PUTERE ÎN CUVÂNT

24 august 2024

Să ne plecăm capetele în această dimineață și să ne rugăm.

O, Tată ceresc, suntem mulțumitori pentru că bunătatea și dragostea Ta ne-au fost extinse încă o dată, că ne-ai adus împreună în acest loc, Doamne, pentru a ne uni împreună cu scopul de a slăvi Numele Tău. Este un privilegiu, Doamne, deoarece am ajuns la timpul propovăduirii Cuvântului în acest serviciu. Te rog să pășești în scenă și să preiei controlul.

Doamne, eu mă predau Ție, și noi, ca popor al Tău, ne predăm Ție. Noi am venit în conformitate cu calea creată de Tine, Doamne, și Te rugăm să faci ceea ce ai făgăduit că vei face, că ne vei vorbi, Tată. Fie ca Tu să ne dai o porțiune din Cuvântul Tău, care să ne modeleze, să ne schimbe și să ne ajute să creștem.

Doamne, Te iubim și Te rugăm să iei întâietate în totul, ca tot ce spunem și facem să fie orchestrat de Duhul Tău. Fie ca Tu să ne călăuzești și să aduci la împlinire scopul Tău, căci Te iubim și Îți mulțumim pentru acest timp. Ne-am rugat în Numele Domnului Isus, Amin!

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Bună dimineața. Cu siguranță este bine să mă aflu alături de voi aici în această dimineață.

În timp ce suntem în picioare, să deschidem Bibliile la Luca 8. Vom privi la Cuvântul de aici având încredere în Domnul că ne va predica Cuvântul Său. Luca 8. 4-7. Vom citi o porțiune din Scriptură foarte cunoscută:

„Când s-a strâns o gloată mare şi a venit la El norod din felurite cetăți, Isus a spus pilda aceasta:

„Semănătorul a ieșit să-şi semene sămânța. Pe când semăna el, o parte din sămânță a căzut lângă drum: a fost călcată în picioare şi au mâncat-o păsările cerului.

O altă parte a căzut pe stâncă şi, cum a răsărit, s-a uscat, pentru că n-avea umezeală.

O altă parte a căzut în mijlocul spinilor: spinii au crescut împreună cu ea şi au înecat-o.

O altă parte a căzut pe pământ bun şi a crescut şi a făcut rod însutit.” După ce a spus aceste lucruri, Isus a strigat: „Cine are urechi de auzit să audă.”

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Ca titlu în această dimineață, aș vrea să iau Putere în Cuvânt. Am meditat asupra acestui lucru de ceva vreme, deoarece este unul din acele lucruri asupra cărora medităm în Cuvântul lui Dumnezeu, medităm întotdeauna și ne atinge în diferite feluri. Este ceva ce pentru mine a intervenit în discuții de ceva timp, în diferite discuții cu mai mulți oameni. Am început să împărtășesc lucruri din inima mea cu alte persoane, lucruri care au fost foarte benefice pentru mine, și astăzi doresc să le împărtășesc și cu voi, lucruri pe care le-am văzut despre puterea în Cuvânt.

Vedem că în această pildă, Isus a început să le vorbească despre un Semănător care a ieșit să semene sămânță. Sămânța cade în diferite locuri, iar locul în care cade are un efect diferit. Dar una a căzut în pământ bun, a crescut și a rodit însutit, iar de la versetul 9 la 15, spune:

„Ucenicii Lui L-au întrebat ce înțeles are pilda aceasta.

El le-a răspuns: „Vouă v-a fost dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, dar celorlalți li se vorbește în pilde, ca, măcar că văd, să nu vadă şi, măcar că aud, să nu înțeleagă.”

Iată ce înțeles are pilda aceasta: „Sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu.

Cei închipuiți în sămânța căzută lângă drum sunt cei ce aud; apoi vine diavolul şi ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva să creadă şi să fie mântuiți.

Cei închipuiți în sămânța căzută pe stâncă sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar n-au rădăcină, ci cred până la o vreme, iar când vine ispita, cad.

Sămânța care a căzut între spini îi închipuie pe aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îşi văd de drum şi-l lasă să fie înăbușit de grijile, bogățiile şi plăcerile vieții acesteia şi n-aduc rod care să ajungă la coacere.

Sămânța care a căzut pe pământ bun sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îl țin într-o inimă bună şi curată şi fac rod în răbdare.”

Aș vrea să privim la versetul 15, la sămânța care a căzut în pământ bun. Când privim la pildele lui Dumnezeu date de Isus Hristos, există atât de multe exemple, analogii, pilde date de Dumnezeu cu scopul de a transmite mesajul Său,  un adevăr, unui popor limitat în perspectiva sa umană. Dumnezeu a început să folosească diferite analogii, iar aici avem un Semănător care are o traistă cu sămânță și care a ieșit să semene. Iar când sămânța cade în pământ bun, sămânța reproduce viața care se află în aceasta. În pildă, El ne spune că „Sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu”.

Dar mai există o pildă în care Isus ne spune că un om a semănat sămânță bună în pământul său, iar când s-a odihnit, noaptea, vrăjmașul a venit și a semănat o sămânță rea care a făcut să crească mărăcini pe pământ, iar când au crescut, a înțeles că pe acel pământ se afla o sămânță amestecată. Slujitorii au mers la Domnul pământului și L-au întrebat: „S-o scoatem?”, dar El a spus: „Nu; lăsați-o până la timpul secerișului, când vom lega neghina pentru a fi arsă și grâul pentru a fi pus în hambar”. Și Isus a început să ne explice că sămânța sunt copiii lui Dumnezeu, fiii și fiicele lui Dumnezeu, copiii Fiului omului.

Astfel, aflăm că într-o pildă, Sămânța este Cuvântul, iar în cealaltă pildă, că oamenii sunt Cuvântul. Dar când înțelegem ceea ce Mesajul ne-a învățat, începem să realizăm că nu există prea mare diferență între cele două, deoarece Sămânța care se află în noi este, de asemenea, Cuvântul, pentru că este parte din Dumnezeu, fiindcă Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. Astfel, înțelegem că nu sunt decât două feluri diferite de a privi la același lucru pentru a aduce o analogie sau un exemplu, pentru a învăța ceva cu scopul ca oamenii să înțeleagă.

Așadar, noi putem privi la ambele părți: la Sămânță ca fiind acea parte a Cuvântului care sunteți voi, care se află în sufletul vostru, și Sămânța ca fiind, de asemenea, parte din Dumnezeu, care se află în Cuvânt, și care este predicat sau proclamat sau scris în Cuvânt, dar este același lucru. Sunt părți diferite ale aceleiași Persoane, care este Dumnezeu. Așadar, Dumnezeu este apogeul gândurilor Sale, Dumnezeu este gândurile Sale, dar când Dumnezeu a început să Se exprime pe Sine Însuși, a început să Se exprime ca Cuvânt, Acesta fiind o proiecție a gândului, când a început să fie proclamat. Acela a fost Cuvântul, apoi Cuvântul a început să intre într-un proces numit manifestare, iar pe măsură ce a venit la manifestare a fost Cuvântul manifestat, dar în tot acest proces, este gândul original al lui Dumnezeu care a venit jos și a devenit tangibil pentru voi și pentru mine pe acest Pământ.

Așadar, când privim la această Sămânță, Sămânța este Cuvântul, dar în cealaltă pildă, la care nu ne-am uitat acum pentru că o cunoaștem atât de bine, pământul este lumea, iar sămânța, unii sunt copiii vrăjmașului, iar ceilalți sunt copiii Domnului. În această pildă, sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu, iar pământul bun este reprezentat de copiii lui Dumnezeu unde cade Sămânța, și este locul potrivit unde ea trebuie să cadă pentru a se înmulți însutit.

Eu aș spune lucrurile astfel, și nădăjduiesc că mă veți înțelege, pentru că cu toții cunoaștem Mesajul atât de bine, încât putem rămâne împreună: uneori suntem țărâna, iar alteori, Sămânța. Așadar, vă rog să vă obișnuiți că uneori sunteți țărâna, iar alteori Sămânța. Va fi bine pe măsură ce mergem înainte.

Să mergem la Geneza 1. Având aceste lucruri așezate, vom merge mai departe cu gândul nostru. Pentru lucrurile pe care aș dori să le spun, avem nevoie de această înțelegere.

Se întâmplă uneori că facem analogii, dar de multe ori devenim confuzi. Noi facem analogii și folosim exemple pentru a exprima un adevăr, dar există două lucruri care se întâmplă:

1.Limităm adevărul doar la acea singură analogie, și atunci, ne vom putea vedea doar ca pământ și nu ca Sămânță. Înțelegeți ce vreau să spun? Vom spune: „Nu, aceasta nu este ceea ce spune Scriptura. Biblia spune că Sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu, iar eu sunt pământul.”

2.Cu altă ocazie, Biblia spune că pământul este lumea și noi suntem Sămânța. Așadar, problema cu aceste analogii și exemple este că, dacă ne alipim de ele atât de strâns, refuzăm să primim orice alt adevăr care folosește o altă umbră, un alt tip.

Un alt aspect este faptul că ducem acea analogie atât de departe încât nu mai este adevărată. Începem să adăugăm tot felul de lucruri la ea și începem să vorbim despre conținutul ei, și tot felul de lucruri adăugate, precum lut, care nici măcar nu au fost în scopul ei, și noi, doar prezentăm acea analogie, adăugăm propriul nostru intelect la ea și o ducem atât de departe încât nici nu mai este adevărată. Dar noi trebuie să o luăm pentru ceea ce este și să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne-o explice, să luăm acel adevăr și să lăsăm ca adevărurile să se combine din diferite analogii.

Există situații în care însuși fratele Branham l-a folosit pe Noe și Arca sa pentru a-i ilustra pe cei o sută patruzeci și patru de mii care vor trece prin perioada Necazului, iar cu alte ocazii, a folosit același tablou pentru a-i preumbri pe cei aleși, Mireasa răscumpărată, care este dusă sus la Cina nunții. El a folosit exact aceeași Scriptură. Și dacă ne alipim prea mult de una, o vom refuza pe cealaltă, dar ambele sunt adevărate.

În Geneza 1.9-13, scrie:

„Dumnezeu a zis: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului şi să se arate uscatul!” Şi așa a fost.

Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeață, iarbă cu sămânță, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânța lor pe pământ.” Şi așa a fost.

Pământul a dat verdeață, iarbă cu sămânță după soiul ei şi pomi care fac rod şi care își au sămânța în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a treia.”

Fratele Branham a mers la aceste Scripturi pentru două mesaje pe care le-a predicat și din care eu voi cita astăzi. Poate nu le voi numi de fiecare dată, dar vreau să știți că fac parte dintr-unul din cele două mesaje. Ambele sunt din anul 1965. Unul este Puterea de transformare, iar celălalt este Puterea lui Dumnezeu de a transforma, pe care le-a predicat la o distanță de o lună. În esență, ele tratează același subiect, iar fratele Branham a început prin a merge înapoi la Geneza și a arătat că existau semințe care zăceau acolo, iar noi știm că în Pecetea a patra, el spune că acele semințe se aflau acolo de la o civilizație anterioară sau ceva de acest fel. Ele erau o creație a lui Dumnezeu, o creație a Cuvântului vorbit al lui Dumnezeu, pentru că fratele Branham a spus că El a creat acele semințe prin Cuvântul Său vorbit. Totul a fost înfăptuit prin Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu. Așadar, semințele zăceau acolo din pricina a ceva ce s-a întâmplat într-un timp anterior, în Geneza 1.1-3. Așadar, în Geneza 1.1, aflăm că:

„Dumnezeu a creat cerul și pământul. Pământul era pustiu şi gol; peste fața adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mișca pe deasupra apelor.”

Vedem că în Geneza 1.1, Dumnezeu a creat cerul și pământul, iar fratele Branham a spus: „punct”. Apoi, a existat un spațiu mare, un interval despre care noi nu știm nimic, dar ceva a avut loc pe Pământ. După aceea, Dumnezeu a preluat povestea răscumpărării pentru voi și pentru mine, din Geneza 1.2, unde El a început să ne arate că Pământul se afla într-o formă de judecată: era pustiu, acoperit de ape și de întuneric, nu exista nimic acolo. Dar, în cartea Genezei El a început să descopere, carte pe care fratele Branham a abordat-o, faptul că Pământul era gol la suprafață, era acoperit de întuneric și nimic nu se găsea acolo, dar jos, sub ape, existau semințe dintr-o altă civilizație sau așa ceva.

Apoi, Biblia ne spune că Duhul lui Dumnezeu se plimba pe deasupra apelor, și Dumnezeu a început să vorbească, iar pe măsură ce El vorbea, ordinea cuvintelor Sale a început să așeze lucrurile la locul lor, să miște corpurile cerești, să despartă apele, și să îngăduie ca lumina să atingă Pământul; El a început să aranjeze Creația, sau aș putea spune, să o remodeleze într-un fel. Apoi, El a spus ca sămânța să aducă rod pe pământ, să aducă rod după soiul său, ceea ce înseamnă că sămânța care se afla deja acolo nu putea să rodească altceva decât după soiul vieții care se afla în ea. Deja exista o anumită viață acolo, și acum, El o chema să vină. El chema ca semințele din plante să dea rod după soiul lor, pomii după soiul lor, pomii fructiferi după soiul lor, pentru că totul trebuia să vină la suprafață după soiul său.

În mesajul Puterea de transformare, fratele Branham a spus:  

„Lui Dumnezeu i-a luat șase mii de ani pentru a face aceasta, după cum vedem în Geneza 1. Cu toate acestea, acum, înțelegem că în aceasta, Dumnezeu a avut un obiectiv, pe care El a dorit să-l aducă la împlinire. Atât de mulți oameni, învățând despre Geneza, capitolele 1, 2 și 3, spun: „Se pare că Dumnezeu se repetă”, sau: „El a spus, a mers mai departe și a spus toate aceste lucruri pe care le-a făcut.” Oh, cum El… „Să fie lumină, să fie cutare și să vină la suprafață, și nu exista nici măcar un lucru încă. Nu exista nimic. Nu exista nicio lumină.Acea lume veche încă plutea acolo în acel întuneric, acoperit de apă. Dar, vedeți, El vorbise Cuvântul Său, apoi aceasta s-a întâmplat când El vorbea.”

Fratele Branham a spus că aceasta s-a întâmplat când El vorbea. Când a vorbit El? Când nu exista nimic. Nu exista nimic tangibil, vizibil, nimic nu se petrecea, nimic nu se mișca. Dar El a vorbit Cuvântul Său, iar când El a vorbit Cuvântul Său, Cuvântul a mers mai departe și a început să pună lucrurile în mișcare, au început să se miște.

Fratele Branham a spus: „El a zis: „Să fie lumină!”, și poate lumina a apărut șapte sute de ani mai târziu, folosind și alte cifre cu alte ocazii, dar după cum a spus el, au trecut mulți ani, o perioadă îndelungată de timp înainte ca soarele să înceapă să strălucească pe Pământ. Dar când citim: „Să fie lumină, să strălucească soarele”, imediat ne gândim că dintr-o dată „Bum”, acea lumină a soarelui a atins Pământul. Dar el a spus: „Nu”. Dar a început o secvență de evenimente în care lucrurile au început să se potrivească, și Cuvântul vorbit de Dumnezeu să aducă la împlinire ceea ce El a vorbit, dar au putut trece sute și sute de ani, înainte să vină la împlinire.

Cu toții suntem la fel, cu toții suntem ființe umane, dar fiind ființe umane avem un dezavantaj pentru că din pricina păcatului, a pervertirii, a hibridizării și a tuturor celorlalte lucruri care ni s-au întâmplat, pe care noi înșine ni le-am făcut, pe care omul și le-a făcut lui însuși, avem această vedere îngustă prin care nu putem vedea lucrurile decât prin această perspectivă limitată și fragilă.

Din pricina acestei vederi, când lucrurile se petrec după cum am spus, să luăm această descoperire pe care o avem și anume: „Dumnezeu a zis: „Să fie lumină.” Acum, dintr-o dată, dacă tu ai fi fost o ființă umană pe Pământ atunci când El a spus: „Să fie lumină”, și nu s-a întâmplat nimic… „Să fie lumină”, iar tu ai fi așteptat o zi, o săptămână, un an, doi ani și nimic nu s-ar fi întâmplat. Conform viziunii noastre înguste și a perspectivei noastre umane, noi am fi spus: „Cred că nu a funcționat.”

Aceasta este ceea ce fratele Branham a încercat să ne arate când a spus: „Prin rănile Sale, voi sunteți deja vindecați”, era o lucrare încheiată, dar El nu a spus niciodată nimic despre cât timp era nevoie ca vindecarea să vină, ci a spus: „Credeți până când…” Dumnezeu nu este limitat de timp și El nu a dat niciodată o făgăduință a timpului, El nu a spus că va fi instantaneu, cu toate acestea, El a spus-o, iar credința din inima ta poate să se întindă și s-o ia. Dacă El a spus că este o lucrare înfăptuită, este înfăptuită, nimic mai mult.

Este posibil să mai existe întuneric, să nu existe nimic încă șapte sute de ani pe Pământ, însă aceasta nu schimbă nimic, pentru că Cuvântul a fost vorbit. Vedeți? Dar aceasta este partea umană împotriva căreia trebuie să luptăm atât de mult, pentru că atunci când nu se întâmplă după un an, după doi sau după zece ani, începem să spunem: „Poate nu am auzit bine, poate nu am înțeles bine, poate ceva a fost greșit”, și începem să trecem prin toate aceste bătălii mintale deoarece suntem ființe umane.

Dar, „șapte sute de ani mai târziu,” când am început să renunțăm la totul, când nu realizăm ce se petrece, când am devenit descurajați și am început să umblăm în întuneric și cu nădejdea pierdută, dintr-o dată, ceva se schimbă și lumina începe să apară pe Pământ. Atunci, dintr-o dată spunem: „Ce s-a întâmplat? De unde a venit aceasta? Aceasta a fost o minune. Nici nu am văzut-o venind. Cred că Dumnezeu tocmai a făcut ceva.” Dar realitatea este că Dumnezeu, nu doar că a făcut ceva, ci a făcut-o șapte sute de ani mai târziu, efectul a ceea ce a făcut, a apărut mai târziu, dar nu acela a fost timpul în care Dumnezeu a început să facă ceva, ci era apogeul a ceea ce El a început să facă atunci când a rostit Cuvântul. Este atât de important pentru noi să înțelegem.

 Cuvântul lui Dumnezeu ne-a fost trimis în această generație cu un scop: să ne facă credincioși maturi, astfel încât să nu cădem în această categorie cu o vedere îngustă și să continuăm să devenim descurajați, supărați, privind lucrurile în timp, la imediata lor împlinire și să începem să ne descurajăm și să ne pierdem credința în ceea ce face Dumnezeu.

Fratele Branham a început să ne spună aceste lucruri cu scopul ca noi să începem să înțelegem cum lucrează Dumnezeu în viețile noastre, iar dacă avem o perioadă de timp la care începem să ne uităm cu atenție, vom spune: „Este întocmai așa cum lucrează Dumnezeu în viețile noastre. Este exact ceea ce se întâmplă: un Cuvânt este vorbit, ceva se petrece, el declanșează un răspuns în inima mea, iar eu cred că încercarea mea se va încheia când mă voi trezi mâine dimineață”.

Dar eu mă trezesc în ardoarea bătăliei exact ca și cu o zi înainte, apoi încep să mă gândesc: „Ce mi s-a întâmplat? Am ratat ceva? Ce este în neregulă? Am greșit ceva.” Dar nu a existat absolut nicio greșeală, ci acela a fost exact Cuvântul lui Dumnezeu în viețile voastre pe care L-ați primit prin credință. Atunci, tot ce trebuie să faceți este să stați liniștiți și să lăsați ca acel Cuvânt să vină la împlinire pentru că acela este Cuvântul care va aduce rezultatele. Nu cinci ani mai târziu, când dintr-o dată, circumstanțele se schimbă să spunem: „Oh, ce mi s-a întâmplat? Dumnezeu tocmai a decis să facă ceva. Dumnezeu a făcut ceva în viața mea și nici măcar nu m-am rugat”. Ai uitat rugăciunea agonizantă de acum zece ani? Nu îți amintești când ai crezut Cuvântul Său în urmă cu zece, cincisprezece ani? Aceasta este ceea ce se petrece astăzi. Vedeți ce înseamnă să fim limitați în viziunea noastră firească, să fim prinși în mintea noastră firească, să fim limitați la optzeci, nouăzeci de ani pe acest Pământ? Este ceva ce ne afectează atât de mult pentru că este contrar felului în care lucrează Dumnezeu. Așadar, spiritual, noi trebuie să ne ridicăm mai sus.

Așadar, când Dumnezeu a spus aceste cuvinte, nu exista nimic, nu era decât întuneric. Nu exista nicio fărâmă de dovadă că urma să se schimbe ceva, ci doar că El a rostit acele cuvinte.

Fratele Branham continuă și spune:

„Acum, aici în Geneza 1, observăm că El a spus: „El l-a creat pe om după propriul Său chip, după propria Sa asemănare, după chipul lui Dumnezeu, El l-a făcut pe el, bărbat și femeie”. Vedeți, El l-a făcut pe om, El pur și simplu a vorbit Cuvântul. Apoi, aflăm, după ce multe zile ale Sale au trecut, poate sute și sute de ani, că încă nu exista niciun om să lucreze pământul. Nimeni să lucreze pământul, așadar atunci Dumnezeu l-a creat pe om din praful pământului. Vedeți, El a trebuit să vorbească Cuvântul, iar Cuvântul a trebuit să se înfăptuiască.

Acum, când El a spus „Să fie lumină”, poate au trecut sute de ani, poate opt sute de ani, înainte ca să existe lumină, dar a venit la realitate pentru că așa a spus Dumnezeu.

Iar Dumnezeu va avea o Biserică, mie nu-mi pasă prin câte epoci întunecate vom trece și ce va mai fi.

El va avea o biserică fără pată și zbârcitură, fie că noi vom face parte din ea sau nu, pentru că El a spus deja că se va întâmpla. Va fi acolo.”  Slavă Domnului!

În mesajul Puterea de transformare a lui Dumnezeu, el a spus:

„Eu cred în această dimineață, în Geneza 1. Această lume era fără formă, era pustie, iar pe pământ era întuneric; nimic altceva decât un haos complet. Iar când această lume se afla în acea stare, Duhul lui Dumnezeu se mișca peste fața apelor, și întregul tablou a fost schimbat dintr-un haos complet, într-o grădină a Edenului. Aceasta este puterea de transformare a lui Dumnezeu, care poate lua ceva ce este un nimic și să facă ceva minunat. Puterea de transformare a lui Dumnezeu!”

Vreau să zugrăvesc un ansamblu, un tablou, și voi încerca să păstrez aceste lucruri în echilibru în mințile noastre.

Fratele Branham a spus aici: „Duhul lui Dumnezeu se mișca peste fața apelor, și întregul tablou a fost schimbat; dintr-un haos complet într-o grădină a Edenului.”Noi ne întrebăm: „Cine sau ce a adus schimbarea? Ce a schimbat totul?” Aici ni se spune că Duhul lui Dumnezeu S-a mișcat și a schimbat totul. Aceasta ne-a fost spus în „Puterea de transformare a lui Dumnezeu.” Dar în acest mesaj,fratele Branham a spus că a fost „efectul, consecința Cuvântului vorbit”. Așadar, a fost efectul Cuvântului vorbit sau a Duhului Sfânt? Sau aceste lucruri lucrează în colaborare unul cu celălalt, ca două entități ale aceluiași lucru? Pentru că Duhul lui Dumnezeu a început să „clocească”, iar Dumnezeu a început să vorbească. Așadar, a fost Cuvântul vorbit a lui Dumnezeu și Duhul lui Dumnezeu care se aflau acolo pentru a veghea ca aceste lucruri să ajungă la împlinire, pentru că fratele Branham a spus că El este Cel care dă viață Cuvântului.

Așadar, dacă aș putea spune lucrurile astfel, și vă rog să aveți răbdare cu mine, fiindcă de fiecare dată când fac o afirmație, îndeosebi dacă sunteți învățați în timpul în care trăiți, veți putea spune: „Dar mai există ceva”. Eu știu că întotdeauna mai există și altceva, dar eu vreau să punctez ceva, iar ceea ce doresc să punctez, este că, bineînțeles că a fost faptul că Duhul Sfânt Se plimba și „clocea”, dar Duhul Sfânt nu a făcut nimic până când Dumnezeu nu a vorbit, iar când Dumnezeu a vorbit, atunci Duhul Sfânt a făcut ca ceea ce s-a spus să vină la împlinire.

Așadar, noi am putea spune: „Lucrarea Duhului Sfânt îmi va schimba viața.” Dar va fi Cuvântul vorbit Cel care vă va schimba viața, pentru că puterea Duhului Sfânt va aduce Cuvântul la împlinire. Dar nu este ca și cum vom ajunge acolo fără Cuvântul vorbit. Aceasta este ceea ce vreau să spun. Dacă ar fi fost astfel, Dumnezeu ar fi putut doar să-L trimită pe Duhul Sfânt să „clocească” deasupra Pământului și să aducă totul la împlinire. Dar acesta nu este tiparul pe care El l-a arătat. El L-a trimis pe Duhul Sfânt să clocească, apoi a spus: „Să fie! Să fie!”, și toate s-au mișcat în conformitate cu Cuvântul Său, iar Duhul a lucrat în conformitate cu Cuvântul și a adus Cuvântul la împlinire pe Pământ. Amin!

Din nou, în mesajul Puterea de transformare a lui Dumnezeu, fratele Branham a spus:

„Așadar, El a creat prin Cuvântul Său. El a trimis Cuvântul Său. Așadar, toate aceste semințe pe care El le-a plasat în  pământ, El a creat acele semințe prin Cuvântul Său pentru că nu exista nimic din care să facă sămânța. El le-a plasat, iar ele se aflau sub apă. El pur și simplu a spus: „Să fie cutare și cutare”.

Aici, fratele Branham a spus că a fost Cuvântul vorbit a lui Dumnezeu Cel care a creat sămânța. Așadar, ce se afla sub apă? Cuvântul vorbit a lui Dumnezeu. Dar în acele semințe se afla o viață, deci cine sau ce a adus condițiile de schimbare pentru ca viața să iasă din acele semințe? Tot Cuvântul vorbit a lui Dumnezeu. Așadar, unde se afla Cuvântul vorbit a lui Dumnezeu? Era Cuvântul care a creat acele semințe care zăceau în întuneric, dar a fost tot Cuvântul vorbit a lui Dumnezeu care mișca toate circumstanțele pentru a scoate viața din sămânța care se afla acolo pentru a putea veni la manifestare. Ambele erau, Cuvântul vorbit a lui Dumnezeu.

Astfel, acum, deși în creație, Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu care a creat acea sămânță zăcea deja acolo, în pământ, sub starea de judecată a Pământului, în întuneric, cu toate că se afla acolo, a fost nevoie tot de un Cuvânt vorbit pentru a aduce la suprafață viața din acea sămânță, iar acel Cuvânt vorbit trebuia să rearanjeze condițiile și să creeze condițiile favorabile pentru viața care se afla în această sămânță.

Așadar, a fost nevoie de Cuvântul vorbit pentru ca Cuvântul vorbit care se afla în sămânță să vină la manifestare, iar aceste două lucruri trebuiau să se reunească pentru a aduce viața seminței la manifestare. Realitatea este că aceasta reprezintă exact punctul în care, voi și cu mine, ne aflăm.

Potrivit Noului Testament, noi venim în lume înveliți în întuneric, mințile noastre se găsesc în întuneric față de lucrurile lui Dumnezeu; venim în această lume acoperiți de întuneric din pricina nașterii noastre în păcat, înveliți în întuneric și într-o stare de judecată. Dar undeva înăuntru, în adânc, există o Sămânță dintr-o altă civilizație sau ceva de acest fel. Ea zace acolo, iar noi spunem: „Sămânța se află acolo, Sămânța va veni la viață, cu Sămânța se va petrece cutare și cutare.” Da, așa este, dar va fi nevoie exact de ceea ce a fost nevoie în Geneza; va fi nevoie de Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu pentru a așeza condițiile la locul lor, și pentru a chema Viața acelei Semințe să iasă la suprafață.

Așadar, în marea economie a lui Dumnezeu, El a știut unde vor „ateriza” acele semințe. În același timp, El a știut cum să aducă la suprafață Viața din Sămânță. Pentru a face aceasta, El a folosit Cuvântul vorbit, iar la început, Dumnezeu Însuși a spus: „Să fie! Să fie! Să fie!” Apoi, în economia lui Dumnezeu, El s-a mișcat în om atunci când omul a venit pe Pământ, și El a început să vorbească prin profeții Săi, prin Adam și Adam a început să spună: „Căci omul își părăsește tatăl și mama și se va alipi de soția sa”. Acela era Cuvântul lui Dumnezeu. Apoi, El s-a mișcat prin profeți, prin profeții Vechiului Testament, prin Avraam, David, prin toți acești bărbați, dar acum, economia lui Dumnezeu este astfel încât Cuvântul Său trebuie să fie propovăduit, sub propovăduirea Cuvântului. Și eu vreau să vorbesc puțin despre cât este de important să avem propovăduirea Evangheliei.

Să mergem împreună la 1Corinteni 1.17-21:

De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înțelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică.

Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.

Căci este scris: „Voi prăpădi înțelepciunea celor înțelepți şi voi nimici priceperea celor pricepuți.”

Unde este înțeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbărețul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înțelepciunea lumii acesteia?

Căci întrucât lumea, cu înțelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înțelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii.”

Așadar, Dumnezeu urma să folosească nebunia propovăduirii crucii pentru a-i mântui pe cei ce cred.

Dacă privim la cuvântul „a mântui”, uneori avem o înțelegere a cuvintelor, dar este o înțelegere tradițională. Cu puțin timp în urmă, am avut aici un predicator care a început să ne vorbească despre acest cuvânt „a mântui”. În limba greacă este cuvântul „Sozo”. „Sozo” este cuvântul care a fost tradus aici ca „a mântui”,  „a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii”. Definiția acestui cuvânt este, „a mântui, a păstra teafăr și nevătămat, a salva din pericol sau din nimicire”.

De asemenea, același cuvânt înseamnă, „vindecare” sau „a întregi” sau „a salva pe cineva suferind, de exemplu pe cineva care suferă de o boală”, „a însănătoși”, „a-i restaura sănătatea”, „a rezerva pe cineva care se află în pericolul nimicirii, a salva sau a izbăvi”. Așadar, acest cuvânt „a mântui”, El a folosit „nebunia propovăduirii crucii pentru a-i mântui pe cei ce cred”.

Dacă privim la acest cuvânt cu o înțelegere creștină denominațională tradițională, am ști că este nevoie de nebunia propovăduirii Cuvântului pentru a-i mântui pe păcătoși, pentru ca ei să poată recunoaște că sunt păcătoși, că aici se află Evanghelia, iar ei să o recunoască și să fie mântuiți. Dacă privim la aceasta cu această definiție îngustă, atunci am spune că nebunia propovăduirii și-a atins scopul atunci când persoana se află în siguranță pentru veșnicie. Dar aceasta nu este întreaga înțelegere a ceea ce înseamnă „a mântui”, pentru că, de asemenea, înseamnă „a însănătoși” sau „a întregi”. Și avem nevoie de propovăduirea Cuvântului pentru a recunoaște Cuvântul și pentru a recunoaște că Hristos a murit pentru noi, iar noi să ne predăm viețile Lui. Dar este nevoie de nebunia propovăduirii Cuvântului ca să ne vindece de această viață, de la înțelegerea greșită, de ceea ce noi am suferit vreodată, să ne întregească sau să ne aducă la sănătate deplină sau la înfiere; să ne aducă în condiția în care noi ar trebui să fim.

În Biblie, cuvântul „a mântui” este folosit de nouăzeci și patru de ori; „a ne întregi” de nouă ori; „a vindeca” de trei ori, iar „a fi întregit” de două ori. Așadar, este ceva mai mult decât să recunoaștem că suntem păcătoși și avem nevoie să fim mântuiți. Dacă aceasta ar fi tot ceea ce se află în spatele acestei semnificații, atunci nu ar fi fost nevoie decât să auzim un singur mesaj, să ne predăm viețile Domnului, iar nebunia propovăduirii Evangheliei ar fi încheiată pentru voi și pentru mine. Dar eu mă aflu aici pentru a spune că noi avem nevoie de nebunia propovăduirii Evangheliei zilnic, avem nevoie de ea în mod constant pentru că noi am venit în această lume bolnavi, înconjurați de întuneric, avem această condiție umană căzută și era nevoie de nebunia propovăduirii Evangheliei pentru a ne întregi, pentru a ne vindeca, pentru a ne aduce înapoi într-o stare sănătoasă ca fiu al lui Dumnezeu.

