Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMA-L CHEMA PE ISUS SĂ ACȚIONEZE

Va urma
19/03/1964, seara - Jeffersonville, IN

Denham Springs – Los Angeles

Vom citi Cuvântul Domnului din Evanghelia după Matei capitolul 8, începând de la versetul 23, la 27:

„Isus S-a suit într-o corabie, şi ucenicii Lui au mers după El.

Şi deodată s-a stârnit pe mare o furtună atât de straşnică, încât corabia era acoperită de valuri. Şi El dormea.

Ucenicii s-au apropiat de El şi L-au deşteptat, strigând: „Doamne, scapă-ne, că pierim!”

El le-a zis: „De ce vă este frică, puţin credincioşilor?” Apoi S-a sculat, a certat vânturile şi marea, şi s-a făcut o linişte mare.

Oamenii aceia se mirau şi ziceau: „Ce fel de om este acesta, de-L ascultă până şi vânturile şi marea?”

Să ne plecăm capetele pentru rugăciune.

Tatăl nostru ceresc, suntem atât de bucuroşi în seara aceasta, pentru că ştim că acest singur şi mare Dumnezeu, căruia trebuie să-I dea ascultare chiar şi vânturile şi marea, este cu noi. Îţi suntem mulţumitori pentru că şi astăzi avem această mărturie mare: că El trăieşte veşnic şi nu poate muri niciodată. Da, El trăieşte veşnic şi ne-a arătat şi nouă, oamenilor din aceste zile, marea Sa îndurare. Doamne, noi suntem un popor nevoiaş şi nu este nimeni să ne poată ajuta în necazul nostru, afară de Tine. De aceea, Te aşteptăm să vii în seara aceasta, în adunarea noastră, să Te descoperi, să ne ierţi păcatele, să ne întăreşti credinţa şi să vindeci bolile şi suferinţele noastre, astfel încât să plecăm acasă fericiţi şi să spunem la fel ca cei doi ucenici de pe drumul Emausului: „Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea El?” Te rugăm să faci aceasta în Numele Lui. Amin.

Eu sunt la fel ca Zacheu: lucrurile nu sunt niciodată în apropierea mea. Aş vrea să vorbesc câteva minute, apoi ne vom ruga pentru bolnavi. Vă mulţumesc pentru buna colaborare şi cred că Duhul Sfânt va lucra la fel ca în timpul predicii de aseară şi Îşi va revărsa binecuvântările Sale puternice peste noi.

Aş vrea să vă gândiţi întotdeauna de ce suntem aici: ca să vă întăriţi credinţa în prezenţa Lui şi astfel să primiţi lucrurile pentru care vă rugaţi, pentru că acest lucru este posibil numai prin credinţă.

 Să nu uitaţi că fiecare binecuvântare care cuprinde răscumpărarea, vă aparţine deja, pentru că preţul a fost plătit. Dar o puteţi primi numai dacă o credeţi şi o acceptaţi. În Evrei scrie că „El este Marele Preot al mărturisirii noastre.” Şi aşa este pentru că mărturisirea şi credinţa este acelaşi lucru. El este Marele Preot al mărturisirii noastre, de aceea nu poate face nimic până când nu recunoaştem că a făcut-o deja. Şi când recunoaştem, Marele Preot va lucra ca Mijlocitor, ca să împlinească răscumpărarea cu adevărat. Înseamnă că noi ne rugăm cu încredinţarea că în mila Sa, Dumnezeu ne va îngădui în seara aceasta să avem parte de harul Său nemărginit, cu condiţia să acceptaţi ceea ce El a făcut deja.

Înainte de a pleca de aici, ne vom ruga pentru cei bolnavi şi ne vom pune mâinile peste ei, deşi îmi doresc să aveţi suficientă credinţă, încât să nu mai fie nevoie să facem aceasta. Dorinţa mea este să ajungeţi până acolo încât să spuneţi: „Doamne Isuse, eu cred! Te cred pe Tine şi Cuvântul Tău.”

Vedeţi, Dumnezeu este altfel decât noi. Astfel, dacă noi spunem că voi trebuie să faceţi ceva şi  nu credeţi, zicem imediat: „Oh, lasă-i în pace! Nici nu trebuie să creadă!” dar Dumnezeu, Tatăl nostru, nu este aşa, ci El face tot timpul ceva ca să vă ajute să credeţi. El Îşi ţine întotdeauna Cuvântul.

Motivul pentru care Dumnezeu face lucrurile care se întâmplă acum, este că le-a făgăduit. El nu ar trebui să le facă, dar le face pentru că aşa a făgăduit, şi noi ştim că El îşi ţine întotdeauna făgăduinţele. Toţi cei care aveţi rude bolnave, ca fetiţa aceasta mică de aici, care are aşa probleme mari deşi este atât de tânără, puneţi-vă mâinile peste ea, dacă credeţi cu adevărat. Şi încă ceva: dacă aveţi pe cineva drag pe inimă, aduceţi-l în rugăciune înaintea lui Dumnezeu şi credeţi. Faceţi-o chiar acum şi credeţi, pentru că se va întâmpla ceva.

Voi nu vă puteţi împrumuta credinţa, pentru că ea este o încredinţare personală, nu o închipuire. Credinţa „este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11.1). Întreaga armură a unui creştin se odihneşte pe credinţă, tot ce este supranatural: dragostea, bucuria, pacea, îngăduinţa, bunătatea, blândeţea, răbdarea. Toate acestea sunt lucruri invizibile. Creştinul priveşte întotdeauna la lucrurile care nu se văd, pentru că priveşte spre o făgăduinţă.

Cu ani în urmă, am fost chemat la spitalul dintr-o localitate, ca să mă rog pentru un băiat care avea difterie şi era pe moarte. Eu am povestit de multe ori despre aceasta, deoarece pentru mine a fost un caz deosebit. Tatăl şi mama lui erau mai în vârstă, iar băiatul avea cam paisprezece ani. Era singurul lor copil şi era pe moarte din cauza acelei forme grave de difterie, care se localizase la inimă. Copilul îşi pierduse cunoştinţa şi abia mai respira. Am uitat cât avea pulsul, dar abia mai respira. Bătrânul lui tată venea tot timpul la adunare şi-l ruga pe administrator şi pe alţi fraţi: „Vino şi roagă-te! Vino şi roagă-te! Este suficient dacă vii la spital şi te rogi pentru el.” Dar administratorul i-a zis: „Adu-l la adunare.” „Nu-l putem scoate din spital, pentru că este pe moarte,” a răspuns tatăl băiatului. Apoi a zis: „Dacă vine fratele Branham şi Îl roagă pe Dumnezeu, El ni-l va da înapoi.”

„Ce credinţă!” m-am gândit eu. M-am dus la spital, dar doctorii nu au vrut să mă lase să intru la el. „Nu poţi intra” au spus ei, „pentru că eşti un bărbat căsătorit şi ai copii.” Billy Paul era mic în vremea aceea, iar ei au insistat: „Nu poţi merge la el pentru că ai un copil mic.” Am aflat că doctorul era catolic, aşa că l-am întrebat: „Dacă băiatul ar fi catolic şi ar veni preotul ca să-i dea ultima împărtăşanie, l-aţi lăsa să intre?”

„Asta-i altceva, pentru că preotul nu are copii. Dar tu ai putea să-i transmiţi boala la copil.”

„Vă rog să-mi permiteţi să fac aceasta pe proprie răspundere. Sunt gata să semnez, pentru că dacă n-aş avea suficientă credinţă că sunt protejat când intru acolo, nici nu m-aş gândi s-o fac. Voi intra pe răspunderea mea. Gândiţi-vă: dacă băiatul acesta ar fi catolic şi ar fi pe moarte, i-aţi refuza ultima împărtăşanie dată de preotul lui?”

„Nu, nu aş face aceasta,” a răspuns medicul.

„Eu sunt pentru oamenii aceştia ceea ce este preotul pentru un catolic,” am continuat eu. În cele din urmă, doctorul a cedat şi mi-a dat permisiunea să intru. M-au îmbrăcat ca pe un membru Klu Klux Klan şi m-au dus la băiatul care era pe moarte. Mama şi tatăl copilului au îngenuncheat pe partea cealaltă a patului, iar eu mi-am pus mâinile peste el şi am făcut doar o rugăciune simplă: „Doamne Isuse, mă încred în Tine, că îl vei vindeca pe acest băiat pe baza credinţei tatălui şi a mamei sale.” El era inconştient de trei zile şi respira foarte slab, dar eu m-am rugat scurt, apoi am spus „Amin” şi m-am ridicat.

Bătrânul lui tată şi-a îmbrăţişat soţia şi i-a zis: „Dragă, gândeşte-te că băiatul nostru este vindecat!” Deşi nu era încă nici un semn vizibil, ei s-au îmbrăţişat şi I-au mulţumit Domnului. Sora medicală care stătea lângă băiat era foarte tânără. Avea optsprezece sau douăzeci de ani, dar era deja soră medicală. Ea a privit spre tatăl băiatului şi i-a zis: „Domnul meu, mă tem că nu înţelegi situaţia, dar băiatul este pe moarte.” „O, nu,” a răspuns tatăl, „băiatul va trăi!”

„Cum poţi să-ţi faci asemenea speranţe deşarte, când ştii bine că fiul tău este pe moarte?” „Dar nu este o speranţă deşartă!”

