AMNEZIE SPIRITUALĂ

Birmingham – Alabama

Doamne eu cred, Doamne eu cred

Totul e posibil, Doamne eu cred.

Haideţi să rămânem puţin în picioare ca să citim din Cuvântul Domnului. Să deschidem la cartea prorocului Amos, capitolul 3, începând de la primul verset.

Aş vrea să le mulţumesc surorilor Juanita, Anna Jean şi Moore, pentru acel cor minunat prin care mi-am adus aminte de vremea când mergeam împreună în campanii de evanghelizare. Eu şi fratele Jack propovăduiam, iar ele cântau. Pe atunci erau nişte fetişcane de vreo 16 ani, iar acum cred că sora Anna Jean are cinci copilaşi, iar sora Juanita este şi ea mama a doi copilaşi. Acum suntem mai aproape de apusul soarelui decât atunci. Nu mai avem mult şi totul se va termina, fiindcă în curând va sosi ziua slăvită a venirii Lui.

Vom citi din Amos 3.1-8:

„Ascultaţi cuvântul acesta, pe care-l rosteşte Domnul împotriva voastră, copii ai lui Israel, împotriva întregii familii pe care am scos-o din ţara Egiptului!

„Eu v-am ales numai pe voi dintre toate familiile pământului: de aceea vă voi şi pedepsi pentru toate nelegiuirile voastre.”

Merg oare doi oameni împreună fără să fie învoiţi?

Răcneşte leul în pădure, dacă n-are pradă? Zbiară puiul de leu din fundul vizuinii, dacă n-a prins nimic?

Cade pasărea în laţul de pe pământ, dacă nu i s-a întins o cursă? Se ridică laţul de la pământ fără să se fi prins ceva în el?

Sau sună cineva cu trâmbiţa într-o cetate fără să se înspăimânte poporul? Sau se întâmplă o nenorocire într-o cetate fără s-o fi făcut Domnul?

Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci.

Leul răcneşte: cine nu se va speria? Domnul Dumnezeu vorbeşte: cine nu va proroci?”

Să ne plecăm capetele. Doamne Isuse, am venit şi în seara aceasta ca să avem părtăşie în jurul Cuvântului Tău. Te rugăm să ne deschizi ochii ca să putem înţelege textul citit şi să-Ţi aducem slavă şi onoare. Revarsă binecuvântările Tale peste noi, pentru că ne-am pus toată nădejdea în Tine. Vindecă-i pe cei bolnavi şi neputincioşi şi mântuieşte-i pe cei pierduţi. Întăreşte-i pe cei care sunt slabi, atât în trup cât şi în duh şi binecuvântează-ne cu prezenţa Ta în mijlocul nostru, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

În seara aceasta aş vrea să vorbesc despre tema „Amnezie spirituală.”

Nu uitaţi că mâine, începând de la ora 2.00 după-amiază, avem adunare de rugăciune pentru bolnavi, şi aşteptăm lucrări mari din partea Domnului.

Băiatul meu va împărţi numere de rugăciune şi poate lua parte la adunare oricine doreşte să ne rugăm pentru el. Credem că Domnul ne-a pregătit clipe minunate pentru mâine.

Celor care sunt veniţi din alte oraşe, vreau să le amintesc că aici sunt multe biserici în care se propovăduieşte Evanghelia deplină, aşa că sunteţi bineveniţi în oricare din ele.

Tocmai am discutat cu fratele Jackson, care a fost păstor la o fostă biserică metodistă din apropiere. Câţi dintre voi au legături cu Tabernacolul? Să vă văd mâinile. Suntem foarte bucuroşi să vă avem printre noi. Aceasta este adunarea cea mai apropiată de Indiana, la care am fost în ultima vreme. Dacă va fi cu voia Domnului, ne gândim să ne întoarcem în curând ca să ridicăm un cort şi să vorbim despre cele şapte Trâmbiţe.

Nu uitaţi adunarea de mâine, de la ora 2.00. Următoarea serie de adunări va începe săptămâna viitoare, la Tampa, Florida.

După cum am spus deja, în seara aceasta aş vrea să vorbesc despre tema „Amnezie spirituală.” Textul citit se referă la vremea când în Samaria era o mare bogăţie. Israelul se luase după neamuri şi cunoscuse o mare înflorire, dar bogăţia nu este întotdeauna semnul binecuvântării duhovniceşti, ci uneori este chiar invers. Oamenii cred că dacă ai o mulţime de bunuri lumeşti eşti binecuvântat de Dumnezeu, dar acest lucru nu este adevărat, fiindcă de multe ori este tocmai invers.

Noi nu ştim prea multe despre prorocul Amos; nu ni se spune de unde venea dar, conform Scripturii, era un proroc ales de Dumnezeu.

Samaria era una din marile zone turistice din vremea aceea, aşa cum sunt astăzi Miami, Los Angeles sau Hollywood. Îmi închipui că Amos nu mai fusese niciodată într-o cetate atât de mare, înţesată de turişti şi de păcate, dar acum fusese trimis acolo cu Cuvântul Domnului, deoarece toţi predicatorii din cetatea aceea se depărtaseră de Cuvânt şi de mulţi ani nu mai avuseseră printre ei nici un proroc.

Şi iată-l pe Amos urcând dealul Samariei sub razele fierbinţi ale soarelui. Mi-l pot imagina cum privea soarele cu ochii îngustaţi; un bărbat cu chelie şi barbă căruntă, neinteresat de frumuseţile care atrăgeau atât de mulţi turişti, ci se gândea în ce declin moral ajunsese cetatea care cândva fusese a Domnului.

Noi nu ştim prea multe despre acest proroc, nu ştim de unde venea, fiindcă de obicei, prorocii îşi încep lucrarea necunoscuţi şi dispar în acelaşi fel. Nu ştim de unde vin şi nici încotro se duc; nu ştim nimic despre ei, doar că au fost ridicaţi şi trimişi de Dumnezeu.

Dacă îl priveai pe Amos, nu dădeai nici doi bani pe el, însă acest bărbat Îl avea pe „Aşa vorbeşte Domnul!” şi după părerea mea, acesta este lucrul cel mai important.

El mergea în Samaria ca să-şi înceapă lucrarea. Sunt sigur că nu era nimeni de partea lui, pentru că nu avea carnet de membru şi nici împuternicire de la vreo biserică. Nu avea nici o scrisoare de recomandare care să arate de la care grupare venea, dar ceea ce avea el era Cuvântul Domnului pentru cetatea aceea.

Dacă Amos ar putea face o călătorie în timp, până în zilele noastre, oare ar fi primit cu bucurie în oraşul acesta? Oare l-am primi sau l-am trata exact ca ei? Spun aceasta pentru că oraşele noastre se află în acelaşi declin moral, iar oamenii sunt la fel de afundaţi în păcat ca oamenii din vremea aceea. Cum şi-ar începe el lucrarea? La ce biserică  s-ar duce şi cine l-ar ajuta? El nu avea nimic care să arate de unde venea; nu avea nimic altceva decât pe „Aşa vorbeşte Domnul,” pentru cetatea aceea.

Stricăciunea şi decăderea morală în care i-a găsit pe oamenii de acolo era foarte mare, iar femeile ajunseseră la fel de stricate ca femeile din zilele noastre, mai ales cele din Statele Unite. Astfel, dacă Dumnezeu le cerea ceva, ei făceau exact invers. Cetatea era renumită pentru dansurile care se desfăşurau pe străzi şi pentru femeile imorale care îşi dădeau jos hainele de pe ele. Desigur, acesta era considerat un spectacol de zile mari, dar astăzi este o imagine cotidiană, ceva normal. Aşteptaţi să vină vremea caldă şi nu va mai trebui să mergeţi la nici un spectacol, deoarece femeile vor ieşi pe stradă oricum şi oricând. Să vă fie ruşine celor care faceţi aceasta! Cum de nu vă este ruşine de voi înşivă?

De curând am vorbit despre problema aceasta cu o femeie, iar ea mi-a zis: „Bine, frate Branham, dar toate femeile fac aşa!” „Aşa-i, dar noi nu trebuie să ne comportăm ca ceilalţi oameni, deoarece nu suntem ca ei,” am răspuns eu.

Îmi amintesc că o altă femeie mi-a zis: „Frate Branham, eu port numai pantaloni lungi, nu iau niciodată pantaloni scurţi.” „Aceasta este şi mai rău, pentru că Dumnezeu a spus că femeia care se îmbracă cu haine bărbăteşti este o urâciune înaintea Lui.” Acesta este adevărul.

O altă femeie mi-a zis: „Bine, dar nici nu se mai vând astfel de haine!” Este adevărat, dar se vând maşini de cusut şi stofă, aşa că nu există nici o scuză. Ce este înăuntru în inimă este şi pe dinafară în îmbrăcăminte. Astfel se descoperă totul.

Aşadar, cetatea de care vorbim ajunsese putredă din punct de vedere moral, iar predicatorii se temeau să spună ceva împotrivă.

Şi iată că bătrânul proroc urca dealul ca să le spună: „Aşa vorbeşte Domnul: curăţaţi-vă, căci dacă nu faceţi aceasta veţi merge în robie!” Şi a trăit să-şi vadă prorocia împlinită.

Amos a prorocit în zilele lui Ieroboam al II-lea, un om josnic care lucra pentru interesele altor naţiuni, şi a spus: „Chiar Dumnezeul căruia pretindeţi că îi slujiţi, vă va nimici.” Şi a făcut-o.

Dacă Amos ar fi în seara aceasta în Birmingham, ar spune aceleaşi lucruri bisericilor: „Chiar Dumnezeul căruia pretindeţi că îi slujiţi, vă va nimici într-o zi.” Eu nu mă refer la biserica de aici, dar aceste benzi vor face ocolul lumii şi, ţineţi minte, ce v-am spus este Adevărul.

Mă întreb ce a simţit Amos când a văzut în ce hal decăzuse poporul lui Dumnezeul la care fusese trimis.

Oare dacă ar veni la noi, l-am primi? Oare l-am ajuta să-şi facă lucrarea? Am face tot ce ne stă în putinţă să-l ajutăm şi să-l ascultăm? Oare ne-am pocăi dacă ne-ar spune că trebuie să ne întoarcem la Cuvântul Domnului şi să trăim aşa cum spune El? Oare ce ar face surorile noastre? Şi-ar lăsa părul să crească dacă le-ar învăţa aceasta Amos? El ar propovădui aceasta pentru că este cuvântul lui Dumnezeu.

Oare ce ar face bisericile cu diaconii care au fost căsătoriţi de trei sau patru ori? Oare ce le-ar spune bărbaţilor care îşi lasă soţiile să se îmbrace cu pantaloni scurţi şi să iasă aşa în grădină, sub privirea tuturor? Ce le-ar spune el acestor oameni? Cu siguranţă i-ar mustra din toată inima. Dacă L-ar avea pe „Aşa vorbeşte Domnul,”  nu ar putea să facă altceva.

Amos i-a găsit pe locuitorii acelei cetăţi grav bolnavi de o boală numită „amnezie spirituală,” boală de care suferim şi noi astăzi.

De unde ştia Amos ce urma să se întâmple? Fiind proroc, el cunoştea diagnosticul „bolii” şi urmările ei. Dacă un medic examinează o tumoare şi constată că a cuprins tot organismul, ştie că acel bolnav nu mai are nici o şansă şi va muri. Aceasta este tot ce urmează să se întâmple dacă nu intervine Dumnezeu.

Când te uiţi la un oraş, la un popor sau la o biserică şi vezi că oamenii de acolo s-au îndepărtat de Dumnezeu, nu există alt diagnostic decât păcatul, iar plata păcatului este moartea. Diagnosticul acela dovedeşte că oamenii aceia se îndreaptă spre moarte. Când oamenii se îndepărtează de Dumnezeu, nu mai ascultă de Cuvântul Lui şi nu-L mai vor, există o singură sentinţă: „Sufletul care păcătuieşte, acela va muri.” (Ezechiel 18.20).  Necredinţa vă desparte de Dumnezeu. Acesta este adevărul.

Când a văzut boala acelei cetăţi, Amos a ştiut care vor fi urmările ei.

Amnezia este o boală care te face să nu  ştii cine eşti. Acesta este un lucru neobişnuit, care nu se întâmplă prea des. Este o boală care apare în urma unui şoc. Uneori, soldaţii se întorc din război cu această boală. O altă cauză a amneziei poate fi îngrijorarea. Aceasta nu duce la nimic bun, aşa că puneţi-o deoparte şi luaţi în locul ei credinţa.

Cineva mi-a spus odată:  „Dacă ai afla că mâine dimineaţă vei fi împuşcat, nu te-ai îngrijora?” „Nu, nu cred.”

„Cum aşa?”

„Pentru că îngrijorarea n-ar face decât să înrăutăţească situaţia.”

„Dar la ce ţi-ar folosi credinţa?”

„Credinţa poate să mă elibereze.”

Aşa este. Îngrijorarea nu duce la nimic bun, dar credinţa are o putere foarte mare. Prin urmare, aveţi credinţă!

Un alt lucru care poate cauza amnezia este oscilarea între două concepţii diferite. Astfel, ajungi să-ţi pierzi raţiunea, să-ţi pierzi minţile şi să nu mai ştii cine eşti. Poţi să mergi, poţi să mănânci şi aşa mai departe, dar nu mai ştii cine eşti. Ai aceeaşi educaţie şi înţelepciune pe care o aveai şi înainte, doar că nu mai ştii de unde vii, cine eşti şi unde locuieşti. Aceasta este amnezia.

În viaţa aceasta, noi suntem legaţi de soţiile noastre prin legătura căsătoriei. Gândiţi-vă cât ar fi de groaznic să nu-ţi mai aduci aminte cu cine te-ai căsătorit, cine este soţia ta, cine sunt copiii tăi, cine sunt părinţii tăi, cine sunt vecinii. Ar fi cu adevărat îngrozitor.

Oamenii se deosebesc de animale prin inteligenţă. Ele nu au suflet şi nu gândesc, ci se conduc după instincte. Noi suntem tot un fel de animale – mamifere superioare, animale cu sânge cald, însă ceea ce ne face diferiţi este  că avem un suflet şi o conştiinţă care ne spune ce este bine şi ce este rău.

Amnezia te poate face asemenea lui Nebucadneţar, care s-a umflat atât de tare de mândrie, încât Dumnezeu l-a făcut să creadă că era animal. Da, timp de şapte ani a avut inima unui animal, „a fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului, până i-a crescut părul ca penele vulturului şi unghiile, ca ghearele păsărilor.” (Daniel 4.33).

Înţelegeţi? Aceasta era o amnezie, aşa că a uitat că era împărat; a uitat că era om şi fiindcă credea că este un animal, s-a purtat ca atare.

Acest lucru se întâmplă şi astăzi. Astfel, uneori uităm ce înseamnă o biserică creştină şi ne purtăm ca cei din lume. Acesta este simptomul amneziei spirituale. Când nu te mai porţi ca un creştin şi eşti ca oamenii din lume, primeşti o inimă ca a lor.

După cum ştiţi, Israelul a umblat pe căile neamurilor şi a ajuns într-o stare jalnică, iar prorocul Amos a fost trimis să-i avertizeze şi să-i scoată de acolo pe cei care voiau să iasă.

Prin harul Său, Dumnezeu l-a ales pe Israel dintre toate familiile pământului, le-a dat ţara cea mai bună, case pe care nu le zidiseră, gospodării pe care nu plătiseră nimic, grâu pe care nu-l semănaseră, fântâni pe care nu le săpaseră, biruinţe pe care nu le câştigaseră şi har pe care nu-l meritaseră. Da, Dumnezeu a făcut toate acestea pentru ei, fiindcă îi alesese şi îi iubea.

El ne spune în Biblie că l-a găsit pe Israel ca pe o fată ce zăcea în propriul ei sânge, dar după ce s-a îndurat de ea, a spălat-o şi a curăţat-o, dar după ce s-a îmbogăţit, a căpătat amnezie spirituală, aşa că a uitat de unde îi veneau toate lucrurile pe care le avea.

Cred că acesta este un tablou al Statelor Unite din zilele noastre, deoarece ţara noastră suferă de aceeaşi boală. Astfel, avem biserici mari şi puternice, suntem un popor mare şi puternic, suntem milioane de oameni, dar am uitat de unde ne vin toate aceste lucruri pe care le avem.

Israelul era într-un stadiu foarte grav al bolii. Dumnezeu a fost foarte bun cu ei, i-a scos din mijlocul acelor popoare păgâne, i-a despărţit de ele şi i-a pus în slujba Lui însuşi. Dar ce s-a întâmplat? El spune că a luat o vie dintr-o ţară şi a sădit-o în altă ţară, a îngrijit-o şi a apărat-o ca să dea rod bogat, dar după toate acestea, via a uitat de unde îi veneau toate binecuvântările.

Aşa este şi poporul lui Dumnezeu din zilele din urmă: a uitat ce înseamnă mărturia unui creştin. Oamenii s-au îmbolnăvit din nou de amnezie şi au uitat tot: au uitat cine sunt şi ce înseamnă sfinţenia şi Legea Domnului, iar femeile se comportă la fel ca cele din lume.

Biserica lui Dumnezeu, poporul Lui, a fost întotdeauna un popor despărţit de ceilalţi, un popor deosebit, chemat afară, sfânt, o preoţie împărătească ce aduce, ca jertfă duhovnicească lui Dumnezeu, roada buzelor ce dau slavă Numelui Său.

Dumnezeu a chemat Biserica şi a despărţit-o de lume, tocmai pentru acest scop, aşa că i-a dat o Lege şi i-a pretins să fie sfântă: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”. (1Petru 1.16). Fără sfinţenie nici un om nu Îl poate vedea pe Dumnezeu, pentru că aşa a spus El.

Pe acest popor l-a chemat Dumnezeu afară, ca să fie cum Îl voia El, dar ei au uitat Legile Lui, au uitat ce înseamnă moralitatea. Femeile israelite se purtau la fel ca cele dintre neamuri, dar cu toate acestea, fiecare dintre ele se aştepta să fie însărcinată de la Duhul Sfânt ca să-L aducă pe lume pe Mesia. Purtarea lor era îngrozitoare.

Vreau să mă opresc puţin aici, ca să vă spun că exact acelaşi lucru se întâmplă astăzi printre oamenii care pretind că sunt creştini. O, dacă aţi înţelege aceste lucruri!

Odată am citit o poveste scrisă pe vremea sclavagismului din Sud. În vremea aceea, sclavii se vindeau la târguri, aşa cum ai vinde o maşină veche. Erau stăpâni de sclavi care îi cumpărau şi făceau comerţ cu ei, aşa cum fac unii comerţ cu maşini sau cu alte mărfuri. Aceşti sclavi erau foarte departe de ţara lor natala, de Africa. Burii îi răpeau de acolo, îi aduceau în insule, apoi îi treceau clandestin în Statele Unite şi îi vindeau.

Sărmanii sclavi erau foarte necăjiţi pentru că fuseseră luaţi din ţara şi căminele lor şi aduşi aici, deoarece ştiau că nu-şi vor mai vedea niciodată soţia sau soţul, părinţii sau copiii. Şi pentru că erau foarte mâhniţi, stăpânii lor îi biciuiau ca să-i facă să muncească.

Şi iată că într-o zi, un comerciant de sclavi s-a dus pe una din acele plantaţii şi a văzut o mulţime de sclavi care munceau. El l-a întrebat pe stăpânul lor:

„Câţi sclavi ai.”

„Cam o sută,” a răspuns stăpânul.

„Ai vreunul de vânzare sau pentru schimb?”

„Da, am.”

„Arată-mi-i şi mie, te rog.”