Așadar, este nevoie de propovăduirea Cuvântului. Aceasta este metoda lui Dumnezeu, este calea lui Dumnezeu și este uimitor că toți apostolii au înțeles aceasta. Toți liderii bisericii de-a lungul istoriei bisericii au înțeles aceasta și însuși fratele Branham a înțeles aceasta pentru că aceasta a spus el și ne-a învățat să facem și anume, că de fapt, noi avem nevoie de propovăduirea sub inspirație a Cuvântului. Încă mai avem nevoie de ea. Așa cum am avut nevoie de ea în zilele apostolul Pavel, la fel avem nevoie de ea și astăzi pentru că sub propovăduirea Cuvântului sub inspirație, Dumnezeu ia nebunia propovăduirii și de ce este nebunia propovăduirii? Pentru că Dumnezeu ia pur și simplu un om, care este ca oricare alt om, care este o ființă umană fragilă și căzută, care este plin de tot felul de greșeli și incapacități, iar El nici măcar nu-l ia pe cel mai bun, ci de obicei îl ia pe cel needucat, lipsit de experiență, iar El îl ia, are un dar sădit în el, dar îl umple cu Duhul, îl unge cu inspirație, iar el pășește în față și rostește cuvinte.

Fratele Branham a spus că cel mai greu lucru pe care Dumnezeu a trebuit să-l facă, este ca să-l facă pe un om să-l creadă pe un alt om. De ce? Pentru că noi știm ce este omul. Iar eu vă spun încă ceva despre nebunia predicării. Ea este într-un asemenea fel, încât poți sta pe scaunul tău și poți vedea slăbiciunile acelui om, iar uneori, poți vedea complexele sale și de fapt, când te afli sub predicarea Cuvântului, poate face un comentariu și să nu fii de acord cu el, dar aceasta nu schimbă faptul că predicarea Cuvântului ne va mântui.

Vă spun, este ciudat. Putem merge la extreme sub nebunia propovăduirii și să ne înșelăm. Putem merge la extrema în care să spunem: „Toți sunt fragili, toți sunt umani, toți strică Cuvântul, toți fac greșeli și nu vreau să am de-a face cu ei pentru că nu doresc nimic pătat în viața mea”. Sau putem merge la cealaltă extremă și să spunem: „Tot ceea ce spune el când este la amvon, este „Așa vorbește Domnul,” el se află sub inspirație, nu se mai află nimic uman acolo, este doar Dumnezeu”. Dacă mergem la oricare dintre aceste extreme, ne vom găsi că am deraiat. Adevărul se află întotdeauna la mijloc.

Uneori omul de la amvon încearcă să spună o glumă și eșuează. Să nu puneți aceasta pe seama lui Dumnezeu. Poate că aceea nu a fost inspirația Duhului Sfânt. Încearcă să spună o poveste amuzantă și nimeni nu înțelege nimic. Aceasta este nebunia propovăduirii. Este periculos, este riscant, este predispusă la greșeli. Iar acesta este pur și simplu adevărul. Dar este calea lui Dumnezeu. Iar dacă o evităm, dacă nu o respectăm, dacă o supraestimăm, ne vom găsi în eroare. Trebuie să o luăm așa cum a trimis-o Dumnezeu.

Vă puteți imagina că sunteți în prima biserică și auziți că apostolul Pavel și Barnaba s-au supărat așa de mult unul pe altul, încât s-au certat și au refuzat să mai lucreze împreună. Vă puteți imagina că ați fi fost dezamăgiți? Vă puteți imagina că v-ați fi găsit în tabăra care a spus: „Eu îl cunosc pe Barnaba. El este un om bun. Nu a fost vina lui”. Iar fratele tău să spună: „O clipă. Eu îl cunosc pe apostolul Pavel. Ascultă, eu am fost și cu Barnaba, iar el poate deveni irascibil uneori, iar uneori a făcut comentarii sarcastice”. Avem doi campioni ai bisericii timpurii, iar Barnaba a fost cel care l-a prezentat pe Pavel bisericii. Nu Pavel a fost primul, ci Barnaba.

Pavel a fost chemat să fie o lumină pentru Neamuri, să poarte Cuvântul, apoi, ei au avut o dispută atât de mare încât au refuzat să mai colaboreze, ba chiar s-au despărțit și nu au mai lucrat împreună. Vă puteți imagina că data următoare când l-ați fi auzit pe unul din ei predicând, v-ați fi gândit: „Cine a avut dreptate și cine nu a avut dreptate? Toate zvonurile ce se auzeau…” Dar nimic din toate acele lucruri nu a schimbat faptul că aceea era și încă este calea aleasă de Dumnezeu. De aceea este nevoie de Dumnezeu la ambele capete, este nevoie de Dumnezeu tot timpul, pentru că ființa umană este plină de fragilitate, este predispusă greșelilor, se găsește în întregime în slăbiciune, dar este calea dată de Dumnezeu. Iar dacă noi venim pe calea aleasă de El, dacă Îl rugăm să ne întâlnească pe calea aleasă de El, eu cred că Dumnezeu are o obligație față de Cuvântul Său și va fi nevoie de nebunia predicării pentru a-i mântui pe cei ce cred.

Așadar, avem nevoie de predicarea sub inspirație, prin viu grai a Cuvântului, prin bărbați pe care Dumnezeu i-a chemat să predice Evanghelia. Aceasta nu face din ei super-eroi și nici că au dreptate în tot ce fac, ci îi face doar un vas folosit de Dumnezeu pentru împlinirea Cuvântului Său. De asemenea, nu-i face dușmanul public, ci doar îi face un vas ales de Dumnezeu pentru a-Și împlini Cuvântul.

În Marcu 16.15-18, Isus le-a spus apostolilor Săi:

„Duceți-vă în toată lumea şi propovăduiți Evanghelia la orice făptură.

Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit.

Iată semnele care vor însoți pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

vor lua în mână șerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; își vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoși.”

Când i-a trimis pe acești bărbați, dacă ne uităm la viețile lor, dacă vrem să vorbim despre slăbiciuni, vedem că au o viață plină de probleme și predispuși să facă greșeli, dar Isus i-a trimis pe acești apostoli și le-a spus: „Propovăduiți Evanghelia la fiecare făptură. Cei care vor crede și se vor boteza, vor fi mântuiți, iar cei care nu vor crede, vor fi osândiți”. Apoi, El a spus: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred”. Dintr-o dată, ceea ce ne-a spus El, a fost: „Mergeți și propovăduiți Evanghelia, cei care vor crede vor fi mântuiți” și: „cei care vor crede, vor avea Viața Cuvântului manifestată în ei”, nu sunt doar cuvinte, ci este o Viață care va fi transmisă celor care vor crede. Ei vor avea acea Viața care se găsea în Hristos, acea Viață va fi în ei, pentru că este mai mult decât  cuvinte rostite, este a aduce la suprafață o Viață.

Fiindcă există o putere în predicarea Cuvântului, puterea predicării Cuvântului este că există un Duh care o însoțește, o Viață care îi este atașată. Iar El a spus că cei care vor crede, vor avea Viața care îi va urma, atunci când predică Evanghelia. Așadar, aș putea spune lucrurile astfel: este o transmitere, un transfer a unei Vieți. Nu este doar un discurs intelectual, nu este un discurs, nu este o dezbatere, nu este un om care vorbește anumite puncte de discuție, dar potrivit marii Însărcinări, dacă există o predicare a Evangheliei, cei care vor crede, vor avea Viața Evangheliei urmând Evanghelia arătând că noi transmitem mai mult decât o listă de subiecte, ci transmitem o Viață.

Să mergem împreună la Fapte 16.9.

Mă gândeam în timp ce priveam aici, nu am sub privirea mea citatul, deci s-ar putea să nu-l spun în totalitate corect. Vă mai amintiți când fratele Branham a început să vorbească despre cum vedea el mișcarea drepturilor civile din ziua sa, ceea ce făcea Martin Luther King și rebeliunea care era pe punctul de a izbucni din pricina ei. Fratele Branham credea că își va conduce un milion din oamenii săi la moarte. Vă mai amintiți aceasta? O săptămână mai târziu, dacă aș avea citatele v-aș spune mai exact, însă cam o săptămână mai târziu, el a spus: „Eu am spus aceasta despre Martin Luther King și acei bieți oameni. Acum, aceea a fost doar părerea mea”. Și acum fiți atenți la ceea ce a spus el în continuare: „Voi trebuie să știți când este părerea mea și când este Cuvântul.”

 Eu am aflat mai târziu de ce a făcut el aceasta. Am vorbit cu un frate care a crescut în tabernacol, iar acest frate mi-a spus că mama lui l-a determinat pe fratele Branham să se întoarcă și să spună aceasta, pentru că mama lui l-a întâlnit pe fratele Branham într-un supermarket, chiar în acea săptămână, și i-a spus: „Frate Branham, nu este cumplit că un milion din acei oameni de culoare vor muri?” Această afirmație l-a izbit pe fratele Branham. Ea era convinsă că un milion din acei sărmani oameni de culoare vor muri din pricina a ceea ce a spus fratele Branham. Dar el a revenit asupra subiectului și a spus: „Aceea a fost părerea mea.” Vedeți?  

Acum va vorbi fratele Chad. Vă spun ceea ce gândește fratele Chad, așadar nu trebuie să credeți. Eu cred că din punct de vedere duhovnicesc, opinia sa era corectă. Acea concluzie era pur și simplu o afirmație. „Aceea îi va conduce la moarte pentru că eu cred că ceea ce vedem astăzi, prin ce am văzut:  ambuscade, poliție, lupta pentru drepturi, eu cred că toate acestea sunt un rezultat al acelui fapt,” iar fratele Branham adresa acea situație din punct de vedere duhovnicesc, pentru că el era un profet. Dar el nu făcea o predicție, nu profețea, nu spunea: „Așa vorbește Domnul”, nu se afla sub slujba unui profet spunând: „Un milion de oameni își vor pierde viețile”, nu aceasta este ceea ce spunea el, ci el era un bărbat care vorbea despre o situație, iar acel om trăgea o concluzie, dar el nu voia ca noi să o luăm ca fiind din partea Domnului, deși eu cred că întrunea toate aspectele unui profet care-L înțelegea pe Dumnezeu, privind în ansamblu acea situație.

Nu știu dacă ceea ce spun are sens pentru voi. Dar eu pot privi la ceea ce a spus el și pot spune la rândul meu, că el avea dreptate, dar fratele Branham nu prorocea, pentru că un milion de oameni nu au fost împușcați. Oamenii vor lua astfel de afirmații ca aceasta și vor merge în tot felul de extreme sau în tot felul de locuri, dar eu cred că el a preluat acel subiect din pricina darului care se afla în viața lui, iar el a putut identifica cu precizie duhul care se afla în spatele acelei mișcări. Dar el însuși a dorit să revină asupra subiectului și a spus oamenilor: „Ascultați, uneori sunt eu, uneori este Dumnezeu. Voi trebuie să discerneți, voi trebuie să știți.”

Când el a spus aceste cuvinte, m-am întrebat: „Cum voi ști eu când este el și când este Dumnezeu?” Dintr-o dată mi-am spus: „Frate Branham, nu este corect. Nu poți spune așa ceva. Nu este corect”. Ce voi face eu? Voi merge pe opinia mea. Este foarte posibil ca el să aibă dreptate în totalitate, iar aceea să nu fie opinia sa, ci să fie scriptural.

Eu nu spun aceste lucruri pentru a vă confuza și nădăjduiesc că nu vă bulversează pentru că eu personal nu am un răspuns, nu știu cum am putea face aceasta cu ușurință, și tot ce va trebui eu să fac, este să spun: „Doamne, Te rog să mă călăuzești pentru că aceasta a fost calea aleasă de Tine. Nu voi putea întotdeauna să sortez lucrurile, nu le înțeleg, nu știu de ce uneori unele lucruri au fost spuse într-un fel, nu știu de ce acel predicator a spus cutare; în inima mea eu nu sunt de acord cu el, dar aceasta este calea Ta, Te rog să mă ajuți să trec de aceste lucruri tulburi, Te rog să mă ajuți să ocolesc părerea și să-Mi dai Cuvântul Tău și îngăduie ca Cuvântul Tău să devină realitate în viața mea.”

Fratele Branham a spus într-un citat pe care din nou, nu-l am astăzi aici, și îmi pare rău, dar vă rog să mergeți să-l căutați, iar dacă nu-l găsiți, vă rog să veniți și să mă întrebați, iar eu îl voi căuta pentru voi.

Fratele Branham a făcut o afirmație de genul: cu toate că predicatorul nu crede o parte a Cuvântului propovăduit, Cuvântul propovăduit va continua să aibă același efect pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu. Dar dacă el spune ceva ce este adevărat, iar voi îl primiți ca adevăr, va continua să lucreze în viața voastră, în ciuda faptului că acel frate este greșit în învățătura sa și are tot felul de idei greșite, și chiar dacă spune lucruri greșite, dacă el spune un adevăr și voi îl primiți, puterea acelui Cuvânt se va adeveri în viețile voastre.

Mult prea des noi spunem; „Ori este totul înăuntru, ori este în afară”. Noi suntem ființe umane, iar acesta este felul în care sunt lucrurile. Cred că uneori noi devenim inconfortabili în această zonă: „Ar putea fi greșit,” sau: „Poate aceasta este doar părerea lui,” sau: „Poate este exact Cuvântul,” iar eu nu am suficientă inteligență pentru a spune dacă este în regulă sau nu, nu există declinări ale răspunderii în fața Mesajului, iar noi nu ne simțim confortabili în fața acestei situații pentru că preferăm să avem totul curat așezat, dorim să avem o etichetă pe ea și ne place să avem un dosar cu o etichetă în afară pentru a ști cum să clasificăm lucrurile. Dar prin nebunia propovăduirii, El a ales să-i mântuiască pe cei care cred.

Așadar, eu nu știu dacă lucrurile vor fi vreodată ordonate, perfecte, fără marjă de eroare, deși personal, nu cred că vor fi astfel, pentru că Dumnezeu caută un singur lucru: El caută credință, El îi caută pe cei care pot crede Cuvântul și care pot răspunde Cuvântului lui Dumnezeu.

Atunci când fratele Branham a spus: „Trebuie să știți când este cutare sau cutare,” până în ziua de astăzi, eu vreau să vă spun că nu știu când este cutare sau cutare. Singurul lucru pe care eu îl știu este că Dumnezeu a folosit acel om pentru a predica Evanghelia adevărului mie, ca profet, iar eu cred că ceea ce a învățat el este adevărat. Ce este cutare sau cutare, eu nu știu, dar adevărul care a fost predicat mi-a schimbat viața, iar eu nu voi intra în nicio dezbatere. Eu pur și simplu îl cred.

Astfel, acum, în Fapte 16.9-10 ni se spune:

„Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia stătea în picioare şi i-a făcut următoarea rugăminte: „Treci în Macedonia şi ajută-ne!”

Aici Pavel tot încerca să predice în Asia, dar Duhul a continuat să-l împiedice să meargă unde voia el să meargă. Seara, el a avut o vedenie în care un om din Macedonia îl ruga să meargă să-i ajute.

„După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înțelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia.”

Aici, un om îi spunea într-o vedenie: „Vino aici și ajută-ne.” Aceasta însemna că aveau nevoie de ajutor. Care a fost răspunsul la rugămintea lor? Un om care a mers să le predice Evanghelia. Care era ajutorul de care el avea nevoie? El avea nevoie de Pavel să meargă să le vestească Evanghelia. Ajutorul de care avea el nevoie era predicarea, avea nevoie de un om care să le vestească vestea bună pentru ziua sa, de aceasta avea nevoie acel om. Iar Pavel a fost vasul ales de Dumnezeu pentru a face aceasta. Omul din vedenie a spus: „Vino și ajută-ne”. El nu a spus: „Nu vrei să ne trimiți cea mai bună carte a ta sau un loc unde să mergem la școală?” Nu. Soluția de care el avea nevoie a fost ca un om care avea Evanghelia, să meargă să predice Evanghelia.

Acum, să mergem la Fapte 20.7. Mie îmi place această Scriptură:

„În ziua dintâi a săptămânii, eram adunați laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor şi şi-a lungit vorbirea până la miezul nopții.

În odaia de sus, unde eram adunați, erau multe lumini.

Şi un tânăr, numit Eutih, care ședea pe fereastră, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut din catul al treilea şi a fost ridicat mort.”

Noi știm că Pavel a mers și-a așezat trupul peste el, iar tânărul a revenit la viață. Motivul pentru care am adus acest text nu este pentru a justifica predicarea îndelungată. Vă rog să nu credeți aceasta. Pavel se pregătea să plece de la ei. Urma să fie plecat, poate pentru o perioadă de timp sau poate nu s-ar mai fi întors înapoi niciodată. Cel mai bun lucru pe care Pavel l-ar fi putut face pentru ei în timp ce pleca, era să predice și să continue să predice în timpul pe care-l avea pentru că predicarea Evangheliei era ceea ce urma să-i țină. Aceasta nu era o justificare pentru a predica toată noaptea până când toată lumea adormea, ci era atitudinea lui Pavel față de propovăduirea Evangheliei.

Pavel i-a spus unui grup: „Nădăjduiesc că mă voi întoarce la voi pentru a adăuga acelei părți care lipsește credinței voastre”. Cum urma să facă aceasta? Urma să le predice Evanghelia, descoperirea lui Isus Hristos. Pavel a dat valoare propovăduirii Evangheliei, ajutorul de care avea nevoie omul din Macedonia era vestirea Evangheliei, cel mai bun lucru pe care l-ar fi putut face apostolii cu care urma să plece, era vestirea Evangheliei, în tot timpul pe care-l avea până dimineață, până la plecarea sa pentru că ei aveau nevoie de propovăduirea Evangheliei. Amin!

Să mergem la Romani 1.14-17:

„Eu sunt dator şi grecilor, şi barbarilor, şi celor învățați, şi celor neînvățați.

 Astfel, în ce mă privește pe mine, am o vie dorință să vă vestesc Evanghelia vouă, celor din Roma.

 Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului;

deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credință şi care duce la credință, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credință.”

 Așadar, vestirea Evangheliei este puterea de mântuire a lui Dumnezeu, iar Pavel era gata să le vestească Evanghelia pentru că el cunoștea puterea pe care Evanghelia lui Isus Hristos o transmitea.

Să mergem acum la Romani 10.13-15:

„Fiindcă oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.

Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor?

Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimiși? După cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!”

Acesta este un tipar atât de simplu. Cum urmau ei să cheme numele Domnului dacă nu ar fi crezut? Cum ar fi crezut dacă nu ar fi auzit și cum ar fi auzit dacă Evanghelia nu ar fi fost predicată? Tot ce se află în Scriptură ne spune că Dumnezeu urma să folosească nebunia predicării Evangheliei, pentru a-i mântui pe cei ce cred. Aceasta încă este adevărat chiar și astăzi.

Când apostolul Pavel mergea în împrejurimi și predica, el nu construia o denominațiune, el nu crea o mișcare și nici nu devenea capul ei, ci el împărțea Viață. El aducea Cuvântul, care schimba o viață, el aducea Cuvântul care schimba viețile oamenilor aducându-le în asemănarea lui Isus Hristos, deoarece exista o putere în propovăduirea Cuvântului, aceasta fiind o schimbare în viața unei persoane atunci când primea Cuvântul.

Așadar, Pavel aducea, de asemenea, o schimbare a dispensației timpului, și în cadrul acestei schimbări, Dumnezeu l-a chemat pe Pavel să fie o lumină a Neamurilor, și atunci Pavel purta Lumina Epocii. Dumnezeu l-a folosit și l-a trimis, însoțit de predicatori credincioși, pentru a duce această Lumină Neamurilor, pentru că ei nu urmau să înțeleagă prin asociere, nu puteau să înțeleagă doar pentru că aveau o Sămânță în interior, care urma să erupă într-o zi, în mod spontan, iar dintr-o dată, ei ar fi avut descoperirea, ci Dumnezeu avea exact aceeași metodă pe care a avut-o în cartea Genezei. Acolo, existau Neamuri cu Semințe care zăceau în ei, iar Dumnezeu a folosit exact aceeași metodă pe care a folosit-o pentru recrearea lumii, a folosit exact aceeași metodă pentru a ajunge la Semințele care se aflau în Neamuri. Ceea ce a făcut El, a fost să trimită oameni care să proclame Cuvântul asupra întunericului și a vidului umanității lor, să despartă apele și să lase Lumina să strălucească, iar Sămânța care se afla deja înăuntru să izbucnească la Viață, această Evanghelie având puterea unei vieți schimbate. Dumnezeu urma să folosească omul pentru ca el să meargă și să ducă Cuvântul Său,  și el să fie purtătorul Său de Cuvânt și partenerul Său pe Pământ, să facă ceea ce El a făcut la început. Omul a continuat să facă ceea ce a făcut El la început.

Așadar, este nevoie de predicarea Cuvântului. Este nevoie de predicarea Cuvântului la timp pentru a crea condițiile potrivite pentru ca acea Sămânță să poată veni la Viață, iar acel timp trebuie să rămână potrivit pentru ca Sămânța să poată crește la maturitate deplină, pentru a manifesta ceea ce este.

Fratele Branham a spus: „Poate voi spuneți: „Dacă El știe, atunci de ce mai predici?”. Fratele Branham a spus că El îi cunoaște pe toți cei care vor fi mântuiți. El a știut înainte de întemeierea lumii. Iar întrebarea care i-a fost adresată, a fost: „Păi, atunci, de ce mai predici, frate Branham?” Iar El a spus: „Aceasta face parte din programul lui Dumnezeu. Predicarea Cuvântului este Programul Său. Așadar, noi nu-L putem schimba.

Să mergem împreună la 2 Petru 2.5:

„Dacă n-a cruțat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alți șapte inși, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiți.”

Dumnezeu a avut întotdeauna un predicator, iar Noe era un predicator al neprihănirii. Și care a fost mesajul lui Noe? Eu nu vreau să sune prea simplu, dar mesajul lui Noe a fost:  „Pământul va fi distrus, iar Dumnezeu S-a îngrijit să ne dea o cale de scăpare.” Aceasta a fost esența mesajului său, „Pământul va fi nimicit”, iar el l-ar fi putut predica în multe feluri, folosind multe tipuri și titluri pentru predica sa, iar eu sunt sigur că aceasta a avut multe elemente în cadrul ei care indicau că Dumnezeu urma să nimicească Pământul și că exista o cale de scăpare. Dar vedeți voi, propovăduirea lui Noe nu era bazată pe intelect, nu a fost o dezbatere și nici o vorbire sofisticată, propovăduirea lui Noe era o realitate și avea o Viață. Care a fost Viața propovăduirii sale? Viața care se găsea în predicarea lui Noe era demonstrată de viața lui Noe. De fapt, Noe a trebuit să creadă ceea ce predica, iar ceea ce predica el, se manifesta zilnic, în timp ce lucra la Arca sa.

La fel trebuie să fie și cu predicarea Evangheliei. Cel care predică Evanghelia trebuie să fie cel mai convins de aceasta. Cum ar fi fost dacă Noe s-ar fi dus la amvon și ar fi predicat că nimicirea vine pe pământ, mânia lui Dumnezeu este iminentă. El este un Dumnezeu mânios, răzbunător, și El va nimici pământul, iar pentru a fi salvați, trebuie să construiți o arcă.” Dar nu Noe a construit Arca, el nu a avut niciun simțământ al urgenței, nu a avut nicio dorință, nicio disciplină, nu a făcut nimic cu privire cu aceasta. Chiar aș îndrăzni să spun că Evanghelia sa nu funcționa în propria sa viață. Dar Noe predica din convingere, din acord, el a fost convins, a fost preocupat și a făcut ceva în legătură cu aceasta, iar în fiecare zi a vieții sale, Evanghelia predicată de el, se manifesta în viața sa.

La fel trebuie să fie pentru toți cei care poartă acest Cuvânt. Această Evanghelie ar trebui să schimbe mai întâi viețile noastre, iar noi ar trebui să predicăm din convingere că este Adevărul. Nu trebuie să fie o dezbatere pe baza intelectului nostru și nici o discuție drăguță filozofică, nu o modalitate mai bună de a trăi, ci aceasta trebuie să fie o Viață care să vină la mine, o Viață care curge prin mine, o Viață care a schimbat viața mea.

Am ajuns eu la desăvârșire? Bineînțeles că, încă nu. Mai sunt lucruri pe care eu doresc să le schimb? Absolut! Dar sunt atât de convins că această Evanghelie pe care o predic, are puterea de transformare încorporată în ea pentru că a transformat viața mea din ceea ce am fost, în ceea ce sunt acum, încât tot ce vreau să fac, este ca voi să aveți aceeași Viață. Doresc ca Viața care m-a schimbat pe mine să vină și la voi și nu știu ce altceva să fac, decât să iau Cuvântul care a schimbat viața mea și să-l predic cu toată inima mea pentru a schimba viața voastră.

Aceasta este ceea ce a făcut Noe. El a fost un predicator al neprihănirii, el nu s-a aflat acolo doar pentru a osândi lumea. El le-a spus: „Sunteți greșiți, dar există o cale de scăpare, există Viață, există o oportunitate pentru Viață”. Iar el lucra la corabie. El pregătea o cale și îi chema la ceva. El a crezut ceea ce a predicat și a fost evident că a crezut ceea ce a predicat.

Ascultați, Noe nu a predicat un mesaj anterior, și el nu a predicat un mesaj viitor, ci a predicat ceea ce era potrivit pentru ziua în care trăia: o cale de scăpare, o cale a Vieții, o șansă la viață pentru ziua sa. El nu s-a ridicat să spună: „Vă mai amintiți povestea din grădina Edenului?” Dacă a vorbit ceva despre grădina Edenului, a fost pentru a-i arăta aplicabilitatea în ziua sa, pentru a-i da un simțământ al urgenței și a nevoii de a se urca pe corabia sa, deoarece întreaga sa Evanghelie a fost mântuirea pentru ziua sa.

Când a venit apostolul Pavel, el nu a predicat despre construirea unei corăbii, dar mesajul său a avut la fel de multă urgență, înflăcărare; la fel de multă Viață pentru că el intrase în contact cu Cineva care i-a schimbat viața, și Pavel a lucrat zilnic, la fel ca și Noe, pentru că era viața sa, munca vieții sale, pasiunea zilnică a vieții sale. Apostolul Pavel a predicat zilnic ceea ce a primit. El trăia înaintea lor în demonstrarea și puterea Evangheliei, care arăta că în fața lor se afla o viață schimbată. Dar el a nu predicat: „Construiți o arcă”, ci calea de scăpare pentru ziua sa.

Dumnezeu a avut întotdeauna un predicator și a avut întotdeauna nevoie de un predicator, pentru că El S-a pus în parteneriat cu omul. Iar acel predicator a fost întotdeauna cineva care a fost convins și preocupat. Convins pentru că Evanghelia i-a schimbat viața, și preocupat pentru ca această Evanghelie să schimbe viețile altor oameni. Dumnezeu folosește un om.

Să mergem împreună la 1 Corinteni 2.1-8:

„Cât despre mine, fraților, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înțelepciune strălucită.

Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos, și pe El răstignit.

Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos si plin de cutremur.

Și învățătura si propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înțelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul și de putere,

pentru ca credința voastră să fie întemeiată nu pe înțelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.

Totuși, ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârșiți, este o înțelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntașilor veacului acestuia, care vor fi nimiciți.

Noi propovăduim înțelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică si ținută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci,

și pe care n-a cunoscut-o niciunul din fruntașii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei.”

Așadar, Pavel nu a mers la ei pentru a le predica „cu o vorbire sau înțelepciune strălucită”, ci pentru a le predica în Duhul și în demonstrarea puterii Duhului. Fratele Branham a făcut referire la aceasta în mesajul Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită,când a făcut următoarea afirmație legată de această Scriptură:

Acolo, vedeți, acolo se află Evanghelia. Vedeți? Isus a spus: „Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia.” El nu a spus: „Mergeți și învățați”. Cu alte cuvinte, „Demonstrați puterea, iar aceste semne vă vor urma”. Doar învățătura nu o va face. Este nevoie de Însuși Duhul pentru a demonstra aceste semne. Înțelegeți? Ascultați: pentru ca credința voastră să fie întemeiată nu pe înțelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.”

Vedeți? Pentru a-l schimba pe om!

Fratele Branham a început să vorbească despre demonstrarea puterii, iar noi știm că demonstrarea puterii este aceeași putere care se afla în Isus Hristos, el făcând aceleași lucrări pe care le-a făcut Isus: îi poate vindeca pe cei bolnavi, poate face tot felul de semne și tot felul de lucruri, dar la ceea ce se oprește el aici este: „Vedeți? Are în ea puterea de a-l schimba pe om.” Vedeți, are puterea de a aduce o schimbare, l-a schimbat pe Pavel, iar când el predica Evanghelia, i-a schimbat pe macedoneni, pe romani, pe corinteni și i-a transformat, astfel că ei au devenit replica a ceea ce a predicat el. Viața care se găsea în Pavel a trecut în cei care au crezut. 

Așadar, a existat o demonstrație a puterii. Noe a avut o demonstrație a puterii. Demonstrația puterii în viața lui Noe, puterea Evangheliei primită de Noe, acea demonstrație l-a schimbat dintr-un fermier într-un constructor al corabiei, iar el și-a dedicat toată viața pentru a construi acea corabie. L-a schimbat complet, astfel că, mesajul pe care l-a primit, a devenit Viața pe care el a început să o trăiască; Mesajul pe care l-a predicat, a fost Viața pe care el a trăit-o.

Așadar, Moise a primit Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu a venit pentru a împlini anumite lucruri, iar când Cuvântul Domnului a venit la Noe, a împlinit ceva în Noe, l-a schimbat dintr-un fermier, dintr-un om de rând, care își conducea treburile gospodărești, într-un predicator al neprihănirii, într-un vestitor al Adevărului, l-a schimbat dintr-un fermier, într-un constructor de Arcă, pentru că acela era timpul pentru zidirea unei corăbii.

Puterea schimbării se afla în Cuvântul pe care îl primise. Și ce au devenit fiii săi? Constructori de corabie. Ce au devenit cei care au mers cu biserica lui? Constructori de corabie. Să nu credeți că Noe a zidit Arca singur. Dacă am fi văzut schița proiectului și timpul pe care l-a avut la dispoziție, am fi știut că el nu a lucrat la acel proiect de unul singur. Toți cei care au venit la biserica sa, au fost interesați de construirea unei corăbii. Noi știm că în cele din urmă, toți au devenit necredincioși și au căzut, cu excepția familiei sale, dar aceasta este pe lângă subiectul nostru. Mesajul predicat de el, i-a transformat în Cuvântul care era propovăduit, și toți s-au găsit afară, tăind copaci, aducându-i înăuntru, dându-le contur, ridicându-i în picioare, bătând cuie în ei, fabricând prinderi, lucrând în fier sau aramă; multe lucruri se petreceau, dar tot ceea ce se petrecea, era o manifestare a ceea ce s-a predicat.

Oriunde mergea Pavel în calitate de mesager al primei biserici, predicând Mesajul lui Hristos, Mesajul răscumpărării la Neamuri, oriunde mergea el, acele biserici au început să reflecte Mesajul predicat pentru că venea cu demonstrația și puterea Duhului, puterea de a-i schimba după Însuși Chipul lui Hristos. Amin!

Fratele Branham merge puțin mai departe în cadrul aceluiași mesaj, Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, spunând:

„Iar Pavel, acest mare om intelectual, niciodată nu a încercat să-și exprime marii săi termeni teologici în fața oamenilor. El a acceptat cu smerenie Cuvântul Domnului, și a trăit Cuvântul pentru ca Acesta să Se exprime prin el. A trăit atât de evlavios, încât ei Îl vedeau pe Isus Hristos în el; atât de mult, încât au dorit batista lui, să o ia și să o așeze pe bolnavi. Acolo este Viața lui Hristos.”

Aș dori să spun lucrurile astfel: Pavel nu doar a învățat. Acum, când fratele Branham a spus: „a învăța și a propovădui” reprezintă demonstrarea Evangheliei. Fratele Branham nu a spus că nu ar trebui să avem învățători, un învățător face parte din cele cinci slujbe, iar noi trebuie să învățăm, și chiar fratele Branham a spus că el a învățat. Ceea ce el a făcut, a fost că el contrazicea o idee denominațională prin care se spunea că tot ce trebuia să faci, era să apari cu un program, fișe de instrucțiuni, carnețele, și să-i înveți pe oameni ceea ce este Evanghelia, iar ei vor deveni creștini. Aceasta era noțiunea împotriva căreia lupta el. De ce? Pentru că ei nu făceau altceva decât să aducă ceva compus de un om, ceva dintr-o zi anterioară, au compilat câteva scrieri, câteva idei, ceva ce a funcționat într-o altă zi, s-au ridicat și au spus: „În anul cutare, Noe a zidit o Arcă, în anul cutare a avut loc Exodul, în anul cutare altceva s-a întâmplat”, iar dacă le puneai împreună, într-un format de învățătură precum denominațiunile, reproduceau totul din nou și din nou și din nou. „Noi le vom structura, le vom aranja pentru voi și vă vom învăța să fiți creștini”.

Nu puteți învăța pe nimeni să fie creștin, ci trebuie să propovăduiți Cuvântul, iar Cuvântul va veni și va găsi acea Sămânță și Cuvântul va reteza tot ce se află în jurul lor, va aduce Lumină la Sămânță și va scoate la suprafață viața din ea.

Dar Pavel nu a venit cu o colecție de documente, nu a venit cu un manual, cu un formular compus de biserica din Ierusalim. El nu a venit spunând: „Să stabilim o biserică aici, o alta aici, vă vom învăța pe toți doctrina bisericii, cum să vă aduceți jertfele…” Nu, el nu a făcut aceasta.

El a venit și a demonstrat. Exista o Viață în ceea ce predica, exista o Viață în el, o Viață care sprijinea ceea ce spunea, iar când cei bolnavi erau aduși în fața lui, Viața pe care el o predica, îi ridica pe cei bolnavi, pe morți, și muta tot felul de obstacole din cale. Nu era doar, „a învăța un set de lucruri pe care altcineva trebuia să le învețe”, ci el predica Evanghelia, și predicând-o, se așeza și învăța uneori, dar nu era acel fel de învățătură, ci era predicarea Evangheliei, alături de puterea și demonstrația acesteia.

Să mergem împreună la Romani cap 12.

Dar, mai întâi, aș dori să ne întoarcem la acest citat:

„El a acceptat cu smerenie Cuvântul Domnului, și a trăit Cuvântul pentru ca Acesta să Se exprime prin el. A trăit atât de evlavios încât ei Îl vedeau pe Isus Hristos în el, atât de mult, încât au dorit batista lui, să o ia și să o așeze pe bolnavi. Acolo este Viața lui Hristos.”

Exista o asemenea demonstrație în viața apostolului Pavel, încât să înțelegem, nu Pavel a fost cel care a spus: „Dacă veți lua o batistă de la mine, veți fi vindecați”, ci au fost oamenii cei care au recunoscut că în acel om exista o Viață, și ei au dorit batiste, bucăți din haina lui. De ce? Pentru că ei au văzut o reprezentare vie a Evangheliei; Ea era vie, era puternică și funcționa. Amin!

Romani 12:1-2:

„Vă îndemn, dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.

Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită.”

Pavel spune aici: „Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă transformați prin înnoirea minții voastre.” Așadar, mințile noastre trebuie să fie transformate, iar aceasta face parte din ceea ce face propovăduirea Evangheliei. Ea ne spală în Apa Cuvântului, îndepărtează lucrurile greșite care se găsesc în mintea noastră pentru ca mintea noastră să fie reînnoită, aceasta însemnând „renovată”.

Ce va face predicarea Evangheliei? Va dărâma gândirea voastră până la temelie și va smulge tot ce a fost poziționat greșit, tot ce aparține înțelegerii anterioare, o va doborî până la temelie și va face o renovare întreagă a gândirii voastre, dar aceasta nu va avea loc după prima predică pe care o veți auzi, ci predică după predică, pentru că este vorba de o reînnoire. Voi sunteți transformați prin înnoirea minții voastre.

În mesajul Puterea de transformare, el continuă și spune:

„Aceasta este ceea ce noi toți ne dorim să facem, și anume: „Nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă transformați prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită”. Acum că am fost salvați, așa cum suntem; și am fost umpluți cu Duhul Sfânt, așa cum am fost; acum dorim gândul care a fost în Hristos, să fie în noi, pentru ca noi să putem fi transformați de la lucrurile firești ale vieții, și să fim aduși la voia desăvârșită a lui Dumnezeu, prin transformarea Duhului lui Dumnezeu, prin Cuvântul Său.”

Așadar, ce face toată această propovăduire? Ne transformă, schimbă felul în care gândim, felul în care răspundem, este înnoirea minții noastre. Cum? Să ascultăm ceea ce a spus fratele Branham: „Noi dorim gândul care a fost în Hristos, să fie în noi, pentru ca noi să putem fi transformați de la lucrurile firești ale vieții, și să fim aduși la voia desăvârșită a lui Dumnezeu, prin transformarea Duhului lui Dumnezeu, prin Cuvântul Său”.  Aceasta este ceea ce Dumnezeu ne face nouă: ne schimbă.

Efeseni cap 4:17-18:

Iată, dar, ce vă spun și mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiți cum trăiesc păgânii în deșertăciunea gândurilor lor,”

De aceea, este necesar ca noi să avem transformarea minții noastre. Trebuie să fim transformați prin înnoirea minții noastre.

„având mintea întunecată, fiind străini de viața lui Dumnezeu, din pricina neștiinței în care se afla în urma împietririi inimii lor.”

Ce este aceasta? Ei se aflau în starea în care se afla Pământul în Geneza 1:2: întuneric, străini, orbi. Dar predicarea Evangheliei le va schimba mintea, atmosfera, permițând Seminței să iasă la suprafață și să crească.

În aceluiași mesaj, fratele Branham spune:

„Acest lucru mare despre care El a știut că va veni la împlinire, după ce El l-a rostit, El s-a putut odihni. Totul era sub control! Sămânța Lui era Cuvântul Lui, iar Cuvântul Său este o Sămânță. Isus a spus că este. Și totul era în regulă, pentru că El spusese ca ea să aducă rod după soiul ei, transformând numai soiul ei. Vedeți, Cuvântul Său trebuia să fie după soiul Său. Dacă El a spus „un palmier”, El nu a vrut să spună un palmier și un stejar amestecați, ci El a vrut să spună, „un palmier aici, și un stejar acolo”, totul poziționat la locul său.”

Când Dumnezeu a vorbit Cuvântul Său, El a știut că Cuvântul Său va ieși și va îndeplini ceea ce a fost trimis să facă. Apoi, El Se putea odihni pentru că totul urma să aducă rod după soiul său.

În Isaia 55:11, găsim scris:

„tot așa și cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea și va împlini planurile Mele.”

Știți ce înseamnă aceasta, după părerea mea? Acest Mesaj pe care Dumnezeu l-a trimis astăzi, va îndeplini exact ceea ce Dumnezeu l-a trimis să facă. Ceea ce Dumnezeu a vorbit prin gura profetului, se va împlini categoric. El va avea o Mireasă fără pată și fără zbârcitură, ea va veni într-o uniune a căsătoriei cu Isus Hristos; ea va deveni Însuși Chipul lui Isus Hristos oglindit într-un Trup alcătuit din mai multe mădulare, iar ea va avea o schimbare în atomii ei, ea va primi un trup proslăvit și va părăsi acest Pământ în acea stare. Eu cred aceste lucruri cu toată inima mea. De ce? Pentru că El le-a vorbit, iar El are încredere în Cuvântul vorbit de El, pentru că nu se va întoarce la El fără rod, ci va împlini ceea ce a spus El.

Când a fost timpul ca El să vină în manifestare, El a trimis un profet în zilele noastre, pentru ca acel profet să poată predica Evanghelia, iar noi, cei care credem, să putem fi mântuiți. Cum? Fiind întregiți, restaurați, vindecați, aduși înapoi la sănătate deplină. Nu contează dacă acesta a fost predicat în urmă cu șaizeci de ani sau dacă devine, în urmă cu optzeci de ani sau în urmă cu o sută de ani, El a fost predicat, a fost declarat și va veni la împlinire, nu se va întoarce la El fără rod, ci va împlini ceea ce El a spus că va împlini. De aceea, încrederea noastră este în ceea ce a făcut Dumnezeu, nu în ceea ce facem noi, ci ceea ce a făcut El. Aceasta este ceva ce eu trebuie să-mi amintesc mie însumi în mod constant.

Ca ființe umane, noi ne înflăcărăm asupra anumitor lucruri. Eu însumi sunt un împătimit al acestui Mesaj, dar această patimă a mea mă poate duce dincolo de anumite bariere, încercând să pun presiune, să împing lucrurile sau să invoc ceva sau să fac ca ceva să se întâmple sau să presez ceva înainte de timpul său sau să conving și să împing oamenii  într-un anumit conformism. Aceasta este una din greșelile pe care noi le putem face ca oameni, ca predicatori, în timp ce ei încearcă să ne folosească pasiunea noastră, puterea noastră să producem ceva în împărăția lui Dumnezeu.

Dumnezeu are propria Sa metodă de a produce ceva: El a trimis Cuvântul Său, aceasta fiind metoda Sa, iar dacă eu am încredere în Cuvântul trimis de El, Acesta nu se va întoarce la El fără rod, El nu are nevoie de mine pentru a aplica extra presiune, ci tot ce trebuie să fac eu, este să predic Cuvântul și să-L las să Se manifeste, pentru că El Se va manifesta.

Eu nu spun aceasta pentru a condamna vreun stil de predicare a Cuvântului, deoarece noi înțelegem că Dumnezeu cheamă oameni diferiți pentru lucruri diferite, iar din când în când, avem nevoie de cineva care să ne ia la întrebări. Dar nu aceasta este ce vreau să spun, ci vreau să spun că nu avem nevoie ca noi să facem ceva pentru ca Cuvântul să Se manifeste în viețile noastre. Tot ce eu trebuie să fac, este să declar Cuvântul pe care El mi l-a declarat mie, iar dacă este adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu, va avea Viața Cuvântului în El și va aduce la suprafață Viața din voi, dacă aveți Sămânța lui Dumnezeu.

Eu nu am nevoie să folosesc personalitatea mea sau disciplina bisericii sau presiunea pe frați și nici călătorii de învinovățiri; nu avem nevoie să folosim nimic pentru a face Cuvântul să aducă rod, ci tot ce trebuie să facem, este să predicăm Cuvântul, să-L ținem  ca Adevăr pe cât știm să-l ținem, să ne dăm la o parte pe cât putem să ne dăm la o parte, iar dacă vom putea face aceasta, acest Cuvânt va produce rezultate și nu contează dacă o spunem în șoaptă sau cu voce tare, nu are legătură cu inflexiunea vocii sau tăria cu care o spunem, nu ține de dinamică sau de monotonie, ci este puterea Cuvântului vorbit. Este nebunia propovăduirii Evangheliei, este metoda lui Dumnezeu și tot ce trebuie să facem, este să avem încredere în metoda lui Dumnezeu și să lăsăm Cuvântul să-Și facă treaba.

Eu sunt mai convins ca niciodată și nu vă predic aceasta vouă, ci îmi predic mie, pentru că uneori mă simt constrâns, văd lucruri care nu sunt aliniate și trebuie să reparăm cutare și cutare și uneori stau treaz noaptea, întrebându-mă: „Ce ar trebui să fac în legătură cu situația cutare și cutare?”, și ajung să fiu de acord cu mine însumi că nu există nimic ce se află în puterea mea ce eu aș putea să fac, fiindcă puterea se află în Cuvânt. Trebuie să predicăm Cuvântul. Amin!

Să predicăm Cuvântul la timpul Său, să predicăm Evanghelia pentru ziua de azi, și va produce Viața pentru ziua de azi.

Când Dumnezeu urma să-și scoată copiii din Epoca întunecată, El nu S-a așteptat ca ei să iasă pur și simplu din epoca întunecată, ci El a trimis un om care a prins descoperirea lui Dumnezeu pentru generația sa, și a predicat Cuvântul. Apoi, alt om a fost inspirat de ceea ce a predicat Luther, iar ei au luat Evanghelia predicată de el și au răspândit-o în jurul lumii. Iar acea descoperire pe care El a dat-o acelui mesager, el a început să o predice, apoi alți oameni au început să o predice, și aceasta a schimbat fața lumii, a schimbat dominația catolică, controlul pe care-l avea asupra Europei, a schimbat națiuni, granițe, politici, regate, a schimbat lumea întreagă.

Ce a schimbat lumea? Predicarea Evangheliei. Când el a prins descoperirea Cuvântului, că ei sunt neprihăniți prin credință, nu prin fapte, ca niciun om să nu se laude, de îndată ce a prins acea descoperire, a început să o predice, iar în ea, exista o Viață, pentru că era Cuvântul pentru acel timp. Și existau Semințe care zăceau acolo, rânduite mai dinainte să se agațe de acel Cuvânt, iar când acel Cuvânt a ajuns la acea Sămânță, care a fost rânduit pentru generația lui Luther, cei doi au venit împreună și au izvorât la Viață, schimbând lumea întreagă. Credem noi că puterea acestui Mesaj este diferită de puterea care se afla în acea descoperire?

Când Luther a venit în scenă, când a fost timpul pentru ca Dumnezeu să-și crească Mireasa, atunci ea a înțeles ceea ce El a făcut pentru ea sub neprihănire, și atunci a fost timpul ca ea să fie curățată și să fie pregătiră pentru o unire cu Hristos, iar El urma să o aducă la sfințire.

Dumnezeu nu s-a bazat pe oameni ca ei să descifreze  singuri lucrurile, cu toate că ele se aflau în Scriptură, dar ei erau orbi față de ele, deși se găseau în Scripturi și erau Scripturi, ei nu le-au putut vedea. Dar Dumnezeu a ridicat un John Wesley pe care l-a uns să înțeleagă viziunea lui Dumnezeu pentru acea zi, iar el urma să predice Evanghelia, iar sub predicarea Evangheliei, el a inspirat alți oameni să predice Evanghelia, și ce a făcut în ziua sa? A schimbat lumea întreagă. A schimbat sisteme religioase, structuri, totul; a cauzat războaie, călătorii, tot felul de lucruri.

Acest Mesaj este Cuvântul lui Dumnezeu, iar El trebuie să fie predicat. Dar, „a predica” nu înseamnă a sta la amvon și a transpira, ci a predica înseamnă a proclama. Acest Mesaj trebuie să fie proclamat, trebuie să fie declarat, trebuie să fie trăit, vorbit, împărtășit, iar El are puterea de a schimba lumea întreagă. Acest Mesaj are puterea de a schimba fața lumii. Eu mă aventurez să spun că acest Mesaj schimbă lumea. Schimbă economii, politici, tipare ale vremii. Cine face aceste lucruri? Această Evanghelie. Schimbă tot mediul. Totul se schimbă pentru a se potrivi Cuvântului la timpul său.

Din nou, în Puterea de transformare, fratele Branham a spus:

„Când Dumnezeu a vorbit, El a știut că Cuvântul Său este o sămânță; și putea, urma să aducă rod după soiul Său. A fost poruncit să aducă rod după soiul Său și întotdeauna va face aceasta, dacă omul nu-l manipulează.”

Noi știm că în Geneza a fost manipulat. Iar acea manipulare a adus moartea. Nu este așa? Dar chiar dacă a fost manipulat și a adus moartea, acea manipulare și acea moarte sunt temporare pentru că Cuvântul este veșnic. Nu-L poți manipula pentru totdeauna. Și doar pentru că cineva l-a manipulat, schimbat sau modificat sau orice ar fi făcut, faptul că l-a schimbat a adus moartea, dar aceasta nu schimbă adevărul din spatele Cuvântului. Acel Cuvânt va continua să trăiască.

Cuvântul lui Dumnezeu, ceea ce Dumnezeu a adus prin apostolii Săi, a fost manipulat, a fost modificat, a fost înhămat de om cu scopuri diferite, dar niciodată nu a schimbat adevărul care zăcea acolo. Nu putea schimba adevărul care zăcea acolo fiindcă Acela este Cuvântul lui Dumnezeu.

Așadar, ei L-au manipulat și au adus moarte, au adus cicluri ale morții prin denominaționalism, dar la sfârșitul timpului, când Dumnezeu urma să vină în scenă, ceea ce a făcut El, a fost să îndepărteze manipularea și să aducă înapoi restaurarea Cuvântului adevărat pentru că acel Cuvânt are Viață în El. Exact ca și atunci când a fost îngropat sub apele Pământului, în Geneza 1:2, încă avea viață înăuntrul Său, tot ceea ce a trebuit să facă, a fost să facă o schimbare, iar viața a ieșit la suprafață. Este exact același lucru și cu Cuvântul lui Dumnezeu, are Viața. Fratele Branham a spus că are Viața de a se reproduce și că aceasta se află în Sămânță. Slavă Domnului!

Din nou, în Puterea de transformare, fratele Branham a spus:

„Acum, El a avut toate acestea în minte și a spus: „Să fie!” Acum, aceasta este Geneza 1. Vedeți? „Să fie aceasta. Să fie aceea. Să fie!” El semăna sămânță. „Să fie aici. Să fie aici. Să fie aici”. Iar El a știut că va fi în acel fel pentru că nu se poate schimba.

Acum, aceasta ne dă credință, iar ceea ce El a spus Aici, se va împlini. Așadar, să lăsăm acea Sămânță să cadă în inimile noastre pentru ca noi să putem fi așternutul Acesteia, vedeți, în inimile noastre…”

Amintiți-vă, într-o analogie, noi suntem Sămânța dintr-o civilizație anterioară care se află aici sub judecata trupului în care v-ați născut. Și apoi, este Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu care începe să dea la o parte întunericul și ceața de peste viața voastră pentru ca lumina Cuvântului să poată atinge Sămânța și să o aducă la Viață. Aceasta este o analogie. Apoi, ajungem la cealaltă, când noi suntem pământul cel bun. Ce permite pământul cel bun? Ce-l face să fie un pământ bun? Ceea ce făcea un pământ bun era că nu avea pietre în el, nu era acoperit de spini, nu era un trotuar, iar eu m-aș aventura să spun că era un pământ arat. Aceasta înseamnă că este un pământ pe care cineva l-a rânduit pentru ca Sămânța să cadă în el. Era un pământ rânduit din dinainte, predeterminat pentru ca Sămânța să cadă în el. Aceștia sunt aleșii lui Dumnezeu.

Dumnezeu a rânduit mai dinainte pământ bun în fiecare epocă, în care Sămânța Sa pentru fiecare epocă, urma să cadă. Dumnezeu nu a lăsat aceasta la voia întâmplării, El nu a sperat că niște Sămânță va cădea pe un petic de pământ bun. El S-a asigurat înainte de întemeierea lumii că va fi un pământ bun în fiecare epocă, în care Sămânța Lui să cadă, iar El a făcut aceasta prin faptul că a rânduit totul mai dinainte.

Dacă noi suntem credincioși și copii ai Săi, El ne-a făcut astfel prin faptul că ne-a rânduit mai dinainte să fim un pământ bun. Ce este pământul bun? Care este singurul lucru de care are nevoie pământul bun?

Și încă ceva, ascultați. Pământul nu s-a pregătit niciodată singur. O bucată de pământ stabilită: „Eu voi fi câmpul tău de porumb”. Nu! Altcineva a făcut acea alegere. Altcineva a îndepărtat pietrele, a dat la o parte obstacolele, l-a lucrat și l-a fertilizat.

Eu nu am hotărât niciodată că voi fi un pământ bun, ci Dumnezeu, înainte de întemeierea lumii a spus că voi fi un pământ bun. A fost alegerea Sa, nu a mea. De ce am nevoie acum? De acea Sămânță bună a Cuvântului pentru ziua mea. Am nevoie ca ea să cadă în acest pământ bun ca să poată rodi Viața lui Isus Hristos. Eu am nevoie de Cuvânt!

El a spus: „…Așadar, să lăsăm acea Sămânță să cadă în inimile noastre…” Despre ce sămânță vorbește el? Despre Sămânța pe care Semănătorul a ieșit să o semene, Cuvântul lui Dumnezeu.

„… pentru ca noi să putem fi așternutul Acesteia, vedeți, în inimile noastre. Iar noi să acționăm în acest loc în care El ne-a poziționat, în zilele din urmă. Vedeți? Lasă ca Sămânța să cadă în inimile noastre, Doamne! Lasă ca Cuvântul Tău să cadă în inima mea! Îngăduie ca să nu fie niciun pic de necredință! Ca și Avraam, când el era în vârstă, părea imposibil. „Cum vor face aceasta? Cum va fi el în acest fel?” El nu a luat niciodată în considerare aceste lucruri, ci El pur și simplu, a primit Cuvântul lui Dumnezeu și a mers mai departe crezându-L, iar Dumnezeu L-a adus la împlinire. Acum, Dumnezeu spusese acele lucruri, așadar, el a știut că se vor înfăptui. Și așa a fost, a rodit după soiul său.”

Avraam a fost un pământ bun. Credeți aceasta? El a fost un pământ bun, iar când Sămânța a căzut într-un pământ bun, și anume: că el urma să fie părintele națiunilor, că el urma să aibă un fiu… Ascultați, el nu a putut rodi aceasta singur. Tot ce a putut să facă el, a fost să lase Sămânța să cadă în inima sa. Fratele Branham a spus: „Continuați să o credeți”, pentru că Viața care va aduce rodul, Viața care va aduce transformarea, se află deja în Sămânță.

Avraam nu a putut aduce toate acestea la împlinire. Când a încercat, a eșuat. El nu a putut forța lucrurile, nu a putut face nimic. Tot ce a putut să facă el, a fost să primească Sămânța în pământul pe care el îl avea, în inima sa, să o creadă și să o lase să facă ceea ce a fost rânduită să facă. Așa că, nu Avraam a dat naștere unui fiu, ci a fost Cuvântul făgăduit a lui Dumnezeu care l-a adus la viață, astfel încât să nu fie eforturile sale, intelectul său, abilitățile sale. Nu a fost el, ci a fost Dumnezeu care a adus la împlinire propriul Său Cuvânt, a fost Cuvântul făgăduit Cel care a rodit fiul, nu Avraam.

Și nu veți fi voi și cu mine cei care vom rodi Viața lui Isus Hristos, în calitate de membru al Miresei, ci tot ce putem noi să facem este să fim pământul bun pe care El l-a rânduit și să primim acea făgăduință, acel Cuvânt al Domnului în inimile noastre și doar să-L credem, să ne ținem de El și să-L lăsăm să facă ceea ce a fost deja rânduit să facă, pentru că va aduce la suprafață propria Sa Viață, va rodi și va manifesta propria Sa manifestare. De ce? Fiindcă Dumnezeu a promis aceasta. El va avea o Mireasă fără pată și fără zbârcitură, și aceasta înseamnă că o va avea.

Haideți să ne oprim la Avraam timp de o clipă. Dumnezeu i-a spus lui Avraam: „Din coapsele tale va ieși un fiu, el va ieși din tine, tu vei avea un copil, tu vei fi părintele națiunilor.” Dacă acel Cuvânt predicat devenea linia de măsurare față de care Avraam trebuia să se măsoare pentru a deveni neprihănit în ochii lui Dumnezeu, Avraam ar fi avut o  problemă, pentru că Avraam avea o soție stearpă, și el nu ar fi putut da naștere unui fiu. Dacă Cuvântul Domnului care a venit la Avraam a devenit unitatea de măsură, atunci Avraam ar fi trebuit să atingă această unitate pentru a deveni neprihănit în ochii lui Dumnezeu, dar atunci, Avraam ar fi fost învins înainte să fi început. Totul s-ar fi încheiat atunci, pentru că el nu putea rodi un fiu. Ei au scos la iveală planuri, și au rodit un fiu, dar a fost un plan eșuat.

Iar eu doresc să zugrăvesc un alt tablou. Cuvântul Domnului nu a fost unitatea de măsură pe care Avraam trebuia să o atingă pentru a fi parte din Dumnezeu. Profeția era, Dumnezeu care i-a spus lui Avraam ce urma să facă cu el. Profeția nu a fost: „Ce am Eu nevoie ca tu să faci pentru Mine”, ci, „ceea ce Eu voi face pentru tine.”

Știți voi ce este acest Mesaj? Acest Mesaj este o vedenie a ceea ce este o Mireasă desăvârșită. O Mireasă cu darurile Duhului, o Mireasă cu Adevărul deplin al Cuvântului, o Mireasă care este umilă, supusă și desăvârșită în orice fel, o Mireasă împodobită în haina de nuntă, o Mireasă care, în fiecare fel, este o reflecție a Mirelui ei pe Pământ. Știți ce nu este acea profeție? Nu este o unitate de măsură față de care trebuie să vă măsurați. Dumnezeu nu spune: „Aceasta este Mireasa Mea. Voi avea o Mireasă astăzi, acesta este standardul pentru Mireasă, acum să vedem dacă îl puteți atinge. Iar dacă îl veți atinge, veți fi Mireasa Mea.” Aceasta este atât de absurd pe cât încercarea lui Avraam de a fi părintele națiunilor.

Dar știți care este profeția din ziua noastră? Știți ce este Mesajul? Dumnezeu care a spus: „Iată ce voi face cu Tine. Iată unde te voi duce, iată direcția în care vei merge, iată unde se va încheia totul, totul se va încheia, iar Eu voi avea o Mireasă. Eu Mă voi prezenta cu o Mireasă fără pată sau zbârcitură sau vină sau ceva de acest gen. Eu nu am cerut niciodată ca voi să îndepliniți aceasta, ci tot ce cer Eu, este să lăsați totul să cadă în pământ bun, continuați să credeți, continuați să mărșăluiți și continuați să spuneți: „Nu este nimic altceva decât Adevărul!” Nu trebuie să aduceți totul la îndeplinire, nu trebuie să vă faceți luntre-punte ca să aduceți aceasta la împlinire, ci continuați să credeți pentru că puterea de a Se aduce singură la împlinire, se află în profeție.”

Noi trebuie să lăsăm Cuvântul profetului să cadă în pământ bun, să continuăm să o credem și să fim dispuși să așteptăm. Dacă Dumnezeu a spus: „Să fie lumină”, iar opt sute de ani mai târziu a fost lumină, nu a contat când urma să fie lumină. Dacă Dumnezeu a spus că va avea o Mireasă fără pată sau zbârcitură, iar El a trimis un Mesaj să o rodească, mie nu-mi pasă dacă sunt cincizeci de ani din viața mea, dacă eu voi trăi o sută douăzeci de ani, și ajungând la o sută nouăsprezece  ani, aș spune: „Credeam că avea să se întâmple demult”. Eu nu doresc să se schimbe nimic în inima mea, pentru că Dumnezeu la o sută nouăsprezece ani mă poate schimba în acel chip, pentru că El a spus aceasta, este Cuvântul Său, și atunci când a sosit timpul să vină la manifestare, El a trebuit să aducă pe cineva în scenă care poate predica aceasta, iar când a fost predicat, totul a început să se miște, și de-a lungul veacurilor s-au transpus aducându-ne mai mult și mai mult și mai mult în acel chip. Nu sunt eforturile noastre, nu este că suntem un popor mai bun, nu este că facem o slujbă mai bună sau că avem o înțelegere mai bună a Mesajului, ci este profeția care vine singură la Viață în voi și în mine.

Motivul pentru care ne pierdem nădejdea sau pentru care devenim descurajați sau trași înapoi sau exagerat de agresivi, este atunci când spui: „Mesajul spune: „Aceasta este ceea ce este o Mireasă”. Cu toții știm, dar haideți să ajungem acolo. Apoi, dintr-o dată, păstorul trebuie să aducă aceasta la împlinire sau evanghelistul, predicatorii merg la muncă, părinții au copiii lor, ne împingem unii pe alții și nu lăsăm pe nimeni să scape cu nimic. De ce? Pentru că trebuie să ajungem undeva sus, și de fiecare dată când urcăm un pas mai sus pe scară în acest fel, ce se întâmplă? Cădem înapoi jos. Până când suntem descurajați, ne pierdem nădejdea și simțim că nu se va împlini niciodată, lucrurile în viețile noastre nu se vor schimba, întotdeauna mă voi zbate cu cutare și cutare. Haideți să ne schimbăm viziunea, felul de a privi lucrurile față de ceea ce Dumnezeu ne-a dat. Dumnezeu nu ne-a dat o unitate de măsură față de care să ne măsurăm și în vârful căreia trebuie să ajungem pentru a fi Mireasă.

În primul rând, El a spus: „Voi sunteți Mireasa”. Nu a spus: „Poate, într-o zi”, ci, „Voi sunteți”. Virtutea credinței care se află în inimile voastre mărturisește că voi sunteți Mireasa, pentru că doar Mireasa va crede acest Mesaj.

Așadar, El a așezat mai întâi această întrebare: „Sunteți un copil al lui Dumnezeu?” Care este dovada? „Credința”. Dar El nu mi-a trimis un certificat de naștere prin poștă. Mi-ar fi plăcut să am unul. Există zile în care aș dori să-l am lipit de ușa frigiderului meu. Dar știți ce ar face diavolul în această situație? „Ai înțeles greșit lucrurile, mai există un Chad Lamb și la el ar fi trebuit să ajungă certificatul. Din păcate, au fost încurcate adresele de livrare.” Aș dori să am aceasta, dar siguranța noastră este credința; credința este dovada lucrurilor care nu se văd.

Așadar, El a mers mai departe și a spus: „Voi sunteți Mireasă”. Dar El nu ne-a dat un standard față de care să ne măsurăm pentru a dovedi că suntem Mireasă, ci ceea ce a făcut El, este că ne-a numit Mireasă, apoi a pus degetul pe un punct pe hartă spunând: „Rămâi aproape de Mine, acesta este locul unde te voi duce. Rămâi aproape de Mine, Eu nu îți cer să mergi undeva, să îndeplinești ceva sau să găsești, ci, tot ce îți cer, este să ai încredere în Mine.” Aceasta este destinația noastră împreună. Acesta este locul în care ne va duce Cuvântul.

Vedeți voi, același Adevăr, dar cu o viziune falsă, nu aduce decât disperare. Dar același adevăr cu viziunea potrivită, aduce bucurie și anticipare pentru că fiecare serviciu la care voi merge, de fiecare dată când iau Biblia, de fiecare dată când mă rog sau ascult un Mesaj, Dumnezeu mă poate direcționa pe această hartă, iar următorul lucru care se întâmplă este că ajung la următorul sat, apoi la următorul, apoi la următorul viraj pe drum. Ce face El? El a făgăduit că mă va duce acolo. El mă va duce acolo, iar propovăduirea Cuvântului și metoda pe care El mi-a dat-o, mă va duce acolo. Slavă Domnului! Vom ajunge acolo. Iar acum există o așteptare plină de nădejde, există credință, există bucurie, și atunci, fiecare serviciu nu va mai fi: „Cât sunt dedesubtul semnului față de care trebuie să mă măsor”, ci fiecare serviciu devine o oportunitate pentru Dumnezeu, pentru ca El să mă ducă cu un pas mai aproape de destinația la care El mă duce.

Iar voi veți putea păși în adunare cu două așteptări diferite: una va aduce bucurie și anticipare în inima voastră, iar acealaltă va aduce o frică și o dorință de a fugi pe ușa din spate. Amin!

Iar dacă avem viziunea greșită…Haideți să spunem că avem viziunea greșită și spun: „Merg la biserică pentru a afla cât sunt de departe de semn.” Iar păstorul anunță: „Vom avea un evanghelist la serviciul de duminică”. Cum vom veni la biserică? Mult mai rău decât înainte.

Dar cu această altă viziune: „Oh, avem un evanghelist. Știu că ceva îmi îngreunează călătoria, am o greutate pe care trebuie să o dau jos de pe mine. Știu că sunt obosit, nu știu ce este, dar știu că Dumnezeu va veni și mă va elibera pentru că El a făgăduit că mă va duce de la punctul A la punctul B, prin propriul efort, propria călăuzire, prin propriul Său Cuvânt, iar aceasta este una din metodele folosite de El.” Nu este: „Tu trebuie să faci mai bine.” Nu. Nu este: „Dacă lași cutare sau cutare jos”, va fi mai ușor.

Viziunea despre ce face Cuvântul în viețile noastre schimbă felul în care pășim în sanctuar, felul în care ne rugăm pentru serviciu și felul în care ascultăm Cuvântul. Și totul are de-a face cu felul în care înțelegem acest Mesaj și felul în care credem ce este acest Mesaj. Iar unele dintre acestea au fost formate în noi cu mult timp în urmă prin felul în care unii oameni le-au prezentat și le-au gestionat și propriul nostru temperament și felul în care lucrurile se întâmplă în viață. Dar eu mă aflu aici ca să vă spun că Dumnezeu nu stabilește un standard care este imposibil de atins, El nu a făcut-o pentru Avraam sau altcineva, ci ceea ce a făcut El, este că ne-a spus unde este destinația noastră, El a arătat cu degetul pe hartă și a spus: „Aici te voi duce.” Cum ne va duce El acolo? Folosind Cuvântul.

Pe măsură ce încheiem, mai există câteva lucruri pe care aș dori să le împărtășesc cu voi. Mai am câteva citate din Puterea lui Dumnezeu de a transformape care aș dori să le citesc, unde fratele Branham a spus:

„Totul se afla sub control, să aducă rod după soiul său. Acum, țineți minte: „Să aducă”. Când El a pus sămânța în pământ, sămânța poate veni la suprafață cu puterea vieții ce se află în ea, să o transforme dintr-o sămânță într-o plantă sau orice era ea. Puterea sa de transformare! Acum, Dumnezeu a pus sămânța acolo, având potențialul că va fi ceea ce El a spus că va fi.”

Există două feluri de a privi la aceasta. Voi sunteți Sămânța, iar în voi, El a pus deja potențialul a ceea ce veți fi voi. Nu este ceea ce lipiți de voi sau ceea ce achiziționați, ci ceea ce se află deja în voi și vine la manifestare. Viața se află deja în Sămânță. Puterea de transformare care transformă o sămânță de stejar în acel frumos și splendid stejar cu toate ghindele pe crengile sale, se află deja în sămânță, când el se află în starea de sămânță. Se află deja acolo!

Pe de altă parte, când Dumnezeu predică Cuvântul, iar acel Cuvânt trebuie să rodească ceva în viețile noastre, puterea de transformare se află în Cuvântul predicat. Iar când noi suntem pământul cel bun și lăsăm Sămânța să cadă în inimile noastre, puterea de transformare se află deja în Sămânță. Dacă acel Cuvânt este propovăduit, dacă este propovăduit ca cireș, ce va rodi? Un cireș. Dacă este predicat ca palmier, ce va rodi? Un palmier. Pentru că atunci când primim Sămânța lui Dumnezeu în viețile noastre, inimile noastre sunt un pământ bun și  ea se va odihni, pentru că aceasta are deja Viață în ea, iar propovăduirea Evangheliei nu va duce altundeva, deoarece Cuvântul are deja Viață în El.

„Iar atâta timp cât urma să stea în categoria sa, urma să fie exact ceea ce Dumnezeu a spus că va fi. Trebuia să fie așa pentru că El a făcut lucrurile astfel și a creat o cale, și anume: tot ce urma să stea pe calea Sa, în linia Cuvântului Său, trebuie să aducă rod exact așa cum Cuvântul Său a spus că o va face. Nu se poate mișca de acolo. Este canalizat perfect. Așadar, cu totul încredințat în propriul Său Fiu, că va fi astfel, atunci Dumnezeu a spus: „Totul este bine!” Așadar, pur și simplu se va odihni. Iar fiecare din acele semințe are putere în ea însăși, să se transforme în ceea ce Eu am dorit să fie.”

Știți ce-mi spune aceasta? Noi nu ne schimbăm în nimic de unii singuri. Și nici nu avem puterea de a ne transforma. Dacă există putere de transformare în noi, este puterea pe care Dumnezeu a implantat-o în Sămânța Genă când a pus-o în noi, iar acum, a adus Cuvântul la ea pentru a rodi acea Viață.

„Aceasta este ceea ce trebuie să fie pentru că Eu am dat fiecărei semințe putere de transformare, să devină, după potențialul său, să devină exact ceea ce Eu doresc să fie.”Dumnezeu nu s-a schimbat niciodată. Este și astăzi exact cum a fost atunci. Dumnezeu este hotărât să facă ceva. El o va face. Nimic nu-L va opri. El o va face ”

Astfel, când am trecut de la Epoca întunecată, la ziua lui Luther, Dumnezeu a trebuit să aducă un Cuvânt, iar acel Cuvânt trebuia să aibă în El putere de transformare, deoarece oamenii erau adânciți în întuneric și catolicism, dar ceea ce Dumnezeu le-a dat, a fost o Sămânță cu putere de transformare, iar când acea Sămânță a căzut în pământ bun, i-a transformat din Epoca întunecată, din catolicism, în protestantism. Nu ei au făcut-o, ci Cuvântul care a fost predicat. Când au trecut de la neprihănire la sfințire, nu ei au făcut ceva, ci puterea Cuvântului a transformat întreaga epocă.

Același lucru se petrece și astăzi. De aceea, Dumnezeu ne-a trimis acest Mesaj glorios, iar acest Mesaj este imens, acoperă atât de multe fațete, iar Dumnezeu, în marea Sa înțelepciune, a lăsat slujba încincită pe Pământ, pentru că am ajuns la nebunia propovăduirii Evangheliei ca să fim întregiți, iar Dumnezeu a uns oameni, care fiind inspirați, vor aborda părți din acest Mesaj, fiindcă timpurile din viețile noastre se schimbă. Acum este vremea ca cutare să se manifeste, dar eu nu pot manifesta nimic de unul singur, ci este nevoie de predicarea Cuvântului care să mă ducă de la neprihănire la sfințire, de la sfințire la botezul Duhului Sfânt.

Copiii lui Dumnezeu nu au făcut niciodată această tranziție în Epocile Bisericii de unii singuri, ci a fost întotdeauna puterea Cuvântului propovăduit la care ei au răspuns și pe care L-au primit, aducându-Se singur la împlinire. De aceea noi venim la biserică miercurea și duminica și ascultăm predicarea, ascultăm casetele. De ce? Pentru că noi credem că Dumnezeu, prin nebunia predicării, ne întregește, ne restaurează, ne vindecă, ne aduce la starea în care noi ar trebui să fim, la starea noastră sănătoasă în calitate de copii ai lui Dumnezeu, și va fi nevoie de anumite sezoane, vremuri, de anumite cuvinte, pentru a aduce schimbările pe care noi trebuie să le facem în viețile noastre, pentru că atunci când ne aflam în epoca lui Luther, eram orbi față de sfințire, nu aveam cunoștințe despre nevoia de a trăi o viață sfințită. Dar când timpul urma să se schimbe, Dumnezeu a ridicat un om, care a predicat mesajul: „Voi trebuie să trăiți o viață sfântă.” El nu a primit o Biblie nouă. Noi nu primim un Mesaj nou, dar când timpul se schimbă, Dumnezeu are oameni unși, care, sub inspirație, se ridică și aduc acel Mesaj într-un fel în care voi veți putea spune: „Aceasta este! Acesta nu este nimic decât Adevărul!” Primiți-L în pământ bun și lăsați ca acel Cuvânt care a fost predicat să aducă schimbarea.

 Câți dintre voi v-ați schimbat? Câți dintre voi ați observat că predicarea schimbă? Predicarea într-o biserică, aduce schimbare. De la an la an, schimbă. Puteți trece printr-o perioadă în care propovăduirea este atât de dinamică încât de-abia dacă stați pe scaunele voastre, și atunci doriți să strigați, iar dintr-o dată picioarele vă tremură încât vă vine să vă ridicați și să strigați: „Aleluia! Aceasta nu este altceva decât adevărul!” Apoi, trecem la un alt timp, în care tot ce vă vine să faceți, este să plângeți tot timpul, și veți spune: „Doamne, am nevoie de schimbări în viața mea.” Dup un timp, o perioadă vă va spune că voi sunteți cel mai mare lucru care a pășit pe aici, că voi sunteți lumina ochilor lui Dumnezeu și că nimic nu vă poate răni, și atunci vă vine să alergați prin toată clădirea, dar în următorul timp, veți spune: „Nu sunt nimic decât un bulgăre de țărână și nu voi fi bun de nimic dacă Dumnezeu nu mă salvează. Am nevoie de ajutorul Său!” Aceasta este nebunia predicării Evangheliei. Nu sunt ideile oamenilor, ci este Dumnezeu care folosește sub inspirație, canalele pe care le are pentru a ne aduce în timpurile umblării noastre și a vieții noastre.

Vă amintiți că fratele Kyle a predicat, cu puțin timp în urmă, despre tema, „Timpuri ale vieții noastre”. Dumnezeu știe cum să ne aducă la schimbări în viețile noastre și o va face prin Cuvântul Său. El nu ne cere să ne punem centurile și să ascultăm programul, iar mai apoi, să elucidăm noi lucrurile. Dacă este nevoie de o schimbare, El va aduce Cuvântul care va face schimbarea. Dacă este nevoie de creștere, El va aduce Cuvântul care va face creșterea. De aceea, noi ar trebui să avem respect pentru nebunia predicării Evangheliei. Iar eu nu spun aceasta pentru că voi vă aflați aici, ci eu cred că ar trebui să înțelegem ce beneficiu binecuvântat este acesta, că Dumnezeu va aduce Cuvântul potrivit la timpul potrivit pentru creșterea mea. El nu se află aici ca să spună: „Tu nu ești îndeajuns de bun, trebuie să întrunești standardul.” Nu, ci El se află aici ca să spună: „Acesta este locul înspre care ne îndreptăm acum. Acesta este locul în care te duc acum pentru că Cuvântul va rodi singur.” Credeți aceasta? („Da!”) Noi trebuie să credem aceasta. Problema este că dacă nu credem aceasta, suntem învinși înainte de a începe. Cuvântul trebuie să rodească singur.

Fratele Branham a spus în mesajul Puterea lui Dumnezeu de a transforma:

„Acel Cuvânt trebuie să vină la împlinire. Este Cuvântul lui Dumnezeu! Sădiți-L în inimile voastre, dacă doriți să mergeți în Răpire. Dacă doriți să fiți creștini autentici, poziționați acest Cuvânt. Cred că lui Ezechiel Dumnezeu i-a spus: „Ia sulul să mănâncă-l” pentru ca Cuvântul și profetul să devină același lucru. Fiecare făgăduință de acolo trebuie să se manifeste pentru că este Sămânța originală a lui Dumnezeu.Să nu lăsați ca un teolog educat să încerce să O scoată din voi. Să nu-l lăsați să vă vopsească cu aceea știință și cunoștință firească, și educație. Credeți-L pe Dumnezeu!

Iubesc analogia folosită de fratele Branham. El a spus: „Dacă doriți să mergeți în Răpire”. Dacă eu aș sta în fața unui grup de oameni și i-aș întreba: „Doriți să mergeți în Răpire?”, eu nu cunosc pe nimeni care nu ar dori să ridice mâna. Cu toții dorim să mergem în Răpire. „Dacă doriți să fiți creștini autentici, poziționați acest Cuvânt”. Apoi, el se întoarce la Ezechiel, și spune: „Așa cum lui Ezechiel i s-a spus să mănânce sulul.” Fratele Branham nu a spus: „Dacă doriți să ajungeți în Răpire, asigurați-vă că vă veți opri din a vă complace în divertisment, asigurați-vă că veniți la biserică cu fiecare ocazie și plătiți-vă zeciuiala, și să nu lăsați să vă văd accelerând.” Înțelegeți că nu aceasta este ceea ce a spus el? Ci el a spus: „Dacă doriți să ajungeți în Răpire, luați Cuvântul, hrăniți-vă cu Cuvântul, deveniți una cu El, pentru că Cuvântul merge în Răpire.” Cuvântul va rodi propria Sa Viață și va aduce lucrurile la împlinire înăuntrul vostru. Slujba noastră nu este să analizăm, nu este să ne educăm până la perfecțiune, ci slujba noastră este să primim Cuvântul în pământ bun și să lăsăm Cuvântul să facă ceea ce trebuie să facă.

Haideți să mergem la Ioan 6.63. Vreau să terminăm cu acest gând.

„Duhul este acela care dă viată, carnea nu folosește la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh si viată.”

În mesajul Pecetea a patra, fratele Branham a spus:

„Cuvântul Însuși este Duh.” „Cuvântul Însuși este Duh. Este Duh în formă de Cuvânt…”

De ce? Pentru că Dumnezeu, Cuvântul, Hristos, Duhul, nu sunt lucruri separate, ci sunt același lucru.

„Cuvântul Însuși este Duh. Este Duh în formă de Cuvânt. Apoi, vedeți voi, când este înviat sau adus la Viață, Duhul Cuvântului lucrează și acționează.”

Ce se întâmplă când eu primesc Cuvântul? Când Îl primesc cu adevărat în inima mea? Când eu primesc Cuvântul, Cuvântul Însuși este Duh sau, așa cum a spus fratele Branham: „Acesta are puterea de transformare în El.” Există o Viață în Cuvânt când este predicat, un Cuvânt viu predicat are Viață în El. Este Viața care vine din Cuvânt, este Viața care vine cu Cuvântul, este Viața care se reproduce pe Sine Însăși, este Duhul Sfânt. Dacă eu primesc Cuvântul și puritatea Cuvântului predică un Cuvânt viu pentru ziua mea, există Viață în Cuvânt, Viața lui Dumnezeu.

Isus a spus : „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt duh și viață”. Voi spuneți: „Eu am nevoie mai mult de Duhul.” Așa este, noi avem nevoie mai mult de Duhul. Cum Îl voi avea? Luați mai mult Cuvânt, pentru că Cuvântul are Viață să rodească Viață. Este Duhul Cel care aduce Cuvântul la Viață, Duhul este Viața Cuvântului. Duhul lui Dumnezeu este Cel care rodește Viața care se află în Cuvânt. Continuați să primiți Cuvântul, continuați să spuneți: „Doamne, eu cred că Tu ai rânduit mai dinainte că eu sunt acel pământ bun. Nu fiindcă eu sunt bun, ci pentru că Tu m-ai făcut un receptor al Cuvântului Tău. Eu nu cred că sunt bun, ci cred că sunt un receptor pentru Cuvântul Tău. Amin! Doamne, lasă ca Cuvântul Tău să cadă în inima mea și ajută-mă să cred în procesul Tău de a-L aduce la viață.”

Fratele Branham a spus în mesajul Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită:

„Necredința în Cuvânt, care este El Însuși, Cuvântul vieții. Înțelegeți? Doar Cuvântul are Viață. Orice alt cuvânt este hibrid. Oricât de mult ar arăta ca El, nu este Cuvântul.

Cuvântul rodește propria Sa viață, pe care Eva l-a schimbat pentru propria sa cunoștință.”

De ce atunci când Dumnezeu a dorit să aibă o soție, și-a trimis profetul cu Cuvântul? Pentru că Cuvântul, când este predicat, cade în pământ bun și va rodi acea Viață. Care Viață? Viața Miresei. Ce primești tu? Cuvântul Mireasă. Dacă tu primești purul Cuvânt Mireasă cu viața Miresei în El, ce vei deveni? Mireasă. Nu prin efort, ci prin faptul că-L primești, prin faptul că primești Cuvântul cu Viață în El. De aceea noi nu predicăm Cuvântul pe care L-am primit într-o zi anterioară, care a fost Viața pentru acea zi, ci predicăm Cuvântul care are Viață pentru ziua de astăzi, pentru a manifesta Viața zilei de astăzi.  Acel Cuvânt are Viață în El. Este Viață. Este Duh și este Viață. Iar El va rodi propria Sa viață.

În mesajul Este Răsăritul Soarelui, fratele Branham ne spune:

„Observați, a fost primul Bob al Grâului lui Dumnezeu care S-a ridicat din morți, primul Bob de Grâu al lui Dumnezeu. Prin puterea de aducere la Viață a lui Dumnezeu, Dumnezeu a înviat Viața Sa, L-a ridicat din morți, iar El a fost întâiul Rod al celor care dormeau, Întâiul Rod. El a fost primul Snop.

De aceea ei au trebuit să legene acel Snop, pentru că a fost primul care a ajuns la maturitate. Și a fost legănat în comemorarea mulțumirilor aduse lui Dumnezeu, crezând că restul vor veni. Era un semn.”

Fratele Branham s-a întors la „legănarea snopului” care făcea parte din sărbătorile Domnului în Israel. Acestea au fost instituite sub Legea lui Moise, când ei luau prima parte a recoltei care ajungea la maturitate.

Fratele Branham a spus: „Undeva după colț, unde avea mai multă lumină.” Ei îl luau și-l aduceau preotului, iar acesta îl ridica și-l legăna. El făcea aceasta înaintea lui Dumnezeu comemorând mulțumirea adusă lui Dumnezeu, că El va duce toată recolta la maturitate.”  

Iată ce spune el: „Și a fost legănat în comemorarea mulțumirilor aduse lui Dumnezeu, crezând că restul vor veni”.

 Așadar, atunci când snopul a fost legănat, a devenit un semn că Dumnezeu, care a adus acel snop la maturitate, este Dumnezeul care va duce întreaga recoltă la maturitate.

Fratele Branham continuă și spune:

„Așa cum Hristos a fost primul care s-a ridicat, dintre toți profeții și așa mai departe; deși preumbrit în multe locuri, El a fost Întâiul Rod dintre cei care dormeau. În venirea lui Hristos în Mireasă, ieșind afară din biserică, va trebui să fie un Snop legănat din nou în zilele din urmă.”

El spunea că atunci când vom ieși afară din biserică, în venirea lui Hristos în Mireasă, va exista o altă legănare a acestui snop. Ce era acesta? Prima parte a recoltei care ajunge la maturitate trebuia legănată în semn de mulțumire.

„Legănarea snopului! Ce era snopul? Primul care ajungea la maturitate, primul care dovedea că era grâu. Aleluia! Sunt sigur că înțelegeți despre ce vorbesc. Era legănat deasupra poporului. Iar prima dată va ieși la suprafață, pentru Epoca Miresei, pentru o înviere din denominaționalismul întunecat, un Mesaj, că maturitatea deplină a Cuvântului s-a întors în întreaga Sa putere, și a fost legănat deasupra oamenilor, prin aceleași semne și minuni pe are El le-a făcut atunci.

„Pentru că Eu trăiesc, și voi trăiți”, vorbind Soției Sale. „Pentru că Eu trăiesc, și voi trăiți”. Ce înviere a fost aceea! Ce înviere este aceasta, să fii înviat din morți, „să fii făcut viu în Hristos Isus”, prin puterea de aducere la viață a lui Dumnezeu.”

Fratele Branham a spus că in ziua în care Isus a înviat, El a fost Snopul care a fost legănat deasupra lor, primele roade a celor care dormeau, arătând că ceea ce a făcut Dumnezeu pentru a aduce această Sămânță la maturitate, va aduce întreaga Recoltă la maturitate. Dar la sfârșitul timpului, care este timpul de acum, în ieșirea afară din biserici, în timpul venirii lui Hristos în Mireasă, care este chiar acum, va trebui să existe un alt snop legănat, iar el a spus că atunci când plinătatea Cuvântului vine la maturitate, când Dumnezeu a legănat acesta, a făcut aceasta prin faptul că a ridicat un om, în care Cuvântul a ajuns la maturitate, arătând un fiu al lui Dumnezeu.

Știți ce a făcut El când a arătat acea viață? A arătat o viață a smereniei, a închinării, o viață a minunilor, a semnelor și minunilor, a arătat o viață închinată lui Dumnezeu; ne-a arătat viața sa, chiar și lucrurile mai puțin plăcute, greșelile, pocăința. Noi am văzut pe cineva care se putea smeri sub Cuvânt, noi am văzut o viață, prieteni!

Acest Mesaj nu a legănat acea viață deasupra noastră pentru ca noi să spunem: „Nu voi fi niciodată ca fratele Branham. Nu voi avea niciodată acea smerenie, nu voi vedea niciodată acele manifestări în viața mea, nu voi avea niciodată acel fel de dedicare, nu voi avea niciodată acel nivel de descoperire.”

Știți că fratele Branham a spus că nu toți trebuie să fie Moise. Noi nu trebuie să fim cu toții profetul epocii, nu trebuie să facem tot ce a făcut fratele Branham. Nu acela este subiectul. Subiectul este maturitatea fiului lui Dumnezeu, la care a ajuns el.

Când acel Cuvânt a ajuns la maturitate, Dumnezeu a avut un exemplu pe pământ și a fost legănat deasupra noastră, dar nu pentru ca noi să ne descurajăm pentru că el este departe față de mine. Breșa poate fi mare, poate fi de neatins, dar nu de aceea a procedat Dumnezeu astfel, ci El a făcut aceasta arătând că: „Aceeași metodă care l-a făcut pe acest bărbat să fie un vas pe care Eu să-l pot folosi, este exact aceeași metodă pe care Eu o voi folosi pentru întreaga recoltă.” Aceasta nu a fost ca să ne descurajăm, ci ca să ne încurajăm. Acest Mesaj nu a fost dat ca să ne descurajăm, ci ca noi să spunem: „Niciodată nu voi ajunge acolo”, ci întotdeauna a fost o destinație, un punct pe hartă, la care noi să ne uităm cu anticipație și să spunem: „Căpetenia Păstor este aici, iar El mă va duce de la un capăt la celălalt capăt.” Așadar eu merg de aici, acolo. Nu eu contez, ci contează că El Însuși Se află aici.

De aceea Hristos a venit în această epocă: pentru  a Se asigura că nu vom deraia, că nu vom da înapoi, că nu vom rata ținta. În acest sfârșit al timpului, El va avea o Mireasă fără pată și fără zbârcitură. El Își va prezenta o Mireasă în haină de nuntă, iar El nu a lăsat aceasta la latitudinea noastră, de aceea, El S-a întors în plinătatea Cuvântului, ca să ne ia de braț și să ne conducă tot drumul până la destinație. Nu este: „Tu să faci cutare, tu cutare”, ci este: „Odihnește-te și urmează-Mă pe Mine, Cuvântul. Eu te voi duce de-a lungul drumului pentru că Cuvântul Însuși are Viață.

Acest Mesaj care a fost predicat și care este predicat, are puterea în El Însuși de a te rodi pe tine ca Mireasă desăvârșită. Nu sunt eforturile noastre umane, nu este capacitatea mea ca predicator, abilitatea mea, nu este putere de convingere, de confirmare sau reformă, nu este nici forța sau străduința noastră.

Să nu mă înțelegeți greșit, noi trebuie să ne străduim, noi ar trebui să ne străduim, trebuie să ne facem partea noastră; noi nu trebuie să fim creștini leneși, dar noi nu vom ajunge acolo de unii singuri. Acea slujbă care a fost legănată deasupra noastră, nu a fost nimeni altcineva decât Isus învelit în trup uman, arătându-ne că în această generație, sub această Descoperire, fiii lui Dumnezeu pot ajunge la maturitate, la înfiere. Se poate realiza. Iar aceasta nu s-a înfăptuit pentru a ne descuraja, ci să ne încurajeze și să ne dea credință.

 Nu lăsați ca diavolul să ia ceea ce a fost menit pentru bine, și să-l folosească pentru rău. Să nu vă închideți când spuneți cât de departe sunteți de Semn, ci bucurați-vă pentru că aveți mult de câștigat. Și veți recupera. Nu este o problemă de „dacă”, ci „când”, iar „când” este hotărârea Lui, nu a noastră. Noi stăm aici cu o făgăduință, așa cum Avraam a avut o făgăduință. Timp de 20 de ani, el nu a putut face nimic pentru a se apropia de unul singur de făgăduință, dar de fiecare dată când el a avut nevoie ca să se miște mai aproape de făgăduință, Dumnezeu a pășit în scenă, i-a vorbit și l-a dus mai aproape de făgăduință. Nu a trebuit să o găsească de unul singur, nu a trebuit să caute să înțeleagă lucrurile de unul singur, nu a fost nevoit să facă presupuneri sau să se lupte, ci tot ce a trebuit să facă, a fost să se odihnească în făgăduință și să răspundă când Dumnezeu a venit.

Ce credeți că, voi și cu mine, ar trebui să facem în această făgăduință dată fiilor lui Avraam? Spuneți doar: „Doamne, îngăduie ca acest Cuvânt să cadă în mine și să rodească propria Sa Viață. Îngăduie ca condițiile acelei Lumini strălucitoare să aducă Viața Seminței care se află deja în mine, Cuvântul Tău, pentru că este Cuvântul Tău pus în mine. Îngăduie ca Cuvântul să vină la manifestare în mine.”

Mă întreb cât din creșterea noastră este încetinită pentru că încercăm? Mă întreb de câte ori ne împiedicăm deoarece călcăm pe propriile noastre picioare și deraiem din pricina propriilor noastre eforturi în timp ce fratele Branham a spus: „Întreaga experiență creștină se bazează pe odihnă.” Iar Duhul Sfânt este odihnă.

Dacă eu voi putea ajunge în punctul în care voi crede acest Cuvânt cu toată inima mea, iar eu știu că este Adevărul, Îl primesc și rămân lângă El, atunci mă pot odihni pentru că acum, nu sunt eu, nu este obligația mea, nu este cerința mea, ci este Dumnezeu care S-a angajat pe Sine Însuși în aducerea acestui Cuvânt la împlinire. Eu mă pot odihni pentru că El este un Dumnezeu bun; pentru că El spune Adevărul, mă pot odihni pentru că El nu poate fi învins, pentru că El nu va eșua niciodată. Eu mă pot odihni pentru că El a spus că va avea o Mireasă fără pată și fără zbârcitură, fără vină sau orice altceva, și mă pot odihni în calitate de Mireasă a Sa, pentru că El a spus că El Însuși Se va prezenta. El nu a spus niciodată: „Mireasă, înfățișează-te înaintea Mea fără pată sau zbârcitură”. Eu mă pot odihni pentru că El a spus-o. Avraam s-a putut odihni pentru că Dumnezeu a spus.

Prieteni, știți ce este acest Mesaj? Acest Mesaj este cel mai minunat lucru pe care l-am auzit vreodată. Acest Mesaj reprezintă încurajare, entuziasm și exaltare pentru că noi știm unde mergem. Răpirea este pentru noi. Cum vom ajunge acolo? Eu nu știu, dar El nu ne poate lăsa în urmă pentru că Răpirea este pentru mine, schimbarea trupului este pentru mine, desăvârșirea este pentru mine, maturitatea este pentru mine, înfierea este pentru mine. De ce? Pentru că eu cred că este pentru mine. „Cum se va înfăptui?” Eu nu știu, dar acest Cuvânt va rodi propria Sa Viață pentru că are Viață în El, eu L-am primit, iar Duhul va lucra pentru a-L aduce la împlinire.

Vă spun ceva, prieteni. Eu iubesc acest Mesaj. Este atât de puternic, de încurajator, de entuziasmant! Vreau să ajung în punctul în care aștept cu nerăbdare să dau drumul la următoarea casetă pentru că aceasta mă va duce cu un pas mai departe pe hartă, deoarece eu știu care este destinația, și aceasta este: „moștenitori împreună cu Hristos”, este a sta cu El și o ființă triunică desăvârșită, înapoi pe acest Pământ, în Mileniu. Acolo ne îndreptăm noi. Cum voi ajunge eu acolo? Soțul meu mi-a spus că El mă va duce acolo. Iar El se află aici acum. M-am prins de brațul Său, iar noi mergem în acea direcție.

Fiecare predică, fiecare serviciu, fiecare Scriptură, fiecare rugăciune, are potențialul de a mă duce cu un pas mai aproape de acel loc. Eu nu voi merge în direcția greșită pentru că El se află aici ca să Se asigure că nu merg în direcția greșită. Dacă eu, în ignoranța mea voi merge la stânga, eu cred că El se află aici ca mă ducă înapoi la dreapta. El nu mi-a spus să fac eu aceasta, ci mi-a spus să am încredere în El, nu mi-a spus să fac ceva, ci să mă odihnesc. M-a rugat să mă predau, să mă odihnesc, să am încredere în El, să-L ascult, să mă supun, și El va face restul. Cum o va face? O va face în multe feluri, dar o cale este că El va folosi predicarea Cuvântului, nebunia predicării pentru a-i salva pe cei care cred. Iar acum, eu aștept cu nerăbdare să aud predicarea din nou. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți.

Sunt atât de multe lucruri pe care aș dori să vi le împărtășesc într-o altă zi. Atât de multe alei despre Cuvânt și Duhul Sfânt! Și eu vă spun, Dumnezeu este atât de bun!

Știți, nimeni nu s-a ridicat în anii 1700, și să spună: „Cred că este timpul pentru o schimbare în umblarea creștină, iar noi ar trebui să ajungem la adevărul neprihănirii și nu la fapte, iar eu voi fi unul dintre ei.” Nu aceasta este ceea ce s-a petrecut. Dumnezeu a știut că era timpul, și atunci El a trimis un om cu un mesaj, și acel mesaj a schimbat totul pentru a se potrivi acelui Cuvânt,  pentru că era timpul.

 Nimeni nu s-a ridicat în ziua lui Wesley să spună: „Știți ceva, eu cred că trebuie să trăim o viață mai curată și mai sfântă”. Nu, ci Dumnezeu a hotărât că era timpul pentru acel mesaj, iar când a hotărât aceasta, a trimis un om ca să predice Evanghelia, și Cuvântul predicat de el, a transformat lumea creștină.

Știți ceva? Nici noi nu am hotărât că este timpul să avem o epocă a Miresei, că este timpul ca o Mireasă să vină la manifestare, o Mireasă alcătuită din mai multe mădulare, poporul Domnului, care poate să se îmbrace în Hristos până când Hristos va locui cu adevărat în ei, iar lumea Îl va putea vedea pe El. Știți, nu noi am hotărât aceasta, ci El. El a decis că este timpul, iar când a hotărât aceasta, a trimis un om cu darul predicării Evangheliei și a mai trimis și alți oameni înzestrați pentru a predica acea Evanghelie. Și Cuvântul predicat este Cel care rodește acea Mireasă. Ce trebuie să facem noi? Să-L primim și să ne încredem în El, să ne ancorăm în El, să ne predăm, să ne odihnim și să-L lăsăm pe Dumnezeu să facă ceea ce El a făgăduit că va face. El este Cel care a mișcat orice circumstanțe pentru a duce acea slujbă în jurul lumii; El este Cel care a mișcat toate circumstanțele în viețile voastre ca voi să-L puteți auzi. Nu este El în stare să aducă Cuvântul la împlinire în viețile noastre? Eu cred că El este în stare. Să ne plecăm capetele împreună.

Dragă Doamne Isus, Îți mulțumim pentru Cuvântul Tău, Doamne. Doamne, ce putem spune atunci când spunem: „Mulțumim pentru Cuvântul Tău”? Ce lucru micuț în a spune aceasta! Doamne, noi le spunem oamenilor să Îți mulțumească pentru binecuvântări și modul deosebit în care Te ocupi de noi, dar, Doamne, este mai mult decât un simplu „Mulțumesc”. Din inima mea, Doamne, este mai mult decât „Îți mulțumesc pentru Cuvântul Tău”, pentru că realizez că eu aș fi nimic fără Cuvântul Tău, aș fi pierdut, aș fi în întuneric, aș fi sfâșiat de tot felul de confuzii, aș avea o inimă frântă, zdrobită în bucăți și o viață ruinată. Nu este doar „Mulțumesc pentru Cuvântul Tău”, pentru că Cuvântul Tău este mai mult decât Viață pentru mine.

Doamne, când noi nu putem vedea, Tu aduci descoperire; când suntem confuzi, Tu aduci claritate; Doamne, Tu continui să te descoperii înaintea noastră pentru ca tabloul Tău să devină mai clar.

Doamne, Te rugăm să ne ierți pentru teama noastră, pentru eforturile noastre umane fragile. Doamne, iartă-mă pentru că m-am gândit că Tu ai nevoie ca eu să fac ceva, pentru eforturile pe care le-am depus de a produce ceva, de a fabrica ceva, îmi pare rău cu adevărat, Doamne. Dar, Doamne, eu mă aflu aici pentru a spune: „Lasă ca acea Sămânță să cadă în inima mea. Îngăduie ca aceasta să prindă rădăcini, și să preia controlul.”

Doamne, vreau ca Sămânța semănată să cadă în acest pământ rânduit și ales de Tine mai dinainte, astfel încât în foarte scurt timp, nimeni să nu mai vadă pământul, ci doar recolta, să vadă că pământul este învelit de recoltă în întregime, iar recolta crește la maturitate, astfel încât, nimeni nu o mai vede, ci vede doar roadele. Îngăduie ca aceasta să fie povestea vieții mele, Doamne.

Tu ai trimis un semănător în ziua mea, iar acel semănător a aruncat Sămânță, iar Sămânța a căzut în pământul meu. Mulțumim, Doamne! Doamne, ajută-ne pe fiecare dintre noi să fim semănătorii Tăi, pentru că prin aceasta Doamne, eu voi ieși să proclam Cuvântul Tău, și fie ca Cuvântul Tău să cadă în pământ bun, și fie ca acesta să rodească o Recoltă bogată, însutită. Doamne, pe măsură ce acea Sămânță cade în noi, fie ca ea să aducă la Viață roade care se află deja în noi, pentru a manifesta ceea ce Tu ai rânduit înainte de întemeierea lumii ca noi să fim, pentru că Tu nu ne-ai chemat în epoca lui Luther, a lui Wesley, în epoca penticostală, ci în epoca Miresei, ca noi să fim Mireasa Ta, și aceasta este Sămânța pe care Tu ai pus-o în noi, este Sămânța care se manifestă, fiind menită să se manifeste în viețile noastre. Ajută-ne, Doamne!

Doamne, eu mă rog ca Tu să ne dai curaj și credință în Cuvântul Tău, astfel încât noi să stăm liniștiți, fiind asigurați că Tu vei împlini ce Tu ai spus că vei împlini prin trimiterea Cuvântului Tău; pentru că Tu ai spus în Isaia că nu se va întoarce fără rod, ci va îndeplini scopul pentru care Tu L-ai trimis.

Tu ai trimis acest Mesaj și ne-ai dat Cuvântul Tău, iar noi credem că își va îndeplini scopul. Acum, ne punem încrederea în Tine. Noi nu privim la fire, la om, la noi înșine pentru că Doamne, noi suntem în primul rând, un eșec. Dar, Doamne, noi privim la ce Tu ai spus, la ce Tu ai făcut, la ce Tu ai legitimat și confirmat, iar noi ne ținem tare de făgăduința Ta, că Tu vei încheia ce ai început, că Tu vei avea o Mireasă fără pată și fără zbârcitură.

Doamne, ne încredințăm Ție și ne predăm acestui scop. Fie ca acesta să vină la împlinire în viețile noastre.

 Te iubim și îți mulțumim, Tată și Te rugăm să ne ajuți, în numele Domnului Isus. Amin

                           -AMIN-