Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMBISERICA ȘI STAREA EI

05/08/1956, dimineata - Jeffersonville, IN

Aş vrea ca în rugăciunea pe care o vom face în dimineaţa aceasta, să ne gândim la fetiţa aceasta care are o boală foarte rară. Aş vrea să facem acest lucru împreună. Medicii nu pot să îi dea nici un diagnostic.

Ei i-au dat bolii un nume, dar părerea mea este că   l-au spus numai aşa, pentru că în realitate nu ştiu ce este. Domnul Isus însă, ştie necazul fetiţei. Şi prin El, eu pot să vă spun ce are ea: este un duh de slăbiciune, un drac. Acesta este adevărul.

Medicii pot să-i spună acestei boli cum doresc ei, dar eu repet: este un duh rău.

Să cântăm încă o dată împreună:

Crede numai, crede numai!

Totul e posibil, crede numai!

Domnul te va vindeca, soră. Aş vrea să ne rugăm pentru această fetiţă, de aceea, haideţi să ne plecăm capetele.

Tatăl nostru ceresc, eu nu pot să uit suferinţa acestei fetiţe care zace pe moarte. Mă gândesc că pentru cineva, ea este tot ce este mai scump şi mai drag. Ea este o creatură a Ta.

Cel rău vrea să-i ia viaţa, dar eu Te rog în Numele Domnului Isus Hristos să opreşti mâna morţii şi să îndepărtezi de lângă ea vrăşmaşul vieţii. O, Doamne, Tu ai despărţit Marea Roşie şi ai oprit apele ca pe nişte ziduri de-o parte şi de alta, pentru ca poporul Tău să treacă în siguranţă pe partea cealaltă şi să ajungă în ţara făgăduită. O, Dumnezeule în dimineaţa aceasta, Te rugăm să îndepărtezi orice obstacol şi să-i dăruieşti viaţa acestei copile.

Noi am primit dreptul să înălţăm rugăciuni spre Tine, deoarece Te credem. Te rugăm în Numele lui Isus Hristos pentru vindecarea acestei fetiţe. Amin.

Astăzi am venit din nou în locul acesta cu inimile pline de mulţumire în Numele Domnului Isus.

Am venit cu câteva zile mai repede acasă, din Louisiana şi mă gândeam că voi vorbi la şcoala duminicală. Acolo vremea este mult mai călduroasă decât aici. Acolo este foarte cald, în timp ce aici, vremea este răcoroasă. Este atât de cald încât nu se poate sta în adunare fără ventilaţie, deoarece oamenii leşină din cauza căldurii. M-am întors ca să mă odihnesc puţin înainte de a pleca în călătoria pe care o voi face săptămâna viitoare în nordul Canadei. Cred că la aceste adunări vor participa oameni din toată Canada. Aş vrea să vă rugaţi ca Dumnezeu să ne dăruiască adunări binecuvântate, spre slava Sa.

Au trecut cam patru sau cinci ani de la ultima mea vizită în Canada. Eu am acolo câţiva prieteni buni, care se adună în Numele Domnului. Cu toate că este foarte frig, ei se învelesc în pături şi călătoresc cu săniile câte treizeci de mile până la locul  de adunare, ca să participe la serviciul divin. Ei merg acolo cu toată familia, aducând prin aceasta o jertfă vie lui Dumnezeu, fapt pentru care sunt binecuvântaţi în mod deosebit de El. Dacă voi nu jertfiţi nimic pentru serviciul divin, nu veţi beneficia nici de binecuvântările Lui. Voi trebuie să faceţi cu adevărat un sacrificiu, să lăsaţi lucrurile voastre şi preocupările voastre zilnice pentru El. Voi trebuie să renunţaţi la voi înşivă pentru a vă aduna în Numele Lui, fiindcă prin aceasta vă dovediţi dragostea pentru El.

Dacă îi aduceţi o jertfă plăcută, adică pe voi înşivă, veţi fi binecuvântaţi cu adevărat de El.

Este o lucrare asemănătoare cu ceea ce vrem să facem noi pentru copiii noştri. Dorinţa mea era să-i dăruiesc totul lui Billy Paul şi aceasta pentru că atunci când am fost şi eu copil, nu am primit nimic de la părinţii mei. Atunci când mama ne cumpăra bomboane, le număra şi le împărţea egal pentru fiecare dintre copii, aşa că întotdeauna ni se veneau numai două sau trei bucăţi la unul.

De sărbători, primeam poate câte o trompetă mică sau un pistol de jucărie. Îmi amintesc că sufeream mult când vedeam că alţi copii primeau de la părinţii lor sănii, biciclete, haine frumoase, jachete călduroase, ceea ce mă făcea să-mi spun întotdeauna: „Când voi avea şi eu copii, le voi da tot ce se poate!” Eram dispus să rabd chiar şi foame, numai ca să le pot oferi copiilor mei ceea ce eu nu primisem de la părinţii mei. Când Billy era încă mic, i-am cumpărat o tricicletă. El primea totul. Şi soţia mea făcea totul pentru el. Renunţa la îmbrăcămintea de care avea nevoie şi la alte necesităţi numai ca să-i cumpere lui ceva. Dar ştiţi la ce concluzie am ajuns? Eu i-am dăruit o tricicletă, un pistol, un arc, şi cu toate acestea într-o zi l-am găsit jucându-se cu o lingură veche şi cu un băţ cu care scormonea pământul. Atunci mi-am zis că cu ceilalţi copii pe care-i voi avea, nu voi mai proceda în felul acesta. De ce? Dacă-i dăruieşti cuiva totul de-a gata, nu ştie să preţuiască; trebuie să faci în aşa fel încât şi el să facă un sacrificiu pentru a primi ceea ce îşi doreşte. Aşa este şi cu mântuirea. Ca s-o obţii, trebuie o jertfă totală.

Este adevărat, frate Roy? În fiecare zi, trebuie să aducem o jertfă, să facem ceva pentru a ne apropia de Dumnezeu. Eu cred că pentru toţi cei prezenţi în locul acesta, şederea în această clădire supraaglomerată înseamnă o jertfă vie.

Dar în timp ce stăm în aceste condiţii, să ne îndreptăm gândurile spre cea mai mare Jertfă adusă vreodată pentru omenire: Jertfa lui Hristos, care a venit în lumea aceasta ca să moară în locul nostru. Dar nu numai atât, ci, după ce a murit, sufletul Lui a mers în iad şi a stat acolo trei zile.

În a treia zi însă, a înviat, apoi S-a înălţat, iar acum şade la dreapta slavei lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi, prin harul Său, din pricina Jertfei Sale.

Acolo unde vom merge acum, vom întâlni foarte mulţi oameni săraci. Ei au poate o vacă şi două sau trei oi, iar pentru a putea veni la adunare, sunt nevoiţi să vândă câte ceva din puţinul pe care îl au. Bătrânul eschimos este nevoit să vândă câteva piei, care poate sunt necesare familiei. Comerciantul indian este nevoit să facă la fel.

Aş vrea să ne rugăm pentru aceşti oameni, ca Dumnezeu să le dăruiască ceva măreţ.

Este cald în dimineaţa aceasta, de aceea aş vrea să nu vă reţin prea mult. Gândul meu este să ne îndreptăm puţin spre Biserică şi starea ei, iar după aceea ne vom ruga pentru bolnavi.

Acum câteva zile, când am fost la Shreveport, Louisiana, am primit un mesaj pentru Biserică şi anume, despre starea Bisericii. Acesta este motivul pentru care în dimineaţa aceasta păşim înaintea lui Dumnezeu şi-L rugăm să ne ajute. Nu încercaţi să priviţi lucrurile ca şi până acum, ci rugaţi-L pe El să vă ajute să şi trăiţi ceea ce auziţi.

În faţa mea este Biblia cea veche şi scumpă în care sunt scrise toate cuvintele vieţii.

Gândiţi-vă numai la faptul că Cuvântul este Dumnezeu. Da, Dumnezeu nu este altceva decât ceea ce este, adică Cuvântul. La fel este şi cu noi: suntem ceea ce sunt cuvintele noastre.

Noi nu ne putem pune alături de Dumnezeu, deoarece suntem doar oameni şi deci putem spune sau promite ceva, chiar din toată inima şi cu toate acestea poate apărea ceva care ne împiedică să ne ţinem promisiunea. La Dumnezeu este cu neputinţă aşa ceva, deoarece El este Atotştiutor şi Atotputernic cunoscând nu numai ce a fost sau ce este, ci şi ce va fi.

El nu spune ceva nesigur, ci tot ce spune, are grijă să şi împlinească.

Avraam, măcar că avea aproape 100 de ani, a crezut în lucrurile care nu erau ca şi cum ar fi fost. Eu spun aceasta ca o încurajare pentru cei care sunt bolnavi şi pentru care ne vom ruga imediat. Avraam a crezut cu tărie în „Cel care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi.” (Romani 4.17b), deoarece era convins că Acela care a făcut făgăduinţa poate să o şi împlinească. Când Avraam avea șaptezeci și cinci de ani, iar Sara șaizeci și cinci de ani, Dumnezeu le-a făgăduit că le va da un fiu. Gândind omeneşte, aşa ceva era imposibil, dar el a crezut şi a aşteptat copilul.

Făgăduinţa lui Dumnezeu a fost reală pentru el timp de douăzeci și cinci de ani când s-a împlinit. Copilul s-a născut atunci când Avraam avea o sută de ani, iar Sara nouăzeci, pentru că el a stat neclintit în credinţă. Aceste cuvinte sunt valabile pentru toţi cei care sunt bolnavi şi doresc să ne rugăm pentru ei.

Indiferent de împrejurările în care vă aflaţi sau oricât de rău vă simţiţi, dacă-L primiţi pe Hristos şi Cuvântul Său, atunci să numiţi lucrurile existente (boala voastră) ca şi cum nu ar exista, dacă ele sunt în contrazicere cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Dumnezeu a spus: „Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav…” (Iacov 5.15).

Dacă Dumnezeu a spus aceste cuvinte, înseamnă că totul este în ordine. Să aşezăm deci gândurile şi nădejdile noastre pe Cuvântul Lui şi să credem ca şi cum totul este deja rezolvat. În momentul în care credem, totul ne aparţine. La fel este şi cu mântuirea. Noi credem şi deci o primim; credem în inimile noastre, mergem înaintea lui Dumnezeu şi-L primim pe Domnul Isus ca Mântuitor personal.

Dacă în dimineaţa aceasta este prezent aici vreun păcătos sau cineva care nu este încă salvat, dacă este cineva bolnav care doreşte să fie vindecat, să-L caute mai întâi pe Domnul. Primeşte-L mai întâi pe El ca Salvatorul tău personal, pentru că apoi vei primi şi vindecarea trupului tău bolnav. Puneţi totul de-o parte: gândurile voastre, fiinţa voastră etc., şi primiţi-L pe Isus Hristos, fiindcă atunci totul va fi bine. Să nu uitaţi aceasta!

Am spus aceste cuvinte pentru cei ce sunt bolnavi sau suferinzi.

Tema la care vreau să mă opresc însă în dimineaţa aceasta este „Biserica şi starea ei.”

Eu ştiu că vindecare divină este un dar minunat, dar când am fost la Shreveport, în unsprezece zile am avut numai trei sau patru servicii divine pentru bolnavi. De ce? Pentru că este mai important să predici Cuvântul pentru salvarea sufletelor, decât să foloseşti prea mult timp pentru vindecarea trupească.

Adevărul este că în timpul vestirii, Dumnezeu poate vindeca bolnavii, prin credinţa lor. Acest adevăr a fost dovedit nu o dată în lumea întreagă, dar problema cea mai importantă este rezolvarea sufletului, care nu va muri niciodată. Trupul va muri, dar sufletul nu va muri niciodată, de aceea trebuie ca el să fie adus în concordanţă cu Dumnezeu.

Eu am spus de multe ori că vreau să fac tot ce pot pentru ca în ziua când voi trece pe malul celălalt să nu am nici un fel de greutăţi sau probleme. Dorinţa mea este să-mi aştept strigarea numelui, cu biletul pregătit pentru control, şi să pot spune ceea ce a spus apostolul Pavel şi fratele Creeck: „Să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui…” (Filipeni 3.10).

Acum aş vrea să ne plecăm inimile şi capetele înaintea Autorului acestei Cărţi:

Dumnezeul şi Tatăl nostru, venim la Tine şi Te rugăm să ne deschizi Cuvântul Tău. Noi putem să răsfoim paginile acestei Cărţi, dar numai Duhul Sfânt poate să ne descopere tainele ascunse în Ea. Descoper-o Tu astăzi şi dăruieşte-ne din plinătatea harului Tău, fiindcă aşteptăm ca Duhul Tău să vină în Cuvântul acesta şi să-L împartă prin buzele mele acestor inimi smerite care-L doresc. Fă ca El să împartă acest Cuvânt şi să-L aşeze în fiecare inimă, pentru că avem nevoie de El; iar când adunarea se va termina, ne vom pleca din nou capetele şi Te vom lăuda plini de recunoştinţă pentru tot ce ne-ai vorbit şi pentru tot ce ai făcut pentru noi. Te rugăm toate acestea în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Vom citi acum din Cuvântul Său. Toţi cei care aveţi Biblii, deschideţi împreună cu mine la Evanghelia după Ioan capitolul 1. Ceilalţi să îşi noteze textele. Noi vom citi acest text din Cuvânt, apoi ne vom ruga ca Duhul Sfânt să ne dăruiască înţelesul lui şi să ne deschidă mintea pentru Cuvântul Său.

Oricine ştie să citească, poate citi aceste texte, dar numai Dumnezeu poate să ne deschidă mintea şi să ne înveţe ceea ce vrea să ne spună prin acest Cuvânt. Da, textul poate fi citit, pentru că este scris, dar înţelesul Lui trebuie să ni-L dea Domnul.

Să citim acum din Ioan 1.28-32:

Aceste lucruri s-au petrecut în Betabara (Sau: Betania), dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.

A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el, şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!

El este Acela despre care ziceam: „După mine vine un om, care este înaintea mea, căci era înainte de mine.

Eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.”

Ioan a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El.

Doresc ca Domnul să adauge binecuvântările Sale asupra Cuvântului citit, astfel încât să puteţi reţine tot ce vă va spune.

Se aude în spate? Bine. Şi în partea cealaltă? Dacă da, ridicaţi mâna, vă rog. În ordine.

În dimineaţa aceasta aş vrea să vă vorbesc ca într-o pildă, ca să fiu înţeles şi de aceia care vin mai rar la Tabernacol. Noi venim la adunare ca să devenim mai buni. Da, ca să devenim oameni mai buni, vecini mai buni etc. Am venit aici pentru că Domnul Hristos ne-a făgăduit că acolo unde vom fi adunaţi în Numele Lui, va fi şi El cu noi; şi noi credem că El ne va împlini dorinţa, pentru că ne rugăm în Numele Lui.

Ce poate fi mai important, mai măreţ şi mai deosebit pentru noi decât să ştim că am venit în locul acesta, la un serviciu divin, ca să deosebim voia Lui şi astfel să devenim creştini mai buni. Câţi din cei prezenţi pot spune: „Eu sunt aici pentru aceasta!” Aş vrea să vă văd mâinile.

Spuneţi: „Dorinţa mea este să înţeleg totul mai bine!”

Noi nu putem avea mai multă înţelepciune decât atât cât ne este dăruită. Şi dacă vrem să-L înţelegem pe Dumnezeu, trebuie să ascultăm Cuvântul Său, pentru că Cuvântul Său a fost dat ca hrană pentru sufletele noastre flămânde.

Duhul Sfânt a fost trimis cu scopul de a ne împărţi Cuvântul şi ca să ne hrănească cu El. Înţelegeţi aceasta? Duhul Sfânt a fost trimis ca să ne împartă Cuvântul după necesităţile noastre. Eu sunt atât de bucuros pentru faptul că Dumnezeu este Acela care ne hrăneşte prin Cuvântul Său. Voi nu vă bucuraţi?

Noi suntem oile păşunii Lui (vom vorbi imediat despre oaie). Fiinţa umană este formată din trei părţi: trup, suflet şi duh. Dumnezeu poate să ne conducă şi să ne călăuzească după voia Sa, numai dacă ajunge să ne domine cele trei părţi (trupul, sufletul şi duhul). Voia lui Dumnezeu a fost să-L prezinte pe Isus în chip de Miel, atunci când a fost pe pământ. Venirea Lui a fost preumbrită încă din Geneza  (4.4). Mielul acela era un semn spre Hristos care trebuia să vină.

Eu m-am întrebat de multe ori de ce a folosit Dumnezeu un miel ca să-L preumbrească pe Hristos. Cu ajutorul Lui, vom constata imediat aceasta. Mielul este cel mai blând animal de pe pământ. Nu există nici un alt animal ca el. Mielul nu este capabil să se îngrijească singur şi este foarte supus, blând şi ascultător. Atunci când Dumnezeu a vrut să-l simbolizeze pe Hristos în lume, a ales un miel: L-a prezentat ca Miel.

Atunci când Dumnezeu Tatăl, IeHoVaH, S-a făcut cunoscut din înălţimile cerului, S-a prezentat în chip de porumbel, care este cea mai blândă şi mai curată pasăre. Nu există pasăre mai blajină ca porumbelul.

Eu am studiat viaţa păsărilor şi a animalelor şi am ajuns la concluzia că porumbelul este unic comparativ cu celelalte păsări.

El este o pasăre blândă şi drăgălaşă. Porumbelul nu are fiere. Este singura pasăre care nu are fiere. Acesta este motivul pentru care se hrăneşte numai cu seminţe.

În corabia lui Noe au fost şi câteva perechi de porumbei. Porumbelul este întâlnit în multe locuri din Scriptură: el este simbolul Duhului Sfânt.

Mielul apare şi el din Geneza până în Apocalipsa şi-L reprezintă simbolic pe Domnul Isus.

În Geneza 8.8 vedem că pe corabia lui Noe erau şi porumbei.

          Acolo, porumbelul a stat alături de toate celelalte păsări ale cerului. Pe corabie era şi corbul şi cioara (v.7) .

Cioara este una dintre cele mai ordinare păsări care există. Ea trăieşte foarte mult. Se spune că unele dintre ciori trăiesc chiar şi 200-300 de ani. Papagalul trăieşte şi mai mult.

Porumbelul însă, este o pasăre care nu are fiere.

Cioara poate mânca orice mortăciune, pe când porumbelul nici măcar nu se apropie de o asemenea hrană. El nu poate suporta mirosul acela, deoarece are o construcţie deosebită. Dacă ar încerca să se apropie de un teren cu mortăciuni, porumbelul s-ar îmbolnăvi. El nu poate suporta nimic stricat şi murdar, şi nici nu poate mânca o hrană stătută. Dacă ar mânca totuşi aşa ceva ar muri imediat deoarece nu are fierea care să digere hrana. Acesta este motivul pentru care porumbelul poate fi întâlnit numai acolo unde este ceva curat şi sănătos.

Cioara este altfel. Observaţi, cioara este simbolul unui făţarnic. Ea poate sta pe un cadavru şi să mănânce până se satură, după care poate zbura pe câmp ca să mănânce şi grâu.

Dar porumbelul nu poate face aşa ceva. După ce mănâncă grâu, el nu poate mânca şi mortăciuni.

Sunt oameni făţărnici, care se pot hrăni din ambele locuri: şi din câmp: cu lucruri bune (cu cele duhovniceşti – mana cerească) dar şi cu lucruri rele, cu hoituri, învăţăturile sectare.

Creştinul născut din nou însă, nu poate suporta lucrurile inversate şi răstălmăcite. El poate mânca numai lucruri bune.

Ţineţi minte aceasta! Dacă vedeţi pe cineva care merge la dans; care umblă din păcat în păcat; care se îmbată, iar apoi vine la adunare şi sare în sus şi-n jos, ca şi cum ar fi un sfânt, ce puteţi spune despre un asemenea om?

El este unul care se hrăneşte cu mortăciuni!

El poate mânca din ambele locuri: lucruri bune, dar şi lucruri stricate. Creştinul adevărat însă, nu poate tolera aşa ceva, pentru că el a părăsit moartea şi a primit Viaţa. Duhul Său l-ar condamna imediat! Simplul gând că ar putea participa la acele lucruri stricate, îl face să-şi întoarcă capul şi să plece.

O, ce tablou!

Mielul este o fiinţă duioasă şi mică. El este neajutorat, nu are o siguranţă proprie pentru că nu se poate ajuta singur.

Cu mult timp în urmă, când patrulam ca paznic de vânătoare, am trecut peste o păşune şi acolo am dat peste un miel pierdut din turmă. El se prinsese într-o sârmă ghimpată. O, şi fiinţa aceea mică zăcea prinsă acolo sângerând şi plângând. La o jumătate de milă de acolo am văzut o turmă de oi.

Dacă nu l-aş fi scos de acolo, nu ar fi avut nici o şansă de scăpare, iar ciorile s-ar fi apucat repede de treabă şi i-ar fi scos ochii.

Eu l-am scos din sârma ghimpată şi l-am luat în braţe. Nu s-a împotrivit deloc, ci a stat liniştit. Poate că era pentru prima dată când era atins de mâna omului, dar cu toate acestea, era foarte liniştit şi s-a lăsat călăuzit. El a primit ajutorul meu. Era dispus să mă urmeze şi nu a încercat să fugă, să mă lovească sau să dea cu capul. El nu a dat nici din picioare şi nici nu a încercat să mă muşte. Stătea atât de smerit! L-am dus până la turma de care s-a pierdut şi în câteva minute se afla deja lângă mama lui. O, cât era de fericit!

Cât de perfect simbolizează această relatare tabloul unui miel al lui Dumnezeu.

Poate ştiţi că la abator, unde sunt sacrificate oile, există câte o capră care le conduce spre locul unde urmează să fie ucise. Capra le conduce pe un coridor până la locul sacrificiului, după care sare într-o parte, lăsând oile să meargă mai departe. Se spune că atunci când îi vine rândul şi ei să fie sacrificată se produce un spectacol teribil.

Aşa procedează Satana. Ca să poată seduce şi înşela o fetiţa, el foloseşte un flăcău încrezut, care cu un pachet de ţigări sau cu o sticlă de Whisky, o trage de pe calea cea bună, la fel cum îl duce capra pe miel.

El îi spune: „O, îţi stă mai bine aşa!” dar din tot ce spune nu este adevărat nimic!

Când vine însă moartea după acest flăcău, îl aud toţi vecinii cum se vaietă şi plânge.

Aceasta este procedura Satanei.

Mielul este însă atât de blând şi de supus încât se lasă călăuzit. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu l-a simbolizat pe Hristos ca Miel, iar pe Sine, Duhul cel veşnic, ca Porumbel.

În ziua aceea, când Ioan Botezătorul l-a botezat pe Isus la Iordan, a avut loc unul din cele mai puternice evenimente care au avut loc vreodată.

Fiţi atenţi cât de minunat este lucrul acesta.

Mielul (cel mai blând dintre toate animalele de pe pământ) şi Porumbelul (cea mai blândă dintre păsări) s-au întâlnit. Numai în felul acesta s-au putut uni. Acesta este singurul motiv pentru care Porumbelul a putut veni deasupra Mielului. Înainte ca Porumbelul să coboare, a privit spre Isus şi a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1.29b).

Apoi omul lui Dumnezeu a mărturisit următoarele: „Am văzut Duhul pogorându-Se peste El.” (v.32b).

Aleluia! Aici aveţi fapta!

Mielul şi Porumbelul se uniseră! Acest lucru s-a întâmplat atunci când Dumnezeu şi omul au devenit una; când cerul şi pământul s-au îmbrăţişat. Aleluia! S-a întâmplat atunci când Dumnezeu S-a făcut trup; când Dumnezeu a venit din chipul de slavă, S-a făcut om şi a locuit printre noi. Atunci s-a îmbrăţişat toată veşnicia.

Atunci toată descendenţa lui Adam s-a unit cu IeHoVaH Dumnezeu şi cu îngerii Săi, în ziua aceea memorabilă când Ioan L-a botezat pe Isus, când Dumnezeu şi omul au devenit una.

Ce s-ar fi întâmplat însă dacă în loc de miel, acolo ar fi stat un lup? Porumbelul nu ar fi coborât niciodată peste el.

Cred că nu este nimic mai plăcut decât să asculţi gânguritul porumbeilor aşezaţi undeva în apropiere.

După ce mi-am pierdut soţia şi fiica, plecam tot timpul de acasă şi mergeam la mormântul lor. Nu puteam să mă obişnuiesc cu gândul că ele nu mai erau cu mine. Acest gând îmi era insuportabil. Fetiţa mea de numai opt luni zăcea în acel mormânt. O, cum îşi întindea ea mânuţele spre mine când trăia! Când îi vorbeam, ea gângurea şi îşi întindea spre mine mânuţele micuţe.

Acum când însă ele nu mai erau, mergeam şi mă aşezam lângă copacul din apropierea mormântului. Acolo venea câte o porumbiţă care începea să gângurească. Nu exista ceva mai plăcut şi mai liniştitor în liniştea serii ca gânguritul porumbeilor. Parcă o auzeam pe fetiţa mea, care încerca să-mi vorbească în felul acesta.

Cât de gingaş este un porumbel! Porumbelul aduce mesaje. El vrea să aducă pacea. Dacă aţi veni dimineaţa prin păduricea de lângă casa mea, aţi înţelege cât este de odihnitor să asculţi gânguritul porumbeilor care vorbesc în limba lor neînţeleasă de noi.

Zilele trecute, am observat la fratele Cox o porumbiţă-mamă cu doi pui. Ei stăteau pe acoperiş, acolo unde nu putea să ajungă nici o pisică. Porumbiţa mamă îşi hrănea puişorii care parcă nu se mai săturau. Puii de porumbei mănâncă foarte mult. După ce s-au săturat au zburat cu mama lor într-un copac, unde au rămas toată ziua. Cei doi pui erau foarte blânzi şi se iubeau ca fraţii, vorbind pe înţelesul lor unul cu celălalt.

Porumbelul este o pasăre drăguţă. Privind la acea mamă cu puii ei, m-am gândit la Dumnezeu care este simbolizat prin porumbel şi care doreşte dragostea fiinţelor omeneşti. Dumnezeu vrea să fie iubit, pentru că El ne iubeşte.

Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul lui Fiu.” De ce? „…pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3.16).

Lăudat să fie Domnul!

Dumnezeu vrea să ne dovedească dragostea Sa. Acesta este motivul pentru care El a creat ceva care putea fi iubit. El a creat ceva care să fie blând ca El, ceva care să se identifice cu Fiinţa Sa.

Voi nu puteţi iubi ceva ce nu corespunde cu fiinţa voastră. Dragostea se uneşte numai cu dragoste. Soţul şi soţia trebuie să se iubească dacă vor să trăiască împreună. În familie trebuie să fie dragoste ca să poată ajunge la ceva. Deci este nevoie de dragoste!

Voi bărbaţii, căutaţi peste tot o fată care să devină apoi soţia voastră. Pentru aceasta însă este nevoie de dragoste! Ea la rândul ei, acceptă numai un bărbat pe care-l iubeşte cu adevărat.

Dumnezeu la rândul Său caută un suflet pe care să-l poată iubi. Acesta este motivul pentru care S-a prezentat pe pământ ca cel mai blând porumbel şi ca cel mai blând miel.

Dacă mielul ar fi preluat numai un moment natura lupului urlător, Porumbelul ar fi plecat imediat de la El, L-ar fi părăsit.

