Meniu Închide

Rabbi Mordechai KraftROSH HASHANA SI YOM KIPPUR

Pentru o experienta mai buna va recomandam sa folositi browserul CHROME
, -

 

MESAJUL CELOR DOUĂ SĂRBĂTORI EBRAICE

rabinul Mardoheu Kraft

 

Tradiţia noastră ne învaţă că Rosh Hashana şi Yom Kippur sunt două momente ale anului în care HaShem, Dumnezeu, este mai aproape de noi decât în orice alt timp. Profetul spune că acesta este timpul când putem veni să-L căutăm pe Dumnezeu pentru că Îl vom găsi.

Adevărul este că Dumnezeu poate fi găsit întotdeauna, dar în timpul acestor două sărbători poate fi găsit foarte uşor deoarece este timpul în care evreii se pot apropia de Dumnezeu ca să-I ceară iertare. Noi putem veni întotdeauna la Dumnezeu, dar acest timp este rânduit pentru evrei ca să se apropie de Dumnezeu pentru a-şi cere iertare, iar Dumnezeu şterge totul, tot trecutul nostru. Tot ceea ce trebuie să facem noi este să spunem că ne pare rău şi să Îl rugăm să ne ierte. Acesta este motivul pentru care trebuie să ne cerem iertare şi unii de la alţii, şi de aceea vreau să vă spun şi eu că dacă am rănit pe cineva, dacă am jignit pe cineva, dacă nu v-am călăuzit aşa cum ar fi trebuit, nădăjduiesc că veţi găsi în inimile voastre iertarea pentru mine, aşa cum o găseşte şi Dumnezeu în inima Sa pentru voi.

Acum aş vrea să mergem mai adânc ca să înţelegem mai bine aceste două sărbători.

Mai întâi ne vom opri la Rosh Hashana. Ce este Rosh Hashana? Anul Nou evreiesc. Literal, „Rosh Hashana” se traduce „Capul anului” şi se sărbătoreşte în prima zi a lunii Tishri, fiind a şaptea lună nouă a anului şi marchează începutul a zece zile de rugăciune, cercetare şi pocăinţă, totul culminând cu Yom Kippur sau Ziua Ispăşirii.

Unde avem porunca de a ţine această zi în Tora?

În Levitic 23.23-25:

 

„Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:

„Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „În luna a şaptea, în cea dintâi zi a lunii, să aveţi o zi de odihnă, vestită cu sunet de trâmbiţe, şi o adunare sfântă.

Atunci să nu faceţi nicio lucrare de slugă şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc.””

 

În Tora nu se găseşte nicăieri numele de „Rosh Hashana”, ci numeşte această zi: „Ziua în care se sună din şofar”. Dar ce aducea sunetul şofarului? Judecata.

Aşadar, Rosh Hashana este o zi de judecată.

Înţelepţii noştri ne învaţă că Rosh Hashana este aniversarea naşterii Universului, ziua în care Dumnezeu i-a creat pe Adam şi Eva, dar şi ziua în care El i-a judecat.

Principala noastră poruncă din Tora este să-L iubim pe Domnul Dumnezeul nostru şi pe aproapele nostru ca pe noi înşine, iar noi, ca evrei încercăm să facem aceasta tot timpul, dar pentru a înţelege mai bine mesajul acestei zile, daţi-mi voie să vă povestesc ceva.

Fiind evreu, eu îi iubesc pe cei din jurul meu dar există o categorie de oameni pe care nu-i pot iubi. Ştiţi cine sunt aceştia? Sunt oamenii care aşteaptă marţea şi duminica ora 10.30. Ei stau cu ochii pe ceas, iar când este ora 10.28 sau 10.30, strigă: „Start!” şi aleargă la maşinile noastre ca să scrie amenzi pe care le pun apoi în geam sub ştergătorul maşinii. Dacă ajungem acolo la ora 10.30 şi spunem: „Sunt aici!”, ei zic: „Nu, ai depăşit ora 10.30! Este aproape 10.31, deci îmi pare rău dar legea spune că trebuie să fii amendat!”

„Bine, dar sunt deja aici, domnule!”

„Nu, nu aceasta este regula!”, răspund ei în timp ce continuă să scrie amenda.

Odată, mi s-a întâmplat să am maşina parcată, iar când am văzut că deşi nu întârziasem cineva îmi scria o amendă, am alergat spre cel care o scria, dar el a pus-o repede în parbriz şi a fugit de acolo pentru că nu voia să se confrunte cu mine. Probabil se temea. Adevărul este că acesta este motivul pentru care de multe ori nu vin cu maşina la sinagogă în ziua de Sabat. În clipele acelea încerc să cuget asupra dragostei şi atunci mă uit la oamenii aceştia şi la ceea ce fac ei, şi îmi spun: „Şi ei sunt fiinţe umane ca şi mine. Ei îşi fac doar datoria, de aceea vreau să dau afară din inimă orice resentiment pe care-l am cu privire la ei.”

Totuşi, vreau să vă întreb ceva. Aţi fost amendaţi vreodată? Da. Ce se întâmplă dacă nu vă plătiţi amenda la timp? Primiţi o penalizare de zece dolari. Dar dacă nu plătiţi amenda şi penalizarea de zece dolari la timp? Primiţi o penalizare de douăzeci de dolari, apoi una de treizeci de dolari şi tot aşa. Dar ce se întâmplă dacă nu plătiţi tot anul amenda şi penalizările care se adaugă la ea? Se pare că ei ştiu care este suma pe care o datorezi, iar dacă ajungi la pragul de o mie de dolari amendă şi nu o plăteşti la timp, s-ar putea ca într-o zi să nu-ţi mai găseşti maşina. De ce? Pentru că este ridicată şi dusă la casieria locală, iar acolo trebuie să plăteşti sute de dolari ca s-o poţi lua înapoi, plus amenzile neachitate.

Dar haideţi să vă mai întreb ceva. În unele oraşe, cred că şi în New York, există ceea ce noi numim „Ziua graţierii amenzilor”. Ce înseamnă aceasta? Legea spune că oricine are amenzi şi penalizări şi vine în această zi a graţierii amenzilor în faţa judecătorului şi îşi plăteşte amenzile, primeşte anularea penalizărilor. Uneori, acest lucru este valabil şi în cazul impozitelor. Aşadar, dacă în „Ziua graţierii amenzilor”, mergeţi şi plătiţi ceea ce datoraţi, nu mai trebuie să plătiţi penalizările.

Cum funcţionează această zi a graţierii amenzilor? Dacă datornicul merge şi plăteşte ceea ce datorează, primeşte anularea penalizărilor, dar dacă nu achită nimic, penalizările vor fi şi mai mari.

Aşadar, există o singură zi pe care datornicul o are la dispoziţie pentru a spune că-i pare rău pentru cele întâmplate şi să achite ceea ce datorează statului. Atunci, poate merge în faţa judecătorului şi să spună:

„Îmi pare rău pentru cele întâmplate şi recunosc că trebuia să fiu mai atent, mai precaut. Iată datoria mea.”

„Foarte bine”, răspunde judecătorul. „Ai plătit ceea ce datorai, de aceea îţi sunt anulate toate penalizările.”

Dar dacă nu mergi acolo în acea zi, trebuie să plăteşti toate amenzile şi penalizările datorate şi mai mult de atât.

Lucrul acesta pare să aibă sens pentru noi, nu-i aşa? Pare să aibă sens pentru că avem ocazia să spunem că ne pare rău şi să reparăm problema aceea, dar dacă nu spunem că ne pare rău, vom fi judecaţi mai aspru.

Acesta este felul în care funcţionează lumea oamenilor, dar vă spun un secret: „Lumea lui Dumnezeu nu funcţionează în felul acesta!”

Dar cum funcţionează Lumea lui Dumnezeu?

Dumnezeu ne judecă de Rosh Hashana. Atunci, El ne cheamă înaintea Sa şi ne judecă pe baza celor întâmplate în anul precedent, după care hotărăşte ce se va întâmpla în anul care urmează. Şi se mai întâmplă ceva: în aceeaşi zi, Dumnezeu ne spune: „Aveţi la dispoziţie zece zile de pocăinţă, zece zile în care să spuneţi că vă pare rău, iar dacă vă veţi căi de lucrurile pe care le-aţi făcut, voi şterge judecata şi voi întoarce totul spre bine, adică vă voi lua păcatele şi le voi şterge ca şi cum n-ar fi existat niciodată.

Dacă vă căiţi cu adevărat înaintea Mea, dacă vă pocăiţi pentru faptul că v-aţi răzvrătit împotriva Mea şi veniţi înaintea Mea din dragoste, voi şterge totul!

Spuneţi doar că vă pare rău pentru cele întâmplate, şi atunci vă voi şterge tot trecutul!

Aşa-i că acest lucru nu prea are sens în ochii noştri? Noi am spune mai degrabă: „Pocăiţi-vă de Rosh Hashana!”, doar că Rosh Hashana nu este o zi de pocăinţă, ci de judecată, pentru că în Lumea lui Dumnezeu, El spune: „Mai întâi te judec!” Cu alte cuvinte, „Îmi datorezi toate aceste amenzi, dar spune-Mi că-ţi pare rău şi atunci voi şterge totul!”

În viaţa de zi cu zi, totul funcţionează invers, adică: „Spune că-ţi pare rău, iar după aceea te vom judeca!”, dar Dumnezeu spune: „Mai întâi judecata, iar după aceea pocăinţa!”

Nouă ni se pare că acest lucru nu are logică, nu-l înţelegem prea bine. De ce nu ni se pare logic? Întrebarea care se ridică este: Poţi repara trecutul prin simplul fapt că spui că-ţi pare rău?

Să zicem că vine cineva la voi şi vă spune. „Îmi pare rău pentru că te-am rănit.” Ce gândiţi în clipa aceea? „Faptul că-ţi ceri iertare nu prea schimbă lucrurile. Crezi că dacă-ţi ceri iertare vei repara faptul că m-ai rănit, m-ai insultat şi m-ai făcut de ruşine?” Cum funcţionează aceasta?

Pentru a putea înţelege aceste lucruri, haideţi să mergem puţin înapoi, în istoria Americii. Haideţi să mergem la un capitol foarte controversat, din istoria Americii, la un proces care s-a ţinut în Los Angeles şi în care s-a judecat o crimă: un jucător de fotbal a fost acuzat că şi-a ucis soţia şi pe prietenul ei. Numele lui era O.J. Simpson. Îşi aminteşte cineva de momentul acela din istoria Americii?

O.J. Simpson a fost nu mare jucător de fotbal, dar într-o zi când s-a întors acasă, şi-a găsit soţia cu un bărbat. Noi ştim cu toţii că numele acelui bărbat era Ron Goldman. Simpson s-a înfuriat şi i-a ucis pe amândoi, după care a încercat să fugă de poliţie, dar în cele din urmă a fost prins şi adus în faţa justiţiei. Şi-a angajat o echipa de avocaţi care să-l apere, numită „Echipa de vis”, iar în cele din urmă a fost achitat pentru că la locul crimei s-a găsit o mănuşă care, atunci când a fost probată pe mâna inculpatului, părea să fie mai mică. Aşadar, avocaţii lui O.J. au spus: „Dacă mănuşa nu se potriveşte pe mâna clientului nostru, trebuie să-l achitaţi!”, iar Juriul a fost foarte indulgent şi l-a achitat.

Haideţi să ne oprim şi să privim puţin protagoniştii acestui caz: îi avem pe O.J. Simpson, pe soţia sa, Nicole, pe Ron Goldman şi pe judecătorul Ido.

Acum, imaginaţi-vă următorul scenariu şi spuneţi-mi cum v-aţi simţi.

Procesul durează deja de câteva luni şi s-a transformat într-un circ, iar mass-media din toată ţara vorbeşte numai despre cazul acesta. Să ne imaginăm că la un moment dat, judecătorul Ido îl sună pe tatăl lui Ron Goldman, care l-a acuzat pe O.J. Simpson de crimă, şi îi spune: „Domnule Goldman, după şedinţa de astăzi aş vrea să vii în biroul meu!”

Domnul Goldman merge în biroul judecătorului, iar acesta îi spune: „Domnule Goldman, din pricina campaniei mass-media, procesul acesta a devenit deja un circ şi este o batjocură la adresa justiţiei americane, de aceea trebuie să se termine! Am vorbit cu O.J. şi este de acord să vină mâine după-amiază la tine acasă. Vreau să-l inviţi în casă, iar el te va ruga să-l ierţi pentru că ţi-a ucis fiul. Acceptă-i scuzele şi haideţi să uităm tot ce s-a întâmplat, ca să putem clasa cazul.”

Ce i-aţi răspunde judecătorului Ido dacă aţi fi în locul tatălui lui Ron Glodman?

Probabil i-aţi zice: „Continuă să visezi!”, sau: „Ai înnebunit? Faptul că omul acesta vine şi îşi cere iertare pentru cele întâmplate, nu poate schimba trecutul şi nu îl va aduce înapoi pe fiul meu mort! Nu pot să-l iert! Cum crezi că poate repara răul făcut prin faptul că spune că-i pare rău? Este ridicol! Nu pot accepta aşa ceva!”

Acum, haideţi să schimbăm puţin povestea.

Să zicem că domnul Goldman, tatăl lui Ron, merge la culcare, iar după ce adoarme are un vis în care Dumnezeu îi vorbeşte şi îi spune: „Domnule Goldman, mâine după-amiază va veni la tine acasă O.J. Vreau să-l inviţi în casă şi să-l ierţi pentru că îţi va cere iertare pentru că ţi-a ucis fiul.”

A doua zi dimineaţa, domnul Goldman se trezeşte şi înţelege clar că a fost un vis de la Dumnezeu.

Ce L-aţi întreba pe Dumnezeu în situaţia aceasta? Probabil i-aţi zice: „Doamne, dar atunci unde este dreptatea?” Dreptatea înseamnă că dacă am făcut ceva, există o cauză şi un efect sau o consecinţă.

Aşadar, nu poate exista o cauză fără efect şi nu poţi repara trecutul prin faptul că spui că-ţi pare rău, este adevărat? Atunci cum funcţionează aceasta din punctul de vedere al lui Dumnezeu?

De Rosh Hashana, Dumnezeu judeca poporul evreu pe baza faptelor săvârşite în anul precedent, iar după aceea le acorda zece zile în care să se căiască şi să spună că le pare rău. Prin aceasta, reparau trecutul, îl ştergeau, îl anulau.

Cum este posibil aşa ceva? Cum poate fi şters trecutul prin faptul că spui că-ţi pare rău? Nu prea are sens, nu-i aşa? Cu toate acestea, Dumnezeu spune că dacă vă căiţi, El va şterge totul.

Haideţi să mergem puţin mai adânc şi să încercăm să înţelegem aceasta. Ştie cineva din ce carte citesc evreii de Ziua Ispăşirii?

Ziua Ispăşirii este împărţită în cinci părţi: seara şi dimineaţa se citesc două cărţi, apoi este încă o parte, iar înainte de citirea ultimei părţi, se citeşte o carte. Ştie cineva despre care carte este vorba? Este cartea lui Iona. Cunoaşteţi povestea lui Iona?

Cartea lui Iona este foarte scurtă, iar povestea lui este următoarea:

A existat un profet care se nume Iona ben Amitai, adică Iona fiul lui Amitai. Ce înseamnă cuvântul „amitai”? Cuvântul „amitai” provine din cuvântul „emet”, adică „adevăr”. Aşadar, numele lui era Iona, fiul Adevărului.

După cum ştim din povestire, Dumnezeu i-a vorbit lui Iona şi i-a spus: „Vreau să mergi în cetatea Ninive şi să le spui oamenilor de acolo că dacă nu se pocăiesc, dacă nu-şi mărturisesc păcatele şi nu-şi schimbă căile, le voi nimici cetatea!” Aceasta a fost însărcinarea primită de Iona, dar ce a făcut el? În loc să meargă la Ninive, s-a îmbarcat pe o corabie care l-a dus până la Iafo, iar de acolo a călătorit cu o altă corabie spre Tars. S-a urcat pe corabie, dar curând s-a declanşat o furtună puternică, corabia fiind scuturată încontinuu. Dacă cineva ar fi privit norii, ar fi văzut că oriunde mergea corabia era şi furtuna, iar unde nu era corabia, nu era nici furtună. Corăbierii s-au speriat foarte tare pentru că nu mai văzuseră niciodată o furtună ca aceea şi au început să se roage la dumnezeii lor şi să le aducă jertfe?

Dar Iona ce făcea în timpul acesta? El a coborât liniştit în cala corăbiei şi s-a culcat. Ce a făcut însă cârmaciul? Cârmaciul l-a trezit şi i-a zis: „Cum poţi dormi atât de liniştit pe o asemenea vreme în care putem muri oricând cu toţii?”

„Fiţi liniştiţi!”, i-a răspuns Iona, dar cârmaciul a continuat:

„Trebuie să-I aduci şi tu ceva Dumnezeului tău!”

Atunci Iona i-a spus că nu este nevoie de nici o jertfă, după care le-a explicat tuturor că totul se petrecea din cauza lui, fiindcă fugea de Dumnezeu.

El le-a zis: „Eu sunt cauza. Totul se petrece din vina mea.”, dar corăbierii i-au răspuns:

„Nu, nu putem accepta aceasta!”

Atunci Iona le-a zis: „Haideţi să tragem la sorţ!”, iar sorţul a căzut pe Iona, care le-a zis:

„Vedeţi? Dacă vreţi să scăpaţi de furtuna aceasta, trebuie să mă aruncaţi în mare.”

Corăbierii nu au vrut să facă aceasta, dar în cele din urmă nu au avut de ales, deoarece toată furtuna aceea fusese foarte ciudată. L-au luat deci pe Iona şi l-au aruncat în mare, şi de îndată ce au făcut aceasta, furtuna s-a oprit dintr-o dată.

Aşadar, Iona a ajuns în apă, gata-gata să se înece, dar ce s-a întâmplat atunci? A apărut o balenă mare şi l-a înghiţit, iar Biblia spune că a stat în pântecul acelei balene timp de trei zile şi trei nopţi. Ce a făcut Iona în timpul acela? S-a rugat în continuu lui Dumnezeu. Aţi citi vreodată rugăciunea lui? O găsiţi în capitolul 2 al cărţii sale:

 

„În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul şi m-a ascultat; din mijlocul Locuinţei morţilor am strigat şi mi-ai auzit glasul.

Şi totuşi mă aruncaseşi în adânc, în inima mării, şi râurile de apă mă înconjuraseră; toate valurile şi toate talazurile Tale au trecut peste mine.

Ziceam: „Sunt lepădat dinaintea ochilor Tăi! Dar iarăşi voi vedea Templul Tău cel sfânt”

Apele m-au acoperit până aproape să-mi ia viaţa, adâncul m-a învăluit, papura s-a împletit în jurul capului meu..

M-am coborât până la temeliile munţilor, zăvoarele pământului mă încuiau pe vecie, dar Tu m-ai scos viu din groapă, Doamne, Dumnezeul meu!

Când îmi tânjea sufletul în mine, mi-am adus aminte de Domnul, şi rugăciunea mea a ajuns până la Tine, în Templul Tău cel sfânt.

Cei ce se lipesc de idoli deşerţi îndepărtează îndurarea de la ei.

Eu însă Îţi voi aduce jertfe cu un strigăt de mulţumire, voi împlini juruinţele pe care le-am făcut. Mântuirea vine de la Domnul.” (Iona 2.2-9).

 

După cum vedeţi, în rugăciunea sa, el vorbeşte despre experienţa avută aproape de moarte şi Îi mulţumeşte Domnului pentru că l-a salvat şi pentru că prin aceasta, a văzut iubirea Sa.

Apoi, vedem că este scuipat afară şi înghiţit de un alt peşte. Vedem aceasta din limbajul folosit în scrierile ebraice: „dag” şi „daga”, „dag” fiind un peşte mascul, iar „daga” un peşte femelă. Astfel, după ce scapă din „dag” este înghiţit de o femelă (daga) şi prins între ouăle sale, însă chiar şi atunci Îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru că l-a salvat, iar Dumnezeu face ca peştele femelă să-l scuipe pe uscat.

Dar ce vedeţi interesant în rugăciunea lui Iona? În rugăciunea sa, Iona nu a spus niciodată că-i pare rău pentru că a fugit de Dumnezeu; Îi mulţumeşte pentru toate minunile din viaţa sa, dar nu spune niciodată că-i pare rău pentru că nu L-a ascultat.

De ce fugea Iona de Dumnezeu? Ce-l deranja? De ce nu voia să meargă în Ninive şi să le ceară să se pocăiască? Ştiţi unde se afla cetatea Ninive? În Irak, ceea ce înseamnă că Ninive era o cetate a asirienilor. Ei sunt cei care au distrus primul Templu din Ierusalim, la o sută de ani după zilele lui Iona.

Aşadar, el a trebuit să meargă acolo şi să le spună: „Trebuie să vă pocăiţi şi să vă întoarceţi de la căile voastre rele!”, dar nu a vrut să facă aceasta deoarece asirienii erau o naţiune foarte rea. Este ca şi cum ar fi trebuit să meargă la nazişti şi să le spună că au ocazia să se pocăiască. Deci, Iona nu a vrut să îndeplinească porunca Domnului deoarece credea că oamenii aceia erau foarte răi, acesta fiind de fapt motivul pentru care a fugit de Domnul.

Vă întreb încă o dată: De ce fugea Iona? De ce nu a vrut să-i ajute pe asirieni să se pocăiască? De ce nu a vrut să-i ajute să spună că le pare rău şi să se îndrepte? Ce a avut împotriva pocăinţei lor? Nu este aceasta însărcinarea unui profet?

Iona era profet, iar slujba unui profet era să-i ajute pe oameni să se întoarcă la Dumnezeu, dar iată că profetul acesta fugea de însărcinarea sa. De ce făcea aceasta? Pentru că simţea că nu era corect să fie iertaţi pentru faptele lor rele fără să plătească pentru ele. Cu alte cuvinte: Cum poţi repara trecutul prin simplul fapt că spui: „Îmi pare rău.”?

Asirienii erau un popor foarte rău şi fără milă, un popor închinător la idoli, implicat în furturi şi ucideri, iar Iona ştia că dacă se pocăiau înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu îi ierta şi ştergea tot trecutul lor, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat niciodată nimic. Acest lucru părea total nedrept în mintea lui Iona.

Aşadar, în cele din urmă, balena l-a scuipat pe nisip, iar Iona le-a spus celor din Ninive că dacă nu se vor pocăi, paste patruzeci de zile mânia judecăţii lui Dumnezeu va veni peste ei. Ce s-a întâmplat? Vedem că în mod miraculos, cetatea s-a pocăit în sac şi cenuşă.

Adevărul este că pocăinţa lor a fost extraordinară. Astfel, împăratul a poruncit un post de trei zile, el însuşi dându-şi jos hainele împărăteşti şi îmbrăcându-se într-un sac aspru şi plin cu cenuşă.

El a spus: „Oamenii şi vitele, boii şi oile să nu guste nimic, să nu pască şi nici să nu bea apă deloc!

Ci oamenii şi vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu şi să se întoarcă de la calea lor cea rea şi de la faptele de asuprire de care le sunt pline mâinile!

Cine ştie dacă nu Se va întoarce Dumnezeu şi Se va căi şi dacă nu-Şi va opri mânia Lui aprinsă, ca să nu pierim!” (Iona 3.7-9).

Acesta este tabloul minunat al unei pocăinţe adevărate, dar Iona i-a privit şi I-a spus lui Dumnezeu:

„De aceea nu am vrut să vin! Am ştiut că Tu eşti un Dumnezeu îndurător şi iubitor şi îi vei ierta.”

De ce era deranjat Iona? El nu înţelegea cum poate fi corect să fii iertat şi să repari trecutul prin simplul fapt că spui că-ţi pare rău.

Oamenii din Ninive au plâns înaintea lui Dumnezeu şi s-au căit pentru faptele lor rele, iar Dumnezeu i-a iertat ca şi cum nu s-ar fi întâmplat niciodată nimic. Când a văzut aceasta, Iona a spus: „Eu nu vreau să fiu părtaş la aşa ceva pentru că este o încălcare a Adevărului!”

Înţelegeţi? Adevărul spune că dacă un om face ceva rău, există o consecinţă a faptelor sale. Dar ce a făcut Dumnezeu? Iona s-a dus pe un deal ca să vadă ce se va întâmpla cu cetatea şi cu locuitorii ei, iar Dumnezeu a făcut o minune: a făcut să crească o curcubetă frumoasă, cu multe frunze mari. Când a văzut-o, Iona s-a aşezat sub ea pentru că-i oferea umbră. Privea la poporul din Ninive şi se bucura de umbră.

Apoi, Domnul a creat un vierme, iar viermele s-a dus, a înţepat curcubeta şi aceasta s-a uscat, ceea ce a făcut ca Iona să rămână descoperit sub razele fierbinţi ale soarelui, care l-au bătut în cap şi din pricina aceasta a leşinat.

Atunci s-a întors spre Domnul şi a zis: „…Doamne, ia-mi viaţa, căci vreau mai bine să mor decât să trăiesc!” Dar Domnul i-a răspuns:

„Ţie îţi este milă de curcubetele acesta, care nu te-a costat nicio trudă şi pe care nu tu l-ai făcut să crească, ci într-o noapte s-a născut şi într-o noapte a pierit.

Şi Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulţime de vite!” (Iona 4.10-11).

Astfel, povestea se încheie aici, cu aceste cuvinte. O cunoaşteţi cu toţii? Se pare că da.

Ei bine, aici se ridică o întrebare: Aţi înţeles vreodată finalul acesta? Fiţi sinceri! Eu nu l-am înţeles până acum câţiva ani.

Aşa cum am citit, Dumnezeu i-a zis lui Iona: „Dacă ţie ţi-a fost milă de curcubeta aceea, Mie n-ar trebui să-Mi fie milă de poporul din Ninive?”

Şi atunci Iona a zis: „Doamne, acum înţeleg!”

Dar ce s-a întâmplat? Ce l-a ajutat să înţeleagă?

Să ne gândim puţin la aceasta. Ce spune adevărul? Adevărul spune că dacă un om face ceva greşit, există o consecinţă a faptelor sale, adică trebuie să plătească pentru ceea ce a făcut. Vedeţi? Există o cauză şi un efect. Aceasta o spune dreptatea lumii în care trăim.

Aceasta s-a întâmplat de Rosh Hashana: Dumnezeu a privit la ceea ce a făcut omul şi a văzut că fapta lui a afectat întreaga creaţie şi că nu putea fugi de realitate.

În viaţa noastră, noi am făcut lucruri bune şi lucruri rele, toate acestea fiind consemnate undeva. Vedeţi? Aceasta este o lume a adevărului, ceea ce înseamnă că există o cauză şi un efect. Dar daţi-mi voie să vă întreb ceva: planta aceea care a crescut peste noapte şi i-a oferit umbră lui Iona, avea dreptul să fie acolo conform legii adevărului din lumea aceasta? Cum am spus, într-o lume a adevărului, trebuie să existe o cauză şi un efect.

Care era cauza în cazul acelei plante? De unde a venit ea? De la Dumnezeu. A avut un început? Nu neapărat. Adică a venit la existenţă fără să aibă o creştere. A avut ea o sămânţă? Nu, nu a avut. Cu alte cuvinte, nu a existat nici o cauză, ci a venit pur şi simplu la suprafaţă.

Apoi, Dumnezeu a creat un vierme care a înţepat curcubeta şi aceasta s-a uscat. Ştiţi ce cred eu că s-a întâmplat? Eu cred că a existat un dialog între vierme şi plantă.

Astfel, viermele i-a zis curcubetei: „Doamnă curcubetă, eşti foarte frumoasă, ai frunze mari şi frumoase şi văd că oferi umbră, dar aş vrea să te întreb ceva: Ai autorizaţie ca să fii aici? Aş vrea să văd documentele tale!”

„Ce vrei să spui?” l-a întrebat curcubeta.

„Păi, ai dreptul să fii aici?”

„Ce drept am ca să fiu aici?”

„Da”, a răspuns viermele, „arată-mi sămânţa ta. Unde îţi este sămânţa, fiindcă ea este autorizaţia ta de creştere; ea îţi dă dreptul să creşti aici. Ai sămânţă?”

„Nu am nici o sămânţă, ci am venit pur şi simplu la existenţă.”

„Dacă nu ai o sămânţă, o cauză, înseamnă că nu ai nici un drept să fii aici! Tu eşti doar o manifestare a milei lui Dumnezeu, dar îţi spun cu părere de rău că nu ai dreptul să stai aici!” Şi spunând aceasta, a luat toporul şi a tăiat-o de la rădăcină.

Atunci Iona a strigat: „O clipă! O clipă! Nu o tăia, pentru că îmi oferă umbră şi mă protejează de soare! Ştiu că nu-şi poate justifica prezenţa aici; ştiu că nu are dreptul să fie aici pentru că n-a avut o sămânţa din care să crească, dar uită-te la binele pe care-l face, uită-te ce potenţial are!”

Şi Dumnezeu i-a zis lui Iona: „Văd că acum ai înţeles!”

Vedeţi? Uneori, oamenii nu-şi pot justifica dreptul de a fi aici. Ei au făcut lucruri îngrozitoare în trecut, dar cu toate acestea ceva le dă dreptul să fie aici. Ce anume? Faptul că au potenţial. Astfel, Dumnezeu ne spune:

„Chiar dacă nu vă puteţi justifica dreptul la viaţă, Eu sunt gata să privesc la potenţialul vostru! Dacă puteţi spune că vă pare rău şi regretaţi faptele moarte ale omului vostru vechi, dacă vă căiţi cu adevărat pentru ceea ce aţi făcut, Eu sunt dispus să şterg şi să uit totul şi să vă privesc ca pe o făptură nouă!”

În limba ebraică, cuvântul „milă” este „rahamim”. Noi ştim că această limbă este construită pe sistemul „radical-rădăcină”, deci care este rădăcina cuvântului „rahamim”?          Care este rădăcina din trei litere a acestui cuvânt? Rădăcina este „rehem-” şi este formată din literele: „r” (ר), „het” (ח) şi „mem” (מ), adică este aceeaşi rădăcină ca şi pentru cuvântul „pântec”. Pântecul unei femei este numit „rehem”.

Aşadar, „Rahamim”, adică „milă” provine din cuvântul „rehem”, adică „pântec”. De ce? Pentru că pântecul este sursa milei.

Să ne gândim ce face pântecul pentru un copil? Îi oferă un mediu perfect echilibrat în care primeşte cantitatea adecvată de oxigen, de hrană şi o ocrotire perfectă, care-i permite micuţului făt să crească şi să devină o făptură minunată.

Să vă întreb ceva: Ce a făcut fătul acela ca să merite să fie în pântecul mamei sale? A făcut el ceva? Nicidecum! Ca om, fătul acela există numai potenţial. Este adevărat? Dar pântecul (rehem) oferă mila (rahamim) care ia fătul acela cu potenţial şi-l aduce la suprafaţă pentru a deveni un Moise, un David, poate chiar Mesia. Există foarte mult potenţial în el, dar nu are nici un drept să fie acolo. Aceasta este mila (rahamim).

Rahamim” înseamnă că noi privim la potenţialul care este în ceva, la fel ca în cazul fătului aflat în pântec. Înţelegeţi ce ne spune aceasta nouă?

Ce se întâmplă în Ziua Ispăşirii? În această zi, Dumnezeu Se uită la potenţialul vostru şi spune:

„Cum cunosc Eu potenţialul vostru? Dacă puteţi spune că vă pare rău pentru ceea ce aţi făcut în trecut, dacă puteţi regreta cu adevărat faptele moarte pe care le-aţi făcut şi vă căiţi din inimă, Eu sunt gata să vă privesc ca pe un om diferit. În faţa mea stă un om nou, diferit de cel din trecut, pentru că aţi regretat sincer faptele omului vechi şi aţi spus că vă pare rău pentru ele. Aţi dat la o parte omul vechi cu faptele lui, iar omul care se află acum înaintea Mea este un om nou.”

Aşadar, ai potenţialul cu care ai fost investit şi poţi merge mai departe. Aceasta se întâmplă în Lumea lui Dumnezeu când spunem că ne pare rău, pentru că El priveşte la ceea ce este în om, la potenţialul lui.

Aceasta a înţeles Iona după experienţa prin care a trecut, aşa că a spus:

„Acum am înţeles! Eu n-am vrut să merg la Ninive pentru că n-am vrut ca trecutul acelor oameni să fie şters prin faptul că se pocăiau, însă Dumnezeu a creat acea curcubetă care a fost atât de bună şi mi-a oferit o umbră minunată. Dar ea nu avea dreptul să fie acolo, ci a fost numai o manifestare a milei lui Dumnezeu; a avut potenţial dar nu şi-a putut dovedi dreptul de a fi acolo.”

Noi nu putem justifica dreptul de a fi aici. Am făcut lucruri îngrozitoare, dar dacă spunem că ne pare rău, dacă ne pocăim din inimă, putem fi ceva mai bun pentru că avem potenţial. Dumnezeu nu a renunţat la noi, pentru că a văzut că avem potenţial.

Noi suntem ca nişte copii, însă putem creşte pentru a fi altceva. Dar cheia este că trebuie să regretăm sincer trecutul şi să-I spunem lui Dumnezeu că ne pare rău.

În lumea omului, în Tribunalul de judecată lucrurile nu funcţionează aşa deoarece noi privim la faptă şi la consecinţele ei, iar faptul că vinovatul se căieşte pentru fapta sa şi spune că-i pare rău, nu înseamnă nimic.

Dar în Lumea lui Dumnezeu, El vede mai adânc, în interiorul nostru; El vede adevăratul Adevăr, iar adevăratul Adevăr Îi dă tabloul complet despre noi.

Dacă cunoaşteţi limba ebraică, ştiţi că cuvântul „adevăr” se scrie: „Aleph (א), mem (מ) şi tav (ת). Aleph este prima literă a alfabetului ebraic, mem este litera de la mijlocul lui, iar tav este ultima literă a alfabetului. Aşadar, Adevărul înseamnă că pot vedea întregul tablou.

Astfel, Dumnezeu spune:

„Spre deosebire de voi, Eu pot vedea tot tabloul; Eu pot vedea ce puteţi deveni dacă vă pocăiţi, dacă spuneţi că vă pare rău. Văd că puteţi deveni un om nou. Aşadar, pentru că sunteţi dispuşi să veniţi înaintea Mea şi să vă mărturisiţi păcatele, Eu sunt dispus să vă şterg tot trecutul!”

Acesta este motivul pentru care noi numim Ziua Ispăşirii, o zi de dragoste, o zi de îndurare. Yom Kippur este ziua în care vedem mila lui Dumnezeu, compasiunea Sa. Tot ceea ce trebuie să facem noi este să spunem că ne pare rău.

Tribunalele umane nu funcţionează aşa, dar Iona a trebuit să înveţe această lecţie. Prin acea curcubetă, Dumnezeu i-a arătat că deşi nu-şi putea dovedi dreptul de a fi acolo, ea avea un potenţial. De aceea nu a renunţat Dumnezeu la noi. El a văzut că deşi am greşit în trecut, noi putem fi altceva. Părerea mea de rău, regretul meu, pocăinţa mea este cea care-I arată lui Dumnezeu că are în faţa Sa un om nou, un om care este investit cu un potenţial.

Acesta este motivul pentru care Rosh Hashana trebuia să fie înaintea Zilei Ispăşirii. Ştiţi ce am crede noi dacă Dumnezeu ar fi pus înainte Ziua Ispăşirii (Yom Kippur) şi după aceea ne-ar fi judecat?

Am zice: „Păi, atunci ce rost mai are lumea aceasta? Lucrurile trebuie să conteze, nu-i aşa? Ce rost mai are totul dacă spun că-mi pare rău? În mine trebuie să fie o conştiinţă şi faptele mele trebuie să fie înregistrate undeva, pentru că altfel nimic nu are sens!”

Dar Dumnezeu a spus:

„Mai întâi vine Rosh Hashana, Ziua judecăţii, în care Dumnezeu spune: „Eu am văzut totul; totul este înregistrat, totul este judecat şi consemnat, dar acum, fiindcă ştii că faptele tale contează, ai ocazia să devii un om nou. Pocăieşte-te, spune că-ţi pare rău, iar Eu te voi privi ca pe un om cu potenţialul de a merge mai departe.”

Aceasta este şansa pe care o avem fiecare dintre noi. Profitaţi de Ziua Ispăşirii şi pocăiţi-vă înaintea lui Dumnezeu ca să puteţi merge mai departe.

Acesta este motivul pentru care Ziua Ispăşirii este o experienţă care ne schimbă viaţa. Ea ne spune că Dumnezeu, Cel care a creat Universul, Se apropie de noi în dragoste şi iertare.

Ziua Ispăşirii era cea mai importantă zi din calendarul ebraic pentru că era singura zi în care omul putea să-şi recunoască greşelile şi să se căiască înaintea lui Dumnezeu, ca să fie iertat şi să poată deveni un om nou. Amin

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.