DESCOPERIREA DUMNEZEILOR AMATORI – A crea o atmosferă

14 iulie 2024

Să ne plecăm capetele împreună. Tată Doamne, suntem atât de mulțumitori că Tu ești Cel care ne iubești sufletele. Unde am fi noi, Doamne, dacă Tu nu ne-ai fi iubit mai întâi, dacă Tu nu ne-ai fi rânduit să fim aici în acest ceas, și dacă în bunătatea Ta, nu Te-ai fi descoperit nouă.

Doamne, noi suntem unul dintre cele mai binecuvântate popoare, simțim că suntem cel mai binecuvântat popor care a trăit vreodată. Doamne, ajută-ne să fim mulțumitori, să Te privim și să Te slăvim din toată inima noastră, cu tot ceea ce se află în noi.

Venim la picioarele Tale și ne predăm Ție astăzi într-o măsură mai mare. Doamne, vrei să vii și să ne hrănești cu Cuvântul Tău? Noi înfometăm și însetăm după tine, Doamne. Mă rog ca Tu să ne umpli, Tată, conform făgăduinței Cuvântului Tău.

Doamne, Te rog să iei vasul meu sub controlul Tău, să dai omul la o parte și Te rog să vii să predici copiilor Tăi. Doamne, tânjim să auzim de la Tine. Avem nevoie de Cuvântul Tău ca să ne susțină, avem nevoie de tăria care provine din  Mana Ta, Doamne. Fie ca Tu să ne-o aduci în această dimineață, fie ca noi să ne hrănim cu ea, să ne dea putere și să ne schimbe viețile. Doamne, fie ca Tu să ai întâietate printre noi și să găsești un „Bun venit” în inimile noastre, în timp ce te slăvim, Doamne, pentru că cerem binecuvântarea Ta, în numele Domnului Isus. Amin!

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Să luăm Bibliile și să deschidem la Geneza 5. Sunt bucuros să mă aflu din nou aici în această dimineață. Vom continua cu același gând și anume, Descoperirea dumnezeilor amatori, partea a treia. Credem că Domnul va vorbi, iar voia Sa se va înfăptui. Dumnezeu este bun. Toți cei care vă aflați aici în vizită, Dumnezeu să vă binecuvânteze. Îi mulțumim Domnului că vă aflați aici cu noi în această dimineață.

Să citim împreună primele două versete din Geneza 5:

„Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua când a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu.

I-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, i-a binecuvântat şi le-a dat numele de „om” în ziua când au fost făcuţi.”

În timp ce începem, aș dori să abordez un subiect. Mulți dintre voi știți că ieri a existat o tentativă de asasinare a fostului președinte Donald Trump. Nu știu dacă ați văzut aceasta la știri sau nu, dar eu am auzit despre ea, am verificat-o și într-adevăr, știrea era adevărată. A fost șocant, pur și simplu, șocant. Ne aflăm într-un loc dezamăgitor. Nu doar în această țară, ci și în lume. Este descurajator, dezamăgitor și este greșit din orice punct de vedere.

Când am privit la situație, pentru mine a fost dureros să văd că un astfel de lucru se poate întâmpla, a fost devastator, iar ceea ce m-a afectat a fost faptul că o persoană din mulțime a fost ucisă. O persoană a fost ucisă, iar alte două, grav rănite. Fostul președinte Donald Trump a fost de asemenea rănit. Apoi, și agresorul a fost ucis. Iar eu m-am gândit: „Ce situație!”

În mod ironic sau mai bine spus, providențial, această situație se lega foarte mult cu ceea ce eu studiam în ultimele câteva zile și ceea ce se afla pe inima mea. Ca de obicei, mă confruntam cu același zbucium. De obicei, mă străduiesc să aliniez lucrurile în înțelegerea mea, în încercarea de a prinde inspirația,  de a alinia și a spune ceea ce este în inima mea.

Au existat trei lucruri care convergeau, trei gânduri diferite, iar eu zăboveam asupra lor mergând înainte și înapoi, privind la citate și versete. Am ajuns la un lanț de gânduri lucrând asupra lor, apoi a venit știrea. Cred că era ora 11:00 sau 11:30 când am căutat-o aseară. Iar ceea ce m-a izbit a fost că era atât de legată de ceea ce eu doream să vorbesc astăzi. Nu despre tentativa de asasinare, ci despre ceea ce eu aș dori să vorbesc, adică despre Puterea de creație a fiilor lui Dumnezeu. Ajungând la acest subiect, privindu-l în adâncime, vreau să vorbesc despre puterea pe care noi o avem pentru a crea o atmosferă.

Când ne gândim la om, omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu. Noi știm că putrezirea a intrat în om prin hibridare, cu toate acestea, ceea ce Dumnezeu a început, a făcut trup și a continuat. Fratele Branham a făcut câteva afirmații pe care vreau să le citesc pe măsură ce mergem mai departe și voi  împărtăși cu voi gândul meu, pe măsură ce mergem înainte.

În mesajul, De la acea vreme, el a spus:

„El este un mare Constructor. Înainte ca să aibă o ființă umană pe pământ, El S-a îngrijit de material, ca și un Constructor care construiește o subdiviziune. El urma să-L facă pe om după chipul Său și să le dea pământul, să locuiască pe el. Iar ei erau dumnezei mai mici decât era El.”

Așa cum am spus înainte, dorința lui Dumnezeu a fost ca fiii și fiicele Sale să locuiască pe pământ. El a așezat materia primă pentru trupurile noastre pe măsură ce a început să ne formeze din pământ, să ne aducă la viață într-o manifestare. Intenția originală a fost ca noi toți să fim fii și fiice ale lui Dumnezeu, o oglindire a Sa, făcuți trup, reflectând Însăși Viața Tatălui lor pe pământ. Dar noi știm că hibridarea prin acel autor a adus o putrezire, prin înșelăciunea șarpelui asupra Evei. Astfel, a existat o sămânță greșită care a fost semănată, ele s-au amestecat, stricând planul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, rămășițele încă se află în omenire. Fratele Branham a vorbit despre aceasta. În mesajul Mesia, el a spus:

„Acum, el a fost făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Aceasta face… Când Dumnezeu l-a creat, Dumnezeu i-a dat din Duhul Său, parte din Viața Sa, iar El a fost după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Așadar, ca și aici în… Omul în starea sa firească, felul în care noi suntem acum, puteți vedea că noi suntem mai mult decât un animal, așa cum ei încearcă să spună că suntem; pentru că omul, în starea sa decăzută, cu toate că este un fiu căzut a lui Dumnezeu, el tot poate să fie mai bun. El are o inteligență, el își construiește o casă mai bună, condiții de viață mai bune. El își poate crea condiții de călătorie mai bune. El poate să călătorească acum cu viteză, cu 1900 de mile pe oră într-un avion sau o rachetă.”

Aici, fratele Branham a început să vorbească despre călătoria în spațiu, despre sateliți, despre omul care a ajuns pe orbita Pământului și despre toate realizările sale.

„El este deștept, inteligent, și este făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Iar în el se află Lumină.”

Fratele Branham a început să ne arate că la început, Dumnezeu l-a creat pe om pentru a oglindi imaginea Sa, chipul Său, pentru a fi după chipul Său. El l-a pus într-un trup de carne pe pământ pentru a-L reflecta pe Dumnezeu pe Pământ. Fratele Branham făcea referire la faptul că oamenii credeau în evoluție, la faptul că omul reprezintă o formă evoluată a unui animal, dar omul este atât de diferit de un animal. El este total diferit. El poate gândi, poate fi creativ, poate să-și creeze condiții mai bune, el creează muzică, artă, iar aici, eu vorbesc despre omul căzut, nu despre fiii lui Dumnezeu, ci despre omul căzut.

Omul creează artă, muzică, el zidește, construiește, în el se află dorința de a fi un mic creator, el dorește să creeze lucruri, să le facă mai bune, să inventeze. Iar noi știm că Diavolul a pătruns în aceasta, și o manipulează, o folosește pentru a-și zidi propria împărăție. Acum, noi trăim în Edenul Satanei, unde el a manipulat această abilitate, această dorință în om, aducând o influență negativă, făcându-l pe om să realizeze ceva pentru propria sa glorie; el l-a făcut pe om să ajungă la realizări pentru el însuși, pentru mândrie, lăcomie și toate aceste pofte ale cărnii. El a folosit aceasta, a redirecționat acea asemănare cu chipul lui Dumnezeu care se afla în om și a folosit-o pentru zidirea împărăției Satanei. Cu toate acestea, el nu a schimbat ceea ce se afla acolo și anume, că omul este un creator, că are o dorință de a crea, de a-și crea condiții mai bune. Așadar, omul nu a fost creat în același fel în care a fost creat animalul. Omul este o creație diferită.

Noi știm că prin hibridizare, puterea de creație a fost redusă în putere și autoritate, dar Dumnezeu încearcă să aducă aceasta înapoi.

Omul a fost creat pentru a fi un dumnezeu mai mic pe Pământ. Noi am mai citit acest citat, dar aș dori să-l recitim. El face referire la fiii lui Dumnezeu. Este din mesajul Înfierea:

„Înainte de a continua, îngăduiți-mi să ne întoarcem la Geneza 1:26. Eu am făcut referire la aceasta miercuri. Când Dumnezeu l-a făcut pe om… Înainte de a-l crea pe om, El se numea El, El-Elah-Elohim. În limba ebraică, cuvântul se traduce „Cel ce există prin Sine Însuși.” Totul prin Sine. Nu a existat nimic înainte de El. El a fost toată existența care a fost vreodată, Cel care exista prin Sine: „El-Elah-Elohim” înseamnă „Atot-suficient, Cel care avea toată puterea, Cel Atotputernic, Cel care exista prin Sine.”

Dar în Geneza 2, când l-a creat pe om, El a spus, „Eu sunt IaHVeH”. Ce însemna aceasta? „Eu sunt Cel Atot-existent, care am creat ceva din Mine Însumi pentru a fi un fiu al meu, sau un temporar, sau un dumnezeu mic (amator) al Meu”. Oh, slavă! De ce? „IaHVeH” înseamnă că El l-a dat pe om pentru a fi un dumnezeu amator, pentru că El este Dumnezeu Tatăl, iar El l-a făcut pe om un dumnezeu amator. Așadar, existența Sa nu mai este singură; El există cu Familia Sa. Amin. El-Elah-Elohim… Acum, El este IaHVeH, „IaHVeH” înseamnă „Cel care există cu Familia Sa”.

Acum, Dumnezeu l-a creat pe om pentru a stăpâni tot pământul; el avea stăpânire. Pământul era stăpânirea, domeniul omului. Este aceasta Scriptura? Dacă acesta era domeniul său, atunci el era dumnezeul Pământului. El putea vorbi și era întocmai. Iată-L pe El, Dumnezeu, IaHVeH, Cel care cândva exista în existența Sinelui Său, dar acum există cu Familia Sa, și micuții Săi cu El… Iată!”

Aici avem expusă intenția lui Dumnezeu, și pe măsură ce El a început să aducă la suprafață Familia Sa în răscumpărare, a început să descopere mai mult din natura Sa, omului. Și pentru înțelegerea lui Moise, a folosit numele „IaHVeH”, IaHVeH fiind „Cel care există prin Sine Însuși”. El a început să Se descopere, și pe măsură ce Se descoperea, Se descoperea ca un Dumnezeu care dorește să aibă Familia Sa, ca și un Creator care a creat omul după chipul Său, pentru că intenția Lui Dumnezeu era să aibă o Familie, Rasa lui Dumnezeu, copiii lui Dumnezeu,  Familia lui Dumnezeu pe Pământ.

Acum noi trăim în rămășița a ceea ce a fost pângărit, în ceea ce, de șase mii de ani, a fost luat pe calea putrezirii și a degradării, dar folosind lucrurile puse de Dumnezeu în om. Omul are o voință proprie, are propriul său intelect, el are abilitatea autodeterminării, are o creativitate, o dorință de a crește, de a crea și de a realiza ceva. Toate aceste lucruri se află acolo pentru că ele se găseau în Dumnezeu, într-un anumit fel sau modalitate, iar acum se află aici, dar se află într-o formă pervertită. Amin! Aceasta este ceea ce este manipulat azi. Dar eu nu vreau ca vreunul din aceste lucruri să fie manipulate, ci doresc ca Dumnezeu să preia controlul; doresc ca Dumnezeu să aibă control absolut și voia Sa asupra mea, să mă conducă, aducând prin toate atributele plasate în mine, Planul Său rânduit mai dinainte.

În mesajul Nume hulitoare, fratele Branham a spus:

„Dar, Dumnezeu, îndeosebi asupra lui Adam, a suflat Suflarea Vieții Veșnice, iar el a devenit un om veșnic alături de Dumnezeu. El avea putere ca și Dumnezeu. El era un Dumnezeu amator, era dumnezeul Pământului; nu Dumnezeul Cerului, ci era dumnezeul pământului! Iar într-o zi, fii lui Dumnezeu vor deveni din nou dumnezei.”

Omul a pierdut dreptul său la stăpânire, la guvernare, la dumnezeire, când a renunțat la titlul de proprietate al răscumpărării. L-a pierdut atunci când a părăsit Cuvântul, și-a pierdut poziția, dar Dumnezeu a răscumpărat-o. El a luat înapoi Cartea titlului de proprietate, a adus-o înapoi omului, și într-o zi, vom vedea plinătatea acestui fapt, vom trece într-o domnie milenară, care este Edenul restituit, când Fiul lui Dumnezeu și Mireasa Sa vor domni și stăpâni din nou peste tot Pământul, vor fi din nou dumnezei asupra Pământului. Iar noi ne aflăm acum în stadiul în care Dumnezeu aduce aceasta înapoi, o răscumpără și o aduce înapoi în măsură deplină. Noi ne aflăm aici, în această poziție.

În mesajul De ce?, fratele Branham a spus:

„Omul a fost făcut pentru a fi dumnezeu, pentru a fi un dumnezeu. Știți aceasta? El este după chipul lui Dumnezeu, el este un fiu al lui Dumnezeu; el este ca și El. Lui i s-a dat un domeniu (Geneza 1:26), stăpânire asupra Pământului. Așa este. El stăpânea Pământul. El stăpânea regatul animalelor și toate celelalte împărății, totul în afară de Împărăția lui Dumnezeu de deasupra. El era dumnezeu; el era un dumnezeu amator. El a fost făcut după chipul lui Dumnezeu, făcut ca și Dumnezeu, avea mâini și picioare ca și Dumnezeu. El era după chipul lui Dumnezeu.

Ce s-a întâmplat? Pentru că nu a crezut Cuvântul lui Dumnezeu, aceasta l-a trimis în poziția de a trudi pentru sine însuși. Acum, Dumnezeu încearcă să-l aducă înapoi. Iar când ai credință și-L primești, frate, lasă ca acea Luminiță să crească, îndepărtând rădăcinile îndoielii și amărăciunii, ancorându-te în Duhul. Atunci tu începi să devii un fiu al lui Dumnezeu, o fiică a lui Dumnezeu, vei începe să crești în harul lui Dumnezeu. Duhul Sfânt începe să zidească Împărăția Sa în tine.”

Ce face El? El Își trimite Duhul pentru a ne rezidi, pentru a ne readuce înapoi, pentru a-Și aduce Împărăția Sa înapoi, pentru a ne aduce înapoi la statutul de fii și fiice ale lui Dumnezeu. Noi am văzut aceasta, și știm unde ne aflăm în ciclul răscumpărării, pentru că Dumnezeu a trimis astăzi un profet prin care a început să ne dezvăluie și să ne ajute să înțelegem.

Astfel, noi știm că a existat un Miel care a plătit prețul răscumpărării, știm că El a luat Cartea, Titlul de proprietate a răscumpărării, știm că El a rupt Pecețile ca să ne descopere Planul răscumpărării omului, pentru a-i aduce înapoi pe fiii și fiicele lui Dumnezeu din starea lor decăzută. Noi L-am văzut pe Dumnezeu luând un singur om sub controlul Său, un profet, pe nume William Branham, iar el a arătat ceea ce răscumpărarea a cumpărat, și a readus înapoi.

