ANUL JUBILIAR

Bună seara, prieteni. Sunt foarte bucuros pentru că în seara aceasta pot să fiu din nou printre voi, şi pentru primirea foarte frumoasă care mi s-a făcut. Acest lucru mă face să mă simt bine.

Mie
îmi place mult să vorbesc despre El. Mama spunea că am vorbit înainte de a
umbla (voi ştiţi cum este zicala aceea), dar eu mă bucur de un lucru: mă bucur
că Dumnezeu mi-a schimbat inima, astfel încât vorbirea mea este numai despre
El. Vedeţi? Dorinţa mea este să mor vorbind numai despre El, să-L laud şi să-L
slujesc aşa cum doreşte El.

Nu
avem prea mult timp la dispoziţie, deoarece în seara aceasta avem şi Cina
Domnului, iar dacă va fi cu voia Domnului, miercuri seara vom avea un serviciu
de învăţătură.

Biblia
spune că noi trebuie să fim pregătiţi în orice clipă ca să dăm socoteală de
nădejdea care este în noi. Şi pentru mine este o mare bucurie faptul că pot
face lucrul acesta, pentru ca voi să vedeţi că posedaţi aceeaşi credinţă şi
nădejde. Credinţa care este în mine este şi în voi şi ea face din noi cetăţeni
ai Împărăţiei lui Dumnezeu.

M-a
bucurat vestea despre trezirea care are loc în Biserica Metodistă din New
Albany. Dacă sunteţi în apropierea acestor biserici, să participaţi şi voi la
adunări. Duceţi-vă acolo şi fiţi o lumină, ca să se vadă de care parte sunteţi.

Noi
suntem de partea Domnului şi dorim să fim reprezentanţii Lui alături de poporul
Său.

Aşa
cum a spus fratele Neville, miercuri seara vom avea un serviciu de învăţătură.
Dacă ştiu bine, voi aveţi o clasă de învăţătură, este adevărat, frate Neville?
(Fratele Neville răspunde: „Da!”). Aceasta este foarte bine, deoarece
învăţătura Cuvântului este aceea care zideşte Biserica.  Cuvântul spune că „Omul nu trăieşte numai
cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”
(Matei
4.4).

Azi
dimineaţă am vorbit despre faptul că Cuvântul lui Dumnezeu este neschimbător,
de aceea El trebuie să împlinească tot ce a spus.

În
timp ce fraţii cântau, m-am gândit: „Bine, dar despre ce voi vorbi astăzi?”
Atunci El mi-a zis: „Toţi sfinţii vor avea o pecete pe fruntea lor!” Vedeţi? Toţi
copiii Lui, sfinţii Lui, vor avea pecetea pe frunţile lor.

Pentru
seara aceasta m-am gândit să citesc un pasaj scurt din Evanghelii şi anume,
locul în care scrie că după ce Şi-a isprăvit cuvântarea, Isus a spus: „Astăzi
s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-aţi auzit.”
(Luca
4.21).

După
cum ştiţi, Hristos S-a născut în această lume ca Fiul lui Dumnezeu. El a fost
născut, iar la opt zile i S-a făcut tăierea împrejur. La naştere I s-a dat
numele „ISUS” în timp ce „HRISTOS” este un titlu care arată ce era El. El era
HRISTOSUL, adică UNSUL lui Dumnezeu.

Pentru
că Cina ţine mai mult, nu voi vorbi prea mult timp, ci doar atât cât va fi
nevoie ca Duhul să-Şi facă prezenţa printre noi.

De
curând am vorbit cu cineva care mi-a spus că a fost într-o casă unde se afla un
copil stăpânit de un demon. Toţi doreau ca el să fie eliberat. Voi ştiţi că
Biblia spune să ne adunăm şi să ne rugăm împreună pentru astfel de oameni.

Printre
noi se află doamna Georgie Carter care a fost vindecată cu mulţi ani în urmă,
în urma unei vedenii. Ea a fost ridicată astfel de pe patul suferinţei, din
care nu se ridicase deloc de opt ani şi nouă luni, din cauza TBC-ului. Eu m-am
dus să mă rog pentru ea (voi ştiţi povestea). Tatăl şi mama ei nu credeau în
vindecarea divină, de aceea nu m-au primit prea bine, dar fata credea şi dorea
să fie vindecată.

După
câteva zile, am avut un serviciu de botez la fratele Wright, şi fata a dorit să
fie botezată şi ea. Problema era însă că ea nu se putea ridica din pat (după
cum am spus deja, nu se mai ridicase de pe pat de opt ani şi nouă luni.).

Eu
m-am retras în pădure ca să mă rog singur, iar sora Wright a început să sune
din clopoţel ca să ştiu că cina este pregătită. Dar Domnul Isus a venit la mine
şi prezenţa Sa a fost atât de puternică încât nu am luat în seamă anunţul
clopoţelului. Afară se făcuse deja întuneric. Apoi am văzut o Lumină strălucind
printre tufişuri şi o Voce mi-a spus:

„Du-te
pe cale spre casa lui Carter.”

Frate
Wright, tu ai fost cu mine. (Aşa este, domnule). Eu am mers la casa lui Carter
şi când am ajuns acolo, Georgie a fost vindecată pe loc de suferinţa care o
ţinuse legată de pat timp de opt ani şi nouă luni. De atunci ea nu a mai zăcut
niciodată la pat.

De
curând am aflat că Georgie este bolnavă de cancer la sân. Înainte de a pleca
peste ocean, eu am simţit tot timpul o presiune, din partea Duhului lui
Dumnezeu, care mă îndemna să merg s-o văd. Când a auzit că m-am întors, ea  s-a dat jos din pat, încredinţată că Dumnezeu
va asculta rugăciunea mea şi o va vindeca. Acesta este motivul pentru care aş
vrea să vă uniţi cu mine în cerere înaintea lui Dumnezeu, ca să-i cruţe viaţa
şi să nu îngăduie să moară. El să-mi arate ce trebuie să fac când ajung acolo.

Atât
de mulţi oameni au nevoie de ajutor!

Băiatul
fratelui lui Jim Wiseheart, care obişnuia să vină pe aici, este la spital.
Tocmai m-au sunat şi mi-au spus că are „boala lui Hodgkin”. Voi ştiţi că boala
aceasta este mai rea decât cancerul.

De
curând, noi am avut un caz asemănător aici, în Tabernacol, şi după cum ştiţi a
fost vindecat. Cred că vă mai amintiţi de tânăra aceea, care era elevă la
liceu. Medicii i-au mai dat treizeci de zile de viaţă, dar ea a venit aici
împreună cu mama ei, şi-au predat viaţa lui Hristos şi au fost botezate
amândouă. Medicii o sfătuiseră pe mama ei să-i împlinească orice dorinţă, dar
să nu-i spună că va muri. Ele au venit însă aici şi Duhul Sfânt a descoperit
tot ce s-a întâmplat, după care a vindecat-o. Vindecarea a survenit imediat,
aşa că medicii nu au mai găsit nici măcar o pată pe trupul ei. Aceasta s-a
întâmplat cu doi sau trei ani în urmă. Îmi amintesc că am întâlnit-o anul
trecut, pe tânără, şi era foarte bine. Dacă nu mă înşel, între timp s-a
căsătorit şi totul este bine.

Dumnezeu
poate vindeca şi boala lui Hodgkin. El nu face nici o deosebire, ci a spus: „Eu
sunt Domnul, care te vindecă.”
(Exod 15.26). Acesta este motivul pentru
care, înainte de a intra în mesaj, aş vrea să vorbim puţin cu El.

Bunul
nostru Tată ceresc, ne-am adunat în locul acesta, nu pentru că este un loc
plăcut vederii, ci pentru că aici am gustat de multe ori binecuvântarea Ta. Noi
simţim pentru locul acesta ceea ce a simţit Iacov pentru locul acela unde a
avut o vedenie în care a văzut o scară rezemată de pământ şi al cărei vârf
ajungea la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se coborau pe acea scară, iar
Iacov a spus: „Aici este Casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!”
apoi a luat piatra pe care o pusese la căpătâi, a pus-o stâlp de aducere
aminte şi a turnat untdelemn pe vârful ei.
(Geneza 28.17-18).

Tată,
Te rog să-i binecuvântezi pe toţi cei ce s-au adunat în seara aceasta, aici, în
Casa Domnului.

Ascultă
rugăciunile pe care Ţi le facem pentru cei ce sunt bolnavi, şi ai milă de
tânărul acela stăpânit de demoni. Ne rugăm şi pentru micuţa Georgie, Doamne
Dumnezeule. Nu îngădui să fie înghiţită de moarte! Tu ai avut milă de ea acum
doisprezece sau paisprezece ani, de aceea Te rog, pe Tine, Cel care ai putut
să-i iei TBC-ul, să îndepărtezi şi cancerul din trupul ei. Tu eşti Dumnezeu, şi
noi Te iubim, Tată, şi-Ţi cerem aceasta cu o credinţă neclintită.

Priveşte
spre tânărul internat în spital, căci toate speranţele s-au dus, dar într-un
asemenea ceas, de deznădejde, Te-ai apropiat şi de Pavel şi i-ai spus: „Nu
te teme, Pavele…”
Vorbeşte din nou, Doamne! Cruţă viaţa acestui băiat! Nu
îngădui să moară, ci lasă-l în viaţă spre gloria lui Dumnezeu.

Fii
cu noi în timpul acestui serviciu, iartă-ne păcatele şi călăuzeşte lucrarea din
seara aceasta, căci o predăm în mâinile Tale şi Te rugăm să faci aceasta, în
Numele lui Isus, Fiul Tău. Amin.

Mie
îmi place mult să vorbesc despre Acela în faţa căruia am venit să ne închinăm,
despre Domnul Isus. El este atât de bun şi de îndurător faţă de noi, aşa că Îl
iubim cu toţii. O, dacă inima noastră ar putea simţi prezenţa Lui în mijlocul
nostru, căci El este aici. Duhul Sfânt, care umple cerul, pământul şi marea,
este aici ca să primească laudele şi închinarea noastră.

De
ce am venit noi în locul acesta?

Casa lui Dumnezeu este un loc de corectare.
Judecata începe de la casa Domnului.

Noi trăim într-un timp întunecos şi după călătoria
pe care am făcut-o pot spune că naţiunile mai au o singură nădejde, iar aceasta
este a doua venire a Domnului Isus.

Revenirea Lui este la fel de sigură ca prima Sa
venire. Eu cred aceasta din toată inima mea.

