ABSOLUTUL

Sunt atât de bucuros să fiu în dimineaţa aceasta aici, ca să ascult această rugăciune şi să vin pe platformă. Îmi pare rău că am întârziat, dar acolo în spate sunt oameni bolnavi, maşini, ambulanţe, şi a trebuit să mă opresc la fiecare înainte de a intra înăuntru.

Mă întreb dacă sora care era acolo cu copilaşul în braţe ar putea reveni în după-amiaza aceasta? Dacă va fi cu voia Domnului, aş vrea să predic şi deseară. Dacă nu poate veni după-amiază când voi avea mai mult timp la dispoziţie, spuneţi-i să vină şi să aducă acum copilaşul pentru binecuvântare. Dacă poate veni însă deseară, va fi mai mult timp pentru noi toţi.

Seara aceasta va fi una specială pentru că vreau să vorbesc despre tema: „Domnilor, acesta este timpul?” care este un Mesaj profetic. Deci, dacă va fi cu voia Domnului, aş vrea să vorbesc despre tema: „Acesta este timpul, domnilor?” sau mai bine zis: „Domnilor, acesta este timpul?” Aş vrea să folosesc din plin prilejul pe care-l am de a fi cu biserica, deoarece în ultimele zile s-au întâmplat multe lucruri care arată spre ceva măreţ pe care eu nu îl înţeleg. Căile Domnului sunt neînţelese pentru om, aşa că tot ce trebuie să facem este să păşim prin credinţă. Dacă am putea să-L explicăm pe Dumnezeu, nu am mai avea nevoie de credinţă, deoarece am cunoaşte deja toate lucrurile, dar noi trebuie să păşim prin credinţă.

Pentru dimineaţa aceasta m-am gândit să avem un serviciu obişnuit de evanghelizare, dar m-am răzgândit când am văzut cât de mulţi oameni stau şi aşteaptă de atât de mult timp. Astfel, poate deseară vor fi mai puţini şi voi putea continua cu ceea ce am de spus.

Acum, când sunteţi adunaţi atât de mulţi, aş vrea să vă spun un lucru şi anume, că rugăciunea voastră în legătură cu problema taxelor către stat a fost ascultată şi totul s-a rezolvat. Aşadar, totul s-a terminat. Mulţi dintre voi ştiţi că ceea ce au avut ei împotriva mea, au fost cecurile primite pentru Campania de evanghelizare. Astfel, au încercat să spună că erau ale mele şi au vrut să mă pună să plătesc un impozit de treizeci şi cinci de mii de dolari pentru ele. Dar banii aceia nu erau ai mei, ci ai campaniei, iar voi toţi şi biserica ştiţi aceasta.

Am să vă spun pe scurt ce s-a întâmplat. Cred că este vorba de o perioadă de timp de aproape cinci ani pe care au luat-o în calcul şi pentru care au verificat totul, dar sunt foarte recunoscător Domnului pentru că nu au putut găsi nimic împotriva mea şi ca urmare nu au putut să mă pună sub acuzaţie. Au spus că nu pot să mă acuze pentru nimic, eventual pentru ignoranţa mea. De ce spun ignoranţă? Deoarece, necunoscând legile, eu am semnat cu numele meu cecurile pe care le-am primit pentru biserică şi pe care le-am folosit apoi în Campanii. Totuşi, s-a considerat că atâta vreme cât era numele meu pe ele, erau ale mele. Înţelegeţi?

Astfel, au spus: „Cecurile acelea au fost mai întâi ale tale şi apoi le-ai dat bisericii, ceea ce este foarte frumos din partea ta. De îndată ce ţi-ai trecut numele pe ele, au fost ale tale pentru că indiferent care a fost destinaţia lor, au fost completate de tine.”

 Dacă cei care mi-au dăruit cecul ar fi menţionat că era vorba de un „dar personal”, ar fi fost în ordine, dar au scris doar William Branham, iar când am semnat, totul a fost înfăptuit. Mulţumesc însă Domnului pentru că în cele din urmă totul s-a rezolvat cu rugăciune.

Eu am avut o vedenie despre un om care semăna cu un aligator mare, întunecat, murdar şi cu solzi, care venea spre mine cu degetele lui de fier. Eu aveam la mine un cuţit mic, dar el avea înscris pe el: „Guvernul Statelor Unite”. Nu am putut să fac nimic împotriva lui, aşa că L-am lăsat pe Domnul să vină în scenă şi El l-a biruit. Vă amintiţi că v-am spus-o cu mult timp în urmă. A doua zi, ei mi-au făcut o ofertă de reconciliere, iar avocatul meu, domnul Orbison din New Albany, împreună cu cei de la Compania de taxe „Ice şi Miller” din Indianapolis, m-au sunat şi mi-au spus:

„Trebuie să fii aici!” Am mers acolo însoţit de fratele Robertson, de soţia mea şi de giranţii bisericii, și când am ajuns acolo, ne-au spus că guvernul era dispus să facem o înţelegere.

Eu am spus: „Dacă datorez ceva cuiva, voi plăti. Voi face tot posibilul să plătesc, dar nu datorez nimănui nimic. Sunt sincer şi corect, şi Dumnezeu ştie aceasta. De ce nu m-au acuzat până acum dacă am fost vinovat? Au avut la dispoziţie cinci ani ca s-o facă, dar nu au găsit nimic, aşa că nu voi plăti nici un cent până când nu vor dovedi că le datorez ceva!” Atunci avocatul meu m-a luat deoparte şi mi-a spus:

„Acum, putem deschide proces, iar guvernul va încerca s-o facă şi el, dar singurul lucru pe care ar putea să-l găsească împotriva ta, ar fi…” Ceea ce am făcut, modul în care am procedat… Eu nu ştiu să ţin evidenţe contabile, aşa că am procedat cum am considerat că era corect. Nu s-au depus niciodată bani pe numele meu, ci întotdeauna au fost depuşi în numele Campaniei, înţelegeţi? Astfel, eu nu puteam să fac nimic cu privire la acest lucru.

Avocatul a mai spus: „Sunt dispuşi să ajungă la o înţelegere pentru cincisprezece mii de dolari, plus zece mii de dolari penalităţi.” Cheltuielile pentru avocat erau de cincisprezece mii de dolari, deci în total era vorba de patruzeci de mii de dolari.                                                 

„De unde crezi că aş putea să fac rost de patruzeci de mii de dolari? Ştii câţi bani am eu în cont? O sută de dolari sau poate chiar mai puţin. Atunci de unde aş putea să scot patruzeci de mii de dolari? Nu am nimic în plus. Aceasta este tot!” Atunci el mi-a spus:

„Uite cum stau lucrurile, domnule Branham: Nu am nici o îndoială că am câştiga dacă deschidem proces, dar ei vor avea pretenţii asupra a tot ce-ţi aparţine pentru că ai semnat cu numele tău. Ei vor pretinde că banii au fost ai tăi, deşi au fost depuşi în contul campaniei bisericii Branham…”

Nimeni nu a putut găsi niciodată nici măcar un cent pe care să-l fi folosit pentru mine. Acesta-i adevărul , iar Dumnezeu este martorul meu că spun adevărul. În mijlocul nostru sunt bărbaţi care m-au însoţit tot timpul şi care ştiu că nu am cheltuit nici măcar un cent pentru mine. Totul, fiecare CEC a fost pentru Împărăţia lui Dumnezeu, oriunde şi oricând.

Dar vedeţi? Nu a contat deloc  că nu i-am folosit pentru mine. Se presupunea că banii aceia au fost mai întâi ai mei şi apoi ai bisericii şi ai campaniei. Voi ştiţi că ei au metode de a face tot felul de tertipuri.

Aşadar, i-am răspuns avocatului: „Ei bine, nu voi face aceasta!”

„În felul acesta vom putea să câştigăm procesul, pentru că voi declara la guvern că toţi banii aceştia au fost „daruri personale”. Când voi face aceasta, tot ce trece peste zece mii de dolari va fi declarat „moştenire” şi vei fi din nou în situaţia de la început. Apoi, va dura încă cinci ani până când vor verifica totul încă o dată.”

Vedeţi, când completezi un cec, acesta trece mai întâi pe la Casa de compensare unde i se face o copie. Desigur, că şi eu aveam toate cecurile care îmi trecuseră prin mâini.

Deci, avocatul a spus: „În felul acesta, te vor aduce din nou în situaţia de la început. Şi încă ceva, domnule Branham: Dacă cineva este chemat vreodată la stăpânire în felul acesta, şi este investigat, indiferent dacă este vinovat sau nu, în ochii oamenilor va trece drept un escroc.” Înţelegeţi? Dar aceasta nu este tot!

Priviţi la predicatorul acela baptist din Mississippi. O femeie a spus că a mers la ea şi a insultat-o. El a dus dovezi de peste tot din ţară că încă înainte de ziua aceea el era plecat de mai multe zile din oraş şi că nu s-a întors nici în zilele următoare. Chiar şi judecătorul i-a propus să o dea el însuşi pe femeie în judecată pentru calomnie, dar el a spus: „Lăsaţi-o în pace!”

Dar ştiţi ce s-a întâmplat când lucrul acesta a apărut la ştiri? Șaptezeci şi cinci la sută dintre americani au spus: „De unde nu este foc, nu iese nici fum!” Astfel, indiferent cât de nevinovat a fost, bietul om va trebui să trăiască pentru tot restul zilelor cu această pată, deşi nu a avut nimic a face cu aceasta.

Pentru o vreme, m-am simţit rău gândindu-mă că mi-am pus viaţa la bătaie pentru Împărăţia lui Dumnezeu, încercând să-i fac pe oameni să-şi plătească taxele, să fie corecţi în toate privinţele, escrocii să devină oameni cinstiţi.  Şi la urmă, iată că eu însumi sunt pe cale să fiu considerat escroc.

M-am gândit: „Oare cum s-a putut întâmpla aceasta?” Atunci a venit inspiraţia şi am privit în Biblie. Fiecare bărbat din Biblie, fără excepţie, care a avut vreodată o slujbă duhovnicească, dacă nu a putut fi prins de Satan din punct de vedere moral sau cu altceva, a fost prins de către stăpânire. Mergeţi înapoi în timp, oriunde veţi vrea, şi veţi vedea că Moise, Daniel, tinerii evrei, Ioan Botezătorul, Isus Hristos, toți au primit pedeapsa capitală din pricina acuzaţiilor stăpânirii din acele zile. La fel s-a întâmplat şi cu Petru, cu Pavel, cu Iacov cel mare şi cu Iacov cel mic. Toţi au murit prin hotărârea stăpânirii. De ce? Pentru că fiecare stăpânire este tronul Satanei. Aşa a spus Isus în Biblie. Înţelegeţi?

Fiecare stăpânire este controlată de diavolul, dar este pe cale să vină o Împărăţie care va fi controlată de Hristos, iar aceasta va fi Mileniul. Dar stăpânirile de acum, indiferent cât de bune credem că sunt, se află sub stăpânirea Satanei. El i-a spus lui Isus: „Toate aceste lucruri (toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor) Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie.

Dar Isus i-a răspuns: „Pleacă, Satano! Căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti”.

Toate acestea m-au descurajat, aşa că am mers acasă şi am spus: „Nu, domnule! Dacă aş fi dator, aş plăti, dar nu sunt dator şi ca urmare nu am de gând să plătesc nimic. Asta-i tot! Cum să plătesc doar aşa? Meda, spală copiii şi pregăteşte-le hainele pentru că plecăm! Totul este pe dos! Ce am făcut? Spune-mi tu! Să plătesc patruzeci de mii de dolari? Poţi să-ţi dai seama ce înseamnă aceasta pentru mine?”

Ea a venit lângă mine, aşa cum face o soţie adevărată, iar când am spus că vom pleca, m-a întrebat: „Crezi că aceasta te va ajuta cu ceva? Te-ai rugat pentru problema aceasta?” Atunci m-am gândit: „Ei bine, ar trebui să mă rog încă o dată.” M-am întors în casă şi atunci m-am gândit că ceea ce mi-a spus ea era chiar Scriptura. Adevărul este că întotdeauna dorim să privim în Scriptură ca să vedem ce a făcut Dumnezeu. Vedeţi?

Într-o zi, în încercarea de a-L da pe mâna stăpânirii, fariseii L-au întrebat:

Spune-ne dar, ce crezi? Se cade să plătim bir cezarului sau nu?”

Isus, care le cunoştea vicleşugul, a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi, făţarnicilor?

Arătaţi-Mi banul birului.” Şi ei I-au adus un ban.

El i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el ale cui sunt?”

„Ale cezarului”, I-au răspuns ei. Atunci, El le-a zis: „Daţi dar cezarului ce este al cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!

M-am gândit la aceasta, am deschis Biblia şi am citit, după care m-am gândit: „Ceea ce scrie aici este adevărat, Doamne, dar banii aceştia nu-i aparţin Cezarului, ci sunt ai Tăi. Dacă ar fi fost ai mei, ar fi trebuit să plătesc taxe şi alte lucruri, dar banii aceştia sunt ai Tăi şi nu au aparţinut niciodată Cezarului.”

Ştiţi că Cuvântul are răspuns la toate, aşa că am continuat să citesc.

Într-o zi, Isus a spus: „Simone, ai cumva vreun cârlig de pescuit în buzunar? Tu ai întotdeauna un cârlig şi un fir. Du-te dar, aruncă cârligul în apă şi apoi trage afară, iar când scoţi peştele, deschide-i gura şi acolo vei găsi o monedă. Să nu-i jignim şi să nu le aducem nici o ofensă! Ia banii aceia şi du-te şi plăteşte, Simone! Aceasta va fi din partea Mea şi a ta.”

Atunci m-am gândit: „Aşa este, Doamne! Tu ai bancurile de peşti şi tot ce este în ţara aceasta, dar nu ştiu cum se va întâmpla lucrul acesta.”

Am venit la biserică şi fraţii m-au ajutat să scriu acel bilet, şi astfel am reuşit să strâng cei patruzeci de mii de dolari şi să plătesc totul. Am mers acasă şi am vrut să ştiu cum am completat cecul în caz că oamenii aceia se vor mai întoarce să mă verifice. Am spus: „Cecul acesta dovedeşte că nu mai sunt dator cu nici o taxă! Dar este posibil ca oricine îl va valida să aibă probleme după aceea.” Astfel, am sunat la bancă să văd dacă s-au făcut operaţiunile bancare necesare, și în cele din urmă Bob mi-a spus: „Au făcut-o!”

Atunci m-am dus la soţia mea, am îmbrăţişat-o şi i-am spus: „Draga mea, sunt liber!” Cât este de minunat sentimentul că eşti liber! Acum voi putea să plătesc înapoi şi ei mi-au uşurat foarte mult modul în care s-o fac. Pot să plătesc patru mii de dolari pe an, dar nu pot să mai fac nici un împrumut. Dacă nu va veni Isus, îmi vor trebui zece ani ca să pot plăti, iar când va veni, datoriile vor fi plătite oricum. Înţelegeţi?

În seara aceasta voi vorbi foarte puţin, dar mai întâi vreau să vă mulţumesc pentru rugăciunile voastre, fiindcă m-au ajutat foarte mult. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Indiferent ce va mai fi, nu voi uita niciodată lucrul acesta.

Dacă va fi cu voia Domnului, în seara aceasta doresc să vă fac cunoscute nişte lucruri pe care le ştiu, aşa că ar fi bine să puteţi veni. Ţineţi mine că voi vorbi mesajul: „Acesta este timpul, domnilor?”

Cred că ştiţi cu toţii programul complet pentru săptămâna aceasta. Avem servicii astăzi, mâine şi luni. Luni va fi seară de veghe. Apoi marţi avem Anul Nou, și atunci puteţi să vă întoarceţi din nou acasă dacă aţi fost plecaţi din oraş. Vom avea printre noi un grup de predicatori buni, un grup de vorbitori pricepuţi; fiecare va vorbi câte puţin până la miezul nopţii şi probabil vom avea şi Cina. Nu ştiu dacă s-a luat şi aceasta în calcul, dar vreau ca în timp ce oamenii de afară se prind în horă, se învârt, strigă, beau şi fac tot felul de lucruri, noi vom lua Cina, vom începe noul an cu Cina.

Sunteţi invitaţi cu toţii şi fie ca Dumnezeul cerurilor să vă creeze posibilitatea să petreceţi cu noi.

Acum, înainte de a ne apropia de Cuvânt, vreau să vă mai spun ceva. Vreau să mulţumesc bisericii şi membrilor ei pentru costumul frumos pe care mi l-aţi cumpărat. Mulţumesc foarte mult. Toate felicitările, gândurile voastre cu ocazia Crăciunului şi darurile pe care le-aţi trimis familiei mele, înseamnă foarte mult pentru mine. Vă mulţumesc mult. Oh, Doamne, sunt nenumărate! Aceste lucruri mărunte îmi ating întotdeauna inima. Adevărul este că nimic nu m-ar bucura mai mult decât gândul că toate acestea vin de la voi.

Unii fraţi mi-au trimis cadourile de Crăciun sub formă de bani, iar alţii mi-au trimis lucruri. Un frate mi-a trimis o agendă de buzunar cu numele meu scris pe ea şi un ac de cravată care are inscripţionat pe el rugăciunea Tatăl nostru. Oh, şi alte lucruri de felul acesta! Noi le preţuim foarte mult                 de aceea, soţia mea, copiii şi eu, vă mulţumim foarte mult.

Este puţin, dar cred că aceste cuvinte sunt cele mai măreţe cuvinte care pot fi spuse de cineva: „Dumnezeu să vă binecuvânteze!”

Fraţilor din biserică, celor care mi-au dăruit puşca de vânătoare… Costumul am putut să-l îmbrac, dar puşca nu am putut s-o aduc cu mine la biserică. Dacă aş face aceasta, oamenii legii ar putea să mă acuze cu siguranţă de ceva, nu-i aşa? Dar vă mulţumesc foarte mult pentru ea. Am vrut să citesc numele celor care au făcut-o, dar unul dintre fraţi mi-a spus: „Oh, nu-mi mulţumi, frate Branham, fiindcă aceasta mi-ar lua toată bucuria!” Atunci m-am gândit că poate şi ceilalţi fraţi gândesc la fel. Oricum, am numele voastre pentru că cineva mi le-a scris cu maşina de scris. Mi le voi aminti întotdeauna cu drag şi fie ca Domnul să vă binecuvânteze din belşug.

