Meniu Închide

JONATHAN CAHNZIUA ISPASIRII – Partea întâi

Pentru o experienta mai buna va recomandam sa folositi browserul CHROME
, -

ZIUA ISPĂŞIRII

VESTITĂ ÎN CARTEA PROROCULUI ISAIA

 

Vă rog să deschideţi cu toţii la Levitic 16, unde avem rânduiala pentru Ziua Ispăşirii, Yom Kippur. Vom începe citirea de la versetul 2:

 

Domnul a zis lui Moise: „Vorbeşte fratelui tău Aaron şi spune-i să nu intre în tot timpul în Sfântul Locaş, dincolo de perdeaua dinăuntru, înaintea capacului ispăşirii, care este pe chivot, ca să nu moară, căci deasupra capacului ispăşirii Mă voi arăta în nor.

Iată cum să intre Aaron în Sfântul Locaş. Să ia un viţel pentru jertfa de ispăşire şi un berbec pentru arderea de tot.

Să se îmbrace cu tunica sfinţită de in şi să-şi pună pe trup izmenele de in; să se încingă cu brâul de in şi să-şi acopere capul cu mitra de in; acestea sunt veşmintele sfinţite cu care se va îmbrăca el după ce îşi va spăla trupul în apă.

Să ia de la adunarea copiilor lui Israel doi ţapi pentru jertfa de ispăşire şi un berbec pentru arderea de tot.

Aaron să-şi aducă viţelul lui pentru jertfa de ispăşire şi să facă ispăşire pentru el şi pentru casa lui.

Să ia cei doi ţapi şi să-i pună înaintea Domnului, la uşa cortului întâlnirii.

Aaron să arunce sorţii pentru cei doi ţapi: un sorţ pentru Domnul şi un sorţ pentru Azazel.

Aaron să ia ţapul care a ieşit la sorţi pentru Domnul şi să-l aducă jertfă de ispăşire.

Iar ţapul care a ieşit la sorţi pentru Azazel să fie pus viu înaintea Domnului, ca să slujească pentru facerea ispăşirii, şi să i se dea drumul în pustie pentru Azazel.”

 

Voi sunteţi aici pentru că însetaţi după Cuvânt. Amin? Cuvântul de astăzi nu va fi lapte, ci va fi carne. Cuvântul este atât de adânc!

Timp de două mii de ani, rabinii au spus că moartea lui Isus nu a avut nimic a face cu poporul evreu, deoarece nici un om nu poate muri pentru păcatul altui om şi nimeni nu poate fi salvat prin sângele unui alt Om. Aşa ceva este total neevreiesc; evreii nu pot crede într-un Răscumpărător care moare pentru păcatele lor.

Pe de altă parte, avem ziua centrală a anului ebraic, a anului biblic, cea mai evreiască dintre toate zilele, cea mai sfântă dintre toate zilele, ziua numită Yom Kippur sau Ziua Ispăşirii.

Despre ce ne vorbeşte această zi? Despre faptul că suntem salvaţi prin Sânge, despre faptul că noi suntem împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea altuia, prin moartea unei Jertfe, ceea ce sună similar cu mesajul despre care rabinii au spus că nu este evreiesc. Cu toate acestea, acesta este mesajul celei mai sfinte zile dintre toate zilele evreieşti. Mesajul Zilei Ispăşirii sună ciudat, la fel ca şi mesajul Evangheliei, dar subiectul este puţin diferit. Astfel, Yom Kippur vorbeşte despre un animal care moare pentru păcate, în timp ce Evanghelia vorbeşte despre un Om care poare pentru păcate.

Evreii spun că ei nu pot crede în Jertfa umană pentru că Mesia este Biruitor, Triumfător, nu Unul care moare.

Între timp, în Noul Testament, avem un Om, pe Mesia care moare pentru păcate, dar cu toate acestea nu există nici o menţiune despre Ziua Ispăşirii. Majoritatea creştinilor nu cred că Evangheliile au legătură cu Ziua Ispăşirii; deşi cântă cântări precum: „Vechea cruce robustă”, „Condu-mă la Calvar” sau „Sângele lui Isus”, ei nu cred că asemenea cântări sunt legate de Ziua Ispăşirii, dar adevărul este că noi nu putem avea aceste cântări fără să avem Ziua Ispăşirii.

Logica divină a Evangheliilor este aceeaşi logică divină prezentată în Levitic, unde vedem că o jertfă moare pentru om.

Există oameni care cred că Vechiul şi Noul Testament au la bază două credinţe diferite, Vechiul Testament fiind numai Lege, judecată şi un Dumnezeu mânios, în timp ce în Noul Testament totul este dragoste şi har, dar nu este aşa deoarece şi Vechiul Testament este plin de dragoste şi de harul lui Dumnezeu, iar Noul Testament cuprinde şi judecata lui Dumnezeu. Noi nu putem avea cruce fără judecata lui Dumnezeu şi nu putem avea două credinţe diferite, ci este un singur Dumnezeu, o singură credinţă şi două Legăminte.

Păi, dacă avem un singur Dumnezeu şi o singură credinţă, ne-am aştepta ca centrul Vechiului Testament, al Scripturilor ebraice să se potrivească cu centrul Noului Testament, şi adevărul este că se potriveşte.

Astfel, punctul central al Vechiului Testament este Ziua Ispăşirii, ziua când omul şi Dumnezeu se întâlneau faţă în faţă, când era oferită jertfa şi erau iertate păcatele.

Aceasta era cea mai sfântă zi a Vechiului Testament, dar care este punctul central al Noului Legământ?

Punctul central al Noului Legământ sau Testament este moartea lui Mesia, este ziua când a fost dată Jertfa prin care au fost iertate păcatele, iar noi am primit împăcarea cu Dumnezeu. Sună similar, nu-i aşa?

Noi ştim că Paştele este ceva esenţial în Noul Testament pentru că Mesia a murit de Paşti, iar Cina Domnului pe care o facem este Paştele nostru. Dar Ziua Ispăşirii? Cum este cu Ziua Ispăşirii care este punctul central al iudaismului, cea mai importantă zi a anului ebraic?

În Noul Testament găsim cuvântul „Paşti”: „…Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit.” (1Corinteni 5.7), dar unde este Ziua Ispăşirii? Unde este Ziua Ispăşirii în Noul Legământ? Dacă Ziua Ispăşirii este punctul central al credinţei noastre şi dacă toate aceste lucruri sunt de fapt preumbriri ale Lui, nu ar trebui să fie scris ceva şi despre Ea?

Sigur că scrie! De fapt, toate Evangheliile vorbesc despre Ziua Ispăşirii, tot Mesajul lor este numai despre Ispăşire. Dacă citiţi cartea Evreilor, toate capitolele ei vorbesc numai despre Ziua Ispăşirii, dar există o legătură, există un capitol care face legătura între Scripturile ebraice, între Levitic şi Evangheliile Noului Testament care vorbesc despre Mesia, iar acest text biblic a venit la exprimare cu şapte sute de ani înainte de venirea lui Mesia. Acest text biblic este ISAIA 53.

