ATUNCI A VENIT ISUS ȘI A CHEMAT

Să citim din Ioan 15.18-21:

„Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră.

Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea.

Aduceţi-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: „Robul nu este mai mare decât stăpânul său.” Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.

Dar vă vor face toate aceste lucruri pentru Numele Meu, pentru că ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.”

Tată ceresc, confirmă în seara aceasta aceste cuvinte în inimile noastre, pentru că Te aşteptăm s-o faci. Cuvântul Tău, slujitorul şi textul citit, toate Îţi sunt încredinţate în Numele lui Isus Hristos. Amin. Vă puteţi aşeza.

Motivul pentru care sunt aici este să încerc să-i ajut pe oamenii lui Dumnezeu, nu atât de mult în rugăciune sau prin punerea mâinilor peste bolnavi, cât prin a-i face să înţeleagă şi să recunoască faptul că Isus este în mijlocul nostru.

Pentru seara aceasta am ales tema: „Atunci a venit Isus şi a chemat.”

Timpul despre care vom vorbi a fost unul foarte trist, şi mă gândesc că aţi citit şi voi întâmplarea aceasta din viaţa lui Isus, când a fost urmat de prieteni credincioşi, printre aceştia numărându-se şi Lazăr. Voi ştiţi că Isus a locuit o vreme la prietenii Săi, Lazăr, Maria şi Marta, fiind pentru ei un Păstor şi un Prieten adevărat, în timp ce fetele i-au făcut diferite lucruri, ca de exemplu, o cămaşă despre care se spune că nu ar fi avut nici o cusătură. Cei trei fraţi au crezut cu adevărat în El.

Da, ei au crezut de la început în El, de aceea au părăsit biserica şi L-au urmat, ceea ce este un lucru mare.  Şi iată că după ce a plecat Isus de acolo, Lazăr s-a îmbolnăvit şi a murit. Dar Isus, acest Individ despre care se spunea că dărâmă bisericile tradiţionale şi spunea tot felul de lucruri rele la adresa preoţilor lor, care a făcut o mare tulburare în norod, astfel încât dacă cineva îndrăznea să depună vreo mărturie bună cu privire la El, era dat afară din sinagogă şi, despre care se spunea că nu are nici o şansă de salvare pentru că nu aparţinea la niciuna din sectele lor, nici la farisei, nici la saduchei, a venit şi l-a înviat. Aceste secte spuneau că ele sunt singurele care au cheile Împărăţiei şi ca urmare, au dreptul să dea afară din mijlocul lor pe oricine doreau. Da, acestea erau pretenţiile lor, de aceea nu-i de mirare că Isus le-a zis: „…aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră,” şi L-aţi făcut fără putere. (Marcu 7.13). Vedeţi? Toate aceste lucruri se repetă astăzi, deoarece, după cum ştim cu toţii: „Istoria se repetă!” Ceea ce spun este foarte trist, dar este adevărat. A fost prorocit că ele se vor repeta, iar noi le vedem cu ochii noştri.

Privind Biblia vedem că oamenii Îl judecau pe Isus pentru că nu erau de acord cu El,  dar noi nu trebuie să facem aceasta. Dacă nu suntem de acord cu cineva, să rămânem totuşi prieteni.

Dacă, de exemplu, nu sunt de acord cu ceea ce învaţă un bărbat, aş continua să-l iubesc şi m-aş ruga pentru el. Chiar dacă nu sunt de acord cu el în ceea ce priveşte Scriptura, nu-l voi vorbi de rău. Îl voi iubi chiar dacă suntem în contradicţie unul cu celălalt şi voi dori sincer să fie mântuit, iar el ar trebui să gândească la fel despre mine. Noi trebuie să gândim întotdeauna conform Cuvântului lui Dumnezeu, care spune că „Cuvântul Lui este Adevărul,” şi nu gândurile sau părerile noastre; mai mult, pe noi nu ne interesează persoanele, ci ceea ce spune Cuvântul.

Aseară am făcut ceva ce ar putea fi considerat un sacrilegiu: L-am pus pe Isus în faţa Instanţei şi am spus: „Oamenii de astăzi fac cu Isus exact ceea ce au făcut cei din trecut.” Poate ar fi bine să repet acest lucru, dacă voi avea timp.

Prin reforma lui Luther ni s-a spus că omul este neprihănit prin credinţa în Isus Hristos, dar noi am văzut că deşi cred aceasta, mulţi nu Îl au. În zilele lui Wesley, oamenii au urcat a doua treaptă a harului: sfinţirea, aşa că strigau şi erau plini de bucurie, deoarece credeau că dacă strigă, Îl au, dar noi am văzut că nu este aşa, fiindcă foarte mulţi strigau şi totuşi nu Îl aveau. Apoi, în timpul mişcării penticostale, când s-au restituit darurile Duhului, ei au spus că cine vorbeşte în limbi are botezul cu Duhul Sfânt, dar am văzut că deşi sunt mulţi care vorbesc în limbi, totuşi nu Îl au.

Ei spun: „Păi, acestea sunt roadele Duhului Sfânt!” dar nu este adevărat. Acest lucru îl învaţă ştiinţa creştină, dar „roadele Duhului sunt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor…” (Galateni 5.22). Ei au mai multă dragoste decât oricine, dar cu toate acestea, neagă dumnezeirea lui Isus Hristos şi spun că a fost doar un simplu om, un profet. Vedeţi?

Prieteni, voi nu puteţi merge mai departe în felul acesta! Lăsaţi-mă să-L aduc pe Isus în faţa Instanţei (Dumnezeu să mă ierte pentru această afirmaţie pe care o fac de la amvon, dar pentru un moment voi fi împotriva Lui), ca să vă ajut să înţelegeţi ce vreau să spun.

Noi ştim cu toţii că Dumnezeu este dragoste, pentru că aşa spune Biblia. Şi tot ea spune că roadele Duhului sunt: răbdarea, blândeţea, smerenia, dragostea, etc.

Uitaţi-vă acum la bătrânii voştri preoţi: stră- străbunicii  lor au tot preoţi, deoarece trebuiau să se tragă de pe linia leviţilor ca să poată fi aleşi preoţi. Ei n-au avut o viaţă de adolescent, aşa cum aţi avut voi. De ce aceasta? Pentru că s-au jertfit pe sine şi au stat zi şi noapte să cerceteze Cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă trebuiau să cunoască fiecare literă din El, fiecare Cuvânt din manuscris.

Apoi, cine i-a binecuvântat pe tatăl şi pe mama voastră la căsătorie? Evlavioşii voştri preoţi. Cine a venit şi l-a ajutat pe tatăl vostru când datora bani pentru fermă? Desigur, tot bunii voştri preoţi. Cine a venit la mama ta după ce a născut? Tot bunul preot. Cine a venit la tine când ai fost bolnav şi în nevoi? Bunul vostru preot. Cine te-a binecuvântat? Cine te-a încredinţat lui Dumnezeu şi te-a tăiat împrejur? Bunul preot. Cine a fost cel care i-a împăcat pe tatăl şi pe mama ta când au fost pe punctul să divorţeze? Bunul preot. Când este vreo problemă între vecini, cine-i împacă? Desigur, tot bunul preot.

Aşa procedau şi preoţii din zilele Domnului Isus. Ei ştiau că Biblia cerea jertfirea unui miel pentru ispăşirea păcatelor lor, de aceea au făcut un staul, iar cei care aveau nevoie, puteau merge la oamenii de afaceri de atunci şi să cumpere mielul de care aveau nevoie să-l aducă jertfă pentru sufletele lor, conform cerinţei lui Dumnezeu.

Dar ce a făcut acest individ tânăr, numit Isus? Şi de unde a apărut El? Priviţi numai! El pretindea că a fost născut de o fecioară, dar cine a mai auzit vreodată de aşa ceva? Noi ştim că mama Lui L-a născut înainte de a fi căsătorită cu Iosif, ceea ce a făcut din ea o femeie cu renume rău (V-am spus că Îl voi acuza puţin ca să vă ajut să înţelegeţi ce vreau să spun).

Ce carnet de membru avea El? De care grupare aparţinea, dacă era atât de evlavios? Mai mult, după ce preoţii voştri au studiat, au studiat şi iar au studiat, încercând să cunoască cât mai bine Cuvântul, a venit El şi a dărâmat totul. Poate face Dumnezeu aşa ceva? Sigur că nu!

Apoi S-a dus în Templu, acolo unde preoţii au pus la dispoziţia oamenilor acei miei, ca să-i poată cumpăra pentru a-şi aduce jertfa, şi ce-a făcut acest Individ? Poate fi numit gestul Lui: „bunătate”? O, a împletit câteva funii şi a făcut un bici, apoi a privit cu mânie în jur, a început să răstoarne mesele şi i-a bătut pe cei ce vindeau şi cumpărau. Un asemenea gest poate fi numit „roada Duhului”? Vedeţi ce a făcut El? A privit cu mânie spre cei care doreau să aducă închinare lui IaHVeH, spre cei care nu aveau posibilitatea să crească miei, aşa că era normal să meargă şi să cumpere din piaţă, şi ce-a făcut? Le-a răsturnat mesele,  i-a lovit şi i-a scos afară.

Fiţi atenţi la ceea ce vreau să scot în evidenţă! Fapta lui Isus putea fi încadrată între roadele Duhului Sfânt? Vedeţi?

Adevărul este că El poseda roadele Duhului Sfânt aşa cum sunt înţelese de oameni, pentru că nu vorbea în limbi şi nu striga.

„Bine,” ziceţi voi, „dar atunci care este dovada că un om posedă Duhul Sfânt?” Cine crede Cuvântul lui Dumnezeu pentru timpul în care trăieşte, are Duhul Sfânt.

Vedeţi, ei aveau Biblia, iar în ea scria tot ce urma să se întâmple, aşa că nu mai era nevoie de nici o explicaţie sau tălmăcire, deoarece evenimentele se desfăşurau întocmai, chiar sub ochii lor, Isus Hristos fiind Dovada pentru acel timp.

Luther a adus dovada pentru timpul său; Wesley a venit cu dovada pentru timpul său, iar mişcarea penticostală a adus dovada pentru timpul ei, dar noi trăim într-un alt timp.

Toate aceste lucruri au fost bune, pentru că fiecare copil are degete, ochi, nas, dar nu uitaţi: dacă este normal trebuie să crească şi să se maturizeze. Astfel, Domnul Isus a descoperit totul doar celor care au fost hotărâţi mai dinainte pentru Viaţă veşnică, ca să fie pregătiţi după trup, suflet şi duh, în timp ce marea majoritate a oamenilor trec pe alături, fără să le vadă.

Mulţimea Sa nu putea arăta ca cea a lui Caiafa, deoarece marele preot putea să adune toată naţiunea împreună, pe când Isus a chemat doar câţiva. Caiafa era cunoscut de toţi, pe când cei mai mulţi nici nu ştiau că Isus a venit pe pământ.

Oare nu se întâmplă şi astăzi la fel? El vine numai la cei hotărâţi pentru Viaţă, deoarece îi cunoaşte pe ai Săi şi treaba Lui este să se ocupe de ei.

Noi ştim că cei care au părăsit sinagoga, au făcut-o pentru că au crezut în El; pentru că au văzut că în Hristos se împlineşte tot ce au spus prorocii. Şi iată că într-o zi, El a părăsit casa lor şi s-a dus să vorbească despre trei lucruri, dar când a făcut aceasta, a venit moartea şi a spulberat toate nădejdile.

Aş vrea să ne oprim puţin şi să vorbim despre cele trei lucruri. Isus a plecat, iar când a făcut aceasta a venit necazul. Vedeţi? Când El vă părăseşte, când El părăseşte casa voastră, necazul este pe drum, deoarece uşa rămâne deschisă pentru Satan. Astfel, când Isus a plecat din casa lui Lazăr, a intrat moartea. Da, când Isus iese afară, intră moartea, iar moartea înseamnă despărţire de Dumnezeu. Astfel, imediat după plecarea lui Isus, moartea a intrat şi l-a luat pe Lazăr, aşa că surorile lui au trimis după Isus, pe care Îl iubeau şi în care credeau, ca să se roage pentru fratele lor, deoarece ştiau că Dumnezeu este cu El şi-L ascultă, orice ar cere.

De altfel, Marta I-a şi spus: „…ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu.” (Ioan 11.22), deoarece a ştiut că El şi Dumnezeu sunt una. Isus era Cuvântul pentru ceasul acela, iar Marta a recunoscut aceasta şi a crezut în El.

O, dacă ar fi putut intra în legătură cu Isus! Dar El plecase din casa lor şi nu ştiau unde să-L găsească, aşa că au trimis să-L cheme de urgenţă. Însă, în loc să răspundă chemării lor, Isus S-a dus mai departe, iar când L-au chemat a doua oară, S-a dus şi mai departe.

Uneori ne întrebăm de ce se întâmplă anumite lucruri, dar oare nu spune Scriptura că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu…”? (Romani 8.28). El ştie ce face, iar dacă întârzie să intervină, să nu vă faceţi nici o problemă pentru că totul este în ordine. El ştie ce are de făcut, iar din exemplul cu Lazăr vedem că Isus a avut un motiv ca să nu intervină imediat.

În Ioan 5.19 scrie că „Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai.” Astfel, Tatăl I-a cerut să se îndepărteze câteva zile de casa lui Lazăr, iar când toate lucrurile s-au întâmplat conform voii lui Dumnezeu, Isus a spus: „Lazăr, prietenul nostru, doarme; dar Mă duc să-l trezesc din somn.” (Ioan 11.11). Când au auzit aceasta, ucenicii I-au răspuns: „Doamne, dacă doarme, are să se facă bine.” Atunci Isus le-a spus clar: „Lazăr a murit. Şi mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi.” (v. 12-14).

Surorile lui Lazăr au trimis să-l cheme atunci când fratele lor trăia încă, şi L-au rugat să vină să se roage pentru el sau să le spună ce să facă, dar Isus nu a răspuns la chemarea lor, ci a făcut ce I-a poruncit Tatăl, adică a stat deoparte.

Aţi observat purtarea Lui când S-a dus la mormânt, după ce S-a întors în casa lui Lazăr? Familia lui nu mai avea nici o nădejde, pentru că Lazăr era mort de patru zile. Cât timp mai trăia, fetele s-au gândit tot timpul că Isus va apărea dintr-o clipă în alta şi va intra în scenă. Da, îşi spuseseră tot timpul: „Va veni acum!” sau: „Acum este momentul în care trebuie să intervină!” dar timpul a trecut şi Lazăr a murit fără să se întâmple nimic. Atunci l-au dus afară, l-au îmbălsămat, l-au înfăşurat în pânza de in, l-au stropit cu mirodenii şi l-au aşezat în mormânt, după care au pus piatra deasupra intrării, pentru că aşa era obiceiul în timpul acela. În vremea aceea, ei făceau o gaură în pământ sau în stâncă, iar după ce aşezau mortul înăuntru, blocau intrarea cu o piatră.

Aşa a trecut prima zi, a doua, a treia şi a patra, iar mortul a început să putrezească. Nasul a început să putrezească şi probabil el cade primul, apoi a început să-i putrezească şi carnea. Da, trupul lui Lazăr se întorcea în ţărâna din care fusese luat, în timp ce sufletul lui era în călătorie undeva departe. Toată nădejdea de a-l mai vedea vreodată în viaţă, se spulberase. Probabil, familia lui Lazăr mai sperase că Isus va veni în prima sau a doua zi, dar deşi fusese chemat cu stăruinţă, timpul trecuse şi Lazăr murise fără să se întâmple nimic.

Desigur, toţi erau disperaţi când, într-o zi cineva a venit şi le-a spus: „Învăţătorul este afară!” Când a auzit aceasta, Marta a alergat repede în stradă şi iată că Isus venea în acel ceas întunecos, când orice nădejde era spulberată. Vedeţi? Atunci obişnuieşte El să vină: în ceasul cel mai întunecos. Atunci intră în scenă.

Acum priviţi! El a venit şi a chemat-o pe Maria, iar prezenţa Lui a adus o nouă nădejde. Deşi Lazăr era mort, prezenţa lui Isus a adus o rază de nădejde.

Prieteni, şi voi puteţi avea nădejde în seara aceasta, chiar dacă medicii au renunţat la voi din cauza cancerului; chiar dacă aveţi probleme cu inima sau vă aflaţi într-un scaun cu rotile; chiar dacă toată ştiinţa spune că nu mai aveţi nici o şansă din cauză că rezerva de calciu din oasele voastre a fost distrusă şi nu vă veţi mai putea ridica din pat; chiar dacă medicii vă mai dau numai un minut de viaţă.

Voi, cei care aveţi cancer, TBC sau alte boli incurabile, nu uitaţi că, chiar dacă medicii au renunţat la voi, mai aveţi o şansă şi anume: prezenţa lui Isus Hristos şi credinţa că El vă poate vindeca. Poate cineva spune: „Cunosc o biserică mică unde se crede că Dumnezeu poate să vindece şi unde se fac rugăciuni pentru bolnavi.”