Aşa cum am văzut azi dimineaţă, Cuvântul Lui trebuie
să se împlinească. Cuvântul este exprimarea gândurilor lui Dumnezeu.

Dimineaţă, am citit textul din Ioan 1.1, unde scrie:
La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era
Dumnezeu.”

Deci Cuvântul a fost începutul. Înainte ca să fie
un Cuvânt, a fost gândul, iar Cuvântul este exprimarea gândului. Înainte ca
Dumnezeu să-Şi exprime Cuvântul, a gândit, iar atunci când a vorbit Cuvântul,
Acesta s-a materializat.

Cuvântul vorbit de Dumnezeu S-a materializat şi a
devenit Fiul lui Dumnezeu. El a murit ca un Nevinovat pentru cei vinovaţi, ca
să ne răscumpere şi să ne aducă înapoi, în părtăşie cu Dumnezeu. Prin jertfirea
Sângelui Fiului neprihănit al lui Dumnezeu, noi, care eram morţi faţă de
Dumnezeu, am fost aduşi din nou în prezenţa Lui.

De aceea, pe cât este de sigur că Isus a venit prima
dată ca Răscumpărător, El va veni a doua oară ca Mire pentru Mireasa Sa. Da, El
vine!

Noi ne gândim de multe ori: „Oh, a trecut atât de
mult timp şi Îl aşteptăm de ani şi ani!” Exact aşa au gândit oamenii şi înainte
de prima Sa venire, şi sunt gata s-o facă şi înainte de cea de-a doua Sa
venire, deoarece Biblia spune în 2 Petru 3.4:

…şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui?
Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la
începutul zidirii!”
Dar se va întâmpla chiar în ceasul când nu vă gândiţi!

Nouă americanilor, Dumnezeu ne va cere mult pentru
că America are Lumina adevărată a Evangheliei dar refuză să o ia în seamă!

Acesta este motivul pentru care în seara aceasta
vreau să le vorbesc creştinilor, ca să ştiţi cum aţi putea să-L întristaţi pe
Duhul lui Dumnezeu, în timpul acesta de îndurare care vă este acordat, şi cum
aţi putea fi scoşi afară din har astfel încât să nu mai aveţi parte cu Hristos
datorită unei alegeri greşite.

Ştiu că aceste lucruri sunt dure, dar uneori trebuie
să auzim şi astfel de cuvinte, ca să ne facă să apreciem mai mult îndurarea
Domnului Isus.

Astăzi, când am ieşit de la serviciul de dimineaţă,
am fost oprit de un frate care avea ceva probleme financiare. El mi-a spus:

 „Frate
Branham, eu sunt un bărbat sănătos, dar de fiecare dată mi se întâmplă câte o
nenorocire care mă trânteşte la pământ.”

„Fiecare fiu al lui Dumnezeu trebuie să fie trecut
prin încercări.”

Da, noi toţi trebuie să fim încercaţi. Nuiaua lui
Dumnezeu vine peste noi cu un singur scop: ca să ne facă desăvârşiţi. Dumnezeu
face aceasta ca să dovedească că suntem fiii Lui.

„Dar dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care
toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, nu fii!”
(Evrei 12.8).

Dacă un bărbat (sau o femeie) suportă cu răbdare
nuiaua încercării şi măcar că lucrurile par a merge spre rău, spune totuşi:
„Doamne, eu Te iubesc!” prin aceasta dovedeşte că este un copil al lui
Dumnezeu.

Aşa este. „Cine va răbda până la sfârşit, va fi
mântuit.”
(Matei 10.22).

Mie-mi place aceasta, vouă nu? (Amin!).

„Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când
treceţi prin felurite încercări,

ca unii care ştiţi că încercarea credinţei
voastre lucrează răbdare.

Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit
lucrarea.”
(Iacov 1.2-4).

Ia te uită! „Încercarea lucrează răbdare.”

Fiţi răbdători, căci nădejdea aceasta nu înşeală.
Noi toţi nădăjduim ceva în seara aceasta. Oridecâte ori trecem prin încercări,
nădăjduim, pentru că încercările ne fac răbdători în aşteptarea venirii
Domnului.

Când El va veni a doua oară, în slavă şi mărire,
marea îi va da înapoi pe morţii din ea. Trupurile putrezite ale celor adormiţi
în El, vor fi schimbate şi făcute asemenea propriului Său trup proslăvit, prin
care El Şi-a supus toate lucrurile.

Deci cum ar trebui să fim noi în seara aceasta?
Plini de bucurie şi de fericire pentru că suntem în aşteptarea măreţei zile a
venirii Domnului.

Isus este aici ca să ne vorbească din nou Cuvântul
Său, prin Duhul.

De curând am fost vizitat de un frate care mi-a
spus:

„Frate Branham, eu iubesc mult Cuvântul.”

Da, aceasta trebuie să iubim noi: CUVÂNTUL! Voi nu
vă puteţi baza credinţa doar pe ceea ce a spus cineva; credinţa voastră trebuie
să aibă o temelie. Şi ce altă temelie poate fi mai sigură decât Cuvântul lui
Dumnezeu? Cerurile şi pământul vor trece, dar Cuvântul Lui va rămâne din
veşnicie în veşnicie. El se mişcă înainte rămânând întotdeauna Acelaşi.

Ne vom grăbi acum să citim textul pentru tema din
seara aceasta, deoarece trebuie să avem şi serviciul de Cină. Fiecare bărbat,
femeie, băiat sau fată, care cheamă Numele Domnului, să stea cu inima deschisă,
pregătindu-se pentru a se apropia de Cina Domnului.

Oh, acesta este un lucru minunat!

Domnul Isus a spus în Ioan 6.54: „Cine mănâncă
trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de
apoi.”

Dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu
beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă.”
(v. 53), iar în             1Corinteni 11.29, scrie: „Căci
cine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi
vinovat de trupul şi sângele Domnului.”

Ce timp! Să ne pregătim pentru acest mare eveniment!
Cred că unul din cele mai importante evenimente din viaţa Tabernacolului este
seara împărtăşirii.

„Isus a venit în Nazaret, unde fusese crescut;
şi, după obiceiul Său, în ziua Sabatului a intrat în Sinagogă. S-a sculat să
citească, şi I s-a dat cartea prorocului Isaia…”

Observaţi că noi procedăm la fel ca El?

Isus citea Cuvântul din Scriptură, după care îşi
baza învăţătura pe cele citite. Ceea ce spunea El era uneori contrar cu ceea ce
credeau evreii, dar cu toate acestea cine Îl putea acuza, doar El era Domnul
slavei!

„Când a deschis-o, a dat peste locul unde era
scris:

„Duhul Domnului este peste Mine… ca să vestesc
anul de îndurare al Domnului.”

În urmă, a închis cartea, a dat-o înapoi
îngrijitorului, şi a şezut jos. Toţi cei ce se aflau în sinagogă, aveau
privirile pironite spre El.

Atunci a început să le spună: „Astăzi s-au
împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-aţi auzit.”
(Luca
4.16-18+19-21
).

Isaia a profeţit că Hristos va vesti „anul
de îndurare”,
cu aproape opt sute de ani înainte de venirea Sa. Acest lucru
trebuia să se împlinească întocmai, pentru că profetul spusese Cuvântul
Domnului şi El nu putea să cadă fără să se împlinească.

Noi ştim însă că deşi Isus a făcut multe lucrări
puternice, poporul nu a putut crede în El pentru că tot Isaia a spus:

Cine a crezut ceea ce ni se vestise? Cine a
cunoscut braţul Domnului?”
(Isaia 53.1).

„Inima acestui popor s-a împietrit: au ajuns tari
de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu
urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu şi să-i vindec.”

(Matei 13.15).

Isaia a spus mai dinainte că oamenii nu vor putea
înţelege minunile şi lucrările făcute de Isus Hristos înaintea lor.

Profeţia aceasta se repetă şi astăzi. Aţi ştiut
că Cuvintele lui Dumnezeu se repetă? Că merg în cicluri?

Am să vă dau un exemplu.

În Matei 2.15 este scris: „Am chemat pe Fiul Meu
din Egipt:,
se referă şi la chemarea Israelului din Egipt, pentru că Israel
este fiul lui Dumnezeu.

Deci acest verset are două planuri:

– chemarea lui Isus din Egipt;

– chemarea poporului Israel din Egipt.

Aceste Scripturi pe care le citim în seara aceasta,
îşi au împlinirea şi în zilele neamurilor.

Ei
au ochi, dar nu văd; au urechi dar nu pot auzi.

Dumnezeu
face semne şi minuni dar oamenii îşi închid pur şi simplu ochii în faţa acestor
lucruri. De ce? Pentru că aşa a spus prorocul că se va întâmpla.

După
cum ştiţi, Isaia a profeţit referitor la Isus, când a spus: „…să vestesc un an de îndurare al Domnului.” (Isaia 61.2).

De acest verset aş vrea să ne ocupăm în seara
aceasta. „Anul de îndurare” este numit în scrierile vechi „Anul jubiliar”.

În Vechiul
Testament ni se spune că la fiecare şapte ani era un an jubiliar. Atunci,
pământul era lăsat să se odihnească. În anul acela recolta creştea de la sine,
fără să fie semănată, şi tot în anul acela, fiecare sclav evreu putea să fie
liber, dacă voia.

Ştiu că
lucrul acesta este îngrozitor, dar cu câteva seri în urmă l-am putut vedea cu
ochii mei (vânzarea de oameni).

Eu am văzut
cum oamenii îşi aduceau fetele sau chiar soţiile şi le scoteau la vânzare în
piaţa de sclavi. Le dezbrăcau şi le vindeau ca sclave. Un bărbat, care se afla
în apropierea noastră dar nu făcea parte din grupul nostru, a cumpărat o femeie
drăguţă cu suma de treizeci şi cinci de dolari. După ce a achitat banii, i s-a
eliberat un certificat întocmai ca acela pe care-l primiţi când cumpăraţi o
maşină. Unele dintre acele tinere s-au vândut pentru numai zece dolari, în timp
ce altele au fost date în dar. Vedeţi, acolo unde Numele Domnului Isus Hristos
nu este respectat, fiinţa umană, şi mai ales femeile, nu sunt cu nimic mai mult
decât animalele.

O, cum ar
trebui să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru ţara în care trăim şi pentru libertatea
pe care o avem, dar este o ruşine felul în care tratăm libertatea pe care
ne-a   dat-o Domnul!

Da, ei le
vindeau ca sclave. După ce era cumpărată, acea fată putea să devină soţia sau
servitoarea stăpânului ei. Înainte ca să le cumpere, cei interesaţi se uitau la
dinţii lor, le cercetau ca să vadă dacă sunt puternice, dacă sunt fecioare,
etc. Fiecare putea să cumpere ce voia, dacă avea bani să plătească pentru ele.

Acelaşi
lucru se întâmpla în zilele legii. Oamenii îşi cumpărau sclavi, dar la şapte
ani era un an de îndurare.

Acest an de
îndurare are o mare însemnătate şi pentru oamenii de astăzi. Este un timp
măreţ!

Aceşti
sclavi erau folosiţi oriunde voia stăpânul lor: la munca câmpului sau oriunde
voia el, deoarece poseda o hârtie legală care dovedea că acel sclav îi
aparţine. Prin aceasta, el îl putea trata ca pe un cal sau oricum voia, pentru
că era sclavul lui.

Dar legea
lui Dumnezeu a lăsat ca la fiecare şapte ani să fie un an de îndurare. Când
venea acest an, preotul străbătea ţara şi suna din trâmbiţă, aducând vestea că
fiecare om care fusese vândut ca sclav are privilegiul de a fi liber. Cei ce
primeau eliberarea, puteau să se întoarcă acasă, la cei dragi ai lor. El era
răscumpărat prin har. Nu trebuia să plătească nimic. Cei dragi nu trebuiau să
plătească nimic pentru eliberarea lui. Acesta era harul lui Dumnezeu, darul
Lui.

Ce tablou
minunat!

Astăzi,
bărbaţii şi femeile din ţara noastră şi din întreaga lume, s-au vândut robi
păcatului. Ei beau, participă la jocuri de noroc, curvesc, mint, înşeală şi fac
multe alte lucruri pe care nu ar trebui să le facă. Prin aceasta, ei au devenit
sclavii Diavolului.

Nu demult,
m-am întâlnit cu o doamnă tânără şi ea mi-a zis:

„Frate
Branham, aş da orice dacă aş putea să scap de patima care este peste mine, de
băutură. Am început când eram doar o fetiţă, prin faptul că m-am împrietenit cu
un băiat căruia îi plăcea să bea. Noi am început să amestecăm băuturile şi
într-o zi am devenit sclava acestei patimi. Dacă nu beau într-o zi, simt că
înnebunesc. O, dacă aş putea să scap de acest lucru!

„Tu nu poţi
face aceasta, dar eu cunosc pe Cineva care poate rupe această legătură de peste
tine. Domnul Isus Hristos a venit ca să te facă liberă.”

Dacă
priviţi simbolul, veţi vedea că anul de îndurare se repetă din nou acum. La un
anumit interval de timp există o trezire care atinge pământul.

Nu demult
s-a încheiat o mare trezire galeză.

Nu contează
cât de mulţi Oral Roberts sau Billy Graham, care încearcă să-i adune pe oameni
laolaltă, aveţi în ţară; este nevoie de Dumnezeu ca El să aducă o trezire.

Noi
încercăm să avem o mare organizaţie a oamenilor de afaceri creştini. Acest
lucru e bun, eu nu am nimic împotriva lor. Ei încearcă să facă o asociaţie a
predicatorilor inter-confesionali. Toate acestea sunt bune, dar frate, atâta
timp cât este doar omul, nu se va alege nimic din toate strădaniile lor. Noi
avem nevoie de Duhul lui Dumnezeu, ca El să vină printre oameni.

Trezirea
din Ţara Galilor a constituit un an de îndurare pentru poporul galez. Această
trezire a început în mijlocul unui grup de oameni analfabeţi, care predicau
doar Evanghelia. Când ei au făcut aceasta, puterea lui Dumnezeu şi slava Sa s-a
revărsat peste oameni, astfel încât oamenii de afaceri mergeau la serviciu şi
după ce se aşezau la birou începeau să plângă ca bebeluşii. Da, oamenii
renunţau la întâlnirile de afaceri şi îşi închideau prăvăliile ca să se roage
lui Dumnezeu. Fermierii opreau echipele care se aflau la munca câmpului, ieşeau
toţi din câmp şi îşi ridicau mâinile spre Dumnezeu cerând îndurarea Sa peste
ei. Oamenii umblau pe drumuri vestind pretutindeni îndurarea Domnului. Da,
acolo era o trezire în plină desfăşurare.

De o
asemenea trezire are nevoie şi America în seara aceasta. Ea nu are nevoie de un
Billy Graham, nici de serviciile lui Oral Roberts. America are nevoie de un
singur lucru: de Duhul Sfânt care să se mişte printre oameni vestind anul de
îndurare. Acesta este adevărul. Noi nu avem nevoie de o nouă organizaţie; nu
avem nevoie de un nou aşezământ, ci singurul lucru care ne trebuie este Duhul
Sfânt cu puterea Sa de convingere.

Voi puteţi
predica Evanghelia până încărunţiţi, puteţi face semne şi minuni până îmbătrâniţi,
căci oamenii vor fi mişcaţi numai dacă vor fi atinşi de Dumnezeu.

Când a
început acea mare trezire, un predicator a mers jos, într-un oraş. Înainte de
intrarea în oraş era un podeţ tubular care traversa drumul. Când a ajuns acolo,
el a oprit calul şi după ce s-a urcat pe podeţ s-a rugat zicând: „Dumnezeule,
acest oraş este plin de poluare din pricina păcatului. Fă ca fiecare bărbat sau
femeie, băiat sau fată, care vor trece peste acest podeţ, să cadă sub
cercetarea Duhului Tău şi astfel să se căiască de păcatele lor.”

După ce a
spus acele cuvinte, predicatorul s-a dus şi a luat cu el un luptător al
rugăciunii şi al postului şi l-a dus sub acel podeţ. El a stat acolo zi şi
noapte, postind şi rugându-se ca Domnul să facă ceea ce ceruse.

În acel timp,
predicatorul s-a dus în oraş şi înainte de servirea mesei, a cerut permisiunea
de a se ruga. Cei prezenţi au spus: „În ordine.”

Ce a urmat,
s-a scris şi în ziare. Oamenii care treceau peste podeţul acela îşi opreau caii
şi începeau să plângă şi să se roage. Bărbaţii şi femeile, care se aşezau la
masă ca să mănânce, îşi împingeau farfuriile cu mâncare şi începeau să plângă,
să se căiască şi să se roage pentru iertarea păcatelor lor.

De o astfel
de trezire avem nevoie şi noi în seara aceasta; avem nevoie de prezenţa lui
Dumnezeu printre noi.

Noi putem
ţine o adunare, putem face semne şi minuni… Eu am putut să văd clar acest
lucru. De multe ori în adunări vin oameni care spun: „Ceea ce se petrece aici
este minunat!” pentru că ei văd cum orbii îşi capătă vederea, cum surzii aud,
etc. Dar după ce pleacă din adunare, nu-i mai vedeţi. Ei se duc înapoi, în
lume, deşi spun: „Păi, eu cred acele lucruri!”

Biserica nu
are nevoie de un nou predicator, ci are nevoie de Duhul Sfânt care să intre
printre oameni astfel încât să-i facă să flămânzească şi să înseteze după
neprihănire.

Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după
neprihănire, căci ei vor fi săturaţi.”
(Matei 5.6).

Dar Cel ce
provoacă setea şi Cel ce-o potoleşte este Duhul Sfânt.

Deci,
stăpânii aveau sclavi. Poate că-i foloseau la săpatul porumbului sau la alte
lucruri. Stăpânul putea să ia biciul şi să-şi bată sclavii cu el, zicând: „Mai
repede! Săpaţi mai repede!” fără ca cineva să-l judece pentru aceasta.

Dar de
îndată ce răsuna trâmbiţa, sclavul putea să arunce sapa şi să spună: „Din
momentul acesta nu voi mai săpa cu ea!” Stăpânul lui nu mai avea nici un drept
să-l lovească, pentru că sclavul era liber. De ce? Răsunase trâmbiţa care
aducea vestea bună. Anul de îndurare era în plină desfăşurare. Ispăşirea era făcută,
aşa că toţi sclavii puteau să plece liberi.

Oh, Doamne,
îmi amintesc când am auzit şi eu vestea bună a mântuirii, care a venit şi la
inima mea! Eram un băiat mic, un păcătos întins pe patul de spital. Doctorul a
spus: „Acest băiat mai are câteva clipe de viaţă!” dar atunci am auzit un sunet
ce venea din cer şi care mi-a spus că anul de îndurare este în toi.

Eu L-am
acceptat pe Domnul Isus, am dezlegat toate legăturile păcatului şi i-am zis
Diavolului: „Tu nu-mi mai poţi face nici un rău pentru că mi-am predat viaţa
lui Hristos Isus! Nu mă mai poţi vătăma şi biciui!” De atunci, el m-a mai
speriat de multe ori, dar nu mai este în stare să mă atingă pentru că este
numai un înşelător. Îi pot auzi biciul plescăind şi pocnind, dar aceasta nu-i
ajută la nimic. El nu mă mai poate prinde pentru că aparţin Domnului. Acesta-i
adevărul.

Sclavul
care era eliberat putea să se întoarcă la casa lui, la cei dragi ai lui, la
soţia şi la copiii lui. El era liber. Nu mai trebuia să rămână sclav.

Dar aici
este marea tragedie. Dacă omul prefera să rămână mai departe în robie, stăpânul
lui îl întreba: „Vrei să rămâi în continuare robul meu?” „Da.” Atunci sclavul
era dus în Templu şi se spunea acest lucru în auzul celor prezenţi, ca o
mărturie publică, după care preotul lua o sulă şi îi făcea o gaură în ureche.
Din acel moment, robul acela nu mai putea să fie liber niciodată. El rămânea în
slujba stăpânului său cât trăia, deoarece a refuzat să primească eliberarea
care i se oferise în dar.

Acum fiţi
atenţi!

În ultimii
patruzeci de ani, Statele Unite au fost cercetate în mod constant de puterea
Duhului Sfânt, care S-a descoperit printre oameni făcând tot felul de semne şi
minuni. Trezirea Duhului a făcut ca prostituatele, beţivii, etc. să devină
adevăraţi gentlemeni – creştini adevăraţi. Orbii   şi-au primit vederea, surzii şi-au primit
auzul, deoarece sosise anul de îndurare pentru cei bolnavi şi suferinzi, care
se aflau sub robia Diavolului. Orice boală a fost vindecată, orice neputinţă
ridicată, pentru că Duhul lucra o trezire constantă care a mers din biserică în
biserică. Dar ce a făcut America? L-a refuzat! Da, El a fost refuzat de
naţiune, de biserică şi de individ. Ei au respins îndurarea Lui.

Necazul
este că voi, prieteni, Îl întristaţi prea des pe Duhul Sfânt, iar prin aceasta
treceţi linia de separare. Voi ajungeţi la un punct în care nu mai este nici o
şansă de pocăinţă şi ca urmare veţi fi pecetluiţi în împărăţia întunericului.
Prin aceasta, nu-L veţi mai vedea niciodată pe Domnul Isus.

Nu veţi mai
avea niciodată nădejdea vieţii veşnice, ci veţi fi însemnaţi pentru totdeauna
afară din harul Său.

Ce
avertizare serioasă! Nădăjduiesc că Duhul Sfânt va pecetlui aceste cuvinte în
inimile voastre.

Voi, care
staţi pe linia de separare; voi, care v-aţi gândit de multe ori: „Mi-ar plăcea
să fiu şi eu creştin, dar nu mă pot hotărî să pornesc!” Oh, frate şi soră,
v-aţi gândit vreodată că s-ar putea ca aceasta să fie ultima seară în care ţi
se oferă şansa de a fi creştin? Poate că în seara aceasta Îl vei refuza pentru
ultima oară, căci Dumnezeu te va însemna ca lepădat.

Cuvântul
spune că în zilele din urmă vor fi numai două categorii de oameni şi că fiecare
din aceste două categorii vor primi un semn.

Fără nici o
îndoială, Semnul lui Dumnezeu este botezul cu Duhul Sfânt. Nu demult eu am
vorbit chiar aici despre acest Semn. Cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu, eu
v-am dovedit atunci că Pecetea lui Dumnezeu este botezul cu Duhul Sfânt:

„Să nu
întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru
ziua răscumpărării.”
(Efeseni
4.30).

Voi nu
puteţi fi pecetluiţi fără Duhul Sfânt, pentru că Duhul Sfânt este Pecetea lui
Dumnezeu.

Toţi cei
care nu primesc Pecetea lui Dumnezeu, vor primi semnul fiarei care este un semn
al lepădării,  respingerea Duhului Sfânt.
Înţelegeţi ce vreau să spun? (Amin).

Când vine
anul de îndurare, oamenii primesc Duhul Sfânt, dar dacă Îl refuză, Dumnezeu nu
le mai vorbeşte niciodată.

Atunci veţi
fi însemnaţi ca lepădaţi, pentru că toate simbolurile din Vechiul Testament ne
vorbesc despre Noul Testament.

Dacă tu Îl
refuzi pe Hristos, atunci când bate la uşa inimii tale, eşti în pericol să fii
însemnat la ureche.

„Credinţa vine
în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu.”
(Romani 10.17).

Dacă Îl
refuzi, Dumnezeu va pune peste urechile tale un blindaj şi astfel nu vei mai
putea auzi niciodată! Tot ce vei mai putea face, din momentul acela, este să
critici Evanghelia, iar când vei muri vei fi pierdut pentru totdeauna.

Ce timp!
Câtă vreme uşa harului este deschisă noi trăim în anul de îndurare! V-aţi dat
seama că acelaşi botez al Duhului Sfânt…(fratele Branham bate de câteva ori din
palme).

Eu am
studiat istoria cu privire la lucrarea Duhului Sfânt printre oameni, deoarece
vom lăsa pentru o vreme serviciile de vindecare la o parte şi ne vom ocupa de
predicarea Evangheliei.

Oamenii
mi-au spus mereu: „De ce nu faci asta? De ce nu faci cealaltă?” Dar primul
lucru pe care a trebuit să-l fac a fost să folosesc darul divin pentru a
câştiga inimile oamenilor. Dacă nu aş fi avut inimile oamenilor, ei nu m-ar fi
ascultat. Dar Dumnezeu a legitimat Cuvântul, aşa că ei cred. Oamenii au văzut
că lucrurile care au fost spuse s-au împlinit cuvânt cu cuvânt; au văzut
puterea lui Dumnezeu mişcându-Se printre ei şi făcând întocmai ce a spus.
Aceasta face ca ei să creadă ceea ce voi spune.

În ce
priveşte învăţătura, eu trebuie să ştiu despre ce vorbesc pentru că în ziua
judecăţii Dumnezeu mă va face răspunzător pentru fiecare cuvânt pe care-l spun.
Acesta este adevărul.

Pentru
prima dată de la rusalii încoace, botezul Duhului Sfânt a căzut cu o sută de
ani în urmă, în Rusia. Acesta este adevărul. Ei au primit botezul Duhului Sfânt
şi au fost martori la multe semne şi minuni, dar naţiunea rusă L-a refuzat.
Când au făcut aceasta, ei s-au întors împotriva lui Dumnezeu, împotriva
religiei şi au devenit comunişti; oameni reci şi duri.

Dacă nu-L
veţi asculta pe Dumnezeu, El va îngădui să vină peste voi un alt duh, care vă
va face să credeţi o minciună, pentru a putea fi condamnaţi.

Aici se
află Rusia în seara aceasta. În ochii lui Dumnezeu ea este condamnată pentru că
a refuzat să primească mesajul jubiliar al botezului Duhului Sfânt. (fratele
Branham bate de cinci ori în amvon). Prin aceasta, ei au primit o minte
blestemată care-i face să creadă o minciună, astfel încât în ochii lui Dumnezeu
sunt condamnaţi.

Următorul
loc în care a căzut botezul Duhului Sfânt a fost Turcia, dar şi turcii L-au
respins. Ei i-au răstignit, i-au aruncat în puţuri, etc. ucigând sute de armeni
care primiseră această lucrare a Duhului.

Priviţi
unde se află Turcia în seara aceasta. Anul de îndurare a trecut de ea!

Acum
priviţi America, fraţilor! Ea a avut deja 40 de ani de predicare apostolică de
modă veche – anul de îndurare. Dacă ei nu-L vor primi ca naţiune (şi mă tem că
nu o vor face), vor fi însemnaţi afară, în întuneric, în judecata lui Dumnezeu.

Toate
denominaţiunile noastre sunt bune, dar frate, Dumnezeu nu priveşte la
denominaţiuni, ci la individ. Creştinismul nu este o denominaţiune, ci este
viaţa pe care o trăieşte fiecare persoană
. Amin.

„Aşa
vorbeşte Duhul Sfânt care a scris Cuvântul lui Dumnezeu: Într-o zi America va
primi semnul fiarei, conform Apocalipsei 13, pentru că a respins Mesajul lui
Dumnezeu!
(fratele Branham
bate de trei ori în amvon). Noi ne îndreptăm spre acea zi.

Dumnezeu nu
face deosebire între naţiuni. El nu priveşte la faţa omului, ci primeşte pe
oricine se întoarce la El. Dacă o naţiune L-ar primi pe El şi ar umbla în căile
Lui, ar dăinui pentru totdeauna, dar Cuvântul spune că fiecare împărăţie a
lumii va fi distrusă la venirea Pietrei desprinse din munte, fără ajutorul
vreunei mâini omeneşti. Ea va sfărâma toate împărăţiile pământului în bucăţi,
iar Hristos va domni pentru vecie. Împărăţia Lui nu va avea sfârşit niciodată.

Aceasta
este Împărăţia lui Dumnezeu care va veni cu putere şi slavă, în timp ce restul
lumii va fi ruptă şi sfărâmată în bucăţi. De ce aceasta? Pentru că Îl resping
pe El. Naţiunile Îl resping, bisericile Îl resping, indivizii Îl resping, ceea
ce face ca Dumnezeu să poată judeca lumea; să poată judeca bisericile şi
indivizii.

Cuvântul
spune că dacă un om aude Cuvântul şi refuză să umble în Adevăr, prin aceasta
respinge Duhul Sfânt al lui Dumnezeu şi trece linia dintre har şi judecată.

Uitaţi-vă
la America: noi purtăm cele mai bune haine din lume; suntem cei mai îmbrăcaţi.
Noi avem cele mai bune maşini; noi avem cei mai mulţi bani; noi avem cele mai
mari biserici din lume; noi avem cei mai buni predicatori, dar cu toate acestea
întreaga noastră naţiune se îndepărtează încet de Dumnezeu. De ce aceasta?
Pentru că ne-am bazat credinţa pe indivizi, pe denominaţiuni şi pe naţiune.

Nu demult
am întrebat pe cineva:

„Eşti
creştin?”

„Dă-mi voie
să-ţi spun că eu sunt american şi că aparţin unei naţiuni creştine!”

Daţi-mi
voie să vă spun şi eu că acest lucru nu înseamnă nimic; este egal cu zero!

În altă zi
am întrebat-o pe o tânără:

„Eşti
creştină?”

„Eu aprind
în fiecare seară câte o lumânare.”

Ce
importanţă are câte lumânări aprinzi? Ce importanţă are faptul că aparţii
naţiunii americane? Ce importanţă are faptul că aparţii la o anumită biserică?

Cuvântul
spune: „Dacă un om nu se naşte din
nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”
(Ioan 3.5).

Aceasta
este o avertizare făcută chiar de Domnul Isus Hristos.

Prietenii
mei, voi nici nu vă daţi seama cât de mult vă iubesc! Dacă nu v-aş mustra şi nu
v-aş spune adevărul, numai ca să vă fiu pe plac, aş profita de voi şi aş fi un
făţarnic.

Dar ceea ce
vă spun în seara aceasta este avertismentul dat de Evanghelie: „Fugiţi în
Hristos! Lăsaţi totul de-o parte! Nu aşteptaţi după miss Jones ca să pornească
mai întâi ea la biserică, ci porniţi-vă chiar acum voi înşivă! Nu mai staţi pe
loc, căci s-ar putea să vină clipa când Dumnezeu vă va însemna ca păcătos, ca
rob al păcatului, pentru tot restul vieţii voastre! Nu contează care este
preţul, urmati-L chiar acum!

Cineva, o
persoană care trăia în păcat, mi-a spus:

„Dar, frate
Branham, oh, eu sunt sincer! Eu cred în Domnul Isus Hristos.”

„Dacă eşti
sincer cu adevărat, dovedeşte-o renunţând la păcatul în care trăieşti.”

„O, dar
sunt implicate atât de multe probleme…”

„Am crezut
că eşti sincer”, am replicat eu.

„Bine, dar
am făcut asta, aceea…”

Cel mai
important lucru pe care îl poate face un om este să vină urgent la Domnul Isus,
indiferent de problemele pe care mai trebuie să le rezolve. Ce este mai
important decât să fii născut din nou?