Ştiţi că atunci când mă relaxez, merg în camera cu trofee de vânătoare, stau acolo şi retrăiesc totul. Când sunt atât de rănit încât simt că nu mai pot continua, mă gândesc la vreo excursie de vânătoare sau la vreun loc unde am fost la pescuit. Apreciez gestul vostru şi doresc ca Domnul să vă binecuvânteze.

Deci, nu uitaţi că deseară vom avea tema: „Domnilor, acesta este timpul?”

Acum, în timp ce ne apropiem de Cuvânt, să ne plecăm capetele pentru rugăciune. Sunt sigur că în dimineaţa aceasta sunt mult prea multe cereri pentru a fi enumerate, aşa că aş vrea ca în timp ce stăm cu capul plecat, fiecare să-şi păstreze în inimă cererea specială şi să-şi ridice mâinile spunând: „Dumnezeule, Tu ştii la ce mă gândesc acum.”

Doamne Isuse, Tu vezi fiecare mână ridicată şi cunoşti fiecare cauză ce stă în spatele ei. Venim cu respect la tronul Dumnezeului celui Viu, acea Perlă mare şi albă care se întinde de-a lungul timpului şi pe care stă IaHVeH Dumnezeu, în timp ce Sângele lui Hristos este pe altar. Aşadar, vorbim de meritul Jertfei Celui care a spus: „Orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da.”

Oh, Dumnezeule, ascultă-i în dimineaţa aceasta şi răspunde la cererile lor, fiindcă mă alătur şi eu rugăciunilor lor şi Te rog să ne răspunzi.

Doamne, aici sunt puse batiste pentru bolnavi şi suferinzi. Biblia spune că oamenii au luat batiste şi şorţuri care fuseseră atinse de Pavel, le-au pus peste bolnavi şi aceştia au fost vindecaţi de bolile lor, iar duhurile rele au fost îndepărtate. Tată, noi am ştiut de multă vreme că nu Pavel a făcut aceasta; simţim că nu a fost Pavel, ci Hristos era în el, şi Tu eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci, conform Scripturii.

Doamne, oamenii aceştia cred că dacă venim la Tine, dacă ne rugăm şi punem aceste batiste peste cei bolnavi, ei se vor face bine. Te rog ca acest lucru să se întâmple întocmai.

Scriptura spune că Israelul era în călătorie spre ţara făgăduită, iar Marea Roşie care se afla înaintea lor era un obstacol de netrecut, dar Dumnezeu a privit prin Stâlpul de Foc, cu ochii plini de mânie, iar marea s-a înspăimântat şi a dat înapoi, astfel încât poporul a trecut spre ţara făgăduită pe uscat.

Doamne, priveşte spre noi prin Sângele lui Isus. Tu vezi credinţa cu care ne-am apropiat în dimineaţa aceasta, şi fie ca Satan să se teamă şi să fugă! Deschide Tu calea pentru cei care sunt prezenţi aici şi pentru cei care vor primi aceste batiste, astfel încât să primească vindecarea şi boala să fie îndepărtată. Îngăduie ca în călătoria pe care o facem spre Ţara făgăduită, să fim călăuziţi de Duhul Sfânt, Stâlpul de Foc. Îngăduie aceasta, Doamne.

Acum Te rugăm să binecuvântezi serviciul, citirea Cuvântului, şi fie ca Duhul Sfânt să ia acest Cuvânt şi să-L împartă la fiecare dintre noi, pentru că ne apropiem de ceva măreţ şi puternic, despre care nu ştim prea multe. Doamne, inimile noastre sunt deosebit de mişcate şi în timp ce ne apropiem cu respect de Cuvântul Tău, Te rugăm să ne descoperi însemnătatea Lui în Numele Domnului Isus. Amin.

Să nu uitaţi că deseară vom vorbi despre tema: „Domnilor, acesta este timpul?”

În dimineaţa aceasta aş vrea să deschidem Scripturile şi să vorbim pentru câteva minute din Cartea Faptelor Apostolilor. S-ar putea să citim din două sau trei locuri. Mai întâi, vom citi din Fapte 26.15-20, apoi din Fapte 23.11.  S-ar putea să adaug şi textul din Filipeni 1.20, fiindcă este vorba de acelaşi lucru, sunt aceleaşi cuvinte:

Cine eşti, Doamne?” am răspuns eu. Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti.

Dar scoală-te şi stai în picioare, căci M-am arătat ţie ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le.

Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul neamurilor, la care te trimit,

ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.”

De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti.

Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudeea şi la neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor.” (Fapte 26.15-20).

Acum vom citi din Fapte 23.11: „În noaptea următoare, Domnul S-a arătat lui Pavel şi i-a zis: „Îndrăzneşte, Pavele, căci, după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi în Roma.”

Nu demult, am auzit pe cineva folosind cuvântul „Absolut” şi m-am gândit: „Acesta este un cuvânt foarte frumos.” L-am auzit de multe ori pentru că este folosit des. Eu am căutat cuvântul „Absolut” în dicţionarul Webster, și acolo este dată următoarea explicaţie: „desăvârşit în sine; nemărginit în putere, original, un absolut.” „Un Absolut” înseamnă şi „Amin”. După Absolut nu mai este nimic pentru că el conţine puterea nemărginită a lui Dumnezeu. Acest cuvânt include în sine desăvârşirea şi nu i se mai poate adăuga nimic. Când am văzut aceasta, m-am gândit: „Este minunat! Este un cuvânt minunat.” Cuvântul este un gând exprimat. Mai întâi este un gând, apoi devine cuvânt prin exprimare, pentru că întotdeauna înaintea cuvintelor voastre sunt gândurile.

Atunci când vorbim în limbi nu este nici un gând de-al nostru pentru că Dumnezeu preia gândurile noastre, şi astfel Îşi exprimă gândurile Sale prin buzele noastre. Dacă vorbirea este inspirată tu nu ştii ce spui, și când aduci tălmăcirea limbilor, spui pur şi simplu ceea ce îţi dă El. Aceasta este tot. Înţelegeţi? Acesta este Dumnezeu. Nici în cazul prorociei nu foloseşti propriile tale gânduri, ci este Dumnezeu, pentru că tu exprimi gânduri la care nu te-ai gândit niciodată.

Cuvântul „Absolut” este definitiv, de aceea cred că fiecare trebuie să aibă acest „Absolut”. Fiecare om care vrea să realizeze ceva trebuie să aibă mai întâi un astfel de Absolut. Absolutul este cel care vă trece prin toate până când ajungeţi la desăvârşire, la Amin, la tot ce cuprinde el. Cu alte cuvinte, trebuie să aveţi ceva de care să vă puteţi ţine tare. Absolutul este Ancora absolută pentru fiecare realizare. Poate veţi trece prin diferite situaţii până când veţi ajunge la ţintă, dar pentru toate există Absolutul, Aminul. Voi nu puteţi trece prin viaţă fără să aveţi această Ancoră.

Înainte de a te căsători, a trebuit să te gândeşti adânc până să te hotărăşti, și motivul pentru care ai luat această hotărâre a trebuit să fie dragostea pentru soţia sau soţul tău. Poate ea nu este la fel de frumoasă ca soţia lui John, dar a fost ceva care te-a atras spre ea. Chiar dacă ea nu este la fel de frumoasă ca altă femeie, chiar dacă el nu este la fel de arătos ca alt bărbat, acolo trebuie să fie ceva care o face pe acea persoană deosebită, şi de aceasta te ţii. Dacă nu există aşa ceva, adică această Ancoră, acest Absolut, atunci ar fi mai bine să nu te căsătoreşti.

Noi ne putem gândi la mulţi oameni din Biblie care au avut Absolutul. Oh, am putea să-i luăm pe toţi aceşti oameni şi să vorbim două săptămâni de acum înainte despre ei şi nu am atinge nici măcar suprafaţa dacă ne-am gândi la Absolutele din Biblie. Noi vom cerceta câteva locuri din Biblie în care ni se vorbeşte despre oameni care au avut Absolutul.

Priviţi-l pe Iov. El a avut un Absolut, dar ştim că totul a mers pe dos în viaţa acestui om neprihănit. Noi nu îndrăznim să spunem că nu a fost neprihănit deoarece Dumnezeu a spus că a fost. El a spus că pe pământ nu era nici un om ca Iov; el a fost desăvârşit înaintea lui Dumnezeu pentru că avea un Absolut, un definitiv.

Iov avea Absolutul când i s-au întâmplat toate nenorocirile, când a venit boala peste el şi când prietenii i-au spus: „ Iov, aceasta dovedeşte că păcătuieşti, că eşti greşit!” Apoi au venit episcopii. Ei ar fi trebuit să-l mângâie, dar în loc să facă aceasta, au văzut numai păcat în viaţa lui, din cauză că Dumnezeu procedase în felul acela cu el.

Copiii îi fuseseră ucişi, casa arsă şi totul mergea pe dos. Chiar şi viaţa îi era în pericol, fiindcă şedea pe cenuşă, plin de bube din cap până-n picioare. Chiar şi nevasta lui, mama copiilor lui, i-a zis: „Blestemă pe Dumnezeu şi mori!”  Dar în toate aceste lucruri, Iov a avut Absolutul.

Oh, dacă ne-am putea ţine de acest Absolut în vremuri de boală! Iov ştia că împlinise voia lui IaHVeH, că împlinise porunca lui Dumnezeu şi a crezut în ceea ce făcuse pentru că Dumnezeu îi ceruse aceasta. Dacă am face şi noi la fel… IaHVeH a cerut o ardere de tot pentru păcatele lui şi Iov a adus-o nu numai pentru sine, ci şi pentru copiii lui. Aceasta a fost ceea ce a cerut Dumnezeu.

Poate zici: „Aş vrea ca aceasta să fie tot ce cere El astăzi.” Adevărul este că este şi mai puţin de atât, pentru că El cere credinţă în Cuvântul Său. Dacă faci din Cuvântul Lui Absolutul tău, poţi să-ţi ancorezi sufletul pe fiecare făgăduinţă din Biblie şi, indiferent cât de tare se ridică valurile împotriva ta, tu eşti ancorat pe Absolutul tău.

Iov a rămas statornic. Când „mângâietorii” i-au spus: „Ai păcătuit!”, el a ştiut că nu făcuse aceasta; el ştia că era neprihănit pentru că a împlinit cerinţa lui IaHVeH.

Un slujitor a venit şi i-a spus: „Copiii tăi sunt morţi…”, apoi a venit altul şi i-a zis: „Cămilele tale au fost lovite de trăsnet şi au ars toate…”

Vedeţi ce argumente aveau „mângâietorii” lui ?

„Vezi?” i-au zis ei, „Iov, faptul că a venit foc din cer şi ţi-a mistuit turmele este dovada că tu…”

„Aceasta nu dovedeşte nimic!”, a răspuns Iov.

„Iov, dacă ai fi fost un om neprihănit, El nu ţi-ar fi lovit copiii!”

Dar Iov le-a răspuns: „Ştiu că am făcut numai ceea ce este drept!” El a ţinut cu tărie la aceasta şi nu a cedat. Ştia că făcuse exact ceea ce îi ceruse Dumnezeu; era absolut sigur de aceasta. În ordine.

Apoi, când încercarea a ajuns în punctul culminant, el a observat că Absolutul său era bine ancorat şi că frânghia nu era moale, ci era strâns legată de El, şi pentru că era un profet, Duhul a venit peste el, aşa că s-a ridicat şi a spus: „Ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte!”  Amin. Vedeţi? El era legat de Absolutul său, venise în contact cu El. Iov ştia că procedase corect şi că într-o zi avea să fie atras spre acel Absolut!

Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ.

Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu.”

El ştia că era bine ancorat pe Absolutul său.

Avraam a avut un Absolut când a venit din Babilon, de la turnul ridicat în valea Şinear, unde locuia tatăl său, care era probabil fermier. Dar într-o zi, poate în timp ce era undeva în sălbăticie şi culegea fructe sau era la vânătoare pentru a-şi asigura hrana, i-a vorbit Dumnezeu. În vremea aceea, Avraam avea şaptezeci şi cinci de ani, iar soţia lui, Sara, avea şaizeci şi cinci de ani. Sara era stearpă şi ei nu avuseseră niciodată copii, dar Dumnezeu i-a vorbit şi i-a spus: „Vei avea un fiu prin Sara, dar pentru aceasta trebuie să te separi de tot!”

Făgăduinţele lui Dumnezeu sunt însoţite întotdeauna de o condiţie, iar noi trebuie să fim foarte atenţi la aceasta. Nu contează cât eşti de fundamentalist în ceea ce priveşte făgăduinţa, întotdeauna există o condiţie. Cum am putea să ne oprim aici şi să mergem ore întregi înainte şi înapoi prin Scriptură, ca să vedem că această condiţie înseamnă ceva. Tu poţi fi cât de fundamentalist vrei, dar fiecare făgăduinţă este legată de o condiţie, de hotărârea mai dinainte şi aşa mai departe.

Observaţi! Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, iar acest lucru i-a fost considerat neprihănire. Cât de comic ar părea pentru lumea civilizată ca un bărbat de şaptezeci şi cinci de ani şi o femeie de şaizeci şi cinci de ani, care trăiau împreună încă de cât erau tineri şi nu avuseseră niciodată copii, să pretindă la vârsta aceasta că vor avea un copil împreună. Dar Avraam avea Absolutul şi nu putea fi clintit de nimic. După ce a trecut prima lună fără să se întâmple nimic, Absolutul lui a rezistat, deoarece ştia că îi vorbise Dumnezeu. A trecut luna următoare, un an, zece ani şi apoi douăzeci şi cinci de ani, și când Avraam avea o sută de ani iar Sara, nouăzeci de ani, Absolutul lui rezista încă.

Biblia vorbeşte despre credinţa lui neclintită în Romani 4.20:

El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu…” De ce?  V-aţi gândit vreodată? El era absolut sigur pe Dumnezeu şi singura condiţie care i se pusese era să se despartă de rudenia sa. Dumnezeu nu l-a binecuvântat până când nu a făcut aceasta. Avraam l-a luat cu el pe tatăl său, care apoi a murit, şi pe Lot. Dar numai după ce s-a separat şi de Lot, a venit Dumnezeu la el şi i-a spus: „Acum străbate ţara!” Făgăduinţa lui Dumnezeu este însoţită întotdeauna de o condiţie pe care o veţi găsi în tot Cuvântul Său, și această condiţie este ascultarea.

Să privim acum la Moise, slujitorul-profet fugar, pe care Dumnezeu l-a crescut şi l-a educat în palatul lui Faraon. Mai întâi, el a mers afară cu şcoala lui teologică, dar când a făcut aceasta, a ucis un bărbat, iar când a venit prima încercare, s-a speriat de moarte şi a fugit. De ce? Pentru că nu avea nici un Absolut, ci doar mărturia mamei sale despre felul cum s-a născut. El fusese un copil ciudat, iar mama sa îi povestise despre aceasta. Moise avea sulurile (scrise, probabil, pe nişte hârtii pe care le purtau cu ei) în care Dumnezeu spunea că Îşi va cerceta poporul. El a recunoscut că sosise vremea, aşa cum o recunoaştem şi noi acum: ştim că este pe cale să se întâmple ceva.

Moise ştia că sosise vremea eliberării şi să fusese ales pentru aceasta, dar nu avea încă Absolutul. Vedeţi? Dar într-o zi, pe când se afla în pustie, după ce şi-a pierdut teologia, i s-a arătat Dumnezeu şi i-a vorbit dintr-un rug de foc:

„Moise, am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui, căci îi cunosc durerile. Mi-am amintit promisiunea Mea şi am venit să-l izbăvesc.”  Oh, Doamne!

Dar Moise s-a eschivat zicând: „Eu nu sunt bun pentru această însărcinare deoarece nu pot să vorbesc bine. Ei nu mă vor crede.”

„Ce ai în mâna ta?” l-a întrebat Domnul.

„Un toiag.”

Aruncă-l la pământ!” Moise l-a aruncat la pământ, și când a făcut aceasta, toiagul s-a transformat în şarpe. „Apucă-l de coadă!”, a spus Domnul, și şarpele a devenit din nou toiag. Vedeţi? El îi dădea Asigurarea, legitimarea. Întotdeauna când Dumnezeu dă un Absolut, El dă şi legitimarea pentru acel Absolut.

După aceea, Moise s-a dus jos, în Egipt, şi şi-a aruncat toiagul înaintea lui Faraon şi a vrăjitorilor lui, care şi-au aruncat şi ei toiegele, şi s-au transformat în şerpi. Dar de data aceasta, Moise nu a mai fugit şi nici nu a spus: „Oh, poate am procedat greşit sau poate este doar trucul ieftin al unui vrăjitor!” De data aceasta, el ştia, era încredinţat că se întâlnise cu Dumnezeu, de aceea a rămas liniştit. Aşa a stat şi Iov, fiindcă ştia că a făcut exact ceea ce îi ceruse Dumnezeu. Moise a împlinit toate poruncile lui Dumnezeu, apoi a stat liniştit şi a văzut slava lui Dumnezeu.

Moise era legat de însărcinarea Sa, de Absolutul Său, şi era sigur că este corect, și când a făcut aceasta, şarpele lui i-a înghiţit pe ceilalţi şerpi. Vedeţi? Moise era legat de acel Absolut; el ştia că Dumnezeu îi spusese: „După ce vei elibera poporul, să Îmi slujiţi pe muntele acesta.” (Exod 3.12).

Vrăjmaşul va încerca să facă tot ce este posibil ca să vă îndepărteze de acest Absolut. Astfel, imediat după ce au ieşit din Egipt, copiii lui Israel au fost încercuiţi: Marea Roşie era în faţa lor şi pe ambele părţi erau munţi. Ei au trecut prin vale şi au ajuns până la Marea Roşie. Nu era nici o scăpare spre munte, nici o cale de a scăpa în faţă, iar armata lui Faraon era în urma lor. În ce situaţie se aflau!

Vedeţi cum vă aduce Satan în situaţii în care nu ştiţi ce să mai faceţi? Dar amintiţi-vă că dacă sunteţi legaţi de Absolutul vostru se va întâmpla ceva. Moise ştia că Dumnezeu îi făgăduise: „După ce vei scoate poporul afară, Îmi veţi sluji pe muntele acesta! Eu voi veni jos, îi voi elibera prin mâna ta şi îi voi duce să locuiască în ţara aceea!”, aşa că a ţinut tare de aceasta.  Şi ce s-a întâmplat? Dumnezeu a trimis dinspre Răsărit un vânt care a suflat apele din fundul mării, şi poporul a trecut dincolo ca pe uscat. Acesta era un Absolut.

Cum am putea continua cu exemple din Scriptură! Cu Daniel şi Absolutul său; cu Şadrac, Meşac şi Abed-Nego şi Absoluturile lor; cu David şi Absolutul său. Toţi au avut Absolutul lor.

Şi Pavel a avut un Absolut, cel despre care am citit. Astfel, însărcinarea lui, Îl avea în centru pe Hristos, Acesta fiind Absolutul lui. De aceea, nu s-a temut de ce va zice Agripa. Din câte ştim, Agripa era un evreu, iar Dumnezeu îi spusese mai dinainte, lui Pavel, că va sta înaintea împăraţilor şi a conducătorilor. El avea un Absolut şi a urmat întocmai vedenia cerească zicând: „Nu m-am împotrivit, nu am judecat-o greşit şi nu m-am purtat necuviincios…”  Pavel s-a ţinut tare şi nu a fost neascultător, ci a împlinit întocmai însărcinarea primită, pentru că avea un Absolut. Absolutul vostru este o viaţă al cărei punct central este Hristos.

Faptul că L-a întâlnit pe Dumnezeu faţă în faţă pe drumul Damascului, a însemnat foarte mult pentru Pavel. Amintiţi-vă că el era un mare învăţat, un om puternic în Scripturi, dar înainte de întâlnirea cu El nu avusese nici o Ancoră, decât susţinerea Sinedriului şi o diplomă de mare învăţat. Pavel era un bărbat mare în domeniul său, dar se clătina. Singurul lucru pe care îl avea, absolutul său, era la fel de puternic ca organizaţia lui; nu avea cum să fie mai puternic de atât. Dar Pavel îi era credincios, aşa că îi prindea pe creştini, îi lega şi încerca să-i distrugă, participând chiar şi la uciderea cu pietre a lui Ştefan.

Cred că acesta este motivul pentru care a mers mai târziu la Ierusalim, deşi prorocul îi spusese: „Nu te duce acolo, pentru că te aşteaptă lanţurile şi închisoarea…”

„Ştiu,” i-a răspuns Pavel, „dar nu merg la Ierusalim doar ca martor, ci mă duc pentru că sunt gata să mor pentru Hristos.” Spunea aceasta pentru că ştia ce făcuse în trecut şi dorea să-şi pecetluiască mărturia cu propriul sânge, dorea să moară ca martir, deoarece şi el îl omorâse pe unul dintre martirii lui Dumnezeu.

Iată-l în drum spre Damasc, cu toată educaţia primită în religia iudaică, de la marele învăţat Gamaliel. Dar în ciuda educaţiei lui, Pavel era slab şi nu putea face anumite lucruri. Și iată-l înconjurat dintr-o dată de o Lumină şi poate, de un Glas ca un tunet a fost lovit şi a căzut jos de pe cal, iar când a privit în sus, a văzut o Lumină strălucitoare care l-a orbit.

Ce lucru neobişnuit! Nimeni n-a văzut Lumina aceea, afară de Pavel, şi a fost atât de reală încât l-a orbit. N-a mai văzut nimic, ci era total orb după ce Stâlpul de Foc Şi-a arătat strălucirea chiar în faţa lui. El a auzit un Glas care zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”

„Cine eşti Tu, Doamne?”, a răspuns el, şi Glasul i-a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti.

 Ţi-ar fi greu să arunci cu piciorul înapoi într-un ţepuş. Scoală-te, du-te în Damasc, şi ţi se va spune ce trebuie să faci.”

Jos în cetate, trăia un proroc numit Anania. În timp ce se ruga, el a avut o vedenie şi a venit la Saul, şi-a pus mâinile peste el şi Saul a fost vindecat prin vindecarea divină. Apoi s-a ridicat, a fost botezat şi păcatele i-au fost spălate chemând Numele Domnului asupra lor. Din momentul acela, el a avut un Absolut. Nu a mai fost acelaşi om, a călătorit din loc în loc, de la o biserică la alta şi a început să rezidească ceea ce încercase să distrugă.

Câtă nevoie are lumea creştină din timpul acesta de un astfel de Absolut! Cei care sunt legaţi prin dogme, tradiţii şi învăţături omeneşti, încearcă să nege Cuvântul lui Dumnezeu spunând că El nu este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Ei au nevoie de un Absolut, de o experienţă, de o întâlnire cu Dumnezeul cel viu care vindecă bolnavii, învie morţii şi scoate dracii. Au nevoie de un Absolut autentic.

Pavel ştia că se întâmplase ceva şi nimeni nu putea să-i ia aceasta, pentru că nu mai conta nimic pentru el. Era ancorat în El şi aceasta era tot. Indiferent ce s-ar fi întâmplat, el era ancorat, iar Hristos este Punctul central al vieţii lui. Oh, viaţa pe care o trăia el era total diferită de cea din trecut!

Amintiţi-vă că Pavel fusese un om religios. Aş vrea să vă spun ceva celor care sunteţi prezenţi aici… Cred că vă daţi seama că această bandă va fi ascultată în toate naţiunile de sub cer, în toată lumea. Cei care sunteţi prezenţi sau veţi asculta predica tradusă, dusă în triburile din Africa şi la hotentoţi, şi voi, conducătorii religioşi care aţi primit o educaţie religioasă, aţi primit-o din punct de vedere istoric şi poate ştiţi explica toate lucrurile, dar dacă nu aveţi Absolutul, dacă nu aveţi o experienţă cu El, sau dacă experienţa pe care o aveţi vă face să negaţi Cuvântul Bibliei, să negaţi  că El este şi astăzi Acelaşi; dacă vă încredeţi doar în direcţiile voastre  academice, teologice sau în orice altceva, dacă vă încredeţi în dogmele organizaţiei voastre care spune: „Zilele minunilor au trecut, nu mai există vindecare divină!” sau: „Botezul cu Duhul Sfânt nu este pentru oamenii din timpul acesta!”, dacă aceasta este tot ce aveţi, fratele şi sora mea scumpă, înseamnă că aveţi nevoie de o experienţă ca aceea pe care a avut-o Pavel pe drumul Damascului.

Voi aveţi nevoie să vă întâlniţi cu Dumnezeul cel viu, nu numai printr-o idee mistică din mintea voastră, nici bazându-vă pe vreo simţire sau pe unele senzaţii, ci aveţi nevoie de un gând şi de o experienţă reală şi autentică cu El.

Acelaşi Isus care a umblat prin Galileea, trăieşte astăzi şi este viu în vecii vecilor. El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, este Absolutul. De aceea, nu trebuie să acceptaţi ce vă spune altcineva, fiindcă voi înşivă ştiţi aceasta, şi nu prin senzaţii.

Dacă voi sau altcineva aţi avut o experienţă, care s-ar putea să fie adevărată, biblică, iar cineva încearcă s-o pună sub semnul întrebării şi să spună că toate aceste lucruri au fost valabile numai în trecut, aveţi grijă! Fiţi atenţi, fiindcă există o cale de a şti dacă ceea ce aţi avut este adevărat sau nu. Verificaţi-o cu Cuvântul! Acesta este Planul lucrării, Schiţa ei. Dacă o casă nu este construită după plan, constructorul trebuie s-o dărâme şi s-o construiască din nou, deoarece trebuie să respecte Planul.

Astfel, indiferent ce experienţă aţi avut, dacă în voi este ceva care vă spune că Biblia nu este adevărată, că puterea lui Dumnezeu, slujbele: apostolii, prorocii, învăţătorii, păstorii şi evangheliştii, şi darurile Duhului Sfânt nu mai sunt ca atunci când S-a revărsat Duhul peste ucenici, la Rusalii, înseamnă că ceva nu este în ordine cu absolutul vostru şi că sunteţi legaţi de dogme şi de doctrine în loc să fiţi legaţi de Cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă El a spus că „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.”

Aveţi grijă care este „absolutul” vostru! Poate sunteţi absolut siguri că aveţi relaţii bune cu predicatorul, cu prezbiterul, cu episcopul sau cu orice alt om important  din biserica voastră, dar dacă absolutul vostru nu este Isus Hristos… nu uitaţi că este scris: „Pe această piatră voi zidi Absolutul Meu şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.”  Ce este această „piatră”? Descoperirea duhovnicească despre Cine este El, recunoaşterea Lui. În ordine.

Oh, când devii ca Pavel, ai acelaşi Absolut ca şi el… Viaţa care Îl are în centrul ei pe Hristos, este diferită de viaţa pe care ai dus-o înainte, deşi s-ar putea să fi trăit o viaţă foarte religioasă. Eu i-am auzit pe oameni spunând: „Acum sunt foarte religios!”, dar aceasta nu are nimic a face cu El. Eu am văzut foarte multe religii, cu oameni foarte devotaţi, de multe ori cu mult mai sinceri decât cei care propovăduiesc creştinismul.

Când o mamă îşi ia copilaşul negru şi grăsuţ şi-l aruncă în gura unui crocodil din dragoste pentru dumnezeul ei, mă întreb cât este de sincer creştinismul? Când un bărbat se chinuieşte singur, înfingându-şi sute de cârlige în carne şi agăţând în ele baloane cu apă care îl trag în jos, după care trece printr-un bazin plin cu cărbuni încinşi, lung cam de aici până în spatele sălii, pentru a aduce o jertfă zeului său care este un idol cu un ochi din rubin, mă întreb unde este creştinismul? Of, of! Aşadar, să nu credeţi că sinceritatea este totul, pentru că nu este aşa! Sinceritatea este în ordine numai dacă este folosită unde trebuie.

Este la fel ca în cazul unui medic care vă dă un medicament greşit. S-ar putea să vă dea arsenic, deşi este sincer, sau poate acid sulfuric. Poate aveţi prescripţia scrisă greşit şi poate luaţi medicamentul plin de încredere, dar aceasta nu vă va salva viaţa. Înţelegeţi? Categoric, nu o va face! Voi trebuie să ştiţi ce faceţi, pentru că orice este în contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu, este greşit, indiferent ce este  sau de cât timp există.

În ziua de Rusalii, Petru a dat o Prescripţie veşnică, spunând: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci Prescripţia aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.”  Aşa este. Aceasta este o Prescripţie veşnică.

S-ar putea ca unii farmacişti să vă dea un medicament pe care nu l-au preparat cu grijă şi să vă omoare. Vedeţi? Cu siguranţă! Într-o reţetă este pusă suficientă otravă cât să omoare microbii, iar doctorul ştie cât de mult poate suporta corpul tău. Dacă pune prea multă otravă, aceasta te poate ucide, iar dacă nu este suficientă, ce se va întâmpla? Nu îţi va fi de nici un folos. Dar medicul ştie cât este suficient pentru organismul tău.

Aşa este şi cu Reţeta prescrisă de Dumnezeu. Indiferent cât spune cineva că trebuie făcut în felul acesta sau în celălalt, să nu credeţi nimic, ci urmaţi Cuvântul întocmai cum este scris! Aşa este corect, deci, ţineţi-vă de El!

Acum am ajuns la cei care spun că trebuie să fii stropit şi susţin că trebuie folosite titlurile: Tată, Fiu şi Duh Sfânt, deşi în Biblie nu scrie nicăieri aşa ceva!  În Biblie nu există nici un text care să spună că cineva a fost botezat în alt fel decât în Numele lui Isus Hristos. Botezul în cele trei titluri este o dogmă adăugată de biserica romano-catolică şi dusă mai departe prin tradiţiile omeneşti. Vom ajunge la aceasta deseară.

Observaţi însă, că în mijlocul tuturor acestor lucruri, Prescripţia biblică rămâne neschimbată. De aceea avem atât de mulţi copii bolnavi! De ce? Pentru că oamenii refuză să asculte prescripţia Doctorului. Dar când eşti legat de Absolut, aceasta este totul! Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu şi el nu poate da greş. Problema este că foarte mulţi dintre noi sunt foarte religioşi, dar nu duc o viaţă în centul căreia să fie Isus Hristos.

Când Hristos devine punctul central al vieţii voastre, faceţi lucruri pe care în mod normal nu le-aţi face şi vă comportaţi diferit decât în mod obişnuit. Nu vreau să spun că acţionaţi nechibzuit, ci vreau să spun că acţionaţi în Duhul, că faceţi ceva ce este corect şi autentic, și dacă vedeţi pe cineva care acţionează greşit, ştiţi că poartă doar o mască şi că în realitate încearcă să imite Adevărul. Dacă vedeţi un dolar fals, voi ştiţi că există şi un dolar adevărat după care a fost făcut cel fals și atunci când vedeţi ceva fals, ştiţi că în mod sigur este umbra a ceva adevărat, că este doar o copie a celui adevărat.

Fiţi atenţi! Duhul vă determină să faceţi lucruri pe care nu le-aţi face în mod obişnuit. Vedeţi? Când aveţi acest Absolut, sunteţi siguri, foarte siguri şi nu vă orientaţi după experienţa altora. Acesta este motivul pentru care mulţi dintre creştini seamănă cu copiii de şcoală care încearcă să copieze unii de la alţii, iar dacă cel de la care au copiat, face greşit, toţi ceilalţi au copiat greşit. Vedeţi? Din cauza aceasta aveţi o mulţime de rezultate greşite! O, Doamne, nu copiaţi nimic, ci întâlniţi-vă voi înşivă cu El!

Un bun prieten de-al meu care stă aici în spate, este fiul unui vechi prieten, Jim Poole. Tatăl lui şi cu mine am crescut împreună şi am mers la aceeaşi şcoală. Oh, ce bărbat fin! Micul Jim şi cu mine, ne rugăm în continuu ca şi marele Jim să devină creştin, un credincios adevărat. Noi am vorbit ieri despre cum L-am întâlnit pe Dumnezeu în pădure, în natură. Vedeţi? Acolo Îl puteţi găsi, deoarece El este Creatorul şi poate fi găsit în creaţia Sa.

Îmi amintesc că eu şi Jim obişnuiam să mergem la vânătoare, iar seara ne luam bicicletele şi mergeam în josul străzii ca să ne cumpărăm un cornet de îngheţată. Eram speriaţi de moarte când se întuneca şi trebuia să trecem prin cimitir.

Lui Jim îi plăcea să se arunce în iaz. Eram nişte băieţi de zece sau doisprezece ani, iar lui Jim îi plăcea să citească poveşti de vânătoare şi să pună capcane, în timp ce eu stăteam, visam cu ochii deschişi să am o cabană mică în munţi şi îmi ziceam: „Băiete, ar fi un lucru bun să ai o cabană mică în munţi!” Mereu am visat să am o cabană în munţi, câţiva câini de vânătoare şi câteva arme. „O,” îmi ziceam, „dacă aş avea o puşcă de vânătoare de calibru 30, o parte din timpul meu…”

În vremea aceea mă gândeam: „Cum aş putea să am vreodată o puşcă de calibru 30?”, iar zilele trecute am stat şi m-am uitat la peretele meu pe care sunt prinse unele din cele mai bune puşti pe care le are cineva, şi m-am gândit: „Măreţul har!”

În vremea aceea mă gândeam: „Mă voi antrena ca să pot ţinti bine, iar într-o zi, poate voi merge în munţi şi un vânător bun mă va lua cu el ca să-i fiu un fel de gardă personală. Poate într-o zi voi merge şi în Africa, tot ca şi gardă personală… dacă aş putea să mă antrenez! Acesta este singurul lucru pe care pot să-l fac: să mă antrenez ca să fiu un bun ţintaş. Oh, Doamne, ce minunat ar fi dacă m-ai lăsa să vânez peste tot în lume!”

În tot acest timp, Jim obişnuia să citească dintr-o carte.

„Jim…”, îi ziceam eu, iar el răspundea:

„Îmi place să citesc despre aceasta.”

„Jim, dar aceea este experienţa altcuiva! Eu vreau s-o trăiesc personal; vreau să trăiesc personal această experienţă.”

Astfel, când m-am întors la Hristos, nu am putut să mă bazez pe experienţa altora, ci a trebuit s-o trăiesc personal.

Îmi amintesc că atunci când am citit cartea „Lone Star Ranger”, a lui Zane Gray, despre vestul sălbatic, am rupt două sau trei mături de-ale mamei călărindu-le în jurul casei, fiindcă îmi imaginam că merg călare pe un cal.

Apoi, am citit cartea „Tarzan şi maimuţele”, a lui Edgar Rice Burroughs. Îmi amintesc că mama avea un covor vechi de blană de focă, pe care-l primise de la doamna Wathen şi l-a pus în camera ei. Dar eu l-am scos afară… Mama a ştiut că nu vântul l-a scos afară… Deci, l-am scos afară, l-am tăiat, mi-am făcut din el un costum de Tarzan şi am stat prin copaci. Jumătate din timpul meu am stat în copaci, îmbrăcat cu acel costum de Tarzan. De ce? Pentru că am citit ce a făcut el şi am vrut să fac şi eu la fel.

Dar, prin harul lui Dumnezeu, într-o zi am luat în mână o Carte adevărată, Biblia, iar de atunci, cântarea şi cuvintele mele au fost: „Vreau să fiu ca Isus, pe pământ tânjesc să fiu ca El.” Nu vreau să fiu episcop sau un membru important al bisericii, nici papă sau preot, ci vreau să fiu ca Isus.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                      

Absolutul te face deosebit. Acolo este Ceva despre care poţi citi în Cuvântul Său iar Ceva din inima ta te face să tânjeşti să fii ca El.

Pentru un creştin, Absolutul este ca ancora pentru o navă. Voi trebuie să aveţi un Absolut, iar dacă Absolutul vostru este Hristos, este ca şi cum arunci ancora într-o zi când marea este agitată şi corabia este gata să se scufunde; când singura nădejde pe care o aveţi este să aruncaţi ancora. Atunci, chiar dacă corabia se clatină, ancora o ţine tare pe loc. Voi ştiţi că noi avem o cântare intitulată: „Ancora mea ţine.”

Asemenea băieţelului cu zmeul, şi noi ne-am gândit de multe ori să înălţăm un zmeu. El nu îl putea vedea, dar ţinea sfoara. Un om care a trecut pe acolo, l-a întrebat pe băiat:

„Ce faci, Sonny?”

„Îmi înalţ zmeul.”

„Ce ţii cu mâna?”

„Frânghia.”

„Dar unde este zmeul, pentru că eu nu îl văd? De unde ştii că zmeul tău zboară acolo sus?”

„Pot să-l simt cum trage”, a răspuns copilul.

