03 octombrie 2024
Să deschidem Bibliile La Geneza 3.16:
„Voi mări foarte mult suferința și însărcinarea ta: cu durere vei naște copii, și dorințele tale se vor ținea după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.”
Să mergem și la 1Timotei 2.11-15:
„Femeia să învețe în tăcere, cu toată supunerea.
Femeii nu-i dau voie să învețe pe alții, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere.
Căci întâi a fost întocmit Adam, și apoi Eva.
Și nu Adam a fost amăgit, ci femeia fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.
Totuși ea va fi mântuită prin nașterea de fii, dacă stăruiesc cu smerenie în credință, în dragoste și în sfințenie.”
Avem două lecturi diferite, dar au legătură cu același subiect. Prima este după cădere, când Dumnezeu avea să pună femeia în supunere față de bărbat, iar el avea să fie capul ei pentru protecție, deoarece știm că femeia a fost înșelată în nelegiuire. Apoi, a venit apostolul Pavel, și a spus că femeia trebuie să fie supusă:
„Femeia să învețe în tăcere, cu toată supunerea.
Femeii nu-i dau voie să învețe pe alții, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere.”
Apoi s-a referit la Eden și a spus care este motivul pentru aceasta. Astfel, în dimineața aceasta s-ar putea să fie puțin diferit.
Am un Power Point pe care-l vom analiza și vom vedea felul în care s-au întâmplat lucrurile. Am pregătit un alt subiect, apoi m-am gândit la alegerile care vor avea loc și la toată nebunia care se întâmplă, așa că vreau să vorbesc cu adunarea și să împărtășesc câteva lucruri.
Vom privi la unele lucruri pe care le-a spus profetul, pentru că atunci când m-am uitat la ele, lucrurile au început să se deschidă pentru mine.
Noi știm că suntem într-un ciclu electoral nebun, și nu-mi place să vorbesc despre aceasta, deoarece cred că cuvintele pe care le folosește mass-media, este oboseală electorală. Este doar haos, este jenant, este copilăresc, sunt toate celelalte lucruri. Cu toate acestea, toate aceste evenimente sunt semnificative, este lumea în care trăim și acesta este locul în care ne aflăm. Astfel, vreau să privim la aceasta, dar poate nu în mod tradițional, pentru că am câteva citate pe care vreau să le citesc. Acesta este motivul pentru care am făcut un Power Point, ca să le putem citi împreună și să vedem împreună ceea ce a spus fratele Branham. Dar la ceea ce vreau să ajung, este ceea ce a început să se deschidă pentru mine la sfârșit, și aceasta are de-a face cu voi și cu mine, cu poziția în care suntem în această zi.
Am intitulat acest mesaj Ascensiunea femeii, pentru că vedem că aceasta se întâmplă peste tot în jurul nostru. Fratele Branham a arăta-o de multe ori, spunând: „Femeile pe prima pagină,” „Aceasta este o lume a femeilor,” și când a început să vorbească despre aceasta, el…Există motive foarte specifice pentru care în această generație femeia a început să se ridice, și sper să putem intra în aceasta, și să înțelegem ce a văzut profetul.
Vreau să vorbesc despre acest subiect pe baza celor șase viziuni, mai bine zis, șapte viziuni, pe care le-a avut fratele Branham, în anul 1933.
Noi cunoaștem viziunea a șasea în care a văzut o femeie urcând la putere în America, așa că vreau să citesc ce a spus el, dar mai întâi, vreau să citesc viziunea, apoi a șasea și a șaptea.
Epoca Bisericii Laodicea, din cartea „Epocile Bisericii”:
„A cincea vedenie avea de-a face cu problema morală din epoca noastră, centrându-se mai mult în jurul femeilor. Dumnezeu mi-a arătat că femeile au început să iasă din locul lor odată cu acordarea dreptului de vot. Apoi şi-au tăiat părul, ceea ce înseamnă că nu mai sunt sub autoritatea bărbatului, în cele mai multe cazuri cerând drepturi egale sau chiar mai mult decât atât.Ele au adoptat îmbrăcămintea bărbaților şi au mers spre o tot mai mare dezbrăcare, până când ultimul tablou pe care l-am văzut era o femeie goală care purta un model micuț de șorț ca o frunză de smochin. În această vedenie am văzut perversiunea teribilă şi starea morală a întregii lumi.”
Așadar, înainte de-a ajunge la viziunea a șasea, în viziunea a cincea profetul a văzut schimbarea societății, a moralității, răzvrătirea femeilor și ieșirea lor din locul lor. Așadar aceasta este ceea ce a precedat viziunea a șasea. Deci, este important să știm ce s-a întâmplat; revoluția culturală, revoluția sexuală, libertatea femeilor și mișcarea pentru dreptul femeilor. Toate acestea funcționau după o agendă, iar fratele Branham a prins aceasta, a înțeles ce era și ne-a arătat că nu este evlavios, că nu este conform Scripturii, că nu este conform naturii lui Hristos, că nu este corect. Noi putem vedea aceasta, și Îi mulțumim lui Dumnezeu că o putem vedea, și suntem aici unde avem libertatea să spunem ceea ce ne călăuzește Dumnezeu să spunem conform Cuvântului.
Noi am spune-o oricum, dar într-o zi, s-ar putea să ajungem în necazuri. Dar acesta este Adevărul Evangheliei, și acesta devine ceva ce este greu de spus în generația aceasta în care trăim, când ești la servici și spui aceste lucruri sau în locuri publice, pentru că întreaga mentalitate s-a schimbat, iar schimbarea mentalității este cartea de joc a dușmanului.
Dar Dumnezeu nu este luat prin surprindere și de asemenea, are și El un Plan. Noi știm că am ajuns în Edenul lui Satan, și în acest Eden al lui Satan, tot ce a plănuit el, ajunge la plinătate, la manifestare deplină.
Aici, în epoca a șaptea, care este încheierea, desăvârșirea, totul ajunge la manifestare deplină, totul ajunge la plinătatea oricărei semințe, se ajunge la rodul deplin al fiecărei semințe, așa că, orice sămânță spirituală care a început un lucru, va veni, va înflori și va aduce rod exprimând ceea ce este.
Așadar, acolo suntem. Când ajungem la viziunea a șasea, fratele Branham a spus:
„În vedenia a șasea am văzut căîn America s-a ridicat o femeie foarte frumoasă, dar crudă. Ea a ținut poporul sub puterea ei totală. Am crezut că aceasta era ridicarea bisericii romano-catolice, deși știam că aceasta putea să fie o vedenie despre o femeie care se ridică în mare putere în America datorită unui vot popular al femeilor.”
Deci, aceasta este viziunea a șasea. Apoi, în viziunea a șaptea, și ultima, el a spus:
„În a șaptea și ultima vedenie, am auzit o explozie îngrozitoare, iar când m-am întors să mă uit, nu am văzut decât ruine, cratere şi fum peste tot pământul Americii.”
În această serie de șapte viziuni, pe care profetul le-a avut în anul 1933, noi ne-am uitat doar la vedeniile cinci, șase și șapte, în care ni s-a spus despre răzvrătirea femeilor care ies din locul lor; despre degradarea morală a lumii, apoi a văzut o femeie care se ridică la putere în America, și la urmă, distrugerea Americii. Un lucru duce, pur și simplu, în celălalt.
Acum vreau să vă relaxați pentru că nu voi trage nici o concluzie, nici nu am să vă spun că aceasta este concluzia pe care a spus-o fratele Branham, pentru că în realitate, nu știu, așa că, relaxați-vă. Nu vom sări de pe șine și nu vom forța o opinie sau o idee. Mulți oameni au opinii, idei sau feluri în care cred că se va întâmpla acest lucru, dar problema este că profetul nu este aici să ne spună: „Aceasta este aceasta.” El doar ne-a spus viziunea și cred că pentru noi, în maturitate spirituală…Maturitatea spirituală nu este să ne dăm seama ce a văzut el, apoi să ne uităm la evenimentele moderne și să spunem: „Lucrul acesta este egal cu acesta.” Eu cred că maturitatea pentru noi, este să spunem: „Nu este nimic altceva decât Adevărul.”
Ceea ce vedem, cu siguranță împlinește exact ce ne-a spus el, dar eu nu știu cum să spun că „Aceasta este aceasta, și aceea este…” Pentru aceasta, noi avem nevoie de un profet în scenă.
Așadar, eu nu încerc să fac aceasta, și pot să vă spun, prieteni, că în trecut am fost tentat s-o fac și am eșuat luând un eveniment modern și încercând să trag concluzii prin ceea ce am văzut că, „Această manevră politică și această lege care a fost adoptată, și aceste stele care s-au aliniat, și toate înseamnă aceasta.” Dumnezeu m-a lăsat, iar eu am eșuat lamentabil în toate predicțiile mele, și Îi mulțumesc lui Dumnezeu că a făcut aceasta. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu le-am împărtășit pe toate, pentru că multe dintre ele au fost lucruri pe care le-am crezut doar eu. „Oh, aceasta este aceasta, și aceea este…” dar, de fapt, am fost eu și a fost greșit. Dar Îi mulțumesc pentru că am greșit, deoarece, dacă aș fi avut dreptate, aceasta ar fi creat un monstru. Eu nu cred că Dumnezeu vrea să ne dăm seama de lucruri, ci El vrea să-L credem, să-I urmăm Conducerea, să ne predăm, să ne supunem, să stăm smeriți, să rămânem umili și să stăm cu Cuvântul.
Deci, nu vă neliniștiți, pentru că nu vom trage concluzii, noi nu vă spunem ce să credeți. Dacă voi credeți într-un fel, este în ordine, dar eu nu am idee cum se va întâmpla totul sau cum va arăta totul. Nu știu.
Recunosc că aceasta mă făcea nervos: „Dacă suntem Mireasa, avem Duhul Sfânt, avem Cuvântul și ar trebui să știm.” S-ar putea să nu știm fiecare detaliu, dar este în ordine, aceasta nu mă deranjează. Noi încă avem Cuvântul, încă avem Duhul Sfânt și încă avem Călăuzirea lui Hristos.
Așadar, sunt multe lucruri pe care vreau să le leg, sunt multe lucruri la care vreau să privesc, așa că, fiți atenți. Voi privi la multe lucruri pe care le-a spus fratele Branham, și mai întâi voi intra pe tărâmul politicii, pentru că fratele Branham a avut multe de spus despre politică. Voi scoate doar câteva lucruri, pentru că am putea continua zile și zile și zile, cu toate citatele, de aceea voi lua doar câteva puncte importante, apoi vă voi spune ce văd aici.
În mesajul Pecetea a treia, profetul a spus:
„Acum, următorul lucru pe care îl aflăm, este că Diavolul controlează toată politica, care a fost și care va fi vreodată…”
Oh, este mult mai bie să te simți confortabil cu aceasta, pentru că odată ce știi, stresul de peste tine începe să scadă.
„…Noi găsim aceasta în Matei 4.11. Și acum aflăm că Satan are deja politica, dar încearcă să prindă Biserica.”
Acum, Matei 4.8-11, este Scriptura la care se referă, și unde scrie:
„Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărățiile lumii şi strălucirea lor şi I-a zis:
„Toate aceste lucruri Ți le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu fața la pământ şi Te vei închina mie.”
„Pleacă, Satano”, i-a răspuns Isus. „Căci este scris: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujești.”
Atunci, diavolul L-a lăsat. Şi deodată au venit la Isus nişte îngeri şi au început să-I slujească.”
Deci, „diavolul I-a arătat toate împărățiile lumii şi strălucirea lor şi I-a zis:
„Toate aceste lucruri Ți le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu fața la pământ şi Te vei închina mie.”
Fratele Branham s-a uitat la aceasta și a spus că diavolul avea control asupra tuturor acestora, și putea să I le dea pe toate. Deci, noi am arătat prin Scriptură că Satan are controlul asupra tuturor împărățiilor lumii, de aceea, haideți să nu avem nici o idee greșită, nici chiar despre împărăția sau națiunea în care trăim.
În mesajul În această zi, această Scriptură este împlinită, profetul a spus:
„În lumea politică, sistemul nostru mondial este mai putred ca oricând. Eu nu sunt politician, ci sunt creștin, de aceea nu este treaba mea să vorbesc despre politică. Vreau să spun doar că ambele părți sunt putrede.
Eu am votat odată și L-am ales pe Hristos. Eu trebuie să biruiesc. Acesta este Cel care are votul meu. Votul meu este Hristos.”
Așadar, fratele Branham nu avea nici o treabă să vorbească despre politică, și nici noi.
În mesajul Rezumat al Epocilor, din cartea „Epocile Bisericii,” el a spus:
„Acum amintiți-vă, Roma imperială păgână a căzut sub sabie, dar ea a fost vindecată de rana de moarte atunci când s-a alăturat bisericii creștine nominale din Roma și a încorporat păgânismul și creștinismul. Prin urmare, a devenit Sfântul Imperiu Roman, care avea să reziste până când vine Isus și o distruge. Dar Roma nu merge singură, ci este urmată de fiicele ei. Ea va primi autoritate absolută în cadrul Consiliului Mondial Bisericesc, iar atunci va face tot ce va dori…”
Deci, aceasta nu va fi numai biserica catolică, ea nu este singura care se mișcă în această mișcare, ci mișcările evanghelice protestante merg cu ea și vor avea autoritate absolută. În continuare, el a spus:
„..Acest lucru poate părea exagerat pentru unii, dar de fapt este foarte clar pentru toți să vadă, deoarece chiar acum bisericile controlează politica și, la momentul oportun, vor manifesta exact cât de mare este acel control. Această mișcare ecumenică va ajunge cu Roma în frunte, chiar dacă oamenii nu și-au imaginat-o așa. Acest lucru se întâmplă pentru că în Apocalipsa 17.3-6 se afirmă că curva, taina Babilonului, este așezată pe fiară. Ea controlează ultimul sau al patrulea Imperiu. Această biserică romană face aceasta. Cu sistemul bisericesc mondial sub ea, Roma va controla, iar acest chip (sistemul bisericesc) va fi ascultătoare Romei, deoarece Roma controlează aurul lumii.”
Acest citat este din Rezumatul Epocilor, din cartea „Epocile Bisericii.” Mie îmi place să citesc citate din cartea „Epocile Bisericii,” deoarece cartea „Epocile Bisericii,” a fost revizuită de fratele Branham, apoi editată. El a citit-o de mai multe ori și știa ce este în ea și este acolo intenționat și cu un scop.
Așadar, el ne-a spus că conducerea lumii va ajunge prin sistemul roman, la biserica catolică și protestantă, uniți împreună.
În mesajul Glasul lui Dumnezeu în această ultimă zi, din 20 ianuarie, 1963, profetul spune:
„Acum, astăzi există un glas în lumea politicii. Acesta este un glas grozav. Și oamenii, absolut, în această mare zi a politicii, vor… Totul este amestecat în bisericile lor și tot. Și de multe ori, tocmai am văzut recent, că glasul politicii este de fapt mai puternic decât Glasul lui Dumnezeu în biserici, altfel poporul american nu ar fi făcut niciodată ceea ce tocmai a făcut. Vedeți? Ei nu ar fi făcut-o niciodată…”
În ianuarie 1963, profetul a arătat spre alegerea lui J.F. Kennedy, care a fost primul președinte catolic, iar fratele Branham ne-a arătat aceasta. El n-a avut nimic împotriva lui J.F. Kennedy, ci avea ceva împotriva acelui sistem de care America încercase să scape și care acum intrase înăuntru prin alegerea unui președinte catolic. El privea la ce se afla în spatele acestei alegeri.
Așadar, vocea politică este uimitoare, ea este, de fapt, mai puternică decât Glasul lui Dumnezeu în biserică. Aceasta este ceea ce a devenit eșecul evident al bisericilor din America, este nevoia și dorința lor de a intra în politică. Aceasta arată că glasul politicii este mai puternic decât Glasul lui Dumnezeu în biserică.
În continuare, fratele Branham a spus:
„…Ei nu ar fi făcut-o niciodată. Dacă Glasul lui Dumnezeu ar fi fost păstrat viu în biserică, ei nu ar fi făcut niciodată aceste greșeli. Dar astăzi, glasul politicii este mult mai puternic pe pământ decât Glasul lui Dumnezeu, așa că oamenii și-au vândut dreptul de naștere creștin pentru o mizerie de popularitate, educație și putere politică.”
Oh, Dumnezeul meu! Așadar, noi vedem pretutindeni în jurul nostru această atmosferă și nu putem scăpa de ea, deși ne-ar plăcea. Noi vedem exact ce ne-a spus fratele Branham, că bisericile au devenit politice, și au devenit politice pentru că politica are mai multă putere decât Glasul lui Dumnezeu.
Aici sunt o mulțime de lucruri pe care vreau să le ating, și doar mă rog ca Dumnezeu să mă ajute și să ne arate duhul din spatele tuturor acestor lucruri, deoarece biserica ar fi trebuit să rămână cu Cuvântul și numai cu Cuvântul. Ea nu ar fi trebuit să privească la nimic altceva pentru ajutor, la nici o altă sursă, la nici un program, la nici o denominațiune, la nici o ierarhie, la nici o teologie, la nici o școală de învățătură, ea nu ar fi trebuit să privească la nimic altceva decât la Isus Hristos Însuși, Cuvântul. Dar când și-au pierdut încrederea în Cuvânt, care este Autoritatea supremă, Căpetenia și Puterea, ei au început să treacă la programe, la educație, au început să treacă la politică, și aceasta arată că (biserica este întotdeauna o femeie), aceasta arată că femeia a început să piardă încrederea în Bărbat, pentru că Cuvântul este Bărbatul.
Biserica a început să-și piardă încrederea în Bărbat, a ieșit de sub conducerea Lui și a început să ia lucrurile în propriile sale mâini, și atunci, toate aceste sisteme, forme, programe, politică și toate aceste lucruri au fost introduse înăuntru. Ce arată aceasta, de fapt? Aceasta arată că biserica este ieșită de sub conducerea Cuvântului și acum încearcă să preia controlul. De fapt, ea preia controlul din mâinile lui Hristos, îl preia în propriile ei mâini, încercând să împlinească Cuvântul, crezând că Cuvântul nu este suficient ca să poată împlini. Ea încearcă să miște lucrurile și să realizeze ceva, pentru că nu are suficientă încredere în Cuvânt că o poate face. Doamne, ajută-ne să nu ajungem niciodată la aceasta!
Noi avem o promisiune că la sfârșitul timpului va fi o Mireasă care rămâne pe Cuvânt și numai pe Cuvânt, o singură Căpetenie, nimic altceva. Ea nu trebuie să aibă nici un control, nu trebuie să-și dea seama de nimic, nu trebuie să-l ia din mâinile Domnului și să facă ea însăși ceva. Ajută-ne, Doamne!
Așadar, aceasta este problema cu trecerea bisericii la politică. Duhul din spatele ei, este duhul dominației feminine. Aceasta este ceea ce s-a întâmplat în grădina Eden, când femeia a părăsit conducerea Cuvântului, a părăsit conducerea soțului ei și dintr-o dată a găsit o modalitate de a realiza ce a dorit, de a realiza ceea ce spusese Cuvântul. Dar ea a găsit singură o cale de a realiza acel lucru; prin înțelepciune și prin raționament, a găsit o altă cale, a deschis o cale în această Cale pentru a împlini Cuvântul. Dar noi știm că acesta a fost un fel de a raționa, a fost un fel de logică, care i-a adus moartea. Din această cauză ea a fost plasată sub conducerea soțului ei, pentru protecție.
Pentru că femeia era înșelată, ea a crezut că face bine, pentru că ea încerca să împlinească profeția, să aducă Cuvântul, dar ea încerca s-o facă prin raționament și logică, prin știință și toate celelalte lucruri. Ea a încercat s-o facă singură părăsind conducerea soțului ei; a încercat s-o facă în felul ei, cu propria ei înțelepciune, care i s-a prezentat, ca s-o facă singură. Dar aceasta a adus căderea și aceasta a adus și moartea.
Oh, prieteni! Dumnezeu ne-a învățat atât de multe! Acest Mesaj ne-a deschis ochii asupra întregii Taine și înțelegem ce a mers rău la început, înțelegem ce se întâmplă rău acum; este același lucru. Este același lucru.
Deci, acum când aveți biserici care se mută în aceste tărâmuri politice, în activism politic și mișcări politice și sponsorizează întâlniri politice, și toate celelalte lucruri, aceasta arată că femeia încearcă să realizeze ea ceea ce spune Cuvântul, prin raționamentul ei, prin propria ei logică. Același lucru care s-a întâmplat în Eden, se întâmplă acum. Ea preia conducerea și nu așteaptă Cuvântul. Ea vede Cuvântul, vede că este corect, de aceea, acum bisericile încearcă să reglementeze moralitatea în țară, dar nu prin predicarea Cuvântului, ci prin mutarea politicii ei în guvern, pentru a-i forța pe oameni să fie o națiune creștină morală, fără convertire, fără Cuvânt, fără Hristos. Dar aceasta nu va funcționa niciodată, pentru că nu este calea lui Dumnezeu. Oh, laudă lui Dumnezeu!
Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat ochi să văd! Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru înțelegerea spirituală, ca să putem vedea ce se întâmplă. Dar, oh, Doamne, ajută-ne să nu repetăm aceasta! Ajută-ne să ne vedem pe noi înșine; ajută-ne să ne vedem propria umanitate și propria înțelepciune și să aruncăm totul jos, și să rămânem smeriți sub Cuvânt.
Deci, aceasta nu este o expunere a ceea ce fac bisericile, ci este o expunere a ceea ce a fost greșit tot timpul, a ceea ce a făcut omenirea cu Cuvântul, unde a fost eșecul, astfel încât să nu repetăm eșecul, deoarece aceasta este natura umană care are tendința să meargă în felul acesta.
Așadar, noi trebuie să avem ochii deschiși, trebuie să avem un duh supus, smerit și predat. Aceasta a pierdut femeia modernă, și acest lucru a devenit așa de rău.
În anul 1956, America L-a respins pe Hristos. Fratele Branham ne-a spus aceasta, iar în anul 1962, în mesajul O mărturie pe mare, el a spus:
„Dacă Dumnezeu vrea, acum încerc evanghelizarea. Noi știm că trezirea s-a terminat, toată lumea știe aceasta. Am prezis aceasta în ’56 când va începe să se termine. Billy Graham s-a întors, Tommy Osborn, și el. Am spus: „Aceasta este. America Îl va primi sau Îl va respinge anul acesta.” Dar ei L-au respins și nu așteptăm decât judecata. Acum, notați aceasta și vedeți dacă fratele Branham are sau nu dreptate. Aceasta este AȘA VORBEȘTE DOMNUL. Noi ne îndreptăm spre aceasta și vom plăti pentru ceea ce am făcut.”
Așadar, fratele Branham ne-a spus, dacă citiți, el ne-a spus în multe locuri, în anul 1956, că Billy Graham a anulat întâlniri în străinătate, fratele Branham a anulat întâlnirile de peste mări; Tommy Osborne, Oral Roberts și alții, au străbătut națiunea predicând pe tot parcursul acelui an. Deci, în anul 1956, fratele Branham ne-a spus: „În acest an, America va primi sau va respinge Evanghelia.” Apoi, în anul 1957, el a venit și a spus: „America L-a respins pe Hristos,” și aceasta ne-a arătat aici. De aceea este foarte important unde ne aflăm noi acum din cauza acestei respingeri din anul 1956.
În mesajul Este viața ta vrednică de Evanghelie?, din anul 1963, fratele Branham a spus:
Acesta este motivul pentru care această națiune este osândită în seara aceasta; nu mai există nădejde pentru ea, pentru că a trecut linia dintre milă și judecată. Ei singuri au hotărât cine să controleze națiunea…”
Aici, el s-a referit încă odată la alegerea lui J.F. Kennedy. În continuare, el spune:
„…și ea este putredă până în măduvă. Politica ei este putredă, morala acestei națiuni este mai josnică decât orice pot să mă gândesc. Și sistemul ei religios este mai putred decât morala. Astfel, toate aceste biserici și toată națiunea s-au atașat la federația bisericilor și au primit semnul fiarei. Ce lucru! De ce? Hristos le-a dat oportunitatea: „Veniți la Cina Mea,” la Cina Cincizecimii care înseamnă „cincizeci.”
În anul 1956 a fost cea de-a cincizecea aniversare a trezirii de pe strada Azusa; deci, cincizeci de ani mai târziu, a fost Jubileul de cincizeci de ani al restaurării darurilor și revărsarea Duhului Sfânt, iar fratele Branham s-a întors și a predicat la Los Angeles, la întâlnirile Jubileului, mesajul „Jubileul.” Acesta era Jubileul de cincizeci de ani, iar după cei cincizeci de ani, Dumnezeu i-a adus înapoi pe toți acești evangheliști și pe fratele Branham, și ei au străbătut întreaga națiune, predicând peste tot. Și fratele Branham a spus:
„Aceasta este. Ei ori vor veni la Jubileu, ori Îl vor respinge pe Hristos.”
Și în anul jubiliar, ei L-au respins pe Hristos. Este un an important. Și nu este numai anul 1956, ci este Jubileul trezirii de pe strada Azusa. Fratele Branham s-a uitat la toate aceste lucruri și a recunoscut: „Aceasta este aceea, și de aceea toți străbat națiunea și acum ei Îl vor accepta.” În anul 1956, el a spus: „Eu cred că ei Îl vor accepta, și vom avea o trezire.” Aceasta a fost speranța lui, a fost dorința lui, dar în anul 1957, a spus: „El a fost respins.” Astfel, din acel moment, ea (America) a mers în jos.
În mesajul Durerile nașterii, din anul 1965, el a spus:
„Ea este total putredă. Politicile și sistemele ei sunt atât de putrede, cum nu se poate mai rău. Nici măcar un os nu este sănătos în tot sistemul ei lumesc! Sistemele ei, politica ei, politica ei religioasă și orice ar fi. Unul spune: „Eu sunt democrat!”; „Eu sunt republican!”; „Eu sunt metodist!”; „Eu sunt baptist!”; dar totul este putred până-n măduvă! Nu mai poate continua așa. Puteți pune un George Washington sau un Abraham Lincoln în fiecare provincie a Statelor Unite, și totuși ea nu ar putea reveni înapoi! Aceasta este dincolo de răscumpărare! Există doar un singur lucru care o poate ajuta; aceasta este venirea Creatorului!”
În anul 1965, fratele Branham a spus: „Este dincolo de răscumpărare.” Acum gândiți-vă la ceea ce a spus el: „Puteți pune un George Washington sau un Abraham Lincoln în fiecare stat din America, și totuși nu se poate întoarce.” Aceasta înseamnă că voi nu o puteți aduce înapoi prin politică, pentru că George Washington și Abraham Lincoln în fiecare stat…Vreau să spun: Wow, aceasta ar fi o schimbare. Probabil că aceasta ar aduce multe schimbări, dar, „Voi nu puteți s-o aduceți înapoi prin politică.” Nu vreau să vă jignesc, dar profetul lui Dumnezeu a spus că, „Ea nu se va întoarce niciodată, nu se va mai ridica niciodată, pentru că este dincolo de Răscumpărare.” Atunci cum putem crede că putem face America mare din nou, când profetul lui Dumnezeu a condamnat-o și a spus că nu se va întoarce niciodată? Deci, nu există nici un candidat, nici un partid, nu există nici un efort, care s-o poată aduce vreodată înapoi. Dacă nu ar fi așa, atunci profetul lui Dumnezeu a greșit.
De aceea, ca Mireasă, noi nu trebuie să avem nimic de-a face cu nici o politică. Diavolul are totul sub controlul lui, dar noi nu trebuie să ne facem griji pentru aceasta.
Ascultați, vreau să vă spun doar că eu sunt fratele vostru și vă iubesc. Eu nu sunt aici să jignesc pe nimeni, ci sunt aici doar ca să vă spun ceea ce cred că este Adevărul absolut al acestui Mesaj. Nu vreau să fiu ofensator, nu vreau să spun lucruri grele, ci vă vorbesc ca frate, vreau să vă vorbesc ca păstor, ca păstor al acestei biserici locale, și să vă spun: Să ne lăsăm conduși de Cuvânt, nu de emoții, nu de politică, pentru că propriile noastre dorințe ar dori o țară mai bună, ar dori propria noastră morală, ar dori…
Ascultați prieteni, când te uiți la două partide, când te uiți la platforma lor, la ceea ce reprezintă ei, cum să nu-ți placă partidele de dreapta? Cum să nu fii de acord cu o graniță națională puternică? Cum să nu fii de acord cu drepturile părinților de a lua decizii cu privire la alegerile de gen pentru copiii lor? Cum să nu fii de acord cu libertatea religioasă? Cum să nu fii de acord cu planurile economice? Sunt atât de multe lucruri cu care putem fi de acord, în sens natural, și le-am privi ca fiind corecte, bune și în conformitate cu ceea ce este drept, dar nu uitați că înșelăciunea este întotdeauna ceea ce este aproape, nu ceea ce este departe, așa că, aveți grijă, fiți foarte, foarte atenți să nu vă atașați de ceva care pretinde că este capabil să facă ceva ce Dumnezeu a spus că nu este posibil. Dumnezeu ne-a trimis un profet cu un motiv; El ne-a deschis ochii pentru un motiv: să ne țină liberi! Să fim un popor liber, și să rămânem liberi! Laudă lui Dumnezeu!
Știți, când toate acestea au început să se deschidă, m-am dus în rugăciune și am spus: „Doamne, eu nu vreau să predic aceasta.” Am îngenuncheat în birou și am spus: „Doamne, dacă aș putea să predic altceva. Te rog, pentru că nu vreau să predic aceasta.” Oamenii au opinii, au păreri și pasiuni și țin cu tărie la acele lucruri. Noi toți o facem.
Ascultați, mie mi-ar plăcea să văd o Americă în care nepoții mei ar putea avea mai mult decât am avut eu în copilărie. Unii dintre voi care sunteți cu o generație sau două înaintea mea, cui nu i-ar plăcea aceasta? Cui nu i-ar plăcea mai multă libertate? Cui nu i-ar plăcea mai multă pace, mai multă prosperitate, mai multe șanse de a răspândi Evanghelia? Cui nu i-ar plăcea aceasta? Problema este că America s-a condamnat ea însăși; ea L-a respins pe Hristos, iar judecata a fost pronunțată pentru ea și nu se mai poate întoarce.
Eu vreau să rămân cu Cuvântul și vreau să rămân cu profetul lui Dumnezeu.
În mesajul Încercând să-I faci lui Dumnezeu o slujbă fără voia Lui, profetul a spus:
„America. Dumnezeu să binecuvânteze America. Ea este o națiune, este o țară creștină…”
Aceasta a spus în anul 1965, iar noi suntem șaizeci de ani mai târziu.
„…Ea este la un milion de mile depărtare de la a fi o țară creștină. Eu nici măcar nu mă rog pentru ea. Cum pot să mă rog pentru ea, dacă nu vrea să se pocăiască sub puterile mărețe ale lui Dumnezeu demonstrate înaintea ei; negându-L, închizându-I ușa și îndepărtându-se? Eu o predau lui Dumnezeu, dar ea se duce și mai departe, iar acum are să se scufunde. Doar priviți ce se întâmplă.”
Eu doar vă arăt ce a spus profetul.
În mesajul Epoca Bisericii Laodicea, din cartea „Epocile Bisericii,” fratele Branham a spus:
„În vedenia a șasea am văzut că în America se va ridica o femeie foarte frumoasă dar crudă, care ține poporul sub controlul ei total. M-am gândit că aceasta era ridicarea bisericii romano-catolice, deși știam că aceasta putea să fie o vedenie despre o femeie care se ridică cu mare putere în America datorită unui vot popular al femeilor.”
Aceasta este cartea „Epocile Bisericii.” Aceasta este ceea ce a fost editat, a fost dovedită, citită și publicată în anul 1965. Când fratele Branham a ajuns la cartea „Epocile Bisericii,” el nu a tras nici o concluzie, ci doar a spus: „Am crezut că aceasta este….al femeilor.” Așadar dacă fratele Branham nu a afirmat una sau alta, atunci nu o voi face nici eu. Dumnezeu va interpreta profeția aducând-o la împlinire. Noi nu trebuie să ne dăm seama de aceasta, și realitatea este că s-ar putea să se fi împlinit deja; s-ar putea să se împlinească în prezent; s-ar putea să fi trecut într-un fel; s-ar putea să fie prezentă într-o formă, sau s-ar putea să aibă o împlinire mai mare, noi nu știm. Tot ce știm este că este Adevărul. Dumnezeu este responsabil de împlinirea ei, nu eu.
Eu voi lua și voi trece repede prin lucrurile pe care le-a spus fratele Branham despre această a șasea viziune, deoarece, fiind în Mesaj, noi am auzit multe lucruri, pentru că mulți oameni au spus multe lucruri.
Eu am mai multe citate începând cu anul 1956. Prima dată când a vorbit despre aceasta, a fost în anul 1955, și este uimitor că fratele Branham a început să vorbească despre aceste șase viziuni, și în același timp, America a respins Evanghelia. Este ca și cum ar fi început să alerge pe căi paralele. Respingerea Evangheliei a adus judecata; judecata a venit din cauza ascensiunii femeii. Imoralitatea și toate lucrurile care au venit odată cu aceasta, vor duce la judecată.
Deci, doar vom citi mai multe citate din ceea ce a spus fratele Branham. Nu este totul în ordine cronologică, așa că nu voi spune anul de fiecare dată, și nici titlul mesajului.
În mesajul Învățând pe Moise, din anul 1956, fratele Branham a spus:
„Am prezis că femeile vor continua să se demoralizeze, că națiunea va continua să cadă și vor continua să atârne de mamă, sau ca mama așa, până vor deveni, până când o femeie va deveni un idol. Și după un timp, acea America va fi condusă de o femeie. Notați-o și vedeți dacă nu este corect. O femeie va lua locul de președinte sau ceva mare, o mare putere în America.”
Acum, vreau doar să rețineți aceasta în timp ce citim. Amintiți-vă că fratele Branham a văzut aceasta într-o vedenie și a încercat să înțeleagă ceea ce a văzut, dar este evident că viziunea nu avea etichete. Deci, sper că înțelegeți aceasta.
Prin toate acestea, el a spus: „Președinte sau ceva, sau ca un dictator.” În altă parte, el a spus: „O mare regină.” El a văzut ceva și a încercat să interpreteze ceea ce a văzut, dar ceea ce a văzut nu avea etichete. Suntem de acord cu aceasta?
Așadar, el însuși nu a tras concluzii, ci a spus: „Ar putea fi aceasta sau aceasta; ar putea fi aceasta sau cealaltă.” Tot ce știa, era că este o femeie care se ridică la putere, cu siguranță, în America. După aceea, America a fost anihilată.
În mesajul Viața, din anul 1957, profetul a spus:
„Femeile preiau controlul, desigur, aceasta este doar direcția profeției zilei, că această națiune este națiunea femeii. Va fi condusă de o femeie. Și amintiți-vă, în 1933 am văzut într-o viziune, că o mare femeie puternică va prelua întreaga națiune într-o zi. Este exact așa, înainte de timpul de sfârșit, înainte de anihilarea totală.”
În mesajul De ce noi nu suntem un cult, profetul a spus:
„Și am spus: „Amintiți-vă, în acea zi, înainte ca timpul să vină la sfârșit, înainte să vină timpul sfârșitului, că o femeie… Acum, voi toți păstrați aceasta notat. Se va ridica o femeie foarte puternică, fie președinte sau dictator sau ceva femeie foarte puternică în Statele Unite. Și ea se va scufunda sub influența femeilor. Acum, amintiți-vă, că aceasta este, AȘA VORBEȘTE DOMNUL.”
Aici este din nou clar că fratele Branham a văzut ceva într-o viziune, dar viziunea nu avea etichetă, de aceea, el nu a putut spune: „Sigur este un președinte,” ci a spus: „Ar putea fi un dictator sau ceva foarte puternic.” El a văzut-o, de aceea a spus aceasta, dar nu era sigur dacă este spiritual și are legătură cu biserica, sau dacă este fizic, sau dacă sunt ambele; dacă este un președinte, un dictator sau o mare putere. Dar el a văzut-o și este Adevărul.
Prieteni, motivul pentru care spun aceasta, motivul pentru care vă arăt aceasta, este pentru că, dacă fratele Branham nu a clasificat-o niciodată și nu a spus: „Aceasta este aceasta, și aceea,” ar fi o prostie ca noi să facem aceasta. Ar fi o prostie, pentru că el a fost un profet care lucra cu un dar profetic și el a fost cel care a văzut viziunea, nu noi. Noi nu am văzut nici măcar ce a văzut el și încercăm să explicăm ceea ce a văzut altcineva pe baza lucrurilor pe care le-a spus. Dar lucrurile pe care le-a văzut, au fost neconcludente în multe privințe.
În mesajul Conferință, din anul 1960, profetul a spus:
„Și am spus: „Se va întâmpla înainte să vină vremea sfârșitului că va exista o femeie grozavă care se va ridica în Statele Unite, pentru că Statele Unite este simbolizată de femeie. Numărul ei este treisprezece și ea se va ridica, fie să fie președinte, fie (am pus-o în paranteză) poate că femeia care este frumoasă și atrăgătoare va fi biserica catolică, dar crudă la suflet și va conduce națiunea spre cădere.”
Deci, când fratele Branham a văzut viziunea și a scris-o, a pus el însuși în paranteză: „Poate că este biserica catolică.”
În mesajul Epoca Bisericii Efes, el a spus:
„Acum, acolo mi s-a spus: „În timpul acela, în Statele Unite se va ridica o femeie puternică. Ea era îmbrăcată și frumoasă, dar avea o inimă crudă. Eu am o paranteză la viziune și am scris pe o hârtie galbenă: „Poate Biserica catolică…”
Deci, când fratele Branham a văzut viziunea și a scris-o, a pus el însuși în paranteză, pe o hârtie galbenă: „Poate este biserica catolică.” Poate.
„…Femeile primind permisiunea să voteze, vor ajuta la alegerea persoanei greșite pentru această națiune. Şi exact aceasta au făcut. Exact. Apoi mi-a spus: „Acesta va fi începutul.”
Despre ce vorbea el când a spus: „Exact aceasta au făcut?” El vorbea despre alegerea lui J.F. Kennedy, primul președinte catolic. Și fratele Branham, privind la vedenie, a spus: „Femeile primind permisiunea să voteze, vor ajuta la alegerea persoanei greșite pentru această națiune.” Aceasta este ceea ce au făcut. Fratele Branham a atribuit alegerea lui J.F. Kennedy votului femeilor și a votului necinstit. El a spus: „Este vorba despre corupție și despre femeile care l-au pus în acea poziție.”
Ascultați, când a privit la aceasta, fratele Branham nu s-a uitat la indivizi, el nu s-a uitat la femei ca la ceva inferior, fără inteligență; nu, trebuie să vă scoateți aceasta din minte, pentru că aici, el a privit la un principiu spiritual.
Când a venit sistemul catolic? După ce au respins Evanghelia. În anul 1956, America a respins Jubileul Cincizecimii, și atunci el a spus că va cădea. Apoi, doar câțiva ani mai târziu, a avut loc o campanie, și în acea campanie, femeile au început să apară în masă cerând dreptul de a vota. Deci, votul femeilor, și de asemenea, corupția pe care a văzut-o profetul, ce a făcut aceasta? I-a dat putere bisericii catolice, care este curva cea mare, femeia ticăloasă a lumii întregi.
Ascultați, nu este ca și cum, dintr-o dată biserica catolică a intrat și a avut un loc la Casa Albă. Fratele Branham a văzut-o ca o reprezentare. Când a fost ales acest președinte, aceasta a reprezentat ceea ce se întâmpla spiritual, și profetul a spus: „Acum, aceasta a venit pentru că America I-a întors spatele lui Hristos; a pierdut protecția Lui, a lăsat Cuvântul și a mers în ruină.” Revolta femeilor a început să aibă loc. Această revoluție avea loc în această zonă, femeile au pornit mișcarea de eliberare, mișcarea pentru drepturile femeilor a început să crească și să crească, și ele au început să voteze în masă. Și dreptul de vot al femeilor, a făcut, ce? Au adus la putere un președinte catolic. Este femeia, femeia, femeia, femeia. Bărbatul este Hristos, Cuvântul, iar ei au părăsit Bărbatul. Și când Bărbatul, Hristos a fost lăsat, femeia s-a ridicat la putere și a început să facă lucruri pe cont propriu. Este uimitor! Uimitor!
Când cunoști Edenul, când cunoști Apocalipsa, devine atât de clar din punct de vedere spiritual, de ce sunt greșite aceste lucruri, de ce sunt periculoase. Și voi spune așa cum am spus mai înainte. Aceasta nu are nimic de-a face cu faptul că bărbatul ar fi mai inteligent decât femeia, pentru că în mod absolut, multe dintre voi, femeile, m-ar ului la Scrabble, Trivia (concurs de cultură generală, bazat pe întrebări și răspunsuri), la matematică, și la multe alte lucruri care nu sunt o problemă pentru femei.
Problema este chipul spiritual al lui Hristos în Mireasa Sa. Aceasta este ceea ce încearcă Dumnezeu cu adevărat să proiecteze, să păstreze și să demonstreze, dar Satan corupe întreaga imagine. Aceasta este adevărata problemă din spatele tuturor.
Acum ascultați ce spune în continuare, pentru că se referă la viziunea a șasea. Este tot din Epoca Bisericii Efes:
„Și exact aceasta au făcut. Exact. Apoi mi-a spus: „Acesta va fi începutul.”
El a văzut aceasta venind chiar acolo, a văzut venirea împlinirii celei de-a șasea viziuni.
În mesajul Restaurarea Pomului Mireasă, din anul 1962, el a spus:
„Există o perdea de fier. Există o perdea de bambus. Există o perdea purpurie (violetă). Frate, să nu te temi de niciuna dintre ele, dar ai grijă la perdeaua aceea purpurie.”
Ea stă chiar astăzi pe tron, în această țară…”
Ați înțeles? Aceasta este în anul 1962, după ce la președinția Americii a ajuns J.F. Kennedy. Mai departe, el a spus:
„…Ea stă chiar astăzi pe tron, în această țară. Amintiți-vă cum a făcut Ahab cu Izabela în spatele lui… Biblia numește Biserica catolică, „Izabela, curva cea mare.” Ahab nu a fost un tip rău; eu nu spun că domnul Kennedy nu este un tip bun…”
Vedeți? El merge în paralel, prieteni. Nu puteți rata aceasta.
„…eu nu spun că domnul Kennedy nu este un tip bun pentru că nu știu nimic despre el. El este un om; aceasta este tot ce știu; este președintele și cred că va fi un președinte bun. Nu este el, este sistemul din spatele lui. Așteptați până când se va infiltra în cabinetul lui și peste tot unde va putea, apoi urmăriți ce se va întâmpla. Priviți ce a făcut în alte națiuni; priviți ce a făcut întotdeauna.”
El a spus: „Aceasta a venit chiar aici și acum stă pe tron. Așteptați până când se va infiltra în cabinet…” Aceasta s-a întâmplat deja. Știți câte funcții de rang înalt sunt ocupate de oameni catolici? Este un număr astronomic. Sunt în Curtea Supremă, sunt în ramura Legislativă, în ramura Executivă; toate cele trei ramuri ale Guvernului au fost complet invadate de oameni care sunt catolici. Nu este nimic rău cu oamenii, ei pot fi inteligenți și pot face o treabă bună oriunde sunt, dar fratele Branham privea la principiul spiritual din spatele lor, este credința lor în acel sistem catolic. Atașamentul lor față de acel sistem arată încotro merge națiunea, unde se află ea, ce are voie și ce vine să preia controlul. Aceasta ne-a spus profetul, aceasta ne-a arătat. Și dacă în acea zi s-a întâmplat aceasta, doar deschideți ochii și veți vedea că este peste tot.
În mesajul Suflete care sunt în închisoare acum, profetul a spus:
„Profeții aceia au mustrat femeile acelea moderne din zilele lor, și ei amândoi au plătit pentru aceasta cu viețile lor. Istoria dovedește că în fiecare din acele vremuri a fost o lume a femeilor, când femeia avea stăpânire.”
Acum, el ne arată că ziua Izabelei, este unul dintre lucrurile despre care vorbește, când femeile controlează, pentru că Izabela a preluat controlul; ea a preluat autoritatea asupra lui Ahab, soțul ei, ea fiind puterea din spatele conducerii lui. Așadar, ea a preluat conducerea, de fapt, ea a spus: „Tu stai întins aici în patul tău, pentru că nu am încredere în abilitatea ta de a realiza acest lucru. Dar eu, Izabela, o voi face pentru tine.”
Spiritual, haideți să aducem aceasta la Hristos și la biserică. „Noi am predicat același mesaj pe care l-am predicat de ani și ani și ani, dar națiunea se întoarce, avorturile vin înăuntru și există multă imoralitate. Trebuie să facem ceva.”
De ce nu ascultați profetul și nu predicați Cuvântul adevărat, pentru că Cuvântul are puterea de a schimba vieți, nu politica, nu Guvernul, nu aceste instituții. De ce nu rămâneți sub conducerea Cuvântului și să credeți că Cuvântul poate s-o facă? Nu tratați Cuvântul așa cum L-a tratat Izabela pe Ahab: „Stai acolo, stai deoparte; este bine, te numim rege, tu poți fi împăratul, dar știu că ești puțin mai slab și nu ești capabil să realizezi aceasta, dar eu știu cum s-o fac ; voi face o manevră politică.”
Aceasta a făcut Izabela. Ea a făcut o mutare politică și s-a mutat într-un sistem corupt printr-un vot corupt, prin urne…
Ascultați, eu nu încerc să fiu amuzant, doar că este de râs. Prin minciuni și mărturii false, ea vine printr-un sistem politic corupt și folosește sistemul legal al zilei, pentru a-l ucide pe acel om cu pietre. Apoi s-a întors la Ahab și a spus: „Ridică-te și ia via lui Nabot, pentru că am pus-o în mâinile tale.” Dumnezeu a urât atât de mult aceasta, încât Izabela a devenit simbolul a tot ce este rău, în ascensiunea femeii. În tot restul Bibliei, ea este considerată nelegiuită, prostituată, femeia rea.
Doamne, ajută-ne! Să citim mai departe din mesajul Suflete care sunt acum în închisoare:
„Priviți în jur astăzi. Noi vom avea într-una din aceste zile, un președinte, se pare că se va întâmpla chiar acum. De fapt, ea este președinte. Vedeți? El este conducător numai cu numele.”
Să ne oprim puțin și să ne luăm haina spirituală. El vorbea despre soția lui J.F. Kennedy, Jacqueline Kennedy, și a spus că, de fapt, „ea este președinte.” Noi vom citi ce a spus profetul mai departe. Ea nu este în biroul oval, scriind, semnând cu numele ei, redactând legislația și adoptând ordine executive, dar despre ce vorbea? Ascultați ce a spus:
„De fapt, ea este președinte. Vedeți? El este conducător numai cu numele. Nu cu mult timp în urmă, într-una dintre celelalte națiuni, ea a primit atât de multe laude și orice lucru de la toți oamenii, încât președintele însuși, a spus: „Eu sunt soțul ei.” Președintele Statelor Unite. Vedeți? Ea stabilește moda, iar femeile o urmează. Vedeți? Exact cum a făcut Izabela. Voi ați auzit predica mea despre Religia Izabelei. Voi știți. Voi știți despre aceasta. Vedeți unde suntem acum?”
Ascultați, fratele Branham nu a avut niciodată nimic împotriva lui J.F. Kennedy, nu a avut nimic împotriva lui Jacqueline Kennedy; probabil că era o femeie bună, o mamă bună, și se pare că așa era din mărturiile și lucrurile pe care le-am auzit despre ea, dar nu despre aceasta a vorbit fratele Branham, ci el privea la ceva ce avea loc pe scena mondială și recunoștea că totul avea de-a face cu revolta duhului feminin, ceea ce este greșit.
Astfel, ea a ajuns să primească mai multă atenție decât președintele; a ajuns să aibă mai multă influență asupra modei și a lucrurilor decât președintele. Astfel, fratele Branham a putut să vadă aceasta, și a spus: „Este greșit!”
Ascultați, fratele Branham a fost doar o ființă umană. Amintiți-vă că, atunci când J.F. Kennedy a fost asasinat, fratele Branham se afla la o întrunire, și a pus toată adunarea să stea în picioare și să se roage pentru Jacqueline Kennedy și pentru copiii ei. El a spus: „Eu nu sunt de acord cu acel om, dar nimeni nu merită să fie doborât așa și s-o lase pe biata femeie și pe acei copii orfani.
Ascultați, fratele Branham nu a avut niciodată nimic împotriva vreunui om și nici noi nu avem, pentru că peste tot sunt oameni buni, oameni extraordinari, oameni cu care mi-ar plăcea să petrec timp; noi nu vorbim despre oamenii din aceste mișcări, despre oamenii din aceste tabere; nu sunt oamenii, ci sunt duhurile care se mișcă și influențează încercând să preia controlul.
Deci, fratele Branham a spus: „De fapt, ea este președintele, el este doar o figură (conducător doar cu numele).”
Dar nu ea semna politica, nu ea schimba legile, nu a fost aceasta, dar ea a devenit o figură influentă pentru femei.
Aici este o fotografie cu ea.
Fratele Branham a văzut această fotografie și a recunoscut că avea probleme. Aceasta nu era soția lui Dwight Eisenhover, președintele anterior. Aceea arăta ca o bunică.
Și el a putut recunoaște că ei L-au respins pe Hristos în anul 1956, iar în anul 1957, a predicat că judecata vine. Apoi, în anul 1961, ei au ales un președinte catolic, un bărbat tânăr, atrăgător, cu o soție tânără și atrăgătoare. Și acum, ea aducea moda doamnelor, iar fratele Branham a spus: „Țara aceasta are probleme mari.”
M-am gândit că fotografia aceasta este foarte potrivită cu ceea ce am spus, pentru că toți ochii sunt ațintiți asupra ei. Este ca o regină.
Nu este nimic în neregulă cu această femeie, dar fratele Branham a văzut-o și a comparat-o cu Izabela și Ahab. El a văzut mișcarea bisericii catolice și a văzut-o manifestându-se în ascensiunea femeilor din America. Este uimitor, prieteni! Sunt atât de recunoscător pentru acest profet, care a spus doar ce a văzut. El nu a învelit aceasta, nici măcar nu a explicat-o pe deplin, ci uneori doar a spus-o, iar ani mai târziu, noi ne putem întoarce să citim și să spunem: „El a avut dreptate; totul este perfect; el a știut exact despre ce vorbea.”
Și dacă el a văzut aceasta acolo, și a putut să spună ce era aceasta atunci, ce ziceți, cât a avansat șaizeci de ani mai târziu? Noi putem spune: Oh, Dumnezeul meu! El a avut mai multă dreptate decât știa. Eu nu știu, dar el a avut mai multă dreptate decât știam eu că este corect.
În continuare, în mesajul Epoca Bisericii Laodicea, din anul 1960, fratele Branham a spus:
„Dar acolo va fi o femeie puternică. Amintiți-vă că şi lucrul acesta este pe bandă. O femeie puternică, o femeie mare. Ea va fi o femeie președinte sau reprezintă biserica catolică (ceea ce cred că este)…”
Unii oameni, vor spune: „Fratele Branham a spus: „Eu cred că este.” Dar nu a spus niciodată aceasta, ci el a spus: „…ceea ce cred că este.”
Ascultați, eu nu trag concluzii, ci spun doar ceea ce a spus profetul. Noi vrem să știm doar ce a spus el și sper că la sfârșitul acestei zile, nu veți trage nici o concluzie. Voi doar mergeți înainte în Evanghelie, mergeți mai departe cu Cuvântul, și lăsați lucrurile să se desfășoare în felul în care se vor desfășura.
Profetul a spus:
„…sau reprezintă biserica catolică (ceea ce cred că este), care cred că va prelua într-o zi controlul şi va conduce această țară. Această națiune este o națiune a femeilor. Steagul a fost făcut de o femeie şi este numărul treisprezece.
Ea a pornit cu treisprezece stele, treisprezece dungi, treisprezece colonii. Totul este treisprezece, treisprezece, treisprezece, drept în jos. Treisprezece stele pe dolarul ei de argint acum. Totul este treisprezece. Acesta-i numărul treisprezece și apare în capitolul 13 din Apocalipsa. Treisprezece complet. Totul este femeie, femeie, femeie, femeie, femeie, drept în jos. Ea a preluat toate bisericile; ea a preluat Hollywood-ul, ea a preluat națiunea; ea a preluat slujbele; ea a preluat tot ce există: drepturi egale cu bărbații, înjură ca un bărbat, bea ca un bărbat, orice altceva – și doar momesc pentru biserica catolică, pentru închinarea la femeie.
Fratele Branham a putut vedea ce era în spatele ei.
În mesajul Din acel timp, din anul 1960, el a spus:
„Eu nu voi avea timp să vă spun în această întâlnire. Din anul 1933, aceasta este o națiunea a femeilor. Este numărul treisprezece, apare în capitolul 13 din Apocalipsa: treisprezece stele, treisprezece dungi, treisprezece… Totul este treisprezece, totul este o femeie. Și amintiți-vă, AȘA VORBEȘTE DOMNUL, va exista o femeie care va conduce înainte de vremea sfârșitului. Ea va fi președinte, vicepreședinte sau va fi biserica catolică ca femeie. Am văzut-o…” (Da, el a văzut-o în vedenie) „…Am văzut-o: o femeie grozavă și națiunea s-a închinat în fața ei. Va fi una înainte de timpul final. AȘA VORBEȘTE DOMNUL. Scrieți-o și urmăriți-o, voi, tinerii. Vedeți dacă se întâmplă. Dacă nu este așa, eu sunt un profet mincinos.”
Așadar, fratele Branham a văzut că o femeie va ajunge la putere. El a spus aceasta pe tot parcursul, dar nu era sigur dacă era vorba despre biserica catolică, dacă este o femeie care ajunge la putere sau dacă este o femeie care reprezintă biserica catolică. Sunt o mulțime de feluri în care ai putea să te gândești la aceasta, și să spui: „Ei bine, este aceasta sau aceea sau cealaltă…” Dar el știa că se va întâmpla.
Ascultați, în acest citat, el a spus că va fi președinte, vicepreședinte sau biserica catolică. Noi am avut deja o femeie vicepreședinte. Noi o avem acum. Priviți fotografia aceasta.
Această fotografie este uimitoare: clădirea Capitoliului, toate steagurile, și iată o femeie care se ridică la mare putere, a doua ca autoritate. Acum, eu nu cred că ea este împlinirea viziunii, deci, nu devin nervos, dar aceasta este o împlinire a viziunii. Poate să nu fie punctul culminant, poate să nu fie plinătatea a ceea ce va fi, dar este ceea ce ne-a spus profetul, că femeile se ridică la putere, preluând toate funcțiile, și într-o zi, ea va ajunge la o mare putere. Acesta este Adevărul.
Să nu vă entuziasmați căci eu prevăd că nu va câștiga Kamala alegerile. Nu am idee. Toți cei pe care-i asculți spun: „Este o aruncare cu banul,” dar eu am învățat să nu cred nimic din ce aud. Eu nu am idee, adică mă depășește, și sunt în afara afacerii cu predicții. Eu nu știu ce se va întâmpla mâine, de fapt, poimâine, dar indiferent ce se va întâmpla, este fără importanță. Ori va fi împlinirea, ori o împlinire ulterioară va reprezenta împlinirea. Eu nu știu ce va fi, dar nimic nu poate opri această profeție să se împlinească, și profeția lucrează deja.
Fratele Branham a spus că aceasta a început atunci când votul femeilor l-a ales pe J.F. Kennedy, și când a intrat în cabinet, femeia a urcat la putere și a preluat funcția.
Ascultați, noi suntem deja în viziunea a șasea. S-ar putea să nu fi ajuns la finalizare, s-ar putea să nu știm multe detalii sau cum va arăta exact la sfârșit, dar ascultați, se întâmplă deja peste tot în jurul nostru, și se va întâmpla în continuare.
Ceea ce nu vreau să facă biserica și ceea ce nu vreau să fac nici eu, este că nu vreau să vin marți și să spun, auzind că Trump a fost ales președinte, deci nu vreau să răsuflu ușurat și să spun: „Mai avem patru ani.”, pentru că gândim greșit, prieteni. Aceasta este o gândire greșită.
În cele șapte viziuni, nu există nimic care spune că Mireasa trebuie să fie pe Pământ la împlinirea celor șapte viziuni, pentru că viziunea a șaptea este anihilarea Americii prin bombe atomice. Fratele Branham a spus că ele nu vor cădea până când nu pleacă Mireasa. Astfel, noi nu vom fi aici la împlinirea viziunii a șaptea. Cine spune că noi vom fi aici la împlinirea celei de-a șaptea viziuni, dacă chiar știm care este împlinirea adevărată a viziunii a șasea? Aceasta s-ar putea împlini la începutul perioadei de necaz, după ce Biserica va fi răpită. Eu nu știu, dar știu sigur că este în mișcare, noi știm sigur că duhul se mișcă, știm sigur că suntem în timpul viziunii a șasea și se va întâmpla exact cum a hotărât Dumnezeu, și exact cum i-a arătat profetului. Amin.
Deci, dacă credeți că mai avem patru ani, atunci nu înțelegeți ce duh lucrează în politică. Să nu îndrăzniți să vă gândiți: „Până când nu vedem o femeie președinte, nu putem intra în schimbarea trupului.” Să nu gândiți așa, pentru că fratele Branham nu ne-a spus aceasta. De fapt, noi nu căutăm aceasta pentru a avea credință. Fratele Branham ne-a spus că credința care va veni pentru răpire, harul a venit în sunetul celor șapte Tunete, deschiderea Peceților, aceasta a trezit-o pe Mireasă, aceasta este trezirea Miresei, aceasta a conectat-o înapoi la Mirele ei Hristos. Aceasta a trezit-o și a ridicat-o în picioare, și aceasta este ceea ce o ridică de pe acest Pământ, Cuvânt cu Cuvânt. Așa că, să nu aveți gânduri greșite, ci doar lăsați-L pe Dumnezeu să Se manifeste, și lăsați-L pe Dumnezeu s-o împlinească.
Așa că, să nu ne gândim: „Wow, mai avem încă patru ani.”, pentru că este posibil să nu mai avem nici patru zile. Laudă lui Dumnezeu!
Să privim la un citat din mesajul A șaptezecea săptămână a lui Daniel:
„Acum, am prezis, și am zis: „Am văzut o femeie mare ridicându-se, cu înfățișare frumoasă, îmbrăcată în purpură ca în adevărate case regale…”
Ați văzut cum a fost ea îmbrăcată? Mulți oameni spun: „Aceasta este împlinirea.” Ei bine, aceasta este o împlinire. Nu știu dacă pot spune: „Aceasta este împlinirea,” dar aceasta este cu siguranță, în concordanță cu unele lucruri pe care le-a spus fratele Branham.
Să citim mai departe:
„…îmbrăcată în purpură ca în adevărate case regale. Și am o paranteză mică aici jos, (Ea era o mare conducătoare în Statele Unite; poate biserica Catolică). O femeie, ceva femeie; eu nu știu dacă aceea va fi biserica Catolică. Eu nu știu, nu pot să spun. Singurul lucru pe care l-am văzut, a fost o femeie; aceasta a fost tot.”
Îmi place cât de cinstit a fost profetul. El nu a spus: „Este aceasta.” Sau: „Este cealaltă.” El a spus: „Cred că este aceasta, dar nu știu.” Într-un citat, el a spus că crede că este biserica catolică, dar în citatul acesta, a spus: „Eu nu știu, nu pot să spun dacă aceea va fi biserica catolică. Singurul lucru pe care-l știu, este că aceasta am văzut, că este adevărat și că se va întâmpla.” Laudă lui Dumnezeu!
În mesajul Cisterne sparte, din anul 1964, fratele Branham a spus:
„Apoi am spus: „Am văzut o femeie care s-a ridicat în Statele Unite, ca o regină mare sau ceva. Ea era frumoasă la înfățișare, dar era rea în inima ei și a făcut ca națiunea să meargă în pasul ei.”
Așadar, fratele Branham a spus: „…ea este președinte sau vicepreședinte, sau un dictator, o mare putere sau ca o regină.”, pentru că viziunea nu avea etichetă. El a văzut-o, știa că este adevărată, și a încercat să ne descrie ce a văzut, dar noi nu am văzut ceea ce a văzut el, dar se întâmplă peste tot în jurul nostru; se întâmplă zi de zi, se mișcă în viziunea a șasea. Laudă lui Dumnezeu!
În mesajul Suflete care sunt în închisoare acum, el a spus:
„Dar ea stă acolo. Ea este acolo. Aceea este ea; predică Cuvântul, mânuiește Cuvântul, a devenit o zeiță și a cauzat orice păcat. Biblia a spus: „Eu nu-i permit femeii să învețe sau să uzurpeze vreo autoritate, ci să fie în ascultare așa cum spune și Legea.” Vedeți? Ea nu poate să facă aceasta. Dar ei o fac un conducător al țării, primar, guvernator; în curând ea va fi președinte. Sigur. Acolo sunteți. Așa este drumul, așa merge, vedeți?”
Haideți să vă spun ceva: dacă vicepreședinta Harris câștigă alegerile, ce se schimbă pentru voi și pentru mine? Ce se schimbă în descoperirea noastră? Ce se schimbă în Planul lui Dumnezeu? Ce se schimbă? Dacă ea nu câștigă alegerile, ce se schimbă pentru voi și pentru mine? Este fratele Branham mai mult sau mai puțin corect? Ce este dacă ea câștigă alegerile, iar la sfârșit, ea pierde următoarele alegeri și vine un bărbat? Ce este dacă el servește patru ani sau opt ani, apoi iese din funcție și vine o a doua femeie președinte? Dacă trec douăzeci sau treizeci de ani și vom ajunge la o a treia femeie președinte, ce vom face atunci? Vom crede același Cuvânt pe care-L credem astăzi, poate mai mult, cu mai multă manifestare și cu mai multă putere în viața noastră. Nu este timpul să fim copii, ci este timpul să fim maturi. Fratele Branham nu ne-a spus, și noi nu trebuie să încercăm să ne dăm seama, pentru că ceea ce ne-a spus el, ne va duce înainte și ne va purta prin orice se va întâmpla în continuare.
Epoca Bisericii Tiatira a fost vârful bisericii catolice și a puterii ei politice și demonice, așa cum a condus lumea în acel moment, înainte de Reformă.
În mesajul Epoca Bisericii Tiatira, din cartea „Epocile Bisericii”, el a spus:
„Din grădina Edenului încoace, femeia a încercat constant şi cu succes să ia controlul asupra bărbatului şi chiar astăzi aceasta este o lume a femeilor, zeița Americii fiind o femeie goală. Ca idolul femeie care a căzut din cer (vă amintiți că brațele ei erau bare de fier) caracterizând prima epocă sau Epoca Efesiană, astfel încât puterea ei a crescut până când a câștigat autoritate absolută, o astfel de autoritate fiind uzurpată prin caracterul ei de fier.
Acum, femeia nu este rânduită să aibă un caracter de fier. Ea este, conform cu Sfânta Scriptură, să fie supusă bărbatului. Aceasta este poruncit despre ea. O femeie care este cu adevărat femeie, toate femeile, vor fi din acel caracter. Nu o ştergătoare la uşă. Nici un bărbat adevărat nu face pe o femeie ştergătoare la uşă. Dar ea va voi să fie sub autoritate şi să nu stăpânească peste bărbat, căci el este capul casei. Dacă ea rupe această imagine pe care Dumnezeu a făcut-o pentru ea, ea este pervertită.
Orice bărbat care lasă femeia să ia autoritatea, de asemeni, a rupt acea imagine şi el este pervertit. Aceasta este de ce o femeie NU POATE PURTA CEEA CE APARŢINE UNUI BĂRBAT SAU SĂ-ŞI TAIE PĂRUL. Ea niciodată să nu poarte îmbrăcăminte care aparţine unui bărbat sau să-şi taie părul.
Când ea o face, ea se bagă în domeniul bărbatului luând autoritate şi pervertindu-se pe sine. Şi dacă o femeie invadează amvonul îi este poruncit că ea nu trebuie să o facă, ea arată din ce duh este ea. Fiind o femeie dominantă este anticrist şi seminţele Bisericii Romano Catolice sunt în ea deşi ea ar putea să nege aceasta aşa de vehement. Dar când aceasta vine la Cuvânt, Dumnezeu să fie adevărat şi cuvântul fiecărui om, o minciună. Amin.”
Tot în „Tiatira”, fratele Branham a spus:
„Este vrednic de notat faptul că numele „Tiatira” înseamnă „Femeie dominantă.” Astfel această epocă este caracterizată printr-o forță dominantă, o forță care invadează totul fără milă, cucerește totul şi controlează despotic. Acum, o femeie dominantă este cel mai mare blestem din lume.”
Profetul a spus aceasta în cartea Epocile Bisericii: „O femeie dominantă este cel mai mare blestem din lume.” De ce este cel mai mare blestem din lume? Pentru că este ceea ce a cauzat căderea la început. Când femeia a părăsit conducerea Cuvântului, și prin raționamentul ei a început să domine, a început să deschidă calea spre împlinirea Cuvântului prin propriul ei raționament și prin propriul ei efort, ea a devenit dominantă. Atunci, ea a fost înșelată și totuși a făcut-o. Și acum, o femeie dominantă este…Voi citi din nou: „…o femeie dominantă este cel mai mare blestem din lume.” De aceea, când fratele Branham a văzut ce se întâmplă în jurul său, a știut că este greșit. Acela era duhul Izabelei, care venea de la biserica catolică, și avea să producă ceea ce avea să producă.
Apoi, el a spus: „…fiind o femeie dominantă, ea este Antihrist”, pentru că este total contrar Scripturilor, de aceea este atât de greșit. Nu este că aceste femei sunt rele, nu este vorba despre oameni care nu știu și trăiesc în ignoranță, nu este că sunt oameni răi, nu aceasta este problema, ci problema este că o femeie dominantă este Antihrist, este în afara Cuvântului. Și când bărbații încep să se ocupe de acea femeie, din orice motiv ar face-o, pentru că există o mulțime de motive, dar de multe ori este numai slăbiciunea omului, este o natură a lui Ahab. Și ceea ce se întâmplă, este că ea își mărește puterea de a realiza ceea ce vede că bărbatul ei nu poate realiza. Dar aceasta este Antihrist, pentru că Dumnezeu este Tatăl, Hristos este Fiul și El este Mirele, este Soțul; El este Bărbatul, iar Biserica Lui este Femeia.
De aceea spun că, orice se întâmplă marți, (la alegerile din America), este nesemnificativ, pentru că, fie că vom vedea o manifestare mai mare, prin împlinirea cu privire la o femeie președinte, care arată că suntem mai jos pe drum, fie că vom avea acest sistem de dreapta, care este religios și bisericile se leagă împreună pentru a-l sprijini, la bază fiind tot femeia.
Bisericile încearcă să se mute în politica, bisericile încearcă să salveze America, pentru că, se pare că Evanghelia nu o poate face, deoarece amvoanele au devenit slabe, au părăsit conducerea Cuvântului și au început să-și introducă propria gândire, pentru că nu există putere de acțiune la amvoane ca să schimbe vieți acum.
Deci, ceea ce au făcut ei, este că s-au mutat în politică pentru a încerca prin politică, să poată fi în continuare folositori și să aibă o societate creștină. Este o mișcare tip Izabela, este Antihrist, este afară din Cuvânt, este complet greșit. Nu contează cât de frumos sună: „Noi luptăm împotriva avortului.” Avortul este greșit. „Noi luptăm împotriva ideologiei de gen.” Ideologia de gen este greșită. „Noi vrem să susținem drepturile părintelui care conduce.” Aceasta este corect. Ei au dreptate în toate acestea, dar greșesc prin metoda pe care o fac. Dacă vreți s-o faceți, faceți-o după Cuvânt, prin predicarea Cuvântului. Aceasta este corect, pentru că aceasta Îl pune pe Hristos înapoi în Conducere, iar pe voi vă pune din nou în supunere și Îl face pe El, Capul, Conducătorul, Împăratul. Nu un împărat, doar o figură de protecție. „Noi Îl iubim pe Isus, iubim Cuvântul”, dar avem propria noastră putere, propria noastră înțelepciune, propria noastră forță, găsind noi o modalitate de a împlini Cuvântul, pentru că predicarea simplă a Cuvântului și credința în Cuvânt, nu mai sunt eficiente.
Deci, ascultați. Noi suntem aici, femeia dominantă controlează, dar amintiți-vă, înșelăciunea nu este departe, ci înșelăciunea este aproape, este ceea ce pare bine, este asemănătoare, iar oamenii nu vor înțelege de ce tu crezi în aceste lucruri dar nu te alături acelei forțe. Ei ar putea chiar să te întrebe: „Crezi că avortul este greșit?” „Da, cred că este greșit.” „Crezi că este corect ca părinții să aibă control asupra copiilor?” „Da, eu cred aceasta!” „Crezi că aceasta și cealaltă…?” „Da! Eu cred toate acestea.” „Atunci, de ce nu ești cu noi? De ce nu îți unești forțele cu noi, de ce nu ne ajuți? Dacă nu ești pentru noi, ești împotriva noastră.”
Totul se pregătește pentru ceea ce ne-a spus fratele Branham că se va întâmpla. Biserica controlează politica, și într-o zi, ea va arăta cât de mare este acest control. Totul este în cartea „Epocile Bisericii.”
Ei spun că ceea ce se întâmplă marți, este lipsit de importanță pentru viziunea a șasea. Dar viziunea a șasea se manifestă peste tot în jurul nostru.
Cuvântul este atât de bun! Voi spuneți: „Dreptul religios”. Voi spune doar că ei cred că Îi fac lui Dumnezeu un serviciu, dar este fără să fie voia Lui Dumnezeu. Este Izabela care încearcă să biruiască și să câștige pentru Ahab, pentru că Ahab nu poate. Știți ce? Ei sunt orbi la aceasta, dar orbirea a venit pentru că ei, părinții, au respins Mesajul. Și aceasta s-a întâmplat iar și iar, iar distrugerea a venit pentru că părinții au respins Mesajul profetului.
Acum, copiii au fost crescuți sub aceasta și au fost orbi; ei au mers mai departe și distrugerea a venit imediat. Părinții lor au respins Mesajul și acum, sistemele bisericești se leagă împreună cu catolicii.
„Acum vrem să vorbim despre eliminarea barierelor denominaționale.” Ei dărâmă zidurile denominaționale atât de repede, încât nu le pasă dacă ești catolic, metodist, prezbiterian, aceasta îi interesează mai puțin. „Haideți să ne unim cu toții și să luptăm cu chestia aceasta.” Izabela, Izabela, Izabela.
Fratele Branham a spus că o femeie dominantă are în ea semințele bisericii romano-catolice; același duh care este în biserica catolică, este și în protestanți.
Să mergem la Apocalipsa 17.1-9. Înainte de a citi aceasta, vreau să spun că noi nu credem în conducerea bărbaților în biserică pentru că sunt mai buni ca femeile, ci noi credem în conducerea bărbaților în biserică pentru că așa spune Cuvântul. Noi nu credem că bărbații ar trebui să predice și femeile, nu, pentru că bărbații sunt predicatori mai buni ca femeile. (De fapt, odată, am auzit o femeie predicând, și a fost bună), noi credem aceasta pentru că Cuvântul o spune.
Bărbații nu-și iau autoritatea și stăpânirea în casa lor, pentru că sunt mai deștepți, mai înțelepți sau mai puternici decât soțiile lor, nu de aceea o fac, ci pentru că așa spune Cuvântul. Noi putem trece prin tot felul de lucruri și să încercăm să arătăm că bărbatul este mai mare și că el este aceasta și că are această natură, și că ea are natura…Toate acestea sunt adevărate, dar la sfârșitul zilei nu contează cu ce scuză ai venit sau cu ce raționamente. Noi nu avem nevoie de nici un raționament, deoarece Cuvântul spune aceasta. Cuvântul spune că bărbatul este conducător în casa lui; Cuvântul spune că Evanghelia trebuie predicată de bărbați; Cuvântul spune că diaconii trebuie să fie bărbați; Cuvântul spune aceasta și Cuvântul este Căpetenia noastră. Cuvântul este Hristos. Amin! Și dacă nu vrem să fim Izabela, mai bine rămânem sub Cuvânt.
Știți că John Wesley a fost unul din cei care au început să promoveze femeile predicatoare? Iată motivul: el a spus că dacă înzestrăm mai mulți oameni să meargă afară, vom lucra mai mult și vom obține mai multe suflete salvate. Ce a fost aceasta? Raționamentul uman, același lucru care a provocat căderea în grădina Eden. Dar Cuvântul a spus: „Ea nu putea să predice.” De ce nu facem aceasta? Pentru că așa spune Cuvântul. „Aceasta nu are sens.” Nu trebuie să aibă sens. Eu nu trebuie să dovedesc nimic.
„Știți, eu sunt mai puternic decât soția mea și sunt mai rezistent, așa că merg la muncă, iar ea rămâne acasă.”
Ascultați, soția mea are mai multă rezistență decât mine, în special când creșteam copiii, când erau mici. Eu nu puteam să fac nopți albe, să muncesc toată ziua și să am grijă de ei, să trag un pui de somn, și…Soția mea a avut mai multă rezistență decât mine, așa că, haideți să nu ne uităm la aceste lucruri și raționamente. Noi nu avem nevoie de nici o explicație, ci tot ce ne trebuie, este Cuvântul. Cuvântul este motivul, pentru că Hristos a spus aceasta, și pentru Mireasă, este tot. Noi nu avem nevoie de nimic altceva. Aceasta mă frustrează cel mai rău: încercarea de a aplica apologia la Mesaj, încercăm să raționăm, să înțelegem și să dezbatem cu denominațiunile. Dar tot ce trebuie să știm noi, este că: aceasta este „Așa vorbește Domnul,” că profetul a fost legitimat, și că el ne-a adus adevărata interpretare a Cuvântului.
Eu nu am nevoie de scuze, nu am nevoie de raționamente și nu am nevoie să demonstrez nimănui nimic. Dumnezeu nu-mi cere să fac aceasta, ci El îmi cere să cred, pur și simplu, în El și să-L las pe El să fie Conducătorul meu, să las ca Cuvântul descoperit al orei să fie Conducătorul, și să renunț să mai încerc să spun: „Fratele Branham nu a spus-o destul de bine, și el nu a făcut…” Doar lăsați Căpetenia să decidă pe cine vrea să folosească, și cui vrea să-i vorbească. Laudă lui Dumnezeu!
Apocalipsa 17.1-9:
„Apoi unul din cei șapte îngeri care țineau cele șapte potire a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care șade pe ape mari.
Cu ea au curvit împărații pământului şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!”
Şi m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Şi am văzut o femeie șezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea șapte capete și zece coarne.
Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu, era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ținea în mână un potir de aur plin de spurcăciuni şi de necurățiile curviei ei.
Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului”.
Ea este o femeie, este o mamă, iar copiii ei sunt bisericile protestante și ele sunt prostituate. Este același lucru. Ele devin același lucru ca mama lor.
„Şi am văzut pe femeia aceasta îmbătată de sângele sfinților şi de sângele mucenicilor lui Isus. Când am văzut-o, m-am minunat cu mare uimire.”
Când Ioan a văzut-o, era frumoasă, era spectaculoasă. Nu era hidoasă, nu era urâtă, mizerabilă, ci era frumoasă, admirabilă. Probabil a fost extraordinară, așa că trebuie să fim atenți uneori, când arată bine.
Şi îngerul mi-a zis: „De ce te miri? Îți voi spune taina acestei femei şi a fiarei care o poartă şi care are cele șapte capete şi cele zece coarne.
Fiara pe care ai văzut-o era şi nu mai este. Ea are să se ridice din adânc şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieții se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este şi va veni.
Aici este mintea plină de înțelepciune: cele șapte capete sunt șapte munți pe care șade femeia.”
Noi știm că aceasta este Roma, și știm că Roma a fost al șaptelea Imperiu al marii dominații mondiale a neamurilor. Apoi știm că acest sistem, de fapt, Roma, nu s-a transformat niciodată într-un sistem nou, ci doar a devenit sistemul papal, dar acesta s-a bazat pe același sistem și funcționa cu aceeași putere a sistemului Romei, iar acum s-a infiltrat în întreaga lume, chiar și în America.
Deci, această femeie…Scriptura spune în versetul 18:
„Şi femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împărații pământului.”
Cine domnește peste împărații pământului? Cine controlează politica? Este femeia. Ea are aurul lumii, ea este în culise trăgând sforile, ea se mișcă. De aceea vedem femei ridicându-se la putere. Aceasta este o manifestare a ceea ce se întâmplă în plan spiritual. Ea controlează lumea, și într-o zi va deveni evident. Dar nu aceasta este calea lui Dumnezeu.
Știți cine este aceasta? Aceasta este mireasa lui Satan. Nu este Mireasa lui Dumnezeu, pentru că doar mireasa lui Satan se implică în politică, mireasa lui Satan a părăsit Conducerea Cuvântului Hristos, încercând în felul ei și prin propriile mecanisme să forțeze și să aibă stăpânire; să forțeze ceea ce crede ea că este adevărat, să controleze oamenii prin lege și legislație. Este același lucru pe care l-a făcut biserica catolică. Sper că puteți vedea aceasta.
Această măturare religioasă de dreapta în America, pare atât de bună, dar merge pe urmele bisericii catolice, pentru că atunci când biserica catolică a ajuns la putere sub Constantin și generații după aceea, a început să folosească puterea statului pentru a-și impune propriile reguli. Este același lucru pe care-l încearcă religioșii din America. Ei încearcă să folosească puterea statului pentru a-și impune regulile, ceea ce cred ei că este moral, ceea ce cred ei că este corect, ceea ce cred ei că este Cuvântul. Este același lucru, este același duh, este duhul catolic, duhul bisericii catolice; este duhul Izabelei, este curva cea mare și desfrânatele care se mișcă exact cu aceeași agendă făcând aceasta în același fel.
Dar Mireasa nu lucrează așa. De fapt, cu aceasta vreau să închei. Când vedem lumea femeii…Fratele Branham a spus: „Femeia pe prima pagină, femeia pretutindeni, este o lume a femeii. Femeia a devenit idolul.” El a făcut toate aceste afirmații mari, și, ascultați: dacă iei o afirmație pe care a făcut-o fratele Branham, poate te simți oarecum jignit, pentru că… Dar nu fi jignit, ci doar încearcă să vezi ceea ce a văzut el. Femei pe prima pagină, drepturile femeii, acum ea poate vota, dar fratele Branham a spus: „Acesta a fost un lucru îngrozitor,” când femeile au primit dreptul la vot.
Dacă cineva te întreabă și te pune la colț cu aceasta, încercând să te facă să explici de ce a fost aceasta, iar tu mergi la raționamente și spui: „Ei bine, pentru că…” Dar simplitatea este că femeia trebuie să fie sub conducerea soțului ei, iar soțul ei este cel care ar trebui să voteze, pentru că el decide pentru casă. Nu femeia trebuie să decidă, pentru că ea are un soț care decide.
Când femeile au primit dreptul la vot, li s-a dat dreptul de a alege altfel decât aleg soții lor. Aceasta a fost împuternicirea femeilor în independența lor față de conducerea masculină, și aceasta a dus la votarea lui J.F. Kennedy, care a adus biserica catolică înăuntru.
Voi spuneți: „Ele nu ar trebui să voteze pentru că ele nu înțeleg problemele, ele nu citesc…” Dar aceasta nu va merge astăzi. De ce a fost un lucru oribil ca ele să voteze? Pentru că aceasta le-a dat putere să opereze independent față de conducerea sub care le-a pus Dumnezeu, și aceasta este Antihrist. Este uimitor, prieteni! Este uimitor! Dumnezeu are o cale diferită pentru noi.
Acum vom privi la câteva Scripturi. 1Petru 3.1-6:
„Tot astfel, nevestelor, fiți supuse şi voi bărbaților voștri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câștigați fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor,
când vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere.
Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor,
ci să fie omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând şi liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu.
Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu şi erau supuse bărbaților lor;
ca Sara, care asculta pe Avraam şi-l numea „domnul ei”. Fiicele ei v-ați făcut voi, dacă faceți binele fără să vă temeți de ceva.”
Când Petru a vorbit despre aceasta, el a numit un lucru bun că Sara l-a ascultat pe Avraam, și l-a numit „domnul ei.” Noi toți am auzit și știm despre oameni…De fapt, eu nu cunosc pe nimeni, dar am auzit despre oameni care încearcă să ia o Scriptură ca aceasta, și abuzează într-un fel, de Ea, ca să preia un fel de dominație nelegiuită. Aceasta este greșit, acesta nu este Hristos. Dar această Scriptură este Adevărul, pentru că femeile ar trebui să fie fiicele Sarei, ceea ce înseamnă s-o urmeze pe Sara în exemplul ei, care a ascultat de Avraam și l-a numit, „domnul ei.” Dumnezeu iubește supunerea și ascultarea. El iubește aceasta, Dumnezeu iubește atributul Feminin. Dumnezeu este exprimat în Masculin, și Dumnezeu Se exprimă în Feminin. El le iubește pe amândouă.
La început, când Dumnezeu a separat-o pe femeie din Adam, El a vrut ca cei doi să rămână separați și să funcționeze separat; El nu a vrut ca cei doi să-și schimbe propria natură, ci a vrut să rămână așa cum sunt, și aceasta este evlavios; aceasta este ceea ce vrea El astăzi.
Satan este un mare pervertitor al Cuvântului
În Tit 2.3-5, ni se spune:
„Spune că femeile în vârstă trebuie să aibă o purtare cuviincioasă, să nu fie nici clevetitoare, nici dedate la vin, să învețe pe alții ce este bine,
ca să învețe pe femeile mai tinere să-şi iubească bărbații şi copiii,
să fie cumpătate, cu viața curată, să-şi vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaților lor, pentru ca să nu se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu.”
Noi am auzit de multe ori că femeile în vârstă ar trebui să le învețe pe femeile mai tinere, dar Pavel a fost foarte clar în ceea ce ar trebui să le învețe, de aceea eu nu cred în studii biblice pentru femei. Ea nu ar trebui să învețe Cuvântul, ea nu ar trebui să frângă Cuvântul. Pavel a spus că femeile în vârstă ar trebui să le învețe pe cele tinere, ce? Ele ar trebui să le învețe pe femeile tinere să fie cumpătate, să-și iubească soții, copiii, să aibă o viață curată și să-și vadă de treburile casei, și să fie ascultătoare de soții lor. Nu cum s-a întâmplat în grădina Edenului. Înțelegeți? Să le învețe să fie feminine, cum să fie o femeie conform Scripturii, aceasta este ceea ce trebuie să învețe femeile în vârstă.
1Corinteni 11.3-10:
„Dar vreau să știți că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este capul lui Hristos.
Orice bărbat care se roagă sau prorocește cu capul acoperit își necinstește Capul său.
Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau prorocește cu capul dezvelit își necinstește capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă.
Dacă o femeie nu se învelește, să se şi tundă! Iar dacă este rușine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învelească.
Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului.
În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat,
şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat.
De aceea, femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei.”
Acesta este motivul pentru care femeia nu își tunde părul. Îmi amintesc același lucru din trecut când au vorbit cu mine și încercam să argumentez aceasta. Nu există nici un argument, pentru că ea este sub conducere, și Dumnezeu vrea ca femeia să aibă un semn de stăpânire pe cap, că ea este sub stăpânire; și acest semn este părul ei netuns, este un legământ; este un legământ cu soțul ei și un legământ cu tatăl ei, că ea se află sub o altă stăpânire, și aceasta este conducerea soțului ei.
Vă amintiți de Samson? Samson a fost sub un legământ, este adevărat? El era sub un legământ de nazireu. Un legământ de nazireu este un legământ de despărțire de tot, pentru Dumnezeu. Și unul dintre semnele legământului de nazireu, era că avea părul netuns, pentru că părul netuns reprezenta consacrarea lui Samson pentru Dumnezeu.
Părul netuns al unei femei reprezintă consacrarea ei stăpânirii soțului ei.
Când ei au vrut să afle de unde venea puterea lui Samson, au început să spună: „Dalila…” Și biserica falsă a început să se joace cu această putere: „Unde este puterea ta? Unde zace?” Și Samson a zis: „Dacă mă legați cu funii…” Și el a rupt funiile. Apoi a spus: „Leagă-mă cu funii noi.” Și el le-a rupt. „Dacă îmi împletești părul în urzeala țesăturii…” Și le-a rupt din nou. Dar a patra oară, el i-a spus: „Briciul n-a trecut niciodată peste capul meu. Dacă aș fi ras, puterea m-ar părăsi.” Și când i s-a tuns părul…
Ascultați căci aceasta este foarte important, când i s-a tuns părul, aceasta a arătat că și-a încălcat jurământul de consacrare pentru Dumnezeu, și Dumnezeu nu mai era Conducătorul lui. De aceea, când i s-a tuns părul, puterea i-a dispărut.
De aceea bisericile nu au putere, pentru că și-au tuns părul. Nu vreau să spun că intrați în biserică și vedeți femei cu părul tăiat fizic, ci vreau să spun că și-au tăiat consacrarea pentru Dumnezeu, că nu au rămas consacrați acestui Cuvânt. Ei și-au tăiat părul și nu au putere. Dacă vreți putere, dacă vreți putere reală, cum putem avea putere? Să lăsăm cele șapte șuvițe să crească din nou. Amin?
Acum, Samson în Epocile Bisericii, măcina la moară. Ochii i-au fost scoși, nu mai avea viziune, era slab și măcina, măcina. Dar s-a întâmplat ceva: cele șapte șuvițe s-au întors, au crescut din nou. Cuvântul a început să fie restaurat, El a revenit cu un jurământ de consacrare, care era pentru ceea ce fusese născut. Și când părul i-a crescut din nou, s-a rugat și a spus: „Doamne, încă odată!” Și puterea i-a revenit.
Oh, vreau să am acel fel de putere! Puterea nu era în Samson, ci puterea era în legământul de consacrare, în dedicarea lui pentru Dumnezeu, și semnul acelui legământ, era părul netuns.
Unde este puterea noastră? Puterea noastră nu este în noi înșine, nu este în mintea noastră, în înțelepciunea noastră sau în intelectul nostru, nu este în nimic din ceea ce avem, ci puterea noastră este în consacrarea noastră, în dedicarea noastră pentru Dumnezeu, stând sub Conducerea lui Hristos, Cuvântul manifestat din acest ceas.
Cuvântul restaurat este Mirele nostru, Cuvântul descoperit. Și când ne întoarcem la o consacrare sub cele șapte Peceți, Cuvântul, Puterea revine. Care Putere? Puterea de a birui dușmanul Bisericii, și dușmanul Bisericii este compromisul. Dușmanul Bisericii este această mare curvă și sistemul de prostituate, care încearcă să ne facă să ne mișcăm prin raționament, prin intelect, prin puterea noastră de a face ceva.
Oh, Cuvântul a revenit! Mirele este aici! Cum se va manifesta Mireasa? Nu când își dă seama că poate face ea ceva, ci Ea se va manifesta prin revenirea Sub acea Căpetenie.
În mesajul Epoca Bisericii Tiatira, din cartea „Epocile Bisericii,” fratele Branham a spus:
„Şi în această epocă a Bisericii Tiatira ea este o FEMEIE DOMINANTĂ. Ea este Taina Babilon. Ea este curva cea mare. Ea este Izabela prorocița falsă. De ce? Pentru că femeia adevărată este supusă lui Dumnezeu…”
Cine vrea să fie o Femeie adevărată?
„…Hristos este Capul ei. Ea nu are niciun cuvânt decât al Lui, niciun gând decât al Lui, nicio conducere decât a Lui.”
Aceasta este Femeia adevărată! Aceasta este Mireasa!
În mesajul IeHoVaH-Jireh, din anul 1962, fratele Branham a spus:
„O femeie, este natura ei, a unei femei, să se predea unui bărbat. Și este natura bisericii să se predea lui Hristos, să se predea voii Lui. Doar predare! Ea nu are gândire proprie, ea preia Cuvântul Lui, nu al altuia!
Dacă Eva ar fi făcut-o, noi nu ar fi trebuit să murim, dar ea a ascultat îndoielile. Dar adevărata Mireasă a lui Hristos, preia călăuzirea lui Hristos, Cuvântul, și crede numai Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este Mireasa reală, restabilită. Aleluia!”
Știți ce vedem expus astăzi? Noi am venit în Edenul Satanei am ajuns la sfârșitul celei de-a șaptea Epoci a Bisericii, am ajuns la vârf, desăvârșirea, plinătatea. Și ce vedeți? Sunt două femei, ascensiunea a două femei. Una este un sistem bisericesc fals. Voi aveți de gând să spuneți: „Doar biserica catolică.” Este curva cea mare și fiicele ei, un sistem, este acest sistem fals care se ridică prin preluarea puterii, prin exercitarea autorității, prin manipulare, prin raționamente, prin educație, prin dezbatere; prin toate acestea ea apucă puterea și face ceea ce a făcut Izabela. Ea încearcă să găsească o poziție, încearcă să aducă dominație, să aducă reguli. Aceasta este femeia cealaltă, aceasta este mireasa Satanei.
Dar Mireasa lui Hristos, ce face? Noi vedem cât de puțină rămâne, pentru că drumul în sus, este în jos. Nu pentru că își dă ea seama, nu că are ea un plan al ei sau o metodă proprie, dar cum ajunge ea în această poziție? Cum revine Puterea? Spunând: „Ei bine, aceasta este ceea ce spune Cuvântul!” „De ce faci aceasta?” „Pentru că aceasta spune Cuvântul!” „De ce nu faci aceasta?” „Pentru că așa spune Cuvântul.” „Ce? Tu nu ai propriile tale gânduri?” Nu! Gândurile Lui sunt gândurile mele. „Tu nu ai propria ta voință?” Nu! Eu mi-am predat voința mea voii Lui și voia Lui, este voia mea. Aceasta este Mireasa adevărată! Acesta este Duhul Feminin, Femeia adevărată, și Ea vrea să fie sub conducerea unui Bărbat, iar acel Bărbat este Hristos Isus, Cuvântul. Laudă lui Dumnezeu!
În mesajul Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, profetul a spus:
„De aceea, ori este Cuvântul, ori nimic. Aceasta este corect. El, Cuvântul! De unde știi că este corect? El, Cuvântul este dovedit. Vedeți? El, Cuvântul dovedit corespunzător, este Căpetenia, Capul Bisericii. El este Cuvântul, Căpetenia. El este identificat corespunzător, identificat prin propriul Său Duh fiind Însăși Biserica, persoana. Arătându-Se El Însuși în dovedire, este dovada directă pentru întregul Trup. Atunci, voi nu aveți nevoie de crezuri. Denominațiunile au pierit. Dar Căpetenia Însuși, recunoscută în Trup prin identificările personale, înțelegeți, identificându-Se El Însuși, dovedește Căpetenia Trupului. Apoi, noi suntem uniți sub o Căpetenie dovedită care există, Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu.”
În continuare, profetul spune:
„Apoi, Căpetenia noastră este o Împărăție. „Împărăția lui Dumnezeu este în voi,” zice Biblia, Isus. Împărăția! Noi nu suntem o denominațiune. Noi aparținem de o Împărăție, Împărăția este Cuvântul lui Dumnezeu făcut Duh și Viață în viața noastră proprie, aducând la împlinire fiecare promisiune din această zi, așa cum a făcut în ziua aceea când Cuvântul și Dumnezeu era unul. Și Cuvântul și Dumnezeu este unul în Biserica Lui astăzi, făcându-L Căpetenie a Trupului care este răscumpărat, să aducă Mesajul în zilele din urmă; și să fie ridicat din morți, în înviere, să meargă înapoi să reașeze din nou, ca Adam și Eva la început în Grădina Edenului. Taina întreită a lui Dumnezeu, Trupul Lui! Oh, Doamne!”
Care este manifestarea astăzi? O Femeie supusă! Ea nu este ca Izabela. Femeia supusă nu trebuie să aibă răspuns; Femeia supusă nu trebuie să înțeleagă; Femeia supusă nu trebuie să se protejeze singură; Femeia supusă nu trebuie să vină cu planuri de urgență, pentru că aceasta este treaba Soțului Ei; aceasta este responsabilitatea Lui. „El este Soțul meu, și eu nu trebuie să-mi dau seama de nimic, eu nu trebuie să rezolv ecuația, nu trebuie să mă apăr, nu trebuie să mă protejez, pentru că tot ce mi-a cerut El să fac, este să rămân sub conducerea Lui iar El Se va ocupa de orice altceva.”
Dacă se prăbușește lumea? Dacă se prăbușește Guvernul? Și ce, dacă? Ce dacă lumea se prăbușește? Ce dacă economia se prăbușește? Ce dacă Guvernul se prăbușește? Ce dacă America a intrat în faliment și sărăcie? Ce schimbă aceasta pentru Mireasă? Ea încă are un Soț care i-a promis că Se va îngriji de toate nevoile Ei! El încă mai are Puterea Cuvântului vorbit pe care-L poate pune pe buzele voastre și poate crea veverițe dacă ai nevoie de veverițe; voi încă puteți merge pe ape la porunca Lui; voi încă puteți schimba cursul furtunii când El vă poruncește s-o faceți, nu ce faceți voi. Fratele Branham a spus:
„Acum, țineți minte că aceasta s-a făcut cu permisiunea Lui. Nu sunt eu cel ce am făcut aceasta, ci El mi-a spus s-o fac.”
Nu vă faceți griji deloc, pentru că Hristos este în Mireasa Lui și orice are Ea nevoie, El îi poate oferi, spunându-i: „Acum este timpul să vorbești!” Nu ceea ce faci tu, nu ce spui tu, nu voia ta, nu dorința ta, nimic din toate acestea, pentru că este o predare completă.
Când fratele Branham a manifestat Puterea Cuvântului vorbit, el a manifestat-o printr-o supunere totală.
Cel mai puternic lucru pe care l-am văzut pe Pământ, este un om cu Puterea Cuvântului vorbit creând ceva din nimic. Nu repetând ce spune Dumnezeu, ci Dumnezeu spunându-i: „Ce spui tu!”
Prin promisiune, acum Puterea Cuvântului vorbit, Putere pe care numai Dumnezeu o are (Satan nu o are), acea Putere, Dumnezeu a pus-o înapoi într-o ființă umană căzută, dar răscumpărată prin Sângele lui Isus Hristos, care a fost revendicată în ceasul înfierii. Astfel, Dumnezeu a repus acel Cuvânt în el. Și acum, când Dumnezeu spune: „El poate vorbi!”, arătați-mi ceva mai puternic decât Acesta? Cum a făcut-o el? El a făcut-o prin umilință deplină și predare deplină.
Fratele Banham se afla într-o furtună și se îndrepta spre tabără, pentru că, într-o asemenea furtună, tu mori; într-un asemenea viscol, nu poți supraviețui. Dar un Glas i-a spus: „Întoarce-te de unde ai venit!” El s-a oprit o clipă, și a spus: „Acesta am fost eu, pentru că nu sună rezonabil.” Dar Glasul i-a spus din nou: „Întoarce-te…” Și el s-a oprit și a început să mănânce un sandvici umed. Și Glasul i-a spus din nou: „Întoarce-te înapoi!” Iar el s-a întors înapoi de unde a venit.
Ascultați, acesta nu era raționament. El nu înțelegea aceasta, nu era auto-conservare, nu era auto-protecție, ci era moarte sigură. Ningea, vântul urla și dacă nu se grăbea spre tabără, nu ar mai fi găsit niciodată drumul pe acea culme, dar el s-a supus. Și atunci, Dumnezeu a venit la el și i-a dat permisiunea să vorbească cu furtuna.
Puterea noastră nu stă în ce ne-am gândi noi, puterea noastră nu este nici măcar în ce vedem că a făcut fratele Branham, ca să încercăm să copiem după propria noastră dorință sau voință; nu rezultă nici din emoții sau încercând să fim îndrăzneți cu adevărat și să ne prefacem că avem un fel de super credință umană, pentru că puterea Miresei este Puterea Lui prin Mireasă, nu puterea Ei. Și biruința Miresei nu este biruința Ei, ci este El Biruitor, Învingător în Ea și prin Ea.
Așadar cum rămâne Ea în această poziție? Ea rămâne în această poziție fiind blândă, tăcută, supusă și predată. Ea nu trebuie să dovedească nimic, pentru că Soțul Ei a dovedit deja totul. Justificarea Cuvântului și a Mesajului a fost deja dovedită, așa că voi nu mai trebuie s-o dovediți; nu trebuie să vă apărați, nu trebuie să vă protejați, pentru că El a promis că va face aceasta pentru noi.
Deci, ce facem noi? Noi facem opusul sistemului Izabelei. În ceasul în care acesta a devenit o lume a femeii, a dominației femeii, femeia aceasta, femeia aceea, noi venim în sensul opus: femeile arată multă fire, noi nu facem aceasta; femeile arată sexualitatea, noi rămânem umili; ei exercită putere ca să domine pentru că vor mai multă putere și dominație, noi nu facem nimic altceva decât să rămânem sub Cuvânt. Acesta este secretul puterii.
În mesajul Trei feluri de credincioși, fratele Branham a spus:
„El este Capul! Biserica Sa este Trupul! Oh, Dumnezeule! El este Capul care călăuzește Trupul. Lăsați Conducerea Cuvântului să conducă Trupul lui Hristos. Și eu pot fi parte din acel Trup, Doamne!”
Acesta este doar un mic fragment din mesajul „Ridică-ți creionul și scrie,” atunci când Îngerul i-a spus să ridice creionul și să scrie. Acesta este un mesaj de la Îngerul Domnului pentru voi și pentru mine.
În mesajul Epoca Bisericii Pergam, din cartea „Epocile Bisericii,” el a spus:
„Cei din Mireasă fac numai voia Lui. Nimeni nu-i poate face să facă altfel. Ei au „Așa vorbește Domnul” sau rămân în tăcere. Ei știu că Acesta trebuie să fie Dumnezeu în ei, care face lucrările, împlinindu-Și propriul Cuvânt. El nu Și-a încheiat toată lucrarea în timpul slujbei Sale pământești, așa că El lucrează acum în şi prin Mireasă. Ea știe aceasta, pentru că atunci încă nu era timpul ca El să facă anumite lucruri pe care trebuie să le facă acum. Dar acum, El va împlini prin Mireasă acea lucrare pe care a lăsat-o pentru acest timp anume.”
Unde este Puterea? Ea trece prin Mireasă. Este puterea Ei? Nu! Este înțelepciunea Ei? Nu! Este Cuvântul Ei? Nu! Este Cuvântul Lui. Ea va fi o armată invincibilă, pentru că știe cine este Ea, și Ea rămâne sub Conducerea Cuvântului.
În această zi în care femeile sunt dezlănțuite, slavă Domnului, pentru că Mireasa vine într-o supunere mai mare. Când lumea devine o lume a femeilor, Mireasa dorește să ridice Bărbatul, Cuvântul. Ea nu dorește să-L domine; Ea nu vrea să-I preia poziția; Ea nu vrea controlul, nu vrea să rezolve Ea ceva, ci vrea doar să stea sub Conducerea Lui.
Luca 14.11: „Căci oricine se înalță va fi smerit și cine se smerește, va fi înălțat.”
Acest sistem fals al bisericii este gata să fie umilit. De ce? Pentru că se înalță pe sine. Dar Mireasa lui Isus Hristos, care s-a smerit și este supusă Cuvântului, este pe cale să fie înălțată.
În mesajul Unșii din timpul sfârșitului, profetul a spus:
„Vreau ca voi, cei de aici şi cei care ascultați această bandă, să știți că acest lucru este sigur. Poate v-ați gândit că eu am încercat să spun aceste lucruri despre mine însumi, că împachetam acest Mesaj. Eu nu am nimic de-a face cu El, nu sunt mai mult decât un glas, iar glasul meu ar putea să fie chiar împotriva judecății mele; eu voiam să fiu un vânător, dar este voia Tatălui Meu să declar acesta, și sunt hotărât s-o fac.
Nu eu sunt Cel care a apărut jos la râu, ci eu doar am stat acolo când a apărut El. Nu eu sunt Cel care face și prezice aceste lucruri care se întâmplă întocmai, ci eu sunt doar unul care este aproape când El face aceasta. Eu am fost doar un glas pe care El l-a folosit ca să spună ce avea de spus. Nu a fost ceva ce am știut eu, ci a fost Ceva la care eu m-am predat ca să vorbească El prin mine. Nu sunt eu, nu a fost îngerul al șaptelea, oh, nu, ci a fost manifestarea Fiului omului. Nu a fost îngerul, mesajul lui; a fost Taina pe care a dezvăluit-o Dumnezeu. Nu este un om; este Dumnezeu. Îngerul nu a fost Fiul omului, el a fost mesagerul Fiului omului. Fiul omului este Hristos; El este Cel cu care vă hrăniți.”
Cred că Mireasa lui Hristos va avea aceeași mărturie după răpire: „Nu eu am ieșit din acea situație; nu a fost înțelepciunea mea; nu a fost înțelegerea mea; nu a fost puterea mea, nu eu am rezistat; nu a fost grija mea; nu a fost viața mea; nu a fost hotărârea mea; nu am fost eu. Eu doar am fost acolo când El a făcut-o. A fost numai El.”
Acum, El trebuie să împlinească „în și prin Mireasă, ceea ce El…” Prin Puterea Lui, El împlinește lucrările Lui, pe care le-a lăsat „pentru acest timp anume.” El nu are nevoie de noi ca să le facem, ci El are nevoie de noi să ne predăm Lui. El nu are nevoie ca noi să venim cu un plan, prin care să înfăptuim noi ceea ce nu este capabil Mesajul să facă; El nu are nevoie ca noi să avem înțelepciune prin care să rezolvăm probleme pe care Mesajul nu le poate rezolva pentru că Cuvântul nu are putere, așa că trebuie să venim noi cu un alt program. Noi nu trebuie să facem aceasta, prieteni, pentru că aceasta aduce moarte. Ceea ce avem nevoie este ca noi să rămânem sub Conducerea lui Hristos, Cuvântul descoperit, Mirele nostru, și totul va lucra numai spre binele nostru.
Sunt două femei care se ridică. Una se ridică prin forță, prin dominație și va fi fiara. Dar mai este o Femeie, care doar așteaptă pe Domnul ei. Ea va fi înălțată dar nu prin eforturile ei proprii, nu prin faptele ei proprii, prin nimic din ce face ea, pentru că fratele Branham a spus în Hristos Taina lui Dumnezeu descoperită:
„Dar nebunia lor va fi dovedită,” când Isus Își ia Mireasa, o așeză aici sus, spunând: „Aceasta este Ea,” și pleacă cu Ea. Aceasta este corect. Și nebunia lor va fi făcută cunoscută.”
Nu știu cum va arăta în manifestarea fizică, dar știu că El va face aceasta. „El o va ridica,” nu ea se va ridica pe sine.
Apocalipsa 3.21: „Celui ce va birui îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit şi am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.”
Sistemul fals (biserica) crede că ea este împărăteasa cerului, dar ea va fi doborâtă. Dar există pe Pământ o Femeie smerită, numită „Mireasa lui Isus Hristos”, care va rămâne predată Cuvântului. Ea poate părea slabă, poate părea învinsă, poate arăta ca Samson, micuțul slăbănog măcinând la moară și condus la stâlpii casei de un copil, dar Ea este sub un jurământ de consacrare, este sub un jurământ de nazireu față de Hristos, iar Dumnezeu poate împlini printr-un vas supus, ceea ce a lăsat pentru această zi, ca să termine lucrarea Lui.
Ce va fi? Nu știu. Dar fratele Branham a spus: „Să nu căutați lucruri mari, ci predați-vă lui Dumnezeu și lăsați-L pe El să facă ceea ce vrea să facă.”
1Petru 5.5-7: „Tot așa şi voi, tinerilor, fiți supuși celor bătrâni. Şi toți, în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har”.
Smeriți-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalțe.
Şi aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi.”
Aceasta este o bună învățătură pentru Mireasa lui Hristos din timpul sfârșitului. Doar smeriți-vă sub mâna puternică a lui Dumnezeu, și El vă va înălța la vremea potrivită.
El a promis că are un loc pe Tronul Său, așteptând Mireasa Sa, și Ea va domni și va stăpâni cu El. El are deja o poziție sigură pentru noi, nu trebuie să ne-o asigurăm noi și nu trebuie să o dovedim, nu trebuie să reparăm, nu trebuie să facem nimic, ci trebuie doar să ne predăm Lui.
Când am început să mă pregătesc pentru această mică dezbatere pe care am vrut s-o avem în seara aceasta, pur și simplu, a izbucnit, totul a explodat și a explodat și a explodat.
Eu văd două femei: Mireasa lui Hristos, și mireasa lui Satan, și ele nu pot fi mai diferite decât cum este diferită noaptea de zi, iar eu vreau ca noi să fim complet diferiți. Doamne, ajută-ne să fim complet diferiți
Eu nu depind de politică, nu depind de un Guvern, nu depind de finanțe, nu depind de asigurări, nu depind de militari, ci eu depind de Cuvântul lui Dumnezeu, depind de Persoana Cuvântului, care este Mielul meu, Isus Hristos. Încrederea mea este în El și dacă totul se destramă, este exact la timp. Eu nu trebuie să repar aceasta prin manevre politice, ci trebuie doar să mă odihnesc și să-L las pe El, Domnul meu, Conducătorul meu, Soțul meu, Mirele meu, Iubitul meu să aibă grijă de mine.
Acum puteți vedea de ce, indiferent ce se întâmplă marți, este nesemnificativ.
Femeia conduce spectacolul și ea va conduce America la cădere, la un colaps total și la anihilare. Profetul a spus că America va fi distrusă, dar, slavă Domnului, că eu nu voi fi aici pentru distrugere. Nu pentru că sunt deștept, nu pentru că sunt hotărât, nu pentru că am voință, ci pentru că am credință că El m-a chemat la o chemare diferită și vreau să mă predau cu totul Lui. Calea în sus, este în jos. Predarea, supunerea, smerenia, vor birui ziua. Să ne rugăm.
Dragă, Tată ceresc, Îți mulțumesc, Doamne, pentru această zi pe care ne-ai dat-o. Doamne, când vedem lumea în această condiție, Îți suntem atât de recunoscători că ai avut un Glas pe Pământ, care ne-a putut spune aceste lucruri, iar Tu ne-ai dat ochi să vedem și urechi să auzim. Doamne, Te rog să ne dai în continuare Isopul Cuvântului Tău, ca să îndepărteze vălul și să putem vedea clar cu ce ne confruntăm.
Doamne, Te rog să ne ajuți să fim acea Femeie pe care o dorești. Prima femeie a eșuat, și orice altă femeie a eșuat; fiecare biserică a eșuat, dar Tu ai predestinat o Femeie care nu va eșua. Doamne, vreau să fiu parte din această Femeie care nu va eșua, căci ea va rămâne predată Ție. Ajută-ne, Doamne!
Te rog să ne ajuți să îndepărtăm toată mândria, să alungăm orice frică și lasă ca dragostea Ta perfectă să vină și să scoată toată frica, astfel încât să nu fim motivați de frică, de frica de oameni sau de ce poate face omul. Noi nu avem nici un motiv ca să fim mândri pentru că suntem cine suntem sau cum arătăm, ci suntem motivați de un singur lucru: de dragostea căreia ne putem preda, pentru că Te iubim, Doamne. Te vedem așa cum ești și primim dragostea Ta desăvârșită pentru noi, iar noi reflectăm înapoi dragostea Ta desăvârșită, pentru Tine. Doamne, noi ne predăm și doar rămânem tari și neclintiți știind că toate lucrurile lucrează împreună spre bine.
Doamne, noi vedem lumea cum se prăbușește și nu putem face nimic pentru a o ridica. Lumea se prăbușește pentru că judecățile Tale se dezlănțuie asupra ei, deoarece a respins harul Tău, mila Ta, Mesajul orei trimis cu o legitimare puternică, dar a fost pus deoparte și discreditat. Doamne, noi vedem ce se întâmplă, și ca ființe umane, noi suntem supuși felului în care merge lumea în multe lucruri; în prețuri, în inflație, în locuri de muncă, și toate acestea ne afectează și pe noi, Doamne, dar, Te rog să ne ajuți să privim dincolo de natural și să vedem spiritualul.
Ajută-ne să nu fim firești, copilăroși, ci să fim maturi, și prin credință să realizăm că Cel care a frânt cinci pâini și doi pești și a hrănit cinci mii de suflete, este încă aici. Cel care a vorbit furtunii, este încă aici; Cel care a însărcinat un profet să vorbească veverițe în existență, este încă aici. Doamne, Tu ești încă aici și locuiești în Mireasa Ta; Tu ești aici să împlinești ce a rămas pentru această oră prin noi.
Doamne, ajută-ne să stăm deoparte și să Te lăsăm să ai întâietate pentru marea Ta dorință din această oră, căci a doua parte a marelui Tău scop pe care vrei să-l împlinești, este să ai întâietate într-un grup de oameni pe acest Pământ, iar Tu faci aceasta acum.
Doamne, eu spun: împlinește aceasta în mine! Te iubesc, Doamne! Îți mulțumesc, Tată! Ajută-ne să mergem înainte cu o viziune clară despre cine suntem și cu o înțelegere clară despre ce realizezi în această oră. Ajută-ne să nu ne lăsăm prinși în retorică, în știri și toate aceste glasuri, ci ajută-ne să ascultăm un singur Glas, și doar un singur Glas. Ajută-ne să avem urechi doar pentru Glasul Tău, și fie ca acel Glas să fie Ghidul nostru.
Binecuvântează poporul Tău! Ajută-ne, încurajează-ne și întărește-ne! Te iubim, Doamne și cerem binecuvântarea Ta, în Numele lui Isus Hristos. Amin.
Să nu mă întrebați ce cred că se va întâmpla marți, pentru că nu știu. Eu nu știu ce se va întâmpla, dar pentru mine nu contează, se întâmplă deja; roțile se mișcă mai departe, roțile se învârt și totul se întâmplă exact la timp. Dar există un Cuvânt care ridică această Mireasă, Cuvânt cu Cuvânt din ce în ce mai sus, și într-o zi, ne va scoate din această situație. Toată lauda să fie a Domnului! Amin.
-AMIN-