Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMASTĂZI S-A ÎMPLINIT ACEASTĂ SCRIPTURĂ

Va urma
25/01/1965, seara - Phoenix, AZ

Mulţumesc fratelui Demos, fratelui Carl Williams, delegaţilor şi vouă tuturor. Fratele care a făcut introducerea, a spus cam tot ce voiam să vă spun în seara aceasta, pur şi simplu mi-a „furat” discursul. La convenţia aceasta m-am simţit mai bine decât la orice altă convenţie la care am participat. Adevărul este că nu am văzut nici o altă convenţie în care să fie mai multă, armonie, părtăşie adevărată, frăţească şi unitate, ca la aceasta. Pot spune că am avut ocazia să întâlnesc noi delegaţi ai cerului, fraţi noi cu care am avut privilegiul să dau mâna şi să vorbesc.

Cu câteva seri în urmă, l-am ascultat pe fratele baptist care stă aici. Nu-mi pot aminti numele lui… (Fratele Shakarian spune: „Irvin”). Da, Irvin. El mi-a adus un număr de rugăciune de la mătuşa lui, care cred că este prezentă în seara aceasta printre noi. Femeia îl păstrează de vreo douăzeci de ani.

Ea a fost adusă în adunarea acesta, pe moarte, din cauza unei boli pe care medicul nu putea s-o explice. Semăna cu lepra, dar nu era lepră. Aştepta să fie operată, dar problema era că dacă făceau acest lucru, femeia rămânea ca o legumă. În timp ce aştepta, probabil că numărul ei de rugăciune nu a fost strigat şi nu a reuşit să intre în rândul de rugăciune, dar Duhul Sfânt m-a îndreptat spre ea, aşa că în seara aceasta se simte încă foarte bine, lucru pentru care Îi suntem recunoscători Domnului.

(Fratele Shakarian spune: „Frate, cred că mătuşa fratelui Irvin este aici. Poate o să-i cerem să se ridice în picioare. Da, este chiar acolo… Fă cu mâna, fă cu mâna!” Adunarea aplaudă).

Dumnezeu să te binecuvânteze, soră, pentru credinţa ta neclintită în Fiul lui Dumnezeu. Fie ca El să te păstreze sănătoasă, până când te va chema acasă şi trupul acesta muritor se va transforma într-unul nemuritor. Eu sunt foarte recunoscător pentru că ea a păstrat biletul de rugăciune în toţi aceşti ani, iar în seara aceasta l-a adus aici ca să mi-l arate. Ştiţi că Biblia spune: „Aruncă-ţi pâinea pe ape, şi după multă vreme o vei găsi iarăşi!” (Eclesiastul 11.1), atunci când îi faci bine cuiva.

 Eu sunt recunoscător Domnului şi apreciez foarte mult părtăşia şi cooperarea acestor predicatori deosebiţi. Fratele Carl mi-a spus că dacă vom mai fi pe acest pământ şi va fi cu voia Domnului, ne vom întâlni din nou aici anul viitor, şi am nădejdea că fiecare dintre voi va mai aduce pe cineva.

În seara aceasta este ceva despre care doresc să vorbesc doar câteva minute. Adevărul este că am călătorit 250 de mile ca să-l ascult pe doctorul Reed, care va vorbi după mine, şi vă spun sincer că aş călători şi o mie de mile ca să aud aceste lucruri minunate pe care carnea şi sângele nu le pot descoperi, ci doar Duhul Sfânt. Şi desigur, voiam să văd pe cineva care m-a încurajat toată viaţa, lucru pentru care îi voi fi recunoscător întotdeauna.

Ce am vrut să spun este că, dacă vreodată voi avea nevoie de o operaţie, vreau ca doctorul Reed să facă acest lucru, deoarece am încredere în el. Doresc ca mâinile care vor face acest lucru să fie ale unui om care crede în Dumnezeu. Desigur, nădăjduiesc că nu va fi nevoie de aşa ceva, dar dacă va fi, aş vrea ca el, sau un altul ca el, dacă fratele este plecat, să facă acea operaţie.