Atunci, ea i-a explicat situaţia din punct de vedere medical. Poate este printre noi şi vreun medic. Eu nu am cunoştinţe medicale şi nu cunosc aparatele sau terminologia medicală. Ei i-au măsurat bătăile inimii şi au observat că abia mai bătea, aşa că sora medicală a repetat ceea ce a spus medicul: „Nu se cunoaşte nici un caz în care o inimă atât de slăbită ca a băiatului, să-şi mai revină.” Nu voi uita niciodată privirea acelui tată bătrân. El s-a apropiat de ea, i-a pus mâna părinteşte pe umăr şi i-a zis:

„Soră, tu îţi spui părerea conform foii medicale, pentru că aşa ai învăţat, dar eu mă încred într-o făgăduinţă divină.”

Astăzi, băiatul este misionar în Africa şi tată a trei copii. Depinde ce aşteptaţi. Acel tată a crezut şi a spus: „Dacă vii şi-ţi pui mâinile peste copil…” arătând aceeaşi credinţă ca atunci când sutaşul a zis: „Spune doar un cuvânt şi robul meu va trăi.” Vedeţi? Este ceva ce posedaţi.

Nu a fost nimic vizibil, ci bătrânul tată a crezut şi a prins Ceva. A fost la fel ca în cazul femeii care s-a atins de haina Lui şi s-a gândit: „Dacă mă voi atinge de haina Lui, mă voi vindeca.” Asta este! Voi trebuie să cuprindeţi această credinţă adânc în inimile voastre, fiindcă se va întâmpla după cum veţi spune.

Bărbaţilor, voi ştiţi că dacă sunteţi soţul potrivit, nu există în lume nici o altă femeie pe care s-o iubiţi ca pe soţia voastră. Desigur, există multe alte femei mai frumoase decât ea, dar dacă vă iubiţi soţia cu adevărat, nu contează cât de bine arată la exterior, pentru că o iubiţi pur şi simplu. Nu ştiţi de ce, dar o iubiţi. Acelaşi lucru este valabil şi pentru voi, femeilor, şi pentru oricine iubeşte pe cineva. Aşa simţiţi şi voi, tinerelor, pentru prietenul vostru şi voi, băieţilor, pentru prietena voastră. Dacă aţi întâlnit persoana potrivită, în voi este ceva care vă face să ştiţi că o iubiţi.

La fel este şi cu credinţa. Voi ştiţi că se va întâmpla şi nu este nici o umbră de îndoială, indiferent câţi vorbesc împotrivă. Voi credeţi oricum, pentru că este credinţa adevărată. Primiţi-o în seara aceasta, în timp ce vom vorbi despre tema aceasta.

De la Crăciun încoace, am predicat foarte mult şi am avut doar o pauză scurtă, iar acum sunt şi puţin răguşit din cauza diferenţelor climatice şi de timp. Totuşi, în seara aceasta aş vrea să vorbesc despre tema: „Treziţi-L pe Isus!” sau: „Chemaţi-L pe Isus să acţioneze.”

După cum am aflat din Scripturi, Isus avusese o mare adunare. El a umblat pe pământ şi a făcut tot timpul numai ceea ce era plăcut înaintea lui Dumnezeu. Biblia spune că El a făcut numai ce-I era plăcut lui Dumnezeu şi nu a trăit după plăcerea Lui, ci S-a făcut cunoscut pe deplin prin lucrările Lui, care au dovedit cine era.

El a învăţat toată ziua noroadele prin pilde şi era însoţit de o mare putere. Apoi a vrut să treacă pe malul celălalt al lacului. Fiind Cel ce este, El ştia că pe malul celălalt Îl aştepta o lucrare mai mare. Era foarte obosit, pentru că toată ziua ieşise din El o putere, când oamenii care credeau, Îl atingeau pentru vindecare.

Scriptura relatează că fiind obosit şi slăbit, El S-a dus în partea din spate a corăbiei şi S-a culcat pe o pernă, pentru că voia să Se odihnească puţin, în timp ce traversau lacul Ghenezaret. Ucenicii au preluat cârma şi au ridicat velele, aşa cum fac marinarii. Mulţi dintre ei erau pescari şi cunoşteau bine marea şi corăbiile. Se simţeau bine, pentru că trăiseră un timp minunat, aşa că jubilau şi vorbeau, probabil, despre ceea ce se întâmplase în ziua aceea. Voi ştiţi că este ceva deosebit când vedem că Domnul nostru Isus face ceva şi ştim că vine de la El, fiindcă nimeni altcineva nu o poate face. Astfel, când ne întâlnim fiecare vrea să depună mărturie despre aceasta. Toţi vor să spună ceva şi să vorbească despre aceasta. Aşa se întâmplă când are loc o trezire în adunarea voastră, iar păstorul, evanghelistul sau altcineva, aduce un mesaj minunat, sau când vedeţi că se întâmplă ceva deosebit. Dacă, de exemplu, este vindecat cineva din vecini, toţi vecinii ceilalţi se adună şi vorbesc despre aceasta: „Ce minunat! Ai fost acolo? O, dacă ai fi văzut aceasta! A fost ceva supranatural!”

Întotdeauna când Dumnezeu face ceva supranatural, inimile oamenilor sunt mult mai mişcate decât atunci când se întâmplă alte lucruri. Este o trăire de neuitat când ne întâlnim cu Domnul Isus şi recunoaştem cât de minunate sunt căile Lui, prin lucrările pe care le face.

Noi ne închipuim cum s-au bucurat ei pentru lucrurile care s-au întâmplat în acea trezire, şi aş fi bucuros dacă s-ar întâmpla şi printre noi la fel, în seara aceasta.

În ultimii zece sau cincisprezece ani, noi am trăit una din cele mai mari treziri pe care le-a văzut lumea; o trezire care nu se poate compara cu trezirea din zilele lui Billy Sunday, cu cea din Wales, sau cu trezirile din zilele lui Wesley sau Moody, pentru că aceasta s-a răspândit în întreaga lume, focul trezirii fiind aprins de adunări puternice de vindecare. Aşa se face că astăzi, această Evanghelie este predicată în ţările din Africa, în China, Japonia şi în toată lumea, oamenii fiind vindecaţi pretutindeni, chiar şi în momentul acesta. Eu cred că este una din cele mai mari treziri şi în acelaşi timp, una din ultimele treziri pe care le trăieşte lumea aceasta, o trezire care se întinde peste tot Pământul.

Dar în ultimii ani, s-a mai liniştit puţin, aşa că nu se mai vede entuziasmul de care au fost cuprinşi oamenii la început. Eu pot să-mi amintesc cum am primit, prin Duhul Sfânt, privilegiul de a pregăti calea acestei treziri. Cu mulţi ani în urmă, în 11 iunie 1933, Îngerul Domnului S-a arătat la râul Ohio şi m-a trimis în lucrarea Sa, apoi am văzut cum inimile predicatorilor de pretutindeni au fost înflăcărate şi au luat naştere treziri. Oamenii se ridicau de pe tărgi şi de pe paturi şi plecau vindecaţi în momentul în care erau aduşi în adunare, aşa că nu trebuia să se spună nici un cuvânt. Era suficient să fie prezenţi acolo.

Îmi amintesc de o seară în Vandalia, Illinois. La numai cinci minute după ce am intrat în adunare, în întreaga clădire nu a mai fost nici o persoană slăbită. Orbii şi-au căpătat vederea, surzii auzul, muţii au vorbit. Toţi au fost vindecaţi pentru că Duhul Domnului era prezent acolo. Vedeţi? Când trezirea este în desfăşurare, putem să atingem Ceva, dar când focul trezirii este stins, acest lucru este aproape imposibil. Oamenii sunt credincioşi, dar lucrarea Duhului nu mai este atât de proaspătă în ei, de aceea nu mai este prezentă acea atmosferă minunată în care se întâmplă ceva. Este ca într-o fierărie, unde fierul este înroşit în foc înainte de a fi format pe nicovală. Dar dacă materialul se răceşte, nu-l mai puteţi forma.

De aceea este nevoie de trezire. Astfel, fiecare trebuie să vină în arşiţa Duhului Sfânt, pentru ca puterea lui Dumnezeu să se pogoare şi să pună în mişcare o trezire. Atunci, peste tot vor avea loc adunări de rugăciune care vor ţine zi şi noapte, pentru că oamenii nu vor mai pleca nicăieri.

Îmi amintesc ce s-a întâmplat în Jonesboro, Arkansas, chiar la începutul slujbei mele. Era a treia adunare pe care o ţineam. Prima avusese loc în Saint Louis, a doua în Coming, iar cea din Jonesboro era a treia. Ziarele scriau: „La această adunare au participat douăzeci şi opt de mii de oameni.” Pe o distanţă de douăzeci sau treizeci de mile erau numai corturi. Nu era nici o fermă în care ar fi putut fi cazaţi oamenii, pentru că Jonesboro este un oraş mic. Au venit de pretutindeni, de aproape şi de departe, iar unii au mers cu lanternele prin sălbăticie până au ajuns la un autobuz care   i-a adus până acolo.

Într-o seară, înainte de a începe adunarea, am fost şi eu acolo ca să mă rog şi am văzut femei tinere care veneau cu pantofii şi ciorapii sub braţ, iar înainte de a intra în oraş, s-au oprit, şi-au şters praful de pe picioare, şi-au tras ciorapii şi şi-au încălţat pantofii, apoi au venit la adunare. Am văzut cum şi-au pus copiii bolnavi sub prelate vechi de maşină şi au aşteptat zi şi noapte, protejându-se de ploaie şi furtună cu cartoane şi corturi, până când au fost lăsaţi în clădire. Acolo orbii şi-au primit vederea şi surzii au auzit. Privind la acele zile, slujba din seara aceasta a ajuns mult mai departe, dar cu toate acestea focul trezirii este stins.

