Meniu Închide

CELE ȘAPTE DIMENSIUNI – Partea a doua

EISTENȚA DE SINE ÎN TRANSFORMARE

Allistair Francis

Partea a doua

mai 2024

Să deschidem Bibliile la Efeseni 1.9.11. Apoi vom citi din 1Petru.

„căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după Planul pe care-L alcătuise în Sine Însuși,

ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor…” (Aceasta este acum). „…spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos, toate lucrurile…”(Acestea s-au adunat într-unul. Aceștia sunteți voi. Aceasta este dispensația plinătății timpurilor. Aceasta înseamnă că timpul lui Noe a avut o promisiune; timpul lui Avraam a avut o promisiune; timpul lui Solomon a avut o promisiune; toți au avut legăminte, dar au fost incomplete, de aceea aceasta este dispensația plinătății timpurilor.)

„…spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ.

În El am fost făcuți și moștenitori, fiind predestinați mai dinainte, după hotărârea Aceluia, care face toate lucrurile după sfatul voii Sale.”

Noi suntem bucuroși pentru voința Sa proprie.

1Petru 1.3-5:

„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Lui cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morți, la o nădejde vie,

și la o moștenire nestricăcioasă, și neîntinată, și care nu se stinge (nu se poate veșteji)…” (Aceasta este teofania voastră). „…păstrată în ceruri pentru voi…”

„Care nu se stinge”, care nu este o Dimensiune literală. Este, cine?

„…Voi, cei ce sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru mântuirea gata să fie descoperită, în timpul sfârșitului.”

Este cine trebuie să fie descoperit în timpul sfârșitului. Nu „Ce”, ci „Cine”, adică teofania voastră, este al doilea om, domnul din ceruri. Noi ne-am născut în chipul pământesc, dar al doilea om, este domnul din ceruri; aceasta este imaginea, este chipul pe care trebuie să-l purtăm chiar acum: Cerul și Pământul îmbrățișați.

De la început vă spun că orice voi spune în această seară și prin orice vom trece…Eu încă învăț, nu am absolutul, dar vreau să-mi discerneți duhul, pentru că eu nu vreau să înșel oamenii, nu intenționez să spun lucruri greșite, dar sunt obligat să spun ce văd; și tot ce doresc, este să vă dau un impuls să cercetați singuri. Și dacă voi vedeți mai mult, să împărtășiți cu mine, pentru că așa putem deveni mai buni în această privință.

Când vorbesc despre lucruri de acest gen, fiind prinși în Lumină, Materie și Timp, nu cred că am capacitatea de a vă spune ce a fost Cel ce Există prin Sine Însuși și de a descrie Existența Lui, Ființa Lui, Starea Lui de Spirit, și să spun: „Acel Dumnezeu a vrut să facă aceasta.” Cum știu eu ce a vrut să facă El? Eu nu pot decât să-mi imaginez, sau să aud cuvintele profetului și să încerc să le exprim în limbajul nostru simplu, pentru a vi le transmite. Dar, sincer, sunt doar tulburat ca orice alt muritor de pe acest Pământ, cu doar puțin mai multă lumină, datorită lui Maleahi 4.

Așadar, poate este ceva ce nu ați fost învățați în felul acesta…Vorbind despre trupuri, voi știți că Pavel a spus: „Dacă vine cineva și vă va întreba: „În ce trup este acesta și aceea?”, eu sunt astăzi aici, punând întrebările.

Deci, eu vreau doar să clarific că, dacă este ceva cu care nu sunteți obișnuiți, sau vă simțiți fermi în legătură cu ceva, doar luați-o cu „un praf de sare.” Sper că aceasta este o expresie americană, apoi putem avea o părtășie minunată în aceasta.

Deci, ceea ce vom vorbi, este ceva ce îmi este foarte drag, pentru că eu mi-am dedicat întreaga mea viață acestui Mesaj, deschiderii Peceții a șaptea, într-un cuvânt, în totul.

Aseară, am vorbit despre Dimensiuni. Ați văzut câte lucruri s-au deschis în acest subiect al Dimensiunilor? Când vorbim despre Iad, este o demonologie care se descoperă. Când vorbim despre Tărâmul Comunicării, despre Eter, vorbim despre mult mai mult decât despre niște simple Unde prin care auzi lucruri. Unii au auzit lucruri pe care frații le-au împărtășit, inclusiv fratele Chad, și lucruri pe care le-au preluat, iar aceasta vă arată doar cu cât este mai mult decât ceea ce putem spune într-un singur serviciu.

Dacă vorbim despre Rai, pur și simplu, nu te poți opri. Raiul se deschide iar tu nu vorbești doar despre cele șapte Peceți, ci vorbești despre Tronul lui Dumnezeu, vorbești despre Cortul din pustie. Noi vorbim despre lucruri, iar voi trebuie să le înțelegeți că Dimensiunea Raiului este aici.

Când privim la Dimensiunea a șaptea ca fiind Cuvântul, în zilele lui Moise, Dimensiunea a șaptea a fost Cortul, Sfânta Sfintelor din Cort, aceea era Raiul pentru că acolo era Dumnezeu. Tot ce a alcătuit Dimensiunea a șaptea, era Chivotul din spatele Perdelei. Profetul Moise și Aaron erau cerul, iar Cortul era Pământul, pentru că lui Moise i s-a spus: „Tu vei fi dumnezeu, și Aaron va fi profetul tău,” motiv pentru care, conducerea Cerului era Chivotul, Moise și marele preot, pentru că ei erau legați de Sfânta Sfintelor.

Deci, dacă ne gândim la Rai ca fiind o locație, ne lipsesc aceste aspecte importante. Eu nu am timp să iau acele Dimensiuni și să vorbesc despre ele doar într-un weekend. Voi puteți aplica aceasta la tot. Astfel, în biserică, păstorul este Raiul, iar biserica este Pământul. În casa ta, tatăl, soțul, este Raiul, mama este Pământul, iar copiii sunt copiii Pământului. Acele Dimensiuni se aplică, și dacă știi care este fiecare denumire, poți aprecia cu atât mai mult care sunt rolurile voastre. Puteți aplica acele Dimensiuni și este cu adevărat, frumos.

Așadar, în această seară voi intra în partea a doua a temei despre Dimensiuni, iar subiectul meu va fi: „Existența de Sine în Transformare.” Aceasta este doar jumătate din poveste. Cealaltă jumătate trebuie s-o faceți voi.

Vom începe de la Dumnezeu care Există prin Sine Însuși la Transformare, și veți vedea cum se desfășoară Dimensiunile. După Transformare va trebui s-o faceți voi, până la Cerul nou și Pământul nou. Aceasta este tema voastră pentru acasă. Eu doar voi începe, iar voi vă puteți bucura.

Vom începe cu un citat care îmi place foarte mult. Fratele Branham spune în multe locuri despre cele patru moduri în care Îl putem vedea pe Dumnezeu.

În mesajul Arată-ne pe Tatăl și ne este de ajuns, din anul 1950, fratele Branham a spus:

Voi lua aproximativ patru moduri de a-L vedea pe Dumnezeu, apoi vom coborî și în ultima parte a ei, vom arăta un mod în care voi trebuie să-L vedeți pe Dumnezeu. Dacă pot, cu ajutorul Duhului, în seara aceasta vă voi arăta patru moduri diferite.

Acum mai întâi, vreau să vorbesc  despre Dumnezeu în Universul Său, despre Dumnezeu în Cuvântul Său, despre Dumnezeu în Fiul Său, și Dumnezeu aici, în poporul Său.”

Când voi citiți aceasta, citiți deja despre Dimensiuni.

Vreau să vi-L arăt pe Dumnezeu în Universul Său, să vi-L arăt pe Dumnezeu în Cuvântul Său, să vi-L arăt pe Dumnezeu în Fiul Său, apoi să-L văd pe Dumnezeu aici, în poporul Său.”

El predică aceasta în mesajul Arată-ne pe Tatăl și ne este de ajuns, dar fratele Branham a spus aceasta în multe locuri și vă încurajez pe toți să studiați aceasta ca să vedeți cele patru moduri în care puteți să-L vedeți pe Dumnezeu. Este absolut minunat!

Deci, sunteți de acord că sunt patru moduri în care Îl putem vedea pe Dumnezeu: în Universul Său; în Cuvântul Său; În Fiul Său și în poporul Său. Observați că spune: „În Cuvântul Său, în Fiul Său.” Cuvântul a fost Existența cerească a Fiului. Fratele Branham a spus că „Fiul” este o Existență pământească, Cuvântul a devenit Fiul pe Pământ. Fiul a avut un început și un sfârșit. Aceasta o vedem în seria „Cartea Evreilor”, din anul 1957. Apoi, Dumnezeu este în poporul Său.

Deci, este foarte important să știu cine a fost Isus înainte de a fi Isus. El a fost Cuvântul, și noi suntem luați din El pentru că noi am fost în Cuvânt înainte ca El să devină Isus pe Pământ. Aceasta este foarte important pentru noi înainte să ajungem la Dimensiuni.

Acum să revizuim această diagramă.

Aici avem diagrama celor șapte Dimensiuni și după cum vedeți, le-am numerotat cu cifre.

În ce privește Dimensiunea a patra, care este Tărâmul comunicării, am așezat-o pe verticală (pe desen), pentru că aceasta este folosită atât de Dumnezeu, cât și de vrăjmaș, ca să contacteze primele trei Dimensiuni: Lumina, Materia și Timpul. Deci, pentru a ne contacta, atât Dumnezeu cât și Satan, folosesc Dimensiunea 4. Aș vrea să memorați aceasta. Dacă eu spun „Rai,” voi spuneți „7” Eter-„4”; Lumină-„1”; Materie-„2”; Timp-„3”; Iad-„5”; Regiunea îngerilor-„6”. Motivul pentru care facem aceasta, este pentru că vom folosi aceste numere pe parcursul învățăturii în care vom merge în această seară.

Deci, ce înseamnă „7”? Raiul! Șapte este Tărâmul Cuvântului. Șase este Tărâmul îngerilor, și știm că a devenit și Tărâmul celor binecuvântați (fericiți), pentru că după Hristos, fiecare persoană care a murit în Hristos, a urcat în Dimensiunea a șasea. Aceasta ne-a spus profetul. Când a murit Hristos, Paradisul, care era în Dimensiunea a cincea, a fost golit și toți au fost duși din Dimensiunea a cincea, în Dimensiunea a șasea, în Tărâmul celor binecuvântați. Așadar, Dimensiunea a cincea este Iadul.

Acum vom începe cu Cel ce Există în Sine Însuși.

Acesta nu este desenul meu fantastic, ci este o impresie pe care am luat-o de pe Internet. Eu nu obișnuiesc să fac aceasta, dar am luat-o pentru că fratele Branham a spus: „Cel ce Există în Sine Însuși, Fântâna celor șapte culori...” Deci, aceasta este doar o reprezentare. Să nu spuneți că fratele Allistair a desenat o imagine a lui Dumnezeu. Deci, acesta este Cel ce Există în Sine Însuși, și așa cum a spus fratele Branham: „Fântâna celor șapte culori.”

Înainte de a exista ceva, înainte de a exista Timpul, înainte de a exista un atom, înainte de a exista ceva, a fost EL. Noi nu înțelegem acea Existență și nu cunoaștem acea Existență. Nu exista nici măcar Raiul, ci era doar EL. Așadar, aceasta nu era nici măcar Dimensiunea a șaptea, noi nici măcar nu știm ce a fost aceasta, nici o Dimensiune, nici o stare de existență în raport cu omul.

Apoi, fratele Branham a spus că în El erau multe atribute.

În El era atributul de a fi Tată; de a fi Fiu; de a fi Răscumpărător, Salvator; de a fi Leul din Seminția lui Iuda, Războinicul; să fie Soție, Soț. Toate Semințele, fiecare potențial care ar putea fi creat vreodată, au fost în El. Și aceste atribute, sunt atribute veșnice, pentru că El este veșnic.

Apoi, el a spus că din Fântână a ieșit Lumea, Logosul.

Aceasta este imaginea mea despre lume. Acum voi pune o fotografie, dar să nu strigați toți deodată. Și o pun acolo cu un anumit scop: pentru că sunteți obișnuiți cu Aceasta: Logosul, Cuvântul. El era Cuvântul.

 Acum, ceea ce vedeți voi aici, este Dimensiunea a șaptea, care a venit la Existență: „La început a fost Cuvântul, și Cuvântul a fost cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.” (Ioan 1.1). Deci, este începutul Dimensiunii a șaptea a noastră. Și notați: toate atributele care existau în Fântâna celor șapte culori, Cel ce Exista în Sine Însuși, sunt de asemenea, în Logos. El a fost cu Dumnezeu, și a fost Dumnezeu. Noi știm că toate acele atribute se schimbă, pentru că atributele au capacitatea de a deveni Cuvânt manifestat. Atributele nu sunt doar naturi existente de sine, pentru că, potențial, acum ele pot să fie exprimate. Aceasta este Dimensiunea a șaptea, care este legată de om, pentru că Dumnezeu Se naște pe Sine cu intenția de a-Și produce fii. De aceea vine în existență această Dimensiune. Aceasta este Dimensiunea a șaptea.

        Acum, observați această a șaptea Dimensiune. Așa cum am spus aseară, ea constă din Cuvânt. Raiul este format din Cuvânt.

Aceasta este Persoana Lui. Aceasta este Persoana lui Isus Hristos înainte de a deveni trup; Aceasta este Cine este El cu adevărat; Aceasta este natura Masculină a lui Dumnezeu, care este Soțul nostru, Soțul sufletului nostru, înainte ca noi să-L cunoaștem; Aceasta este Dimensiunea a șaptea.

El era invizibil, și acolo nu era nimeni să-L venereze. Fratele Branham spune că El nici măcar nu era Dumnezeu, pentru că nu era nimeni care să I se închine.

Cuvântul „Dumnezeu”, este un cuvânt englezesc groaznic. Dumnezeu nici măcar nu S-a numit pe Sine „Dumnezeu”, pentru că „Dumnezeu” este doar o denumire, este un cuvânt pe care l-au dat oamenii. Ce înseamnă „Dumnezeu”? Ceva căruia te supui. Ceva căruia te închini. Fratele Branham a spus că „Dumnezeu” înseamnă „obiect de închinare”. Cât este de îngrozitor că folosim un cuvânt atât de mic pentru Dumnezeu! Dar acesta înseamnă ceva pentru noi. El a folosit înțelegerea noastră pentru a Se exprima pe Sine ca Elohim, prin intermediul cuvintelor pe care noi le înțelegem

Elohim este un plural care înseamnă „dumnezei.” Acesta era un cuvânt cananit, iar când a venit Avraam, a început să vorbească cu Acesta.

Deci, când citim prima poruncă, ea spune: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău. Să nu ai alți dumnezei afară de Mine.” Aceasta înseamnă: „Eu sunt Adonai al tău, Elohim al tău. Să nu ai alți Elohimi, afară de Mine.” De fapt, aceasta spun evreii. Și Elohim nu este un nume al Lui, ci este un cuvânt cananit, dar El a trebuit să-Și exprime natura Sa prin cuvintele noastre. Este minunat să vorbim despre El!

        Acum, acest Logos înseamnă că noi am împărtășit Dimensiunea a șaptea cu Logosul atunci când eram în formă de atribut. Noi eram atribute în El, pentru că în El erau atribute masculine și atribute feminine. Atributele Feminine sunt acea secțiune de Miel, din Carte, iar pe desen putem vedea acele puncte albe, acele atribute din cerc. „M” reprezintă Masculin, și „F” reprezintă Feminin. Acele atribute sau acele nume, pentru că sunt din El, sunt nume care nu pot fi șterse niciodată, și nici nu pot fi adăugate alte nume. Aceste nume nu pot fi șterse niciodată pentru că aceste nume nu sunt Cartea Vieții, ci sunt  Cartea Vieții Mielului, este Cartea Vieții Veșnice. Aceasta este Cartea Vieții lui Dumnezeu, și acele atribute sunt cine sunteți voi și eu. Acele atribute au găsit trupuri care au venit aici prin voia Lui îngăduită și au rămas acolo prin cunoștința Lui și prin predestinare. Până când au primit Duhul Sfânt, ele au fost adormite, dar au fost înviate la Viață atunci când au primit Duhul Sfânt; când a venit Cuvântul pentru ziua ta, ele au început să germineze și să producă.

Știți că undeva în Psalmi scrie că Iosif a rămas în lanțuri până când a venit Cuvântul. Înainte de a veni Cuvântul la el, nu și-a găsit poziția, el era cu frații săi, își făcea treaba în închisoare, își pierdea timpul, dar el a fost ales să salveze lumea. În Egipt, el a rămas în lanțuri până când a venit Cuvântul lui. Aceasta înseamnă că a venit timpul ca valoarea lui, alegerea lui să fie manifestate.

Așadar, de aici a provenit fiecare Cuvânt al vostru. Tu poți fi doar ce vrea El să fii când vine Cuvântul tău. Este un lucru personal, de aceea a doua venire a Domnului, Pecetea a șaptea, este o venire personală. Eu cred că am menționat aceasta ultima dată, că acesta este motivul pentru care nu aplicăm o dată anume pentru venirea Domnului, sau un timp pentru venirea Lui. Așa cum am spus înainte, venirea Lui la femeia de la fântână, nu a fost în același timp cu venirea Lui la Zacheu; venirea Lui la Ioan Botezătorul nu a avut loc în același timp cu venirea Lui la Petru, pentru că a durat o perioadă de timp. Dacă Petru ar fi putut spune: „El nu a venit!”, Ioan Botezătorul putea spune: „El a venit!” Femeia de la fântână putea spune: „El a venit!”, dar Zacheu putea spune: „El nu a venit!” De aceea, nu trebuie să fie o venire a Lui în care toată lumea Îl recunoaște în același timp. Acesta este motivul pentru care nu aplicăm învățături ca legi, și nu spunem: „Ei bine, tu trebuie să înțelegi, trebuie să accepți aceasta: în anul 1963, pe douăzeci și opt februarie, a fost venirea Lui și aceasta este tot.” Nu! Venirea Domnului este atunci când tu Îl recunoști, când tu recunoști aceasta, când este pentru tine, personal. Data și ora este irelevantă, pentru că venirea Lui este atunci când vine la tine personal, pentru că atunci când El vine la tine personal, Sămânța Genă se trezește și venirea Domnului începe să lucreze în interiorul tău. Slavă lui Dumnezeu!

        Deci, acolo este Dimensiunea a șaptea a ta.

Fratele Branham spune că îngerii au fost creați și aceasta a fost Dimensiunea a șasea. Așadar, îngerii au fost prima creație. Îmi place acest gând. Eu nu știu ce făcea Dumnezeu, nu pot spune exact ce avea în Minte, dar El le-a dat îngerilor liberul arbitru.

Mulți oameni au crezut că ei nu au liberul arbitru, dar dacă nu ar fi avut liberul arbitru, cum au putut fi înșelați de Satan sau Lucifer, fiul zorilor? Cum au putut fi înșelați dacă nu au avut liberul arbitru? Dacă ei ar fi fost, știți, doar lucruri programate, care doar stăteau acolo și se închinau tot timpul lui Dumnezeu? Dacă ați  citit, aceasta a fost o nouă existență cerească. „Ceresc” înseamnă, „ceresc.” Îngerii erau doar o existență în Dimensiunea a șasea. Îngerii nu erau ca atributele din Logos, care suntem noi. Acolo a existat o existență a Acelui Dumnezeu creat. Nu știu de ce, dar fratele Branham a spus că îngerii sunt mesageri. De ce avea nevoie Dumnezeu de mesageri în acel moment când El nu trimitea mesaje prin mesager nimănui. Eu nu știu, nu pot răspunde la aceasta, vă pot spune doar ce a spus fratele Branham.

Deci, exista doar o existență în Dimensiunea a șasea. Îngerii au fost doar a șasea existență, ei nu puteau fi căsătoriți cu Cuvântul; îngerii nu se pot căsători cu Cuvântul, ei nu pot fi una cu Logosul; dar în momentul acela, ei au fost mai presus de orice altceva. Noi vom vedea aceasta când va fi creat Adam.

Deci, nu avem nici o idee sau dovezi care să demonstreze cum arată această existență. Aș vrea să vă spun gândurile mele personale. Mă gândesc la momentul când ajungem să-L cunoaștem foarte bine pe Soțul nostru, când ajungem să cunoaștem natura Lui divină, când ajungem să cunoaștem câteva din intențiile Lui și lucrurile pe care le face, El nu a putut să creeze doar… Vreau să vă spun că nu vreau să vă imaginați în mintea voastră o mulțime de ființe strălucitoare care arată ca o lumină, care plutesc în spațiu sau stau pe un plan de sticlă și care nu au nimic de făcut decât să aștepte instrucțiuni, pentru că este mai mult decât atât. Ei au avut o viață.

Dimensiunea a șasea este o Dimensiune cerească fizică, dar nu a Luminii, Materiei, Timpului, nu de carne, totuși este fizică. Îngerii nu sunt duhuri care plutesc prin preajmă, și nu cred că au aripi. În această Dimensiune S-a făcut vizibil Logosul. El S-a făcut vizibil pentru ei, și când S-a făcut vizibil pentru ei, El Și-a luat o existență de „7 și 6”. Acest lucru este foarte important. Să țineți minte aceasta: Existența „7, 6”.

        Așadar, iată creația. El a creat primul om dintr-un singur atribut. Deci, pentru a-l crea pe Adam, El a luat un atribut, și a spus: „Să facem om după chipul nostru.” Noi știm că dacă El ar fi fost o trinitate, ar fi fost trei atribute într-unul singur, dar erau doar două. Aici este omul Adam. Am reprezentat-o așa  pentru că nu am vrut să pun fotografia unui bărbat. Am făcut aceste forme ovale mici în care „M” este pentru masculin, și „F” este pentru feminin. Dacă priviți, puteți vedea că este o replică exactă a Logosului, pentru că Logosul este plin de atribute masculine și atribute feminine.

Prima teofanie a fost masculin și feminin. În ziua când au fost creați, El i-a creat bărbat și femeie, și aceasta a fost Stăpânirea: „Tu vei fi dumnezeu pe Pământ; te vei înmulți și vei umple Pământul.” Și nu doar să se înmulțească pe ei înșiși, ci să se înmulțească toate celelalte specii. Cu alte cuvinte: „Asigură-te că sistemul ecologic este în ordine; asigură-te că totul este în ordine.” Această teofanie a devenit dumnezeul Pământului. El era puternic pentru că avea două atribute în perfectă armonie. De unde știm? Pentru că totul în această lume funcționează pe același principiu.

Voi nu puteți avea electricitate fără două atribute în armonie perfectă: sarcini pozitive și sarcini negative. Voi nu puteți avea magnetism fără un Pol Nord și un Pol Sud în armonie perfectă. Nu puteți avea un debit de apă fără presiune mare și presiune mică. Totul în această viață funcționează pe acest principiu.

Dumnezeu: două atribute în armonie perfectă. Acesta este motivul pentru care El vine în timpul sfârșitului pentru ca El să fie complet; trebuie să existe o reprezentare Feminină a Lui pe Pământ, pentru a aduce totul în Hristos, într-unul, atât ce este în Cer, cât și ce este pe Pământ.

Deci, aceasta este existența primului om, Geneza 1.26-27. Aceasta a fost 6 și 7.

Aceasta înseamnă că ei au fost o existență de 6 și 7. Ei au fost o teofanie unită cu 7, Cuvântul în formă de trup. Aceasta este teofania: Cuvântul în formă de trup.

Deci, acesta a fost potențialul care a fost omul din Geneza 1.26-27. Minunat!

În Geneza 2.7, putem vedea aceasta foarte clar. Priviți la aceasta: Dumnezeu a lucrat și a ridicat un trup de carne și a unit trupul de carne cu teofania.

Aceasta este căsătoria dintre Rai și Pământ; acesta este Raiul și Pământul care se unesc.

Fratele Lonnie Jenkins ne-a predicat aceasta când eu aveam șaisprezece ani. El a luat două folii transparente și a pus mai întâi una, apoi a luat-o pe cealaltă și a așezat-o deasupra ei. Aceasta înseamnă că nu vă spun ceva nou. Geneza 2.7, este ceea ce numim noi „un trup pământesc glorificat.” De ce este glorificat? Pentru că este un trup pământesc unit cu o teofanie. Aceasta este ceea ce-l face să fie glorificat, carne glorificată. De unde știm aceasta? Pentru că fratele Branham a spus că, dacă iei aceasta de peste om, el este doar o fiară.

Geneza 2.7 a fost omul în trup de carne, și aceasta a fost noua lui existență: Dimensiunile 1,2,6,7: Lumină, Materie, Tărâmul îngerilor combinat cu 7, Cuvântul.

Aceasta este existența omului ca dumnezeu în grădina Eden: 1,2,6,7. Observați că nu există 3 (Timp), pentru că el era veșnic; 3 nu putea fi inclus acolo, pentru că omul îl avea pe 7. Acesta a fost trupul glorificat. Acolo nu era Timp, a treia Dimensiune.

În Geneza 2.21-25, a fost creată Femeia.

Notați că El a făcut un alt trup de carne pe care l-a scos din Bărbat, dar pentru a fi glorificate ambele trupuri, erau acoperite de aceeași teofanie, dându-le la amândoi trupuri de carne glorificate, pentru că erau una în teofanie. Fratele Branham a spus că El a luat atributul Feminin din Bărbat și l-a pus într-un alt trup, dar ei erau una în teofanie. Aceasta a spus profetul. Eu nu știu cum să explic aceasta, dar el a apus că voi, soții și soțiile sunteți una în teofanie.

Încă odată: atât Adam cât și Eva, aveau o singură existență: 1,2,6,7.

Amintiți-vă care sunt Dimensiunile Planurilor de existență legate de om. Din nou: aici este starea glorificată din punct de vedere trupesc, fără 3 (Timp).

Acum să mergem la căderea din Geneza 3, la căderea bărbatului și a femeii.

Când ea nu a crezut Cuvântul, când a raționat și a încercat să nască fii ai lui Dumnezeu prin propria ei voință, ce s-a întâmplat? Ei au pierdut 6 și 7; ei au pierdut moștenirea lor cerească.

 Ce a spus Dumnezeu? „În ziua când vei mânca din el, vei muri cu siguranță.” Astfel, cei doi s-au mutat imediat în Lumină, Materie, iar Dimensiunea 3, Timpul a început în existența lor, pentru că acum ei mureau. Ei au primit Dimensiunea 5, care este Iadul, pentru că au părăsit scopul lui Dumnezeu, și pentru că nu exista încă nici o cale ca ei să se întoarcă la Dimensiunea 6. Înseamnă că dacă ei mureau, mergeau în Paradis, pentru că existența lor era acum 1,2,3,5: Lumină, Materie, Timp, iar moartea și Iadul a început să se instaleze înăuntru.

Așadar, ei au pierdut teofania și au rămas doar cu natura masculină și feminină a omului trupesc. Ei au pierdut natura Masculină și Feminină a Logosului, au pierdut calitatea de a fi dumnezei pe Pământ. Înainte, ei erau foarte puternici, erau stăpâni pe Pământ, dar acum, (după cădere), Pământul urma să nu mai fie prielnic pentru ei, pentru că Pământul a început să aducă spini și mărăcini. Dar „spini și mărăcini” nu înseamnă doar plante cu agresivitate, pentru că „spinii și mărăcinii” includ și țânțari, gândaci, lucruri care se confruntă cu moartea și bacteriile au început să evolueze în lucruri care nu ar fi trebuit să existe. Toate aceste lucruri rele care apar din cauza virușilor, au început să se formeze și să funcționeze împotriva scopului omului din cauză că au ales propria lor voință într-o existență 1,2,3,5.

Oh, știți, aceasta sună rău, sună tragic și îngrozitor, dar aceasta este povestea glorioasă a răscumpărării.

Ei au pierdut Eternitatea, Timpul a venit înăuntru și în ziua în care au mâncat, cu siguranță, au murit.

Au trecut patru mii de ani de la Adam, patru mii de ani până la Hristos. Fratele Branham a spus că în cei patru mii de ani au existat două dispensații ale lui Dumnezeu, două dispensații ale Tatălui: epoca conștiinței și epoca Legii. Ei au încercat să se întoarcă înapoi la original. Chiar Legea a fost adusă pentru a începe să pregătească trupul să se întoarcă, și să se pregătească pentru prima venire a lui Mesia. Timp de patru mii de ani omul a trăit la mila naturii cărnii.

Pe vremea lui Noe, omul a fost atât de corupt de această existență 1,2,3,5, încât Dumnezeu a spus : „Îl voi șterge pe om de pe fața Pământului.” Dacă Noe nu și-ar fi păstrat descendența perfectă, totul ar fi fost pierdut, și El ar fi trebuit să repornească totul. Dar pentru că Noe era un om credincios în această privință, Dumnezeu a văzut că ar putea continua cu Noe, de aceea El a adus Potopul și a continuat pe partea cealaltă. Dar ei trăiau la mila naturii omului trupesc încercând să fie morali, încercând să-și facă propria moralitate, dar nu aveau nici o influență de la 6 și 7. De ce? Pentru că drumul spre Pomul Vieții a fost interzis.

Deci, ce trebuia să facă Dumnezeu pentru a aduce izbăvirea? Planul Lui este să aducă 6 și 7 înapoi. Tot scopul lui Dumnezeu este ca noi să ne întoarcem la 1,2,6,7.

Prin Lege, ei s-au luptat să controleze efectele Timpului și Iadului. (3 și 5); Timpul și moartea. Fiecare religie care există pe Pământ este despre cum să gestionezi Timpul și moartea. Fiecare om din fiecare religie are o soluție pentru ce se întâmplă după moarte. Fie că este vorba despre Mahomed, Shiva în hinduism sau Buddha, toți au teorii despre ce se întâmplă după moarte. Unul are meditații, altul spune că trebuie să te apropii de Dumnezeu fiind conștient de Dumnezeu, alții spun că trebuie să crezi în profetul Mahomed, alții îl au pe Bahai, cu un cuvânt, toți au ceva pentru că toți au încercat să gestioneze ce se întâmplă în Dimensiunile 3 și 5.  „Avem această perioadă de timp rămasă…” Și ei spun: „dacă în timp poți deveni mai evlavios, poți transcende ulterior în duhul tău.” Sărmana stare a ființelor umane luptându-se cu Dimensiunile 3 și 5!

Ei nu au avut influența teofaniei pentru a conduce naturile masculine și feminine. Cu toate acestea, priviți cât de puternice sunt aceste naturi masculine și feminine. Priviți la orașele pe care le avem, pe care le-am creat, la modurile de transport, la progresele științei; fără influența Dimensiunilor 6 și 7, priviți la cât de puternic a devenit omul, pentru că acel atribut masculin și feminin este, prin definiție, dumnezeu.

Chiar dacă acum omul este într-o stare coruptă, el este un dumnezeu, un dumnezeu corupt.

Trebuia să aibă loc venirea lui Mesia pentru a începe prima jumătate a procesului, așa că, acolo mergem.

Ce se întâmplă când vine Fiul omului? El începe să schimbe Dimensiunile. Așadar, aici este Fiul omului, Hristos, Cuvântul învelit în carne. El S-a născut în Timp, S-a născut din fecioară. El S-a născut într-un timp, și faptul că S-a născut în Timp, înseamnă că El are un început, înseamnă că este în Timp. Așadar, trupul lui Hristos are o existență 1,2,3: Lumină, Materie, Timp, dar observați că nu există 5, Iadul. Priviți, El are 1,2,3.

El S-a născut din fecioară, și știm aceasta pentru că ei au spus că are treizeci și trei de ani, iar El încerca să le spună: „Înainte  să se nască Avraam, Sunt Eu! Eu Sunt înainte de Moise!” Iar ei I-au zis: „Dar Tu arăți ca și cum ai avea cam cincizeci de ani.” Aceasta ne spune că trupul Lui de carne îmbătrânea, El era supus Timpului. Noi știm că El S-a născut ca bebeluș, apoi a început să crească. Deci, Mântuitorul Însuși a părăsit Eternitatea; Logosul Însuși a părăsit Eternitatea și a venit în Timp. Eternitatea a pășit în Timp, El Însuși supunându-Se Timpului, Dimensiunii Timpului, existenței noastre, ca să ne poată aduce înapoi la 6 și 7. Dar acolo, El era 1,2,3, acesta era trupul Lui, dar El era diferit, El era Cuvântul învelit în carne.

Aceasta este Taina pentru că Dimensiunea 7 era în El, spre deosebire de Adam care era trup și Dimensiunea 7 îl acoperea.

Amintiți-vă că Dimensiunea 7 îi acopereau, ei erau goi și nu știau că sunt goi, dar Hristos purta haine, iar Dimensiunea 7 era în El, era Dumnezeu învelit în carne. Acest trup are Timp în el, așa că îmbătrânește, chiar dacă îl învelește pe 7. Nu vă dă aceasta nădejde? Noi suntem aici născuți dintr-o femeie, dar aceasta ne spune că este posibil, ne spune că la un moment dat, dacă Dimensiunea 7 coboară în noi, aceasta este o posibilă Existență, că eu pot fi Cuvântul învelit în carne. De aceea este atât de important să înțelegem Dimensiunile.

Apoi, la Calvar, noi am vorbit despre aceasta zilele trecute. Fratele Branham a spus că în Ghetsimani, Dumnezeu L-a părăsit, pentru că Dumnezeu nu poate muri.

Dar trupul Lui, care era Cuvântul făcut trup, a trebuit să moară pe cruce, pentru a fi Jertfa perfectă sacrificată pentru păcatul nostru, pentru a ne răscumpăra înapoi la El.

Apoi, Dimensiunile se schimbă din nou, pentru că atunci când El a murit, a coborât în Iad.

El Și-a lăsat trupul din Materie în mormânt, și Timpul Său, și S-a mutat în Dimensiunea 5, în Iad. El a avut o existență de Duh, a coborât în Iad pentru a-i elibera pe cei care se aflau în existența 5. Fratele Branham spune aceasta. Eu nu am timp să citesc toate citatele, dar cred că știți aceasta din Mesaj; că trupul Lui a rămas acolo, iar El S-a dus în Iad pentru a propovădui sufletelor care se aflau în închisoare. Profetul a spus aceasta în mesajul „Suflete care sunt acum în închisoare.”

Deci, El a intrat în 5. Hristos, Cuvântul a murit ca să poată intra în 5, pentru a-i elibera pe cei care au murit în Dumnezeu. Minunat! David este cel care a spus: „Nu vei lăsa sufletul Meu în Iad.” Cred că aceasta a fost o profeție.

În momentul când El a coborât în Iad, a luat cheile morții, a luat puterea morții de la om. Amintiți-vă ce este 3 și 5. Când Adam a păcătuit, a primit 3 și 5. Și acum, Isus a devenit 3 și 5, ca să meargă să aducă eliberarea din acestea, pentru a duce puterea morții, Iadului și mormântului departe de om. Așadar, acum știm că există speranță pentru fiecare dintre noi, care suntem născuți după Hristos. Este posibil ca 3 și 5 să fie scoși afară. Oh, Îl iubesc!

Așa că, în înviere…Acum, acestea sunt lucrurile despre care ne place să vorbim: despre dragoste, să punem întrebări despre dragoste, despre părtășie, despre în ce trup a apărut El, cum a putut să dispară, cum a putut să treacă prin zid. Cine știe că în înviere, El a ieșit din Iad și a venit în 1,2,6,7: în Lumină, Materie iar Teofania Lui, Îl învelea acum.

De unde știm? Când Maria a mers la mormânt, ea L-a văzut ca un Bărbat. Ochii ei erau deschiși, dar El arăta ca un grădinar, și ea L-a întrebat: „Unde ai pus trupul Domnului meu?” Și El i-a spus: „De ce Îl cauți pe Cel viu printre morți?” Acestea sunt Dimensiunile, chiar acolo: „De ce Îl cauți pe Cel viu printre morți?” La acest răspuns foarte ciudat, ea a vrut să plece, dar El a chemat numele ei, și atunci ea s-a întors. De ce nu L-a văzut ea dacă era același Isus care a înviat în acel trup cu cicatrici pe mâini și plin de sânge și toate acele lucruri pe El? Ai putea fi destul de religios pentru a spune: „Ochii ei erau împiedecați să-l cunoască.” De ce erau ochii ei împiedecați să-L recunoască? Pentru că El a apărut într-o formă glorificată.

Acum, El era al doilea Adam 1,2,6,7 care tocmai îi eliberase pe cei aflați în 3,5, din existența umană și a făcut un potențial posibil pentru pierderea efectului morții și a Iadului. El stătea acolo cu ei într-o formă glorificată, dar ei nu-L pot vedea, nu-L pot recunoaște. Poate pentru că El a murit ca un om de treizeci și trei de ani, și acum arăta diferit. El trebuia să fie diferit. Dacă ar fi înviat cu cicatrici și ca un om în vârstă, atunci aceasta ne-ar spune că așa vom fi înviați și noi, dar trupul glorificat este un trup perfect.

Acum înțelegeți de ce am spus că lucrurile se pot complica din cauză că de atâta timp ni s-a spus că El a înviat cu cicatrici pe mâini și cu găuri în palme.

Eu știu ce gândiți, pentru că și eu am citit ce a spus Toma. Dar nu scrie: „El i-a arătat lui Toma,” ci spune că El a descoperit gândurile lui Toma, și în momentul când El i-a descoperit gândurile lui Toma, nici măcar nu scrie că Toma s-a uitat și a pus mâna, ci scrie că Toma a căzut cu fața la pământ în fața Lui, și a spus: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”

Acum eu nu știu, nu pot să vă spun, poate El Se putea mișca între aici și Acolo, poate avea calitatea de a deveni tot ce voia pentru că El este Cuvântul, dar El a apărut în înviere într-o formă glorificată 1,2,6,7.

În această înviere, El a fot reunit cu Teofania Sa 6,7. Acum era trup glorificat, ca Adam, starea Edenului, Masculinul restaurat, prima venire, În El nu mai este Timp. El Se îndreaptă din nou spre Veșnicie. Aceasta poate explica de ce nu a fost ușor să-L recunoaștem. El putea să Se miște oricând între 6,7 și 1,2,6,7, deoarece dacă ești într-o dimensiune mai rapidă decât aceasta, nu există nici un zid acolo, El doar se schimbă, și de fiecare dată când Îl văd, ei nu pot să-L recunoască. Văd acolo pe mal, un tip care face ceva. Cine este Acela? Ei tocmai L-au văzut, au mărturisit că L-au văzut; apoi L-au văzut din nou dar nu L-au putut recunoaște. Ce se întâmpla? De câte ori puteau avea ochii împiedecați să-L recunoască? Ce vă spune aceasta? Vă spune că este schimbarea, este trecerea dintr-o Dimensiune în alta. Astfel, El trebuia să Se dezvăluie în continuare, spunându-le: „Eu Sunt!”

Când a apărut în cameră, ei au crezut că este un duh, dar El le-a spus: „Eu Sunt!” Apoi a apărut din nou și ei s-au speriat; de fiecare dată ei s-au speriat, pentru că, fiind în 1,2,3, este dificil să-L vezi în acea formă.

Eu l-am auzit pe fratele Branham vorbind despre Îngerul care a stat în camera lui și mărturia fratelui Billy Paul despre El. Wow! Cred că eu aș fi leșinat. Sincer. M-aș fi pierdut, cu siguranță. Cum ar fi să-L vezi în forma Lui îngerească? Să ai ochii deschiși să poți vedea în acea Dimensiune! Wow! Aceasta este ceva.

El Și-a părăsit existența pământească glorioasă, și acum El este în ascensiunea Lui 1,2,6,7 chiar sub ochii lor. Ei se uitau la El tangibil, și acum El era pe cale să-Și părăsească existența și să Se întoarcă în forma Cuvântului, să Se întoarcă la existența pe care a avut-o înainte de a veni. El a rămas în această stare de existență pentru cele șapte epoci ale Bisericii. De unde știm aceasta? Pavel s-a întâlnit cu El pe drumul spre Damasc, și există un citat în care fratele Branham spune că Pavel L-a întâlnit în forma în care era înainte de a veni. El era în acea formă și a spus: „Eu Sunt Isus!” Era pentru prima dată când Logosul S-a identificat cu Isus. Fratele Branham a spus că Acesta a fost Cuvântul Lui.

Acum vă spun din nou: eu am citit toate citatele și știu lucrurile pe care le-a spus fratele Branham; el a spus unele dintre cele mai confuze lucruri. Astfel, el a spus că, El S-a dus la cer, trupul Lui zăcea pe altar ca amintire, iar Teofania Lui stă pe Tron. Când citim aceasta suntem confuzi, dar aceasta este ceea ce ne-a spus un profet. Profeții spun ce văd, dar ei nu explică ce văd. Cum ar putea să se întâmple acest lucru literal, în forma în care a spus-o fratele Branham? Dacă Isus era viu, trupul Său este așezat pe altar în timp ce în Teofanie stă pe Tron, înseamnă că Isus a murit. Înseamnă că Isus a murit, că trupul Lui zace mort în Rai, pe altar, evident. Dar acest lucru este simbolic, aceasta înseamnă că Sângele Lui încă se aplică, pentru că întotdeauna va exista mântuire pentru tine, ori de câte ori o vei accepta. Dar dacă trupul stă literalmente pe un altar, zăcând mort,  în a șaptea Dimensiune, în timp ce El stă în Teofanie, aceasta într-adevăr, nu se potrivește cu Cine este Dumnezeu.

Când ajungem la Cartea deschisă, noi trebuie să privim cu ochi care privesc mult mai mult în viziune, ca să înțelegem.

Așa cum am spus ieri, poate sunt oameni care spun: „Dar este acest citat pe care l-a spus în anul 1953, unde el a vorbit despre când El urcă.” Fratele Branham a vorbit despre aceasta într-un fel foarte romantic, și a spus: „Eu pot să-L văd trecând pe lângă Lună și Soare și Stele.” Deci, puteți spune: „Frate Allistair, ai greșit. Raiul este un loc dincolo de stele, pentru că aceasta a spus fratele Branham.” Aceasta a fost în anul 1953, dar după deschiderea Peceților, el a spus: „Raiul nu este acolo, este aici, doar că este o Dimensiune mai rapidă decât aceasta.” Care afirmație o voi lua? Pe aceea făcută după deschiderea Peceților. Noi putem argumenta la fel de mult cu citate de peste tot, dar trebuie să le plasați în perspectivă, în contextul corect și în timp, pentru că fratele Branham învăța în timp ce mergea înainte. Înțelegeți? Glorie lui Dumnezeu!

Ceea ce vedem în prima venire, nu este atât de glorios ca ceea ce ni se întâmplă nouă.

Așadar, El urcă. El merge înapoi în forma Cuvântului care a fost înainte de întemeierea lumii. El Se întoarce la existența Sa 7, Cuvântul. Așa a spus fratele Branham.

Aici avem Epocile Bisericii.

Acesta ești tu, acesta sunt eu, aceștia sunt toți oamenii din Epocile Bisericii, și toți avem o existență 1,2,3,5. Noi suntem Lumină, Materie, Timp, și în orice moment acest trup este un copil al morții, care merge în Iad dacă nu există mântuire. Aceasta înseamnă că trăim în Lumină, Materie, Timp și suntem afectați direct de Dimensiunea 5. Noi eram păcătoși și am fost influențați de o Dimensiune inferioară, așa că existența noastră fără Cuvânt, fără Dumnezeu, fără întoarcere la Hristos, este 1,2,3,5. Cu alte cuvinte, suntem în starea în care era Adam și Eva când au păcătuit. Toți oamenii au această stare.

Tinerilor, de aceea aveți nevoie de Duhul Sfânt. Pentru ce a fost dat Duhul Sfânt? Botezul cu Duhul Sfânt este un dar temporar. De ce? El a fost dat când nu aveați descoperirea, a fost un dar ca să faci ceva, pentru că, atâta timp cât ai fost legat de Iad, nu poți să crezi.

Acele limbi de foc de pe desen, sunt doar un simbol al Duhului Sfânt. Când Acesta vine peste voi, blochează, suprimă influența Iadului. Ce vă dă Duhul Sfânt? El vă dă capacitatea de a crede Cuvântul care vine pentru epoca voastră. Dacă nu vine Duhul Sfânt, nu veți avea o ureche să auziți ce spune Duhul Bisericii. De aceea Duhul Sfânt a venit în dispensația Epocilor Bisericii.

Tinerilor, nu puteți auzi Cuvântul fără să primiți botezul cu Duhul Sfânt. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceasta!

Deci, El a murit și a spus: „Mă rog ca Tatăl să trimită Mângâietorul, ca să vă călăuzească în tot Adevărul, pe Duhul Sfânt cel promis. El va suprima natura fiarei care a venit prin Dimensiunea 5, și vă va da capacitatea de a crede fiecare Cuvânt adus de mesagerul pentru ziua voastră.”

Deci, ce este Duhul Sfânt? Este ungerea Dimensiunii 7. Aceasta a trimis El mai întâi. Înainte ca El să vă trimită Dimensiunea 7, înainte ca cea de-a 7-a Dimensiune să vină peste voi, El vă trimite Duhul Sfânt, vă trimite ungerea Dimensiunii a 7-a, și ungerea Dimensiunii a 7-a, vă oferă stăpânire, dominație, asupra efectelor morții și Iadului.

Observați ce s-a întâmplat cu oamenii din Epocile Bisericii, când au primit Evanghelia lui Isus Hristos. Acești oameni au mărșăluit înainte. Dar ce om în toate mințile ar intra într-o arenă cu lei lăudându-L pe Dumnezeu, fără frică de lei, de urși, sau tăiați în două? Cine poate face aceasta? Trăind într-o existență de 1,2,3,5, toată lumea ar fugi de frică, dar ei au avut acest Duh Sfânt asupra lor, care le dădea capacitatea de a birui moartea și Iadul; le-a dat capacitatea de a fi fără frică și au stat acolo lăudându-L pe Dumnezeu în timp ce erau mâncați de vii. Ei le-au stricat distracția romanilor care așteptau ca ei să țipe, să strige, să plângă, să protesteze, în schimb, acești oameni mureau de bună voie. Glorie lui Dumnezeu!

Ei erau în 1,2,3,5, dar au primit Duhul Sfânt, au primit ungerea Dimensiunii a 7-a, și au înăbușit natura fiarei. Dar ei puteau pierde cu ușurință această ungere, de aceea, dacă primiți Duhul Sfânt fără să credeți, Îl puteți pierde. Acesta este botezul cu Duhul Sfânt.

Fratele Branham a spus că neprihănirea, sfințirea și botezul cu Duhul Sfânt, trebuie să facă loc Persoanei lui Hristos. Acesta este finalul. Dispensația supremă a Fiului omului, care este Dispensația Duhului Sfânt de peste două mii de ani, este o dispensație temporară, care ne conduce să trecem la următoarea parte a Dimensiunilor. Așadar, voi ați putea avea Duhul Sfânt și ați putea fi unși cu darul vorbirii în limbi, a tălmăcirii limbilor, a profeției, dar voi Îl puteți pierde. Noi am văzut aceasta. Ce dovedește aceasta? Că ploaia cade peste cei drepți și peste cei nedrepți. Sunt mulți, unu, doi sau trei din cinci oameni care au fost în biserică, în Mesaj, sub profet, au primit botezul cu Duhul Sfânt, au făcut profeții adevărate, dar când au venit cele șapte Peceți, ei L-au respins și L-au pierdut. De aceea, acest Duh Sfânt a fost o ungere temporară, a fost o ungere în evoluție; El a început ca un Leu, a mers înainte ca un Bou, cu ungerea Omului, apoi cu ungerea Vulturului. Dar chiar și aceasta se termină, pentru că trebuie să facă loc Mielului, care este a cincea făptură de pe Tron. Și dacă ei l-au acceptat pe mesagerul din timpul lor, au primit o parte din 7 înăuntrul lor, pentru că, amintiți-vă că, Cuvântul a venit în parte, fiecare mesager a adus o parte din Cuvânt. Pavel a adus o parte din Cuvânt, Irineu a adus o parte, și cel ce are o ureche să audă, primește Duhul Sfânt, primește Cuvântul pentru ziua lui, și este capabil să biruiască; el devine biruitorul pentru care există o răsplată, și răsplata pentru fiecare biruitor din Epocile Bisericii, este că a primit acces la Dimensiunea 6. Dacă ei au păstrat aceasta până la moarte, au trecut în Dimensiunea 6. Minunat! Voi primiți Duhul Sfânt, și dacă muriți, aveți promisiunea, aveți asigurarea că treceți în Tărâmul celor binecuvântați. Dar dacă refuzați, dacă respingeți Cuvântul pentru ziua voastră, vă întoarceți la 1,2,3,5, și sfârșitul vostru este Dimensiunea 5.

Pecetea a șaptea Îl aduce pe El înapoi pe Pământ.

Aici este Pecetea a șaptea. Aici ești tu 1,2,3: ai acceptat Mesajul orei, ai primit botezul Duhului Sfânt, te bucuri de Cuvântul pentru ziua ta, și acum ai ajuns la ziua în care Pecetea a șaptea este pe cale să fie deschisă.

Acum, El apare: 28 februarie 1963, iar fratele Branham spune că îngerii formau Peruca Lui; 6 și 7. Îngerii au Dimensiunea 6. Vă amintiți aceasta?

Acești îngeri  au fost cei care L-au făcut vizibil pentru omenire.

Cine a fost Cel care a venit? Este EL! Este EL, Cel care are dreptate; este Cel care a fost Acolo înainte de întemeierea lumii; este Cel care a făcut toate lucrurile care există. Glorie lui Dumnezeu.

L-au făcut vizibil! L-au făcut vizibil unui fiu al omului care stătea pe Pământ și aștepta să primească, era gata să primească Cuvântul pentru a-L împărtăși oamenilor.

Deci, ce aduce El? El aduce o Carte deschisă.

Unde duce El această Carte deschisă? La vasul care are Duhul Sfânt, și este pe cale să primească Cartea deschisă. Ce a dat El? Ce este Cartea deschisă? Este RAIUL! El trebuie să mănânce această Carte. Și ce se întâmplă? Acolo sunt Dimensiunile care se adună împreună. Tot ce a fost în Rai, vine pe Pământ. Dispensația „plinătatea vremurilor”, este pe cale să devină una cu un trup de carne, care a fost uns cu Duhul Sfânt pe Pământ. Aceasta este Căsătoria! Cartea care coboară și trebuie să fie mâncată. Glorie lui Dumnezeu!

17-24 martie 1963 se întâmplă, și el a început să predice Pecețile, și descoperă Pecețile. Aceasta este partea în care oamenii se poticnesc, dar exact aceasta s-a întâmplat: Cartea a coborât. Aceasta este Apocalipsa 10, care are loc. El a coborât și a pus un picior pe Pământ și un picior pe mare. Ce este aceasta? Suprimarea a două duhuri care împiedică, Cartea. Ce este aceasta? Din mare se ridică o fiară cu șapte capete și zece coarne, iar cealaltă este o fiară care este ca un miel dar vorbește ca un balaur, și amândouă duc lumea la semnul fiarei. Dar El vine cu o Carte deschisă în mână, și pune un picior pe Pământ și un picior pe mare, și strigă cu Glas tare. Pe Pământ există un mesager care primește Cartea și el o dă la oameni. Acesta era un fiu al omului care Îl descoperea pe Fiul omului, este dovada că 1,2,3 poate primi Dimensiunea 7. Acesta a fost primul rod, acesta a fost snopul legănat, arătând că urmează o Mireasă, că există o recoltă de crescut. Noi trebuie să vedem aceasta, dacă nu o vedem, nu putem crede aceasta pentru noi înșine.

Aceasta se întâmplă. Cartea vine înăuntru, și pentru prima dată după mult timp, vedem 1,2,3,7. Acum vă rog să vă uitați la configurația Dimensiunilor. Acesta nici măcar nu este Adam de la început, ci Acesta este Hristos cu un trup al Timpului și Cuvântul învelit în trup. Vă amintiți? Aceasta ți se întâmplă ție. Aceasta se întâmplă în zilele noastre, acestea sunt Dimensiunile unite împreună, este dispensația „plinătatea vremurilor”, Cerul și Pământul îmbrățișate. Noi am văzut aceasta, s-a întâmplat în 17-24 martie 1963.

A avut el defecte? Da! A uitat lucruri? Da! A mai învățat încă lucruri? Da! Dar el încă mânca acea Carte, încă vedea mai mult, el creștea, Cuvântul creștea în el. Aceasta ne conduce la transformare. Și dacă acel trup ar trebui să moară, el se întoarce direct de unde a venit.

Unde era acea Carte? În el. Dacă tu ai acea Carte, ai capacitatea de a ieși din moarte, ai capacitatea să preiei control asupra tuturor Dimensiunilor, ai capacitatea să alungi orice duh mincinos, să discerni toate lucrurile, să înțelegi totul din Cuvânt pentru că ai văzut descoperirea despre cine este El. Aceasta este condiția: 1,2,3,7- Hristos, aceeași stare de existență ca la prima Lui venire. Dar acesta nu este sfârșitul, pentru că Timpul încă există. Aceasta înseamnă că șapte Tunete trebuie să-și rostească glasurile pentru fiecare persoană. Glorie lui Dumnezeu!

Și aici suntem. Apoi, noi intrăm în slujba Tragerii a treia. Noi nu L-am întâlnit niciodată, dar un fiu al omului ni L-a descoperit pe Fiul omului; noi am început să auzim aceasta și începem să mâncăm Cartea, deoarece Cartea a fost predicată.

Noi nu intrăm în slujba primei Trageri și a Tragerii a doua, noi suntem încântați și suntem chemați de slujba Tragerii a treia. Nu suntem impresionați de semne și minuni, de senzații, de emoții, pentru că noi ne căsătorim: „Facă-mi-se conform cu Cuvântul Tău! Lasă-mă să fac cum vrei Tu!” Noi suntem Fecioara Mireasă născută a Domnului Isus Hristos, primind Cuvântul într-un pântece virgin, ca să naștem Cuvântul ca niciodată înainte. Aceasta nu s-a văzut niciodată în Epocile Bisericii, aceasta are loc la sfârșit, sub slujba Tragerii a treia.

Mâncați Cartea! Și acum trebuie să profețiți. Vorbiți Cuvântul la toate generațiile, tuturor limbilor și triburilor și tuturor oamenilor. Aceasta este trezirea noastră, de aceea suntem aici. Aceasta se întâmplă. Se întâmplă cu toți deodată? Nu! Fiecare dintre noi o primim atunci când suntem chemați; fiecare din noi se maturizează pe măsură ce aceasta vine din ce în ce mai mult, și mai mult. Noi nu limităm la o zi sau la un timp, ci aceasta depinde numai de Dumnezeu. Numai Tatăl știe când trebuie s-o primești tu; numai Tatăl știe când trebuie s-o primești tu, și tu; nu este un lucru colectiv, ci este o taină despre care nici vrăjmașul nu știe, nici Dimensiunea 5 nu știe nimic, pentru că, dacă ar fi știut, ar fi făcut ceva împotrivă. Acele duhuri rele, dușmane au încercat cu minciuni, au venit predicatori cu doctrine false.

 Mireasa, unii dintre voi ați fost sub doctrine false, dar pântecele vostru a fost închis. Voi nu ați primit acele lucruri false, pentru că pântecul vostru a fost închis așteptând ca cele șapte Peceți să se deschidă pentru voi personal. Să nu vă simțiți rău că ați stat sub doctrine false. Eu cred că astăzi voi vedeți Cartea deschisă, această înseamnă că pântecul vostru a fost închis. El v-a cunoscut; El v-a predestinat prin cunoștința Lui mai dinainte, El a știut ce parte să luați, El a știut că veți fi aici și veți primi Cartea deschisă. Glorie lui Dumnezeu!

Mireasa mănâncă Cartea și primește existența lui Hristos. Ea este Mesia mici, acea Dimensiune, acea existență. Noi ne-am mutat dintr-o existență 1,2,3,5, la o existență 1,2,3,7. Oh, sunt atât de entuziasmat!

Aici este Transformarea. Aici suntem. Haideți să luăm un individ cu existență 1,2,3,7.

Acum, cele șapte Tunete și glasurile lor tainice pot fi auzite numai de Mireasă. Numai Mireasa este capabilă să audă Vocea care vorbește din cer.

Ce se întâmplă sub cele șapte Tunete? Acestea iau Timpul. Timp nu va mai fi, și atunci Duhul Sfânt face cale Persoanei, Piatra din vârf vine înăuntru; Capul și Trupul devin o unitate. Aceasta se întâmplă numai dacă ai primit Cartea, pe care trebuie s-o mănânci.

Capul și trupul. El devine Persoana. Încă odată. Tu ai avut Duhul Sfânt, dar El trebuie să facă loc Persoanei Duhului Sfânt, Piatra de încheiere trebuie să devină reală și personală pentru tine.

Aceasta te duce în Transformare. De aceea răpirea este un proces. Tu mănânci Cartea, tu devii El, celulele tale se schimbă, atomii tăi se schimbă, și tu intri în înmulțirea spirituală, așa cum trebuiau  să vină fiii lui Dumnezeu. Aceasta este înmulțirea spirituală a fiilor predestinați care primesc Cartea în ultima zi. Tu tocmai ai primit 6 și 7.

Chiar acum peste tine este 6 și 7. Auzi tu de la teofania ta? Aceasta este existența ta cerească. Ce înseamnă să auzi de la teofania ta? Este chiar aici și te influențează, te hrănește, te conduce pentru că este Conducătorul tău; este aici, tu devii una cu ea. Și Timpul se mișcă, trece. Și aici este existența ta: Lumină, Materie, iar Timp nu mai este.

Tu vii acum la 1,2,6,7, care este starea Edenică restaurată, Adam fără Timp. Moartea a dispărut. Noi nu mai suntem în Timp, și începem să ne mutăm în Eternitate.

Aceasta este Transformarea! Existența de sine în Transformare. Formarea Dimensiunilor, progresul Dimensiunilor. Tu devenind EL, întorcându-te înapoi la starea de Eden.

În mesajul Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, ni s-a spus că acolo sunt trei scopuri sau o Taină triplă: Dumnezeu în Hristos; Hristos în Mireasă și Adam și Eva se întorc în Eden. Acesta este procesul restaurării. Glorie lui Dumnezeu! 1,2,6,7 nu s-a terminat pentru că ne mișcăm prin Dimensiuni. Nu este uimitor?

Este atât de tainic! Tu primești Cuvântul și nu ai idee ce se întâmplă cu tine. Frica de moarte, iadul, acestea nu mai există. Este pace! Simt pace! De fiecare dată când vine depresia, Cuvântul mă eliberează, de aceea eu mănânc Cartea constant și mă mut din ce în ce mai mult într-o altă stare și aceasta este ceea ce devii.

Aceasta se întâmplă în Răpire: te muți în existența 6, 7 a ta, pentru că aceasta este existența pe care ai ocolit-o. Voi ați venit din forma de atribute direct în trup. Fratele Branham a spus că voi nu ați fost niciodată forma Cuvântului, voi ați fost atribut și acum deveniți Cuvântul. Aceasta este Restaurarea!

Acum, când iei Piatra de vârf și o pui pe piramidă, totul este Piatra de vârf. Puteți vedea aceasta? Aceasta înseamnă că voi deveniți EL. Ce înseamnă să devii El? Voi luați Existența Lui. El, Logosul, a luat existența 6,7, Dimensiunile Lui, Existența Lui, El a plecat de la Existența de Sine, S-a făcut vizibil într-o Dimensiune cerească, și tu devii Existența Lui. Aceasta înseamnă să devii El.

Noi nu spunem: „Tu devii Isus Hristos fizic, care a fost acum două mii de ani,” ci El îți dă Existența Lui 6,7. Aceasta înseamnă că devii El. Tu ai ocolit aceasta, dar Planul Răscumpărării vă aduce înapoi pentru a deveni Aceasta. Glorie lui Dumnezeu! 1,2,6 a fost Adam, trupul ceresc glorificat. Acesta va merge la Cina nunții Mielului. Acestea nu sunt duhuri care plutesc în jur. Condiția 6,7 este o condiție fizică. Pot să o explic? Nu, nu pot, dar este un corp ceresc fizic.

Când fratele Branham a trecut dincolo de Cortina Timpului, i-a văzut, și ei nu arătau ca niște duhuri. Înainte, el a predicat că ei vor fi ca niște duhuri, el a vorbit despre trupuri în formă de duh, și la un moment dat a spus că ei vor fi în Iad în teofanie. Ați întâlnit aceste citate? Cu câtva timp înainte de deschiderea Peceților, el a încercat să spună că este un trup spiritual, pentru că a avut acea idee că teofania va fi un trup spiritual. Dar după ce Dumnezeu l-a luat dincolo de Cortina Timpului, el a spus: „Eu am greșit atât de mult!”

Dacă Dumnezeu nu ar fi dus acest profet dincolo de Cortina Timpului, ce am fi știut noi din toate acestea? Am fi crezut fabule catolice, protestante, ungeri penticostale, fabule penticostale, am fi încercat să ne găsim entuziasm în acele lucruri și am fi fost ignoranți. De aceea Epocile Bisericii au fost epoci ale ignoranței. Harul era disponibil pentru ignoranță. Dar timpul ignoranței s-a terminat, pentru că a venit plinătatea Cuvântului, Tronul lui Dumnezeu a coborât peste omenire.

Aceasta este starea noastră: noi venim din slavă, venim din Logos, am ocolit teofania noastră din cauza păcatului lui Adam și am venit în acest trup de carne. El Și-a predestinat Trupul prin patru cunoștințe la o existență 6,7. La aceasta ești predestinat și tu, de asemenea. Conform scopului propriei Sale voințe, vei avea o moștenire a lui Dumnezeu incoruptibilă. Nu carnea voastră, ci când ochii voștri sunt deschiși, când acea trâmbiță sună, acest trup de carne coruptibil va deveni incoruptibil; acest trup de carne se întoarce într-o existență 6,7 pe care am ocolit-o. Acesta este scopul Mesajului.

Nu există nici o altă formă de creștinism care să te poată aduce la Aceasta. Nu există speranță pentru omenire dacă noi nu terminăm cursa; nu există speranță pentru omenire dacă noi nu luăm Cartea.

Nu scrie că totul era pierdut? Nu era nimeni care să poată  lua Cartea, și Ioan a plâns, dar un bătrân i-a spus că Leul din seminția lui Iuda a biruit. Ioan s-a întors și a văzut 1,2,3,7- un Miel care a fost vrednic să ia Cartea și să-i rupă Pecețile pentru omenire. De ce? Ca să ne ducă înapoi la teofania noastră, ca să ne ducă înapoi la moștenirea noastră nestricăcioasă din ceruri, care nu piere și nu dispare.

Odată, noi am împărtășit aceasta cu Logosul, în formă de atribut, dar acum noi împărtășim existența în formă cerească. El a făcut toate acestea pentru noi.

Vreau să închei cu un citat din mesajul Cine este acest Melhisedec? Nu vreau să spuneți: „Cum așa, frate Allistair? Tu inventezi aceste lucruri.” Nu! Tot ce v-am arătat este peste tot în Mesaj, chiar de la început. Tot ce v-am spus despre Logos și Lumina formând acea micuță aureolă, de unde este? Din  Geneza 1. Este cel mai uimitor lucru de citit. Când citești aceasta, el vorbește despre Dumnezeu. Întrebarea este despre omul creat și despre omul format. Aceasta este întrebarea. (fratele Allistair face referire la întrebările despre Geneza, care i s-au pus fratelui Branham în anul 1953).

Apoi a început să explice cum El a început să facă Universul. El a luat această piatră, a aruncat-o în spațiu, și a spus: „Stop!” Apoi a spus că Logosul era ca un copil care se juca înaintea Tatălui. Vă spun din nou, dacă luați totul literal, atunci Logosul era un copil care se juca înaintea Tatălui? Nu!  Acesta este profetul care își folosea facultățile umane încercând să descrie ceva ce era glorios peste măsură, orice i-ar fi arătat Dumnezeu. Eu nici măcar nu știu dacă aș fi fost în stare să explic aceasta, chiar dacă am mai multă educație decât profetul. Noi avem un vocabular mai bun decât a avut el, și cu siguranță, avem o gramatică mai bună decât el, dar am putea explica ce a văzut el cu engleza, franceza, olandeza sau chiar cu ebraica? Cum am putea? Dar el a spus: „Ca un copil care se joacă înaintea Tatălui său. Aruncă ceva, și devine o Galaxie, acolo apare Soarele, acolo apare lucrul acesta, dincolo apare lucrul acela, acolo apare chipul îngerilor; apoi El ia Chipul Său, și spune: „Haidem să-l creăm pe om.”

Oh, sfinților, eu nu inventez aceasta, ci este din COD (Conduită, Ordine, Disciplină). Tot ce v-am spus, nu am inventat. Am inventat eu că 7 L-a părăsit în Ghetsimani? Fratele Branham a spus că El nu putea muri ca Dumnezeu, El a trebuit să devină Om pentru a muri. Am inventat eu că El a coborât într-o stare în Iad pentru a lua cheile morții, Iadului și mormântului? Nu, aceasta este în Mesaj. Am inventat eu ce s-a întâmplat în Epocile Bisericii cu Duhul Sfânt? Sau cu voi când primiți botezul cu Duhul Sfânt? De unde aș putea ști eu că Duhul Sfânt face loc Persoanei, dacă el nu ar fi spus că „Există un Om care poate aprinde Lumina?” Toate acestea sunt în Mesaj.

Deci, ce vreau să vă citesc acum, este ca să vă arăt cât de ușor putem interpreta greșit un citat. Vreau să vă arăt că atunci când citim aceasta…Este un citat atât de frumos, încât începe să amestece toate acele sucuri din interior, și este atât de ușor să lăsăm umanismul să preia controlul și să interpretăm greșit ceva. Aceasta am făcut în trecut cu toate citatele și cu toate Scripturile.

Să citim din mesajul Cine este acest Melhisedec?:

Când deveniți supuși acelui Duh, vă face toată ființa supusă acelui Duh…”

Ce este aceasta? Este 1,2,3 primind botezul Duhului Sfânt. Corect?

„…vă face toată ființa supusă acelui Duh”, nu mai sunteți supuși Iadului, „și acel Duh nu este altceva decât această Sămânță Cuvânt manifestată sau trezită…” Aceasta se întâmplă atunci când Duhul Sfânt vine peste tine; atunci atributul care era adormit se trezește, se manifestă sau este făcut viu. Este adevărat? În mesajul Răsăritul Soarelui, profetul a spus că Soarele este peste tine acum, și aceasta a dat Viață Seminței din interior. El a spus că sufletul tău s-a schimbat. Nu a făcut-o El? Așa este!

„…această Sămânță Cuvânt manifestată sau trezită, făcută vie. Și când Biblia spune: „Nu face aceasta!”, acel trup se întoarce repede la El, nu există nici o îndoială…”

Dacă acel Duh nu vine peste tine, nu te poți supune Cuvântului.

„…Și ce este aceasta? Este arvuna învierii. Acest trup va fi înviat din nou, pentru că a început deja…” Ce a început deja? Învierea. Tu ai fost înviat deja de la moarte la Viață. Ce Viață? Dimensiunea 7 este acum peste tine. Care este rostul învierii? Duhul Sfânt este garanția, arvuna, învierii. Învierea și-a început deja procesul. Am inventat-o eu? Nu. Am citit aceasta împreună. Corect?

„…acest trup va fi înviat din nou, pentru că a început deja. Odată a fost supus păcatului, mizeriei și corupției…” Sunteți de acord că odată a fost 1,2,3,5? „…dar acum are arvuna, a devenit ceresc…”

Aceasta înseamnă că este gata să primească Dimensiunea 7, aceasta este arvuna că mergi în răpire; aceasta este arvuna că există o transformare, că ai ajuns la 6,7. Duhul Sfânt este arvuna. Voi știți ce este arvuna, profetul a spus că sunt banii dați în avans.

O persoană bolnavă care zace pe moarte, nu i-a mai rămas nimic altceva decât moartea. Aceasta este tot ce se poate întâmpla. Am văzut oameni numai umbre, mâncați de cancer și tuberculoză, și am văzut acele persoane, la puțin timp după aceea, perfect normali și puternice. Dacă nu există vindecare divină, atunci nu există înviere, pentru că vindecarea divină este arvuna învierii.” „Acum, acest trup este supus Duhului, dar încă nu a intrat în forma Cuvântului…”

Vedeți aceasta? Aceasta înseamnă că încă îi așteptați pe cei din 6,7. Voi L-ați primit, acum sunteți supuși Duhului, dar încă nu ați intrat în forma Cuvântului. Deci, trebuie să existe o rupere a Peceții a șaptea, pentru că acesta este scopul, aceasta este ceea ce așteptăm: forma Cuvântului.

„…noi suntem încă în formă de trup de carne, dar supuși Cuvântului. Moartea în carne ne va duce Acolo…”

Aceasta înseamnă că, dacă mori aici, pentru că ai Duhul Sfânt, vei trece în Dimensiunea 6. Dar noi, cei ce suntem în viață și rămânem, vom trece în 6,7. Ei ne așteaptă să realizăm aceasta.

„…Este acest lucru dacă ne gândim la un copil mic. Voi puteți lua o femeie, și indiferent cât este de rea, când este însărcinată și urmează să devină mamă, priviți, înainte ca să nască acel bebeluș, nu contează cât este de crudă acea femeie, ea devine foarte bună…” Ce duh dulce vine peste ea! „…Există ceva referitor la sufletul  ei…pare evlavios să vezi o mămică ce urmează să devină mama unui copilaș. De ce este aceasta? Acel corp mic, acum nu este încă viu. Vedeți? Singurul lucru care este, el este doar carne și mușchi; acele sărituri mici, acelea sunt doar mușchii care zvâcnesc, dar când iese din pântece, Dumnezeu suflă suflarea de viață în el, apoi el strigă. Vedeți? Atât de sigur cum este format un trup natural, există și un trup spiritual, care să-l primească imediat ce ajunge acolo.”

Fratele Branham a spus că tu nu poți fi niciodată în două locuri deodată, dar poți avea în tine două naturi. Când acest văl de carne cade, tu iei următorul chip (formă). Așa a spus profetul. Să citim mai departe.

…Apoi, când un om este născut din nou, din Cer…” Fratele Branham a spus: „…nașterea din nou astăzi, este Hristos descoperit ție personal.” Nu o experiență penticostală, nu o chemare la altar. Nașterea din nou pentru Mireasă este Persoana lui Hristos descoperită ție personal. El a spus:

„Dacă citești Biblia și nu-L vezi pe Hristos în fiecare verset, întoarce-te și citește încă odată.” Amin. „Apoi, când un om este născut din nou, din Cer, el devine un copil duh, în Hristos. Vedeți? Iei, mănânci, apoi când această haină de carne cade, există o teofanie naturală a corpului…”

Când  citim „natural,” priviți cât de ușor se poate interpreta greșit, deoarece se presupune că „natural” înseamnă „carne.” Corect? Acesta este sensul obișnuit, se pare că arată ca mijloacele naturale; „natural” înseamnă firesc. Și teofania este o natură, este un trup fizic ceresc. Natural nu înseamnă doar că este supus Luminii, Materiei și Timpului, ci un trup natural de teofanie este un trup care nu este făcut de mâini. Ce înseamnă aceasta? Că este un trup la care mergem, dar nu este născut din carne, nu are existența 1,2,3, nici nu este născut de o femeie. Așa că, dacă mori, tu lași 1,2,3 și treci în 6,7, aceasta este reprezentarea teofaniei, aceasta este partea pe care ai ocolit-o.

Profetul a spus: „…atunci trupul acela se întoarce…” 6,7 se întoarce. „…trupul acela se întoarce și ia trupul glorificat.” Acum avem o problemă, pentru că nu avem tendința să aflăm ce înseamnă când profetul a spus, „glorificat”.

 Priviți cât este de ușor să interpretezi greșit când citești „trup glorificat”. Din cauza felului cum am fost învățați de bătrâni atât de mult timp, tu crezi că este un corp pământesc glorificat, și nu este nimic în neregulă cu aceasta, dar voi știți că fratele Branham a spus „trup glorificat” pentru amândoi: pentru teofanie și pentru trup pământesc glorificat? Există citate în care profetul spune că trupul tău glorificat stă chiar acolo lângă tine, acum. Îl vedeți?  Voi nu-l puteți vedea, dar el stă chiar acum lângă voi. Atunci despre ce „trup glorificat” vorbește el?  Dar noi, mulți slujitori am interpretat acest citat, și nu este nimic în neregulă cu aceasta, pentru că felul în care îl vedem în acest moment, este felul în care ne descoperă Dumnezeu acum. Dar ce vreau să spun, este că voi trebuie să priviți acest lucru prin Dimensiuni, și să apreciem modul în care Dumnezeu ne-a dat-o. Poate că trebuie să ne uităm la aceasta mai mult decât am făcut-o ieri.

Acum priviți: „…trupul acela se întoarce…” Aici nu spune „trup pământesc glorificat”. Nici măcar nu spune că acel trup se întoarce pentru înviere. Spune aceasta? Și dacă aceasta înseamnă „pentru Mileniu?” Vedeți? Este atât de ușor să luăm citatele și să le interpretăm cum vrem. Adevărul este că majoritatea întrebărilor noastre sunt irelevante .

Aceasta nu este Materie. Dacă tu iei aceasta și o transformi într-o doctrină, apoi spui: „Ei bine, acesta este crezul bisericii noastre,” atunci ai avea probleme, pentru că, atunci când vine timpul să vezi că Dumnezeu vrea să-ți descopere ceva nou, nu poți primi aceasta.

Eu nu știu cum trebuie interpretat acest lucru. Tot ce spune, este că teofania trupului se întoarce și preia trupul glorificat. Acest lucru se poate aplica la înviere și prima înviere din Mileniu, unde venim din teofanie de la Cina Nunții pentru a ridica trupul glorificat de pe Pământ, să trăim într-un trup glorificat o mie de ani. Ar putea însemna aceasta. De aceea am spus că a doua parte din aceasta, este tema voastră de acasă. Voi puteți lua aceasta de la transformare, de la Cina Nunții și s-o duceți până la ceruri noi și un Pământ nou. Veți găsi ceruri noi și un Pământ nou unde nu mai există Timp. Chiar și Lumina se schimbă. Aparent, acolo nu este nevoie de Lumină de la nimic altceva, pentru că Orașul are Lumina Mielului. Acolo nu va exista noapte, lucrurile se schimbă, Dimensiunile se schimbă. În ceruri noi și un Pământ nou nu există Iad, nu există Dimensiunea 5; acolo nu sunt minciuni, nu există nici o îndoială, ci este o Existență nouă. Dimensiunile se vor schimba înapoi, până când nu au existat niciodată înainte și va fi o nouă Existență.

Cum va arăta trupul atunci? Nu știu, dar sunt sigur că aștept să aflu.

„…Acesta este motivul pentru care Isus a mers în Iad când a murit, și a predicat sufletelor care erau în închisoare; S-a întors înapoi în acea Teofanie…”

Am inventat eu aceasta? A spus el că după ce a ieșit din Iad a intrat în Teofanie, 1,2,6,7? Nu am inventat eu aceasta. Este acolo.

…Oh, minunat! Mulțumim lui Dumnezeu! 2Corinteni 5.1: „Dacă acest trup pământesc va fi dizolvat, acest cort din pământ, noi avem un altul.” Vedeți? Noi am ocolit acesta, să venim direct de la Dumnezeu…”

Înseamnă că nu eu am inventat aceasta.

„…noi am ocolit acesta, să venim direct de la Dumnezeu, atributul, să fim carne, să fim ispitiți și încercați prin păcat, așa cum a fost Adam. Dar când se termină testarea Cuvântului Său, suntem luați sus în acest trup care ne-a fost pregătit înainte de întemeierea lumii…” Aceasta este Existența 6,7.

„…El este Cuvântul de acolo peste care noi am trecut și am venit…” Noi am trecut de la gând la trup, noi am ocolit forma Cuvântului. Când vine Cuvântul tău, atunci tu îți începi scopul. La fel ca Iosif.

„…noi am trecut și am venit în jur aici jos, ca să fim ispitiți și testați. Dacă am fi venit prin acela, nu ar mai fi fost ispite, noi am fi știut toate lucrurile. Acesta este motivul pentru care Isus cunoștea toate lucrurile, pentru că El a fost Cuvântul înainte de a fi trup. Atunci noi devenim Cuvântul…”

Scopul primirii Cărții, este să transforme carnea păcătoasă să devină Cuvânt, pentru că voi ați ocolit forma de Cuvânt. Glorie lui Dumnezeu! Tu ești făcut să primești condiția, existența lui Melhisedec. Cine este Melhisedec? El a fost fără tată, fără mamă, fără sfârșit al zilelor, fără început al Vieții. Acolo mergem noi, împărați și preoți după rânduiala lui Melhisedec.

Când Mielul a luat Cartea, ei au început să cânte un cântec nou, ceea ce înseamnă că toți au început să se închine și să cânte: „Slavă lui Dumnezeu!”, pentru că am fost făcuți împărați și preoți, după rânduiala lui Melhisedec, fără genealogie, fără naștere pământească. Noi am ocolit odată aceasta, dar acum ajungem la ea, devenim împărați și preoți ai Dumnezeului Celui Preaînalt, după rânduiala lui Melhisedec. Acesta este noul cântec al Miresei, când este luată Cartea. Glorie lui Dumnezeu! Atunci noi devenim Cuvântul.

„…Aici noi suntem formați. Aici suntem formați în chipul Cuvântului, să fim părtași Cuvântului, hrăniți din Cuvânt, fiind predestinați de la început…” Am inventat eu ceva în seara aceasta?

…Voi vedeți acea mică scânteie de viață care a fost în voi de la început, când ați început călătoria. Mulți dintre voi își pot aminti aceasta, că voi ați aparținut de biserica aceasta, de biserica aceea, ați încercat aceasta și aceea, dar nimic nu v-a satisfăcut. Aceasta este corect. Dar într-o zi, voi doar ați recunoscut-O…”

Glorie lui Dumnezeu! Amin. Noi suntem așezați în locurile cerești. 7 a coborât la noi prin Cartea deschisă adusă în inima voastră, iar voi o primiți, o mâncați și deveniți Cartea. Voi profețiți, voi deveniți El 1,2,6,7, restaurați înapoi, într-o stare de Eden, gata să vă întoarceți la Cuvântul vostru făcut trup. Glorie lui Dumnezeu! Să ne rugăm.

Tată ceresc, lauda să fie a Ta, Doamne, Isuse! Cât de minunat ești, Doamne! Noi știm, Tată, că deși suntem în acest trup și în acest loc, cu existența noastră simplă de Lumină, Materie, Timp, ne simțim atât de neînsemnați! Uneori suntem legați de lucruri din această viață, care ne doboară. Iar Timpul lucrează împotriva noastră. Trebuie să ne trimitem copiii la școală, trebuie să muncim în fiecare zi, trebuie să ascultăm de un șef în fiecare zi, trebuie să plătim taxe și facturi, să facem asigurări medicale și lucruri care ne ajută la spital, noi am trecut prin toate aceste lucruri, Doamne, dar Tu ai adus printr-un mare mesager, în această zi, o apariție îngerească, Domnul Isus, care ne-a adus Cartea Vieții, Cartea tuturor lucrurilor, Titlul de Proprietate a teofaniei noastre, o moștenire care a trecut de la noi. Prin păcatul unui singur om, noi am pierdut totul, dar printr-un singur OM, am câștigat înapoi totul. Slavă Numelui Tău!

Doamne, Isuse, ne închinăm Ție din tot sufletul nostru. Doamne, cât de nevrednici am fost, dar prin cunoștința Ta, prin predestinare, ne-ai făcut vrednici, ne-ai făcut să vedem că toată vina și rușinea au trecut.

Doamne, această Carte deschisă picură Sânge, Doamne, prin Sângele Ei, ucenicii au murit pentru Adevăr, și cei din Epocile Bisericii prin ignoranță, au făcut să se întâmple toate aceste lucruri; și aici suntem noi, adevărații destinatari ai Cărții deschise din acest timp. Doamne, cât de privilegiați suntem astăzi! Cum Te glorificăm în orice fel, Doamne, din tot sufletul nostru, din toată inima noastră, cu buzele noastre, cu gura și mintea noastră! Te iubim cu tot ce este în noi!

Tată, Te rog să ne descoperi căci există atâtea lucruri incomplete în starea noastră, pentru că trupul nostru se luptă, mintea noastră se luptă și vrem să dăm un sens tuturor lucrurilor, dar Doamne, cerem ca Duhul Tău Sfânt să fie Cel ce vorbește, pentru că există lucruri pe care le putem spune și să poată răni, sunt lucruri pe care le spunem și poate aduce confuzie, dar Tu ești Soțul, iar noi suntem doar slujitorii.

Doamne, ce știm noi? Tot ce putem face, este să prezentăm ce ai făcut Tu, să le prezentăm oamenilor Cine ești Tu, să Te prezentăm celor care nu Te-au cunoscut niciodată. Doamne, Te rog să vorbești prin noi, Te rog să ne ajuți să slujim pentru tinerii care nu pot să înțeleagă Pecețile sau Tunetele, și fie ca simplitatea Dimensiunilor să le dea un punct de plecare, pentru a studia ceea ce le este rezervat. Această generație trebuie să primească această Carte ca să-i ducă în perfecțiune, aceasta trebuie să-i ducă la existența 6,7, care este acea Dimensiune a cerului, această generație trebuie să primească Transformarea.

Oh, Doamne, îngăduie aceasta, și fie ca copiii Tăi să primească acea inspirație din Cartea deschisă. Lasă-i să treacă dincolo de teologie, dincolo de teoria Mesajului, dincolo de toate aceste diagrame simple, care nici măcar nu descoperă totul; și fă să fie o relație reală între cele două Dimensiuni, Cerul și Pământul îmbrățișate, la împlinirea plinătății vremurilor, aducând toate lucrurile care sunt în Hristos într-un singur trup, al fiecărui credincios care este aici în acest timp.

Aceasta este rugăciunea noastră, acesta este strigătul nostru! Oh, Doamne, binecuvântează poporul Tău! Fă-ne mai sinceri, mai dedicați, ajută-ne să înlăturăm toate minciunile de la noi și orice neadevăr, să punem sub picioarele noastre Dimensiunea 5. Ia stăpânire peste toate lucrurile, ca să fim ceea ce vrei Tu. Să fim ca Maria și să spunem: „Facă-mi-se conform Cuvântului Tău!” Să-L îmbrățișăm pe Copilul Hristos, pe care Îl naștem în noi, o Viață care iese la suprafață, predestinată pentru noi s-o avem. Noi o auzim de la teofania noastră.

Doamne, binecuvântat să fie Numele Tău Sfânt! Nu este nimeni ca Tine și Te iubim din toată inima. Amin.

Comentariul fratelui Chad.

Lucruri pe care Dumnezeu le-a făcut pentru noi în această generație. Știți de ce Îl iubim?  Pentru că El ne-a iubit întâi, și a exprimat-o prin Adevărul care ne-a fost descoperit. Oh, Dumnezeu să ne ajute să privim la ceea ce  a făcut pentru noi. El ne-a dat capacitatea de a ne întoarce la ceea ce am fost întotdeauna rânduiți să fim. El a venit și a adus tot ce este necesar ca să restabilească tot ce s-a pierdut, astfel încât să ne poată aduce înapoi la a fi ceea ce este El.

Cum să nu-L iubim, prieteni? Noi nu ne-am gândit niciodată să ne aducem aici, în această generație, nu ne-am gândit niciodată să avem un profet care să aducă un Mesaj; nu ne-am gândit niciodată la restaurarea Cărții, ci El a făcut toate acestea și a plasat-o în noi. Cum să nu-L iubim? Cum să nu-L lăudăm? Cum să nu-I dăm toată viața noastră, toată atenția noastră și totul! Cum să nu-I predăm Lui totul, Celui care a făcut toate acestea pentru noi? Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.

Oh, cât de minunat este Dumnezeu! Cât de minunat este acest Mesaj! Este mai adânc decât adâncul; este mai larg decât lărgimea, este mai mult decât am putea explica vreodată; este dincolo de limbajul uman. Laudă lui Dumnezeu! Eu nu vreau să obțin limbajul despre aceasta, ci vreau să înțeleg realitatea. Aceasta este ceea ce vreau. Limbajul este întotdeauna slab, explicațiile sunt slabe, eșuează, diagramele lasă întotdeauna ceva afară, nu aceasta este important. Ceea ce este important, este realitatea pe care o vreau în mine. Vreau să-mi predau voința, voii Lui pentru această zi, deoarece El are un scop pentru fiecare din aceste atribute. De aceea, mai presus de orice, vreau să-L las pe El să-Și aibă calea Lui, mai presus de orice altceva.

Știți ce vreau să fac mai mult decât orice? Vreau să-mi rededic viața Lui, și să-I spun: „Doamne, ai Tu calea Ta în mine! Iartă-mă pentru gândirea distrasă, pentru atenția distrasă; iartă-mă, Doamne, pentru că Aceasta este mai mult decât viața, Aceasta este tot ce contează, Acesta este cel mai important lucru, întotdeauna. Ajută-mă să dau totul din mine, mintea mea, timpul meu, atenția mea, efortul meu, totul. Lasă-mă să mă predau acestui scop, pe care-l aduci la punctul culminant în ceasul acesta. Oh, suntem cele mai privilegiate ființe umane care au fost vreodată pe fața Pământului!

Ceea ce vreau să fac mai mult decât orice, este să spun: „Doamne, vreau să-Ți dau, din nou, totul Ție. Fiecare bucățică pe care am reținut-o, vreau s-o ai; și fiecare crăpătură sau fisură mică care a fost descoperită că este nemăturată, vreau să fie măturată acum, pentru că vreau să-Ți închei scopul în mine.

Este aceasta ceea ce vreți și voi? (Amin). Haideți să-I mulțumim Domnului Isus.

Doamne, Isuse, Îți sunt atât de recunoscător pentru că mi-ai permis să fiu în această generație, pentru că este cea mai privilegiată. Îți mulțumesc pentru că ne-ai dat ochi să vedem și urechi să auzim. Doamne, este prin predestinare, nu prin eforturile noastre, pentru că noi nu am putut face nimic, nu a existat nici un efort, chiar foarte mare, pentru a aduce marea descoperire și scopul Tău, ci Tu ai hotărât aceasta; Doamne, Tu ai stabilit-o prin propria Ta plăcere, și Îți suntem atât de recunoscători că facem parte din aceasta.

Doamne, suntem atât de recunoscători că Ți-ai trimis Cuvântul în această epocă, pentru că ai venit Tu Însuți pentru a încheia indivizii, pentru a încheia epoca, pentru a-Ți încheia scopul în carne umană. Doamne, vreau să ai trupul meu ca niciodată înainte!

Doamne, dacă mi-ai dat liberul arbitru, vreau să-mi exercit liberul arbitru pentru a-Ți preda Ție voia mea. Nu vreau s-o păstrez, ci vreau s-o folosesc într-un singur scop și vreau să iau o singură decizie în exercitarea liberului arbitru: aceasta este decizia mea, să-mi depun liberul arbitru, astfel ca scopul Tău să poată fi încheiat în viața mea. Vreau să renunț la mine însumi, vreau să renunț la tot, ca să-ți poți încheia scopul în mine.

Piatra de încheiere a fiecăruia cu Piatra de vârf a Ta, încheie clădirea, așa cum o închei în fiecare dintre noi, să putem fi, Doamne, ceea ce ai intenționat să fim înainte de întemeierea lumii; să fim scopul deschiderii Peceților și să se manifeste în noi.

Te iubim pentru Cuvântul Tău! Îți mulțumi că ai fost aici în această seară, și Te rugăm să faci realitatea acestui Mesaj reală în această Dimensiune, în trupul nostru.

Doamne, Te rugăm să ne binecuvântezi pe fiecare dintre noi în timp ce plecăm din clădire.

S-au spus mai multe lucruri decât le poate absorbi un creier uman, dar nu au fost pentru creierul nostru, ci pentru sufletul nostru. Doamne, dacă uităm detaliile, dacă uităm jumătate din cuvintele expuse, nu este o problemă, dar fă să aducă realitatea în sufletul nostru, să aducă ce a fost pus în adâncul sufletului nostru, așteptând acel ceas când îl va aduce la o manifestare mai mare, la o viață mai mare.

Fie ca această Lumină care a strălucit asupra noastră să aducă rodul pe care L-ai vrut. Te rugăm, Doamne, să treci dincolo de limbaj dincolo de materia moartă, și să aduci Viața din Sămânța din suflet, ca să fie Viața Ta în noi.

Binecuvântează poporul Tău, binecuvântează bisericile surori din zonă, care vor avea servicii, unge slujitorii Tăi și binecuvântează-i cu prezența Ta și cu Cuvântul Tău.

Doamne, noi umblăm în Numele Tău și în căile Tale.

Te iubim și Îți mulțumim, Tată! Ajută-ne să ne predăm mai mult în Numele lui Isus Hristos. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți. Amin.

                            -AMIN-