SACRIFICIU VERSUS EGOISM

Să deschidem Bibliile la Coloseni 3.1-4:

„Dacă deci ați înviat împreună cu Hristos, să umblăm după lucrurile de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu.

Gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.

Căci voi ați murit, și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.

Când se va arăta Hristos, viața voastră, atunci vă veți arăta și voi împreună cu El în slavă.”

Aici vedem că apostolul Pavel încurajează Biserica, și spune: „Deci, dacă ați înviat cu Hristos, să umblați după lucrurile de sus.” Noi am înviat cu Hristos și suntem așezați în locurile cerești în Hristos Isus. Este aceasta corect? Aceasta spune Pavel Bisericii, aici, în Coloseni. El a spus:

„Dacă, deci, ați înviat cu Hristos, să umblați după lucrurile de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu.

Puneți-vă dragostea în cele de sus, nu în cele de pe pământ.

Căci voi ați murit, și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.

Când se va arăta Hristos, Viața voastră, atunci vă veți arăta și voi cu El în slavă.”

Aceasta este o mare învățătură pe care ne-o dă Pavel: să nu ne punem dragostea, afecțiunea în lucrurile de aici, ci să ne-o punem acolo sus, unde suntem așezați cu Hristos Isus, pentru că Hristos este Viața noastră.

Am constatat că aceasta este o luptă constantă pentru mine. Nu știu pentru voi, dar pentru mine este o luptă constantă să lupt împotriva acestui trup, în această viață, pentru a-mi menține dragostea și afecțiunile în lucrurile care sunt corecte, să mă concentrez continuu acolo unde este Viața cu adevărat, nu pe viața mea.

Ca subiect pentru astăzi, aș vrea să vorbesc despre Sacrificiu versus Egoism. De la ultimul mesaj pe care l-a predicat fratele Benjamin Seabolt, despre egoism, am cugetat iar și iar și m-am concentrat pe acesta. Astfel, îmi dau seama că acesta este cea mai mare problemă a mea. Poate pentru voi nu este o problemă, dar pentru mine, este. Concentrarea pe sinele nostru, egoismul, iubirea de sine, sinele, sinele, sinele, aceasta este o luptă constantă în Laodicea, de aceea am vrut să arunc doar o privire la acest subiect și să citesc câteva lucruri din Scriptură și câteva lucruri pe care le-a spus fratele Branham, și să văd dacă ne putem reorienta concentrarea.

Eu cred că trebuie să ne realiniem concentrarea în mod constant, așa că, să ne întoarcem împreună la Matei 16. Voi citi o mulțime de Scripturi și citate, pentru că vreau să privim la ce spune Biblia și Mesajul despre acest subiect, nu să-mi spun eu părerea, pentru că, amintiți-vă, aceasta este și problem mea. De aceea, vreau să luăm Cuvântul.

Matei 16.24-26:

„Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea, și să Mă urmeze.

Pentru că oricine va vrea să-și scape viața, o va pierde; dar oricine își va pierde viața pentru Mine, o va câștiga.

Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?”

Isus ne dă o învățătură atât de bună, și un mare adevăr: „Dacă cineva vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea, și să Mă urmeze.” Când spune „…să-și ia crucea…”  Știm cu toții la ce folosește crucea. Crucea este un loc de execuție, un loc în care o victimă vinovată este bătută în cuie, pentru a fi pedepsită, un mod de muri. Și aici, Isus spune, „…să-și ia crucea și să Mă urmeze.”

Așadar, aceasta este o învățătură, o îndrumare pentru noi: să ne luăm crucea; ceea ce înseamnă că ar trebui să avem un loc în care să ne pironim, un loc în care acest trup este jertfit, și să-L urmăm pe El.

„Pentru că oricine vrea să-și scape viața, o va pierde; dar oricine își va pierde viața pentru Mine, o va câștiga.”

Noi aflăm că aici se dă lupta cu adevărat, pentru că este o luptă pentru Viață.

Dacă ne uităm în natură, toată natura se luptă pentru viață; fiecare animal, fiecare plantă, totul în jurul nostru, se luptă pentru viață, se luptă pentru suflare, se luptă pentru mâncare, pentru apă, totul se luptă pentru viață, se luptă ca să trăiască, să-și continue viața. Dar Isus ne învață ceva diferit, ne învață că noi nu trebuie să luptăm pentru această viață, ci trebuie să luptăm pentru Viața Reală, și să lăsăm această viață să aibă grijă de ea însăși.

Problema este că noi suntem blocați aici și încă suntem în această luptă pentru viață. Aceasta se întâmplă cu fiecare dintre noi și are un fel de a se strecura înainte, dar noi trebuie s-o ținem la distanță cu Cuvântul lui Dumnezeu, și să realizăm că, „Nu eu trebuie să am grijă de mine, ci eu trebuie să mă predau lui Hristos și Hristos va avea grijă de mine. El mi-a promis că Se va îngriji de mine, și sunt sigur că El o va face mai bine decât mine.” Astfel, eu nu trebuie să mă mai concentrez atât de mult asupra felului în care trebuie să mă îngrijesc de mine însumi, ci eu trebuie să renunț la mine însumi și să mă găsesc în Hristos, să-mi îndrept toată atenția la Viața Reală și să mă concentrez asupra lucrurilor care sunt mai presus de lucrurile de pe Pământ, iar Dumnezeu Se va ocupa de toate lucrurile.

Noi spunem aceasta, o spunem serios și o credem, dar problema este că noi suntem blocați în trup. Așadar, nu este că nu credem, nu este că nu vorbim serios când o spunem, dar data viitoare când vine o factură și nu avem suficienți bani în cont să o plătim, vei recunoaște că ești încă în trup și încă te mai chinui să lupți. Îi mulțumim lui Dumnezeu că a făcut o promisiune.

Să mergem la Marcu 10.21-22. Acesta este momentul când Isus a avut o discuție cu tânărul bogat, care a venit la El și L-a întrebat ce trebuie să facă pentru a moșteni Viața Veșnică.

„Isus S-a uitat țintă la el, l-a iubit, și i-a zis: „Îți lipsește un lucru: du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, și vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ți crucea, și urmează-Mă.”

Mâhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot, căci avea multe avuții.”

Aceasta este o poveste tristă, pentru că acest om a venit la Isus, care este Prințul Vieții. Acest tânăr conducător bogat, a venit la Isus și L-a întrebat: „Ce trebuie să fac pentru a moșteni Viața Veșnică?” Și Isus i-a spus ce trebuie să facă. I-a spus să păzească Poruncile, iar tânărul a spus: „Am făcut aceasta din tinerețe.” Atunci Isus l-a privit, și l-a iubit…” Înseamnă că ceea ce i-a spus acestui om în continuare, a fost din dragoste. În dragostea Lui pentru el, Isus i-a spus:

„Îți lipsește un lucru: vinde tot ce ai, dă la săraci, și vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ți crucea și urmează-Mă.”

Vreau să citesc încă odată versetul 22: „Mâhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot, pentru că avea multe bogății.” El L-a întrebat pe Isus: „Ce trebuie să fac pentru a moșteni Viața Veșnică?” Iar Isus i-a dat răspunsul: „Îți lipsește un lucru: fă aceasta și vei avea ceea ce dorești.” El i-a spus: „Vinde tot ce ai, dă la săraci, ia-ți crucea și urmează-Mă.”  Dintr-o dată, omul s-a întristat, iar întrebarea este: „De ce s-a întristat?” Isus i-a dat cheia Vieții Veșnice, lui i s-a dat biletul pentru ceea ce a cerut, pentru că el a cerut Viața Veșnică.

Isus i-a spus care era lucrul care-i lipsea, „Dacă faci aceasta și aceasta…” Ceea ce am înțeles noi, este că acest om avea aceeași problemă cu care ne luptăm toți. Acest om se iubea pe sine mai mult decât iubea Viața Veșnică. Și când a venit vorba despre aceasta, nu a putut merge mai departe.

Prieteni, aceasta este problema cu sinele, aceasta este problema cu carnea, aceasta este problema cu hibridarea, cu lumea aceasta în care trăim.

Acel tânăr și-a dorit Viața Veșnică atâta timp cât nu a trebuit să renunțe la ceva pentru a avea Viața Veșnică. El era capabil să țină Poruncile și a făcut-o de când era copil, așa că, pentru că era deja capabil să facă aceasta, pentru el a fost un schimb ușor cu Viața Veșnică. Atunci când Isus i-a spus: „Cinstește-l pe tatăl tău, pe mama ta, păzește Poruncile; să nu ai alt Dumnezeu, decât pe Dumnezeul Atotputernic…” el a răspuns: „Am făcut aceasta!” El a bifat, a bifat, a bifat, și acesta a fost un schimb ușor pentru că a fost crescut în felul acesta, el putea face aceasta pentru Viața Veșnică. Dar când a trebuit să renunțe la el însuși, când a trebuit să renunțe la reputația lui, la fondurile lui, la siguranța lui, la suportul lui, la asigurarea hranei pentru mâine, când a trebuit să dea tot, ceea ce ar fi fost o negare absolută a sinelui, vedeți, când a trebuit să renunțe la tot ceea ce l-a făcut cine era…Amintiți-vă că el avea un titlu. Fratele Branham l-a numit „tânărul conducător bogat.” Din cauza poziției lui în comunitate, în Sinagogă, din cauza bogăției lui, el avea un titlu, o anumită identitate și acea identitate i-a adus un anumit respect. Apoi, finanțele pe care le-a agonisit, i-au adus o anumită siguranță, iar el nu a fost dispus să renunțe la toate acestea pentru Viața Veșnică, așa că, a plecat trist și îndurerat, pentru că avea multe bogății. „Puneți-vă iubirea în lucrurile de sus!”

El avea multe bogății, dar toate acele bogății nu i-au fost de nici un folos, pentru că fratele Branham a spus, mai târziu, că același om care a avut multe bogății, a avut o afacere mare, a avut hambare pe care a trebuit să le dărâme ca să-și facă altele mai mari pentru recoltele lui care au fost atât de mari și hambarele lui erau atât de pline, încât a zis: „Odihnește-te, suflete…” Dar Isus a zis: „Nebunule, nu știi că în noaptea aceasta îți va fi luată viața.” Apoi, am văzut că omul era în iad, și când și-a ridicat privirea, l-a văzut pe Avraam dincolo de prăpastie și pe Lazăr, sărmanul cerșetor, în sânul lui Avraam. El i-a cerut să-și înmoaie degetul în apă rece pentru a-și răcori limba, iar noi vedem că el era acolo pentru că nu a putut să renunțe la sinele său pentru a avea Viața Reală. Rezultatul acestui lucru este că acel om era în iad. El și-a ridicat privirea și l-a văzut pe săracul Lazăr care nu a avut nimic aici, dar Acolo avea totul.

Așadar, omul era trist și a plecat de la Isus îndurerat. Eu nu știu despre ce este vorba în această Scriptură, dar mă face să plâng de fiecare dată când o citesc. El era atât de aproape, era chiar acolo cu Persoana Vieții Veșnice; el a intrat în contact cu Viața, și i s-a spus ce trebuie să facă pentru a moșteni Viața, dar a plecat trist pentru că nu putea să se sacrifice pe sine.

Vedeți, noi iubim ideea că Isus Hristos S-a jertfit ca să-mi ia locul, să-mi ia rușinea, să-mi ia pedeapsa; ne place ideea că noi nu am putut plăti prețul, că noi nu am putut pătimi, și că a făcut-o El în locul nostru. Ne place această idee, ne place acest concept, dar trebuie să ne dăm seama că aceasta nu înseamnă că noi nu avem de făcut nici un sacrificiu, că noi nu avem suferință, că nu trebuie să renunțăm la viețile noastre.

El a luat locul nostru pentru a ne cumpăra Viața Veșnică, pentru că noi nu am fi putut ocupa acel loc niciodată, așa că, l-a luat El în locul nostru, dar Isus a spus: „Ia-ți crucea și urmează-Mă!”

Să mergem la Romani 8.12-13:

„Așadar, fraților, noi nu mai datorăm nimic firii pământești, ca să trăim după îndemnurile ei.

Dacă trăiți după îndemnurile ei, veți muri; dar dacă, prin Duhul, faceți să moară faptele trupului, veți trăi.”

Noi nu trebuie să trăim după carne, după fire, pentru că, dacă trăim după trup, vom muri. Dar noi trăim în trup, acesta este locul unde suntem prinși. Noi trăim în trup, suntem ființe umane, încă avem emoții, încă avem sentimente, încă avem temeri, încă avem toate lucrurile care vin odată cu trăirea în această carne hibridă; noi trăim în această lume și toți suferim, toți suntem supuși acelorași lucruri. Totuși, noi nu trebuie să trăim după trup, pentru că, dacă trăim după trup, vom muri.

„Dar dacă, prin Duhul, faceți să moară faptele trupului, veți trăi.”

Să mergem la Matei 6.25:

„De aceea, vă spun: „Nu vă îngrijorați de viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca sau ce veți bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veți îmbrăca. Oare nu este viața mai mult decât hrana, și trupul mai mult decât îmbrăcămintea?”

Îmi place aceasta! Mai întâi, El ne spune să nu fim atât de preocupați de ce va fi, unde vom merge, unde vom trăi, dacă vom avea sau nu, o mașină. Vă spun că eu am fost unul foarte preocupat de aceasta. Noi nu spunem aceasta, nu o recunoaștem, ca și cum am fi imuni la aceasta, dar eu sunt foarte preocupat. Sunt unele zile când abia aștept să ajung acasă să mănânc cina, și mă gândesc numai la aceasta. Dar noi mergem mai adânc de atât: cum ne vom asigura copiii? Cum le vom da educație? Cum rămâne cu viitorul nostru? Cum va fi cu pensionarea? Cum va fi cu aceasta, cu aceea și cu cealaltă? Și nu ne putem opri să ne gândim la aceasta. De asemenea, nu puteți înceta să fiți suficient de responsabili pentru a lua ceea ce v-a dat Dumnezeu și v-a pregătit pentru viitor, pentru că și aceasta face parte din Cuvânt. Aceasta este, de asemenea, responsabilitatea noastră, așa că nu este deloc greșit.

Problema este atunci când aceasta devine punctul central, și acel punct central devine o prioritate, iar acea prioritate începe să ne dicteze felul în care acționăm în viață și la ce cugetăm. Apoi, începem să deviem de la scopul principal pentru care suntem pe această Planetă, și când se întâmplă aceasta, suntem greșiți, și va duce la moarte.

Deci, toți suntem supuși acestor lucruri, toți avem aceste gânduri, toți avem aceste preocupări, dar trebuie să aducem totul constant înapoi în perspectivă, astfel încât să nu pierdem din vedere ce este real și ce este un abur; care este Realitatea și care este ceața; ce este veșnic și ce este temporar.

Aceasta ne izbește în față în fiecare zi, și noi trebuie să venim în contact cu acestea tot timpul, dar avem nevoie constant de Cuvântul lui Dumnezeu în mintea noastră, astfel încât să ne dăm seama că „Sunt aici pentru mai mult decât pentru un plan de pensionare. Eu sunt aici pentru mai mult decât doar pentru a-mi lua haine; eu sunt aici pentru mai mult decât doar pentru a-mi hrăni acest trup. Domnul va avea grijă de aceasta, pentru că eu sunt aici ca să slujesc scopului Său. Și cât timp sunt aici ca să slujesc scopului Său, El va avea grijă de acest trup.” Așadar, viața este mai mult decât hrana și trupul este mai mult decât îmbrăcămintea.

Să mergem la Matei 16.21-23:

„De atunci încolo, Isus a început să le spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoților celor mai de seamă și din partea cărturarilor; că are să fie omorât, și că a treia zi are să învieze.

Petru L-a luat deoparte, și a început să-L mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne, să nu Ți se întâmple așa ceva.”

Dar Isus S-a întors, și a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satano, tu ești o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de-ale oamenilor.”

Petru avea o latură foarte strică. Se părea că Petru Îl iubea pe Domnul, dar adevărul este că el avea o dragoste pentru sine însuși și pentru starea actuală în care trăia. În timpul acela, se desfășura o mare slujbă, pentru că Isus a avut o slujbă fantastică, iar Petru făcea parte din acea slujire. Ei aveau zile de glorie, iar Petru avusese chiar înainte de această întâmplare, descoperirea de la Tatăl că Isus era Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu. După ce a venit acea descoperire și Isus a confirmat că a venit de la Tatăl, nu din carne, Isus a început să le spună ce se va întâmpla în continuare, că va merge la Ierusalim, unde va fi prins și răstignit, și toate acestea. Când Petru a auzit aceasta, a spus: „Nu se poate întâmpla aceasta, este imposibil, este greșit.” De ce? Pentru că Isus era Fiul Dumnezeului Celui viu.

Petru tocmai primise descoperirea aceasta de la Tatăl, despre cât de importantă este această slujire, deci, era imposibil ca acest Om atât de important să fie răstignit. Aceasta este o gândirea umană, o idee umană, iar Petru era blocat în acea idee umană. El nu voia să dispară ceea ce avea, nu voia să înceteze acea slujire, nu voia ca Domnul să plece, nu voia ca poziția lui în acea lucrare să înceteze.

Petru se îngrijea de lucrurile omului, nu de lucrurile lui Dumnezeu. Voia lui Dumnezeu era ca Isus să fie Mielul de jertfă, voia lui Dumnezeu era ca El să meargă la Ierusalim, voia lui Dumnezeu era ca El să fie bătut, respins, batjocorit și răstignit, iar Isus a înțeles de unde venea acea autoconservare a lui Petru, și i-a spus: „Înapoia Mea, Satană!”

Oh, dacă Dumnezeu m-ar ajuta să am același fel de viziune atunci când acele șoapte îmi vin la ureche, când îmi vine să mă apăr sau să mă protejez, când sunt preocupat de mine însumi! Dacă aș putea să mă întorc și să-mi spun: „Înapoia mea, Satană! Tu ești o ofensă pentru mine, pentru că ție îți pasă de lucrurile oamenilor, nu de lucrurile lui Dumnezeu. Tu încerci să mă faci să-mi pese de viața mea mai mult decât de Viața viitoare. Înapoia mea, Satană! Tu încerci să mă faci să-mi păstrez viața naturală, în loc să mă predau, să-mi iau crucea și să-L urmez pe El. Înapoia mea, Satană!”

Dumnezeu să ne ajute să avem o viziune clară, ca cristalul. Aceasta ne-ar ajuta atât de mult!

În mesajul Epoca Bisericii Smirna, din cartea „Epocile Bisericii,” fratele Branham a făcut această afirmație:

„Vedeți, ei nu au putut să înțeleagă dragostea lui Dumnezeu. Ei credeau că dragostea lui Dumnezeu înseamnă, fără suferință.”

Vreau să vă spun chiar acum că aceasta este o problemă pentru mine. Eu știu că acesta este adevărul, și mărturisesc că este adevărat, dar chiar data următoare când intru în suferință, încep să simt că dragostea lui Dumnezeu nu înseamnă suferință, și încep să mă gândesc: „Dumnezeule, mă iubești? De ce lași să mi se întâmple aceasta? De ce trec prin aceasta? Nu știi unde sunt? Nu știi ce se întâmplă? Nu vezi că inima mea se frânge?”

Rugăciunile mele, lucrurile pe care le spun și lucrurile care-mi trec prin minte, mărturisesc că mă lupt cu același lucru cu care se luptau evreii, și că, cumva încă cred că dragostea înseamnă fără suferință. Atunci când sufăr, încep să cred că sunt părăsit, încep să mă simt neglijat, încep să simt că poate nu sunt unul dintre „ei” și lui Dumnezeu nu-I pasă de mine; că nu fac parte dintre cei aleși pentru că acum sufăr. Toate aceste lucruri încep să-mi inunde mintea, din cauza suferinței. De ce sufăr? Dacă Dumnezeu m-ar iubi…Toate aceste lucruri încep să vină, apoi, îți dai seama că noi, ca ființe umane, ne luptăm cu același lucru cu care s-au luptat întotdeauna ei. Ei nu și-au dat seama, „…nu au putut să înțeleagă dragostea lui Dumnezeu. Ei credeau că dragostea înseamnă fără suferință, au crezut că dragostea înseamnă un copil cu grijă părintească.

Dar Dumnezeu a spus că dragostea Lui, dovada dragostei Lui, este ALEGEREA, că indiferent ce s-a întâmplat, dragostea Lui a fost dovada, cu adevărat, că ei au fost aleși pentru mântuire, deoarece Dumnezeu v-a ales pentru mântuire prin sfințirea Duhului și credința Adevărului.”

Întrebarea este: Te iubește Dumnezeu? Ți-a descoperit Cuvântul? Ți-a descoperit Mesajul? Ți S-a descoperit El? Te-a ales El pentru a primi aceasta? Atunci, te iubește! Ce se întâmplă în continuare nu-I schimbă dragostea pentru tine. Dragostea Lui este permanentă! Dragostea Lui este cunoscută prin alegere și alegerea Lui ți se dezvăluie prin descoperire. Aceasta este dragostea lui Dumnezeu.  

Zilele bune și zilele rele, nu schimbă măsura dragostei Lui pe care o are pentru noi. Aceasta a fost stabilită înainte, când numele noastre au fost pecetluite în Cartea Vieții Mielului.

Ascultați ce a spus în continuare:

„El poate să vă predea morții, așa cum a făcut cu Pavel. El poate să încredințeze suferința, așa cum a făcut cu Iov. Acesta este dreptul Lui.”

Doamne, ajută-mă! Ajută-mă să las ca acesta să fie dreptul Lui!

Prieteni, eu vreau cu adevărat, să ajung acolo unde, data viitoare când roțile autobusului cad și viața se întoarce cu susul în jos, să nu încep să spun: „Doamne, ce este în neregulă? Doamne, vreau să schimb ce este greșit. Ajută-mă s-o fac chiar acum, și arată-mi ce vrei să fac în continuare.”

Acesta este dreptul Lui. El este Suveran! Totul este cu un scop. Dacă nu ar avea un scop, atunci El ar fi Autorul frustrării și nu al păcii. Scopul Lui este ca după ce am suferit un timp, să fim desăvârșiți, să fim stabiliți, întăriți și așezați. Așa cum a spus Iov: „El pune tărie în noi.”

„Voi vedeți că El Însuși a suferit. El a învățat supunerea prin lucrurile pe care le-a suferit. De fapt, El a fost făcut desăvârșit prin lucrurile pe care le-a suferit.”

Și dacă așa s-a întâmplat cu Isus, atunci cum ne va desăvârși pe noi? Purtându-ne prin tot ce este mai ușor, oferindu-ne totul, păzindu-ne să nu ne îmbolnăvim niciodată, să nu ne pierdem niciodată locurile de muncă, să nu avem niciodată nesiguranță financiară, să nu avem niciodată pe nimeni care să ne înțeleagă greșit, să nu avem niciodată conflicte în biserică, să nu avem niciodată probleme în biserică, pentru că Dumnezeu ne iubește?

„Vedeți? El a învățat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit. De fapt, El a fost făcut desăvârșit prin lucrurile pe care le-a suferit.”

În Biblie este un verset, în Eclesiastul 7.3, care spune:

„Întristarea este mai bună decât râsul, pentru că prin întristarea feței, inima se face mai bună.”

Ce afirmație! Știți, când predic aceste lucruri, aproape că mă simt rău că le predic, dar aceasta este viața, și este reală, este ceea ce se întâmplă cu adevărat; este felul în care este creștinismul cu adevărat.

„Întristarea este mai bună decât râsul, pentru că prin întristarea feței, inima se face mai bună.”

În viața mea, au fost momente când am suferit și am fost cu inima zdrobită. Cu adevărat am fost dezamăgit și chiar am fost rănit, dar pot să vă spun că acelea au fost cele mai mari perioade de creștere din întreaga mea viață. Acestea au fost momente când Dumnezeu a devenit prețios pentru mine și mi S-a descoperit personal; poate într-un fel în care nu L-aș fi văzut niciodată, nu L-aș fi simțit și nu L-aș fi înțeles, dacă nu m-ar fi lovit deznădejdea. Au fost vremuri de disperare care au adus mărturiile mele; au fost timpuri de mare luptă în care am văzut mâna Lui puternică. „…prin întristarea feței, inima se face mai bună.” Eu pot spune: „Amin. Acesta nu este altceva decât Adevărul!”

Nouă nu ne place să suferim și nu ne place să-i vedem pe alții suferind. Și acesta este adevărul.

Ca păstor, eu le-am spus oamenilor că mi se rupe inima văzând oameni care trec prin încercări și necazuri în familie. Dacă ar depinde de mine, i-aș lăsa să ocolească totul și aș spune: „Doamne, nu! Nu lăsa să se întâmple aceasta în familia lui. Nu lăsa să se întâmple aceea. Nu, Doamne! îndepărtează aceea imediat.” Acesta este felul în care mă rog, dar în realitate, Dumnezeu face așa cum este mai bine pentru acel individ, și eu știu aceasta. Când El o face pentru mine, eu știu, și spun: „Dumnezeule, ajută-mă să înțeleg că am nevoie de aceasta, deoarece prin întristarea feței, inima se face mai bună.” Noi trebuie să suferim ca să fim desăvârșiți.

Să mergem la Evrei 12.1-3:

„Și noi, dar, fiind înconjurați cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică, și păcatul care ne înfășoară așa de lesne, și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte.

Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea, și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

Uitați-vă dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare față de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeți inima, și să cădeți de oboseală în sufletele voastre.”

Aici ni se spune să ne concentrăm asupra lui Isus Hristos, pentru că El a fost un Exemplu pentru noi, deoarece nu I-a fost ușor, nu a fost fără împotrivire, și nu a avut o viață ușoară.

„Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea…”

Dumnezeu ne-a dat promisiuni prețioase și știm ce ne este pus înainte. Și ceea ce ne este pus înainte, este mai glorios decât orice putem experimenta în această viață, în această dimensiune.

Viața aceasta este un abur, o ceață, care se va termina. Dacă trăiești nouăzeci de ani, aceasta este nimic în comparație cu Veșnicia. Nouăzeci de ani de suferință pentru a câștiga Veșnicia, sunt mai buni decât nouăzeci de ani de plăceri și fără Veșnicie. Astfel, dacă punem aceasta în balanță, nu există nici o cale…Dacă mă lupt și sufăr în fiecare zi din viața mea, încă merită, încă este mai bine așa, încă este glorios pentru a câștiga Veșnicia, pentru a câștiga ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru mine. Dacă prin aceasta trebuie să mă desăvârșească pentru a mă duce Acolo, astfel încât să obțin un caracter ca să domnesc cu El în Mileniu, atunci, laudă lui Dumnezeu! Aceasta este ceea ce am nevoie pentru a ajunge Acolo. Țelul meu este să ajung Acolo, țelul meu nu este aici.

Dacă vrei să ajungi un profesionist, trebuie să mergi la școală șase sau opt ani, pentru a deveni un PhD sau ceva. Motivul pentru care mergi la școală, este obții o slujbă. Cât timp mergi la școală trebuie să studiezi, să lucrezi, trebuie să fii silitor tot timpul; când te culci, când te trezești, când mergi la cursuri, când scrii lucrări și iei notițe, și bla, bla, bla. Și nu este atât de mult că vrei să scrii acea lucrare și să spui: „Oh, sunt atât de încântat că pot scrie o lucrare de cercetare de douăzeci de pagini pe un subiect de care mi-ar păsa mai puțin. Aceasta este minunat!” Nu, nu este minunat, pentru că este greu, este o încercare grea care nu-ți place, dar o faci din cauza scopului pe care îl ai. Pentru gloria care era înainte, Isus a îndurat crucea.

Doamne, ajută-mă să-mi pun toată iubirea în lucrurile de sus, nu în lucrurile de pe Pământ. Ajută-mă să înțeleg realitatea prin descoperire, pentru slava care ne așteaptă înainte.

Voi credeți că auzind Mesajul este glorios, dar așteptați până când Mesajul, Isus Hristos Însuși este Acolo în trup, în Mileniu, și atunci Îl puteți vedea, Îi puteți auzi Glasul, fiind sub acea Conducere, în acea atmosferă, în care păcatul este legat. Oh, Dumnezeule, aici nu există nimic care să se compare cu aceasta.

Eu spun: Doamne, ajută-mă să nu fiu ca un catâr, ci să-mi plec capul și să Te urmez fără să mă plâng, fără amărăciune, fără dragoste de sine.

Știți ce ne distruge sănătatea mintală? Este că ne pare rău pentru noi înșine; cineva și-a bătut joc de mine, m-a înțeles greșit și m-a tratat rău, dar acesta harul lui Dumnezeu care ne duce la perfecțiune, acesta este instrumentul din mâna lui Dumnezeu pentru a-i modela pe copiii Săi. Este rău? Este rău. Ți-au greșit? Ți-au greșit. A permis Dumnezeu aceasta? Da! Este, ori da, ori nu. Și dacă Dumnezeu a îngăduit aceasta, atunci trebuie să fie spre binele meu, trebuie să servească scopului Său, și în cele din urmă, trebuie să aducă slavă.

Când încep să-mi pară rău de mine însumi, pentru lucrul pe care Dumnezeu l-a adus pentru desăvârșirea mea și slava Lui, ceea ce fac, este să mă prind singur într-o capcană emoțională, și aceasta distruge umblarea mea cu Domnul. Oh, dacă aș putea, pur și simplu, să nu-mi pară rău pentru mine însumi, aș face mult mai bine. Aș fi vrut să fi stăpânit până acum, aș fi vrut să stau aici și să pot spune că am trecut peste aceasta, dar nu am trecut; nu am trecut peste aceasta ieri, și probabil nu voi trece nici mâine, dar, prin harul Lui Dumnezeu, El poate picta imaginea în care pot continua și să spun: „Știi ce? Acesta nu este adevărul. Nu este adevărul. Mă simt nefericit, dar nu acesta este adevărul, și Realitatea este că toate lucrurile lucrează împreună spre bine. Aceasta, de asemenea, servește scopului Său, și va fi bine.” Aș putea spune: „Doamne, inima mea este zdrobită! Doamne, nu înțeleg, dar am încredere în Tine. Ajută-mă să merg înainte și întărește-mă, căci sunt rău.” Noi încă avem nevoie de ajutorul Lui, încă avem nevoie de Puterea Lui, încă avem nevoie de Balsamul din Galileea. Nu putem face aceasta singuri, dar dacă nu recunoaștem ce se întâmplă, intrăm în disperare și începem să ne concentrăm pe noi înșine. Și când ne concentrăm pe noi înșine, începem să decădem în noi înșine.

Vreau să vă spun că cel mai rău lucru care ni s-ar putea întâmpla vreodată vouă și mie, este să ne pară rău pentru noi înșine. Ascultați, fratele Branham ne-a spus că fiecare încercare trece pe la Biroul lui Dumnezeu, și El trebuie să dea aprobare. Dacă Dumnezeu a semnat aceasta, înseamnă că nu I-a părut rău pentru tine. Și dacă Lui nu I-a părut rău pentru mine, ce drept am eu să-mi pară rău pentru mine?

Adevărul este că dacă începe să-mi pară rău pentru mine, ceea ce fac, este să spun: „Aceasta nu este corect.” Și, „Aceasta nu este corect, nu este corect!” Aceasta este o concentrare totală asupra mea și am pierdut concentrarea asupra Cuvântului. Acesta este, cu adevărat, pericolul nostru, pentru că am pierdut concentrarea asupra faptului că Hristos este Stăpânul tuturor. „Eu simt că ceea ce mi se întâmplă nu este corect, nu este drept.” Aceasta poate fi adevărat, dar este totuși rânduit de Dumnezeu.

Deci, cu concentrarea asupra sinelui meu, eu pierd din vedere Cuvântul, și când pierd din vedere Cuvântul, încep să cred o minciună.

Cum a început înșelăciunea la început? Cum a venit căderea? Când Eva a crezut o minciună. Ce încearcă diavolul să ne facă să facem? El încearcă să ne facă să credem o minciună. Și chiar în momentul când începem să credem o minciună, ca adevăr, începem să decădem spiritual.

Când credem că aceasta nu este corect, că nu este de la Dumnezeu, aceasta va începe să ne deterioreze spiritual, ne va răni și-i va răni și pe cei din jurul nostru.

Prieteni, vă spun că am o boală, și cred că o aveți și voi. Această boală se numește „Egoism”, eul personal, sinele, și cred că toți avem un caz grav, dar Dumnezeu lucrează la aceasta; El încearcă să ne vindece.

Să mergem la Galateni 5. Uneori ne întrebăm cum ajungem în viață în astfel de situații, în astfel de lucruri, care ne îndepărtează de Dumnezeu, ne îndepărtează de Trup, și ne separăm de părtășie? Suntem atât de descurajați, de triști, deprimați, și uneori ne întrebăm cum am ajuns în aceste situații? Vă voi spune cum am ajuns acolo, și aceasta este doar vederea mea, părerea mea. Aceasta a început când ne-a părut foarte rău pentru noi înșine. Apoi, diavolul ne-a dat tot felul de informații pentru a susține acest sentiment. Toate faptele s-au revărsat și atunci ai simțit că te simți tratat nedrept, și când începi să te simți nedreptățit, atunci crezi că toată lumea este împotriva ta, nimeni nu este corect cu tine, ceea ce ți se întâmplă nu este corect, și vă garantez că acolo va fi un diavol care vă va da o listă de fapte care susțin acel „adevăr,” pentru că vrea să-i crezi minciuna. Și cu cât credem mai mult minciuna, cu atât de îndepărtăm chiar de lucrul de care avem mai mare nevoie și care este Cuvântul lui Dumnezeu, de părtășia sfinților, de Trupul lui Hristos.

Eu spun: Doamne, ajută-mă să nu-mi mai pară rău pentru mine însumi. Este destul de rău, adică este atât de rău, încât dacă soția mea uită că am rugat-o să-mi împacheteze prânzul sau altceva, începe să-mi pară rău pentru mine. „Oh, i-am spus ieri că nu vreau aceasta, ci asta, și nu m-a ascultat. Nu-i pasă de mine și ar trebui să-i pese. Nimănui nu-i pasă de mine. Va trebui să încep să-mi împachetez singur prânzul. Ea era îngrijorată de altceva și acum…Băieții au primit ce și-au dorit la prânz, dar eu nu am primit ce am dorit. Lor le acordă mai mult timp și atenție, decât îmi acordă mie.”

Știți ce se întâmplă? Sună amuzant, dar exact așa începe. Totul este o minciună iar mie îmi pare rău pentru mine însumi. Oh, este o boală rea, prieteni. Este foarte rea. Copiii voștri înțeleg aceasta. „El are două bucăți, iar eu am doar una. Îl iubește mai mult pe el, decât pe mine.” Da, este exact așa. În ziua când te-ai născut, am decis că tu nu primești nimic. Glumim cu aceste lucruri, dar când încep să devină realitate în mintea noastră, când aceasta începe să devină „adevăr,” începe să ne chinuie, apoi ne descurajăm, iar descurajarea aduce deznădejdea, și dintr-o dată începi să te simți ca un proscris în propria ta casă, dar totul este o minciună. Simți că cei care te iubesc cel mai mult, nu te iubesc, dar aceasta este o minciună. Dumnezeu să ne ajute!

Ființele umane sunt patetice. Fratele Branham a spus că omul este un eșec de la început, suntem jalnici, mințile noastre sunt lovite, aceste trupuri sunt căzute, mințile noastre sunt corupte și avem nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu pentru a îndrepta lucrul acesta tot timpul, altfel vom greși.

Sunt o mie de căi ca să murim, dar există o singură cale să trăim, și acea cale este să primim Cuvântul lui Dumnezeu, să-L primim pe Hristos..

Galateni 5.16-23:

„Zic dar: umblați cârmuiți de Duhul, și nu împliniți poftele firii pământești.

Căci firea pământească poftește împotriva Duhului, și Duhul împotriva firii pământești; sunt lucruri potrivnice unele altora, așa că nu puteți face tot ce voiți.

Dacă sunteți călăuziți de Duhul, nu sunteți sub Lege.

Și faptele firii pământești sunt cunoscute, și sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăția, desfrânarea,

închinarea la idoli, vrăjitoria, vrajbele, certurile, zavistiile, mâniile, neînțelegerile, dezbinările, certurile de partide,

pizmele, uciderile, bețiile, îmbuibările, și alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.

Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, pacea, bucuria, îndelunga răbdare, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.”

Când privești lista faptelor cărnii și lista faptelor care sunt roada Duhului, roadele firii pământești și roada Duhului, și dacă te uiți la faptele cărnii, toate au de-a face cu eul personal, cu sinele, cu iubirea de sine, cu mulțumirea de sine, cu autoconservarea. Ce înseamnă acestea? Acestea înseamnă luptă, întrecere, competiție pentru a fi numărul unu.

Mânie înseamnă a fi supărat pe cineva pentru ceea ce ți-a făcut. Toate acestea sunt despre sinele personal. Și dacă priviți la roadele Duhului, totul este în afara iubirii de sine: dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, credință cumpătare, blândețe, bunătate, facerea de bine, înfrânarea. Împotriva acestor lucruri nu este lege.

„Cei ce sunt ai lui Hristos Isus, și-au răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele ei.

Dacă trăim prin Duhul, să și umblăm prin Duhul.”

Vedeți? Duhul umblă în acord cu Cuvântul, dar trupul umblă după propriile noastre dorințe, pofte și afecțiuni. De aceea trebuie să răstignim trupul, carnea, firea, și să umblăm prin Duhul. Dar noi nu putem umbla în Duhul, decât dacă umblăm în Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că Cuvântul lui Dumnezeu și Duhul lui Dumnezeu merg împreună. Și Cuvântul ne spune să răstignim trupul cu afecțiunile și poftele lui; Cuvântul ne spune să luăm crucea noastră și să-L urmăm pe El; Cuvântul ne spune să suferim de dragul Numelui Său.

Așadar, când umblăm prin Duhul, nu mai împlinim poftele cărnii. Deci, care este secretul pentru a birui trupul, carnea? Să umblăm prin Duhul. Trebuie să fiu sârguincios, conștiincios și atent în ceea ce privește umblarea în Duhul. Problema apare când începe să-mi pară rău de mine însumi și încep să mă descurajez.

Știți ce fac de fiecare dată când mă îndepărtez de Cuvânt, când mă îndepărtez de frați, de surori și mă retrag din părtășie? Dintr-o dată încep să fiu descurajat, deprimat și încep să-mi pierd interesul chiar și să ascult glasul profetului. Cine a făcut aceasta? Sinele meu.

Lupta trupului este să umble în Duhul, de aceea trebuie să rămân angajat, să nu-mi alimentez durerea, să nu las minciuna să mă prindă, ci să rămân conectat cu Cuvântul, să rămân în Cuvânt, să rămân în rugăciune, să rămân în părtășie, să ascult Mesajul, să citesc Mesajul și să rămân conectat cu Dumnezeu. Indiferent cât sunt de rănit sau deprimat, singura mea vindecare de la Dumnezeu, este Cuvântul.

Dar trucul diavolului este să ne facă să ne întoarcem spre interiorul nostru, apoi să mergem pe un curs al lui și să coborâm în spirală.

Să mergem la Galateni 2.20:

„Sunt răstignit cu Hristos și trăiesc…dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.”

Eu sunt răstignit cu Hristos, și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Acesta este singurul mod în care vom birui.

Când fratele Branham a început să vorbească despre apostolul Pavel, în mesajul Stadiul actual al slujbei mele, el a spus că Dima l-a părăsit. Motivul pentru care Dima l-a părăsit pe Pavel, este pentru că nu a putut să-l înțeleagă.

Pavel era un apostol puternic al Domnului Isus Hristos. El a fost profet, a fost o lumină pentru Neamuri, el L-a întâlnit pe Domnul față în față, a avut în viața lui daruri, a făcut vindecări și tot felul de manifestări, a întâlnit Stâlpul de Foc. Dar Dima a văzut viața lui Pavel, ca o viață bolnavă, suferindă, l-a văzut respins, dat afară, ridiculizat, l-a văzut că nu mai era binevenit în bisericile în care înainte era binevenit, a ajuns că nu avea decât o haină, era prizonier, și-a lăsat prietenul bolnav într-un oraș pentru a merge în altul, se părea că nu mai avea putere să-l vindece pe acel prieten, și fratele Branham a spus că se părea că Pavel cobora, se părea că nu mai era așa cum era la început, că s-a schimbat. Dar Biblia spune, în 2Timotei 4.10: „Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit.”

De ce l-a părăsit Dima? Din același motiv pentru care tânărul conducător bogat, L-a părăsit pe Isus. El a plecat din același motiv: pentru că nu a putut face față pierderii în această lume; el nu a putut face față respingerii, slăbiciunii, nu a putut accepta să fie un nimic. Astfel, Dima l-a părăsit pe Pavel, pentru că iubea această lume. Dar apostolul Pavel…

În mod natural, Pavel avea totul pentru el. Voi știți că el a fost un fariseu între farisei, a primit scrisori de la marele preot, ceea ce înseamnă că cunoștea preoțimea conducătoare din Ierusalim; era bine văzut, respectat, a urmat școala lui Gamaliel, și a plecat într-o campanie ca un evreu zelos, pentru a distruge acea nouă „sectă”, acea nouă „erezie.” El avea totul pentru sine. Fratele Branham a spus că el era braț la braț cu marele preot și avea tot; avea renume, avea rang, avea oportunități de îmbogățire, putea să aibă o poziție bună, avea totul pentru el. Dar când a întâlnit Stâlpul de Foc, întreaga lui viață s-a schimbat. Și din clipa aceea, ce a avut Pavel? Pavel a avut încercări, necazuri, respingeri, batjocuri, a naufragiat, o întreagă listă. A fost bătut, a primit treizeci și nouă de lovituri cu biciul, a fost lăsat să moară, a fost coborât noaptea peste zidul orașului, deci, el a avut această „foaie de parcurs,” a avut tragedie după tragedie, după tragedie.

Înainte de a-L sluji pe Domnul, totul a fost perfect, tragedia a venit după ce a început să-L slujească pe Domnul. După ce și-a predat viața lui Hristos, după ce a devenit mesagerul Epocii, lumina Neamurilor, după ce a intrat în slujba sa și în scopul lui pe Pământ și mâna lui Dumnezeu a fost asupra lui, după ce a fost umplut cu Duhul Sfânt și a mers înainte în Puterea lui Dumnezeu pentru a sluji scopului lui Dumnezeu, după toate acestea, el a ajuns în acea condiție în care totul a mers rău. Totul a devenit atât de rău, încât Dima nu a mai putut face față, pentru că Dima nu a putut să se sacrifice pe sine. Dar Pavel a spus: „Socotesc toate acestea un gunoi, ca să-L pot câștiga pe Hristos.”

Pavel a avut o viață de suferință și de respingere, de acuzații false și de închisoare, dar Pavel nu s-a plâns și nu avem nici un loc în Biblie unde să ni se spună că lui Pavel i-a fost milă de el însuși. El a presat înainte.

Pavel a fost pus în închisoare, și acolo el a scris scrisori; el a mărturisit pe corabie, s-a rugat, și după ce au naufragiat, a avut o campanie de vindecare pe insula unde au naufragiat. El nu s-a îngrijorat de durerile lui și nu a spus că a fost închis pe nedrept. „Evreii m-au respins. Cum au făcut-o ei? Ei mă cunoșteau, eram prietenul lor, iar acum, chiar cei cu care am fost la școala lui Gamaliel, sunt cei care s-au întors împotriva mea. Cum au putut să mă trateze așa? Acesta sunt eu și este destul de rău. Știți ce s-a întâmplat acum cu mine? Sunt în închisoare, sunt naufragiat, și acum sunt mușcat de un șarpe…sunt nefericit, sunt ud, viața mea este mizerabilă și totul este oribil…”

Dacă ar fi avut această atitudine, Pavel nu ar fi avut o campanie de vindecare, și nu ar fi avut o trezire pe acea insulă, nu ar fi ajuns până la guvernatorul insulei și nu l-ar fi vindecat pe tatăl acestuia.

Pavel știa că a fost ales cu un scop, el cunoștea slava care se afla la capătul drumului, și era dispus să îndure totul pentru a câștiga acel premiu.

În Filipeni 3.7-8, citim:

„Dar lucrurile, care pentru mine erau câștiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos.

Ba încă, și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos.”

Putem face și noi același lucru? Putem noi socoti totul ca un gunoi, ca să-L câștigăm pe Hristos? Putem suferi în fiecare zi a vieții noastre și să continuăm să avem o așteptare plină de bucurie pentru Viața următoare, și să fim în continuare în lucrarea Tatălui? Putem suporta ca toți prietenii să se întoarcă împotriva noastră și oamenii să ne acuze pe nedrept, să spună lucruri mincinoase și să încerce să ne distrugă lucrarea în spatele nostru? Putem avea aceasta, totuși să putem spune: „Merită să pierd totul, ca să-L am pe Hristos.” Poate să ni se întâmple aceasta, totuși să rămânem angajați în lucrare, și să continuăm să răspândim Evanghelia? Aceasta este o provocare. Pavel a fost un exemplu pentru noi toți.

Să mergem împreună la 1Corinteni 9.24-27:

„Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare, toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați dar în așa fel ca să căpătați premiul.

Toți cei ce se luptă la jocurile de obște, se supun la tot felul de înfrânări. Și ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate veșteji; noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate veșteji.

Eu, deci, alerg, dar nu ca și cum n-aș ști încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care lovește în vânt.

Ci mă port aspru cu trupul meu, și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.”

Pavel a folosit aici analogia alergării într-o cursă, pentru o cunună lumească, pentru un premiu oarecare sau pentru o coroană. El spune că cei care aleargă într-o cursă, pentru a primi o cunună pământească, se supun la tot felul de înfrânări, își țin trupul sub control și sunt atenți la ce mănâncă, la cât de mult dorm, sunt atenți unde merg și ce fac. De ce? Pentru că se antrenează și se țin în formă, astfel încât să poată obține un premiu trecător. Apoi, el continuă: „…noi facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veșteji”, pentru o cunună veșnică.

Dacă ei își înfrânează trupul pentru ceva trecător, mănâncă, dorm, sunt atenți unde merg și ce fac pentru a câștiga un premiu pământesc, ce ar trebui să facem noi, pentru a obține premiul ceresc? Eu cred că noi ar trebui să dormim în acest trup, să spunem „Nu” acestui trup, și când începe acea autocompătimire, atunci să spunem: „Nu! Eu sunt în mâinile lui Dumnezeu!” Și nu ne va părea rău pentru noi înșine, nu ne vom proteja și nu ne vom apăra singuri; noi nu vom merge pe drumul acela, nu vom petrece ore în șir îngrijorându-ne pentru ziua de mâine, pentru că aceasta este o pierdere de timp. Noi trebuie să ne ținem în stăpânire trupul și să umblăm în Duhul, aducând toate aceste lucruri în supunere față de Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să știm cum să ne stăpânim trupurile și să nu le lăsăm să ne stăpânească ele pe noi.

Acestea sunt lucrurile cu care ne confruntăm cu toții, și toți avem întrebări cu privire la circumstanțele cu care venim în contact și cu toate încercările prin care trecem. Prin urmare, nici unul dintre noi nu este scutit, dar am fost învățați să umblăm în Duhul și nu în trup, în fire. Să uităm toate aceste lucruri și să alergăm spre Țintă pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu în Hristos Isus; să privim la slava care ne stă înainte, să suferim, și, așa cum am spus mai înainte, mă voi întoarce la această imagine…

Poate suna negativ într-un fel, dar nu este negativ. Când am probleme și intru în circumstanțe dificile, vreau să fac la fel ca un catâr legat de plugul cu care ară pentru stăpân: vreau doar să-mi plec capul și să merg. Știți de ce? Pentru că voi ara în câmpul acesta chiar dacă dau cu piciorul, țip, mă agit și îl mușc puțin, apoi fac „I-ha”, lovindu-mi capul. Atunci încă voi merge, încă voi ara acest rând, pentru că tot va trebui să trec prin această încercare ca să ajung la desăvârșire; tot va trebui să învăț ascultarea prin lucrurile prin care trec; încă va trebui să ar acest câmp, oricât de mult mă voi lupta.

Tu poți avea un catâr bătrân, și dacă nu este dresat cu adevărat și devine competitor, ei bine, se poate lupta, se poate agita, poate bate din picioare sau poate lovi cu picioarele, dar el știe că încă este legat de plug și va ara acest câmp, iar la final, va fi muncit și transpirat, se va răni singur, și va fi mai rău pentru el. Dar dacă își lasă capul în liniște și ară, ajunge la capătul rândului.

Eu spun: Doamne, ajută-mă să fiu unealta pe care o vei folosi pe acest Pământ; ajută-mă să fiu atât de simțitor, să-mi plec capul și să ar, pentru că acesta este cel mai simplu mod de a birui.

Nu vreau să înțelegeți că este vorba despre o atitudine de înfrângere. Nu. Nu este, „Niciodată nu se va schimba nimic, niciodată nu va fi bine.” Aceasta nu este adevărat. Nu în felul acesta, ci, „Aceasta este ceva prin care Dumnezeu vrea să trec, și prin aceasta voi trece.” Și cu cât mă supun, cu atât trec mai repede și va fi mai ușor pentru mine, iar la capătul celălalt, s-ar putea să fie o recompensă. Întotdeauna este. Când suntem în mijlocul câmpului, noi nu putem vedea răsplata, dar Dumnezeu este bun cu noi.

Priviți la lucrurile prin care a trecut Pavel după convertirea sa. Lista este incredibilă. Să ne gândim și la lucrurile prin care a trecut fratele Branham după convertirea sa, la toate necazurile și încercările lui, totuși viața lui nu a fost lipsită de binecuvântări. Dumnezeu l-a binecuvântat din belșug. El a vorbit despre lucrurile, despre darurile pe care i le-au trimis oamenii; a vorbit despre călătoriile pe care a trebuit să le facă, dar el iubea sălbăticia, îi plăcea să vâneze, și a vorbit despre una dintre cele mai uimitoare excursii de vânătoare despre care am auzit vreodată. Știți ce a fost aceasta? A fost o binecuvântare de la Dumnezeu, pentru el. Nu înseamnă că totul este bogăție, și nu înseamnă că totul este suferință. Dumnezeu este bun. Dacă noi învățăm să vedem partea bună în toate, vom vedea mai bine.

Dacă vedem că încercarea este bună și binecuvântarea este bună, vom afla că nu ne-am putea bucura niciodată de binecuvântare, dacă nu am trece prin încercare. Noi nu am obține niciodată beneficiul din binecuvântare, dacă nu am trece prin încercare. Dacă viața mea ar fi numai binecuvântare, nu aș avea niciodată caracterul care vine prin încercare.

Fratele Branham iubea armele și îi plăcea să tragă la țintă. El avea arme pe care le-a primit din toată lumea, și știți ceva? Aceasta a fost binecuvântarea lui Dumnezeu, dar el nu a putut înțelege aceasta fără încercare. Acestea au trebuit să meargă împreună.

Eu cred în binecuvântările lui Dumnezeu, dar, de asemenea, cred că Dumnezeu ne va desăvârși caracterul prin suferință, și cred că așa este rânduit, pentru că cele două merg mână în mână.

În mesajul Oh, Doamne, încă odată!, fratele Branham a spus, vorbind despre Samson:

„Necazul este că biserica de astăzi, nu este ca Samson. Ei nu sunt dispuși să plătească prețul. Samson s-a rugat: „Doamne, lasă-mă să mor împreună cu dușmanul!” El știa că îl va costa ceva, știa că îl va costa ceva. Te va costa ceva, mă va costa ceva; prestigiul tău social, locul și poziția ta în denominațiune. „Doamne, atunci lasă-mă să mor. Eu văd scopul Tău.” El știa că avea să-l coste ceva. Tu trebuie să fii gata să mori pentru dușmanul tău, ca să primești binecuvântările lui Dumnezeu. Samson a fost dispus să plătească prețul, ca să primească din nou puterea lui Dumnezeu. El a fost dispus s-o facă. Tu ești? Ești dispus să-ți sacrifici programele de televiziune?

Voi știți că înainte era greșit să mergi la film, dar acum diavolul a pus unul peste tine, l-a adus chiar în casa ta. Acesta este adevărul.”

Fratele Branham a intrat într-o listă de lucruri, dar ceea ce ne arată el, este: „Sunteți voi dispuși să renunțați la lucrurile care hrănesc și aduc plăcere trupului, pentru a-L sluji pe Dumnezeu? Sunteți dispuși să muriți pentru tipul acesta? (fratele Chad arată spre trupul lui), astfel încât să poată fi împlinit scopul lui Dumnezeu în viețile noastre?

Dumnezeu a avut un scop în viața lui Samson, și acel scop a fost ca el să înceapă să-l elibereze pe Israel din mâna filistenilor. Și el a ieșit, pentru că avea un dar în viața lui, era o profeție cu privire la viața lui, și a început să facă aceasta. Problema lui Samson a fost că el nu a putut să se biruiască niciodată pe sine însuși.

Încercările lui Samson au venit din cauză că el voia să-și placă lui însuși, de aceea, într-o zi s-a trezit într-o temniță, măcinând la o moară cu ochii scoși, din cauza iubirii de sine. Dar în acea închisoare, cu ochii scoși… Știți ce a fost aceasta? A fost mila lui Dumnezeu. Acea închisoare era mila lui Dumnezeu; faptul că nu mai avea ochi, era dragostea lui Dumnezeu. Cum este posibil aceasta? Pentru că atunci când măcina la moară, Samson a început să cugete.

Samson nu a încetat niciodată să se slujească pe sine însuși în viață, el nu a încetat niciodată să-și împlinească pofta cărnii suficient de mult pentru a mai crede cu adevărat. El știa că are un dar, știa că Îl iubește pe Dumnezeu și cunoștea o parte a răscumpărării, o parte a eliberării, dar niciodată nu s-a oprit să se gândească la aceasta cu adevărat. Dar acum, în acea stare, el a început să cugete, și pe măsură ce măcina la moară, el a început să reflecte asupra vieții lui și s-a gândit la însărcinarea sa, la lucrările pe care le-a făcut Dumnezeu, la lucrurile pe care le-a făcut el și la starea în care a ajuns.

Ce s-a întâmplat cu Samson? Samson a ajuns în disperare, el nu a mai fost prins de dragostea de sine, nici de mila pentru el însuși, ci a început să-și dea seama că, „Sunt aici din cauza propriilor mele fapte; sunt aici din cauza alegerilor pe care le-am făcut, dar nu aceasta are Dumnezeu pentru mine. Dumnezeu m-a chemat să fiu un eliberator.”

Cea mai mare biruință a lui Samson, a venit  atunci când filistenii l-au scos afară din închisoare ca să-și bată joc de el, ca să-l umilească. Știți că atunci când l-au scos afară ca să-l umilească, au pus un băiețel să-l conducă, ca să poată râde de el. Știți ce avea Samson în minte? „Doamne, lasă-mă să mor. Eu mă predau total.” Unde a ajuns Samson la sfârșit? În punctul  în care putea să-și dea viața pentru împlinirea scopului său.

Ei îl batjocoreau, râdeau de el, dar el nu a strigat: „Nu este corect! Opriți-vă! Aceasta nu este bine.” El s-a împăcat cu scopul său, și a spus: „Doamne, lasă-mă să mor chiar aici, cu filistenii, cu dușmanul meu, ca să împlinesc scopul pentru care m-ai chemat!”

Știți pentru ce sunteți voi chemați? Să distrugeți lucrările diavolului. De aceea sunteți chemați să fiți aici, pentru că Dumnezeu a vrut să-Și folosească Mireasa, ca să termine lucrarea pe care a lăsat-o anume pentru ceasul acesta; de aceea are nevoie Dumnezeu de trupul tău, are nevoie de trupul meu; El are nevoie de noi să fim într-o stare în care să nu ne mai slujim pe noi înșine, deoarece nu va funcționa.

De ce are Dumnezeu nevoie? El are nevoie de întâietate. Ce este întâietatea? Primul loc, Control deplin. Care este întregul Plan al lui Dumnezeu? Întregul Plan al lui Dumnezeu, a fost ca Dumnezeu să Se manifeste pe Sine Însuși. El a prefigurat acest Plan în Eden, deoarece avem Edenul căzut, dar El l-a reconstruit și a venit printr-un triplu scop.

Dumnezeu a vrut întâietate într-un singur Om, și a făcut-o în Isus Hristos; apoi El a vrut întâietate într-un popor, ceea ce face chiar acum pentru a termina lucrarea și pentru a restabili Edenul înapoi. Știți de ce are nevoie Dumnezeu de noi? „Doamne, lasă-mă să mor! Lasă-mă să mor!”

Uneori, ne gândim că Dumnezeu ne-a chemat ca să nimicim lucrările diavolului, și că aceasta va fi cu o sabie și un cal, că vom călări și-i vom ucide pe toți; dar poate că cel mai bun mod ca scopul lui Dumnezeu să fie împlinit în viața noastră, este ca noi să renunțăm la viața noastră, nu imaginea unui soldat, nu imaginea unui războinic, nu imaginea unui puternic biruitor care-l nimicește pe diavolul călcându-l sub picioare. Aceasta poate fi o imagine greșită, pentru că atunci când nu se întâmplă așa, începem să ne simțim dezamăgiți de viața noastră de credincios.

Poate că Dumnezeu are nevoie de un Samson, de cineva care să spună: „Doamne, m-am predat Ție! Lasă-mă să mor pentru mine însumi; lasă-mă să mor pentru autoconservare; lasă-mă să mor pentru iubirea de sine; lasă-mă să mor pentru ca Tu să poți lua acest vas de carne și să-Ți termini lucrarea și să nimicești lucrările diavolului.”

De multe ori noi ne facem o idee greșită. Profetul a spus: „Ei nu sunt dispuși să plătească prețul.” El a spus: „Te va costa ceva, și mă va costa ceva.”

Când am început să meditez la aceasta, m-am dus la 2Samuel, așa că aș vrea să mergem împreună acolo, în 2Samuel 24.22-25. Aici, Îngerul Domnului a nimicit Israelul prin ciumă, din cauză că David a numărat poporul. Pe când Îngerul se pregătea să lovească Ierusalimul, profetul i-a spus lui David să aducă o jertfă. Îngerul s-a oprit lângă aria lui Aravna, Iebusitul. Deci, David a vrut să aducă o jertfă. Să citim de la versetul 22:

„Aravna i-a zis lui David: „Să ia domnul meu, împăratul, aria, și să aducă în ea jertfele care-i vor plăcea; vezi, boii vor fi pentru arderea de tot, și carăle cu uneltele lor vor ținea loc de lemne.”

Aravna a dat împăratului totul. Și Aravna a zis împăratului: „Domnul, Dumnezeul tău, să te primească!”

Dar împăratul a zis lui Aravna: „Nu! Vreau s-o cumpăr de la tine pe preț de argint, și nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu, arderi de tot, care să nu mă coste nimic.” Și David a cumpărat aria și boii cu cincizeci de sicli de argint.

David a zidit acolo un altar Domnului, și a adus arderi de tot și jertfe de mulțumire. Atunci Domnul a fost potolit față de țară, și a încetat urgia deasupra lui Israel.”

Acesta este un principiu atât de interesant și de important. Noi realizăm că David trebuia să ofere o jertfă, el avea nevoie să ofere o jertfă de ispășire, astfel încât mâna Domnului să poată fi oprită. El era împăratul, și el a fost cel care a oferit-o. Ei erau acolo la treierat, și David a vrut să aducă acolo o jertfă, iar Aravna i-a dat tot; i-a dat boii, i-a dat uneltele și carele pentru foc. „Îți dau tot ce am pentru secerat, pentru ca tu să poți aduce jertfa.” Aceasta suna minunat, părea un lucru bun, dar pentru David nu a funcționat. „Cum să ofer Domnului ceva și pe mine să nu mă coste nimic?”

Haideți să aducem aceasta astăzi: cum să oferim Domnului ceea ce nu ne-a costat nimic? Este ușor să vii la biserică, este ușor să stai la un serviciu, este ușor să te întorci acasă, dar dacă Îi dau toată viața mea? Dacă Îi dau gândul meu? Dacă Îi dau timpul meu, energia mea? Eu nu vreau să-I dau ceea ce nu m-a costat nimic; eu nu vreau să mă închin lui Dumnezeu într-un fel fără sacrificii. „Cum aș putea să-I arăt dragostea mea lui Dumnezeu?”

În mesajul Biserica și starea ei, din anul 1956, fratele Branham a spus:

„Astfel, ei sunt foarte loiali să meargă la biserică…”

El vorbește despre oamenii din nordul Canadei. El se pregătea să aibă adunări în Canada și spunea că acolo este frig, spunea că oamenii vin de departe și că sunt distanțe mari între orașe.

„Astfel, ei sunt foarte loiali să meargă la biserică. Indiferent cât este de frig, ei se înfășoară într-o pătură, stau pe sanie bob, și conduc cam treizeci de mile, ca să ajungă la biserică. Ei merg prin troiene de zăpadă și orice altceva, tineri și bătrâni, ei se duc toți împreună. O familie o primește pe cealaltă și încep să meargă împreună. Este un sacrificiu pe care ei îl fac, este ceea ce îi face să obțină atât de mult din slujbă. Când nu este nici un sacrificiu, nu este foarte mult din slujbă. Va trebui să vă coborâți cu adevărat și să faceți ceva care doare foarte tare; trebuie să lăsați unele lucruri la o parte, să opriți lucrul și să faceți aceasta și aceea, ca să ajungeți la biserică și să-I arătați lui Dumnezeu că Îl iubiți. Voi faceți un sacrificiu că mergeți atunci când luați ceva din aceasta.”

Ascultați, noi ne-am descurcat destul de bine, ne-am încălzit și ne-am răcorit cu aer condiționat, mașini cu aer condiționat, drumuri bune, călătorii ușoare, încălzire și aer condiționat, scaune comode în biserică, ore regulate de serviciu și programul de lucru care a funcționat deja. Nu este prea rău. Dar aici, profetul a vorbit despre un sacrificiu din care ei au obținut ceva.

David nu I-a oferit lui Dumnezeu ceva ce nu l-a costat nimic. Noi nu vrem să-I dăm lui Dumnezeu ceea ce nu ne-a costat nimic.

Ascultați, dacă la un moment dat luați acest Cuvânt ca Autoritate, și luați acest Mesaj ca Adevăr, într-o zi veți intra în contact, într-un loc unde vă va costa ceva. Se pare că atunci când venim pentru prima dată la El, totul este doar câștig; suntem Mireasa, primim o poziție, avem Viață Veșnică, suntem Mireasa lui Isus Hristos…dar undeva de-a lungul drumului, vei lovi ceva care va trebui să te facă să renunți la tine însuți pentru acest Cuvânt.

Sunt oameni care au venit în contact cu un obstacol în Cuvânt, și au înțeles că nu au dreptul să se recăsătorească, și din cauza condiției lor de căsătorie, ei trebuie să trăiască singuri tot restul vieții.

Noi am venit în contact cu o poruncă: „Să nu renunțăm să participăm la părtășie, să nu renunțăm la adunarea noastră.” Și aici sunt cei care vor renunța la promovările de la servici, pentru Cuvântul lui Dumnezeu. De ce? Ca să fie, pur și simplu, în casa lui Dumnezeu atunci când ușile sunt deschise. Undeva, de-a lungul drumului, vom intra în contact cu Cuvântul și va trebui să ne sacrificăm. Noi putem avea scuze și soluții. Este adevărat? Dar fratele Branham a spus că sacrificiul pe care îl fac ei, îi face să obțină atât de mult din serviciu.

Eu nu vorbesc numai despre o slujire în biserică, ci vorbesc despre slujba slujirii lui Dumnezeu. Dacă totul este ușor, nu există nici un sacrificiu.

Știți, noi suntem binecuvântați cu o părtășie puternică; poți avea oameni în părtășie, poți vorbi cu cineva, poți vizita pe cineva aproape în fiecare seară, dar sunt oameni care urmează acest Mesaj și sunt singuri, nu au nici o părtășie, sunt cei ce sunt singuri demografic în biserica lor, singura văduvă, singurul adolescent, singurul copil. Astfel, Dumnezeu să mă ajute să nu fiu un creștin leneș, care se slujește pe el însuși; să nu fiu un credincios leneș al Mesajului, care merge întotdeauna pe calea ușoară, ci „Dumnezeule, ajută-mă să mă lepăd de mine însumi și să țin acest Cuvânt. Ajută-mă să mă neg pe mine. Dacă aceasta înseamnă să renunț la o promovare, dacă înseamnă să renunț la aceasta sau la cealaltă, Doamne, ajută-mă să fac ceva pentru a-Ți dărui tot ce am primit!” Sacrificiul  vă face să obțineți atât de mult din slujbă. Așa a spus fratele Branham.

Este uimitor cum Laodicea se strecoară atât de ușor înăuntru, dar noi avem un profet al lui Dumnezeu care ne învață că trebuie să fim la biserică de fiecare dată când se deschid ușile, și dacă nu avem această dorință, atunci ar trebui să ne rugăm, pentru că ceva este greșit și este ușor de ratat. În plus, fratele Branham ne-a spus că este o idee bună să venim devreme și să ne rugăm în liniște, cu toate acestea sunt mulți care vin în ultimul moment.

Eu știu că trăim în Laodicea, de aceea, spun: „Ajută-ne, Doamne, să nu ne afecteze Laodicea! Doamne, ajută-ne să presăm înainte!”

Uneori văd cum lucrurile se răcesc, văd că se întâmplă aceasta în mine însumi, și aceasta mă sperie, așa că zic: „Doamne, nu mă lăsa! Nu mă lăsa să mă răcesc! Nu mă lăsa să devin leneș! Nu mă lăsa să dau înapoi, pentru că nu vreau să încep să cobor. Ajută-mă să merg sus înapoi cu viteză. Ajută-mă să pun umărul la lucrare și să mă sacrific pentru acest Mesaj.”

Eu devin agitat când văd că lucrurile devin prea ușoare, o rutină; aceasta mă face nervos, pentru că știu ce fel de oameni suntem. Suntem ființe umane și știu în ce fel de atmosferă trăim în Laodicea, și putem ajunge în punctul când mergem la biserică doar atunci când ne este comod; venim devreme atunci când se întâmplă să ajungem devreme, și ne rugăm dacă am ajuns devreme, dacă nu, spunem: „De ce? Ne rugăm acasă.” Noi avem tot felul de scuze pentru noi înșine, și motivul pentru care ne scuzăm, este pentru că cel mai mare dușman al nostru suntem noi înșine.

Toți facem aceasta. Și eu. Și eu trec de la înflăcărare la răceală, dar eu spun: „Doamne, nu vreau să trăiesc așa, eu vreau să trăiesc în clocot și să răstignesc acest om (fratele Chad arată spre el), ca să-L pot câștiga pe Hristos, pentru că aceasta înseamnă totul pentru mine.”

Fratele Branham a spus: „Dacă pui mai mult în tine, scoți mai mult.” Este uimitor cât suntem de patetici, ca ființe umane. Ne va lipsi biserica și vom veni ocazional, nu vom veni devreme ca să ne rugăm, vom veni în ultimul moment, nu vom veni la întâlnirea de rugăciune de sâmbătă seara, nu vom investi niciodată în lucrare; vom veni în ultimul moment și vom sta și vom asculta predica, apoi vom pleca și vom spune: „Nu am scos nimic din aceasta. Trebuie să fie ceva în neregulă cu predicatorul.”

Poate nu a fost nici un sacrificiu, poate nu este…Poate este predicatorul, ar putea fi, dar poate nu este el, poate toți avem responsabilitatea de a ne pune toată inima în Hristos.

Noi folosim ca exemplu biserica, dar dincolo de slujba bisericii, este întreaga noastră viață, este acolo unde ne dăm timpul, este devotamentul nostru personal, este la ce privim, cum ne petrecem timpul, este unde ne lăsăm mințile să se îndrepte, este toată viața noastră.

Noi ne trezim că slujim cărnii și ne descurajăm în legătură cu ceva; slujim cărnii și ne trezim distrași de distracții sau de altceva, și atunci devenim letargici, ca și creștini. Dar, știți, niciodată nu este vina noastră, ci întotdeauna este de vină altcineva, întotdeauna este: „Ei mi-au greșit; nu predică destul de înflăcărat la biserică, nu avem aceasta sau aceea…”, dar nu ne oprim suficient de mult și să spunem: „Aș putea fi eu? S-ar putea să nu primesc ceva din cauza nivelului meu de sacrificiu?” Ar putea fi și celălalt, este adevărat; ar putea fi probleme cu predicatorul, s-ar putea ca problema să fie la ceilalți, dar problema ar putea fi cu noi.

Realitatea este că eu nu pot face nimic în privința predicatorului și nici cu ceilalți oameni. Singurul lucru asupra căruia am control, sunt eu, așa că, poate că ceea ce ar trebui să fac, este să mă concentrez pe ceea ce știu că trebuie să fac, și să văd dacă fac ceea ce mi-a spus profetul să fac; dacă fac un sacrificiu și renunț la sentimentele mele, la emoțiile mele, la timpul meu…

În mesajul Auzind, recunoscând și acționând după Cuvântul lui Dumnezeu, fratele Branham a spus:

„Cineva mi-a spus: „Billy, dacă nu te oprești, vei fugi departe de toți.” Există un lucru care nu va merge, Duhul Sfânt, pentru că este Cuvântul Său. Adevăratul credincios predestinat, nu va pleca, pentru că este hrană pentru sufletul lui. El Îl iubește și nimic nu-l poate ține departe de El. Va face orice, ca Iacov, pentru că vrea acel drept de naștere. El va sta acolo. Nu-i pasă dacă îl costă fiecare prieten pe care îl are, dacă îl costă slujba, dacă îl costă calitatea de membru în biserică, dacă îl va costa tot ce are, pentru că nu se poate abține. În el este Ceva care îl mișcă. Adâncul cheamă Adâncul. Oh, acolo sunteți, Ceva din El.”

Laudă lui Dumnezeu! În mesajul Cel ce este în voi, fratele Branham a spus:

„Pentru El a fost greu să moară, ca să producă aceasta pentru voi. Pentru El a fost greu să meargă la Calvar! El a dorit atât de mult să rămână, încât a plâns. „Nu voia Mea să se facă, ci voia Ta.” Vedeți? El nu voia să plece, El era un Bărbat tânăr și avea frați; El îi iubea, așa cum vă iubesc eu pe voi, dar dacă El nu murea, ei nu puteau trăi; așa că, El a murit pentru ca noi să trăim. Aceasta nu a fost ușor, dar a trebuit s-o facă.

Priviți ce moarte Îl aștepta: „Tată, a sosit vremea. Te rog să îndepărtezi acest pahar de la Mine.” Nu, El nu a vrut să facă aceasta. Dar El a vrut să se facă voia Tatălui.”

În mesajul Puterea de transformare, profetul a spus:

„Răscumpărarea noastră nu a fost un lucru ieftin; aceasta a făcut ca Fiul lui Dumnezeu să moară pentru noi. Vedeți? Lucrurile de valoare au un preț foarte mare.”

Lucrurile de valoare vin cu un preț foarte mare. Întrebarea este: Este acest Mesaj valoros? Este acest Cuvânt valoros? Este părtășia cu sfinții valoroasă? Deoarece vine la un preț mare, Cineva a trebuit să plătească prețul.

Ce preț sunt dispus să plătesc eu pentru această Comoară care mi-a fost înmânată? Cred că uneori, noi luăm lucruri de prea puțină valoare, pentru că ne-au fost date cu ușurință.

Îmi dau seama că în viața mea, în trecut, au existat momente de sacrificiu enorm. Când am ajuns prima dată la Mesaj, am fost respinși dar ne-am sacrificat. Am pierdut multe, dar pentru că m-am sacrificat acum douăzeci și cinci de ani, nu înseamnă că nu mai trebuie să mă sacrific acum. Doar pentru că am renunțat la biserica mea, la familia mea, la un loc de muncă, și la toate aceste lucruri, nu înseamnă că am terminat; nu înseamnă: „Ei bine, mi-am plătit cotizațiile.” Nu! Eu vreau să dau mai mult. El mi-a dat tot, iar eu vreau să-I dau Lui ziua mea, timpul meu, vreau să-I dau mintea mea, vreau să-I dau ochii mei; vreau să-mi iau timp să citesc Cuvântul, vreau să mă opresc din ceea ce fac, vreau să silesc acest trup să se trezească mai devreme. Sunt sătul și obosit de mine însumi.

 Eu mă conving că ce am nevoie, este mai mult somn, când de fapt, ce am nevoie, este mai mult timp cu Dumnezeu. Dar când va suna alarma, mă voi convinge că am nevoie de mai mult somn. Doamne, ajută-mă! Ajută-mă, Doamne, căci nu vreau să fiu condus de această carne, și nu vreau să fac sacrificii pentru această carne, ci vreau să sacrific această carne pentru Dumnezeul meu. Ajută-mă, Doamne!

Vreau să citesc din nou un pasaj din ultimul citat:

„Răscumpărarea noastră nu a fost un lucru ieftin. Aceasta a făcut ca Fiul lui Dumnezeu să moară pentru noi. Lucrurile de valoare au un preț foarte mare.

Nu a fost ușor să aduc acest Mesaj. Vedeți? Nu, nu. A trebuit să renunț la tot ce mi-a fost drag, chiar și la oamenii mei, la toți. Dar tot ce valorează este să fac voia lui Dumnezeu, și am făcut aceasta, știind că în mine este Ceva…Ei bine, ei m-au pus deoparte crezând că mi-am pierdut mințile, pentru că botezam în Numele Domnului Isus Hristos, contrar bisericii, și toate aceste lucruri. Ei spuneau: „Ești nebun!” Dar, vedeți? Indiferent ce au spus, este ceva ce trebuie făcut. Și Dumnezeu doar ia o persoană, o ține în mâna Lui, și îi spune: „Fă aceasta!” Și tu o faci.

Ce preț a putut avea pentru sfântul Pavel, care a învățat sub Gamaliel, cel mai mare învățător al Bibliei? Dar a trebuit să coboare, și chiar ceea ce a crezut că era erezie, lucrurile pe care le-a crezut cele mai rele lucruri care s-ar fi putut întâmpla bisericii, au venit peste el și a fost părtaș la ele. Ciudat lucru… Dar Dumnezeu lucrează în feluri minunate, în feluri ciudate, pe căi ciudate pentru a împlini minunile Sale.”

Dumnezeu a putut să-l ia pe Pavel în mâna Sa, și Pavel a fost dispus să renunțe la tot pentru această Evanghelie glorioasă, care a venit cu un preț.

Noul Testament pe care-L citim noi, a venit cu un preț. Faptul că noi citim o Biblie, a venit cu un preț. Câți oameni au murit arși pentru Ea? Sau câți au fost uciși de guvernele statelor pentru că au tradus Biblia într-o limbă comună, pe care oamenii o puteau citi, tipări și distribui? Aceasta a venit cu un preț. Dar sunt momente când eu nu plătesc prețul de a-mi lua treizeci de minute din zi ca să citesc Biblia. Doamne, iartă-mă!

Oamenii și-au dat viața ca eu să țin în mâna Biblia mea, fără probleme; o Biblie pe care o pot citi în limba mea maternă, iar eu aș putea plăti un preț măcar ca s-o citesc în fiecare zi. Nu știu voi, dar mie mi-e rușine de mine. Apoi, mă uit în oglindă și spun: „Te urăsc! Urăsc totul la tine. Urăsc lucrurile pe care le vrei, le urăsc!” Ne-ar face bine tuturor să facem aceasta în fiecare dimineață. Să trecem prin acest exercițiu: „Te urăsc! Ești dușmanul meu! Eu te voi birui pe tine, nu tu pe mine. Eu Îl slujesc pe Domnul!”

Știți ceva? Mâine te trezești devreme pentru că ai dormit astăzi. Aceasta este amuzant, dar noi trebuie să preluăm controlul asupra acestui tip (trup), pentru că vrea să ne controleze greșit.

Căderea de la început a venit pentru că Eva avea o dorință pentru sine. Fratele Branham ne-a spus: „Ea nu știa, dar voia să știe, iar șarpele i-a oferit o modalitate de a ști.” Dacă Eva nu ar fi avut nici o dorință pentru sine, nu ar fi existat nici o cădere. Aceasta a început chiar la început, din cauza unei dorințe pentru sine, și aceasta continuă în noi, dar Dumnezeu va avea biruința.

În Iacov 1.14-15, citim:

„Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuși și momit.

Apoi, pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului, și păcatul odată făptuit, aduce moartea.”

Deci, ce se întâmplă? Unde este problema? În mine. În poftă. Voi puteți spune: „Diavolul”. Diavolul doar stârnește pofta voastră, dar voi sunteți cei care trebuie să vă lepădați de sine.

Să mergem la 2Timotei 3.1-5:

„Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri periculoase…” Suntem noi în ultimele zile? Deci, acesta este un timp periculos.

„…Căci oamenii vor fi iubitori de sine...”

Deci primul lucru pe care trebuie să-l menționăm când vin vremuri periculoase, este că oamenii vor fi iubitori de sine. Voi puteți spune: „Eu nu mă lupt cu nimic din această listă.” Ei bine, noi toți ne luptăm cu aceasta.

„…Oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără sfințenie,

fără afecțiune naturală, călcători de pace, acuzatori falși, lipsiți de autocontrol, neîmblânziți, disprețuitori ai celor buni,

trădători, impulsivi, îngâmfați, iubitori de plăceri mai mult decât iubitori de Dumnezeu;

având doar o formă de evlavie, dar negând puterea ei. Ferește-te de astfel de oameni.”

„Oamenii vor fi iubitori de sine.” Dacă priviți încă odată această listă, totul este focusat pe sinele omului, și oamenii sunt „iubitori de plăceri mai mult decât iubitori de Dumnezeu.” Aceasta nu este ceea ce trebuie să fie Mireasa Sa, și aceasta nu este ceea ce cred eu să fiu, de aceea, vreau să mă lupt împotriva cărnii, a trupului în care trăiesc, ca să nu fiu așa.

În mesajul Răsăritul Soarelui, fratele Branham spune:

„Oh, Dumnezeule, este vechiul egoism, este soția lui Iov care stă acolo zicând: „Oh!”

De ce era acea soție a lui Iov acolo? Ce spunea ea? „De ce nu-L blestemi pe Dumnezeu și mori?” Ea i-a spus : „Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Blestemă-L pe Dumnezeu și mori!” Ce făcea bătrâna soție a lui Iov? Ea spunea: „Ce bine îți face aceasta? Uită-te cât ești de nenorocit! Privește cât ai ajuns de rău! Acum, doar renunță!”

Fratele Branham a spus că „bătrâna soție a lui Iov,” este sinele. Acum, sinele tău, îți spune: „Ce merită pentru tine? De fiecare dată se întâmplă așa, întotdeauna merge rău, întotdeauna este o problemă. Tot timpul ești în rezolvare. Ce bine îți face aceasta?” Dar, Iov a spus: „Vorbești ca o femeie nebună!” Noi trebuie să spunem sinelui nostru: „Vorbești ca nebunii. Domnul a dat și Domnul a luat. Binecuvântat să fie Numele Domnului!”

Am să vă citesc din Iov 2.9-10, unde ea a spus aceasta:

„Nevastă-sa i-a zis: „Tu rămâi în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu și mori!”

Dar Iov i-a răspuns: „Vorbești ca o femeie nebună. Ce? Primim de la Dumnezeu binele, și să nu primim și răul?” În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele lui.”

Dumnezeu să ne ajute! În mesajul Stând în spărtură, fratele Branham a spus:

„Apoi, mă gândesc în această zi, la această desfrânată, leneșă, moale Epocă Laodicea, în care trăim.”

Aceasta este epoca în care trăim, aceasta este descrierea acestei epoci: „…desfrânată, leneșă, moale epocă Laodicea, în care trăim.” El ne spune, de asemenea, că Laodicea înseamnă și „drepturile omului”.

„…Eu am drepturi, „drepturile mele,” și „eu însumi,” și „eu…” Și toate aceste lucruri urâte…”

Dar fratele Branham spune că un miel renunță la toate drepturile lui; Mireasa renunță la toate drepturile ei, Ea se predă sub conducerea Capului Ei, lui Hristos. Ea Îi predă totul Lui. Pentru noi, nu mai este condiție laodiceană, deoarece noi nu avem nici un drept. Dacă aș avea vreun drept, mi-aș exercita dreptul de a renunța la toate drepturile mele și de a le preda pe toate Lui.

În mesajul Singurul loc de închinare oferit de Dumnezeu, fratele Branham a spus:

„Dacă faceți ca totul să funcționeze corect, va merge, totul este pus în ordine. Dacă este un scurt circuit pe acel fir, lumina nu se va aprinde, pentru că firul este zdrobit. Și când vei lua unul din Cuvintele lui Dumnezeu, sau unul din locurile Lui, și vei avea în inima ta obiective egoiste, acesta va zdrobi puterea lui Dumnezeu chiar acolo.”

Chiar luând Cuvântul lui Dumnezeu sau promisiunea Lui Dumnezeu, și dacă obiectivul nostru este egoist, să ne slujească nouă înșine, profetul a spus că acesta va rupe Puterea lui Dumnezeu chiar acolo, pentru că Puterea nu va veni să producă Cuvântul. El a spus că motivul și obiectivul trebuie să fie corecte.

Aceasta i-a spus Iov, soției sale: „Ce? Primim de la Dumnezeu binele, și răul să nu-l primim?”

Noi trebuie să acceptăm orice ne trimite Domnul, trebuie să primim totul din mâna Domnului, nu numai binele. Dacă El vrea să trec prin această încercare, atunci trebuie s-o accept ca de la Dumnezeu, pentru că va lucra pentru binele meu.

În mesajul Stând în spărtură, fratele Branham a spus:

„Eu nu m-am considerat pe mine însumi…oricine știe aceasta. Dar oamenii au spus: „Frate Branham, Domnul te-a chemat să fii profetul Lui.” Eu nu m-am considerat niciodată aceasta, dar am ajuns în momentul în care eram gata s-o fac, s-o gândesc: „Ei bine, poate sunt. Și dacă sunt, atunci voi trăi în pustie; și dacă trăiesc în pustie, atunci voi fi profetul Lui. Înțelegeți? Atunci, dacă El vrea să mă trimită undeva…Și cât timp El nu mă folosește, cu siguranță voi prinde niște pești buni, și voi face unele lucruri.” Desigur, aceasta a fost un fel de atitudine egoistă, înțelegeți?, pentru că eu am vrut să fac aceasta.

Acum, aceasta nu era tocmai ceea ce trebuia să fac, ci eu aveam în mintea mea să fac aceasta.”

Noi înțelegem foarte bine că, în mesajul „Stând în spărtură,” fratele Branham se lupta cu el însuși. Știți cu cine se lupta fratele Branham? Cu propria lui carne. El s-a simțit jignit pentru că oamenii nu l-au ascultat, el a crezut că ei ar fi trebuit să-i primească Mesajul, și a simțit un vechi complex de respingere care a apărut în copilărie și a vrut să fugă în sălbăticie, ca să scape de presiune. Despre aceasta a vorbit în mesajul „Stând în spărtură.” El a avut de-a face cu el însuși. Noi știm că el a venit cu un plan și în acel plan a pus o acoperire religioasă. Sper că mă iertați că vorbesc așa despre profet, dar este adevărul.

Planul lui era astfel: „Dacă sunt un profet, așa cum se spune (că sunt un profet), atunci profeții nu trăiesc așa, ei nu-și petrec tot timpul cu oamenii, ei nu au toate aceste mijloace, ci ei merg în pustie, acolo primesc un mesaj de la Dumnezeu, apoi vin și transmit mesajul, și se întorc înapoi.” Se părea că el privește în Scriptură, dar motivul pentru care privea la Scriptură, era pentru a-și justifica dorința din propria sa inimă, pentru a scăpa de respingere, pentru a scăpa de oameni și pentru a merge la vânătoare și la pescuit, care era ceea ce voia el să facă. Și el a spus: „Aceasta nu era corect. Aceasta a fost un fel de atitudine egoistă, pentru că aceasta era ceea ce voiam să fac eu.”

De ce a fost atât de ispititor pentru profet? Au fost două motive pentru care a fost atât de ispititor pentru profet: primul a fost pentru că avea un complex de respingere de când era copil, și simțea durerea jignirii făcută de oamenii care îi respingeau slujba; iar al doilea motiv era că îi plăcea să vâneze și să pescuiască. Astfel, în această ispită, a avut o împingere și o tragere, și când a putut să găsească Scriptura cu care să se poată justifica, a fost gata. Dar el a spus: „Acesta am fost doar eu, eu am vrut să fac aceasta.” Și Dumnezeu a venit și l-a oprit, arătându-i că dacă merge mai departe cu planul lui, va deveni un vagabond, iar soția lui nu va rămâne cu el pe munte. De ce? Pentru că el s-a ales pe sine, iar sinele i-ar fi adus distrugerea. Doamne, ajută-mă să nu mă aleg pe mine însumi. Aceasta este rugăciunea mea.

Știți, eu cred că fratele Branham nici măcar nu și-a dat seama exact ce se întâmpla în interiorul lui. El era în frământare, se lupta cu el însuși și avea peste el acea presiune de care voia să scape; avea acea durere provocată de respingere și avea dorința de a fi liber și de a merge în sălbăticie. Toate acestea au fost trezite în interiorul lui, și eu nu știu dacă era conștient de ceea ce se întâmpla.

Dar când Dumnezeu a venit și i-a vorbit, dintr-o dată el a înțeles realitatea, a înțeles ce se întâmpla, apoi s-a întors și a predicat mesajul „Stând în spărtură,” unde a putut să mărturisească și să spună sincer: „Acela am fost doar eu, era dorința mea, a fost eul meu, a fost egoismul meu.”

Și dacă profetul lui Dumnezeu a trebuit să se lupte cu aceasta, ce ziceți de voi și de mine? Prieteni, ce ziceți de lucrurile prin care trecem și de lucrurile de care vrem să fim eliberați, de situațiile pe care vrem să le schimbăm în viața noastră? Uneori suntem dispuși să trecem prin lucruri pentru a schimba acele situații care nu sunt conform Cuvântului; încercăm să venim cu propriile noastre soluții, cu propriile noastre idei, și nu realizăm că ar putea fi durerea din interior, că ar putea fi eul personal pe care încercăm să-l salvăm.

Ce a trebuit să facă fratele Branham? A trebuit să vină și să se împace cu gândul că Dumnezeu i-a spus. „Eu am pus în tine mai multe daruri decât în aceia…tu trebuie să predici Evanghelia în formă apostolică, tu trebuie să ieși afară...”

Fratele Branham a înțeles și a spus: „I-am lăsat pe cei bolnavi să sufere din cauza propriei mele răni.” El și-a dat seama că va trebui să se supună aceleiași dureri pentru a împlini scopul lui Dumnezeu. Ce trebuia să facă omul acesta? El trebuia să se întoarcă imediat acolo unde a fost rănit.

Dacă lui Dumnezeu nu-I pare rău pentru noi, avem noi dreptul să ne pară rău pentru noi înșine? Lui Dumnezeu nu I-a părut rău pentru profetul Lui, și nu i-a spus: „Știi, Eu înțeleg că ți-a fost greu. Dacă vrei, poți să mergi puțin în pădure.” Nu! El l-a trimis imediat înapoi în locul unde a suferit durerea, pentru că aceasta era însărcinarea lui, aceasta era chemarea lui, iar fratele Branham a trebuit să moară pentru el însuși, pentru a se întoarce în slujbă.

Nu este ușor. Nimeni nu a spus că viața aceasta va fi ușoară. De multe ori, trebuie să ne întoarcem imediat înapoi, chiar în locul unde am fost răniți și loviți, ca să îndeplinim însărcinarea pe care o are Dumnezeu pentru noi. Noi ne-am proteja pe noi înșine, și nu am lăsa niciodată ca aceasta să se întâmple din nou. Sigur, aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu vrea. Noi nu ne-am pune niciodată într-o poziție în care am fi răniți din nou. Eu nu aș face-o. Câți ați face-o? Dar aceasta nu este atitudinea lui Dumnezeu, aceasta este doar atitudinea noastră. El a arătat aceasta în profet, și a arătat-o în tine și în mine.

De multe ori, eu am hotărât că niciodată nu mă voi lăsa să fiu rănit din nou: „Eu nu mă voi supune niciodată, nu mă voi mai deschide niciodată, și nu mă voi găsi niciodată în acea situație.” Dar Domnul a spus: „Uită de aceasta!”

Vreau să spun că El nu o spune doar așa, pentru că noi avem o misiune, avem un scop, prieteni. Noi trebuie să ne predăm viețile și să-L lăsăm pe Dumnezeu să-Și facă drumul Lui cu noi.

Voi știți că nu este ușor să predici Evanghelia, nu este ușor să fii înțeles greșit, să fii respins; nu este ușor să fii păstor. Știți unde vreau să merg? În Nordul Columbiei Britanice, să prind pește. Nu este ușor să fii respins, nu este ușor să ai pe cineva care să înțeleagă greșit și să spună lucruri false despre tine. Nu este ușor, iar uneori vreau să fug și să spun: „Nu voi lăsa niciodată ca aceasta să se întâmple din nou.” Dar, după aceea, dormi puțin, te rogi și spui: „Unde să mă duc? Ce pot să fac?” Noi toți avem o cruce de purtat, și toți trebuie să ne pironim pe acea cruce.

Știți ceva? Voi ați fost răniți, ați fost răniți de oameni din biserică, ați fost răniți de propria voastră familie, ați fost răniți de fiecare, dar știți ceva? Veți fi răniți din nou. Dacă veți fi acolo unde sunt ființele umane și veți fi o ființă umană, vreau să vă spun: „Îmi pare rău!” Aș vrea să vă pot picta imaginea diferit, dar dacă veți fi acolo unde sunt oamenii și aveți un complex pe care îl avem cu toții, și veți fi cu alte ființe umane cu complexe, știți ceva? Veți plânge din nou cu capul în pernă. Dar aceasta îmi dă dreptul să stau departe de părtășie? Îmi dă dreptul să resping Trupul lui Hristos? Îmi dă dreptul să tăgăduiesc Cuvântul? Îmi dă dreptul să fac aceasta? Nu cred.

Eu cred că în Laodicea există deja un popor care spune: „Renunț la toate drepturile mele ca să împlinesc Cuvântul Tău! Dacă vrei aceasta de la mine, așa va fi!” Dacă aceasta mă ucide, Îl voi sluji oricum.

Profetul a trebuit să se întoarcă imediat pe câmp, la oamenii despre care știa că nu i-au înțeles slujba și au râs de el. El s-a întors imediat înapoi, și sunt atât de bucuros că a făcut-o, pentru mesajele pe care le-a predicat după această întâmplare. El a predicat acele mesaje în locurile în care ei l-au batjocorit deschis. Astfel, noi nu am fi avut mesajul „Răpirea,” dacă el nu s-ar fi întors într-un mediu ostil și nu și-ar fi încheiat însărcinarea.

Sunt o mulțime de mesaje pe care le-a predicat pe Coasta de Vest, la sfârșitul slujbei sale, pentru că acolo era într-un mediu ostil, acolo a  avut loc o consfătuire dacă să-l mai lase să predice la părtășia oamenilor de afaceri, deoarece soțiilor liderilor nu le-a plăcut că era prea dur cu femeile. A fost un singur om care l-a susținut, Carl Williams. Numai el l-a susținut, și el a spus: „Cât timp sunt aici și sunt președintele acestei asociații, William Branham va predica la întâlnirile noastre.”

Fratele Branham a știut că numai el l-a susținut și că ceilalți nu l-au vrut, dar știți ce a făcut? S-a întors acolo și a predicat Mesaje, pe care voi și eu trebuia să le auzim.

Ascultați, s-ar putea să fiți răniți din nou deschizându-vă și revenind, dar există cineva care are nevoie de voi aici; este cineva care are nevoie de voi în părtășie; cineva are nevoie de voi în familia voastră; cineva are nevoie de voi la serviciu, oriunde este acel Plan al lui Dumnezeu, cineva are nevoie de tine acolo.

Noi am avut nevoie ca profetul să se întoarcă, noi avem nevoie unii de alții, să stăm la postul nostru de datorie, și să ne încheiem însărcinarea.

Știți de ce avem noi nevoie? Noi avem nevoie să trecem peste noi înșine. Nu știu exact cum să fac aceasta, pentru că mă lupt cu mine însumi, dar trebuie să trec peste mine. Eu am nevoie de Dumnezeu să vină să-mi dea o Putere supranaturală, iar eu trebuie să mă așez și să spun: Doamne, eu stau, eu rămân supus, stau pe loc, dar am nevoie să faci ceva ca să vindeci această inimă; am nevoie de Tine să faci ceva care să-mi dea putere; am nevoie să faci ceva ce eu nu pot face pentru mine însumi. Știu unde mă vrei și voi rămâne unde vrei Tu, dar trebuie să faci ceva pentru mine. Am nevoie de ceva supranatural, Te rog ajută-mă! Tu știi că îl cred pe profetul Tău, și cred că el a avut ceva supranatural care l-a ajutat până la sfârșitul slujbei sale. El a recunoscut că a avut o atitudine egoistă, și a spus: „Nici un lucru egoist nu va funcționa.”

Ascultați. Acesta este un citat pe care l-a citit fratele Benjamin, când a predicat ultima dată, când a amintit povestea despre care a vorbit fratele Branham, despre acea vână de petrol care se afla acolo, jos, iar frații s-au dus după ea și au spus că o vor folosi pentru misiuni. Ei s-au dus acolo, jos și au început să se întreacă între ei, dar nu au atins-o și l-au rugat pe fratele Branham să le spună unde este, iar el le-a spus că nu o va face din cauza atitudinii lor, pentru că s-au unit cu egoismul. Și altcineva a găsit-o în apropiere.

Noi am auzit cu toții această poveste, dar fratele Branham a spus: „Aceasta nu va funcționa. Nici un lucru egoist nu va funcționa.” Acesta este unul dintre lucrurile pe care trebuie să-l scriu pe dosul mâinii mele.

„Vreau să fiu egoist; vreau să dau totul pentru mine; vreau să fac ceea ce-mi place.” Dar nici un lucru egoist nu va funcționa, pentru că toată Evanghelia este construită pe sacrificiu.

Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și smerit cu inima.” Oh, Doamne, ajută-mă să fiu blând și smerit cu inima. De aceasta am nevoie.

În mesajul Pavel, un întemnițat al lui Hristos, fratele Branham a spus:

„Oh, dacă noi, Tabernacolul Branham am putea deveni în seara aceasta prizonieri, nu ai propriilor noastre ființe egoiste, nu a propriilor noastre ambiții, ci să ne predăm cu totul Lui și să ne înjugăm cu El, indiferent ce crede sau ce face restul lumii. Noi suntem înjugați cu cătușele dragostei, suntem prizonieri.”

El vorbea cu Tabernacolul Branham, dar acesta este un mesaj pentru voi și pentru mine, chiar aici, în această dimineață. „Dacă noi am putea deveni prizonieri, dar nu ai propriului nostru egoism, nu ale propriilor noastre ambiții egoiste, ci să ne predăm complet Lui și să ne înjugăm cu El, indiferent ce crede sau ce face restul lumii. Noi suntem înjugați cu cătușele dragostei, suntem prizonieri.”

De câte ori am auzit mesajul „Pavel, un prizonier?” Și de câte ori ne-a plăcut și am crezut că este adevărat? Dar, știți, acele lanțuri ale dragostei…Aceasta este o voință, este ceva ce faceți de bună voie din cauza dragostei pe care sunteți dispuși s-o urmați. Dar dacă acele lanțuri ale dragostei îți cer să te întorci în locul în care ați fost rănit cel mai rău? Ne place mesajul „Un prizonier?” Atunci este mesajul nostru preferat când Dumnezeu ne cere să ne întoarcem din nou la acea părtășie, să ne întoarcem la acel membru al familiei.

Este măreț când ceilalți sunt prizonieri, a fost extraordinar că Pavel a fost prizonier. Mă bucur. Sunt atât de bucuros că fratele Branham a fost un prizonier, dar acum, când vine vorba despre mine să fiu un prizonier…Îmi place ideea, dar practica zilei este puțin dură. Este puțin dură. Și treaba cu această pedeapsă cu închisoarea, este voluntară, porțile sunt deschise. Acolo nu este nimeni să te bată, nu este nimeni cu lanțuri literale, adevărate. Aici este punctul în care putem dovedi dacă avem dragoste pentru Hristos, sau nu; dacă suntem prizonieri voluntari cu lanțurile dragostei, sau încă ne iubim pe noi înșine mai mult.

Ascultați, este greu să renunțăm la o masă bună pentru un frate care este bolnav; ne este greu să ne trezim devreme din cauza sinelui, dar eu spun: „Doamne, vreau să fiu un prizonier al dragostei, vreau să fiu un prizonier al Tău. Doamne, dă-mi mai mult din Duhul Tău, ca să pot birui sinele meu. Oricât ne-am dori ca Dumnezeu să facă tot, El ne-a lăsat și nouă ceva de făcut.

Noi ne dorim atât de mult ca Dumnezeu să înlăture toate problemele și să facă El totul. Ceea ce doresc eu cu adevărat, este ca Dumnezeu să mă ridice, să-mi miște mâinile și picioarele, să mă ajute să fac totul bine și să nu fac nimic rău. Dar Dumnezeu S-a pus în parteneriat cu omul, și El vă cere și vouă să faceți niște lucruri. El vă  cere vouă și mie să ne lepădăm de noi înșine și să-L urmăm; El ne cere să ne predăm viața în mâinile Lui; El ne cere să renunțăm la dreptatea noastră pentru El, și ne oferă o mulțime de oportunități ca s-o facem. Dacă credeți că nu sunt suficiente oportunități, doar așteptați căci veți primi câteva.

Vreau să spun că mulți dintre noi suntem pregătiți pentru plutonul de execuție, suntem gata să luăm poziția finală pentru Mesaj: Mesajul sau moartea. Suntem gata să stăm în fața Consiliului Mondial al Bisericilor, să stăm în fața tribunalului. Pot să-mi ia orice vor vrea, dar eu nu voi nega Mesajul. Dar problema nu este acolo, ci problema este în casele noastre, în mintea noastră, în mașina noastră, la locurile noastre de muncă, în noi înșine, acolo trebuie să câștigăm bătălia.

Tribunalul poate veni, dar tribunalul nu va fi biruitor când vom birui acest individ (pe mine însumi). Doamne, vreau să fiu prizonierul lui Hristos, dar am nevoie de ajutorul Tău.

Știți ce? El ne-a trimis Ajutorul Său când ne-a trimis Cuvântul. Și când a venit Cuvântul, plinătatea Duhului Sfânt a revenit în Biserică. Dacă doar vom spune: „Acesta este Adevărul, mintea mea mă minte,  acest egoism este o minciună, dar acest Cuvânt este Adevărul, și Duhul acestui Cuvânt ne va da putere să biruim pe măsură ce-L acceptăm și atunci nu ne mai scuzăm, ci suntem sinceri și spunem: „Nu este corect. Aceasta vreau eu, dar nu este bine. Așa simt eu, dar este un orgoliu mincinos. Aceasta îmi spune mintea mea, dar nu o mai accept, eu accept ce spune Cuvântul.”

Oh, prieteni, viața nu este ușoară, și nu mă aștept să fie mai ușoară. Ați fost răniți? Eu am fost rănit, și voi veți fi răniți din nou. Pavel a fost rănit dar a mers în orașul următor; și când a fost rănit acolo, a mers în orașul următor; a fost rănit, dar când s-a trezit, a mers în orașul următor unde a fost rănit din nou.

Fratele Branham a ținut predica, iar oamenii l-au criticat, dar el a mers și a ținut o altă predică, și oamenii l-au criticat din nou. Nu există nici o cale să ocolim; noi doar plecăm capul și arăm. Și eu spun: „Doamne, Tu știi ce este mai bine.” Și când voi fi încercat, voi ieși bine, pentru că nu sunt eu, ci în mine este Ceva care mă împinge înainte prin această viață. Eu știu că este trecătoare; orice durere este trecătoare, depresia este trecătoare, totul este trecător, dar există o slavă care ne așteaptă. Haideți să ne luăm crucea și să mergem spre slava care ne așteaptă.

Noi putem disprețui rușinea suferinței. O urâm categoric, dar iubesc ceea ce urmează mai mult decât rușinea suferinței.

Dumnezeule, dă-ne putere să ne lepădăm de noi înșine, să ne luăm crucea și să Te urmăm conform acestui Cuvânt.

Să ne rugăm. Nu știu voi, dar eu mă văd în nevoie… Dumnezeu să vă binecuvânteze. Amin.

                              -AMIN-