Fiecare
dintre voi ştie că într-o zi veţi fi doar un craniu şi o grămadă de oase
îngropate în ţărâna pământului. Fiecare om care stă în seara aceasta aici, se
îndreaptă spre ziua aceea. Acesta este adevărul. Cât de sinceri ar trebui să
fiţi ştiind că vă îndreptaţi spre acea zi? Înţelegeţi ce vreau să spun?

S-ar putea
ca peste o oră mulţi dintre voi să treacă deja dincolo, iar la anul pe vremea
aceasta nu va mai exista nici o bucata de carne pe oasele voastre puse în
pământ.    S-ar putea ca în următoarele
douăzeci şi cinci de minute duhul de viaţă să se retragă din trupurile voastre
şi atunci nu veţi mai putea face nimic. Starea în care te afli în clipa aceea,
va fi starea pe care o vei avea pentru totdeauna (păcătos sau salvat).

Isus a spus
că există o stare foarte periculoasă: starea de om căldicel.

El a spus
mai departe: „O, dacă ai fi rece
sau în clocot!”
(Apocalipsa 3.15).
Cu alte cuvinte: „Să fii din toată inima pentru El sau să fii împotriva Lui”.
Dacă trăieşti o viaţă de om căldicel (şi cu El şi cu lumea), aceasta nu-ţi va
fi de nici un folos. Zdrenţele neprihănirii tale personale nu te vor scăpa în
ziua judecăţii! Acesta este adevărul.

Voi
spuneţi: „Păi, eu aparţin de biserică!” Aceasta nu are nici o legătură cu
problema noastră. Eu cred că fiecare om trebuie să aparţină de biserică
(aceasta este în ordine), dar acest lucru nu are nimic a face cu salvarea.

Este
întocmai ca în povestea pe care v-am spus-o azi dimineaţă referitor la omul
care s-a dus să-L caute peste tot pe Domnul Isus Hristos deşi El era deja în
inima lui. Lucrurile pe care le-a făcut el: strigarea, vorbirea în limbi, etc.,
au fost în ordine, dar acelea sunt numai darurile lui Hristos. Important este
ca El să fie acolo.

Vedeţi? Mai
întâi trebuie să-L primiţi pe Hristos în inima voastră, apoi vor avea loc şi
acele lucruri. Dar vă daţi seama în ce impas sunteţi dacă faceţi aceasta fără
să-L aveţi pe Hristos?

Eu am văzut
păgâni strigând. Acesta este adevărul. Am văzut oameni care făceau tot felul de
lucruri ciudate, despre care voi aţi putea crede orice. Astfel, am văzut cum au
scos o funie dintr-un sac, iar după ce au făcut un fel de „hocus-pocus peste
ea, funia aceea a stat drept în sus, fără nici un sprijin. I-am văzut luând o
cobră, voi ştiţi că ea are cel mai puternic venin, i-au aruncat o cârpă peste
cap, iar după câtva timp toţi dinţii i-au rămas în acea cârpă. După aceea s-au
învârtit în jurul ei cântând o anumită muzică, iar ea li s-a încolăcit în jurul
gâtului fără să le facă nici un rău. Cobra aceea îi priveşte doar, dar nu
atacă, deşi voi ştiţi că ea este pregătită de atac în fiecare clipă şi la cea
mai mică mişcare pe care o faceţi este gata să vă ucidă.

Tot pe
păgâni i-am văzut umblând prin paturi de foc în care cărbunii erau
incandescenţi. Da, ei umblau desculţi prin foc şi nu li se întâmpla absolut
nimic, nu aveau nici cea mai mică arsură.

I-am văzut
sărind într-o groapă adâncă, plină cu cioburi de sticlă aşezate cu vârfurile în
sus. Ei alergau şi săreau peste acele cioburi, se întindeau pe ele şi se
rostogoleau, iar când ieşeau afară nu aveau nimic, nici măcar o zgârietură.

Aceea este
credinţă, frate, nu este salvarea. Nu, domnilor! Oh, acestea sunt căile
înşelătoare ale Diavolului, prin care îi amăgeşte pe oameni.

Salvarea
este o problemă personală, o lucrare care are loc între fiecare individ şi
Dumnezeul cel Atotputernic, prin Isus Hristos.

Oh,
lucrul de care am avea nevoie în seara aceasta este una din adunările de modă
veche pe care le ţineam cu ani în urmă, care să cutreiere întreaga naţiune.

Când s-a
întâmplat aceasta, oamenii s-au dus şi şi-au pus casele în rânduială,
îndreptând tot ceea ce era rău în ele. Fiecare familie a fost pusă în ordine cu
Dumnezeu. Ei au încetat cu răutatea; au încetat cu înşelăciunea; au încetat cu
minciuna şi au trăit cinstit şi cumpătat, aşa cum se cuvine unui creştin.
Aceasta este adevărata religie!

Dar ce am
făcut noi astăzi? Credinţa adevărată a fost ramificată după placul tuturor şi a
devenit asemenea unui spectacol de Hollywood. Voi ştiţi că acesta este
adevărul. Dacă mergeţi într-un loc, găsiţi o mare orchestră care cântă muzică
creştină. Oamenii se mişcă încoace şi încolo şi pretind că sunt creştini, dar
încercaţi să-i înfruntaţi şi veţi vedea ce urmează.

Cuvântul
spune că roada Duhului este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare,
bunătatea, blândeţea, credincioşia, smerenia, etc. Este adevărat? (Galateni
5.22-23).

„Când a fost
chinuit şi asuprit
(Hristos) n-a deschis gura deloc. (Isaia 53.7). Este adevărat? (Amin). Creştinismul
este viaţa pe care o trăieşte un om; este o experienţă personală a fiecărui
individ cu Dumnezeu.

Unii spun:
„Omul acesta este un creştin adevărat pentru că se roagă pentru bolnavi şi
bolnavii se vindecă!” Nu, aceasta nu înseamnă că el este un creştin! Credinţa
face orice.

O, fraţilor
din tabernacolul acesta mic, dacă aţi putea vedea minunile pe care le fac
vrăjitorii şi vracii păgâni! Ei pot imita toate semnele pe care le produce
creştinismul, şi cu toate acestea nu sunt creştini. Uitaţi-vă la vieţile lor;
priviţi ce fac ei!

Unii dintre
păgâni promovează adulterul (trăirea cu alte femei) ca religie şi cu toate
acestea fac semne şi minuni.

Dar,
fraţilor, există un lucru pe care ei nu-l pot face! Există un lucru pe care
nici un vrăjitor nu-l poate imita.
Ei pot face minuni, ca: acea frânghie
care stă în sus fără sprijin; pot să alerge prin foc; pot să vrăjească focul,
etc. dar nu pot să-i vindece pe oameni! Lucrul acesta este foarte
ciudat!

Ei pot să-i
lege pe oameni prin blesteme, şi bolile îi vor ucide, dar nu sunt în stare să
ridice blestemul şi să-i vindece.

Noi putem
vedea aceasta în toată Biblia.

Când Iane
şi Iambre i s-au împotrivit lui Moise, ei au putut aduce răni şi buboaie, dar
nu au fost în stare să le îndepărteze. Ei au putut aduce muşte şi păduchi, dar
nu i-au putut îndepărta. De ce? Pentru că Domnul este singurul care îi poate
vindeca pe bolnavi.

Păgânii pot
dansa în duhul (eu i-am văzut de multe ori); pot să facă tot felul de manevre,
dar nu sunt în stare să-i vindece pe bolnavi şi nu pot să trăiască o viaţă
creştină. Nu, ei nu pot face aceasta!

Salvarea
este o problemă personală pe care o trăieşte fiecare bărbat şi femeie,
individual. Cei salvaţi pot să deosebească toate aceste lucruri false!

Biblia
spune că „se vor ridica hristoşi
mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo să
înşele, dacă ar fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.”
(Matei 24.24).

Acesta este
adevărul. Cele două duhuri vor fi foarte apropiate. Ei vor înşela pe mulţi, dar
tot Cuvântul spune că: „Oile Mele
ascultă glasul Meu. Ele nu merg după un străin.”
(Ioan 10.5).

Oh, în ce
timp trăim! Anul de îndurare se apropie de sfârşit.

Prietene,
dacă nu-L cunoşti încă pe Hristos şi nu L-ai primit în inima ta, ascultă-mă cu
atenţie în seara aceasta!

Poate
cineva zice: „Bine, frate Branham, eu m-am simţit odată foarte bine, am dansat
în Duhul….”

Aceasta nu
ajunge!

Sau: „Păi,
m-am rugat o dată pentru un om bolnav şi el s-a vindecat!”

Nu vă luaţi
nici după aceasta!

Lucrul la
care trebuie să priveşti este că dacă Hristos e cu adevărat în inima ta, când
încercări mari şi necazuri vin peste tine, El este încă bun cu tine şi tu te
porţi întocmai ca El. Când totul îţi merge rău şi toţi sunt împotriva ta, tu
eşti încă blând şi iubitor. Aceasta este în ordine. Du-te tot înainte! Prin
aceasta, duhul vostru mărturiseşte împreună cu Duhul Lui că sunteţi fiii şi
fiicele lui Dumnezeu. Dacă aceste lucruri nu au nici un ecou în inima ta, în
seara aceasta, fii atent prietene, ca nu cumva să fii însemnat în afara Împărăţiei
lui Dumnezeu. Noi să intrăm în Împărăţia Lui!

Un om care
este însemnat în Împărăţia lui Dumnezeu este pecetluit cu Duhul Său până la
capătul călătoriei.

Să nu
întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu prin care aţi fost pecetluiţi pentru
ziua răscumpărării.”
(Efeseni 4.30).

Noi avem un obicei de modă veche în ceea ce priveşte
chemarea oamenilor la altar. Da, noi îi chemăm pe oameni sus, la altar.
Dumnezeu să fie lăudat pentru aceasta. Acest lucru bun a fost început cu ani în
urmă, de Biserica Metodistă. Această practică a fost şi este încă bună.

Dar pentru a deveni creştini nu este nevoie să
veniţi la altar. Biblia nu spune nicăieri aşa ceva. Apostolii nu i-au chemat pe
oameni la altar. Ei i-au considerat pur şi simplu credincioşi. Biblia spune că:
Toţi cei ce au crezut, au fost botezaţi.” Este adevărat? Ei au devenit
credincioşi.