Vedeţi? Poate eşti în pragul morţii, dar să ştii că ai totuşi o nădejde, pentru că atunci, în ceasul cel mai întunecos, vine cineva şi îţi vorbeşte despre Isus şi despre puterea Sa vindecătoare, oferindu-ţi o şansă.

Domnul să facă şi în seara aceasta acest lucru, pentru că aseară am văzut Cuvântul legitimat şi făcut viu, ceea ce dovedeşte că Hristosul care a trăit cu 1900 de ani în urmă, a murit la Calvar şi a înviat a treia zi; care S-a arătat apoi apostolilor şi le-a deschis ochii şi inima ca să înţeleagă Scripturile şi care a dat toate aceste făgăduinţe minunate, este în mijlocul nostru şi în seara aceasta. Acest lucru trebuie să umple inimile oamenilor de nădejde.

Poate cineva spune: „Biserica a fost pustie pentru o vreme şi n-am mai avut Apă proaspătă de câteva zile. Se pare că există o stagnare sau ceva de felul acesta, aşa că mergem la biserică, cântăm câteva cântări, ascultăm câteva mesaje şi apoi mergem acasă!” Nu uitaţi însă că atunci când vi se pare că totul începe să se usuce, intră Isus în scenă şi ne împrospătează aducând ceva nou. Da, El este pregătit întotdeauna să facă ceva pentru noi, iar când apare aduce şi nădejdea.

Marta ştia că Isus era Cuvântul şi avea încredere în El, pentru că dacă n-ar fi fost aşa, ar fi rămas o membră a sinagogii. Ea a văzut însă cuvântul manifestat şi făcut viu în El, aşa că a ştiut clar că Isus era Cuvântul. Aceasta a făcut-o să-L urmeze cu toată fiinţa ei, chiar dacă a fost criticată de mulţi din cauza aceasta. Ea L-a urmat cât a putut de repede. Vedeţi?

Da, Maria ştia că El era Cuvântul manifestat. Fără îndoială, ea a citit povestirea despre Elisei, care era Cuvântul manifestat pentru timpul acela, profetul lui Dumnezeu la care a venit Cuvântul Domnului, deoarece Cuvântul vine numai la profeţi.

Biblia spune că acolo era o femeie care avea un copil pe care-l primise printr-o binecuvântare, fiindcă profetul se rugase Domnului ca să-i dăruiască acel fiu. Şi iată că într-o zi, pe la ora 11.00, copilul a căzut jos şi a murit. Probabil a făcut insolaţie, pentru că era la câmp cu tatăl lui. Biblia spune doar că băiatul i-a spus tatălui său: „Capul meu! Capul meu!” iar tatăl a chemat un servitor şi i-a poruncit să-l ducă la soţia sa. „Copilul a stat pe genunchii mamei sale, până la amiază, apoi a murit.” (2Împăraţi 4.19-20). Când a văzut aceasta, femeia l-a luat şi l-a dus în camera pe care o pregătise pentru proroc, iar acolo l-a aşezat chiar pe patul omului lui Dumnezeu. După aceea, a chemat un slujitor de încredere, i-a poruncit să pregătească măgarul şi i-a zis: „Mână şi pleacă; să nu te opreşti pe drum decât când ţi-oi spune eu…”  Oh, Doamne! Aceasta este.

Deci, femeia i-a spus slujitorului: „Du-te înainte şi nu te opri până nu-ţi poruncesc eu.” Astfel, s-au dus până au ajuns la Elisei, care era un slujitor al lui Dumnezeu. El nu era ca şi Hristos, deoarece Hristos era Dumnezeu şi cunoştea toate lucrurile, pe când Elisei era doar o parte din Dumnezeu. Elisei era profetul lui Dumnezeu, dar Hristos era plinătatea Cuvântului, era Prorocul tuturor prorocilor şi locuia în Elisei ca să aducă Cuvântul Domnului pentru ceasul acela. Toţi prorocii L-au simbolizat pe El, începând de la Iosif care a fost vândut pentru douăzeci de arginţi, până la David care L-a simbolizat ca împăratul respins de propriul popor şi urca muntele măslinilor plângând, pentru că opt sute de ani mai târziu, „Fiul lui David” urca acelaşi munte, fiind respins de poporul Său.

Da, El era amândouă: Rădăcina şi Tulpina lui David. Şi fiindcă era Împăratul respins, a stat pe Muntele Măslinilor, a plâns pentru cetate şi a zis: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum strânge găina puii sub aripi şi n-ai vrut!”

Desigur, Duhul lui Hristos era în David atunci când a scris: „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce M-ai părăsit şi pentru ce Te depărtezi fără să-mi ajuţi şi fără să asculţi plângerile mele?” (Psalmul 22.1).

…mi-au străpuns mâinile şi picioarele…”

„…îşi împart hainele mele între ei, şi trag la sorţ pentru cămaşa mea. (v. 16,18).

Vedeţi? Cel ce vorbea prin David când spunea aceste cuvinte era Hristos. El a fost manifestarea Cuvântului, deoarece Hristos a venit să împlinească ceea ce vorbise mai dinainte prin slujitorii Săi, prorocii. Ei aveau Cuvântul, pentru că Cuvântul vine numai la proroci, iar Elisei era unul din prorocii Domnului, era Cuvântul pentru acea zi.

Acesta este motivul pentru care femeia sunamită a alergat la el şi a stat acolo până când puterea lui Dumnezeu a venit şi s-a arătat în el, aşa încât prorocul s-a aşezat peste copil şi l-a readus la viaţă.

Cu siguranţă, Marta a recunoscut Cuvântul acelui ceas, deşi era foarte ocupată cu treburile casei, pentru că în încercarea prin care a fost trecută, a arătat ce era în inima ei prin faptul că a alergat imediat la Isus.

Dacă Dumnezeu fusese în Elisei, trebuia să fie şi în Hristos, pentru că El era Cel făgăduit. Amin. Îmi place aceasta.

Marta a alergat la El, pentru că ştia că Dumnezeu nu Se poate schimba niciodată; ştia că El nu-Şi va schimba niciodată planul şi felul de lucrare, iar dacă a fost cu Elisei şi a înviat morţi, înseamnă că şi Hristos putea să învieze morţii, pentru că El era acelaşi Dumnezeu şi este Acelaşi şi astăzi. Da, El este Acelaşi şi în seara aceasta, deoarece Cuvântul spune că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci, iar Marta ştia că Dumnezeu era în Hristos. Acum fiţi atenţi!

Când a vorbit cu El, Marta a spus: „Da, Doamne, cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.” Şi El i-a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.

Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11.25-27).

Vedeţi, El era marele „Eu sunt”. Da, El era „Eu sunt” care i-a vorbit lui Moise din rugul aprins.

„Eu sunt învierea şi viaţa. Eu sunt Acelaşi, de aceea, cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.”

 După ce a primit această puternică încredinţare: că El era Cuvântul făgăduit, Marta a ştiut că Isus nu poate minţi, aşa că atunci când a zis: „Eu sunt…” adică: „Eu sunt Cel ce este învierea şi viaţa,” a răspuns cu toată convingerea: „Cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.” (v. 27). „Doamne, fratele meu este mort; zace în mormânt de patru zile, iar trupul lui a intrat deja în putrefacţie, dar cred că şi acum, dacă vei spune un singur cuvânt, se va împlini întocmai.” Corect. Vedeţi? Tot ce dorea Marta era ca El să spună ceva. Amin.

O, Marta, unde suntem noi în seara aceasta?

Vă amintiţi ce i-a spus sutaşul roman? „….zi numai un cuvânt, şi robul meu va fi tămăduit.” (Matei 8.8).

Dar astăzi? O să-L auzim spunând un singur cuvânt: Dumnezeule, deschide ochii orbilor ca să poată vedea adevărul! Să vadă că El Îşi legitimează întotdeauna Cuvântul, împlinindu-L!

Marta spunea: „…ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu.” (v. 22). Dorinţa ei era ca El să spună un singur cuvânt. Aceasta era tot ce dorea să audă, iar El ar fi putut s-o facă imediat. Totuşi, n-a făcut nimic pentru că în vedenia pe care i-a arătat-o Tatăl, a văzut că trebuie să stea lângă mormânt. O, Doamne!

Staţi tare pe credinţă, pentru că Dumnezeu lucrează în mod desăvârşit. Aşteptaţi până când ajunge lângă mormânt!