Când oamenii veneau pentru rugăciune, erau întrebaţi doar: „Crezi, frate?” şi era suficient. Se întâmpla pe loc şi ei plecau mai departe. Nu aveau nevoie de mai mult, pentru că credeau şi trezirea era în curs.

Ucenicii au trăit şi ei acele lucruri şi, în timp ce Isus Se odihnea, s-au bucurat în felul lor simplu de ceea ce au văzut în ziua aceea. Cred că trezirea aceasta este la fel şi că noi suntem în timpul de odihnă dintre trezire şi venirea Lui; timp în care El este liniştit, cum se întâmplă între două adunări. Indiferent ce spune lumea, noi ne bucurăm pentru lucrările puternice şi minunate pe care le-am trăit şi le-am văzut în timpul acestei treziri, pentru că am fost martorii lor. Acestea sunt lucruri confirmate, care s-au întâmplat cu adevărat. Şi în timp ce velele se mişcau liniştite în adierea vântului, ei au avut prilejul să vorbească despre El, despre lucrările Lui, despre ceea ce a spus şi despre slujba Lui ca Mesia. Mulţi dintre ei, şi mai ales ucenicii, au vorbit unii cu alţii despre ceea ce L-au văzut făcând.

Acelaşi lucru îl facem şi noi în timpul trezirii din Shreveport sau din orice alt loc: vorbim despre cele petrecute acolo. Cum am spus şi aseară, poate că Petru a zis:

„Când mi-a povestit Andrei despre El, am fost puţin sceptic, dar când mi-a spus cine sunt şi cine este tatăl meu, nu am mai avut nici o îndoială şi am crezut.” Probabil au mai vorbit şi Filip, Andrei şi alţii. Noi am vorbit aseară despre femeia de la fântâna Samariei şi poate au vorbit şi ei despre ea. Poate vreunul dintre ei a povestit: „Ştiţi când m-am simţit ciudat, fraţilor? Când ne-am dus să cumpărăm alimente în Sihar, iar când ne-am întors, L-am văzut printre tufişuri că povestea cu femeia aceea cu renume rău. Atunci mi-am zis: „Cum ar fi dacă ar veni câţiva preoţi şi ar vedea că Învăţătorul nostru vorbeşte cu o astfel de femeie? Ce ar spune despre El? Dar apoi mi-am amintit cuvintele Lui şi am avut din nou încredere în El, pentru că mi-am dat seama că vorbea cu ea dintr-un singur motiv.

Apoi El i-a zis: „Du-te, ia-l pe bărbatul tău şi veniţi amândoi aici.”Dar femeia I-a răspuns: „Nu am bărbat.” Oh, cum am tresărit în inimile noastre, fiindcă ne-am gândit că de data aceasta Se înşela. Vă daţi seama! Isus i-a zis femeii să-şi aducă bărbatul, iar ea I-a răspuns că nu are bărbat. Vă amintiţi expresia feţelor noastre când am auzit acele cuvinte? Aveam o încredere atât de mare în El şi deodată ne era zguduită! Dar El a continuat discuţia cu ea şi i-a zis: „Spui adevărul, pentru că ai avut cinci bărbaţi, iar cel cu care eşti acum, nu este bărbatul tău.”

Atunci femeia a recunoscut că El este Mesia, Unsul lui Dumnezeu. Mai întâi, I-a zis: „Doamne, văd că eşti proroc!” apoi a continuat: „Eu ştiu că trebuie să vină Mesia, care Se numeşte Hristos, iar când va veni El, va face aceste lucruri.” Mărturia pe care a depus-o această femeie în cetate, a avut efect asupra tuturor locuitorilor de acolo.”

Poate tânărul Ioan a spus: „Ştiţi când a devenit realitate pentru mine? În ziua când am văzut cum a frânt pâinile. Toţi eram flămânzi, iar El Se retrăsese în pustie şi nu-L găseam, dar după o vreme L-am văzut. Era prezentă o mulţime mare de oameni, iar noi I-am zis: „Lasă-i pe oameni să meargă în oraş să-şi cumpere ceva de mâncare,” însă El ne-a răspuns: „Daţi-le voi de mâncare,” după care a luat cinci pâini şi doi peşti şi a început să dea la oameni. Am observat cum lua de fiecare dată câte o bucată de pâine şi nu se termina; şi la fel s-a întâmplat cu peştele. Şi nu doar că era un peşte, ci era un peşte fript.

Ce fel de atomi a eliberat El, fraţilor, de a scos tot timpul o bucată de pâine coaptă şi un peşte fript, fără să trebuiască să le pregătească? Noi am ştiut că El este Creatorul, dar iată că acolo a creat peşte prăjit şi pâine coaptă.”

Şi Ioan a continuat: „Când eram copil am locuit în apropiere de Ierihon şi îmi amintesc cum mă legăna mama mea evreică şi îmi povestea tot felul de povestiri biblice, ca să mă adoarmă la amiază.”

Este foarte bine dacă o mamă face aceasta cu copilul ei. Creşteţi-vă copilul pentru calea pe care trebuie să meargă! Ar fi mai bine să procedaţi aşa decât să deschideţi televizorul şi să priviţi lucrurile care sunt arătate acolo. Mai bine citiţi-i o povestire biblică, fiindcă aceasta se impregnează în caracterul lui tânăr.

„Mama mi-a povestit şi despre sunamita a cărei copil a fost înviat de Elisei,” a continuat Ioan, „şi mi-a plăcut foarte mult. Mi-a povestit şi cum a fost călăuzit poporul nostru afară din Egipt. Noi am mers împreună la Iordan, mi-a arătat partea cealaltă a râului şi mi-a zis: „Acolo şi-au ridicat tabăra.” Ei au pribegit timp de patruzeci de ani prin pustie, dar îmbrăcămintea nu li s-a uzat, iar Dumnezeu le-a dat în fiecare dimineaţă pâine proaspătă din cer.” Cu mintea mea de copil, eu am întrebat-o: „Mamă, dar are Dumnezeu atâtea cuptoare încât să coacă pâinea care le-a fost adusă în fiecare dimineaţă de îngerii Lui?”

„Nu,” mi-a răspuns ea. „Tu eşti prea tânăr ca să înţelegi aceasta, dar Dumnezeu nu are cuptoare în cer. El nu are nevoie de aşa ceva. Noi avem nevoie de cuptoare, dar Dumnezeu nu are, pentru că El este Creatorul. Priveşte! El vorbeşte şi deja este pâine, pentru că este Creatorul!”

Fraţilor, astăzi când am stat acolo şi am văzut cum a luat o bucată de pâine şi a împărţit-o, apoi a băgat mâna în coş să ia alta, şi era încă o bucată creată, am ştiut că nu urmăm un proroc mincinos şi că El este Creatorul însuşi în chip de Om.”

Apoi, cred că au discutat despre poziţia unor oameni faţă de El, cum unii au crezut, iar alţii nu, şi despre poziţia Lui faţă de unii oameni. Voi ştiţi că creştinătatea s-a schimbat mult în ultimul timp. Trebuie să te porţi cu ei ca şi cu nişte bebeluşi, să le promiţi multe şi să le dai multe, ca să creadă şi să vină la biserică. Trebuie să le promiţi că vor avea un cerc respectabil de cunoscuţi şi multe altele, dar acesta nu este creştinism.

Creştinismul nu înseamnă să fii răsfăţat, ci este aspru, iar creştinul nu este o plantă de seră. Planta de seră este un hibrid şi trebuie stropită tot timpul pentru a o apăra de insecte, fiindcă este sensibilă. Aşa sunt şi mulţi creştini: trebuie stropiţi tot timpul cu tot felul de promisiuni, dar voi nu aveţi nevoie de aceasta. O plantă sănătoasă nu are nevoie să fie stropită şi nu este atacată de insecte.

Astăzi, omul încearcă să sucească totul, dar Dumnezeu a spus la început că fiecare sămânţă va rodi după soiul ei. Eu am citit în revista Reader’s Digest despre un soi nou de cereale, o încrucişare productivă care are un grăunte mare, dar nu este folositor. Ei cultivă roşii mai mari şi mai frumoase, dar nici nu au gust de roşii; şi cresc pui care aproape că nu mai au aripi, nişte hibrizi. Gândiţi-vă că ei cultivă tot felul de cereale hibride, dar nu pot semăna boabele din nou, pentru că nu se mai pot reproduce pe cale naturală, ci putrezesc. De ce? Pentru că nu au viaţă în ele. Acesta este motivul pentru care trebuie încrucişate de fiecare dată. Dar aceasta dovedeşte că teoria evoluţiei, aşa cum şi-o închipuie omul, este falsă.

Voi puteţi încrucişa un cal cu o măgăriţă şi să obţineţi un catâr, dar catârul nu se mai poate reproduce. Se încheie cu el. Se spune că dacă oamenii vor continua să mănânce hrana aceasta artificială, în douăzeci de ani femeile vor avea asemenea schimbări în corp, încât nu vor mai putea naşte copii. Acest neam se apropie de sfârşit; nu mai are viaţă în el.

Omul nu mai este aşa cum era odată. Uitaţi-vă la bărbaţii de astăzi. De exemplu, ce dure erau în trecut jocurile cu mingea. Dar astăzi ei trebuie să poarte cască de protecţie şi în fiecare an sunt ucişi o mulţime. Dacă sunt loviţi în cap, în timpul jocului, mor pe loc, pentru că nu mai au rezistenţă. Aceasta se întâmplă din cauza încrucişărilor care au contaminat tot sistemul economic.

Dar încrucişarea a cuprins şi biserica. Astfel, în loc să creştem creştini biblici adevăraţi şi robuşti, noi i-am încrucişat cu denominaţiunile, aşa încât se aude doar: „Eu am asta; eu am cealaltă. Eu aparţin aici; eu aparţin dincolo.” Noi nu avem nevoie de aceste încrucişări, ci de faptele apostolilor, dar le putem avea numai dacă ne întoarcem la Biblie şi ne îndepărtăm de toată această religie încrucişată. Hibrizii trebuie răsfăţaţi, pentru că nu au credinţa adevărată. Ei sunt slăbănogi, moleşiţi şi trebuie trataţi cu grijă. Dacă îi întrebi: „Eşti creştin?” ei îţi răspund: „Eu sunt metodist!” „Eşti creştin?”

„Eu sunt prezbiterian,” sau: „Eu sunt penticostal,” dar aceasta nu are nici o însemnătate înaintea lui Dumnezeu, pentru că voi sunteţi creştini numai când sunteţi născuţi din nou din Duhul şi Cuvântul lui Dumnezeu trăieşte în voi.

Mie îmi plac foarte mult caii de rasă curată, pentru că sunt inteligenţi şi poţi să-i înveţi orice, dar cu un catâr nu poţi face nimic. El este doar un măgar bătrân cu urechi lungi, iar când îi vorbeşti, îşi ciuleşte urechile şi te priveşte întrebător. El este un hibrid, o încrucişare.

Aceasta îmi aminteşte de mulţi aşa-zişi creştini cu religia încrucişată. Dacă le spui: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci!” ei îţi răspund: „Nu cred aceasta!” Nu poţi să-i înveţi nimic. Cum ai putea s-o faci când sunt pierduţi de la început? Ei zic: „Biserica mea crede aşa! Adunarea mea învaţă aşa!” deşi Cuvântul lui Dumnezeu spune clar că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Vedeţi? Acesta este motivul pentru care nu îmi plac creştinii încrucişaţi!

În schimb, îmi plac caii de rasă curată, fiindcă ei ştiu cine este tatăl şi mama lor, cine este bunicul şi bunica lor, iar arborele lor genealogic poate fi urmărit până la început. Aşa ştie şi creştinul de rasă curată cine este Tatăl lui. El este de la Dumnezeu; este pentru totdeauna Acelaşi Cuvânt al lui Dumnezeu. El este un urmaş de rasă curată al lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu este în el şi Isus Hristos se face cunoscut prin el.

Necredincioşii! Într-o zi, Isus a vrut să scape de nişte paraziţi, fiindcă erau prea mulţi care mergeau numai aşa după El. El şi-a chemat ucenicii la început; apoi a mai avut încă şaptezeci care luau parte la slujbă, în timp ce la adunările Lui participau mii de oameni. Astfel, le-a zis: „Dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi nu beţi sângele Lui, nu aveţi viaţă în voi.”

Ce credeţi că ar fi spus un doctor, dacă s-ar fi aflat printre ascultători? Dar un om înţelept în felul lumii? El nu  le-a explicat aceste cuvinte, pentru că nu trebuia s-o facă.

Desigur, un doctor ar spune: „Depărtaţi-vă de omul acesta, fiindcă este nebun! Noi nu suntem vampiri ca să bem sângele unui om şi nici canibali ca să-i mâncăm carnea!” Apoi pot să-mi închipui că s-a ridicat un preot şi a spus adunării: „Aceasta este prea de tot! Pe aici am intrat în adunare şi pe acolo ieşim afară, fiindcă nu vom mai participa la adunările Lui!” Şi L-au părăsit toţi.

Atunci Isus S-a întors spre cei şaptezeci şi le-a zis: „Ce aţi zice dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?…”

Când au auzit aceasta, cei şaptezeci au zis: „Fiul omului să Se înalţe la cer? Cum adică, doar ne-a arătat grajdul în care S-a născut şi o cunoaştem pe mama Sa, care L-a înfăşat în scutece! El a fost născut în Betleemul din Iudeea  şi a crescut aici în Nazaret. Fraţii şi surorile Lui, întreaga Lui familie locuieşte aici, deci cum poate zice: „Fiul omului se va înălţa!”? Vedeţi? El nu le-a explicat nimic, doar a exprimat acele cuvinte. Şi pentru că nu le-a explicat, nu au înţeles, aşa că au zis: „Pe aici am intrat şi pe acolo vom ieşi!” Era mai mult decât puteau suporta.

Noi avem încă aceleaşi categorii de oameni. Desigur. Ştim că există, pentru că îi vedem. După ce au plecat cei şaptezeci, El S-a întors spre ucenicii Săi. Gândiţi-vă că nici ei nu puteau înţelege acele cuvinte, dar au crezut. Deci Isus   S-a întors spre cei doisprezece, i-a privit  apoi i-a întrebat: „Voi nu vreţi să vă duceţi?” Atunci Petru a spus acele cuvinte mari: „Doamne, unde să mergem? Noi avem credinţa şi convingerea că Tu eşti Sfântul lui Dumnezeu şi că Tu singur ai cuvintele Vieţii veşnice!” (parafrazare). Vedeţi? Ei nu puteau să explice cum trebuie să mănânce trupul şi să bea sângele Lui şi nu înţelegeau cum Se va înălţa El în locul de unde a venit, deşi Se născuse în Betleem, dar au crezut; iar credinţa nu cunoaşte dezamăgire. Ea este ancorată puternic şi rămâne statornică, indiferent ce spune cineva. Astfel, ei au rămas pentru că erau hotărâţi pentru Viaţa veşnică.

Întotdeauna sunt grupuri diferite. Astfel, unii au crezut şi au spus: „Niciodată nu a vorbit cineva ca El!” în timp ce alţii n-au crezut şi au zis: „Vom mai vorbi despre aceasta.” Vedeţi? Cei ce au crezut, au zis: „Nici un om nu a vorbit vreodată ca Bărbatul acesta. El are ceva deosebit şi dovedeşte ceea ce spune.” Ei spuneau aceasta pentru că au înţeles: „El nu vorbeşte ca un preot şi nici ca rabinii noştri, iar Dumnezeu confirmă tot ce spune şi dovedeşte că este adevărat.”

Cred că Ioan este cel care a spus mai departe: „Gândiţi-vă că El este acum cu noi!” Ce mângâiere era aceasta pentru ei! Ce siguranţă! Ce siguranţă ar trebui să fie şi pentru noi!

Eu sunt misionar şi am călătorit prin lume, aşa că am văzut diferite religii şi tot felul de dumnezei păgâni pe care îi au oamenii. Eu cunosc islamul, budismul, jainismul şi multe altele, şi ştiu că şi triburile de băştinaşi au dumnezei păgâni. Niciunul dintre ei nu este corect, în afară de creştinism. Toţi întemeietorii acelor religii sunt morţi, iar mormintele în care au fost îngropaţi, sunt cunoscute. Dar creştinismul este adevărat, pentru că Întemeietorul lui a murit şi a fost îngropat, dar apoi a înviat, iar noi avem dovada că este viu.

De peste o mie de ani, la mormântul lui Mahomed stă pregătit un cal alb, pe care străjile îl schimbă la câteva ore. Ei spun că atunci când va învia Mahomed, va încăleca imediat pe cal şi va porni să biruiască lumea.

Isus Hristos a înviat din morţi cu două mii de ani în urmă, iar în seara aceasta este printre noi. Noi vedem întunericul şi, prin ceea ce se petrece astăzi, recunoaştem că sfârşitul este aproape. Ceasul este aproape, iar în timp ce traversăm marea furtunoasă a vieţii, ne dăm seama că corabia noastră se poate scufunda în orice clipă. Luminile    s-ar putea stinge în orice moment, şi niciunul dintre noi nu ştie dacă în seara aceasta vom părăsi clădirea aceasta în viaţă, fiindcă nu ştim când vine moartea.

Ce simţământ de siguranţă au avut ucenicii când au ştiut că însuşi Creatorul era în corabie cu ei! Ce încredere fericită, ce nădejde mântuitoare, ce siguranţă, să ştim că în ceasul acela întunecos, la sfârşitul istoriei, avem certitudinea că Creatorul este cu noi în călătoria pe marea vieţii şi ne ocroteşte de orice ar veni! Eu nu mă tem de nimic, chiar dacă bombele cad sau vine orice altceva! Noi navigăm cu Creatorul! Ce siguranţă pentru călătoria noastră!

După trezire, Isus Se odihnea, iar ei au vorbeau despre El şi despre lucrările puternice pe care le-a făcut. Mai înainte, am amintit că timpul dintre treziri se aseamănă cu cel de acum. El Le-a dovedit clar cine era, iar oamenii au ştiut cine este El, în afară de cei pe care i-a orbit. Dar cei care s-au ţinut de Scriptură, au ştiut că Cuvântul lui Dumnezeu S-a împlinit pentru fiecare generaţie şi la fel făgăduinţa Sa pentru fiecare epocă. Prin El, S-a împlinit exact ceea ce trebuia să se împlinească în timpul lui Mesia, şi pentru că a îndeplinit fiecare cerinţă, ei erau siguri că este El.

Dar vedeţi, El a fost atât de simplu! Astfel, nu S-a îmbrăcat ca un preot şi nu a avut şcoală. Nu ni se relatează nicăieri că S-ar fi dus vreodată la şcoală, dar avea ceva deosebit.

Şi când a văzut că ei nu înţeleg, i-a îndemnat: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5.39).

Ucenicii purtau toate aceste lucruri în inimile lor şi se gândeau la ele. Asemenea unor copii, ei puteau să stea fără nici o grijă în timp ce traversau lacul, pentru că El era în corabie cu ei. Prieteni, ce ar trebui să realizeze aceasta în noi, ştiind că Acelaşi Isus Hristos, acelaşi Creator, Acelaşi Dumnezeu, ni  S-a făcut cunoscut şi este în seara aceasta cu noi? Ce simţământ, să ştii că El este prezent aici!

Dar tocmai când totul era atât de liniştit, a venit furtuna: corabia a fost trântită încoace şi încolo şi s-a umplut de apă, iar catargele i s-au rupt, aşa că orice speranţă de supravieţuire era pierdută.

Nu este curios  că şi acum, când ne apropiem de sfârşit, este aşa? Este într-adevăr ciudat. Noi putem povesti ce mare este El; putem mărturisi în biserica noastră cât este de mare; le spunem şefului, colegului de lucru şi oamenilor de pe stradă cât este de puternic, dar la prima încercare, devenim nesiguri. Noi ştim ce poate face El, fiindcă L-am văzut făcând minuni, dar ce se întâmplă dacă apare în familia noastră vreo boală sau altceva? Suntem deznădăjduiţi şi nu mai avem nici o speranţă. Vedeţi? Deşi văzuseră multele minuni pe care le făcuse El, ei au uitat totul când au dat de greu.

Aşa este şi acum. Noi am trăit această trezire mare şi ştim despre celelalte treziri mari care au avut loc în istorie. Ştim că El este prezent printre noi şi cunoaştem toate aceste lucruri, dar când vine vreo încercare, nu o mai putem scoate la capăt.

De exemplu, în bisericile noastre sunt probleme şi certuri, la fel ca în denominaţiuni. Noi nu ştim ce se întâmplă, dar vedem că este ceva ce ia proporţii. Toţi cei care credem Biblia, recunoaştem că este pe cale să se întâmple ceva; nu există nici un om să nu ştie aceasta.

Toate bisericile vor fi aduse în Consiliul Mondial al Bisericilor, dar când fac aceasta, ele sacrifică marea învăţătură evanghelică a Bibliei. Chiar şi penticostalii simpatizează cu ei şi intră înăuntru; dar aşa cum sunt conduse oile la abator, aşa merg ei în Conciliul Mondial al Bisericilor. Chiar şi mulţi conducători penticostali cunoscuţi sunt de acord cu aceasta, însă eu vă spun: să nu vă băgaţi niciodată capul acolo, pentru că este exact ceea ce avertizează Biblia că va veni: fiara şi semnul ei! Totul îşi ocupă locul, iar când vedem aceste lucruri, ne întrebăm cum va fi sfârşitul.

Când au venit greutăţile, ei au uitat că Cel despre care vorbiseră până atunci, Creatorul însuşi, era cu ei în corabie. Poate ziceţi: „O, dacă aş putea gândi aşa!”

Vă rog să vă gândiţi la aceasta. El este încă cu noi, pentru că este întotdeauna Cuvântul. Aşa cum am spus şi aseară, în Ioan 1.1 scrie că El era Cuvântul. „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” Şi noi avem şi astăzi acest Cuvânt care ne arată planul şi felul Său de lucrare din timpul acesta; nu gândurile pe care le-a avut Moise în timpul lui; nu gândurile ucenicilor, nu gândurile lui Luther sau ale lui Wesley, nici gândurile celor din timpul mişcării penticostale. Noi putem vedea trezirea lui Luther, trezirea penticostală şi toate epocile, dar avem Biblia ca să ne spună ce se întâmplă şi acum, pentru că Dumnezeu este Cel care-Şi interpretează Cuvântul pentru epoca în care trăim acum. El este propriul Său Interpret, dar cu toate acestea ne lăsăm cuprinşi de nesiguranţă. Nu vă neliniştiţi!

Uneori, ucenicii Lui ajung în probleme trupeşti, ca de exemplu, boli, cancer pe care nu le pot birui şi în faţa cărora chiar şi doctorii sunt neputincioşi şi nu ştiu ce să facă, iar atunci, asemenea ucenicilor, uităm foarte uşor cine este cu noi în corabie. Ei ar fi trebuit să ştie că nimic nu era ascuns de El şi că ştia ce se va întâmpla. El era acolo şi cunoştea toate lucrurile. Deci El a ştiut încă de când S-a urcat în corabie că se va întâmpla acel lucru şi cum vor reacţiona ei. Şi atunci de ce a  îngăduit aceasta?

El ştie că uneori trebuie să ajungem în asemenea situaţii şi ne-a spus mai dinainte în Biblie, că trebuie să fie aşa. De ce a făcut-o atunci? Ca să le încerce credinţa.

De ce îngăduie El ca o femeie drăguţă ca aceasta să stea în scaunul cu rotile? De ce îngăduie ca bărbaţi tineri, ca cel de acolo, să stea în scaune cu rotile? De ce? Deşi sunt handicapaţi, ei au adesea o viaţă normală. Poate că alţii stau aici cu dureri de inimă, iar dacă nu sunt vindecaţi de Dumnezeu, vor muri până dimineaţă. Aşa este. El a ştiut ce li se va întâmpla, dar a îngăduit aceasta ca să le încerce credinţa. De aceea li s-a întâmplat acel lucru ucenicilor, iar astăzi este la fel.

El le-a dovedit cine era. Prin Cuvânt şi prin semnele şi minunile care s-au întâmplat printre ei, El a dovedit că era Mesia care trebuia să vină.

El S-a legitimat la fel şi printre noi, prin botezul cu Duhul Sfânt şi prin restituirea lucrurilor făgăduite pentru timpul acesta, dovedind că este prezent şi că este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Dar vedeţi ce repede devenim nesiguri la fiecare fleac? Nu ar trebui să permitem aceasta.

El a spus: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.” Dacă Biserica, dacă Duhul Sfânt nu face lucrările care trebuie să se întâmple în ceasul acesta, să nu credeţi mesajul. Atunci aveţi tot dreptul să nu credeţi. Dar dacă le face, dacă El face exact lucrările pe care a făgăduit că le va face în timpul acesta, aceasta ar trebui să ne dea siguranţa să spunem: „Mă duc la adunare, pentru că am aflat că acolo este prezent marele Duh Sfânt şi descoperă tainele inimii oamenilor.” Aceasta este exact ceea ce a făgăduit El pentru zilele din urmă când Se va descoperi. Isus Hristos însuşi a spus aceasta.

El a spus că lumea va fi într-o stare ca cea din zilele Sodomei şi că bisericile vor fi la fel de destrămate ca atunci. Lot, care era un căldicel, era cu sodomiţii, în Sodoma, dar Avraam este simbolul grupului ales şi chemat afară. La el, la cei aleşi, a venit un mesager, în timp ce în Sodoma au fost trimişi doi mesageri, fiecare fiind un simbol pentru ceva: până şi Numele, felul de lucrare, fiecare semn şi fiecare descoperire sunt în concordanţă cu ceea ce a spus El că se va întâmpla.

De ce ne temem? De ce au venit aceste lucruri peste noi? El ne încearcă pentru că vrea să vadă cum reacţionăm. El le-a zis iudeilor: „…dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, pentru că ele mărturisesc cine sunt.” Vedeţi, ei ar fi trebuit să-L recunoască, dar nu L-au recunoscut.

El era Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor; era Creatorul vântului şi a mării. Şi dacă a creat vânturile şi marea, nu poate să le facă să asculte de Cuvântul Său? Dacă El  este creatorul tuturor lucrurilor, nu poate să le facă să-L asculte? Gândiţi-vă că El a creat şi trupul nostru, de aceea şi el trebuie să asculte de Cuvântul Său. Voi spuneţi: „Dacă aş fi sigur de aceasta!” Noi o ştim sigur. El este aici ca să ne dovedească aceasta, iar trupurile noastre trebuie să asculte. Gândiţi-vă că El are toată puterea.

El a făgăduit că ne va ridica din ţărână chiar şi dacă va mai rămâne din noi doar o lingură de cenuşă. El a făgăduit aceasta şi trupul trebuie să-L asculte. Astfel, dacă murim, avem siguranţa că vom învia, pentru că aşa a făgăduit El. Făgăduinţa Lui este Cuvântul, iar noi Îl credem. Credeţi în învierea trupului? Sigur că da. Dacă nu credeţi, nu sunteţi creştini. Noi credem că El ne va învia în ziua din urmă. Cine spune aceasta? Cuvântul Său, iar noi ne ţinem cu toată puterea de El.

Dacă vedem Cuvântul Său confirmat şi recunoaştem că El este cu noi, ni se va întâmpla la fel ca ucenicilor Săi, când au fost cu altă ocazie pe lac şi era să se scufunde din nou. Atunci L-au văzut pe Isus mergând pe ape spre ei, dar    s-au temut, fiindcă s-au gândit că era o nălucă. Aceasta i-a speriat atât de tare încât au strigat. Vedeţi? Ei se temeau de Singurul care putea să-i ajute.