Ieri după-amiază s-a întâmplat ceva ce mi s-a părut foarte ciudat. Voi fi cât se poate de scurt, pentru că nu vreau să-i fac pe fraţi să aştepte prea mult. Cred că aceasta este partea binecuvântată a slujbei mele: faptul că mă uit la toate lucrurile acestea mici, fiindcă toate au o însemnătate pentru mine. Eu cred că în viaţa unui creştin nici un lucru nu se întâmplă fără rost, ci totul se întâmplă la porunca lui Dumnezeu, pentru că Isus a spus că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.” (Romani 8.28). Astfel, cred că fiecare lucru mic, din modesta mea lucrare, mi-a fost dat de El ca să ajut pe toată lumea. Mai mult, voi toţi sunteţi un ajutor pentru mine; şi fiecare ne ajutăm unii pe alţii, pentru ca fiecare suflet să poată ajunge în slavă.

Mi-a fost foarte greu să cred ce mi s-a întâmplat ieri după-amiază, atunci când nu am putut găsi nicicum versetul acela din Scriptură. Era o Biblie nouă, pe care am primit-o de Crăciun de la soţia mea. Biblia veche era deja uzată, pentru că am primit-o în urmă cu douăzeci de ani, când mi-am început campaniile, de la oamenii de la adunarea „Houstos Gospel”. Eu o preţuiesc foarte mult şi am dus-o cu mine pretutindeni, chiar şi peste ocean, dar era atât de veche încât începuseră să-i cadă foile pe jos. Astfel, mă trezeam că iau de jos o pagină din Geneza, iar când aveam nevoie de ea, trebuia s-o caut prin Deuteronom sau în altă parte. Aşa se face că soţia mi-a cumpărat de Crăciun o Biblie nouă, dar nu mi-a plăcut să mă las de vechea mea Biblie pentru că mi-e foarte dragă. De altfel, i-am şi spus: „Dacă trebuie să plec înainte de venirea lui Isus, să o pui lângă mine. Las-o să meargă cu mine în mormânt, pentru că va merge cu mine şi când mă voi trezi.” Aşa cred eu.

Înainte obişnuiam să spun o mică istorioară. Cred că nu fac un sacrilegiu prin aceasta… Dacă nu greşesc, fratele Earl Prickett m-a întrebat odată, la o întâlnire care se ţinea la New York: „Ce cauţi tu, un predicator, printre aceşti oameni de afaceri?”

„Păi, sunt şi eu un om de afaceri.”

„Ce fel de afaceri faci?”

„Sigurări,” am răspuns eu. El a crezut că am spus: „Asigurări”, dar eu am spus: „Sigurări.”

„Dar ce fel de Asigurări vinzi?”

„Viaţă veşnică, dar nu o vând, ci pentru că deţin o astfel de Poliţă, încerc s-o recomand şi altora.”

Îmi amintesc că un băiat cu care am fost coleg de şcoală, a devenit agent de asigurări. Asigurările sunt în ordine, dar eu nu deţin niciuna. Astfel, într-o zi el a venit la mine şi mi-a zis:

„Billy, aş vrea să-ţi vând câteva asigurări. Îl cunosc şi pe fratele tău…” Fratele meu vinde asigurări pentru firma Metropolitan.

„O, mulţumesc, Wilmer,” i-am zis eu. Şi am adăugat: „Eu am Sigurare.”

S-ar putea să fie şi el prezent printre noi în seara aceasta, fiindcă fratele său scrie articole pentru „Camera de sus.” „Ce?”

Soţia m-a privit ca pe un făţarnic şi mi-a zis: „Billy…” însă eu am repetat: „Da, eu am Sigurare.”

„Oh, îmi pare rău, dar nu am ştiut că ai vreo asigurare,” a zis Wilmer.

„Am spus că eu am Sigurare, nu asigurare.”

„Cum ai spus?”

„Sigurare.”

„Nu înţeleg, ce vrei să spui cu aceasta?”

„Sigurare binecuvântată, Isus este al meu; oh, ce gust al gloriei cereşti! Eu sunt moştenitorul mântuirii, un răscumpărat al lui Dumnezeu, spălat în sângele Lui şi născut din Duhul Lui.”

„Billy, tu ştii că eu apreciez aceasta. Este un lucru foarte bun, dar aceasta nu îţi va plăti înmormântarea.”

„Este adevărat, dar mă va scoate din ea. (Fratele Branham şi adunarea râd). Pe mine nu mă interesează cum voi intra acolo, ci cum voi ieşi.” Vedeţi? Cred că aşa simţim cu toţii.

Aseară, când am luat Biblia aceea nouă şi am căutat versetul pe care doream să-l citesc, am deschis la Ioan 16.21, dar când am citit, nu era versetul pe care-l voiam.

„N-ar trebui să fie aici?” l-am întrebat pe fratele Moore.

„Ba da.”

M-am uitat încă o dată, dar nu era acolo, aşa că m-am gândit: „Ei bine, Biblia aceasta are o pagină lipsă!”

Atunci s-a ridicat episcopul Stanley, a venit la mine, mi-a întins Biblia lui şi a zis: „Stai liniştit, frate. Poate că Dumnezeu vrea să facă ceva.” Vedeţi? Eu n-am înţeles ce voia să-mi spună prin acele cuvinte, dar m-a încurajat puţin.

Mă întreb dacă şi-a dat seama că de fapt a prorocit. Din discuţia pe care am avut-o cu el cu câteva minute în urmă, cred că a înţeles.

Eu am vorbit mesajul „Durerile naşterii” şi am făcut aluzie la floarea de nufăr, cum se naşte în mocirlă şi se ridică la suprafaţă către soare, la picăturile de rouă şi aşa mai departe. Apoi am vorbit de murdăria faţă de care trebuie să moară, după ce se naşte din ea; şi plecând de aici, am încercat să fac o paralelă la biserică.

Eu încerc să vă ajut, asemenea unui medic care tratează un pacient. Astăzi sunt o mulţime de medici care spun: „Poţi să-ţi masezi călcâiul piciorului şi ţi se va vindeca tumoarea canceroasă de pe faţă.” Dar un medic bun nu va da un asemenea tratament, ci va încerca să-şi trateze pacientul pe baza cărţii medicale pe care o citeşte.

În continuare, am încercat să fac o paralelă între Esau şi Iacov şi am comparat vremurile. Nu vreau să intru acum în detalii, dar când am ajuns la sfârşit, am comparat vremurile în care trăim cu ce a spus Isus, marele Medic, care a făcut o paralelă între zilele Sodomei şi starea de acum a lumii şi a bisericii: „…şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol.” (Apocalipsa 3.17). Privit din punct de vedere istoric, noi ştim că acesta este adevărul. Domnul a vorbit mai întâi de zilele lui Noe şi apoi de cele ale Sodomei, pentru că aşa s-au desfăşurat evenimentele.

De fapt, atât istoria cât şi promisiunile biblice se repetă de multe ori. De exemplu, în Matei 2.15 scrie: „…Am chemat pe Fiul Meu din Egipt.” Dacă te uiţi la trimitere, îţi dai seama că este vorba de Iacov, fiul Lui, pe care l-a chemat din Egipt; acela era fiul Lui mai mic, dar şi Fiul Lui cel mare, Isus, a fost chemat din Egipt. Deci avem un text cu dublă însemnătate.

Acest lucru mi-a dat puţin de gândit după ce am coborât de pe platformă şi am plecat. În drum spre casă, copiii au vrut să ne oprim la un restaurant şi să ne cumpărăm câte un sandvici. Când am intrat, soţia mea a spus:

„Billy, am fost atât de agitată din cauză că eu ţi-am dat Biblia aceea, încât n-am ştiut ce să mai fac.”

„Stai liniştită, scumpo, pentru că nu tu ai tipărit-o.”

„Aşa este, dar la gândul că eu ţi-am dat o Biblie defectă…”

„Poate că nu are nici o greşeală.”

Apoi unul dintre copii a luat Biblia şi am început să-i cercetăm paginile. Totul părea în ordine, apoi am observat că două pagini erau lipite. Din cauza aceasta, eu am citit de fapt din capitolul 17 şi nu din capitolul 16 cum intenţionam. Când mi-am dat seama de aceasta, mi-am zis:

„Doamne, oare de ce ai făcut aceasta? De ce s-a întâmplat chiar acum lucrul acesta?” Adevărul este că eu niciodată nu am crezut că ceva poate avea loc la întâmplare. Apoi mi-am amintit cuvintele încurajatoare spuse de episcopul care mi-a dat Biblia lui şi mi-a zis: „Stai liniştit, poate Dumnezeu vrea să facă ceva!” sau ceva asemănător. Cum a fost posibil aşa ceva?

Şi în timp ce stăteam şi mă gândeam la toate aceste lucruri, răspunsul mi-a venit asemenea unui fulger din cer. Pentru voi acest lucru poate să nu aibă nici o importanţă, dar pentru mine are. Înţelegeţi?

Îmi amintesc că în Luca 4 scrie că în ziua de Sabat, Isus a intrat în sinagoga din Nazaret, unde a crescut. Şi când a intrat, un preot I-a dat un sul ca să citească, iar Isus a deschis la Isaia 61, de unde a citit primele două versete, după care a dat sulul înapoi preotului. Toţi ochii erau îndreptaţi spre El, iar El S-a întors spre audienţă şi a spus: Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură pe care le-aţi auzit.” (Luca 4.21).

Noi ştim cât de importantă şi de unică a fost citirea acestor versete din Scriptură, deoarece El a citit doar versetul 1 şi prima parte a versetului 2 din Isaia 61. Astfel, a citit doar:

Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi

şi să vestesc anul de îndurare al Domnului…” apoi S-a oprit, pentru că ceea ce urma, avea să se aplice celei de-a doua veniri a Lui şi nu primei. Astfel, după ce a citit cuvintele: „şi să vestesc anul de îndurare al Domnului,” S-a oprit şi a spus: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură pe care le-aţi auzit.” Cât de direct şi de clar!

Ce vestire a fost aceasta pentru învăţătorii şi oamenii prezenţi atunci în adunare! El a spus cât se poate de simplu: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură pe care le-aţi auzit.” În faţa lor stătea chiar Mesia, dar ei nu L-au crezut. Da, acolo stătea El, Cel ales pentru ceasul acela. Fiecare părticică din slujba Sa, a dovedit încă de la naştere că era El, dar cu toate acestea ei nu L-au crezut. Ce cuvinte!

Dacă oamenii aceia ar fi deschis ochii, ar fi înţeles în ce vremuri trăiau; ar fi înţeles că El era în mijlocul lor şi făcea exact lucrările pe care le vestiseră toţi prorocii din Scriptură, că se vor petrece în zilele acelea. El era acolo împlinind tot ce spusese Dumnezeu cu privire la venirea Lui. Cum au putut scăpa aceasta din vedere? Ar fi trebuit să înţeleagă imediat ce I-au văzut lucrarea. Da, ei ar fi trebuit să înţeleagă că în faţa lor stătea Mesia, pentru că El le-a zis clar: „Astăzi s-a împlinit această Scriptură!”

Mă gândesc acum la ziua de astăzi. Priviţi cum I-a înmânat preotul sulul, iar El a citit Cuvântul, după care a înapoiat sulul preotului.

Ultima parte a versetului, cea pe care nu a citit-o Isus, este în legătură cu Luca 17.30, adică cu timpul în care trăim noi, cu epoca Bisericii Laodicea, care este bogată din punct de vedere material, dar săracă duhovniceşte; politica bisericii şi politica naţiunii fiind putrede până în măduvă. Referindu-se la cea de-a doua venire a Sa, Isus a spus:

Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot se va întâmpla aidoma… şi în ziua când Se va arăta Fiul omului.” (Luca 17.28+30). Vedeţi? „…în ziua când Se va arăta Fiul omului.” Aş vrea să mă opresc puţin aici. Când a venit pe pământ, El a fost cunoscut ca Fiul omului, adică Prorocul, şi Şi-a dovedit slujba de Proroc. Noi ştim cu toţii aceasta. El nu a spus niciodată că ar fi Fiul lui Dumnezeu, ci a spus că este Fiul omului. Acum, când S-a întors în Duhul Sfânt, El este Fiul lui Dumnezeu, iar în Împărăţia de o mie de ani, când va sta pe tronul Tatălui Său, va fi numit Fiul lui David. Vedeţi? Mai întâi, El S-a descoperit ca Fiu al omului, Prorocul; în epocile Bisericii S-a descoperit ca Fiul lui Dumnezeu, iar în Împărăţia de o mie de ani va fi cunoscut ca Fiul lui David.

Dacă sunteţi atenţi, la sfârşitul epocii Bisericii dintre neamuri, biserica a devenit atât de coruptă, încât El a trebuit să Se descopere din nou ca Fiu al omului: „…Se va arăta Fiul omului.” Cât de potrivită a fost încurcătura de ieri! Nădejdea mea este că nu veţi scăpa din vedere lucrul acesta. Înainte ca Avraam să primească fiul făgăduit, Dumnezeu S-a arătat în mijlocul copiilor Săi în trup de carne, ca Profet, ca Om. Cine? Elohim, care este plinătatea dumnezeirii. Dacă citiţi cu atenţie, veţi vedea că atunci când L-a văzut venind, Avraam a zis: „Domnul meu,” deşi erau trei bărbaţi. Dar când cei doi îngeri s-au dus în Sodoma, Lot a spus: „Domnii mei,” ceea ce arată că El nu a primit descoperirea. Deci fiţi atenţi ce s-a întâmplat aici şi cum S-a făcut El cunoscut.

Oare cum aş fi putut vedea acest lucru dacă nu aş fi fost atent? Vedeţi? Fratele acela, episcopul, a prorocit atunci când mi-a spus acele cuvinte. Fiţi atenţi ce a spus Isus la puţin timp după citirea acelui verset: „…în ziua când Se va arăta Fiul omului.” Nu un om, nu o fiinţă umană, ci: „Fiul omului Se va descoperi pe Sine însuşi în mijlocul copiilor Săi.” Iar acum, în timpul când trăim noi, acest lucru se împlineşte chiar în faţa ochilor noştri. El S-a întors spre adunarea aceea de zece sau doisprezece oameni, câţi erau prezenţi, şi a făcut acelaşi lucru pe care L-a făcut în zilele Sodomei. „Astăzi, se împlinesc sub ochii voştri cuvintele acestea din Scriptură! Da, Scriptura a fost adeverită înaintea voastră.” Şi dacă aşa stau lucrurile, fraţi, surori, predicatori şi delegaţi, sau oricine aţi fi, copii ai lui Dumnezeu, cât de aproape suntem noi de venirea Lui? Dacă Cuvântul Scripturii spune că El a făcut acest lucru chiar înainte ca focul să nimicească Sodoma, iar acest timp este aidoma acelor zile, cât de aproape trebuie să fim de venirea Fiului lui Dumnezeu? Cât de aproape este manifestarea acestui Cuvânt din Biblie, dacă este la fel ca în zilele lui Avraam, când El l-a vizitat şi a arătat făgăduinţa dată bisericii. Noi ştim că sămânţa naturală a lui Avraam a căzut, dar Sămânţa împărătească, adusă prin credinţa în Cuvântul făgăduit, Se manifestă acum pe pământ. Fratele şi sora mea, noi suntem chiar la sfârşitul timpului.

Eu nu pot găsi un alt simbol. Din cauză cu nu am destul de multă educaţie, eu trebuie să mă folosesc de tablouri din Biblie. De exemplu când te uiţi la o umbră… Dacă nu mi-aş fi văzut niciodată mâna, dar i-aş vedea umbra, aş şti că am cinci degete. Aşa trebuie să facem şi noi: să privim la umbrele, la simbolurile din Vechiul Testament. Ce face Vechiul Testament? Preumbreşte timpul acesta. Isus a spus clar că Sodoma a fost o umbră, un simbol al timpului de sfârşit. Mai mult, Isus a spus că aceeaşi făgăduinţă care a fost dată în zilele Sodomei şi ceea ce s-a întâmplat atunci, se va repeta în această zi, chiar sub privirile noastre.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Să nu scăpaţi aceasta! Dacă nu vă voi mai revedea anul viitor, nădăjduiesc să vă pot întâlni acolo sus. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

După cum spun Scripturile, noi vedem împlinindu-se sub ochii noştri ultimul semn şi simbol dat de El. Astfel, putem vedea că lumea şi biserica sunt în aceeaşi stare în care au fost în zilele Sodomei, şi că cei aleşi sunt chemaţi afară din denominaţiuni. Viaţa, care mai este în locurile acelea, iese afară şi ia forma Seminţei. Să ne rugăm.

Tată ceresc, ajută-ne să ne trezim repede. Nu demult, un frate a spus că atunci când avea ochii închişi, a văzut o mulţime de oameni mergând înaintea lui. O, Dumnezeule, noi simţim că mai sunt mulţimi neatinse. Ajută-ne să ajungem şi la ele. Îngăduie să plecăm de la această convenţie cu o alarmă în inimă, ştiind că astăzi se împlineşte această Scriptură. Fă aceasta, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

(Fratele Demos Shakarian spune: „Editorul nostru Jerry Jensen, ne-a anunţat că soacra lui şi-a pierdut chiar acum cunoştinţa. El este un predicator al Evangheliei şi ştiu că această veste este foarte grea pentru el.”).

Acum ai aflat? Ei sunt aici?

(Nu. Ea este în Los Angeles şi a intrat în comă).

Distanţa nu are nici o importanţă, pentru că Dumnezeu este Omniprezent. El trebuie să fie, dacă este Dumnezeu. Cele mai mari lucrări care s-au făcut prin umila mea slujbă, au fost acelea prin telefon sau când cineva suna. Haideţi să credem cu toţii că Dumnezeu îi va vindeca pe oamenii aceştia care sunt bolnavi.

Tată ceresc, îi aducem în prezenţa Ta, prin rugăciune. Noi ştim că unul din apostolii Tăi a fost prins şi întemniţat, iar a doua zi urma să fie ucis, dar ceilalţi ucenici s-au adunat în casa lui Ioan Marcu şi s-au rugat. Şi iată că Stâlpul de Foc care a condus copiii lui Israel prin pustie, a venit în celula în care se afla Petru, a deschis toate uşile înaintea lui şi l-a condus până în stradă, eliberându-l ca să-şi poată continua lucrarea.

Noi am înţeles că soacra acestui misionar este în comă. Doamne, Tu eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci, de aceea, Te rugăm să ne asculţi rugăciunea. Doamne, Tu ai spus: „…orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit,  şi-l veţi avea.” (Marcu 11.24), de aceea, credem şi Te rugăm în Numele lui Isus să o vindeci. Fă aceasta pentru slava Numelui Tău. Noi ne-am rugat, iar acum credem că vei împlini ceea ce Ţi-am cerut. Amin.

Dumnezeu să te binecuvânteze, Ted. Să crezi împreună cu el. Amin.

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *