Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMCELE ZECE FECIOARE ȘI CEI O SUTĂ PATRUZECI ȘI PATRU DE MII

Va urma
11/12/1960, dimineata - Jeffersonville, IN

Bună dimineaţa.

Sunt foarte bucuros pentru că pot să fiu şi astăzi în slujba Domnului. Afară este un timp urât, dar înăuntru este foarte bine. Pe vremea aceasta este mai bine să fii înăuntru şi să priveşti afară, decât să fii afară şi să priveşti înăuntru.

Azi-noapte m-am odihnit foarte bine, iar în dimineaţa aceasta mă simt mai bine.

Aseară am avut un timp minunat, nu-i aşa? A fost cu adevărat minunat. Serviciul divin seamănă cu adunarea de la Shreveport, încât putem urmări Duhul şi să mergem cu El.

Suntem atât de bucuroşi şi de recunoscători lui Dumnezeu pentru bunătatea şi îndurarea Sa, şi pentru voi, oamenii care vreţi să vă predaţi Lui şi să mergeţi cu El. Lăsaţi-vă aşa, ca El să vă poată conduce.

Dacă oamenii sunt neascultători şi refuză Cuvântul, Duhul Sfânt nu poate să ne descopere nimic.

Voi trebuie să ajungeţi la o lucrare unită. Apostolii erau adunaţi într-un loc, în unitate, când a venit din cer sunetul acela ca vâjâitul unui vânt puternic. Chiar dacă m-aş ruga zi şi noapte şi m-aş adânci în Cuvântul lui Dumnezeu, iar apoi aş veni aici şi aş simţi împotrivire, El S-ar retrage şi nu ar descoperi nimic. Dar dacă vin aici într-o simţire şi într-o unitate cu toată adunarea, Duhul Sfânt va lucra şi va face mult pentru noi.

Nu am vorbit încă cu păstorul, dar am auzit cântându-se: „Crede numai!” şi am intrat înăuntru. Nu ştiu ce a planificat fratele Neville pentru dimineaţa aceasta, dar aş vrea să-i propun să mă lase să ocup eu timpul până la ora 11.00, apoi poate să predice el în continuare. Ce zici de propunerea aceasta, frate Neville? (Fratele Neville răspunde: „Nu întrerupe ungerea, ci continuă mai departe.”).

Cred că ungerea este din nou aici. Celor străini vreau să le spun că fratele Neville a fost întotdeauna o persoană prietenoasă. El trăieşte Cuvântul care spune: „…fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.” (Filipeni 2.3). În Hristos, să dai întotdeauna întâietate celuilalt. De când îl cunosc, el a fost întotdeauna aşa, chiar şi înainte de a veni în acest Tabernacol, pentru că îmi amintesc că mergeam în biserica metodistă ca să-l ascult cum predică. Aceasta s-a întâmplat acum 20 de ani în parcul Haward. Mai demult, el a lucrat la Ocolul Silvic Henryville, pentru a-şi câştiga existenţa, iar în timpul liber predica. Aşa am făcut şi eu toată viaţa mea. Apoi, am ajuns atât de departe încât acum ne ocupăm numai de lucrul acesta. Sunt atât de bucuros de noul meu Şef! Tu nu, frate Neville? Da, eu sunt foarte mulţumit cu El.

Astăzi nu se va ţine şcoala duminicală pentru copii, deoarece au fost demontaţi pereţii de la mijloc, ca să se mărească spaţiul existent, iar deseară vom termina cu marea epocă Laodicea. Aseară am vorbit despre epoca Filadelfia, care a trecut în epoca Laodicea. Dumnezeu ne-a descoperit marile taine care s-au petrecut între aceste două epoci: uşa deschisă, puţina putere, Cuvântul şi Numele trebuiau ţinute cu tărie.

Noi suntem recunoscători pentru toate aceste lucruri pe care Dumnezeu ni le-a descoperit într-un chip atât de minunat.

Nu uitaţi, dacă între vizitatorii noştri sunt bolnavi şi va fi cu voia Domnului, ne vom ruga pentru ei duminica viitoare. Dacă aţi fost atenţi, eu spun întotdeauna: „Dacă va fi cu voia Domnului.” Aşa ne învaţă Biblia să spunem: „Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.” (Iacov 4.15). Noi nu ştim. El nu mi-a spus încă dacă voi fi aici, nici dacă noi şi biserica vom fi aici. Deci, dacă va fi voia Lui, vom fi aici.

Vedeţi? Dacă nu este voia Lui, normal că nu vom fi aici. Fratele Neville şi ceilalţi fraţi, vor comunica tot timpul prin radio cum se va desfăşura lucrarea Domnului. Aşadar, duminică să veniţi mai de dimineaţă, pentru că aşteptăm un număr mare de oameni care vor veni pentru rugăciune. Dacă va fi un număr mai mare decât cel de acum, ar fi bine să se dea bilete de rugăciune, ca să nu fie îmbulzeală. Cred că totul va fi în ordine şi vor veni unul după altul, astfel încât să nu se facă nici o încurcătură printre oameni. Problema este că nu trebuie să vă ridicaţi decât atunci când este strigat numărul vostru. Rămâneţi unde vă aflaţi, fie că sunteţi bolnavi sau nu vă simţiţi bine, pentru că atunci nu va trebui să staţi mult în rând. Când se strigă numărul vostru, veniţi la rugăciune, apoi întoarceţi-vă imediat la locul vostru ca să faceţi loc şi celorlalţi. Aşa îmi place.

De obicei, eu îi însărcinez pe fraţi să păstreze scaune pentru cei care nu se simt bine şi trebuie să aştepte. Cine nu se simte bine, să aştepte pe scaun până când va fi posibil să ne rugăm pentru el.

Eu cred în vindecarea dumnezeiască, aceasta fiind una din cele mai mari învăţături ale Bibliei. Dar vindecarea dumnezeiască depinde numai de vindecarea dumnezeiască. Înţelegeţi? Ea mărturiseşte că este un Dumnezeu care se întoarce din nou. Ce mărturiseşte vindecarea divină? Că este o arvună pentru învierea noastră. Astfel, dacă nu este vindecare divină, nu este nici o înviere a morţilor. Dacă nu este Duhul Sfânt care să ne boteze, nu există nici Viaţă veşnică în Lumea viitoare. Biblia spune că „Duhul Sfânt…este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu…” (Efeseni 1.13-14). Voi ştiţi că arvuna este un avans. De exemplu, dacă vreţi să cumpăraţi o fermă care costă 10.000 de dolari şi plătiţi pentru început 2.000 de dolari, aceştia sunt un avans sau o arvună.

Şi dacă botezul cu Duhul Sfânt este doar o arvună a ceea ce vine, ce va fi atunci când vom intra în posesia preţului întreg? Va fi minunat!

Dacă va fi cu voia Domnului, în dimineaţa aceasta vom privi câteva din lucrurile care se petrec între epoci: cei o sută patruzeci şi patru de mii, fecioarele nechibzuite, fecioarele înţelepte, pecetluirea cu Duhul Sfânt, semnul fiarei, etc. Este sfârşitul epocii şi totul se împlineşte în timpul acesta. Ca să putem aduce totul în faţă şi să punctăm cum stau lucrurile în Apocalipsa, am avea nevoie de toată iarna.

Aţi observat că şi civilizaţia înaintează în sensul acesta?

De când a venit pe pământ, de şase mii de ani, omenirea a avut tot cele cinci simţuri. Înainte, se mişca încet, cu carul cu boi, dar în ultimele sute de ani a ajuns de la carul cu boi, la rachetă, care într-o oră parcurge 20.000 de mile. Toate aceste lucruri s-au întâmplat în ultimii ani. Aş putea spune că nu sunt mai mult de cincizeci de ani.

Când eram copil, am fost la Utica Pike. Acolo locuia un avocat bătrân numit Elsner Frank. Era căsătorit cu o doamnă tânără numită Lusher. Tatăl ei lucra cu tatăl meu. El avea un automobil care trebuia cuplat într-o parte ca să meargă. Avea numai o viteză şi o garnitură mare de cauciuc care trebuia presată pe un tambur. Ei spuneau că acel automobil prindea o viteză de 19 mile/oră. Tata aducea cu ea saci cu nisip, ca să fie mai grea şi astfel să prindă viteza de 19 mile/oră. O, dacă aţi fi văzut drumurile! Maşina mergea 10 mile înainte şi 9 mile înapoi, în total 19 mile. Îmi amintesc că mama ne spăla pe toţi cei cinci copii ai ei, după care alergam la gard şi aşteptam maşina. Zgomotul ei se auzea de departe, aşa că toţi se opreau, coborau din căruţe şi ţineau caii, deoarece maşina care venea pe drum era ceva extraordinar. În vremea aceea aveam cam 7 ani. Era în anul 1914. Gândiţi-vă cum s-au schimbat lucrurile în ultimii 40 de ani. Şase mii de ani au stat la dispoziţia omenirii ca să ajungă până aici, dar Biblia spune că mai ales în ultimele zile, cunoştinţa va creşte şi „carele” vor alerga încoace şi încolo „duruind.” V-aţi gândit vreodată ce a văzut prorocul Naum şi despre ce vorbeşte în capitolul 2.4? „Duruiesc carele pe uliţe, se năpustesc unele peste altele în pieţe; parcă sunt nişte făclii la vedere, şi aleargă ca fulgerele…” Acestea sunt maşinile gonind pe drumuri. El a văzut cu 4.000 de ani în urmă cum va fi în jurul oraşului Chicago.

Eu am fost în ţările vechi, de exemplu la Oslo, în Norvegia şi în alte locuri. Acolo străzile sunt atât de înguste încât abia se poate circula cu o căruţă cu cai. Dar profetul Naum a văzut încă de atunci străzile largi şi a prorocit că pe ele se va circula ca fulgerul, că acele „care” vor avea lumini ca nişte făclii, că se vor ciocni unele cu altele şi se vor produce accidente. Profetul a fost ridicat din vremea lui şi transpus 4.000 de ani mai târziu, în viitor. Meditaţi la această inspiraţie extraordinară!

Noi suntem în timpul din urmă. Da, prieteni. Toate aceste lucruri se desfăşoară conform Bibliei, iar textele care se referă la acest timp se împlinesc întocmai. Mă gândesc că dacă ne ajută Dumnezeu, în dimineaţa aceasta vom cuprinde mai multe din aceste lucruri, iar deseară vom lua marea epocă Laodicea. Cum aude mesajul, ea îi întoarce spatele şi îl dispreţuieşte, intrând într-o stare căldicică, aşa că Dumnezeu o va vărsa din gura Lui. Îi vine rău numai când se gândeşte la ea, de aceea îi spune: „…Am să te vărs din gura Mea.” (Apocalipsa 3.16).

Mi-am notat câteva versete la care vreau să mă refer astăzi, dar înainte de a începe, cred că nu ar trebui să ne fie greu să ne ridicăm pentru rugăciune.

Părinte ceresc şi îndurător, în dimineaţa aceasta venim din nou înaintea Ta. Afară a început să plouă şi bate un vânt rece, dar noi suntem plini de bucurie pentru că avem un acoperiş deasupra noastră, un locşor în care putem să ne adunăm nestingheriţi, pentru a ne închina înaintea Ta, după cum ne îndeamnă cugetul. Din Cuvântul Tău vedem că nu mai este nici o zăbavă, Tată, şi Te rugăm să ne ungi în mod deosebit, ca să putem primi ceea ce ai pregătit pentru noi şi să fim pregătiţi pentru timpul care ne stă în faţă şi nu vom mai putea face aceasta. Nu ştim când, dar într-o zi nu vom mai putea face aceasta, de aceea Te rugăm, Tată, să ne ţii sub conducerea Ta dumnezeiască. Fă ca gândurile noastre să fie aţintite spre Tine şi inimile noastre să fie pe placul Tău.

O, iartă-ne păcatele, Doamne, fiindcă le recunoaştem înaintea Ta.

Noi am păcătuit şi ne-am abătut de la calea Ta, de aceea recunoaştem că nu suntem vrednici să ne numim ai Tăi. Ajută-ne să facem tot ce ne spui, Doamne, şi să îndeplinim orice sarcină pe care ne-o dai, pentru că vrem să lucrăm pentru Tine. Învaţă-ne prin Duhul Sfânt şi primeşte laudele şi onoarea noastră, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Mai întâi de toate, aş vrea să-i salut pe prietenii mei, pe care i-am văzut mai înainte. Seara este mai greu să-i recunoşti pe oameni, pentru că luminile nu sunt poziţionate bine.

Peste zi, văd mulţi din prietenii noştri, care vin din diferite părţi ale ţării. Sunt prea mulţi ca să-i amintesc pe toţi, dar vreau să ştie că îi apreciez pe toţi pentru faptul că sunt aici, deşi propovăduirea a fost cam aspră. Dar aşa trebuie să procedez ca să aduc Adevărul: nu pot să fac ceea ce vreau eu, ci ceea ce vrea Dumnezeu.

Văd mulţi fraţi care aparţin de organizaţii. Vreau să ştiţi că vă apreciez foarte mult. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă ajute întotdeauna.

(Fratele Stricker vorbeşte în numele bisericii şi a celor adunaţi şi spune: „Frate Branham, noi te apreciem, te iubim şi ne rugăm ca Dumnezeu să-ţi dea har în toate. Vrem să ştii că suntem alături de tine prin tot ce vei trece.”).

Mulţumesc, frate Stricker. (Adunarea spune: „Amin!”). Mulţumesc şi adunării.

Este foarte frumos din partea voastră să vorbiţi aşa. Eu apreciez mult aceasta. Aseară, fratele Fred mi-a povestit prin telefon o viziune sau un vis pe care l-a avut un frate. El spunea că m-a văzut la orizontul pământului şi înapoia mea era un nor întunecos. Eu ştiu că el este înapoia mea, dar nu poate să-mi facă nimic până nu-Şi termină Dumnezeu lucrarea cu mine, până la împlinirea vremii – când trebuie să mă duc. Eu mă gândesc tot timpul că nu vreau să fiu cineva; nu vreau aceasta, dar mă gândesc la „Psalmul vieţii,” la viaţa acelor bărbaţi mari ai credinţei: la Pavel, Irineu, Luther, Wesley, Martin, etc., care ne aminteşte cum să trăim o viaţă în teamă şi respect, ca să lăsăm urme pe nisipul timpului, când nu vom mai fi, urme pe care le va găsi altul care va merge pe acest drum după plecarea mea.

Un frate părăsit, care va găsi una din aceste cărţi şi o va citi, să vadă şi să primească o nouă îndrăzneală. Haideţi să umblăm şi să lucrăm din toată inima cu El. Aceasta aş vrea. Dar voi? Să nu trăiţi ca o cireadă de vite neînţelepte, care trebuie să fie împinse de la spate! Fiţi uriaşi în luptă! Aceasta aş vrea.

Fratele George avea o poezie care îi plăcea şi pe care eu am spus-o la serviciul lui funerar. Pe vremuri, când stăteam împreună, eu spuneam „Psalmul vieţii,” iar El spunea poezia „Trecerea liniei de despărţire.” Desigur, voi o cunoaşteţi.

Asfinţitul soarelui şi steaua de seară

Este o chemare clară pentru mine!

De n-ar fi bocet la plecarea mea,

Când trebuie să plec pe mare afară.

Cred că aţi auzit-o de multe ori.

Acolo afară totul se mişcă

Şi timpul şi locul,

Chiar dacă apa mă duce departe

Eu nădăjduiesc că voi vedea

Cârmuitorul faţă în faţă,

Când voi trece linia de despărţire.

Sunt convins că aceasta s-a întâmplat când a trecut dincolo.

În călătoria mea,

Vreau să las urme pe nisipul timpului,

Ca cei care vin după mine

Să primească o nouă îndrăzneală

Şi să meargă înainte.

Azi dimineaţă mă gândeam la aceasta în timp ce studiam mesajul pentru biserici. Dacă va fi cu voia Domnului, s-ar putea să ţinem în curând o altă serie de adunări, în care vom discuta despre Biserica adevărată şi despre cea falsă, începând din Geneza, prin toată Biblia şi până la Apocalipsa. Apoi, dacă El ne va ajuta, vrem să mărim această adunare ca să avem mai multe locuri. Veţi fi surprinşi de mulţimea care va veni aici, şi pentru că va fi totuşi neîncăpătoare, vom închiria sala de la Universitate. Cred că va fi frumos până când vom studia Apocalipsa şi Daniel şi le vom compara ca să putem înţelege.

Cum am spus deja, ierarhia catolică a fost înfiinţată prin anul 325 d.Hr., când biserica s-a unit cu statul şi s-au gândit că a început Împărăţia de o mie de ani. Ei au crezut că se află într-adevăr în Împărăţia de o mie de ani, pentru că biserica avea un Vicar care stătea pe tron, ca Hristos. Biserica s-a unit cu statul şi totul mergea bine: era ca şi cum ar fi venit Împărăţia de o mie de ani. Ei cred aceasta şi astăzi, dar este o rătăcire, deoarece Împărăţia de o mie de ani nu poate începe fără venirea Domnului. Hristos aduce Împărăţia de o mie de ani. El este Fiul binecuvântării, iar Împărăţia de o mie de ani începe când vine El. Mai întâi are loc răpirea Bisericii. Deci care este următorul lucru după care trebuie să privim noi? Răpirea Bisericii.

Să nu confundaţi răpirea Bisericii cu judecata de la tronul mare şi alb. Voi aţi fost deja judecaţi aici. Cei care sunt în Hristos sunt scăpaţi de judecată, pentru că Isus a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24).

Cum se întâmplă aceasta cu noi? Noi venim înăuntru, în Hristos, aşa cum scrie în 1Corinteni 12: „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup…” Deci, am fost botezaţi într-un singur Trup, în Trupul lui Isus Hristos, care a fost deja judecat de Dumnezeu. El nu ne poate aduce din nou la judecată, fiindcă a judecat deja trupul. El ne aduce în El însuşi prin iertarea şi harul lui Hristos. 1Corinteni 12.13: „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup…”  Noi suntem scăpaţi de judecată, pentru că El a luat osânda noastră asupra Lui, lucru pentru care Îi suntem plini de mulţumire. El a luat asupra Sa judecata noastră, de aceea nu mai există nici o osândă. Dar ce va fi cu cei care nu vor să intre în Trupul Său tainic?

Cum intrăm în El? Printr-o mână catolică? Nu! Printr-o cerere? Nu! Printr-un oarecare botez în apă? Nu, ci: „printr-un singur Duh,” prin Duhul Sfânt, „noi toţi am fost botezaţi într-un singur trup.” Gândiţi-vă la aceasta.

În dimineaţa aceasta, noi vom studia să vedem dacă suntem în trup sau în afara lui, pentru că nu există cale de mijloc. Nu există creştin mai cumsecade. Ori sunteţi creştini, ori nu sunteţi deloc.

Nu există o pasăre albă-neagră, nici un om beat-treaz. Nu merge aşa. Ori sunteţi creştini, ori nu sunteţi. Ori sunteţi în Hristos, ori sunteţi afară din Hristos. Aceasta are de-a face cu învăţătura. Învăţătura este aspră fiindcă este o slujbă deosebită în Trupul lui Hristos. Astfel: „El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători.” (Efeseni 4.11). Cinci slujbe în Trupul Său. A învăţa pe alţii este un dar duhovnicesc. Astfel, trebuie să aduc în faţa oamenilor învăţătura simplă şi adevărată, cercetând şi explicând totul prin versete biblice, pentru că trupul va fi recunoscut numai în Hristos.

Primele trei capitole din Apocalipsa se referă la Biserică. Trupul Său va fi alcătuit din poporul care va fi scos dintre evrei şi neamurile păgâne care trăiesc pe pământ.

După capitolul trei, adică după epocile Bisericii, Dumnezeu se va întoarce la evrei, iar Biserica Mireasă nu se mai arată deloc în perioada care se referă la evrei.

Cu evreii, Dumnezeu nu lucrează individual, ci ca naţiune. Eu am primit foarte multe scrisori în legătură cu mesajul: „Biserica hibrid,” toate referindu-se la remarca pe care am făcut-o cu privire la faptul că Biblia vorbeşte despre copiii nelegitimi, care se numesc şi „bastarzi.”

În Vechiul Testament, asemenea oameni nici nu erau admişi în biserică. Timp de zece generaţii, adică patru sute de ani, urmaşii unui asemenea copil nu aveau voie să intre în sinagogă. Atât de sever a fost sancţionată o asemenea încălcare a Legii: când o femeie îi permitea unui bărbat să trăiască cu ea nelegitim şi avea un copil cu el. Un asemenea copil era un amestec: nu venea de la bărbatul legitim, ci de la un alt bărbat.

Acest lucru era atât de rău înaintea Domnului, încât trebuiau să treacă zece generaţii pentru remedierea lui. Dar aceasta nu se referă la epoca de acum. În Vechiul Testament era o singură naţiune: cea firească, dar acum avem naşterea din nou, care este duhovnicească, şi prin ea putem fi curăţaţi de orice necurăţie. În Isus Hristos, noi suntem o creaţiune nouă, născută prin Duhul lui Dumnezeu.

Eu ştiu că printre noi sunt şi filozofi, iar ei vor înţelege că în limba greacă, cuvântul „creaţiune” înseamnă „o făptură nouă” sau „o facere nouă.” Înseamnă că aşa cum aţi fost o creaţie firească, aşa sunteţi acum o creaţie duhovnicească, o făptură nouă, un om nou, ceresc, creat de Dumnezeu. Făptura nouă vine prin naşterea din nou. Aşa cum este necesară naşterea firească, aşa este necesară şi naşterea duhovnicească.

O pereche tânără se căsătoreşte şi spune: „Primul nostru născut se va numi Ioan, dar dacă el nu se naşte, Ioan nu va exista niciodată. Aşa este. Poate în felul acesta vă faceţi o imagine cu privire la cer, la cât va fi de minunat şi de măreţ, dar dacă nu vă naşteţi din nou, nu veţi fi niciodată acolo. Acesta este adevărul. Numai prin naştere puteţi ajunge acolo.

Dumnezeu a fixat nişte Legi şi totul trebuie să fie conform lor. O rămăşiţă de evrei va fi mântuită, dar ne vom ocupa altădată de ei.

Întotdeauna există trei grupuri: credincioşii adevăraţi, credincioşii de formă şi necredincioşii.

Evreii au fost lepădaţi ca să avem noi o şansă.

Există o Biserică adevărată umplută cu Duhul Sfânt şi o biserică căldicică.

Îmi amintesc de perioada când am lucrat în serviciul public. În vremea aceea, preşedintele companiei era Charlie Bohanon, iar eu eram tânăr şi cercetam Scriptura.

El mi-a zis într-o zi: „Billy, poate că Ioan a mâncat prea piperat când a fost pe Insula Patmos şi de aceea a avut acele vedenii.”

„Domnule Bohanon, nu ai voie să spui aşa ceva!”  l-am  înfruntat eu, deşi era şeful meu.

„Cine din lumea aceasta poate să înţeleagă Apocalipsa?”

„Este posibil şi va fi înţeleasă atunci când o va descoperi Duhul Sfânt,” am răspuns eu.

„Eu am încercat s-o citesc împreună cu păstorul meu şi am ajuns într-o situaţie foarte încurcată. Astfel, ne-am gândit că Mireasa stă pe Muntele Sinai; apoi ne-am gândit că balaurul deschide gura şi aruncă apă după Mireasă, ca să lupte împotriva rămăşiţei seminţei femeii. Şi în acelaşi timp avem şi în cer o Mireasă.”

„Aşa se întâmplă când nu ai înţelepciune duhovnicească în cercetarea Bibliei.”

„Totuşi, ele sunt în acelaşi timp în trei locuri diferite.” a continuat el.

„Voi spuneţi că cei o sută patruzeci şi patru de mii sunt Mireasa, deşi nu sunt! Ei sunt evrei, iar cei după care aruncă balaurul apă sunt rămăşiţa femeii, cei care ţin poruncile lui Dumnezeu şi au mărturia lui Isus. În ce priveşte Mireasa, ea este în cer. În capitolul 14 din Apocalipsa, cei o sută patruzeci şi patru de mii apar pe Muntele Sion. Acesta este adevărul. Şi ei „aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său.” (v. 1).

Ei sunt evrei, rămăşiţa, cei o sută patruzeci şi patru de mii. Apoi vine balaurul: ierarhia catolică. În timpul acela Mireasa va fi în cer, la nunta Mirelui, timp de trei ani şi jumătate.

Cum spuneam, apoi se ridică balaurul – balaurul roşu este întotdeauna Roma. Ca să dovedesc aceasta, voi merge la Apocalipsa 12. Biblia spune că Balaurul s-a mâniat pe femeia care era însărcinată şi urma să nască copilul de parte bărbătească. Acest Copil are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Balaurul roşu vărsa din gura lui apă, ca un râu, şi se lupta împotriva rămăşiţei femeii.

„Balaurul a stat înaintea femeii, care stătea să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte.” (v.4). El voia să înghită copilul imediat ce avea să fie născut.

Cine s-a pus înaintea Bisericii, înaintea femeii, a lui Israel, ca să înghită copilul de parte bărbătească: pe Isus, imediat după naştere? Roma. Astfel, Irod a poruncit să fie omorâţi toţi copiii de parte bărbătească, sub doi ani.

Acelaşi lucru l-a făcut şi Faraon ca să-l prindă pe Moise, care era un tip spre Isus. Copiii au fost omorâţi, dar pe El nu L-au prins. O, Dumnezeu ştie cum să-i ascundă pe ai Săi! Nu sunteţi fericiţi pentru că sunteţi ocrotiţi de El?  Ce loc minunat! Biblia spune: „Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.” (Coloseni 3.3). Voi aţi fost sigilaţi cu Duhul Sfânt şi Satana nu vă mai poate găsi chiar dacă vrea. El nu poate să facă nimic, pentru că sunteţi ascunşi în Dumnezeu. Rămăşiţa femeii sunt fecioarele nechibzuite. După ele aruncă balaurul apă, adică sunt prigonite.

Ce este o rămăşiţă? Voi trebuie să puneţi în ordine aceste chipuri şi umbre. Poate vă voi desena, ca să înţelegeţi mai bine.

Iartă-mă, frate Neville, pentru că iau din timpul tău. (Fratele Neville răspunde: „Amin! Eu am timp.”).

Acum fiţi atenţi! (Fratele Branham desenează pe tablă). Ce avem aici? Necredincioşii. Îi voi nota cu „N-c.” Ei sunt păcătoşii. Ceilalţi sunt biserica formală, „F-o”, iar a treia grupă sunt Biserica mântuită, B-s”.

Dar Domnul Isus spune că şi în Biserica mântuită există două grupuri:

– unii sunt fecioarele înţelepte, care au ulei în candelele lor;

– iar ceilalţi sunt fecioarele nechibzuite.

Să vă gândiţi mereu la aceasta!

Câţi cunoaşteţi povestirea despre cele zece fecioare? Ne vom ocupa imediat de ea.

Însă înainte să facem aceasta, ne vom ocupa de cei o sută patruzeci şi patru de mii din Apocalipsa 7, ca să clarificăm şi acest lucru. Aş vrea să ne luăm timp pentru aceasta, deoarece botezul va fi numai după slujba divină. Îmi voi pune ceasul aici ca să ştiu când să termin, pentru că avem la dispoziţie aproape două ore. Domnul să ne ajute în acest studiu.

Capitolul 6 din Apocalipsa ne vorbeşte despre călăreţul de pe calul alb, care „a pornit biruitor ca să biruiască.” Fiţi atenţi la evoluţia călăreţului, în cartea „Descoperirea celor şapte Peceţi,” până la calul gălbui pe care călărea „Moartea, şi împreună cu el venea după el Locuinţa morţilor.” (v.8). Pe fiecare din cei patru cai era acelaşi călăreţ. După aceste lucruri şi după distrugerea cea mare, Duhul Sfânt merge peste tot pământul ca să biruiască.

Apoi vine calul negru, timpul foametei. „O măsură de grâu pentru un leu! Trei măsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!” (v.6).

El a deschis Peceţile unele după altele, apoi citim:

„După aceea am văzut patru îngeri, care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului. Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac.

Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui şi care avea pecetea Dumnezeului celui Viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea,

zicând: „Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!” (Apocalipsa 7.1-3).

Gândiţi-vă la faptul că evreii au fost dintotdeauna slujitorii lui Dumnezeu. Avraam a fost slujitorul Lui, dar păgânii, neamurile, nu sunt slujitori, ci Mireasa Sa. Biserica este fiul; evreii sunt slujitorii. O, dacă am avea mai mult timp ca să ne adâncim în aceste lucruri!

De multe ori, eu fac aceasta în camera mea, cercetând trimiterile ca s-o pot cuprinde. Evreii sunt slujitorii. Aş putea să mă opresc aici şi să vă vorbesc despre cuvântul „slujitor,” fără să mai intru în celelalte puncte. Nu uitaţi! Urmăriţi în Biblie şi veţi vedea că evreul este slujitorul lui Dumnezeu. Ce asemănare minunată putem găsi în Ezechiel 9. Acolo scrie: „…vezi ce fac ei? Vezi tu marile urâciuni pe care le săvârşeşte aici casa lui Israel…?

…Am săpat în zid şi iată că era o uşă. Şi mi-a zis: „Intră şi vezi urâciunile cele rele pe care le săvârşesc ei aici!” (Ezechiel 8.6+9).

În continuare scrie că înainte să înceapă distrugerea, a venit Unul îmbrăcat cu o haină albă de in. El purta la brâu o călimară, iar Domnul i-a zis: „Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului, şi fă un semn pe fruntea oamenilor care suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor care se săvârşesc acolo.” (Ezechiel 9.4). El a plecat şi a pecetluit chiar şi copiii. Apoi au venit cei şase bărbaţi cu uneltele lor de nimicire şi au nimicit totul, fără nici o milă: bărbaţi, femei şi copii; pe toţi aceia care nu au fost pecetluiţi. Aceasta se va întâmpla după zilele Domnului nostru. Isus i-a avertizat în Matei 24: „Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că atunci pustiirea lui este aproape.

Atunci, cei din Iudeea să fugă la munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el, şi cei de prin ogoare să nu intre în el.” (Luca 21.20-21).

Istoricul Flavius descrie ce s-a întâmplat atunci: „Cei care au plecat, au fost cei care au auzit cuvintele lui Isus şi L-au crezut. În anul 70 d.Hr, ei au văzut că armata romană condusă de Titus, a înconjurat Ierusalimul, blocându-i pe evrei acolo. Din cauza foamei, ei au ajuns să mănânce iarbă şi coaja de pe copaci, pentru că au fost lăsaţi să moară de foame. Apoi, armata romană a intrat în oraş şi i-a ucis cu sabia, încât sângele curgea pe poarta cetăţii, ca dintr-un izvor. Romanii au ars Templul şi i-au dărâmat zidurile.”

 Aşa arată şi astăzi. Pe locul Templului a fost construită moscheea lui Omar. Isus a vorbit despre aceasta în  Matei 24.15: „De aceea, când veţi vedea „urâciunea pustiirii”, despre care a vorbit prorocul Daniel, „aşezată în Locul Sfânt” – cine citeşte să înţeleagă!”

Vedeţi? Iată cum stă „urâciunea pustiirii în locul sfânt: moscheea lui Omar, aşa cum au spus Isus şi Daniel.

Fiţi atenţi la felul în care a arătat Dumnezeu toate aceste lucruri, mai dinainte, prin profeţi.

Fraţilor, aceasta ar trebui să ne trezească, astfel încât să vedem că trăim în timpul de pe urmă. Am ajuns la sfârşit, nu mai rămâne nimic. Totul se întâmplă aşa cum a fost spus mai dinainte; toate acestea ar trebui să ne învioreze ca să ne pregătim.

Isus ne-a avertizat spunându-ne: Când vor începe să se întâmple aceste lucruri (cele despre care vorbim aici), să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie. (Luca 21.28).

La ce ne-ar folosi să câştigăm toată lumea? Nu aşa vom birui. Există un singur câştig real: în Hristos. Primiţi-L pe Hristos şi veţi câştiga.

Voi trebuie să plecaţi de pe acest pământ. S-ar putea întâmpla chiar înainte de încheierea acestui serviciu divin, înainte de asfinţitul soarelui sau înainte de duminică. Voi ştiţi că trebuie să plecăm. Atunci nu este o prostie să amânăm lucrurile? Voi vă jucaţi cu moartea! Este ca şi cum ai înconjura cu sania un lucru ca să-l treci cât mai aproape, şi nici n-ai observat că ai căzut. Aşa faceţi şi voi: vă jucaţi, fără să ştiţi că în fiecare clipă se poate întâmpla un accident sau orice altceva prin care să muriţi şi atunci înaintea voastră va sta veşnicia. Gândiţi-vă la aceasta, prieteni.

„De aceea, când veţi vedea „urâciunea pustiirii”, despre care a vorbit prorocul Daniel, „aşezată în Locul Sfânt…” (Matei 24.15).

Bărbatul cu călimara, despre care vorbeşte Ezechiel, este Duhul Sfânt. Acest lucru s-a întâmplat în zilele lui Titus, înainte de nimicirea Ierusalimului. El a mers prin Ierusalim şi i-a însemnat pe oameni.

Acum aş vrea să luaţi aminte la ceva, cei care sunteţi membri ai bisericii şi aveţi pretenţia că posedaţi Duhul Sfânt. El a zis: „Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului, şi fă un semn pe fruntea oamenilor care suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor care se săvârşesc acolo.” (Ezechiel 9.4).

Este aici cineva care simte povara acestei lumi? Se spune: „Eu sunt metodist… Eu sunt baptist, luteran, prezbiterian, etc.” Dar este vreo diferenţă între ei?

O, nu mai există această împovărare pentru cei pierduţi! Nu lăsaţi să se ridice nici o amărăciune în mijlocul vostru! Indiferent ce s-ar întâmpla cu voi, să nu fiţi datori nimănui, ca să nu vă apese nimic sufletul, pentru că aceasta l-ar întrista pe Duhul Sfânt şi s-ar retrage de la voi. Aşa este.

Îmi amintesc de o greşeală pe care am făcut-o cu vreo trei ani în urmă, când am fost chemat la telefon de un avocat. Soţia mea, care este aici, ştie ce durere de cap am avut. Ea a ridicat receptorul şi mi-a zis: „Este avocatul.”

„Spune-i că nu sunt acasă,” am răspuns eu şi am ieşit afară.

Ea mi-a zis: „Bill…” dar eu am insistat: „Spune-i că nu sunt acasă.” Când am ajuns însă afară, m-am simţit atât de rău, că-mi venea să mă întorc în casă. Ea îi spusese deja avocatului ceea ce-i spusesem eu, dar am observat că era foarte supărată din cauza aceasta. Am început să mă rog şi chiar atunci a venit la mine un bărbat cu copilaşul bolnav. Când am fost pe punctul să-mi pun mâinile peste copil şi să mă rog, cineva îmi zicea: „Eşti un mincinos, doar ştii bine ce ai făcut!”

M-am întors spre tatăl copilului şi i-am zis: „Domnule, nu sunt vrednic să mă rog pentru copilul tău. Duhul Sfânt din mine este întristat, aşa că nu are nici un rost să-mi pun mâinile peste copilul tău. Aşteaptă până îmi voi repara greşeala.”

M-am dus la telefon şi l-am sunat pe avocatul meu ca să-i mărturisesc greşeala.

„Credeam că nu eşti acasă.”

Atunci i-am spus tot ce s-a întâmplat şi cum am obligat-o pe soţia mea să-l mintă, după care l-am întrebat: „Mă poţi ierta, te rog?”

Mi-am cerut iertare şi de la soţia mea, apoi m-am dus în pădure, la Green’s Mille. Era în iulie şi în pădure era linişte deplină. Toată după-amiaza am stat în rugăciune într-o peşteră din stâncă, apoi am ieşit de acolo, m-am urcat pe stâncă şi am privit munţii înalţi şi pădurea frumoasă. Era cam pe la ora 6.00 după-amiaza şi totul era liniştit în jur. Am zis:

„Tată ceresc, Moise s-a pus sus pe stâncă, iar Tu ai trecut pe lângă el. Vrei să-mi ierţi păcatul şi să treci şi pe lângă mine ca să Te văd din nou?”

După ce am spus aceste cuvinte, în stânga mea, pe lângă stâncă, s-a ridicat un vânt puternic care la început a răscolit frunzele, apoi s-a apropiat tot mai mult de mine şi a trecut mai departe prin pădure, în timp ce eu plângeam ca un copil. M-am întors înapoi şi am spus: „Ştiu că păcatele mele sunt iertate.”

Vedeţi? Să ţineţi întotdeauna departe de voi orice rădăcină de amărăciune, indiferent ce vi se întâmplă. Aveţi grijă ca Dumnezeu să rămână în voi.

Revenind la tema noastră, creştinii care au ascultat avertizarea lui Isus sunt un tip spre ceea ce vreau să vorbesc în dimineaţa aceasta.

Creştinii care au ascultat avertizarea, au plecat din Ierusalim pentru că ştiau ce urma să se întâmple. Fiţi atenţi la membrii bisericii de atunci, la cei care aparţineau de sinagogă. Ei toţi au zis: „Uite că vin oşti şi înconjoară Ierusalimul! Sigur începe războiul, aşa că haideţi să mergem la casa Domnului ca să ne rugăm!” Dar a fost prea târziu, pentru că nu le-a mai ajutat la nimic.

Ucenicii au fost însă atenţi la avertizarea care le fusese dată de Isus şi au fugit afară din cetate. Scriitorii istorici i-au numit „canibali”, zicând că au mâncat trupul şi au băut sângele lui Isus, care vindecase mulţi bolnavi. Ei n-au putut înţelege că de fapt este vorba de o mâncare duhovnicească. Fiind necredincioşi, ei aveau o gândire firească şi nu puteau pătrunde lucrurile duhovniceşti.

Deci creştinii din Ierusalim au scăpat de mânia care venea.

Vedeţi, atunci a fost distrus tot Ierusalimul, acest eveniment fiind o paralelă la Apocalipsa. Fiţi atenţi! Din zilele lui Titus, când Ierusalimul a fost înconjurat de oşti, lumea nu a mai fost cuprinsă niciodată într-un război mondial până în anul 1914. Sunt sigur că aici a greşit domnul Rutherford.

„După aceea am văzut patru îngeri, care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului. Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac. (În Biblie, „vânturi” înseamnă război şi lupte, Satan fiind căpetenia puterilor văzduhului).

Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui şi care avea pecetea Dumnezeului celui Viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea (Prin asta lumea trebuia să fie distrusă),

zicând: „Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!” (Apocalipsa 7.1-3).

La Dumnezeu nu există timp. El este veşnic. Noi folosim unităţi de timp, de lungime, etc., dar Dumnezeu este veşnic şi nu are nevoie de secundele, minutele sau orele folosite de noi ca unitate de timp. El este fără început şi fără sfârşit, este Cel veşnic!

În 1914, lumea a intrat în război împotriva Germaniei. Aţi observat cât este de minunat? Aş vrea ca prietenul meu bun, tatăl fratelui Wood să înţeleagă clar. El a fost martor al lui Iehova şi s-a pocăit. Atunci toţi au mers la război. Unii dintre voi vă mai amintiţi anul 1914. Nu este îngrozitor cât de multe lucruri se scriu despre un război mondial?

Eu am cărţi despre aceste lucruri şi vă pot spune că până în ziua de astăzi ei nu ştiu cine a câştigat războiul. Împăratul Wilhem spunea că el nu a ordonat oprirea războiului. Totul s-a oprit deodată şi nimeni nu ştie de ce. Pe când luptau încă, s-a răspândit vestea că războiul s-a terminat. Conducătorii au semnat Tratatul de pace fără să ştie ce s-a întâmplat. Mi-ar trebui o zi sau chiar două ca să vă arăt toate aceste lucruri, dar am să vă arăt doar ceea ce este important.