Mielul nu are o părere înaltă despre sine. Dacă un miel se pierde de turmă, nu mai are nici o şansă, deoarece singur nu poate găsi drumul de întoarcere. Acesta este motivul pentru care o capră poate să-l ducă la moarte. O oaie pierdută nu mai poate găsi singură drumul de întoarcere. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu ne-a comparat cu oile. Dacă suntem pierduţi, suntem pierduţi! Noi nu avem nici o posibilitate să ne întoarcem singuri. Avem o singură şansă: să ne lăsăm în grija Păstorului turmei. El ne călăuzeşte.

Cum am mai spus, acolo s-au unit Mielul şi Porumbelul. Ei au devenit una. Observaţi cum L-a condus Porumbelul pe Miel, pe Fiul lui Dumnezeu. Cât de blând a fost El cu toate că ştia că va fi dat ca Jertfă! Cât de ascultător a fost El! Mielul nu a încercat niciodată să facă ceva de la Sine; nu a încercat niciodată să facă ceva prin puterile Sale, ci a spus: „Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.” ”…Tatăl care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.” (Ioan 5.19;14.10).

Mielul mai are o însuşire: El cedează fără cârtire dreptul lui.

Dumnezeu vrea să fim miei, dar de multe ori noi nu vrem să renunţăm la dreptul nostru! Nu vrem să cedăm!

Mulţi dintre voi spun: „Este dreptul meu, frate Branham!” Este adevărat, dar sunteţi dispuşi să renunţaţi la el? De ce? Ca să puteţi fi călăuziţi de Dumnezeu.

Vedeţi, aici este problema cu majoritatea comunităţilor care vestesc Evanghelia: blândeţea Mielului lui Dumnezeu lipseşte cu desăvârşire. Noi ar trebui să fim mici şi blânzi ca mieii, dar adevărul este că de multe ori suntem altceva, nu un miel.

Acesta este motivul pentru care pleacă Porumbelul, Duhul Sfânt când avem asemenea atitudine.

Dacă Mielul lui Dumnezeu ar fi urlat numai o dată ca un lup, Porumbelul L-ar fi părăsit. Ar fi plecat imediat.

Răspunsul la întrebarea: „Ce s-a întâmplat cu biserica de la Rusalii?” este că: am devenit alte fiinţe. Am pierdut calitatea mielului prin faptul că vrem să ne facem cunoscută tuturor dreptatea noastră: „Noi facem ce credem că este drept!” Am devenit aroganţi şi duşmănoşi! Indiferenţi, plini de ură şi de egoism; am pierdut dragostea pentru Cuvânt!”

Când se apropie căldura, mielul trebuie să-şi dea propria lână, deşi de drept este a lui. Deşi lâna îi aparţine, este luat şi întins pe o masă unde este legat. El nu se zbate ca să-şi apere lâna; nu face gălăgie, ci renunţă la dreptul lui pentru că este miel. El nu poate face nimic împotrivă, deoarece aceasta este natura lui.

Dacă vă puneţi vreodată de-a curmezişul unui creştin, veţi putea constata dacă el este miel sau capră. Se va observa imediat ce este, numai să-i bareze cineva drumul. Acesta este motivul pentru care biserica de astăzi a ajuns în această stare rea.

Noi ne-am autointitulat „miei ai lui Dumnezeu”, dar atât femeile cât şi bărbaţii se poartă oricum numai ca nişte „miei ai lui Dumnezeu,” nu!

Ele umblă pe stradă în şort, îşi taie părul, se coafează şi fac multe ale lucruri neîngăduite. Cu ani în urmă, nu aţi fi reuşit să convingeţi o femeie, nici chiar cu bani, să facă aşa ceva!

Vă mai miraţi atunci de ce este biserica în această stare? Cauza este că aţi îmbrăcat însuşirea lupului sau a caprei în loc să fiţi smeriţi şi blânzi ca o oaie.

Voi spuneţi: „Este dreptul meu, frate Branham!”

Eu ştiu că este dreptul vostru. Da, frizerii şi coafezele au dreptul să taie părul femeilor creştine. Este adevărat?

Aceasta este prioritatea voastră ca americani, dar eu vă întreb: sunteţi gata să renunţaţi la dreptul vostru pentru a vă asemăna mielului?

Sunteţi dispuşi să vă smeriţi?

Voi, femeilor, cum aţi umblat pe stradă cu câţiva ani în urmă? Este îngrozitor să vezi cum se îmbracă femeile astăzi. Eu nu mă refer la prezbiterieni sau la metodişti, ci la femeile care cred în sfinţenie. Cum umblaţi pe stradă?

Eu am atârnată în maşină o cruciuliţă mică. Aceasta a făcut ca cineva să mă întrebe: „Billy, ştii că această cruciuliţă este un semn catolic?”

Eu l-am întrebat însă: „De când au numai catolicii dreptul la cruce?”

Crucea nu este un simbol al crezului catolic, ci este semnul credinţei creştine. Catolicismul este un crez în care oamenii se închină la sfinţi şi chiar la Maria. Noi nu ne închinăm la morţi, la sfânta Cecilia sau la alţi sfinţi. Aceasta se numeşte catolicism şi este spiritism; este cea mai înaltă formă de spiritism cunoscută.

Crucea îl reprezintă pe Cel ce a murit şi a înviat!

Eu mi-am pus crucea într-o anumită poziţie în maşina mea, ca s-o văd când privesc pe stradă. De ce? Cu 25-30 de ani în urmă, când am orbit aproape total, I-am promis lui Dumnezeu că dacă mă va vindeca, voi privi numai spre ceea ce este adevărat.”

Eu i-am spus acelui bărbat: „Pretutindeni unde priveşti, vezi numai destrăbălare: femei dezbrăcate care se întind prin parcuri şi peste tot. Eu însă privesc spre această cruce în loc să privesc la aceste lucruri. Atunci mă gândesc la Jertfa lui Hristos care a murit pentru mine, şi îmi întorc capul de la aceste lucruri trecătoare şi murdare.” Aleluia!

Dar aceste lucruri nu le fac numai baptiştii şi catolicii, ci chiar şi penticostalii! Amin.

Voi spuneţi: „Eu am dreptul să fac aceasta, frate Branham!” Aveţi dreptate, dar dacă aţi fi un miel, aţi renunţa la aceste drepturi. Dacă vă purtaţi însă în felul acesta, Duhul Sfânt zboară, Porumbelul cel blând pleacă de la voi. El nu se lasă dezonorat prin purtarea voastră. Nu, nu! Să nu vă gândiţi niciodată că indiferent de felul cum vă veţi purta, Duhul Sfânt va rămâne în mijlocul vostru. Aşa ceva nu este posibil! Aşa ne spune Biblia. Voi trebuie să cedaţi toate drepturile voastre şi să nu spuneţi niciodată: „Bine, dar toate femeile fac la fel!”

Voi, bărbaţii, sunteţi nişte creaturi slăbănoage, fără şira spinării. Se vede imediat din ce sunteţi plămădiţi dacă permiteţi soţiilor voastre să facă asemenea lucruri. Acesta este motivul pentru care nu posedaţi Duhul Sfânt în măsura în care pretindeţi. Dacă L-aţi poseda, aţi fi suficient de bărbaţi ca s-o convingeţi pe soţia voastră că trebuie să trăiască ca o doamnă şi să se poarte ca o doamnă atâta timp cât este căsătorită. Amin! Eu ştiu că ceea ce spun este o „modă veche” şi tare, dar tocmai acesta este lucrul care-i lipseşte bisericii de astăzi: o spălătură de modă veche, prin Duhul Sfânt, iar după aceea aruncarea tuturor vechiturilor, a hainelor murdare şi rupte, uscarea şi călcarea hainelor spălate. Desigur!

În ce situaţie a ajuns lumea aceasta!

Miercuri seara, în loc să meargă la adunare ca să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, îşi bagă capul în televizor. În ţară nu există nici măcar un copil care să nu cunoască măcar câteva stele ale cinematografiei. Voi ştiţi câte minciuni spun acolo şi câte lucruri murdare pe care copiii nici măcar nu ar trebui să le ştie, dar voi îi lăsaţi să-şi umple capul cu ele.

Şi încă ceva: numai 1% din copii ştiu cine este Domnul Isus. O, cât de stricată este lumea aceasta!

Ţara noastră, SUA, este atât de departe de Dumnezeu, şi aceasta pentru că a respins mesajul Duhului Sfânt.

Voi spuneţi: „Eu merg la biserică şi mă bucur!” Se poate, dar dacă Porumbelul sfânt nu se poate aşeza în inima ta ca să te prelucreze şi să te schimbe total, în aşa fel încât să devii un om nou, care lucrează numai voia lui Dumnezeu, toată alergarea nu-ţi ajută la nimic.

Noi nu ne putem juca de-a creştinismul. Trebuie să fiţi una. Amin.

Nu demult, am vizitat un bolnav. În acea casă era o fetiţă. După câteva minute, în casă a intrat un micuţ „Oswald” care-şi purta pălăria puţin într-o parte şi a întrebat: „Este gata mâncarea, mamă?”

Femeia i-a răspuns: „Dragul meu, nu am avut timp să pregătesc o altă mâncare, dar îţi fac un sandvici şi avem câteva portocale.”

Băiatul a luat o portocală, a privit-o, apoi a muşcat din ea şi a aruncat-o cu toată puterea în perete, încât toată zeama din ea a început să curgă pe perete, spunând: „Dacă asta-i tot ce aveţi, mă duc!”

Privindu-l, mă gândeam: „O, Doamne, ar trebui să am doar cinci minute putere asupra acestui băiat!” Ei, băiete, pielea ta ar trebui tăbăcită, înainte ca să ai vreme să-ţi dai seama ce se întâmplă.

Părinţii stăteau în faţa mea ruşinaţi şi supăraţi pentru cele întâmplate… Ceea ce-i lipsea însă copilului, era o lecţie de modă veche.

Da, noi avem din nou nevoie de cămine şi de predicatori ca pe vremuri, care să stea şi să vestească Adevărul aşa cum este. Amin.

Fetiţa din casă, care se numea Mary, şi-a muşcat şi ea buzele şi nemulţumită a părăsit încăperea. (Era vopsită pe la ochi şi pe buze…) Ce ruşine! Cât sunt de neascultători copiii!

Biblia spune de fapt, că ei vor fi aşa şi ne arată şi ce vor face (lucruri care deja se petrec sub ochii noştri).

Toate acestea se întâmplă pentru că oamenii L-au întristat pe Duhul Sfânt până când El i-a părăsit definitiv.

Cum era cu ani în urmă? Noi vom sărbători peste câteva zile prima revărsare a Duhului peste America. Aceasta s-a întâmplat în urmă cu 50 de ani, într-o biserică penticostală situată pe strada Azusa din Los Angeles.

Acolo S-a revărsat pentru prima dată Duhul Sfânt peste mulţimea adunată. Când această putere a coborât peste ei, oamenii au devenit plini de pace şi de blândeţe. Ei trăiau o viată sfântă, plină de dăruire. Erau îngăduitori şi se lăsau călăuziţi de Duhul Sfânt în smerenie. Nu-i interesa ce spuneau oamenii despre ei: că sunt demodaţi. Nu îi deranja faptul că erau numiţi „nebuni”, ci se lăsau călăuziţi de Duhul Sfânt în toate lucrurile.

Dar astăzi, femeile poartă tot timpul cu ele cutia de cosmetice, se îmbracă în pantaloni scurţi şi încă pe stradă. Ce ruşine! Şi cu toate acestea au pretenţia că posedă Duhul Sfânt!

Ei spun: „O, dar am vorbit în limbi!” Este adevărat, dar şi Satan vorbeşte în limbi.

„O, eu mă bucur şi tresalt în Duhul!” O, şi Satan poate face aceasta! El ştie să imite tot ce vine de la Dumnezeu în afară de un singur lucru: DRAGOSTEA!

Dragostea şi adevărul sunt împotriva lui! Când aţi început să vă depărtaţi de Cuvânt, când nu aţi mai avut dragoste pentru El, curând aţi putut observa că nu-i mai iubiţi nici pe fraţi. Apoi aţi început să deveniţi puţin aroganţi şi curând aţi încheiat primul compromis, apoi altele şi altele. Pasul următor a fost formarea partidelor în cadrul comunităţii. Cineva a început să spună: „Ştii, păstorul este aşa şi aşa!” Altul a spus: „Diaconul a făcut asta şi asta!”, iar voi i-aţi ascultat. Acesta este motivul pentru care aveţi acum atâtea necazuri şi greutăţi. Aţi început să-l ascultaţi pe cel rău şi aţi participat la urlatul lui în surdină, în loc să vă lăsaţi călăuziţi de Porumbelul blând, care este Duhul Sfânt, de porumbelul lui Dumnezeu care vrea să vă conducă şi să vă binecuvânteze.

Dacă vine peste voi vreuna din aceste apucături turbate, Porumbelul va pleca imediat! Aşa este. El nu poate suporta aşa ceva! Caracterul lui este altfel. El nu poate suporta ca tu să-l bârfeşti pe fratele tău! Nu poate primi aşa ceva! Dacă faceţi aceasta, El pleacă imediat, vă părăseşte.

Porumbelul este bun şi  blând. El nu poate suporta ceea ce nu aparţine naturii Lui.

Dumnezeu este în stare să facă din voi fiinţe noi. El poate să vă schimbe.

Voi spuneţi: „Frate Branham, ce putem face?” Să deveniţi din nou un miel. Numai aceste două fiinţe se unesc: mielul şi Porumbelul.

Porumbelul nu coboară pe nici o altă fiinţă decât pe miel. Dacă prin purtarea voastră aţi devenit o capră, grăbiţi-vă să scăpaţi de duhul acesta bătrân al caprei. Aşa este.

Dacă aţi devenit un palavragiu, înlăturaţi acest duh!

Îmi amintesc că odată am fost într-un oraş şi am predicat cu toată puterea împotriva acestor lucruri. Acolo au fost prezenţi mii de oameni. La sfârşit am făcut chemarea la altar, gândindu-mă că am pomenit toate păcatele. După adunare, a venit la mine o femeie pe care nu o cunoşteam, dar care în oraş era renumită şi mi-a spus:

„Frate Branham, sunt de-a dreptul bucuroasă că pe mine nu m-ai pomenit în seara aceasta!”

Ascultând-o, mi-am zis: „Desigur, femeia aceasta este o creştină adevărată!”

Ea îmi spusese, doar: „Pe mine nu m-a atins nimic în seara aceasta!”

„Sunt foarte bucuros că pot auzi aşa ceva, scumpă doamnă.” am răspuns. „Cred că tu eşti foarte aproape de Împărăţia lui Dumnezeu.”

După ce a plecat, o altă femeie care ne-a auzit discuţia a intrat în vorbă cu mine:

„O cunoşti pe femeia cu care tocmai am vorbit?” am întrebat-o eu.

„Da.”

„Cred că este o creştină adevărată,” am continuat eu, dar femeia mi-a zis: „Frate Branham, în seara aceasta, tu ai uitat afară un singur lucru: pălăvrăgeala. Doamna cu care tocmai ai vorbit este cea mai vestită palavragioaică din oraş.”

Aici o aveţi! Vedeţi? Dacă voi sunteţi de acord numai cu unul din aceste lucruri murdare, fie că predicatorul îl pomeneşte sau nu pe platformă, sau dacă le vedeţi şi totuşi le toleraţi, sunteţi încă departe de Împărăţia lui Dumnezeu, iar Duhul Sfânt va sta departe de voi.

Acesta este motivul pentru care nu mai avem adunări ca altădată. Acesta este motivul pentru care nu putem pătrunde în dimineaţa aceasta la Lumină! Acesta este motivul pentru care nu se mai ţin adunări mari în corturi!

Noi am întristat Porumbelul duios al lui Dumnezeu şi a plecat! Aşa este.

El nu va mai fi cu noi cât timp vom fi indiferenţi, cât timp vom bârfi pe alţii şi insistăm în a ne face plăcerile.

Aş vrea să observaţi ceva:

Mielul (Fiu lui Dumnezeu) era plin de blândeţe. Biblia spune că atunci: „Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.” (Isaia 53.7).

El nu Şi-a cerut drepturile. Nu! Ci a renunţat la ele de bună voie. El a fost un Om blând, dar cum căutăm noi cearta, astăzi! Care este poziţia celor mulţi?

Ei spun: „Dacă încearcă să facă ceva, îl desfiinţez! Băiete, am să-l „purec” din cap până-n picioare! Am să le spun acestor făţarnici de modă veche tot ce am de spus! Ai răbdare numai să îi întâlnesc! Slăvit să fie Domnul! Aleluia!”

Dar vai, Porumbelul blând pleacă, Îşi ia zborul! Aşa este.

Atâta timp cât aveţi o asemenea poziţie, Duhul Sfânt nu este cu voi. Notaţi-vă aceasta în Cartea voastră! Duhul Sfânt nu va rămâne acolo unde este un asemenea duh! Trebuie să posedaţi Duhul Mielului, un duh blând, altfel, El va pleca. Duhul Sfânt călăuzeşte numai un duh blând şi smerit, altfel pleacă. Dacă se iveşte o neînţelegere între voi, poate nici n-o băgaţi în seamă şi mergeţi liniştiţi înainte. Dar în momentul în care El vă părăseşte, veţi vedea că aţi deviat.

Ştiţi cum a început primul păcat? Omul şi-a întors numai puţin privirea de la Adevăr! Aţi ştiut acest lucru? Este scris în Biblie. Eva s-a întors pentru o clipă de la adevăr ca să asculte teoria Satanei. Ce a urmat? El i-a zugrăvit un tablou atât de frumos încât ea a crezut că de fapt tâlcuirea lui este adevărul, şi l-a ascultat. Singurul lucru pe care-l urmăreşte Satana, este să vă întoarcă numai pentru câteva clipe privirea de la Adevăr. În timpul acesta, el poate să vă zugrăvească un tablou fals, spunând: „Fii atent, frate şi soră, dacă oamenii aceştia ar fi credincioşi adevăraţi, nu ar proceda în felul acesta. Ei ar trebui să facă numai aşa…” El vă poate prezenta lucrurile atât de „autentic”, încât pentru cei mai mulţi, prezentarea devine adevăr. Desigur.

Nu uitaţi însă că aceasta vine de la Satana.

Nu are importanţă cât s-a îndepărtat cineva de Domnul, cât de adânc s-a împotmolit în păcat: este de datoria voastră să-l ajutaţi şi prin dragostea lui Dumnezeu să-l scoateţi afară.

Unde aţi fost voi când v-a avut Satan în plasă? Dumnezeu este Cel care v-a scos din mlaştina murdară în care zăceaţi, iar acum ai tu sarcina, prietene, să-i tragi afară pe cei ce cad în ea. Lumea aceasta este flămândă după puţină dragoste.

Să mai privim încă o dată Mielul.

Atunci când a fost batjocorit, El nu s-a împotrivit, nu a reacţionat ca un vârtej şi nu a făcut gălăgie. Nu s-a indignat şi nici nu a devenit furios. El nu a făcut nimic din toate acestea! Dimpotrivă: când a fost batjocorit a tăcut, nu Şi-a deschis gura ca să se apere.

Dar dacă cineva se atinge de voi, oh, atunci vă umflaţi imediat ca o broască sau ca o gâscă bătrână.

Imediat spuneţi: „Dacă mă mai jigneşte o dată nu mai merg la adunare! Nu! Lăudat să fie Domnul! Aleluia! Voi merge la nazarineni sau la penticostali, fiindcă ei mă vor primi cu braţele deschise! Aleluia!”

„Nu permit nimănui să mă înveţe! Nu pot suporta aşa ceva!” Bine, bine, dar Porumbelul pleacă.

Altul zice: „Ştii ce? Dacă mai vine fanaticul acela bătrân la adunare, eu nu mă mai duc acolo!” Dar eu vă spun: în momentul în care lucrul acesta vă prinde cu ghearele lui, Porumbelul vă părăseşte, Duhul pleacă de la voi. În clipa aceea vă miraţi, pentru că nu înţelegeţi ce se întâmplă cu voi şi nu ştiţi de ce nu aveţi o Biserică vie! Vă întrebaţi de ce nu mai aveţi biruinţă ca altădată. Ştiţi de ce? Pentru că v-aţi schimbat natura. Aţi devenit o capră în loc să rămâneţi un miel. Aţi devenit orice, numai miel, nu! Voi aveţi nevoie de adevăratul Duh care este plin de blândeţe.

Duhul Sfânt să mă călăuzească unde doreşte El. O, Doamne, eu îl iubesc pe fiecare păcătos indiferent unde se află el. Dacă inima voastră primeşte această încredinţare, veţi vedea ce schimbare va interveni în sufletul vostru.

Voi mă întrebaţi: „Frate Branham, există o soluţie de remediere a stării noastre?” Da! Deveniţi un miel! Aceasta este totul. Problema este însă că voi aveţi tot timpul un „Dar…” şi un „Dacă…”

Într-o seară, am întâlnit la Shreveport o domnişoară. Eu şi Billy am mers după serviciul divin într-un local ca să mâncăm câte un sandvici. Acolo am întâlnit această tânără care avea cam 20 de ani. Era îmbrăcată foarte frumos. Am observat că ea ne priveşte tot timpul. După câteva minute a intrat o altă doamnă care a salutat-o şi a vorbit cu ea. Eu continuam să mănânc. Pe doamna care vorbea cu ea o cunoşteam, era sora Davis de la Life Tabernacol. Ele au venit spre noi şi ne-au salutat, după care s-au aşezat la o altă masă. Atunci tânăra a îndrăznit să intre în vorbă cu mine, spunând: „Frate Branham, în seara aceasta ai ţinut o predică frumoasă.”

„Bună seara, soră. Îţi mulţumesc. Eşti membră şi tu la Life Tabernacol”

„Da,” a răspuns ea „şi ar fi trebuit să cânt în corul bisericii, dar nu am putut pentru că această biserică are o interdicţie. Eu am urmat o şcoală de muzică şi ştiu să cânt şi solo şi în duet, dar din cauza acelei interdicţii nu pot să cânt: ei nu dau voie femeilor vopsite să cânte în corul lor.”

„Slăvit să fie Domnul pentru acest Life Tabernacol.”

„Vreau să-ţi spun ceva, frate Branham. Eu sunt o creştină,” a continuat ea.

„Ascultă, soră dragă, ai face bine să mergi acasă şi să-ţi speli faţa, indiferent cu ce, sau vrei să-mi spui că acest machiaj nu este un obstacol pe calea ta spre Dumnezeu?”

Eu pot să vă dovedesc că aceste lucruri vin de la Satana. Pot de asemenea să vă dovedesc faptul că vopsirea buzelor şi a ochilor vine de la păgâni. Cine se machiază poartă de fapt pe trupul lui semne păgâne (tatuaje).

Eu am sosit de curând din Africa. Acolo am fost printre triburile din junglă. Văzându-i, am înţeles de unde vine moda cu cercei în urechi, lănţişoarele de la gât şi mai ales tatuajul şi vopsirea pielii.

De unde vine acestea? De la păgâni. Biblia nu vrea ca un creştin să  fie păgân. De fapt nici voi nu vreţi să fiţi păgâni. Prin ceea ce vă spun, eu nu susţin că sunteţi păgâni, dar dacă purtaţi asemenea semne pe trup, vă daţi singuri înfăţişarea unui păgân.

Pentru aceasta este vinovat şi păstorul vostru, pentru că nu v-a spus adevărul. Aşa vorbeşte Scriptura despre aceste fapte.

Voi spuneţi: „Frate Branham, dacă port părul scurt mă simt bine şi este mai confortabil!”

Aşa este, dar dacă purtaţi părul lung, este mai răcoare deoarece îl prindeţi sus şi astfel gâtul vă rămâne dezgolit.

Ştiţi ce spune Biblia despre această problemă? Că un bărbat are dreptul să se despartă de soţia lui dacă ea îşi taie părul, deoarece prin aceasta arată că îi este necredincioasă. Acest lucru poate fi citit în 1 Corinteni 11. O femeie care-şi taie părul, îşi necinsteşte capul, adică pe bărbatul ei. Dacă ea mai este şi necinstită, bărbatul poate  s-o lase şi s-o trimită de la el. Aşa este!

Dar vedeţi, păstorul nu vă spune aceste lucruri. Acesta este motivul pentru care voi le faceţi. Biblia spune aceasta bărbatului.

Nu demult, cineva mi-a scris următoarele:

„Frate Branham, mai nou nu se găsesc pentru femei decât bluze foarte transparente şi mă gândesc că nu am greşi dacă şi noi, femeile creştine, am îmbrăca aşa ceva!”

Eu i-am răspuns însă: „Aş vrea să-ţi spun ceva în problema aceasta, soră: dacă nu găsiţi în magazine bluze decente, puteţi să vi le confecţionaţi singure, deoarece materiale şi maşini de cusut se găsesc din belşug.”

Părerea ei arată deja ceva clar.

Faptele voastre, felul vostru de a privi lucrurile, arată cine sunteţi, ce este în voi.

Acestea sunt cauzele certurilor, a nemulţumirilor şi a bârfelor din biserică! Acestea sunt faptele firii prin care poate fi distrusă o comunitate, şi pe care le-aţi permis în mijlocul vostru. De ce aceasta? Pentru că Duhul Sfânt v-a părăsit.

Eu ştiu că aceste cuvinte vă aprind, dar pentru aceasta le şi spun. Nu vă vorbesc astfel pentru ca aş fi şiret, ci pentru că vreau să vă corectaţi, deoarece într-o zi voi fi chemat să dau socoteală pentru ceea ce v-am învăţat.

Faptele voastre şi felul vostru de a proceda dovedesc cine sunteţi. Dacă mai aveţi ceva din ura veche, dacă vă purtaţi uşuratic şi îi judecaţi pe alţii, dovediţi de unde vine călăuzirea voastră.

Ce este de făcut atunci? Scoateţi toate lucrurile acestea afară şi atunci Porumbelul se va întoarce din nou în inima voastră. Atunci când Noe a lăsat porumbelul să plece din corabie, el a părăsit-o, dar când s-a întors a bătut cu ciocul în uşă până când Noe i-a deschis.

Duhul Sfânt este aici şi vrea să intre înăuntru. Acesta este motivul pentru care a venit astăzi Duhul Sfânt. El nu   v-a părăsit definitiv. El este undeva în apropiere şi stă pregătit să Se întoarcă şi să intre din nou în inima voastră, pentru a vă reda dragostea, pacea şi bucuria pe care le-aţi avut înainte. Acesta este adevărul.

El este pregătit să facă aceasta. El vrea să o facă; vă doreşte, dar voi nu-I permiteţi să vină. Eu nu spun aceste cuvinte străinilor, ci celor care vin la Tabernacolul Branham, în capela pe care am construit-o eu şi care-mi aparţine.

Eu nu vorbesc celor care fac parte din alte biserici, ci celor care vin în adunarea aceasta.

Aşa suntem noi, cei de aici.

Acesta este motivul pentru care a plecat Porumbelul. Cineva începe cu o problemă minoră în biserică, dar imediat după aceea, totul se derulează ca o avalanşă: „Oare este adevărat?” „A făcut fratele într-adevăr aşa ceva?” „Asta este imposibil…”

Ce urmează? Duhul Sfânt pleacă imediat din locul acela. El nu poate suporta acest fel de manifestare, aceste duhuri. Imediat ce natura blândă a mielului pleacă de peste voi, Duhul vă părăseşte. Aşa este.