S-au dus pe plantaţie să-i vadă, iar comerciantul a observat că era nevoie ca sclavii să fie bătuţi tot timpul ca să muncească. Dar, la un moment dat, a văzut un tânăr care nu trebuia să fie bătut. El stătea drept, cu pieptul scos şi cu bărbia sus. Când l-a văzut, comerciantul i-a zis stăpânului:

„Aş vrea să-l cumpăr pe sclavul acesta.”

„Acesta nu este de vânzare,” a răspuns stăpânul.

„Atunci spune-mi de ce este atât de deosebit de ceilalţi sclavi? Este şeful lor?”

„Nu, este sclav ca toţi ceilalţi.”

„Atunci îi dai mâncare mai bună?”

„Nu! Mănâncă împreună cu toţi ceilalţi sclavi.”

„Atunci de ce este atât de deosebit de ceilalţi?”

„Şi eu mi-am pus multă vreme această întrebare, dar într-o zi am aflat că în ţara de unde vine, tatăl lui este şeful tribului, împăratul. Chiar dacă este străin aici şi atât de departe de casă, el ştie că este fiu de împărat şi ca urmare, se poartă ca un fiu de împărat.”

Când am auzit această poveste, m-am gândit: „Dacă un negru din Africa face aceasta pentru că ştie că tatăl lui este împăratul tribului, cum ar trebui să se poarte un creştin născut din nou, al cărui Tată este Împăratul cerului şi al pământului?

Noi ar trebui să ne purtăm ca nişte creştini adevăraţi! Aşa ar trebui să ne îmbrăcăm, aşa ar trebui să vorbim şi aşa ar trebui să trăim, fiindcă chiar dacă suntem străini aici, noi suntem fiii şi fiicele Împăratului.

Dar în loc să avem o asemenea purtare, noi suntem la fel de căzuţi ca Israelul din zilele lui Amos şi ne purtăm întocmai ca ei. Ei uitaseră Legile lui Dumnezeu care spuneau: „Să nu preacurveşti, să nu pofteşti nevasta altuia…” etc. Uitaseră toate acele porunci şi nu le mai voiau, deoarece doreau să fie ca restul lumii, aşa cum se întâmplă şi cu biserica de astăzi.

La un moment dat, israeliţii au cerut un împărat care să-i conducă, dar prorocul Samuel, care fusese trimis de Dumnezeu la ei, le-a zis:

„V-am spus vreodată ceva în Numele Domnului şi nu s-a întâmplat întocmai?”

 „Nu, nu ne-ai spus,” au răspuns ei.

„V-am cerut mâncare sau bani?”

„Nu, Samuel, n-ai făcut aceasta, dar cu toate acestea vrem să avem şi noi un împărat.”

Şi Dumnezeu i-a zis lui Samuel: „Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi va spune, fiindcă nu pe tine te leapădă, ci pe Mine Mă leapădă ca să nu mai domnesc peste ei.” (2 Samuel 8.7).

Biserica de astăzi este în aceeaşi situaţie. Ei nu îi mai vor pe prorocii lui Dumnezeu, nu mai au nevoie de ei, iar dacă ar merge vreunul să le ducă Cuvântul, nu L-ar primi. La un asemenea grad de putreziciune se ajunge atunci când biserica îşi dă mâna cu lumea. Atunci, oamenii nu mai vor lucrurile duhovniceşti, nu-L mai vor pe „Aşa vorbeşte Domnul,” ci vor numai ceea ce le place lor. Vor să spună că sunt creştini, dar trăiesc la fel ca cei din lume.

Aceasta este amnezia spirituală. Da, exact aceasta este! Oamenii au uitat cine sunt şi ce ar trebui să facă.

Dacă ar merge astăzi un proroc la israeliţi, l-ar respinge în acelaşi fel. Pe vremea lui Samuel, această boală era într-un stadiu foarte avansat, iar astăzi este la fel. Ei nu mai au nici o legătură cu lucrurile duhovniceşti, pentru că nu au vrut să primească Cuvântul, Evanghelia. Au fost cuprinşi de boala păcatului şi le-a plăcut aceasta.

Păcatul este foarte plăcut pentru inima nepocăită, pare bun pentru o minte neînnoită, neîntoarsă la Domnul, dar în realitate este calea spre moarte, deoarece Cuvântul spune că „plata păcatului este moartea.” (Romani 6.23), aşa că, „cine seamănă vânt, va secera furtună,” după cum scrie în Osea 8.7.

Semnele duhovniceşti sau mesagerii trimişi de Dumnezeu nu mai prezentau nici un interes pentru ei. Femeile îşi permiteau să le râdă în faţă şi să le spună: „N-avem nevoie să ascultăm asemenea prostii!”

Oare nu se repetă şi în zilele noastre această stare? Ce este aceasta? Aceeaşi amnezie spirituală. Ei au uitat că Dumnezeu şi Cuvântul Său sunt una şi că El nu Se poate schimba.

În aceste zile, s-a ridicat prorocul, le-a dat un semn duhovnicesc şi a făcut cunoscut Glasul lui Dumnezeu, care îl trimisese, dar ei au râs şi şi-au bătut joc. Cunoaşteţi vechea zicală: „Nebunul dă cu barda în Dumnezeu!” Aceasta face amnezia spirituală: îi pune pe oameni în situaţia de a nu mai avea nici un fel de sensibilitate şi nici un fel de dorinţă după lucrurile duhovniceşti.

Luaţi o adunare cu adevărat duhovnicească, în care Duhul Sfânt vindecă bolnavii şi descoperă tainele inimii şi  puneţi-o în mijlocul tuturor acestor biserici, apoi priviţi ce se va întâmpla. În câteva minute, toţi vor ieşi de acolo şi vor pleca, pentru că ei nu au nici o legătură cu asemenea lucruri şi nici nu vor să aibă. Dorinţa lor este să asculte discursuri intelectuale, dar când este vorba despre puterea învierii lui Isus Hristos şi despre Duhul Sfânt, nu vor să audă nimic, nici să aibă legătură cu asemenea lucruri, pentru că ele îi osândesc şi îi aprind cu Focul pe care ar trebui să-L cunoască.

Desigur, nici o pedeapsă nu este plăcută, dar dacă eşti de acord să o primeşti supus, mai târziu te vei bucura de roadele acestei pocăinţe.

Noi ştim că atunci când oamenii sunt cuprinşi de amnezie spirituală, ajung într-o stare foarte rea. Aşa a fost atunci şi aşa este şi acum.

Fiecare om trebuie să ştie cine este şi de unde vine, iar viaţa lui dovedeşte chiar aceasta. Da, frate, tu eşti ori în Hristos, ori afară, fiindcă nu poţi fi pe jumătate în Hristos şi pe jumătate afară, deoarece nu există nici un om beat-treaz şi nici o pasăre neagră-albă. Ori eşti mântuit, ori eşti pierdut; ori eşti sfânt, ori eşti păcătos, iar atitudinea ta faţă de Cuvântul lui Dumnezeu arată clar cine eşti.

Cuvântul lui Dumnezeu dovedeşte că botezul cu Duhul Sfânt este şi astăzi acelaşi ca la Cincizecime, iar Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Atitudinea ta faţă de aceste adevăruri dovedeşte dacă ai sau nu amnezie spirituală. Aşa este. Nu contează că eşti diacon sau chiar predicator, fiindcă şi ei se pot îmbolnăvi. Amnezia spirituală este o boală contagioasă care poate cuprinde întreaga comunitate.

Dacă eu sunt american, trebuie să fiu ca naţiunea mea. Ascultaţi-mă cu atenţie!

Dacă m-am născut în această ţară, sunt un cetăţean al ei şi mă identific cu ea. Astfel, sunt aşa cum este ea: trebuie să-i port şi ruşinea şi onoarea. Tot ce reprezintă această ţară, mă reprezintă şi pe mine, fiindcă m-am identificat cu ea. Amin.

Aş vrea să înţelegeţi bine aceste lucruri. Eu m-am identificat cu această ţară, din momentul în care am devenit cetăţean american, aşa că tot ce reprezintă ea şi tot ce o reprezintă, mă reprezintă pe mine, fiindcă trebuie să fiu o parte din ea. Dacă sunt cetăţean american, sunt o parte din America şi sunt aşa cum este ea. Eu nu trebuie să uit niciodată aceasta.

Dacă vreau să rămân un adevărat cetăţean american, trebuie să ţin minte că sunt ceea ce este ţara mea, pentru că mă identific cu ea. Trebuie să lupt pentru ea, să mor pentru ea şi să susţin tot ceea ce susţine ea. Eu sunt ceea ce este naţiunea mea şi lupt pentru aceleaşi cauze pentru care luptă ea. Dacă vreau să fiu un american adevărat, trebuie să lupt pentru ea şi s-o reprezint, fiindcă sunt o parte din ea. Tu nu poţi să-i faci rău ţării mele, fără să-mi faci rău mie. Dacă vorbeşti împotriva ei, vorbeşti împotriva mea. Să nu uitaţi niciodată aceasta, pentru că dacă uitaţi, înseamnă că aţi fost atinşi de amnezie. Dacă nu poţi fi o parte din America, nu eşti cetăţean american, deoarece tu trebuie să fii aşa cum este America. Aceasta este ţara mea şi eu trebuie să fiu părtaş la tot ceea ce ţine de ea. Eu sunt ceea ce este, a fost sau va fi ea. Ca american, am debarcat la Plymonth Rock împreună cu strămoşii mei şi am călărit cu Paul Revere, ca să-mi înştiinţez ţara de pericolele care o pândeau. Dacă sunt un american adevărat, am fost şi eu acolo. Înţelegeţi ce vreau să spun? Am traversat îngheţatul Delaware cu George Washington şi cu soldaţii lui desculţi. Am fost acolo pentru că m-am identificat cu această naţiune. Ce a făcut Washington la Delaware a fost o parte din mine, pentru că eu m-am identificat cu el. Am stat lângă Stonevall Jackson atunci când toţi îl întrebau: „Cum poţi sta ca un zid de piatră, când vrăjmaşii roiesc în jurul tău?” Acest tânăr sfios cu ochi albaştri, a bătut cu piciorul în pământ şi a spus: „Nu iau nici măcar o înghiţitură de apă, fără să-I mulţumesc Atotputernicului Dumnezeu pentru ea!” iar eu trebuie să stau ca un zid de piatră, asemenea lui, pentru că am fost acolo cu el.

Ca american, am traversat râul Delaware, am luptat şi am înălţat steagul pe Insula Guane. După ce mii de soldaţi americani şi-au dat viaţa, eu am fost cu cei câţiva care au ridicat steagul şi m-am identificat cu acel steag. Fiecare dintre noi am făcut aceasta. Toţi cetăţenii americani au fost reprezentanţi de steagul care a fluturat pe insula Guane. Când am auzit că au ridicat steagul acela, mi-au curs lacrimi pe obraji, pentru că eram acolo.

Eu sunt tot ce este ţara mea. Slava ei este slava mea, iar ruşinea ei este ruşinea mea. Dacă ea a făcut lucruri ruşinoase, trebuie să suport ocara pentru ele, iar dacă primeşte onoare, sunt onorat împreună cu ea pentru că mă identific cu ea. Un american trebuie să suporte şi ruşinea şi onoarea Americii, aşa că mă identific cu tot ce a fost, cu tot ce este şi cu tot ce va fi ea cândva.

Exact la fel este şi cu un creştin adevărat. Noi nu trebuie să uităm aceste lucruri. Eu sunt tot ce a fost El, pentru că El este în mine şi eu sunt în El. Fiecare creştin adevărat a fost în El atunci când „stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie,” înainte de întemeierea lumii.

Noi am fost cu Dumnezeu, în nemurire, cu zece milioane de ani înainte de întemeierea lumii. Dacă am Viaţa veşnică, am fost cu El când „stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie.” Am fost cu El când l-a chemat pe Avraam la şaptezeci şi cinci de ani şi pe Sara la şaizeci şi cinci şi le-a spus că vor avea un fiu, şi am fost acolo şi când Şi-a împlinit făgăduinţa. Am fost cu Avraam când au venit încercările şi le-am biruit împreună cu el. Orice creştin adevărat a fost acolo! Da, am fost cu el când s-a urcat pe munte ca să-l jertfească pe Isaac şi am fost cu el când a apărut berbecul.

Am fost cu Iosif când a fost respins de fraţii săi pentru că era un om duhovnicesc, iar ei erau fireşti. Am fost cu el atunci când a trebuit să îndure răutatea fraţilor săi. Ce a fost el, sunt şi eu şi ce sunt eu a fost şi el, deoarece toţi suntem una în Hristos Isus. Am fost cu Iosif în groapă, am fost cu el în închisoare şi am fost cu el când a fost pus la dreapta lui Faraon. Noi, trebuie să ne identificăm cu el.

Am fost cu Iacov în noaptea când s-a luptat cu Îngerul Domnului şi m-am luptat cu El. Ştiu prin ce a trecut, pentru că sunt fratele lui şi m-am luptat împreună cu el.

Am fost cu Moise când s-a dus în Egipt şi am fost cu el la rugul aprins.

Dacă eşti un creştin adevărat, te identifici cu toţi eroii Bibliei. Să nu uitaţi aceasta

Am fost cu Moise atunci când tot poporul s-a ridicat împotriva lui. Am fost cu el când a ridicat mâna şi a păşit înainte, iar Marea Roşie s-a despărţit în două ca să treacă el şi poporul. Chiar atunci eram identificat în Hristos şi chiar în ceasul acela am fost cu Moise. Orice creştin adevărat, orice credincios, trebuie să se identifice în felul acesta. Să nu uitaţi niciodată aceasta, pentru că dacă uitaţi, dovediţi că v-aţi îmbolnăvit de amnezie spirituală şi aţi uitat cine sunteţi.

Eu am fost cu Ilie în zilele lui Ahab, când poporul a trebuit să se decidă pe cine vrea să urmeze: pe Dumnezeu sau pe Baal. Noi toţi am fost cu el pe muntele Carmel, atunci când a trebuit să se facă alegerea, pentru că facem parte din Trupul aceluiaşi Dumnezeu din care face parte şi el. Iar dacă facem parte din acelaşi Trup, nu trebuie să uităm că am fost acolo împreună cu el. Aşa este.

Eu am fost cu David când a fost respins chiar de fraţii săi, iar dacă sunteţi creştini, aţi fost şi voi acolo, pentru că trebuie să vă identificaţi cu el în momentele grele ale respingerii. Am fost cu tinerii evrei în cuptorul aprins, atunci când focul nu i-a putut atinge din cauza prezenţei Celui de-al patrulea Om.  Am fost cu Daniel în groapa cu lei, atunci când Îngerul Domnului a venit la el.

Şi fără îndoială, am fost cu Isus pe Calvar, fiindcă trebuie să mă identific cu El şi să mor cu El. Orice creştin trebuie să moară cu Domnul pe Calvar. Dacă nu mori împreună cu El, nu poţi fi al Lui. Dar eu am fost acolo şi am murit împreună cu El.

Apoi am fost cu El în dimineaţa de Paşti, când a înviat din morţi şi m-am ridicat din mormânt împreună cu El. Da, fiecare credincios a fost acolo, iar acum stau în locurile cereşti în Hristos Isus, fiindcă prin El am biruit toate puterile iadului. Fiecare creştin este acolo, fiindcă trebuie să ne identificăm cu El.

În aceste zile din urmă, eu sunt identificat cu El şi cu lucrarea Lui, împreună cu mulţi alţi creştini. El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, de aceea m-am identificat cu lucrarea Lui de astăzi. Eşti şi tu pe această cale? Crezi în ea? Umbli pe ea?

Fiţi atenţi! El a spus: „…cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu…” (Ioan 14.12). Atunci poţi să te identifici cu El? Când vine ocara asupra Cuvântului, poţi să rezişti şi tu aşa cum a rezistat El? Eu m-am identificat cu El. Am fost cu El în ziua cincizecimii şi am fost cu ucenicii în camera de sus, când au primit botezul Duhului Sfânt.

Biserica a ajuns într-un asemenea grad de amnezie spirituală, încât unii oameni nici măcar nu cred în existenţa Duhului Sfânt. Vedeţi unde a ajuns biserica? Acesta este un caz foarte grav de amnezie spirituală. Înţelegeţi?

Ei au uitat că atunci, demult, Isus Hristos a fost pe pământ. Au uitat cine era El; au uitat toate aceste lucruri, iar acum cred că El a fost întemeietorul unei religii, un proroc sau un om bun. Au uitat că El era Dumnezeu şi că este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Biserica este grav bolnavă de amnezie spirituală, de aceea oamenii au uitat toate aceste lucruri şi nu înţeleg nimic din ele.

Dar noi trebuie să fim în mijlocul ucenicilor la cincizecime; trebuie să ne identificăm cu ei.

Eu m-am identificat cu predica pe care a ţinut-o Petru în ziua de Rusalii, am auzit ce a spus el, am crezut şi m-am supus cuvintelor lui, iar prin aceasta m-am identificat cu el.

Nu riscaţi să vă îmbolnăviţi de amnezie spirituală, pentru că atunci vă veţi identifica cu altceva. Rămâneţi credincioşi Cuvântului!

Noi am fost cu Biserica atunci când Isus a dat porunca: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură… Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede…” (Marcu 16.15+17). Vă identificaţi cu această poruncă sau v-aţi îmbolnăvit de amnezie spirituală şi nu credeţi că aceste semne îi urmează pe cei credincioşi? Dacă nu credeţi această făgăduinţă, înseamnă că aveţi amnezie spirituală. Înţelegeţi? Voi aţi uitat că Dumnezeu a promis acest lucru, dar El a spus clar: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede…”  Nu uitaţi această făgăduinţă, pentru că nu este posibil s-o uitaţi şi să fiţi totuşi creştini. Voi trebuie să vă identificaţi cu ea şi la fel cu versetul 12 din Ioan 14:

„…cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu…” Să nu uitaţi acest lucru, pentru că dacă îl uitaţi înseamnă că aveţi amnezie spirituală; înseamnă că aţi uitat cine sunteţi şi ce mărturie trebuie să purtaţi.

El a spus: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” (Ioan 15.7). Credeţi că aceste cuvinte sunt adevărate? Vă identificaţi cu ele?

În Marcu 11.23, scrie: „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.” Credeţi că acesta este adevărul? Puteţi să vă identificaţi cu el? Dacă nu, înseamnă că aveţi amnezie spirituală şi aţi uitat tot; v-aţi pierdut raţiunea umană şi nu mai ştiţi de unde sunteţi. Deci nu este de mirare că spuneţi:  „Sunt metodist. Aşa am înţeles că este bine.” „Eu sunt penticostal,” şi aşa mai departe. Aveţi însă grijă! Acesta poate fi simptom al amneziei spirituale.

Voi spuneţi: „Frate Branham, cred aceste lucruri, doar că…” O clipă! Dacă Dumnezeu a promis că aceste semne vor exista şi în zilele din urmă, iar doctrina bisericii tale nu-ţi permite să le accepţi, acesta este un simptom clar. Eu văd deja semnele bolii: este amnezie spirituală, pentru că ai uitat să te identifici cu Cuvântul.

Dacă spui: „Nu cred în vindecarea divină!” înseamnă că ai amnezie spirituală.

Dacă spui: „Nu cred în botezul cu Duhul Sfânt!” ai amnezie spirituală. Şi la fel dacă zici: „Nu cred că Dumnezeu a făgăduit aceste lucruri  pentru zilele din urmă!” Înseamnă că ai ascultat de doctrină, în loc să asculţi de Biblie, iar aceasta te-a dus la amnezie spirituală. Care este urmarea? Nici nu mai ştii unde ţi-e locul.

Dacă mărturiseşti că eşti creştin dar tăgăduieşti cuvântul, înseamnă că nu ştii prea bine pe ce stai şi ca urmare ajungem la aceeaşi problemă: amnezie spirituală.

Tu trebuie să fii cu ucenicii din camera de sus şi din toată Scriptura, pentru că Biserica a fost trimisă în toată lumea să propovăduiască Evanghelia la orice făptură, cu făgăduinţa că va fi urmată de semnele Duhului Sfânt. Aceasta a fost însărcinarea Bisericii, dar oamenii s-au îmbolnăvit foarte grav de amnezie spirituală, aşa cum s-a îmbolnăvit şi Eva în grădina Eden.

Oamenii din zilele noastre suferă de aceeaşi boală pe care a avut-o Israelul: alergie la regimul de seminar, ceea ce duce la amnezie spirituală, care te face să nu mai crezi nimic din tot ce spune Biblia.

Acesta este necazul cu biserica de astăzi. De aceea nu mai avem nici o trezire. Oamenii s-au tot dus de colo-colo şi au făcut tot felul de lucruri, până când au ajuns să nu mai ştie ce este bine şi ce este rău. Acesta este adevărul. Ei nu-şi mai amintesc de Domnul, nu-şi mai amintesc Cuvântul Lui şi nici făgăduinţele pe care ni le-a dat.

De aceasta suferea şi Israelul când a venit Isus pe pământ. Ei nu-şi mai aminteau că o fecioară urma să nască şi nu-şi mai aminteau nici că Moise le spusese: „Domnul, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un proroc ca mine.” (Deuteronom 18.15). Ei sufereau de amnezie spirituală şi nu-şi mai aminteau nimic.

De această boală suferă şi biserica astăzi. Astfel, Domnul a făgăduit că în zilele din urmă în biserică vor fi aceste semne, dar biserica a adormit. De ce? Pentru că este bolnavă de amnezie spirituală.

Noi spunem că avem credinţa cincizecimii, dar atunci când Cuvântul este propovăduit în puterea învierii lui Hristos, iar El vine în mijlocul nostru şi face tot ce a făgăduit, nu ne mai putem identifica cu El. Aveţi grijă!

Toate aceste organizaţii ne-au aruncat în amnezie spirituală, aşa că suferim şi nu ştim unde ne este locul. Ne luăm actele de la o biserică şi le ducem la alta, şi aşa mai departe. Adevărul este că şi noi avem nevoie de un proroc ca Amos, care să se ridice cu „Aşa vorbeşte Domnul!” Oare l-am primi? Probabil că l-am primi la fel ca ei, mai bine zis, l-am respinge în acelaşi fel. Nici o biserică nu l-ar primi să propovăduiască, pentru că toate sunt bolnave de amnezie spirituală.

Dumnezeu a făgăduit că în zilele din urmă, când Se va descoperi Fiul omului, conform Luca 17, va fi dat acelaşi semn ca în zilele Sodomei. Oamenii îl văd împlinindu-se  sub ochii lor, dar unii nu vor să creadă, ci spun că este telepatie sau un duh rău. De ce? Pentru că suferă de amnezie spirituală. Acesta este adevărul. Ei nu pot să-L înţeleagă pe Domnul, nu pot înţelege că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Da, astăzi este la fel ca atunci. Şi ce se întâmplă? Nu ne mai putem identifica cu Cuvântul.

Nu se mai ştie dacă sunt partide sau biserici. Ei nu vor să li se spună partide, dar nici biserici nu pot fi numite, deoarece pentru aceasta ar fi nevoie să se identifice cu Hristos. Această stare provoacă amnezia spirituală.

Ele nu sunt Biserica Penticostală, Biserica Metodistă, Biserica Baptistă,  cum se pretind, ci sunt partida penticostală, partida baptistă, partida metodistă, sau cum se mai numesc, şi din cauza aceasta nu se identifică cu Cuvântul. Când Cuvântul este descoperit şi dovedit, iar ei nu vor să-L primească şi nu-L cred, înseamnă că au o boală gravă numită amnezie spirituală. Înseamnă că nu mai ştiu cine sunt şi nici unde le este locul. Desigur.

Este exact ca şi cu încrucişarea dintre specii. Aşa cum am spus de mai multe ori, întotdeauna am fost de părere că cea mai comică fiinţă pe care am văzut-o este catârul. După cum ştiţi, el este un hibrid. Mama lui a fost o iapă, iar tatăl un măgar, aşa că el nu ştie nici măcar de care specie aparţine. Şi încă ceva: catârul nu este capabil să se reproducă şi este atât de încăpăţânat încât nu poţi să-l înveţi nimic. Degeaba îi vorbeşti, pentru că toată viaţa aşteaptă un singur lucru: ocazia să te poată lovi cu copita.

Aceasta mă duce cu gândul la o mulţime de aşa-zişi creştini care şi-au încrucişat bisericile până acolo încât s-au îmbolnăvit de amnezie spirituală, aşa că nu mai pot produce nimic.

Se vorbeşte foarte mult despre cerealele hibrid, care nu sunt bune de nimic. N-ai putea pune în gură ceva mai rău decât aşa ceva. Răsadurile lor au nevoie de o îngrijire deosebită şi pot fi distruse imediat de insecte. Dar o plantă originală nu are nevoie să fie stropită cu insecticide, pentru că are putere să scape singură de insecte. Da, aşa este şi cu un om cu adevărat duhovnicesc: are putere să scape singur de insectele necredinţei.

Dacă te duci la catâr şi îi spui: „Ascultă băiete, aş vrea să faci treaba asta pentru mine!” şi-ar ciuli urechile şi ar răspunde: „Hi-ha! Hi-ha!”

Eu am stat de vorbă cu o mulţime de aşa zişi creştini şi am văzut că dacă le spui: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci şi aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede,” ei îţi vor răspunde: „Hi-ha! Hi-ha! După părerea mea, zilele minunilor au trecut!” Vedeţi? Oamenii aceştia nici nu mai ştiu ce cred. Nu  ştiu nimic. Nu ştiu de unde vin şi nici încotro merg, sunt amnezici, aşa că nu pot merge mai departe.

Dar dacă nu-mi plac catârii, pot spune că-mi plac foarte mult caii pursânge, pentru că sunt blânzi, poţi vorbi cu ei şi îşi cunosc părinţii şi părinţii părinţilor, pentru că au acte care le dovedesc genealogia.

Tot aşa îmi plac creştinii pursânge, care pot să-şi dovedească descendenţa prin Cuvântul lui Dumnezeu şi pot arăta că se trag din sfinţii peste care s-a revărsat puterea Duhului Sfânt la cincizecime. Aceasta înseamnă să fii creştin adevărat. Creştinul ştie de unde vine, iar Buletinul său de identitate nu este carnetul de membru de la vreo biserică, ci este Cuvântul lui Dumnezeu. El ştie foarte bine cine este, iar prin vene îi curge sângele Împărătesc al Tatălui său, Isus Hristos. Creştinul ştie bine ce face şi crede fiecare părticică a Cuvântului, iar Dumnezeu lucrează prin el şi dovedeşte aceasta prin semnele făgăduite. Un astfel de om nu are amnezie spirituală şi face parte din cea mai bună „Rasă.” Îmi place aceasta.

Dar biserica de astăzi este într-un stadiu foarte avansat de amnezie spirituală şi nu mai ştie unde îi este locul. A uitat ce anume a făcut din ea o biserică şi de unde îi vin bogăţiile.

Acum, în Epoca Laodicea, biserica a ajuns la fel de bogată ca Israel în zilele lui Amos.

Pe vremea când israeliţii erau săraci, îi interesa doar Domnul şi se încredeau în El în toate lucrurile, iar Domnul era cu ei şi îi ajuta să înainteze duhovniceşte. Dar după ce s-au îmbogăţit şi şi-au zidit cetăţi mari şi frumoase, femeile lor şi-au pierdut moralitatea, iar bărbaţii au îngăduit acest lucru, în timp ce predicatorii au coborât barierele şi i-au alungat pe proroci. Iată unde au ajuns din cauză că au uitat de unde le-au venit toate binecuvântările.

Voi, metodiştii, nici nu vă mai amintiţi de John Wesley, iar voi, baptiştii, l-aţi uitat pe John Smith. Acesta s-a rugat nopţi în şir şi a plâns atât de mult din pricina nelegiuirilor oamenilor, încât şi-a pierdut vederea, aşa că soţia lui trebuia să-l ducă de mână. Ce se întâmplase de fapt? Unul dintre părinţii metodiştilor de astăzi era foarte supărat din pricina ruşinii în care căzuseră femeile metodiste, prin faptul că au început să poarte bijuterii. Ce-ar spune el acum, dacă le-ar vedea în pantaloni scurţi? Ce se întâmplă? Oamenii sunt bolnavi de amnezie spirituală. Aşa este. Ei au uitat de unde au venit.

Dacă aveţi toate aceste lucruri, ele sunt doar dovada bunătăţii lui Dumnezeu, care vi le-a dat.

Credeţi că este ciudat ceea ce spun? Exact aceasta spune Duhul lui Isus Hristos în Apocalipsa 3.17:

Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol…” Ce este aceasta? Amnezie spirituală.

Bisericile au foarte mulţi bani. Nu ştiu dacă mai găseşti în toată ţara o denominaţiune care să nu aibă fonduri de milioane de dolari, cu care îşi construiesc clădiri mari deşi propovăduiesc că venirea Domnului este foarte aproape. Vedeţi?

„Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic…”  Ei au cei mai bine pregătiţi predicatori pe care i-au avut vreodată, cu cele mai înalte studii teologice! Au cele mai mari clădiri şi terenurile cele mai bune din oraşe. Au cale liberă să facă tot ce vor, dar unde i-au dus toate acestea? La amnezie spirituală. Au păţit la fel ca Israelul: au uitat că Cel care le-a dat toate aceste lucruri este Dumnezeu.

Isus Hristos l-a trimis pe Îngerul Său la Ioan, şi el a prorocit că bisericile din vremea sfârşitului se vor îmbolnăvi de amnezie spirituală. Amintiţi-vă! El a spus că ei sunt nenorociţi. Cred că sunt oameni mari şi au multe bogăţii, dar Biblia spune că sunt ticăloşi, nenorociţi, săraci, orbi şi goi şi nu ştiu aceasta. Şi nu există nici o cale să le poţi spune adevărul, pentru că nu-l cred.

Ce imagine jalnică ar fi să vezi pe stradă un om orb şi gol. Dacă ar fi în toate minţile, el ar şti cine este, ar şti că este om şi că trebuie să-şi pună ceva pe el ca să-şi acopere goliciunea.

Oamenii aceştia aparţin rasei umane, dar sunt ticăloşi, nenorociţi, săraci, orbi şi goi. Dacă te-ai duce şi le-ai spune: „Frate, eşti gol!” ţi-ar răspunde: „Ia ascultă! Eu sunt doctorul Cutare şi aparţin de organizaţia Cutare, iar tu eşti un holly-roller. Nu-i treaba ta să-mi spui aşa ceva!”

…………………………………………………………………………………………………..

… le spui de ce este aşa, iar ei îţi răspund că predicatorul lor este un om cu vederi mai largi. De ce se întâmplă aceste lucruri? Pentru că au uitat poruncile lui Dumnezeu.

El vine printre noi şi înfăptuieşte semnele şi minunile pe care le-a făgăduit, dar ei nu vor să creadă. Aceasta este amnezia spirituală, au uitat tot, sunt goi şi nu ştiu, nu-şi dau seama, aşa că spun: „Este suficient dacă aparţin de biserică.” Vai, frate! În ochii lui Dumnezeu nu valorezi mai mult decât un francmason sau decât orice membru al unui partid. Apartenenţa la o biserică nu înseamnă nimic pentru El.

Voi trebuie să fiţi fii şi fiice de Dumnezeu; trebuie să vă naşteţi din El, pentru că Dumnezeu este Cuvântul.

Priviţi! Dacă sunt o parte a tatălui meu, îl reprezint în întregime. La fel este şi când devii o parte din Dumnezeu: Îl reprezinţi în întregime, reprezinţi întregul Lui Cuvânt, pentru că nu pui deoparte nici măcar o iotă din El.

Ce s-ar întâmpla dacă aţi uita cum vă cheamă? Cred că toţi veniţi din familii de oameni cumsecade. Ce s-ar întâmpla dacă aţi uita numele familiei voastre? Oamenii v-ar întreba: „Cum te cheamă?” iar voi aţi răspunde: „Ca să fiu sincer, nu ştiu.” Aceasta ar fi o situaţie îngrozitoare.

Ei bine, exact în situaţia aceasta a ajuns biserica. Ea trebuie să fie imaginea lui Isus Hristos, dar a uitat acest lucru din cauză că a primit crezuri şi dogme în locul Cuvântului. Astfel, ei au ajuns ticăloşi, nenorociţi, săraci, orbi şi goi, fără să ştie aceasta. Şi nu există nici o cale să le poţi spune.

Poate nu voi mai ajunge niciodată în Birmingham, dar cel puţin vor auzi. Aşa este. Eu nu sunt răspunzător decât pentru împrăştierea seminţelor, iar Dumnezeu le va face să cadă în pământul potrivit.

Ei au uitat Cuvântul făgăduinţei. Într-o asemenea stare era Israelul atunci când a venit Isus: uitaseră. Desigur, ei spuneau că Îl aşteaptă pe Mesia şi cred în venirea Lui, dar când a venit şi a dovedit prin Cuvânt cine era, i-a găsit atât de îngropaţi în tradiţii, încât lăsaseră Cuvântul fără nici o putere.

Isus a făgăduit că în vremea sfârşitului va fi din nou ca în Sodoma, dar oamenii sunt atât de îngropaţi în tradiţii, încât Cuvântul lui Dumnezeu nu mai are nici o putere pentru ei. Aceasta este amnezie spirituală. Înţelegeţi? Ei au uitat toate aceste lucruri. „Vai,” spun ei, „eu aparţin de cutare biserică. Am dansat în Duhul şi am făcut asta şi cealaltă…” dar toate acestea nu au nici o legătură cu problema noastră.

Cum poţi să fii creştin şi să tăgăduieşti Cuvântul? Nu se poate. Dumnezeu este Cuvântul, iar Cuvântul este în tine. Tu şi Cuvântul sunteţi una şi tot ce este Cuvântul eşti şi tu.

Dacă trăiesc în generaţia aceasta, trebuie să fiu făgăduinţa împlinită a Cuvântului pentru timpul acesta. Dacă vreau să fiu creştin, trebuie să mă identific cu tot ceea ce propovăduieşte şi susţine Biblia. Aleluia! Poate veţi spune că sunt holly-roller, dar în aceste momente mă simt foarte religios.

Da, domnilor. Eu trebuie să mă regăsesc în tot ce spune Biblia. Dacă nu am fost atins de amnezia spirituală a acestui timp, mă voi regăsi în fiecare colţişor din Biblie, dar dacă tăgăduiesc  ce spune ea, înseamnă că m-am îmbolnăvit şi eu, am înghiţit vreun crez, doctrina vreunei biserici sau a unui grup de oameni. În cazul acesta, eu nu mai pot să cred Cuvântul lui Dumnezeu deşi se dovedeşte a fi adevărat.

Acesta este motivul pentru care evreii nu L-au recunoscut pe Isus.

Oamenii spun: „Acesta este sfântul nostru părinte,” dar ştiţi ce a spus Isus?

Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru.” (Ioan 8.44).

Ştiaţi că şi Cain a adus o jertfă bună? El era foarte sincer în ceea ce făcea. Astfel, a ridicat un altar, a adus o jertfă, a îngenuncheat, s-a închinat şi s-a rugat Domnului. Dacă tot  ce cere Dumnezeu de la voi este să aparţineţi la o biserică, la un altar, să plătiţi zeciuiala, să mergeţi la biserică, să fiţi oameni buni,  înseamnă că a fost nedrept când l-a respins pe Cain, pentru că şi el a făcut aceste lucruri. Da, domnilor.

Cuvântul „religie” înseamnă „acoperire,” dar voi nu vă puteţi acoperi cu fapte bune, deoarece există o singură acoperire recunoscută de Dumnezeu şi aceasta este sângele lui Isus Hristos. Dacă îţi pui nădejdea în altceva, înseamnă că te-ai îmbolnăvit de amnezie spirituală. Da, aceasta s-a întâmplat cu tine.

Oamenii din zilele noastre au uitat Cuvântul, au uitat Biblia şi făgăduinţele. Ei vor să trăiască din biruinţele bătrânilor metodişti sau baptişti, dar nu iau în seamă făgăduinţa pentru ziua aceasta. Dumnezeu vorbeşte prin Cuvântul Său şi dovedeşte că acesta este adevărul, dar cu toate acestea, ei nu Îl cred. Aceasta este amnezia spirituală. Desigur. Ei au o amnezie totală, de aceea nu mai cred nici o iotă.

 Înainte de a încheia, vreau să vă spun o istorioară pe care mi-a povestit-o cineva. Nu mi-am dat seama că este atât de târziu… Mi-au mai rămas vreo zece pagini de notiţe, dar le voi folosi altădată.

Din pricina şocurilor suferite în timpul luptelor, mulţi soldaţi se îmbolnăveau de amnezie, iar la spitalul unde erau internaţi, aveau program de vizite. Atunci veneau persoane ale căror rude nu se mai întorseseră din război, deoarece sperau că le vor găsi printre bolnavii amnezici, pentru care nu mai era nici o nădejde. Uneori erau recunoscuţi unul sau doi, dar restul rămâneau internaţi în sanatorii până la sfârşitul zilelor.

Odată, au mers cu trenul, iar la un moment dat s-au oprit într-o staţie şi i-au lăsat să coboare puţin ca să-şi mai dezmorţească picioarele. Cei care îi supravegheau trebuiau să fie tot timpul cu ochii pe ei.

Unul dintre tineri s-a dat jos din tren şi a început să privească atent un bazin cu apă, apoi şi-a ridicat privirea şi a studiat dealurile din jur. Şi-a cuprins faţa cu palmele, s-a gândit puţin, apoi a privit din nou bazinul cu apă. După aceea, a privit gara de jur-împrejur şi a plecat într-o anumită direcţie. În loc să-l oprească, gardianul care-i păzea s-a luat după el. Tânărul a urcat dealul, apoi a coborât pe o potecă, a luat-o la dreapta şi a urcat încă un deluşor până a ajuns la o casă mică din bârne. Acolo s-a oprit şi a privit-o atent. În verandă era un bătrân cu un baston în mână. Când l-a văzut pe soldat, a alergat repede spre el, l-a îmbrăţişat şi i-a zis: „Băiatul meu, am ştiut că te vei întoarce! Mi-au spus că ai murit, dar eu am ştiut că ai să vii.”

În clipa aceea tânărul şi-a revenit, amnezia l-a părăsit şi a putut să spună cine este şi că bătrânul acela era tatăl său.

Oh, soldat al crucii, care ai suferit atâtea şocuri din pricina denominaţiunilor, a doctrinelor şi a lucrurilor lumeşti, de ce nu faci şi tu câţiva paşi prin Biblie? Poate vei afla de acolo că eşti creştin. Poate nu-L mai cunoşti pe Domnul, dar citind Cuvântul Lui îţi vei veni în fire, ca fiul risipitor, şi îţi vei da seama cine eşti.

Nu demult, cineva mi-a zis: „Bine, frate Branham, dar uită-te ce biserici frumoase avem noi, penticostalii. Predicatorii noştri sunt foarte bine educaţi.”

Ascultaţi-mă! Când un bărbat îşi alege o soţie, el nu se încrede în frumuseţea ei. Nu, ci se încrede în sinceritatea jurământului, a cuvântului ei. Vedeţi? El nu se încrede în frumuseţe, ci în sinceritate.

Aşa este şi atunci când te uneşti cu Dumnezeu. Tu nu te încrezi în bisericile mari şi frumoase pe care le poţi construi, ci în făgăduinţa că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Credeţi aceasta?

Haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment. Cu toţii ştiţi că ne îndreptăm spre veşnicie şi că într-o zi fiecare va trebui să stea înaintea lui Dumnezeu. Aş dori să ştiu dacă este cineva care îşi dă seama că nu se află acolo unde ar trebui şi ar vrea să-şi ocupe locul în Hristos Isus? Aş vrea să ridicaţi mâna şi să spuneţi: „Roagă-te pentru mine, frate Branham, fiindcă vreau să fiu un creştin adevărat.”

Domnul să te binecuvânteze.  Domnul să te binecuvânteze Peste tot sunt numai mâini ridicate. Domnul să vă binecuvânteze.

În balcon este cineva care vrea să spună: „Frate, eu cred că acesta este adevărul. Creştinii de astăzi nu mai sunt ca cei de acum câţiva ani.”

Penticostalilor, nu vă aduceţi aminte când părinţii voştri cântau din tamburine pe stradă? Nu vă amintiţi cât se îngrijorau şi cum se luptau mamele voastre pentru voi? Poate nu aveaţi întotdeauna cele necesare, dar părinţii voştri erau credincioşi cauzei lui Hristos.

Uitaţi-vă ce au făcut penticostalii acum cincizeci de ani: au ieşit din organizaţii şi s-au despărţit de cei necredincioşi. Tocmai aceasta i-a făcut să fie penticostali, adică credincioşi de cincizecime.

Dar, aşa cum se întoarce o scroafă în mocirlă şi câinele la ce a vărsat, şi voi v-aţi întors şi aţi făcut exact murdăria din care aţi ieşit. De ce? Pentru că a izbucnit o epidemie de amnezie spirituală şi astfel aţi stabilit crezuri şi dogme, şi aţi tipărit doctrina bisericii voastre, pentru că aţi vrut să fiţi ca toţi ceilalţi. Ei bine, acum sunteţi!

Le-aţi permis femeilor voastre să-şi taie părul şi să se fardeze şi aţi lăsat să intre în biserică toate aceste lucruri rele. Dar ce este aceasta? Amnezie spirituală.

Şi ce se întâmplă când vine Dumnezeu în mijlocul oamenilor? Nu mai puteţi să-L primiţi, pentru că sunteţi grav bolnavi de amnezie spirituală. Înţelegeţi? Nu credeţi că ar fi timpul să lăsaţi deoparte crezurile voastre şi să puneţi mâna pe Biblie ca să vedeţi cum trebuie să fie un creştin adevărat?

„Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede…” (Marcu 16.17), iar Petru a spus: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.38-39).

Dacă păstorul tău îţi spune că nu-i chiar aşa, înseamnă că este foarte grav bolnav de amnezie spirituală şi nu are nici o legătură cu Biserica, cu Trupul tainic al lui Hristos.

Duhul Sfânt este aici. El a venit să împlinească ceea ce a făgăduit. Continuaţi să vă rugaţi cu capul plecat. Daţi-I voie Duhului Sfânt să vorbească şi veţi vedea ce se va întâmpla, pentru că fiecare ştie care este făgăduinţa pentru ziua aceasta.

Mulţi dintre voi au ridicat mâna, de aceea, înainte de a mă ruga pentru bolnavi, mă întreb dacă puteţi pune deoparte această necredinţă şi crezurile care susţin că nu este chiar aşa cum spun eu, sau că lucrările acestea vin de la Satan. Cine spune aceasta, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în veacul viitor.

O, ce veţi face dacă acesta este adevărul? Gândiţi-vă! Ce va fi cu voi? Nu este nevoie să vă exprimaţi părerile, ci trebuie să credeţi din inimă, iar eu ştiu că aici sunt oameni care cred. De două seri stau aici şi-mi muşc limba ca să mă abţin să nu spun ceea ce-mi trece prin gând.

Ţineţi minte că lucrul acesta este între Dumnezeu şi voi. Dacă ceea ce faceţi este totuşi greşit? V-aţi gândit vreodată la aceasta? Ştiţi ce se va întâmpla? Nu veţi fi iertaţi niciodată pentru amnezie spirituală, fiindcă prin necredinţa voastră mergeţi cu capul înainte drept spre moarte.

Rugaţi-vă pentru bolile voastre şi nu uitaţi că Cuvântul spune: „…cine nu crede a şi fost judecat.” (Ioan 3.18).

Spuneţi: „Doamne Isuse, Tu ai făgăduit…” Poate printre noi sunt şi persoane străine care n-au mai fost niciodată aici. În vremea lui Avraam, Dumnezeu S-a descoperit în trup de carne, celor aleşi, celor chemaţi afară. Avraam a primit numele acesta după ce s-a întâlnit cu El, pentru că înainte se numise „Avram.” El a văzut Cuvântul întrupat care a descoperit gândurile ascunse din inima Sarei.

Mai târziu, a venit Sămânţa împărătească a lui Avraam şi a făcut acelaşi lucru, dar când au văzut aceasta, oamenii L-au numit „Diavolul.” Când i-a auzit ce spun, El le-a zis: „Când va veni Duhul Sfânt, va face aceleaşi lucrări,” şi a adăugat: „Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.” (Matei 12.32).

Fie ca El să vină în ceasul acesta la fiecare dintre voi şi să vă arate, prin descoperirea duhurilor, că El este cuvântul. Domnul Dumnezeu să-i ajute pe cei bolnavi de amnezie spirituală, pentru că după această chemare la altar nu vor mai avea nici o scuză. Rugaţi-vă smeriţi, cu capetele plecate.

Înaintea mea este o doamnă care şi-a ascuns faţa cu palmele. Ea are probleme cu nervii spinali şi o boală de stomac. Nu este din statul acesta, ci vine din altă parte, dintr-un oraş numit Macron. (Da). Crezi că Domnul poate să-mi spună cine eşti? Eşti doamna Ayers. Dacă este adevărat, ridică mâna. Nu ne cunoaştem, este adevărat? Necazurile tale s-au sfârşit, pentru că ai atins marginea veşmântului lui Isus Hristos şi El te-a vindecat. Trebuie doar să crezi.

Acolo în spate, este un bărbat care doreşte botezul cu Duhul Sfânt. Nici el nu este de aici, ci vine din Charlotte, Carolina, şi se numeşte Lepoe. Frate, dacă vei crede din toată inima, Dumnezeu te va umplea cu Duhul Sfânt.

În partea dreaptă este un bătrân cu soţia lui. Ea are probleme cu colonul, iar el este bolnav cu inima. Ei nu sunt din oraşul acesta, ci vin din Tennessee. Domnul şi doamnă Thomas, dacă credeţi din tată inima, ridicaţi mâinile şi primiţi vindecarea, fiindcă Isus Hristos vă face sănătoşi.

El a făgăduit că va face exact acest lucru. Eu nu i-am văzut în viaţa mea pe oamenii aceştia, dar Isus a spus: „…cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu.”

 „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu (Pronume personal) sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Şi: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

Poate printre voi sunt bărbaţi şi femei care ştiu că ceva nu este în ordine în viaţa lor, care ar vrea să creadă, dar nu pot şi care ar vrea să ne rugăm pentru ei ca să-L primească pe Domnul Isus acum, când suntem în prezenţa Lui. Aţi vrea să veniţi aici sus ca să mă rog şi să-mi pun mâinile peste voi? Cine suferă de amnezie spirituală şi doreşte să ne rugăm pentru el ca să fie eliberat? Dacă nu eşti credincios, dar doreşti să ne rugăm pentru tine, ridică-te şi vino aici.

Domnul să te binecuvânteze, tinere. Altcineva? Domnul să te binecuvânteze, doamnă.  Domnul să te binecuvânteze, domnişoară. Altcineva? Haideţi, veniţi aici!

Eu nu mi-aş dori să mă îmbolnăvesc de amnezie spirituală. Doamne fereşte! Aş vrea să mor oricum, numai să nu mor ca un necredincios.

Veniţi, primiţi-L acum! Nu vreţi s-o faceţi? Coborâţi de la balcon, prieteni. Sunt doar câteva trepte până aici şi ele înseamnă trecerea voastră de la moarte la Viaţă.

Ascultaţi-mă! Eu nu-L pot convinge pe Hristos să facă ceva, dar El poate face ceva: să-Şi împlinească Cuvântul. Dacă este Hristos, dacă este Dumnezeu, Îşi va împlini Cuvântul.

Dacă nu sunteţi siguri de viaţa voastră, de ce nu veniţi aici? Poate aparţii de vreo organizaţie religioasă, poate eşti nepotul vreunui penticostal… Ascultaţi-mă!

Dumnezeu nu are nepoţi, ci doar fii şi fiice, iar tu ştii că eşti unul dintre ei. Poate ai vorbit în limbi, ai dansat în Duhul, etc., ceea ce este foarte bine, nu am nimic împotriva lor, dar dacă ai amnezie spirituală, vino aici să ne rugăm împreună pentru aceasta. Ce spui?

Voi, care până acum v-aţi mulţumit să fiţi membri cu numele într-o biserică, de ce nu veniţi aici ca să scăpaţi din această amorţeală? Nu vreau să plec din Birmingham până nu clarificăm lucrurile, pentru că ştiu că într-o zi, atunci când va veni judecata, va trebui să stau înaintea voastră.

Ţineţi minte! Noi ne vom mai întâlni. Chiar dacă nu ne vom mai întâlni pe pământ, în ziua judecăţii ne vom vedea din nou, iar atunci va trebui să răspund pentru ceea ce am spus în seara aceasta.

Ascultaţi-mă prieteni şi pocăiţi-vă! Pocăiţi-vă! Ieşiţi de acolo! Veniţi chiar acum! Aceasta ar trebui s-o determine pe orice femeie cu părul tăiat să se hotărască pentru Domnul. Într-adevăr! Faceţi-vă curaj şi spuneţi: „Frate Branham, vreau să-mi las părul să crească. Singură nu cred că voi reuşi, dar Îl rog pe Domnul să mă ajute.” Voi însă spuneţi: „Bine, dar ce legătură are părul cu creştinismul?”

Nu demult, a venit la mine un mare predicator şi mi-a zis: „Aş vrea să-mi pun mâinile peste tine, frate Branham, pentru că toţi te privesc ca pe un proroc.”

„Eu n-am spus niciodată că aş fi proroc,” i-am răspuns.

„Da, dar oamenii aşa te văd. Problema este că tot timpul loveşti în ei vorbindu-le despre pantalonii scurţi, despre părul tăiat şi despre celelalte lucruri. Aceasta nu este treaba ta.” „Dar atunci a cui treabă este?”

„De ce nu încerci să le înveţi pe femei să stăruiască după darurile duhovniceşti şi să-i ajute pe oameni? Ei au o mare încredere în tine şi ar crede orice le-ai spune. De ce  nu-i înveţi cum să primească aceste daruri minunate, în loc să-i tot hărţuieşti atâta?”

„Cum aş putea să-i învăţ Algebra, când ei nu ştiu nici să citească? Trebuie să înceapă cu începutul,” am răspuns eu.

Isus Hristos S-a descoperit foarte clar în locul acesta, seară de seară. În seara aceasta ne întoarcem spre mântuire, iar eu am tot timpul să aştept.

Ţineţi minte, locuitori ai Birminghamului! Sângele vostru nu va cădea asupra mea! Eu nu am nici o vină.

Dacă vreţi Duhul Sfânt, aveţi posibilitatea să veniţi acum. De ce nu veniţi acum, dacă suferiţi de vreo boală, de vreo insuficienţă spirituală care v-a provocat amnezia? Isus este leacul oricărei boli, de ce nu veniţi?

Câţiva oameni au ieşit din balcon. Voi aştepta să văd dacă pleacă sau vin la altar. Haideţi şi voi, cei din sală, la altar. Haideţi în jurul altarului şi spuneţi: „Am încheiat capitolul acesta din viaţa mea.”

Sunt două doamne care vin aici. Foarte bine. Haideţi, sunt doar câteva trepte de urcat, dar ele pot avea o mare însemnătate pentru viaţa voastră.

Aş vrea să vă întreb ceva: Ce s-ar întâmpla dacă Domnul ar veni în seara aceasta? Voi spuneţi: „Da? Va veni?” Eu nu ştiu dacă va veni sau nu, dar ştiu că acesta este ultimul semn. Ţineţi minte! „Aşa vorbeşte Domnul!” M-aţi auzit vreodată spunând aceste cuvinte fără ca ele să se împlinească? Ultimul semn este sub ochii voştri! Aşa spune Scriptura.

Aţi văzut ultimul semn? Să nu încurcaţi aceasta cu ceea ce a făgăduit Domnul poporului Israel pentru vremea de după răpire. Acolo nu este vorba de voi, pentru că atunci timpul vostru va fi deja trecut. Acum este timpul nostru, nu-L respingeţi! Cel mai bine ar fi să veniţi acum.

Credeţi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Ţineţi minte locuitori din Birmingham: nu am întâlnit niciodată nişte oameni atât de amabili ca voi. Sunteţi cei mai cumsecade oameni, dar aveţi nevoie de trezire, pentru că sunteţi pe moarte. V-aţi îmbolnăvit de amnezie spirituală şi veţi muri în curând. Nu aşteptaţi până atunci! Reînviaţi repede ceea ce aveaţi!

Să aşteptăm să vină toţi cei care sunt chemaţi de Domnul. Haideţi! Alungaţi amnezia aceasta, pentru că Medicul cel bun este aici. A venit să vă vindece. A dovedit că este aici. Câţi dintre voi vor să mărturisească aceasta? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Cred cu adevărat, pentru că El a promis că o va face.” Vedeţi? El este aici. Aveţi credinţă!

Câţi dintre voi cred că vă spun adevărul atunci când zic că sunteţi pe moarte şi că aveţi nevoie de o trezire? Este adevărat.

Voi sunteţi oameni buni, n-aş putea să găsesc inimi mai bune decât ale voastre. Aşa este. Sunteţi oameni adevăraţi, dar ar fi bine să vă treziţi repede, fiindcă s-ar putea întâmpla când nici nu vă gândiţi. Eu nu ştiu când va fi, dar ţineţi minte că acesta este ultimul avertisment. Fugiţi cât mai aveţi timp s-o faceţi!

Veniţi! Eu aştept pentru că un singur suflet valorează cât zece mii de lumi.

Dorinţa mea este ca din locul acesta să pornească o mare trezire care să cuprindă toate bisericile, să înlăture neînţelegerile, să alunge egoismul şi să aducă Duhul Sfânt.

Voi spuneţi că aveţi credinţă, dar când vine Domnul să Se descopere, vă despărţiţi unii de alţii. De ce să nu ne lăsăm inimile unite de adevărul Cuvântului lui Dumnezeu? Dacă nu veţi face aceasta, veţi merge înainte spre moarte. Voi trăiţi în Laodicea şi totul este aşa cum a spus Domnul.

Vreţi să veniţi? Aceasta este ziua. Acum este timpul. Veţi vedea ce va face Duhul Sfânt.

Aş vrea ca toţi predicatorii la care le pasă de aceşti oameni şi sunt prezenţi în locul acesta, să vină şi să se roage cu mine pentru ei. Veniţi aici, toţi predicatorii la care vă pasă de aceşti oameni. Un predicator, un lucrător bun sau o femeie credincioasă, să vină lângă aceste femei, fiindcă cred din toată inima că Duhul Sfânt va veni chiar acum în locul acesta şi Se va descoperi în mijlocul oamenilor.

Daţi-mi voie să vorbesc întâi cu oamenii aceştia. Prieteni, El ştie de ce sunteţi aici. Aş putea să vă dovedesc aceasta, luându-vă unul câte unul şi aţi vedea că nu ar rămâne nici un lucru care să-I fie necunoscut.

Aceasta se întâmplă încă de când eram copil. Problema nu este în legătură cu acest dar, ci cu voi, dacă puteţi să credeţi şi să primiţi acest lucru sau nu. El este aici, iar dacă este aici poate să facă un singur lucru: să Îşi împlinească Cuvântul. Trebuie doar să credeţi că aţi primit ceea ce aţi cerut, să ridicaţi mâna şi să spuneţi: „Doamne, am venit ca să primesc…” iar apoi rămâneţi tari pe credinţă, până când se va întâmpla.

Buddy Robinson a spus odată, pe când se afla într-un lan de porumb: „Doamne, dacă nu-mi dai Duhul Sfânt, când Te vei întoarce vei găsi doar o grămadă de oase.” Şi vorbea foarte serios.

Nici voi nu veţi primi nimic de la Dumnezeu dacă nu veţi ajunge la disperare.

Aţi observat ce se întâmplă în zilele noastre? Noi credem în Dumnezeu doar atât cât să ne apropiem de platformă şi să spunem: „Mda, cred că ar fi mai bine să mă duc…” Aceasta se întâmplă în toată lumea.

Oamenii spun: „Nu ştiu ce să fac… Probabil că ar fi mai bine să mă duc.” Ce stare jalnică! Nu mai arde nici un foc.  Nu mai există nici un pic de entuziasm, nici un pic de tragere de inimă, cum se spune. Ca evanghelist, simt că mor când văd poporul lui Dumnezeu într-o asemenea stare. Noi ar trebui să clocotim! Dar ştiţi ce se întâmplă? Exact ce spune Apocalipsa 3: „Sunteţi căldicei!” Şi Domnul adaugă: „Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.” (Apocalipsa 3.16). Este adevărat?

El a spus aceasta, iar dacă a spus-o, aşa va face. Haideţi să nu stăm nepăsători până vom ajunge în situaţia aceea. Sunteţi aici şi aveţi nevoie de Duhul Sfânt. Primiţi-L sau muriţi chiar aici! Haideţi să-L primim,  altfel vom muri.

Dragii mei fraţi şi surori, dacă aş fi putut să vă ajut cu ceva, fără îndoială că aş fi făcut-o, dar nu pot. Printr-un dar al Duhului Sfânt, pot să vă spun de ce aţi venit aici, ce aţi făcut, ce veţi face în viitor şi altele de felul acesta, dar aceasta nu va rezolva mare lucru, deoarece este nevoie  să primiţi ceea ce vi se spune.

Sunteţi pregătiţi? Ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Sunt pregătit! Sunt pregătit să mor chiar în clipa aceasta faţă de lume!” Să nu faceţi dacă nu gândiţi cu adevărat aşa!

Spuneţi: „Sunt gata să mor aici sau să primesc de la Domnul ceea ce am cerut!” Amin. Sunteţi pregătiţi cu adevărat? Atunci vă rog să vă ridicaţi în picioare.

Haideţi să ne unim în rugăciune. Predicatorilor, apropiaţi-vă de oamenii aceştia, pentru că acum reprezentaţi mâinile lui Hristos. Cei care vor Duhul Sfânt nu caută vreo emoţie sau ceva de felul acesta, ci vor Viaţa, vor să aibă în ei germenul Vieţii, vor să fie vindecaţi de această amnezie care îi face să nu mai ştie cine sunt şi unde se află.

Haideţi să scăpăm chiar acum de această boală, pentru că există şi pentru voi o naştere din nou: adevărata naştere din nou.

Haideţi să ne punem mâinile peste oamenii aceştia. Ridicaţi-vă mâinile cu toţii şi haideţi să ne rugăm cu o inimă şi un gând.

Tatăl nostru care eşti în ceruri, în Numele Domnului Isus Hristos, Te rugăm să îngădui ca Duhul Tău cel Sfânt să vină în seara aceasta aici. Dă-le acestor oameni botezul Duhului Sfânt şi nu îngădui să fie părăsiţi vreodată de Focul şi puterea Ta, şi ajută-i să rămână până când Duhul Sfânt îi va lua Acasă.

Aceasta este! Iată! Acesta este Duhul Sfânt. Rugăciunea a fost ascultată. Aceasta este tot. Credeţi şi primiţi-L! Umpleţi-vă cu Duhul Domnului. Amin.

– Amin –