Vedeţi? La capătul acelei sfori era un absolut. Pentru băieţel, zmeul era absolutul lui, de aceea putea spune că zmeul lui zboară. Chiar dacă nu-l vedea, el ţinea ceva în mână.

Aşa este cu omul născut din nou prin Duhul Sfânt: el deţine ceva care are o Ancoră acolo afară, iar furtunile nu îl pot clătina. El ştie că este în ordine, fiindcă este ancorat. În ordine. Dacă ne aflăm în mica noastră barcă, plutind pe valurile vieţii… Aşa cum a spus poetul:

„Viaţa nu este doar un vis,

Şi sufletul nu-i mortul care dormitează.

Lucrurile nu sunt ceea ce par, căci

Viaţa este reală! Viaţa este ceva serios!

Şi mormântul nu este sfârşitul;

„Căci ţărână eşti şi în ţărână te întorci”,

Nu-i un cuvânt pentru suflet.”

Oh, cred că lucrul acesta este adevărat! Longfellow a scris „Psalmul vieţii”. Vedeţi?

„Plutind pe valurile vieţii,

Fratele naufragiat şi deznădăjduit

Văzând, va prinde curaj din nou.”

Noi suntem îmbarcaţi şi plutim pe valurile vieţii, prin furtunile timpului, cu Hristos. Când furtuna este puternică şi ne aruncă încoace şi încolo, sunt bucuros să am undeva o Ancoră care ţine întotdeauna. Nici chiar moartea nu vă poate smulge de lângă această Ancoră, fiindcă sunteţi ancoraţi de Absolutul vostru, de Hristos. El este Ancora noastră! Ce este El? Cuvântul: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi.”

Atunci când ştim că acţiunile noastre sunt conform Cuvântului, că învăţătura noastră este conform Cuvântului, că nu adăugăm şi nu scoatem nimic, ci este numai Cuvântul şi când vedem în viaţa noastră aceleaşi rezultate ca la cei care au fost ancoraţi în Cuvânt, ştim că Ancora noastră ţine şi că Viaţa lui Hristos Se reflectă în noi într-un mod aproape identic cum a făcut-o în Hristos, pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine. Atunci Îl vedem pe Dumnezeu în noi, susţinând pântecele bărcii cu Cuvântul Său, exact cum a făcut Isus, pentru că El a spus că „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi,” adică cei ce cred. Nu cel care se preface că crede sau cel care se gândeşte că crede, ci cel care crede cu adevărat. Vedeţi?

Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu…”  De ce? Pentru că este ancorat pe aceeaşi Stâncă. Ce este Stânca? Stânca este întotdeauna Cuvântul, iar voi sunteţi ancoraţi pe El.

Dacă te pierzi pe mare, absolutul tău este Steaua Polară sau Steaua Nordului. Există multe stele pe cer, dar una singură nu se mişcă şi este o călăuză adevărată. Aceasta este Steaua Polară şi este situată pe mijlocul bolţii cereşti. Astfel, nu contează unde te afli: în partea de jos a bărcii, în partea de sus sau în orice alt loc, Steaua Polară este întotdeauna în acelaşi loc. Ea este absolutul tău pe mare.

Vedeţi, sunt o mulţime de stele care se deplasează dintr-un loc în altul, dar orice marinar sau vânător care cutreieră pădurile, se orientează după Steaua Polară. Ea este busola voastră şi nu va indica spre Marte, Jupiter sau spre un alt loc, ci va indica întotdeauna Nordul. De ce? Pentru că ea este absolutul vostru, busola voastră.

Oh, Doamne! Priviţi Absolutul vostru! Am să vă spun ceva pentru că mă simt îndemnat s-o fac. În clipa aceasta mă simt foarte religios pentru că aceasta este Siguranţa.

Fiţi atenţi! Busola voastră, Steaua Polară, nu poate indica niciodată altceva decât Nordul. Aceasta este singura direcţie pe care o poate indica. Dacă este o busolă adevărată, ea va indica întotdeauna numai spre Nord. Este adevărat? Aşadar,  dacă aveţi Duhul Sfânt, El va indica întotdeauna numai spre Cuvânt. El nu va indica niciodată spre o denominaţiune, spre o dogmă sau spre altceva, ci numai spre Cuvânt. Îmi vine să strig de bucurie!

În interiorul omului este Ceva care pulsează. Când vezi Steaua ta stând acolo, pe Isus Hristos, Cuvântul, când vezi că Duhul care este în tine nu te lasă să te mişti la stânga şi la dreapta, ştii că El este Singurul care te poate călăuzi. El a venit să ia lucrurile lui Dumnezeu, să ni le arate şi să ni le descopere, pentru că Isus a spus: „El va face întocmai ce am spus Eu; El vă va descoperi lucrurile viitoare… vi le va descoperi înainte ca să se întâmple.”  Înţelegeţi?

Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul, căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.

El  Mă va proslăvi pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.”  Înţelegeţi?

Noi vedem că El descoperă lucrurile; El ia lucrurile lui Dumnezeu şi vi le descoperă; El vă va descoperi lucrurile pe care le-a spus Isus. Cu alte cuvinte, El va clarifica toate lucrurile (Reţineţi aceste lucruri pentru că acesta este felul în care vom vorbi câtva timp), vă va face să fiţi siguri, și atunci veţi şti că posedaţi Steaua Nordului, Cuvântul lui Dumnezeu care a fost dat pentru fiecare creştin…

Priviţi! Daţi-mi voie să vă spun ceva. Ascultaţi-mă cu atenţie, fiindcă aceasta este întreaga descoperire divină a lui Dumnezeu, a voii Sale şi a venirii lui Hristos, toate celelalte lucruri fiind cuprinse în întregime în această Carte. Dacă vedeţi că există ceva care vă trage afară din această Carte, aruncaţi busola aceea pentru că este numai un crez, o organizaţie; este numai o hârtie împăturată în buzunar sau înrămată pe peretele vostru, apoi veţi găsi Busola adevărată care vă călăuzeşte în Cuvânt. Amin!

Observaţi! Când a trăit această experienţă, Pavel s-a dus în Arabia şi a studiat Scriptura timp de trei ani, pentru că trebuia să fie sigur. Glorie! Apoi, când Duhul Sfânt l-a călăuzit Cuvânt cu Cuvânt, a putut să scrie cartea Evreilor şi s-o arate iudeilor. Cu siguranţă! De ce? Pentru că era centrat, Busola, Duhul Sfânt, l-a pus chiar pe direcţia Cuvântului.

Dacă ceva vă îndepărtează de la Cuvântul lui Dumnezeu, aţi face bine să puneţi acel lucru deoparte. Aşa este corect. Busola va indica întotdeauna numai şi numai Cuvântul Său, deoarece Duhul Sfânt a venit ca să dovedească şi să confirme făgăduinţele lui Dumnezeu. Aceasta nu o poate face nici o dogmă, nici o organizaţie sau o altă putere, ci numai şi numai Duhul Sfânt, prin Cuvânt. El este Germenul de Viaţă!

Luaţi, de exemplu, un bob de grâu, un bob frumos de grâu. El nu poate face nimic, este fără viaţă dacă nu posedă germenul de viaţă; dar dacă posedă germenul de viaţă, va produce mai multe boabe de grâu.

Hristos este Viaţa, Absolutul! Dacă grâul nu posedă acel absolut în el, nu va răsări niciodată. Oricât ar fi de frumos pe dinafară, el nu poate trăi dacă în interiorul lui nu este nimic prin care să trăiască. Dar când vine acel absolut, poate sta în faţa tuturor criticilor şi să spună: „Voi învia din nou!” De ce? Pentru că posedă absolutul; şi pentru că are absolutul, trebuie să învie din nou.

Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.”  Acesta este Absolutul! Dar dacă sunteţi legaţi de dogme şi de alte lucruri… Nu uitaţi că nu puteţi amesteca uleiul cu apa. Oricât aţi încerca să faceţi aceasta, nu veţi reuşi pentru că sunt două substanţe diferite. Vedeţi? Voi nu puteţi amesteca dogmele omeneşti cu Biblia, pentru că sunt în contradicţie cu Ea. Voi nu puteţi amesteca denominaţiunea cu cei care s-au născut din nou…

O să vă spun aceasta oricum! Dumnezeu nu Îşi schimbă Programul; El nu poate face aceasta pentru că este infinit. Sunt conştient că mulţi oameni vor asculta mesajul acesta! Vedeţi? Dumnezeu nu poate să Îşi schimbe Programul. El nu poate face astăzi ceva, iar mâine să vină şi să schimbe ceea ce a făcut, spunând că a greşit.

Dumnezeu nu se ocupă de grupuri de oameni, ci lucrează cu fiecare individual, pentru că fiecare om are idei diferite şi este diferit prin natura sa. Astfel, Dumnezeu trebuie să ia acel om, să se ocupe de el şi să-l scoată afară din gândirea şi voinţa lui proprie, şi să-l aducă în Gândurile şi Voia Sa. Abia după aceea va putea lucra cu omul acela.

Priviţi de-a lungul veacurilor, la Noe, la Moise şi la toţi profeții. Dumnezeu nu a avut niciodată doi profeți în acelaşi timp, ci întotdeauna s-a ridicat un singur profet prin care a lucrat El. De aceea, înainte de a spune: „Siguranţa vine prin numărul mare de sfetnici”, gândiţi-vă la aceasta.

Aşa cum am predicat, nu demult, aici în tabernacol, au existat un Ahab şi un Iosafat, care au vrut să meargă în Ramotul din Galaad ca să-l ia din mâinile duşmanului. Din punct de vedere fundamental, ei erau corecţi, pentru că ţara aparţinea Israelului, dar sirienii îşi hrăneau copiii cu grâul care era proprietatea pe care Dumnezeu le-o dăduse evreilor. Aşadar, din punct de vedere fundamental,  ceea ce voiau ei era corect, dar erau nişte condiţii.

Fiind un om credincios, Iosafat a spus:

 „Nu ar trebui să-L întrebăm mai întâi pe Domnul?”

Desigur, decăzutul Ahab, credinciosul de graniţă, a răspuns: „Oh, cu siguranţă ar fi trebuit să mă gândesc la aceasta! Am patru sute de proroci iudei, pe care îi hrănesc şi de care am grijă. Sunt cei mai buni din ţară, aşa că îi voi chema aici.” Şi toţi prorocii aceia au spus într-un glas: „Du-te, căci Domnul este cu tine!” Din punct de vedere fundamental, ei aveau dreptate, dar problema era că nu prinseseră Absolutul!

 Apoi, când Iosafat a întrebat: „Nu mai este nici un alt proroc?”, Ahab a răspuns: „Ba da, mai este unul, dar pe acela îl urăsc pentru că întotdeauna îmi proroceşte numai de rău!” Vedeţi?

Cum ar fi putut să prorocească Mica de bine când tot Cuvântul vestit de Ilie era împotriva lui Ahab şi spunea: „Câinii îţi vor linge sângele…”?  Cum putea acel profet legitimat să spună ceva ce nu era după voia lui Dumnezeu? El îi spusese şi Izabelei că va fi mâncată de câini  şi că „hoitul ei va fi ca gunoiul pe faţa ogoarelor, în ogorul din Izreel, aşa încât nu se va mai putea zice: «Aceasta este Izabela!»”

Cum ar putea să binecuvânteze cineva un om care a fost blestemat şi s-au spus despre el asemenea cuvinte?

La fel este şi astăzi. Cum ar putea să binecuvânteze un om, aceste lucruri rele care i-au îndepărtat întotdeauna pe oameni de Dumnezeu? Înseamnă că vă rămâne un singur lucru de făcut: dacă trebuie să staţi de unul singur, blestemaţi acel lucru în Numele Domnului şi rămâneţi cu Cuvântul lui Dumnezeu, care este Absolutul vostru!

Voi spuneţi: „Ei bine, frate Branham, prin ceea ce spui îi faci pe oameni să te urască!” Posibil, dar Dumnezeu mă va iubi! Acesta este Absolutul meu. Voi nu puteţi să vă bazaţi pe ajutorul unui om, ci trebuie să vă bazaţi pe Cuvânt, pe ceea ce a spus Dumnezeu.

Priviţi-l pe Mica! De unde a ştiut că are dreptate? El a aşteptat până când a avut o vedenie. Şi ceilalţi au avut o vedenie, dar vedenia lor nu se potrivea cu Cuvântul. Astăzi este la fel. Mica a comparat vedenia pe care a avut-o, cu Cuvântul şi a văzut că el şi cuvântul mergeau împreună.

Aşadar, dacă vedenia pe care o ai astăzi este în contradicţie cu Cuvântul, uit-o, pentru că este un absolut greşit.

Absolutul lui Mica era în concordanţă cu Cuvântul, aşa că a putut să stea în picioare, să vorbească şi să creadă ceea ce spunea. Astfel, când a fost lovit peste obraz şi întrebat: „Pe unde a ieşit Duhul Domnului din mine ca să-ţi vorbească?”, Mica a răspuns: „Vei vedea în ziua când vei umbla din odaie în odaie ca să te ascunzi.”  Corect.

La rândul său, Ahab a spus: „Puneţi pe omul acesta la închisoare şi hrăniţi-l cu pâinea şi cu apa întristării până când mă voi întoarce în pace. Mă voi ocupa atunci de el.”

„O, Mica, ce mai zici acum? Când se va întoarce, împăratul îţi va tăia capul!”

Dar Mica a stat acolo la fel de neclintit şi de statornic ca Ştefan (Amin!), gata să sufere la fel ca Domnul meu care S-a dus la cruce, ca Daniel care a fost aruncat în groapa cu lei, sau ca Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care au fost aruncaţi în cuptorul încins. Cu siguranţă! El a stat acolo şi a spus: „Dacă te vei întoarce în pace, Domnul n-a vorbit prin mine. Atunci poţi să-mi tai capul!” De ce a spus aceasta? Pentru că era sigur! Mica avea un Absolut, ştia că Busola care l-a călăuzit şi i-a arătat vedenia, era în concordanţă perfectă cu Cuvântul; El ştia că Steaua Nordului îi indicase precis Nordul. Da, domnilor! Ancora lui a ţinut pentru că s-a bazat pe Cuvânt; pe Cuvânt şi numai pe Cuvânt. Aţi înţeles? Dacă aveţi un Absolut, acela să fie Cuvântul lui Dumnezeu…

A fost un timp în care întreaga naţiune a urmat exemplul dat de o femeie în ceea ce priveşte codul bunelor maniere. Astfel, dacă ea spunea că cuţitul trebuie ţinut în mâna stângă, acela era un absolut. Ea avea răspunsul la toate, aşa că dacă ţineai furculiţa cu mâna stângă erai total greşit. Cum se numea femeia aceea? (Adunarea răspunde: „Emily Post”.) O, da, ea este! În vremea aceea, eticheta impusă de ea era absolutul şi toţi trebuiau s-o urmeze. Multe lucruri s-au păstrat până astăzi, dar multe au dispărut. Mănâncă cum doreşti! Da, domnule! Atunci, acela era absolutul şi trebuia urmat întocmai.

A fost un timp când Adolf Hitler a fost absolutul Germaniei. Astfel, dacă el spunea: „Sari!”, toţi săreau. Dacă spunea: „Omoară!”, toţi omorau, aşa că la porunca lui au fost ucişi milioane de evrei. Vedeţi ce a făcut un asemenea absolut? Se părea că este o putere, dar era contrar Cuvântului lui Dumnezeu.

Cum poţi şti că a fost în contradicţie cu Cuvântul?

Când Balaam a privit de pe munte şi a văzut Israelul în vale, a spus:

Ce frumoase sunt corturile tale, Iacove! Locuinţele tale, Israele!

Tăria lui este ca a bivolului pentru el.

…Cine-l va scula? Binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta, Şi blestemat să fie oricine te va blestema!”

Hitler ar fi putut să vadă aceasta şi la fel creştinii nemţi. Vedeţi? Ei au putut să vadă că absolutul lor era în contradicţie totală cu Cuvântul lui Dumnezeu. Ştiţi cum se spune: „Dumnezeu l-a făcut pe om, dar omul şi-a făcut sclavi!” Unul încearcă să stăpânească peste celălalt, dar noi avem un singur Conducător, iar Acela este Dumnezeu.

 Absolutul Germaniei din acele zile a fost Hitler. Şi vedeţi ce s-a întâmplat? A fost un absolut greşit. De ce? Pentru că era în contradicţie cu Cuvântul. Şi ce sfârşit a avut? În ruşine.

Dacă absolutul vostru este o organizaţie, o senzaţie sau altcineva în afară de Isus Hristos, veţi avea parte de aceeaşi ruşine sau poate chiar mai rău. Înţelegeţi? Dacă Absolutul vostru nu este Isus Hristos, să ştiţi că El trebuie să fie Punctul central a vieţii voastre. Hristos este Cuvântul, nu biserica voastră! Înţelegeţi? Şi El a spus: „Pe acest Absolut voi zidi Biserica mea…”, adică pe Hristos, pe Cuvânt.

A fost un timp în care Mussolini a fost absolutul Italiei, al Romei. Nu ştiu dacă am citit undeva sau mi-a spus cineva, dar Mussolini a vrut să mute Olimpiada în Roma. Acolo este o statuie mare a lui, care are ca tematică atletismul. Aşa este. Grecia a avut această idee măreaţă cu mulţi ani înaintea lui, dar Roma a încercat să pună ea mâna pe aceasta întotdeauna. Atletismul este în ordine, dar el nu va putea lua niciodată locul lui Hristos. Oricât ai fi de puternic, aceasta nu înseamnă nimic pentru că El are toată puterea.

Vedeţi pe ce a încercat el să zidească Roma? Pe el însuşi; a încercat să se proclame absolutul Romei. Se spune că într-o zi, şoferul lui a sosit cu un minut mai repede şi el l-a împuşcat spunând: „Nu ţi-am cerut să vii cu un minut înainte de ora nouă, ci la ora nouă!” Priviţi ce absolut a încercat să se facă el însuşi! Dar vedeţi ce s-a întâmplat?

Cred că mulţi dintre cei mai în vârstă, ca de exemplu Roy Slaugheter, vă amintiţi prorocia despre care v-am vorbit cu ani în urmă. În vremea când eram în clădirea Odd Fellow, deci înainte să avem clădirea aceasta, eu v-am spus într-o zi: „Mussolini va avea un sfârşit ruşinos!” Atunci am spus că va invada Etiopia şi o va ocupa, dar  va muri în ruşine şi nu îl va ajuta nimeni. Şi aşa a fost.

Tot atunci am spus: „Se vor ridica trei „ismuri”: nazismul, fascismul şi comunismul şi toate trei se vor contopi într-unul singur: în comunism.

Fiţi atenţi! Comunismul va arde Roma! Înţelegeţi? Comunismul este o unealtă în mâna lui Dumnezeu. Ei cred că sunt împotriva lui Dumnezeu, dar în realitate împlinesc planul lui Dumnezeu, fără să ştie. El îi foloseşte ca marionetă, ca unealtă în mâna Sa, aşa cum a făcut cu mulţi ani în urmă, cu Nebucadneţar.

Observaţi! A fost un timp când Faraon era absolutul Egiptului, dar uitaţi-vă unde este Egiptul acum. Vedeţi? Totul a ajuns o ruină. Toate acestea au fost nişte absoluturi greşite, de aceea au căzut. Au fost absoluturi făcute de oameni, iar voi nu puteţi să vă bazaţi pe ele. Nu contează dacă este vorba de un preşedinte, de un dictator, de un împărat, de o biserică, de o organizaţie, de o dogmă sau de orice altceva, toate sunt trecătoare şi toate vor trece, vor pieri aşa cum au pierit toate absoluturile de acest gen de-a lungul timpului.

Priviţi în urmă la cei care s-au încrezut în împăraţi sau în dictatori. Uitaţi-vă la oamenii care şi-au pus nădejdea în astfel de absoluturi şi vedeţi unde sunt astăzi.

Acum să ne întoarcem şi să privim câţiva oameni care şi-au pus nădejdea în Biblie, în Cuvântul lui Dumnezeu şi L-au păstrat ca Absolut. Uitaţi-vă unde sunt ei acum!

Pavel ne oferă un scurt rezumat al unor astfel de eroi în Evrei capitolul 11.33-40:

Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor…

Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare,

au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi, au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi – ei, de care lumea nu era vrednică –, au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.

Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit,

pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.”

Vedeţi? Unii dintre ei nu au trăit minuni mari, dar şi-au dat trupurile oricum, fiindcă doreau să aibă parte de înviere. Nu le-a păsat de viaţa lor, ci s-au jertfit de bunăvoie pentru a putea obţine învierea.

Noi vorbim despre Absolut, şi voi ştiţi că Curtea Supremă de Justiţie este un absolut. Ea este absolutul, răspunsul final la toate neînţelegerile din naţiunea noastră. Aşa este. Deciziile luate de Curtea Supremă sunt un absolut. Ştiu că uneori nu ne place ce decide, dar cu toate acestea este un absolut. Da, domnilor.  Ce s-ar întâmpla dacă nu am avea-o? Dar ea este un absolut. Cu siguranţă este! De ce? Pentru că naţiunea noastră este legată de ea.

Astfel, când Curtea Supremă ia decizia finală, aceea rămâne definitivă. Cui vă mai puteţi adresa după aceea? Nimănui! Va trebui să respectaţi decizia luată pentru că nu mai puteţi face nimic împotriva ei. Ea are ultimul cuvânt, este „Amin-ul” şi nu mai puteţi face nimic.

Voi puteţi protesta împotriva sentinţei unui Tribunal local, la magistraţi, la Instanţele superioare, la Curţile Federale, dar când ajungeţi la Curtea Supremă, aceasta este tot.

Uneori ne displace decizia luată de ei şi spunem: „Ei bine, nu sunt de acord cu decizia lor!”, şi încercăm să ne sustragem, dar ea este absolutul naţiunii. Cum ar fi dacă nu am avea această instituţie?

Noi trebuie să avem un absolut, fiecare dintre noi trebuie să-l aibă. Voi trebuie să aveţi un absolut, dar ceea ce încerc să fac este să creez un fundament ca să vă arăt ce sunt de fapt absoluturile.

Curtea Supremă a unei naţiuni este de fapt absolutul acelei naţiuni, deoarece ea are ultimul cuvânt în orice neînţelegere. Sentinţa dată de ea încheie cazul respectiv, deoarece hotărârea lor nu mai poate fi atacată.

Şi în jocul cu mingea există un absolut, acesta fiind arbitrul. Oh, da. Uneori nu ne place decizia lui, dar este un absolut indiferent care este părerea noastră. Decizia arbitrului are ultimul cuvânt. Nu contează ce spun alţii; dacă el spune că este fault, este fault. Aşa este. Cu siguranţă.

Haideţi să ne gândim la aceasta. Eu nu obişnuiesc să merg la jocurile cu mingea, dar s-a întâmplat să-mi notez şi acest lucru. Deci, la jocul cu mingea, absolutul este arbitrul.

Unul spune: „S-a marcat!”, dar altul îi răspunde: „Nu este adevărat, minţi!” Un altul spune: „Nu este corect aşa, ar trebui să fie aşa.” Însă atunci intervine arbitrul şi spune: „Lovitură!”

Vedeţi? Imediat, toţi tac, îşi ocupă locul şi stau jos. Unii se plâng şi îmi imaginez că spun tot felul de lucruri în gândul lor, dar indiferent de părerea lor, este lovitură. De ce? Pentru că arbitrul are ultimul cuvânt şi aceasta este tot.

Un jucător spune: „Ştii că s-a întâmplat aşa!”, iar celălalt îi răspunde: „Ştii că nu a fost aşa!”, dar arbitrul spune: „Lovitură!” şi cu asta toţi trebuie să tacă şi să meargă la locurile lor.

Ce s-ar întâmpla dacă nu ar exista un arbitru la jocul cu mingea? Vă imaginaţi ce haos ar fi? Unul ar spune: „Lovitură!”, iar altul ar zice: „Nu este adevărat!”  Ar fi numai ceartă şi bătaie. De aceea, pentru a avea un joc cu mingea trebuie să existe şi un absolut de care trebuie să asculte toţi. Astfel, arbitrul decide ce trebuie să se facă şi trebuie să te supui, fie că îţi place, fie că nu îţi place, pentru că el este absolutul oricum, iar cuvântul lui este definitiv. Nu contează ce crezi tu despre hotărârea lui, ea este definitivă. Înţelegeţi? Dacă nu ar exista un absolut, jocul acela ar fi un haos.

Cum ar fi dacă naţiunile nu ar avea o Curte Supremă? Ar fi numai haos!

Haideţi să vă mai vorbesc despre un absolut: despre lumina roşie a semaforului. Dacă ajungeţi la un semafor şi vedeţi lumina roşie, ştiţi că înseamnă „STOP”! Dacă totuşi mergeţi mai departe, veţi plăti pentru aceasta. Vă puteţi închipui ce s-ar întâmpla dacă oraşul acesta nu ar avea semafoare? Trebuie să existe un Absolut! Nu contează ce spune poliţistul sau altcineva, acestea sunt lucruri secundare; dacă cineva poate dovedi că ai trecut pe culoarea verde, nu contează ce spune poliţistul, fiindcă este greşit. Când semaforul arată că poţi merge, înseamnă că într-adevăr poţi merge. Acesta este absolutul. Se poate ca poliţistul sau primarul oraşului să fi fost acolo, dar aceasta nu are nici o importanţă; dacă ai dovada că a fost verde, mergi mai departe, iar dacă te loveşte cineva, este vina lui. O poţi dovedi. Noi putem dovedi despre ce vorbim. Aşa este.

Ce s-ar întâmpla dacă nu ar fi lumina roşie? Ce s-ar întâmpla pe şosea? Unul ar spune:

„Hei, dă-te la o parte pentru că mă grăbesc! Trec mai întâi eu pentru că întârzii la serviciu!”, dar celălalt i-ar răspunde:

„S-o crezi tu! Trec eu pentru că am ajuns primul.” Pot să văd şi o femeie care îşi aranjează părul în oglindă.  Ce s-ar întâmpla dacă nu am avea culoarea roşie a semaforului? S-ar produce un blocaj în trafic.

Aceasta-i problema şi cu bisericile. Înţelegeţi? Acesta este motivul pentru care denominaţiunile au ajuns într-un asemenea blocaj. Nimeni nu ajunge nicăieri, doar stau şi se ceartă.

Aici este Lumina lui Dumnezeu; când Ea ne spune să mergem, mergem, iar când spune să stăm pe loc, stăm. Pe aceasta ne bazăm noi, pe Cuvânt, nu pe ceea ce spune grupul acesta sau celălalt.

Isus a spus: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede…” şi: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” Atunci, să mergem!

Oricât este de bună educaţia, Isus nu a cerut niciodată aşa ceva! Oricât sunt de bune bisericile, El nu ne-a cerut niciodată să le construim. Bisericile construiesc spitale, ceea ce este în ordine, noi apreciem aceasta, dar oricât ar fi de bune, El nu a cerut niciodată să facem aceasta.

El i-a cerut Bisericii Sale un singur lucru: „Propovăduieşte Evanghelia!”, dar Evanghelia nu a venit numai sub formă de Cuvânt, ci şi prin puterea şi manifestarea Cuvântului. Aşa a spus Pavel. Aşadar, mergeţi şi manifestaţi Evanghelia! O, Doamne, dacă s-ar fi făcut aşa…

Astăzi trăim într-un timp în care avem cei mai buni medici pe care i-am avut vreodată şi avem cele mai bune medicamente care au fost administrate vreodată. Voi ştiţi aceasta. Îi salutăm pe aceşti oameni şi ne rugăm pentru ei. Eu o fac şi nădăjduiesc că şi voi faceţi la fel. Ei au simţuri cu ajutorul cărora lucrează: văzul, pipăitul, mirosul; ascultă inima sau depistează tumoarea sau ce este acolo, văd ceva ce se poate vedea: o răspândire a bolii în corp sau pe faţă şi intervin împotriva lor. Încearcă să vă dea medicamente care să omoare boala şi să vă salveze viaţa. Aceasta este munca şi activitatea lor, şi noi îi apreciem pentru aceasta fiindcă sunt în ordine. Dar, deşi avem cei mai buni medici, cele mai bune medicamente şi cele mai dotate spitale, avem mai multă boală decât în toată istoria omenirii, şi avem mai multă necredinţă decât oricând. Acesta este adevărul.

Predicatorii s-au organizat şi au format organizaţii mari, şi primesc înăuntru pe toată lumea, numai ca să aibă cât mai mulţi membri. Ei s-au dus la seminarii, ca puii de incubator, şi ies afară şlefuiţi, dar uneori nu ştiu despre Dumnezeu mai mult decât ştie un hotentot despre o noapte egipteană. Astfel, astăzi îi avem aşa cum sunt pregătiţi de seminar. Înţelegeţi?

Dar ceea ce ne trebuie în adunările noastre este cineva care are Absolutul! Ceea ce ne trebuie în adunările metodiste, baptiste, prezbiteriene şi penticostale, este un Absolut, un bărbat care să stea bine ancorat în Cuvânt şi în Hristos, pentru a aduce biserica în starea corectă, astfel ca fiecare mădular să umble conform Cuvântului, iar Cuvântul să fie manifestat, însoţit de semne, pentru că „aceste semne îi vor urma în toată lumea pe cei ce cred.”

Ei spun: „Lucrul acesta a fost făcut până departe.”, dar Isus a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.”

Noi nu am ajuns încă în toată lumea şi la orice făptură. Cât de departe trebuie să mergem? În toată lumea. Şi cui trebuie să-i propovăduim Evanghelia? Fiecărei făpturi.

Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi,    

 vor lua în mână şerpi, dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma, îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.”

Acesta este Absolutul, Cuvântul, Steaua Polară care indică Nordul, Busola care ne arată direcţia corectă. De aceasta avem nevoie!

Dar noi am mers afară şi am construit instituţii, am organizat poporul, am primit noi membri şi ne-am certat cu baptiştii şi cu metodiştii pentru că nu credeau la fel ca şi noi. Au construit seminarii şi biserici mai mari decât ale celorlalţi, au făcut biserici mai încăpătoare cu scaune moi, tapiţate, cu o orgă mare şi cu o mulţime mai bine îmbrăcată; chiar şi primarul merge la biserica lor, şi au primit toată lumea în biserică. Şi ce au obţinut? O grămadă de morţi legaţi de absolutul unei denominaţiuni. Moarte! Oh, Domnul să ne ferească!

Dacă voi muri pe calea aceasta, atunci Absolutul meu este Isus Hristos. Pe această Stâncă se odihneşte credinţa mea!

Doctorul Davis mi-a spus: „Billy, dacă mai predici aşa ceva, într-o zi le vei predica stâlpilor din biserică!”

„Atunci voi predica Cuvântul lui Dumnezeu stâlpilor, pentru că Dumnezeu este în stare să ridice copiii lui Avraam din aceşti stâlpi.” Corect! Cuvântul lui Dumnezeu este Adevărul.

„Crezi că ei te vor crede?”, m-a întrebat el, dar eu i-am răspuns:

„Aceasta nu este treaba mea. Datoria mea este să rămân credincios acestui Cuvânt!”

„Crezi că te poţi prezenta în faţa unei lumi educate, ca cea de astăzi, cu învăţătura vindecării divine?”

„Nu este vindecarea mea, ci este făgăduinţa Lui. El este Cel care m-a însărcinat să mă rog pentru bolnavi.”

O, îmi amintesc cum a venit El jos, în Lumina aceea mare, în timp ce botezam în râu! Aceasta s-a întâmplat în iunie 1933 şi El mi-a zis:

Aşa cum a fost trimis Ioan Botezătorul ca premergător al primei veniri a lui Hristos, aşa te trimit pe tine, cu un mesaj pentru lume, înaintea celei de-a doua veniri a lui Hristos!”

În ultimii cincisprezece ani, mesajul Lui a răsunat peste întreaga lume, iar focul trezirii s-a aprins aproape peste tot! Vindecarea divină, puterea şi restituirea, au mers în jurul lumii, iar acum cred că totul este pregătit să ajungă în punctul culminant care va aduce credinţa de răpire a Bisericii în slavă. Acesta este adevărul. În toate aceste Mesaje, eu am vorbit despre Biserică şi adevărul este că suntem într-adevăr la sfârşitul timpului. Noi am tot vorbit despre aceste lucruri, dar acum ele se împlinesc chiar sub ochii noştri. Ascultaţi aceste Mesaje! Da, domnilor, iar acesta este unul dintre ele.

Aşa cum am spus, Lumina roşie a semaforului rezolvă problema. Aceasta este. Lumina roşie spune cine are dreptul să meargă înainte. Nu contează ce spune altcineva, ci doar ceea ce spune Lumina roşie are importanţă! Dacă nu iei aminte la lumina roşie a semaforului, poţi avea un blocaj în trafic, ceea ce înseamnă că acolo trebuie să fie un absolut. Da, domnilor.

Exact aşa este şi cu biserica. Ea trebuie să aibă un Absolut; trebuie să existe un Absolut şi pentru oamenii din biserică, dar necazul este că astăzi fiecare biserică  are propriul ei absolut. Vedeţi?

„Noi, baptiştii, credem aceasta…”

„Noi, metodiştii, credem aceasta…”

„Noi, prezbiterienii, credem aceasta…”

„Noi, penticostalii, credem aceasta…”

Aceasta este în ordine, dar de ce nu acceptaţi şi restul Cuvântului? Ce se întâmplă cu restul?

„Noi, baptiştii, credem în botezul prin scufundare!”

Aceasta este bine, dar cum staţi cu botezul Duhului Sfânt? Dar cu vorbirea în limbi? Cum este cu darul vindecării şi al prorociei?

„Nu, pe acestea nu le vrem, pentru că au fost pentru un alt timp!” Oh, Doamne!

Voi, penticostalii, spuneţi: „Noi credem că vorbirea în limbi este dovada botezului cu Duhul Sfânt!”

Desigur, vorbirea în limbi este în ordine, dar nu aceasta este dovada că aveţi Duhul Sfânt. Mulţi oameni vorbesc în limbi, însă nu pot merge mai departe, iar Satan poate imita fiecare dar din Biblie.

Pavel a spus. „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.

Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa, chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.”

Absolutul este Persoana lui Hristos, este Hristos! Primiţi-L! Voi nu puteţi să-L primiţi pe El, fără să primiţi Cuvântul Său. Cuvântul trebuie să fie pe primul loc, apoi Viaţa vine în acel Cuvânt şi Îl legitimează.

Isus a spus: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.

Dar, dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea…” El a fost Cuvântul lui Dumnezeu manifestat; „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine.”  Acesta a fost Absolutul veşnic atunci!

Voi ziceţi: „Frate Branham dacă acesta a fost Absolutul atunci, astăzi care este?”

Isus a spus: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu…” Vedeţi? Este acelaşi Absolut!

Dar astăzi, fiecare are absolutul lui. O, Doamne! Este la fel ca în zilele Judecătorilor, când fiecare făcea ceea ce era corect din punctul lui de vedere.  În zilele judecătorilor, fiecare avea absolutul lui şi făcea ce voia. Aşa este şi acum: fiecare face ce crede că este corect.  Ştiţi de ce făceau aceasta în zilele judecătorilor? S-ar putea să vă şocheze ceea ce voi spune, dar motivul pentru care făceau aceasta, este că în zilele acelea poporul nu a avut nici un profet la care să vină Cuvântul Domnului. Acesta este motivul pentru care fiecare făcea ce credea că este bine.

Exact acelaşi lucru s-a întâmplat şi astăzi! În aceste zile ale denominaţiunilor nu am avut nici un profet, dar Dumnezeu ne-a promis unul. Vedeţi? El a făcut-o! În ultimele zile, Dumnezeu îl va ridica din nou pe Ilie şi îl va trimite în scenă, iar el va întoarce inima copiilor la credinţa părinţilor, înapoi la Cincizecimea originală. Voi ştiţi că El a promis aceasta.

Ştiu că acum veţi face referire la Ioan, la ceea ce a spus El despre Ioan în Matei 11.10, când a fost întrebat: „Cine crezi că a fost Ioan?”

Atunci, El le-a spus: „Dacă vreţi să înţelegeţi, el este cel despre care  s-a scris: „Iată, trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.” Ioan este Maleahi 3, nu Maleahi 4. Nu uitaţi că dacă Ioan ar fi fost împlinirea Cuvântului din Maleahi 4, atunci Cuvântul ar fi greşit, deoarece acolo scrie că lumea va fi arsă, iar cei drepţi vor moşteni pământul şi vor călca pe cenuşa celor răi.

Fraţilor, nu încurcaţi cele două texte, ci spuneţi numai ce este scris! El a făgăduit acest lucru pentru zilele din urmă şi va fi chiar în mijlocul lor!

Amintiţi-vă că în zilele judecătorilor fiecare a făcut ce a vrut, deoarece acolo nu era nimeni prin care să fie făcut Cuvântul viu. Nu era nici un profet, iar Cuvântul Domnului vine întotdeauna la profet. Aşa este. El este urât întotdeauna şi numai un grup mic îl iubeşte. Înţelegeţi? Dar ceea ce vreau să spun, este că aşa s-a întâmplat întotdeauna.

Dumnezeu nu Îşi schimbă niciodată felul de lucrare. El nu poate să facă aceasta şi apoi să fie Dumnezeu. Astfel, dacă Dumnezeu spune sau face ceva, data viitoare trebuie să procedeze la fel. Când vine o criză, El trebuie să procedeze şi a doua oară la fel ca prima dată, pentru că altfel înseamnă că a greşit prima dată. Şi cine Îl va învinui pe Dumnezeu că a greşit? Cine eşti tu să-L învinuieşti pe Dumnezeu de păcat? Isus le-a zis: „Cine dintre voi Mă poate învinui de vreun păcat?” Ce este păcatul? Necredinţa, iar Biblia spune că „cine nu crede a şi fost judecat.”

„Care dintre voi poate dovedi că nu am împlinit tot ceea ce trebuia să facă Mesia?” Vedeţi? Nimeni nu a putut spune nici un cuvânt. Mesia este un Profet şi El a dovedit aceasta; El a dovedit că era Cel aşteptat.

Ei nu mai avuseseră nici un profet de sute de ani, din zilele lui Maleahi, şi iată-L intrând în scenă! El era un ciudat pentru oameni şi o piatră de poticnire pentru biserici, pentru că este scris:

„Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preţ, piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin nu se va grăbi să fugă.”  Aşa este. Iată-L acolo, împlinind Scriptura, iar cei care L-au crezut, au avut un Absolut.

Când l-a văzut pe Lazăr ieşind din mormânt, micuţa Marta ştia Cine era Isus. Chiar înainte să se întâmple minunea, ea avusese deja Absolutul cunoaşterii:

„Doamne”, I-a zis ea, „cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.” Şi I-a mai zis:

Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!

Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.”  Amin. Marta a fost absolut sigură, iar când a spus aceste cuvinte, le-a spus din inimă.

El a întrebat: „Unde l-aţi pus?

 „Vino şi vezi”, I-a răspuns ea. Şi El stătea acolo pe baza unei vedenii, fiindcă în Ioan 5.19 a spus: „Eu nu fac decât ceea ce Îmi arată mai întâi Tatăl în vedenie.”

Isus plecase departe de casa lui Lazăr, iar ei au trimis după El, să vină să se roage. El ştia că Lazăr va muri, iar după o vreme le-a zis ucenicilor Săi: „Lazăr, prietenul nostru, doarme…” iar ei s-au bucurat şi au zis: „Doamne, dacă doarme, are să se facă bine.” Atunci Isus le-a spus clar că Lazăr murise: „Lazăr a murit.”   

Şi mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum, haidem să mergem la el.”  Vedeţi? Isus  a spus clar: „Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar Mă duc să-l trezesc din somn.” El nu a zis: „Mă duc să văd ce pot face”, ci a spus clar: „Mă duc să-l trezesc.” De ce a spus aceasta? Pentru că Tatăl i-a arătat exact ce trebuia să facă.

Isus S-a dus la mormânt. Acolo stătea un Om; acolo stătea Dumnezeu în trup, Cel care ar fi putut spune pietrei de la intrarea în mormânt: „Dizolvă-te!” şi piatra s-ar fi evaporat imediat. Dar El n-a făcut aceasta, ci le-a zis acelor biete femei: „Daţi piatra la o parte!”  De ce? Pentru că şi voi aveţi ceva de făcut. Vedeţi? Şi ei au prăvălit piatra la o parte. Li s-a făcut rău, pentru că mirosea greu. O, Doamne, Îl pot vedea cum stătea acolo, îndreptându-Şi trupul fragil, fiindcă Biblia spune că „El nu avea nici o frumuseţe, şi înfăţişarea Lui nu avea nimic care să ne placă.” Nu avea o înfăţişare prea atrăgătoare. Vedeţi?

La fel a fost şi David. El a fost ales ca împărat pe când era doar un băieţandru cu părul bălai. Isai a zis despre ceilalţi fii mai mari ai săi: „Nu ar arăta bine cu coroană pe cap?” Vedeţi?

El i-a zis lui Samuel: „Ia-l pe băiatul acesta mai mare!”, dar Samuel i-a răspuns: „Dumnezeu l-a respins!” Astfel, Isai şi-a adus toţi fiii pe rând înaintea lui Samuel, dar toţi au fost respinşi, unul după altul, iar la sfârşit, Samuel l-a întrebat: „Nu mai este niciunul?”

„Ba da,” a răspuns Isai, „mai am unul, dar acela nu arată ca un împărat, pentru că este un tânăr mic de statură, cu umerii lăsaţi; un băiat cu părul bălai.”

„Du-te şi adu-l!”

Şi de îndată ce a venit înaintea prorocului, Duhul lui Dumnezeu S-a pogorât asupra lui, iar Samuel a luat cornul cu untdelemn, a alergat la David şi l-a turnat pe capul lui zicând: „Acesta este împăratul vostru!” Aşa este. Da, domnilor.

Isus stătea acolo, probabil cu umerii lăsaţi şi cu părul care începuse să-I încărunţească deja, deşi nu avea mai mult de treizeci de ani. Biblia spune că este posibil ca El să fi arătat de patruzeci de ani, pentru că iudeii I-au zis: „N-ai nici cincizeci de ani şi ai văzut pe Avraam?!

Dar „Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.”  Oh, Doamne!

Astfel, vedem că El stătea lângă mormânt ştiind că vedenia pe care o avusese urma să se împlinească. Ştia ce trebuia să spună: „Daţi piatra la o parte!” Lazăr mirosea urât fiindcă era mort de patru zile şi era înfăşurat cu nişte fâşii. Deja îi căzuse nasul, atât de mult timp trecuse.

Dar Isus a stat acolo, Şi-a îndreptat trupul mic şi a spus: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.”  Spuneţi-mi vreun om care ar putea face vreodată o asemenea afirmaţie!

„Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”

Şi Marta a răspuns: „Da, Doamne!” Aparent, s-ar părea că Lui nu i-a păsat, deoarece atunci când L-a chemat, nu a venit. Apoi L-a chemat din nou, dar nu a venit nici atunci. Dar deşi El a făcut aceasta, ea I-a spus: „Cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.

Atunci Isus a spus: „Lazăre, vino afară!” Şi un bărbat care era mort de patru zile… De ce? Pentru că Hristos avea Absolutul! El a văzut vedenia şi aceea nu putea greşi. Aşa este. El era absolut sigur pe ceea ce era.

Dar şi Marta era absolut sigură. Şi pentru că a putut recunoaşte că El era ceea ce credea ea despre El, a primit ceea ce a cerut.  Corect. Acolo era Absolutul ancorat bine cu Cuvântul.

Fiecare om de astăzi, face ceea ce consideră el că este bine, pentru că nu este nici un profet. Uitaţi-vă la zilele judecătorilor; uitaţi-vă la zilele lui Elisei, când a murit micuţul fiu al sunamitei.

Ilie a fost omul trimis de Dumnezeu pentru acele zile, nu doar un învăţat inteligent. El era un bătrân care umbla încoace şi încolo. Dacă ar veni astăzi în faţa uşii voastre, poate că l-aţi alunga. O naţiune întreagă l-a urât; Izabela  şi toţi ceilalţi îl urau, pentru că ea locuia la Casa Albă şi toate femeile se luau după ea; toate o luau ca exemplu şi model. Izabela a reuşit să schimbe toate ideile şi convingerile lui Ahab, iar astăzi nici noi nu suntem prea departe de aceasta. Este aproape la fel; acolo sunteţi şi voi. Ei erau foarte populari.

Dar când femeia sunamită a văzut puterea care era în Elisei, a spus: „Îmi dau seama că este un om sfânt.”  Când i-a murit copilul, i-a spus slujitorului ei: „Pune şaua pe măgar şi nu te opri!” Îmi place aceasta, felul în care a procedat ea. Sunamita avea Absolutul ei, Ancora ei, și când a văzut-o venind, Elisei a spus: „Iată că vine sunamita aceea! Văd că este îndurerată, dar nu ştiu despre ce este vorba.” Vedeţi, Domnul nu le arată slujitorilor Săi totul, doar ceea ce vrea El să ştie.

Aşadar, Elisei a spus: „Inima ei este întristată, dar nu ştiu de ce. Ghehazi, aleargă înaintea ei şi vezi ce i s-a întâmplat!” Apoi, când a ajuns la el, a întrebat-o: „Totul este bine cu tine? Soţul tău şi copilul sunt bine?”

Oh, uitaţi-vă la ea! Uitaţi-vă ce răspuns a dat femeia aceea: „Da, totul este bine.” De ce a răspuns aşa? Pentru că venise la absolutul ei. „Totul este bine”, şi a căzut la picioarele lui Elisei. Dar el a ridicat-o, și atunci ea a început să-i povestească ce s-a întâmplat. El a ascultat-o, însă nu avea încă nici un Absolut pentru ea. Ştia că fiul îi fusese dat în urma unei vedenii, dar ce putea face acum? Şi-a luat toiagul, s-a dus în camera lui, a închis toate uşile şi i-a scos pe toţi afară, apoi s-a plimbat încoace şi încolo prin cameră. Elisei avea un Absolut, dar trebuia să intre în legătură cu El. O, Doamne, s-a plimbat în sus şi-n jos, încoace şi încolo prin cameră, iar la un moment dat a simţit că a fost atins de Ceva, aşa că s-a aşezat cu trupul peste copil, apoi s-a ridicat din nou şi s-a plimbat. Copilul s-a mişcat puţin şi a început să se încălzească. Elisei s-a plimbat din nou, încoace şi încolo pentru că nu avusese o legătură bună cu Absolutul. „Doamne, ce a fost aceasta? Ce vrei să fac?”

Fără îndoială, atunci când s-a întors a avut o vedenie: l-a văzut pe micuţul băieţel alergând şi jucându-se: sărea coarda sau ceva de felul acesta, aşa că s-a culcat din nou peste copil; şi-a pus nasul pe nasul copilului, gura peste gura copilului şi puterea lui Dumnezeu l-a readus la viaţă. Ce era aceasta? Absolutul femeii era profetul, dar Absolutul profetului era Dumnezeu şi Cuvântul Său: „Eu sunt învierea şi Viaţa.” Puterea lui Dumnezeu, a Creatorului, l-a ridicat din nou pe copilaş.

Desigur, motivul pentru care oamenii făceau ce voiau, a fost că nu aveau nici un profet la care să vină Cuvântul Domnului. În zilele acelea au lipsit şi Cuvântul şi profeții.

Oh, am văzut aceasta în ziua convertirii mele! Sunt atât de bucuros pentru că am fost prins de Dumnezeu înainte ca să mă prindă biserica! Probabil aş fi fost un necredincios în toată această încurcătură religioasă.

„Ei bine, vino şi alătură-te bisericii noastre, pentru că dacă nu o faci, poţi să-ţi iei scrisoarea de recomandare şi să pleci la altă biserică!”

Oh! „Nu vrei să-ţi depui cererea ca să fii primit în părtăşia noastră?” Eu cred că este o singură cerere, iar aceea a fost atunci când ţi-a scris Hristos numele în Cartea Vieţii Mielului. Aceasta este singura valabilă.

Când văd toate denominaţiunile… Înaintaşii mei au fost irlandezi; ei erau catolici şi astfel am putut să văd cât de coruptă este această biserică. Apoi, m-am dus la o anumită biserică de aici, din oraş, iar ei au spus:

„Noi avem calea, adevărul şi viaţa, avem totul!”

De acolo m-am dus la o biserică din New Albany, dar şi ei au spus:

„O, cei de acolo nici nu ştiu despre ce vorbesc!”

La rândul lor, catolicii au spus: „Voi toţi sunteţi greşiţi!”

Când am văzut toate acestea, m-am gândit: „O, Doamne!”

Când eram mic, mă jucam cu un băieţel dintr-o familie germană care erau luterani. Eu am mers la el şi l-am întrebat:

„Unde mergi la biserică?”

„Eu merg la biserica aceea…” a răspuns el.

Am mers acolo şi am constatat că ei susţin că ei au calea. Apoi, am mers la fratele Dale în Biserica Baptistă „Emanuel” sau Biserica Baptistă nr. 1, şi ei spuneau: „Aceasta este calea!” M-am dus la biserica irlandeză, dar şi ei spuneau: „Aceasta este calea.” Când am văzut toate acestea, m-am gândit: „O, Doamne, sunt atât de confuz! Nu ştiu ce trebuie să fac, dar vreau să fiu în ordine.”

Nu ştiam ce trebuie să fac; nu ştiam nici măcar cum trebuie să mă pocăiesc, aşa că am scris o scrisoare. Mă gândeam: „L-am văzut în pădure!”, aşa că I-am scris lui Dumnezeu o scrisoare în care I-am spus următoarele:

„Dragă Domnule, ştiu că Tu treci pe aici, pentru că în locul acesta am pus capcane pentru veveriţe. Ştiu că treci pe aici… ştiu că eşti aici, de aceea vreau să-Ţi spun ceva…”

Apoi m-am gândit: „Stai puţin! Nu am văzut niciodată pe nimeni… Aş vrea să vorbesc cu El… Vreau să vorbesc cu El, dar nu ştiu cum să fac aceasta!”

M-am dus în şopron şi am îngenuncheat. Era ud. Acolo era o maşină veche şi ruginită. M-am gândit: „Cred că am văzut într-o fotografie că oamenii îşi pun mâinile cam aşa…” şi am îngenuncheat.

M-am gândit: „Acum ce o să-I spun? Trebuie să fie un fel în care faci aceasta, dar eu nu ştiu cum. Ştiu că există un fel de a aborda totul, dar nu ştiu cum!” Apoi mi-am pus mâinile aşa şi am spus:

„Dragă Domnule aş vrea să vii şi să vorbeşti cu mine, fiindcă vreau să-Ţi spun cât sunt de rău.” După ce am spus aceasta, stăteam cu mâinile aşa şi ascultam.

Oamenii au spus: „Dumnezeu a vorbit cu mine”, şi ştiam că El a vorbit, pentru că L-am auzit când eram copil şi când mi-a zis să nu beau şi alte lucruri. Acum nu a spus nimic, de aceea mi-am zis: „Poate trebuie să-mi ţin mâinile aşa.” Le-am ţinut aşa şi am spus din nou:  „Dragă Domnule, eu nu ştiu exact cum să fac aceasta, dar am încredere că Tu… vrei să mă ajuţi.”

Fiecare predicator mi-a spus că trebuie să devin membrul bisericii lor şi să-L recunosc pe Isus Hristos, fiindcă ei cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Dar şi dracii cred acelaşi lucru, aşa că m-am gândit: „Trebuie să am ceva mai bun decât aceasta.” Şi am stat în felul acesta.

Am citit că Petru şi Ioan au trecut pe lângă poarta numită „Frumoasă”, unde era un olog din naştere, şi au spus: „Argint şi aur nu avem, dar ce avem îţi dăm..”  Ştiam că eu nu aveam acel Ceva şi încercam să aflu cum să fac aceasta, dar nu ştiam cum să mă rog. Mi-am ţinut mâinile aşa, și după aceea le-am lăsat în jos. Desigur, Satan a venit imediat în scenă şi a spus: „Vezi? Ai aşteptat prea mult. Ai deja douăzeci de ani, aşa că nu mai este nevoie să încerci.”

Atunci m-am prăbuşit şi am început să plâng, iar când am fost dărâmat cu adevărat, am spus: „Voi vorbi. Dacă Tu nu vrei să vorbeşti cu mine, voi vorbi eu cu Tine.” Şi am adăugat: „Nu sunt bun de nimic! Mi-e ruşine de mine însumi, Doamne Dumnezeule, dar ştiu că mă asculţi de undeva. Mi-e ruşine de mine însumi pentru că Te-am neglijat.”

În clipa aceea m-am uitat în sus şi am fost cuprins de un sentiment ciudat. Apoi, a venit o Lumină, S-a plimbat prin cameră şi a format o cruce, aşa, iar un Glas, pe care nu L-am mai auzit niciodată în viaţa mea, mi-a vorbit. M-am uitat la crucea aceea şi eram pur şi simplu îngheţat de tot, amorţit.  Eram speriat şi nu puteam să mă mişc, și în timp ce mă uitam la ea, a dispărut.                                                 

„Doamne, eu nu înţeleg limba Ta. Dacă nu poţi vorbi limba mea şi cum eu nu pot s-o înţeleg pe a Ta, dacă m-ai iertat…” Ştiu că am fost salvat prin cruce şi că păcatele mele au fost puse acolo, „…dacă mă ierţi, Te rog să vii înapoi şi să-mi vorbeşti în limba Ta. Prin  aceasta voi înţelege, chiar dacă nu poţi vorbi în limba mea.. Îngăduie ca aceasta să vină încă o dată.” Şi a venit din nou. Oh, Doamne! Acolo am primit Absolutul! Amin. Da, domnilor. Am simţit că o greutate de patruzeci de tone s-a ridicat de pe umerii mei. Am alergat printre copaci şi mi se părea că nici nu mai ating pământul.

Mama mi-a zis: „Billy, tu eşti nervos.”

„Nu, mamă, nu ştiu ce s-a întâmplat”, am răspuns eu.

Acolo era o linie ferată, aşa că am alergat pe calea ferată în jos şi am sărit cât am putut de tare, pentru că nu ştiam cum să dau frâu liber sentimentelor. Oh, dacă aş fi ştiut cum să strig, fiindcă strigam, dar în felul meu. Vedeţi?

Ce-a fost aceasta? Îmi ancorasem sufletul în Adăpostul de odihnă. Acolo am stabilit Absolutul meu; acolo am găsit Ceva, dar nu ceva mistic, nu vreo idee, ci acolo am vorbit cu Bărbatul acela. Am vorbit cu Bărbatul care mi-a spus să nu beau, să nu fumez şi să nu-mi întinez trupul cu femei, pentru că atunci când voi fi mare va trebui să fac o lucrare. Intrasem în contact cu El, nu cu biserica. Da, domnilor, El era Alesul.

Odată, imediat după Primul Război Mondial, am vorbit cu un bărbat din Kiwanis (Fratele Funk care stă acolo, a fost şi el soldat), şi el mi-a spus (Pare o glumă, dar aici nu este un loc pentru spus glume). Deci el mi-a spus:

„Căpitanul ne-a scos afară şi a spus: „Toată ţara este invadată de japonezi, iar mâine vom merge să-i alungăm. Băieţi, nu uitaţi că mulţi dintre cei care stăm acum aici, mâine nu vom mai fi. Vom pleca dimineaţă, când se va face ziuă şi vreau ca fiecare dintre voi să apeleze la religia lui!”

Bărbatul acesta a spus: „Eu nu aveam nici o religie. Stăteam acolo şi priveam cum fiecare dintre ei… Apoi a venit un capelan şi am văzut cum protestanţii s-au dat într-o parte, evreii s-au dus şi ei într-o parte, iar catolicii s-au dus cu capelanul lor. Dar eu stăteam acolo singur.”

Atunci ofiţerul comandant mi-a zis:

„Băiete, ar fi bine să ai şi tu religia ta!”

„Dar eu nu am niciuna!”

„Mai bine ai face rost de una pentru că vei avea nevoie numaidecât de ea. Sunt sigur de aceasta.”

Spunea că în clipa aceea a văzut o mulţime de soldaţi care treceau şi care erau catolici, aşa că s-a dus cu ei şi i-a zis preotului:

„Ai putea să-mi dai nişte religie?”

„Vino!”, i-a răspuns preotul. L-a urmat şi spunea că preotul a făcut din el un catolic. El a povestit despre ce s-a întâmplat, cum mergeau cot la cot, ţipau, îi înjunghiau şi-i tăiau pe japonezi. Au înaintat aşa, până când au fost încercuiţi. Japonezii i-au lăsat să meargă exact acolo, după care s-au auzit doar mitralierele care trăgeau din toate părţile în ei. Dar nu s-au lăsat, ci au luptat cot la cot.

El a mai spus: „Dintr-o dată m-am oprit. Peste tot erau numai ţipete, aşa că nu puteai să te auzi nici pe tine însuţi. Apoi am zis: „Aici este sânge!”, iar când m-am uitat, am văzut că era sângele meu, fiindcă aveam o rană mare. Atunci un catolic mi-a zis: „Ai spus un Ave Maria”?

„Nu, domnule”, am răspuns eu. „Acesta este sângele meu şi nu vreau să vorbesc cu vreo secretară, ci cu Omul principal.”

Eu cred că despre aceasta este vorba. Da, domnilor. Aşa merg lucrurile. Noi trebuie să avem o Ancoră, un Absolut.

„Nu aveam timp pentru secretara Lui, ci voiam să vorbesc cu El însuşi, şi am vorbit”, a mai spus bărbatul acela.

Aceasta este, frate. Când un om vine la Hristos, el nu vrea să ia cuvântul vreunui predicator, al unei secretare sau al altcuiva. Protestanţilor, nu luaţi un lucru sau altul de la altcineva, ci mergeţi la Absolut şi staţi lângă El, până când sunteţi ancoraţi acolo prin naşterea din nou, fiind născuţi din nou  şi umpluţi cu Duhul Sfânt, și atunci veţi vedea cum Se manifestă Biblia în viaţa voastră, prin smerenie şi dragoste. Oh, atunci Absolutul vostru este El! Da, domnilor.

Am citit în Biblie unde scrie că El este Cuvântul. Biserica luterană a spus: „Aceasta este calea adevărată”, iar metodiştii, baptiştii şi catolicii au spus la fel, dar eu am citit în Biblie acolo unde El a spus: „Pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.”

Ascultaţi ce vreau să vă spun în încheiere. Catolicii zic că Dumnezeu Şi-a zidit Biserica pe Petru. Nu! Niciodată! Dacă ar fi fost aşa, ar fi căzut imediat. Ei zidesc pe un om, dar ce a făcut El? Protestanţii spun că Isus Şi-a zidit Biserica pe El însuşi, dar nu este adevărat. Nu! El nu a făcut aceasta; nu Şi-a zidit Biserica pe Sine însuşi. Dar ce a făcut El? El i-a întrebat pe ucenici:

Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”

Ei au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii, Ilie; alţii, Ieremia sau unul din proroci.”

„Dar voi”, le-a zis El, „cine ziceţi că sunt?”                                                                             

Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!

Fiţi atenţi la următoarele cuvinte: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta (Nu ai învăţat de la vreun preot, nici în vreun seminar), ci Tatăl Meu, care este în ceruri

şi pe această piatră (descoperirea duhovnicească a Cuvântului) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.”

Atunci m-am gândit: „Doamne, aceasta este!” Apoi, am citit mai departe în Apocalipsa 22.18, unde El spune:

Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.

Şi, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii (va nega sau va încerca s-o îmbunătăţească într-un fel sau altul sau s-o lustruiască), îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.”

„Oh, Doamne,” m-am gândit, „aceasta este tot ce am nevoie: să cred.” Prin aceasta, prin acea cruce, a venit Hristos. Fiecare Cuvânt pe care L-a spus El, totul este perfect. Luaţi Biblia într-o mână şi istoria în cealaltă, şi veţi vedea cât de perfect concordă totul.

Şi am spus: „Doamne, primeşte-mă!” Când am făcut aceasta, când L-am primit  pe Hristos, Duhul Sfânt în inima mea, Absolutul meu, nu am mai fost eu.

Odată am fost foarte bolnav, mi-am pierdut soţia, copilul, pe tatăl meu, pe fratele meu şi pe cumnata mea. Billy zăcea pe moarte, iar eu mergeam plângând la mormântul ei, unde ea era înmormântată cu copilul în braţe. Şi cum mergeam pe drum, m-am întâlnit cu domnul Isler, senatorul statului Indiana, cel care a cântat aici. El s-a oprit, a venit la mine, m-a îmbrăţişat şi a spus: „Unde mergi, Billy? Acolo?” Era după inundaţiile din 1937.

„Mda”, am răspuns eu.                                                                                                                                                                          

„Ce vrei să faci acolo?”

„Mă voi aşeza lângă mormânt şi voi asculta gânguritul porumbeilor”, i-am răspuns eu. „Când am stat lângă mormânt, a venit un porumbel şi a vorbit cu mine.”

„O, Billy!”

„Ascult şoapta frunzelor când se mişcă. Pentru mine este ca o muzică.”

„Ce fel de muzică este, Billy?” m-a întrebat domnul Isler.

„Dincolo de râu este o Ţară

Pe care ei o numesc „dulce pentru totdeauna”

Şi noi putem ajunge pe acel mal

Numai prin puterea credinţei.

Unul câte unul vom trece prin poartă

Ca să locuim cu nemuritorii

Atunci, când într-o zi,

O să sune clopotele de aur pentru mine şi tine.”

Când a auzit aceasta, domnul Isler a spus:

„Billy, vreau să te întreb ceva. Ce înseamnă acum Hristos pentru tine?”

„El este Viaţa mea, este totul pentru mine. El este tot ce am, domnule Isler; El este Absolutul meu; El este Cel în care m-am ancorat şi nimic nu mă poate lua de lângă El.”

De ce? Pentru că s-a întâmplat ceva: „Pe această piatră…”

„Te-am văzut stând şi predicând într-un colţ  până când se părea că vei cădea jos şi vei muri, te-am văzut cum ai  alergat noaptea târziu încoace şi încolo pe străzi pentru a ajunge la bolnavi. Tu continui să Îl slujeşti chiar şi după ce ţi-a luat soţia şi copilul?”

„Chiar şi dacă m-ar ucide, tot m-aş încrede în El.”

De ce? Pentru că Ancora mea rezistă şi mă acoperă. Am avut un Absolut şi m-am ancorat în Cuvântul Său, iar Cuvântul Său a rezistat. El este Absolutul meu. Atunci am aflat că toate celelalte lucruri pot cădea, dar Hristos nu va da niciodată greş.

Biserica catolică îl are ca absolut pe papa, iar protestanţii îi au pe episcopii lor, au dogmele şi pe conducătorii lor generali. În ce mă priveşte, pot spune la fel ca Pavel… Aveţi un pix? Atunci notaţi-vă ce a spus Pavel în Fapte 20.24:

Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.”

Oh, ei pot avea crezurile lor, şi voi puteţi avea ce vreţi, pentru că nimic din toate acestea nu mă mişcă.

Mi-am ancorat sufletul în Portul de odihnă.

Nu voi mai naviga pe marea învolburată.

Furtuna poate lovi deasupra sălbatică şi furtunoasă,

Fiindcă în Hristos sunt în siguranţă pe vecie.

Da, nimic din toate aceste lucruri nu mă pot mişca,

Fiindcă eu sunt legat de o Ancoră.

Pavel a putut să spună: „De când L-am întâlnit pe drumul acela, am fost legat de Ancoră fiindcă El m-a întors şi m-a adus înapoi.”

Vă amintiţi că şi Pavel a fost legat de o organizaţie, de cea mai mare organizaţie din ţară, dar acum a fost legat de Absolut.

Fiţi atenţi, pentru că vreau să vă spun ceva. El a avut un scop când m-a salvat mine şi a avut un scop când te-a salvat pe tine. Eu am fost hotărât prin voia Sa, să nu scot şi nici să nu adaug nimic la Cuvântul Său. În ordine. Voi ştiţi că eu sunt hotărât să părăsesc biserica dacă aceasta nu vrea să urmeze Cuvântul Său, deoarece, cu ajutorul Domnului, sunt hotărât să rămân cu Evanghelia cât timp voi trăi. Ţineţi minte că aici este vorba de har. Astfel, atunci când El m-a salvat pe mine, au fost milioane de oameni care au murit în păcat. Cine am fost eu ca să fiu salvat de El? Domnul a avut un scop când a făcut aceasta şi eu sunt hotărât să merg înainte. Nu-mi pasă chiar dacă aceasta poate însemna sfârşitul meu. Indiferent ce se va întâmpla, eu sunt ancorat în El şi nimic nu poate schimba aceasta.

În ziua aceea, domnul Isler mi-a mai spus:

„Billy, tu continui să-ţi păstrezi credinţa deşi ai trecut prin toate aceste probleme?”

„Nu, domnule”, am răspuns eu, ea m-a ţinut pe mine, nu eu pe ea.” Vedeţi? Vedeţi? Ancora mea a ţinut! Aşa este, dar eu nu am ţinut-o niciodată pe ea, ci ea m-a ţinut pe mine. Eu nu pot s-o ţin, nu există nici o posibilitate să fac aceasta, dar ea mă poate ţine. Da, domnilor. El a avut un scop atunci când m-a salvat, când am venit la El erau milioane în păcat, dar El m-a salvat pe mine. Moartea lui Hristos a fost un Absolut pentru frica de moarte.

Moartea lui Hristos a rezolvat problema. Când albina morţii L-a înţepat şi şi-a înfipt acul… Voi ştiţi că dacă o albină îşi înfige acul destul de adânc şi apoi zboară mai departe, acul iese afară din ea. Moartea a avut întotdeauna un ac până în ziua când Isus a mers sus la Calvar, lovindu-Se de stânci şi stropindu-le cu sânge. Când a căzut şi a atins pământul în timp ce mergea spre Calvar, spre Golgota, cu lemnul crucii în spate, El a lăsat în urmă dâre de sânge, fiindcă ei L-au biciuit şi L-au zdrobit înainte de a urca dealul. Dar El avea Absolutul, ştia pe ce stă, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu spusese prin David: „…Căci nu vei lăsa sufletul Meu în Locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca Preaiubitul Tău să vadă putrezirea.”

El ştia că putrezirea se instalează după şaptezeci şi două de ore şi a mai spus: „Stricaţi Templul acesta şi în trei zile îl voi ridica înapoi.”  El avea un Absolut.

El a urcat dealul acoperit de scuipatul de batjocură al soldaţilor beţi, care I-au pus o cârpă peste faţă, L-au lovit peste cap şi au zis: „Dacă eşti proroc, spune-ne cine Te-a lovit!”  Iată-L acolo, urcând dealul în ruşine şi ocară, cu hainele sfâşiate, dispreţuind ruşinea, atârnând gol în faţa oamenilor, murind în dizgraţia romană după ce fusese condamnat la moarte, deşi era nevinovat.

O istorioară spune că Maria Magdalena a alergat acolo şi a strigat: „Ce rău a făcut? I-a vindecat pe bolnavii voştri, a înviat morţii şi a adus eliberare celor captivi. Ce a făcut să merite aceasta?”

Atunci, un preot a lovit-o peste faţă de i-a dat sângele şi a zis: „Veţi asculta de ea sau de marele preot?” Oh, lumea aceea denominaţională în care totul era un blestem! Aceasta este tot.

Diavolul s-a îndoit întotdeauna  că El ar fi fost Cine era. Acesta este motivul pentru care I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, transformă aceste pietre în pâini, fiindcă pretinzi că poţi face minuni. Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte acestor pietre să se prefacă în pâini!”

Acelaşi diavol bătrân trăieşte şi astăzi. Aşa este.

„Dacă eşti un vindecător divin, aici este bătrânul John. Vindecă-l, pentru că toţi ştim că este olog!”

Nu este acelaşi diavol bătrân? Dar Isus i-a zis: „Eu fac numai ce-Mi arată Tatăl.”  

Priviţi! El a trecut pe la scăldătoarea Betesda, unde zăceau mii de ologi, orbi, şchiopi şi uscaţi, dar S-a oprit la un om care putea să umble. El putea să se deplaseze, aşa că s-ar putea să fi avut probleme cu prostata. Dar orice ar fi fost,  era bolnav de treizeci şi opt de ani, şi i-a spus Domnului Isus: „Până să ajung la apă, vine altul şi păşeşte înaintea mea!” El putea să umble, dar Isus i-a lăsat pe toţi zăcând acolo, s-a dus la omul acela şi l-a vindecat. De ce?  El a spus că ştia că era în starea aceea. Apoi, când L-au găsit şi I-au pus tot felul de întrebări, El le-a răspuns: „Adevărat, adevărat vă spun, că Fiul nu face nimic de la Sine, ci face numai ceea ce Îl vede pe Tatăl făcând.”  Acesta a fost Absolutul Lui. Acesta mai este încă Absolutul şi astăzi.

Când am fost în Finlanda, am văzut copilaşul acela mic care zăcea mort de o jumătate de ceas. Puteţi citi aceasta în carte.

Am vrut să plec de acolo, dar Cineva a pus mâna pe umărul meu. M-am întors şi m-am gândit: „Ce a fost aceasta?” Am privit din nou şi m-am gândit: „Stai puţin!” M-am uitat pe ultima pagină a Bibliei, și acolo scria:

„Un băiat mic, de aproximativ nouă ani, va fi ucis de o maşină. Acolo va fi o formaţiune de roci îmbinate cu verdeaţă, iar maşina va fi oprită peste drum, distrusă. Copilul va purta ciorapi lungi, va fi tuns scurt şi va zăcea pe marginea drumului cu ochii daţi peste cap iar oasele trupului său vor fi rupte.”

M-am uitat în jur şi m-am gândit: „Oh, Doamne…” , după care le-am zis fraţilor care mă însoţeau: „Rămâneţi pe loc!” Era de faţă şi primarul oraşului, iar eu am spus: „Dacă băiatul acesta nu se ridică în picioare în două minute din clipa aceasta, înseamnă că sunt un proroc mincinos şi mă puteţi alunga din Finlanda.” Cu siguranţă! „Dar dacă va fi aşa, sunteţi datori să vă predaţi vieţile lui Hristos!” Aşa este.

După ce am spus aceste cuvinte, m-am rugat: „Tată ceresc, acum doi ani când eram acasă peste ocean, mi-ai arătat că acest copil va fi aici şi va fi mort în accident..”

Erau de faţă fratele Moore şi fratele Lindsay şi mulţi oameni îşi notaseră vedenia în Bibliile lor. Ce-a fost aceasta? Un Absolut.

Tatăl îmi arătase ce avea să se întâmple şi în inima mea nu a fost nici un pic de teamă, ci era Absolutul, siguranţa că băieţelul va învia. El a stat chiar acolo, în Finlanda, iar oamenii au venit în fiecare seară cu miile, aşa că a fost nevoie să schimbe locurile între ei, ca să poată sta şi alţii pe scaune. Toţi oamenii de acolo m-au iubit. Ei au văzut vindecările care s-au făcut, dar acolo stătea copilul acela mort. Cine a fost Absolutul? Vedenia: „Eu fac numai ce-Mi porunceşte Tatăl.” „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.” Acela este Absolutul vostru.

Am spus: „Moarte, tu nu-l mai poţi ţine, pentru că a vorbit Dumnezeu! Pleacă şi lasă-l!” şi băieţelul s-a ridicat şi a privit în jurul lui. Oamenii au leşinat sau au avut tot felul de manifestări. Acest eveniment a fost scris şi semnat de primarul oraşului şi de un notar public. Aşa este. Ce a fost aceasta? Un Absolut. Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. El este acelaşi Dumnezeu care a oprit-o pe femeia din Nain şi i-a dat înapoi fiul pe care îl ducea la groapă.

În vremea aceea, când murea cineva era îngropat imediat. Morţii nu erau lăsaţi afară, ci erau îngropaţi imediat, iar Isus Hristos este încă Acelaşi şi astăzi. Da.

Vă amintiţi ce s-a întâmplat jos, în Mexic, când a murit copilaşul acela. Doctorul a semnat o declaraţie care a fost publicată în revista „Christian Business Men.” Copilul acela a murit la ora nouă dimineaţa, şi era ora zece seara când femeia aceea încerca încă să ajungă în faţă pentru rugăciune, iar fiul meu, Billy, încerca s-o oprească. Ei bine, acolo erau trei sute de uşieri, iar ea încerca să treacă peste ei, deoarece ştia că cu o seară în urmă fusese vindecat un orb. Femeia era catolică, și în cele din urmă am spus:

„Frate Moore, du-te şi roagă-te tu pentru copil…” Ploua, turna ca şi cu găleata, iar oamenii stăteau acolo, în acea arenă pentru tauri, de la ora nouă dimineaţa. A trebuit să fiu lăsat jos cu o frânghie ca să pot ajunge pe platformă. Am fost acolo doar trei seri.

Am zis: „După cum spuneam…”, dar în clipa aceea am văzut un copil mexican mic, care nu avea încă dinţi şi care stătea acolo şi râdea spre mine, aşa că am spus:

„Un moment, frate Moore. Adu-o aici!” Oh, acela era Absolutul!

Uşierii i-au făcut loc şi ea a venit pe platformă, și când a ajuns, a căzut la pământ şi a strigat: „Padre! Padre!”

„Ridică-te”, i-am spus eu, iar fratele Espinoza i-a tradus în limba spaniolă: „Ridică-te!” femeia s-a ridicat, iar eu am zis: „Tată ceresc, eu stau aici, în această ploaie…”

Era o femeie mică şi drăguţă, de aproximativ douăzeci şi trei de ani, sau aşa ceva, cu părul lung căzându-i în jos, iar pe faţa ei mică se putea citi aşteptarea. Femeia îl văzuse pe omul care fusese orb timp de aproape patruzeci de ani; văzuse cum îşi primise vederea pe platformă, şi ştia că dacă Dumnezeu poate să deschidă ochii orbului, poate să învie şi copilaşul ei mort. Stătea în faţa mea cu copilaşul învelit în pătura udă. Stătuse acolo toată dimineaţa şi după-amiaza, iar atunci era ora zece sau unsprezece seara şi ea îşi ţinea încă copilaşul în braţe. Cred că aţi citit articolul din revista „Chsristian Business Man”.

M-am rugat şi am spus: „Tată ceresc, eu nu ştiu ce înseamnă aceasta. Sunt doar slujitorul Tău, dar l-am văzut pe copilaşul acesta stând aici viu, aşa că îmi pun mâinile peste el, în Numele lui Isus Hristos.”

Imediat, copilul a început să plângă, iar mama  lui plângea şi striga. Atunci au început să strige şi oamenii prezenţi iar femeile leşinau.

Eu am zis: „Nu spuneţi încă nimic despre aceasta! Trimiteţi pe cineva cu mama şi cu copilul la acel doctor şi el să semneze o declaraţie prin care să confirme că copilul a fost mort. El a murit din cauza pneumoniei, în dimineaţa aceea la ora nouă.” Noi am obţinut declaraţia semnată de medic, conform căreia copilul a murit în dimineaţa aceea, în cabinetul lui, iar mama lui l-a ţinut toată ziua înfăşurat în pătură. Ce a fost aceasta? Un Absolut.

Ce a fost aceasta? Femeia a crezut că dacă Dumnezeu poate să deschidă ochii orbului, poate să învie şi morţii, pentru că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Eu nu am fost sigur şi nu am ştiut ce se va întâmpla, până când n-am avut vedenia şi am văzut copilul. Acesta a fost un Absolut. Absolut! Şi astfel, moartea a trebuit să-şi elibereze victima.

Când a fost aici Fiul lui Dumnezeu, albina morţii a început să bâzâie în jurul Lui: „Oh, cum să fie El un proroc? Cum poate să se lase scuipat în faţă? Cum poate să stea acolo şi să-i lase pe toţi să-şi bată joc de El, fără să facă nimic? Acesta nu poate fi Emanuel! Este doar un om obişnuit. Uitaţi-vă cum Îl scuipă soldaţii aceia beţi! Priviţi cum sângerează faţa Lui!” Diavolul a zis: „Am să-L prind! Am să-L prind!”, apoi a venit cu boldul morţii şi a început să se învârtă în jurul Lui ca o albină. Dar, frate, când albina aceea şi-a înfipt acul în Emanuel, l-a pierdut.

Nu este de mirare că Pavel a putut să stea mai târziu în faţa morţii şi să spună:

Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?”

  Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1Corinteni 15.55,57).

Moartea lui Hristos a fost un Absolut pentru fiecare om care s-a temut de ea. Inima mea spune „Amin” la fiecare Cuvânt din Cartea Lui. Voi încheia imediat.

De aceea ştiu că Duhul Sfânt este Busola mea care mă călăuzeşte. El este Cel care mă face să ştiu că acest Cuvânt este adevărat. El este Absolutul meu; El este Soarele meu, El este Viaţa mea, Ancora mea, iar când vin necazurile, El este Steaua Nordului sau Steaua Polară. Când sunt pierdut, Duhul Sfânt este Busola mea care mă călăuzeşte înapoi.

Denominaţiunile sunt ca şi celelalte stele. Ele îşi schimbă poziţia pe bolta cerească, dar Steaua Polară nu face aceasta. Lumea se poate mişca încotro vrea, dar El rămâne pe loc. Steaua Nordului este ancorată. Ceilalţi se mişcă în jur, iar voi puteţi să-i vedeţi aici şi dincolo şi peste tot. Aşa se întâmplă cu bisericile denominaţionale, dar Hristos este Absolutul. El este Cel în care vă puteţi încrede. Când denominaţiunile v-au dus în rătăcire, priviţi doar la Steaua Polară; Duhul Sfânt este Busola voastră. El rămâne întotdeauna credincios Cuvântului Său.

Când toţi mi-au spus că într-un timp modern ca acesta nu se pot întâmpla lucruri supranaturale, am ştiut că dacă nu ar exista Dumnezeu, am putea să mâncăm, să bem şi să ne veselim, dar dacă El există, haideţi să-L slujim! Eu am trăit să văd ziua în care El a manifestat totul şi a înviat chiar şi morţi, ca atunci când a fost pe pământ. Noi ştim că acest lucru este confirmat prin mărturii care sunt adevărate. Da, domnilor.

El este Absolutul meu! Faceţi din El şi Absolutul vostru! Luaţi-L cu voi în zilele de necaz, fiindcă El este întotdeauna Absolutul. Ar trebui să mă opresc…

Prieteni, toată ziua, toată noaptea, toată veşnicia, nu ar fi suficiente să vorbesc despre aceasta. Nu încercaţi să-L înţelegeţi, fiindcă nu există nici o posibilitate să faceţi aceasta.

Voi ziceţi: „Frate Branham, dacă tu…” Eu nu ştiu, eu doar cred. Am încetat să mai încerc să fac ceva. Eu doar cred. Aceasta este tot. Vedeţi?

Nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.”  Vedeţi, nu prin faptele voastre, ci prin har. Eu doar cred şi depinde de Dumnezeu să facă restul. Doar credeţi şi staţi pe aceasta!

Cântarea aceasta cunoscută acum, am auzit-o prima dată aici:

Oh, dragostea lui Dumnezeu,

Cât de curată şi pură!

Cât de nepătrunsă şi puternică,

Ea va dăinui pe vecie!

Cântecul sfinţilor şi al îngerilor!

Este imposibil ca cineva să înţeleagă aceasta prin matematica sau prin educaţia lui. Tu nu poţi face aceasta! Nu încercaţi să faceţi aceasta pentru că Dumnezeu nu poate fi pătruns şi nici nu puteţi înţelege ce face El. Voi doar să-L credeţi pe Dumnezeu, fiindcă acesta este secretul. Nu încercaţi să înţelegeţi, ci credeţi! Nu pot să vă spun cum s-o faceţi, dar eu doar ştiu şi cred. Aceasta este tot.

Este ca şi cum îi promiteţi ceva unui copil mic şi el vă crede. Ar trebui să-ţi ţii promisiunea! Tu eşti copilul lui Dumnezeu, iar El Îşi ţine Cuvântul. Crede pur şi simplu! Nu te clătina, ci stai acolo, pentru că Dumnezeu a făcut-o odată şi trebuie s-o facă din nou. Dacă nu o face, El îţi va spune care este motivul pentru care nu o poate face. Aşa este. Stai pe aceasta!

Nu ştiu dacă cunoaşteţi cântarea aceasta, dar a fost cântată de fratele care s-a botezat aseară: „O, iubirea lui Dumnezeu!” Mi s-a spus că această parte a cântării a fost găsită scrisă pe peretele unui spital de nebuni:

Am putea umplea cu cerneală oceanul,

Şi cerul să fie făcut din pergament;

Şi fiecare condei de pe pământ să fie o pană,

Şi fiecare om să fie un scrib

Pentru a scrie dragostea Dumnezeului de sus.

Ar goli oceanul şi ar fi uscat

Nici un sul nu ar putea conţine întregul

Deşi s-ar întinde de la cer la cer.

Gândiți-vă la aceasta! Peste un sfert din suprafaţa Pământului este acoperită cu apă. Uitaţi-vă la Hidrogen, la Oxigen şi la alte lucruri, la umiditate. Dacă tot ce este umed ar fi cerneală, şi milioane şi mii de miliarde şi trilioane de pene ar fi condeie, şi miliarde de oameni care au trăit pe pământ ar fi scribi de meserie, care să-şi înmoaie condeiele în ocean şi să încerce să descrie dragostea lui Dumnezeu, ar goli oceanul şi l-ar seca, dar nici un sul nu ar putea cuprinde întregul, deşi s-ar întinde din veşnicie în veşnicie.

Să nu încercaţi să înţelegeţi, pentru că nu veţi putea! Dacă aţi încerca s-o faceţi, v-aţi pierde minţile. Credeţi numai şi faceţi-L Absolutul vostru! Staţi acolo, în pacea adâncă şi în experienţa pe care nu o veţi uita niciodată. Ancoraţi-vă în aceasta şi ancora voastră va rezista şi dincolo de perdea.

Să ne plecăm capetele.

Cât de mare eşti! Cât de mare eşti!… Se apropie Anul Nou, iar voi aţi fost religioşi, ceea ce este bine. Eu apreciez aceasta la fiecare dintre voi şi sunt sigur că şi Dumnezeu o face. Dar voi nu aţi avut încă această experienţă absolută, acel Ceva ce nu aţi crezut, ce pur şi simplu nu v-aţi imaginat, dar Ceva v-a răspuns. Apoi, din momentul acela aţi văzut că viaţa voastră se schimbă şi fiecare Cuvânt, fiecare făgăduinţă a fost întărită cu  „Amin!” Atunci vă ţineţi de acel Absolut pentru că vă amintiţi că El a spus: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.”  Dacă nu aţi ajuns încă în punctul să puteţi spune „Amin” la fiecare Cuvânt, dacă a fost împotriva crezului sau a denominaţiunii voastre, dar doriţi să veniţi în locul acela, ca şi Moise şi ceilalţi care n-au putut face aceasta până când n-au primit Absolutul, dacă Îl doriţi în dimineaţa aceasta, arătaţi-I aceasta ridicându-vă mâinile spre Dumnezeu. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe voi toţi, în toată clădirea.

Părinte îndurător, ştiu că vine un timp când trebuie să ne despărţim, când vom părăsi lumea aceasta. Noi nu ştim când va fi timpul acela, dar aceasta nu are nici o importanţă. Dacă timpul nostru aici s-a încheiat, vrem să venim, fiindcă scopul şederii noastre aici este să Te slujim pe Tine.

Într-o zi, în timp ce era pe drumul spre Damasc, unde mergea ca să nimicească Biserica Ta, Pavel a întâlnit o Lumină puternică ce l-a orbit.

O, Dumnezeule, Lumina L-a urmat, pentru că Lumina era Hristos, şi el s-a ancorat de Absolut, aşa că a putut privi moartea în faţă şi i-a spus: „Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1Corinteni 15.57).

Tu ai devenit Absolutul complet al acestui apostol; ai fost „Amin-ul” lui după fiecare frază. Tu ai fost Steaua vieţii sale; Tu ai fost Călăuza, Busola care l-a condus prin furtună. Tu ai fost descoperirea, Tu ai fost vedenia, Tu ai fost nădejdea şi mântuirea lui. Chiar şi în ceasul morţii, când ştia că trebuie să plece, Tu ai fost Absolutul lui!

Tu ai fost Absolutul lui Daniel. Tu ai fost Absolutul tuturor profeților. În mijlocul diferenţelor denominaţionale şi a necazurilor din zilele lor, a fariseilor şi a saducheilor, întotdeauna au fost oameni care Te-au luat ca Absolut al lor.

Doamne, şi astăzi sunt bărbaţi şi femei cu milă, cu dragoste şi cu inimile arzând să aibă experienţa reală a cunoaşterii lui Dumnezeu şi siguranţa unui Absolut. Doamne, poate toţi oamenii pe care i-am cunoscut au dorit să adere la o biserică. Tu ştii că eu nu am vrut să fiu niciodată deosebit, dar a trebuit să le spun că la Biserică nu se poate adera; că se poate adera la o lojă metodistă, baptistă, catolică sau penticostală, dar în Biserica Ta, în Trupul tainic al lui Hristos trebuie să se nască, trebuie să devină un mădular al Trupului Tău şi să aibă darurile Duhului, pentru ca astfel să facă marele Său Trup să Se mişte prin faptă şi putere.

Doamne, aceasta au mărturisit mâinile ridicate în dimineaţa aceasta. „Pune-mă în slujba Ta, o, Doamne! Ia-mă şi modelează-mă! Aşează-mă în viaţă pe acest Absolut, legat de Hristos, ca să nu mă gândesc la nimic altceva, decât la acest Absolut.”

Dă-ne aceasta, Doamne, şi binecuvântează-i pe toţi. Vindecă bolnavii şi pe cei suferinzi, şi salvează-i pe cei pierduţi.

Doamne, ştiu că se obişnuieşte ca oamenii să fie chemaţi la altar, dar aceasta a devenit o tradiţie, iar în dimineaţa aceasta locul este plin cu copii şi toţi… Totuşi, Tu le-ai vorbit, iar ei au ridicat mâinile pentru că au luat o decizie. Ei vor să trăiască ceva adevărat, iar eu aduc rugăciunea mea în numele lor. Acordă aceasta fiecăruia, Doamne.

Iartă-ne păcatele, vindecă-ne bolile şi dă-ne eliberarea de care avem nevoie şi fii cu noi. Doamne, mai presus de toate lucrurile, ajută-ne să nu uităm niciodată că am fost legaţi de Absolut, de Steaua noastră Polară, de Calvar, de Hristos, iar Duhul Sfânt ia Cuvântul lui Dumnezeu şi Îl manifestă Cuvânt cu Cuvânt, prin vindecarea celor bolnavi, arătându-ne vedenii, înviind morţii şi făcând exact ceea ce a promis El că va face.

Îngăduie ca această biserică şi aceşti oameni, această parte a Trupului lui Hristos, care este adunat în dimineaţa aceasta aici, să trăiască aşa cum a spus Isus: „Voi sunteţi sarea pământului.”  Fă ca ei să fie atât de săraţi încât comunitatea lor să înseteze şi ea. Sarea produce sete şi poate salva numai dacă este folosită.

Doamne, Te rog să acorzi toate acestea oamenilor, ca astfel să poată deveni câştigători de suflete.

Binecuvântează-l pe păstorul nostru, fratele Neville, pe acest slujitor smerit care-şi îndeplineşte însărcinarea cu smerenie, în calitate de mădular al Trupului lui Hristos, încercând să împlinească tot ce îi spui Tu să facă. Binecuvântează-i pe toţi cei care au fost de partea mea şi atât de milostivi în timpul întunecat prin care am trecut.

Fii cu Biserica, ce s-a rugat pentru mine şi a stat de partea mea în vremurile grele. Doamne, eu îi iubesc şi mă rog pentru ei, ca să privească spre Tine. Ajută-i să nu privească spre lutul muritor al unui slujitor, ci să privească spre Tine, care eşti Cel Atotputernic.

Doamne, noi ştim că suntem mărginiţi; ştim că indiferent cine suntem, suntem muritori, dar nu este important mesagerul, ci Mesajul… Dă-ne aceasta, Doamne, fiindcă noi arătăm spre Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Îngăduie ca El să fie atât de real pentru fiecare în parte şi pentru copii, încât să devină Absolutul întregii adunări. Ascultă-ne, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Îl iubesc, Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi,

Şi a câştigat salvarea mea

Pe lemnul Calvarului.

Acum, în timp ce cântăm din nou, daţi mâna cu cineva din faţa voastră, din spatele vostru sau de lângă voi; faceţi aceasta cu toţii. Staţi liniştiţi şi întoarceţi-vă să daţi mâna cu cei de lângă voi. Vedeţi?

Îl iubesc, Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi,

Şi a câştigat salvarea mea

Pe lemnul Calvarului.

S-a anunţat Cina pentru luni seara, la miezul nopţii.

Să ridicăm mâinile şi să-I cântăm. Câţi simţiţi că El a devenit Absolutul vostru? El este Cuvântul, credeţi aceasta? El este Cuvântul şi Duhul Sfânt a însărcinat acest Cuvânt să facă Lumina Cuvântului să trăiască în voi legitimarea Cuvântului. Luaţi Cuvântul în inimile voastre, lăsaţi Duhul Sfânt să vină şi urmăriţi Cuvântul în acţiune. Credeţi şi fiţi smeriţi! Nu doriţi să fiţi mari, ci fiţi un nimeni, ca să vă facă Dumnezeu cineva. Înţelegeţi? În ordine. Faceţi aceasta acum.

Cine Îl iubeşte să spună: „Amin!” (Adunarea spune: „Amin!”). Ştiţi ce înseamnă „Amin”? „Aşa să fie!” Amin. Aşa este.

Nu demult, când am fost în Germania, m-am trezit în faţa a treizeci sau patruzeci de mii de oameni şi am spus:

„Este ciudat că voi, poporul german, nu puteţi înţelege. În timp ce veneam pe drum încoace, am auzit un câine lătrând în engleză. Părea că nu are nici o problemă. Apoi am auzit o pasăre ciripind, şi ea a cântat pentru mine în engleză. Pe stradă am întâlnit o mamă cu un bebeluş în braţe, iar bebeluşul ei a plâns în engleză. Ce este cu voi, oamenilor?”

Aşa este. O, dacă aţi privi în jur! El este peste tot, nu-i aşa? Desigur!

Acum să ridicăm mâinile, să închidem ochii şi să cântăm în timp ce-i cerem păstorului să elibereze adunarea.

Să ne ridicăm. Toată lumea să stea în picioare.

Îl iubiţi? Atunci spuneţi: „Amin!” Ştiaţi că cuvântul „Aleluia” este la fel în toate limbile? Mergeţi la hotentoţii din junglele africane şi veţi vedea că „Aleluia” este tot „Aleluia”. Ar trebui să fie ca un salut pentru creştini, nu-i aşa?  „Aleluia” înseamnă „Lăudaţi-L pe Dumnezeul nostru!” El este vrednic de aceasta, nu-i aşa? Desigur.

El este Mântuitorul meu Absolut, El este Isus Hristos Absolutul, Fiul lui Dumnezeu. Pentru mine, El este Absolutul, Acelaşi ieri, azi şi în veci. Este aceasta şi pentru voi?

Îl iubesc, Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi,

Şi a câştigat salvarea mea

Pe lemnul Calvarului.

Domnul să vă binecuvânteze. Amin.

– Amin –