Când tu ajungi la convingerea deplină că Isus
Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi crezi aceasta din toată inima ta, primeşti
încredinţarea că eşti salvat. Aceasta este tot ce vă trebuie. Apoi mărturiseşti
acest lucru cu gura. Lasă cuvintele să iasă afară şi din clipa aceea
urmăreşte-ţi viaţa.

Aşa cum grăuntele de grâu nu poate să rodească
scaieţi, tot aşa acel om nu va mai putea să aducă la suprafaţă roade rele. El
va trebui să rodească roade bune.

Isus a
spus: „Adevărat, adevărat vă spun,
că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică
şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.”
(Ioan 5.24).

Aceasta se
întâmplă pentru că aţi crezut. Voi nu vă imaginaţi, ci Îl credeţi. El a devenit
un gând în inima voastră. Următorul lucru este că Îl exprimaţi ca o mărturie.

Isus a
spus: „Oricine Mă va mărturisi
înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în
ceruri.”
(Matei 10.32). Atunci
ceva ne ancorează. Acesta este adevărul.

Problema
este că învăţăturile pe care le-am primit 
ne-au aruncat jos de pe cale. Metodiştii au fost învăţaţi că dacă ajung
într-o stare care-i face să strige, sunt sfinţi, dar noi putem vedea astăzi că
această învăţătură nu a mers prea bine. Acesta este adevărul.

Nazarinenii
au strigat, au ridicat mâinile şi au început să alerge în sus şi-n jos pe
coridoare. Văzând aceste manifestări, ei au spus: „Acesta este El!” Mulţi
dintre ei au trăit această experienţă dar când au plecat de acolo au continuat
să trăiască fiecare aşa cum a vrut, prin aceasta dovedind că nu a fost El
Acela.

Au urmat
penticostalii. Când Dumnezeu a început să reaşeze darurile în biserică, ei au
vorbit în limbi şi au spus: „Acesta este El! Noi Îl avem; toţi suntem ai Lui!”
dar mai târziu s-a văzut că nici ei nu L-au avut. Acesta este adevărul. Oamenii
vorbesc în limbi şi cu toate acestea trăiesc cum vor.

Frate,
lucrul de care ai nevoie este să fii sigur că-L ai pe ISUS! Eu cred că
strigatul este în ordine; cred în sfinţire. Da, eu cred în sfinţire, dar nu în
sfinţirea mea, ci în sfinţirea Lui. Când Duhul Sfânt vine şi mă sfinţeşte este
sfinţirea Lui, nu a mea. Eu sunt un păcătos, dar El este Domnul.

Eu cred în
sfinţire şi în strigare; cred că un om care este născut  din nou va avea o experienţă deosebită. Acesta
este adevărul. Eu cred în vorbirea în limbi şi în tălmăcirea limbilor; cred în
vindecarea bolnavilor şi în prorocii; cred în minuni, dar toate acestea trebuie
să vă urmeze după ce L-aţi primit pe Domnul Isus Hristos.

Oamenii
spun: „Când un om strigă, „Îl are pe Isus!” Dacă cineva proroceşte, Îl are!”
dar nu este adevărat! Dacă ai un măr, nu înseamnă că ai tot pomul. Vedeţi? Tu
ai un atribut al mărului, un dar al lui. Şi tocmai aceste învăţături au cauzat
necazul. Dar când Hristos este primit în inimă, toate celelalte lucruri urmează
de la sine.

Chiar acum
ne apropiem de sosirea iernii. Toţi copacii îşi vor pierde frunzele, cu
excepţia bradului. El îşi va păstra frunzele. Când vine primăvara, nu este
nevoie ca voi să mergeţi şi să daţi jos frunzele moarte ca să crească altele.
Voi trebuie să lăsaţi doar ca viaţa nouă să intre în inimile voastre, iar ce
este vechi va cădea de la sine.

Acesta este
creştinismul!

A-L primi
pe Hristos nu înseamnă… Eu i-am auzit pe mulţi oameni spunând: „Glorie lui
Dumnezeu! Odată am înjurat de cădea căciula de pe capul omului respectiv, dar
acum m-am lăsat de lucrul acesta. Prin aceasta ştiu că sunt creştin!”

Nu, nu prin
aceasta dovedeşti că eşti creştin! Nu, domnule.

Alţii spun:
„Eu m-am lăsat de băut.” Acesta este un lucru bun, dar faptul că te-ai oprit să
mai bei este un lucru moral. A-l primi pe Hristos înseamnă că El locuieşte în
inima ta. Aceasta face ca tu să mori pentru lucrurile lumii, fiindcă Hristos
trăieşte în tine. Înţelegeţi? S-ar putea ca voi să încetaţi cu băutura, cu
fumatul şi cu toate acestea să nu fiţi un creştin.

Aţi putea
ţine toate cele zece porunci şi cu toate acestea să nu fiţi un creştin, pentru
că dacă cele zece porunci ar fi avut putere să vă salveze, n-ar mai fi trebuit
să moară Hristos pentru voi. Dar Isus a murit ca să vă dea Viaţa veşnică şi voi
tocmai de această Viaţă aveţi nevoie. Aveţi nevoie ca Duhul Sfânt să locuiască
în voi, şi nu de ţinerea legii sau de alte lucruri. Toate acestea sunt fapte,
iar Cuvântul spune că noi am primit mântuirea prin har, nu prin fapte.

Dacă L-aţi
primit pe Domnul Isus în inima voastră, înseamnă că sunteţi în pace cu El.
Priviţi în urmă şi vedeţi viaţa voastră.

O să vă
spun care este felul de creştin care-mi place.

Oamenii
merg pe stradă şi spun: „Îl vezi pe omul acela? Este un creştin. Eu nu merg la
biserica la care merge el, dar pot spune că e un creştin adevărat pentru că
l-am văzut la înghesuială.”

„O vezi pe
femeia de acolo? Da, domnule, ea nu este la fel de populară ca celelalte, dar
pot să spun că e o creştină adevărată.”

Tot oraşul
va spune: „Omul acela este un creştin!”

De ce?
Pentru că îl vor cunoaşte. Biblia spune că tu eşti pecetluit.

Aţi sigilat
vreodată ceva? Când se pune sigiliul, hârtia sau obiectul respectiv este presat
pe ambele părţi.

Ei te văd
venind şi te văd mergând, este adevărat? Tu eşti un creştin pecetluit cu Duhul
lui Dumnezeu. Oamenii ştiu ce ai fost tu. Acesta este adevărul. Dar acum, ai
fost presat, marcat, sigilat. Acum eşti pecetluit în Împărăţia lui Dumnezeu.

Dacă hârtia
aceasta este pecetluită de un notar public, care şi-a pus numele pe ea şi a
semnat-o, este valabilă cât timp o posedaţi. Este adevărat? Tot aşa, dacă un om
este născut din nou, din Duhul lui Dumnezeu, dacă e un credincios adevărat, nu
unul prefăcut, şi este umplut cu adevărat cu Duhul lui Dumnezeu, acel om este
pecetluit până în ziua răscumpărării. El va fi asemenea lui Hristos, astăzi,
mâine şi în fiecare zi. În încercări, el va fi asemenea lui Hristos. În
necazuri, El va fi asemenea lui Hristos. În lipsuri, în bucurie, el va fi
asemenea lui Hristos. Peste tot unde îl vezi, sau unde o vezi, ei sunt asemenea
lui Hristos, pentru că sunt pecetluiţi prin Duhul Sfânt. Înţelegeţi ce vreau să
spun? Acela nu este duhul vostru, ci Duhul Lui.

Frate şi
soră, nu te juca prea mult cu Dumnezeu căci s-ar putea să vină timpul când
îndurarea Lui va trece de uşa ta. Atunci vei fi dus la stâlpul diavolului, vei
fi însemnat la ureche şi nu vei mai putea auzi niciodată Evanghelia glorioasă.

Cineva
întreabă: „Ce vrei să spui cu aceasta?” Ea nu îţi va mai fi de nici un folos.

Ştiţi ce
este hula împotriva Duhului Sfânt? Este respingerea Cuvântului.
Acesta este adevărul.

Atunci când
L-au respins pe Hristos, ei L-au hulit pe Duhul Sfânt. L-au numit Beelzebul şi
au spus că lucrează cu Beelzebul. Isus le-a spus adevărul, dar ei nu L-au
primit.

Când unui
om i se prezintă Adevărul şi el refuză să Îl primească, prin aceasta îşi
semnează condamnarea. Acesta este adevărul.

Astfel,
dacă voi nu Îl cunoaşteţi în seara aceasta pe Domnul, ca bunul şi iubitul
vostru Salvator, ci aţi avut doar o mică experienţă cu El, n-aţi vrea să-L
primiţi? Nu este obligatoriu să veniţi la altar.

Ascultaţi-mă
o clipă cu atenţie. Dacă am primit trecere înaintea voastră ca frate al vostru.
Dacă credeţi că sunt slujitorul lui Dumnezeu, lăsaţi-mă să vă spun ceva. Dacă
credeţi că Dumnezeul cel Atotputernic mi-a vorbit, fiţi atenţi la ceea ce vă
voi spune.

Nu
lăsaţi soarele să apună peste voi până când nu aveţi ancorată în inimile
voastre siguranţa că sunteţi creştini, că sunteţi în legături de pace cu
duşmanii voştri, că sunteţi împăcaţi cu Dumnezeu.

În Romani
5.1 este scris: „Deci, fiindcă
suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul
nostru Isus Hristos.”

Dacă
aveţi ură împotriva vreunui vecin care v-a făcut rău, sau împotriva altcuiva,
dacă nu puteţi să-l iubiţi în inima voastră, îndepărtaţi repede acea stare de
peste voi! Voi trebuie să-i iubiţi pe cei ce vă urăsc. Dacă-i iubiţi numai pe
cei ce vă iubesc, să ştiţi că sunteţi la fel ca lumea. Voi nu trebuie să
acţionaţi într-un anumit fel pentru că aşa vă cere religia, ci pentru că

 aşa vă îndeamnă inima voastră.

Zilele
trecute v-am cerut să vă rugaţi pentru mine. Eu am început să-i critic pe
oameni: felul în care se îmbracă femeile, etc. dar nu vreau să fac aceasta
pentru că este greşit. Mărturisesc în faţa voastră că sunt greşit. Eu am văzut
predicatori care au mers afară şi s-au purtat într-un fel care este condamnat
de Scriptură, aşa că am spus: „Lucrul acela este greşit!” Cine sunt eu să-i
judec? Dumnezeu este Judecătorul lor. Domnul să îndepărteze acest duh de
judecată de peste mine. Lăsaţi-mă să fiu ca Domnul Isus.

Nu uitaţi
că într-o zi nu veţi mai avea ocazia să veniţi la biserică.

De câte ori
plec pentru câtva timp, când mă întorc soţia mă întreabă:

„L-ai
cunoscut pe Cutare sau pe Cutare?”

„DA.”

„Ai auzit
că a murit zilele trecute?”

De curând a
trecut şi un bun prieten de-al meu din copilărie. Will Edgar King. Noi am
crescut împreună, am dormit împreună, am locuit împreună, am pescuit împreună
şi am fost prieteni buni. Era un tânăr robust, care a fost vindecat o dată de
Domnul, dar într-o zi a căzut jos şi a murit instantaneu de atac de cord.  Cine s-ar fi gândit vreodată că Will Edgar
King, care era mai tânăr decât mine cu opt sau zece ani, va sfârşi în felul
acesta? Era un bărbat tânăr şi sănătos, care avea o soţie minunată şi trei sau patru
copilaşi. El a fost şeful tuturor supermarketurilor  din sud. Avea o poziţie socială bună, o casă
frumoasă şi o familie sănătoasă, dar s-a dus uite aşa (fratele Branham pocneşte
din degete).

Acum,
sufletul lui este în mâinile lui Dumnezeu, care-l va judeca după dreptate.

În seara
aceasta noi stăm aici, dar numai Dumnezeu ştie unde vom fi mâine dimineaţă.

Dacă nu
sunteţi în ordine cu El, acum, în timp ce ne rugăm, spuneţi în inimile voastre
(nu pentru mine, nici pentru cei din jur, ci pentru voi) înaintea lui Dumnezeu:

„Doamne
Isuse, până acum m-am jucat doar, dar în seara aceasta simt în inima mea că a
venit timpul să Te primesc pe deplin ca Salvatorul meu. Acesta este motivul
pentru care doresc ca din clipa aceasta să privesc ţintă spre Calvar şi să
trăiesc o viaţă creştină adevărată.

Să ne
rugăm:

Tată
ceresc, noi Te iubim şi ne încredem în Tine. Ca slujitor al Tău, ştiu că într-o
zi va trebui să stau înaintea Ta ca să răspund pentru fiecare cuvânt pe care
l-am spus. Înaintea Ta stau aceşti bărbaţi şi femei, care sunt gata să facă tot
ce le spun…………………………………………………………………….

…Doamne, Tu
ştii cât îmi este de greu să le spun aceste cuvinte aspre: că ei trebuie să Îl
primească pe Hristos sau vor fi respinşi.

Tată, fă ca
ei să ştie că eu îi iubesc cu o dragoste dumnezeiască şi că nu vreau să îi rănesc
sau să-i jignesc, ci doresc să-L primească pe Fiul Tău Isus Hristos, care va
sta pentru ei în ziua judecăţii.

Tată,
rugăciunea mea este să-i primeşti pe toţi. Eu nu le-am cerut să-şi ridice
mâinile, dar ştiu că în locul acesta sunt mulţi care doresc să umble alături de
Tine. Ei vor să ţi se predea. Da, ei o fac chiar acum. Prin credinţă, eu ştiu
că ei pun de-o parte orice piedică şi zic: „Pentru că ştiu că viaţa aceasta e
atât de trecătoare, începând din seara aceasta vreau să trăiesc numai pentru
Domnul Isus!”

Ajută-i,
Doamne, ca începând din seara aceasta să umble chiar aşa.

Priveşte,
Tată, şi spre cei ce se vor apropia de Cina Domnului. Tu ai spus că cei ce fac
aceasta cu o inimă sinceră vor fi înviaţi de Tine în ziua de apoi şi vor primi
viaţa veşnică. Îngăduie aceasta, bunule Tată, căci Te rugăm în Numele lui Isus,
Fiul Tău. Amin.

N-am să vă
întreb câţi dintre voi s-au predat pe deplin Domnului. Eu însumi am făcut
aceasta în inima mea şi  am zis: „Doamne,
ia duhul de judecată de peste mine.”

Eu nu-i
judec pe oameni pe faţă, dar în inima mea spun, mai ales dacă văd o femeie care
nu este îmbrăcată corect: „Oh, nu este îngrozitor?” Nu spun nimănui aceasta, ci
o gândesc în inima mea. De fapt este treaba ei cum se îmbracă. Ea este liberă
să aleagă cui vrea să-i slujească. Nu ar trebui să se poarte aşa, pentru că
Hristos a plătit preţul pentru salvarea ei, dar poate că ea nu înţelege încă
aceasta.

Acesta este
motivul pentru care nu trebuie s-o judec. Aceasta este treaba lui Dumnezeu. Eu
sunt la amvon ca să predic Evanghelia lui Dumnezeu cât pot de bine, iar de
restul se va îngriji El. Domnul să vă binecuvânteze, prieteni.

În câteva
minute vom începe serviciul de împărtăşire. Câţi dintre voi cred în
împărtăşire? (Amin). Vă mulţumesc. Acest lucru ni l-a cerut să-l facem chiar
Domnul Isus, şi noi trebuie să-l facem până va veni El. Ne-ar plăcea să  staţi împreună cu noi toţi aceia care credeţi
că acesta este Adevărul. Dacă nu, vom elibera imediat adunarea pentru ca cei ce
doresc, să poată pleca. Eu m-aş bucura să rămâneţi cu noi ca să vedeţi cum luăm
noi Cina.

Aţi ştiut
că acest lucru este în legătură şi cu vindecarea divină?

După ce
Israelul a mâncat mielul, paştele Domnului, care era un simbol spre Hristos, a
călătorit timp de 40 de ani prin pustie şi în mijlocul lui nu a fost nici măcar
o singură persoană slabă.

Împărtăşirea
este un semn al credincioşilor.

Vom citi
pentru aceasta din 1Corinteni 11, începând de la versetul 23:

„Căci am
primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume că, Domnul Isus, în noaptea în
care a fost vândut, a luat o pâine.

Şi, după ce
a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi, acesta este
trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea
Mea.”

Tot astfel,
după cină, a luat paharul, şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în
sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.”

Pentru că
ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi
moartea Domnului, până va veni El.”

Nu este
minunat acest lucru? Vestiţi moartea Lui până va reveni!

„De aceea,
oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul acesta în chip nevrednic, va fi
vinovat de trupul şi de sângele Domnului.”

„Ce
înseamnă aceasta, frate Branham?”

Dacă
veniţi aici şi luaţi Cina Domnului, apoi mergeţi afară şi trăiţi o viaţă
diferită de aceea pe care ar trebui s-o trăiască un creştin, prin aceasta
aduceţi ocară şi batjocură asupra cauzei Evangheliei Domnului Isus Hristos.
Înţelegeţi? Dacă eşti creştin, vino, iar dacă nu, stai deoparte!

Priviţi!

„Fiecare să
se cerceteze dar pe sine însuşi şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea
din paharul acesta.”

Şi acum
versetul 29:

„Căci cine
mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul
Domnului.

Din pricina
aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm.

Dacă ne-am
judeca singuri, n-am fi judecaţi.

Dar dacă
suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi o dată cu
lumea.”

 Întotdeauna când mâncăm din această pâine şi
bem din acest pahar, să ne examinăm fiecare şi să spunem: „Sunt vrednic să fac
aceasta?” Nu, eu nu sunt vrednic, dar Hristos din mine mă învredniceşte s-o
fac, căci Îl iubesc şi mărturisesc tuturor despre El. Ştiu că nu sunt
desăvârşit, şi nu voi fi niciodată cât voi trăi în lumea aceasta, dar dragostea
pe care o am pentru El mă face să trăiesc pentru El. Eu nu merg afară ca să
chefuiesc sau ca să fac alte lucruri care ar putea aduce batjocură asupra
Numelui Său.

Ştiu că
dacă fac ceva rău, sunt pedepsit de El. De ce face aceasta? „Ca să nu fim osândiţi o dată cu lumea.”

Există o
mare diferenţă între credincios şi necredincios. Dumnezeu face o deosebire.

Amintiţi-vă
că în Egipt credincioşii erau în interior (sub ce?) sub sânge. Mielul a fost
omorât, iar sângele lui a fost uns pe ambii stâlpi ai uşii şi pe pragul de sus
al casei. Vedeţi unde a fost pus? „Pe pragul de sus al uşii.” (Exod 12.7), adică pe tocul uşii prin care
trebuiau să treacă pentru a intra în casă.

Ştiţi ce
simbolizează aceasta? Crucea pe care urma să fie omorât Mielul lui Dumnezeu.
Simbolul Mielului era pus pe uşciori şi pe
uşă. Fiecare izraelit care intra sub acel sânge nu mai avea voie să mai iasă
afară. Ei se aflau sub sânge şi nu mai aveau voie să plece de acolo decât
atunci când le poruncea Dumnezeu s-o facă. Simbolul lui Hristos.

„Căci
printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt
sfinţiţi.”
(Evrei 10.14).

Pentru
ei nu mai este cale de întoarcere. Ei nu mai pot să facă asta sau cealaltă. Tu
mai poţi aluneca, mai poţi greşi, dar te pocăieşti şi mergi mai departe. Când
Hristos sfinţeşte un suflet omenesc şi-l umple cu Duhul Sfânt, el este protejat
pentru totdeauna. Ia te uită! Atunci voi nu mai aveţi dorinţa de a păcătui.
„Închinătorul odată curăţit, nu mai are dorinţa de a păcătui!” El este sfinţit
pentru totdeauna. De ce? Pentru că
„printr-o singură Jertfă, El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce
sunt sfinţiţi.”

Lumea este
moartă pentru voi, nu vă mai pasă de ea. Toată atenţia şi dorinţele voastre
sunt îndreptate spre lucrurile de sus.

Dacă spuneţi
că sunteţi creştini şi totuşi trăiţi o viaţă lumească, veţi fi pedepsiţi de
Dumnezeu ca să nu fiţi judecaţi o dată cu lumea.

„Astfel,
fraţii mei, când vă adunaţi să mâncaţi, aşteptaţi-vă unii pe alţii.

Dacă-i este
foame cuiva, să mănânce acasă pentru ca să nu vă adunaţi spre osândă.

Celelalte
lucruri le voi rândui când voi veni.”
(1Corinteni 11.33-34).