Eu v-am mai povestit ceea ce voi spune acum, dar nu strică să o repetăm. Nu demult, am fost la o biserică ce nu crede în dumnezeirea lui Isus Hristos, ci învaţă că El a fost numai un profet, un om obişnuit, iar acolo am vorbit cu o femeie.

El a fost într-adevăr Om, dar a fost şi Dumnezeu; a fost manifestarea lui Dumnezeu, trupul, cortul, Omul, iar Dumnezeu a locuit în El, aşa că Isus Hristos a fost Dumnezeul Om. Da, El a fost Om şi Dumnezeu în acelaşi timp; a fost Dumnezeu arătat în trup, aşa că atunci când Îl vedem pe Isus, Îl vedem de fapt pe Dumnezeu. Aceasta a spus El în Ioan 14.9, când a zis: „Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl.” De ce? Pentru că Isus Hristos a fost descoperirea lui Dumnezeu; a fost Cuvântul care era la început. Amin.

Ştiaţi că El i-a numit pe profeţi „dumnezei”? În Ioan 10.35-36, Isus a spus: Dacă Legea a numit „dumnezei” pe aceia cărora le-a vorbit cuvântul lui Dumnezeu – şi Scriptura nu poate fi desfiinţată –

cum ziceţi voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în lume? Şi aceasta, pentru că am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu!”

Vedeţi? Acelaşi Cuvânt care le-a vorbit profeţilor, era acum descoperit înaintea lor, dar ei nu L-au crezut. Şi femeia cu care am discutat, mi-a zis: „Îmi place să te ascult predicând, dar este un lucru pe care-l repeţi prea mult.”

„Care este acela?” am întrebat-o eu.

„Insişti prea mult asupra lui Isus.”

„Nădăjduiesc ca aceasta să fie tot ce va avea împotriva mea atunci când va veni; să fie singura „greşeală” de care mă va învinui.” Da, prieteni, chiar dacă aş avea o mie de limbi, nu aş putea vorbi destul de mult despre ceea ce este El.

Şi femeia aceea a continuat: „Bine, dar Îl faci pe acest Isus, Dumnezeu!” „Aceasta şi era,” i-am răspuns, „pentru că dacă n-ar fi aşa, înseamnă că este cel mai mare înşelător pe care l-a avut lumea vreodată.”

„Păi, El a fost un profet.”

„Este adevărat, El a fost un Profet; a fost Profetul Dumnezeu, plinătatea Cuvântului. Cuvântul vine la profeţi, de aceea a fost şi El un Profet, dar nu a fost doar atât, ci era plinătatea Cuvântului.”

„Pot să-ţi dovedesc că tu Îl faci Dumnezeu,” a zis ea.

„Păi, aceasta şi este!”

„Nu, El nu poate fi Dumnezeu!”

„Ba da, El a fost şi este Dumnezeu,” am răspuns eu.

„Spui că tu crezi tot ce scrie în Biblie, da?”

„Sigur că da,” am răspuns eu.

„Atunci am să-ţi dovedesc cu propria ta Biblie că El nu este Dumnezeu!” a spus ea.

„Fă-o! Dacă scrie aşa ceva în Biblie, te voi crede, fiindcă eu cred că ceea ce spune Cuvântul este adevărat.”

„Îţi aminteşti pasajul din Ioan 11, unde Isus merge la mormântul lui Lazăr?”

„Bineînţeles, doamnă,” am răspuns eu.

„Ei bine, acolo scrie că Isus a plâns,” a continuat ea.

„Da, într-adevăr Biblia spune că El a plâns.”

„Bine, dar cum era posibil să plângă dacă era Dumnezeu?”

„Păi, a plâns ca Om!”

„Vrei să spui că a fost şi Om şi Dumnezeu?”

„Da, doamnă, dar tu omiţi să vezi lucrul acesta.” Ca Om, El a plâns cu cei ce plângeau şi a fost trist cu cei ce erau trişti, dar când s-a apropiat de intrarea în mormânt şi a zis: „Lazăre, vino afară!” aceasta nu a spus-o Omul, ci Dumnezeu în acel Om, deoarece cine altcineva poate învia morţii afară de Dumnezeu?” Da, numai El este învierea şi viaţa. Acesta este adevărul.

Amintiţi-vă întâmplarea de pe mare, când, fiind obosit, Isus a adormit în corabie. Atunci, zeci de mii de diavoli au început să urle gândindu-se că-L vor îneca, în timp ce micuţa corabie era izbită încoace şi încolo de valuri, şi-şi ziceau: „O, L-am prins! Vom scufunda corabia şi-i vom îneca pe toţi, pentru că El doarme!” Da, El era un Om obosit, dar când S-a ridicat în picioare şi a strigat: „Taci! Fără gură!” vântul s-a oprit şi imediat s-a făcut o mare linişte. Vedeţi, ca să poată face aceasta, El trebuia să fie mai mult decât un Om, trebuia să fie Dumnezeu.

Ca Om, El a flămânzit, dar când a luat cele cinci pâini şi doi peşti şi a hrănit aproape cinci mii de oameni, a dovedit că era mai mult decât un Om, a dovedit că era Dumnezeu în acel Om, este adevărat?

Marta a recunoscut aceasta şi a crezut ceea ce era imposibil pentru gândirea modernă din timpul acela, iar tu eşti chemat să faci acelaşi lucru astăzi. Ea a recunoscut că El era Cuvântul, iar când a făcut aceasta, a putut să se întâmple imposibilul. De ce aceasta? Pentru că El este Creatorul şi stă întotdeauna pe fiecare Cuvânt pe care L-a spus, deoarece totul este posibil pentru cel ce crede.

Acesta este Cuvântul Lui, iar atunci când Îl crezi pe Cuvânt, se poate întâmpla imposibilul. Cu siguranţă.

Priviţi ce a spus Marta: „…ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu.” (Ioan 11.22). Ea ştia că dacă El va spune un Cuvânt, aceasta era totul, de aceea avea nevoie de acel singur lucru: ca El să spună un singur Cuvânt. Acela a fost cel mai întunecos ceas din viaţa ei, dar chiar atunci a venit Isus şi a chemat. O, Doamne! Şi ce lucru minunat au văzut ei: o înviere.

Haideţi să mai luăm câteva exemple, ca să vedem şi alţi oameni ai lui Dumnezeu care au trecut prin ceasuri întunecoase.

Să-l privim mai întâi pe Iov, unul din cei mai vechi proroci ai Bibliei. El a fost un bărbat mare, care L-a iubit pe Dumnezeu şi a făcut în totul numai ce ştia că-I este plăcut Lui. Totuşi, Satana a vrut să-l încerce, aşa că într-o zi I-a spus aceasta lui Dumnezeu.

Domnul l-a întrebat: „De unde vii, Satan?” iar el a răspuns:  „O, m-am plimbat încoace şi încolo pe pământ!”

„L-ai văzut pe slujitorul Meu, Iov? Nu este nimeni ca el pe Pământ, pentru că Iov este un om desăvârşit.”

„Păi, bineînţeles că-Ţi este credincios, doar i-ai dat de toate şi-i merge numai bine, dar dă-l pe mâna mea să schimb puţin placa şi vei vedea cum Te va blestema în faţă!” Atunci Dumnezeu a zis: „Fa-o, pentru că ştiu că nu se va lepăda de Mine!” Vedeţi ce încredere are Dumnezeu în credincioşii Săi? De ce? Pentru că fiind Infinit şi Veşnic, El cunoaşte sfârşitul înaintea începutului şi, prin această cunoştinţă a Sa, a văzut că Satana nu-l va putea face pe Iov să greşească.

Iov era prăbuşit. Copiii îi fuseseră omorâţi şi i se luase tot ce avusese. Mai mult, îşi pierduse şi sănătatea, iar prietenii care veniseră să-l vadă, în loc să-l mângâie şi să-l încurajeze, l-au învinuit şi au spus că este un păcătos care-şi ascunde păcatele. Aceasta l-a făcut pe sărmanul Iov să ajungă la disperare.

Vedeţi, şi voi trebuie să ajungeţi la disperare; trebuie să ajungeţi într-un timp când sunteţi la capătul puterilor. Iov era la capătul puterilor când a zis: „Blestemată să fie ziua în care m-am născut şi noaptea care a zis: „S-a zămislit un copil de parte bărbătească.”

Prefacă-se în întuneric ziua aceea, să nu Se îngrijească Dumnezeu de ea din cer şi să nu mai strălucească lumina peste ea!” (Iov 3.3-4).

Şi ce a urmat după acea clipă de disperare? Isus a privit în jos, l-a văzut şi a venit.

Eu îl văd pe om asemănător florii de pe câmp, care moare toamna şi se ridică din nou primăvara. La fel este cu copacii şi cu toată viaţa botanică: merg în jos, apoi se ridică din nou.

Iov era un om bătrân şi în disperarea lui a zis: „Ah! de m-ai ascunde în Locuinţa morţilor, de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia şi de mi-ai rândui o vreme când Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine!” (Iov 14.13). Cu alte cuvinte, Iov ajunsese în culmea disperării.

Da, aşa se întâmplă: frunzele cad, apoi când viaţa se întoarce în copac, apar din nou. Totul vine înapoi, dar cu omul ce se întâmplă? Se transformă într-o fantomă?

Iov ştia că urma să vină Hristosul, deoarece văzuse aceasta într-o vedenie. De aceea, în ceasul cel mai întunecos, când soţia i-a zis: „Blestemă pe Dumnezeu, şi mori!” i-a răspuns: „Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce! primim de la Dumnezeu binele, şi să nu primim şi răul?” „…Domnul a dat şi Domnul a luat – binecuvântat fie Numele Domnului!” (Iov 2.10;1.21).

Vedeţi? Soţia l-a respins, biserica l-a respins, toţi l-au respins, dar în ceasul cel mai întunecos, când nu mai ştia încotro să meargă, a venit Isus. Şi ce a făcut Iov? A strigat:

„…ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ.

Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu.” (Iov 19.25-26).

Da, domnilor, Isus vine întotdeauna în ceasul cel mai întunecos.

Pentru Moise ceasul cel mai întunecos a fost în Egipt. El Îl întâlnise pe Dumnezeu, care-i vorbise dintr-un rug de foc şi-i zisese că Numele Lui este „Eu sunt Cel ce sunt,” după care l-a trimis în Egipt, unde a trebuit să lupte cu Iane şi Iambre care au încercat să imite absolut tot ce a făcut el. Deşi a trecut prin toate aceste încercări, Moise a rămas credincios lui Dumnezeu, iar în final a reuşit să-l convingă pe Israel că este trimis de Dumnezeul lor.

Şi iată-l apoi ieşind din Egipt şi îndreptându-se spre ţara făgăduită, spre locul despre care îi spusese Domnul că „Te vei întâlni cu Mine pe acest munte.”

Acela era Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că Moise ştia că trebuie să meargă la acel munte. Amin. Nici un faraon nu putea să-l oprească şi nimic nu-i putea sta împotrivă, deoarece trebuia să ajungă la acel munte. Amin. Aleluia! Acum mă simt cu adevărat religios. Moise mergea spre acel munte, iar noi suntem tot într-o călătorie; mergem spre slavă, de aceea nimeni şi nimic nu ne poate opri. Nu, domnilor.

Dumnezeu Îşi va legitima Cuvântul. Nu mă interesează ce se va întâmpla, pentru că El o va face oricum.

Moise era pe calea Domnului, fiind chemat chiar de Dumnezeu în slujbă, dar iată-l pe el şi poporul său, înconjuraţi de munţi, fără nici o cale de ieşire, iar în depărtare se auzea un zgomot puternic. Ce era acel zgomot? Miile de care ale lui Faraon, care veneau după ei. Da, o oştire puternică şi bine înarmată venea împotriva poporului prins în capcană, deoarece Marea Roşie le oprea înaintarea. Israelul era într-o primejdie de moarte, aşa că oamenii au început să strige disperaţi: „O, Faraon ne-a prins în cursă şi ne va ucide pe toţi! Săbiile egiptenilor se vor înroşi de sângele nostru şi al copiilor noştri şi vom cădea răpuşi cu toţii aici în pustie!” Când a auzit aceste cuvinte, Moise a strigat spre Dumnezeu şi a zis: „O, Doamne…” şi atunci Isus a venit imediat în scenă. Da, El a venit în Stâlpul de Foc şi a stat între popor şi pericol. Amin.

Acolo, El a stat între popor şi armata egipteană care încerca să-i distrugă, fiind Lumină pentru poporul Său şi întuneric pentru vrăjmaşi. Şi ce a făcut Domnul în dimineaţa aceea când a început să sufle vântul? A venit ascuns într-un Stâlp de Foc.

Să nu uitaţi că El este şi astăzi acelaşi Stâlp de Foc. Da, domnilor. Când a fost pe pământ, El a spus: „Eu vin de la Dumnezeu şi Mă duc la Dumnezeu,” iar după suferinţa, moartea, îngroparea, învierea şi înălţarea Sa, a fost întâlnit de Pavel, căruia I s-a arătat în acelaşi Stâlp de foc, pe drumul Damascului. Nu uitaţi că Pavel era evreu. El a întrebat: „Cine eşti Tu, Doamne?” iar Domnul i-a răspuns: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti.” Amin.

El este Primul şi Ultimul; El este totul, iar în Ioan 14 a spus: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu voi fi cu voi, până la sfârşitul lumii.”

Da, acelaşi Stâlp de Foc, acelaşi Dumnezeu care a făcut aceleaşi lucrări, cu aceleaşi făgăduinţe. Amin. Acelaşi Dumnezeu care-Şi descoperă Cuvântul şi care a spus: „Eu sunt învierea şi viaţa; Eu sunt Cel ce era, Cel ce este, Cel ce vine, Cel Atotputernic.” Da, domnilor.

Evreii spuneau: „Părinţii noştri au mâncat mană în pustie!” dar El le-a răspuns: „Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit.” (Ioan 14.31,49). El era „Eu sunt Cel ce sunt” din rugul aprins; era marele „Eu sunt”, iar astăzi este încă acelaşi „Eu sunt.” Nu „Eu am fost”, ci „Eu sunt”, prezentul continuu.

Deci, Moise s-a întors în Egipt la porunca Domnului, iar Biblia spune că „el socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii aţintiţi spre răsplătire.” (Evrei 11.26). Ocara lui Hristos. Hristos era Unsul, Logosul care a venit de la Dumnezeu şi orice cititor al Bibliei ştie că Îngerul care a condus poporul prin pustie, era Hristos. El a venit acolo, în forma în care trebuia să Se manifeste (slavă lui Dumnezeu), iar astăzi vine în acelaşi fel. Da, El este acelaşi Hristos care Se manifestă pe Sine.

Dumnezeu făgăduise că Îşi va scoate poporul afară şi a făcut întocmai, dovedind că Cuvântul Său este viu, iar după ce a făcut aceasta (la fel cum a făcut mai târziu cu Marta), l-a chemat pe Moise şi i-a spus: „De ce strigi? În acest ceas întunecos, du-te şi spune-i poporului să meargă mai departe!”

Şi ce a urmat? Marea Roşie s-a deschis şi Israelul au trecut prin mijlocul ei, continuându-şi călătoria ca să se împlinească Cuvântul lui Dumnezeu.

Da, când Moise a trecut prin ceasul cel mai întunecos, Dumnezeu a venit la el şi l-a dus mai departe.

Aş vrea să vă vorbesc acum despre un alt bărbat. Numele lui este Iair. Astăzi sunt o mulţime de bărbaţi care se aseamănă cu el, deoarece Iair era un credincios ascuns. El Îl iubea pe Isus şi credea în El, dar vedeţi voi, era bine văzut pentru că aderase la o organizaţie şi din pricina aceasta nu putea să iasă afară să-L mărturisească. Vedeţi? Iair credea în El, dar nu putea să-L mărturisească. El s-a alăturat celor necredincioşi, dar în realitate credea în Isus.

Voi ştiţi însă că atunci când un om ajunge în necaz, îşi arată adevărata faţă; arată cine este de fapt. Fiind conducătorul sinagogii, lui Iair îi era foarte greu să depună mărturie pentru Isus şi aceasta, pentru că slujba din organizaţie îi asigura pâinea de toate zilele. Iată însă că într-o zi, fiica lui s-a îmbolnăvit. Fără îndoială, Iair a chemat doctorul de urgenţă, iar acesta a venit şi a consultat copila, dar temperatura a crescut atât de mult, încât fetia a ajuns în pragul morţii.

Vedeţi? Iair era în necaz şi trebuia să facă ceva, însă nu ştia ce anume. Dar în ceasul acela întunecos, şi-a zis: „O, dacă aş putea să dau de El!” Şi vedeţi? El n-a aşteptat, ca Nicodim, să se facă noapte, ci a plecat imediat să-L caute pe Isus. Acela era momentul când trebuia să acţioneze, aşa că a trecut imediat la fapte.

Prieteni, a venit timpul ca şi noi să credem sau să nu credem, deoarece fiecare bărbat şi femeie ajunge în faţa liniei de despărţire, iar dacă se întâmplă ca cineva să treacă dincolo de această linie, pentru acel om mai rămâne un singur lucru: judecata.

Iair ajunsese în necaz şi nu ştia ce să facă pentru că acolo erau adunaţi toţi preoţii, toţi rabinii, toţi mai marii sinagogii şi priveau fetiţa aflată în pragul morţii. Acolo era şi doctorul care privea neputincios şi zicea: „Nu mai pot face nimic!”

Dar vedeţi, voi, Isus lucra tot timpul şi El îngăduia toate aceste lucruri cu un singur scop: ca să aducă la suprafaţă adevărata faţă a lui Iair.

Pot să văd, cum după un timp, Iair se ridică şi merge să-şi ia haina şi pălăria de preot. Cei prezenţi l-au întrebat, desigur: „Unde te duci?” la care el a răspuns simplu: „Am auzit că El este jos la râu, aşa că mă duc să-L aduc aici.”

O, Doamne, Iair s-a dus după Isus! În acel ceas întunecos, în acel ceas al disperării, el trebuia să ia o decizie: să-şi lase copila să moară sau să recunoască Cuvântul descoperit în mijlocul lor.

Fiind preot, Iair citise Cuvântul şi ştia bine că Isus Hristos era descoperirea lui Dumnezeu, ştia că „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine.” Iar în clipele acelea de disperare, a fost silit să ia o hotărâre. Avea la dispoziţie două variante: să-şi lase copila să moară, ceea ce ar fi fost o mare greşeală, sau să-şi mărturisească credinţa în Isus Hristos, ceea ce ar fi dus la salvarea fiicei lui.

Şi ce a făcut Iair? S-a dus la Isus şi I-a zis: „Te voi urma, orice s-ar întâmpla şi voi face orice îmi vei cere…” prin aceasta, mărturisind că crede în El. Da, Iair a recunoscut în faţa opiniei publice că este un credincios al lui Isus, ceea ce a dus, desigur, la excomunicarea sa din biserică.

Şi în timp ce se petreceau aceste lucruri, a venit un slujitor care i-a spus: „Nu te mai agita degeaba, pentru că fiica ta tocmai a murit. Totul s-a sfârşit.” Când a auzit aceste cuvinte, sărmanul tată a simţit că se prăbuşeşte la pământ, dar privind spre Isus, a întâlnit privirea Sa blândă, în timp ce Vocea Sa liniştită i-a zis: „Nu ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu? Oare degeaba ţi-am spus aceste cuvinte?”

Da, Isus făgăduise că va face acel lucru măreţ şi iată-L gata să-l înfăptuiască. Amin.

Fraţilor, El a spus că va intra în scenă şi în zilele din urmă, când va face aceleaşi lucruri pe care le-a făcut în trecut, aşa cum am citit şi am arătat aseară, şi iată că le face chiar sub ochii noştri. Atunci de ce vă mai temeţi? Nu uitaţi că El S-a dus în casa lui Iair şi a chemat-o pe fiica acestuia dintre cei morţi, readucând-o la viaţă.

Uitaţi-vă şi la orbul Bartimeu, care s-a întâlnit cu Isus tot în ceasul cel mai întunecos.

Isus venise în Ierihon  ca să participe la „dejunul” oamenilor de afaceri ai Evangheliei depline, iar acolo l-a întâlnit pe Zacheu, care se urcase într-un copac ca să-L poată vedea mai bine. Astfel, când a ajuns lângă copac, Isus a privit în sus şi l-a chemat pe nume, cerându-i să-L urmeze.

Bartimeu era orb din copilărie şi se gândea că Isus ar putea veni pe poarta lângă care se afla el, aşa că Îl aştepta plin de nădejde. Şi într-adevăr, după un timp a auzit o larmă mare, făcută de o mulţime ce se apropia. Şi din acea mulţime se distingeau vocile preoţilor care ziceau: „Hei, Isuse, du-Te sus pe deal, fiindcă am auzit că poţi învia morţii, iar acolo avem un cimitir plin. Dacă eşti cu adevărat Mesia, fă această minune şi atunci vom crede în Tine!”

Voi ştiţi că acest diavol trăieşte şi astăzi ascuns sub masca evlavioasă a religiei. Da, astăzi el procedează la fel ca atunci.

Deci, ei Îi spuneau: „Dacă eşti Mesia, avem aici un cimitir plin cu morţi. Ridică-i şi Te vom crede!” Vedeţi? Unii strigau: „Osana, Fiul lui David!” în timp ce alţii strigau altceva. Ce confuzie!

 Dar sărmanul orb îşi zicea: „Oh, m-am aşezat într-un loc greşit, aşa că El nu mă va putea vedea!” Şi deodată a început să strige şi el, fiindcă îşi zicea: „Dacă El este Cuvântul lui Dumnezeu, mă va auzi cu siguranţă!”

„O, Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” Vedeţi? În acel ceas de disperare, Bartimeu a strigat spre Isus.

El era cam la o sută cincizeci de yarzi (130 de metri) de locul unde Se afla Isus, iar în jurul lui era o mulţime mare de oameni care strigau şi făceau o larmă mare, ceea ce înseamnă că Isus nu avea cum să audă glasul acelui om care cerea îndurare. Nu, dar El a simţit ceva şi S-a oprit.

Într-o seară aş vrea să predic despre tema: „Atunci Isus S-a oprit!” Şi ce s-a întâmplat în clipa aceea? A cerut  să-i fie adus Bartimeu. Astfel, apostolii s-au dus la acel bărbat şi i-au zis: „Nu mai striga, căci te cheamă Învăţătorul!” Vedeţi? El face şi astăzi acelaşi lucru.

Prieteni, Învăţătorul a venit şi vă cheamă de la întuneric la lumină; de la moarte la viaţă; de la orbire la vedere, aşa cum s-a întâmplat şi cu orbul Bartimeu.

Uitaţi-vă şi la micuţa femeie cu scurgerea de sânge. Cu siguranţă, ea şi-a cheltuit toţi banii pe la doctori; şi-a vândut ferma şi tot ce a avut, dar niciunul dintre ei nu a putut s-o ajute cu ceva ci, dimpotrivă, cu fiecare zi care trecea se simţea tot mai rău, iar hemoragia era tot mai puternică.

Iată însă că într-o zi, în timp ce stătea sus pe dealul unde locuia, a privit în vale şi a văzut că se apropie o barcă, iar mulţimea aflată pe mal a început să strige: „Osana Profetului!” Femeia a auzit acele cuvinte şi voi ştiţi că „credinţa vine în urma auzirii,” aşa că şi-a zis: „Voi merge acolo să-L văd şi eu!” Şi ce s-a întâmplat? Când a ajuns şi   L-a privit, a văzut Cuvântul lui Dumnezeu manifestat în trup, deoarece vorbirea şi privirea Lui erau deosebite. Da, domnilor.

„O, dacă aş putea să-L ating sau să-I atrag măcar atenţia!” îşi zicea sărmana femeie şi s-a furişat printre oameni până când a reuşit să-I atingă haina.

Să nu uitaţi însă ceva: nu atingerea mâinii ei a simţit-o Isus (Nu, domnilor!), pentru că îmbrăcămintea bărbaţilor din zilele acelea era largă şi lungă până la pământ, iar Petru I-a zis: „Învăţătorule, noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi mai întrebi: „Cine s-a atins de Mine?” (Luca 8.45). Dar Isus a răspuns: „S-a atins cineva de Mine, căci am simţit că din Mine a ieşit o putere.” (v. 46).

Vedeţi? Banii femeii se terminaseră şi soţul ei era dus, dar în ceasul cel mai întunecos, când sângerarea nu se mai oprea, a venit Isus. Şi ce a făcut El? A chemat-o. A privit în jur, iar când a găsit-o, i-a zis: „Tu ai avut o scurgere de sânge, dar acum s-a oprit!”

Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

El a venit, a chemat-o pe femeie şi a vindecat-o, iar acum te cheamă pe tine.

Micuţa femeie de la fântână, despre care am vorbit aseară, nu mai avea nici o nădejde, probabil. Ea avusese cinci bărbaţi, iar în noaptea precedentă fusese cu al şaselea. Din punct de vedere moral, ea era pierdută, dar fără îndoială îşi dorea să fie o doamnă, deoarece a citit în Biblie cum trebuie să fie o femeie.

Femeia aceasta s-a dus la fântână doar pe la ora 11.00, deoarece nu avea voie să vină mai devreme, când veneau celelalte femei din cetate să ia apă. În zilele acelea era o separare totală între cei drepţi şi cei nedrepţi; între cei morali şi cei imorali, aşa că între ei nu exista nici o legătură sau apropiere, ci fiecare stătea la locul lui. Din cauza aceasta, ea nu putea veni să ia apă împreună cu celelalte femei din cetate: nu i se permitea să stea în compania lor.

Şi în timp ce venea singură cu vasul pe cap, femeia se gândea: „Am atât de multe îndoieli cu privire la bărbatul cu care tocmai m-am măritat! Se poartă atât de ciudat şi nu ştiu ce să mai cred despre el şi nu ştiu nici dacă mai am vreo şansă de reabilitare, pentru că am fost exclusă din societate şi nu mai pot merge nici la vreuna din aceste biserici. Sunt disperată şi nu ştiu ce să mai fac. Am citit în Biblie şi am găsit scris că într-o zi va intra în scenă Prorocul făgăduit de multă vreme, dar preoţii spun că nu mai există aşa ceva şi că de sute de ani nu am mai avut nici un proroc. Ei spun că avem biserici şi de toate, aşa că nu ne mai trebuie nici un proroc.”

Voi ştiţi că întotdeauna când vă gândiţi la El, vi se arată, aşa cum am spus şi aseară când am vorbit despre cei doi ucenici de pe drumul Emausului.

Astfel, pe când se gândea la aceste lucruri, ea a auzit vocea unui bărbat care-i zicea: „Dă-Mi să beau!”

În ceasul cel mai întunecos, când moralul ei era la pământ, a venit Isus. Poate era o femeie frumoasă care a ajuns să trăiască pe stradă dintr-un motiv oarecare şi mă gândesc că uneori nu este de vină sărmana fată, ci este vina părinţilor care au lăsat-o să meargă aşa afară. Şi iat-o stând acolo singură, cu părul despletit şi disperată, pentru că nimeni nu voia să aibă vreo legătură cu ea.

Eu nu ştiu prea multe despre ea, dar un lucru este sigur: femeia a citit Cuvântul şi Îl credea, pentru că în inima ei era o sămânţă mică ce zicea: „Dacă se va întâmpla să vină, Îl voi recunoaşte.” Şi aşa s-a întâmplat, pentru că fusese hotărâtă mai dinainte pentru aceasta.

Priviţi-l pe Iuda, care stătea acolo şi s-a purtat aşa cum s-a purtat. În adâncul inimii, el era negru şi nu credea, deşi la suprafaţă, în lucrurile pe care le făcea strălucea Lumina.

În schimb femeia, era neagră la suprafaţă şi din cauza aceasta, Lumina nu putea străluci în viaţa ei, dar în adâncul inimii credea. Astfel, când a fost atinsă de Lumină, tot întunericul a ieşit afară, pe când în cazul lui Iuda a fost invers: în momentul când l-a atins Lumina, s-a înnegrit de tot. Puteţi vedea diferenţa?

Femeia a fost născută pentru acel scop, de aceea când El i-a spus că a avut cinci bărbaţi, a răspuns: „Doamne, văd că eşti proroc. Noi ştim că atunci când va veni Mesia, va face aceste lucruri.” Şi Isus i-a zis: „Eu, Cel ce vorbesc cu tine, sunt Acela.”

Femeia L-a recunoscut imediat, a ştiut că este Cuvântul lui Dumnezeu manifestat, iar El a chemat-o la viaţă. Astfel, păcatele i-au fost iertate, iar numele ei este în Biblie.

El te poate chema şi pe tine, pentru că este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Desigur.

Morala ei era la pământ, dar ştia că are acea descoperire; ştia că El trebuie să fie Mesia, de aceea atunci când Isus i-a spus: „Eu sunt Acela!” a ştiut că spune adevărul.

Odată, ucenicii s-au dus pe mare fără Isus şi deodată s-a pornit furtuna, aşa că micuţa barcă s-a umplut de apă, în timp ce ei strigau, plângeau şi poate se rugau sub fulgerele şi trăsnetele care nu conteneau să brăzdeze cerul.

Vâslele erau rupte, iar ei se ţineau cu disperare unul de altul şi plângeau. Şi în ceasul acela întunecos, când nu mai aveau nici o nădejde, a venit Isus umblând pe ape, iar ei au crezut că văd o nălucă, ceva înspăimântător, de aceea au strigat îngroziţi.

Aceasta este problema şi astăzi. Isus vine în ceasul cel mai întunecos, dar noi ne temem de El. De ce aceasta? Pentru că nu ştim cine este El.

Ucenicii nu ştiau cine este, de aceea spuneau: „O, este un duh; o arătare!” şi au ţipat de frică, dar El i-a chemat şi le-a zis: „Nu vă temeţi; Eu sunt!”  Vedeţi, Isus a venit în ajutorul lor în ceasul cel mai întunecos, pentru că aşa procedează El întotdeauna. Şi Petru I-a zis: „Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape.” „Vino!” i-a răspuns El.”

Ştiţi ceva, prieteni? În curând va veni şi pentru cei din zilele din urmă un ceas întunecos. Nu este ciudat că biserica ajunge din nou într-un asemenea ceas?

Vă voi spune ceva, dar nu o învăţătură, ci o prorocie. Ştiţi ce se va întâmpla? Notaţi-vă cuvintele acestea:

În curând, toate denominaţiunile vor merge să se bucure într-un conciliu ecumenic.  Care n-o vor face, nu vor mai avea sprijinul acestui comitet, aşa că nimeni nu va mai putea merge la biserică, fără să aibă semnul bisericii respective. Atunci nu veţi mai putea cumpăra sau vinde, pentru că va trebui să posedaţi semnul fiarei. Ei fac deja aceasta, iar voi, penticostalii, veţi intra acolo.

Nu este nevoie să vă numesc, dar voi ştiţi că organizaţiile voastre intră acolo, deoarece conducătorii voştri spirituali au făcut deja declaraţii referitoare la aceasta.” Cum veţi proceda când veţi ajunge acolo?

Veţi fi siliţi să renunţaţi la învăţăturile voastre evanghelice şi la botezul cu Duhul Sfânt, pentru că vi se va cere să puneţi Biblia deoparte.

Membrii bisericii nu vor mai sta pentru Ea, dar creştinii născuţi cu adevărat din nou, vor muri primii. Ei sunt născuţi din cuvânt şi ştiu că aceste lucruri trebuie să vină.” Da, domnilor.

Nu este ciudat că Isus vine tocmai în ceasul acesta întunecos şi ne cheamă zicând: „Nu vă temeţi, pentru că Eu sunt cu voi! Eu sunt aici ca să legitimez Cuvântul Meu!” Da, El este şi astăzi la fel ca în trecut. O, Doamne!

Învăţătorul a venit şi ne-a chemat. Fără îndoială, printre noi sunt mulţi oameni bolnavi. Poate doctorii v-au pus deoparte pentru că nu mai este nici o şansă pentru voi; poate sunteţi în ceasul cel mai întunecos, dar nu uitaţi: Învăţătorul a venit şi v-a chemat, iar într-o zi va veni din nou şi va chema fiecare nume care a fost scris în Cartea Vieţii Mielului. Dacă nu sunteţi în ordine, grăbiţi-vă pentru că El va veni să cheme. Chiar  şi cei care sunt în morminte, vor auzi glasul Său şi vor ieşi afară din ele, la viaţă.

Învăţătorul va veni şi va chema, de aceea, răspundeţi-I în timp ce vă cheamă şi pregătiţi-vă pentru acea zi.

El a făgăduit că în epoca aceasta va fi printre noi şi va face din nou lucrările pe care le-a mai făcut. Prieteni, Învăţătorul este printre noi şi vă cheamă. Haideţi să ne plecăm capetele.

Mai am încă vreo şase pagini de notiţe, dar nu avem timp să le mai parcurgem, deoarece am promis că vă voi lăsa mai devreme şi au trecut deja cincisprezece minute peste timpul acordat.

Părinte ceresc, o, Doamne, îngăduie să se întâmple din nou toate acele lucruri despre care am vorbit, pentru că Isus a venit şi a chemat. Ce face El când vine? Ne cheamă. Îngăduie să se întâmple din nou, o, Doamne.

Lasă ca Duhul Tău cel Sfânt să vină printre oameni, Domnul Isus proslăvit, ca să Se descopere, să Se manifeste pe Sine, la fel ca oamenilor despre care am vorbit şi care au crezut, pentru că şi noi credem în El.

Printre noi sunt mulţi care nu vor mai avea această posibilitate, de aceea, Te rugăm, în Numele lui Isus Hristos, să Te înduri de ei. Amin.

Credeţi că El a venit? Da, El a venit. Mai cheamă atunci când vine?

Prieteni, dacă aţi crede Cuvântul lui Dumnezeu, El v-ar acorda toate aceste lucruri. Nu mai am timp să chem un rând de rugăciune, dar nu uitaţi: Învăţătorul a venit; El trebuia să vină în aceste zile din urmă ca să împlinească Cuvântul Său, dovedind că astăzi este la fel ca atunci; că El este Acelaşi.

Astfel, şi astăzi avem aceeaşi manifestare sau identificare, ca atunci, pentru că El este cuvântul lui Dumnezeu. Credeţi aceasta? (Amin). Şi Cuvântul lui Dumnezeu este un descoperitor al gândurilor şi al tainelor inimii, iar felul în care a procedat atunci, este valabil pentru totdeauna, deoarece este încă Acelaşi. Deci, dacă acum ar face acelaşi lucru, L-aţi crede? Ce v-ar ajuta să credeţi?

Lăsaţi-mă să văd dacă este cineva cunoscut… Ridicaţi mâna toţi cei care nu mă cunoaşteţi, pentru că din câte îmi pot da seama, nu cunosc pe nimeni şi nu ştiu nimic despre voi. Cred că au ridicat mâna aproape toţi. În ordine.

Să credeţi din toată inima şi să nu vă îndoiţi. Aveţi credinţă în Dumnezeu.

Vă rog să vă aşezaţi, să staţi liniştiţi şi să nu vă mai plimbaţi încoace şi încolo, deoarece Duhul Sfânt este foarte sensibil.

Vă amintiţi ce v-am povestit mai demult? Când îi prind pe oameni de mână, Duhul Sfânt îmi spune ce probleme au, iar cu mulţi ani în urmă, El mi-a spus că dacă îi voi putea face pe oameni să creadă, nimic nu va putea sta împotriva rugăciunii mele. Vă aduceţi aminte de acele zile? (Amin). Voi trebuie să credeţi!

Văd un om… cred că a fost şi la cealaltă adunare şi a stat chiar în faţă. L-am privit în timp ce predicam şi am văzut că era olog, deoarece avea cârjele sub braţe, dar când am început să fac chemarea, Satan a venit la el. Era negru ca o umbră şi am putut să văd cum omul acela s-a ridicat şi a plecat afară. El va rămâne olog pentru totdeauna. Vedeţi? Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar cred că a ascultat şoapta vrăjmaşului.

O, dacă aţi putea privi aceste umbre şi să vedeţi cum acţionează ele!

Acum vreau să ştiţi că eu nu pot vindeca pe nimeni, iar omul care vine şi vă spune că poate să vindece, este pe dos, este un mincinos, pentru că voi sunteţi deja vindecaţi, dar trebuie să recunoaşteţi prezenţa lui Hristos.

Marta a ştiut că dacă Îl va putea vedea din nou, dorinţa ei va fi împlinită, pentru că El era Cuvântul manifestat. Am putea crede şi noi la fel de mult în seara aceasta? Sigur că da. Ar trebui să credem, pentru că acum El este printre noi în forma Duhului Sfânt. Da, Acela este El.

Haideţi să ne rugăm. Privind prin clădire, văd foarte mulţi oameni care se roagă şi prind un gând. Nu, domnilor, eu nu pot face nimic de la mine însumi, aşa cum nici voi nu puteţi visa ceva cu mine, din propria voastră dorinţă. Dumnezeu poate să-ţi dea un vis cu mine şi tu să-l crezi ca venind de la El, dar nu poţi să-l produci singur; nu poţi veni la mine şi să-mi spui: „Frate Branham, voi visa un vis cu tine.” Aşa ceva nu este posibil, la fel cum nu poţi spune că vei avea o vedenie, pentru că Cel care-ţi dă visul este Acelaşi care-ţi poate da şi vedenia.

Chiar la capătul acestui rând stă un bărbat care are artrită, iar dacă va crede din toată inima, Dumnezeu îl va vindeca. Domnule, crezi că El va face aceasta? Vorbesc cu domnul mexican de la capătul rândului. Crezi? În ordine.

Doamna de lângă tine are tot artrită. Doamnă, crezi că Dumnezeu te va vindeca? Da? În ordine.

Doamna mexicană de lângă tine are probleme cu stomacul. Crezi că Dumnezeu te va vindeca şi pe tine? Da, ea a primit aceasta.

Când văd Lumina coborând, ştiu că vindecarea a avut loc. Da, aşa este, pentru că El este aici şi Se plimbă prin audienţă… iar când poate găsi credinţă, acţionează. Credeţi?

Când a fost pe pământ, El n-a putut face multe lucruri, din pricina necredinţei oamenilor.

Acolo stă o doamnă care se roagă. Este foarte speriată şi are motive să fie, deoarece este într-o stare foarte gravă: are cancer. Doamnă, eu nu te cunosc, dar Dumnezeu te cunoaşte. Crezi că El poate să-mi vorbească despre boala ta sau despre alte lucruri? Uită-te la mine…. Nu eşti de aici, ci vii din Portewille, California. Crezi că El poate să-mi spună şi cine eşti, pentru că te cunoaşte? Te numeşti doamna Wintham. Aşa este. Crede şi cancerul te va părăsi. O, dacă ai crede, fiindcă aceasta este tot ce-ţi cere Dumnezeu. Crezi din toată inima? Învăţătorul trebuie să vină şi El te cheamă de la moarte la Viaţă şi de la boală la sănătate.

Acolo este un bărbat care stă cu capul plecat şi se roagă. Nu o face pentru el însuşi, ci pentru o fată… Da, este vorba de fiica lui. Crezi, domnule? Dar şi tu ai probleme cu picioarele, mai bine zis cu genunchii. Nu va mai trebui să suferi, pentru că El este lângă tine. În ceea ce o priveşte pe fiica ta, ea este la spital, aşa-i? Are TBC. Crezi pentru ea? Crezi că Învăţătorul a venit şi o cheamă, iar dacă vei crede, o vei găsi pe deplin sănătoasă? Da? Fie ca Domnul s-o viziteze chiar în seara aceasta, şi la fel pe tine, pentru ca totul să se sfârşească.

Aici stă un băiat mexican, cu faţă micuţă şi maronie, care vine din San Jose şi suferă de o boală de piele şi astmă.

Crezi, fiule? Şi încă ceva: tatăl tău este un lucrător şi este aici cu tine. Crezi că Domnul poate să-mi spună şi cum te numeşti? Te va ajuta să crezi şi mai puternic? Numele tău este Reuben. Acum crede. În ordine.

O, păcătosule! O, fiinţă bolnavă, Învăţătorul a venit şi te cheamă! Puteţi să-L vedeţi pe Învăţătorul manifestat într-o fiinţă umană printre cei credincioşi? El trebuie să vină şi să-i cheme pe copiii Săi credincioşi la sănătate; trebuie să vină şi să îl cheme pe cel păcătos la pocăinţă şi la fel pe cel care a alunecat sau este doar un membru al bisericii.

Prieteni, credeţi că Învăţătorul trebuie să vină să vă cheme? Dacă credeţi, ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Eu cred pentru nevoile mele!”

Ridicaţi-vă chiar acum în picioare şi acceptaţi-L, pentru că Învăţătorul a venit şi vă cheamă. Oriunde v-aţi afla şi orice nevoi aţi avea, Învăţătorul a venit şi vă cheamă, pentru că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Micuţa femeie de la fântâna Samariei, a alergat în cetate strigând: „Veniţi să vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut!”  În ce vă priveşte, voi nu aţi intrat într-o cetate, ci aţi venit aici şi aţi văzut personal că Învăţătorul a venit şi vă cheamă.

Ridicaţi mâinile, lăudaţi-L şi spuneţi: „Doamne Isuse, eu unt păcătos şi am alunecat de pe calea Ta, dar Te rog să mă pui înapoi pe ea. Umple-mă cu Duhul Sfânt, pentru că sunt gol şi vindecă-mă pentru că sunt bolnav.”

Prieteni, Învăţătorul a venit şi vă cheamă, de aceea, ridicaţi-vă mâinile şi lăudaţi-L!     AMIN