A existat un om, care sub călăuzirea lui Dumnezeu, a putut vorbi, iar când a vorbit, a avut putere creativă, a creat veverițe, le-a adus la existență, după cum a spus el, „din nimic”. Nu a fost ceva remodelat, ci o materializare din nimic. Aceasta este puterea de creație a lui Dumnezeu, și acum, a fost pusă înapoi în mâinile omului. Sub călăuzirea lui Dumnezeu, el a putut de asemenea să vorbească naturii, el a vorbit furtunii în Colorado, i-a spus să plece, și a poruncit soarelui să iasă afară. Toate aceste lucruri au început să se întâmple arătând că răscumpărarea l-a adus pe om înapoi, Titlul de proprietate a fost adus înapoi. Titlul de proprietate nu trebuia să se întoarcă la Dumnezeu. Dumnezeu îl ținea, pentru că El era Autorul, El era Cel care l-a creat pentru a-l da omului, îi aparținea omului pentru că Dumnezeu a dorit ca omul să-l aibă, dar omul l-a pierdut. Astfel, Dumnezeu a venit jos ca om,  ca să-l poată răscumpăra pentru om. Dumnezeu a dorit ca prin acest Titlu de proprietate, omul să fie dumnezeu peste Pământ, El a dorit să fie în mâna omului, care era copilul Său.

Așadar, El a venit ca Om pentru a-l răscumpăra. De aceea, El a fost ultimul Adam, care a răscumpărat ceea ce Adam a pierdut. Dar lucrarea Sa de răscumpărare a fost făcută în chip nevăzut, iar acum, în timpul de sfârșit, El ne aduce înapoi la plinătatea răscumpărării, iar această plinătate a răscumpărării ne va readuce, din nou, la starea din Eden.

Noi ne aflăm chiar aici, în vârful acesteia, când Dumnezeu ne arată că acest Titlul de proprietate răscumpărat, a fost luat înapoi, că există un om pe pământ care poate controla natura, și care poate aduce lucruri la viață. Vă rog să ascultați.

Aceasta este o afirmație grea, dar nu știu cum să o spun altfel. Prin autoritatea pusă de Dumnezeu în acel om, acel om a putut da unei văduve ceea ce ea a dorit, iar ea a dorit mântuire pentru copiii ei, și el a spus: „Ți-i dau, în Numele lui Isus Hristos!” Să nu-mi cereți să înțeleg aceasta pentru că nu o înțeleg, dar o cred cu toată inima mea. Lui i-a fost dată autoritate sub mâna lui Dumnezeu, iar el a spus: „Ți-i dau, în Numele lui Isus Hristos!”, deoarece Dumnezeu i-a spus: „Dă-i ceea ce cere”, iar el i-a dat, ceea ce ea a cerut. Astfel, ea a primit mântuirea celor doi fii ai ei. De ce? Pentru că Dumnezeu restaura Cartea Titlului de proprietate, aducându-l pe om înapoi în poziția sa. Amin!

Eu nu vreau să iau aceste lucruri cu ușurință sau să le atribui, nu vreau să spun: „Păi, aceasta a fost restituit, deci, voi face cutare și cutare”. Tu nu vei face nimic de la tine. Fratele Branham nu a făcut nimic de la sine. Era Dumnezeu Cel care avea un om sub controlul Său, un prizonier în mâna Lui, cineva căruia îi putea încredința puterea de a vorbi, știind că va vorbi ceea ce trebuie. De fapt, nu a fost doar fratele Branham, omul în care putea avea încredere, ci exista și o văduvă pe Pământ, în același timp, în care El putea avea încredere. Ea putea cere orice dorea, pentru că Dumnezeu a încredințat puterea de a cere orice, cuiva despre care știa că avea inima potrivită pentru a cere lucrul potrivit și anume, mântuirea celor doi băieți ai săi.

Așadar, aceasta nu este pur și simplu ceva la care privim și la care atentăm, nu este acel fel de lucru, prieteni. Este ceva sigur, absolut și puternic, este Planul lui Dumnezeu de răscumpărare, pentru că dorința lui Dumnezeu a fost de a-Și readuce copiii înapoi. Așadar, El ne demonstra nouă acele lucruri.

El i-a dat autoritatea, i-a spus să se ridice în picioare și i-a dat autoritatea de a vorbi vindecarea soției sale. Iar tumoarea pe care soția sa o avea, căreia el i-a vorbit și despre care a vorbit, totul s-a petrecut exact cum a spus el. De ce? Dumnezeu a avut un prizonier, un fiu răscumpărat al lui Dumnezeu. Unul care a ajuns într-un loc al maturității și al creșterii, prin clipele grele ale vieții, ale încercărilor, prin toate aceste lucruri, a ajuns în poziția în care Dumnezeu i-a putut încredința puterea Cuvântului vorbit. Iar eu Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acea demonstrație pentru că, dacă El a putut-o face atunci, acolo, El o poate face și aici. Dacă îl va putea aduce pe un om în aceeași poziție… El are un scop de atins, și El îl poate atinge în voi și în mine.

Cu toate acestea, vreau să alocăm timp pentru a privi la faptul că Dumnezeu nu a îndepărtat niciodată de la noi puterea de a fi mici creatori. Omul este un mic creator, iar noi știm că el nu poate crea din nimic, ci ceea ce face el, este să remodeleze. De fapt, el ia ceea ce a creat Dumnezeu și remodelează totul în conformitate cu propriile sale dorințe și cu propria sa viziune. Dar omul este un mic creator. Dumnezeu ne-a numit pe noi fii și fiice ale lui Dumnezeu pentru a fi, de asemenea, mici creatori. La aceasta doresc să privim, la a crea o atmosferă.

În mesajul Isus Hristos este același ieri, azi și în veci, fratele Branham a spus:

„Ați întâlnit vreodată oameni în jurul cărora pur și simplu iubiți să vă aflați? Pentru că ei creează o atmosferă cerească, iar vouă vă place să fiți în jurul lor. Alții par a fi oameni buni, dar trebuie să vă îndepărtați din când în când. Voi știți ceea ce vreau să spun. Cu toate acestea, ei par a fi oameni buni. Nu este ceva creat. Dar omul a fost făcut pentru a fi un dumnezeu; noi știm aceasta. Geneza 1:26, el avea stăpânire asupra întregului Pământ, deoarece el a fost creat pentru a fi un dumnezeu amator. Și acum, când el îl primește pe Dumnezeu, el devine un fiu al Său din nou.El a fost creat după chipul lui Dumnezeu. Dumnezeu ar avea mâini; Dumnezeu ar avea picioare; astfel, un om a fost creat ca și El. Așadar, el este un dumnezeu amator.”

Așadar, fratele Branham leagă aceasta cu un om care creează o atmosferă în jurul său. Unii au o atmosferă, iar alții au o altfel de atmosferă, și el a spus că unii creau un tip de atmosferă, dar mai existau altfel de persoane de care simțea că trebuie să se îndepărteze, deoarece nu putea sta în jurul lor. El a spus: „Voi știți ce vreau să spun. Nu este ceva creat”. Eu nu vreau să-l corectez pe profet, dar ceea ce el a vrut să spună aici, este că ei nu creau atmosfera corectă. Era ceva creat, dar era felul de creație greșită.

Astfel, în mesajul Ascultați de El, el a spus:

„Și s-a ajuns la penticostali, interpretând, se îmbrăcau în conformitate cu moda, înfățișări, stăteau de vorbă, înjurând, râzând de ceilalți, indiferenți. Este aspru ceea ce spun, dar vă va face bine. Este adevărul. Dar acesta este motivul pentru care lumea nu poate vedea nimic original. Când oamenii vor ajunge într-un loc în care pot uita toate micile diferențe, iar dragostea lui Dumnezeu va fi revărsată în inima noastră de către adevăratul Învățător, Duhul Sfânt, veți deveni sărați, iar lumea va dori să fie ca și voi.

Veți crea o creație în jurul vostru. Ați văzut oameni în jurul cărora nu vă plăcea să vă aflați,  cu toate acestea, erau oameni buni. Ei creează aceasta în ei înșiși.”

Aceasta înseamnă că omul încă este un mic creator. Iar noi creăm atmosfera din jurul nostru.

„Ați văzut oameni în jurul cărora v-a plăcut să fiți pentru că ei creează acea atmosferă în jurul lor. Duhul vostru este sufletul vostru. Nu puteți ascunde aceasta; nu vă puteți preface.”

Fratele Branham spunea că ei sunt oameni drăguți și poate și felul în care vorbesc este frumos, poate și retorica religioasă este corectă, poate și discursul lor este corect, totul pare în regulă, dar există ceva cu care nu te poți conecta, poate este o altă atmosferă acolo. Cine a creat acea atmosferă? Noi înșine suntem acei creatori. Noi creăm o atmosferă în jurul nostru. Eu cred că aceasta este foarte important pe măsură ce mergem mai departe.

Noi ajungem la înfiere, aceasta este epoca înfierii, iar „înfiere” înseamnă „întregire, desăvârșire, încheiere”. Enoh, despre care am predicat miercuri, a ajuns la înfiere. Enoh a fost al șaptelea patriarh de la Adam. „Șapte”, înseamnă „întregire”. Enoh a ajuns la înfiere cu o descoperire a Cuvântului lui Dumnezeu și cu o relație cu Dumnezeu care îl schimba, iar el a devenit oglindirea Cuvântului pentru ziua lui, a ajuns la înfiere, la plinătatea înfierii pentru acea epocă. Enoh a fost umbra, tipul a ceea ce noi facem în ziua în care trăim întrucât pe măsură ce ajungem la înfiere, ajungem într-un loc în care începem să fim ca și Tatăl nostru. Aceasta este însemnătatea înfierii.

Noi am vorbit de multe ori despre aceasta. Atunci când fratele Branham a ajuns la mesajul „Înfierea”, felul în care ne învață în conformitate cu Scriptura, este:

„Un fiu este un fiu. El se naște ca fiu, se naște din tatăl său, atunci el este un fiu. Dar Dumnezeu îl va aduce la înfiere, adică îl va aduce într-un loc în care are putere și autoritate încât este aproape egal cu Tatăl său”.

Acesta este felul în care ne-a învățat fratele Branham. Apoi el a spus: „El îl pune sub un tutore bun”, iar „Un creștin este pus sub tutela Duhului Sfânt, și acel Tutore va aduce lecții, instrucțiunii, învățături și tot felul de lucruri acestui băiat. El trebuie să ajungă la înfiere pentru ca Tatăl său să-i poată da moștenirea, să i-o încredințeze. Și pe măsură ce crește, există tot felul de încercări.”

Fratele Branham a vorbit despre aceasta în multe locuri, în diferite feluri. El a spus: „Vi-l puteți imagina pe tutore venind la tatăl, și spunând: „Fiul tău nu ascultă nimic din ceea ce îi spun, nu ascultă cuvintele tale, el nu vrea să facă cutare și cutare”, și el este nevoit să îi ducă un raport rău.” Dar cât de bine este atunci când auzi, când tatăl îl aude pe tutore spunând: „Este exact ca tine. Să fi văzut felul în care s-a ocupat de oi, ziua trecută. Exact în felul în care o faci tu”. La aceasta ne aduce înfierea, și anume în poziția în care avem această creștere, această maturitate, la momentul în care începem să-L oglindim pe Tatăl. Tatăl este acum reflectat de fiu și se ajunge într-un loc în care Tatăl poate avea încredere în fiul Său.”

Acum, noi am văzut aceasta. În profetul lui Dumnezeu pentru ziua de azi, noi am văzut aceasta. Vreau, de asemenea, să împărtășesc ceea ce se află în inima mea.

Astfel, noi am văzut aceasta în mod real. L-am văzut pe Dumnezeu luând o ființă umană și dându-i autoritatea de a vorbi ceea ce ar spune El, iar ceea ce el urma să spună, avea să se împlinească și să se materializeze întru totul. Și când te gândești la aceasta, vedem că este o putere extraordinară, este ceva nemaipomenit.

Dacă privim la viața fratelui Branham, la greutăți, la chinuri, la respingere, la creșterea sa, Dumnezeu îl șlefuia prin toate acestea, ca să ajungă într-un loc în care Dumnezeu să aibă încredere în el. Dar chiar și după ce Dumnezeu i-a încredințat aceste lucruri, aceasta nu a însemnat că el nu mai era o ființă umană, și că nu mai făcea greșeli. El chiar venea și le mărturisea, și era corectat de Dumnezeu chiar la amvon. El urma să spună ceva, și chiar a spus ceva prea aspru despre cineva: „Oh, cum aș vrea să iau Cuvântul și să-l leg pe acest frate”, și de îndată, Duhul Sfânt l-a cercetat, iar el a spus: „Nu ar fi trebuit să spun aceste cuvinte. Nu a fost bine. Trebuia să mă exprim altfel”.

Astfel, am avut aici un fiu care se afla sub controlul lui Dumnezeu, dar el încă se afla în natura sa de scaiete lipicios, el încă mai avea căile sale și putea să pășească greșit, dar el se afla sub controlul Duhului Sfânt, iar Duhul Sfânt îl putea corecta, și el putea să se întoarcă înapoi  pentru a se corecta, predându-se, ancorându-se în Dumnezeu și supunându-se Lui. Așadar, eu nu doresc ca noi să privim la aceste lucruri și să spunem: „Eu încă fac greșeli. Și fratele Branham încă făcea greșeli.” Eu nu vreau să ajungem într-un loc în care să poziționăm totul undeva de-a lungul drumului. Nu! Astăzi este ziua. Astăzi este ziua.

Pe măsură ce parcurgem acest proces al înfierii, există o epocă a înfierii, iar noi ne aflăm în ea, în care o biserică ajunge la înfiere. Dar noi suntem indivizi care parcurgem același proces în mod individual. Doar pentru că toate epocile bisericii au trecut în înfiere, aceasta nu înseamnă că noi ajungem în mod automat acolo, ci trebuie să trecem prin propriul nostru proces de înfiere. O naștere, o creștere, o poziționare, urcușuri și coborâșuri, lecții și învățături, pedepse și laude, noi trebuie să trecem prin toate acestea.

Așadar, cu toții ne aflăm în aceeași călătorie. Pe măsură ce ajungem în acest loc, noi ar trebui să creștem în asemănarea cu El, zi de zi, din ce în ce mai mult, urcând din ce în ce mai sus, fiindcă acesta este întregul scop al procesului.

Noi vorbim despre puterea de creație, despre puterea Cuvântului vorbit, despre manifestarea Cuvântului vorbit, despre manifestarea Tragerii a treia. Fratele Branham a vorbit veverițelor, furtunii, tumorii soției sale, toate acestea ilustrând puterea Cuvântului vorbit, iar noi privim la aceasta ca fiind puterea de creație. Și într-adevăr, a fost puterea de creație, dar să nu așteptăm să ajungem acolo pentru a exersa puterea de creație, pentru că Dumnezeu a plasat deja în mâinile noastre, puterea de creație. Noi avem puterea de a crea o atmosferă în jurul nostru, dar dacă nu adoptăm stăpânirea și controlul adecvat asupra acestei puteri de creație, de ce ar pune Dumnezeu în mâinile noastre această putere de creație?

Voi face o afirmație pentru că o cred. Sunt mulțumitor că Dumnezeu nu a pus în mâinile mele puterea Cuvântului vorbit, a puterii de creație pentru că nu știu dacă am caracterul s-o gestionez. Mă bucur că nu a făcut-o până acum. Nici măcar nu știu dacă o am acum. Înțelegeți cât este de periculos? Acea putere este atât de periculoasă încât este nevoie de un caracter.

 Amintiți-vă că, „Puterea fără caracter este satanică. Dar puterea cu caracter este potrivită să domnească.” Așadar, Dumnezeu lucrează la caracterul nostru, dar ne-a dat stăpânire, ne-a dat o anumită autoritate, ne-a dat puterea liberului arbitru.

Ascultați, Dumnezeu este ca și omul pe pământ pentru că omul are puterea liberului arbitru, omul poate alege. Animalul acționează după instinct. Noi credem că animalul poate face o alegere, dar el acționează după instinct.

Omul poate raționa, se poate așeza și reflecta asupra lucrurilor și poate face o alegere, iar acea alegere are consecințe, iar Dumnezeu îngăduie aceasta pentru că El are legea „cauză și efect” care să contribuie la creșterea noastră, dar miezul problemei este că Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru, alegerea. Noi nu acționăm prin instinct pentru că, dacă ar fi așa, niciunul dintre noi nu am urma Cuvântul lui Dumnezeu pentru că ne-am născut cu instinctul greșit. Dar El ne-a dat puterea alegerii pentru a trece peste instinctul nostru firesc, păcătos, carnal și pentru a alege Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este puterea care a fost poziționată în mâinile voastre și ale mele. Noi trebuie să folosim această putere cu credincioșie dacă dorim să ajungem la o altă Putere.

Noi avem puterea de a crea o atmosferă. Haideți să folosim această putere și să creăm o atmosferă în jurul nostru. De asemenea, avem putere asupra limbii noastre, asupra a  ceea ce spunem. Eu cred că aceasta este o mare putere și mai cred că noi subestimăm puterea de a vorbi. Nu ar trebui să o tratăm cu ușurință, și voi vorbi despre aceasta în câteva clipe.

Nouă ne-a fost dată o stăpânire. Cu toții avem stăpâniri diferite, poziții diferite, o autoritate diferită, dar toate se rezumă la principiul fundamental, și anume, că toți avem stăpânire asupra cărnii, a trupului în care trăim. Avem stăpânire asupra gândurilor pe care le întreținem în mintea noastră. Fratele Branham a spus că noi nu putem opri gândurile să vină, dar să nu le lăsăm să-și facă un cuib, ci să luăm fiecare gând și să-l păstrăm în ascultare de Hristos.

Așadar, noi deținem controlul asupra minții noastre, asupra acțiunilor noastre, asupra lucrurilor la care privim, asupra a ceea ce vorbim, iar Dumnezeu ne-a dat o stăpânire, și în calitate de dumnezei amatori, trebuie să exercităm controlul asupra acestor lucruri ca să creăm acea atmosferă, iar acea atmosferă va continua să crească, acele responsabilități vor continua să se miște, iar noi trebuie să înțelegem că ne aflăm într-un ciclu al înfierii, în care sunt testat, antrenat de Tutore, mi s-au dat din ce în ce mai multe responsabilități pentru a ajunge la un nivel din ce în ce mai înalt. De ce? Ce își dorește Dumnezeu? Un pământ locuit de fiii și fiicele Sale. El dorește o domnie milenară în care Fiului Său și Miresei Fiului Său i se vor da înapoi stăpânirea din nou, ca dumnezei pe Pământ. La aceasta ne crește El. Despre aceasta este viața mea de zi cu zi. Despre aceasta este mersul meu la muncă, faptul că mă îmbolnăvesc, despre aceasta sunt ofensele mele, frecușurile cu frații și surorile mele, problemele cu colegii de la serviciu; despre aceasta sunt toate aceste lucruri: ne învață să fim dumnezei. Să fim dumnezei și să stăpânim prin Cuvânt, să fim dumnezei și să arătăm, să facem trup însăși natura Tatălui nostru Dumnezeu, să fim dumnezei amatori chiar acum și să nu spunem: „Voi fi un dumnezeu amator când..”. Eu vreau să fiu ca Dumnezeu chiar acum, în acest mic cort. „Doamne, Te rog ajută-mă să ajung în poziția în care sunt conform chipului Tău, etalând atributele Tale, urmând călăuzirea Ta! Amin!”.

Eu cred că uneori noi încercăm să ajungem dincolo pentru că știm că aceasta este epoca, știm că acesta este timpul, știm că El își dorește fii manifestați ai lui Dumnezeu, dar mă întreb uneori dacă nu călcăm în picioare acea poziție, încercând să ajungem la ceva, lăsând toate celelalte lucruri nefăcute. 

În mesajul Trezindu-L pe Isus, din anul 1963, el a spus:

„Acum, în Isus era Dumnezeu. „Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine”. Iar acești oameni au crezut mărturia Sa, și cei care au crezut cu adevărat, au putut atrage binecuvântarea lui Dumnezeu, de la El. Iar când au făcut aceasta, El a spus „O virtute a ieșit din El”. Virtute înseamnă „putere”.Cu alte cuvinte, dacă noi am spune același lucru astăzi, el devenea slăbit când oamenii trăgeau din El. Dacă a funcționat astfel în acel trup uman, va funcționa și în alt trup uman.”

Noi am văzut aceasta în slujba fratelui Branham. El stătea la amvon, iar oamenii trăgeau o putere din el, vedeniile îl făceau mai slab, dar eu nu cred că se referea doar la el, la trupul lui, ci cred că aceasta se poate întâmpla și în trupul nostru. Ca fii și fiice ale lui Dumnezeu, care am fost restaurați prin botezul Duhului Sfânt, eu cred că nașterea din nou ne-a adus înapoi în nașterea noastră ca fii și fiice ale lui Dumnezeu, și noi creștem în asemănarea Sa, înăuntrul nostru fiind puteri, care pot ajunge la ații. Aceasta este însemnătatea creării unei atmosfere, în care oamenii pot veni și să tragă puteri.

Isus avea în El o Putere, din care acea femeie a putut trage. Profetul lui Dumnezeu a avut în el o putere din care cineva a putut trage, iar eu vreau să am în mine o putere, care poate schimba viața cuiva, și din care oamenii pot trage. Din ce? Un dumnezeu amator aflat în prezenta lor, o reprezentare a lui Isus Hristos pe Pământ, Mireasa lui Dumnezeu care stă aici, ar trebui să aibă ceva pentru altcineva. Noi ar trebui să avem ceva, în noi ar trebui să existe o virtute, o putere. Eu nu cred că Dumnezeu ne-a chemat ca să fim doar un creștin, care biruiește cu greu și ne aduce împreună cu greu, ci El ne-a restituit Cuvântul, ne-a adus la o identitate adevărată, la ceea ce suntem noi, ne-a învățat, ne-a instruit, ne-a arătat aceasta printr-un exemplu, pentru ca noi să ne putem întoarce în poziția în care putem fi fii și fiice ale lui Dumnezeu pe acest Pământ, creând o atmosferă în vindecare, credință, dragoste, în care să existe o putere care poate fi trasă de cei care se află în jurul nostru.

Fratele Branham spune mai departe:

„Noi creăm propria noastră atmosferă în jurul nostru, fiecare dintre noi…”

Nu este vorba doar despre fiii lui Dumnezeu. Și persoanele de care doriți să vă îndepărtați, creează ele însele o atmosferă în jurul lor. Așadar, omul are această abilitate de a-și crea propria atmosferă. Ca fii și fiice ale lui Dumnezeu suntem încărcați de Duhul lui Dumnezeu și suntem restituiți de Cuvântul lui Dumnezeu, avem ceva la care să ne aliniem, să dăm putere, pentru că știm ce este pe placul Său, știm că Duhul lui Dumnezeu se află aici pentru a susține Cuvântul cu scopul de a-L aduce la împlinire în viețile noastre. Acum nu mai este efortul nostru uman, ci noi ne ancorăm în El și El vine și ne dă putere. Ar trebui să existe putere în noi.

 „Ați fost în jurul unor oameni care erau oameni drăguți, dar cu greu puteați fi în jurul lor. Apoi ați fost în jurul altor oameni în jurul cărora iubeați să vă aflați. Voi creați acea atmosferă. Și, oh, nu v-ar fi plăcut să fiți în jurul lui Isus puțin?

Adunarea spune „Amin!”

Minunat! Înțelegeți ce ar fi fost acea atmosferă creată de El! Îmi imaginez că ar fi fost un mare mănunchi de dragoste, respect și frică divină.”

Știți, Isus a fost acuzat de multe lucruri: că era Beelzebub, că avea drac, dar aceștia erau liderii religioși care-L urau din pricina adevărului pe care El Îl spunea, dar Isus avea o atmosferă bună în jurul Său. Era o atmosferă atât de frumoasă încât mamele doreau să-și aducă copilașii la El, și Scriptura nu spune nicăieri că copilașii se temeau de Isus, că ei se trăgeau înapoi când ajungeau în prezența Sa, ci Scriptura spune că El i-a ridicat în brațele Sale și i-a binecuvântat. Tot tabloul pe care-l avem, este o atmosferă în care acești copilași se simțeau confortabil.

Țineți minte, Biblia comprimă adevărurile sale, nu ne explică în detaliu tot ceea ce se întâmplă. Deci, acele mame doreau să-și aducă copilașii la El pentru a fi binecuvântați. Apostolii aveau și ei ideile lor și treceau pe lângă scopul celor petrecute, încercând să-i rețină, dar El a spus: „Lăsați copilașii să vină la Mine pentru că Împărăția cerurilor este a lor.” Astfel, ei au fost lăsați să treacă, iar El i-a luat în brațe și i-a binecuvântat. Aceasta ne arată că exista o atmosferă bună în jurul lui Isus încât chiar și copilașii se simțeau confortabil în jurul Lui, încât se urcau în brațele Lui, fiind ținuți și binecuvântați de Domnul Isus. Mamele doreau ca copiii lor să se afle în această atmosferă.

Uneori nu știu cum să spun bine lucrurile, dar o voi spune pur și simplu, așa cum îmi vine. Isus nu era un fanatic religios,  atât de religios încât nimănui să nu-i placă să stea în prezența Lui. Înțelegeți ce vreau să spun? Nu aceasta era atmosfera din jurul Lui. Nu aceasta era atmosfera din jurul fratelui Branham. Chiar și necredincioșilor le plăcea să fie în prezența fratelui Branham. El avea un prieten de vânătoare, cu ochi de șarpe, despre care spune că era cel mai crud om pe care l-a cunoscut vreodată. Vreau să spun, eu nu aș dori un astfel de prieten de vânătoare, dar fratele Branham avea acest prieten de vânătoare, iar acelui prieten îi plăcea să fie în prezența fratelui Branham, iar fratele Branham a spus: „El era omul cu inima cea mai crudă pe care l-am întâlnit vreodată, dar era un vânător bun.” Fratele Branham a avut ceva frumos de spus despre el.

Oamenii din cartierul lui, copilașii, vecinii, le plăcea să fie în prezența fratelui Branham. Sunt atât de mulțumitor că Dumnezeu ne-a trimis un exemplu! Oricât de religioși am încerca să fim, super duhovnicești, niciunul dintre noi nu am putea ridica o candelă aprinsă în fața vieții acestui profet în spiritualitatea lui și supranaturalul din viața lui. Niciunul dintre noi. Cei mai duhovnicești dintre noi reprezintă o fracțiune din ceea ce Dumnezeu a făcut în acest om, dar acest om, care era un om obișnuit, avea o atmosferă în jurul său, era bun, plăcut, putea fi prietenos, prietenii puteau vorbi cu el, putea purta discuții. Au existat oameni care au venit la el pentru rugăciune, care nu au crezut niciodată că el era un profet și nici mesajul pe care îl predica, dar, chiar dacă nu credeau Mesajul, veneau la el pentru rugăciune deoarece aveau încredere în el, pentru că știau că atmosfera din jurul lui era bună.

Vedeți? Dacă noi, în zelul nostru religios, în spiritualitatea noastră creăm o atmosferă religioasă negativă, aceasta îndepărtează oamenii, ei nu doresc să se afle în prezența nostru, nu doresc să ne fie prieteni, niciun coleg de la serviciu nu dorește să vorbească cu noi, nimeni nu dorește să stea cu noi la masa de prânz, pentru că tot ce obțin este osândire și critică, versete care îi taie, lăsându-i într-un anumit fel. Dar fratele Branham nu era așa. Când vorbea cu cineva, arunca o sămânță, și dacă nu ajungea nicăieri, nu forța lucrurile, dar nici nu se îndepărta ca să nu mai vorbească niciodată cu acel om, și să spună: „A avut șansa lui, așadar nu voi mai vorbi niciodată cu el.” El nu era un fanatic religios, deși a fost acuzat de multe lucruri, așa cum a fost acuzat și Isus. Dar copilașii nu se temeau de fratele Branham. Înțelegeți ce vreau să spun?

Nădăjduiesc că aceste lucruri vă ating. Ar trebui să existe fii ai lui Dumnezeu pe Pământ, nu oameni ciudați și fanatici, în jurul cărora oamenii nu vor să stea. Nu aceasta este ceea ce ar trebui să fie copiii lui Dumnezeu. Înțelegem că, dacă luăm poziție pentru Cuvânt, vor exista oameni care nu ne vor mai suporta și care nu vor mai dori să se afle în prezența noastră, dar aceasta este din motive religioase. Există duhuri rele, duhuri religioase care ne vor urî, cărora nu le vom plăcea și care nu vor dori să se afle în prezența noastră, iar noi nu vom putea face nimic în legătură cu aceasta, pentru că este acel duh din ei, care urăște Duhul care este în voi. Acela este un om predat unui duh religios, dar noi suntem predați Duhului Sfânt, și aceste două duhuri nu se vor înțelege niciodată, însă există oameni prinși la mijloc.

Ar trebui să existe o putere în noi, ar trebui să creăm o atmosferă. Orice se afla în Isus, ar trebui să se afle și în noi. Nu în măsură deplină, voi știți că noi nu credem aceasta, dar într-o măsură mică, și eu cred că dacă aș avea o măsură mică din ceea ce se afla în Hristos, aceea ar fi o măsură bună. O picătură ar fi ceva extraordinar. Aș lua-o, aș iubi-o și m-aș bucura de ea. Ceea ce ne-a fost reflectat azi nouă, vreau să oglindesc mai departe. Astfel, vreau să creez în jurul meu o atmosferă așa cum a spus fratele Branham: „Acolo a fost o atmosferă minunată în jurul lui Isus”. El a spus: „Îmi imaginez că ar fi fost un mare mănunchi de dragoste, respect și frică divină”.  Este uimitor!

 Isus nu S-a ridicat niciodată împotriva romanilor, nu a intrat niciodată în polemica politică, nu a exprimat niciodată sentimente de ură, dar a spus niște lucruri destul de grele. Unui grup de oameni le-a spus într-o zi că sunt de la tatăl lor, diavolul. Așadar, când vorbesc despre această atmosferă nu mă refer la o atmosferă care apasă, care nu ar sta de partea Adevărului și nu ar vorbi niciodată ceea ce este adevărat. Nici fratele Branham nu a fost așa. El a predicat niște lucruri grele, a predicat împotriva femeilor penticostale care se îndepărtau de sfințenie, de moralitate, care își tăiau părul, purtau un anumit fel de haine lăsând moda să intre înăuntru. El le spunea aceste lucruri și le spunea cu greutate, dar la final, el spunea:

„Știți că eu nu am vrut să o spun în direcția cuiva, ci am spus-o pentru că vă iubesc, și dacă nu aș fi spus-o, nu v-aș fi iubit.” Și într-un fel, când îl auzi spunând-o, îl crezi. Îl crezi pentru că există o atmosferă, o viață în spatele acelei afirmații. Așadar, deși în jurul lui Isus exista „o atmosferă de dragoste, respect și frică divină,” nu este că El era atât de drăguț, încât nu putea fi sincer. Sau că era atât de drăguț încât nu mai putea fi un Fiu al lui Dumnezeu pe Pământ. Nu este despre a fi drăguț, ci despre a avea atmosfera potrivită, despre a crea o atmosferă divină.

Isus i-a scos cu biciul pe schimbătorii de bani din Templu. Nu știu cum s-a resimțit acea atmosferă. Nu știu. Dar ceea ce aș vrea să înțelegeți este că există lucruri pe care nu le poți controla, pe care trebuie să le spui, poziții pe care trebuie să le iei și vor fi oameni cărora nu le place atmosfera din jurul vostru, nu din pricină că nu aveți o atmosferă bună, ci din pricină că este opusă atmosferei în care trăiesc ei. Dar ceea ce noi nu dorim să facem, este să creăm atmosfera greșită prin propria noastră creație.

Noi dorim să stăm cu Cuvântul, iar natura Cuvântului să creeze atmosfera potrivită în jurul nostru. Amin! Ar trebui să ne placă de vecinul nostru, și cred că ar trebui să fim unul dintre vecinii preferați din cartierul nostru, nu doar pentru că nu vreți să ascultați muzică și nu organizați petreceri. Și aceasta contează bineînțeles. Eu cred că colegilor noștri de muncă trebuie să le placă să fie în jurul nostru. Membrilor de familie îndepărtați ar trebui să le placă să vorbească cu noi.

Țineți minte ceea ce v-am spus ca și notă separată: vor exista întotdeauna cei care nu vă vor plăcea, indiferent de ceea ce veți face. Nu vor putea să vă placă din pricina duhului lor religios. Nu veți putea face nimic în legătură cu aceasta. Dar în general, dacă oamenilor le plăcea să fie în jurul fratelui Branham, în jurul lui Isus, ar trebui să le placă să fie și în jurul nostru.

În mesajul Unirea invizibilă, fratele Branham a spus:

„Voi stați în picioare în întregime. Niciodată nu ați păcătuit de la început. Dumnezeu nici măcar nu știe. Este în Marea uitării. Niciodată nu ați făcut-o. Ați fost acuzați de către acuzator. Dar în realitate, de la început ați fost rânduiți să fiți un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu. Voi stați acolo, spălați. Iar vechea carte a despărțirii este pusă deoparte, și este moartă, în mod absolut în afara existenței, chiar și în mintea lui Dumnezeu.”

Această înțelegere ne dă libertatea de a deveni ceea ce ne-am dorit întotdeauna să fim. El ia osândirea, o pune deoparte și ne poziționează la locul nostru, și acum putem merge mai departe în poziția în care ne-a pus Dumnezeu.

„Voi sunteți Mireasa virtuoasă a lui Hristos, spălată în Sângele lui Hristos. Scumpul, virtuosul, fără păcat Fiu al lui Dumnezeu stând cu o curată, nepângărită Mireasă-Cuvânt pe care El a spălat-o prin Apa propriului Lui Sânge, care a devenit trup, și manifestat pentru ca El să vă poată lua pe voi care ați fost rânduiți, în Sânul Tatălui, înainte de început, la fel cum era El. El era acel mare Atribut al lui Dumnezeu, numit „Dragoste”.

Cine era El? „Acel mare atribut al lui Dumnezeu numit „Dragoste”. Cine ar trebui să fie Mireasa Sa răscumpărată, spălată prin Sânge, restaurată, virtuoasă? Ea ar trebui să fie ca și El, pentru că ea a ieșit din El, și este aici reflectând Viața Lui. La sfârșitul timpului, El ar trebui să fie în chip de Mireasă, în formarea Miresei Sale. Așadar, acel mare Atribut al lui Dumnezeu numit „Dragoste,” ar trebui să fie în chipul Miresei.

În mesajul Cuvântul vorbit este Sămânța Originală, el a spus:

„O adevărată Sămânță a lui Dumnezeu este un absorbant pentru Duhul. Tot denominaționalismul este scos afară. Toată necredința este afară. Iar când Duhul Sfânt vine în acel Germene de viață care zace acolo, rodește o altă sămânță, întocmai. Un alt fiu al lui Dumnezeu este născut. Un alt dumnezeu amator, fiu al lui Dumnezeu.”

Așadar, adevărata Sămânță a lui Dumnezeu, este un absorbant pentru Duhul. Duhul vine înăuntru, Se naște din nou, și ce produce? O altă Sămânță, un alt fiu, un alt dumnezeu amator, și pe măsură ce absorbim acel Duh, ar trebui să aducă Viață la Cuvântul cu care ne hrănim, ar trebui să aducă virtute, putere, dragoste, respect. Tot ceea ce se afla în Hristos, ar trebui să înceapă să curgă din noi. Dumnezeu să ne ajute!

Să mergem împreună la 1 Ioan. Am câteva versete la care vreau să ajung. Așadar, vă rog să țineți Bibliile voastre la îndemână și caietele de notițe dacă doriți să le notați.

1 Ioan 4:7-12:

„Prea iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu.

Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste.

Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.

Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.

Preaiubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii.

Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi şi dragostea Lui a ajuns desăvârşită în noi.”

Dumnezeu este dragoste.

Să mergem la versetul 16:

„Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste şi cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el.”

Aceasta nu este ură, nu este osândă, ceartă, luptă, ci este dragoste. Acum, uneori, dragostea spune lucruri aspre. Uneori spune lucruri drepte, Dumnezeu a spus că dragostea corectează, dar nu este critică, nu este plină de ceartă, nu este plină de răutate, nu are amărăciune amestecată înăuntrul ei, ci este dragoste.

Să mergem la versetul 19- 21:

„Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.

Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu” şi urăşte pe fratele său, este un mincinos, căci cine nu iubeşte pe fratele său pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?

Şi aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu iubeşte şi pe fratele său.”

Vedeți, ar trebui să existe o atmosferă a dragostei în jurul credincioșilor. Dragoste de frați, dar în general, o atmosferă a dragostei. Și noi îl iubim pe El pentru că mai întâi, El ne-a iubit pe noi. Această înseamnă că atunci când Dumnezeu a iubit la început, El a iubit înainte ca acea dragoste să fie reciprocă. Este adevărat? Atunci cum ar trebui să fie dumnezeii amatori?

Dacă noi suntem dumnezei mai mici, dumnezei amatori, încercând să oglindim însăși natura Tatălui nostru, El ne-a iubit pe noi mai întâi și S-a dat pe Sine pentru noi, înainte ca noi să-I cerem iertare, înainte să Îi spunem: „Îmi pare rău!” Înainte să Îi spunem: „Te iubesc”, El ne-a demonstrat dragostea Sa prin faptul că S-a sacrificat pentru noi. Există vreo capacitate în noi de a iubi mai întâi? Să-i iubim pe cei din jurul nostru? Nu într-un fel prin care corespundem la ceva, în care împărtășim dragostea cuiva, ci pur și simplu, să iubim mai întâi. Aceasta este ceea ce a făcut Dumnezeu. Pe lângă aceasta, El a iubit lumea întreagă. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu născut”. Astfel, dragostea ar trebui să fie emanată de dumnezeii amatori. Aceasta este părerea mea, iar eu cred că Cuvântul confirmă ceea ce spun. Dragostea ar trebui să fie emanată de dumnezeii amatori.

Când am început să vorbim despre descoperirea dumnezeilor amatori, am început să arătăm cum credința în Cuvântul zilei în care trăiești, începe să se dezvăluie și să-i descopere pe dumnezeii amatori. Întotdeauna a fost așa. Pe lângă aceasta este și abilitatea de a auzi de la Dumnezeu și de a umbla cu El. Dar când începi să dai fâșiile la o parte și să-i descoperi pe dumnezeii amatori, aceasta ar trebui să fie de fapt o descoperire a atributelor lui Dumnezeu care se află în poporul Său.

Dacă ne gândim la dumnezeii amatori, începem să ne gândim la destinația lor, la scopul lor, la faptul că va trebui să stăm pe Pământ la un moment dat, și vom vorbi naturii să se oprească, ploii să ude recoltele sau să oprim ploaia de peste o națiune. Aceasta este adevărat. Aceasta este ceea ce vor face fiii și fiicele lui Dumnezeu manifestați. Dar eu nu cred că va fi singurul lucru pe care ei îl vor face. Eu cred că fiii manifestați ai lui Dumnezeu, vor fi fiii manifestați ai lui Dumnezeu și vor începe să se manifeste chiar și acum. Astăzi! Ei vor manifesta atributele lui Dumnezeu, natura lui Dumnezeu, caracterul lui Dumnezeu, vor începe să creeze un caracter al evlaviei și al dragostei pretutindeni în jurul lor.

În mesajul De ce?, profetul a spus:

„Dacă noi nu ne putem iubi unii pe alții, cum Îl vom iubi pe Dumnezeu pe Care nu L-am văzut? Înțelegeți? Trebuie să găsim filonul. Trebuie să ne iubim unii pe alții. Deși suntem diferiți, noi trebuie să ne iubim oricum. Nu veți putea să vă prefaceți. Trebuie să o faceți cu adevărat. Trebuie. Iar aceasta este cea mai mare putere pe care au găsit-o în vindecare; este dragostea, când aveți milă și dragoste pentru oameni, încercând să-i ajutați.”

Fratele Branham a avut dragoste și compasiune pentru oameni. Isus, când a văzut mulțimile leșinând de foame, a avut milă de ele. Aceasta a fost ceva ce se afla în Fiul lui Dumnezeu și este ceva ce se află în fiii lui Dumnezeu. Amin!

În mesajul Dragoste divină, fratele Branham a spus:

„Există un singur lucru pe care biserica trebuie să-l facă. Dacă dorești ca cineva să vină la Hristos, trebuie să fii sărat. Sarea provoacă sete. Fiți sărați, iar lumea va înseta. Așa este.

Fiindcă un om, el este într-un fel, un creator în miniatură dacă el este un copil al lui Dumnezeu, pentru că Duhul lui Dumnezeu se află în el, care îl controlează, care îl operează.”

Despre ce vorbea fratele Branham aici prin faptul că vorbea despre un „creator în miniatură,” despre a fi „sărat” pentru lume? El vorbea despre a fi Hristos pentru lume, a fi ca și Hristos în crearea unei atmosfere.

În mesajul Este viața ta vrednică de Evanghelie?, el a spus:

„Ați știut că voi înșivă sunteți un mic creator? Ați știut aceasta? Cu siguranță. Ați văzut oameni în jurul cărora v-a plăcut să vă aflați.Nu ați știut de ce. Pur și simplu acel gen de persoană iubitoare.Ați văzut aceasta? (Adunarea spune ”Amin”). Atât de buni încât v-a plăcut să vă aflați în jurul lor. Ei creează acea atmosferă prin viața pe care o trăiesc, felul în care vorbesc, dialogul lor.”

Îmi place aceasta. Despre aceasta aș dori să încep să vorbesc acum, despre Puterea cuvântului vorbit.

„Ei creează acea atmosferă prin viața pe care o trăiesc, felul în care vorbesc, dialogul lor.

Apoi, i-ați văzut pe aceia pe care de fiecare dată ați încercat să-i evitați. Tot timpul doresc să vorbească despre ceva rău sau despre cineva. Spuneți: „Oh, vai! Iată-i că vin. Vor critica pe cineva. El se află aici acum, va vorbi despre persoana cutare. Tot ceea ce vor face este să spună glume murdare sau ceva despre ceva sau ceva de acest gen”. Nu vă place să vă aflați în jurul lor. Înțelegeți? Ei creează. Aparent, sunt oameni drăguți, dar creează acea atmosferă.Lucrurile pe care le gândiți, pe care le faceți, acțiunile, lucrurile despre care vorbiți, creează o atmosferă.”

Eu dorescatmosfera Cuvântului pretutindeni în jurul meu. Aceasta înseamnă că trebuie să gândesc despre Cuvânt, să vorbesc despre Cuvânt, să mă aflu pe tărâmul și atmosfera Cuvântului pentru că Cuvântul creează o atmosferă în jurul meu. Amin!

În mesajul Semnul, fratele Branham a spus… Fratele Branham vorbea aici despre „Semnul” care este botezul Duhului Sfânt, care este Viața lui Dumnezeu înăuntrul nostru. El a spus:

„Aplicați-L și creați acea atmosferă în jurul vostru, încât ei vor cădea pur și simplu în El.”

Aici el vorbea despre cei dragi ai noștri, despre cei pe care i-am purtat în rugăciune fiindcă dorim să-i vedem mântuiți.

„Oh, dacă aveți Semnul, veți crea un duh în jurul vostru, o putere,încât atunci când veți vorbi, oamenii vor ști că sunteți un creștin. Vor iubi ca voi să le spuneți ceva. Vor crede cuvântul vostru. Se vor ține de ceea ce veți spune. Înțelegeți? Aceasta este.”

Câți dintre voi aveți colegi la servici, care uneori, râd de voi puțin din pricina poziției pe care o luați sau chiar și membrii  familiei, care devin puțin critici ai sfințeniei voastre sau că sunteți prea religioși sau orice ar fi. Dar când ajung într-un punct critic, într-o situație de criză, la cine merg? Când boala le lovește familia, când se întâmplă ceva, persoana de care se vor apropia, este cea de care au râs și vor începe să pună întrebări, spunând: „Ce crezi despre ceea ce se întâmplă? Despre cutare sau cutare?” Iar ei vor dori să vă rugați pentru ei, să vorbiți cu ei, pentru că știu că ceva în voi este adevărat, și în timp de criză, știu unde să meargă, pentru că au simțit-o. Voi ați creat acea atmosferă în jurul vostru.

 Uneori, nici măcar nu suntem conștienți de efectul pe care-l avem asupra oamenilor prin atmosfera pe care o creăm în jurul nostru. Dar când timpul lui Hristos sosește, veți vedea. Cum știu ei unde să vină când sunt bolnavi, când căsnicia li se destramă, când au un fiu sau o fiică prins sau prinsă în lucruri lumești și care se înstrăinează? Cum știu ei unde să vină și de ce vorbesc cu noi despre problemele lor personale?

De ce sunt eu sfătuitorul de la locul de muncă? S-a simțit cineva vreodată astfel? Este atmosfera din voi. Este Dumnezeu care locuiește în voi, este atmosfera creată de voi, este Cuvântul, dragostea, este ceva la Care ei pot întinde mâna, este o putere din care ei pot lua, o fântână la care au acces, și în timp de criză, încep să înțeleagă aceasta. Cât timp lucrurile merg bine, ei nu vor să se schimbe, nu le place conflictul dintre duhul poftei și Cel al sfințeniei, și vor sta deoparte. Poate vor face câteva comentarii, nu răutăcioase sau nelalocul lor, ci pur și simplu: „Știu că nu vei cădea în plasa acestui lucru sau a celuilalt”, dar de îndată ce vor avea o nevoie, vor veni la tine și vor spune: „Ascultă, am o problemă. Soția mea, fiul meu, cutare și cutare”, iar noi stăm pur și simplu, acolo spunând: „De ce îmi spui mie toate acestea?”

Vă pot spune eu, de ce. Ei au nevoie de Dumnezeul care se află în voi, au nevoie de un dumnezeu amator chiar acolo pe Pământ, au nevoie de un loc de unde să tragă putere, de cineva care să le poată da ceva mai mult decât un discurs, decât un subiect de discuție, cineva cu o viață adevărată, cineva care să le spună Cuvântul și mai mult decât aceasta, cineva care să le spună: „Mă voi ruga pentru tine. Dacă tu crezi aceasta, mă voi ruga pentru tine, iar Dumnezeu se va putea mișca în favoarea ta”. Aceștia sunt dumnezeii amatori care se află pe Pământ astăzi. Amin!

Să mergem împreună la Proverbe 18:21:

„Moarteaşi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte îi va mânca roadele.”

Vreau ca noi să înțelegem aceste cuvinte. Știu că am mai auzit acest verset, dar vreau să-l cuprindem.

„Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte îi va mânca roadele”.

Acum, să ne întoarcem la Proverbe 15:4:

„Limba dulce este un pom de viaţă, dar limba stricată zdrobeşte sufletul.”

Ceea ce noi spunem, contează. Atmosfera creată de noi în jurul nostru se bazează pe ceea ce gândim, pe lucrurile asupra cărora medităm, cu ceea ce ne hrănim și vorbim, pe dialogul nostru.

Acum, să mergem împreună la Matei 12.34-37:

„Pui de năpârci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura.

Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui…”

Aceasta înseamnă că dacă vrei să spui lucruri bune, trebuie să ai deja o visterie bună în inima ta. Noi trebuie să ne hrănim cu lucruri bune, să zăbovim asupra lor, să vorbim despre ele, astfel încât inima noastră să fie plină de lucruri bune.

… dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui.

Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit.

Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină şi din cuvintele tale vei fi osândit.”

Aceasta este o afirmație grea, prieteni. Dumnezeu l-a creat pe om, i-a dat o gură, și l-a pus pe Pământ, iar primul lucru pe care știm că l-a făcut Adam, a fost că a dat nume tuturor făpturilor. El și-a folosit gura pentru a exprima ceva în economia lui Dumnezeu, pentru că el înțelegea caracteristicile și natura animalelor și le-a poziționat prin faptul că le-a dat un nume. El își ocupa stăpânirea. Cum s-a realizat aceasta? Prin gura lui.

Fratele Branham a spus că el putea spune: „Vântule, încetează să mai sufli! Copacule, ridică-te și mută-te!” Cum făcea el toate acestea? Prin gura sa. De ce? Pentru că Tatăl Său a poruncit ca creația să vină la viață prin gura Sa, iar creația s-a mișcat prin Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu. Astfel, Dumnezeu a pus în gura fiului Său, Cuvântul vorbit, și prin Cuvântul vorbit, când Adam se afla pe Pământ, vorbind, Pământul îl asculta. Când Isus Se afla aici vorbind, Pământul Îl asculta, iar când fratele Branham a vorbit, când Dumnezeu l-a însărcinat să vorbească, Pământul, creația, moleculele, atomii, toate acestea, i-au ascultat glasul.

Dumnezeu ne-a dat o gură. În ceea ce voi intra acum ne va condamna pe fiecare dintre noi. Așadar, vă rog să vă puneți centurile de siguranță. Și eu mă includ aici. Poate eu cel mai mult.

Dumnezeu ne-a dat o gură pentru a  vorbi Cuvântul. Ne-a dat gură pentru vindecare, pentru putere, pentru viață, pentru puterea creatoare. El nu ne-a dat o gură pentru a zdrobi și a distruge. Nu pentru aceasta au fiii lui Dumnezeu o gură. Chiar și Isus, nu a venit pentru a osândi lumea, ci ca prin El, lumea să aibă Viață. Ei erau osândiți deja pentru că nu credeau, de aceea venirea Sa nu a fost pentru osândă, ci pentru Viață, dar ei erau osândiți pentru că nu credeau.

Chiar și noi, vorbind Cuvântul, pe unii îi va osândi, Viața Cuvântului îi va osândi pe unii, dar nu de aceea sunt aici, eu nu sunt aici pentru osândă, ci pentru Viață.

 Cred că Dumnezeu are un fiu al Său pe Pământ, și eu vreau să vin în poziția mea pentru viață, nu pentru moarte; pentru viață, nu pentru osândă, ci pentru mântuire, pentru viață, pentru vindecare și restaurare, pentru ca oamenii din jurul meu să aibă o viață mai bună.

Dacă nu există o Sămânță Genă a lui Dumnezeu înăuntru, nu voi putea să-i aduc la descoperire, numai Dumnezeu va putea face aceasta, dar dacă eu voi putea să seamăn Cuvântul lui Dumnezeu în inima lor, pentru ca ei să aibă o căsnicie mai bună, o viață mai bună, o relație mai bună cu copiii lor, să fie colegi de muncă mai bună și să aibă respect pentru Dumnezeu, într-o zi, acel respect și onoare pentru un copil al lui Dumnezeu, pentru Cuvântul lui Dumnezeu, le va acorda intrare în Împărăția lui Dumnezeu, iar eu voi spune: „Doamne, existența mea a însemnat ceva pe acest Pământ”.

Dumnezeu nu le-a dat copiilor Săi o gură pentru osândire, pentru ridiculizare, pentru luptă, pentru amărăciune sau oricare din aceste lucruri, ci El ne-a dat o gură pentru ca puterea creatoare a lui Dumnezeu, să fie exprimată pe acest Pământ. Noi spunem „Amin” pentru că este adevărul și noi știm că este adevărul, și în același timp, spunem: „Oh, Dumnezeule, iartă-mă! Iartă-mă!”

Isus a spus că fiecare cuvânt rostit va fi judecat, iar eu mă bucur că există un Isus Hristos însângerat pentru ca atunci când mă pocăiesc de nechibzuința mea, de copilăriile mele, de amărăciunea mea, de ofensele mele și ura mea, Dumnezeu să mă poată ierta de toate acestea pentru că există așa de multe cuvinte pe care îmi doresc să nu fi ieșit din gura mea. Am creat atmosfere greșite, răspunsuri greșite, am făcut rău din pricina a ceea ce a ieșit din gura mea, și mă simt așa de rușinat pentru aceasta. Dacă nu ar fi fost Isus Hristos însângerat, aș fi mers să trăiesc sub o stâncă, undeva în pustie și nu aș fi încercat să vorbesc până în ziua răscumpărării mele. Noi încă ne aflăm în natura de scaiete lipicios care înțelege lucrurile greșit tot timpul. Dar, sunt atât de bucuros că avem un Tutore aici care va corecta lucrurile atunci când noi le înțelegem greșit.

Să mergem acum la Iacov. Fără îndoială, nu există nicio modalitate ca noi să discutăm acest subiect fără să privim la Iacov. Iacov 1.26:

„Dacă crede cineva că este religios şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religia unui astfel de om este zadarnică.”

Verbul „a înfrâna”, care este folosit aici, cred că este cunoscut de noi toți, și face referire la căpăstrul care este pus pe cai, care are o parte pusă pe limba calului cu scopul de a controla direcția în care se mișcă. Fie îl poți trage înapoi, fie îl poți ațâța. Dacă nu ne înfrânăm limba, suntem amăgiți, iar religia noastră este zadarnică. Aceasta este ceea ce spune Iacov. Să mai citim odată:

„Dacă crede cineva că este religios şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religia unui astfel de om este zadarnică”.

Noi nu dorim ca religia noastră să fie în zadar, însă Doamne, ajută-ne să punem frâu pe limba noastră. Acum, să mergem la Iacov 3.1-12:

„Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră.

Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul.

De pildă, dacă punem cailor frâul în gură, ca să ne asculte, le cârmuim tot trupul.

Iată, şi corăbiile, cât de mari sunt, şi, măcar că sunt mânate de vânturi iuţi, totuşi sunt cârmuite de o cârmă foarte mică, după gustul cârmaciului.

Tot aşa şi limba este un mic mădular şi se făleşte cu lucruri mari. Iată un foc mic ce pădure mare aprinde!

Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este acela dintre mădularele noastre care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii, când este aprinsă de focul gheenei.

Toate soiurile de fiare, de păsări, de târâtoare, de vieţuitoare de mare se îmblânzesc şi au fost îmblânzite de neamul omenesc,

dar limba niciun om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte.

Cu ea binecuvântăm pe Domnul şi Tatăl nostru şi tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.

Din aceeaşi gură ies şi binecuvântarea, şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei!

Oare din aceeaşi vână a izvorului ţâşneşte şi apă dulce, şi apă amară?

Fraţii mei, poate oare un smochin să facă măsline sau o viţă să facă smochine? Nici apa sărată nu poate da apă dulce.”

Aceasta este o Scriptură grea. Această Scriptură mă face să spun zilnic, la finalul zilei: „Dumnezeule, iartă-mă!” Prieteni, fiecare dintre noi înaintăm în înfiere, de aceea trebuie să ne punem frâu pe limbă pentru a ajunge în înfiere.

Am început să vorbesc despre tragedia pe care am văzut-o în țara noastră, ieri, dar pentru mine a devenit un exemplu despre ceea ce se întâmplă sub consecința cuvintelor.

Ceea ce am văzut ieri a fost consecința cuvintelor; acele cuvinte au creat o atmosferă, și acea atmosferă împrăștie o plagă în națiunea noastră. Este o atmosferă a diviziunii, a urii, a amărăciunii și a fricii. Și toată lumea invocă vina. Toți spun: „Cutare sau cutare este de vină”. În America am ajuns într-un moment în care nu mai există respect pentru funcții, pentru conducere, pentru ofițerii de poliție, pentru profesori, pentru președinte și guvernatori. Nu mai există respect. Nu mai există respect obișnuit.

Chiar și fratele Branham a spus că America a făcut o greșeală cumplită când l-a votat pe John F. Kennedy care a fost primul președinte catolic, pentru că națiunea noastră a fost fondată pe o bază care ne permitea să scăpăm de acel fel de control care îl avea biserica catolică. El nu a fost de acord cu alegerea lui, dar niciodată nu a vorbit rău despre el, ci dimpotrivă, a spus că era un om bun. Și a mai spus: „Probabil va fi un președinte bun”.

 Fratele Branham nu a fost de acord, a crezut că a fost ceva ce nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată în America, dar niciodată nu a încercat să desconsidere acea ființă umană, chiar dacă nu a fost de acord cu el. Nu există nimic în neregulă în a fi în dezacord. Desconsiderarea amară este ceva ce profetul niciodată nu a făcut.

Nici Isus Hristos când a fost aici, nu a făcut aceasta. Noi nu am văzut niciodată aceasta. Iar acum, batjocura ce are loc, amărăciunea, ura, minciunile, comentariile extreme, i-a prins pe oameni într-o frenezie de ambele părți. Este o frenezie ce poate crea ceea ce am văzut pe data de șase ianuarie, care a fost o denaturare absolută, ceea ce am văzut ieri. A fost o denaturare absolută.

Avem o situație în care un tânăr de douăzeci de ani… Ascultați, știu că unii dintre voi aveți douăzeci de ani și credeți că sunteți deștepți, dar la douăzeci de ani, nu știți nimic. El este un copil, iar la douăzeci de ani, nu știe nimic, nu are experiență de viață, nu înțelege lucrurile, nu a auzit decât retorica unora și un discurs plin de ură, iar cineva a semănat frică și ură în inima lui asupra unor lucruri pe care probabil că nu le-a înțeles. Lucruri care nu fac parte din domeniul său de competență, pe care nu le înțelege, neputând să sorteze ceea ce era adevărat de ceea ce era fals.

Din această cauză, acel tânăr de douăzeci de ani, s-a urcat pe o clădire, și a încercat să asasineze un fost președinte, care acum candidează la președinție. Făcând aceasta, el a rănit mortal și a ucis un om nevinovat, și a rănit critic alte două persoane. Și chiar el însuși și-a pierdut viața. De ce? Din pricina unor cuvinte. Din cauza cuvintelor.

Chiar și atunci când John F. Kennedy a fost ucis, fratele Branham a rugat biserica să se ridice în picioare pentru a se ruga cu toții pentru familia lui și pentru națiune.

Vă amintiți că profetul lui Dumnezeu a spus că America este terminată, că totul s-a încheiat pentru ea? Ea a avut șansa ei în anul 1956, dar nu s-a pocăit, iar el a spus: „Nu mă voi mai ruga pentru ea. Căderea ei de-a lungul dealului începe de aici”. Eu cred că acesta este adevărul absolut, iar noi o putem vedea manifestându-se înaintea ochilor noștri. America se dezintegrează. Dar tot fratele Branham a spus: „Sunt bucuros că sunt american și îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a pus aici.” Și eu sunt mulțumitor că mă aflu aici.

Ascultați, ne-am fi putut naște în Laos sau în Vietnam. Oricât de rău este, eu tot mulțumitor sunt că ne aflăm aici și îi putem aduce închinare Domnului în acest fel. Dar America este terminată. Ea a întors spatele Domnului. Este terminată. Aceasta ne frânge inimile, nu ne aduce bucurie. Nu este plăcut să spunem aceste lucruri. Totuși este țara în care trăim, este casa noastră, este țara în care locuim până vom pleca de aici, iar eu sunt atât de mulțumitor că Dumnezeu a zugrăvit un alt tablou pentru noi, altfel, noi am fi fost un popor foarte depresiv.

Noi știm cum vor decurge lucrurile. Dar aceasta nu înseamnă că eu trebuie să mă alătur vâltorii luptei politice și să folosesc gura mea, pe care Dumnezeu dorește să o folosească pentru a vorbi Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a susține un discurs al urii, al retoricii, al ridiculizării, al batjocorii. Aceasta nu este pentru mine. Dumnezeule, iartă-mă, pentru aceste lucruri, dar ele nu sunt pentru mine. Nu sunt pentru un copil al lui Dumnezeu.

Aceste lucruri vor decurge cum trebuie să decurgă fără implicarea noastră. Dar trebuie să existe fii ai lui Dumnezeu pe Pământ care să emită un altfel de sunet, care să nu fie cuprinși în toate aceste lucruri și să înceapă să vorbească cum vorbește lumea, ci să dea un sunet cu totul diferit. Noi avem un alt glas care rezonează, Glasul lui Dumnezeu va fi în Mireasă, iar El dorește să folosească gura Miresei pentru a vesti Cuvântul, dragostea, libertatea și vindecarea, sănătatea și toate aceste lucruri, nu pentru ca noi să devenim puncte de discuție sau un post de televiziune. Nu pentru aceasta ne-a dat Dumnezeu o gură.

Când am privit la ceea ce s-a întâmplat în națiunea noastră, aceasta a devenit o ilustrare atât de vizibilă a puterii omului de a crea. Această atmosferă a fost creată în țară. A fost creată prin discurs, comportament și acțiuni de ambele părți. Este puterea omului de a crea propria atmosferă. Care este atmosfera pe care o avem în America acum? Este atmosfera creată de americani. Pe cine vom învinui pentru luptă, zbucium, și ură? A cui este vina? A americanilor. Putem spune: „Sunt știrile”. Dar cine se uită la ele? Cum fac ei bani? Cine repetă ceea ce spun ei prin posturile lor de televiziune?

Dumnezeu a spus că omul își va crea propriul său iad, și noi putem vedea că el o face. Omul își va crea propriul său iad pentru că omul este un creator mai mic, și acum, această atmosferă a fost creată prin cuvinte. Eu spun: „Doamne, eu nu doresc să fac parte din aceasta, ci doresc să fac parte din fiii lui Dumnezeu pe Pământ, care se află aici pentru altceva”.

Apoi, încep să privesc la toate aceste lucruri și mă gândesc: „Acel biet tânăr, acel biet om care și-a pierdut viața, cei care au fost răniți, familiile lor, toți cei care au fost acolo în acea zi, toți cei care au țipat, imaginile care le-au rămas în mintea lor, este ceva orbil. Și ne gândim: „Cine este vinovat? A existat o breșă în securitate? A fost retorica mass mediei americane? A fost stânga sau dreapta?” Și noi înțelegem că toată lumea este vinovată.

M-am gândit la acea manifestație. Cu toții se aflau acolo pentru candidatul lor politic. Cu toții îl susțineau, iar gloanțele au început să zboare din cauza urii, a discursului politic. Sunt bucuroși și mulțumitori că fostul președinte Trump nu a fost asasinat, dar cineva care se afla în spatele lui, unul dintre suporterii lui, era mort și două persoane grav rănite. Cine este responsabil pentru aceasta? Apoi, ceva s-a ivit asupra mea: „El este”. El a ajutat la crearea acelei atmosfere. A fructificat amărăciunea și ura pentru a câștiga suport. Nu este în întregime vina lui, există mulți alți vinovați.

Apoi, dintr-o dată ceva m-a izbit, și am adus lucrurile acasă. Când anumite lucruri se întâmplă în casa mea, a cui este vina? Biserica mea, tărâmul meu de influență, slujba mea? Întotdeauna dorim să învinuim pe altcineva când ceva rău se întâmplă.

Vi-l amintiți pe Elisei, după ce Ilie a fost luat sus într-un vârtej de vânt? Elisei umbla pe drum, iar acei copii au început să umble în jurul său numindu-l „pleșuv”, iar el i-a blestemat. Și două ursoaice au ieșit din pădure și i-a nimicit. Este o poveste tragică, iar fratele Branham a spus că nu Duhul lui Hristos a fost în Elisei atunci, ci era un profet furios. Toată lumea privește la Elisei și spune: „Aceasta a fost cumplit”, dar fratele Branham ne spune o poveste din culise. El a spus: „Acei copii și-au auzit părinții batjocorindu-l și criticându-l pe Elisei”, iar ei au făcut în public ceea ce părinții lor făceau în privat. Cine trebuia învinovățit? Nu este ca și cum Elisei a fost nevinovat pentru că ceea ce a făcut el, a fost greșit. Fratele Branham a spus că acela nu a fost Duhul lui Hristos, ci era un profet furios. Dar acei părinți care au vrut să arunce cu pietre în Elisei spunând: „Cum a putut să cheme acele ursoaice”?, de fapt, copiii lor nu ar fi fost niciodată acolo dacă gura lor ar fi fost folosită pentru lucrurile potrivite. Amin! De aceea v-am spus: „Să ne punem centurile”, pentru că există timpuri în care oamenii spun lucruri grele.

Îi aud pe copiii mei uneori criticând și mă întreb: „De unde au luat aceste cuvinte? Sunt atât de dure”. Trebuie să revin cu picioarele pe pământ și să fiu sincer. Dacă tatăl lor a făcut-o? Eu spun: „Doamne, iartă-mă! Doamne, iartă-mă! Dacă ei merg și spun ceva cuiva, care îi va blestema?” Cine este vinovatul? Dacă li s-ar întâmpla ceva rău, aș învinui pe altcineva.

Înțelegem noi că gura nu ne-a fost dată pentru a fi critici, pentru a emite judecăți, nu ne-a fost dată pentru răutate, luptă, amărăciune sau mânie. Dumnezeu ne-a dat o gură pentru viață, pentru creație, pentru vindecare. Dumnezeule, ajută-mă să fiu un dumnezeu amator. Ajută-mă! Noi spunem: „Acesta este răsăritul dumnezeilor amatori. Aleluia! Slavă Domnului!” „Celui ce i se dă mult, i se cere mult.”

Pavel era pe Pământ, el era apostolul Pavel. El încerca să-și facă lucrarea, să-și facă slujba. După el s-a luat o roabă, care îl urmărea spunând: „Aceștia sunt oameni ai lui Dumnezeu care încearcă să ne spună Adevărul și Calea”. Toată lumea știa cine era ea, și aceea era o situație scandaloasă și probabil că a început să-l enerveze pe Pavel. Dar nu a putut face nimic în legătură cu aceasta pentru că el era un prizonier al lui Isus Hristos, era un om care se afla sub controlul lui Dumnezeu și nu a spus nimic până când Dumnezeu nu i-a dat permisiunea s-o facă. Și de îndată ce a făcut aceasta, s-a întors și a alungat acel duh din acea femeie pentru ca ea să poată fi liberă. Dar cât timp a trebuit să îndure? Până când Dumnezeu i-a spus să vorbească, deoarece el avea Putere sub control. Ungerea supremă este Putere sub control. Și acolo se afla el.

În cartea lui Iuda, versetele 8 și 9, citim:

„Totuşi oamenii aceştia, târâţi de visările lor, îşi pângăresc la fel trupul, nesocotesc stăpânirea şi batjocoresc dregătoriile.

Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: „Domnul să te mustre!”

Ascultați, eu aș zice că Mihail ar fi putut spune diavolului orice ar fi vrut el. Dar chiar și el și-a pus frâu pe gură.

Vedem scena politică din America, stânga și dreapta, roșu și albastru și tot felul de afirmații extreme: „Cutare va fi un dictator, cutare va fi cutare”. Este trist. Efectiv este trist. În realitate, este o situație oribil de tristă. Este rușinos. Este o rușine, o ocară. Dar eu nu trebuie să mă alătur și să adaug rușine la rușine. Este rușinos. Acum, ceea ce este America înăuntru, este și în afară, ea arătând lumii ceea ce este de fapt.

Știați că această atmosferă poate intra și în biserică? Alegeți o problemă, orice problemă poate apărea într-o biserică, iar ea poate fi polarizată. Veți putea începe să vă apărați, să vorbiți după ușile închise, și dintr-o dată, discuția devine: „Fratele meu crede aceasta, dar eu am această idee, și cred că aceasta este o cale mai bună”. Apoi devine: „Eu nici nu știu dacă ei au Duhul lui Dumnezeu. Ei nu sunt dintre noi pentru că nu văd lucrurile ca și noi. Au făcut cutare și cutare. Nici nu știu dacă sunt în regulă cu Dumnezeu”.

Ascultați, să nu credeți că aceste lucruri nu se întâmplă. Se întâmplă tot timpul. Alegeți o problemă. Nu doar în Trupul vostru local, ci în familia voastră, în cadrul Mesajului la nivel mondial și veți vedea că se petrece exact ceea ce se petrece în America. Predicatori care aruncă săgeți unii în ceilalți, adunări care se ridică și răspândesc sămânță negativă. Tot ceea ce pot spune este: „Dumnezeule, Te rog să pui frâu pe gura mea și să mă ajuți să nu fiu prins în polemică. Mă simt rușinat pentru că am vorbit jignitor, ofensator, pentru că am spus ceva ce a semănat o sămânță negativă în mintea altcuiva. Mă simt rușinat de mine însumi”. Ceea ce am văzut ieri, este puterea limbii. Doamne, dacă mă predau întru totul Ție, Îți predau chiar și această limbă micuță. Amin!

Aceasta nu este problema noastră. Vedeți? Noi nu avem nicio problemă dacă suntem în dezacord unii cu ceilalți. Putem să nu fim de acord timp de ore întregi. Putem fi în dezacord în legătură cu o problemă, un subiect, asupra unei decizii. Dar nu sunt în dezacord asupra faptului că suntem sau nu suntem frați, asupra faptului că amândoi Îl iubim pe Dumnezeu, noi știm care este destinația noastră veșnică și nu suntem în dezacord asupra faptului cine este adevăratul creștin și cine este impostorul. Aceasta este ceea ce ei au făcut în cadrul acestei națiuni între cei doi candidați, între cele două partide. Pe unul l-au făcut socialist, iar pe celălalt un dictator, apoi au făcut afirmații extreme de genul: „Îl avem pe Stalin sau pe cutare și cutare”. Dumnezeule! Ce ați făcut cu aceste afirmații extreme? Ați polarizat oamenii, iar ei au devenit furioși, mulțimile au ieșit în stradă, oamenii opreau traficul pe rute, țipând unii la alții, cauzând tot felul de lupte, chiar și la locurile lor de muncă sau în familii. Dumnezeule! De ce s-au petrecut aceste lucruri? În loc să spună: „Nu sunt de acord cu acea afirmație din cauză că x,y,z.” În loc să spună: „Păi, nu ești decât un… și nu vei face decât cutare sau cutare lucru”.

Noi putem face exact același lucru fraților noștri. Eu spun: „Doamne, nu mă lăsa să fac aceasta pentru că nu vreau să mă fac vinovat de uciderea unui caracter. Ajută-mă, Dumnezeule! Ajută-mă să spun: „Pune în mine dragostea Ta! Dacă Tu ai iubit lumea atât de mult încât L-ai dat pe singurul Tău Fiu, pune acea dragoste în mine.”

El a numit binele bine și răul rău. Aceasta nu a fost nicio problemă, și când a stat în fața lui Pilat, El nu l-a ridiculizat. Chiar și când a stat înaintea lui Caiafa, nu i-a spus cuvinte urâte, nu i-a spus: „Ești cutare și cutare, vei merge acolo sau dincolo”. Nu a făcut niciodată nimic din aceste lucruri. Nici apostolul Pavel nu a făcut aceste lucruri când se afla acolo. El a făcut un comentariu potrivit legii, o corecție, iar cineva care se afla acolo l-a lovit peste gură spunând: „Cum îndrăznești să îi vorbești așa marelui preot?”, iar el și-a cerut scuze spunând: „Nu am știut că este marele preot. Îmi pare rău.”, fiindcă Biblia spunea: „Să nu vorbiți de rău conducătorul poporului meu”. Priviți la exemplele pe care le avem. Noi nu avem nevoie să dărâmăm pe cineva.

Ascultați, dacă dorim să criticăm, putem critica fiecare predicator care predică, pentru că toți suntem ființe umane și toți avem ceva greșit, și în fiecare predică, cu siguranță, există ceva greșit. Dacă intrăm în detaliu în fiecare predică, probabil este un detaliu, un eveniment relatat greșit, o dată greșită, un nume greșit și poate au introdus ceva și din propria gândire pentru că suntem ființe umane, și dacă dorim să criticăm, avem tot combustibilul din lume.

Fratele Branham a spus: „Dacă doriți critică, o aveți îndeajuns”. Aceasta este ceea ce a spus despre propria lui slujbă: „Aveți destulă”. Iar dacă aveți acel duh și vrea să dărâme ceva pentru ca voi să vă puteți înălța pentru că aceasta este ceea ce eu văd în această națiune: „Dacă dărâm, eu sunt mai bun. Dacă subliniez greșeli, aceasta înseamnă că eu înțeleg lucrurile bine”. Aceasta nu înseamnă că voi înțelegeți mai bine decât cel care nu vede bârna din ochiul său și încearcă să scoată paiul din ochiul altuia. Doar pentru că putem găsi greșeli în slujbă, în învățătură, aceasta nu înseamnă că dintr-o dată, eu știu totul. Tu poți fi cel cu bârna în ochi care trage cu săgeți spunând: „Uită-te la el, nu înțelege bine lucrurile. Fratele Branham a spus cutare înainte la cutare”. Nu așa ar trebui să ne tratăm unii pe ații. Nu din această pricină Dumnezeu ne-a chemat să fim Familia Sa. Nu acesta este felul în care ar trebui să tratăm alte ființe umane, nici pe vecinii noștri, pe colegii noștri de la locul de muncă și nici măcar pe oamenii care ne tratează rău, ci ar trebui să fim buni cu ei și să le facem bine. Cu siguranță nu ar trebui să ne facem aceasta unii altora.

După mine, dacă putem vedea această ridiculizare în America, eu o pot vedea și în Chad Lamb. Aceeași greșeală pe care o văd acolo, o pot vedea și în mine. Este ușor să arătăm cu degetul și să spunem: „Este vina CNN-ului, a NSMBC-ului”. Dacă am participat vreodată la batjocorirea conducătorului nostru, la ridiculizarea lui, poate și noi avem partea noastră de vină. Poate ceea ce ar trebui să facem este să luăm aceste exemple divine care ne-au fost date în Biblie și să punem frâu pe limba noastră, spunând: „Dumnezeule, îmi doresc cu adevărat să fiu un dumnezeu amator. Nu doresc să fiu un produs hibrid și să iau puterea pe care mi-ai dat-o să o folosesc greșit sau să fac abuz de ea”.

Dacă noi îi doborâm pe fiecare din frații și surorile noastre, dacă noi ca bărbați facem aceasta, vom avea soții și copii care nu vor avea încredere în nimeni, care nu vor ști ce este adevărat și ce nu este, în ce slujbă să aibă încredere și în care să nu aibă, pentru că fiecare are câte o greșeală întrucât tata a spus ceva negativ despre fiecare dintre ele. Apoi ne supărăm când biserica nu face destul pentru copiii noștri ca ei să fie salvați. Iar ei fug. Dar în cine să aibă ei încredere când fiecăruia dintre predicatori li s-au găsit greșeli, atât lor, cât și slujbelor lor? Sau întregii conduceri.

Apoi, urmează diaconii: „Eu nu l-aș fi ales pe cutare sau cutare. Oamenii de încredere sunt cutare. Învățătorul de școală duminicală are cutare”. Ce fel de semințe semănăm unii în alții când facem astfel de afirmații?  Apoi, lucrurile escaladează, izbucnesc, și în biserică apare separarea, familia cutare nu mai vorbește cu familia cutare, și în majoritatea cazurilor, este din cauza vorbelor, a cuvintelor. Cuvinte rostite de o limbă fără frâu, cuvinte de la un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu care are nevoie să spună: „Doamne, iartă-mă. Eu am nevoie ca această gură să fie folosită pentru slava Ta. Vindecare, putere, virtute, zidirea Trupului lui Hristos trebuie să iasă din această gură”. Amin! Dacă sunt în dezacord cu un frate încât cred că are o problemă mare, atunci, ar trebui să am curajul și destulă dragoste, să merg la el și să vorbesc despre acea problemă. Ajută-mă, Dumnezeule! Te rog, ajută-mă!

Să deschidem Bibliile împreună la Galateni 5.

Am condus de-a lungul străzii și am foarte dezamăgit să văd în grădinile oamenilor semne cu cel mai violent limbaj posibil referitor la președintele Americii. Cum am ajuns aici? Cum ajungem în situația în care privim la un frate care a slujit Mesajului toată viața sa, ne uităm la el și-l numim „Sămânța șarpelui?” Sau să spunem că el nici măcar nu este chemat să slujească. Tu de unde știi că nu este chemat? Cum putem spune așa ceva? Și cine se află acolo când tu spui așa ceva și ce cauzează, ce le face această afirmație celor prezenți? Ce realitate începe? Ce atmosferă începe din acea sămânță?

Vedeți? Ca și credincioși, ne facem același lucru unii altora, exact ceea ce se petrece în țara noastră. Eu doresc să nu fiu numit printre aceștia și-L rog pe Dumnezeu să mă ajute pentru că sunt vinovat. Sunt vinovat că sunt prea critic, că am o gură rea, poate nu am folosit anumite cuvinte, însă am spus „acești alți predicatori”, apoi în mintea mea mi-am spus: „Care alți predicatori?” Eu spun: „Dumnezeule, iartă-mă!”

Vor face predicatorii lucruri greșite? Da, întotdeauna. Va fi întotdeauna în biserică, se va întâmpla întotdeauna. Dar știți ceva, eu vreau ca fratele meu să fie fratele meu. Dacă greșește și pleacă, atunci va greși și va pleca, dar eu nu vreau ca aceasta să fie din cauza mea. Lucrurile sunt greșite, lucrurile sunt spuse greșit, lucrurile sunt învățate greșit, dar ele trebuie să fie învățate corect, lucrurilor care sunt spuse greșit trebuie spus: „Eu nu sunt de acord cu aceasta, eu cred că aceasta este greșit. Acesta este felul în care cred eu”. Aceasta este minunat, dar lăsați un frate să fie frate și nu vă atingeți de unșii Domnului. Lăsați-L pe Dumnezeu să se ocupe de ei. Nu vă atingeți de fratele și sora voastră, gura voastră să nu spună nimic despre ei și lăsați-L pe Dumnezeu să se îngrijească de ei.

Galateni 5:13-15:

Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, cislujiţi-vă unii altora în dragoste.

Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: „Săiubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”

Dar, dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, luaţi seama să nu fiţi nimiciţi unii de alţii.”

Aceasta este ceea ce se întâmplă în America. Ea este nimicită în felul acesta, se nimicesc unii pe alții. Să nu îngăduim ca aceasta să se întâmple în biserică, în Mireasa lui Isus Hristos. Eu nu vreau să contribui la aceasta.

Pentru toate greșelile mele din trecut, eu Îi cer Domnului iertare, și mă rog ca El să mă ajute să nu mai eșuez în felul acesta niciodată, iar dacă o fac, Îl rog pe Duhul Său să mă mustre repede pentru că eu nu vreau să mă fac vinovat de aceste lucruri. Eu vreau să-L iubesc pe Dumnezeu și să-i iubesc pe copiii Săi. Dumnezeu știe cum să rezolve toate lucrurile. El a știut cum să se ocupe de Pilat, de romani. În ziua lui Daniel, El a știut cum să se ocupe de lei și de cei care erau împotriva lui Daniel, a știut cum să se ocupe de împăratul greșit, El a știut cum să se ocupe de totul. Dumnezeu știe ce face, dar lăsați-mă ca eu să folosesc gura mea pentru viață.

În mesajul Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită, fratele Branham vine și oferă un avertisment bisericii la început, și vreau să citesc ultima parte a acestuia:

„Fiindcă ne aflăm în zilele din urmă în care Biblia ne sfătuiește: „Cu atât mai mult pe cât vedem acea zi apropiindu-se”, să ne iubim unii pe alții cu dragoste creștină și dragoste divină”, să ne adunăm împreună în locurile Cerești, în Hristos Isus și să ne iubim unii pe alții.” Astfel lumea va ști că sunteți apostolii mei, când aveți dragoste unii pentru ceilalți”. Așa este. Stați împreună.

Dacă credeți că un frate sau o soră este greșit(ă), spuneți: „Doamne, nu îngădui ca rădăcina amărăciuni să se nască pentru că îl va afecta pe el/ea și-L va scoate pe Hristos din viața mea”. Acel acid otrăvitor al răutății și al invidiei și al urii, care-L va îndepărta pe Duhul Sfânt de la voi. Îl va îndepărta de tabernacolul de aici. Va ucide Duhul lui Dumnezeu sau Îl va îndepărta de aici și-l va răni pe păstorul vostru. Va face totul. Înțelegeți? Să nu faceți aceasta.

Stați împreună. Luați catarama, așa cum fratele a mărturisit, un predicator aici seara trecută, despre faptul că avea o cataramă, pe care a văzut-o într-o vedenie. Aceea închide toată armura lui Dumnezeu. Trageți-o, strângeți-o și apropiați-vă unii de alții. Iubiți-vă unii pe alții. Vorbiți frumos unii despre alții, spuneți lucruri bune unii despre alții, și atunci Dumnezeu vă va binecuvânta.”

Vreau să fim atenți la ultima sa afirmație: „Vorbiți frumos unii despre alții, spuneți lucruri bune unii despre alții, și atunci Dumnezeu vă va binecuvânta.”

Eu vreau binecuvântările lui Dumnezeu. El a așezat lucrurile foarte simplu: „Iubiți-vă unii pe alții, spuneți lucruri bune unii despre alții, și atunci Dumnezeu vă va binecuvânta.”

Să privim la adunările politice. Ei îi pot aduce pe oameni într-o stare de ardoare și de frenezie asupra unei probleme pe care probabil nici nu o înțeleg. Cu adevărat, dacă ar fi să o frângem, probabil că oamenii nu înțeleg complexitatea ei, natura, cauza, cum funcționează legile și cum se îndeplinesc unele lucruri. Probabil că nu au nicio idee despre care este problema și complexitatea din spatele ei, dar creăm un subiect de discuție asupra unei probleme, și atunci, putem crea dușmani și poți atrage oamenii într-o frenezie prin faptul că există un dușman comun.

Noi putem face aceasta foarte ușor într-o biserică, prieteni. Dacă dintr-o dată, eu vin aici și vreau ca oamenii să intre într-o frenezie, tot ceea ce trebuie să fac este să spun: „Ei spun că noi nu putem, că noi nu trebuie, ei vorbesc despre noi”. De îndată ce eu voi face aceasta, ce veți face voi imediat? Veți întreba: „Cine face aceasta? Cine spune aceasta?” Și veți fi gata de luptă. Apoi dacă vă spun: „Alți predicatori mă atacă pe mine, păstorul vostru, ei spun cutare și cutare”, voi veți fi gata să luptați pentru mine deoarece mă iubiți. Apoi voi lua o problemă, o situație, și voi construi drama mea pe ea, și foarte curând toți cei din biserică se vor găsi într-o poziție de luptă, gata de luptă. „Acei oameni spun cutare și cutare despre păstorul nostru și biserica noastră,” și nici măcar nu înțeleg care este adevărata problemă. Veți putea face o tabără bună despre ei versus noi. Va fi o adunare politică, iar eu nu vreau să fac parte din ea.

Eu nu vreau să particip, să alimentez acel discurs, să pun gaz pe foc, ci spun: „Doamne, iartă-mă căci eu am pornit și am alimentat acel foc pentru că am spus acele cuvinte, am spus acele lucruri”. Dumnezeu îmi cunoaște inima. Îmi pare rău pe cât de mult îmi poate părea rău.

Ceea ce vreau să fac este să vorbesc despre Cuvântul lui Dumnezeu, Viața lui Hristos, Mesajul orei, viața, zidirea, vindecarea, hrana, tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu, ceea ce ne unește și ne leagă, ne dă putere să biruim, ne aduce la înfiere și ne va lua de pe acest pământ și ne aduce înapoi ca fii și fiice. Haideți să vorbim despre aceasta, iar dacă ceva este greșit, o vom corecta, dar nu ne vom concentra pe greșeală, ci să spunem: „Aceea este o înțelegere greșită, aceasta este cea corectă. Haideți să continuăm să mergem înainte”. Amin!

Aceasta este o adunare și ceva în jurul căruia să ne adunăm și pentru care să luptăm: este viața, răscumpărarea, Hristos, Mesajul. Dar putem foarte repede și ușor să ne adunăm în jurul a, „Ei sunt cutare și cutare, spun cutare și cutare despre noi”, și totul sfârșește în a fi afirmații incalificabile. O grămadă de afirmații incalificabile. Dumnezeule, Te rugăm să ne ajuți. Această natură de scaiete este murdară, este o piedică în viața noastră, un spin în carnea noastră. Ajută-ne, Dumnezeule!

În mesajul Epoca Bisericii Pergam, fratele Branham a spus:

„Iată-L aici. El este Duh și El este Viață. Aceasta este exact ceea ce este Cuvântul; este exact ceea ce este Isus. El este Cuvântul. Astfel, când cineva se naște din Duh, un om umplut cu Duhul în credință, ia Cuvântul în inima lui și-l pune pe buzele lui, aceasta este ca și cum ar vorbi Divinitatea.Fiecare munte trebuie să plece. Satan nu poate sta înaintea acelui om.”

Când Dumnezeu lasă o descoperire a Cuvântului în inima unui copil al lui Dumnezeu, și aceasta vine de la inimă pe buzele lui, aceasta are putere de creație, este Divinitatea care vorbește și fiecare munte trebuie să se dea la o parte. De ce? Dumnezeu folosește gura copilului Său pentru a împlini Cuvântul Său. Pentru aceasta vreau să păstrez gura mea, inima mea, mintea mea.

Trăim într-o cultură laodiceană, într-o cultură de anulare, într-un trend al rețelelor de socializare, este pur și simplu, ridicol. Majoritatea acestor lucruri sunt fără esență. Este doar un discurs care se inflamează, apoi afinitățile se inflamează asupra unor lucruri pentru care mărșăluiesc pe străzi și nici măcar nu înțeleg de ce mărșăluiesc. Dar înțelegem că aceasta este atmosfera în care ne cufundăm, iar noi avem o natură de scaiete lipicios, însă trebuie să ne ținem curați de aceasta. Să ne curățăm de aceste lucruri pentru că noi nu avem nevoie de ele. Noi avem nevoie de viață, de Cuvântul care ne dă viață, trebuie să ne aflăm sub fântâna Cuvântului pentru a ne curăța de toate aceste lucruri, să îmi țin mintea, inima, totul concentrate pe Hristos. Nădăjduiesc că aceasta nu este felul în care noi învățăm cum să gestionăm probleme dintre noi sau din casele noastre. Ar fi trist.

Să mergem împreună la 1 Petru 3.8-12. Vreau să mai citim câteva Scripturi în timp ce ne pregătim să încheiem. 

„Încolo, toţi să fiţi cu aceleaşi gânduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi, smeriţi.

Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea.

„Căci cine iubeşte viaţa şi vrea să vadă zile bune să-şi înfrâneze limba de la rău şi buzele de la cuvinte înşelătoare.

Să se depărteze de rău şi să facă binele, să caute pacea şi s-o urmărească.

Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar Faţa Domnului este împotriva celor ce fac răul.”

Să mergem la Efeseni acum. Acesta este versetul cu care doresc să vă las, ultimul text pe care-l voi citi în această dimineață.

Efeseni capitolul 4 .29 :

Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie ca să dea har celor ce-l aud.”

Fie ca acest verset să fie o temă pentru noi. Eu cred că am nevoie să-l am înaintea ochilor mei în mod constant.

Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unulbun, pentru zidire, după cum e nevoie ca să dea har celor ce-l aud.”

De aceea Dumnezeu ne-a dat o gură. De aceea ne aflăm pe acest pământ, de aceea ne-a dat Cuvântul Său, de aceea ne-a dat o gură, iar eu vreau să o folosesc pentru zidire și pentru a da har ascultătorilor, să mărturisesc Viața. Fie ca Dumnezeu să folosească gura mea pentru aceasta.

„Puterea vieții și a morții zace în limbă, fericit este omul care mănâncă rodul acesteia.”

Vă amintiți, în Geneza 22, Avraam este chemat de Dumnezeu să-l jertfească pe Isaac. Ei mergeau spre locul jertfirii, spre locul despre care i-a spus Dumnezeu, într-o călătorie de trei zile. Au ajuns în locul în care trebuiau să se despartă de cei doi slujitori care erau cu ei. Fiți atenți la ceea ce a spus Avraam. Avraam era fiul lui Dumnezeu pe acest Pământ, și Avraam a spus:

„Voi doi rămâneți aici cu măgarul. Băiatul și cu mine vom merge sus, ne vom închina și ne vom întoarce”.

Ceva a ieșit din gura lui Avraam, pentru că în inima lui era Ceva. Când citim această Scriptură din Geneza, noi nu știm ce era în inima lui Avraam, dar dacă mergem la Evrei 11, aflăm ce era. Când a mers să-l ofere pe Isaac ca jertfă, Avraam a crezut, el a recunoscut că Dumnezeu era capabil să-i aducă copilul înapoi din morți, așa cum el l-a primit ca tip.

Așadar, ce era în inima lui Avraam în timp ce mergea în această călătorie de trei zile cu fiul său? În mintea lui, el parcurgea Cuvântul lui Dumnezeu. El nu vorbea de rău, nu spunea: „De ce, eu ? De ce, eu trebuie să fiu acela ? Nimeni nu a mai fost nevoit să facă aceasta”, ci în minte parcurgea făgăduința dată de Dumnezeu când a venit la el. „Nu eu am mers la Dumnezeu, ci El a venit la mine. Nu eu am cerut făgăduința, ci El mi-a făgăduit o sămânță, iar când L-am întrebat, El mi-a spus că va ieși din coapsele mele. Eu am crezut că este Ismael, dar El mi-a spus: „Nu. Este Isaac care va ieși din Sara”, și acesta este Isaac care a venit prin Sara”.

Așadar, el zăbovea și medita asupra Cuvântului lui Dumnezeu. El avea credință în inima lui și dintr-o dată, a spus celor doi robi: „Voi rămâneți aici, copilul și cu mine vom merge, ne vom închina și ne vom întoarce”. În acea clipă, el nu știa cum va proceda Dumnezeu, dar știa că Dumnezeu îl putea învia pentru că acela era Cuvântul lui Dumnezeu.

Apoi, pe măsură ce mergea mai departe, a așezat lemnele în spatele lui Isaac, iar copilul a spus: „Tată, aici sunt lemnele, aici este cuțitul, dar unde este jertfa?” Dintr-o dată, din gura lui au ieșit cuvintele: „Domnul Însuși va purta de grijă, El ne va da un miel pentru jertfă”.

Știți ce a fost aceasta ? Puterea de creație. A fost Cuvântul profetic. Eu nu știu dacă a văzut aceasta într-o vedenie, nu avem nicio consemnare care să confirme că Dumnezeu i-ar fi spus ceva. Noi nu știm dacă el a spus acele cuvinte doar pentru a-l liniști pe Isaac, nu avem nicio idee. Scriptura nu ne spune dacă el a știut că Dumnezeu avea să-i dea un miel, pentru că am trecut prin etapele jertfirii lui Isaac, iar Avraam nu căuta un miel, ci se afla acolo, și el zidea altarul, așeza lemnele, lega mâinile fiului său, l-a așezat pe lemne, apoi a luat cuțitul și era gata să-l înfigă în inima lui, după cum ne-a spus fratele Branham. El nu se comporta ca cineva care căuta un miel, ci ca cineva care știa că trebuia să-și jertfească fiul. El știa că Dumnezeu era mai mult decât capabil să-l învie, iar dacă era nevoie de un miel, știa că Dumnezeu era capabil să Se îngrijească de acel miel, chiar dacă acela era cel pe care El trebuia să-l învie.

Dumnezeu a făcut întocmai după Cuvântul care a ieșit din gura lui Avraam, fiindcă S-a îngrijit să aibă un berbec cu coarnele încurcate într-un tufiș. Eu nu știu dacă Avraam a știut ce spunea, dar el era gura lui Dumnezeu pe Pământ, și dacă Avraam a spus-o, Dumnezeu a putut s-o înfăptuiască.

Dumnezeule, scoate din inima mea retorica, gunoiul, zbuciumul și pune Cuvântul și doar Cuvântul în mintea mea! Îngăduie ca eu să mă găsesc tot timpul în atmosfera dragostei, a zidirii, a Cuvântului Însuși, astfel încât ce iese din gura mea să nu fie decât credință în Cuvânt, credință în Cuvânt, credință în Cuvânt, nu distrugere, critică, ridiculizare, luptă, nimic din aceste lucruri. Și atunci când văd că un frate se îndepărtează, să spun: „Slavă Domnului! El îl va aduce înapoi pentru că este fratele meu”. Nu să spun: „Întotdeauna am avut un simțământ ciudat în legătură cu el”. Să ne concentrăm asupra Cuvântului până când tot ce iese din gura noastră, să fie numai Cuvântul; ce vorbim, să fie credința în Cuvânt, ceea ce spunem în fiecare clipă, să fie ceva ce iese din Cuvânt, din credința în Cuvânt și nu din toate aceste pledoarii care ne înconjoară. Nu un discurs negativ și negativism. Noi suntem scufundați în el, în această cultură, suntem scufundați în negativism, distrugere, asasinare, punem oamenii la pământ, expunem greșelile lor, în mod absolut această națiune, această cultură este plină de toate acestea, dar să nu facă parte din noi.

Fie ca această gură să fie folosită pentru Cuvântul lui Dumnezeu și să exprime credința în Cuvântul lui Dumnezeu. Din visteria inimii vorbește gura. Așadar, să pun în inima mea Cuvântul lui Dumnezeu, Mesajul orei, dragoste, viață, zidire, pace, vindecare, restaurare, lumină. Fie ca eu să fiu atât de plin de toate acestea încât atunci când instant trebuie să vorbesc, să nu fie mintea mea care să activeze, ci inima mea să spună: „Dumnezeu o va face. Dumnezeu este mai mult decât capabil.”

Gura noastră are putere creatoare. Cuvintele noastre oricum sunt creatoare. Dar fie ca ele să fie folosite pentru a crea atmosfera care provine din Cuvânt.

Țineți minte, Dumnezeu este Marele Preot al mărturisirii noastre. Fratele Branham a spus că Dumnezeu nu poate face nimic cu o mărturie negativă. Când se află în afara Cuvântului, mărturia este negativă, pentru că provine din ofensă, din amărăciune, și El nu poate face nimic cu astfel de mărturisiri care ies din gura noastră. Dar când provine din credința în Cuvânt, din credința în El, când este Cuvântul Cel care vorbește, El fiind Marele nostru Preot, El poate lucra pe baza mărturiei noastre și să o aducă la împlinire.

Așadar, lăsați ca eu să folosesc gura mea și puterea creatoare pe care Dumnezeu a pus-o în mine. Fie ca această putere să se găsească în mine pentru alții, prin cuvinte de zidire și vindecare și să vorbească ascultătorilor despre har. Dumnezeule, ajută-mă!

La sfârșitul predicii, tot ceea ce pot spune este, „Dumnezeule, ajută-mă!” Am greșit. M-am înșelat. Poate eram înșelat ieri, poate am fost și în dimineața aceasta și poate nici nu realizăm cât suntem de greșiți. Cuvintele pe care le spunem printre dinții noștri atunci când suntem încordați și în trafic, pot fi cuvinte pe care nu ar trebui să le spună un fiu al lui Dumnezeu. Înțelegeți? Putem fi mult mai vinovați decât credem. Știu că eu sunt vinovat, și că sunt mai vinovat decât cred.

Eu vreau să vă spun că vă iubesc și că îmi pare rău pentru orice sămânță negativă semănată în mintea voastră despre alte bisericii, alte slujbe, alte feluri de a crede. Îmi pare rău! Dumnezeu îmi cunoaște inima. Îmi pare rău! Nu doresc acest fel de atmosferă. Nu vreau să o promovez, să o alimentez, nu doresc să arunc nici măcar o mlădiță într-un foc care ar putea cauza un foc mare.

Dumnezeule, ajută-mă să vorbesc cu har despre zidire, vindecare, pace, virtute, acestea să iasă din gura mea. Fie ca atmosfera din jurul meu să aibă putere de creație care să creeze atmosfera lui Hristos, o atmosferă a dragostei și fie ca să existe Putere în viața mea, pe care cineva să o poată trage afară.

Să fii un dumnezeu amator poate fi mai greu decât am crezut. Noi dorim să stăm pe o barcă și cineva să ne facă o poză în timp ce facem anumite lucruri. Grăbiți-vă și faceți un filmuleț al acestor lucruri. Aceasta este ceea ce avem în minte atunci când spunem „dumnezei amatori”. Ne gândim la putere și la prestigiu. Oamenii sunt atât de greșiți în direcția aceasta. Noi dorim înălțare și proslăvire, dar calea în sus este în jos. Mai întâi trebuie să te pleci în smerenie spunând: „Doamne, eu sunt un nimic fără Tine și nu știu ce să fac dacă Tu nu îmi spui”. Noi avem aceste imagini despre a fi Mireasa lui Hristos, despre a fi dumnezei amatori și despre manifestarea Tragerii a treia.

Eu cred că va exista o manifestare a Tragerii a treia și o revărsare în ultimele clipe ale timpului în care Dumnezeu va dovedi că aceasta, este Ea. Există atât de multe lucruri pe care fratele Branham le-a spus. Dar El nu va pune puterea Cuvântului vorbit în cineva care nu-și poate folosi gura corespunzător pe drum înspre serviciu. Astfel, eu doresc să fiu un dumnezeu amator acum, doresc să fiu trecut în acel chip acum, doresc să fiu corectat acum. Doresc ca Tutorele să meargă înapoi la Dumnezeu și să spună: „Începe să înțeleagă, Tată. A trecut ceva timp, știu că a făcut multe greșeli, dar văd un progres”. Dacă Tutorele ar putea spune aceasta despre mine, aș fi atât de fericit.

Vreau să știu că cresc, că devin mai mult ca și El, că îmi învăț lecția, vreau să fiu după chipul Său pe acest Pământ, vreau să-L reprezint pe El pe acest Pământ, dar pentru aceasta va fi nevoie de mult mai mult decât o simplă retorică, discuție lungă, va fi nevoie de o viață adevărată de la vârful degetelor picioarelor voastre până în vârful capului, din sufletul vostru în afara. Va fi nevoie de realitatea acestui Cuvânt făcut trup în noi; va fi nevoie de moarte, de moarte și de mai multă moarte, de predare și de mai multă predare. Va fi nevoie ca noi să ne uităm în oglindă și să fim sinceri legați de ceea ce vedem. Fără acoperiri sau strecurări sub covor, ci sinceritate dură. Dumnezeule, Te dezamăgesc, ajută-mă! Dumnezeule, am nevoie de ajutorul Tău acum sau nu voi reuși niciodată. Omul este un eșec de la început. Slăvit să fie Domnul!

În mesajul Intervalul dintre cele șapte Epoci ale Bisericii și cele șapte Peceți, fratele Branham a spus:

„Acum, El are Titlul de proprietate al răscumpărării. El Îl are în mâna Sa; mijlocirea s-a încheiat acum. El Îl are în mâna Sa. Țineți minte, a fost în mâna lui Dumnezeu tot timpul, dar acum se află în mâna Mielului.

Acum, priviți, Titlul de proprietate al Răscumpărării al întregii creații se află în mâna Sa, iar El a venit să-l pretindă înapoi pentru rasa umană, nu pentru Îngeri; să-l pretindă înapoi pentru om, căruia i-a fost dat pentru a face fii și fiice de Dumnezeu din nou, să-i aducă înapoi într-o grădină a Edenului, tot ceea ce ei au pierdut; întreaga creație, copacii, viața umană, totul. Oh, nu vă face aceasta să vă simțiți bine?”

Într-adevăr, mă face să mă simt bine pentru că, dacă El nu ar fi luat Titlul de proprietate, eu aș fi fost fără nădejde. Dacă El nu l-ar fi dat înapoi omului, aș fi fost fără nădejde. El este Cel care l-a adus înapoi. La deschiderea Cuvântului, Duhul Sfânt a fost eliberat în măsură deplină pentru a veni și a trăi viața acestui Cuvânt.

Acum, tot despre ceea ce am vorbit este posibil, în ziua în care trăim este posibil. Cum este posibil? „Nu prin tărie sau prin putere, ci prin Duhul Meu, spune Domnul.” Dacă eu m-aș putea da din cale, El poate să vină să mă umple.

El ia Titlul de proprietate înapoi. Credeți aceasta? Credeți că El l-a adus înapoi pentru a-l pretinde? Pentru cine? El nu l-a pretins pentru El, ci pentru ființele umane. Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă că El a adus înapoi dreptul meu de a mă întoarce la a fi un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu. Eu mă întorc înapoi la locul dinaintea hibridării, înainte ca putrezirea să se instaleze. Amin! Să ne ridicăm cu toții în picioare.

În mesajul IeHoVaH Jireh, el a spus:

„Aici, El se află în biserica Sa azi, făcut trup în biserica Sa, cu siguranță, Elohim. Acum, oh, dacă ați putea înțelege că voi oamenii ați fost făcuți pentru a fi un dumnezeu amator! Tu ești un fiu al lui Dumnezeu. Ești un moștenitor al lui Dumnezeu și ai un domeniu. Geneza 1:26, El i-a dat stăpânire asupra a tot ce se afla pe pământ. L-a făcut un dumnezeu al Pământului. Așa este, i-a dat un domeniu. El este un împărat, un dumnezeu, dar când a căzut… El putea vorbi copacilor, „Schimbă-te, ridică-te și pune-te aici! Vânturilor și valurilor, opriți-vă!” și ele se opreau. El era dumnezeu, un dumnezeu amator, un fiu al luiDumnezeu, așa cum tu ești un fiu al tatălui tău.

Și toată lumea geme, așteptând manifestările fiilor lui Dumnezeu, așteptând ca biserica să se întoarcă la locul său din nou, fiii lui Dumnezeu să se manifeste, așteptând acel ceas.Nădăjduiesc că aceasta nu a durut, dar a fost pur și simplu nevoie să o spun. Înțelegeți? Biserica este atât de departe de locul său! Trebuie să se întoarcă înapoi la a fi fii ai lui Dumnezeu din nou: conducători, guvernatori ai pământului, sub domnie duhovnicească, va fi într-o zi, când Căpetenia vine, Isus Hristos, marele Mileniu. Natura tânjește după acea zi.”

Ați văzut vremea? Ați văzut cutremure? Incendii? Cutremure? Haosul dezlănțuit? Ce este aceasta? Pământul geme. De ce? El geme pentru voi și pentru mine, ca să ne întoarcem înapoi în poziția noastră. Acest pământ geme pentru ca noi să ne întoarcem înapoi în poziția noastră, iar Duhul Se află aici pentru a face aceasta să se întâmple. De ce are El nevoie? El are nevoie de noi pentru a crea acea atmosferă, pentru a ne preda, și a ne ancora.

Uneori, cea mai mare bătălie este de a recunoaște că suntem greșiți. Uneori ceea ce ne ține pe loc este că suntem orbi față de propriile noastre greșeli. Nu recunoaștem cât de greșiți suntem, și mergem pe drum spunând: „Totul este bine, suntem bine,” nerealizând că ceea ce facem este greșit, este contrar Cuvântului, afectând viețile noastre și rănind pe cei din jurul nostru.

Uneori, cel mai iubitor lucru pe care Dumnezeu l-a făcut pentru noi, a fost să îndepărteze vălul și să spună: „Aici greșești”. Și cât este de devastator! Nu știu dacă și pentru voi, dar cel puțin pentru mine, este devastator să aflu că am fost atât de greșit. Am fost atât de greșit, de mândru, de egoist, dar harul lui Dumnezeu poate veni să ne dea o șansă, iar eu spun: „Tată, iartă-mă, căci am păcătuit! Iartă-mă pentru atmosfera care se află în jurul meu, pentru creația mea rea. Eu am creat această atmosferă. Eu mă aflu în mijlocul disputei tot timpul, al luptei. Se pare că mă aflu tot timpul într-un fel de dispută cu cineva, apoi dăm vina pe acel cineva. Întotdeauna mă găsesc în mijlocul unei situații pe care trebuie să o repar, a unui dezastru, a unui scandal, apoi, toți cei din jurul meu sunt nebuni. S-ar putea să fie un numitor comun. Dar poate ar trebui să înțeleg că eu am creat această atmosferă și atrag toate aceste lucruri prin atmosfera creată.

Dacă vreau să mă schimb, poate dacă schimb atmosfera mea, lucrurile se vor schimba, poate voi avea puterea de a crea realitatea în care trăiesc. Prin faptul că îmi schimb atitudinea, percepția, prin faptul că mă aliniez Cuvântului, mă predau și mă pocăiesc, îngăduindu-i Duhului lui Dumnezeu mai mult loc în viața mea, aceasta va schimba atmosfera din jurul meu, iar schimbarea atmosferei va schimba toate lucrurile cu care m-am luptat timp de ani buni. Poate fi atmosfera pe care eu am creat-o. Dumnezeu să ne ajute!

Tot ceea ce pot spune, este că am nevoie de Alifie pentru ochi, pentru ca eu să mă pot pocăi și pentru ca Dumnezeu să vină. Vreau să fiu un fiu al lui Dumnezeu. Eu nu vreau să fiu cel care stă pe o barcă pentru a-i fi făcută o fotografie sau care apare în ziar. Toate aceste lucruri sunt în regulă, iar dacă Dumnezeu le va îngădui, ne vom bucura de slava pe care o primește Dumnezeu, dar știți cine îmi doresc să fiu eu? Eu vreau să fiu cel despre care, la sfârșitul zilei, Dumnezeu spune: „Sunt mulțumit de tine, fiule. Mă bucur pentru ceea ce ai făcut. Sunt bucuros”.

Fie că este făcută o fotografie sau nimeni nu știe nimic, dacă există o mărturie care merge în jurul lumii sau nu, nu contează. Ceea ce îmi doresc eu mai mult decât orice, este să fiu pe placul Tatălui Meu, vreau să fiu un fiu care își mulțumește Tatăl. Acela este cel care ajunge la înfiere, care este pe placul Tatălui Său și care face totul conform voii Sale. Nu este ca și cum fiul are propriile sale idei, apoi intră sub tutela Tutorelui și îmbunătățește totul, nu acesta va ajunge la înfiere, ci cel care ajunge la înfiere este cel care, sub tutela Duhului Sfânt, ajunge să fie în chipul Tatălui Său pentru ca Tatăl Său să-i poată încredința mai multă putere. Acesta ajunge la înfiere. La aceasta doresc să ajung eu. La finalul zilei, vreau să fiu mai mult în chipul Său, zilnic să fim pe placul Său. Cea mai mare dorință a inimii mele este să fiu pe placul Tatălui meu. De unde provine această dorință? De la Dumnezeu. Mulțumim lui Dumnezeu. Să ne plecăm capetele să ne rugăm.

Dragă, Doamne Isuse, sunt atât de mulțumitor, Dumnezeule! Doamne, în Cuvântul Tău, Tu l-ai făcut pe Pavel să-i scrie lui Timotei și să-i spună că Cuvântul Tău este bun pentru mustrare, avertizare, instrucțiuni pentru neprihănire, pentru ca oamenii lui Dumnezeu să fie în întregime înzestrați pentru fapte bune.

Doamne, Îți mulțumesc pentru mustrarea Ta, pentru alifia Cuvântului pe care ai pus-o pe ochii mei. Doamne, ne pare rău, ne pare rău pentru comportamentul oamenilor cu care trăim. Mi-e rușine, Doamne, pentru națiunea din care fac parte; mi-e rușine, Doamne,  că pe Pământul Tău se întâmplă o asemenea batjocură. Lucrarea mâinilor Tale, puterea creatoare a gurii Tale, care a creat acest Pământ este atât de distrusă, omul este atât de rău încât un act de violență ca și acesta a avut loc. Mi-e rușine că fac parte din rasa umană care Te-a rănit așa de tare.

Îmi pare rău, Doamne Isuse, pentru contribuția mea la acest haos, pentru comentariile de pe margine, pentru glume, pentru lucrurile fără respect spuse de mine, chiar și despre liderii politici. Doamne, îmi pare rău! Nu am făcut nimic decât să mai adaug ceva la problemă.

Doamne Isuse, îmi pare rău că mi-am folosit gura pentru a crea atmosfera greșită în casa mea, cu familia mea, în această biserică, cu frații și surorile mele. Îmi pare rău, Doamne. Te rog să iei ceea ce a fost direcționat pentru rău și să-l faci să lucreze pentru bine, Doamne. Mă rog ca Tu să mă speli în Sângele Fiului Tău, și sunt atât de mulțumitor de Cuvântul însângerat care sângerează și ne curăță zi de zi

Uneori, noi nu vedem, Doamne, cât de departe suntem până când Tu nu ne deschizi ochii. Îmi pare rău! Îmi pare rău că am vorbit rău pe demnitari, pe copiii lui Dumnezeu; îmi pare rău că am semănat semințe de îndoială și discordie, îmi pare rău! Ajută-mă, Tată Doamne, să-mi schimb căile, ajută-mă să ancorez în Tine acest trup, și inima mea, mintea mea, gura mea, să le folosesc pentru bine.

Doamne, fie ca Duhul Tău să-și ocupe locul în mine și să nu fie împins afară prin atitudinea mea greșită. Doamne, ajută-mă să aduc fiecare gând, fiecare atitudine în supunere față de Tine. Doamne, ajută-mă să am puterea să stăpânesc acest vas. Doamne, dă-mi putere să aduc în supunere toate mădularele mele și îndeosebi limba mea. Doamne, mă rog ca Tu să folosești acest vas pentru viață, pentru har, pentru zidire; ia această limbă sub controlul Tău, aceste mâini, acești ochi, și fie ca ele să fie folosite spre slava Ta.

Doamne, suntem un popor care are nevoie de Tine; Doamne, nu putem rezista o zi fără Tine și cerem ca Tu să vii și să Te manifești în feluri mai mari; să vii, Doamne și să faci lucruri pe care noi nu le putem face. Schimbă-ne în felul în care noi nu ne putem schimba, ajută-ne să ne ancorăm în lucruri care sunt bune și să ne scăpăm de cele care sunt rele, Doamne, pentru ca noi să putem fi un locaș în care Tu să poți lucra, un cort prin care Tu poți curge. Doamne, fie ca noi să avem un efect pozitiv asupra oamenilor care ne înconjoară, la locul de muncă, la școală, în cartier, și în familiile noastre.

Doamne, dorim să se adeverească faptul că atunci când intră în contact cu noi, ei Te-au experimentat pe Tine într-o oarecare măsură. Fie ca aceasta să fie o realitate în viețile noastre, nu un discurs, nu cuvinte, ci o realitate vie care se face trup zilnic. Fie ca lumea să vină în contact cu Tine, prin noi. Doamne, curăță-ne, și schimbă-ne.

Te iubesc, Tată, și cer ajutorul Tău pe mai departe ca Tu să iei controlul. Doamne, eu înțeleg responsabilitatea pe care o am ca predicator al Evangheliei și mă rog ca Tu să mă ajuți, Doamne, pentru că Doamne, eu nu pot face aceasta fără Tine. Nu pot ține lucrurile drepte, corecte, nu pot ține această natură de scaiete în frâu dacă Tu nu vii în scenă, și să preiei controlul.

Mă așez înaintea Ta, Doamne, și cer să arzi toate impuritățile, să cureți acest vas pentru ca Tu să-l folosești din ce în ce mai mult pe măsură ce ziua se apropie. Îmi deschid ochii și înțelegerea, vindecă-mă, Doamne și folosește-mă pentru slava Ta.

Dragă Doamne, Te iubesc! Noi, în calitate de Mireasă a Ta, credem că suntem ultimul glas pentru această ultimă epocă, credem aceasta pentru că profetul Tău ne-a spus-o, pentru că Tu ne-ai spus, am auzit Glasul Tău și știm că este adevărat. Dar, Doamne, pentru ca noi să împlinim acest Cuvânt, ne va lua mai mult decât ceea ce am dat până acum, va fi nevoie de o predare mai mare, mai multă sinceritate, mai multă smerenie.

Doamne, eu mă rog să ne ajuți să pășim în aceste lucruri, ajută copiii Tăi care se află aici azi, fie ca fiecare dintre ei să fie sincer. Doamne, îndepărtează tot acoperământul religios și toată retorica religioasă, fie ca Tu să îndepărtezi de la noi, toate complexele care cauzează reacții, toate temerile, ia-le de la noi, Doamne, pentru că ne afectează, ne trag înapoi, creând atitudini negative, impresii negative, fie ca Tu să le îndepărtezi de la noi, pentru ca noi să putem fi Mireasa în acest timp al sfârșitului. Fie ca noi să fim vasul pe care Tu să-l poți folosi pentru lucrările mărețe, pentru acele lucrări mai mari.

Te rog să ne schimbi, pe fiecare dintre noi în asemănarea Ta, pentru ca Tu să poți face orice dorești și oricând dorești. Creează în noi o inimă curată, o, Dumnezeule, toarnă neprihănirea Ta în noi și trăiește prin noi, manifestează-Te și preamărește Cuvântul Tău în fiecare din aceste corturi.

Mă rog, Doamne, ca Duhul Tău să lucreze în fiecare inimă, fie ca noi să nu plecăm de aici la fel cum am venit, ci să faci în fiecare dintre noi o operație a inimii, astfel ca schimbări permanente să se instaleze în viețile noastre prin propovăduirea Cuvântului pentru că noi credem că aceasta este metoda Ta. Noi venim aici încrezători pentru că aceasta este ceea ce Tu ne-ai spus să facem.

Mă rog, Doamne, ca Tu să vindeci, să restaurezi, să cureți prin puterea Cuvântului Tău. Te iubim, Tată, și cerem aceste lucruri în scumpul Nume al lui Isus Hristos, Amin!

                             -AMIN-