Ceea ce spun este valabil şi astăzi. Acesta este motivul pentru care omenirea a ajuns în starea aceasta rea: ei au permis ca un duh invers să vină în inima şi în viaţa lor; şi el cauzează toate necazurile.

Biblia spune că tocmai din cauza aceasta sunt printre noi mulţi bolnavi şi slăbănogi. Noi trebuie să fim blânzi şi să căutăm pacea. Trebuie să fim un miel dacă vrem ca Porumbelul să rămână peste noi.

Gândiţi-vă: Porumbelul vine, dar voi aduceţi tot felul de scuze şi justificări că nu este chiar aşa cum spune Cuvântul.

Voi spuneţi: „O, frate Branham, să nu-mi spui că eu nu am primit Duhul Sfânt. Aleluia!  Eu L-am primit într-o seară… şi când El a intrat în inima mea, am plecat acasă plin de bucurie.”

Sigur că El a fost acolo.

„O, frate Branham, eu m-am simţit aşa de bine. Aveam un simţământ care mă făcea să iubesc orice pasăre…şi doream chiar s-o îmbrăţişez şi s-o sărut.

Simţeam că pot să-i iert pe toţi aceia care mi-au făcut rău şi că-i pot îmbrăţişa…O, frate Branham, ce am simţit atunci…”

Desigur, acesta era Duhul Sfânt.

Dar voi trebuie să înţelegeţi că dacă v-aţi schimbat, El a plecat.

Atunci aţi fost un miel, dar când aţi devenit lup, El   v-a părăsit. Aceasta nu depinde de Porumbel. Când voi primiţi un asemenea duh în voi, Porumbelul vă părăseşte.

„Am făcut eu aceasta, frate Branham?” Da, atunci când ai ascultat pălăvrăgeala cuiva; când ai ascultat minciunile altora etc., şi când ai zis: „Doar am dreptul să fac aşa ceva!”

Mielul nu are nici un drept! Voi aţi fost răscumpăraţi cu un preţ scump şi anume: cu sângele scump al Fiului lui Dumnezeu. Voi nu aveţi drepturi! Aleluia! Singurul drept pe care-l aveţi, este să veniţi la izvorul care este plin cu sângele lui Emanuel.

Dacă un păcătos se scufundă în acest izvor, va fi curăţit de orice pată şi sarcină.

Da, desigur! Singurul drept pe care-l posedaţi, este să vă predaţi viaţa lui Dumnezeu. Din acel moment preia El conducerea. Acesta este secretul multelor lucruri „stranii” la care sunteţi martori.

Am să vă povestesc ceva din viaţa mea.

Când Duhul vrea să mă trimită undeva, îmi spune: „Încetează cu adunările din locul acesta şi du-te în cutare loc…” Atunci eu mă opresc, frate, şi plec imediat unde mă trimite El.

Voi trebuie să vă lăsaţi călăuziţi de Duhul Sfânt şi singura posibilitate pentru aceasta, este să rămâi blând şi smerit şi să nu crezi că ştii prea multe.

Dar voi spuneţi: „Eu ştiu foarte multe…”

Da, este adevărat, creierul vostru este atât de plin şi cu toate acestea nu poate face nimic de la sine. Chiar dacă aţi cunoaşte toate cărţile, dacă aţi avea toate răspunsurile, şi dacă aţi şti greaca şi ebraica şi nu aveţi un loc în care să Se poată aşeza Porumbelul, totul este zadarnic.

Da, voi ştiţi totul. Vedeţi, acesta este motivul pentru care Porumbelul nu vă poate călăuzi: pentru că stiţi prea multe.

Mielul nu pretinde că este înţelept. El trebuie să fie călăuzit de altcineva. Glorie! Asta este! El nu ştie nimic! Amin.

Eu, de exemplu, ştiu un singur lucru şi anume, că Hristos a murit ca să mă salveze pe mine.

Îmi amintesc că prin California umbla un om care purta pe piept o inscripţie: „Eu sunt un nebun pentru Hristos!” Pe spate purta o altă inscripţie: „Dar tu al cui nebun eşti?” Vedeţi, aceasta este întrebarea. Dacă vreţi să fiţi călăuziţi de Duhul Sfânt, voi trebuie să deveniţi nişte nebuni pentru lume. Fiii şi fiicele lui Dumnezeu sunt călăuziţi de Duhul Sfânt.

În Romani 8.1 scrie: „Acum dar, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.

Mieii nu umblă ca lupii, urlând şi bârfind, ci urmează Porumbelul. Amin.

Fratele Doc obişnuia să cânte:

Umple calea mea, în fiecare zi cu dragoste,

În timp ce umblu cu Porumbelul divin;

Lăsaţi-mă să trec prin viaţă,

Cu un cântec şi cuvânt, cu zâmbetul pe buze.

Umple calea mea, în fiecare zi cu iubire…

Ce zi minunată va fi pentru capela Branham, pentru orice comunitate şi pentru orice om, ziua în care va ceda dreptul care-i aparţine, pentru a fi un miel al lui Dumnezeu.

„De ce depinde acest lucru, frate Branham?”

Deveniţi din nou un miel; deveniţi din nou blânzi şi smeriţi şi întoarceţi-vă şi supuneţi-vă din nou lui Hristos. Nu încercaţi să veniţi cu ştiinţa voastră!” Umblaţi simpli, blânzi, liniştiţi, smeriţi şi prietenoşi, şi atunci Porumbelul vă va călăuzi din nou.

Dar dacă staţi şi ascultaţi pălăvrăgeala altora; dacă ura vă cuprinde din nou inima; dacă începeţi să filtraţi din nou toate lucrurile prin filtrul minţii voastre; dacă vă căutaţi drepturi, atunci Porumbelul se va îndepărta imediat. El nu va mai sta cu voi.

În dimineaţa aceasta, El nu este departe, biserică. El stă aproape, pe o mlădiţa a păcii şi aşteaptă schimbarea voastră. Amin.

Astăzi trebuie să renunţaţi la toate drepturile voastre, să vă predaţi lui Dumnezeu şi să permiteţi să vi se tundă toate drepturile. Amin.

Puteţi să vă închipuiţi un miel plin de lână? Ea îi aparţine şi cu toate acestea el renunţă la dreptul lui ca şi cum aşa ar fi normal. El geme doar, dar se predă pe deplin şi stă liniştit în timpul cât este tuns de dreptul lui. El ştie că acest lucru se face spre binele lui, pentru că va fi mai uşor, nu îi va mai fi cald şi va putea fugi mai bine. O, el este atât de fericit! Sare în sus şi-n jos şi trăieşte un timp minunat. Desigur!

Aceasta veţi primi şi voi după ce veţi renunţa la drepturile voastre.

Dar trebuie să renunţaţi la ele; să-I permiteţi Cuvântului să vă tundă de toate obiceiurile lumeşti. Urmarea? Veţi deveni un om nou în Hristos.

Când am fost în Africa, am vorbit cu un frate bătrân şi sfânt. El mi-a spus:

„Frate Branham, eu ştiu că tu crezi în supranatural.”

          „Desigur, fratele meu,” am răspuns eu.

„Cu ani în urmă, m-am gândit că sunt cineva. Credeam că sunt un creştin adevărat, dar chiar atunci s-a întâmplat ceva în comunitatea noastră. Ca să ajung la casa de adunare, trebuia să urc un deal pe jos. Era un drum de 300-400 de metri printre tufişuri. Acolo sus, se ţineau adunări de rugăciune. Eu credeam că sunt un creştin adevărat pentru că cunoşteam toată Biblia, învăţasem ebraica şi puteam spune orice lucru în limba originală. Toţi oamenii veneau la mine, iar eu le puteam vorbi despre orice temă din Biblie, pentru că ştiam despre ce vorbesc.”

Într-o seară, urcam deci dealul spre casa de rugăciune. Erau atât de multe certuri în comunitate…Se formaseră mai multe partide şi erau unii împotriva altora. Tu ştii cum se formează aceste partide.

„Da,” am răspuns eu.

„Şi în timp ce urcam dealul, mi-am dat seama că în urma mea mai urcă cineva. M-am gândit să mă opresc şi  să-l aştept ca să mergem împreună.

(Este un lucru bun dacă poţi aştepta puţin). El a continuat:

„În timp ce păşeam aşa încet, m-a ajuns un bărbat care purta pe umeri o greutate cu mult mai mare decât el. Respira greu şi păşea încet. Eu i-am zis: „Prietene, pot să te ajut să-ţi duci greutatea?” „Nu, a răspuns El. Trebuie s-o port Eu.” I-am privit mâinile şi în clipa aceea mi-am dat seama că am o vedenie, deoarece El purta în mâini semnele cuielor. Atunci am căzut la picioarele Lui şi L-am întrebat: „Doamne, în legătura aceasta porţi toate păcatele lumii?” „Nu, sunt numai păcatele tale şi le port Eu ca să poţi urca şi tu.”

Acesta este adevărul. Dacă am privi cu atenţie, am înţelege că El poartă păcatele noastre. Nu vă determină acest adevăr să vă simţiţi umiliţi şi ruşinaţi? El ia inima noastră rea şi o transformă ca să putem urca dealul.

Nu demult, am fost la vânătoare. Voi ştiţi că mie îmi place să vânez. În zona aceea trăia un om rău, un om cu adevărat rău. El mă batjocorea pentru că nu împuşcam niciodată mamele şi puii mici. Eu îi spusesem: „A împuşca o mamă cu puii ei, înseamnă să fii un criminal. De ce nu te porţi ca un vânător adevărat şi să împuşti numai ţapii bătrâni şi animalele care pot fi împuşcate? Acestea ni le-a dat Dumnezeu, dar mamele şi puii mici trebuie lăsaţi să trăiască.”

El mi-a răspuns: „Eşti un laş, predicatorule!”

 „Uite care este problema: dacă aş fi flămând cu adevărat şi aş fi nevoit să împuşc unul din aceşti pui, cred că Dumnezeu nu s-ar supăra. Dar dacă îi împuşc numai pentru a mă lăuda cu trofeele obţinute, atunci este altceva.”

Acest bărbat îşi făcuse un fluier cu care imita strigătul puilor. Într-o zi, când eram din nou împreună în sector, i-am spus: „În locul tău mi-ar fi ruşine.”

Când avea posibilitatea, el omora şi câte 8-10 pui unul după altul. Dar făcea un lucru şi mai rău: lua doar părţile care-i conveneau din animalul ucis, restul lăsându-l pe câmp. Eu l-am mustrat şi pentru aceasta şi i-am zis: „Nu ar trebui să faci aşa ceva!”, dar el mi-a răspuns: „Oh, voi predicatorii sunteţi nişte laşi.”

În ziua aceea, el s-a ascuns din nou şi-a luat fluierul şi a imitat strigătul unui pui de căprioară. Când a făcut acest lucru, o căprioară foarte frumoasă şi-a ridicat capul şi a păşit în faţă. Ea privea foarte atentă în jur.  Văzând-o, vânătorul şi-a pregătit puşca ca s-o ucidă. Ea îl vedea pe vânător, dar n-o interesa ameninţarea puştii deoarece era îngrijorată pentru puiul ei care o chemase. Îşi căuta puiul care era în pericol. Priviţi atitudinea dragostei de mamă în faţa morţii. Ea stătea neclintită privind arma ucigaşă. Acest lucru a fost atât de mişcător, încât l-a biruit pe vânător, care a început să tremure şi a aruncat arma jos. Apoi a fugit la mine, m-a prins de braţ şi mi-a zis: „Billy, roagă-te pentru mine că    m-am săturat să mai fac aşa ceva.” Schimbarea lui a fost produsă de dragostea acelei mame.

O, dacă lumea ar vedea în inimile noastre, în viaţa noastră, descoperirea dragostei lui Dumnezeu şi curajul ei! Ce schimbare se va produce atunci când Porumbelul lui Dumnezeu va putea intra în inimile noastre ca să ne facă blânzi şi smeriţi!

Îmi amintesc că am îngenuncheat chiar acolo, în luminiş şi m-am rugat pentru acel bărbat conducându-l la Domnul Isus. Din ziua aceea, el a devenit un vânător corect şi respectuos. Până atunci crezuse că poate să facă orice doreşte: „Animalele intră în sectorul meu şi calcă ierburile!” spunea el.

„Este adevărat,” îi răspundeam, „dar este inuman ceea ce faci tu!”

Voi trebuie să renunţaţi la drepturile voastre.

O, Doamne, dăruieşte-ne har ca să putem face aceasta!

Cam cu o sută de ani în urmă, a trăit în Sud-Vestul Statelor Unite un creştin bun şi adevărat. Numele lui era Daniel Curry. Un bărbat smerit, temător de Dumnezeu şi sfânt, un creştin adevărat care era vorbit de bine de toţi cei care-l cunoşteau.

Se spune că ar fi murit, sau mai bine zis că ar fi fost răpit la cer, iar atunci când a ajuns la poarta de mărgăritar a raiului a fost întâmpinat de un portar, care l-a întrebat: „Cine eşti?”

„Eu sunt evanghelistul Daniel Curry. Prin mine multe suflete s-au întors la Hristos, primindu-L ca Mântuitor personal. Acum doresc să intru aici, deoarece calea mea pe pământ a luat sfârşit, şi nu ştiu un alt loc în care aş putea poposi.”

Şi vouă, păcătoşilor, vă va veni rândul într-o zi; şi vouă celor decăzuţi vă va veni ziua. Şi ţie, care L-ai întristat pe Duhul Sfânt aşa de tare încât te-a părăsit îţi va veni rândul. Tu nu mai eşti blând şi nici plin de dragoste. Au trecut mulţi ani de când ai plâns ultima dată. De mult nu mai ai ruşine şi ai pierdut toată smerenia! Desigur! Dar nu uita că într-o dimineaţă moartea va veni la uşa ta! De ce nu vrei să-L primeşti pe Duhul Sfânt care vine şi bate plin de blândeţe şi de dragoste la uşa ta?

Şi când a ajuns Daniel Curry la poartă, portarul i-a zis: „Să văd dacă numele tău este scris aici.”

A căutat peste tot dar nu i-a găsit numele.

          „Îmi pare rău,” i-a spus el, „dar numele Daniel Curry nu este scris aici.”

„Oh, nu se poate! Eu sunt evanghelist şi am adus multe suflete la Hristos. În toată viaţa mea, am încercat să fac numai ce este drept.”

„Dragul meu,” i-a răspuns portarul, „îmi pare rău dar trebuie să-ţi repet că numele Daniel Curry nu este trecut aici. Am să-ţi spun însă ce poţi să faci: Noi nu putem soluţiona cazul tău, dar dacă vrei, poţi să faci recurs şi să mergi la judecată în faţa tronului alb. Eu nu te pot ajuta cu nimic altceva, pentru că nu te afli scris aici, şi ca urmare nu există har pentru tine. Vrei să faci recurs?

„Domnul meu, pot să fac şi altceva?”

„Poţi face acest lucru în faţa judecăţii de la tronul alb.”

Daniel Curry povesteşte că după aceea a avut senzaţia că pluteşte prin univers, până când a ajuns într-un loc care devenea tot mai luminos. „Cu cât mă depărtam mai mult de pământ”, spunea el,  „lumina devenea tot mai puternică.”

Era o lumină cu mult mai puternică decât lumina soarelui. Se simţea tot mai cutremurat şi îngrozit, şi deodată din lumina aceea S-a auzit o Voce: „Ai fost desăvârşit pe pământ?”

„Nu, a răspuns el tremurând, nu am fost desăvârşit.”

„Ai fost sincer faţă de toţi oamenii?”

„Nu.” (şi a povestit că prin minte i-au trecut diferite întâmplări în care nu a fost sincer).

„Ai spus întotdeauna adevărul?”

„Nu. Pot să-mi amintesc unele întâmplări în care am minţit. Nu am spus întotdeauna adevărul.”

„Ţi-ai însuşit vreodată lucruri care nu ţi-au aparţinut? Bani sau alte lucruri?”

 Daniel Curry spune că pe pământ s-a considerat întotdeauna un om drept, dar stând în faţa acelei Lumini, el a putut să recunoască:

„Am luat ceea ce nu mi-a aparţinut.”

„Deci nu ai fost desăvârşit!”

„Nu, eu nu am fost desăvârşit.”

Stătea cu capul plecat şi aştepta în fiecare clipă să audă Tunetul aducător de pedeapsă: „Condamnat!”, când deodată a auzit o Voce cu mult mai plăcută decât vocea unei mame. Uimit s-a întors şi în faţa lui a apărut cea mai blândă faţă pe care a văzut-o vreodată: Era EL… şi EL a spus: „Daniel Curry a lucrat pe pământ pentru Mine. Este adevărat că nu a fost desăvârşit, dar a stat de partea Mea. El M-a mărturisit printre oameni, de aceea, astăzi stau Eu de partea lui în ceruri. Pune toate păcatele lui în sarcina Mea.”

Dar cine va mijloci în ziua aceea pentru tine, fratele şi sora mea, dacă tu Îl întristezi atât de mult încât trebuie să te părăsească?

O, eu nu pot vorbi mai departe….Să ne plecăm capetele pentru rugăciune:

Doamne scump, Tu ai venit ca un Miel smerit şi înjosit pe acest pământ. Păsările au cuiburi şi vulpile vizuini, dar Tu nu ai avut un loc unde să-Ţi pui capul, deşi eşti Domnul măririi. Când Te-ai născut, nimeni nu a avut haine pentru Tine. O, Doamne, cu ce mă ajută atunci îmbrăcămintea mea? La ce-mi foloseşte maşina? La ce-mi foloseşte casa mea frumoasă? Mă vor ajuta ele în ziua aceea?

Tu nu ai avut nici un prieten; nimeni nu a vrut să-Ţi fie prieten. Parcă nimeni nu voia să stea de partea Ta. Tu ai spus că într-o zi vei spune: „…am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; …am fost gol şi M-aţi îmbrăcat….” (Matei 25.35-36).

La ce ne va ajuta în ziua aceea tot ce am agonisit, Doamne? Îngăduie-ne să intrăm în lucrarea Ta, pentru că Tu eşti Atotputernicul.

O, Doamne, noi auzim chemarea Porumbelului, care Îşi va deschide aripile în lumina puternică ce va străluci în toată veşnicia.

Tu locuieşti în lumină şi în faţa Ta va trebui să stau singur, fără fratele meu, fără păstorul meu, fără mama, tata, soţia sau copiii mei.

O, Doamne, ce voi face atunci? S-ar putea să ajung acolo încă înainte ca soarele să apună, ce voi face atunci? Ce mai puteţi face atunci? O, Isuse, eu stau acum de partea Ta. Da, astăzi iau o decizie: voi înceta cu orice bârfă la adresa celor din jurul meu. Voi înceta să mai caut motive de ceartă cu fraţii mei şi nu voi mai face deosebire între ei. Voi sta numai pe Adevărul Tău. Voi ceda totul. Tunde-mă, Doamne! Primeşte tot ce am. Primeşte-mă, Doamne! Vreau să stau de partea Ta. Vreau să mă las tuns. Doresc să fiu eliberat de egoism, de mândrie, de indiferenţă; da, vreau să îndepărtez tot ce este rău. Aşa doresc să stau de partea Ta, ca un miel tuns. Vreau să părăsesc orice distracţie lumească, tot ce aparţine acestei lumi: dansul, chefurile, hainele necuviincioase, machiajul şi toate celelalte lucruri.

Tu ne-ai sfătuit să nu ne asemănăm chipului acestui veac şi să nu avem de-a face cu lucrurile din el. Ieşiţi din lume! O, Doamne, ajută-ne!

Tunde-mă astăzi. Doresc să fiu ca un miel: să devin mut încât să nu deschid gura, ci să mă las tuns de toate drepturile mele. Să fiu de acord cu Tine când vrei să mă las tuns.

O, Dumnezeule, cât de schimbate vor fi atunci toate lucrurile. Îmi amintesc cum m-ai tuns atunci când mi-ai luat soţia, fiica, pe tatăl şi pe fratele meu. Da, Tu m-ai tuns de tot. Cu toate acestea în inima mea ştiam că Te iubesc. Cât de mult m-ai binecuvântat! Cât de bun ai fost cu mine! Doresc ca tot ce sunt, tot ce am fost şi tot ce voi fi vreodată, să fii Tu, Doamne. Tu eşti totul. Recunosc  tot ce am făcut sau tot ce am gândit şi sunt gata să mă las tuns. Tunde-mă, Doamne, pentru că doresc să fiu mielul Tău. Şi Te mai rog încă ceva: să nu mă primeşti numai pe mine, ci pe fiecare miel care se află astăzi în locul acesta şi pe toţi aceia care vor să se poarte începând de astăzi ca nişte miei.

Tunde-i pe toţi, iar pe cei care vor auzi acest Cuvânt în viitor, pe fiecare la vremea lui, tunde-l Tu!

Doamne, leagă picioarele lor de stâlpii Evangheliei. Călăuzeşte-i prin Duhul Tău la pocăinţă si ajută-i să recunoască faptul că au fost indiferenţi faţă de Tine. Fă ca El să tundă orice indiferenţă, lumea şi orice este rău din inima lor. Tunde totul astăzi, ca să putem sta înaintea Ta ca nişte creştini născuţi din nou, răcoriţi şi veseli. Te rugăm Doamne.

Eu Te iubesc şi doresc ca indiferent cum este timpul (că este cald sau frig, că plouă sau ninge), să stau de partea Ta, pentru că în felul acesta, în ziua aceea şi Tu vei sta de partea mea şi vei spune: „Pe pământ a stat el pentru Mine, de aceea, acum stau Eu de partea lui în cer!”

O, Doamne, îngăduie-ne astăzi să stăm în prezenţa Ta şi dacă acum, în timp ce stăm cu capetele plecate, în locul acesta, este cineva care vrea să recunoască faptul că el a vrut să-şi facă propria voie, primeşte-l şi iartă-l. Tu ai făcut lucruri pe care n-ar fi trebuit să le faci, iar în dimineaţa aceasta doreşti ca Dumnezeu să te tundă. Spune: „Fă din mine un miel adevărat!” Ridicaţi mâna dacă vi se potrivesc aceste cuvinte.

Dumnezeu să te binecuvânteze, femeie. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate…şi pe tine, frate. Mai este cineva care doreşte să spună: „Tunde-mă, Doamne, fiindcă sunt o oaie. Nu-mi voi mai deschide gura ca să comentez, ci doresc ca Tu să tai tot ce este lumesc în mine.”?

Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Dumnezeu să te binecuvânteze, femeie. Dumnezeu să te binecuvânteze, băiete. Dumnezeu să te binecuvânteze, femeie. Tunde-mă, Doamne! Domnul să te binecuvânteze, soră Gertie.

„Tunde-mă, Doamne, chiar acum! Doresc să părăsesc pentru totdeauna lumea şi lucrurile ei. Vreau să-mi ocup locul în Domnul şi pentru Domnul. Vreau să stau ca o oaie la tunsoare. Da, doresc ca toate lucrurile lumii să fie tunse din inima mea. Doresc să fiu proprietatea Ta, iar Tu să fii al meu. Mă vei primi Doamne, dacă-mi ridic mâinile spre Tine?”

Dumnezeu să te binecuvânteze, femeie. Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe tine…şi pe tine. (Un număr mare de oameni ridică mâna). Aşa este bine. Fiţi sinceri şi spuneţi: „Doresc ca Domnul să mă uşureze de tot ce nu vine de la El: de orice egoism sau indiferenţă. Doresc ca astăzi, să mă tundă de toate aceste lucruri şi să fiu ca El.”

Este aici vreun păcătos care nu s-a întors încă la Domnul? Este cineva care nu este încă salvat şi care doreşte să fie pomenit în rugăciune?

Atunci ridică mâna, păcătosule! Fii prieten cu El. Dumnezeu să te binecuvânteze. Mai este cineva care doreşte să ridice mâna şi să spună: „Gândeşte-te la mine, frate Branham, pentru că eu nu sunt încă creştin şi nu ştiu când îmi vine rândul să mă întâlnesc cu El. Dorinţa mea este să te rogi şi pentru mine înainte de a se încheia serviciul divin.”?

Vreţi să va ridicaţi mâinile înainte de a ne ruga? El vede tot. Dumnezeu să te binecuvânteze femeie…şi pe tine, domnule. Mai este cineva?

„Eu doresc să fiu cu EL!”

Câţi sunt aici care au fost decăzuţi?

Poate spuneţi: „O, eu nu admit aşa ceva, frate Branham!” Bine, atunci priveşte: Dacă Porumbelul blând   te-a părăsit, ceva nu este în ordine cu tine, fratele meu. Dacă nu vă puteţi suporta unul pe celălalt, ceva este greşit. Dacă nu puteţi ierta pe toţi oamenii din toată inima indiferent ce v-au făcut sau ce v-au spus ei, atunci ascultaţi cu atenţie ce a spus Domnul:

Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre.” (Matei 6.14).

 „Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.” (v.15).

Aici este foarte cald. Ce-ar fi dacă Dumnezeu v-ar chema astăzi? Biserica este pregătită, iar Duhul Sfânt aşteaptă să vină în inima voastră ca să ocupe locul rezervat pentru El. De ce? Ca să vă facă blânzi şi plini de pace.

„Ce trebuie să fac, frate Branham?”

Să devii un miel. Atunci Duhul Sfânt va veni imediat peste tine. Dacă vei veni însă cu motivele tale, dacă vei dori să-ţi împlineşti propria ta voie şi nu eşti pregătit să renunţi la totul pentru El, Duhul Sfânt nu va veni niciodată în inima ta.

Acum, când stăm cu capetele plecate, aş vrea să vă întreb ceva pe cei care v-aţi ridicat mâinile. Isus a spus: „Cine aude cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24).

Dacă vreţi, vă rog să veniţi aici faţă, ca să ne rugăm împreună până când liniştea şi pacea pe care aţi avut-o odată şi aţi pierdu-o, sau pe care doriţi s-o primiţi, vă va cuprinde inimile.

Veniţi, vă rog, în timp ce vom cânta cântarea „Un izvor sfânt, umplut cu sânge…”

Îngenuncheaţi aici şi rugaţi-vă. Oricine doreşte, poate să vină în faţă şi să se roage.

Un izvor sfânt, umplut de sânge

Din rănile lui Isus a curs:

Şi cine se scufundă în sângele Lui

E scăpat de orice păcat.

Dumnezeu să te binecuvânteze, femeie. Vino şi îngenunchează aici. Cred că nu v-aţi aplecat doar capetele, ci şi inimile.

Ştiţi cine a venit astăzi pentru prima dată în mijlocul nostru? Este o femeie de culoare.

Este o femeie săracă; are încheieturile uscate şi părul cărunt. Ea a venit la altar.

Îmi amintesc că cu ani în urmă, în timpul sclaviei, Domnul a salvat şi un bărbat de culoare. Bucuros că L-a întâlnit pe Isus, sclavul a mers la stăpânul său şi i-a spus că este liber.

„Cum eşti?” l-a întrebat stăpânul uimit.

„Sunt liber,” a răspuns sclavul.

Ce a urmat? Stăpânul l-a eliberat ca să-L poată vesti pe Cel care i-a adus eliberarea.

Tot mai mulţi oameni vin în faţă ca să primească mântuirea. Rugaţi-vă cu toţii plini de credinţă. Duhul Sfânt vine peste toţi cei care s-au hotărât să-L urmeze cu toată fiinţa lor.

Numele acelui sclav negru era Moise şi stăpânul său l-a întrebat:

„Moise, tu spui că ai fost eliberat?”

„Da, stăpâne, sunt liber.”

„Dacă spui că eşti liber, îţi dau şi eu libertatea. Du-te şi predică pretutindeni această Evanghelie aducătoare de libertate.”

Când a venit timpul ca el să plece la Domnul, mulţi dintre fraţii albi s-au dus să-l viziteze. Toţi credeau că este deja în comă, dar el s-a trezit şi le-a spus:

 „O, am crezut că am trecut pe malul celălalt.”

Dumnezeu să te binecuvânteze, frate.

Îngenunchează  şi tu aici.

El a spus:

„Am crezut că sunt deja dincolo.”

„Ce ai văzut, frate Moise,” l-au întrebat ei.

„Când am trecut prin poartă, L-am văzut pe El. Am stat acolo şi L-am privit. Apoi a venit un înger care mi-a spus: „Vino, Moise. Tu ai predicat mulţi ani Evanghelia, de aceea ţi s-a pregătit o cunună şi o haină albă.”

„Nu-mi vorbi despre haină şi despre cunună, fiindcă nu vreau nici haină şi nici cununi. Am o singură dorinţă: „Să-L văd pe EL!”

Şi noi avem aceeaşi dorinţă.

Nu demult, am vizitat un muzeu din Chicago. Acolo am observat un bărbat de culoare care avea părul cărunt. El privea cu atenţie exponatele, ţinând pălăria în mână. L-am privit cu atenţie. El privea la ceva şi deodată s-a întors cu ochii plini de lacrimi. Se ruga. Îl priveam tot mai atent. După ce şi-a terminat rugăciunea, a privit din nou obiectele expuse şi a plâns din nou. Atunci m-am dus la el şi i-am zis:

„Domnule dragă…”

„Da, prietenul meu alb?”

„Am observat că eşti foarte mişcat. Ce anume te-a tulburat aşa de puternic?”

„Dacă ai pipăi partea aceasta a mea, ai simţi că este foarte bătucită. Ştii, eu am fost sclav cu ani în urmă, iar în vitrina aceasta este expusă o haină…”

„Văd şi eu aceste haine, dar ce importanţă au ele?” am întrebat eu.

„Haina aceasta aparţine lui Abraham Lincoln, iar pata care se vede pe ea, este sângele lui care a curs pentru ca noi negrii să fim eliberaţi de sub jugul sclaviei. Omule alb, tu nu ai fi copleşit de acest lucru dacă ai fi în locul meu?”

L-am luat cu mâna pe după cap, apoi i-am spus:

„Domnul să te binecuvânteze, frate, dar eu cunosc un alt Sânge care mă mişcă.”

„Şi eu cunosc Sângele acesta, reverend.”

„Sângele acesta a luat legăturile robiei de peste mine,” am continuat eu. „Cu ani în urmă, am mers şi eu la călărie, la jocuri şi am făcut glume proaste. O, Doamne, cum am putut face una ca asta? Şi astăzi mai port încă cicatricele acelor lucruri în inima mea. Dar mă bucur nespus pentru că El mi-a rupt legăturile. Acum totul a trecut, fiindcă El a luat locul meu.”

Nu demult, am întâlnit o femeie, care măcar că era în vârstă, vorbea foarte vulgar, lucru pentru care era cât pe ce s-o judec. În clipa aceea însă, Dumnezeu mi-a dat o vedenie cu privire la ea. Atunci m-am rugat pentru femeie, deoarece am recunoscut că şi eu am făcut odată păcate la fel de mari ca şi ale ei. M-am dus şi m-am aşezat lângă ea. Am văzut că se ruşinează când i-am spus că sunt predicator. Alături de ea stăteau doi bărbaţi care erau prieteni cu ea. Avea cam 65 de ani, iar prietenii ei păreau de aceeaşi vârstă. După ce am vorbit cu ei, toţi trei au îngenuncheat şi şi-au predat vieţile lui Hristos. O, ce deosebire! Nu vreţi să faceţi şi voi ca ei?

Aţi făcut atât de multe păcate încât inima voastră este plină de murdărie, iar această murdărie ţine Duhul Sfânt departe. Poate că Porumbelul a plecat pentru totdeauna de la tine.

Dumnezeu să te binecuvânteze, copilă.

Voi spuneţi: „O, dar fetiţa aceasta nu înţelege încă cum stau lucrurile!”

Ba da, numai că ea nu a citit încă atâtea reviste şi povestiri de dragoste ca şi voi. Aceasta este singura deosebire dintre voi toţi. Ea este încă plăpândă, dar Domnul Isus a spus: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine…

Mai doreşte cineva să se roage cu noi?

Intrarea la El este liberă. Acum vom cânta din nou, iar după aceea ne vom ruga pentru toţi păcătoşii care doresc să se pocăiască şi care stau în rugăciune.

Tâlharul de pe cruce păli,

Şi se putea bucura.

Acolo pot păcătoşii ca mine

Să devină curaţi prin Sânge.

Nu vreţi să veniţi acum? Nu vreţi să veniţi şi voi, care cunoaşteţi lucrurile mai bine? Biblia spune: „Cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat.” (Iacov 4.17).

Nu vreţi să veniţi? Voi ştiţi că sunteţi pe un drum greşit, care nu are o ţintă precisă. Veniţi, îngenuncheaţi în faţa Domnului şi spuneţi-I că vă pare rău de felul cum v-aţi purtat până acum. Fie ca Duhul Sfânt să se întoarcă şi să vă facă din nou blânzi şi liniştiţi. Nu vreţi să veniţi? Gândiţi-vă că dacă în ziua morţii veţi fi găsiţi departe de El, nimeni nu va sta de partea voastră.

Dorinţa Lui este ca în dimineaţa aceasta să vă ocupaţi locul de partea Lui. Dumnezeu să te binecuvânteze, fratele meu. Noi mai aşteptăm.

În clădirea aceasta sunt numai 16 suflete care se simt vinovate? Toţi ceilalţi aţi trăit o viaţă plină de pace, bucurie, smerenie şi blândeţe? Aceasta este călăuzirea Duhului Sfânt? Aţi iertat totul? Nu aveţi duşmani?

Trăiţi în aşa fel încât nu mai există nimic care să vă condamne că sunteţi păcătoşi? Viaţa voastră nu este asemănătoare cu a păgânilor? Domneşte Duhul cel blând cu adevărat în inimile voastre, încât sunteţi paşnici faţă de toţi oamenii, liniştiţi şi plini de dragoste? Vecinii şi cunoştinţele voastre vă cunosc ca pe nişte oameni blânzi şi smeriţi? Este Porumbelul lui Dumnezeu cu voi? Sunteţi siguri de aceasta? Poate că aceasta este ultima voastră ocazie.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi cei prezenţi. Voi nu mai trebuie să fiţi judecaţi pentru că Duhul Sfânt a adus judecata peste voi şi când El a făcut aceasta, voi nu aţi încercat să vă menţineţi drepturile, spunând: „O, eu sunt creştin de multă vreme! Eu nu mai trebuie să merg în faţă.” Poate că unii dintre voi, vin pentru prima dată la altar.

„Eu pot să rămân păcătos, dacă vreau, fiindcă am dreptul să fac ce vreau!” Da, aşa este. Voi sunteţi liberi să alegeţi. Puteţi face ce doriţi, dar nu uitaţi că în dimineaţa aceasta, aţi renunţat la toate drepturile voastre.

Poate vă gândiţi: „Ce vor spune cei ce mă cunosc, când vor afla că m-am predat lui Hristos? Ce vor crede despre mine?”

Dar eu te întreb: „Ce crede Dumnezeu despre aceasta?” El v-a chemat şi voi aţi venit. Voi aţi renunţat la drepturile voastre şi aţi venit la El, pentru ca Duhul Sfânt să intre în inima voastră. Eu ştiu că El va face aceasta. El a făgăduit acest lucru şi nu va uita să-l împlinească. El va veni! Acesta este motivul pentru care vă cheamă la El. Domnul a murit şi a făcut totul pentru ca voi să puteţi veni la El. Dorinţa Lui este să locuiască în voi.

În ceasul în care îngerul morţii va veni la căpătâiul vostru, vă veţi îngrozi şi vă veţi aduce aminte de ziua aceasta când aţi refuzat chemarea Lui. Atunci sufletul vostru va fi pierdut şi întunecat, şi nu vă veţi mai putea întoarce la El nici dacă veţi dori s-o faceţi cu lacrimi fierbinţi.

Priviţi-l pe Esau. El a păcătuit, nu a preţuit ziua harului, de aceea nu a mai primit nimic. Când a auzit aceasta, a plâns cu amar, dar a fost prea târziu. Dumnezeu îl chemase pentru ultima dată, dar el refuzase chemarea Lui.

Voi aţi renunţat la drepturile voastre, la prietenii voştri, ca să-L urmaţi pe El; aţi cedat totul ca să vă închinaţi aici şi să vorbiţi cu Dumnezeu. În clipa aceasta, eu vă chem pe baza Cuvântului vorbit de Domnul Isus: „Cine vine la Mine nu va fi dat afară.

Pocăiţi-vă acum, cât staţi în faţa Lui şi spuneţi-I că vă pare rău pentru tot ce aţi făcut în trecut.

Ştiţi de ce nu primesc oamenii Duhul Sfânt după ce se botează? Pentru că nu s-au pocăit de faptele lor. Dumnezeu vrea să le dea Duhul Sfânt. El doreşte ca oamenii să fie blânzi şi smeriţi. Acesta este motivul pentru care inima voastră este încă plină de egoism. Da, voi doriţi să tresăltaţi de bucurie şi să vorbiţi în limbi, dar aceasta nu înseamnă că aţi primit Duhul Sfânt. Dacă v-aţi pocăit cu adevărat, voi trebuie să fiţi un om nou; trebuie să plecaţi de la botez ca un miel blând şi liniştit, peste care se poate odihni Porumbelul – Duhul Sfânt.

Atunci, la sfârşitul anului puteţi privi în urmă ca să vedeţi progresele pe care le-aţi făcut, şi cum aţi câştigat tot mai mult teren. Aceasta lucrează Duhul Sfânt în voi. Duhul Sfânt este dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, blândeţe, bunătate, credinţă etc.

Pocăiţi-vă chiar acum şi spuneţi-I lui Dumnezeu că doriţi să fiţi aşa cum vrea El.

Şi tu, fetiţo, fă acelaşi lucru. Mama ta stă lângă tine acum şi şi-a pus mâinile peste tine. Această soră de culoare, bătrână şi scumpă, stă plecată înaintea Domnului. Poate că tu ai mâncat numai mămăligă şi alte mâncăruri sărăcăcioase, dar Dumnezeu care te binecuvântează, a pregătit pentru tine un palat strălucitor sus în mărire.

Aici în faţă, văd o doamnă căruntă, lângă care stă o tânără şi o altă femeie căruntă care stă pe scaun. O, Doamne, eu văd şi bărbaţi îngenuncheaţi în faţa Ta.    Pocăiţi-vă şi spuneţi-I că vă pare rău. Spuneţi-I că nu veţi mai păcătui niciodată: că vreţi să fiţi blânzi şi liniştiţi. Că doriţi să fiţi smeriţi şi că Îl veţi urma oriunde va dori El. Dacă oamenii vă spun ceva, veţi ceda dreptul vostru şi nu veţi mai vorbi despre aproapele vostru, chiar dacă veţi avea dreptate. Când vorbiţi ceva, vorbiţi numai despre Isus. Atunci veţi face numai ce este drept.

Atunci nu veţi mai fi nervoşi. Nu vă veţi mai ridica împotriva unui om nevinovat. Atunci veţi vedea eroismul unui creştin adevărat şi veţi dori să fiţi ca el. Nu va trebui să spuneţi nimănui că sunteţi creştin, pentru că ei vor vedea aceasta din faptele voastre şi vor recunoaşte ce sunteţi. Atunci veţi fi pecetluiţi şi pe dinlăuntru şi pe dinafară.

Smeriţi-vă şi pocăiţi-vă chiar acum. Spuneţi-I lui Dumnezeu că vă pare rău pentru trecutul vostru şi promiteţi-I că nu veţi mai face niciodată acele lucruri de care acum vă este ruşine. După ce veţi face aceasta, mă voi ruga pentru voi. Cred că atunci pacea se va întoarce în inimile voastre. Pacea va curge ca un fluviu peste inimile voastre. Poate că nu veţi mai tresălta de bucurie, poate că nu veţi mai vorbi în limbi şi nici nu veţi mai sări în sus şi-n jos, dar se va întâmpla altceva: când veţi părăsi acest altar, veţi primi Ceva care vă va ancora odată pentru totdeauna de cruce.

Rugaţi-vă împreună cu mine şi recunoaşteţi-vă înaintea Lui.

Doamne, Tatăl nostru, suntem nişte fiinţe nevrednice, dar, o, Dumnezeule, Tu ai răbdat totul pentru noi. Duhul Sfânt a venit în mijlocul nostru şi i-a convins pe aceşti oameni că sunt pe o cale greşită, că au păcătuit şi au fost tot timpul plini de egoism vrând să li se dea dreptate în toate lucrurile. Ei au fost duşmănoşi, curioşi, plini de sine, fără gânduri de pocăinţă, neiertători. Ei nu au fost pregătiţi pentru experienţa de astăzi, dar Duhul Sfânt a luat Cuvântul lui Dumnezeu, L-a aşezat cu blândeţe în inimile lor şi a zis: „N-ai vrea să fii din nou în starea pe care ai avut-o atunci când ai fost pentru prima dată la altar? N-ai vrea să iubeşti pe toţi oamenii şi să Mă iubeşti şi pe Mine cu o dragoste veşnică? Dacă da, ridică-te şi vino la altar.” Şi ei au făcut-o, Doamne.

Acum, Te rog, Doamne, să le sfinţeşti gândurile, să le sfinţeşti inima şi să-i faci blânzi şi plini de pace. Fă ca atunci când se vor întoarce la casele lor, să fie împăcaţi cu Tine, iar viaţa lor să-Ţi aparţină Ţie.

Poate spuneţi: „Orice s-ar întâmpla, voi fi blând ca un porumbel. Chiar dacă soţul meu, sau vecinul, se enervează, eu voi lăsa totul în grija Domnului pentru că El spune: „Eu voi fi răsplata ta.” Noi am constatat că acesta este adevărul, Doamne, de aceea stăm liniştiţi, blânzi şi smeriţi aşteptând ca Dumnezeu să vină la mieii Săi. Sigur că da. Păstorul cel bun Şi-a dat viaţa pentru ei. După aceea a venit să locuiască în oile Lui. El le călăuzeşte. Vai de cei care le provoacă dureri! Vai de cei care spun un cuvânt împotriva lor!

Tu ai spus: „Ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară.” (Matei 18.6).

v.14: „căci vă spun că îngerii lor văd pururea faţa Tatălui Meu care este în ceruri.

Matei 25.40: „…oridecâte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.

O, Doamne, eu vreau să fiu blând, de aceea mă duc la altar ca o jertfă vie, şi nu numai azi, ci în fiecare dimineaţă. Doresc să fiu smerit şi blând ca Isus. Îngăduie-ne aceasta, Doamne. Ajută-ne ca de azi înainte să umblăm numai în voia Ta. Fă ca valurile dragostei divine să inunde sufletele noastre. Pace….pace minunată!

Îl simţiţi acum în inimile voastre? Aleluia! Aleluia!

Sora Gertie mi-a spus: „Spune bisericii că şi eu doresc să mă supun acestui Cuvânt!” Altarul ei este pianul, deoarece ea trebuie să rămână la pian şi ca atare nu poate veni la altar! Ea m-a rugat însă să spun bisericii: „Spune-le că doresc să se roage pentru mine!” Da, ea stă acolo, iar lacrimile îi şiroiesc pe obraji.

Altarul meu este această platformă, şi eu L-am rugat pe Domnul să-mi ierte greşelile.

Biblia mea este udă. O, Doamne….

Pace….pace minunată!

O, Doamne, dacă am păcătuit împotriva Ta, sau dacă am supărat pe cineva, Te rog şterge Tu aceste lucruri. Eliberează această comunitate mică de orice păcat.

Câţi dintre voi simt că au fost iertaţi şi au siguranţa că Porumbelul a luat locul Său în inima voastră?

Duhul Sfânt S-a întors şi a spus: „Fiul Meu! Eu te-am iubit dintotdeauna, dar tu M-ai ţinut departe de tine. Cu firea ta veche, plină de egoism, nu Mi-ai permis să locuiesc în inima ta. Acum însă, când ai îndepărtat toate aceste lucruri, Eu M-am întors din nou la tine.”

Câţi dintre voi simt aceasta? Ridicaţi mâna. Ridicaţi mâna şi voi, cei care vă aflaţi în jurul altarului.

Da, desigur, este bine. Câţi din cei prezenţi în adunare aţi simţit aceasta? Ridicaţi mâna.

Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru timpul acesta de cercetare. Este ca şi cum ai lua un măr tare în mână şi l-ai bate până când se face atât de moale încât poate fi mâncat chiar şi de un copil.

Aceasta dorim să faci şi cu inimile noastre. Cuprinde-le în mâinile Tale străpunse şi strânge-le, spunându-ne: „Măi, copile, tu nu recunoşti că M-ai rănit? O, tu M-ai rănit atunci când te-ai umflat în pene…o, parcă erai turbat. Tu  M-ai lovit şi inima Mea a sângerat pentru tine deoarece vedeam lucrurile pe care le făceai. Acum însă, inima ta este în mâna Mea, şi Mă voi purta plin de blândeţe cu ea, pentru că vreau să te modelez în aşa fel încât să te pot folosi cum doresc şi ca să pot locui în tine. Da, astăzi doresc să intru în inima ta şi să locuiesc în ea.”

Da, Doamne, noi Te iubim. Îngăduie-ne aceasta spre slava Ta. Te rugăm aceasta în Numele Domnului Isus. Amin.

Fratele Branham cântă: „Să fii ca Isus…”

Nu vă bucuraţi? O, sufletul meu se simte minunat! Nu a devenit inima voastră blândă când a simţit că El vine spre voi? Inima mea bate cu putere…Vreţi să vă ridicaţi mâinile în timp ce vom cânta: „Să fim ca Isus…”?

Prieteni, eu ştiu că aici este foarte cald, dar cred că vă simţiţi la fel de bine ca mine. Eu mă simt atât de uşor de parcă aş fi gata pentru zbor.

Cât este El de bun cu noi! Care este ţinta mea? Care va fi ea? Unde voi fi peste 100 de ani? Ce s-ar întâmpla dacă nu L-aş mai avea pe El? Există un alt loc de refugiu?

Fratele Branham cântă…

În timp ce stăm cu capetele plecate, am să vă rog ceva: aici este cineva care Îl întristează pe Duhul Sfânt. Este cineva dintre cei care au fost chemaţi. Vă spun aceasta în Numele Domnului Isus, ca proroc al Lui. Cineva din sală L-a întristat. El este prezent, dar a refuzat să vină la altar. Nu vrei să păşeşti în faţă? (Fratele Branham cântă).

Desigur, soră. Dar mai este cineva.

Dorinţa mea este să fiu blând şi smerit. Nu vreţi acum să veniţi în faţă? Dumnezeu vrea să faceţi acest pas.

Mai sunt aici oameni care trebuie să vină în faţă. Eu ştiu că veţi veni. Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe tine. Aşa este.

Eu privesc peste adunare. Acolo a fost o umbră îngrozitoare, dar acum a venit Duhul Sfânt. El se odihneşte peste mine.

Cineva însă L-a întristat. (Fratele Branham cântă).

Ce făcea Isus? Mergea acolo unde Îl călăuzea Tatăl.

Dumnezeu să te binecuvânteze, femeie, şi pe tine frate. Da, veniţi şi îngenuncheaţi la altar. Este timpul să depunem mărturie ca pe vremuri, să ne curăţăm inimile şi să ne punem în ordine cu El.

Veniţi, nu staţi pe gânduri. Eu simt că mai sunt care trebuie să vină în faţă.

Dumnezeu să te binecuvânteze, femeie. Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe tine…şi pe tine. Aşa este bine. Duhul Sfânt are dreptate întotdeauna. Veniţi. Aşa este. Este atât de simplu.

(Fratele Branham cântă).

O, aşa este bine. Umpleţi culoarul în linişte. Haideţi să ne rugăm. Mărturisiţi-vă înaintea lui Dumnezeu. Spuneţi-I că vă pare rău. Aceasta este tot ce trebuie să faceţi. Mai vrea să vină cineva?

Nu vă ascundeţi! Puţin curaj şi păşiţi în faţă. Cine va mijloci pentru voi dacă veţi trece din viaţă, poate chiar în seara aceasta? Cine va sta pentru tine când te vei afla în faţa morţii? Indiferent de ce ai făcut până astăzi, Duhul Sfânt este aproape de tine. El este Cel care vă cheamă. Pocăiţi-vă şi spuneţi: „O, Doamne, îmi pare rău….Eu nu am vrut să fac acele lucruri şi ştiu că dacă astăzi mă pun de partea Ta, în ziua aceea vei sta Tu pentru mine. O, dorinţa mea este ca Tu să stai de partea mea! Acesta este motivul pentru care astăzi, mă pun de partea Ta. Voi trăi o viaţă cumpătată, cum se cade unui creştin. Nu voi mai umbla în căile mele, ci mă voi lăsa călăuzit de Tine. Voi fi blând şi liniştit. Voi lăsa pe fiecare să spună ce vrea, dar eu voi vorbi numai Cuvântul Tău. Ajută-mă să fiu smerit şi liniştit înaintea Ta.”

Nu contează de cât timp vă pretindeţi creştini şi nici la ce comunitate mergeţi! Aceasta nu are nici o legătură cu ceea ce se va întâmpla în inima voastră. Veniţi numai. Dumnezeu să te binecuvânteze.

Du-te înainte, copile.

Dumnezeu vă vorbeşte acum. Dacă credeţi că sunt slujitorul lui Dumnezeu, fiţi atenţi la ceea ce voi spune: Azi-dimineaţă, Duhul Sfânt mi-a spus: „Fă chemarea la altar, pentru că vor veni mulţi.”

Aceasta este ziua voastră; acesta este timpul pentru voi. Mai sunt încă 5-6 persoane acolo în spate. Trebuie să vină şi ei.

Gândiţi-vă, frate şi soră, că eu vă privesc în clipa aceasta şi văd deasupra voastră o umbră întunecată.

Veniţi mai bine acum. „Să fim cu Isus!”

Nu doriţi să fiţi pretenţioşi, smeriţi, liniştiţi şi blânzi ca El? Dumnezeu să te binecuvânteze, tânărule. Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe tine tată cu copilul în braţe. Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Dumnezeu să te binecuvânteze, prietene păcătos. Aşa este bine. Vino mai aproape soră. Tu ai multe motive pentru care să-I mulţumeşti. Ai fost foarte bolnavă; ai fost la un pas de moarte.

Acum poţi veni la altar. Dumnezeu să binecuvânteze inima ta blândă.

Duhul Sfânt vă mai vorbeşte o dată: „Pocăiţi-vă şi chemaţi-L pe Dumnezeu. Rugaţi-vă aşa cum ne-a învăţat El. Voi sunteţi cei care au păcătuit, de aceea trebuie să vă rugaţi pentru iertare.

Spuneţi-I lui Dumnezeu că vă pare rău pentru tot ce aţi făcut. Nu vă uitaţi la ceea ce vor spune cei din jurul vostru, ci spuneţi doar:

„O, Doamne, iartă-mă! Eu nu aş fi vrut să fiu aşa. Aş vrea să fiu mai blândă, să nu mă mai supăr şi să nu mă mai cert niciodată.”

O, Doamne, cât iubesc eu aceasta.

Tată ceresc, fiecare din aceşti copii ai Tăi au îngenuncheat lângă altar. Îngăduie Dumnezeule ca Duhul Sfânt să se reverse peste aceste mame, taţi, copii, vecini, membri ai altor comunităţi, diaconi şi casieri. O, Doamne, ei stau astăzi în această clădire supraaglomerată şi doresc să fie modelaţi de Tine ca în vremurile străvechi, pentru că doresc să primească pacea Ta în inimile lor.

O, Dumnezeule, dorinţa mea este ca în ziua aceea să Te aud spunându-mi prietenos:

„Da, tu ai venit în faţă şi ai luat poziţie pentru mine, de aceea acum Mă voi pune Eu de partea ta.”

Doamne, doresc să pui pacea Ta în fiecare inimă prezentă în locul acesta. Te rog să-i faci pe toţi liniştiţi şi smeriţi. Doresc s-o simtă atât de puternic atunci când vei intra în interiorul lor, încât acest simţământ să nu-i mai părăsească niciodată. Fă ca inimile lor, ei înşişi, să devină noi, deoarece s-au smerit înaintea Ta.

Tu ai spus: „Când poporul acesta, care este numit după Numele Meu, se smereşte şi se roagă, Eu îl voi asculta din înălţimea cerului.

Eu ştiu că Tu vei face lucrul acesta chiar acum, Dumnezeule. Te rog să-i ierţi pe cei care au rămas pe locurile lor, deşi ar fi trebuit să vină în faţă.

Vorbeşte-le Tu, Doamne, şi nu-i lăsa să aibă linişte până nu se decid pentru Tine şi adu ziua în  care să se poată pune în ordine cu Tine. Îngăduie aceasta, Doamne. Binecuvântează fiecare suflet în parte. Fie ca bunătatea şi harul Tău să rămână peste fiecare suflet smerit şi plecat înaintea Ta, peste toţi cei prezenţi în dimineaţa aceasta aici, şi peste cei care vor auzi acest mesaj în viitor.

O, Dumnezeule şi Tatăl nostru, eu i-am chemat la porunca Ta.   I-am chemat la Tine, iar ei au luat poziţie.

Tu ai spus: „Cine Mă mărturiseşte înaintea oamenilor, pe acela îl voi mărturisi înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor.

Mulţi dintre ei sunt credincioşi de mulţi ani dar în dimineaţa aceasta ei stai aici şi recunosc în faţa Ta tot ce au greşit. Ei nu au mai avut plinătatea dragostei Tale. Duhul Sfânt îi părăsise pentru că L-au întristat. O, ei au pierdut simţământul blândeţii şi al smereniei.

Mulţi dintre ei sunt păcătoşi şi au venit pentru prima dată înaintea Ta, dar Tată, dorinţa lor este să primească pacea Ta care depăşeşte orice pricepere omenească. Dăruieşte-le-o, astăzi.

Fă Doamne Dumnezeule, ca ei să devină plini de blândeţe şi de Duhul Tău. Fă ca atunci când vor pleca de aici şi se vor întoarce la căminele lor, să ducă o altă viaţă şi să fie oameni noi.

Te rugăm aceasta în Numele Domnului Isus Hristos. Amin.

„La izvor mai este loc.” (Fratele Branham cântă). Ridicaţi-vă, cei care aţi îngenuncheat în faţa altarului şi priviţi spre Domnul care este Dumnezeu. Întoarceţi-vă şi strângeţi mâna celor de lângă voi. Acum vom cânta încă o dată cu toţii, după care vom începe rugăciunea pentru bolnavi.

(Fratele Branham cântă).

Ce credinţă! Îţi aminteşti frate, când m-a chemat soţia ta la telefon ca să mă rog pentru ea? Eu am îngenuncheat imediat, iar Duhul Sfânt mi-a spus: „Nu te teme!” Amin.

Nu este El real? Minunat! Lăudat să fie Domnul! Eu sunt dispus să duc cu bucurie această veste în toată lumea… (Fratele Branham cântă).

Domnul Isus să fie cu voi toţi!

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Skip to content