia i-a răspuns: „Dragul meu, nu am avut timp
să pregătesc o altă mâncare, dar îţi fac un sandvici şi avem câteva portocale.”

Băiatul a luat o portocală, a privit-o, apoi a
muşcat din ea şi a aruncat-o cu toată puterea în perete, încât toată zeama din
ea a început să curgă pe perete, spunând: „Dacă asta-i tot ce aveţi, mă duc!”

Privindu-l, mă gândeam: „O, Doamne, ar trebui să
am doar cinci minute putere asupra acestui băiat!” Ei, băiete, pielea ta ar
trebui tăbăcită, înainte ca să ai vreme să-ţi dai seama ce se întâmplă.

Părinţii stăteau în faţa mea ruşinaţi şi supăraţi
pentru cele întâmplate… Ceea ce-i lipsea însă copilului, era o lecţie de modă
veche.

Da, noi avem din nou nevoie de cămine şi de
predicatori ca pe vremuri, care să stea şi să vestească Adevărul aşa cum este.
Amin.

Fetiţa din casă, care se numea Mary, şi-a muşcat
şi ea buzele şi nemulţumită a părăsit încăperea. (Era vopsită pe la ochi şi pe
buze…) Ce ruşine! Cât sunt de neascultători copiii!

Biblia spune de fapt, că ei vor fi aşa şi ne
arată şi ce vor face (lucruri care deja se petrec sub ochii noştri).

Toate acestea se întâmplă pentru că oamenii L-au
întristat pe Duhul Sfânt până când El i-a părăsit definitiv.

Cum era cu ani în urmă? Noi vom sărbători peste
câteva zile prima revărsare a Duhului peste America. Aceasta s-a întâmplat în
urmă cu 50 de ani, într-o biserică penticostală situată pe strada Azusa din Los
Angeles.

Acolo S-a revărsat pentru prima dată Duhul Sfânt
peste mulţimea adunată. Când această putere a coborât peste ei, oamenii au
devenit plini de pace şi de blândeţe. Ei trăiau o viată sfântă, plină de
dăruire. Erau îngăduitori şi se lăsau călăuziţi de Duhul Sfânt în smerenie.
Nu-i interesa ce spuneau oamenii despre ei: că sunt demodaţi. Nu îi deranja
faptul că erau numiţi „nebuni”, ci se lăsau călăuziţi de Duhul Sfânt în toate
lucrurile.

Dar astăzi, femeile poartă tot timpul cu ele
cutia de cosmetice, se îmbracă în pantaloni scurţi şi încă pe stradă. Ce
ruşine! Şi cu toate acestea au pretenţia că posedă Duhul Sfânt!

Ei spun: „O, dar am vorbit în limbi!” Este
adevărat, dar şi Satan vorbeşte în limbi.

„O, eu mă bucur şi tresalt în Duhul!” O, şi Satan
poate face aceasta! El ştie să imite tot ce vine de la Dumnezeu în afară de un
singur lucru: DRAGOSTEA!

Dragostea şi adevărul sunt împotriva lui! Când
aţi început să vă depărtaţi de Cuvânt, când nu aţi mai avut dragoste pentru El,
curând aţi putut observa că nu-i mai iubiţi nici pe fraţi. Apoi aţi început să
deveniţi puţin aroganţi şi curând aţi încheiat primul compromis, apoi altele şi
altele. Pasul următor a fost formarea partidelor în cadrul comunităţii. Cineva
a început să spună: „Ştii, păstorul este aşa şi aşa!” Altul a spus: „Diaconul a
făcut asta şi asta!”, iar voi i-aţi ascultat. Acesta este motivul pentru care
aveţi acum atâtea necazuri şi greutăţi. Aţi început să-l ascultaţi pe cel rău
şi aţi participat la urlatul lui în surdină, în loc să vă lăsaţi călăuziţi de
Porumbelul blând, care este Duhul Sfânt, de porumbelul lui Dumnezeu care vrea
să vă conducă şi să vă binecuvânteze.

Dacă vine peste voi vreuna din aceste apucături
turbate, Porumbelul va pleca imediat! Aşa este. El nu poate suporta aşa ceva!
Caracterul lui este altfel. El nu poate suporta ca tu să-l bârfeşti pe fratele
tău! Nu poate primi aşa ceva! Dacă faceţi aceasta, El pleacă imediat, vă
părăseşte.

Porumbelul este bun şi  blând. El nu poate suporta ceea ce nu aparţine
naturii Lui.

Dumnezeu este în stare să facă din voi fiinţe noi.
El poate să vă schimbe.

Voi spuneţi: „Frate Branham, ce putem face?” Să
deveniţi din nou un miel. Numai aceste două fiinţe se unesc: mielul şi Porumbelul.

Porumbelul nu coboară pe nici o altă fiinţă decât
pe miel. Dacă prin purtarea voastră aţi devenit o capră, grăbiţi-vă să scăpaţi
de duhul acesta bătrân al caprei. Aşa este.

Dacă aţi devenit un palavragiu, înlăturaţi acest
duh!

Îmi amintesc că odată am fost într-un oraş şi am
predicat cu toată puterea împotriva acestor lucruri. Acolo au fost prezenţi mii
de oameni. La sfârşit am făcut chemarea la altar, gândindu-mă că am pomenit
toate păcatele. După adunare, a venit la mine o femeie pe care nu o cunoşteam,
dar care în oraş era renumită şi mi-a spus:

„Frate Branham, sunt de-a dreptul bucuroasă că pe
mine nu m-ai pomenit în seara aceasta!”

Ascultând-o, mi-am zis: „Desigur, femeia aceasta
este o creştină adevărată!”

Ea îmi spusese, doar: „Pe mine nu m-a atins nimic
în seara aceasta!”

„Sunt foarte bucuros că pot auzi aşa ceva, scumpă
doamnă.” am răspuns. „Cred că tu eşti foarte aproape de Împărăţia lui
Dumnezeu.”

După ce a plecat, o altă femeie care ne-a auzit
discuţia a intrat în vorbă cu mine:

„O cunoşti pe femeia cu care tocmai am vorbit?”
am întrebat-o eu.

„Da.”

„Cred că este o creştină adevărată,” am continuat
eu, dar femeia mi-a zis: „Frate Branham, în seara aceasta, tu ai uitat afară un
singur lucru: pălăvrăgeala. Doamna cu care tocmai ai vorbit este cea mai
vestită palavragioaică din oraş.”

Aici o aveţi! Vedeţi? Dacă voi sunteţi de acord
numai cu unul din aceste lucruri murdare, fie că predicatorul îl pomeneşte sau
nu pe platformă, sau dacă le vedeţi şi totuşi le toleraţi, sunteţi încă departe
de Împărăţia lui Dumnezeu, iar Duhul Sfânt va sta departe de voi.

Acesta este motivul pentru care nu mai avem adunări
ca altădată. Acesta este motivul pentru care nu putem pătrunde în dimineaţa
aceasta la Lumină! Acesta este motivul pentru care nu se mai ţin adunări mari
în corturi!

Noi am întristat Porumbelul duios al lui Dumnezeu
şi a plecat! Aşa este.

El nu va mai fi cu noi cât timp vom fi
indiferenţi, cât timp vom bârfi pe alţii şi insistăm în a ne face plăcerile.

Aş vrea să observaţi ceva:

Mielul (Fiu lui Dumnezeu) era plin de blândeţe.
Biblia spune că atunci: „Când a fost
chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la
măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura
.”
(Isaia 53.7).

El nu Şi-a cerut drepturile. Nu! Ci a renunţat la
ele de bună voie. El a fost un Om blând, dar cum căutăm noi cearta, astăzi!
Care este poziţia celor mulţi?

Ei spun: „Dacă încearcă să facă ceva, îl
desfiinţez! Băiete, am să-l „purec” din cap până-n picioare! Am să le spun
acestor făţarnici de modă veche tot ce am de spus! Ai răbdare numai să îi
întâlnesc! Slăvit să fie Domnul! Aleluia!”

Dar vai, Porumbelul blând pleacă, Îşi ia zborul!
Aşa este.

Atâta timp cât aveţi o asemenea poziţie, Duhul
Sfânt nu este cu voi. Notaţi-vă aceasta în Cartea voastră! Duhul Sfânt nu va
rămâne acolo unde este un asemenea duh! Trebuie să posedaţi Duhul Mielului, un
duh blând, altfel, El va pleca. Duhul Sfânt călăuzeşte numai un duh blând şi
smerit, altfel pleacă. Dacă se iveşte o neînţelegere între voi, poate nici n-o
băgaţi în seamă şi mergeţi liniştiţi înainte. Dar în momentul în care El vă
părăseşte, veţi vedea că aţi deviat.

Ştiţi cum a început primul păcat? Omul şi-a
întors numai puţin privirea de la Adevăr! Aţi ştiut acest lucru? Este scris în
Biblie. Eva s-a întors pentru o clipă de la adevăr ca să asculte teoria
Satanei. Ce a urmat? El i-a zugrăvit un tablou atât de frumos încât ea a crezut
că de fapt tâlcuirea lui este adevărul, şi l-a ascultat. Singurul lucru pe
care-l urmăreşte Satana, este să vă întoarcă numai pentru câteva clipe privirea
de la Adevăr. În timpul acesta, el poate să vă zugrăvească un tablou fals,
spunând: „Fii atent, frate şi soră, dacă oamenii aceştia ar fi credincioşi
adevăraţi, nu ar proceda în felul acesta. Ei ar trebui să facă numai aşa…” El
vă poate prezenta lucrurile atât de „autentic”, încât pentru cei mai mulţi,
prezentarea devine adevăr. Desigur.