Observaţi
ce spune Pavel aici? Corintenii nu au înţeles problema împărtăşirii. Ei au mers
acolo, iar unii s-au chiar îmbătat la masa Domnului. Ei au mâncat şi au băut,
făcând toată lucrarea într-un mod greşit. Aceasta l-a determinat pe Pavel să
spună: „Dacă-i este foame cuiva,
să mănânce acasă.”
Iar când vă
adunaţi împreună  să sărbătoriţi Cina
Domnului, aşteptaţi-vă unii pe alţii!

Dacă
printre voi este vreun frate care, după părerea voastră, nu ar trebui să ia
Cina, să nu mergeţi la el ca să-l opriţi! După ce se termină serviciul, sau
într-o seară, duceţi-vă acasă la el şi spuneţi-i: Iartă-mă, frate, poate că
sunt greşit, dar zilele trecute te-am văzut beat pe stradă.”
(sau orice altceva aţi văzut).     „Te-am văzut cu o femeie care nu este
soţia ta, iar acum ai luat Cina. Eu te iubesc, frate, de aceea aş vrea să
mergem împreună pe genunchi ca să rezolvăm această problemă.”

Vedeţi?
Aşteptaţi-vă unii pe alţii. Faceţi-vă servicii unii altora. Nu vă consideraţi
mai mari sau mai buni decât fratele vostru! Dimpotrivă, încercaţi şi vedeţi cât
de mici puteţi fi!

Eu am auzit
adesea zicala: „Să nu fii niciodată mare în proprii tăi ochi!” Dacă eşti mare,
aceasta să fie în ochii lui Dumnezeu.

Fii mic în
ochii tăi! Fiecare om care se smereşte, va fi înălţat de Dumnezeu, dar cei care
se ridică singuri, vor fi smeriţi de Dumnezeu. Vedeţi? Fiţi smeriţi!

Cineva
spune: „Bine, dar eu ştiu că…” El este fratele meu, de aceea doresc să fiu
slujitorul lui. Cuvântul spune să ne slujim unul celuilalt; să ne iubim unul pe
celălalt.

Noi
obişnuiam să cântăm mai demult un cântec (nu ştiu dacă vi-l mai amintiţi):

Binecuvântată
să fie legătura care leagă

Inimile
noastre prin iubirea creştină.

Părtăşia în
acelaşi gând

Este ca cea
de sus.

Când ne
despărţim unul de altul,

Aceasta ne
aduce durere lăuntrică,

Dar noi tot
vom fi uniţi în inimă

Şi sperăm
să ne întâlnim din nou.

Când am
vizitat catacombele Saint Angelo, acolo erau o mulţime de morminte (pe o
distanţă mai mare de o milă), iar într-un colţ erau nişte morminte micuţe de
copii.

De acolo am
plecat şi am vizitat vechiul amfiteatru, unde romanii îi ardeau pe rug şi îi
aruncau la lei pe creştini. Eu am putut să văd acele locuri amenajate pe unde
ieşeau leii când li se dădea drumul peste creştini. Privindu-le, m-am gândit:
„O, Isuse, sunt o creatură atât de nevrednică…” Fraţii mei şi-au pecetluit
mărturia de credinţă cu propria lor viaţă, fiind ucişi de lei, etc. şi aceasta
pentru cauza lui Hristos.”

Când m-am
întors, am văzut pe cineva care a ridicat vechea cruce zgrunţuroasă de pe
Calvar. Privind-o, am început să fredonăm cântarea:

Pe un deal,
departe de tot,

A stat o
cruce veche, zgrunţuroasă,

Simbolul
suferinţei şi ruşinii.

Privind
istoria omenirii vedem că este udată de sângele martirilor Domnului Isus
Hristos. Gândindu-mă la toate acestea, mi-am zis: „Cât de neînsemnate sunt
necazurile noastre pe lângă ale lor!” Poate suntem şi noi batjocoriţi şi
arătaţi puţin cu degetul, când plecăm în vreo călătorie misionară. În ce mă
priveşte, eu sunt de multe ori ca o minge de fotbal lovită de toţi cei din jur,
dar ce contează aceasta? Şi cei care au fost înainte de mine, au fost loviţi.
Oamenii i-au batjocorit şi i-au numit într-un fel sau altul. Eu am de predicat
Evanghelia Domnului Isus Hristos pe care-L iubesc. Am un ţel şi doresc ca
atunci când voi ajunge la capătul drumului, să pot spune împreună cu fiecare
dintre voi: „M-am luptat lupta cea
bună…”

Dorinţa mea
este să stau la amvon până în clipa când voi pleca dincolo. Ştiu că într-una
din aceste zile, voi predica ultimul meu mesaj şi voi face ultima chemare la
altar. Atunci mă voi ruga pentru ultima persoană bolnavă. Aş vrea să mor cu
Biblia în mână, chemând Numele Domnului Isus Hristos.

Aş vrea ca
atunci să pot spune: „M-am luptat
lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa…”
(2Timotei 4.7).

Preaiubiţii
mei fraţi şi surori, dacă este ceva în viaţa voastră, ceva contrar voii lui
Hristos, haideţi s-o mărturisim, apoi veniţi şi luaţi Cina Domnului. Să ne unim
inimile în unitatea de credinţă creştină astfel încât Domnul nostru Isus, să
vadă cât de mult Îl iubim. Faceţi aceasta în timp ce ne rugăm.

Cred că vor
veni pe secţiuni… este adevărat, frate? (fratele Neville spune: „Da!”). Aş vrea
ca bătrânii să vină în faţă ca să ne ajute. Frate Neville, tu începi din partea
aceea? Bine. Fraţii să vină în ordine.

Veniţi şi
luaţi Cina cu noi. Suntem bucuroşi că faceţi aceasta împreună cu noi. (fratele
Branham împarte pâinea şi vinul).

………………………………………………………………………………………….
Sunt sigur că noi toţi putem spune în seara aceasta că ne bucurăm pentru că
suntem creştini. (Amin). Lucrarea pe care tocmai aţi făcut-o este veche de
aproape 2000 de ani. Înainte de plecarea Sa, Domnul Isus ne-a poruncit să facem
aceasta până când va veni El.

În Ioan
6.54, El ne-a dat asigurarea că „cine
mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în
ziua de apoi.”

Această
făgăduinţă îmi dă nădejde, după ce am văzut religiile false ale lumii cu
închinarea la soare, cu închinarea la idoli, cu concepţiile lor greşite despre
o fiinţă supranaturală. Privind Cuvântul Său însă, eu pot să văd cât este de
neschimbător! Şi Cel care a dovedit că este neschimbător, ne-a dat această mare
făgăduinţă: că ne va învia în ziua de apoi.

Acum voi
mai citi ceva ce trebuie făcut. Să deschidem la Ioan 13.2:

„În timpul
cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon,
gândul să-l vândă,

Isus, fiindcă
ştia că Tatăl îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit şi
la Dumnezeu Se duce,

S-a sculat
de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar, şi S-a încins cu
el.

Apoi a
turnat apă într-un lighean, şi a început să spele picioarele ucenicilor, şi să
le şteargă cu ştergarul cu care era încins.

A venit
deci la Simon Petru. Şi Petru I-a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?”

Drept
răspuns Isus i-a zis: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după
aceea.”

Petru I-a
zis: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!” Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl
Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.”

„Doamne”,
i-a zis Simon Petru, „nu numai picioarele, dar şi mâinile şi capul.”

Isus i-a
zis: „Cine s-a scăldat, n-are trebuinţă să-şi spele decât picioarele, ca să fie
curat de tot; şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi.”

Căci ştia
pe acel ce avea să-L vândă; de aceea a zis: „Nu toţi sunteţi curaţi.”

După ce
le-a spălat picioarele, Şi-a luat hainele, S-a aşezat iarăşi la masă, şi le-a
zis: „Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu?”

Voi Mă
numiţi Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt.

Deci, dacă
Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru,    
v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele
unii altora.”

Pentru că
Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu.

Dacă ştiţi
aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceţi…”

Aceasta
este o rânduială pe care tabernacolul acesta o împlineşte de douăzeci şi ceva
de ani, de când există. Noi am făcut întotdeauna spălarea picioarelor.
Baptiştii au   făcut-o înainte de
penticostali, iar penticostalii au preluat-o de la ei. Şi noi îl ducem mai
departe. Astfel, în seara aceasta suntem aici tocmai ca să împlinim această
rânduială.

Noi vom
merge în camera numită camera de rugăciune, în timp ce doamnele vor merge în
altă cameră.

În ce-i
priveşte pe străini, dacă ei sunt cetăţeni împreună cu noi ai Împărăţiei lui
Dumnezeu, şi nu au mai făcut niciodată până acum acest lucru, noi îi invităm să
vină să aibă părtăşie cu noi şi să se unească cu noi în împlinirea acestei
porunci a Domnului. Dacă nu aţi mai făcut-o niciodată până acum, suntem
bucuroşi că o faceţi împreună cu noi. Dacă nu puteţi rămâne cu noi în
continuare, pentru că vă grăbiţi acasă, puteţi pleca. Ne bucurăm că aţi stat cu
noi până acum.

Îmi cer
scuze pentru că mi-am întrerupt predica şi pentru alte greşeli pe care le-am
făcut, poate, fără să-mi dau seama. Eu nu sunt de prea mult timp predicator şi
cred că cu timpul Domnul mă va ajuta în aceste probleme.

După
perioada de odihnă pe care o voi avea în vest, nădăjduiesc să mă întorc iarăşi
aici şi atunci aş vrea ca împreună cu fratele Neville să ţinem o trezire de
modă veche, prin predicarea Cuvântului.

Astăzi
tocmai am întâlnit pe cineva care mi-a spus că doreşte să fie botezat jos, la
râu.  Sunt bucuros să botez pe oricine
doreşte şi oriunde vrea.

Vreau să vă
spun că la Tabernacolul Branham sunteţi bine veniţi cu toţii. Noi nu suntem o
denominaţiune şi nu avem nimic împotriva lor, dar în ce ne priveşte, nu
suntem denominaţiune. Noi nu avem membri în locul acesta, ci suntem o părtăşie
de fraţi şi ştim că Sângele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne curăţă de
toată fărădelegea noastră.

Până ne vom
reîntâlni, dorim ca harul şi pacea Domnului să fie cu voi. Mă rog ca Domnul să
îndepărteze orice boală din mijlocul vostru şi să vă dea o călătorie bună şi
sigură.

Nădăjduiesc
să ne reîntâlnim miercuri seara.

Păstorul de
aici va elibera imediat adunarea, după ce ne va conduce în  rugăciune.

(Fratele
Neville se roagă. Serviciul continuă, în camere separate, cu spălarea
picioarelor).

– Amin –