Descoperirile pe care le vom vedea în seara aceasta sunt invizibile pentru ochiul firesc, dar ele sunt acolo, în textul original, şi sunt indicii care leagă Ziua Ispăşirii de Mesia. Este vorba de Isaia 53.

În seara aceasta, avem concluzia la ceea ce am numit „Ziua Ispăşirii relatată în cartea prorocului Isaia”, iar taina care stă în spatele acestui capitol ne duce de fapt de la Ziua Ispăşirii la Mesia.

Pentru început aş vrea să vă prezint puţin cartea lui Isaia.

În ultima jumătate de timp a existenţei împărăţiei lui Israel, Isaia a locuit la Ierusalim şi a vorbit în Numele Domnului, conducătorilor Israelului şi ai lui Iuda. El le-a vorbit în primul rând despre judecata lui Dumnezeu care stătea să înceapă şi i-a avertizat pe conducătorii Israelului că neascultarea lor faţă de Legământul cu Dumnezeu îi va costa scump şi că dacă vor continua să persiste în închinarea la idoli şi asuprirea săracilor, Dumnezeu va folosi împărăţiile Asiriei şi Babilonului pentru a judeca Ierusalimul. Dar tot timpul acest mesaj de avertizare a fost îmbinat cu un mesaj de nădejde.

Isaia credea din toată inima că Dumnezeu avea să-Şi împlinească toate făgăduinţele referitoare la Legământul Său, că El va trimite un Împărat pentru a restabili Împărăţia lui Dumnezeu, conform 2 Samuel 7, şi că va conduce Israelul la împlinirea poruncilor date la Muntele Sinai (Exod 19), pentru ca binecuvântarea lui Dumnezeu să curgă peste toate naţiunile, aşa cum i-a făgăduit lui Avraam în Geneza 12.

Această nădejde l-a împins pe Isaia să vorbească despre idolatria şi corupţia care a cuprins Israelul din acele zile.

Cartea prorocului Isaia este foarte complexă, dar există o modalitate simplă de a înţelege cum se îmbină capitolele sale.

Astfel, există trei mari împărţiri sau secţiuni:

– de la capitolul 1 la capitolul 39, avem mesajul de avertizare al lui Isaia, mesaj care culminează cu un eveniment care are loc în capitolul 39 şi anume: căderea Ierusalimului şi ducerea poporului în Babilon. Acest lucru s-a întâmplat la o sută de ani după moartea lui Isaia.

Dar în cadrul acestei împărţiri a cărţii lui Isaia, există şi un mesaj de nădejde. Astfel, de la capitolul 40 la capitolul 66, ni se întăreşte faptul că făgăduinţele legământului cu Dumnezeu aveau să se împlinească negreşit, aceste capitole descriind acea făgăduinţă a nădejdii şi venirea marelui Împărat aşteptat de evrei.

– De la capitolul 49 până la capitolul 55, ni se vorbeşte despre un Om numit „Robul Domnului”, care va împlini şi va face ceea ce nu a putut face Israel. Dar tot aici, aflăm modul surprinzător în care acest Rob al Domnului avea să aducă Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Despre El se spune că avea să fie respins şi bătut, iar în cele din urmă va fi ucis de propriul Său popor. De fapt, când a fost condamnat la moarte şi ucis, El a murit pentru salvarea poporului Său. Isaia spune că moartea acestui Rob al Domnului este de fapt Jertfa de Ispăşire adusă pentru neascultarea şi păcatul poporului Său.

Deşi Israelul se aştepta ca venirea Lui să fie plină de slavă şi de glorie, şi să le aducă eliberarea şi salvarea de sub robia şi apăsarea popoarelor din jur, Isaia spune că acest Om avea să vină şi să moară ca Jertfă de Ispăşire; că El avea să aducă Ziua măreaţă a Ispăşirii.

Astfel, controversatul capitol 53 din Isaia vorbeşte despre împlinirea reală a ceea ce i-a dat Dumnezeu lui Moise în capitolul 16 din Levitic.

Aş vrea să vă împărtăşesc ce s-a întâmplat într-o seară când l-am însoţit pe tatăl meu la sinagogă cu ocazia Zilei Ispăşirii. În vremea aceea eram deja credincios.

În seara aceea, rabinul şi-a început predica de Ziua Ispăşirii spunând: „Când am ieşit pe o ieşire de pe autostradă, am văzut o biserică pe care erau scrise următoarele cuvinte: „Sângele lui Isus ne curăţă de orice păcat!” A făcut o scurtă pauză, după care a continuat: „Noi suntem evrei şi nu avem nevoie de sângele cuiva ca să fim curăţaţi de păcat. Noi nu avem nevoie de Cineva care să moară pentru noi, nu avem nevoie de un Salvator, nu avem nevoie să fim salvaţi prin Sângele Cuiva!”

Nu i-am spus tatălui meu că eu ştiam biserica aceea şi că de fapt a fost prima biserică creştină la care m-am dus.

Stăteam în sinagogă şi vedeam două lumi situate la Universuri depărtare una de cealaltă şi eram sigur că majoritatea evreilor prezenţi acolo erau de acord pe deplin cu rabinul. Noi am fost învăţaţi aşa încă din copilărie şi toţi credeau că ideea unei Jertfe umane date pentru păcat era ceva oribil şi de neacceptat pentru un evreu.

Aşadar, ei spuneau că nu au nevoie de o Jertfă umană, de un Răscumpărător care să moară în locul nostru şi să stea ca Mijlocitor pentru noi înaintea lui Dumnezeu, şi susţineau că toate acestea sunt străine iudaismului. În ochii poporului evreu este ceva oribil să vorbeşti despre Sângele lui Isus.

În timp ce stăteam în sinagogă, în acea zi, nu am putut să mă abţin să nu mă gândesc la faptul că eram acolo de Ziua Ispăşirii, iar rabinul şi-a început predica din acea zi vorbind despre Sângele lui Isus. Era ceva extraordinar şi foarte profund: era Ziua Ispăşirii şi vorbeam despre Sângele lui Isus. Îmi plăcea aceasta!

Majoritatea evreilor nu realizează cât de profund este acest lucru, iar creştinii nu-l pot vedea deoarece în Noul Testament nu apare cuvântul „Ziua Ispăşirii”. Se părea că sunt două lumi diferite, fără nici o legătură între ele, dar prin faptul că rabinul le spunea tuturor că cele două lucruri nu sunt legate între ele, făcea de fapt legătura între ele. Prin faptul că spunea că Sângele lui Isus nu-Şi avea locul în Ziua Ispăşirii, rabinul Îl aducea de fapt în sinagogă pentru evrei.

În continuare aş vrea să mă concentrez pe ceea ce scrie în Isaia 53, ca să vedem dacă este evreiesc şi biblic să credem într-un Răscumpărător care a murit pentru păcatele noastre; prin a Cărui Sânge suntem iertaţi şi prin a Cărui moarte suntem salvaţi.

Încă de la început, vreau să spun că deşi în Noul Testament nu apare nicăieri cuvântul „Ziua Ispăşirii”, tot Noul Testament este Ziua Ispăşirii.

În vremurile străvechi, Ziua Ispăşirii era numită „Hayom” sau „Ziua cea mare”. Era atât de importantă încât era numită „Ziua cea mare”; era cea mai sfântă Zi a anului, singura zi în care omul putea intra în Sfânta Sfintelor; era ziua în care păcatele erau şterse, iar Dumnezeu şi omul stăteau faţă în faţă în Sfânta Sfintelor. Ziua Ispăşirii este punctul central al anului ebraic, punctul central al credinţei biblice, punctul central al Legământului făcut la Muntele Sinai, punctul central al răscumpărării neamurilor, fiindcă prin acea zi aveau să fie răscumpărate sau aveau să cadă pentru totdeauna.

Aş vrea să-mi împart mesajul în două părţi, iar în prima parte să pătrundem mai adânc în însemnătatea cuvintelor originale ale textelor biblice care vorbesc despre această Zi, pentru că în felul acesta vom vedea că atunci când mergem la limba originală, primim descoperirea unui tablou care se desfăşoară cu o claritate uimitoare.

În Ziua Ispăşirii erau aduşi doi ţapi. Unul dintre ei devenea ţapul de jertfă, iar în seara aceasta aş vrea să mă concentrez pe partea aceasta a Zilei Ispăşirii: pe Jertfă.

Veţi vedea că chiar dacă nu cunoaşteţi limba ebraică, veţi reuşi să înţelegeţi totul şi să faceţi legăturile.

Să începem deci cu Levitic 16.29:

Aceasta să vă fie o lege veşnică: în luna a şaptea, în a zecea zi a lunii, să vă smeriţi sufletele, să nu faceţi nicio lucrare, nici băştinaşul, nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru.”

În traducerea engleză scrie: „să vă smeriţi sufletele”, dar în limba ebraică este scris: „să vă zdrobiţi sufletele”, iar dacă citim mai departe, vedem că în versetul 31 scrie că ziua aceea trebuia să fie o zi de odihnă, ca să-şi poată smeri sau zdrobi sufletele. Acest lucru apare şi în alte locuri din Scriptură şi ne spune că Ziua Ispăşirii este în legătură cu cuvântul ebraic „anaa” care înseamnă „a te smeri”.

În Levitic 23, acest cuvânt este folosit în legătură cu ispăşirea, dar îl găsim şi în alte locuri din Biblie şi ne arată clar că Ziua Ispăşirii era „o zi de anaa”, adică „o zi în care poporul trebuia să-şi smerească, să-şi zdrobească sufletul”.

Aici avem o preumbrire care ne spune că Ispăşirea care urma să vină, avea să fie legată de cuvântul „anaa”.

Acum aş vrea să ţineţi mâna pe textul din Levitic 16 şi în acelaşi timp să deschideţi împreună cu mine la cea mai puternică şi detaliată profeţie scrisă despre Mesia în Scripturile ebraice: Isaia 53.

În seara aceasta, vom vedea că punctul central al Zilei Ispăşirii se regăseşte în Isaia 53, unde avem un tablou extraordinar al lui Mesia:

 

Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?

El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.

Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.

Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit – anaa.”

 

  1. – Cuvântul folosit în ebraică pentru a-L descrie pe Mesia şi Ispăşirea făcută de El este „anaa”, adică acelaşi cuvânt care caracteriza Ziua Ispăşirii, Ziua zdrobirii, a smeririi.

Cât este de perfect! Când a venit la împlinire, pentru „zdrobirea şi smerirea lui Mesia” a fost folosit acelaşi cuvânt: „anaa”. Mesia avea să fie zdrobit, smerit, umilit şi înjosit în Ziua care se potriveşte cu acest cuvânt cheie din Levitic, „anaa”, şi pe care-l regăsim şi în Isaia 53.

  1. – A doua cheie o avem în Levitic 16.5:

Să ia de la adunarea copiilor lui Israel doi ţapi pentru jertfa de ispăşire şi un berbec pentru arderea de tot.”

Jertfa de ispăşire era luată de la adunarea copiilor lui Israel. Cuvântul evreiesc pentru „a lua” este „lecah”, dar nu înseamnă doar „a lua”, ci înseamnă şi „a aduce aproape” şi este folosit îndeosebi în cazul jertfelor, pentru a arăta că sunt aduse aproape de altar. În Vechiul Testament exista o rânduială atunci când jertfa era adusă la altar, „hecriv”, adică jertfa era „adusă, condusă la altar”, dar în acelaşi timp putea să însemne şi „luat cu forţa”, „lecah”, „silit” sau „constrâns prin forţă”.

Dacă privim în Isaia 53, vedem că acolo scrie despre Mesia că „El a fost luat prin apăsare şi judecată”. (v. 8).

Care este cuvântul evreiesc folosit aici? „Lecah”. Deci, cuvântul „lecah” care era folosit pentru aducerea jertfei pentru Ziua Ispăşirii este folosit aici pentru Mesia. El a fost luat aşa cum erau luate jertfele rânduite de Dumnezeu, iar „ad litteram” poate însemna şi „constrâns”: Mesia a fost constrâns. Acest cuvânt poate însemna şi „cumpărat”: Mesia a fost cumpărat cu treizeci de arginţi. El a fost prins şi arestat, toate acestea fiind cuprinse de cuvântul „lecah” care descrie jertfa de Ziua Ispăşirii.

Când a fost în grădina Ghetsimani, El a fost luat pentru că jertfa era luată. Cine L-a luat? Cei care slujeau preoţilor. Cine erau preoţii? Cei care se ocupau de jertfe. „Lecah” – luat din Ghetsimani, luat şi dus în casa lui Caiafa, luat de la Caiafa şi dus la Irod, luat şi dus de soldaţii romani, luat şi condus pe străzi, Jertfa era condusă pe străzi pentru a fi oferită, aşa cum era condusă jertfa la altar.

Textul din Isaia 53 spune chiar aşa: „…ca un miel pe care-l conduci (în traducerea noastră scrie: „pe care-l duci”) la măcelărie…”

În Exod 12.3 este folosit acelaşi cuvânt „lecah” pentru porunca dată cu privire la mielul de paşti: „…fiecare om să ia un miel…” Dar cuvântul „lecah” poate însemna şi „primiţi mielul, acceptaţi mielul”. Este uimitor faptul că prima poruncă pe care a dat-o Dumnezeu Israelului este: „lecah mielul”, adică „luaţi mielul”, dar El le-a spus şi: „primiţi mielul, acceptaţi mielul”.

Veacul acesta nu se va încheia până când Israelul nu va împlini prima poruncă ce le-a fost dată: „primiţi Mielul”!

3,4. – A treia şi a patra cheie sunt cuvintele ebraice „pesah” şi „hataa”. Astfel, în Levitic 16.16 scrie:

 

Astfel, să facă ispăşire pentru Sfântul Locaş, pentru necurăţiile copiilor lui Israel şi pentru toate călcările de lege prin care au păcătuit ei. Să facă la fel pentru cortul întâlnirii, care este cu ei în mijlocul necurăţiilor lor.”

 

În limba ebraică, cuvântul folosit pentru „călcările de lege”, este „pesah”, care înseamnă „a încălca, a păcătui, a te răzvrăti, a te revolta.” Ziua Ispăşirii avea să fie în legătură cu ispăşirea pentru încălcarea Legii, pentru păcat, pentru răzvrătire şi pentru neascultare. Ziua Ispăşirii era curăţirea încălcării Legii.

Acum vom merge în Isaia pentru că vreau să vă arăt ceea ce stă în spatele textului din limba engleză: „El era străpuns pentru păcatele noastre.” În limba ebraică nu scrie aşa, ci spune: „El era străpuns pentru „pesah” al nostru.” Acelaşi lucru care era înlăturat în Ziua Ispăşirii era înlăturat şi în Isaia 53, dar acest „pesah”, acest păcat, această încălcare a Legii lui Dumnezeu, nu era înlăturat prin jertfirea sângelui unui animal, ci prin vărsarea Sângelui unui Om. „Pesah” era îndepărtat prin moartea unui Om, Mesia însuşi avea să facă aceasta prin Jertfirea propriei Sale vieţi, şi nu prin jertfirea unui animal. „El era străpuns pentru „pasah” al nostru”, adică: „Pesah” al nostru a fost şters prin moartea lui Mesia.

În textul biblic din Levitic scrie că sângele avea să facă ispăşirea pentru toate călcările de Lege prin care au păcătuit ei, iar cuvântul ebraic folosit pentru păcat este „hataa”. „Hataa” provine din cuvântul „het” care înseamnă „a rata (ca şi cum ai rata ţinta), a se abate, a încălca, a săvârşi o nedreptate”.

Deci, Ziua Ispăşirii era în legătură cu îndepărtarea călcărilor de Lege, încălcarea Legii fiind identică cu „călcarea liniei”, şi cu îndepărtarea „hataa” a păcatului, a încălcării Legii. Se regăseşte acest cuvânt în Isaia 53? Sigur că se regăseşte. Astfel, textul din Isaia 53 spune:

„…a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.” (v. 12).

El „a purtat păcatele multora”, adică a purtat „hataa” care era îndepărtat de Ziua Ispăşirii. De data aceasta, „hataa” era purtat de către Mesia, deci nu de un animal, ci de un Om.

Aşadar, cele două cuvinte „pesah” şi „hataa” pe care le regăsim în Ziua Ispăşirii, se află şi în Isaia 53.

În cea mai sfântă zi a anului, în Ziua Ispăşirii, se făcea ispăşire pentru păcatele poporului, iar această ispăşire se făcea printr-o jertfă care era numită „jertfă pentru păcat”, adică printr-un ied. Jertfa pentru păcat era numită „hataa”, dar acest lucru este foarte important deoarece „hataa” nu înseamnă numai „păcat”, ci înseamnă şi „Jertfă pentru păcat”. Înţelegeţi? Cu alte cuvinte, Jertfa devenea păcat.

Aşadar, când era adusă jertfa, ea nu numai că murea pentru păcat, ci trebuia să devină păcat; era ca şi cum acel ied era păcat. „Hataa” devenea păcat, era păcat, iar evreii spuneau: „Iată păcatul! Aceasta este păcatul!”

Cu alte cuvinte, când era adusă jertfa la altar, era adus de fapt păcatul. Evreii îşi aduceau păcatul la altar, iar când era omorâtă jertfa, era omorât păcatul.

Textul din Isaia 53 spune că deşi El nu a făcut nici un rău, „…a fost pus în numărul celor fărădelege”. De ce aceasta? Pentru că a luat locul nostru şi astfel a fost străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. Dar „noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.” (v. 4).

El a murit ca un criminal; Cel din Isaia 53, care era la fel de nevinovat ca jertfa adusă de Ziua Ispăşirii, a devenit vinovat şi păcat.

Ascultaţi ce scrie în 2Corinteni 5.21:

Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi…” După cum vedeţi, aici nu scrie că a fost făcut ca unul care avea păcat, ci scrie că El S-a făcut păcat. Aceasta găsim în textul ebraic din 2Corinteni. De ce a devenit El păcat? „…pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.”

Ascultaţi! „Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.” (Isaia 53.11).

Ce înseamnă aceasta? Că prin El, care a fost neprihănit, dar numărat în rândul celor păcătoşi, noi, cei care suntem păcătoşi vom fi aduşi într-o stare după voia lui Dumnezeu şi număraţi în rândul celor neprihăniţi.

Vedeţi? Cele două lucruri vin împreună: El, Cel bogat, a devenit sărac, pentru ca noi, cei săraci, să putem fi bogaţi. Cele două lucruri vin împreună, iar aceasta se întâmplă în Ziua Ispăşirii: jertfa, care era nevinovată, lua locul celor vinovaţi pentru ca ei să devină nevinovaţi.

Aceasta s-a întâmplat şi cu Mesia. Aceasta este marea Taină a Evangheliei. Pentru mintea firească pare o nebunie, dar pentru mintea duhovnicească este o minunăţie.

Care este Taina Evangheliei? Că El a murit în locul nostru. Aceasta este Jertfa noastră, Acesta este Leviticul: Cel nevinovat lua locul celui vinovat, pentru ca cel vinovat să devină liber.

Hataa”, numele jertfei pentru păcat este numele păcatului. Gândiţi-vă la faptul că jertfa şi păcatul devin una.

Ce ne descoperă aceasta? Dacă jertfa pentru păcat era numită păcat, înseamnă că păcatul are acelaşi nume ca şi jertfa pentru păcat. Cu alte cuvinte, păcatele voastre au peste ele Numele lui Isus. Înţelegeţi? Dacă Jertfa pentru păcat a devenit păcat, înseamnă că păcatele noastre au numele Jertfei pentru păcat. Aşadar, păcatele noastre poartă Numele Lui pentru că El a murit pentru păcatele noastre. Oricare ar fi păcatul nostru, el devine Numele Său. Pe fiecare dintre păcatele noastre se află Numele Lui. Aceasta înseamnă că păcatele voastre Îi aparţin Lui şi trebuie să i le daţi înapoi pentru că au Numele Lui.

Ce vă desparte de Dumnezeu? Păcatele voastre. Dar dacă acum au Numele lui Isus asupra lor, nici măcar ele nu vă mai pot despărţi de Dumnezeu pentru că Dumnezeu Însuşi Şi-a pus stăpânirea peste ele. Când El a murit pe cruce, păcatul vostru a murit pe cruce; ruşinea voastră a murit pe cruce şi orice aţi făcut a murit pe cruce. Luaţi deci, numele păcatului, oricât de rău ar fi el, şi puneţi-l pe cruce cu Numele Său, pentru că este mort şi aruncat în Marea Uitării. Dacă ţineţi păcatul vostru, ţineţi ceea ce are Numele Său pe el, ţineţi o proprietate care nu vă aparţine. Nu fiţi hoţi, ci daţi-I Lui păcatele voastre pentru că acum Îi aparţin Lui.

Cheia este să le aduceţi la El, şi atunci vor fi îndepărtate de la voi pentru că le posedă El.

Păcatele voastre sunt folosite pentru răscumpărare. De ce El a fost numit „Isus”? Pentru că Numele Ieshuah înseamnă că „El va salva pe poporul Său de păcatele sale”. El nu a fost numit Ieshuah din pricina Lui; El era Cel veşnic şi nu a fost numit Ieshuah decât atunci când a venit pe pământ, iar atunci a fost numit Ieshuah din cauza voastră şi a mea, din cauza păcatelor noastre, pentru că El era Cel care a luat păcatele noastre asupra Sa, pentru că El avea să-Şi mântuiască poporul de păcatele lor. Atunci unde vor merge acele păcate? La El, Le ia El însuşi. Aceasta ne spune chiar Numele Lui. Ce lucru extraordinar!

  1. – A cincea cheie este cheia „avon”. În Levitic mai este folosit un cuvânt care descrie ce îndepărta Ziua Ispăşirii, iar acest cuvânt este „avon”. Cuvântul „avon” este puţin diferit pentru că înseamnă „pervertire”, „a perverti, pervertit.” Astfel, de Ziua Ispăşirii, marele preot trebuia să mărturisească toată pervertirea, tot răul moral săvârşit de popor. Mai apare aceasta undeva? Sigur că da, în Isaia 53.

Vă rog să ascultaţi versetul 5: „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre (pesah), zdrobit pentru fărădelegile noastre (avon).”

Aşadar, El a fost zdrobit pentru pervertirea noastră, pentru alterarea noastră. De Ziua Ispăşirii, toate acestea erau puse asupra unui animal, dar în Isaia 53 este vorba despre un Om care „era zdrobit pentru avon-ul nostru.”

Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor.” (v. 6). Ce a căzut asupra Lui? Pervertirea noastră, răul nostru moral, avon-ul nostru. După cum puteţi vedea, acest cuvânt apare din nou în Isaia 53 şi nu este legat de un animal, ci de un Om.

Isaia 53.11: „…Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor,” a avon-ului lor.

Aşadar, de Ziua Ispăşirii erau trei lucruri de care trebuia să se ocupe marele preot:

  1. Hataa, adică păcatul;
  2. Pesah, adică fărădelegea;
  3. Avon, adică pervertirea, răul.

Toate acestea trei reapar în Isaia 53, pentru că Isaia 53 este împlinirea, realitatea Zilei Ispăşirii. Textul din Isaia 53 ne arată că păcatele nu mai erau acoperite prin sângele unui ţap, ci aveau să fie şterse pentru totdeauna de Însuşi Mesia care Şi-a dat Viaţa şi Şi-a vărsat Sângele de bunăvoie pentru noi. Astfel, „El a purtat „hataa-ul”, păcatul multora, a fost străpuns pentru „pesah” al nostru şi zdrobit pentru „avon” al nostru.

A cincea cheie ne arată că Ziua Ispăşirii se concentrează pe Jertfă, pe realitatea Jertfei date. De două mii de ani, evreii nu au mai avut nici o jertfă. Templul nu mai este, dar totul se învârte în jurul jertfei, deoarece fără jertfă nu există ispăşire. Jertfa de ardere de tot, jertfa pentru păcat, jertfa pentru vină, toate se concentrează pe sânge pentru că ispăşirea se poate face numai prin sânge şi răscumpărarea, mântuirea se poate primi numai prin ispăşire.

Există în Isaia 53 vreun indiciu despre aceasta? Oare acest text ne spune mai mult decât despre faptul că El a suferit pentru noi?

  1. – În Isaia 53.7 scrie: „Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.”

În primul rând, cum a fost condus El? Ca un miel la măcelărie. Care era acea măcelărie? Altarul. Practic, Mesia a fost condus pe străzile Ierusalimului şi dus la altar, la cruce. La Paşti, mieii care erau aduşi în Templu, erau jertfiţi pe altar. Este interesant faptul că textul din Isaia 53 spune că este vorba despre un miel, în timp ce în Ziua Ispăşirii era vorba de un ţap. Dar cu ocazia Paştelui, porunca Domnului era ca evreii să aducă un miel sau un ied. Alegerea era a lor. (Exod 12.5). Şi El a fost condus ca un miel la măcelărie.

Dar ascultaţi ce scrie în Isaia 53.10:

Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.”

„…Îşi va da Viaţa ca Jertfă pentru păcat.” Cuvântul din limba ebraică este mult mai puternic decât cel din engleză. Astfel, cuvântul ebraic pentru textul de aici este „haşam” şi înseamnă nu numai „jertfă pentru vină”, ci şi „vina în sine”. El a făcut din Viaţa Sa, vină, deoarece jertfele pentru vină deveneau vina, iar după aceea vina era îndepărtată. Dar cuvântul este foarte precis pentru că provine din cartea Leviticului, este un cuvânt care aparţine listei jertfelor de animale din Levitic. Înţelegeţi cât de măreţ este lucrul acesta? Un evreu tradiţionalist trebuie să treacă peste aceasta pentru că este un lucru foarte mare.

Astfel, când aud cuvântul „haşam, ei ştiu fără doar şi poate că se referă la o jertfă. Dar textul din Isaia 53 spune foarte clar că El, un Om, a devenit „haşam.” Deci, nu este vorba de un ied sau despre un miel, ci despre o Viaţă umană. Acesta este Leviticul, dar este luat şi ridicat la un alt nivel, pentru că un Om devine „haşam”. Este ceva mult mai mare, pentru că un Om devine Jertfă. Tot textul din Isaia 53 pătrunde în această taină, pentru că este vorba de o Viaţă umană care este luată şi dată pentru noi, care devine Jertfa, ”haşam” pentru noi.

Voi nu puteţi altera acest text, deoarece este foarte clar că un animal poate muri pentru un alt animal, dar pentru un om putea muri numai un alt Om. Faptul că un animal murea pentru un om era numai un înlocuitor, fiindcă numai un Om putea muri pentru ştergerea păcatelor unui alt om. Mai mult, numai Cineva fără păcat putea muri ca Jertfă pentru păcat, dar nu există nimeni fără păcat, cu excepţia lui Dumnezeu. Aşadar, puneţi totul cap la cap şi veţi vedea că Dumnezeu trebuia să devină Om pentru a muri pentru păcatele omului. Aceasta era cerinţa Lui, iar în acest text din Isaia 53, în acest tablou, avem chiar Evanghelia.

  1. – Următoarea cheie este că Ziua Ispăşirii cerea moartea Jertfei. Şi ce ne spune Isaia 53? Textul din Isaia 53 ne spune că acest Salvator, acest Răscumpărător, avea să moară.

El a fost luat prin apăsare şi judecată… şi „ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura” când a fost „străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre,” şi şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu.” „Şters” este modalitatea prin care evreii spun că un om este omorât.

Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui la un loc cu cel bogat…” (v. 9). Aici este vorba despre Răscumpărător, iar noi ştim că El a suferit şi a murit pentru păcat. Aici, în Vechiul Testament, avem acelaşi lucru care ni se spune în Evanghelii. Astfel, Ziua Ispăşirii se bazează pe moartea jertfei, iar Isaia 53 vorbeşte despre Mesia şi se bazează pe moartea lui Mesia. Şi nu numai atât! Majoritatea jertfelor din Vechiul Testament erau aduse pentru familie sau în unele cazuri pentru un om, dar jertfa adusă de Ziua Ispăşirii era diferită de toate celelalte jertfe. De ce? Pentru că aceasta era singura jertfă care nu murea pentru o familie sau pentru un om, ci murea pentru tot norodul, pentru toată naţiunea.

Dar Isaia 53 ce ne spune? Isaia 53 ne spune că Jertfa, Mesia, a murit pentru noi toţi. Aceasta este Ziua Ispăşirii, este Ziua ispăşirii noastre. El a murit pentru mulţi, a fost rănit pentru fărădelegile noastre, ale multora; pedeapsa care ne-a adus pacea multora dintre noi, a căzut asupra Lui, a unui singur Om, şi prin rănile Lui, ale unui singur Om, noi cei mulţi, suntem tămăduiţi.

  1. A opta cheie este cuvântul ebraic „naza”.

În Ziua Ispăşirii erau două momente cheie care aduceau ispăşirea:

– primul moment avea loc în Sfânta Sfintelor, unde mergea marele preot cu sângele jertfei şi făcea ceva unic. Să citim Levitic 16.14:

Să ia din sângele viţelului şi să stropească cu degetul pe partea dinainte a capacului ispăşirii spre răsărit; să stropească din sânge de şapte ori cu degetul lui înaintea capacului ispăşirii.

Să junghie ţapul adus ca jertfă de ispăşire pentru popor şi să-i ducă sângele dincolo de perdeaua dinăuntru. Cu sângele acesta să facă întocmai cum a făcut cu sângele viţelului, să stropească cu el spre capacul ispăşirii şi înaintea capacului ispăşirii.”

Versetul 19: „Să stropească pe altar cu degetul lui de şapte ori din sânge şi astfel să-l curăţească şi să-l sfinţească de necurăţiile copiilor lui Israel.”

Stropirea este un lucru sfânt. Stropirea era principalul lucru care aducea ispăşirea: momentul în care sângele era stropit pe capacul ispăşirii sau ajungea în prezenţa lui Dumnezeu. Când sângele atingea capacul ispăşirii era făcută ispăşirea. În ebraică, capacul ispăşirii este numit „kipporet”. Cu ce se aseamănă acest nume? Cu Yom Kippur, Ziua Ispăşirii. Acesta este numele capacului ispăşirii şi era locul în care se făcea ispăşirea, sau locul ispăşirii. Ispăşirea era făcută când sângele ajungea pe capacul ispăşirii.

Ce are acest lucru ciudat de-a face cu profeţiile mesianice? Ce are a face cu noi? Unde reapare acest lucru în Biblie?

În Isaia 52.15 scrie: „…tot aşa, pentru multe popoare va fi o pricină de bucurie…” (În traducerea engleză, acest verset a fost tradus: „El va stropi multe naţiuni”). Despre ce ne vorbeşte aceasta? Dacă n-am cunoaşte cartea Leveticului, probabil ne-am întreba: „Ce caută stropirea aici?”

El va stropi multe naţiuni…” Ce este aceasta? Cuvântul folosit aici este „naza”, acelaşi cuvânt pe care-l găsim în Ziua Ispăşirii. Astfel, marele preot făcea stropirea, „naza”, iar Cel ce făcea stropirea „naza” aici era Mesia.

Cuvântul „naza” se referă la stropire, la stropirea făcută de preoţi. Acesta era cel mai sfânt moment al Zilei Ispăşirii şi apare şi în cazul lui Mesia.

Despre ce este vorba aici? Ce ne spune Biblia în cartea Evreilor? Biblia ne spune că Mesia este Marele nostru Preot. Astfel, în cartea Evreilor ni se spune că atunci când Mesia a făcut ispăşirea, a intrat în Sfânta Sfintelor a cerurilor şi ce a făcut? El nu numai că a adus Sângele Său în prezenţa lui Dumnezeu, ci a stropit cu El multe naţiuni; adică nu a stropit numai poporul evreu, ci a stropit toate neamurile care aveau să vină la ispăşirea făcută de Mesia; toate au fost stropite ca să devină sfinte înaintea lui Dumnezeu, aşa că au devenit sfinte prin Sângele lui Isus.

Aşadar, când poporul evreu a intrat în Vechiul Legământ, Moise a stropit poporul cu sângele animalelor jertfite, dar aici, Mesia a stropit toate popoarele cu propriul Său Sânge, în Duhul. Şi ce se întâmplă? Când Ispăşirea făcută prin Sângele Lui vine în viaţa fiecăruia dintre noi, dintr-un vas murdar şi nesfinţit devenim un vas sfânt. Aceasta este Ziua Ispăşirii. Mesia a luat Ziua Ispăşirii şi a schimbat-o făcând-o valabilă pentru toată lumea, nu doar pentru un popor. Astfel, Ziua Ispăşirii nu mai este legată numai de Israel, ci este pentru toată lumea, pentru toţi cei care vor să vină.

Există multe alte lucruri care se pot spune în legătură cu Ziua Ispăşirii. Acestea au fost doar câteva cuvinte care arată legătura dintre Ziua Ispăşirii şi Mesia, dar priviţi cât de multe se mai află în Cuvântul lui Dumnezeu.

Mi-am început mesajul cu principala acuzaţie legată de moartea lui Mesia, adică cu faptul că este împotriva credinţei ebraice să credem într-un Om care moare pentru păcatele altora; să credem că noi am fost salvaţi prin Sângele lui Isus. Dar ceea ce am văzut din dovezile aduse, este chiar opus părerii lor şi este scris cât se poate de clar în Biblie, în profeţiile lui Isaia şi în Scripturile ebraice, şi acest text nu poate fi interpretat de nimeni.

În mod clar există un Om care moare pentru păcatele noastre ale tuturor, adică pentru păcatele Israelului şi pentru păcatele tuturor oamenilor, şi ceea ce este foarte important: acest lucru este legat de cea mai sfântă zi a anului ebraic, de Ziua Ispăşirii. Ziua Ispăşirii şi cartea lui Isaia sunt legate una de alta. De fapt, sunt atât de legate între ele încât este clar că noi nu puteam fi salvaţi dacă nu murea Mesia pentru păcatele noastre.

Aceasta este ceea ce ne spune Isaia, iar diferenţa dintre Ziua Ispăşirii originală şi aceasta, este că Ziua Ispăşirii descrisă de Isaia nu mai vorbeşte despre moartea unui animal, ci a unui Om, şi nu mai este în legătură cu salvarea unui popor, ci a tuturor popoarelor, a tuturor celor care Îl acceptă. Aşadar, există un Om care este numit „Jertfa pentru vină”, şi noi suntem salvaţi din păcat, din moarte şi din iad, prin Sângele Lui.

El va lua judecata noastră asupra Sa şi va fi străpuns în locul nostru, prin moartea Sa, ne va da Viaţa şi prin rănile Lui, noi suntem tămăduiţi. El va fi Ziua Ispăşirii noastre, El va fi Salvarea noastră sau cum spune în ebraică, El va fi Ieshuah al nostru, acesta fiind chiar Numele Său.

Cu alte cuvinte, scrierile ebraice spun: „Acesta este Salvarea noastră, Ieshuah! Noi vom fi salvaţi de către Omul care va fi Ieshuah al nostru!” În traducerea greacă şi engleză scrie: „Isus.”

Rabinul nu s-a înşelat când a pomenit de Sângele lui Isus în acea seară, în cea mai sfântă şi mai potrivită zi a anului pentru a vorbi despre Sângele lui Isus. De fapt, a fost primul rabin care a făcut-o.

Timp de secole, rabinii au negat faptul că Isaia 53 este în legătură cu Mesia. Adevărul este că rabinii din timpurile străvechi au spus foarte clar că acest text vorbeşte despre Mesia, dar când au ajuns prea aproape de acest Bărbat din Nazaret, şi ei au spus: „Trebuie să schimbăm aceasta!” Şi au făcut-o! Ei au negat aceasta, dar în cartea de rugăciune din sinagogă, în cartea de rugăciuni a zilelor sfinte, în cartea de rugăciuni pentru Ziua Ispăşirii, această rugăciune este citită şi recitită şi ea spune:

Noi nu aveam pe nimeni să ne aducă neprihănirea…” Evreii sunt cei ce spun aceasta, „…dar El a purtat jugul nedreptăţii noastre, al avon-ului nostru şi al fărădelegilor noastre, al pesah-ului nostru, căci El a fost zdrobit pentru fărădelegile noastre.”

De unde citează ei aceste cuvinte? Din Isaia 53. Astfel, ei spun:

Acesta este Mesia al nostru, dar noi nu-L avem. El poartă păcatele noastre pe umerii Săi, ca să putem găsi iertarea pentru păcatele şi fărădelegile noastre şi să fim vindecaţi prin rănile Sale.”

Aceasta se citeşte din cartea de rugăciuni în Ziua Ispăşirii. A fost recitită ani de-a rândul, iar cineva care are scrierile originale mi-a dat o copie, pentru că ei au scos această parte din scrierile recente, dar în cele vechi este acolo. Este o rugăciune veche de secole.

Timp ce două mii de ani, evreii au avut o Zi a Ispăşirii, dar fără o ispăşire pentru acea zi. Am avut un Yom Kippur, dar fără Kippur. Timp de două mii de ani, nu a existat nici un Templu şi nici o Jertfă, şi atunci unde este Ispăşirea? Nu există nici un Templu pentru că a venit Isaia 53, Ispăşirea finală. Acesta este motivul! Evreii s-au rugat şi au postit, dar fără El. Mai mult, în această rugăciune, ei spun că nu-L au, deşi El este acolo.

Uneori vă simţiţi curaţi şi aproape de Dumnezeu, dar alteori vă simţiţi departe de El; vă simţiţi necuraţi şi vinovaţi sau ca şi cum aţi căra numai ruşine şi eşecuri, vă simţiţi respinşi, dar aici nu este vorba despre un simţământ, nu este vorba de ceea ce simţiţi sau nu simţiţi voi. Este adevărat că şi simţămintele au partea lor, dar aici nu este vorba despre ele, nu se bazează pe sentimente şi simţăminte, ci este mult mai adânc şi mai real.

Biblia nu spune nicăieri că Mesia a murit ca să îndepărteze simţămintele voastre, nici că a fost rănit şi zdrobit pentru simţămintele voastre sau că a purtat simţămintele voastre, ci este ceva mult mai mult decât aceasta. Textul biblic spune că El a îndepărtat păcatele voastre, că a murit pentru fărădelegile voastre şi că a îndepărtat vina voastră. Aceasta înseamnă că nu contează ce simţiţi voi şi că nu trebuie să vă lăsaţi purtaţi de simţămintele voastre, ci trebuie să-L urmaţi pe Dumnezeu, Adevărul.

În limba originală scrie că El a îndepărtat pesah-ul vostru, adică tot ceea ce aţi făcut voi, faptul că aţi călcat linia deşi ştiaţi că nu trebuie s-o faceţi. El a devenit pesah al vostru. În El, fărădelegile voastre nu mai există, ceea ce înseamnă că trebuie să vă gândiţi la ceea ce aţi făcut, la cum v-aţi răzvrătit împotriva lui Dumnezeu deşi ştiaţi că faceţi un lucru rău şi greşit. Biblia spune că El a devenit păcatul vostru, răzvrătirea voastră, ca s-o îndepărteze de la voi, să nu mai existe. Acum, acea răzvrătire are pe ea Numele Său, pentru că El a îndepărtat-o de la voi, nu mai există.

El a luat asupra Sa hataa-ul vostru, ceea ce înseamnă că greşelile pe care le-aţi făcut, faptul că aţi ratat ţinta, nu mai există pentru că El le-a luat asupra Sa şi le-a îndepărtat de la voi pentru totdeauna. Daţi-le Lui pentru că ele nu mai există. Aceasta se referă şi la nelegiuirea voastră, pentru că păcatul este o nelegiuire împotriva lui Dumnezeu sau a unui om. Acum, Numele Lui este peste aceste nelegiuiri şi nu mai au nici o putere asupra voastră. Orice aţi făcut a fost şters şi uitat şi nu mai are nici o putere asupra voastră pentru că are Numele Său asupra lui şi este anulat.

Dacă L-aţi întristat pe Dumnezeu, fie că aţi făcut-o acum sau în trecut, totul a fost plătit de Sângele Său; Numele Lui este asupra acelui lucru şi nu-L mai poate întrista pe Dumnezeu. Daţi-I totul Lui! Biblia spune că avon-ul vostru, pervertirea voastră, adică tot ce aţi făcut voi şi a fost pervertit, a fost şters şi îndepărtat pentru că El a devenit avon al vostru şi Şi-a pus Numele Său Sfânt asupra acelui lucru. Cu alte cuvinte, a îndepărtat acea pervertire şi a pus capăt răului ca să nu vă mai bântuie şi să nu vă mai descurajeze. El Şi-a pus Numele asupra lui şi are stăpânire asupra lui; acel lucru a fost transferat, a trecut sub o altă stăpânire, nu vă mai aparţine, şi pentru că are Numele Său asupra lui, nu mai poate fi atins de voi. Nu puteţi să-l mai aduceţi înapoi din morţi pentru că are Numele Său asupra lui. Nu-l mai puteţi stăpâni pentru că nu mai este al vostru: a fost cândva, dar acum nu mai este.

Astfel, voi puteţi nega păcatul şi să spuneţi: „Nu-mi mai aparţine! Sunt liber! Prin Sângele lui Isus, sunt liber de acel păcat, nu-mi mai aparţine!”

El este şi haşam al vostru, vina voastră. Prin faptul că El a luat asupra Sa vina voastră, a devenit vina voastră, ceea ce înseamnă că nu mai este vina voastră, nu vă mai aparţine. El a ridicat-o, El a purtat-o, El a îndepărtat-o. Oricare ar fi fost acel păcat, a trecut, prin puterea Ispăşirii făcute de El este nul. Dar nu a fost un simţământ, ci a fost ceva real; Ispăşirea făcută de El nu este un simţământ, ci este un lucru real.

Nu este nici o diferenţă dacă vă simţiţi departe de ea. Nu contează dacă vă simţiţi departe de Dumnezeu deoarece Ispăşirea este mai puternică decât acel simţământ. Ispăşirea nu este un simţământ, ci este ceva real, este atât de real încât este în Scripturile ebraice şi în Evanghelii.

Prin aceasta, voi sunteţi eliberaţi de sub povara simţămintelor voastre, sunteţi eliberaţi ca să nu mai trăiţi când sus, când jos; şi indiferent ce simţiţi sau ce faceţi voi, aceasta nu va devia aceste Cuvinte cu nici un inch la stânga sau la dreapta.

Dragostea lui Dumnezeu pentru voi este reală şi nici nu se micşorează, nici nu se schimbă. Nimic din ceea ce faceţi voi nu va schimba aceasta, ci dragostea lui Dumnezeu ne va schimba pe noi. Ispăşirea făcută de Dumnezeu este puternică şi măreaţă, şi nimeni nu are nici o autoritate pentru a spus contrariul, nici diavolul, nici firea, nici trecutul vostru, nici rudele voastre şi nici chiar voi.

Dacă Dumnezeu este de partea voastră, orice alt glas este redus la tăcere, prin Sângele lui Mesia.

Nu fiţi sclavii simţămintelor şi nu vă lăsaţi purtaţi de ele, ci lăsaţi-le să meargă cu Dumnezeu. Nu vă mai complaceţi în ele, ci spuneţi: „Mă voi veseli în Dumnezeu, Salvatorul meu. Nu trebuie să simt aceasta, fiindcă o ştiu, iar aceasta este mai mult decât aş simţi.”

Lăsaţi ca realitatea măreaţă a dragostei Sale să transforme simţămintele voastre, viaţa voastră emoţională, umblarea voastră, acţiunile voastre, obiceiurile voastre, felul vostru de a trăi, mintea voastră, gândurile voastre, căile voastre, închinarea voastră, slujba voastră, familia voastră, viaţa voastră, totul, pentru că Sângele lui Ieshuah, Isus, Mesia ne curăţă de orice păcat.

Rabinul acela nu avea dreptate, dar dragostea lui Dumnezeu are dreptate pentru totdeauna. Amin.

Te slăvim, Doamne, şi Îţi mulţumim pentru că Tu eşti Atotputernic şi eşti aici, de aceea cer Puterea Ispăşirii asupra fiecărei vieţi. Doamne, atinge poporul Tău.

Tată, Îţi mulţumim pentru că orice ar spune trecutul, Sângele Tău vorbeşte mai tare; indiferent ce spun păcatele, Sângele Tău este mai tare; indiferent care este ruşinea sau eşecul, ele nu mai există în clipa aceasta când spunem „Da!” Ispăşirii făcute de Tine. Astfel, chiar dacă am făcut ceva greşit astăzi sau în săptămâna aceasta, este anulat de Puterea Sângelui lui Mesia, pentru că Sângele Lui are această putere.

Tată, adu o curăţire şi o eliberare, ca să putem spune că oricare au fost acele lucruri, Tu le-ai luat sub stăpânirea Ta. Tu ai stăpânit ruşinea, păcatul şi trecutul, le-ai luat asupra Ta, aşa că nu mai sunt ale noastre, ci Ţi le dăm Ţie şi Îţi mulţumim pentru că în locul lor primim neprihănirea Ta.

Tu ai devenit păcat pentru ca noi să devenit neprihăniţii lui Dumnezeu. Ajută-ne la aceasta, Te rugăm, şi primeşte laudele şi mulţumirile noastre.

Indiferent despre ce este vorba, dacă ne mărturisim păcatele, Tu eşti drept să le ierţi, să le speli şi să le cureţi ca să putem fi liberi. Nu este întâmplător faptul că Jubileul poate veni numai după Ziua Ispăşirii. Jubileul, Puterea, poate veni numai când vom fi liberi; numai atunci vom putea fi repuşi în drept.

Te slăvim ţi Îţi mulţumim pentru că Cuvântul Tău este atât de bogat şi de minunat, şi Îţi mulţumim pentru că El ne dă Viaţa. Te slăvim, Tată, şi Te rugăm să îngădui ca ispăşirea Ta să ne schimbe gândirea, faptele, căile şi obiceiurile noastre şi să aducă vindecarea.

Îţi mulţumim pentru acest dar, vom umbla în Ispăşirea Ta şi Te vom binecuvânta în Numele lui Isus. Amin.

 

EN

1 Comment

  1. CONEAC DUMITRU

    Minunata oportunitate de a scapa de pacatele noastre prin sangele MIELULUI.Multumesc DOMNULUI ISUS pentru aceasta jertfa si pentru-ca mi-a dat si mie posibilitatea de a o primi.Slavit sa fie Numele Lui din vesnicie in vesnicie.AMIN!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.