Nu uitaţi însă că aceasta vine de la Satana.

Nu are importanţă cât s-a îndepărtat cineva de
Domnul, cât de adânc s-a împotmolit în păcat: este de datoria voastră să-l
ajutaţi şi prin dragostea lui Dumnezeu să-l scoateţi afară.

Unde aţi fost voi când v-a avut Satan în plasă?
Dumnezeu este Cel care v-a scos din mlaştina murdară în care zăceaţi, iar acum
ai tu sarcina, prietene, să-i tragi afară pe cei ce cad în ea. Lumea aceasta
este flămândă după puţină dragoste.

Să mai privim încă o
dată Mielul.

Atunci când a fost batjocorit, El nu s-a
împotrivit, nu a reacţionat ca un vârtej şi nu a făcut gălăgie. Nu s-a indignat
şi nici nu a devenit furios. El nu a făcut nimic din toate acestea! Dimpotrivă:
când a fost batjocorit a tăcut, nu Şi-a deschis gura ca să se apere.

Dar dacă cineva se atinge de voi, oh, atunci vă
umflaţi imediat ca o broască sau ca o gâscă bătrână.

Imediat spuneţi: „Dacă mă mai jigneşte o dată nu
mai merg la adunare! Nu! Lăudat să fie Domnul! Aleluia! Voi merge la nazarineni
sau la penticostali, fiindcă ei mă vor primi cu braţele deschise! Aleluia!”

„Nu permit nimănui să mă înveţe! Nu pot suporta
aşa ceva!” Bine, bine, dar Porumbelul pleacă.

Altul zice: „Ştii ce? Dacă mai vine fanaticul
acela bătrân la adunare, eu nu mă mai duc acolo!” Dar eu vă spun: în momentul
în care lucrul acesta vă prinde cu ghearele lui, Porumbelul vă părăseşte, Duhul
pleacă de la voi. În clipa aceea vă miraţi, pentru că nu înţelegeţi ce se
întâmplă cu voi şi nu ştiţi de ce nu aveţi o Biserică vie! Vă întrebaţi de ce
nu mai aveţi biruinţă ca altădată. Ştiţi de ce? Pentru că v-aţi schimbat
natura. Aţi devenit o capră în loc să rămâneţi un miel. Aţi devenit orice,
numai miel, nu! Voi aveţi nevoie de adevăratul Duh care este plin de blândeţe.

Duhul Sfânt să mă călăuzească unde doreşte El. O,
Doamne, eu îl iubesc pe fiecare păcătos indiferent unde se află el. Dacă inima
voastră primeşte această încredinţare, veţi vedea ce schimbare va interveni în
sufletul vostru.

Voi mă întrebaţi: „Frate Branham, există o soluţie
de remediere a stării noastre?” Da! Deveniţi un miel! Aceasta este totul.
Problema este însă că voi aveţi tot timpul un „Dar…” şi un „Dacă…”

Într-o seară, am întâlnit la Shreveport o
domnişoară. Eu şi Billy am mers după serviciul divin într-un local ca să mâncăm
câte un sandvici. Acolo am întâlnit această tânără care avea cam 20 de ani. Era
îmbrăcată foarte frumos. Am observat că ea ne priveşte tot timpul. După câteva
minute a intrat o altă doamnă care a salutat-o şi a vorbit cu ea. Eu continuam să
mănânc. Pe doamna care vorbea cu ea o cunoşteam, era sora Davis de la Life
Tabernacol. Ele au venit spre noi şi ne-au salutat, după care s-au aşezat la o
altă masă. Atunci tânăra a îndrăznit să intre în vorbă cu mine, spunând: „Frate
Branham, în seara aceasta ai ţinut o predică frumoasă.”

„Bună seara, soră. Îţi mulţumesc. Eşti membră şi
tu la Life Tabernacol”

„Da,” a răspuns ea „şi ar fi trebuit să cânt în
corul bisericii, dar nu am putut pentru că această biserică are o interdicţie.
Eu am urmat o şcoală de muzică şi ştiu să cânt şi solo şi în duet, dar din
cauza acelei interdicţii nu pot să cânt: ei nu dau voie femeilor vopsite să cânte
în corul lor.”

„Slăvit să fie Domnul pentru acest Life
Tabernacol.”

„Vreau să-ţi spun ceva, frate Branham. Eu sunt o
creştină,” a continuat ea.

„Ascultă, soră dragă, ai face bine să mergi acasă
şi să-ţi speli faţa, indiferent cu ce, sau vrei să-mi spui că acest machiaj nu
este un obstacol pe calea ta spre Dumnezeu?”

Eu pot să vă dovedesc că aceste lucruri vin de la
Satana. Pot de asemenea să vă dovedesc faptul că vopsirea buzelor şi a ochilor
vine de la păgâni. Cine se machiază poartă de fapt pe trupul lui semne păgâne
(tatuaje).

Eu am sosit de curând din Africa. Acolo am fost
printre triburile din junglă. Văzându-i, am înţeles de unde vine moda cu cercei
în urechi, lănţişoarele de la gât şi mai ales tatuajul şi vopsirea pielii.

De unde vine acestea? De la păgâni. Biblia nu
vrea ca un creştin să  fie păgân. De fapt
nici voi nu vreţi să fiţi păgâni. Prin ceea ce vă spun, eu nu susţin că sunteţi
păgâni, dar dacă purtaţi asemenea semne pe trup, vă daţi singuri înfăţişarea
unui păgân.

Pentru aceasta este vinovat şi păstorul vostru,
pentru că nu v-a spus adevărul. Aşa vorbeşte Scriptura despre aceste fapte.

Voi spuneţi: „Frate Branham, dacă port părul
scurt mă simt bine şi este mai confortabil!”

Aşa este, dar dacă purtaţi părul lung, este mai
răcoare deoarece îl prindeţi sus şi astfel gâtul vă rămâne dezgolit.

Ştiţi ce spune Biblia despre această problemă? Că
un bărbat are dreptul să se despartă de soţia lui dacă ea îşi taie părul,
deoarece prin aceasta arată că îi este necredincioasă. Acest lucru poate fi
citit în 1 Corinteni 11. O femeie care-şi taie părul, îşi necinsteşte capul,
adică pe bărbatul ei. Dacă ea mai este şi necinstită, bărbatul poate  s-o lase şi s-o trimită de la el. Aşa este!

Dar vedeţi, păstorul nu vă spune aceste lucruri.
Acesta este motivul pentru care voi le faceţi. Biblia spune aceasta bărbatului.

Nu demult, cineva mi-a scris următoarele:

„Frate Branham, mai nou nu se găsesc pentru femei
decât bluze foarte transparente şi mă gândesc că nu am greşi dacă şi noi,
femeile creştine, am îmbrăca aşa ceva!”

Eu i-am răspuns însă: „Aş vrea să-ţi spun ceva în
problema aceasta, soră: dacă nu găsiţi în magazine bluze decente, puteţi să vi
le confecţionaţi singure, deoarece materiale şi maşini de cusut se găsesc din
belşug.”

Părerea ei arată deja ceva clar.

Faptele voastre, felul vostru de a privi
lucrurile, arată cine sunteţi, ce este în voi.

Acestea sunt cauzele certurilor, a nemulţumirilor
şi a bârfelor din biserică! Acestea sunt faptele firii prin care poate fi
distrusă o comunitate, şi pe care le-aţi permis în mijlocul vostru. De ce
aceasta? Pentru că Duhul Sfânt v-a părăsit.

Eu ştiu că aceste cuvinte vă aprind, dar pentru
aceasta le şi spun. Nu vă vorbesc astfel pentru ca aş fi şiret, ci pentru că
vreau să vă corectaţi, deoarece într-o zi voi fi chemat să dau socoteală pentru
ceea ce v-am învăţat.

Faptele voastre şi felul vostru de a proceda
dovedesc cine sunteţi. Dacă mai aveţi ceva din ura veche, dacă vă purtaţi
uşuratic şi îi judecaţi pe alţii, dovediţi de unde vine călăuzirea voastră.

Ce este de făcut atunci? Scoateţi toate lucrurile
acestea afară şi atunci Porumbelul se va întoarce din nou în inima voastră.
Atunci când Noe a lăsat porumbelul să plece din corabie, el a părăsit-o, dar
când s-a întors a bătut cu ciocul în uşă până când Noe i-a deschis.

Duhul Sfânt este aici şi vrea să intre înăuntru.
Acesta este motivul pentru care a venit astăzi Duhul Sfânt. El nu   v-a părăsit definitiv. El este undeva în
apropiere şi stă pregătit să Se întoarcă şi să intre din nou în inima voastră,
pentru a vă reda dragostea, pacea şi bucuria pe care le-aţi avut înainte.
Acesta este adevărul.

El este pregătit să facă aceasta. El vrea să o
facă; vă doreşte, dar voi nu-I permiteţi să vină. Eu nu spun aceste cuvinte
străinilor, ci celor care vin la Tabernacolul Branham, în capela pe care am
construit-o eu şi care-mi aparţine.

Eu nu vorbesc celor care fac parte din alte
biserici, ci celor care vin în adunarea aceasta.

Aşa suntem noi, cei de aici.

Acesta este motivul pentru care a plecat
Porumbelul. Cineva începe cu o problemă minoră în biserică, dar imediat după
aceea, totul se derulează ca o avalanşă: „Oare este adevărat?” „A făcut fratele
într-adevăr aşa ceva?” „Asta este imposibil…”

Ce urmează? Duhul Sfânt pleacă imediat din locul
acela. El nu poate suporta acest fel de manifestare, aceste duhuri. Imediat ce
natura blândă a mielului pleacă de peste voi, Duhul vă părăseşte. Aşa este.

Ceea ce spun este valabil şi astăzi. Acesta este
motivul pentru care omenirea a ajuns în starea aceasta rea: ei au permis ca un
duh invers să vină în inima şi în viaţa lor; şi el cauzează toate necazurile.

Biblia spune că tocmai din cauza aceasta sunt
printre noi mulţi bolnavi şi slăbănogi. Noi trebuie să fim blânzi şi să căutăm
pacea. Trebuie să fim un miel dacă vrem ca Porumbelul să rămână peste noi.

Gândiţi-vă: Porumbelul vine, dar voi aduceţi tot
felul de scuze şi justificări că nu este chiar aşa cum spune Cuvântul.

Voi spuneţi: „O, frate Branham, să nu-mi spui că
eu nu am primit Duhul Sfânt. Aleluia!  Eu
L-am primit într-o seară… şi când El a intrat în inima mea, am plecat acasă
plin de bucurie.”

Sigur că El a fost acolo.

„O, frate Branham, eu m-am simţit aşa de bine.
Aveam un simţământ care mă făcea să iubesc orice pasăre…şi doream chiar s-o
îmbrăţişez şi s-o sărut.

Simţeam că pot să-i iert pe toţi aceia care mi-au
făcut rău şi că-i pot îmbrăţişa…O, frate Branham, ce am simţit atunci…”

Desigur, acesta era Duhul Sfânt.

Dar voi trebuie să înţelegeţi că dacă v-aţi
schimbat, El a plecat.

Atunci aţi fost un miel, dar când aţi devenit
lup, El   v-a părăsit. Aceasta nu depinde
de Porumbel. Când voi primiţi un asemenea duh în voi, Porumbelul vă părăseşte.

„Am făcut eu aceasta, frate Branham?” Da, atunci
când ai ascultat pălăvrăgeala cuiva; când ai ascultat minciunile altora etc.,
şi când ai zis: „Doar am dreptul să fac aşa ceva!”

Mielul nu are nici un drept! Voi aţi fost
răscumpăraţi cu un preţ scump şi anume: cu sângele scump al Fiului lui
Dumnezeu. Voi nu aveţi drepturi! Aleluia! Singurul drept pe care-l aveţi, este
să veniţi la izvorul care este plin cu sângele lui Emanuel.

Dacă un păcătos se scufundă în acest izvor, va fi
curăţit de orice pată şi sarcină.

Da, desigur! Singurul drept pe care-l posedaţi,
este să vă predaţi viaţa lui Dumnezeu. Din acel moment preia El conducerea.
Acesta este secretul multelor lucruri „stranii” la care sunteţi martori.

Am să vă povestesc ceva din viaţa mea.

Când Duhul vrea să mă trimită undeva, îmi spune:
„Încetează cu adunările din locul acesta şi du-te în cutare loc…” Atunci eu
mă opresc, frate, şi plec imediat unde mă trimite El.

Voi trebuie să vă lăsaţi călăuziţi de Duhul Sfânt
şi singura posibilitate pentru aceasta, este să rămâi blând şi smerit şi să nu
crezi că ştii prea multe.

Dar voi spuneţi: „Eu ştiu foarte multe…”

Da, este adevărat, creierul vostru este atât de
plin şi cu toate acestea nu poate face nimic de la sine. Chiar dacă aţi
cunoaşte toate cărţile, dacă aţi avea toate răspunsurile, şi dacă aţi şti
greaca şi ebraica şi nu aveţi un loc în care să Se poată aşeza Porumbelul,
totul este zadarnic.

Da, voi ştiţi totul. Vedeţi, acesta este motivul
pentru care Porumbelul nu vă poate călăuzi: pentru că stiţi prea multe.

Mielul nu pretinde că este înţelept. El trebuie
să fie călăuzit de altcineva. Glorie! Asta este! El nu ştie nimic! Amin.

Eu, de exemplu, ştiu un singur lucru şi anume, că
Hristos a murit ca să mă salveze pe mine.

Îmi amintesc că prin California umbla un om care
purta pe piept o inscripţie: „Eu sunt un nebun pentru Hristos!” Pe spate purta
o altă inscripţie: „Dar tu al cui nebun eşti?” Vedeţi, aceasta este întrebarea.
Dacă vreţi să fiţi călăuziţi de Duhul Sfânt, voi trebuie să deveniţi nişte
nebuni pentru lume. Fiii şi fiicele lui Dumnezeu sunt călăuziţi de Duhul Sfânt.

În Romani 8.1 scrie: „Acum dar, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus,
care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.

Mieii nu umblă ca lupii, urlând şi bârfind, ci
urmează Porumbelul. Amin.

Fratele Doc obişnuia să cânte:

Umple calea mea, în fiecare
zi cu dragoste,

În timp ce umblu cu
Porumbelul divin;

Lăsaţi-mă să trec prin
viaţă,

Cu un cântec şi cuvânt, cu
zâmbetul pe buze.

Umple calea mea, în fiecare
zi cu iubire…

Ce zi minunată va fi pentru capela Branham,
pentru orice comunitate şi pentru orice om, ziua în care va ceda dreptul care-i
aparţine, pentru a fi un miel al lui Dumnezeu.

„De ce depinde acest lucru, frate Branham?”

Deveniţi din nou un miel; deveniţi din nou blânzi
şi smeriţi şi întoarceţi-vă şi supuneţi-vă din nou lui Hristos. Nu încercaţi să
veniţi cu ştiinţa voastră!” Umblaţi simpli, blânzi, liniştiţi, smeriţi şi
prietenoşi, şi atunci Porumbelul vă va călăuzi din nou.

Dar dacă staţi şi ascultaţi pălăvrăgeala altora;
dacă ura vă cuprinde din nou inima; dacă începeţi să filtraţi din nou toate
lucrurile prin filtrul minţii voastre; dacă vă căutaţi drepturi, atunci
Porumbelul se va îndepărta imediat. El nu va mai sta cu voi.

În dimineaţa aceasta, El nu este departe,
biserică. El stă aproape, pe o mlădiţa a păcii şi aşteaptă schimbarea voastră.
Amin.

Astăzi trebuie să renunţaţi la toate drepturile
voastre, să vă predaţi lui Dumnezeu şi să permiteţi să vi se tundă toate
drepturile. Amin.

Puteţi să vă închipuiţi un miel plin de lână? Ea
îi aparţine şi cu toate acestea el renunţă la dreptul lui ca şi cum aşa ar fi
normal. El geme doar, dar se predă pe deplin şi stă liniştit în timpul cât este
tuns de dreptul lui. El ştie că acest lucru se face spre binele lui, pentru că
va fi mai uşor, nu îi va mai fi cald şi va putea fugi mai bine. O, el este atât
de fericit! Sare în sus şi-n jos şi trăieşte un timp minunat. Desigur!

Aceasta veţi primi şi voi după ce veţi renunţa la
drepturile voastre.

Dar trebuie să renunţaţi la ele; să-I permiteţi
Cuvântului să vă tundă de toate obiceiurile lumeşti. Urmarea? Veţi deveni un om
nou în Hristos.

Când am fost în Africa, am vorbit cu un frate
bătrân şi sfânt. El mi-a spus:

„Frate Branham, eu ştiu că tu crezi în
supranatural.”

          „Desigur, fratele meu,” am
răspuns eu.

„Cu ani în urmă, m-am gândit că sunt cineva.
Credeam că sunt un creştin adevărat, dar chiar atunci s-a întâmplat ceva în
comunitatea noastră. Ca să ajung la casa de adunare, trebuia să urc un deal pe
jos. Era un drum de 300-400 de metri printre tufişuri. Acolo sus, se ţineau
adunări de rugăciune. Eu credeam că sunt un creştin adevărat pentru că
cunoşteam toată Biblia, învăţasem ebraica şi puteam spune orice lucru în limba
originală. Toţi oamenii veneau la mine, iar eu le puteam vorbi despre orice
temă din Biblie, pentru că ştiam despre ce vorbesc.”

Într-o seară, urcam deci dealul spre casa de
rugăciune. Erau atât de multe certuri în comunitate…Se formaseră mai multe
partide şi erau unii împotriva altora. Tu ştii cum se formează aceste partide.

„Da,” am răspuns eu.

„Şi în timp ce urcam dealul, mi-am dat seama că
în urma mea mai urcă cineva. M-am gândit să mă opresc şi  să-l aştept ca să mergem împreună.

(Este un lucru bun dacă poţi aştepta puţin). El a
continuat:

„În timp ce păşeam aşa încet, m-a ajuns un bărbat
care purta pe umeri o greutate cu mult mai mare decât el. Respira greu şi păşea
încet. Eu i-am zis: „Prietene, pot să te ajut să-ţi duci greutatea?” „Nu, a
răspuns El. Trebuie s-o port Eu.” I-am privit mâinile şi în clipa aceea mi-am
dat seama că am o vedenie, deoarece El purta în mâini semnele cuielor. Atunci
am căzut la picioarele Lui şi L-am întrebat: „Doamne, în legătura aceasta porţi
toate păcatele lumii?” „Nu, sunt numai păcatele tale şi le port Eu ca să poţi
urca şi tu.”

Acesta este adevărul. Dacă am privi cu atenţie,
am înţelege că El poartă păcatele noastre. Nu vă determină acest adevăr să vă
simţiţi umiliţi şi ruşinaţi? El ia inima noastră rea şi o transformă ca să
putem urca dealul.

Nu demult, am fost la vânătoare. Voi ştiţi că mie
îmi place să vânez. În zona aceea trăia un om rău, un om cu adevărat rău. El mă
batjocorea pentru că nu împuşcam niciodată mamele şi puii mici. Eu îi spusesem:
„A împuşca o mamă cu puii ei, înseamnă să fii un criminal. De ce nu te porţi ca
un vânător adevărat şi să împuşti numai ţapii bătrâni şi animalele care pot fi
împuşcate? Acestea ni le-a dat Dumnezeu, dar mamele şi puii mici trebuie lăsaţi
să trăiască.”

El mi-a răspuns: „Eşti un laş, predicatorule!”

 „Uite care
este problema: dacă aş fi flămând cu adevărat şi aş fi nevoit să împuşc unul
din aceşti pui, cred că Dumnezeu nu s-ar supăra. Dar dacă îi împuşc numai
pentru a mă lăuda cu trofeele obţinute, atunci este altceva.”

Acest bărbat îşi făcuse un fluier cu care imita
strigătul puilor. Într-o zi, când eram din nou împreună în sector, i-am spus:
„În locul tău mi-ar fi ruşine.”

Când avea posibilitatea, el omora şi câte 8-10
pui unul după altul. Dar făcea un lucru şi mai rău: lua doar părţile care-i
conveneau din animalul ucis, restul lăsându-l pe câmp. Eu l-am mustrat şi
pentru aceasta şi i-am zis: „Nu ar trebui să faci aşa ceva!”, dar el mi-a
răspuns: „Oh, voi predicatorii sunteţi nişte laşi.”

În ziua aceea, el s-a ascuns din nou şi-a luat
fluierul şi a imitat strigătul unui pui de căprioară. Când a făcut acest lucru,
o căprioară foarte frumoasă şi-a ridicat capul şi a păşit în faţă. Ea privea
foarte atentă în jur.  Văzând-o,
vânătorul şi-a pregătit puşca ca s-o ucidă. Ea îl vedea pe vânător, dar n-o
interesa ameninţarea puştii deoarece era îngrijorată pentru puiul ei care o
chemase. Îşi căuta puiul care era în pericol. Priviţi atitudinea dragostei de
mamă în faţa morţii. Ea stătea neclintită privind arma ucigaşă. Acest lucru a
fost atât de mişcător, încât l-a biruit pe vânător, care a început să tremure
şi a aruncat arma jos. Apoi a fugit la mine, m-a prins de braţ şi mi-a zis:
„Billy, roagă-te pentru mine că    m-am
săturat să mai fac aşa ceva.” Schimbarea lui a fost produsă de dragostea acelei
mame.

O, dacă lumea ar vedea în inimile noastre, în
viaţa noastră, descoperirea dragostei lui Dumnezeu şi curajul ei! Ce schimbare
se va produce atunci când Porumbelul lui Dumnezeu va putea intra în inimile
noastre ca să ne facă blânzi şi smeriţi!

Îmi amintesc că am îngenuncheat chiar acolo, în
luminiş şi m-am rugat pentru acel bărbat conducându-l la Domnul Isus. Din ziua
aceea, el a devenit un vânător corect şi respectuos. Până atunci crezuse că
poate să facă orice doreşte: „Animalele intră în sectorul meu şi calcă ierburile!”
spunea el.

„Este adevărat,” îi răspundeam, „dar este inuman
ceea ce faci tu!”

Voi trebuie să renunţaţi la drepturile voastre.

O, Doamne, dăruieşte-ne har ca să putem face
aceasta!

Cam cu o sută de ani în urmă, a trăit în
Sud-Vestul Statelor Unite un creştin bun şi adevărat. Numele lui era Daniel
Curry. Un bărbat smerit, temător de Dumnezeu şi sfânt, un creştin adevărat care
era vorbit de bine de toţi cei care-l cunoşteau.

Se spune că ar fi murit, sau mai bine zis că ar
fi fost răpit la cer, iar atunci când a ajuns la poarta de mărgăritar a raiului
a fost întâmpinat de un portar, care l-a întrebat: „Cine eşti?”

„Eu sunt evanghelistul Daniel Curry. Prin mine
multe suflete s-au întors la Hristos, primindu-L ca Mântuitor personal. Acum
doresc să intru aici, deoarece calea mea pe pământ a luat sfârşit, şi nu ştiu
un alt loc în care aş putea poposi.”

Şi vouă, păcătoşilor, vă va veni rândul într-o
zi; şi vouă celor decăzuţi vă va veni ziua. Şi ţie, care L-ai întristat pe
Duhul Sfânt aşa de tare încât te-a părăsit îţi va veni rândul. Tu nu mai eşti
blând şi nici plin de dragoste. Au trecut mulţi ani de când ai plâns ultima
dată. De mult nu mai ai ruşine şi ai pierdut toată smerenia! Desigur! Dar nu
uita că într-o dimineaţă moartea va veni la uşa ta! De ce nu vrei să-L primeşti
pe Duhul Sfânt care vine şi bate plin de blândeţe şi de dragoste la uşa ta?

Şi când a ajuns Daniel Curry la poartă, portarul
i-a zis: „Să văd dacă numele tău este scris aici.”

A căutat peste tot dar nu i-a găsit numele.

          „Îmi pare rău,” i-a spus el,
„dar numele Daniel Curry nu este scris aici.”

„Oh, nu se poate! Eu sunt evanghelist şi am adus
multe suflete la Hristos. În toată viaţa mea, am încercat să fac numai ce este
drept.”

„Dragul meu,” i-a răspuns portarul, „îmi pare rău
dar trebuie să-ţi repet că numele Daniel Curry nu este trecut aici. Am să-ţi
spun însă ce poţi să faci: Noi nu putem soluţiona cazul tău, dar dacă vrei,
poţi să faci recurs şi să mergi la judecată în faţa tronului alb. Eu nu te pot
ajuta cu nimic altceva, pentru că nu te afli scris aici, şi ca urmare nu există
har pentru tine. Vrei să faci recurs?

„Domnul meu, pot să fac şi altceva?”

„Poţi face acest lucru în faţa judecăţii de la
tronul alb.”

Daniel Curry povesteşte că după aceea a avut
senzaţia că pluteşte prin univers, până când a ajuns într-un loc care devenea
tot mai luminos. „Cu cât mă depărtam mai mult de pământ”, spunea el,  „lumina devenea tot mai puternică.”

Era o lumină cu mult mai puternică decât lumina
soarelui. Se simţea tot mai cutremurat şi îngrozit, şi deodată din lumina aceea
S-a auzit o Voce: „Ai fost desăvârşit pe pământ?”

„Nu, a răspuns el tremurând, nu am fost
desăvârşit.”

„Ai fost sincer faţă de toţi oamenii?”

„Nu.” (şi a povestit că prin minte i-au trecut
diferite întâmplări în care nu a fost sincer).

„Ai spus întotdeauna adevărul?”

„Nu. Pot să-mi amintesc unele întâmplări în care
am minţit. Nu am spus întotdeauna adevărul.”

„Ţi-ai însuşit vreodată lucruri care nu ţi-au
aparţinut? Bani sau alte lucruri?”

 Daniel
Curry spune că pe pământ s-a considerat întotdeauna un om drept, dar stând în
faţa acelei Lumini, el a putut să recunoască:

„Am luat ceea ce nu mi-a aparţinut.”

„Deci nu ai fost desăvârşit!”

„Nu, eu nu am fost desăvârşit.”

Stătea cu capul plecat şi aştepta în fiecare
clipă să audă Tunetul aducător de pedeapsă: „Condamnat!”, când deodată a auzit
o Voce cu mult mai plăcută decât vocea unei mame. Uimit s-a întors şi în faţa
lui a apărut cea mai blândă faţă pe care a văzut-o vreodată: Era EL… şi EL a
spus: „Daniel Curry a lucrat pe pământ pentru Mine. Este adevărat că nu a fost
desăvârşit, dar a stat de partea Mea. El M-a mărturisit printre oameni, de
aceea, astăzi stau Eu de partea lui în ceruri. Pune toate păcatele lui în
sarcina Mea.”

Dar cine va mijloci în ziua aceea pentru tine,
fratele şi sora mea, dacă tu Îl întristezi atât de mult încât trebuie să te
părăsească?

O, eu nu pot vorbi mai departe….Să ne plecăm
capetele pentru rugăciune:

Doamne scump, Tu ai venit ca un Miel smerit şi
înjosit pe acest pământ. Păsările au cuiburi şi vulpile vizuini, dar Tu nu ai
avut un loc unde să-Ţi pui capul, deşi eşti Domnul măririi. Când Te-ai născut,
nimeni nu a avut haine pentru Tine. O, Doamne, cu ce mă ajută atunci
îmbrăcămintea mea? La ce-mi foloseşte maşina? La ce-mi foloseşte casa mea
frumoasă? Mă vor ajuta ele în ziua aceea?

Tu nu ai avut nici un prieten; nimeni nu a vrut
să-Ţi fie prieten. Parcă nimeni nu voia să stea de partea Ta. Tu ai spus că
într-o zi vei spune: „…am fost flămând,
şi Mi-aţi dat de mâncat; …am fost gol şi M-aţi îmbrăcat….
” (Matei
25.35-36).

La ce ne va ajuta în ziua aceea tot ce am
agonisit, Doamne? Îngăduie-ne să intrăm în lucrarea Ta, pentru că Tu eşti
Atotputernicul.

O, Doamne, noi auzim chemarea Porumbelului, care
Îşi va deschide aripile în lumina puternică ce va străluci în toată veşnicia.

Tu locuieşti în lumină şi în faţa Ta va trebui să
stau singur, fără fratele meu, fără păstorul meu, fără mama, tata, soţia sau
copiii mei.

O, Doamne, ce voi face atunci? S-ar putea să
ajung acolo încă înainte ca soarele să apună, ce voi face atunci? Ce mai puteţi
face atunci? O, Isuse, eu stau acum de partea Ta. Da, astăzi iau o decizie: voi
înceta cu orice bârfă la adresa celor din jurul meu. Voi înceta să mai caut
motive de ceartă cu fraţii mei şi nu voi mai face deosebire între ei. Voi sta
numai pe Adevărul Tău. Voi ceda totul. Tunde-mă, Doamne! Primeşte tot ce am.
Primeşte-mă, Doamne! Vreau să stau de partea Ta. Vreau să mă las tuns. Doresc
să fiu eliberat de egoism, de mândrie, de indiferenţă; da, vreau să îndepărtez
tot ce este rău. Aşa doresc să stau de partea Ta, ca un miel tuns. Vreau să
părăsesc orice distracţie lumească, tot ce aparţine acestei lumi: dansul,
chefurile, hainele necuviincioase, machiajul şi toate celelalte lucruri.

Tu ne-ai sfătuit să nu ne asemănăm chipului
acestui veac şi să nu avem de-a face cu lucrurile din el. Ieşiţi din lume! O,
Doamne, ajută-ne!

Tunde-mă astăzi. Doresc să fiu ca un miel: să
devin mut încât să nu deschid gura, ci să mă las tuns de toate drepturile mele.
Să fiu de acord cu Tine când vrei să mă las tuns.

O, Dumnezeule, cât de schimbate vor fi atunci
toate lucrurile. Îmi amintesc cum m-ai tuns atunci când mi-ai luat soţia,
fiica, pe tatăl şi pe fratele meu. Da, Tu m-ai tuns de tot. Cu toate acestea în
inima mea ştiam că Te iubesc. Cât de mult m-ai binecuvântat! Cât de bun ai fost
cu mine! Doresc ca tot ce sunt, tot ce am fost şi tot ce voi fi vreodată, să
fii Tu, Doamne. Tu eşti totul. Recunosc 
tot ce am făcut sau tot ce am gândit şi sunt gata să mă las tuns.
Tunde-mă, Doamne, pentru că doresc să fiu mielul Tău. Şi Te mai rog încă ceva:
să nu mă primeşti numai pe mine, ci pe fiecare miel care se află astăzi în
locul acesta şi pe toţi aceia care vor să se poarte începând de astăzi ca nişte
miei.

Tunde-i pe toţi, iar pe cei care vor auzi acest
Cuvânt în viitor, pe fiecare la vremea lui, tunde-l Tu!

Doamne, leagă picioarele lor de stâlpii
Evangheliei. Călăuzeşte-i prin Duhul Tău la pocăinţă si ajută-i să recunoască
faptul că au fost indiferenţi faţă de Tine. Fă ca El să tundă orice
indiferenţă, lumea şi orice este rău din inima lor. Tunde totul astăzi, ca să
putem sta înaintea Ta ca nişte creştini născuţi din nou, răcoriţi şi veseli. Te
rugăm Doamne.

Eu Te iubesc şi doresc ca indiferent cum este
timpul (că este cald sau frig, că plouă sau ninge), să stau de partea Ta,
pentru că în felul acesta, în ziua aceea şi Tu vei sta de partea mea şi vei
spune: „Pe pământ a stat el pentru Mine, de aceea, acum stau Eu de partea lui
în cer!”

O, Doamne, îngăduie-ne astăzi să stăm în prezenţa
Ta şi dacă acum, în timp ce stăm cu capetele plecate, în locul acesta, este
cineva care vrea să recunoască faptul că el a vrut să-şi facă propria voie,
primeşte-l şi iartă-l. Tu ai făcut lucruri pe care n-ar fi trebuit să le faci,
iar în dimineaţa aceasta doreşti ca Dumnezeu să te tundă. Spune: „Fă din mine
un miel adevărat!” Ridicaţi mâna dacă vi se potrivesc aceste cuvinte.

Dumnezeu să te binecuvânteze, femeie. Dumnezeu să
te binecuvânteze, frate…şi pe tine, frate. Mai este cineva care doreşte să
spună: „Tunde-mă, Doamne, fiindcă sunt o oaie. Nu-mi voi mai deschide gura ca
să comentez, ci doresc ca Tu să tai tot ce este lumesc în mine.”?

Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Dumnezeu să
te binecuvânteze, femeie. Dumnezeu să te binecuvânteze, băiete. Dumnezeu să te
binecuvânteze, femeie. Tunde-mă, Doamne! Domnul să te binecuvânteze, soră
Gertie.

„Tunde-mă, Doamne, chiar acum! Doresc să părăsesc
pentru totdeauna lumea şi lucrurile ei. Vreau să-mi ocup locul în Domnul şi
pentru Domnul. Vreau să stau ca o oaie la tunsoare. Da, doresc ca toate
lucrurile lumii să fie tunse din inima mea. Doresc să fiu proprietatea Ta, iar
Tu să fii al meu. Mă vei primi Doamne, dacă-mi ridic mâinile spre Tine?”

Dumnezeu să te binecuvânteze, femeie. Dumnezeu să
te binecuvânteze şi pe tine…şi pe tine. (Un număr mare de oameni ridică
mâna). Aşa este bine. Fiţi sinceri şi spuneţi: „Doresc ca Domnul să mă uşureze
de tot ce nu vine de la El: de orice egoism sau indiferenţă. Doresc ca astăzi,
să mă tundă de toate aceste lucruri şi să fiu ca El.”

Este aici vreun păcătos care nu s-a întors încă
la Domnul? Este cineva care nu este încă salvat şi care doreşte să fie pomenit
în rugăciune?

Atunci ridică mâna, păcătosule! Fii prieten cu
El. Dumnezeu să te binecuvânteze. Mai este cineva care doreşte să ridice mâna
şi să spună: „Gândeşte-te la mine, frate Branham, pentru că eu nu sunt încă
creştin şi nu ştiu când îmi vine rândul să mă întâlnesc cu El. Dorinţa mea este
să te rogi şi pentru mine înainte de a se încheia serviciul divin.”?

Vreţi să va ridicaţi mâinile înainte de a ne
ruga? El vede tot. Dumnezeu să te binecuvânteze femeie…şi pe tine, domnule.
Mai este cineva?

„Eu doresc să fiu cu EL!”

Câţi sunt aici care au fost decăzuţi?

Poate spuneţi: „O, eu nu admit aşa ceva, frate
Branham!” Bine, atunci priveşte: Dacă Porumbelul blând   te-a părăsit, ceva nu este în ordine cu
tine, fratele meu. Dacă nu vă puteţi suporta unul pe celălalt, ceva este
greşit. Dacă nu puteţi ierta pe toţi oamenii din toată inima indiferent ce v-au
făcut sau ce v-au spus ei, atunci ascultaţi cu atenţie ce a spus Domnul:

Dacă
iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta
greşelile voastre.
” (Matei 6.14).

 „Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor,
nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.
” (v.15).

Aici este foarte cald. Ce-ar fi dacă Dumnezeu
v-ar chema astăzi? Biserica este pregătită, iar Duhul Sfânt aşteaptă să vină în
inima voastră ca să ocupe locul rezervat pentru El. De ce? Ca să vă facă blânzi
şi plini de pace.

„Ce trebuie să fac, frate Branham?”

Să devii un miel. Atunci Duhul Sfânt va veni
imediat peste tine. Dacă vei veni însă cu motivele tale, dacă vei dori să-ţi
împlineşti propria ta voie şi nu eşti pregătit să renunţi la totul pentru El,
Duhul Sfânt nu va veni niciodată în inima ta.

Acum, când stăm cu capetele plecate, aş vrea să
vă întreb ceva pe cei care v-aţi ridicat mâinile. Isus a spus: „Cine aude cuvintele Mele, şi crede în Cel ce
M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la
viaţă.
” (Ioan 5.24).

Dacă vreţi, vă rog să veniţi aici faţă, ca să ne
rugăm împreună până când liniştea şi pacea pe care aţi avut-o odată şi aţi
pierdu-o, sau pe care doriţi s-o primiţi, vă va cuprinde inimile.

Veniţi, vă rog, în timp ce vom cânta cântarea „Un
izvor sfânt, umplut cu sânge…”

Îngenuncheaţi aici şi rugaţi-vă. Oricine doreşte,
poate să vină în faţă şi să se roage.

Un izvor sfânt, umplut de sânge

Din rănile lui Isus a curs:

Şi cine se scufundă în
sângele Lui

E scăpat de orice păcat.

Dumnezeu să te binecuvânteze, femeie. Vino şi
îngenunchează aici. Cred că nu v-aţi aplecat doar capetele, ci şi inimile.

Ştiţi cine a venit astăzi pentru prima dată în
mijlocul nostru? Este o femeie de culoare.

Este o femeie săracă; are încheieturile uscate şi
părul cărunt. Ea a venit la altar.

Îmi amintesc că cu ani în urmă, în timpul
sclaviei, Domnul a salvat şi un bărbat de culoare. Bucuros că L-a întâlnit pe
Isus, sclavul a mers la stăpânul său şi i-a spus că este liber.

„Cum eşti?” l-a întrebat stăpânul uimit.

„Sunt liber,” a răspuns sclavul.

Ce a urmat? Stăpânul l-a eliberat ca să-L poată
vesti pe Cel care i-a adus eliberarea.

Tot mai mulţi oameni vin în faţă ca să primească
mântuirea. Rugaţi-vă cu toţii plini de credinţă. Duhul Sfânt vine peste toţi
cei care s-au hotărât să-L urmeze cu toată fiinţa lor.

Numele acelui sclav negru era Moise şi stăpânul
său l-a întrebat:

„Moise, tu spui că ai fost eliberat?”

„Da, stăpâne, sunt liber.”

„Dacă spui că eşti liber, îţi dau şi eu
libertatea. Du-te şi predică pretutindeni această Evanghelie aducătoare de
libertate.”

Când a venit timpul ca el să plece la Domnul,
mulţi dintre fraţii albi s-au dus să-l viziteze. Toţi credeau că este deja în
comă, dar el s-a trezit şi le-a spus:

 „O, am
crezut că am trecut pe malul celălalt.”

Dumnezeu să te binecuvânteze, frate.

Îngenunchează 
şi tu aici.

El a spus:

„Am crezut că sunt deja dincolo.”

„Ce ai văzut, frate Moise,” l-au întrebat ei.

„Când am trecut prin poartă, L-am văzut pe El. Am
stat acolo şi L-am privit. Apoi a venit un înger care mi-a spus: „Vino, Moise.
Tu ai predicat mulţi ani Evanghelia, de aceea ţi s-a pregătit o cunună şi o
haină albă.”

„Nu-mi vorbi despre haină şi despre cunună,
fiindcă nu vreau nici haină şi nici cununi. Am o singură dorinţă: „Să-L văd pe
EL!”

Şi noi avem aceeaşi dorinţă.

Nu demult, am vizitat un muzeu din Chicago. Acolo
am observat un bărbat de culoare care avea părul cărunt. El privea cu atenţie
exponatele, ţinând pălăria în mână. L-am privit cu atenţie. El privea la ceva
şi deodată s-a întors cu ochii plini de lacrimi. Se ruga. Îl priveam tot mai
atent. După ce şi-a terminat rugăciunea, a privit din nou obiectele expuse şi a
plâns din nou. Atunci m-am dus la el şi i-am zis:

„Domnule dragă…”

„Da, prietenul meu alb?”

„Am observat că eşti foarte mişcat. Ce anume te-a
tulburat aşa de puternic?”

„Dacă ai pipăi partea aceasta a mea, ai simţi că
este foarte bătucită. Ştii, eu am fost sclav cu ani în urmă, iar în vitrina
aceasta este expusă o haină…”

„Văd şi eu aceste haine, dar ce importanţă au
ele?” am întrebat eu.

„Haina aceasta aparţine lui Abraham Lincoln, iar
pata care se vede pe ea, este sângele lui care a curs pentru ca noi negrii să
fim eliberaţi de sub jugul sclaviei. Omule alb, tu nu ai fi copleşit de acest
lucru dacă ai fi în locul meu?”

L-am luat cu mâna pe după cap, apoi i-am spus:

„Domnul să te binecuvânteze, frate, dar eu cunosc
un alt Sânge care mă mişcă.”

„Şi eu cunosc Sângele acesta, reverend.”

„Sângele acesta a luat legăturile robiei de peste
mine,” am continuat eu. „Cu ani în urmă, am mers şi eu la călărie, la jocuri şi
am făcut glume proaste. O, Doamne, cum am putut face una ca asta? Şi astăzi mai
port încă cicatricele acelor lucruri în inima mea. Dar mă bucur nespus pentru
că El mi-a rupt legăturile. Acum totul a trecut, fiindcă El a luat locul meu.”

Nu demult, am întâlnit o femeie, care măcar că
era în vârstă, vorbea foarte vulgar, lucru pentru care era cât pe ce s-o judec.
În clipa aceea însă, Dumnezeu mi-a dat o vedenie cu privire la ea. Atunci m-am
rugat pentru femeie, deoarece am recunoscut că şi eu am făcut odată păcate la
fel de mari ca şi ale ei. M-am dus şi m-am aşezat lângă ea. Am văzut că se
ruşinează când i-am spus că sunt predicator. Alături de ea stăteau doi bărbaţi
care erau prieteni cu ea. Avea cam 65 de ani, iar prietenii ei păreau de
aceeaşi vârstă. După ce am vorbit cu ei, toţi trei au îngenuncheat şi şi-au
predat vieţile lui Hristos. O, ce deosebire! Nu vreţi să faceţi şi voi ca ei?

Aţi făcut atât de multe păcate încât inima
voastră este plină de murdărie, iar această murdărie ţine Duhul Sfânt departe.
Poate că Porumbelul a plecat pentru totdeauna de la tine.

Dumnezeu să te binecuvânteze, copilă.

Voi spuneţi: „O, dar fetiţa aceasta nu înţelege
încă cum stau lucrurile!”

Ba da, numai că ea nu a citit încă atâtea reviste
şi povestiri de dragoste ca şi voi. Aceasta este singura deosebire dintre voi
toţi. Ea este încă plăpândă, dar Domnul Isus a spus: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine…

Mai doreşte cineva să se roage cu noi?

Intrarea la El este liberă. Acum vom cânta din
nou, iar după aceea ne vom ruga pentru toţi păcătoşii care doresc să se
pocăiască şi care stau în rugăciune.

Tâlharul de pe cruce păli,

Şi se putea bucura.

Acolo pot păcătoşii ca mine

Să devină curaţi prin Sânge.

Nu vreţi să veniţi acum? Nu vreţi să veniţi şi
voi, care cunoaşteţi lucrurile mai bine? Biblia spune: „Cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat.” (Iacov
4.17).

Nu vreţi să veniţi? Voi ştiţi că sunteţi pe un
drum greşit, care nu are o ţintă precisă. Veniţi, îngenuncheaţi în faţa
Domnului şi spuneţi-I că vă pare rău de felul cum v-aţi purtat până acum. Fie
ca Duhul Sfânt să se întoarcă şi să vă facă din nou blânzi şi liniştiţi. Nu
vreţi să veniţi? Gândiţi-vă că dacă în ziua morţii veţi fi găsiţi departe de
El, nimeni nu va sta de partea voastră.

Dorinţa Lui este ca în dimineaţa aceasta să vă
ocupaţi locul de partea Lui. Dumnezeu să te binecuvânteze, fratele meu. Noi mai
aşteptăm.

În clădirea aceasta sunt numai 16 suflete care se
simt vinovate? Toţi ceilalţi aţi trăit o viaţă plină de pace, bucurie, smerenie
şi blândeţe? Aceasta este călăuzirea Duhului Sfânt? Aţi iertat totul? Nu aveţi
duşmani?

Trăiţi în aşa fel încât nu mai există nimic care
să vă condamne că sunteţi păcătoşi? Viaţa voastră nu este asemănătoare cu a
păgânilor? Domneşte Duhul cel blând cu adevărat în inimile voastre, încât
sunteţi paşnici faţă de toţi oamenii, liniştiţi şi plini de dragoste? Vecinii
şi cunoştinţele voastre vă cunosc ca pe nişte oameni blânzi şi smeriţi? Este
Porumbelul lui Dumnezeu cu voi? Sunteţi siguri de aceasta? Poate că aceasta este
ultima voastră ocazie.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi cei
prezenţi. Voi nu mai trebuie să fiţi judecaţi pentru că Duhul Sfânt a adus
judecata peste voi şi când El a făcut aceasta, voi nu aţi încercat să vă
menţineţi drepturile, spunând: „O, eu sunt creştin de multă vreme! Eu nu mai
trebuie să merg în faţă.” Poate că unii dintre voi, vin pentru prima dată la
altar.

„Eu pot să rămân păcătos, dacă vreau, fiindcă am
dreptul să fac ce vreau!” Da, aşa este. Voi sunteţi liberi să alegeţi. Puteţi
face ce doriţi, dar nu uitaţi că în dimineaţa aceasta, aţi renunţat la toate
drepturile voastre.

Poate vă gândiţi: „Ce vor spune cei ce mă cunosc,
când vor afla că m-am predat lui Hristos? Ce vor crede despre mine?”

Dar eu te întreb: „Ce crede Dumnezeu despre
aceasta?” El v-a chemat şi voi aţi venit. Voi aţi renunţat la drepturile
voastre şi aţi venit la El, pentru ca Duhul Sfânt să intre în inima voastră. Eu
ştiu că El va face aceasta. El a făgăduit acest lucru şi nu va uita să-l
împlinească. El va veni! Acesta este motivul pentru care vă cheamă la El.
Domnul a murit şi a făcut totul pentru ca voi să puteţi veni la El. Dorinţa Lui
este să locuiască în voi.

În ceasul în care îngerul morţii va veni la
căpătâiul vostru, vă veţi îngrozi şi vă veţi aduce aminte de ziua aceasta când
aţi refuzat chemarea Lui. Atunci sufletul vostru va fi pierdut şi întunecat, şi
nu vă veţi mai putea întoarce la El nici dacă veţi dori s-o faceţi cu lacrimi
fierbinţi.

Priviţi-l pe Esau. El a păcătuit, nu a preţuit
ziua harului, de aceea nu a mai primit nimic. Când a auzit aceasta, a plâns cu
amar, dar a fost prea târziu. Dumnezeu îl chemase pentru ultima dată, dar el
refuzase chemarea Lui.

Voi aţi renunţat la drepturile voastre, la
prietenii voştri, ca să-L urmaţi pe El; aţi cedat totul ca să vă închinaţi aici
şi să vorbiţi cu Dumnezeu. În clipa aceasta, eu vă chem pe baza Cuvântului
vorbit de Domnul Isus: „Cine vine la Mine
nu va fi dat afară.

Pocăiţi-vă acum, cât staţi în faţa Lui şi
spuneţi-I că vă pare rău pentru tot ce aţi făcut în trecut.

Ştiţi de ce nu primesc oamenii Duhul Sfânt după
ce se botează? Pentru că nu s-au pocăit de faptele lor. Dumnezeu vrea să le dea
Duhul Sfânt. El doreşte ca oamenii să fie blânzi şi smeriţi. Acesta este
motivul pentru care inima voastră este încă plină de egoism. Da, voi doriţi să
tresăltaţi de bucurie şi să vorbiţi în limbi, dar aceasta nu înseamnă că aţi
primit Duhul Sfânt. Dacă v-aţi pocăit cu adevărat, voi trebuie să fiţi un om
nou; trebuie să plecaţi de la botez ca un miel blând şi liniştit, peste care se
poate odihni Porumbelul – Duhul Sfânt.

Atunci, la sfârşitul anului puteţi privi în urmă
ca să vedeţi progresele pe care le-aţi făcut, şi cum aţi câştigat tot mai mult
teren. Aceasta lucrează Duhul Sfânt în voi. Duhul Sfânt este dragoste, bucurie,
pace, îndelungă răbdare, blândeţe, bunătate, credinţă etc.

Pocăiţi-vă chiar acum şi spuneţi-I lui Dumnezeu
că doriţi să fiţi aşa cum vrea El.

Şi tu, fetiţo, fă acelaşi lucru. Mama ta stă
lângă tine acum şi şi-a pus mâinile peste tine. Această soră de culoare, bătrână
şi scumpă, stă plecată înaintea Domnului. Poate că tu ai mâncat numai mămăligă
şi alte mâncăruri sărăcăcioase, dar Dumnezeu care te binecuvântează, a pregătit
pentru tine un palat strălucitor sus în mărire.

Aici în faţă, văd o doamnă căruntă, lângă care
stă o tânără şi o altă femeie căruntă care stă pe scaun. O, Doamne, eu văd şi
bărbaţi îngenuncheaţi în faţa Ta.   
Pocăiţi-vă şi spuneţi-I că vă pare rău. Spuneţi-I că nu veţi mai păcătui
niciodată: că vreţi să fiţi blânzi şi liniştiţi. Că doriţi să fiţi smeriţi şi
că Îl veţi urma oriunde va dori El. Dacă oamenii vă spun ceva, veţi ceda
dreptul vostru şi nu veţi mai vorbi despre aproapele vostru, chiar dacă veţi
avea dreptate. Când vorbiţi ceva, vorbiţi numai despre Isus. Atunci veţi face
numai ce este drept.

Atunci nu veţi mai fi nervoşi. Nu vă veţi mai
ridica împotriva unui om nevinovat. Atunci veţi vedea eroismul unui creştin
adevărat şi veţi dori să fiţi ca el. Nu va trebui să spuneţi nimănui că sunteţi
creştin, pentru că ei vor vedea aceasta din faptele voastre şi vor recunoaşte
ce sunteţi. Atunci veţi fi pecetluiţi şi pe dinlăuntru şi pe dinafară.

Smeriţi-vă şi pocăiţi-vă chiar acum. Spuneţi-I
lui Dumnezeu că vă pare rău pentru trecutul vostru şi promiteţi-I că nu veţi
mai face niciodată acele lucruri de care acum vă este ruşine. După ce veţi face
aceasta, mă voi ruga pentru voi. Cred că atunci pacea se va întoarce în inimile
voastre. Pacea va curge ca un fluviu peste inimile voastre. Poate că nu veţi
mai tresălta de bucurie, poate că nu veţi mai vorbi în limbi şi nici nu veţi
mai sări în sus şi-n jos, dar se va întâmpla altceva: când veţi părăsi acest
altar, veţi primi Ceva care vă va ancora odată pentru totdeauna de cruce.

Rugaţi-vă împreună cu mine şi recunoaşteţi-vă
înaintea Lui.

Doamne, Tatăl nostru, suntem nişte fiinţe
nevrednice, dar, o, Dumnezeule, Tu ai răbdat totul pentru noi. Duhul Sfânt a
venit în mijlocul nostru şi i-a convins pe aceşti oameni că sunt pe o cale
greşită, că au păcătuit şi au fost tot timpul plini de egoism vrând să li se dea
dreptate în toate lucrurile. Ei au fost duşmănoşi, curioşi, plini de sine, fără
gânduri de pocăinţă, neiertători. Ei nu au fost pregătiţi pentru experienţa de
astăzi, dar Duhul Sfânt a luat Cuvântul lui Dumnezeu, L-a aşezat cu blândeţe în
inimile lor şi a zis: „N-ai vrea să fii din nou în starea pe care ai avut-o
atunci când ai fost pentru prima dată la altar? N-ai vrea să iubeşti pe toţi
oamenii şi să Mă iubeşti şi pe Mine cu o dragoste veşnică? Dacă da, ridică-te
şi vino la altar.” Şi ei au făcut-o, Doamne.

Acum, Te rog, Doamne, să le sfinţeşti gândurile,
să le sfinţeşti inima şi să-i faci blânzi şi plini de pace. Fă ca atunci când
se vor întoarce la casele lor, să fie împăcaţi cu Tine, iar viaţa lor să-Ţi
aparţină Ţie.

Poate spuneţi: „Orice s-ar întâmpla, voi fi blând
ca un porumbel. Chiar dacă soţul meu, sau vecinul, se enervează, eu voi lăsa
totul în grija Domnului pentru că El spune: „Eu voi fi răsplata ta.” Noi
am constatat că acesta este adevărul, Doamne, de aceea stăm liniştiţi, blânzi
şi smeriţi aşteptând ca Dumnezeu să vină la mieii Săi. Sigur că da. Păstorul
cel bun Şi-a dat viaţa pentru ei. După aceea a venit să locuiască în oile Lui.
El le călăuzeşte. Vai de cei care le provoacă dureri! Vai de cei care spun un
cuvânt împotriva lor!

Tu ai spus: „Ar
fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară.
” (Matei
18.6).

v.14: „căci
vă spun că îngerii lor văd pururea faţa Tatălui Meu care este în ceruri.

Matei 25.40: „…oridecâte
ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei,
Mie Mi le-aţi făcut.

O, Doamne, eu vreau să fiu blând, de aceea mă duc
la altar ca o jertfă vie, şi nu numai azi, ci în fiecare dimineaţă. Doresc să
fiu smerit şi blând ca Isus. Îngăduie-ne aceasta, Doamne. Ajută-ne ca de azi
înainte să umblăm numai în voia Ta. Fă ca valurile dragostei divine să inunde
sufletele noastre. Pace….pace minunată!

Îl simţiţi acum în inimile voastre? Aleluia!
Aleluia!

Sora Gertie mi-a spus: „Spune bisericii că şi eu
doresc să mă supun acestui Cuvânt!” Altarul ei este pianul, deoarece ea trebuie
să rămână la pian şi ca atare nu poate veni la altar! Ea m-a rugat însă să spun
bisericii: „Spune-le că doresc să se roage pentru mine!” Da, ea stă acolo, iar
lacrimile îi şiroiesc pe obraji.

Altarul meu este această platformă, şi eu L-am
rugat pe Domnul să-mi ierte greşelile.

Biblia mea este udă. O, Doamne….

Pace….pace minunată!

O, Doamne, dacă am păcătuit împotriva Ta, sau
dacă am supărat pe cineva, Te rog şterge Tu aceste lucruri. Eliberează această
comunitate mică de orice păcat.

Câţi dintre voi simt că au fost iertaţi şi au
siguranţa că Porumbelul a luat locul Său în inima voastră?

Duhul Sfânt S-a întors şi a spus: „Fiul Meu! Eu
te-am iubit dintotdeauna, dar tu M-ai ţinut departe de tine. Cu firea ta veche,
plină de egoism, nu Mi-ai permis să locuiesc în inima ta. Acum însă, când ai
îndepărtat toate aceste lucruri, Eu M-am întors din nou la tine.”

Câţi dintre voi simt aceasta? Ridicaţi mâna.
Ridicaţi mâna şi voi, cei care vă aflaţi în jurul altarului.

Da, desigur, este bine. Câţi din cei prezenţi în
adunare aţi simţit aceasta? Ridicaţi mâna.

Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru timpul acesta de
cercetare. Este ca şi cum ai lua un măr tare în mână şi l-ai bate până când se
face atât de moale încât poate fi mâncat chiar şi de un copil.

Aceasta dorim să faci şi cu inimile noastre.
Cuprinde-le în mâinile Tale străpunse şi strânge-le, spunându-ne: „Măi, copile,
tu nu recunoşti că M-ai rănit? O, tu M-ai rănit atunci când te-ai umflat în
pene…o, parcă erai turbat. Tu  M-ai lovit
şi inima Mea a sângerat pentru tine deoarece vedeam lucrurile pe care le
făceai. Acum însă, inima ta este în mâna Mea, şi Mă voi purta plin de blândeţe
cu ea, pentru că vreau să te modelez în aşa fel încât să te pot folosi cum
doresc şi ca să pot locui în tine. Da, astăzi doresc să intru în inima ta şi să
locuiesc în ea.”

Da, Doamne, noi Te iubim. Îngăduie-ne aceasta
spre slava Ta. Te rugăm aceasta în Numele Domnului Isus. Amin.

Fratele Branham cântă: „Să fii ca Isus…”

Nu vă bucuraţi? O, sufletul meu se simte minunat!
Nu a devenit inima voastră blândă când a simţit că El vine spre voi? Inima mea
bate cu putere…Vreţi să vă ridicaţi mâinile în timp ce vom cânta: „Să fim ca
Isus…”?

Prieteni, eu ştiu că aici este foarte cald, dar
cred că vă simţiţi la fel de bine ca mine. Eu mă simt atât de uşor de parcă aş
fi gata pentru zbor.

Cât este El de bun cu noi! Care este ţinta mea?
Care va fi ea? Unde voi fi peste 100 de ani? Ce s-ar întâmpla dacă nu L-aş mai
avea pe El? Există un alt loc de refugiu?

Fratele Branham cântă…

În timp ce stăm cu capetele plecate, am să vă rog
ceva: aici este cineva care Îl întristează pe Duhul Sfânt. Este cineva dintre
cei care au fost chemaţi. Vă spun aceasta în Numele Domnului Isus, ca proroc al
Lui. Cineva din sală L-a întristat. El este prezent, dar a refuzat să vină la
altar. Nu vrei să păşeşti în faţă? (Fratele Branham cântă).

Desigur, soră. Dar mai este cineva.

Dorinţa mea este să fiu blând şi smerit. Nu vreţi
acum să veniţi în faţă? Dumnezeu vrea să faceţi acest pas.

Mai sunt aici oameni care trebuie să vină în
faţă. Eu ştiu că veţi veni. Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe tine. Aşa este.

Eu privesc peste adunare. Acolo a fost o umbră
îngrozitoare, dar acum a venit Duhul Sfânt. El se odihneşte peste mine.

Cineva însă L-a întristat. (Fratele Branham
cântă).

Ce făcea Isus? Mergea acolo unde Îl călăuzea
Tatăl.

Dumnezeu să te binecuvânteze, femeie, şi pe tine
frate. Da, veniţi şi îngenuncheaţi la altar. Este timpul să depunem mărturie ca
pe vremuri, să ne curăţăm inimile şi să ne punem în ordine cu El.

Veniţi, nu staţi pe gânduri. Eu simt că mai sunt
care trebuie să vină în faţă.

Dumnezeu să te binecuvânteze, femeie. Dumnezeu să
te binecuvânteze şi pe tine…şi pe tine. Aşa este bine. Duhul Sfânt are
dreptate întotdeauna. Veniţi. Aşa este. Este atât de simplu.

(Fratele Branham cântă).

O, aşa este bine. Umpleţi culoarul în linişte.
Haideţi să ne rugăm. Mărturisiţi-vă înaintea lui Dumnezeu. Spuneţi-I că vă pare
rău. Aceasta este tot ce trebuie să faceţi. Mai vrea să vină cineva?

Nu vă ascundeţi! Puţin curaj şi păşiţi în faţă.
Cine va mijloci pentru voi dacă veţi trece din viaţă, poate chiar în seara
aceasta? Cine va sta pentru tine când te vei afla în faţa morţii? Indiferent de
ce ai făcut până astăzi, Duhul Sfânt este aproape de tine. El este Cel care vă
cheamă. Pocăiţi-vă şi spuneţi: „O, Doamne, îmi pare rău….Eu nu am vrut să fac
acele lucruri şi ştiu că dacă astăzi mă pun de partea Ta, în ziua aceea vei sta
Tu pentru mine. O, dorinţa mea este ca Tu să stai de partea mea! Acesta este
motivul pentru care astăzi, mă pun de partea Ta. Voi trăi o viaţă cumpătată,
cum se cade unui creştin. Nu voi mai umbla în căile mele, ci mă voi lăsa
călăuzit de Tine. Voi fi blând şi liniştit. Voi lăsa pe fiecare să spună ce
vrea, dar eu voi vorbi numai Cuvântul Tău. Ajută-mă să fiu smerit şi liniştit
înaintea Ta.”

Nu contează de cât timp vă pretindeţi creştini şi
nici la ce comunitate mergeţi! Aceasta nu are nici o legătură cu ceea ce se va
întâmpla în inima voastră. Veniţi numai. Dumnezeu să te binecuvânteze.

Du-te înainte, copile.

Dumnezeu vă vorbeşte acum. Dacă credeţi că sunt
slujitorul lui Dumnezeu, fiţi atenţi la ceea ce voi spune: Azi-dimineaţă, Duhul
Sfânt mi-a spus: „Fă chemarea la altar, pentru că vor veni mulţi.”

Aceasta este ziua voastră; acesta este timpul
pentru voi. Mai sunt încă 5-6 persoane acolo în spate. Trebuie să vină şi ei.

Gândiţi-vă, frate şi soră, că eu vă privesc în
clipa aceasta şi văd deasupra voastră o umbră întunecată.

Veniţi mai bine acum. „Să fim cu Isus!”

Nu doriţi să fiţi pretenţioşi, smeriţi, liniştiţi
şi blânzi ca El? Dumnezeu să te binecuvânteze, tânărule. Dumnezeu să te
binecuvânteze şi pe tine tată cu copilul în braţe. Dumnezeu să te
binecuvânteze, soră. Dumnezeu să te binecuvânteze, prietene păcătos. Aşa este
bine. Vino mai aproape soră. Tu ai multe motive pentru care să-I mulţumeşti. Ai
fost foarte bolnavă; ai fost la un pas de moarte.

Acum poţi veni la altar. Dumnezeu să
binecuvânteze inima ta blândă.

Duhul Sfânt vă mai vorbeşte o dată: „Pocăiţi-vă
şi chemaţi-L pe Dumnezeu. Rugaţi-vă aşa cum ne-a învăţat El. Voi sunteţi cei
care au păcătuit, de aceea trebuie să vă rugaţi pentru iertare.

Spuneţi-I lui Dumnezeu că vă pare rău pentru tot
ce aţi făcut. Nu vă uitaţi la ceea ce vor spune cei din jurul vostru, ci
spuneţi doar:

„O, Doamne, iartă-mă! Eu nu aş fi vrut să fiu
aşa. Aş vrea să fiu mai blândă, să nu mă mai supăr şi să nu mă mai cert
niciodată.”

O, Doamne, cât iubesc eu aceasta.

Tată ceresc, fiecare din aceşti copii ai Tăi au
îngenuncheat lângă altar. Îngăduie Dumnezeule ca Duhul Sfânt să se reverse
peste aceste mame, taţi, copii, vecini, membri ai altor comunităţi, diaconi şi
casieri. O, Doamne, ei stau astăzi în această clădire supraaglomerată şi doresc
să fie modelaţi de Tine ca în vremurile străvechi, pentru că doresc să
primească pacea Ta în inimile lor.

O, Dumnezeule, dorinţa mea este ca în ziua aceea
să Te aud spunându-mi prietenos:

„Da, tu ai venit în faţă şi ai luat poziţie
pentru mine, de aceea acum Mă voi pune Eu de partea ta.”

Doamne, doresc să pui pacea Ta în fiecare inimă
prezentă în locul acesta. Te rog să-i faci pe toţi liniştiţi şi smeriţi. Doresc
s-o simtă atât de puternic atunci când vei intra în interiorul lor, încât acest
simţământ să nu-i mai părăsească niciodată. Fă ca inimile lor, ei înşişi, să
devină noi, deoarece s-au smerit înaintea Ta.

Tu ai spus: „Când poporul acesta, care este
numit după Numele Meu, se smereşte şi se roagă, Eu îl voi asculta din înălţimea
cerului.

Eu ştiu că Tu vei face lucrul acesta chiar acum,
Dumnezeule. Te rog să-i ierţi pe cei care au rămas pe locurile lor, deşi ar fi
trebuit să vină în faţă.

Vorbeşte-le Tu, Doamne, şi nu-i lăsa să aibă
linişte până nu se decid pentru Tine şi adu ziua în  care să se poată pune în ordine cu Tine.
Îngăduie aceasta, Doamne. Binecuvântează fiecare suflet în parte. Fie ca
bunătatea şi harul Tău să rămână peste fiecare suflet smerit şi plecat înaintea
Ta, peste toţi cei prezenţi în dimineaţa aceasta aici, şi peste cei care vor
auzi acest mesaj în viitor.

O, Dumnezeule şi Tatăl nostru, eu i-am chemat la
porunca Ta.   I-am chemat la Tine, iar ei
au luat poziţie.

Tu ai spus: „Cine
Mă mărturiseşte înaintea oamenilor, pe acela îl voi mărturisi înaintea Tatălui
Meu şi înaintea îngerilor.

Mulţi dintre ei sunt credincioşi de mulţi ani dar
în dimineaţa aceasta ei stai aici şi recunosc în faţa Ta tot ce au greşit. Ei
nu au mai avut plinătatea dragostei Tale. Duhul Sfânt îi părăsise pentru că
L-au întristat. O, ei au pierdut simţământul blândeţii şi al smereniei.

Mulţi dintre ei sunt păcătoşi şi au venit pentru
prima dată înaintea Ta, dar Tată, dorinţa lor este să primească pacea Ta care
depăşeşte orice pricepere omenească. Dăruieşte-le-o, astăzi.

Fă Doamne Dumnezeule, ca ei să devină plini de
blândeţe şi de Duhul Tău. Fă ca atunci când vor pleca de aici şi se vor
întoarce la căminele lor, să ducă o altă viaţă şi să fie oameni noi.

Te rugăm aceasta în Numele Domnului Isus Hristos.
Amin.

„La izvor mai este loc.” (Fratele Branham cântă).
Ridicaţi-vă, cei care aţi îngenuncheat în faţa altarului şi priviţi spre Domnul
care este Dumnezeu. Întoarceţi-vă şi strângeţi mâna celor de lângă voi. Acum
vom cânta încă o dată cu toţii, după care vom începe rugăciunea pentru bolnavi.

(Fratele Branham cântă).

Ce credinţă! Îţi aminteşti frate, când m-a chemat
soţia ta la telefon ca să mă rog pentru ea? Eu am îngenuncheat imediat, iar
Duhul Sfânt mi-a spus: „Nu te teme!” Amin.

Nu este El real? Minunat! Lăudat să fie Domnul!
Eu sunt dispus să duc cu bucurie această veste în toată lumea… (Fratele
Branham cântă).

Domnul Isus să fie cu voi toţi!

– Amin –