Aşa este şi astăzi: oamenilor le este frică de Singurul care îi poate ajuta. Dar El le-a spus: „Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi!” (Marcu 6.50). Cum ştiţi că este El? Pentru că Se legitimează prin Cuvântul Său. Aşa S-a legitimat prima dată, şi aşa o va face de fiecare dată. Cum? Prin Cuvântul Său. Când au ajuns la capătul puterilor, unul dintre ucenici şi-a amintit că Creatorul era cu ei. Nădejdea mea este că şi cu noi se va întâmpla la fel, pentru că în Evrei 13.8 scrie că El este Acelaşi şi astăzi.

Ce au făcut ei atunci? L-au trezit pe Isus. „Du-te şi trezeşte-L pe Isus! Trezeşte-L şi cheamă-L să acţioneze!” Este atât de simplu! Ei văzuseră deja multe lucruri pe care le făcuse Dumnezeu, iar cuvintele Lui le dovediseră cine era El. Şi când L-au chemat, nu a fost greu să-L convingă să acţioneze. La fel este şi cu noi.

Ei L-au trezit şi I-au zis: „Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?” (Marcu 4.38).

Voi întrebaţi: „Cum putem fi siguri, avem vreo dovadă?” Isus a spus în Ioan 14.12: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.” Aşa este. Credinţa noastră Îl aduce pe Isus la noi. În Luca 17, El ne-a spus mai dinainte că în zilele din urmă, când Se va descoperi Fiul omului, va fi la fel ca în timpul Sodomei şi Gomorei, iar noi vedem că se împlineşte întocmai.

La sfârşitul capitolului 4 din Maleahi, El a vestit ce se va întâmpla în timpul sfârşitului, când va veni un mesaj prin care oamenii vor fi întorşi la credinţa care a fost dată la început, după care cei răi vor fi ca cenuşa sub talpa picioarelor celor neprihăniţi. (Maleahi 4.3).

Noi vedem toate aceste făgăduinţe, iar acum, El vă cheamă pe fiecare în parte să-L chemaţi să acţioneze. Chemaţi-L să acţioneze, fiindcă El doreşte să fie acolo unde este chemat! Priviţi! Dacă Îl chemaţi să acţioneze, aşa cum au făcut ucenicii când au zis: „Noi vrem să-L trezim,” s-o faceţi pentru ca El să-Şi confirme Cuvântul făgăduit întocmai cum a spus. Noi ştim că în zilele din urmă, când Se va descoperi Isus Hristos, va fi ca în zilele Sodomei. Să nu vă îndoiţi şi să nu vă temeţi, pentru că El a făgăduit că Se va descoperi Bisericii, şi El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Odată, am vorbit despre măreţia Lui, iar o femeie a venit la mine şi mi-a zis: „Domnule Branham, într-un punct sunt împotriva învăţăturii tale!”

„Mulţumesc mult, dacă este vorba de un singur punct. Nădejdea mea este că şi Dumnezeu va găsi doar unul,” i-am răspuns eu. „Tu Îl slăveşti prea mult pe Isus.” „Nădăjduiesc că acesta va fi singurul lucru care va vorbi împotriva mea, dar eu cred că nu Îl slăvesc destul.”

„Oh, ba da,” a spus ea, „asta faci! Tu faci din El Dumnezeu.” Femeia aceea era de la „Ştiinţa creştină” şi nu credea că Isus este Dumnezeu. Ea a repetat: „Îl faci Dumnezeu!”

„Păi, El este Dumnezeu, sau este cel mai mare înşelător pe care l-a avut lumea vreodată.”

„Dar eu pot să-ţi dovedesc cu Biblia că El nu a fost Dumnezeu, ci doar un proroc,” a continuat ea.

„El a fost într-adevăr un proroc, dar a fost şi Dumnezeu.”

„El a fost om şi deci, muritor.”

„Şi aceasta este adevărat,” am răspuns eu.

„În Ioan 11 scrie că El a plâns în drum spre mormântul lui Lazăr. Aceasta scrie în Biblie.” „Aşa este.”

„Faptul că a plâns dovedeşte că nu era Dumnezeu,” a continuat ea.

„Doamna mea, acesta este argumentul tău? Dacă da, este foarte slab. Sigur că El a fost Om atunci când a plâns, dar când Şi-a îndreptat umerii şi a strigat cu voce tare: „Lazăre, ieşi afară!” şi bărbatul acela care era mort de patru zile şi începuse să putrezească, a înviat şi a ieşit afară pe picioarele lui, a dovedit că era mai mult decât un om, a dovedit că era Dumnezeu.”

El era Om când a adormit obosit în corabia aceea mică şi veche, care plutea ca un dop de plută pe marea cuprinsă de furtună, şi zece mii de draci şi-au jurat că Îl vor îneca.  Dar când L-au trezit şi L-au chemat să acţioneze, El Şi-a pus piciorul pe marginea corăbiei, a privit în sus şi a spus: „Tăceţi! Staţi liniştiţi!”, şi vântul şi valurile L-au ascultat imediat. Acela a fost mai mult decât un om; a fost Dumnezeu!

Ca Om, i-a fost foame când a venit de pe munte şi a privit spre acel smochin, căutând fructe în el. Ca Om, a flămânzit, dar când a împărţit cei cinci peşti şi cele două pâini la cinci mii de oameni, a fost mai mult decât un om, a fost Dumnezeu în chipul unui om. Oricine a trăit ceva deosebit, crede aceasta. Poeţii care au scris despre El şi mulţi alţii, au crezut că Dumnezeu a fost în Hristos şi a împăcat lumea cu Sine; iar acum, El este în Biserica Sa pentru ca oamenii să fie împăcaţi cu Dumnezeu.

El a făgăduit şi a spus că este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Credeţi aceasta? Eu cred din toată inima că El aşteaptă să fie chemat chiar acum să acţioneze. Şi singura posibilitate de a-L chema să acţioneze, este să-L trezim în noi şi să vorbim cu El. El a fost cel mai mare Dar pe care L-a dat Dumnezeu vreodată: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”  (Ioan 3.16). Observaţi-L pe Dumnezeu şi darurile Sale! Oamenii s-au folosit întotdeauna de darurile lui Dumnezeu.

Femeia cu scurgerea de sânge a crezut că El era descoperirea în trup a lui Dumnezeu şi s-a gândit: „Dacă Îi voi atinge haina, voi fi sănătoasă,” şi s-a atins de haina Lui. Atunci El S-a întors şi a întrebat: „Cine M-a atins? Am simţit că din Mine a ieşit o putere.” Ea s-a atins de haina Lui şi astfel s-a folosit de darul lui Dumnezeu, dar când a făcut aceasta, El a slăbit. Dar cum a fost cu Lazăr?

Amintiţi-vă că Isus a spus în Ioan 5.19: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.” Gândiţi-vă că Isus Hristos nu a făcut nici o minune sau ceva supranatural, decât dacă a văzut într-o vedenie ce trebuia să facă. Câţi cred că acesta este adevărul? În Ioan 5.19 nu scrie că „Fiul face ce vede sau spune cineva…”, ci scrie: „…şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.” Dacă nu este adevărat acest lucru, înseamnă că nu este adevărat nici restul Scripturii. „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.” Şi: „Tatăl Meu lucrează până acum; şi Eu, de asemenea, lucrez.” (Ioan 5.17). Cu alte cuvinte, El a făcut întocmai ce I-a poruncit Dumnezeu să facă.

Isus a fost la numai câteva zile depărtare de casa lui Lazăr, când acesta s-a îmbolnăvit şi au trimis după El, dar nu a mers acolo. Apoi, când boala lui Lazăr s-a înrăutăţit, ei au trimis din nou după El, dar Isus a pornit la drum abia după două zile. Între timp, Lazăr a murit, aşa cum Îi arătase Tatăl, iar când s-a întâmplat aceasta, le-a zis ucenicilor Săi: „Lazăr a murit. Şi mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi…” (Ioan 11.14-15). Ei au vrut ca El să Se roage pentru Lazăr, dar Isus a făcut ce I-a poruncit Tatăl şi ce I-a arătat în vedenie. Da, El a văzut într-o vedenie tot ce trebuia să facă, aşa că a spus: „…Mă duc să-l trezesc…” Aici o aveţi!

Marta a ieşit în întâmpinarea Lui şi I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!

Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu.” (v. 21-22). El ştia tot ce trebuia să facă.

Observaţi ce a făcut la mormântul lui Lazăr? El S-a rugat şi a zis: Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat.

Ştiam că totdeauna Mă asculţi; dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis.” (v. 41-42). Apoi a strigat cu glas tare: „Lazăre, vino afară!” Şi Lazăr a înviat din morţi. Acolo nu scrie că Lui I-au slăbit puterile, pentru că El era Dumnezeu care Se folosea de darul Său; dar când se folosesc oamenii de darul Lui, este altfel.

El era Cuvântul, şi Biblia spune că „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4.12). Aceasta este dovada că Dumnezeu este în mijlocul poporului Său. Desigur. Şi conform Cuvântului Său, El este pregătit să acţioneze şi în seara aceasta, dacă este chemat.

Câţi sunt bolnavi sau nevoiaşi aici? Vreau să văd mâinile celor care sunt bolnavi şi în nevoi. Da, sunt peste tot. El aşteaptă doar să fie chemat să acţioneze, aşa că rugaţi-L s-o facă.

Dacă El ar sta aici, în costumul pe care mi l-a dat mie, iar voi aţi sta în faţa Lui şi I-aţi spune: „Doamne Isuse, aş vrea să mă vindeci…” ştiţi ce v-ar răspunde? „Eu te-am vindecat deja.”

Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre… şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53.5). El nu o face încă o dată, ci a făcut-o deja, dar trebuie să credeţi. Voi nu puteţi face nimic ca să vă câştigaţi mântuirea, pentru că acesta este un dar gratuit al lui Dumnezeu. Este harul Său, este un dar gratuit. Dacă v-aş da un milion de dolari ca să-mi aranjaţi cravata, acesta nu ar fi un dar, pentru că voi aţi făcut ceva pentru banii aceia. Dar darurile lui Dumnezeu sunt gratuite, de aceea, singurul lucru pe care trebuie să-l faceţi, este să credeţi că El a plătit deja preţul pentru voi. Da, El a plătit deja pentru voi, de aceea, nici un om de pe pământ nu poate face ceva mai mult.

Nu ştiu ce experienţe aţi trăit voi, cei din Baton Rouge, dar ştim cu toţii că prin ţară sunt tot felul de imitaţii,  şi aşa trebuie să fie. Astfel, dacă vine cineva şi spune că el are putere să vă vindece, să ştiţi că minte, pentru că numai Dumnezeu poate vindeca: „…căci Eu sunt Domnul care te vindecă.” (Exod 15.26), şi El nu-Şi împarte slava cu nimeni! Nu există nici un om care să aibă putere să vindece, dar sunt oameni care posedă daruri prin care Dumnezeu Se poate descoperi. Astfel, Păstorul vostru poate crede Cuvântul lui Dumnezeu printr-un dar. Învăţătorul poate să vă explice Cuvântul lui Dumnezeu în aşa fel încât să Îl puteţi înţelege, dacă aveţi ochi să vedeţi. Şi există şi alţii, cu alte daruri. De fiecare dată, prin dar este descoperită prezenţa lui Dumnezeu, dar este nevoie ca voi să credeţi personal.

De exemplu, s-ar putea să vină la altar un păcătos, un bărbat tânăr sau o fată de paisprezece ani, iar noi am putea să le aducem mâncare aici, astfel ca ei să strige la Domnul în continuu până când vor avea nouăzeci de ani, şi totuşi să nu fie mântuiţi. De ce? Pentru că mai întâi trebuie să acceptaţi ceea ce a făcut El pentru voi. Da, trebuie s-o acceptaţi personal, iar când o veţi face, El va interveni pentru voi ca Mare Preot, ca Mijlocitor, pe baza mărturiei voastre că credeţi.

La fel este şi cu darul. Voi trebuie să puneţi deoparte propriile voastre gânduri şi atunci veţi recunoaşte ce porunceşte El. Eu am văzut oameni care au venit pe platformă, au sărit în sus şi-n jos, au jubilat şi au spus: „Frate Branham, eu am toată credinţa din lume!” Dar eu i-am întrebat: „Atunci de ce ai mai venit pe platformă?” Vedeţi, aceea era doar o exprimare a simţămintelor, nu credinţă.

Credinţa adevărată nu cunoaşte înfrângere. S-a împlinit deja! A trecut! Biblia spune că „Dumnezeu a zis…”, acest lucru fiind valabil pentru fiecare perioadă de timp. Dacă credeţi cu adevărat, atingeţi-L! Femeia care I-a atins haina, şi-a zis: „Dacă mă voi atinge de haina Lui, voi fi vindecată!” Şi a făcut-o. Ce a urmat? Când a făcut ceea ce a îndemnat-o credinţa, când L-a atins, El a simţit-o, S-a întors spre ea şi   I-a vorbit. O, dacă aţi putea să-L credeţi pe Hristos, pentru că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Credeţi-L! Fie ca credinţa voastră să atingă haina Lui, fiindcă acum El este Marele Preot care poate fi atins de simţământul neputinţelor noastre. Şi dacă El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, înseamnă că şi astăzi trebuie să lucreze aşa cum a făcut şi ieri. Nu vreţi să credeţi? Aveţi pur şi simplu credinţă în Dumnezeu. Dacă v-aş spune o minciună, Dumnezeu nu ar confirma-o, dar dacă v-am spus Adevărul, o va face, pentru că El este dator să confirme Adevărul. El a spus: „Eu am un Martor…” iar acest Martor a fost Cuvântul lui Dumnezeu.” „Cuvântul este Cel care mărturiseşte despre Mine. Dacă El nu o face, să nu Mă credeţi…”

Dacă Cuvântul nu depune mărturie despre ceea ce   v-am spus,  că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, să nu credeţi. Dar dacă Scriptura spune că El este Acelaşi, atunci să credeţi că este El. Şi El a făgăduit aceste lucruri pentru ultima epocă.

Gândiţi-vă că la sfârşitul epocii iudaice, El S-a descoperit ca Mesia, şi la fel a făcut cu samaritenii. Dar acum este sfârşitul epocii neamurilor şi El Se descoperă din nou ca fiind Acelaşi ieri, azi şi în veci. Treziţi-L în conştiinţa voastră! Chemaţi-L să acţioneze în timp ce aveţi capetele plecate!

Tată ceresc, un Cuvânt de la tine ne va fi de ajuns şi acum, este tot ce ne trebuie. Un singur Cuvânt. Îngăduie ca oamenii să înţeleagă că dorinţa mea este ca ei să intre în posesia lucrurilor pe care le-a câştigat Domnul Isus pentru cei care Îl iubesc şi Îl slujesc. Dăruieşte-le în seara aceasta, pentru că moartea Ta nu a fost în zadar, ci „ai fost zdrobit din pricina fărădelegilor noastre şi străpuns pentru păcatele noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste Tine, şi prin rănile Tale suntem tămăduiţi.” (Isaia 53.5 – parafrazare).

O, Dumnezeule, Te rog să îngădui ca toţi cei care se află aici, în prezenţa Ta divină, să înţeleagă aceasta şi să fie vindecaţi spre slava lui Dumnezeu, fiindcă mă predau Ţie, împreună cu adunarea, în Numele lui Isus Hristos şi spre slava şi mărirea Lui. Amin.

În următoarele minute, fiţi atenţi cu adevărat. Un singur Cuvânt de la El face mai mult decât tot ce pot spune eu şi voi toţi împreună, pentru că ceea ce spune El se împlineşte. Şi noi credem că Domnul Isus va da fiecăruia dintre voi binecuvântările Lui.

Timpul a trecut atât de repede că nici n-am observat, şi pentru că v-am promis că vom încheia la timp, nu mai avem vreme să formăm un rând de rugăciune. Totuşi, voi chema câteva persoane dintre ascultători. Să nu uitaţi că Sfânta Scriptură spune că în timpul acesta se va repeta ceea ce s-a întâmplat în Sodoma şi Gomora. Câţi cred aceasta? Ridicaţi mâna.

Ce s-a întâmplat în zilele Sodomei şi Gomorei? Dumnezeu S-a coborât în chipul unui om, iar Avraam L-a recunoscut când El i-a zis: „De ce a râs Sara?” care se afla în cortul de la spatele Lui. De ce s-a îndoit ea de cuvintele Lui? Şi El a putut cunoaşte gândurile ei, deşi era cu spatele spre ea. Convingeţi-vă singuri dacă este aşa sau nu! Acest lucru nu s-a întâmplat în biserica Sodomei. Nu, nu! Nu s-a întâmplat cu oamenii din confesiuni. Nu! Ei nu au parte de aceasta, fiindcă au propriul mesager. Dar unde s-a întâmplat? Este vorba de Biserica aleasă, de sămânţa împărătească a lui Avraam, care crede Cuvântul Său fără să dea vreo atenţie împrejurărilor. Avraam a considerat ceea ce nu era, ca şi cum era deja acolo, iar Dumnezeu a spus că El a crezut.

Prieteni, eu ştiu că Dumnezeu este dator faţă de Cuvântul Său, să-L împlinească.

Aş vrea, ca indiferent unde vă aflaţi în clădire, să vă reculegeţi pentru câteva minute şi să credeţi. Credeţi simplu şi din toată inima. Dacă v-aş putea vindeca, aş începe cu fetiţa aceea mică pentru care simt în inima mea, iar după aceea aş înota de bucurie până la Polul Nord. Eu cred că fiecare om care are simţăminte omeneşti, ar fi gata să facă orice s-o ajute, dar noi nu putem face nimic. Unii dintre voi mai au de trăit doar puţin, pentru că au cancer. Dacă aş putea să vă vindec şi totuşi nu o fac, n-ar mai trebui să stau pe platforma aceasta. Eu nu pot face aceasta, dar inima mea simte cu voi. Dacă aş putea, aş face-o, dar nu pot. Nu există nici un om care să poată face aceasta. Dar vedeţi, Isus a făcut-o deja şi doreşte să credeţi aceasta.

Mie îmi pare rău pentru oameni, pentru că sunt o mulţime de lucruri care i-au orbit într-un fel sau altul. Sărmanii de ei, sunt ca oile fără păstor şi nu ştiu ce trebuie să facă, pentru că unul spune una şi altul spune altceva. Să nu vă gândiţi la ceea ce spun oamenii şi să nu-i credeţi când zic: „Zilele minunilor au trecut!” sau: „Astăzi nu mai există botez cu Duhul Sfânt!” ci gândiţi-vă la ceea ce a spus Petru în ziua de Rusalii: „Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.39).

Isus a făgăduit că în zilele din urmă se vor întâmpla aceste lucruri. Astfel, Dumnezeu Se va face cunoscut printr-un bărbat, ca mine şi ca tine, şi va face aceleaşi lucrări înainte ca lumea, care se află în starea Sodomei, să fie distrusă. Noi am ajuns în aceeaşi stare ca Sodoma şi totul este la locul hotărât.

