Meniu Închide

TEMPLUL LUI DUMNEZEU – partea a doua

 UN LOC PENTRU NUMELE SAU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Astăzi vom continua de unde am rămas data trecută, iar subiectul nostru este „Un loc pentru Numele Său.” Vom citi din 1Cronici 22.7-10:

 

David a zis lui Solomon: „Fiul meu, aveam de gând să zidesc o casă Numelui Domnului, Dumnezeului meu.

Dar cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Tu ai vărsat mult sânge şi ai făcut mari războaie, de aceea nu vei zidi o casă Numelui Meu, căci ai vărsat înaintea Mea mult sânge pe pământ.

Iată că ţi se va naşte un fiu, care va fi un om al odihnei şi căruia îi voi da odihnă, izbăvindu-l din mâna tuturor vrăjmaşilor lui de jur împrejur, căci numele lui va fi Solomon (Pace), şi voi aduce peste Israel pacea şi liniştea în timpul vieţii lui.

El va zidi o casă Numelui Meu. El Îmi va fi fiu şi Eu îi voi fi Tată şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui în Israel”.”

 

Fie ca Domnul să adauge binecuvântările Sale la citirea Cuvântului Său. Noi vorbim despre Templul zidit de Solomon, iar dacă ne amintim serviciul de data trecută, putem vedea că Dumnezeu a poruncit ca pe pământ să fie ridicate două Corturi: Cortul întâlnirii, care a fost ridicat de Moise şi Templul, care a fost zidit de Solomon, ambele fiind construite sub însărcinarea lui Dumnezeu. După aceea, pe pământ nu s-a mai construit nimic sub directa însărcinare şi călăuzire a lui Dumnezeu. Dar Biblia spune că va veni un al treilea Templu, care nu va mai fi zidit de om, ci de Dumnezeu însuşi, acesta fiind Noul Ierusalim, care va coborî din cer de la Dumnezeu.

Aşadar, avem:

  • Cortul din pustie, care este Dumnezeu în spatele unei piei şi Îl simbolizează pe Isus Hristos;
  • Templul, care reprezintă un Trup alcătuit din mai multe mădulare, adică mai multe pietre tăiate, şlefuite şi puse la locul lor. Ele ne simbolizează pe noi, ca indivizi care ieşim din pământ şi suntem tăiaţi, şlefuiţi şi puşi împreună în Trup, pentru a forma un Templu.

Solomon a fost însărcinat să zidească acest Templu firesc pentru că el era fiul lui David, fiul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a spus: „El Îmi va fi fiu şi Eu îi voi fi Tată.” Aşadar, el este fiul lui David, fiul lui Dumnezeu, prinţul păcii care a devenit împăratul păcii. Dar aceste denumiri ne duc cu gândul la Altcineva pe care noi Îl cunoaştem. Cu alte cuvinte, Solomon a preumbrit slujba lui Isus Hristos care a venit pentru a fi Piatra unghiulară, pe El fiind aşezată Temelia apostolilor şi a prorocilor, pe care a fost zidită Biserica de-a lungul celor şapte Epoci ale Bisericii, iar când ajungem la vârf, Ea este încununată de Isus Hristos Însuşi, care a venit înapoi în plinătatea Cuvântului Său, ceea ce va aduce înapoi plinătatea Duhului Său în Templul Său, în Biserica Sa.

Umbra este frumoasă, iar acum avem:

  • Îl avem pe Bărbat, adică pe Isus Hristos, Divinitatea, Slava Shekinah în spatele acelei piei de Om, Acela fiind un Loc, o Casă în care a locuit Dumnezeu;
  • – apoi, avem un Trup alcătuit din mai multe mădulare, adică Templul care era alcătuit din pietre poleite cu aur, acestea fiind pietre acoperite cu Divinitatea Sa, Dumnezeirea Sa, pietre acoperite de botezul Duhului Sfânt, de Slava Shekinah a lui Dumnezeu;
  • – şi la urmă avem Noul Ierusalim.

Deci:

– în prima reprezentare, Cortul, am avut partea Bărbătească;

– în a doua reprezentare, Templul, am avut partea femeiască;

– în a treia reprezentare, Noul Ierusalim, care va fi după Mileniu, avem partea Bărbătească şi partea femeiască împreună, ca Soţ şi Soţie uniţi în Templul Său. Atunci tronul Său va fi în vârf şi nu va fi făcut de mâini omeneşti, ci de Dumnezeu însuşi, iar noi vom avea trupuri de slavă, pe care El le va chema din pământ, prin Cuvântul Său; nu modelate de mâini omeneşti, ci chemate de Dumnezeu, care va veni înapoi pentru a stabili Casa veşnică.

Aşadar, Biblia ne spune aceeaşi poveste de mai multe ori. Este o poveste frumoasă şi iată că ne aflăm aici, la sfârşitul timpului şi privim înapoi la istoria înregistrată, la ceea ce a făcut Dumnezeu şi vedem ce popor privilegiat suntem prin faptul că putem privi în urmă şi să spunem: „Noi ştim de ce a fost ridicat Cortul, ştim de ce a fost ridicat Templul şi ştim despre ce ne vorbeşte Noul Ierusalim.”

Există oameni care nu ştiu că este în formă de piramidă, nici de ce este în formă de piramidă; care nu ştiu ce este Piatra unghiulară şi Piatra din capul unghiului.

În ce ne priveşte, noi stăm aici datorită descoperirii date de Dumnezeu şi vedem că totul are sens. Vedem că Biblia nu este numai istoria poporului Israel, că nu a fost numai un Cort şi un Templu, ci este cu mult mai mult, este povestea noastră, este povestea lui Dumnezeu care Se manifestă ca atribute ce devin realitate şi păşesc în faţă, este povestea Familiei lui Dumnezeu. Aleluia! Aceasta ne face fericiţi.

În continuare, aş vrea să privim la tema de astăzi: „Un Loc pentru Numele Său”, iar pentru aceasta, vom citi din Deuteronom 12.5:

Ci să-L căutaţi la locaşul Lui şi să mergeţi la locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul vostru, din toate seminţiile voastre, ca să-Şi aşeze acolo Numele Lui.”

Cuvintele acestea au fost rostite atunci când Moise a început să dea instrucţiuni copiilor lui Israel şi să le spună cum va fi când vor intra în ţara făgăduită. Astfel, le-a spus că atunci va exista un loc pe care Dumnezeu L-a ales ca să-Şi pună Numele acolo şi că ei trebuie să caute acel Locaş. Amin!

Acum vom citi din Deuteronom 12.8-11:

Să nu faceţi dar cum facem noi acum aici, unde fiecare face ce-i place,

fiindcă n-aţi ajuns încă în locul de odihnă şi în moştenirea pe care v-o dă Domnul, Dumnezeul vostru.

Dar veţi trece Iordanul şi veţi locui în ţara pe care v-o va da în stăpânire Domnul, Dumnezeul vostru. El vă va da odihnă, după ce vă va izbăvi de toţi vrăjmaşii voştri care vă înconjoară, şi veţi locui fără frică.

Atunci va fi un loc pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul vostru, ca să facă să locuiască Numele Lui acolo.”

Câţi dintre voi aţi trecut Iordanul şi v-aţi mutat în Ţara făgăduită a Cuvântului Său făgăduit? Câţi dintre voi aţi primit odihna prin botezul Duhului Sfânt?

Astfel, aşa cum a spus Moise, când vom trece acel Iordan, noi nu mai putem face ce vrem, ci fiecare om care este găsit neprihănit în ochii Domnului, va trebui să fie în Locul pe care L-a ales El ca să-Şi pună Numele Său, iar acesta este Locul în care locuieşte El.

Acolo să aduceţi tot ce vă poruncesc, arderile de tot, jertfele, zeciuielile, cele dintâi roade şi darurile alese pe care le veţi face Domnului pentru împlinirea juruinţelor voastre.”

Aici, el spune că toate jertfele, toată lauda, toată închinarea, totul trebuia adus în acest singur Loc. Nu se putea merge unde îşi imagina cineva şi nu se mai putea proceda aşa cum se procedase înainte, adică să se aleagă un loc pe care îl considerau ei bun pentru aducerea jertfelor înaintea Domnului, Dumnezeu acceptând jertfa lor la fel cum făcuse şi în zilele lui Iov.

Astfel, când au adus jertfa de Paşti, la ieşirea din Egipt, au adus-o unde au putut, iar Dumnezeu a acceptat-o pentru că atunci nu exista un loc în care El să-Şi pună Numele. Dar de îndată ce El a ales un Loc în care să-Şi pună Numele, acela este Locul în care locuia El, Locul în care se aducea jertfa, Locul în care se aducea mielul de Paşti, Locul în care I se aducea lauda şi închinarea.

Să citim pentru aceasta Deuteronom 16.5-6:

Nu vei putea să jertfeşti Paştele în vreunul din locurile pe care ţi le dă Domnul, Dumnezeul tău, ca locuinţă,

ci în locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să-Şi aşeze Numele în el, acolo să jertfeşti Paştele, seara, la apusul soarelui, pe vremea ieşirii tale din Egipt.”

Aş vrea să privim câteva cuvinte folosite de Dumnezeu aici.

În primul rând este cuvântul „să aşeze”. Cuvântul „a aşeza” de aici este „shakan” şi înseamnă „a se instala, a locui, a ocupa un loc, a cortui.”

Noi putem pune un obiect într-un loc, dar nu acesta este locul despre care vorbea El. Dumnezeu vorbea despre un Loc în care să locuiască El Însuşi, adică despre o Casă, despre un loc în care să trăiască El.

Un alt cuvânt important este „Nume”, adică „shem”, care înseamnă „Nume propriu” dar şi „reputaţie, renume, slavă.” Noi ştim că renumele cuiva este ataşat de numele său. Astfel, când ne gândim la o persoană, ne gândim la renumele ei sau la atributele acelei persoane care sunt ataşate de numele ei.

Aşadar, Dumnezeu nu căuta un loc în care să-Şi pună numai Numele, adică El nu a pus Numele de IaHVeH pe un cort, la intrarea în acel Cort sau pe Templu, El nu căuta un loc în care să pună literele Numelui Său, ci căuta un loc în care să-Şi pună atributele Sale, în care să poată coborî şi locui, în care poporul să poată găsi un loc în care să vină la El, în care să se poată apropia de El. Astfel, când El i-a spus lui Solomon să zidească un loc pentru Numele Său, Solomon nu a făcut o pancartă pe care să scrie IaHVeH.

Astăzi, sunt mişcări care susţin că trebuie să deţinem pronunţia corectă a Numelui Său. Noi putem merge înapoi până în zilele lui Isus Hristos şi să pronunţăm corect Numele Său, dar fără să avem vreo idee despre ce spunem. Adevărul este că Numele la care se referea El nu este pronunţia care pleacă de pe buze, ci este caracterul Numelui Său, reputaţia Numelui Său, este renumele care merge împreună cu acel Nume.

Aşadar, tuturor acestor mişcări moderne care spun că trebuie să pronunţăm „Ieshush” sau „Iahshuah”, putem să le spunem că literele Numelui Său nu au nimic a face cu pronunţia Numelui Său; că totul trebuie făcut în Numele lui Isus Hristos, dar nu are nimic a face cu literele Numelui Său.

Acum aş vrea să aruncăm o privire asupra Numelui Său, iar pentru aceasta vom merge în Apocalipsa 19.11-16:

Apoi am văzut cerul deschis şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el se cheamă „Cel credincios” şi „Cel adevărat” şi El judecă şi Se luptă cu dreptate.

Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti şi purta un nume scris pe care nimeni nu-l ştie decât numai El singur.

Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu”.

Oştile din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat.

Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.

Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor”.

Vedeţi? Numele Lui era Isus Hristos, dar Numele pe care Îl avem aici nu se referă la scrierea literală a Numelui Său, ci la atributele Sale, la renumele Său, la reputaţia Sa, la gloria Sa. El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor, iar Numele Său este Cuvântul lui Dumnezeu. Amin!

În Apocalipsa 17.3-5 scrie:

Şi m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne.

Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu, era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei.

Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului”.

Vedeţi, de fapt acolo nu era scris nici un nume, ci ceea ce era scris acolo erau atributele, caracteristicile sale, reputaţia sa, faima sa; aceasta era scris pe fruntea ei, iar noi ştim că numele ei este Biserica Romano-catolică. Acesta este numele ei, dar vedem că atunci când Scriptura se referă la numele ei spune că este o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului”.

Aşadar, ce a pus Dumnezeu acolo, când a căutat un loc în care să-Şi pună Numele? Nu pronunţia corectă a Numelui Său, nu, El nu căuta aceasta pentru că cineva poate pronunţa Numele lui Isus diferit de mine, dar poate avea aceleaşi rezultate ca şi mine, deoarece noi nu chemăm pronunţia corectă a Numelui Său, ci chemăm caracterul Său, renumele Său, slava Sa, Persoana Sa. Aleluia!

În predica „Cina nunţii” din anul 1956, fratele Branham spune:

Voi ziceţi: „Păi, noi ne adunăm în Numele Său!” El nu Se referea la pronunţarea Numelui lui Isus, ci mai degrabă se referea la atitudinea, la atmosfera în care ne adunăm în Numele lui Isus.

„Când vă adunaţi în Numele Meu, cereţi ce doriţi.” Este motivul pentru care vă adunaţi, atitudinea. Mai mult este atitudinea pe care o aveţi, decât chemarea unui Nume. Păcătoşii cheamă acel Nume pe stradă, îi aduc ocară şi alte lucruri, dar este atmosfera în care venim, atitudinea în care ne adunăm, atunci când venim în Numele lui Isus.”

Sunt sigur că mulţi dintre voi aţi auzit oameni care iau Numele Domnului în deşert. Ei cheamă Numele Domnului dar nu au nici un rezultat din cele arătate în Scriptură, deoarece rostesc doar Numele pe care-L văd scris în Scriptură. Noi putem rosti de multe ori Numele Său, fără să-L chemăm. Noi putem să ne rugăm în Numele lui Isus şi cu toate acestea să nu-I chemăm Numele.

Să mergem împreună în Exod 23. acolo, Moise explică poporului ce trebuiau să facă atunci când aveau să intre în ţară. El le-a spus care erau sărbătorile ce trebuiau ţinute, faptul că bărbaţii trebuiau să se adune de trei ori pe an, faptul că timp de şase ani trebuiau să semene şi să secere, dar în al şaptelea an trebuiau să aibă un Sabat pentru pământ. El le-a dat porunci şi legi cu privire la clipa când vor ajunge în ţară, dar când ajungem la versetul 20, vedem că Domnul le-a spus:

Iată, Eu trimit un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum şi să te ducă în locul pe care l-am pregătit.

Fii cu ochii în patru înaintea Lui şi ascultă glasul Lui; să nu te împotriveşti Lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El.” (v. 20-21).

Aşadar, El vorbea despre acest Înger care avea să-i conducă după ce poporul trecea Iordanul în ţara făgăduită, iar în versetul 21, Domnul a spus:

„…ascultă glasul Lui… căci Numele Meu este în El.

Dar, dacă vei asculta glasul Lui şi dacă vei face tot ce-ţi voi spune, Eu voi fi vrăjmaşul vrăjmaşilor tăi şi potrivnicul potrivnicilor tăi.

Îngerul Meu va merge înaintea ta şi te va duce la amoriţi, hetiţi, fereziţi, canaaniţi, heviţi şi iebusiţi şi-i voi nimici.

Să nu te închini înaintea dumnezeilor lor şi să nu le slujeşti; să nu te iei după popoarele acestea în purtarea lor, ci să le nimiceşti cu desăvârşire şi să le dărâmi capiştile.” (v. 21-24).

Vedeţi, El vorbea despre acest Înger şi despre ceea ce avea să facă El pentru ei, dar noi ştim că Moise nu a trecut Iordanul. Amin! Când Stâlpul de Foc voia să vorbească, vorbea cu Moise, este adevărat? Dacă poporul asculta ceea ce spunea Moise, primeau binecuvântările despre care li se spusese, dar dacă nu ascultau, primeau blestemele.

Apoi, când s-a încheiat slujba lui Moise, Îngerul a continuat să meargă cu ei şi dincolo de Iordan, iar Domnul le-a spus: „Eu voi fi cu voi, dacă veţi asculta Glasul Lui şi veţi face ce va spune El.” Dar cum aveau să-I asculte Glasul? Era o singură cale, iar aceasta era să le vorbească prin Iosua, care era un simbol al slujbei Duhului Sfânt.

Aşadar, Îngerul a mers cu ei, iar Domnul a spus: „Numele Meu este în El.” Deci, Numele Domnului era în Îngerul acela. Care era Numele Îngerului? Noi nu ştim pentru că nu ni s-a spus niciodată, dar nu aceasta este important. De fapt, Domnul nu ne atrăgea neapărat atenţia la Nume, ci la faptul că în acel Înger era renumele Său, reputaţia Sa, caracteristicile Sale, Fiinţa Sa, iar ei trebuiau să asculte de Acesta. Aleluia!

Acum să mergem la Marcu 16, de unde vom citi versetele 17 şi 18:

Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.”

Câţi din voi ştiu că aceasta este o făgăduinţă? Sigur că este şi noi o credem.

Dar haideţi să mergem puţin în Fapte 19.13-16:

Nişte exorcişti iudei care umblau din loc în loc au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele, zicând: „Vă jur pe Isus, pe care-L propovăduieşte Pavel, să ieşiţi afară!”

Cei ce făceau lucrul acesta erau şapte feciori ai lui Sceva, un preot iudeu din cei mai de seamă.

Duhul cel rău le-a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc, şi pe Pavel îl ştiu; dar voi cine sunteţi?”

Şi omul în care era duhul cel rău a sărit asupra lor, i-a biruit pe amândoi şi i-a schingiuit în aşa fel, că au fugit goi şi răniţi din casa aceea.”

Vedeţi, exista o făgăduinţă care spunea: „În Numele Meu vor scoate draci.” Dar vedeţi, aici s-au ridicat nişte iudei şi au încercat să cheme Numele Domnului peste cei care aveau duhuri rele. Din ceea ce scrie în text, ei Îl aveau pe Domnul Isus, pentru că vorbeau despre Isus pe care-L predica Pavel. Ei aveau Numele potrivit pentru că nu se refereau la un alt Isus, ci Îl predicau pe acelaşi Isus şi aveau acelaşi Nume pe care L-au auzit de la Pavel. Astfel, au repetat Numele despre care predica Pavel, au folosit Numele în care scotea Pavel dracii şi aveau Numele potrivit pentru persoanele potrivite, dar când au chemat Numele lui Isus nu au avut nici un rezultat.

Oh, aceasta va clarifica multe lucruri! Când se rugau, ei nu rosteau varianta engleză, ebraică sau aramaică a Numelui Său, ci rosteau caracteristicile acelui Nume, reputaţia acelui Nume. Pavel întâlnise Stâlpul de Foc, iar Pavel ştia cui Îi aparţinea acel Nume; el Îl întâlnise pe Omul care purtase acel Nume, iar când a luat Numele Lui şi L-a aplicat conform Scripturilor, a chemat întregul caracter al lui Hristos, toată reputaţia lui Hristos, toată slava Sa. Aleluia!

Aceasta este ceea ce nu ştiau acei iudei; ei nu-L cunoşteau pe El. Chiar dacă Îi cunoşteau Numele şi l-au auzit pe Pavel predicând despre El, chiar dacă au văzut şi rezultatele folosirii Numelui Său, nu Îl cunoşteau pe El.

Acesta este motivul pentru care fratele Branham a spus:

Puteţi turna găleţi de untdelemn pe un om, puteţi dansa şi striga, dar dacă nu-L aveţi pe El, nu veţi ajunge nicăieri. Dacă nu ne-am întâlnit cu slava Sa, cu reputaţia Sa, cu caracteristicile Celui care poartă Numele, nici măcar nu ştim ce Nume chemăm.”

Pavel spune în 2Corinteni 11.4:

În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit sau o altă Evanghelie pe care n-aţi primit-o, of, cum îl îngăduiţi de bine!”

Vedeţi, este posibil să predicăm un alt Isus. Este posibil să predicăm despre Isus din Biblie şi totuşi să predicăm un alt Isus. Înţelegeţi? Dacă Isus care este predicat, nu este acelaşi Isus cu aceleaşi caracteristici ale Cuvântului, înseamnă că predicăm un alt Isus şi nu pe Domnul Isus, Domnul slavei; înseamnă că predicăm un Isus al unei denominaţiuni, un Isus al imaginaţiei cuiva sau a dorinţelor cuiva: „Îmi doresc ca Isus să fie aşa. Îmi doresc ca El să facă aşa.” Atunci, putem chema acel Nume oricât vrem, dar ceea ce predicăm nu este El, ci predicăm un Isus dulce, care face întotdeauna numai bine, care nu ne mustră niciodată, care îi salvează întotdeauna pe toţi, care vrea să-i ducă pe toţi în cer şi care a venit pentru toţi. Dar aceasta nu este ceea ce a spus El, fiindcă în Matei 10.34 scrie:

Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.”

Aşadar, nu este biblic să predici că Isus a venit să aducă pace lumii. Acesta nu este Isus al Bibliei, ci este un Isus al dorinţelor cuiva. Ei nu-L vor pe Domnul slavei, ci pe bunicul Isus. Dacă predicăm un Isus care îi iubeşte pe toţi şi care a venit să-i salveze pe toţi, nu predicăm ceea ce a spus El, pentru că Isus a zis: „Eu nu am venit să mântuiesc lumea, ci am venit să-i mântuiesc pe copiii Mei care sunt în lume.”

De aceea, Isus denominaţional nu este Isus al nostru, ci este un alt Isus. Amin!

Să mergem în Fapte 3.1-6:

Petru şi Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii: era ceasul al nouălea.

Acolo era un om olog din naştere, care era dus şi pus în toate zilele la poarta Templului numită „Frumoasă”, ca să ceară de milă de la cei ce intrau în Templu.

Omul acesta, când a văzut pe Petru şi pe Ioan că voiau să intre în Templu, le-a cerut milostenie.

Petru, ca şi Ioan, s-a uitat ţintă la el şi a zis: „Uită-te la noi!”

Şi el se uita la ei cu luare aminte şi aştepta să capete ceva de la ei.

Atunci Petru i-a zis: „Argint şi aur n-am; dar ce am, îţi dau: în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!”

După cum vedem aici, Petru şi Ioan aveau ceva. Ce aveau ei? Ei aveau ceva ce fiii lui Sceva nu aveau. Fiii lui Sceva aveau pronunţia corectă a Numelui lui Isus, cunoşteau propovăduirea lui Pavel, ştiau că acel Nume putea scoate dracii afară, dar nu aveau ceea ce avea Petru. Petru putea să dea ceea ce avea. Ce avea el? El avea Numele Lui, pentru că avea Duhul Sfânt care trăia în interiorul lui. Amin. Petru avea Persoana, iar dacă avea Persoana, avea Numele: „…dar ce am, îţi dau: în Numele lui Isus Hristos.”

De ce noi luăm Numele Său cu atât de multă credinţă? Pentru că cei născuţi din nou ştiu ce au. Ei nu au o pronunţie, o rostire a Numelui, ci au Persoana Numelui, au locul în care locuieşte El, în care locuieşte Numele Lui. Aleluia!

Ce popor privilegiat! Cât este de minunat să ştim unde stăm, să ştim ce fel de popor suntem! Noi nu mai ghicim, fiindcă zilele ghicitului şi ale speranţei s-au dus de multă vreme, sunt departe. Vedeţi? Noi ştim că stăm pe un Cuvânt sigur şi pe o Temelie sigură.

În Apocalipsa 3.7-8 scrie:

Îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i:
„Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide, şi nimeni nu va închide, Cel ce închide, şi nimeni nu va deschide:

„Ştiu faptele tale: iată, ţi-am pus înainte o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu şi n-ai tăgăduit Numele Meu.”

Noi ştim că atunci când s-a ajuns la epoca Bisericii Filadelfia, exista o lepădare totală şi o folosire greşită a Numelui lui Isus Hristos. El nu i-a spus acestei biserici: „Tu nu ai negat că Numele Meu este Isus”, pentru că toată lumea ştie că Numele Său este Isus. Astfel, dacă întrebăm pe cineva: „Cine este Fiul lui Dumnezeu?”, el va răspunde: „Isus Hristos.”

Dar în epoca Bisericii Filadelfia, exista o rămăşiţă care n-a tăgăduit Numele Său, o rămăşiţă care a păzit Numele Său. Aleluia! „…ai păzit Cuvântul Meu şi n-ai tăgăduit Numele Meu.”

Aşadar, ce ne spune El despre păzirea Cuvântului Său? Ce s-ar fi întâmplat dacă ei ar fi tăgăduit Cuvântul Său? Ar fi tăgăduit Numele Său. Aleluia! Dumnezeu este minunat!

Dacă ne întoarcem la Templu, la clipa când a fost vestită zidirea lui, vedem că Domnul vorbea despre Solomon care era un tip al lui Hristos, şi a spus: „El va zidi o casă Numelui Meu.”

Pentru ce anume? Pentru Numele Său. Unde era Numele Său? El era în Petru când a mers la poarta numită „Frumoasă”. Înţelegeţi? Numele Său era în Petru deoarece Petru a spus: „ce am”, iar el nu avea aur şi nici argint, ci a spus: „ce am, îţi dau: în Numele lui Isus Hristos.” Aleluia! Isus Hristos a zidit o Casă, un Cort, un Templu pentru Numele Său, iar Numele Său era în Petru şi în Ioan. Aleluia!

În predica „Evenimente actuale clarificate prin profeţie,”, fratele Branham spune:

Uşa. El a spus: „Voi face un loc… Nu-mi veţi aduce închinare la fiecare uşă pe care Eu am să v-o dau, ci există o singură Uşă, iar în acea Uşă, Eu Îmi voi pune Numele.” Locul în care Îşi va pune Domnul Numele, este locul în care va primi Jertfa voastră. Noi am făcut tot felul de uşi, dar Dumnezeu a făcut o singură Uşă. Dumnezeu a făcut o Uşă, iar acea Uşă a fost… În Ioan 10, Isus a spus: „Eu sunt acea Uşă.” Dumnezeu Şi-a pus Numele Său în Isus.”

Tot ceea ce era Dumnezeu, El a turnat în Hristos. El nu a spus: „Adonai”, „IaHVeH”, „Elohim”, fiindcă nu aceasta este ceea ce a pus în El. El nu a pus Numele pe care nu-L pronunţă evreii, nu aceasta este ceea ce a pus El acolo, nu a pus pronunţia literală a Numelui Său, ci a pus Persoana Sa, iar când El a venit în interiorul Lui, Şi-a pus Numele în Isus. Aleluia!

Credeţi aceasta? El era Fiul lui Dumnezeu. Fiecare fiu vine în numele tatălui său, iar El a spus: „Eu am venit în Numele Tatălui Meu şi nu Mă primiţi.” Eu vin în numele tatălui meu, voi veniţi în numele tatălui vostru. Isus a venit în Numele Tatălui Său, ceea ce înseamnă că Numele Tatălui Său este Isus. Aşa este, pentru că El a venit în Numele Tatălui Său.”

Neemia făcea parte din rămăşiţa evreilor din Babilon care s-au întors pentru a rezidi Templul şi zidul. El este cel care I-a adus aminte Domnului de făgăduinţele Sale şi a zis:

Adu-Ţi aminte de cuvintele acestea pe care le-ai dat robului Tău Moise să le spună: „Când veţi păcătui, vă voi risipi printre popoare;

dar, dacă vă veţi întoarce la Mine şi dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini, atunci, chiar dacă veţi fi izgoniţi la marginea cea mai depărtată a cerului, de acolo vă voi aduna şi vă voi aduce iarăşi în locul pe care l-am ales ca să locuiască Numele Meu acolo.” (Neemia 1.8-9).

Fratele Branham a spus că Numele lui Dumnezeu este Isus Hristos. Acesta este Locul pe care L-a ales El ca să-Şi pună Numele acolo, iar Neemia Îi amintea lui Dumnezeu despre o făgăduinţă pe care i-a făcut-o lui Moise şi în care a spus: „…dar, dacă vă veţi întoarce la Mine şi dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini, atunci, chiar dacă veţi fi izgoniţi la marginea cea mai depărtată a cerului, de acolo vă voi aduna şi vă voi aduce iarăşi în locul pe care l-am ales ca să locuiască Numele Meu acolo.”

Acest cuvânt „a locui” este acelaşi cuvânt despre care am vorbit la început şi anume: „shakan” care înseamnă „a locui, a cortui, a se instala.” Aleluia! Cuvântul „Nume” este acelaşi, adică: „reputaţie, renume, slavă, onoare.”

Aşadar, noi ştim că Dumnezeu l-a trimis pe Zorobabel, iar însărcinarea lui a fost să aşeze temelia şi să termine Templul, pentru că lui i s-a spus că va aduce piatra de încheiere în mijlocul strigătelor de „îndurare, îndurare.”

Zorobabel este un tip, o umbră a mesagerului celei de-a şaptea epoci a Biserici, a slujbei din Maleahi 4, pentru că el este cel care i-a îndreptat pe evrei spre temelie, iar slujba din Maleahi 4 avea scopul să ne ducă înapoi la credinţa părinţilor de la Rusalii, înapoi la Temelie.

Zorobabel i-a dus înapoi la temelie, dar slujba sa nu a fost numai să aşeze temelia, ci este scris că tot el avea să aşeze şi piatra de încheiere. Amin! Adică pe Domnul însuşi.

Așadar, slujba din Maleahi 4 face parte din slujba din Apocalipsa 10.7, adică nu ne duce numai la temelia părinţilor apostoli, ci zideşte totul pentru venirea Pietrei de încheiere.

Ce a făcut Maleahi 4 şi Apocalipsa 10.7? Ne-a dus înapoi, la Locul în care Şi-a pus El Numele Său. Aleluia! Acesta este motivul pentru care fratele Branham a spus multe lucruri pe care nu le-am înţeles. Astfel, am citit Cuvântul timp de şaptesprezece ani, dar am mers mai departe şi am trecut peste multe lucruri pe care nu le-am înţeles. Dar acum, am ajuns într-un loc în care au început să lumineze multe fante de Lumină. Ele încep să lumineze tot mai mult paginile pe care le citim, aşa că putem spune: „Ştiu ce înseamnă aceasta! Ştiu ce înseamnă aceea!” De aceea, a spus fratele Branham că Duhul Sfânt a fost legat timp de două mii de ani prin râuri denominaţionale, dar va fi eliberat în timpul de seară, prin Mesajul timpului de seară şi adus înapoi la popor. Ce ne-a fost adus înapoi? Numele Său. Aleluia!

Fratele Branham a spus următoarele în predica „Cuvântul vorbit este Sămânţa originală”:

Este germenele care vine din Sămânţă. El este Cuvântul lui Dumnezeu manifestat în mod desăvârşit. Eu cred că Biblia este Cuvântul, Adevărul întreg, iar Isus este Cuvântul manifestat, făcut trup. El şi cuvântul Său sunt Unul şi Acelaşi.”

Aşadar, Isus a fost Cuvântul făcut trup. De aceea, când Îl privim pe Omul de la Calvar, putem spune că Acela a fost Isus, Cuvântul făcut trup. În Biblie este o profeţie în care se spune că oasele Sale aveau să fie zdrobite, mâinile şi picioarele străpunse şi călcâiul zdrobit. Noi am avut toate aceste profeţii, iar când Isus a fost pus pe cruce, când Şi-a purtat crucea pe drumul spre Golgota, El era Cuvântul făcut trup. Vedeţi? Isus este Cuvântul făcut trup.

În ziua aceea, ei puteau să se uite şi să întrebe: „Unde este Isus?”, iar cineva putea spune: „El este acolo!” De ce? Pentru că Scripturile S-au făcut trup, pentru că El era Cuvântul viu, şi oriunde este Cuvântul viu, Acela este Isus. Aţi înţeles aceasta?

Astfel, dacă astăzi punem aceeaşi întrebare: „Unde este Isus?”, nu putem îndrepta degetul spre Ierusalim, nu-L putem arăta în urmă cu două mii de ani, pentru că undeva trebuie să avem un Cuvânt viu, iar dacă vrem să ştim unde este Numele Său, trebuie să aflăm unde este El, pentru că unde este El este şi Numele Său. Aleluia! Slavă Domnului!

Fratele Branham a spus următoarele în predica „Singurul Loc ales de Dumnezeu pentru închinare”, din anul 1965:

Observaţi, Enoh era reflectarea desăvârşită a lui Dumnezeu, ca simbol, iar când a încheiat totul cu el, Dumnezeu l-a luat sus. Mecanica pe care o reflectase el, a devenit dinamică cu Duhul şi a fost luat sus.

La fel a fost în zilele lui Elisei. Elisei avea acea reflectare chiar până în oasele sale… reflectarea lui Dumnezeu în trupul său, făcând trup Cuvântul lui Dumnezeu. Ei au pus un om mort pe oasele lui şi el a venit din nou la viaţă. Cât timp suntem Mireasa lui Hristos, noi suntem carne şi oase din El. Credeţi aceasta? În ordine. El a murit pentru noi, iar noi am murit pentru noi înşine şi suntem îngropaţi în Numele Său, ca „să nu mai fim din lume, ci în El”, în Isus Hristos după care este numită atât familia din cer, cât şi familia de pe pământ. Aceasta scrie în Efeseni 1.21. Pentru că atât cerul… familia din cer… Care este numele familiei din cer? Isus. Cum este numită familia de pe pământ? Aceasta este Casa lui Dumnezeu unde se află Sângele.”

Acolo unde este Numele Său, se află Casa Sa, şi acolo se află şi sângele Său, pentru că Viaţa se află în Sânge şi nu este partea chimică a sângelui, pentru că aceasta a căzut pe pământ, în Iudeea, şi s-a întors în pământ de unde a venit, dar este vorba de Viaţa care a ieşit din acel Sânge. Amin! El nu vorbea despre proprietăţile chimice ale sângelui fizic, pentru că noi nu îl avem şi nimeni nu-l are. Acela s-a scurs pe haina Sa şi a căzut pe pământ, iar noi nu-l putem găsi, dar dacă avem nevoie să aplicăm Sângele pentru iertarea păcatelor noastre, ar trebui să aflăm unde este Viaţa care era în acel Sânge, pentru că noi nu putem avea sângele fizic, dar putem avea Viaţa care era în El. Acea Viaţă este El şi poartă Numele Său. Aleluia!

Fratele Branham a mai spus:

Noi nu căutăm cicatricele făcute de cuiele bătute, ci căutăm Cuvântul făcut trup!”

Îl puteţi vedea pe Isus? Cum Îl puteţi vedea? Noi Îl putem vedea atunci când vedem Cuvântul făcut trup în zilele noastre. Noi putem vedea Cuvântul trăind, respirând, manifestându-Se, schimbând viaţa oamenilor, aducând o Mireasă în vârful Templului Său, şi astfel putem spune: „Acela este Isus Hristos.”

Să ne întoarcem la predica „Singurul Loc ales de Dumnezeu pentru închinare”:

Aşadar, aceea este Casa lui Dumnezeu unde Se află Sângele. Nu este aşa? Aceea este Uşa, Aceea este Poarta, Acela este Locul în care Şi-a pus El Numele, iar Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi. Este Cuvântul care Se reflectă şi străluceşte în epoca în care trăim.”

Ce este aceasta? Aceasta este Uşa, este Isus Hristos, este Locul în care trebuie să intrăm. Unde? Acolo unde Cuvântul Se reflectă şi străluceşte în epoca noastră. Nu unde a fost într-o epocă trecută, ci acolo unde este acum. Acela este Locul, aceea este Uşa prin care trebuie să intrăm.

„…într-un Loc pe care Îl aleg Eu ca să-Mi pun Numele.” În Biblie nu există nici un alt Loc în care Dumnezeu Şi-a pus vreodată Numele, afară de Isus Hristos. El este Fiul lui Dumnezeu care a luat Numele lui Dumnezeu şi Numele de Om al lui Dumnezeu. „Căci nu este nici un alt nume dat sub ceruri în care să putem fi mântuiţi.” Pe mine nu mă interesează ce sunteţi: metodist, baptist, prezbiterian sau orice altceva, voi sunteţi salvaţi numai prin Numele lui Isus Hristos în care se va pleca orice genunchi şi fiecare limbă va mărturisi că El este Domnul. Iată cum intraţi înăuntru!”

Acum ascultaţi cu atenţie:

Iar dacă aţi fost botezaţi corect în apă, iar apoi negaţi Cuvântul, sunteţi nişte nelegitimi; naşterea voastră nu a fost corectă.”

Există posibilitatea să fii botezat corect pentru că cineva poate vedea Numele în care trebuie să facă botezul, dar dacă vă botezaţi în Numele lui Isus Hristos,iar apoi negaţi Cuvântul, naşterea voastră nu este corectă şi sunteţi un copil nelegitim, adică aţi luat acest Nume în apa botezului, dar nu aţi ştiut Cui Îi aparţine.

Aşadar, faptul că cineva este botezat în Numele Său nu reprezintă o siguranţă pentru că noi trebuie să fim botezaţi în Hristos. Amin!

Apa botezului ne botează în părtăşia credincioşilor, dar naşterea din nou este botezul Duhului Sfânt care ne botează în El. „Eu în voi şi voi în Mine.”

Dacă aţi fost botezaţi corect în apă,iar apoi negaţi Cuvântul, sunteţi nelegitimi; naşterea voastră nu a fost corectă deoarece pretindeţi că-L credeţi, dar apoi Îl tăgăduiţi.”

Există oameni sinceri care pretind că-L iubesc pe Domnul, dar ceea ce iubesc ei cu adevărat este o idee despre Dumnezeu, ideea că există un Salvator care mă iubeşte şi-mi iartă păcatele, astfel încât nu mai trebuie să merg în iad. Aceasta este o idee minunată şi mulţi oameni o primesc cu bucurie, apoi vin şi plâng la un altar, spunând că-L iubesc pe Dumnezeu şi că vor să-I predea viaţa lor, dar apoi citesc în Biblie că femeia nu trebuie să-şi taie părul şi spun: „Aceasta nu este în ordine!” Prin aceasta, ei arată că au plâns în van pentru că nu-l iubesc pe Domnul Isus Hristos, ci au iubit doar ideea că Cineva îi va scăpa de păcatele lor. Ei iubesc ideea că Cineva îi va vindeca, că Cineva va fi acolo în timp de necaz, dar când El spune: „Trebuie să muriţi în fiecare zi faţă de voi înşivă”, vor zice: „Aceasta nu este în ordine, nu este pentru mine.”

Atunci, acele lacrimi au fost numai pentru voi, au fost numai pentru o concepţie pe care aţi avut-o deoarece, dacă aţi plâns, dar apoi aţi mers afară şi aţi purtat pantaloni, v-aţi tăiat părul sau aţi ascultat muzică lumească, nu I-aţi adus închinare şi slavă Domnului Isus Hristos, ci unei concepţii conform căreia Cineva Se va îngriji de voi şi vă va ajuta.

Va veni o zi în care mi se va interzice să mai spun aşa ceva, dar voi continua s-o spun cu voce tare până în ziua în care voi fi oprit, pentru că acesta este Adevărul! Oamenii sunt ţinuţi în robie prin emoţii şi nu ştiu că se închină de fapt diavolului, printr-o închinare falsă, printr-o doctrină falsă şi prin crezuri false. Ei sunt legaţi de acele lucruri şi nu ştiu.

Aş vrea să privim la rugăciunea fratelui Branham din predica „Al treilea Exod”. Ascultaţi cum îşi încheie rugăciunea:

…ca Tu să ne vorbeşti prin Cuvântul Tău, pentru că Cuvântul Tău este Adevărul. Cerem aceasta în Numele Cuvântului, Isus Hristos. Amin.”

El repetă aceasta în predica intitulată „Care este atracţia de pe munte?”:

„În Numele lui Isus Hristos, îngăduie ca fiecare pacient peste care sunt puse aceste (batiste), spre slava şi gloria Cuvântului lui Dumnezeu. În Numele Cuvântului lui Dumnezeu, Isus Hristos din Nazaret. Amin.”

Mai avem vreo îndoială cu privire la Cine este Numele, Cine este Cuvântul sau Care este Numele Cuvântului? Slavă Domnului! Noi nu putem să-L separăm pe Dumnezeu de natura Sa sau de motivele Sale. Dacă pentru Dumnezeu este o urâciune ca un bărbat să îmbrace haine femeieşti şi ca o femeie să îmbrace haine bărbăteşti, atunci aceasta va fi întotdeauna o urâciune înaintea Lui. Noi trebuie să cunoaştem natura Sa, iar aceasta nu se va schimba niciodată, pentru că este scris: „Eu sunt Domnul şi Eu nu Mă schimb. Cerul şi pământul vor trece, dar Cuvântul Meu nu va trece.”

Câţi din noi dorim să fim ancoraţi în aceasta? Da, noi dorim să fim ancoraţi în Cuvântul lui Dumnezeu, Isus Hristos, Cuvântul făcut trup. Ancoraţi-vă adânc aici pentru că această Piatră nu va fi clătinată niciodată.

Simion L-a ridicat pe Isus în braţele sale, când El a fost adus în Templu, ca bebeluş. Atunci, el a spus că mai întâi, Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste neamuri ca să aleagă un popor din mijlocul lor. Ce a luat El din mijlocul neamurilor? Un popor pentru Numele Său. Noi nu avem Numele Isus pe fruntea noastră, ci El a căutat un Templu pentru Numele Său. Noi nu avem scris pe piept Numele Isus, ca să poată fi văzut de cineva, dar El caută un popor pentru Numele Său şi Îşi va lua din mijlocul neamurilor un popor pentru Numele Său.

Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele prorocilor, după cum este scris:

„După aceea Mă voi întoarce şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărâmăturile şi-l voi înălţa din nou:

pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate Neamurile peste care este chemat Numele Meu,

zice Domnul, care face aceste lucruri şi căruia Îi sunt cunoscute din veşnicie.” (Fapte 15.15-18).

Fratele Branham spune în „Căsătoria Mielului” din 1962:

Dar, vedeţi voi, prima dată sunt luate hotărârile. Urmează angajamentul şi apoi, făgăduinţa.

Iar apoi, nunta, atunci fiind şi clipa în care Mireasa ia Numele Mirelui. Atunci, ea nu mai are numele ei, ci ia Numele Mirelui Său.

Apoi, când Biserica are ceremonia, ei îşi fac promisiunile, iar după aceea ea ia Numele Mirelui. Atunci, ea nu mai este o biserică a lumii, ci este Biserica Domnului Isus Hristos.”

Noi suntem căsătoriţi cu El prin naşterea din nou, iar fratele Branham a spus: „Ea nu mai are numele ei”, ea nu mai are reputaţia ei, slava ei, numele ei, caracterul ei, ci are Numele Lui, onoarea Lui, renumele Lui, slava Lui. Acesta este Numele nostru.

Suntem noi poporul pentru Numele Său? Dacă suntem îngropaţi în Numele Său şi născuţi din nou în Numele Său, înseamnă că avem slava Sa, onoarea Sa, renumele Său.

De aceea a putut să scoată Pavel draci în Numele lui Isus Hristos. El avea un renume rău. Amin. Pavel nu avea un nume bun printre creştini, dar el nu a venit la ei în numele său, ci a primit botezul Duhului Sfânt şi a venit în Numele lui Isus, iar când a venit în Numele lui Isus, nu a venit cu slava sa, cu renumele său sau cu caracteristicile sale. Când el vorbea despre acel Nume, aceasta nu avea nimic a face cu caracteristicile lui Pavel sau cu renumele lui, fiindcă el vestea renumele Dumnezeului celui Viu, Îl aducea pe Dumnezeu în faţă ca El să-Şi ţină Cuvântul, deoarece Cuvântul Său nu poate cădea. Slava şi onoarea lui Dumnezeu nu va cădea niciodată, iar când vom cere ceva în Numele Lui, El o va face. De ce? Pentru că El Îşi onorează propriul Său Nume, propriul Său Cuvânt, iar când venim în Numele Său care este manifestarea Cuvântului, când venim în Numele Cuvântului Său viu, în Numele Cuvântului descoperit pentru această zi, El este dator faţă de Cuvântul Său, ca să-Şi ţină onoarea. Aleluia!

Nu este numele nostru pentru că noi l-am pierdut şi am luat Numele Său. Astfel, eu nu pot face nimic în numele meu, dar în Hristos pot totul. Şi orice are nevoie să facă prin mine, este pentru slava Lui, pentru Numele Lui; totul este pentru renumele Lui. Eu nu mă încred în meritele mele, în reputaţia mea şi nu mai privesc înapoi, ci privesc numai la El, la renumele Său, la faima Sa, de aceea dacă chemăm Numele Lui şi ne rugăm cu credinţă pentru oameni, demonii trebuie să plece; trupul trebuie să devină supus Cuvântului pentru că El Îşi ţine renumele. Aleluia! Noi aducem în scenă renumele Lui, nu renumele nostru! Renumele Lui.

Fratele Branham a spus următoarele în predica „Locul ales de Dumnezeu pentru închinare”, din anul 1965:

Amintiţi-vă! În Hristos, noi suntem carne din carnea Lui, os din oasele Lui. Când Dumnezeu L-a zdrobit pe Hristos la Calvar, El a fost zdrobit pentru mine şi pentru voi. Noi suntem carne din carnea Lui, os din oasele Lui, trup din trupul Lui, Nume din Numele Lui, Mireasa Lui. Vedeţi, noi suntem în El, noi suntem carnea şi oasele Sale.”

Solomon a zidit un Templu, dar el I-a spus lui Dumnezeu: „Cerul este scaunul Tău de domnie, iar pământul este aşternutul picioarelor Tale. Cum voi construi eu o casă pentru Tine? Cerurile nu Te pot cuprinde, cum voi putea să construiesc acest punct micuţ pe hartă, în interiorul căruia doreşti Tu să vii?”

Dumnezeu este atât de mare încât nu poate fi cuprins într-o clădire făcută de mâini omeneşti, dar cu toate acestea, El a putut veni în întregime în Isus Hristos. Este un paradox!

Solomon se lupta cu această întrebare: „Cum este posibil?”, dar cu toate acestea, Dumnezeu a spus că El Îşi va pune Numele acolo, fiindcă acela era locul de închinare. Astfel, indiferent câte milioane de oameni trăiau în zilele acelea în lume, exista un singur loc în care Dumnezeu primea închinare. Exista un singur loc în care putea fi găsit Cortul Său, un singur loc în care locuia El, acela fiind locul ales de El (alegere) pentru a-Şi pune Numele Său. El a ales un Loc în care Şi-a pus Numele, un Loc în care a locuit El însuşi. Acela era Locul.

Astfel, în cartea lui Iona vedem că orice evreu care se afla în necaz, indiferent unde era în lume, privea spre Est adică spre locul unde se afla Templu, fiindcă ştia că acela era locul în care era pus Numele Său şi Dumnezeu îi asculta din ceruri rugăciunea şi îl izbăvea. Aleluia!

Aşadar, oriunde ne-am afla astăzi în lume, oricât suntem de departe de biserică sau de familie, tot ce trebuie să facem când ne aflăm în necaz este să privim la Cuvântul Său. Ce spune Cuvântul Său şi unde este Cuvântul Său? Noi putem privi cât vrem în jur, dar El a spus că Cuvântul Său este în Mireasa Sa, pentru că acesta este Locul Numelui Său. Dumnezeu va locui acolo unde Şi-a pus Numele, şi El Şi-a pus Numele în Mireasa Sa, pentru că Ea este Nume din Numele Său.

Totuşi, noi umblăm prin mijlocul necredincioşilor şi nici nu ştim ce posedăm. De ce spun aceasta? Pentru că atunci când Dumnezeu locuia în Isus Hristos şi umbla printre oameni, El îi vindeca pe cei bolnavi dacă credeau ceea ce spunea El. Erau toţi copiii lui Dumnezeu? Nu. Erau sămânţa aleasă? Nu toţi dintre ei.

Biblia spune că odată a mers într-o cetate şi i-a vindecat pe toţi cei aduşi la El. Erau toţi sămânţa aleasă a lui Dumnezeu? Nu cred. În camera de sus din Ierusalim au fost numai o sută douăzeci, numai o rămăşiţă, iar Biblia spune că El a vindecat mulţimi. Amin! De aceea nu trebuie să vă temeţi când cineva vă cheamă să vă rugaţi pentru el sau pentru ea.

Vestiţi-le Cuvântul şi spuneţi-le să aibă credinţă. De ce? Pentru că ei privesc la locul în care locuieşte El, iar voi puteţi să le spuneţi: „Dacă credeţi ceea ce vă vestesc, puteţi fi vindecaţi.” Amin! Nu vă temeţi să vă rugaţi pentru cineva dacă vine şi are respect pentru Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece noi nu ştim unde-i va conduce Dumnezeu. Aceasta nu depinde de noi.

Fratele Branham a spus în Mesaj:

Când Mireasa va şti ceea ce este Ea, va face lucrările mai mari şi va fi o armată de neînvins. Nimic nu va sta înaintea Ei.” Aleluia! Dumnezeu este bun.

În 1Corinteni 3.16 scrie: „Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?”

Cine suntem noi dacă nu putem lua şi crede aceasta? Aceasta nu este nimic altceva decât Temelia părinţilor noştri, la care ne-am întors prin slujba din Maleahi 4, Temelia părinţilor apostoli, fiindcă aşa cum am citit mai sus, noi suntem Templul lui Dumnezeu.

În 2Corinteni 6.16 scrie: „Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu.”

Dacă umblăm în Isus Hristos, Dumnezeu este noi. Slăvit să fie Domnul!

Nu ni se spune în Evrei 11 că ei umblau îmbrăcaţi în piei de animale, trăiau în peşteri, iar lumea nu era demnă de ei? Noi umblăm prin lumea aceasta ca nişte oameni simpli, obişnuiţi şi avem slujbe obişnuite, dar lumea aceasta nu este demnă de sămânţa aleasă a lui Dumnezeu. Aceasta este bucata de pământ care a fost aleasă de Dumnezeu înainte de întemeierea lumii, ca să vină jos şi să locuiască în ea. Vedeţi? El va locui în acea bucată de pământ şi va umbla în ea.

Astfel, noi trebuie să încetăm să mai privim la bucata de pământ şi să începem să vedem Cine umblă înăuntrul ei. Să încetăm să mai trăim o viaţă de învinşi și să începem să luăm fiecare oportunitate şi s-o folosim pentru slava lui Dumnezeu. Fiecare boală, fiecare încercare este o ocazie de a arăta că Dumnezeu care este în mine poate birui toate acestea. Nu este această bucată de pământ, ci Dumnezeirea Sa care locuieşte în interiorul meu. Aleluia!

Noi nu suntem învăţaţi de înţelepciunea noastră să facem ceva; ceea ce mă face special este El în mine, nu eu. Amin! Ceea ce este deosebit în legătură cu mine este alegerea lui Dumnezeu; prin alegerea Sa mai dinainte, El a pus Ceva în interiorul acestei bucăţi de pământ şi ceea ce a rânduit mai dinainte a chemat. Pentru această bucată de pământ a venit jos şi a adus-o la Viaţă prin botezul Duhului Sfânt, prin aducerea Cuvântului Său. Amin! Astfel, acum există un Cort, un loc pentru Numele Său.

De ce putem umbla cu atâta încredere în această lume? Nu din cauza puterii noastre sau a minţii noastre, ci din pricina Numelui Său, pentru că El a ales să-Şi pună Numele acolo. Ce a pus El acolo? Caracterul Său, renumele Său, faima Sa, slava Sa. Dumnezeu nu ne ţine pentru că suntem deosebiţi, ci ne ţine din pricina Cuvântului Său. Amin! El nu face minuni în viaţa noastră pentru că suntem drăguţi, ci din pricina onoarei Sale, a slavei Sale, a Cuvântului Său. Amin! Noi putem umbla cu credinţă pentru că nu este vorba numai despre o bucată de pământ care va păli într-o zi, ci pentru că în interiorul acelei bucăţi de pământ există Ceva care nu va păli niciodată, Ceva care va trăi dincolo de lumea aceasta. Noi putem umbla cu îndrăzneală în această lume, pentru că suntem aşa cum este El. Mireasa trebuie să se ridice deasupra înţelegerii fireşti a acestei realităţi şi să privească în jur, dar nu cu ochi fireşti, ci cu ochi duhovniceşti.

Noi am ajuns la Piatra de încheiere, suntem în Hristos, am trecut de epocile denominaţionale şi suntem în epoca Miresei, iar Domnul îşi pregăteşte poporul pentru schimbarea trupului, schimbare care vine prin credinţa în Cuvântul Său., prin botezul Duhului Sfânt care a venit jos şi m-a pecetluit. Amin. Până când? Până în ziua răscumpărării noastre. Vedeţi? Nimeni nu poate rupe acea Pecete.

Aşadar, putem realiza de ce suntem noi aici? Noi suntem aici ca să aducem onoare Numelui Său, suntem aici ca să aducem slavă Numelui Său, iar într-o zi să manifestăm dumnezeirea care se află în interiorul acestui trup, ca ea să fie exprimată printr-un vas de pământ şi să arate că există un Dumnezeu Atotputernic a Cărui Nume este Isus Hristos şi că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Cum va şti lumea că acel Cuvânt este adevărat? Pentru că ei Îl vor vedea făcându-Se trup în tine şi în mine şi nu vor putea nega că este Adevărul.

Cum vor şti ei că felul, calea Sa plăcută pentru o femeie este să trăiască în supunere faţă de soţul ei? Pentru că voi veţi trăi aceasta.

Cum vor şti că un om trebuie să moară pentru el însuşi şi să se predea pe deplin lui Isus Hristos? Pentru că voi veţi trăi aceasta, iar Cuvântul viu este Judecătorul acestei lumi. Amin!

Fratele Branham a spus: „La Cine Se ruga Isus în grădina Ghetsimane?” Şi tot el a spus: „Voi la Cine vă rugaţi? Voi vă rugaţi la Cel ce este în voi. De ce? Deoarece ştiţi că prin Pecetea lui Dumnezeu, acesta este locul ales de El pentru a-Şi pune acolo Numele Său.”

El Şi-a pus Numele Său aici, Şi-a stabilit locul Său aici. De unde ştiu eu că nu voi pieri? Pentru că El Şi-a pus Numele aici. De unde ştiu eu că nu mi se va întâmpla nimic în afară de voia lui Dumnezeu? Pentru că El Şi-a pus Numele Său aici. Cum ştiu că voi depăşi fiecare val? datorită Cuvântului Său. Nu datorită mie, ci datorită Cuvântului Său.

Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu,

fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.

În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul.

Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.” (Efeseni 2.19-22).

Este acelaşi Cuvânt pe care L-a folosit Domnul atunci când i-a spus lui Moise ce va face El şi anume, că va zidi un locaş în care să locuiască, iar apostolul Pavel spune aici că „voi sunteţi zidiţi împreună”, un trup alcătuit din mai multe mădulare care să fie o Casă pentru El. De aceea, Isus Hristos a fost Cortul în trup şi a putut spune: „Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl.” Dar noi nu putem spune aceasta, ci zicem: „Cine ne vede pe noi, vede o parte din Dumnezeu, un atribut al Său în fiecare din noi; vede o parte din Dumnezeu care lucrează. Dacă ne vedeţi pe noi, vedeţi o parte din Dumnezeu.” Amin. Dacă ne vedeţi pe noi, vedeţi o parte din Isus Hristos, pentru că există mai multe mădulare, unii fiind urechi, alţii ochi, alţii degete, etc. Există mai multe mădulare care alcătuiesc împreună un singur trup: trupul lui Isus Hristos, de aceea fiecare din noi poate spune: „Cine m-a văzut pe mine, a văzut o parte din trupul lui Hristos. Te uiţi la o parte din Trupul Său.” Poate fi orice mădular, dar noi putem privi o parte din trupul fizic al lui Isus Hristos. Aleluia!

Fratele Branham spune următoarele în predica „Singurul loc ales de Dumnezeu pentru închinare”:

…Numele este în Cuvânt pentru că El este Cuvântul. Amin! Atunci ce este El? Cuvântul tălmăcit este manifestarea Numelui lui Dumnezeu.”

Acum înţelegem? Ce este Cuvântul tălmăcit? Fratele Branham a spus:

Ceea ce avem noi acum este Cuvântul tălmăcit desăvârşit cu legitimare divină.”

Ceea ce a adus Dumnezeu prin profet a fost tălmăcirea desăvârşită a Cuvântului, cu legitimare divină. Acesta este Mesajul orei.

Aşadar, descoperirea este Cuvântul tălmăcit. Aici există o statuie la care s-a lucrat foarte mult timp, dar acum a fost dezvăluită. Ce înseamnă aceasta? Că Cuvântul tălmăcit este dezvelirea Numelui lui Dumnezeu. Amin.

Timp de generaţii, oamenii au crezut că Numele lui Dumnezeu este Isus Hristos, dar ei s-au gândit că acesta este Numele Său pământesc, al Fiului, dar nu şi al Tatălui. Dar Cuvântul tălmăcit ne-a arătat faptul că Dumnezeu este Unul şi Numele Său este Unul, şi că Numele Său este Isus Hristos; ne-a arătat că Dumnezeu şi Cuvântul sunt Acelaşi, că Numele Său şi Cuvântul sunt Acelaşi şi că Numele Cuvântului este Isus Hristos, adică este Unul şi Acelaşi.

Şi ce ne-a mai arătat? Că Cuvântul tălmăcit este o manifestare, o descoperire a Numelui lui Dumnezeu, aşa că acum ştim ce este Numele lui Isus Hristos. Ştim că nu este numai Numele unui Bărbat care umbla pe pământ în urmă cu două mii de ani, în chipul Său pământesc, pentru că acum El nu mai este aici în chipul Său pământesc. Acum, chipul Său pământesc este într-o Mireasă alcătuită din mai multe mădulare. Chipul Său pământesc va fi în mine şi în voi, în Mireasa Sa din întreaga lume. Aceasta va fi chipul Său pământesc. Aceasta va fi manifestarea Cuvântului pentru că El a spus: „Voi avea o Mireasă fără pată şi fără zbârcitură.” Cuvântul spală Mireasa, îi spală petele şi îi îndepărtează zbârciturile. Şi ce va deveni Ea? Manifestarea desăvârşită a acestui Cuvânt, iar Cuvântul tălmăcit este manifestarea Numelui lui Dumnezeu, pentru că Numele Său va fi în Ea. Slăvit să fie Domnul!

Mireasa este Cuvântul tălmăcit, Cuvântul viu; Ea va fi Viaţa care va ţâşni afară în această epocă; Ea va fi Cuvântul făcut viu, Dumnezeu în trup de carne; Ea va fi Isus Hristos într-un trup alcătuit din mai multe mădulare; Ea va fi manifestarea Numelui Său. Adică manifestarea lui Isus Hristos, manifestarea renumelui Său, a caracterului Său, a onoarei Sale, a caracteristicilor Cuvântului. Slăvit să fie Domnul!

Nu-i de mirare. El a zis: „Nu carnea şi sângele ţi-a descoperit aceasta, ci Tatăl Meu care este în ceruri ţi-a descoperit Cine sunt Eu. Şi pe această Piatră, Îmi voi zidi Locul de închinare şi porţile locuinţei morţilor, nu o vor putea birui.” Amin!

O, Biserică vie a lui Dumnezeu, stai pe această Temelie fermă, pe Isus Hristos!

Voi puteţi cânta cântări, dar dacă nu sunteţi în Hristos Cuvântul, vă aflaţi pe nisipuri mişcătoare.”

Aleluia! Mulţi oameni rostesc Numele lui Isus Hristos, iar fratele Branham a spus că nu beţivul va fi dezamăgit în ziua aceea, ci oamenii care au mers la biserică, care au fost acolo în fiecare duminică şi au făcut ceea ce le-au spus preotul sau predicatorul. Aceia vor fi dezamăgiţi în ziua judecăţii, deoarece au crezut că au ascultat Cuvântul şi că   L-au găsit pe Hristos, dar ei nu L-au găsit pe Hristos deloc, ci au găsit un alt Isus. Amin!

Dacă nu este Isus Hristos al acestui Cuvânt, este altcineva, fiindcă Isus este Cuvântul deplin manifestat. Acesta este timpul în care trăim noi, timpul descoperirii întregului Cuvânt, a întregii taine a lui Dumnezeu, a tainei care zace sub Pecetea a şaptea. Aceasta este manifestarea Numelui Său. Amin!

Poporul Meu va cunoaşte Adevărul, iar Adevărul vă va face slobozi!”, liberi de denominaţiuni, liberi de întrebările: „Suntem salvaţi? Suntem pecetluiţi?”, liberi de toate lucrurile, pentru că noi avem Cuvântul şi Îl credem. Cuvântul spune aceasta şi eu Îl cred, cred că este Adevărul absolut, iar Adevărul ne va face slobozi, adică liberi.

Tot în predica „Locul ales de Dumnezeu pentru închinare”, din anul 1965, fratele Branham spune:

Să observăm ce a mai spus El: „Îmi voi pune Numele în Locul pe care L-am ales ca să Mă slăvesc.”

Oh, haideţi să căutăm în Scripturi Locul în care Şi-a pus El Numele! Noi avem în toată Biblia umbre şi tipuri, avem diferite locuri în care El Şi-a întâlnit poporul, dar niciunul dintre acelea nu este Locul în care El îl întâlneşte astăzi, pentru că ei doar preumbreau adevăratul Loc în care El îşi va întâlni poporul, Locul, Biserica pe care El o va întâlni înăuntru. Acolo este un Loc, este o Biserică, în care Dumnezeu a făgăduit că Îşi va întâlni poporul şi le va răspunde la rugăciuni, dacă vor veni în Locul acela şi I se vor închina.

Noi vedem că mulţi pretind că ei au Locul, că au Numele lui Dumnezeu şi au pus Numele Lui acolo. Dar există o mare diferenţă între Dumnezeu care Îşi pune Numele acolo şi cineva care Îi pune Numele acolo. Înţelegeţi? Noi trebuie să ne aducem aminte că Dumnezeu a spus că El Îl va pune acolo. „Eu Mi-am pus Numele; Eu Îmi voi pune Numele în locul acela! Acela este Locul ales de Mine. Eu L-am ales, iar oamenii ar trebui să-l slăvească.”

A alege este legat de alegere. Există un Loc pe care El L-a ales ca să-Şi pună Numele şi El este Singurul care poate să-L pună acolo! Toată mărturisirea şi strădania noastră nu vor putea pune Numele Său acolo, ci Dumnezeu, printr-un act divin, prin suveranitatea Sa, poate să-Şi pună Numele acolo. Numai Dumnezeu poate umple cu Duhul Sfânt; numai Dumnezeu poate să-Şi aducă prezenţa, iar prezenţa Sa înseamnă că Numele Său locuieşte acolo. Amin!

Prezenţa Sa este acolo unde este Numele Său. Aleluia! Dar numai Dumnezeu poate să-Şi pună Numele acolo, iar acela este Locul de închinare, este Locul Numelui Său.”

În aceeaşi predică, fratele Branham mai spune:

Noi ştim că în Babilon a fost realizată o unitate forţată a grupurilor de oameni, dar Dumnezeu nu poate să-Şi pună Numele în aşa ceva. El nu a făcut-o niciodată şi nu o va face nici acum, cu toate că ei au încercat să-I pună Numele acolo.”

În Apocalipsa 17.3 scrie:

„Şi m-a dus în Duhul, într-o pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne.”

Fratele Branham a vorbit despre aceasta în predica „Nume hulitoare”, şi a spus că aceste nume hulitoare sunt bisericile ca: „Biserica lui Hristos”, „Biserica lui Hristos a sfinţilor ploii târzii”, etc. El a numit toate aceste nume, „nume hulitoare”, nume care iau Numele lui Dumnezeu, deşi El nu Şi-a pus Numele Său acolo, iar dacă cineva ia un Nume pe care nu i l-a dat Dumnezeu, acela este un nume hulitor. Acesta este un lucru foarte grav.

Dar cum au ajuns ei în situaţia aceasta? Prin faptul că afirmă că sunt biserica lui Isus Hristos, dar Îl tăgăduiesc pe El. Ei privesc la Cuvântul Său şi spun: „Acest lucru nu este adevărat!”

Dacă Petru a spus: „Trebuie să vă botezaţi în Numele lui Isus Hristos!”, ei zic: „Nu este aşa!” Dacă Cuvântul le spune femeilor: „Trebuie să vă lăsaţi părul lung!” ei spun: „Nu este adevărat!”

Prin faptul că tăgăduiesc Numele lui Dumnezeu, pe Isus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, ei au devenit nume hulitoare. Ei au luat Numele Lui deşi nu au avut nici un drept la El, pentru că numai El Îşi poate pune Numele Său acolo. De fiecare dată când prezenţa Sa a coborât jos, Ea a venit peste Chivotul Legământului. Ce se afla în Chivot? Cuvântul. În Chivotul aflat în Cortul din pustie, erau trei lucruri:

  • – toiagul lui Aaron;
  • – vasul de aur cu mană;
  • – Tablele de piatră – Cuvântul care i-a fost dat lui Moise.

Dar după aceea, vedem că Dumnezeu l-a însărcinat pe Solomon să construiască Templul, deoarece Cortul Îl simboliza pe Isus Hristos, iar Isus Hristos a venit pentru a împlini slujba de Mare Preot – Toiagul. Dar El nu a venit după rânduiala lui Aaron, ci după rânduiala lui Melhisedec. Apoi, Isus S-a ridicat şi a spus: „Eu sunt Pâinea Vieţii care S-a coborât din cer.” El era Mana.

Aşadar, când ajungem la împăraţi, în cartea Cronicilor şi în cartea Împăraţilor, vedem că atunci când a fost adus Chivotul şi aşezat la locul Său în Templu, în El nu erau decât cele două Table ale Legii, deoarece Biserica va sta pe Cuvânt şi numai pe Cuvânt.

El este Marele nostru Preot, Mana noastră, Pâinea noastră care S-a coborât din ceruri, dar în acest Templu se află Cuvântul şi numai Cuvântul, care nu este amestecat cu nimic altceva şi nu priveşte în spate, în stânga sau în dreapta, iar slava Shekinah va veni numai la El. Slava Sa va coborî numai pe Cuvântul Său. Dumnezeu nu va pune Numele Său aici sau dincolo, ci odată ce a dat Cuvântul Său, El a venit jos şi S-a încoronat peste acest Cuvânt.

Şi ce este sufletul nostru dacă a fost ales de Dumnezeu înainte de întemeierea lumii? O parte din Cuvânt.

Atunci, unde va veni slava Shekinah a lui Dumnezeu sau botezul Duhului Sfânt? Ea nu Se va aşeza pretutindeni, ci numai şi numai peste Cuvânt. Amin! De aceea, atunci când vom primi Duhul Sfânt, noi vom şti că suntem parte din acel Cuvânt. Amin! Cuvântul Său locuieşte în mine, eu în El şi El în mine, ceea ce înseamnă că locul Numelui Său este acolo unde este Cuvântul.

Fratele Branham a spus în predica „Locul ales de Dumnezeu pentru închinare”:

În lume există oameni buni şi biserici bune, dar există numai o doamnă Isus Hristos, iar El vine numai după Ea. În Ea şi numai în Ea Se află Numele Său, acolo se află slava Sa.”

Împotriva cui se va ridica întreaga lume şi pe cine va urî? Descoperirea Adevărului în Ea şi numai în Ea.

Poate cineva va spune: „Haide să colaborăm, pentru că nici nu ai idee câte suflete putem aduce la Domnul!”, dar El a spus: „Oile Mele ascultă glasul Meu şi nu merg după un străin.” Noi nu putem face compromis şi nu vom urma pe nimeni altcineva, decât pe El.

Fratele Branham a spus: „Voi nu puteţi să-i bateţi pe cei aleşi cu un toiag!” Voi nu puteţi să-i îndepărtaţi pe cei aleşi de Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu, pentru că aceasta merge dincolo de sentimentele umane şi de emoţiile umane. Poate, uneori veţi fi bătuţi şi veţi sângera, dar Ceva din voi spune: „Acesta este Adevărul! Acesta este Adevărul!” Amin!

Cel mai frumos lucru pe care îl puteţi da cuiva este Adevărul, dar voi spuneţi: „Cineva a spus aceasta sau aceea!” Oare priviţi la Cuvânt sau ce faceţi? Voi ar trebui să priviţi numai la Scripturi, la Cuvântul făcut trup, care este Isus Hristos în acţiune.

Întoarceţi-vă în rând şi uitaţi de partea firească deoarece există o parte dumnezeiască. Chiar dacă Cuvântul mă răstigneşte de fiecare dată când pun piciorul în biserică, eu Îl voi sluji oricum. Chiar dacă cineva mă bate, eu nu mă voi abate. Amin!

Oile Mele ascultă Glasul Meu!” Aceasta este ceea ce va urî întreaga lume, când veţi spune: „Îmi pare rău, dar voi greşiţi!” După cine vine El? După mine, pentru că acolo este Numele Său. Amin.

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *