SCOPUL PECEȚII A ȘAPTEA

Stephen Francis

24 octombrie 2018

Să deschidem Bibliile la Coloseni 1.25-27:

„Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia, pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi ca să împlinesc Cuvântul lui Dumnezeu.

Vreau să zic: taina ținută ascunsă din veșnicii și în toate veacurile, dar descoperită acum sfinților Lui,

cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între Neamuri, și anume: Hristos în voi, nădejdea slavei.”

Aș vrea să vorbesc despre subiectul Scopul Peceții a șaptea. Nimic profund, ci doar câteva evidențieri prin care noi trecem de câțiva ani, și am încredere că Dumnezeu ne va ajuta să continuăm. Și ne rugăm să putem fi un fel de ajutor pentru voi, prin Cuvântul Lui, și Îl rugăm să deschidă lucrurile care sunt în inima noastră, pentru că credem că nu suntem în Laodicea, că Dumnezeu ne-a ridicat puțin mai sus. (Amin).

În Epoca Bisericii Laodicea, Isus a bătut la ușă, și pentru că totul era închis, următorul lucru pe care l-a spus, nu a fost să stăm acolo, ci a spus că trebuie să ieșim afară, și când am ieșit din Laodicea, El ne-a chemat: „Acum veniți mai sus!” Și când am fost prinși de această credință de răpire, Ioan, care reprezintă Mireasa, a spus: „Am văzut o ușă deschisă în cer.” Dar Cerul este o Dimensiune spirituală, nu are uși cum sunt acestea de aici.

Noi știm că Ușa este Hristos, iar când Ioan a spus că a văzut o ușă deschisă în Cer, de fapt, a văzut descoperirea deplină a lui Isus Hristos, în care Dumnezeu ne-a adus după această epocă Laodicea.

Fratele Branham a spus că problema fiecărei epoci a fost că ei au trăit întotdeauna în lumina epocii trecute.

Ceea ce a adus sfântul Pavel, nu era ceva nou, pentru că atunci când Pavel a predicat Evanghelia în prima epocă a Bisericii, el a avut de-a face cu oameni care încercau să aducă iudaismul în creștinism. Ei voiau să aducă ritualuri, tăierea împrejur și toate acestea, dar Pavel le-a spus constant că ei nu pot aduce aceasta în creștinism. Și așa s-a întâmplat de-a lungul veacurilor până acum.

Noi am intrat în Mesajul orei și nu putem aduce epoca Bisericii Laodicea în acest Mesaj. Noi am depășit aceste lucruri, și am încredere că Dumnezeu ne va ajuta să vedem unde ne aflăm în acest moment.

Această Scriptură extraordinară pe care am citit-o din Coloseni 1, a fost luată de fratele Branham, care a făcut o afirmație remarcabilă în mesajul Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită. Este uimitor că el era un om cu o educație de șapte clase, nu era un teolog, și el ne-a spus că „Dumnezeu a avut o Taină în partea din spate a Minții Sale”, și în acest mesaj, el a spus: „Despre aceasta vreau să vă vorbesc acum.”

Cum a putut acest om să ne spună ce era în Mintea lui Dumnezeu fără ca el însuși să fie capabil să intre în Mintea lui Dumnezeu și să ne spună despre ce este vorba?

Au existat teologi mari ca Moody, Finney, Luther, Wesley și toți ceilalți, dar nici unul dintre ei nu a putut face o afirmație ca aceasta.

Să citim acest citat:

„Acum, Dumnezeu a avut un scop și o Taină ascunsă…” (Noi vom vedea scopul Peceții a șaptea). „…doar un scop și o Taină și despre aceasta aș vrea să-i vorbesc Bisericii în dimineața aceasta…”

Apoi am trecut la paragraful 106, unde el a spus:

„…Există un lucru pe care nu l-a dezvăluit încă, despre cum va veni El și când va veni. Este un lucru bun că nu a făcut-o, dar El a arătat-o sau a descoperit-o în fiecare tip din Biblie.”

Aceasta înseamnă că, „cum va veni El și când va veni,” a fost, de fapt, o taină care a fost ascunsă chiar și la prima Sa venire. Când Mesia urma să vină, ei nu au știut cum va veni și când va veni. Dar nu a rămas așa, deoarece acest lucru le-a fost descoperit celor aleși, ca s-o vadă în acea zi.

Dacă noi suntem capabili să folosim tipurile despre care a vorbit fratele Branham, vom vedea că fiecare tip din Biblie arată, de fapt, cum și când va veni El. Prin aceasta și prin lucrarea lui Dumnezeu în noi, vom putea vedea însăși scopul Peceții a șaptea, pentru că știm că Pecetea a șaptea este venirea Domnului.

Știm că în Apocalipsa 5, când Ioan a fost dus să vadă Cartea pecetluită, el a înțeles că nimeni nu putea lua Cartea, pentru că nici unul nu era vrednic. Când a fost dus acolo, Ioan era un om mântuit, era botezat cu Duhul Sfânt, avea darul de vindecare a bolnavilor, totuși, când a ajuns la Apocalipsa 5, chiar dacă a fost botezat cu Duhul Sfânt, el a plâns, iar fratele Branham a spus că Ioan știa că dacă nimeni nu era vrednic să ia Cartea, toată Creația era pierdută.

Vreau să spun că, chiar dacă avea Duhul Sfânt, Ioan urma să fie pierdut? Aceasta a spus fratele Branham. Aceasta înseamnă că ce a făcut Dumnezeu în această zi prin deschiderea Cărții, este dincolo de toate lucrurile pe care le-au avut vreodată toate acele biserici.

Acum, când Cartea este luată și Îngerul puternic coboară în Apocalipsa 10, El are Cartea deschisă. Dar când cele șapte Tunete au început să-și pronunțe glasurile, lui Ioan i s-a spus să nu scrie ce au spus , ci să pecetluiască ce au spus cele șapte Tunete. Aceasta înseamnă că dacă cele șapte Tunete sunt pecetluite și tu ai luat Cartea și ești o Carte, înseamnă că Tunetele sunt pecetluite înăuntrul tău; înseamnă că singurul loc în care Tunetele vor fi descoperite, este în interiorul tău. Problema este că tu trebuie să mănânci Cartea, și când tu mănânci Cartea, cele șapte Tunete încep să se descopere. Dar cele șapte Tunete nu sunt un lucru super spiritual pe care trebuie să-l rezolvi prin matematică spirituală, punând un citat împreună cu alt citat. Nu, ci este elementul supranatural, este puterea de însuflețire a Dumnezeului Celui Atotputernic, care face, de fapt, ca această Biblie să fie Cartea din interiorul tău.

Aceasta este ceea ce sunt cele șapte Tunete, ele sunt Dumnezeu care devine trup în interiorul tău.

Fratele Branham a vorbit despre cele șapte Peceți în formă de simbol și despre cele șapte Peceți în formă reală. Dar nu sunt paisprezece Peceți, pentru că el a spus:

„Atunci când cele șapte Peceți s-au deschis sub formă de simbol, a fost un tunet puternic; nu credeți că atunci când se vor deschide în formă reală se va întâmpla același lucru?”

Când Pecețile s-au deschis copiilor lui Israel sub formă de simbol, când Marea Roșie s-a deschis în fața lor, atunci Pecețile deschise sub formă de simbol pentru ei, i-au dus în pustie. Dar când Iordanul s-a deschis, Pecețile s-au deschis sub formă reală pentru ei, și i-au dus în țara făgăduită.

Așadar, deschiderea sub formă de simbol a celor șapte Peceți, a fost ceea ce au primit Epocile Bisericii, pentru că ei au încercat să-și dea seama ce înseamnă călărețul de pe calul alb, călărețul de pe calul negru și celelalte; ei încercau să cerceteze toate acestea, dar ele erau sub formă de simbol. Dar când Dumnezeu le-a deschis în formă reală, acestea vin la Mireasa lui Isus Hristos, pentru că Dumnezeu a deschis realitatea lor și promisiunea lui Dumnezeu pentru această oră.

Isus a spus că în acea zi, Eu voi fi în voi: „Eu în voi și voi în Mine; suntem Unul.” Ceea ce înseamnă că promisiunea lui Dumnezeu pentru noi astăzi, este că Mirele și Mireasa Sa sunt uniți împreună într-Unul. Aceasta nu s-a întâmplat niciodată înainte, în nici o altă epocă, în afară de aceasta.

În Matei 24.37-38, citim: „Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe...” Așa va fi la venirea lui Isus Hristos. Noi știm că aceasta este istorie, aceasta s-a întâmplat deja, ceea ce spunem noi este că noi nu așteptăm venirea Lui, ci așteptăm plecarea noastră, pentru că El este deja aici. Aceasta a spus profetul.

Deci, Biblia mărturisește că El este aici. El este aici! Dar ce face El? Aceasta este ceea ce vrem să vedem în seara aceasta. Ceea ce face Dumnezeu, este că El stă liniștit și urmărește lucrurile care se desfășoară, așa că, vom intra în Scriptură, și vom vedea cum Dumnezeu descoperă exact ceea ce face pentru noi astăzi. Și dacă nu vă supărați, voi folosi doar tipurile din Biblie.

Să începem cu Geneza 2.1-3:

„Astfel, au fost sfârșite cerurile și pământul, și toată oștirea lor.

În ziua a șaptea Dumnezeu Și-a sfârșit lucrarea, pe care o făcuse; și în ziua a șaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o făcuse.

Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise și o făcuse.”

Aici Îl vedem pe Dumnezeu odihnindu-Se. Cuvântul „odihnă” înseamnă „liniște”, sau „un spațiu între două note muzicale.” Aceasta înseamnă odihna. Deci, Dumnezeu a intrat în odihna Sa, în Tăcerea Sa. După șase zile de Creație, Dumnezeu a intrat în odihnă, dar Dumnezeu nu a rămas inactiv. Nu este ca și cum Dumnezeu a spus: „Ei bine, Eu sunt obosit. Am muncit din greu, așa că, lăsați-Mă să iau o pauză.” Aceasta facem noi când ne odihnim. Am muncit din greu și acum tragem un pui de somn. Dar Dumnezeu nu a făcut aceasta, El nu a tras nici un pui de somn, pentru că Dumnezeu face lucruri mari în Tăcere.

Dacă observați, El a spus că copiii lui Israel nu au intrat niciodată în odihna lui Dumnezeu. Ei aveau Sabatul, în fiecare săptămână aveau o zi de odihnă, pentru că ei lucrau șase zile și se oboseau, așa că în a șaptea zi se odihneau. Cu toate acestea, ei nu au intrat în odihna Lui Dumnezeu, ei nu au putut intra în Tăcere și să se bucure de beneficiile prezenței lui Dumnezeu; ceea ce înseamnă că pentru tine și pentru mine, Sabatul este intrarea în odihna lui Dumnezeu, este intrarea în Tăcerea Peceții a șaptea, și noi știm că suntem beneficiarii acestei mari odihne care declară că zilele omului au trecut. Aceasta este ziua Domnului. Zilele conducerii omenești s-au terminat, zilele grupărilor din Mesaj au trecut, pentru că noi nu credem, nu vedem Mesajul prin ochii altcuiva, ci Acesta este Dumnezeu care Se voalează în tine, ca individ.

Aceasta nu este dispensația calului și a căruței, a mașinii sau avionului, ci este epoca astronautului, în care numărătoarea inversă este obișnuită, și te cheamă pe tine însuți în prezența Dumnezeului Atotputernic.

În Geneza 2.7, vedem ce a făcut Dumnezeu când Se odihnea:

„Domnul Dumnezeu a format pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu.”

Iată că în timp ce Dumnezeu Se odihnea, El făcea ceva. Ce făcea El? El l-a format pe om din țărâna pământului. În Geneza 1, Biblia spune că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său. Astfel, observăm că în Geneza 1 este Cuvântul vorbit, iar în Geneza 2, vedem că Cuvântul devine trup; omul a devenit trup. Cuvântul pe care El l-a rostit în Geneza 1, a venit acum în formă de carne; omul a devenit trup prin Cuvântul Dumnezeului Atotputernic, pentru că El a suflat în el însăși suflarea Lui de Viață. Aceasta înseamnă că El l-a luat pe omul din Geneza 1, teofania, și l-a pus în omul din Geneza 2, într-un trup pământesc glorificat, și omul a devenit un suflet viu. Aceasta înseamnă că teofania lui îl face un suflet viu. Fără aceasta, fratele Branham a spus că el era doar ca un copac: degetele lui de la picioare erau ca rădăcinile în pământ, mâinile lui erau așa, și avea tot, avea ochi, avea totul, dar toate erau moarte. Ați auzit recent de la teofania voastră? (Amin).

În Geneza 2.15, citim:

„Domnul Dumnezeu a luat pe om și l-a așezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze și s-o păzească.”

Aceasta înseamnă că Dumnezeu l-a plasat pozițional pe fiul Său, El l-a făcut un dumnezeu amator cu putere să aleagă. Fratele Branham a spus că Adam putea să vorbească și să oprească natura, putea să facă orice ar fi vrut, pentru că Adam era un dumnezeu amator.

Așadar, Dumnezeu l-a plasat acolo, și eu cred că Dumnezeu face același lucru cu copiii Săi în seara aceasta: Dumnezeu pune Cuvântul Său în interiorul tău, pentru că El are încredere în tine că vorbești Cuvântul, pentru că, chiar acum ești un mic Mesia, tu ești un mic dumnezeu, deoarece Dumnezeu te-a făcut în chipul Său.

Să citim de la versetul 19:

„Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele pământului, și toate păsările cerului; și le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; și orice nume pe care-l dădea omul fiecărei viețuitoare, acela îi era numele.

Și omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului, și tuturor fiarelor câmpului; dar, pentru om, nu s-a găsit nici un ajutor, care să i se potrivească.”

Aici aflăm că Dumnezeu a adus animalele la Adam. Dar Adam nu vorbea engleză, nici ebraică, pentru că nu exista nici o limbă pământească. Comunicarea dintre Dumnezeu și fiul Său, era prin gând. Și Adam prin gând, a preluat gândurile Dumnezeului Atotputernic, pentru că, amintiți-vă, Dumnezeu folosește timpul trecut în Cuvântul Său: „Domnul Dumnezeu a format fiecare fiară…și le-a adus la om ca să vadă cum le va numi, și orice nume pe care-l dădea omul fiecărei viețuitoare, acela îi era numele.” Înseamnă că singurul mod prin care Adam a putut să dea nume fiecărei fiare în ordinea lor biologică, a fost să intre în gândurile lui Dumnezeu, ca să poată plasa fiecare animal, fiecare pasăre, în poziția lor corectă.

Aceasta înseamnă că în acel timp de odihnă a lui Dumnezeu, scopul Tăcerii lui Dumnezeu, scopul Peceții a șaptea, a fost ca acel om să poată intra în gândurile lui Dumnezeu, să primească gândurile lui Dumnezeu și să trăiască conform cu gândurile lui Dumnezeu.

Așadar, totul a fost făcut prin gând. Și Adam a fost capabil să pună acele păsări și animale în ordinea lor particulară.

În versetele 21 la 22, citim:

„Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, și omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui și a închis carnea la locul ei.

Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie și a adus-o la om.”

Aici găsim că aceasta este odihna lui Dumnezeu. El nu a făcut o pauză. Priviți lucrurile pe care le-a făcut El în timpul odihnei Lui. Scopul Peceții a șaptea.

În Geneza 1, Dumnezeu doar vorbea: „Să fie!” „Să fie!”, dar în Geneza 2, în ziua a șaptea, Dumnezeu a fost pe Pământ, pentru că Pecetea a șaptea Îl aduce înapoi pe Pământ. Dumnezeu era pe Pământ făcând aceste lucruri în odihna Lui, și un om putea veni să intre în prezența Atotputernicului Dumnezeu și să aibă părtășie cu El într-un fel în care nu putea avea în nici un alt timp.

Astfel, un alt lucru pe care nu-l putea face în alt timp, dar l-a făcut în acest timp de Tăcere, sau în timpul odihnei Sale, a fost că Dumnezeu a format mireasa, care a fost luată din partea laterală a lui Adam. Eu cred că este un lucru extraordinar felul în care Dumnezeu a modelat și a făcut un corp uman. Sunt sigur că știți aceasta.

În Apocalipsa 4 și 5, noi vedem cum a fost deschis Cerul, și Ioan a spus: „Am văzut patru făpturi vii…” Apoi a mai spus: „Și în mijlocul celor patru făpturi, era un tron și era Unul care stătea pe tron. Și în jurul celor patru făpturi vii, erau douăzeci și patru de bătrâni.”

Când te uiți la corpul uman, avem o inimă care are patru camere, iar fratele Branham a spus că în mijlocul inimii voastre există un spațiu unde locuiește Dumnezeu. Și în jurul inimii voastre, sunt douăzeci și patru de coaste, ceea ce înseamnă că Dumnezeu v-a creat exact ca Raiul, pentru că El voia să locuiască în voi. Dumnezeu nu l-a făcut niciodată pe om ca să locuiască demonii în el, ci Dumnezeu l-a făcut pe om ca să poată trăi El în interiorul vostru.

Astfel, aici vedem că Dumnezeu a format mireasa luând-o din partea laterală a lui Adam, și Adam a știut exact ce avea să se întâmple. Chiar de prima dată când și-a văzut soția, Adam a știut că ea va cădea. Înainte ca ea să cadă, el a știut că va cădea, pentru că Adam a știut toate lucrurile. Chiar de prima când a văzut-o pe soția sa, Adam a spus:

„Ea este carne din carnea mea și os din oasele mele. De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de soția sa.”

De unde știa Adam că vor fi tați și mame? Pentru că tații și mamele au venit doar din cauza căderii, ceea ce înseamnă că Adam știa că soția lui va cădea, încă înainte ca ea să facă ceva.

Fiind un tip al lui Hristos, Adam avea să ia căderea ei asupra lui, altfel o parte din el urma să moară. Dumnezeu nu avea de gând să vă piardă, pentru că, dacă vă pierdea pe voi, o parte din El avea să moară.

Așadar, în acest timp măreț, Dumnezeu și-a luat timp  să facă această mireasă, care a fost luată chiar din partea laterală a lui Adam. Și ce a făcut Dumnezeu? Dumnezeu l-a adormit adânc pe om, iar fratele Branham a spus că aceasta a fost moartea. El a adus Pecetea, și-a tăiat partea, iar când a adus Pecetea, a ieșit o mireasă, ceea ce înseamnă că ruperea Peceții aduce mireasa, iar mireasa este însăși imaginea soțului ei: „Carne din carnea lui, oase din oasele lui, duh din duhul lui și viață din viața lui.”

Și când Adam a venit în înviere, fratele Branham a spus că el a murit, și prin moartea lui, când a revenit la viață, învierea, el știa că mireasa era parte din el de la început.

Dacă i-ar fi fost ascuns, L-ar fi întrebat pe Dumnezeu: „Cine este aceasta?” Adam nu a trebuit să-și aleagă el mireasa, ea era a lui prin alegere, ea a făcut parte din el de la început; iar tu și eu nu putem să ne facem Mireasă niciodată, pentru că noi suntem Mireasă. Tu nu poți să te faci creștin, tu ești creștin; și tu nu poți să te faci un fiu al lui Dumnezeu, tu ești un fiu al lui Dumnezeu.

Astfel, prin ruperea acestei mari Peceți, Dumnezeu a făcut aceste lucruri mărețe, și vreau să vedem marele scop al Peceții a șaptea.

Există o mulțime de controverse în jurul ei, dar noi nu trebuie să intrăm în nici o controversă, pentru că de fapt, în Biblie nu există nici o controversă, și nici în Mesaj. Dar oamenii fac controverse.

Deschiderea Peceților este atât de simplă, dar oamenii o complică; iau o Taină și o fac și mai tainică, dar Dumnezeu Se descoperă în simplitate.

Priviți la ce am avut, dacă greșesc, iertați-mă, dar voi vedeți patru făpturi vii în jurul Tronului, dar în Cer erau cinci făpturi vii, iar a cincea făptură era Mielul. Și El a spus: „Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor.”, ceea ce înseamnă că Mielul trebuia să treacă dincolo de cele patru făpturi vii, ca să ia Cartea și să deschidă acele Peceți. Aceasta înseamnă că acum este Mielul și Mireasa. Vulturul care zboară a fost în Epoca Bisericii Laodicea, ca să ne scoată într-o răpire prin credință, și să ne prezinte Mielului.

Fratele Branham a spus: „Toate acestea vor încununa slujba mea, pentru că El mă va lăsa să închei Cuvântul Său și să-I îmbrac Mireasa, ca să pot spune: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”

Când Ioan boteza în râul Iordan, și Ioan este un vultur profet, el a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” El îi prezenta Mielului, dar ei nu au vrut să audă. Apoi, în versetele următoare, Biblia spune că Ioan a vorbit cu doi dintre ucenicii săi, și le-a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”, iar Biblia spune că cei doi ucenici l-au părăsit pe Ioan și L-au urmat pe Isus. Așa că, eu cred că fratele Branham ne-a prezentat, de fapt, lui Hristos. Și acum, este Hristos și Mireasa Lui; Mielul și Mireasa împreună. Ce glorios!

Nu uitați că Biblia ne spune, și fratele Branham ne-a avertizat, că diavolul este un bun imitator. Și dacă diavolul este un imitator, Biblia spune: „Diavolul umblă în jur și răcnește ca un leu și caută pe cine să înghită.” De ce umblă el în jur ca un leu care răcnește? Pentru că descoperirea noastră este Leul care răcnește. Aceasta înseamnă că diavolul se uită la Apocalipsa 10. Și dacă iei Apocalipsa 10 de la Mireasă, ea nu mai are nici un Mesaj, este doar o denominațiune. Dar Apocalipsa 10 este venirea lui Hristos în acest ceas, deschiderea acelei mari Peceți, care face diferența dintre noi și orice altceva.

Geneza 7.1-5:

„Domnul a zis lui Noe: „Vino în corabie, tu și toată casa ta; căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni.

Ia cu tine câte șapte perechi din toate dobitoacele curate, câte o parte bărbătească și câte o parte femeiască; o pereche din dobitoacele care nu sunt curate, câte o parte bărbătească și câte o parte femeiască.”

Acum vă rog să-mi permiteți să citesc un citat din Cartea Peceților, din Pecetea a șaptea, unde fratele Branham a spus:

„Acum, capitolul opt ne anunță Pecetea a șaptea fără să ne descopere însă nimic cu privire la ea. Această Pecete nu are nici o legătură cu capitolul 7, descoperirea ei fiind total ascunsă, mută.”

Apoi, el a spus: „Dacă aș avea timp…voi încerca să vă duc în câteva locuri să vă arăt. Despre Pecetea a șaptea se vorbește chiar de la început, din Geneza.”

Observați că fratele Branham a spus: „Dacă aș avea timp…” (Noi avem timp). „…aș putea să vă duc înapoi la Geneza și să vă arăt această a șaptea Pecete. Isus a profețit și a spus: „Așa cum a fost în zilele lui Noe, așa va fi…”

Aceasta înseamnă că atunci când vorbea despre zilele lui Noe, nu vorbea doar despre viața amestecată de atunci, despre condițiile moderne și despre toate acele lucruri, pentru că noi știm că în zilele lui Noe, Dumnezeu a trimis un profet cu un Mesaj de har și le-a oferit un Chivot, o Arcă, pentru a-i salva de judecățile Dumnezeului Atotputernic. Iar fratele Branham a spus că Arca era făcută dintr-un lemn foarte moale care s-ar fi scufundat și toți s-ar fi înecat. Și el a spus: „Dar Dumnezeu i-a arătat lui Noe un copac...” Și a spus că Noe s-a dus la acel copac, l-a scos, l-a tocat, l-a fiert și a făcut o smoală cu care a sigilat Arca pe dinăuntru și pe dinafară. Toată Arca a fost sigilată pe dinăuntru și pe dinafară.

Chivotul lui Moise a fost sigilat pe dinăuntru și pe dinafară cu aur curat. Chivotul și Cortul mărturiei au fost poleite pe dinăuntru și pe dinafară cu aur curat. Și Chivotul nostru, Cartea, a fost sigilat în interior și pe spate. Cartea este Chivotul nostru, este protecția noastră în care umblăm și în care stăm, și care este și siguranța noastră.

Deci, noi observăm că Dumnezeu era în Arcă. Pecetea a șaptea în zilele lui Noe, L-a adus pe Dumnezeu pe Pământ, pentru că în primul verset din Geneza 7, Dumnezeu i-a spus lui Noe: „Vino în Arcă tu și toată casa ta.” Dumnezeu i-a zis: „Vino!”, și singurul mod în care El putea spune: „Vino!”, era că El Se afla în Arcă. Dacă El nu ar fi fost în Arcă, i-ar fi spus lui Noe: „Intră în Arcă.” Dar pentru că El a spus: „Ia-ți familia și vino în Arcă”, înseamnă că Dumnezeu era în Arcă. Și Dumnezeu este numai în Cuvântul Său, care este Chivotul nostru în zilele noastre, iar Dumnezeu ne invită să venim înăuntru.

Zilele îndurării s-au încheiat. Încă șapte zile, Pecetea a șaptea, Tăcerea, șapte Tunete rostindu-și glasurile lor, acesta nu a fost un spectacol public.

Doar gândiți-vă la aceasta: Dumnezeu nu a mers El Însuși să aducă toate acele animale în Arcă, ci a zis: „Noe, Eu vreau să mergi tu. Du-te și ia câte șapte perechi din animalele curate, și câte o pereche din cele necurate. Du-te și ia-le.” Dar cum au știut un leu și o leoaică, dintre sutele care erau acolo, că trebuiau să intre în Arcă? Elefanții și toate celelalte, de unde au știut? Înseamnă că Mesajul lui Noe era supranatural, era Glasul lui Dumnezeu pentru acea oră, care a putut să-i aleagă și să-i cheme în Arcă. Și dacă pot să spun aceasta, când leul și leoaica au intrat în corabie și au văzut acolo miei, nu au spus: „Acesta va fi prânzul meu pentru astăzi.” Deci, ce a făcut Dumnezeu? În zilele lui Noe, Dumnezeu a adus înapoi natura originală a animalelor, așa cum a fost înainte de cădere, când leul și mieii se hrăneau împreună. Însemnă că Dumnezeu a luat acea natură veche, și le-a dat natura lor originală.

Aceasta înseamnă că în timpul ruperii acestei mari Peceți, scopul Peceții a șaptea, este că Dumnezeu aduce natura Sa divină și ia de la voi firea voastră veche, duhul uman care vă face să doriți să urmați omul, să urmați aceasta sau aceea. Dumnezeu a luat acea conștiință și a pus natura Sa în voi. Deci, noi avem însuși ADN-ul lui Dumnezeu Cel Atotputernic; avem chiar Sângele Lui curgând prin venele noastre. Dumnezeu în poporul Său. Deci, încă odată avem scopul Peceții a șaptea.

În 1Împărați 6, citim despre construirea Templului. Templul era construit din lemn, din cel mai bun material, pe care Solomon l-a importat din toate părțile lumii; el a primit cedrii din Liban și lucruri din Egipt, iar noi suntem toate acele lucruri împreună și le asamblăm împreună.

Solomon a trebuit să le pună împreună pentru a construi Templul, iar Biblia ne spune că pietrele au fost tăiate și modelate în carieră. Și când au fost aduse pentru a fi puse în Templu, Biblia spune că nu s-a auzit nici un sunet de ciocan, sau unelte de fier la construirea Templului. Aceasta înseamnă că Templul a fost construit în Tăcere.

Dumnezeu a putut să facă aceasta numai în această generație, iar acest profet a fost singurul care a fost capabil să ia acele pietre și să le pună cap la cap. El a putut spune că aceasta este credința, sfântul Pavel;  apoi Irineu cu virtutea (fapta), așa că, punând totul împreună a adus marea Taină, și ne-a spus cum voi și eu am devenit chiar Templul Dumnezeului Atotputernic, ceea ce înseamnă că în interiorul vostru sunt puse împreună acele pietre. Tot ce a fost acolo, el a pus împreună, așa cum a fost pe Muntele Carmel. Ilie nu a făcut un altar nou, pentru că Biblia ne spune că Ilie a reparat altarul lui Dumnezeu, el a trebuit reparat, și adus înapoi în starea lui inițială.

Așadar, atunci când Templul a fost construit…Eu nu înțeleg cum s-a făcut de nu s-a auzit nici un sunet de ciocan și nici un zgomot de unelte de fier, cum a fost construit Templul în Tăcere? Eu nu știu cum s-a întâmplat, dar Biblia spune că așa a fost.

Astăzi, noi suntem chemați din toate popoarele, din fiecare seminție, din fiecare națiune și din fiecare limbă, cel mai bun material, nici un lucru de mâna a doua; Dumnezeu a adus cel mai bun material din toate părțile Pământului, și Și-a construit Templul. Iar Dumnezeu trăiește în acest Templu, pentru că știm că noi am devenit Templul Duhului Sfânt. Pietrele acelea s-au potrivit atât de perfect, încât nimeni nu a trebuit să le facă ajustări. Eu cred că Dumnezeu Și-a chemat Mireasa din fiecare națiune și ani de zile ne-a șlefuit, ne-a modelat, ne-a tăiat jos lucruri care nu trebuiau să fie acolo, apoi ne-a adus împreună, ne-a așezat împreună pentru a deveni Templul Duhului Sfânt.

De aceea, El a spus: „În ziua aceea veți ști că Eu sunt în voi și voi sunteți în Mine.” Iar fratele Branham a spus că, „Ziua aceea”, este astăzi.”

Estera, capitolul 5. Identitatea Esterei a fost o taină. În Persia se presupunea că Estera era persană, nimeni nu știa că este evreică. Ea a avut o schimbare de nume, din Hadasa în Estera. Nici chiar dușmanul ei, Haman, nu știa cine era ea cu adevărat. Haman l-a convins pe rege  să semneze un decret pentru a-i distruge pe evrei. Dar Mardoheu știa că numai Estera va putea obține o audiență la rege, că ea era singura care putea s-o facă.

Mardoheu i-a spus Esterei: „Poate pentru această cauză te-a adus Dumnezeu la împărăție.” Și Estera știa că a primit trecere înaintea regelui.

Acum, amintiți-vă că, atunci când regele stă pe tron, el nu stă acolo ca să se relaxeze. Dacă regele vrea să se relaxeze, el va face o plimbare prin grădină, sau să stea în dormitorul lui, dar când stă pe tron, el stă acolo ca să discute lucruri de mare importanță pentru stat. Astfel, acolo se întâmplă tot felul de lucruri. Consilierii sunt slujitorii săi iar locul acela este foarte aglomerat.

Estera a trebuit să se apropie de rege și nu a putut-o face oricum. Amintiți-vă că Biblia spune că singurul lucru care o putea salva pe Estera sau pe oricine intra în prezența regelui fără să fie chemat de el, era sceptrul de aur din mâna regelui. Aceasta înseamnă că în mâna regelui era ceva care  avea s-o salveze pe Estera de la o moarte sigură.

Estera nu se putea apropia de rege oricum, ci ea trebuia să se îmbrace cu o haină împărătească, ea trebuia să aibă o haină de regină; ea trebuia să meargă corect, trebuia să fie unsă corect. Eu cred că atunci când a intrat acolo, ea nu s-a uitat la consilieri, la legislatori sau la toți servitorii de acolo, ci ochii ei erau ațintiți asupra tronului, pentru că aceasta era o chestiune de viață și de moarte.

Dacă am putea dramatiza puțin, am putea spune că regele stătea pe tronul său iar consilierii erau ocupați să scrie legile și totul, apoi să i le dea lui, iar el se ocupa cu semnarea lor. Slujitorii erau acolo aducând mâncarea sau ce făceau ei, când deodată regina intră în sala tronului. Eu cred că în acel moment toți s-au oprit din ceea ce făceau, și s-a făcut liniște. În sala tronului era Tăcere. Toți cei prezenți se întrebau ce se va întâmpla acum. Ea va muri? Sfetnicii s-au oprit din scris, toți s-au oprit și în sala tronului s-a făcut liniște. Poate o jumătate de oră. Nu știu.

Dar ochii Esterei erau ațintiți asupra mâinii regelui care ținea sceptrul de aur. Consilierii și servitorii știau că, conform legii, oricine intră în sala tronului fără invitație, va muri, cu siguranță, dacă regele nu-i întinde sceptrul de aur.

În timpul acestei mari Tăceri, Estera nu s-a uitat la bătrâni sau la sfetnici, ci ochii ei priveau la mâna regelui. Și când regele i-a întins sceptrul de aur, i-a zis: „Ce dorești regină Estera? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăția mea, ți-o voi da.” „Nu douăzeci și cinci la sută, ci eu îți voi da jumătate din împărăție.” Tu vei fi un moștenitor al bucuriei!

Așadar, în acea Tăcere, moartea s-a transformat în Viață. În acea Tăcere, Estera a avut răspunsul la întrebarea diavolului. Ea a putut să biruiască.

Acum vreau să aduc un citat din Cele șapte Peceți:

„Răscumpărarea Ei înseamnă toată posesia legală, pentru tot ce a fost pierdut de Adam și Eva. Este tot, ce? Tot ce face un creștin născut din nou, este posesia legală, astfel încât, Actul abstract, Titlul de proprietate al Vieții Veșnice, înseamnă că deții tot ce au pierdut Adam și Eva.”

Oh, Doamne! Tot ce au pierdut Adam și Eva, vă aparține. Ce am făcut noi pentru a merita aceasta? Acesta a fost Planul lui Dumnezeu în deschiderea marii Peceți.

Însăși scopul Pecetii a șaptea, a fost ca voi să puteți obține răspuns la întrebarea diavolului, pentru că voi ați identificat corect Căpetenia.

În Geneza 18.1, Biblia spune că Domnul i S-a arătat lui Avraam. Prima venire. Acesta a fost un spectacol public, pentru că toți L-au văzut venind la Avraam: servitorii, Sara, sau oricine ar mai fi fost acolo. Toți au văzut trei Bărbați venind la Avraam, așa că a fost un spectacol public. Dar El i-a promis lui Avraam: „Eu Mă voi întoarce la tine conform cu timpul vieții…” Aceasta înseamnă că trebuie să fie o a doua venire. Și când va veni a doua oară, El a spus: „Sara, soția ta, va zămisli.” Aceasta înseamnă că aceasta va fi venirea Miresei lui Hristos.

În Geneza 21, Biblia spune că Dumnezeu a vizitat-o pe Sara, și i-a făcut așa cum a promis. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a venit acolo și a început să-i schimbe atomii. Astfel, scopul Peceții a șaptea, a fost să aducă acea mare schimbare.

În Geneza 24, observăm că acolo a fost chemarea Miresei la răpire. Fratele Branham a spus că Rebeca, adică Isaac, este un tip de răpire. Însărcinarea a fost dată lui Eliezer, și noi vedem că Isaac nu s-a dus el în Mesopotamia, ci Eliezer a fost trimis acolo cu un Mesaj. Când Avraam i-a dat însărcinarea …

Noi știm că fratele Branham este Eliezer pentru noi astăzi. El a împlinit Geneza 24, jucând rolul lui Eliezer, pentru a aduce Mireasa la Hristos. În perfectă conformitate cu Mesajul Său, el a spus cine a fost.

În acea mare însărcinare, Eliezer nu i-a spus niciodată lui Avraam că nu va putea găsi acea fată, ci întrebarea lui pentru Avraam, a fost: „Dacă fata nu va fi dispusă să mă urmeze?” El nu a spus: „Poate nu o voi găsi,” ci a spus: „Ce se va întâmpla dacă ea nu mă va urma?”

În Geneza 24.7, Biblia spune că Avraam i-a zis lui Eliezer:

„Domnul, Dumnezeul cerului, care m-a scos din casa tatălui meu și din patria mea, care mi-a vorbit și mi-a jurat zicând: „Seminței tale voi da țara aceasta,” va trimite pe Îngerul Său înaintea ta, și de acolo vei lua o nevastă fiului meu.”

Ca răspuns la întrebarea lui Eliezer: „Dacă ea nu mă va urma?”, el i-a spus: „Aceasta nu este problema ta. Vezi, acel Înger, Dumnezeul care m-a scos din țară și m-a adus aici, acel Înger va merge înaintea ta. El nu va merge în urma ta, ci va merge înaintea ta.”

În mesajul Timpul deciziei, fratele Branham a spus:

„Și a fost timpul serii, când el a venit la fântâna din apropierea orașului. Și cam acesta a fost timpul când Rebeca a trebuit să ia o decizie. Cred că Îngerul Domnului l-a bătut acolo cu o jumătate de oră înainte.”

Observați că el a spus: „Îngerul Domnului l-a bătut acolo cu o jumătate de oră înainte,” și cam o jumătate de oră este Pecetea a șaptea, ceea ce înseamnă că Pecetea a șaptea este exact ceea ce a provocat Mireasa. În continuare el a spus:

„Căci El va trimite îngerii Săi înaintea ta, apoi va deschide calea.” Și trebuie să fi fost Îngerul Domnului care a vorbit inimii Rebecăi, și i-a zis: „Du-te și ia apă.” Rebeca a venit la Apa Vieții, seara…”

Dar Apa Vieții nu era în fântână, ci Apa Vieții a fost Mesajul lui Eliezer.

„…Și ea a ieșit acolo, la Apa vieții, seara. Înțelegeți tabloul? Biserica în ultimele zile, timpul serii, luminile serii sunt aici. Este timpul când Îngerul Domnului Se descoperă în supranatural Rebecăi, mireasa lui Isaac, și într-un fel sau altul, ea este mișcată să meargă la Apele Vieții…” Și fratele Branham spune:

„…Oh, când mă gândesc la aceasta! A venit timpul serii. Îngerul Domnului din Mesaj, iese și o atrage pe Rebeca să vină la Apele Vieții.”

Laudă lui Dumnezeu! Noi credem că acolo a fost Dumnezeul Cel Atotputernic, Îngerul Domnului, care ne-a curtat și ne-a chemat să venim la Apele Vieții. Dumnezeu v-a scos afară, și știți ceva? Eu nu cred că denominațiunile ne fac probleme, ci problema este că ar putea exista denominațiuni în acest Mesaj. Ei spun: „Dumnezeu vă trage afară.” Dar aceasta ar putea fi o lumină SIDDHI (în religiile indiene, înseamnă: puteri, abilități, realizări materiale paranormale supranaturale, magice). Pentru că ei spun: „Dumnezeu va răpi pe toți cei ce sunt la Mesaj.” Dar toți și-au făcut propriile tabere și micile doctrine. Dumnezeu poate să-Și scoată oamenii, pe cei aleși care nu vor fi înșelați, și să-i aducă în Împărăția Lui prin Cuvântul Său, arătându-vă că sub această mare Pecete a șaptea, scopul Său, era să vă aducă la Apele Vieții.

Observați, pentru Eliezer, ar fi fost mult mai ușor să spună: „Avraam mi-a spus să merg acolo, în casa fratelui său Nahor, și acolo voi găsi o fată.” Dar, dacă el ar fi mers în oraș și ar fi întrebat: „Știți cine este Nahor? Știți unde locuiește?” Dar Eliezer nu a făcut așa, pentru că el era sub acea însărcinare și știa că Mireasa trebuia să fie testată cu Apă, care este a treia Tragere a voastră, deschiderea Cuvântului. Tu trebuie să fii testat cu Apă.

Deci, în loc să meargă în oraș ca să caute acea fată, el s-a dus la fântână, și acolo Îngerul Domnului l-a bătut pe Eliezer cu o jumătate de oră înainte. Eliezer nu L-a văzut pe Înger, dar El a fost acolo, pentru că El a vrut ca Rebeca să vină acolo, să vină la Apele Vieții.

Eliezer era îngrijorat, așa că s-a rugat, și a spus: „Oh, Doamne, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, Te rog să-mi dai biruință astăzi în însărcinarea de a găsi o mireasă pentru Isaac.” Și rugăciunea lui a fost: „Când ea va veni, îi voi cere apă să beau, iar ea trebuie să-mi dea apă mie, apoi și cămilelor mele.” Și când Rebeca a venit, el i-a spus doar o parte din cuvinte, el i-a spus doar: „Dă-mi să beau!” Dar a existat o parte nespusă, nescrisă. El nu i-a spus: „Dă-le și cămilelor mele de băut.” Dar el spusese  deja aceasta în rugăciune. Cu alte cuvinte, Rebeca a trebuit să prindă taina părții nevorbite. Ea a făcut o pauză în acea Tăcere, și ea a trebuit să intre în gândurile mesagerului, să intre chiar în gândul Mesajului. Și Mesajul nu este ce să faci și ce să nu faci, Mesajul  orei nu este o treaptă, și o altă treaptă, ci Mesajul orei este Cuvântul lui Dumnezeu care devine trup în această Mireasă.

Acesta este chiar scopul acestei mari Peceți: în această Tăcere solemnă a Dumnezeului Atotputernic, El face lucrări atât de mari!

Așadar, a existat o parte pe care Eliezer nu i-a spus-o niciodată Rebecăi, și ea a avut o pauză în Tăcere, când a prins gândul din mintea lui Eliezer. Aceasta a fost dovada că ea era mireasa.

Știți, el nu a întrebat-o despre genealogia ei atunci când a văzut-o, ci el a spus doar: „Dă-mi să beau!” Cred că această afirmație s-a făcut de trei ori în Biblie: odată aici, cu Eliezer; apoi a doua oară a fost când Ilie a spus acelei femei dintre neamuri: „Dă-mi să beau!” Apoi, Isus a spus femeii de la fântâna din Samaria: „Dă-Mi să beau!” Aceasta înseamnă că ele au trebuit să intre în gândurile Dumnezeului Atotputernic, ca să vadă scopul chemării lor.

Numai atunci când ea a reușit să prindă acea parte nevorbită, nescrisă, Eliezer a întrebat-o: „A cui fată ești?” Vedeți? El știa exact cine era ea; El știa că ea era fata potrivită pentru că venea din aceeași familie. Și el a trebuit s-o întrebe aceasta numai după ce a trecut testul Apei; numai după aceea el a întrebat-o despre genealogia ei.

Ultimul mesaj pe care fratele Branham l-a adus chiar înainte de a muri, a fost Comuniunea, unde a spus: „Am ajuns să înțeleg că eu nu sunt fiul lui Charles și Ella Branham.” Un om care și-a iubit așa de mult mama și tatăl, care a vorbit atât de mult despre ei, acum a spus: „Am înțeles că eu nu sunt fiul lui Charles și Ella Branham.”

Și eu a trebuit să-mi dau seama că nu sunt fiul domnului și a doamnei Francis. Cu alte cuvinte, mi-am văzut adevărata genealogie, că eu am venit din Logos și mă întorc în Logos; că vin de la Dumnezeu și mă întorc la Dumnezeu; eu am fost chiar în gândurile Dumnezeului Atotputernic, și că Dumnezeu Și-a exprimat aceste gânduri ale Lui astăzi. Eu sunt chiar expresia a ceea ce a vorbit Dumnezeu.

În 1Împărați 3, lui Solomon i-a fost promis darul înțelepciunii de la IeHoVaH, iar Dumnezeu a venit să dovedească acel dar.

În capitolul trei, se vorbește despre două femei, amândouă fiind desfrânate. Noi ne amintim că, deși suntem Mireasa, înainte am făcut parte dintr-un sistem de desfrânate: un mesaj Campbell, Adunările lui Dumnezeu, catolici, hinduși, noi am făcut parte de undeva, înainte.

Și iată că aici sunt două femei, iar fratele Branham a spus că femeia simbolizează întotdeauna biserica. Și aici, una este Mireasa, iar cealaltă este biserica. Amândouă nasc copii, iar nașterea este o trezire. Așadar, amândouă trăiau o trezire; amândouă au primit Mesajul, nașterea copilului, despre care fratele Branham spune că este un Copil Sămânță al acestei ore.

Dar unul dintre copii a murit și a apărut o dispută cu privire la copilul viu, acele femei acuzându-se una pe alta. Una spunea: „Acesta este copilul meu. În timp ce dormeam, tu ai schimbat copiii.” Iar cealaltă spunea: „Nu, acesta este copilul meu. Tu ai făcut aceasta.” Astfel, era o mare dispută între ele, iar ele și-au dat seama că singurul fel în care puteau rezolva disputa, era să meargă la împărat. Astfel, problema a trecut la împăratul Solomon, care se afla în sala tronului, unde era întotdeauna centrul activității, pentru că acolo erau consilieri, legiuitori, scribi, slujitori și tot felul de oameni. Sala tronului nu era un loc unde se așezau și spuneau glume sau lucruri de felul acesta. Când se aflau în sala tronului, era un timp serios, acolo împăratul era ocupat cu consilierii săi.

Și iată că acolo au apărut cele două femei aducând problema lor înaintea împăratului. Amândouă pretindeau copilul viu, iar împăratul a spus: „Aduceți o Sabie!” Sabia Împăratului rezolvă orice dispută; Sabia Împăratului este deschiderea Cuvântului; Sabia Împăratului este Tragerea a treia; este viziunea a zecea.

Amintiți-vă că, atunci când fratele Branham a avut viziunea a zecea, în decembrie 1955, el a văzut acel cort mare și acea cămăruță, iar Îngerul i-a zis fratelui Branham: „Aceasta va fi a treia Tragere a ta.” Apoi, în ianuarie 1963, când Sabia a venit în mâna lui, Îngerul i-a spus: „Aceasta este acea a treia Tragere.” Iar fratele Branham și-a amintit și a spus: „Aceasta este viziunea pe care am avut-o în urmă cu șase, șapte ani.” Aceasta înseamnă că el a legat acea viziune de Sabia care a venit în mâna lui, deschiderea Cuvântului, descoperirea Peceților.

Fratele Branham nu se va întoarce cu un cort și nu va predica nici un mesaj, pentru că credința de răpire se află în aceste mesaje, pe care fratele Branham le-a lăsat scrise (înregistrate), pentru ca ele să treacă a doua oară prin slujba încincită, care prinde acest Cuvânt și provoacă Mireasa să se trezească prin Cuvântul înviat în acest ceas. Slavă Numelui Său sfânt!

Când împăratul a trimis după Sabie, nu a luat-o el, ci a dat-o slujitorului său, și Sabia s-a potrivit perfect pe mâna lui. Și el a spus slujitorului său: „Să rezolvăm această dispută. Ia copilul viu, taie-l în două, și dă o parte unei femei și cealaltă parte dă-o celeilalte femei, ca să se rezolve totul.”

Atunci mama falsă, a spus: „Aceasta este o idee bună.” Dar mama adevărată a spus: „Nu! Nu face aceasta!” Ea a spus: „Vreau tot Mesajul sau nu vreau nimic! Vreau toată trezirea sau nici o trezire! Eu nu vreau un copil mort, ci vreau un copil viu. Dacă nu pot să-l am, dați-l ei.” Atunci împăratul a spus: „Aceasta este mama adevărată. Dați-i copilul ei!”

Cred că atunci când împăratul a luat Sabia, a fost Tăcere deplină în sala tronului. Pecetea a șaptea era în acțiune din nou. Însuși scopul Peceții a șaptea, este să vă aducă la trezirea pentru această zi, să vă arate că aveți cele șapte Tunete lucrând trezirea în interiorul vostru.

Adevărata Mireasă a lui Isus Hristos ia întregul Cuvânt, sau absolut nimic. Noi nu vrem nimic altceva decât Cuvântul.

În încheiere vreau să citesc din Matei 28. Nu vom citi tot capitolul, dar observăm că aici Biblia ne arată scena din ziua a opta. În dimineața zilei de după Sabat, care este a opta zi, în această a opta zi, Îngerul Puternic a coborât și a rupt Pecetea,  pentru a deschide acel mormânt, pentru a aduce la suprafață Cuvântul înviat.

Observăm că ei au pecetluit mormântul, pentru a se asigura că nimeni nu-l va deschide. La mormântul lui Lazăr, Isus a spus să dea piatra la o parte, dar de data aceasta, nimeni nu a trebuit să rostogolească piatra la o parte, pentru că îngerul lui Dumnezeu a coborât și a rupt acea pecete, a rostogolit piatra și a declarat învierea: „Pentru că Eu trăiesc și voi trăiți!”

Acum observați ce s-a întâmplat după aceasta: slujba Lui s-a transferat din public, în privat. Înainte de înviere, totul era public: Isus a mers în Sinagogi, a mers în piață, pe munte, a adunat oameni și a început să explice lucrurile, a dezbătut cu cărturarii și fariseii, dar după deschiderea acestei Peceți, nu a mai fost o slujbă publică, ci a devenit o slujbă privată în care a slujit numai aleșilor lui Dumnezeu, El S-a arătat numai ucenicilor Săi.

Când această mare Pecete a fost deschisă în zilele noastre, nu mai este o slujbă publică, ci este o slujbă privată.

Maria a mers acolo și nu știa ce se întâmplă, dar când a ajuns acolo,  mormântul era deschis. Și Maria ne spune clar că această Maria era aceea din care Dumnezeu scosese șapte diavoli, care este același tip pentru Mireasă, pentru că, amintiți-vă că în fiecare epocă a bisericii a existat un duh rău. Șapte Epoci ale Bisericii; șapte duhuri rele; șapte diavoli, dar Dumnezeu a scos afară acei diavoli, și astăzi te-a adus aici  pentru a vedea Cuvântul înviat devenind trup în tine.

Atunci, Maria nu a înțeles ce se întâmpla în acea a opta zi. Când a ajuns acolo, ea a găsit mormântul deschis și gol, iar când a ieșit afară, ea a văzut un Bărbat, care i-a spus: „Femeie, pe cine cauți?”, și ea L-a numit, „Domnule” pentru că ea credea că este grădinarul .

El murise cu trei zile în urmă, și acum, ea credea că este grădinarul. „Domnule, unde I-ai pus trupul?” Iar El a spus doar: „Maria!” Doar atât: „Maria!” Acesta era felul în care El i-a rostit numele, iar fratele Branham a spus că numele noastre erau sub acele Peceți, ceea ce înseamnă că, atunci când se deschid Pecețile, El te-a identificat pe tine. Dar tot fratele Branham spune că în Carte, nu spune: Orman Neville sau Lee Vayle, este salvat în cutare și cutare epocă a bisericii. Aceasta este o taină, iar tu prinzi taina prin credință. Și El a spus că Acesta este Dumnezeu care îți strigă numele. Deci, Maria a recunoscut Cine era El, sub acea mare Pecete.

Apoi, El a mers cu doi ucenici în drum spre Emaus. Ei erau disperați, nu știau ce se întâmplă și mergeau în sat pentru că nu știau ce să le spună oamenilor, deoarece ei mărturisiseră despre acest mare Profet care făcuse semne și minuni iar acum era mort. Dar El mergea, Pecetea a șaptea, era Cel care li se alăturase pe drum, și a vorbit cu ei timp de aproape șase ore. Pe măsură ce le vorbea, inimile lor au început să ardă, iar când au ajuns acasă, El S-a prefăcut că merge mai departe, dar ei L-au rugat să intre, ei L-au invitat să intre în casă. Și fratele Branham a spus: „Și când L-au invitat să intre în casă, s-a întâmplat ceva.” Iar Biblia spune că ei L-au recunoscut după felul cum a frânt pâinea.

Frați și surori, mulți oameni frâng Pâinea, dar pot să vă spun că, după felul în care este frântă Pâinea astăzi, Mireasa recunoaște cine este Ea, și știe Cine este Hristos. Aceasta se datorează faptului că ruperea Peceților a adus descoperirea deplină în acest ceas.

Apoi, El S-a dus în mijlocul ucenicilor. Când ei au vorbit cu Toma, el a spus: „Eu nu voi crede decât dacă nu voi vedea semnele cuielor în mâinile Lui, și voi pune degetul pe ele. Abia atunci voi crede.” Și iată-L pe Hristos! El a apărut în acea cameră. Ușile erau închise și El nu a vorbit cu toți, ci numai cu Toma, deoarece știa care era problema lui Toma. Și când Toma L-a recunoscut, a spus: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”

Apoi, în capitolul următor, Isus S-a dus pe plajă. Gândiți-vă că ei tocmai Îl văzuseră în zilele trecute. Și Biblia ne spune că ei pescuiau, dar nu au prins nimic. Ei nu știau că era Domnul, nu L-au recunoscut, și au crezut că era un om. Și El i-a întrebat: „Copii, aveți ceva de mâncare?” „Nu” au răspuns ei. Și El le-a zis: „Aruncați mreaja în partea dreaptă.” Iar când au aruncat-o, au prins atât de mulți pești, că nu-i puteau trage.”

Eu cred că acolo nu era pește, pentru că ei erau pescari adevărați, erau profesioniști și cunoșteau locul acela, Dar știau că atunci când Pecetea a șaptea este aici, nu pui nici o întrebare.

El le-a spus: „Aruncați mreaja în partea dreaptă.” Și ei au făcut aceasta, și când au făcut-o, El a vorbit Cuvântul și acolo a apărut pește. Și când ei au prins acel pește, Ioan a spus: „Este Domnul!” De unde a știut Ioan că El era Domnul? Prin faptul că a manifestat Cuvântului vorbit al lui Dumnezeu, Pecetea a șaptea deschisă.

Domnul este aici cu noi, în seara aceasta, cele șapte Tunete își rostesc glasurile, tu ai luat acea Carte prin har și ai mâncat-o, Cartea este în tine, iar tu și Cartea ai devenit Unul.

Scopul Peceții a șaptea, este ca Dumnezeu să Se facă cunoscut acum în tine, Cuvântul să devină trup în tine. În această zi, Trupul devine Cuvânt. Cuvintele se întorc înapoi la Cuvânt, și pe măsură ce Cuvântul este predicat, Cuvântul din interiorul vostru spune „Amin” la Cuvânt. Deci, Cuvântul vine înapoi la Cuvânt.

Dumnezeu nu a numit-o pe soția lui Adam „Femeie”, ci Adam a numit-o „Femeie”. Dumnezeu nu a numit-o „Eva”, ci Adam a numit-o „Eva” după ce ea a căzut. Dumnezeu a numit-o întotdeauna „Adam”, El le-a pus numele „Adam”. Aceasta înseamnă că, atunci când Dumnezeu a scos acea bucată din om și a adus-o înapoi la om, El l-a adus pe Adam înapoi la Adam. Și pentru că tu ești o parte din Dumnezeu de la început, când această mare Pecete s-a deschis, Dumnezeu S-a adus pe Sine înapoi la Sine; Cuvântul înapoi la Cuvânt, și aceasta este ceea ce avem acum.

Așa că, sub ruperea acestei mari Peceți, noi observăm că, chiar scopul pe care-l avea Dumnezeu, era să stabilească anumite lucruri.

Conform Geneza 2, El ne-a adus în odihna Lui!

Conform Geneza 7, El ne-a schimbat natura, ne-a readus natura divină!

Conform 1Împărați 6, El ne-a făcut Templul Lui!

Conform Estera 5, El ne-a dat răspuns la întrebarea diavolului!

Conform Geneza 24, noi am intrat în Tainele Atotputernicului Dumnezeu, pentru că vedem gândurile Atotputernicului Dumnezeu făcându-se trup.

Conform 1Împărați 3, El ne-a dat Trezirea în interiorul nostru prin cele șapte Tunete.

Confirm Matei 28, El este aici cu noi, astăzi. Amin.

El a devenit eu, pentru ca eu să pot deveni El, prin har!

El a devenit eu, ca eu să pot deveni El, prin Hristos!

El mi-a luat locul, pentru ca eu,

Prin dragostea Lui, să iau locul Lui! Amin.

Să ne rugăm. Tatăl nostru ceresc îndurător, Te iubim, Te prețuim și Îți mulțumim pentru Cuvântul pe care ni L-ai adus în această generație, un Mesaj măreț și minunat! Doamne, Îți mulțumim pentru realitatea acestui Mesaj, pe care noi, ca Mireasă a Ta, am putut să-L citim printre rânduri, am putut să-Ți prindem Gândurile și să vedem lucrurile mărețe pe care le-ai realizat astăzi în noi.

Doamne, Îți mulțumesc pentru această biserică a lui Dumnezeu și pentru ceea ce ai făcut Tu aici, Tată! Aceasta este o minune. Îi iubim și-i prețuim pe oamenii din această biserică, care sunt foarte dragi inimii noastre.

Mulțumesc pentru păstorul acestei biserici, pentru credincioșia lui și pentru Cuvântul pe care Îl aduce. Fă ca toți frații și slujitorii din această biserică să fie ca unul.

Îți mulțumesc pentru acest timp de părtășie, și dacă am spus ceva greșit, Doamne, Te rog să mă ierți, pentru că noi vrem să spunem doar Adevărul, vrem ca Adevărul să fie întipărit, făcut trup în inimile noastre, pentru ca slava lui Dumnezeu să fie văzută în viețile noastre.

Te rugăm să fii cu noi și să ne binecuvântezi, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Comentariul fratelui Chad.

Laudă lui Dumnezeu! A fost bine să fim în seara aceasta aici. Câți ați recunoscut că El a fost aici și a frânt Pâinea? Nu a fost fratele Stephen, el a fost doar unealta din mâna lui Dumnezeu, dar Dumnezeu a frânt Pâinea cu mâna Lui. Noi recunoaștem că a fost El!

Oh, sunt atât de emoționat! Aș putea asculta astfel de predici în fiecare zi a vieții mele, și de trei, patru ori pe zi.

Eu și fratele Stephen, nu ne-am întâlnit niciodată până astăzi, ci ne-am salutat scurt, în urmă cu ceva timp. Apoi, am intrat în contact cu el prin mesaje, și întotdeauna am fost foarte bucuros de fiecare citat pe care mi-l trimitea. El îmi trimitea citate de câteva rânduri, iar eu mă inspiram și era ca o explozie.

Apreciez foarte mult ce a făcut Dumnezeu pentru noi în seara aceasta, ceea ce face El în Tăcere, pentru că se întâmplă multe în această Tăcere. Apoi, scopul Peceții a șaptea este afișat în tine și în mine, pentru că Dumnezeu va aduce înapoi ceea ce a fost pierdut.

Acum, Hristos vine în forma Miresei Sale declarând ceea ce nu s-a spus în Tăcere. Acum, El Se vede în tine și în mine, pentru că avem ochi să-L vedem și urechi să auzim.

Sunt atât de multe secvențe spuse, iar noi am putea continua mai departe și mai departe. Aș putea lua fiecare din aceste pepite și să predic o serie întreagă din ele.

Mi-a plăcut foarte mult când a ajuns la Solomon și la cele două femei. Acolo era o femeie care era total mulțumită de separarea, de împărțirea Cuvântului; era o femeie care nu avea nici o problemă să lase părți afară, să le taie și să le separe. Dar acolo mai era o femeie care, chiar dacă ar fi pierdut, nu ar fi separat nici o parte din Fiul făgăduit.

Mireasa lui Hristos nu vrea o parte din Cuvânt, ea nu vrea cea mai mare parte a Cuvântului, ci ea trebuie să aibă tot Cuvântul. Și chiar dacă nu este pentru ea, nu-L taie și nu-L separă. „Chiar dacă nu este pentru mine, există o Persoană care mă iubește pentru acest Cuvânt, pe care nu-L voi lăsa să fie tăiat.” Acesta a fost semnul că ea era cea adevărată.

Îmi plac părțile care m-au biciuit, îmi plac părțile care îmi spun că greșesc, îmi plac toate acestea, pentru că noi iubim acest Cuvânt.

Dumnezeu să vă binecuvânteze! Fie ca aceste lucruri să nu se estompeze în inimile noastre când plecăm. Haideți să medităm la ele, iar mâine să continuăm să cugetăm asupra lucrurilor pe care le-am auzit, pentru că  vă promit că acestea se vor extinde în mult mai multe și mai multe.

Fratele nostru a luat doar câteva exemple din Vechiul Testament, dar voi puteți face aceasta cu toate, așa cum ne dă Dumnezeu descoperirea.

Dumnezeu să vă binecuvânteze! Amin.

                              -AMIN-