Poate credinţa noastră să cuprindă aceasta? Putem să-L chemăm pe Isus să acţioneze? Chemaţi-L să acţioneze, fiindcă credinţa voastră este singura care poate face aceasta. Credeţi din toată inima, fiecare personal.

Aş vrea să vă întreb ceva. Credeţi că dacă Se coboară Duhul Sfânt, în timp ce ungerea este asupra voastră şi a mea, şi dovedeşte că Isus Hristos lucrează în mijlocul nostru, poate face şi mai mult? Mai avem nevoie de numere sau de rând de rugăciune? În Biblie nu este nici o făgăduinţă mai mare decât aceasta. Aţi ştiut? Sigur că nu este, pentru că acesta este ultimul lucru care se întâmplă în epoca bisericilor.

În trecut, El S-a făcut cunoscut evreilor, şi o va face din nou în timpul necazului celui mare, dar cu biserica dintre neamuri nu s-a împlinit încă, pentru că este ultima făgăduinţă care i-a fost dată. Aşa este. Atunci neamurile erau în Sodoma, care urma să ardă, iar acum este vorba de Mireasă, de sămânţa împărătească a lui Avraam, de Mireasa chemată afară dintre neamuri. Acesta este ultimul semn şi arată că totul este desăvârşit.

Eu sunt bătrân, dar notaţi-vă aceste lucruri şi urmăriţi dacă se vor împlini sau nu. Noi am ajuns la sfârşit. Nu ştiu când va veni El, dar eu Îl aştept astăzi; iar dacă nu va veni astăzi, Îl voi aştepta mâine. Dacă nu va veni nici mâine, Îl voi aştepta în următoarele zile, iar dacă nu va veni anul acesta, Îl voi aştepta anul viitor, pentru că ştiu că El va veni. Eu nu cunosc nici ziua şi nici ceasul acela, dar ştiu că totul este împlinit şi pregătit pentru răpire. Biserica este chemată afară, iar răpirea va avea loc dintr-o dată şi neobservat. Totul se va petrece într-o clipă.

Lumea  va merge mai departe tot aşa, se va predica în continuare şi oamenii vor fi de părere că sunt salvaţi. Va fi exact ca în zilele lui Noe. Atunci, el a intrat în arcă, dar oamenii au continuat să facă aceleaşi lucruri ca până atunci. Pământul s-a rotit în acelaşi fel, iar ei au fost pierduţi pentru totdeauna, deşi se gândiseră că sunt mântuiţi.

Într-o zi, vreau să ridicăm un cort mare şi să ţinem în el adunări în care să vă dau îndrumări ca să înţelegeţi mai bine. Noi îi chemăm pe toţi fraţii la aceste adunări, iar dacă Isus Hristos Îşi împlineşte făgăduinţa, suntem datori să-L credem. Aş vrea ca fiecare din voi să creadă ca un copil.

Dacă vă plecaţi capetele şi vă rugaţi, spuneţi: „Doamne Isuse, ştiu că bărbatul acesta nu mă cunoaşte, dar am auzit că Tu eşti Marele Preot care poate fi atins prin slăbiciunile noastre. Doamne, Te rog să-mi vorbeşti, ca să ştiu că Te-am atins pe Tine, fiindcă ştiu că el nu ştie nimic despre mine.”

Adunarea aceasta este formată dintr-o mulţime amestecată: credincioşi, necredincioşi, formalişti, păcătoşi, neprihăniţi, etc.

Tot ce trebuie să faceţi acum, este să credeţi, iar dacă El va lucra, spuneţi: „Frate Branham, ştiu că numai El poate face aceasta, fiindcă este la fel ca atunci când a privit peste mulţime.” Aş vrea să ridicaţi mânca ca dovadă că credeţi cu adevărat şi să spuneţi: „Doamne, primesc aceasta din toată inima, fiindcă cred că este Isus Hristos, aşa cum a făgăduit.” Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi, peste tot în clădire. Îmi pare rău că nu putem rămâne aici o lună. Voi nu mă cunoaşteţi, de aceea este mai greu. Credeţi pur şi simplu. Dumnezeu este lumină, Stâlpul de Foc. Rugaţi-vă, atingeţi-L şi fie ca Isus Hristos să ne răspundă.

Acum voi lua orice duh sub controlul meu, în Numele lui Isus Hristos şi spre slava Lui. Fiţi atenţi şi rugaţi-vă respectuoşi.

Exact în faţa mea stă o femeie. Ea stă cu capul plecat din cauza bolii. Acum poţi să-ţi ridici capul. Crezi din toată inima? Crezi că Dumnezeu vindecă diabetul şi te poate face sănătoasă? Eu nu te cunosc, dar ai diabet. Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Ridică mâna pentru ca oamenii să vadă că nu ne cunoaştem. Mulţumesc mult. Vedeţi, acolo este doamna care suferă de diabet. Crezi că Dumnezeu îmi poate spune cine eşti? Îţi va întări aceasta credinţa? Eşti doamna Martin. Dacă este adevărat, ridică mâna. Vedeţi? Tot ce trebuie să faceţi este să credeţi şi să nu vă îndoiţi.

Ce a atins-o pe femeie? Ce credeţi că a atins-o? Acolo este o femeie care a ridicat mâna dreaptă. Este o femeie simplă, dar a atins Ceva. Eu vă spun adevărul şi prin ceea ce spun, voi recunoaşteţi că este adevărul. Femeia este foarte surprinsă, fiindcă nu a ştiut că are atâta credinţă. Credinţa nu este ceva ce produceţi voi, ci este ceva ce posedaţi. Ea se simte deja altfel decât acum câteva minute şi ştie că s-a întâmplat ceva.

Puteţi vedea Lumina? Este acolo, în spate, peste femeia aceea. O vedeţi? Femeia suferă cu spatele, dar dacă crede din toată inima, poate fi vindecată de această suferinţă. Sigur că da.

Ea nu a înţeles încă, dar nădăjduiesc că nu va trece pe lângă ea. Văd că se roagă în continuare. Doamne, ajută-mă! Despre tine este vorba, doamnă DeVille. Acesta este harul. Femeia s-a rugat şi nu a auzit nimic din ce am spus. Întrebaţi-o dacă mă cunoaşte. Acesta este numele ei şi aceea este boala de care suferă. Ce a atins ea? Confirmarea că este Isus Hristos, Cuvântul prin care Se descoperă gândurile inimii.

Credeţi? Rugaţi-vă peste tot şi credeţi simplu. Nu trebuie să faceţi nimic altceva decât să credeţi că v-am spus adevărul. Eu nu sunt El, ci sunt doar slujitorul Lui. O, dacă aţi avea suficientă credinţă!

Eu nu-l cunosc pe bărbatul acesta şi nu ştiu ce suferinţă are, dar să aşteptăm puţin, poate se întâmplă, pentru că nimic nu este imposibil. El nu poate crede pentru sine, dar credem noi.

Doamna aceea are o suferinţă la rinichi. Ea nu este de aici, ci vine din Mississippi, iar dacă va crede, Dumnezeu o va vindeca. Doamnă Palmer, dacă crezi din toată inima, poţi fi vindecată. Lumina este asupra ta şi boala te-a părăsit. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi nu vă îndoiţi.

Doamna de lângă femeia aceasta suferă de artrită. Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Da? Crezi că El poate spune cine eşti? Acest lucru te va ajuta şi îţi va întări credinţa? Eşti doamna Meadow. Tu crezi din toată inima şi eşti vindecată. Pe femeia de lângă ea a cuprins-o ceva ca un foc. Cea care merge le-a lungul rândului.

Femeia de lângă ea suferă de diabet. Ea trebuia să meargă la spital, dar a refuzat. Are şi un fiu pentru care se roagă. Fiul tău nu este aici, dar crezi că Dumnezeu poate să-mi spună ce este cu el? Are o boală de inimă. Tu crezi că Domnul te vindecă. Crezi că El poate să-mi spună şi cine eşti? Doamna Dufflle, aşa-i? Dacă este adevărat, ridică mâna. Vedeţi? Ea a ridicat mâinile. Bine. Dacă credeţi, puteţi fi vindecaţi şi voi.

Credeţi că este la fel ca atunci? (Amin). Credeţi că Isus Hristos este prezent aici? (Amin). Câţi o primesc? O, ce siguranţă! Ce aţi făcut voi? L-aţi trezit pe Isus şi L-aţi chemat să acţioneze. El este viu şi lucrător printre noi. Gândiţi-vă că nu este important ce se întâmplă, pentru că El porunceşte furtunii şi valurilor: „Tăceţi! Liniştiţi-vă!” Credeţi din toată inima? (Amin). Dacă credeţi, ridicaţi-vă şi acceptaţi. Ridicaţi-vă şi spuneţi: „Cred din toată inima.” Ridicaţi-vă şi spuneţi: „Acum cred!” Aşa este corect. Indiferent ce probleme aveţi, ridicaţi-vă şi slăviţi-L.

Tată ceresc, aducem întreaga audienţă înaintea Ta, pentru că toţi sunt conştienţi că eşti aici. Îngăduie ca fiecare drac, necredinţa şi tot ce-i ţine legaţi, să dispară şi Isus Hristos să vindece întreaga adunare.

Satan, părăseşte aceasta adunare, pentru că mă opun ţie în Numele lui Isus Hristos. Amin.

­– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *