RESPONSABILITATEA TATĂLUI ÎN ÎNFIERE

08 decembrie 2024

 Să deschidem Bibliile la Galateni 4.1-7:

„Dar câtă vreme moștenitorul este copil, eu spun că nu se deosebește cu nimic de un rob, măcar că este stăpân pe tot,

ci este sub epitropi și îngrijitori, până la vremea rânduită de tatăl său.

Tot așa și noi, când eram copii, eram sub robia învățăturilor începătoare ale lumii.

Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său născut din femeie, născut sub Lege,

ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.

Și pentru că sunteți fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Aba!”, adică: „Tată!”

Așa că nu mai ești rob, ci fiu; și dacă ești fiu, ești și moștenitor al lui Dumnezeu prin Hristos.”

Voi lua ca subiect, Responsabilitatea Tatălui în Înfiere, așa că vom vorbi despre înfiere, și vrem să privim la Responsabilitatea Tatălui în înfiere.

Fratele Branham a vorbit multe despre înfiere. Un lucru foarte frumos pe care-l avem în Mesaj, este că am avut un profet care a venit în această zi și care a avut Mintea lui Dumnezeu. El a luat Scripturile și a început să le expună într-un fel în care înțelegem nu doar ce s-a întâmplat, ce înseamnă Scripturile, ci cu adevărat, în expunerea Scripturilor și deschiderea Cuvântului în zilele noastre, el a încercat să ne arate cine suntem. El a încercat să ne spună cine suntem, a încercat să ne ia solzii de pe ochi, pentru că ne-am născut în această lume într-o condiție hibridă, fiind înstrăinați de lucrurile lui Dumnezeu, venind cu un trup care era în vrăjmășie cu Dumnezeu și urând lucrurile lui Dumnezeu. Noi ne-am născut în lume în felul acesta, de aceea este nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu pentru a ne lua solzii de pe ochi, astfel încât să putem recunoaște cine suntem.

Deci, eu apreciez acest Mesaj. Unul dintre lucrurile care ne-a învățat fratele Branham și pe care ne vom concentra astăzi, este Înfierea. El a folosit înfierea ca să ne arate scopul nostru în această viață; care este scopul lui Dumnezeu și unde vrea să ne aducă El. Așadar, aceasta devine cu adevărat important.

Aș vrea să privesc la cuvântul „Înfiere.” Fratele Branham ne-a spus definiția, dar eu aș vrea să merg la Concordanța din limba greacă. Cuvântul „înfiere”, este compus din două cuvinte. Primul înseamnă „fiu”, și înseamnă „moștenitor, descendent, urmaș, copil.” Vreau să spun că, atunci când spunem „înfiere de fii”, sunteți incluse și voi, surorile. Deși este la masculin, înseamnă, cu adevărat, „urmaș”.

Al doilea cuvânt, (nu pot să-l pronunț), înseamnă: „a așeza, a pune la loc, a sta, a stabili, a fixa sau a ordina.” Așadar, cuvântul „înfiere”, nu este așa cum  înțelegem noi înfierea, că iei un copil care nu are părinți și îl înfiezi, îl aduci în familie. Nu acesta este felul de înfiere, ci înfierea este să iei un fiu și să-l pui în poziție, să-l așezi în poziție, să-l stabilești, să-l fixezi, să-l ordinezi; să-l pui pe acel fiu în poziție.

Când ne întoarcem la Scripturi și citim în Galateni 4.1, aici spune: „Cât timp moștenitorul este copil, eu spun că nu se deosebește cu nimic de un rob, măcar că este stăpân peste tot.” Așadar, fratele Branham ne-a arătat că un copil este și un moștenitor, dar nu se deosebește cu nimic de un servitor, pentru că nu a ajuns la înfiere, nu a fost încă plasat în poziția sa în familie. El este un copil născut în familie, este moștenitor și face parte din familie, cu toate acestea, nu este diferit de un slujitor pentru că încă nu a fost înfiat, plasat pozițional, ci, „el este sub tutori și îngrijitori până la timpul stabilit de tată.”

Cred că acesta este un lucru uimitor, când privesc la responsabilitatea Tatălui și la înfiere, pentru că aici, în versetul 2, spune: „…până la timpul stabilit de tată.” Tatăl este cel care controlează înfierea, este responsabilitatea tatălui să aducă un fiu la înfiere. El este cel care a decis că vrea un fiu, astfel, mai întâi s-a căsătorit, apoi a născut un fiu. Nici unul dintre noi nu am venit aici pentru că am decis noi să venim, ci am venit aici pentru că cineva a decis să fie tată. Și pentru că cineva a decis să fie tată, el a trebuit să-și asume responsabilitatea de tată și să îndeplinească rolul de tată pentru un fiu.

Deci, noi nu am venit pe Pământ pentru că am vrut, ci Dumnezeu a decis să ne aducă, iar noi suntem fiii Lui, de aceea, El a stabilit un timp și un loc pentru a veni pe acest Pământ. Și acum, El are responsabilitatea de a ne aduce la înfiere. Aceasta nu înseamnă că noi nu avem nici o responsabilitate, dar vom vorbi despre aceasta altă dată. Acum vom vorbi despre responsabilitatea Tatălui.

Așadar, „el este sub tutori și îngrijitori,” ceea ce înseamnă că el este instruit sau învățat, „până la timpul stabilit de tată.” Voi citi mai departe:

„Tot așa și noi, când eram copii, eram sub robia învățăturilor începătoare ale lumii.Și pentru că sunteți fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său…”

Așadar, Duhul Fiului Său este Duhul Sfânt, este Duhul lui Hristos. De ce ne-a trimis Dumnezeu în inimă Duhul Fiului Său, care strigă „Aba”, adică „Tată?” Pentru că noi am fost fii. De aceea vine Duhul, pentru că sunteți fii.

„Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Aba!”, adică: „Tată!”

Așa că nu mai ești rob, ci fiu; și dacă ești fiu, ești și moștenitor al lui Dumnezeu prin Hristos.”

Laudă lui Dumnezeu! Acesta este Planul lui Dumnezeu pentru noi.

În mesajul O viață ascunsă, din anul 1955, fratele Branham a spus, vorbind despre înfiere:

„Acum, același fiu care s-a născut într-o familie, poate fi înfiat în aceeași familie sau plasat în aceeași familie…”

Vreau să prindeți aceasta: „Același fiu care s-a născut într-o familie...” Deci, fiul era deja născut în familie, dar urma să fie înfiat în familie: „…poate fi înfiat în aceeași familie sau plasat în aceeași familie…” Ascultați ce spune acum: „…sau i se poate acorda o poziție în familia în care s-a născut.” Așadar, noi privim, cu adevărat, la aceasta prin acest fel de  înfiere. Pe aceasta ne concentrăm în dimineața aceasta.

„Lui i se poate acorda o poziție în familia în care s-a născut.” Deci, el s-a născut deja în familie, dar există un alt scop pentru el, fiind născut în familie. Nu doar ca tatăl să spună: „Hei, am un fiu!”, ci, „Eu am un scop pentru acest fiu; acest fiu va primi o poziție în această familie.”

„Eu cred că aceasta este lucrarea Duhului Sfânt astăzi în biserică. El încearcă să plaseze în biserică apostoli, învățători, profeți și așa mai departe…și am văzut multe alarme false și așa mai departe, mișcându-se printre oameni, ceea ce indică doar că înfierea adevărată era aproape, era la îndemână. Eu cred că Dumnezeu trebuie să pună aceasta în biserică. Aceasta este treaba lui Dumnezeu, nu a omului.”

Aceasta este treaba Tatălui. El decide unde vrea să pună un fiu, cât de multă responsabilitate vrea să-i dea și când va merge să-l plaseze pe fiu acolo. Aceasta este responsabilitatea Tatălui.

Eu am căutat pe internet despre înfierea biblică și romană, practici și principii biblice și romane de înfiere, încercând să înțeleg care era principiul înfierii antice. Dar este foarte interesant cum ne-a învățat fratele Branham.

Singura informație pe care am scos-o de pe internet și pe care am considerat-o interesantă, este că, înfierea romană este aproape întotdeauna ceva ce i se întâmpla unul adult, nu unui copil. Aceasta are sens și corespunde cu ceea ce înțelegem că este plasarea, poziționarea cuiva care s-a maturizat, într-un fel în care putea fi așezat într-o poziție cu responsabilitate. Aceasta nu o faci cu un copil, ci cu un adult.

Aceasta înseamnă că atunci când ești născut în Împărăția lui Dumnezeu, prin nașterea din nou, prin botezul Duhului Sfânt, trebuie să aibă loc o creștere, o maturizare, astfel încât, să poți fi poziționat de Dumnezeu; și aceasta este aproape întotdeauna pentru adulți, nu pentru copii. Aceasta face ca procesul de înfiere să fie foarte diferit față de ceea ce înțelegem noi.

În mesajul Ascultați de El, din anul 1957, fratele Branham a spus:

„Dar acum, când acest fiu…Ei l-au îmbrăcat pe acest fiu, l-au îmbrăcat într-o haină frumoasă și l-au așezat într-un loc public unde îl putea vedea toată lumea. Și tatăl a avut o ceremonie de înfiere, și l-a plasat pe fiu sau l-a înfiat în familia sa. Atunci, acel fiu a fost un fiu cu drepturi depline, iar numele lui era la fel de bun pe un CEC, ca și al tatălui său.”

Aceasta este interesant. Acel fiu a ajuns, în sfârșit, într-un punct în care se putea avea încredere în el; a ajuns, în sfârșit, într-un loc în care tatăl îi putea oferi un anumit domeniu cu responsabilitate, pentru că are încredere că va acționa corect în acea responsabilitate. Când tatăl i-a dat responsabilitate, el i-a dat și autoritate, pentru că responsabilitatea fără autoritate, nu va funcționa niciodată. De aceea, când luăm autoritatea de la cei ce au responsabilitate, tot sistemul începe să se prăbușească.

Astfel, la școală ai profesori care nu mai au autoritate, ei au doar responsabilități fără autoritate, dar aceasta se prăbușește. Ai ofițeri de poliție care au responsabilități, dar nu au autoritate, pentru că au fost dezbrăcați de ea. Aceasta înseamnă prăbușire.

Așadar, când Dumnezeu înfiază un fiu și îl aduce într-o poziție de autoritate, îi dă și o anumită măsură de autoritate, astfel, el poate lucra sub acea autoritate, el poate opera ca și cum ar opera Dumnezeu în acea poziție, ca și cum ar opera Tatăl în acea poziție. Deci, ei au o anumită autoritate, sau, cum a spus fratele Branham: „Poate fi plasat în aceeași familie în care s-a născut.”

Deci, noi știm că există niveluri de înfiere, dacă aș putea spune așa. Fratele Branham a folosit în diferite feluri principiul înfierii, pentru a descrie mai multe lucruri.

Fratele Branham a descris înfierea pentru noi personal, pentru că ne-am născut în Împărăția lui Dumnezeu, iar Dumnezeu ne crește, apoi ne plasează și ne dă ceva de făcut, ne dă o anumită responsabilitate și o autoritate de a lucra în acea Împărăție. Aceasta este pentru noi personal.

De asemenea știm că noi creștem până la finalul înfierii, iar finalul înfierii va fi schimbarea trupului. Aceasta va fi marea ceremonie când Tatăl ne va lua, ne va pune sus, ne va schimba haina și ne va da o haină împărătească. Ce este acea haină împărătească? Un Trup glorificat. Apoi ne va poziționa în Împărăție, ca moștenitori împreună cu Isus Hristos, în împărăția lui David pe acest Pământ, în Mileniu.

Astfel, noi știm că există un alt nivel de înfiere care urmează și noi toți creștem la acel nivel de înfiere. Deci, să nu fiți confuzi când începem să vorbim despre aceasta.

Dacă Dumnezeu te-a crescut și te-a maturizat în Hristos, El ți-a dat o anumită responsabilitate, o lucrare de făcut aici pe Pământ, pentru că tu ai venit la un anumit nivel de înfiere, ai o poziție în Familie, iar acea poziție poate avea caracteristici. Poate ai primit această poziție în Familie, și acea poziție ar putea fi limitată.

În antichitate, tatăl putea să-i dea fiului o poziție pentru a conduce o anumită proprietate, dar poate nu-i dădea întreaga proprietate. Aceasta are sens. Deci, aceasta este o poziție. Și fiul putea opera la acel nivel de responsabilitate, avea autoritate, putea lua decizii, putea acționa cum trebuie în acel domeniu, dar el nu putea conduce totul.

Acum, pe noi, ca indivizi, Dumnezeu ne plasează în anumite locuri, în anumite poziții, și putem opera, pentru că Cel care lucrează prin noi este Dumnezeu, este Hristos în acele poziții. Dar aceasta nu schimbă faptul că noi încă suntem în curs de creștere la o altă înfiere. Deci, să nu credeți că toate lecțiile noastre s-au terminat doar pentru că avem o treabă de făcut, ci noi creștem spre ceea ce aș spune că este plinătatea înfierii pentru noi, ca indivizi; iar când ajungem la o ființă perfectă, scăpăm de haina cărnii și suntem glorificați, suntem schimbați într-un trup perfect.

Dar și Biserica crește în înfiere. Acum nu vorbim despre indivizi, ci vorbim în mod colectiv, despre Biserica ce crește în înfiere. Ea a crescut de-a lungul a șapte Epoci ale Bisericii, ea a crescut pe măsură ce El i-a construit caracterul, pe măsură ce a avut-o sub tutori și îndrumători, până la timpul stabilit de Tatăl. Astfel, El aduce întregul Trup de credincioși la o înfiere. Înțelegem?

Fratele Branham a început să ia tipuri și să pună în paralel ceva cu altceva, iar dacă noi cugetăm la acea pildă, vedem că se potrivește aici, se potrivește acolo și se potrivește dincolo. Aceleași principii sunt valabile și în multe alte domenii.

Astfel, principiile înfierii sunt valabile pentru mine personal, într-o lucrare pe care El vrea s-o fac, cât timp sunt în acest trup, cât timp sunt în biserică, cât timp sunt în această viață. Dar El, de asemenea, mă îngrijește sub îndrumători, sub Duhul Sfânt, până la înfierea deplină, care este schimbarea trupului. Acum, în acest trup am autoritate numai în acest domeniu mic, până când El va da întreaga Creație lui Hristos și Miresei Sale. Ea va sta pe Tron cu El, conducând și domnind timp de o mie de ani. Deci, acesta nu este doar un domeniu, ci este toată lucrarea. Astfel, Dumnezeu crește întreaga Biserică în înfiere. Suntem de acord cu toții? (Amin).

Deoarece unele lucruri se încadrează într-o analogie mai bine decât altele, spunem: „Eu am primit deja o poziție. Eu am ajuns deja la înfiere.” Oh, nu! Tu nu ai terminat încă de crescut, dar nu te îngrijora, Dumnezeu îți dă o poziție care îți oferă o lucrare de făcut. Să nu îndrăznești să crezi că ai terminat, pentru că nu ai terminat până când nu mergi în Dimensiunea a șasea, în locul tău de odihnă, sau până când atomii tăi se vor schimba, și El ia această haină de carne și o schimbă. Până atunci, încă învățăm.

Să ne întoarcem la mesajul O viață ascunsă, din anul 1955, unde profetul a spus:

„Dacă veți observa, într-un tip perfect, Dumnezeu Și-a făcut propriul Fiu în același fel. El a luat trei martori („Fiecare lucru trebuie stabilit pe mărturia a doi sau trei martori”), Petru, Iacov și Ioan; dragostea, credința și nădejdea, și i-a dus pe un munte departe de restul lumii. Și acolo, înaintea martorilor oficiali, Dumnezeu Și-a înfiat propriul Fiu. El a fost transformat înaintea lor, iar hainele Lui au strălucit ca soarele.”

Dumnezeu L-a ridicat și L-a îmbrăcat într-o stare glorificată, astfel ca ei să poată vedea. El I-a pus o haină specială a slavei, și ei au văzut că Acesta era Dumnezeu. Aceasta a fost ceremonia de înfiere a lui Dumnezeu pentru Hristos. Amin.

„El a fost transformat înaintea lor și hainele Lui au strălucit ca soarele. Și un Glas din nor, a zis: „Acesta este Fiul Meu preaiubit! De El să ascultați!”

Așezați-L pe un munte, puneți martorii acolo ca să-L vadă, îmbrăcați-L cu o haină la fel de strălucitoare ca soarele care strălucește…Și Acesta chiar strălucea ca soarele în puterea lui. Iar Dumnezeu a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit! De El să ascultați!”

Dumnezeu Și-a înfiat propriul Său Copil, în Familie.

„Nu Mă mai ascultați…” Acesta este un citat, iar fratele Branham a parafrazat ce a spus Dumnezeu acolo, când a spus: „Acesta este Fiul Meu…”

Noi știm că la Iordan, când Ioan Botezătorul boteza, Isus a venit la Iordan și a fost botezat, iar când a ieșit din apă, s-a auzit un Glas din ceruri care a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” Deci, Dumnezeu a declarat deja că, „Acesta este Fiul Meu și în El Îmi găsesc plăcerea! Eu locuiesc în El și lucrez prin El.”

Dar când venim la ceremonie, El mai adaugă ceva la sfârșitul declarației pe care o face. Astfel, El a repetat prima parte: „Acesta este Fiul Meu iubit în care Îmi găsesc plăcerea (de care sunt foarte mulțumit), apoi a adăugat: „De El să ascultați!” Și când El a adăugat: „De El să ascultați!”, era o schimbare. El a adăugat acea frază, și acea frază înseamnă: „El este acum Cel cu autoritate! Lui I s-a dat Împărăția; tot ce am Eu, este turnat în El, de aceea, de El să ascultați! El este singurul Glas! El este singura Sursă! El este singura Autoritate!”

Aceasta este ceea ce a spus fratele Branham aici: „Dumnezeu Și-a înfiat propriul Copil în Familie.” Apoi a pus ghilimele: „Nu Mă mai ascultați…” Dar aceasta nu înseamnă să nu-L mai ascultăm pe Dumnezeu, nu aceasta spune el. „..Nu Mă mai ascultați, dar acesta este Fiul Meu care preia Conducerea de acum înainte.”

Dumnezeu spune: „El a împlinit, El a venit în poziția hotărâtă, a fost dovedit, a fost testat, a fost încercat, a fost credincios Cuvântului și nu a lăsat niciodată nimic din El. De El să ascultați, pentru că Eu am turnat totul în El; toată autoritatea, toată puterea; totul Îi este acum supus Lui.”

Ascultați ce spune fratele Branham în continuare:

„Amin. Înfierea este aproape de timpul și pilda Bisericii. Este timpul pentru aceasta.”

Amintiți-vă că el a spus că același fel de înfiere pe care a avut-o Isus Hristos, se apropie de momentul când va fi pentru Biserică. De ce? Pentru că Ea este moștenitoare împreună cu Hristos. Ea trebuie să domnească și să conducă cu El, să stea chiar pe Tronul Lui cu El, în căsătorie, ca parte a Lui unită cu El. Așadar, Ea trebuie să ajungă în aceeași poziție de înfiere.

În continuare vreau să privesc la înfierea lui Isus. Pentru aceasta vom merge la Matei 3. Noi tocmai ne-am referit la aceasta, dar vreau să citesc Scripturile.

Matei 3.16-17:

„De îndată ce a fost botezat, Isus a ieșit afară din apă. Și în clipa aceea cerurile s-au deschis, și a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se în chip de porumbel și venind peste El.

Și din ceruri s-a auzit un Glas, care zicea: „Acesta este Fiul Mei preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.”

Fratele Branham a folosit acest lucru ca un tip și a început să ne arate că aceasta este plinătatea lui Dumnezeu care venea într-un trup, Isus Hristos, și El a spus: „Acesta este Fiul Meu în care Îmi face plăcere să locuiesc. Acesta este locul unde sunt acum.” Acesta este un tip al nașterii noastre din nou, pentru că voi sunteți născuți din nou când sunteți botezați cu Duhul Sfânt. Aceasta este noua noastră naștere și noua noastră naștere Îl aduce pe Hristos, Îl aduce pe Dumnezeu să locuiască în noi mărturisind că suntem un fiu. Aceasta este nașterea noastră și El declară că suntem un fiu, că ne-am născut în Familie, iar El este încântat, Îi face plăcere să locuiască în noi prin botezul Duhului Sfânt.

Acum aș vrea să privesc la versetul următor, din Matei 4.1:

„Apoi, Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul.”

Deci, după ce El a spus: „Acesta este Fiul Meu în care Îmi găsesc plăcerea să locuiesc,” următoarele lucruri care s-au întâmplat, sunt…Țineți minte că Duhul Sfânt este Tutorele nostru. Fratele Branham a spus: „Tutorele nostru ne instruiește.” Și Isus a fost condus de Duhul în pustie, pentru a fi ispitit, testat, verificat și dovedit; dar toate acestea au venit prin diavolul.

Așadar, după ce Dumnezeu Și-a născut Copilul, El a început procesul de pregătire, de instruire. Isus a scris toate acestea pentru noi, arătându-ne modelul pe care-l avem de urmat. Astfel, noi știm că de-a lungul vieții Sale, Isus a fost testat, a fost bătut; S-a luptat, a fost respins, a fost urmărit, și s-au întâmplat tot felul de lucruri. În mod constant au existat teste și încercări; în mod constant au existat manifestări și lucruri glorioase care s-au întâmplat în viața Lui. Au fost toate aceste lucruri care s-au întâmplat pentru El și prin El.

Apoi, în Matei 17, vedem ce s-a întâmplat pe Muntele Schimbării, a Transfigurării. Matei 17.1-5:

„După șase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov și Ioan, fratele lui, și S-a dus la o parte pe un munte înalt.

El S-a schimbat la față înaintea lor; fața Lui a strălucit ca soarele, și hainele I s-au făcut albe ca lumina.

Și iată că li s-a arătat Moise și Ilie, stând de vorbă cu El.

Petru a luat cuvântul și a zis lui Isus: „Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, am să fac aici trei colibe: una pentru Tine; una pentru Moise, și una pentru Ilie.”

Pe când vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Și din nor s-a auzit un Glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit, în care îmi găsesc plăcerea Mea; de El să ascultați!”

Nu zidiți nici un alt cort, nu priviți în altă parte, ci priviți numai la El. El a venit în înfiere, și totul a fost turnat în El! Și Dumnezeu, dacă am putea spune acest lucru ca un tip, ca o umbră, Dumnezeu L-a testat; Dumnezeu L-a dovedit, și El a fost dovedit iar și iar și iar, că este un Fiu perfect credincios. El a devenit ultimul Adam, făcând ceea ce nimeni altcineva nu putea face; nimeni altcineva nu putea să asculte pe deplin de Dumnezeu și să țină Cuvântul lui Dumnezeu, dar El a putut. El a putut să devină un Fiu perfect și a putut să demonstreze că este un Fiu perfect, pentru că a devenit ultimul Adam. Și devenind ultimul Adam, I s-a dat dreptul, pentru că nu avea păcat, nu avea nici un defect, nici o neascultare, să vină și să-Și verse propriul Său Sânge, ca Înlocuitor, pentru toată Sămânța, pentru a răscumpăra tot ce a pierdut Adam. Aceasta este ceea ce a făcut Isus Hristos.

Acum, Dumnezeu L-a adus la înfiere, și când L-a adus la înfiere, a spus: „Eu am turnat totul în El! Acum, să ascultați de EL!”

Dumnezeu a făcut aceasta atunci când avea de gând să-I dea cea mai mare responsabilitate dintre toate. Acum, El avea responsabilitatea de a inversa tot ce se făcuse prin căderea din Eden. Și El urma să facă aceasta, pentru că I s-a cerut să poarte păcatele lumii întregi, să devină Jertfa pentru păcat, să devină păcat, să fie lepădat de Tatăl, să fie pedepsit, bătut, batjocorit, să ia păcatele lumii și să le poarte, ca să le separe de copiii lui Dumnezeu.

Dumnezeu I-a dat cea mai mare responsabilitate dintre toate, dar înainte de a-I da această mare responsabilitate, El L-a încercat, L-a testat, L-a dovedit, iar El S-a dovedit că este credincios în toate. El nu a părăsit niciodată acel Cuvânt, și acum, în fața celei mai mari opoziții din viața Lui, în cea mai mare luptă, El S-a luptat cu Sine Însuși. Biblia spune că atunci când era la Cina cea de taină cu ucenicii Săi, El știa ce urmează și era foarte întristat.

Voi știți că El nu a fost o ființă umană. Fratele Branham a spus că El era sută la sută Dumnezeu, și sută la sută Om. Acum, când ați rezolvat aceasta complet, veniți și vorbiți cu mine.

Totuși, acesta este Adevărul. Și fiind sută la sută Om, El a simțit ceea ce simt oamenii. El a simțit ce este respingerea; a simțit ce este despărțirea; a știut ce este singurătatea; a știut ce înseamnă să fii trădat. El a simțit durerea, știa ce este durerea, a știut ce înseamnă lovituri de bici, El nu a fost imun la toate acestea. El era Dumnezeu în trup, dar El a fost făcut o ființă umană completă, sută la sută un Om, care, atunci când biciul L-a lovit peste spate, probabil a strigat de durere, ca orice om care simte durere. El a simțit intensitatea loviturii, mușcătura ascuțită a biciului; El putea să simtă cum Sângele cald Îi curgea pe spate și pe picioare, pentru că era un Om, și acest Om era în agonie sufletească, pentru că știa ce va veni.

Când S-a dus în Ghetsimani, El a suferit atât de intens, încât transpirația Îi curgea în picături mari de sânge.

Ascultați, aceasta nu a fost ceva banal, nu a fost infim, ci a fost ceva major. Niciunul dintre noi nu a simțit vreodată acest fel de agonie.

Eu știu sigur că sângele nu este separat de apa din corpul meu, și ea iese afară ca transpirație; știu aceasta cu siguranță. Eu nu am simțit niciodată intensitatea agoniei pe care a simțit-o El, atunci când toată responsabilitatea pentru întreaga lume a fost pusă pe umerii Lui. Dar înainte ca Dumnezeu să-L aducă la înfiere, L-a testat și a știut un lucru: că El nu va părăsi niciodată Cuvântul. Dumnezeu putea să aibă încredere în El pentru acel nivel de responsabilitate.

Când El a mers în Ghetsimani, S-a luptat ca un om și a spus: „Tată, dacă este cu putință, depărtează acest pahar de la Mine.” El era sută la sută om. Dar după aceea a spus: „Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă.” Acela a fost Fiul perfect! Acela a fost Cel căruia I se putea încredința acest nivel de responsabilitate.

Așadar, în înfierea lui Isus Hristos, vedem ceea ce a făcut Dumnezeu în timp ce-L aducea la înfiere, și El L-a adus la înfiere în momentul când urma să-I dea cea mai mare responsabilitate și să-L facă responsabil pentru întreaga Familie, chiar și pentru întreaga lume. Dar Dumnezeu trebuia să știe… Acum noi spunem aceasta într-un tip, ca și cum Dumnezeu nu știa, ca și cum El nu era un trup perfect, fără păcat, noi știm aceasta. Dar Dumnezeu a demonstrat, El a arătat că L-a testat deja și L-a dovedit pe acel Fiu, de aceea a putut să-I dea acest nivel de responsabilitate, pentru că El nu avea să dea greș.

Tot în mesajul Ascultați de El!, din anul 1960, fratele Branham a spus:

„Apoi, cum tatăl spune: „Sunt mândru de acest fiu.” Știți ce se întâmplă? Când își primește școala, studiile, antrenamentul…Totuși s-ar putea să nu fie capabil să-și exercite toată autoritatea, el nu a primit-o încă. El este încă fiu, dar nu a fost plasat. Acum, voi slujitorii știți la ce vreau să ajung: la plasarea unui fiu. Acum, dacă acel fiu s-a dovedit a fi un tip corect de fiu…”

Aici, el are ceva pus în paranteză, așa că ne va da definiția a ceea ce înseamnă  să fii tipul potrivit de fiu.

„…dacă acel fiu s-a dovedit a fi tipul corect de fiu…” Acum vedem care este felul potrivit de fiu: „…(a iubit afacerea tatălui, și a rămas corect cu instrucțiunile lui).”

Așadar, ce înseamnă să fii felul potrivit de fiu? Ce înseamnă să fii felul potrivit de fiu, astăzi? Vreți să știți ce înseamnă? Să iubești afacerea (lucrarea) Tatălui, nu afacerea noastră proprie. Noi trebuie să iubim afacerea, Tatălui. „Să iubim afacerea Tatălui și să rămânem corecți cu instrucțiunile Lui.”

În mod natural, tatăl nu-și va aduce un fiu la înfiere și nu-i va da autoritate asupra unei părți din moștenire din domeniul său, din averea sa, și toate acestea; tatăl nu va face aceasta până când nu va ști că fiul iubește afacerea lui, deoarece dacă fiul continuă să aibă propria lui agendă, propriile lui dorințe și vrea să meargă într-o altă direcție, dacă va avea toate aceste idei și lucruri pe care vrea să le facă, tatăl nu-și va risca proprietatea pentru care a muncit toată viața, și pe care a adunat-o pentru viitorul descendenților săi. El nu va risca aceasta cu un fiu care își ia propria lui idee și nu iubește afacerea tatălui său, ci iubește tot felul de alte lucruri. Tatăl caută un fiu care să iubească afacerea sa.

Când Isus avea doisprezece ani, El vorbea cu fariseii în Templu, iar Maria a venit la El și I-a spus: „Tatăl tău și eu te-am căutat cu îngrijorare,” dar El i-a răspuns: „Oare nu știați că  trebuie să mă ocup de lucrarea Tatălui meu?” De ce? Pentru că acesta era scopul Lui.

El a fost testat și încercat, să vadă dacă Se va ocupa doar de treburile Tatălui, și „rămâne corect cu instrucțiunile lui Dumnezeu.”

Deci, noi trebuie să rămânem cu afacerea Tatălui și să ascultăm pe deplin de Cuvânt.

În continuare, în același mesaj, fratele Branham spune:

„Apoi, într-o anumită zi, tatăl l-a scos pe acest fiu în fața publicului, l-a așezat pe un loc înalt, l-a îmbrăcat într-o haină frumoasă, și a avut ceea ce ei numesc „înfierea” unui fiu, sau așezarea unui fiu pozițional, ceea ce era el. Au avut o ceremonie, iar tatăl a spus: „Acesta este fiul meu, îl înfiez sau îl plasez pe poziție.”

Și dacă aveau CEC-uri în acele zile, numele acestui fiu pe CEC, era la fel de bun ca numele tatălui său, pentru că a fost plasat. Astfel, fiul putea să concedieze pe cine voia, putea să angajeze pe cine voia, pentru că avea în stăpânire deplină tot ce avea tatăl.”

Să mergem la Efeseni 1.4-6:

„În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, în dragoste,

predestinându-ne pentru înfierea copiilor prin Isus Hristos, pentru El Însuși, conform bunei plăceri a voii Sale,

pentru lauda slavei harului Său în care ne-a făcut acceptați în Cel preaiubit.”

Deci. De ce venim la înfiere? Pentru că El ne-a predestinat la înfiere. Noi nu ajungem la înfiere pentru că vrem noi să ajungem la înfiere. Eu nu sunt de acord cu această afirmație: „Eu vreau să ajung la înfiere.” Nu știu voi, dar eu vreau să-I fac pe plac Tatălui meu; eu vreau să mă ocup de afacerea Tatălui meu; vreau să urmez instrucțiunile Lui; vreau ca El să aibă încredere în mine și să-mi dea să  fac ceva pentru Împărăția Sa; vreau să ajung la plinătatea înfierii, când El poate să-mi schimbe atomii și pot să mă mut într-o altă poziție. Eu vreau aceste lucruri, eu le vreau, dar, doar pentru că le doresc, nu le voi produce niciodată, pentru că trebuie ca Dumnezeu să dorească aceasta înainte de întemeierea lumii. Și Dumnezeu m-a născut în Împărăția Sa, Dumnezeu a născut un fiu cu un scop pentru acel fiu, și acel scop a fost să-l aducă pe acel fiu la înfiere.

Deci, „El ne-a predestinat pentru înfierea copiilor prin Isus Hristos, pentru El Însuși, conform bunei plăceri a voii Sale.” Așadar, nu este voia mea, ci este voia Lui; nu a fost ideea mea, ci a fost ideea Lui. Astfel, acum Tatăl, Dumnezeu Însuși, este responsabil pentru înfierea noastră.

Aceasta nu înseamnă că noi nu avem nici o responsabilitate, dar așa cum am spus, von intra în aceasta altă dată. Dar Dumnezeu a hotărât că El ne va naște în Împărăția Sa și ne va aduce la înfiere. Astfel, El trebuie să facă tot ce este necesar pentru fiu, pentru ca fiul să poată fi adus într-o poziție de înfiere. De ce? Pentru că aceasta este plăcerea voii Sale; ceea ce înseamnă că Dumnezeu vrea ca eu să vin la înfiere; că Dumnezeu vrea să-mi dea o poziție în Împărăția Sa; Dumnezeu vrea să-mi dea autoritate și responsabilitate; El vrea să fiu părtaș la tot ce este El și la tot ce are El, conform plăcerii voii Sale.

Așadar, oricât de mult aș vrea să fac ceva pentru Împărăție, dorința mea este numai o reflectare a dorinței Lui, care a venit mai întâi. Aceasta a fost în conformitate cu buna plăcere a voii Sale. Această Scriptură este chiar lucrul care ne dă curaj să continuăm să mergem înainte, pentru că nu eu am fost cel care am vrut să fac ceva pentru Dumnezeu, ci Dumnezeu a fost Cel care a vrut să fac ceva în Împărăția Lui. El a prevăzut aceasta, El a știut aceasta mai dinainte.

Eu am fost un gând în Mintea Lui și El a văzut ce lucrări voi face și a vrut să le fac. Nu este ca și cum Dumnezeu spune: „Ei bine, vreau ca acest fiu să ia această parte, vreau ca fiul acesta să fie în poziția aceasta. Oh, el nu lucrează, așa că voi lua pe altcineva să ocupe această poziție.” Dacă lucrurile ar sta așa, atunci El nu este perfect în gândurile Sale înainte de întemeierea lumii, și trebuie să le schimbe.

El vă vrea pe voi și pe mine să ajungem la înfiere! El vrea ca voi și cu mine să fim părtași la Împărăție, aceasta este dorința Lui. El vrea ca noi să avem o parte, vrea să ne maturizăm, El vrea să creștem, vrea să ne dea o poziție, vrea să ajungem la schimbarea trupului, El vrea să conducem și să domnim cu Hristos pentru o mie de ani. Aceasta vrea El.

Acum, tu poți avea un fiu răzvrătit care nu vrea ceea ce vrea tatăl, și acest băiat face procesul de înfiere, cu adevărat, dificil. El vrea să-și facă propria treabă și să se distreze puțin; el vrea să experimenteze aceasta, și nu vrea să fie nevoit să învețe toate aceste lucruri. „Nu știu de ce învăț limba latină? De ce învăț matematică? De ce trec prin toate acestea? De ce trebuie să mă supun la aceasta? De ce trebuie să mă întorc mereu la curs, iar și iar?” Tatăl știe de ce. Tatăl știe poziția pe care o vei ocupa și tot ce trebuie să înveți pe parcurs, ca să ocupi acea poziție. El știe că vei avea nevoie de trigonometrie, dar tu te uiți la trigonometrie și spui: „De ce trebuie să fac trigonometrie?” Pentru că Tatăl știe că vei avea nevoie de ea pe drum.

Mulți spun: „Ca și copil al Tău, de ce a trebuit să trec prin aceasta? De ce trebuie să fiu așa? De ce nu pot fi așa? De ce trecutul meu de copil nu a putut fi ca trecutul acelui frate?” Pentru că Dumnezeu îți cunoaște poziția mai înainte de întemeierea lumii. El a avut pentru tine o poziție pe care s-o ocupi și trebuie să treci prin tutori și îngrijitori, ca să fii pregătit să ocupi acel loc, iar pregătirea ta nu va fi ca pregătirea altuia, deoarece locul tău este unic.

Acum, dacă fiul este rebel și se împotrivește mereu tatălui, va fi mai greu; va fi greu și în natural. În natural, unii fii nu ajung niciodată la înfiere; ei sunt fii, dar nu pot primi niciodată programul. Diferența dintre acesta și acesta, este că Dumnezeu ne-a predestinat să fim înfiați ca fii prin buna plăcere a voii Sale. Aceasta înseamnă că, dacă suntem ca fiul răzvrătit și nu vrem să urmăm instrucțiunile, nu vrem să-L urmăm pe Tutore și ne-am făcut propriile noastre idei despre lucruri și nu suntem interesați de afacerea Tatălui sau de instrucțiunile Lui, nu vă faceți griji, El ne-a predestinat pentru înfiere, iar Dumnezeu știe cum să schimbe împrejurările pentru a ne determina să ne răzgândim. Dumnezeu nu ne forțează să facem ceva, nu acesta este felul în care lucrează El, pentru că Dumnezeu lucrează prin acțiunea morală liberă și El nu a luat-o înapoi niciodată, dar șansele Lui de predestinare sunt agenți morali liberi. El nu ne ia niciodată alegerea liberă, dar știe cum să schimbe împrejurările, ca să alegem ceea ce vrea El să alegem.

Eu spun: Mulțumesc lui Dumnezeu! Sunt atât de recunoscător pentru că Dumnezeu nu m-a lăsat să merg cum am vrut eu, ci a schimbat împrejurările și a adus în viața mea împrejurări grele până când, în sfârșit, am recunoscut că există un singur fel în care vreau să trăiesc: că vreau să trăiesc conform Cuvântului. Aceasta este dorința mea, și nu pentru că mi-e frică să nu fiu respins sau pierdut. Am trecut prin atâtea bătălii și dificultăți, dar există un singur lucru pe care îl vreau: vreau să fiu în lucrările Tatălui meu și vreau să urmez instrucțiunile Lui. Amin.

Așadar, „Dumnezeu m-a predestinat să fac parte din Familie.” Aceasta este adevărat, dar El m-a predestinat să fiu poziționat. Știți ceva, prieteni? Aceasta este sută la sută adevărat pentru toți. Nu există nimeni care să nu aibă o poziție în Trup, așa că, nu-l lăsați pe diavolul să vă mintă.

De multe ori văd că oamenii se luptă de atâtea ori cu întrebarea: „Care este poziția mea? Ce sunt chemat să fac? Ce ar trebui să fac?” Sfatul meu pentru voi, este să vă relaxați, deoarece El a predestinat aceasta corect, iar voi vă veți încadra.

Realitatea este că, probabil, voi o faceți deja, dar pur și simplu, nu o recunoașteți ca fiind poziția voastră. Noi vom intra în aceasta în câteva minute.

Mesajul Înfierea, partea a doua. Fratele Branham a predicat o serie despre Înfiere, în anul 1960, iar în partea a doua, el a spus:

„Înfierea voastră nu este nașterea voastră. Înfierea voastră este poziționarea voastră. Când ai fost născut din nou, Ioan 1.17, cred că atunci când ne naștem din Duhul lui Dumnezeu, suntem fiii lui Dumnezeu. Dar noi am fost predestinați. Acum, aici este la ce încerc să vă aduc, pentru că acești fii din ziua din urmă, vedeți, noi am fost predestinați pentru înfiere.

Acum, iată-ne aici. Aceasta este ceea ce îi rănește puțin pe penticostali. Ei spun: „Eu m-am născut din nou. Slavă Domnului! Eu am primit Duhul Sfânt.” Frumos! Tu ești un copil al lui Dumnezeu. Aceasta este corect, dar nu acesta este lucrul despre care vorbesc.

Vedeți? Voi ați fost predestinați pentru înfiere, iar înfierea este așezarea unui fiu.”

Deci, este emoționant să faci parte din Familie și să spui: „M-am născut din nou! Fac parte din Familie.” Este emoționant, este tulburător să știi cine este Tatăl tău, să știi din ce Familie faci parte; să știi care este numele tău de familie și unde aparții, dar nu acesta a fost scopul nașterii tale. Scopul nașterii tale a fost să ajungi la înfiere.

În același mesaj, fratele Branham spune:

„Dar acum să stabilim ce faci tu. Tu ești întâiul născut în Împărăție, prin Duhul Sfânt. Câți știu aceasta? În ordine. Următorul: tu ești predestinat, la ce? La înfiere. Ce este aceasta? Tu ești predestinat pentru așezare, poziționare.”

Așadar, aceasta este voia lui Dumnezeu.

Să mergem la Ioan 15.16:

„Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi…”

Îmi place aceasta: „Nu voi M-ați ales!”

„…și v-am rânduit să mergeți și să aduceți roadă, și roada voastră să rămână, pentru ca orice veți cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.”

Deci, Isus a spus: „Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi, și v-am rânduit…” Acest cuvânt „rânduit”, este diferit de alte cuvinte din alte traduceri, ca: „hirotonisit” sau „ordinat”. Vă amintiți că v-am spus despre cuvântul „înfiere” că provine din două cuvinte grecești; unul înseamnă „un fiu” iar celălalt înseamnă „a plasa” sau „a poziționa.” Iar cuvântul „rânduit”, este cel de-al doilea cuvânt grecesc, care înseamnă: „Eu te-am plasat” sau: „Te-am așezat la loc, te-am poziționat”. Și aceasta le-a spus Isus ucenicilor aici: „Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi, și v-am rânduit să mergeți și să aduceți roadă, iar roada voastră să rămână.” Dumnezeu a hotărât unde va fi locul lor.

În 1Corinteni 12, Pavel a scris despre trup și a comparat trupul natural cu Trupul spiritual, cu Biserica, Trupul lui Hristos. El a mers în paralel cu acestea, iar eu voi lua doar versetele: 17 și 18, unde el spune:

„Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul?

Acum dar, Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare așa cum a voit El.”

Aceasta este cheia, prieteni! Aceasta este o frază cheie. Pentru mine nu contează ce gândim noi. Vreau să înțelegeți ce vreau să spun: contează ce gândim noi, este important ce gândim, dar Dumnezeu a pus în Trup fiecare mădular după cum I-a plăcut Lui. Deci, orice a hotărât El să fim, în orice poziție, El ne-a spus s-o ținem sau ne-a rânduit s-o ținem în Trup, după plăcerea Lui, în conformitate cu buna plăcere a voii Sale. Și așa va fi.

Așadar, noi am putea dori altceva pentru noi înșine, dar a dori altceva pentru noi înșine, înseamnă că nu ne mai ocupăm de treburile Tatălui, sau de instrucțiunile Lui; înseamnă că încă nu suntem un fiu apt pentru înfiere, pentru că dorim altceva decât ceea ce a rânduit Dumnezeu pentru noi.

Noi putem spune: „Bine, aceasta este poziția mea, dar mi-ar plăcea să am poziția aceea.” Ei bine, tu nu poți avea poziția aceea, pentru că Dumnezeu, după cum I-a plăcut Lui, te-a pus în poziția aceasta.

Ascultați, orice altă poziție arată mai bine pentru cel care se află în acea poziție. Atunci când te afli într-o poziție, primești experiența completă pentru acea poziție. Dar experiența completă nu este întotdeauna pozitivă, pentru că există sacrificiu de sine, există unele lucruri negative, sunt unele lucruri care merg împreună cu aceasta.

Când ești într-o poziție slujind cu capacitatea pe care ți-a dat-o Dumnezeu să slujești, tu spui: „Oh, ar fi grozav dacă aș fi fost acesta.” Dar, îndată ce ai ajuns acolo și ai început să lucrezi în acea poziție, vei spune: „Oh, ar fi grozav dacă aș fi aici.” Tot ce facem ne cere sacrificiu și dedicare. Tot ceea ce facem pentru Trup, este ceea ce dăm din noi înșine pentru Trup; nu este pentru noi, este pentru Trup, și beneficiază Trupul întreg. Aceasta înseamnă că vine cu sacrificiu de sine.

Deci, orice ne gândim și oricum ne gândim… „Știi, mi-aș dori să pot fi nas.” „Mi-aș dori să fiu deget. Degetul mare este atât de important.” Și atunci când ești degetul mare, spui: „De ce sunt atât de ciudat? De ce sunt întotdeauna diferit de toți ceilalți din jurul meu? Cum de nu mă potrivesc?”

Așa stau lucrurile, prieteni. Exact așa este cu noi, dar Dumnezeu ne-a așezat după cum I-a plăcut Lui, și El vrea să ne așeze pozițional, pentru că acesta este motivul pentru care ne-am născut în Împărăția Sa. Și în acea poziție dată de El, există o măsură de autoritate și de responsabilitate care merg împreună.

Să mergem la Efeseni 2.10:

„Fiindcă noi suntem lucrarea Lui, creați în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care Dumnezeu le-a rânduit dinainte, ca să umblăm în ele.”

Astfel, noi continuăm să întărim aceeași idee: că Dumnezeu a făcut totul în conformitate cu plăcerea Lui. El a rânduit aceasta; El a știut întocmai lucrările pe care le vom face, și ne-a rânduit să le facem.

În mesajul Înfierea, partea întâi, fratele Branham a spus:

„Acum, cine se poate îndoi de aceasta? Aceasta este ceea ce a spus Pavel, aceasta este Scriptura lui Pavel, aceasta este Scrisoarea lui Pavel, aceasta și-a învățat el biserica. Biserica poziționată înainte de întemeierea lumii, când Dumnezeu, în durerile nașterii Lui, năștea, vă năștea pe voi, știind ce veți face. El v-a plasat pozițional în propriul Său Trup, pentru a fi…” Ascultați ce spune în continuare. „…El v-a plasat în propriul Său Trup, pentru a fi o gospodină, pentru a fi un fermier, pentru a fi un predicator, pentru a fi un profet, pentru a fi aceasta sau aceea. El v-a așezat pe poziție.”

Trec prin acest citat pentru că este oarecum uimitor când te gândești la aceasta, deoarece, când începem să ne gândim la „a fi poziționat în Trupul lui Hristos”, noi ne gândim numai la lucruri spirituale, și spunem: „Care este poziția mea în biserică? Care este poziția mea în Trup?” Și ideea greșită este: „Care este rolul meu pe care îl joc, în timpul serviciului nostru de la biserică? Ei bine, sunt doar câțiva oameni care vor juca un rol în timpul slujbelor de la biserică. Ce trebuie să facă ceilalți de pe Pământ? Deci, care este poziția mea?”

Biserica nu este clădirea, biserica nu este doar ceea ce se întâmplă duminică și miercuri, ci Biserica este Trupul Lui Hristos, iar Trupul lui Hristos are multe mădulare, și fiecare mădular este acolo pentru a funcționa în Trup în beneficiul altui mădular din Trup. Deci, sunt mai multe poziții decât doar poziția pe care o vedem activă atunci când ne întâlnim duminică și miercuri. Și aici, profetul spune:

„El v-a plasat în propriul Său Trup, pentru a fi o gospodină, pentru a fi un fermier, pentru a fi un predicator, pentru a fi un profet.”

„Ei bine, înțeleg predicator, înțeleg profet, dar cum sunt poziționată în Trup fiind o gospodină?” Pentru că Dumnezeu vrea să-Și demonstreze Împărăția într-o gospodină, într-un fermier, indiferent de ocupație sau poziție.

Adevărul este că noi credem că: „Pașii celui drept, sunt rânduiți de Domnul.” Noi credem aceasta! Așadar, „Pașii celor drepți, sunt rânduiți de Domnul!” Categoric! Acesta este Adevărul! Și dacă acesta este Adevărul, înseamnă că poziția în care mă aflu, este poziția în care vrea El să fiu. Dar problema pe care o constat de atâtea ori la mine și la alții, este că noi căutăm mereu o altă poziție și nu lucrăm în poziția pe care o avem în Împărăție acum, din cauză că mereu spunem: „Ce pot să fac pentru Trup? Ce pot face pentru Împărăție? Ce ar trebui să fiu? Ce ar trebui să fac?” Trebuie doar să mă relaxez, pentru că „Pașii celui drept, sunt rânduiți de Domnul!” El te-a pus într-o poziție ca să trăiești în acea poziție, iar când El te mută în altă poziție, trăiește în acea poziție.

Să luăm câteva exemple, iar pentru aceasta vom merge la Fapte 9.36-41:

„În Iope, era o ucenică numită Tabita, nume, care în tălmăcire, se zice Dorca. Ea făcea o mulțime de fapte bune și milostenii.

În vremea aceea, s-a îmbolnăvit, și a murit. După ce au scăldat-o, au pus-o într-o odaie de sus.

Fiindcă Lida este aproape de Iope, ucenicii, când au auzit că Petru este acolo, au trimis doi oameni la el, să-l roage: „Nu pregeta să vii până a noi.

Petru s-a sculat, și a plecat împreună cu ei. Când a sosit, l-au dus în odaia de sus. Toate văduvele l-au înconjurat plângând, și i-au arătat hainele și cămășile, pe care le făcea Dorca, pe când era cu ele.

Petru a scos pe toată lumea afară, a îngenuncheat, și s-a rugat; apoi s-a întors spre trup, și a zis: „Tabita, scoală-te!” Ea a deschis ochii, și când a văzut pe Petru, a stat în capul oaselor.

El i-a dat mâna, și a ridicat-o în sus. A chemat îndată pe sfinți și pe văduve, și le-a pus-o înainte vie.”

Laudă lui Dumnezeu! Așa cum vedem, această soră numită Tabita, care în traducere înseamnă „Dorca,” a murit, iar ei l-au chemat pe Petru. Și primul lucru pe care l-au făcut când a venit Petru, au început să-i arate valoarea ei pentru Trup. Ce făcea ea? Ea făcea haine și cămăși, iar văduvele i-au arătat acele haine și cămăși, pe care le făcuse Dorca.

Pentru mine, este uimitor că ele i le-a arătat lui Petru, pentru că acestea dovedeau poziția acelei femei, arătau valoarea pe care o avea ea pentru Trup, și felul în care a slujit Trupul. Oh, îmi place aceasta!

Să mergem la Luca 2.36-38:

„Mai era acolo și o prorociță, Ana, fata lui Fanuel, din seminția lui Așer. Ea era foarte înaintată în vârstă și trăise  cu bărbatul ei șapte ani după fecioria ei.

Rămasă văduvă, și fiind în vârstă de optzeci și patru de ani, Ana nu se depărta de Templu, și zi și noapte slujea lui Dumnezeu cu post și cu rugăciune.

A venit și ea în același ceas, și a început să laude pe Dumnezeu, și să vorbească despre Isus tuturor celor ce așteptau mântuirea Ierusalimului.”

Aici o avem pe Ana, o prorociță, care nu părăsea niciodată Templul și stătea acolo în post și rugăciune, în mod constant. Ea L-a recunoscut pe Hristos și a vorbit despre El tuturor celor care așteptau mântuirea Ierusalimului.

Acum vom merge la Marcu 15.40-41:

„Acolo erau și niște femei, care priveau de departe. Printre ele erau Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel mic, și a lui Iose, și Salome,

care, pe când era El în Galileea, mergeau după El și-I slujeau; și multe alte femei, care se suiseră împreună cu El în Ierusalim.”

Aici ni se spune că acele femei L-au urmat și I-au slujit. Acest cuvânt „a sluji” înseamnă „a servi.” Și acele surori L-au urmat pe Isus, când Isus era în slujba Sa și călătorea, iar ele Îi găteau mâncare și Îl serveau.

Astfel, am adus trei exemple. În primul exemplu, sora care se numea Dorca, a făcut haine și cămăși pentru cei care  aveau nevoie, iar acele văduve au arătat acele haine și cămăși. A doua a fost Ana, o prorociță, care își petrecea tot timpul în post și rugăciune; iar în al treilea exemplu, am văzut un grup de femei, care L-au urmat pe Isus în călătorii, iar ele găteau pentru El și Îl serveau; ele se asigurau că El avea o masă, Se odihnea și avea lucrurile de care avea nevoie.

Sunt trei lucrări complet diferite în Trup. Ascultați, totul a fost în ordine. Cel mai bine a fost ceea ce a făcut Ana, sau, cel mai bine a fost ceea ce a făcut Dorca? Nu, aceste femei au făcut ceea ce era firesc să facă, și ele au făcut ceea ce le-a rânduit Dumnezeu să facă, pentru că Dumnezeu a rânduit o poziție pentru ele.

Când a fost pe Pământ, Isus a avut nevoie de cineva care să gătească pentru El, și poate să aibă grijă să aibă hainele curate. Și cine știe ce mai făceau ele pentru El? Dar ele L-au slujit urmându-L în slujirea Lui. Dumnezeu a avut nevoie ca cineva să îndeplinească acel rol; Dumnezeu a avut nevoie de cineva care să aibă grijă de haine și cămăși pentru văduve; și Dumnezeu avea nevoie ca cineva să stea în post și rugăciune în Templu zi și noapte.

Acele femei nu încercau să facă cele mai bune lucrări, acele femei nu încercau să afle care era cel mai bun lucru pe care-l puteau face, dar ele făceau, de fapt, ceea ce li s-a părut normal și firesc, să facă.

Acest Mesaj nu a venit să ne ducă în robie; Evanghelia nu a venit să ne ducă în robie, ci Evanghelia a venit să ne elibereze din robie.

Eu nu trebuie să urmez pe cineva, și nu trebuie să devin ceea ce nu sunt. Și ceea ce vrea Dumnezeu să fiu, este ceea ce m-a rânduit El să fac, ceea ce Și-a propus El să fiu, și să mă potrivesc cu poziția din Trup pe care mi-a rânduit-o El să mă potrivesc. Așadar, pentru a mă potrivi în acea poziție, ar trebui să fie o potrivire așa cum se potrivește mâna într-o mânușă. De ce? Pentru că aceasta este plăcerea Lui. El a rânduit aceasta; El a făcut aceasta așa cum I-a plăcut lui Dumnezeu.

Fratele Branham ne-a învățat și ne-a spus că Dumnezeu a vegheat asupra noastră când am venit aici, pe linie genetică, pe măsură ce am coborât de la bunicul și de la bunica. Și fratele Branham a spus: „El l-a reprodus pe acesta cu acela, pentru a obține o anumită trăsătură, un anumit caracter.”

El a spus că un om care face un clopot, va pune metale diferite pentru a obține un anumit aliaj; și el are nevoie de atâta staniu, de atâta cupru, de atâta plumb și atât de mult din alte metale, pentru a obține un anumit sunet, pentru că are nevoie de o anumită notă muzicală pentru a putea cânta o piesă muzicală, și fără acea notă muzicală, nu va putea cânta.

Astfel, Dumnezeu ne arată că de-a lungul timpului, El a vegheat chiar și asupra trupului tău fizic pentru a obține anumite caracteristici și atribute în tine, deoarece El a proiectat un scop pentru tine încă înainte de întemeierea lumii.

Problema cu care ne confruntăm este că, din cauza căderii, avem câteva ingrediente în plus. De aceea avem nevoie de Sabia Cuvântului pentru a le tăia pe toate acestea afară; de aceea continuăm să revenim sub predicarea Cuvântului, deoarece fratele Branham a spus că Evanghelismul timpului de sfârșit modelează pietrele, pentru a se potrivi în Templu. De aceea trebuie să existe un om care să ia Sabia Cuvântului și să înceapă să modeleze pietrele. Acesta este Hristos care lucrează prin slujba încincită în evanghelizarea timpului de sfârșit, pentru a ne modela, din cauză că avem câteva ingrediente în plus, din cauza căderii. Poate avem un temperament, poate avem gelozie, poate avem o înclinație de a minți, poate am primit o doză suplimentară de mândrie, dar, prin harul Său, Dumnezeu are Sabia Cuvântului și slujba Cuvântului care începe să taie afară toate acestea, astfel încât, să înceapă să strălucească tot ce a pus în interiorul nostru.

Așadar, când privim la așezarea în poziție, poziția noastră este pentru ceea ce am fost făcuți. Noi am fost făcuți, am fost  formați, am fost modelați, prin încercări, prin necazuri și lupte, a celor bune și a celor rele, din viața noastră, totul lucrând împreună pentru ca Dumnezeu să ne așeze în Trup, conform plăcerii Lui.

Nu uitați, poate plăcerea Lui este să fii o gospodină sau un fermier; un predicator sau un profet, iar voi puteți completa golurile, oriunde ați fi în viață. Aceasta ar putea fi o așezare în poziție, în Trup.

Aceasta înseamnă că, dacă Dumnezeu ne-a pus în acea poziție, există o anumită responsabilitate pe care El vrea să ne-o dea. Și dacă aceasta este ceea ce trebuie să facem, atunci avem responsabilitatea s-o facem.

În Ana se afla dorința să postească și să se roage, de aceea Ana a avut responsabilitatea să postească și să se roage, și aceasta a fost poziția ei în Trup. Dacă ea ar fi lăsat-o jos, ar fi fost dezamăgiți, pentru că, cine altcineva ar fi făcut-o?  Acel grup de surori L-au slujit pe Hristos în lucrarea Lui fizică în felul acela, dar dacă ele ar fi renunțat, cine ar fi făcut aceasta? Dar ele au fost rânduite pentru acea lucrare.

Astfel, eu cred că noi ar trebui să încetăm (acesta sunt doar eu), noi ar trebui să încetăm să ne mai frământăm și să ne îngrijorăm atât de mult cu privire la poziția noastră în biserică, și doar să facem ceea ce este natural fizic, și normal, și să avem încredere în Dumnezeu că El ne va călăuzi. Faceți aceasta din toată inima, faceți-o conform Cuvântului Său, faceți-o conform Împărăției Sale și păstrați-vă concentrați pe lucrările Tatălui și pe instrucțiunile Lui. Pur și simplu, păstrați-vă concentrați pe aceasta! Și indiferent ce aveți în inima voastră, să faceți! Concentrați-vă întotdeauna pe un singur lucru: pe treburile Tatălui și pe instrucțiunile Lui, iar Dumnezeu va folosi orice dorință a ta, pentru Împărăția Lui.

Dacă El vrea să te corecteze, poate să te corecteze; dacă vrea să te schimbe, poate să te schimbe; dacă El vrea să te mute, te poate muta, iar noi nu trebuie să rătăcim ca niște suflete pierdute, încercând să găsim ceva de făcut. Dumnezeu ne-a făcut să facem aceasta; El ne-a modelat să facem aceasta; El a pus ingredientele în noi ca s-o facem; El ne-a predestinat s-o facem. Și cel mai important lucru pe care trebuie să-l facem noi, este să ne relaxăm și să ne ocupăm de treburile Tatălui. Orice este în inima noastră, s-o facem cu credincioșie;  orice ne-a dat Dumnezeu să facem, să primim pe deplin și s-o facem. Dacă El ți-a dat o poziție, un loc în Trup, primește-o pe deplin; dacă ți-a dat o poziție de gospodină, fă-o ca pentru Domnul; dacă ești mamă, fii a cincea Evanghelie, fii predicatorul acelor copii, fă-o ca parte a lucrării Împărăției și condu-ți familia pe căile neprihănirii, pentru că aceasta este lucrarea Împărăției. Nu spune: „Care este poziția mea?” Ești căsătorit? Ai o familie? Este un loc de muncă conform voii lui Dumnezeu, sau orice altceva are Dumnezeu pentru noi. Dumnezeu nu ne va rândui pentru ceva, apoi ne va lăsa locul vacant, ci El ne va mișca în acea poziție, pentru că este voia Lui predestinată, este Planul Lui predestinat.

În mesajul Înfierea, partea a doua, fratele Branham a spus:

„Da! Sigur cred”, spune Duhul Sfânt. „Eu i-am dat teste…”

Acesta este Duhul Sfânt care-I raportează Tatălui; Acesta este Tutorele care-I raportează Tatălui. Vreau să spun că, fratele Branham folosește această dramatizare, deoarece, cine este Duhul Sfânt? Este Duhul lui Dumnezeu. Așadar, El Îi raportează Tatălui ca și cum ar trebui să Se întoarcă și să raporteze Tatălui. Dar noi nu avem trei persoane în divinitate, și aici, este doar o dramatizare.

„Eu i-am dat un test. Băiete, Eu l-am încercat în felul acesta, și l-am încercat în felul acela. L-am aruncat bolnav, l-am pus jos, l-am apăsat; l-am lăsat pe diavolul să-i facă tot ce putea, dar el s-a ridicat din nou.”

Amintiți-vă ce este înfierea. Tatăl dorește ca acest fiu să moștenească ori întreaga Împărăție, ori o parte din domeniu, așa că, îl dă celui mai bun tutore pe care-l poate găsi, ca să-l aducă pe copil la statura în care poate să ocupe poziția pe care o are pentru el. Deci, ce face acest „cel mai bun tutore?” Ascultați ce face: „L-am aruncat jos bolnav, l-am pus jos, l-am apăsat, l-am lăsat pe diavolul să-i facă tot ce putea, dar el s-a ridicat din nou.” Oh, laudă lui Dumnezeu!

„Vrei să spui că această viață grea pe care am trăit-o  nu este în afara voii lui Dumnezeu? Înseamnă că face parte din modelarea pe care mi-o face Dumnezeu, pentru lucrarea pe care vrea s-o fac? Înseamnă că nu este o serie inutilă de lucruri care se întâmplă în viața mea?” Categoric, nu!

Prieteni, aceasta este rânduit de Dumnezeu sub tutela Duhului Sfânt. El ne conduce așa cum a fost condus Isus Hristos în pustie pentru a fi ispitit de diavol. Dumnezeu are un Plan pentru noi și o poziție, iar noi trebuie să ne potrivim, trebuie să învățăm cum să urmăm afacerile Tatălui și să-I ținem Instrucțiunile, chiar dacă ni se întâmplă ceea ce ni se întâmplă.

Știți ce este foarte descurajator? Ce este atât de descurajator? Este încercare după încercare după încercare, fără nici un scop. Este doar un ciclu fără sfârșit de durere, confuzie și dezamăgiri. Dar când vine Cuvântul lui Dumnezeu și îndepărtează solzii de pe ochii noștri, nu vom mai vedea aceste cicluri nesfârșite de durere, confuzie și suferință, ci vom vedea Planul evlavios de a ne aduce într-o poziție măreață pe care El a avut-o pentru noi, înainte de întemeierea lumii.

Și dacă Dumnezeu trebuie să mă modeleze, să mă formeze, să mă ducă la o schimbare a trupului, pentru a sta cu El pe Tronul Său, atunci spun: Dumnezeule, formează-mă, modelează-mă! Chiar dacă trebuie să mă apeși; dacă trebuie, să mă pui jos; dacă trebuie, să provoci respingerea prin care a trecut Hristos. Credeți că noi nu vom trece?

În pelerinajul Său, Isus Hristos…El a coborât, Duhul a coborât ca un porumbel, a pretins acel vas și a locuit în acel vas. Ce lucru glorios! Dar, din acel moment, El nu a avut nimic altceva decât numai necazuri.

Noi nu auzim prea multe despre viața lui Isus înainte de botezul Său. Înainte de botezul Său avem doar o întâmplare când El avea doisprezece ani, și a avut o dispută cu ei în Templu. Dar nu avem nici un motiv să credem că viața Lui de până la treizeci de ani, a fost la fel cum a fost după ce a fost revendicat ca Fiu, după ce a fost umplut cu plinătatea lui Dumnezeu, după ce a fost declarat ca, „Fiul în care Îmi găsesc toată plăcerea.” Noi avem consemnarea vieții Lui de acolo înainte, și o putem citi, dar, spuneți-mi, când a avut El un moment de pace? De ce? Pentru că El a fost format, a fost modelat și dovedit, deoarece Dumnezeu a avut ceva minunat și glorios de făcut prin El. Dumnezeu a rânduit aceasta.

Astfel, viața noastră nu ar trebui să fie o taină și nu ar trebui să ne plângem tot timpul: „Doamne, unde ești? De ce lași să mi se întâmple aceasta? De ce…?” Și aceasta nu înseamnă că în vremuri de necaz nu trebuie să avem o reflecție de sine; noi trebuie să avem reflecții de sine, o auto-cercetare, și să spunem: „Doamne, există ceva în care nu Îți sunt pe plac? Există ceva ce ai vrea să fac diferit? Vrei să-mi atragi atenția?” Aceste lucruri sunt importante, prieteni!

Eu am spus multor oameni, când am vorbit cu ei despre aceasta: „Odată ce ai reflectat, și L-ai întrebat pe Dumnezeu, nu începe să inventezi lucruri.” Noi avem această tendință, avem tendința să ne gândim că aceste lucruri trebuie să se întâmple dintr-un motiv: „Poate am greșit undeva.” Astfel, începem să supra-analizăm lucrurile și să le transformăm într-o problemă care, de fapt, nu era o problemă. Eu cred că, dacă Dumnezeu ne corectează și ne pedepsește, este în interesul Lui să ne spună pentru ce ne pedepsește. El nu ține aceasta secret. „Mă duc doar la Chad, dar nu-i spun de ce,” pentru că scopul pedepsei este corectarea, astfel încât să n-o mai repetăm. Atunci, de ce ar ține-o El secret? De ce ar fi o taină greșeala, dacă scopul pedepsei este corecția, pentru a ne schimba comportamentul? Eu cred că, dacă am făcut ceva greșit, Dumnezeu ne-ar arăta, astfel încât, după un timp de auto-reflecție, să te așezi și să spui: „Dumnezeu lucrează ceva în viața mea. El îmi modelează caracterul, îmi arată ceva, îmi demonstrează ceva, El Își trăiește Cuvântul prin mine și mă modelează pentru altceva. Slavă lui Dumnezeu. Aceasta este atitudinea care îndepărtează deznădejdea, este atitudinea care…

Noi, ca fii ai lui Dumnezeu, cunoaștem descoperirea din inimile noastre și știm ce ne-a spus Dumnezeu prin acest mesager în acest timp de sfârșit și ce ne-a arătat în Cuvântul Său; știm că Dumnezeu nu este lipsit de un scop în lucrurile pe care le face, ci El are un scop și viața mea nu este zadarnică, goală și deșartă, ci viața mea este să slujesc unui scop. Eu sunt pe acest Pământ, pentru ca în timpul cât sunt aici să slujesc unui scop în Împărăția lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a rânduit înainte de întemeierea lumii și El vrea să facă ceva. Aceasta ar putea fi totuși, o taină pentru mine și s-ar putea să nu am o imagine completă a ceea ce este, dar cred că există și cred că El lucrează. Tot ce trebuie să fac, este să am încredere că Tatăl este responsabil să mă aducă la înfiere, și că tot ce-L pune pe Tutore să facă în viața mea, este pentru scopul final.

Acum vreau să citesc din nou citatul din Înfierea:

„…l-am aruncat jos bolnav, l-am pus jos, l-am apăsat, l-am lăsat pe diavol să-i facă tot ce putea să-i facă, dar el s-a ridicat din nou. L-am făcut bolnav, eu am făcut aceasta, l-am aruncat într-un spital, l-am dus acolo și am făcut aceasta, am făcut aceea; i-am întors soția împotriva lui, i-am întors vecinii împotriva lui, i-am întors orice. Aceasta nu a contat nici un pic, ci a spus: „Chiar dacă mă va ucide, totuși Îl voi sluji. El este al meu!”

Ce a arătat acest fiu? Că este îndrăgostit de lucrarea Tatălui său și de instrucțiunile Lui.

Dacă Dumnezeu a vrut ca eu să merg pe această cale, slavă lui Dumnezeu! Lăsați-mă s-o urmez conform Cuvântului Său, astfel ca El să primească slava în tot ce vrea să facă în viața mea.

În același mesaj, fratele Branham a continuat:

„Oh! Ei bine, cred că ar trebui să-l chemăm undeva, într-un loc special și să avem o înfiere.

Acum, tatăl din Vechiul Testament a înțeles că fiul a ajuns la maturitate și a fost pregătit pentru înfiere. Pentru! Ei se nasc un copil, dar chiar atunci ei sunt un fiu. Atunci, nu vor fi niciodată mai mult decât un copil, doar un fiu obișnuit, până când se maturizează și arată ce sunt. Apoi, el îl cheamă afară.

Acum, aici suntem noi, biserica. Sunteți gata? Este cam târziu, dar fiecare mușcați-vă degetul, strângeți-vă sufletul și scoateți-vă inima, doar pentru un minut. Vedeți? Acum vom pune biserica la locul ei. Când biserica ajunge într-un loc, El zice: „Manase, tu aparții aici! Efraim, tu aici. Apoi îl duce într-un anumit loc, tatăl o face, și-l așază pe un loc înalt, ca acesta, are o ceremonie și toți vin în jur. Și spune: „Vreau ca toți să știe că acesta este fiul meu și că îl înfiez pe fiul meu. Vreau ca toți să știe că de acum încolo, numele lui…Eu îl îmbrac cu o haină specială, și vreau să știți că numele lui este la fel de bun pe orice CEC, ca numele meu. El este copilul meu și îl înfiez în familia mea, deși a fost fiul meu de când s-a născut.

El a fost fiul Meu de când a primit Duhul Sfânt, dar acum îl voi pune pozițional în autoritate.

Ceea ce dă el afară, este concediat, și ceea ce angajează, este angajat.” Amin.

Știți, noi privim la lucruri mari, dar fratele Branham ne-a învățat să nu mai privim la lucruri mari. Începeți să vă uitați unde sunteți. Dacă ești tată în casa ta și un duh vine împotriva casei tale, pe oricine alungi (concediezi), este alungat, pentru  că ție ți s-a dat autoritate în poziția ta, să preiei stăpânirea supra propriei tale case. De ce? Pentru că tu ești tatăl, ești paznicul casei. Dumnezeu ți-a dat o soție și copilași, iar tu ești tatăl; deci, nu vă fie frică să vă exercitați drepturile de tată. Nu ieșiți afară din granița voastră, ci stați în granița voastră, în domeniul vostru pe care vi l-a dat Dumnezeu. „Bine fiule, ți-o dau ție, pentru că Eu am încredere în tine să ridici aceste suflete.” Știți, dacă Dumnezeu v-a pus într-o poziție, El are încredere în voi că veți lucra în acea poziție.

Vedeți? Noi suntem afectați din cauza umanității, suntem afectați de îndoială, de neîncredere în sine și de auto-conservare; noi înțelegem ce înseamnă să-ți fie frică, să fii rezervat, să ai reținere, îndoială, toți știm ce sunt acestea, dar dacă Dumnezeu te-a pus în acea poziție, să nu-ți fie frică de acea poziție.

Dacă Dumnezeu te-a chemat să fii o mamă, atunci ia autoritatea de mamă, pentru că tu ai dreptul peste acea jurisdicție, peste acele suflete, peste copiii tăi pentru care trebuie să fii un bun predicator, un păstor pentru ei, să fii a cincea Evanghelie pentru ei, ca să-ți păstrezi casa în siguranță. Tu ai autoritate, și orice vine împotrivă, ai dreptul spiritual de a te împotrivi. Dumnezeu are încredere în tine.

Dacă tu ai o poziție în biserică, Dumnezeu are încredere în tine să ai acea poziție. Nu te teme să-ți ocupi poziția în care te-a pus Dumnezeu. De ce? Pentru că totul face parte din Planul Lui. Când mergem la locul de muncă, nu vă temeți.

Dacă Dumnezeu te-a chemat să fii un fermier, nu-ți fie frică să fii un fermier sau orice altă meserie. Nu te teme de poziția în care ești pus. Dacă ai un coleg care are încredere în tine și îți cere rugăciune, nu te teme să iei autoritatea în poziția în care te-a pus Dumnezeu. Nu-ți fie frică să fii fiu, oriunde ai fi plasat. Nu-ți fie frică.

Dacă noi continuăm să căutăm altceva, „Se va întâmpla ceva în viața mea și voi fi în altă parte. Dumnezeu mă va muta în altă parte”, atunci ne lipsește stăpânirea și autoritatea exact în locul în care vrea El să fim; ne lipsește responsabilitatea și autoritatea pe care ne-a dat-o în poziția noastră.

Fratele Branham ne arată aici că atunci când ajungem la înfiere, sub tutelă…Vreau să vă amintiți că vorbim despre înfierea personală, așezarea în Trupul lui Hristos, dar vorbim și despre înfierea finală. Deci, noi suntem încă pe cale, iar Duhul Sfânt încă este Îndrumătorul nostru. Așadar, să ne întoarcem la Duhul Sfânt.

Înfierea, partea a doua:

„I-am dat teste, l-am încercat în felul acesta, l-am încercat în felul acela; l-am aruncat jos bolnav, l-am pus jos, l-am apăsat, l-am lăsat pe diavol să-i facă tot ce putea să-i facă; i-am întors soția împotriva lui; i-am întors vecinii împotriva lui, i-am luat familia, i-am luat aceasta, am făcut aceea și cealaltă…”

Toate aceste lucruri au fost necesare pentru pregătirea fiului, și toate aceste lucruri sunt necesare pentru pregătirea noastră, deoarece, pentru a ajunge la plinătatea înfierii noastre, noi trebuie să creștem până la schimbarea trupului. Această Biserică trebuie să crească până la perfecțiune, până la maturitatea deplină, până la desăvârșire, și cred că aceasta este generația în care trebuie să se întâmple. Conform profeției, conform Cuvântului, aceasta trebuie să se întâmple în această generație, iar Dumnezeu va trebui să ne antreneze și să ne învețe. Ce încearcă El să ne învețe? El încearcă să ne învețe să iubim afacerile Tatălui și să ascultăm instrucțiunile Lui. Eu cred că El încearcă să ne transmită ceea ce a învățat-o Isus pe Mireasa Sa.

În mesajul Epoca Bisericii Filadelfia, din cartea „Epocile Bisericii”, fratele Branham a spus:

„Vedeți? Duhul vorbește despre Cuvântul lui Dumnezeu care ne este dat. Pentru a aștepta împlinirea Cuvântului, ni s-a cerut răbdare, întocmai cum a făcut în cazul lui Avraam. El a răbdat de parcă Îl vedea pe Cel ce era invincibil; a fost răbdător până când, în sfârșit, Cuvântul s-a împlinit. Acesta este felul în care Dumnezeu Își învață poporul să aibă răbdare…”

Amintiți-vă că noi încă învățăm, pentru că încă nu am terminat.

„…Păi, dacă El Și-ar împlini Cuvântul în manifestare fizică chiar în clipa când vă rugați, nu ați învăța niciodată răbdarea, ci ați deveni chiar mai nerăbdători cu viața.”

Așadar, ce fac aceste încercări? Ce este aceasta? „Doamne, am această problemă, dar vin la Tine cu ea, și știu că Cuvântul Tău spune aceasta, știu că ai promis; eu cred Cuvântul Tău, Doamne, am încredere în Tine, dar nu înțeleg de ce nu a dispărut.” Așa Își învață El copiii, pentru că, dacă de fiecare dată când ne rugăm, ca și copii ai lui Dumnezeu, s-ar manifesta imediat, am deveni și mai nerăbdători cu viața. Nu, mai răbdători, ci mai nerăbdători, iar nerăbdarea mai mare ar crea un defect de caracter, care ne-ar împiedica atunci când am avea nevoie de o mai mare manifestare în vremuri de necaz.

Acum vă voi spune ce cred eu, acesta este fratele Chad. Dacă Dumnezeu ne mișcă în această poziție de înfiere deplină, schimbarea în trup, dacă El înfiază Biserica și va afișa Biserica în deplină maturitate la sfârșitul timpului, noi cunoaștem lucrurile, pentru că profetul a spus că în acel timp vor fi dificultăți, exact cum au fost pentru Isus Hristos.

Când Isus Hristos a ajuns la acele dificultăți, a fost din ce în ce mai greu, iar nivelul supranaturalului a devenit din ce în ce mai mic, până când, la sfârșit, chiar Duhul lui Dumnezeu L-a părăsit, iar El S-a simțit ca și cum ar fi fost abandonat, total singur. Dar până a ajuns în acea poziție, El a trebuit să știe cum să Se miște în Cuvânt, să-Și cunoască poziția și să știe cum să stea neclintit și să aibă încredere în Dumnezeu. El nu-L simțea pe Dumnezeu prea mult în acel moment, nu-L vedea, și totul în jurul Său era absolut negativ: El a fost trădat, toți ucenicii au fugit de El, era judecat, preoțimea a conspirat cu guvernatorul și acolo era o coaliție care venea împreună, totul în jurul Lui venea împreună să-L scoată afară, iar El trebuia să stea în răbdare și să aibă încredere în Dumnezeu.

Acum, dacă există vreo asemănare în aceasta, chiar și o frântură, care vine peste Mireasă în timpul sfârșitului, atunci cred că, pe măsură ce ne apropiem de aceasta, Dumnezeu va trebui să ne pregătească să stăm neclintiți în acea zi. Și cum ne va antrena El să stăm neclintiți în acea zi? Poate că El trebuie să ne învețe să avem mai multă răbdare decât avem acum. Și cum ne învață El să avem răbdare? Prin faptul că El nu permite să se întâmple în momentul în care ne rugăm, să nu se manifeste instantaneu. Astfel, El ne învață să avem încredere în El, ne învață să iubim Împărăția, să rămânem în conformitate cu Instrucțiunile Lui și să-L vedem pe Dumnezeu lucrând.

Acum, eu spun aceasta doar văzând prin ce a trecut Isus, și lucrurile pe care le-a spus fratele Branham. Ar putea fi complet diferit de înțelegerea mea, dar cred că este responsabilitatea Tatălui să ne aducă la înfiere, de aceea, El ne va pregăti, ne va instrui și ne va învăța cum să facem față acelui ceas. Ce credeți că se întâmplă acum în viața noastră? Toți avem, în mod constant o încercare după alta, o împrejurare după alta, dar cred că Tatăl are Tutorele care ne pregătește pentru acel ceas.

De ce am nevoie mai mult decât orice altceva să mă concentrez? Ce ar trebui să fac? Doamne, unde ar trebui să mă duc? Ce lucrare ar trebui să fac? După ce am citit aceste citate, ceea ce m-a atins, sunt două lucruri pe care trebuie să mă concentrez, mai mult decât orice.

Primul lucru, este Afacerea Tatălui. Aceasta trebuie să devină o prioritate în viața mea; să iubesc afacerea Lui, nu a mea. Problema noastră este că încă ne iubim propria afacere (lucrare, activitate), încă avem propria noastră agendă, propriile noastre lucruri pe care vrem să le realizăm. Nu toate sunt rele, unele dintre ele merg chiar cu afacerea Tatălui, dar prioritatea mea trebuie să fie afacerea, lucrarea, Tatălui; dragostea mea trebuie să fie lucrarea pentru Împărăția Lui.

Al doilea lucru, este: Eu trebuie să-I urmez instrucțiunile. Acum, s-ar putea ca eu să nu înțeleg tot ce se întâmplă, cum se interpretează, de ce se întâmplă aceasta sau ce încearcă Dumnezeu să facă. Eu nu știu dacă El încearcă să mă învețe să am un caracter, nu știu dacă vrea să afișeze un atribut prin mine, nu știu, nu am idee, dar știu un lucru: știu că ce vrea El de la mine, este să-I iubesc afacerea și să-I urmez Instrucțiunile, să rămân cu Cuvântul Său necondiționat. Eu vreau să pot împlini aceasta mai presus de orice altceva.

În același mesaj, Epoca Bisericii Filadelfia, fratele Branham a spus:

„Prin credință a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare; el, care primise făgăduințele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu. Evrei 11.17, acolo spune aceasta: „Avraam a fost încercat DUPĂ ce a primit Cuvântul promisiunii. Cei mai mulți cred că de îndată ce ne rugăm în Numele lui Isus peste promisiunile bune ale lui Dumnezeu, nu ar putea fi nici o încercare acolo, dar aici, ni se spune: „Avraam a fost încercat DUPĂ ce a primit promisiunea. Aceasta este exact corect conform psalmistului, care se referă la Iosif, în Psalmul 105.19: „până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el și până când l-a încercat Cuvântul Domnului.”

Dumnezeu ne dă promisiuni extrem de mari și prețioase, El a promis că le va împlini, dar, din momentul când ne rugăm, până când primim răspunsul, noi trebuie să învățăm să primim răbdare în sufletul nostru, pentru că numai în răbdare posedăm Viață.”

Credeți că noi ajungem la plinătatea înfierii, la  schimbarea trupului? Credeți că Biserica vine la înfiere, la maturitate deplină? (Amin!) Atunci, El ne antrenează, ne pregătește pentru această lucrare. De ce? Pentru că Tatăl este Cel care vrea să ne aducă la înfiere, nu noi. Nu o spun ca și cum noi nu vrem aceasta, pentru că noi vrem, dar este plăcerea Lui s-o facă, este ceea ce a hotărât El, este scopul Lui, El vrea aceasta și o va avea. Și în bunătatea Lui, El veghează asupra întregului proces de înfiere și Se asigură că avem tot ce ne este necesar pentru a ajunge la înfiere: avem Tutorele, avem Cuvântul, avem Instrucțiunile, și acum vom avea răbdare, vom avea sacrificiu de sine, vom avea renunțare, vom avea credință, vom avea curaj, vom avea tot ce avem nevoie. El are grijă de toate acestea, El Se asigură că sub Tutela Duhului Sfânt, care este El Însuși, Duhul Său în noi, El ne aduce la tot ce avem nevoie pentru a primi acea poziție finală.

În Iacov 1.2-4, ni se spune:

„Frații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări,

ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare.

Dar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea, pentru ca să fiți desăvârșiți, întregi, și să nu duceți lipsă de nimic.”

Deci, vorbim despre răbdare, care nu este un lucru mic, nu este doar o trăsătură secundară, ci atunci când răbdarea își face desăvârșit lucrarea, vă va face perfecți, desăvârșiți, ceea ce înseamnă, „pe deplin maturi, întregi”, adică „compleți”, „și nu veți duce lipsă de nimic.”

Așadar, aceasta este lucrarea răbdării, pe care El o face în viața noastră, adică încercările prin care trecem, prin ceea ce s-a întâmplat iar și iar, și nu vedeți Lumina de la capătul tunelului. Ce este aceasta? Poate că este Tatăl care lucrează răbdarea în viața voastră, pentru că atunci când răbdarea își face desăvârșit lucrarea, vă va face perfecți, întregi și să nu duceți lipsă de nimic. Poate chiar aceasta este dragostea Tatălui, aducându-vă în poziția în care dorește să fiți. Laudă lui Dumnezeu!

Cuvântul „răbdare” înseamnă „statornicie, perseverență, rezistență.” Laudă lui Dumnezeu! Aceasta dă această descriere: „În Noul Testament, este caracteristica unui om care nu este abătut de la scopul său deliberat (voit), și de la loialitatea lui față de credință și evlavie, chiar și prin cele mai mari încercări și suferințe, rămânând răbdător și statornic.”

Oh, vreau să citesc aceasta din nou. Iacov spune că „încercarea credinței voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea.” Aceasta este răbdarea!  Aceasta este ceea ce este răbdarea: statornicia, perseverența, rezistența. În Noul Testament, este caracteristica unui om care nu este abătut de la scopul său deliberat și de la loialitatea lui față de credință și evlavie, chiar și prin cele mai mari încercări și suferințe, rămânând răbdător și statornic. Suferințele lui sunt răbdare și statornicie.

Ce pot face eu ca să-I fiu plăcut lui Dumnezeu? În mesajul Eu știu, fratele Branham spune:

„Cerul însorit, strălucitor și zile fără nori, nu sunt semne ale aprobării lui Dumnezeu; și nici cerul înnourat, ploaia și toate aceste lucruri, nu sunt semne ale dezaprobării Lui…”

Dragostea Sa ne este dovedită în Cel Preaiubit, că am fost aleși în Cel iubit. Alegerea este dragostea Lui pentru noi. Astfel, noi nu ne putem îndoi de dragostea Lui în mijlocul unei încercări, pentru că noi suntem aleși. De unde știm că suntem aleși? Pentru că ne-a descoperit aceasta. El ne-a adus în descoperirea orei, arătându-ne cine suntem cu adevărat. Așadar, eu nu mă pot îndoi acum, când El mi-a descoperit aceasta. Mă iubește El? Da, El mă iubește! Chiar și atunci când cerul este înnorat și izbucnește furtuna, El încă mă iubește. Dar, ascultați ce spune profetul în continuare:

„…Dar cum pot să-I dovedesc eu dragostea mea? Purtându-mă cu bucurie în mijlocul încercărilor pe care El le consideră de cuviință să mi le dea în cale. Amin.”

Mă rog ca Dumnezeu să ne aducă într-o descoperire a înfierii, până acolo că, chiar dacă lucrurile merg înainte și înapoi, și sunt cu susul în jos, nu înseamnă că ne pierdem mințile. Aceasta mi-am dorit toată viața, în special în viața mea creștină. Vreau doar să fiu stabil, statornic și să am încredere în Dumnezeu.

Eu nu pot să-mi controlez emoțiile întotdeauna, emoțiile merg peste tot, dar vreau o ancoră mai adâncă, care să-mi tragă emoțiile în jos și să spun: „Stai puțin. Stai puțin. Dumnezeu nu S-a răzgândit niciodată cu privire la mine, pentru că El nu-Și poate schimba Cuvântul. Promisiunea Lui este încă adevărată, indiferent de ce văd acești ochi ai mei, indiferent de ce gândește această minte sau sunt aceste emoții. Cuvântul este adevărat și eu îmi pun toată încrederea în El.”

Prieteni, vă spun că încă nu sunt acolo, dar vreau să fiu. Vreau să fiu un fiu în care El să aibă încredere, vreau să fiu acel fiu care își arată dragostea pentru El. Cum pot să-mi dovedesc dragostea pentru El? Purtându-mă cu bucurie în mijlocul încercării. Știți cât de greu este acest lucru? Acesta este cel mai greu lucru din lume. Cum o să facem aceasta? Bătut, doborât, îmbolnăvit, soția întoarsă împotrivă, aproapele întors împotrivă, totul întors împotriva noastră, cum Îi vom dovedi în continuare dragostea? Spunându-I: „Doamne, Îți mulțumesc pentru tot. Știu că aceasta are un scop.” Cum ajungem în această poziție? Este descoperirea Mesajului, este singurul Isop care poate lua solzii jos, astfel încât împrejurările vieții să nu ne poată împiedica.

Amintiți-vă, noi mergem în Sfânta Sfintelor din Templu, călătorim spre cea mai Sfântă dintre Sfinte, unde ești numai tu singur cu Dumnezeu. Această călătorie trebuie să treacă prin etape, iar prima etapă este cea din afara taberei lui Dumnezeu, în afara lui Dumnezeu, total ignorant față de lucrurile lui Dumnezeu.

Apoi, treci prin poartă, la altarul de jertfă, pentru a-L cunoaște pe Isus Hristos ca Mântuitorul tău. Și pe măsură ce te muți acolo, ești izolat de lume. Dar nu există un acoperiș pentru tine, așa că, dacă afară este soare, este soare și pentru tine; dacă afară plouă, te plouă și pe tine, iar emoțiile tale sunt și jos și sus, și orice se întâmplă în lume are un efect și asupra ta. Dar nu acesta este sfârșitul călătoriei noastre. Noi trebuie să ajungem la Dumnezeu, unde sunt doar eu și Dumnezeu, ca o singură unitate, dar pentru aceasta, eu trebuie să merg din curtea exterioară, în curtea interioară, unde acum am Lumina mesagerilor, Lumina Cuvântului, Pâinea pentru punerea înaintea Domnului a părtășiei, altarul de tămâiere, când rugăciunile mele sunt înaintea lui Dumnezeu. Și când mă mut acolo, perdeaua cade în urma mea, așa că, dacă afară este soare, eu nu știu pentru că acum am altă lumină. Dacă afară este întuneric, nu știu; dacă plouă, nu știu, pentru că eu nu mai sunt afectat de acele lucruri. Eu sunt liniștit aici, și mă apropii de Dumnezeu, mă apropii de El. Dar nu aceasta este destinația. Fratele Branham a spus că pâinea de aici se învechește, ea trebuie mâncată și trebuie înlocuită în fiecare săptămână. Apoi, acele lămpi afumau, fitilurile lor trebuiau tăiate iar uleiul trebuia completat. El a spus că aceasta nu este destul, aceasta este numai o etapă a călătoriei, pentru că noi trebuie să trecem dincolo de acea ultimă perdea, în Sfânta Sfintelor.

Fratele Branham a spus că sunt o mulțime de oameni în curtea exterioară; în curtea interioară, în locul Sfânt, sunt mai puțini; dar când ajungi în Sfânta Sfintelor, acolo sunt numai doi: tu și Dumnezeu, și voi deveniți Unul. Acolo este Lumina care nu se estompează și nu scade, nu afumă, nu are nevoie să fie întreținută, nu are nevoie de îngrijire și acesta este Focul lui Dumnezeu care arde în sufletul tău.

Unde este Locul Prea Sfânt? În tine. Noi trebuie să ieșim din această curte exterioară, (trupul); din curtea interioară, (mintea noastră), și să coborâm în locul unde acea Lumină nu se stinge niciodată, (în sufletul nostru), indiferent ce s-ar întâmpla; în locul unde este Mana sfântă a lui Dumnezeu. În prezența lui Dumnezeu, acest Cuvânt nu se învechește niciodată, ci este la fel de proaspăt ca în ziua când a căzut, pentru că Dumnezeu Însuși este acolo. Aceasta este călătoria noastră, acolo mergem. Acesta este locul unde vreau să fiu. Dacă afară este război, nu contează; dacă este tulburare, nu contează; dacă vremea este bună, nu contează; dacă vremea este rea, nu contează. Dacă economia merge bine sau rău, nimic nu contează, pentru că aici am Lumină; aici am Viață, aici am Pâine, aici am tot ce am nevoie, mi se aplică chiar aici,  în Sfânta Sfintelor.

Eu cred că până acolo ne crește Dumnezeu, și acolo este locul unde vreau să fiu.

Când fratele Branham a predicat mesajul „Răpirea”, s-a dus în Psalmi, și a spus: „Tu m-ai ascuns în Cortul Tău, în locul ascuns al Casei Tale.” Unde era David? „Când toți dușmanii mei erau adunați în jurul meu, și voiau să-mi mănânce trupul…” Ce predica el? El predica mesajul „Răpirea”, predica evenimentele din timpul sfârșitului care duc la schimbarea trupului.

Unde îl găsim pe alesul lui Dumnezeu? Îl găsim într-un Cort, pe o Stâncă, cu capul deasupra dușmanilor săi. Ce este această Piatră? Este descoperirea lui Isus Hristos. Descoperirea care este conținută în acest Mesaj l-a pus în siguranță pe vârful unei Stânci, mai presus de toate capetele dușmanilor săi, printr-o înțelegere mai mare a descoperirii. Acolo, el comunică cu Dumnezeu. În jurul lui sunt necazuri, dar în acest Cort, nu sunt probleme.

Eu vreau să ajung în locul unde sunt necazuri peste tot în jurul meu, și necazul poate afecta acest trup, și această minte, dar eu vreau să merg mai adânc decât trupul meu și mintea mea, pentru că răspunsul este în suflet, este în Locul Prea Sfânt. Laudă lui Dumnezeu!.

Să ne întoarcem la Înfiere. Voi mai citi câteva citate din Înfierea, partea a doua, apoi voi încheia. Profetul a spus:

„L-ați observat pe Moise, acel mare făcător de minuni, care a scos Israelul și l-a condus spre țară, dar nu le-a dat moștenirea? Nu el le-a dat moștenirea. El i-a condus spre țară, dar Iosua le-a împărțit oamenilor țara. Este corect? Și Hristos a adus Biserica până la locul unde a fost făcută ispășirea pentru ea, dar Duhul Sfânt este Cel care o pune în ordine. Iosua de astăzi pune Biserica în ordinea ei, dând la fiecare daruri, locuri, poziții. El este Glasul lui Dumnezeu vorbind prin omul interior, pe care l-a salvat Hristos, Duhul Sfânt.”

Așadar, acest Iosua de astăzi, este Duhul Sfânt. El este Cel care vă pune la loc, vă dă daruri și lucrări; El este Glasul lui Dumnezeu vorbind prin omul interior.

Tot în Înfierea, fratele Branham a făcut această afirmație. El a tipizat înfierea noastră cu trecerea Iordanului și intrarea în țara făgăduită, care era țara lor, unde curgea lapte și miere, și toate promisiunile erau acolo. Să citim ce a spus profetul:

„În această țară promisă, ne aparține totul. O vrei, frate Collins? Vedeți? Orice lucru ne aparține în Țara promisă. Când Israel a trecut Iordanul în țara promisă, a biruit orice lucru.

Acum, amintiți-vă, în această Țară promisă, nu înseamnă că sunteți imuni la orice boală, aceasta nu înseamnă că sunteți scutiți de necazuri. Dar, vi se spune, (Oh, lăsați aceasta să pătrundă adânc!), vi se spune: „Este a voastră! Doar ridicați-vă și luați-o!”

Aceasta nu înseamnă că sunteți imuni la boală, că sunteți imuni în trup, ci înseamnă că tot ce v-a promis Dumnezeu, este al vostru în această Țară promisă, sub botezul Duhului Sfânt. Voi sunteți un fiu, ajungeți la înfiere, este a voastră; doar luptați pentru aceasta, doar luați autoritatea pe care v-a dat-o El; luați Cuvântul și luptați pentru ceea ce este al vostru. Aceasta nu înseamnă că nu sunt necazuri, nu înseamnă că nu există boală în timpul înfierii, dar ceea ce contează, este că vi s-a dat Cuvântul promis pentru ceasul acesta și El poate fi pe buzele voastre, poate fi în inima voastră și poate fi în gura voastră.

În povestea înfierii, când fratele Branham o tipizează prin natural, el arată că tutorele prezintă un raport tatălui. Și el a spus:

„Anii au trecut și tatăl a întrebat: „Cum o mai duce?” „Oh, Doamne! El chiar crește în har! Oh, Doamne, el chiar ia oile și le păstorește la fel ca Tine!”

Pentru mine, aceasta a evidențiat că întregul scop al înfierii a fost să-l facă pe fiu să fie la fel ca Tatăl, deoarece Tatăl voia să aducă domeniul acolo unde a fost, era nevoie de gândirea Tatălui, de regulile  Tatălui, de temperamentul Tatălui, de caracterul Tatălui. Aceasta era singura modalitate prin care Tatăl putea să predea acea moșie altcuiva. Este dacă ei pot veni în aceeași gândire pe care a avut-o El. Este singura modalitate de a asigura moșia.

Și acum, Duhul Sfânt spune:

  „El se ocupă de ea, face la fel ca Tine. Oh, ar fi trebuit să-l vezi acolo jos când vindea acea grămadă de fân. El a procedat exact cum ai făcut Tu. El se ocupă de oi așa cum Te ocupi Tu, el…”

Care este scopul? Care este scopul nostru în înfiere, prieteni? Scopul nostru este să ajungem în Însuși Chipul lui Isus Hristos, pentru a fi exact ceea ce a fost El pe acest Pământ. Ce a fost El? El a fost Cineva care S-a ocupat întotdeauna de treburile Tatălui și a ținut tot Cuvântul. De aceea, nouă ni s-a dat o Comoară din Scriptură, care este Mintea lui Dumnezeu, exemple în care Dumnezeu a biruit și cum a biruit și de ce caracter a fost nevoie pentru a birui.

Astfel, acum când noi căutăm să biruim și să ne uităm în Scripturi, să nu ne folosim raționamentul nostru ca să aflăm unde a biruit Dumnezeu spunând: „Eu vreau să biruiesc așa cum a biruit Tatăl meu.”

Eu vreau să biruiesc prin credință, vreau să biruiesc prin Cuvânt, vreau să biruiesc prin promisiune, vreau să stau tare, vreau să cred chiar dacă sunt obstacole; vreau să stau neclintit și să cred Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că Acesta este exemplul pe care l-am văzut pentru a birui. De fiecare dată, orice alt biruitor, a biruit la fel. Aceasta vreau să fiu. Să mă uit la Cuvânt și să fiu la fel ca El.

Vreau să închei cu acest gând, și voi privi la profetul lui Dumnezeu, deoarece cred că profetul a ajuns la înfiere. Eu cred că el a fost snopul legănat, că el a fost un exemplu pentru noi, ca să ajungem la înfiere. Amintiți-vă că există o plasare în poziție. Voi puteți fi plasați într-o poziție în Familie, apoi El poate să vă plaseze într-o altă poziție în Familie, dar poziționarea finală, va fi schimbarea trupului. Și fratele Branham a spus:

„Într-o zi, eram în Canionul Sabino, când Dumnezeu m-a chemat, dimineața devreme, acolo sus. Eram acolo sus cu mâinile ridicate și mă rugam, iar în mâna mea a venit o Sabie. Voi știți că am stat acolo și m-am uitat la Ea, pentru că era reală ca mâna mea. Acum, eu nu știam ce înseamnă aceasta, dar un Glas a răsunat, care spunea: „Aceasta este Sabia Împăratului!” Apoi, mai târziu, când Îngerul Domnului a descoperit-o, Aceasta era Cuvântul în mână. Imediat după aceasta, a apărut Îngerul Domnului și a vorbit despre cele șapte Tunete sau cele șapte Peceți, că trebuie să mă întorc înapoi la Jeffersonville, și să predic cele șapte Peceți.”

Ce s-a întâmplat când acea Sabie a venit în mâna profetului? Fratele Branham a spus: „Aceasta era Cuvântul în mână.” Deci, acea Sabie, este o singură Sabie, este Sabia Duhului, care este Cuvântul Domnului. Și el a spus:

„Ea se potrivea perfect cu mâna mea…” Ascultați cum a spus: „Aceasta se potrivea exact cu mâna mea.” Ceea ce înseamnă că mâna lui se potrivea perfect cu Sabia.

Vă amintiți când Ilie și-a aruncat mantaua peste Elisei? Fratele Branham a spus că nu se potrivea pe el. El și-a aruncat mantaua peste Elisei, dar nu i se potrivea, pentru că Elisei avea ceva de făcut, el trebuia să crească. Și urmându-l pe Ilie, el a crescut până în punctul unde, când Dumnezeu l-a luat pe Ilie, el a putut să-și lase mantaua în urmă, pentru că acum era timpul ca Elisei să poarte acea manta. Anii în care l-a urmat pe Ilie, perioada de timp în care l-a privit, a învățat și a crescut, el a crescut în mantaua profetului.

Fratele Branham a trecut prin multe lucruri în viață, el a fost modelat, a fost format, a fost încercat și testat, și când a ajuns la sfârșitul vieții sale și la sfârșitul slujbei sale, el a ajuns într-un loc în care a spus că, atunci când acea Sabie a fost pusă în mâna lui, se potrivea perfect. Acea Sabie este Cuvântul Domnului, și Cuvântul Domnului a fost pus în mâna unui profet. El a spus că imediat după aceea, au apărut îngerii și i-au spus să meargă înapoi pentru a predica cele șapte Peceți.

Ce a fost pus în mâna profetului? În mâna profetului a fost pusă descoperirea celor șapte Peceți. Dumnezeu urma să pună în mâna acestei persoane marea Taină a celor șapte Tunete, care au fost pecetluite, și Dumnezeu trebuia să lucreze la el, pentru a-l aduce în această poziție, în care să-l poată pune în poziția celui de-al șaptelea înger din Apocalipsa 10.7. Aceasta a fost, de asemenea, împlinirea poziției din Maleahi 4, pentru că Maleahi 4 și Apocalipsa 10.7, vor face două lucruri: vor descoperi Taina conținută în cele șapte Peceți, care, literalmente, au întors inimile copiilor înapoi la părinți. Ce avea să aducă aceasta? Aceasta avea să aducă descoperirea celor șapte Tunete. Când a venit aceasta? Nu la începutul slujbei sale, ci după ce a fost bătut, respins, după ce a fost părăsit, după ce a trecut prin tot felul de lucruri care i s-au întâmplat, după ce a fost trădat și a fost mințit. El a avut tot felul de lucruri, chiar și un proces guvernamental împotriva lui, un caz fiscal. Dar când a ajuns la aceasta, Dumnezeu, în Canionul Sabino, l-a dus pe un loc înalt, și i-a lăsat o Sabie în mână, care acum, se potrivea perfect. Acum, El putea avea încredere în acest profet.

Uitați-vă de ce avea încredere în el, prieteni! În fiecare zi, el mergea într-o cămăruță, și în fiecare zi apărea un înger care îi dădea o viziune, o descoperire a uneia dintre Peceți, iar el o nota repede, apoi mergea și o urmărea prin Biblie și le punea împreună; după care ieșea și spunea ce i s-a întâmplat în cămăruță.

Acum, ascultați! Priviți ce i-a încredințat Dumnezeu. Dumnezeu i-a pus în mână chiar Cuvântul Său, care a fost dovedirea timpului sfârșitului: Pecetea a șaptea și venirea Domnului. Toate acestea, chiar și Apocalipsa, au dovedit că totul este adevărat. Dumnezeu a pus Aceasta în mâinile profetului și a avut încredere în el că, orice ar vedea și ar auzi în acea cămăruță, va ieși și va spune exact așa. Nu se va adăuga pe el însuși, nu se va promova pe sine, nu va încerca să devină…El trebuia să aibă încredere într-un om care să ia ceea ce nu era scris în Biblie, descoperirea celor șapte Tunete, care a fost pecetluită până la sfârșitul timpului.

El a trebuit să aibă încredere  într-o ființă umană, că nu se va introduce pe sine, că nu se va amesteca cu Aceasta sau nu o va schimba, pentru că El trebuia să pună Cuvântul în mâna lui. Dar Dumnezeu a modelat caracterul acelui om cu Cuvântul timp de zece ani, pentru a-l aduce în acel loc în care să iubească afacerea Tatălui și să stea cu Instrucțiunile Tatălui. Și Dumnezeu a dovedit că el a fost al șaptelea înger dându-i Taina lui Dumnezeu. Oh, Dumnezeule! El l-a adus la înfiere, l-a așezat pozițional ca al șaptelea înger din Maleahi 4 și Apocalipsa 10, și i-a dat o asemenea responsabilitate. Dar odată cu responsabilitatea, a venit și autoritatea.

Așadar, aceasta a fost o demonstrație pentru noi, pentru că noi știm că Dumnezeu va aduce și Biserica la înfiere. Aceștia suntem noi, toți, prieteni! Noi, cei ce rămânem în viață până la sfârșit, venim la înfiere, înfierea Bisericii.

În mesajul Epoca Bisericii Laodicea din cartea „Epocile Bisericii”, fratele Branham a spus:

„Când metodiștii au eșuat, Dumnezeu a ridicat pe alții, și aceasta a continuat de-a lungul anilor, până în această ultimă zi, când va exista din nou, un popor pe Pământ, care, sub mesagerul lor, vor fi Glasul final pentru epoca finală. Da, domnule! Biserica nu mai este purtătorul de Cuvânt a lui Dumnezeu, ea este propriul ei purtător de cuvânt. Astfel, Dumnezeu Se întoarce împotriva ei, El o va face de rușine prin profet și Mireasă, pentru că Glasul lui Dumnezeu va fi în Ea.”

Vă amintiți când Isus a fost luat pe Muntele Schimbării la Față și a fost schimbat în mod glorios, El a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea Mea. De El să ascultați!”

Fratele Branham ne-a arătat atunci că aceasta va veni la Biserică, „…pentru că Ea va fi Glasul final pentru epoca finală. Cum? Sub profetul mesager, Ea va fi supusă Cuvântului. „El o va face de rușine (pe biserica falsă), prin profet și Mireasă, pentru că Glasul lui Dumnezeu va fi în Ea. Da, așa este, pentru că în ultimul capitol din Apocalipsa, în versetul 17, spune: „Duhul și Mireasa zic: „Vino!”

Dumnezeu trebuie să-Și ia o Mireasă, El trebuie s-o aducă la înfiere. Întrebarea este: A cui este această responsabilitate? Este responsabilitatea Lui Dumnezeu. De ce? Pentru că El a predestinat-o, a fost Planul Lui de la început, iar El va face aceasta. Tot ce face El acum este să lucreze pentru acest scop. Tot ce se întâmplă în viața noastră, tot ce ne descoperă și tot ce lucrează în noi și prin noi, prin împrejurările vieții, este pentru un singur scop: să ne aducă la înfiere.

Pentru a avea o Mireasă care să aibă Glasul lui Dumnezeu în Ea, Ea trebuie să fie sub profetul mesager, ceea ce înseamnă că este o Mireasă supusă Autorității. Ce trebuie să facă Ea? Ea trebuie să vină la locul Ei; vorbesc despre Mireasa universală din timpul sfârșitului. La sfârșit, Mireasa trebuie să ajungă în punctul în care să iubească afacerile Tatălui, mai mult decât orice altceva. Cea mai mare dragoste a Ei, este pentru afacerea Tatălui și pentru Instrucțiunile Lui.

Dacă există un scop pentru noi, dacă mergem înainte cu un scop, lăsați ca acesta să fie scopul nostru: „Iubesc afacerea Tatălui și Îi țin Instrucțiunile.”

Evrei 11.39-40. La sfârșitul acestui capitol, Pavel ne spune despre credința eroilor credinței. În ultimele două versete, el a spus:

„Toți aceștia, măcar că au fost lăudați pentru credința lor, totuși, n-au primit ce le fusese făgăduit;

pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârșire fără noi.”

În mesajul Statura unui om perfect, fratele Branham a spus:

„Înțelegeți? Acei oameni care au murit aici, depind și ne așteaptă pe noi. Astfel, această Biserică trebuie să ajungă la perfecțiune, ca să aducă învierea.”

De aceea, noi trebuie să facem învierea. De ce trebuie să ajungem la perfecțiune? Ca să aducem învierea. El nu poate aduce învierea până când nu a adus-o pe Mireasă la Piatra din vârf, la înfiere, și atunci El poate înfia întreaga Familie.

„Această Biserică trebuie să ajungă la perfecțiunea ei.”

În mesajul Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, profetul a făcut următoarea afirmație:

  „Eu nu o înțeleg complet, dar o voi citi. El vorbește despre Eva în grădina Eden: „Și Satan a spus: „Oh, știi…” Și ea s-a întors și l-a ascultat. Dar Eva din zilele din urmă nu o va mai face, pentru că Ea este predestinată să nu o facă…”

Ea a fost predestinată pentru înfiere.

„…Da, domnule! Dumnezeu o va face! El știe, El o va avea. El a spus că Biserica Lui va fi aici fără pată sau zbârcitură. Ea va sta acolo, în splendoarea Lui, Cuvântul Său manifestat. Ea va fi un semn pentru lume.”

De unde știm noi că „Aceasta nu este absolut nimic altceva, decât Adevărul?” Pentru că El a spus că aceasta este Calea, pentru că El a predestinat să fie așa, și El va lucra în orice împrejurare. Dacă trebuie să ne strângă, ne va strânge; dacă trebuie să ne antreneze, ne va antrena, dar El a promis că va avea și Își va prezenta o Mireasă fără pată sau zbârcitură sau cusur. Cu siguranță, El Își va prezenta o Mireasă perfectă, pentru că El a spus, în cartea Efesenilor, că o va face; și pentru că profetul lui Dumnezeu a venit și a confirmat că va face aceasta, pentru că El a predestinat că în timpul sfârșitului, va fi o Eva care nu va cădea.

Așa cum a promis că va fi un Fiu, care nu va cădea așa cum a căzut Adam, și a răscumpărat drepturile de răscumpărare, tot așa a promis că va fi o fiică, o Mireasă a lui Hristos, care nu va cădea, pentru că Ea a fost predestinată pentru înfiere. Așa că, eu spun: Doamne, ai lucrarea Ta perfectă în mine!

Ascultați afirmația pe care nu o înțeleg pe deplin. Este din același mesaj, unde el a vorbit despre ceea ce a spus Iacov:

„Acești oameni I s-au împotrivit, ca Iane și Iambre care i s-au împotrivit lui Moise, în stare să facă o biserică și să producă un grup de oameni. Da, domnule! Dar nebunia lor va fi demonstrată, când Isus Își ia Mireasa Sa, o pune acolo sus, și spune: „Aceasta este Ea!”, și pleacă cu Ea. Aceasta este corect. Și nebunia lor va fi demonstrată.”

Pentru mine, aceasta arată ca o înfiere, dar nu știu cum se va întâmpla aceasta. Eu doar vă mărturisesc că nu știu cum arată aceasta, cum s-o așez aici. El a spus: „Aceasta este Ea!”, apoi pleacă cu Ea.” Este un proces în doi pași, și nu știu cum va funcționa, nu știu cum va arăta, dar Dumnezeu va avea acea Mireasă, pe care o va ridica cumva și va spune: „Aceasta este Ea!”

Aș vrea să citesc din Romani 8.14-18:

„Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu, sunt fii ai lui Dumnezeu.

Și voi n-ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică, ci ați primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava” adică „Tată!”

Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.

Și, dacă suntem copii, suntem și moștenitori, moștenitori ai lui Dumnezeu, și împreună moștenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim și proslăviți împreună cu El.

Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie comparate cu gloria care va fi descoperită în noi.”

Aici, el nu spune: „pentru noi”, ci spune: „…care va fi descoperită în noi, pentru că Creația așteaptă cu stăruință…” Aceasta este „toată Creația așteaptă cu stăruință manifestarea fiilor lui Dumnezeu.” (versetul 19).

Deci, nu numai noi tânjim după aceasta, ci toată Creația așteaptă manifestarea fiilor lui Dumnezeu.

„Căci creatura a fost supusă deșertăciunii, nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o, cu nădejdea însă,

că și ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu.

Deoarece știm că toată Creația împreună geme și suferă durerile nașterii până acum.

Și nu numai ea, dar și noi înșine, care avem cele dintâi roade ale Duhului, gemem în noi înșine așteptând înfierea fiilor, adică răscumpărarea trupului nostru.

Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiți. Dar o nădejde care se vede, nu mai este nădejde; pentru că, ce se vede, se mai poate nădăjdui?

Pe când, dacă nădăjduim ce nu se vede, așteptăm cu răbdare.” (versetele 19-25).

Laudă lui Dumnezeu! Toată Creația așteaptă această înfiere, așteaptă manifestarea fiilor lui Dumnezeu, adică schimbarea trupurilor lor. Și atunci va porni un ciclu care va aduce o curățire și-L va restaura pe Hristos și Împărăția Sa pe acest Pământ.

„Toată Creația geme”, și numai Creația, ci și noi înșine gemem pentru înfierea noastră, adică răscumpărarea trupurilor noastre. Dar noi suntem încă în creștere pentru înfiere. Eu spun: Doamne, ajută-ne! Doamne, unge-mi ochii cu Isop, ca să nu fiu confuz cu privire la circumstanțele vieții și să înțeleg că toate lucrurile lucrează împreună pentru scopul Tău măreț.

Prieteni, să ne străduim să intrăm în Sfânta Sfintelor, unde împrejurările, vântul, ploaia, nu ne perturbă, și unde, în taina Cortului Său, ne ascunde pe o Stâncă. Și, cu toate că necazuri sunt în jur, există un loc de comuniune cu Hristos, care ne aduce o asemenea satisfacție, încât știu că totul va fi bine și noi putem ajunge la maturitate. De aceea, să nu lăsăm ca circumstanțele din viața noastră să ne împingă în jos, ci să ne împingă în sus, pentru a ne aduce în acea poziție de înfiere în care El vrea să fim.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți! Sunt atât de recunoscător pentru Cuvântul lui Dumnezeu! Toată viața ar fi o confuzie: „Cum este posibil? L-am slujit pe Dumnezeu atât de mult, și se pare că devine din ce în ce mai greu. Cum este posibil că am ajuns atât de aproape de sfârșit, dar pare mai dificil ca înainte?” Pentru că ne apropiem de sfârșitul antrenamentului pe care El ni-l face pentru răbdare. Toate lucrurile lucrează împreună, pentru acel singur scop. Laudă lui Dumnezeu! Să ne rugăm.

Doamne, Isuse, Îți sunt atât de recunoscător pentru Cuvântul Tău! Doamne, Îți sunt atât de recunoscător că ai trimis un profet în zilele noastre, care ne-a adus înapoi la Taină. Noi am fi foarte confuzi dacă nu ar fi aceste adevăruri, Doamne, am fi fost atât de supărați și descurajați de încercările vieții și am rata însăși binecuvântarea ascunsă în fiecare încercare, am rata chiar scopul care se află în spatele fiecărui lucru aparent negativ din viața noastră. Doamne, este Cuvântul Tău care ne arată că totul este pozitiv, nu negativ, pentru că Tu lucrezi la curățirea noastră și ne aduci în poziția dorită de Tine, deoarece ne-ai predestinat pentru înfiere, conform cu buna plăcere a voii Tale.

Doamne, în timp ce faci lucrarea Ta în noi și ne aduci la perfecțiunea predestinată pentru această oră, ajută-ne să ne concentrăm pe Împărăția Ta. Doamne, Te rog să pui în inima mea dragoste, ca să mă umpli cu o mai mare măsură din Duhul Tău, și fie ca Viața Ta să emane din mine mai mult ca înainte, și să mă pot concentra pe dragostea pentru lucrarea Ta și pentru ținerea Instrucțiunilor Tale. Fie ca Cuvântul pe care ni L-ai trimis, să fie totul pentru mine.

Iartă-mă pentru distragerile mele, iartă-mă pentru orice altceva, Doamne, pentru că aceasta este dorința mea, aceasta vreau, și știu că Tu lucrezi în viața mea, ca să mă duci în acel loc. Oh, Doamne, Îți mulțumesc pentru fiecare necaz care mă tulbură; Îți mulțumesc pentru fiecare dată când am fost trântit jos, bătut și respins. Îți mulțumesc pentru că ai făcut-o cu scopul de a mă aduce la înfiere.

Te iubesc, Doamne! Știu că tot ce faci, este perfect: știu că fiecare Plan pe care-l ai, este perfect, și știu că Îți vei ține promisiunea, și Tu mă vei prezenta Ție, pentru că ai promis.

Te iubesc, Tată! Am încredere că mă ajuți să mă predau în mâinile Tale. Dumnezeule, dă-ne încredere în locurile și  pozițiile în care ne-ai pus în Trupul Tău, și dă-ne încredere să lucrăm acolo cu autoritate; dă-ne încredere să Te credem pe Cuvânt și să presăm împotriva dușmanului; dă-ne încredere în tot ce ai făcut în noi, pentru că tot ce ne-ai învățat, nu este zadarnic, ci tot ce ai lucrat în noi a fost cu scopul de a începe să luăm acest Cuvânt și să-L întoarcem împotriva dușmanului, să ne ocupăm locul ca fii și fiice ale lui Dumnezeu, așezați pozițional în Trupul Tău, fie că este un deget de la picior, o ureche, un nas sau gură. Oriunde ne aflăm, ajută-ne, Doamne, să ne ocupăm poziția și să avem încredere în locul în care ne-ai așezat. Fie ca acea credință să ne dea putere să biruim, pentru că Șamgar în poziția lui i-a biruit pe filisteni. El era în poziția în care își apăra familia, și își apăra țara pe care i-ai dat-o. Ajută-ne să ne ridicăm ca Șamgar și să rezistăm când va veni dușmanul, să stăm în poziția noastră și să luptăm, pentru ca Tu să ai biruință prin noi.

Te iubim, Doamne, și cerem binecuvântarea Ta asupra poporului Tău, în timp ce plecăm de aici, încurajați și cu ochii deschiși. Plecăm de aici hotărâți să lăsăm răbdarea să-și facă  lucrarea perfectă în noi, în timp ce așteptăm cu răbdare să-Ți închei lucrarea pe care ai promis că o vei face.

Te iubim, Doamne! Binecuvântează-ne și ajută-ne pentru că avem nevoie de Tine, deoarece este mai greu ca oricând, și avem nevoie ca ochii noștri să fie unși, avem nevoie ca solzii de pe ochii noștri să fie îndepărtați, ca să vedem așa cum vezi Tu, să gândim cum gândești Tu.

Avem nevoie de Cuvântul Tău, Doamne, să fie mai mult decât cuvintele de pe hârtie, mai mult decât înregistrările de pe bandă, mai mult decât un om care predică în spatele unui amvon; avem nevoie ca Cuvântul Tău să devină singura realitate pe care o vedem, avem nevoie ca Acesta să devină viziunea noastră corectă, și avem nevoie ca orice altceva să fie greșit.

Ajută-ne, Doamne, să facem trecerea spre Cuvântul Tău, și numai Cuvântul Tău. Te iubim, Tată! Știm că acesta este scopul Tău, știu că Tu Te miști în noi, credem în Tine, avem încredere în Tine și mărturisim că ești bun și toate lucrurile le faci bine.

Avem încredere în tine și în lucrarea pe care o faci în noi. Ne-am rugat în Numele lui Isus Hristos. Amin.

                              -AMIN-