Cel care a poruncit oprirea războiului este Dumnezeu. De ce a făcut aceasta? Ca să se împlinească Cuvântul Său. Da, acolo a fost Îngerul care a poruncit oprirea războiului. Cei patru îngeri mergeau cu uneltele lor de nimicire ca să distrugă pământul, dar celălalt Înger a spus: „Un moment! Nu începeţi încă, pentru că mai întâi trebuie pecetluiţi slujitorii Dumnezeului nostru!” Acest lucru s-a întâmplat în anii 1906-1914, când a avut loc revărsarea Duhului. Câţi dintre voi ştiu aceasta? Există printre noi vreun penticostal care îşi aminteşte acele zile? Atunci a început să se reverse din nou Duhul Sfânt, aşa că oamenii vorbeau în limbi, se rugau pentru bolnavi, etc. La început, totul a fost în ordine în Biserică, dar pe urmă penticostalii au început să se organizeze şi să formeze denominaţiuni: „Adunarea lui Dumnezeu,” „Biserica lui Dumnezeu,” şi altele. Şi ce s-a întâmplat? Aceste sisteme organizate, în care sunt prinşi şi astăzi, i-au îndepărtat tot mai mult de Dumnezeu. Acum suntem la sfârşitul epocii şi totul merge spre încheiere, spre sfârşit.

Observaţi acum numărul „4”. Primul război mondial  s-a terminat în luna a unsprezecea, ziua a unsprezecea, la ora unsprezece. Ştiţi ce a spus Domnul Isus despre aceasta? Lucrătorii din vie au început lucrul la ore diferite, iar cei din urmă au venit la ora 11.00.

Acum este timpul ca cei ce vor să vină, să intre înăuntru. Evreii sunt adunaţi ca naţiune. Ei nu ştiu că Mesia a fost pe pământ şi nici de Noul Testament. Toţi puteţi vedea pozele din Life Magazin, cu întoarcerea lor în Israel şi puteţi să-i fotografiaţi în continuare, dar este degeaba dacă nu vedeţi ce vrea să ne spună Isus prin aceste cuvinte: „De la smochin învăţaţi pilda lui: când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape.” (Matei 24.32). Evreii au fost simbolizaţi întotdeauna prin smochin. „Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până se vor întâmpla toate aceste lucruri.” (v. 34).

Observaţi înfrunzirea smochinului: evreii s-au întors deja, sunt o naţiune, au banii lor, steagul lor şi toate celelalte. Sunt recunoscuţi de ONU; sunt o naţiune cu o temelie tare şi sunt pregătiţi. Pentru ce? Pentru pecetluirea celor o sută patruzeci şi patru de mii de evrei adevăraţi. Nu a grupului de pe Wall Street din New York. Nu a celor care înşeală. Nu, nu. Eu mă refer la adevăraţii evrei care ţin poruncile lui Dumnezeu. Ei se adună în Palestina aşa cum a spus profetul.

Aşa cum au fost Isaac şi Ismael unul împotriva celuilalt şi se tot certau, aşa este şi în zilele din urmă. Şi vedeţi? Ismael nu-i departe de Isaac. Unii sunt mahomedani, iar ceilalţi sunt evrei şi se luptă între ei. Haideţi să vedem dacă Mesajul pe care-l avem este în legătură cu aceste lucruri.

Când Israel a fost recunoscut ca naţiune, la aceeaşi oră, în aceeaşi zi şi în aceeaşi lună, mă aflam la Green’s Mille, Indiana. Atunci mi s-a arătat Îngerul Domnului şi m-a trimis pe câmpul Evangheliei, după ce mă mai întâlnise o dată la râu, şi mi-a spus tot ce se va întâmpla. Vedeţi? El   m-a încredinţat cu ani în urmă, când Israelul era recunoscut deja ca naţiune.

Totul este în legătură. Îngerul Domnului este acum pe pământ. El lucrează şi pregăteşte totul pentru venirea Domnului. Este acelaşi Înger care a văzut păcatul Sodomei şi a venit jos să constate dacă este adevărat ce i S-a spus”

„De aceea Mă voi coborî acum să văd dacă în adevăr au lucrat în totul după zvonul venit până la Mine; şi dacă nu va fi aşa, voi şti.” (Geneza 18.21).

Gândiţi-vă că un Înger a rămas cu Avraam, Îngerul Domnului, în timp ce ceilalţi doi îngeri s-au dus la Lot în Sodoma, ca să scoată afară grupul mic al fecioarelor nechibzuite. Un Înger a rămas la Avraam, iar ceilalţi doi s-au dus şi au predicat în Sodoma, la fel ca Billy Graham şi Oral Roberts, ca să-i scoată afară.

Îngerul care vorbea cu Avraam, stătea cu spatele către cortul în care era Sara şi a spus:

„Avraam, unde este nevastă-ta, Sara?” De unde ştia El că Avraam era căsătorit? De unde o cunoştea pe soţia lui şi îi ştia numele? De unde ştia că ea era în cortul de la spatele Lui? El i-a zis lui Avraam: „Eu ţi-am dat o făgăduinţă.” Vedeţi voi cine este acel „Eu”? „Eu ţi-am dat o făgăduinţă. Eu te voi cerceta şi nevastă-ta Sara va avea un copil.” Sara, care era în cortul de la spatele Lui, a râs când a auzit acele cuvinte, dar Îngerul a zis: „De ce a râs Sara?” Vedeţi semnul pe care l-a dat El, Bisericii Sale?

Apoi, vedeţi semnul pe care l-au primit sodomiţii? În Sodoma avem din nou trei grupuri.

Noi avem predicatori mari care lucrează în toată lumea. Billy Graham nu a putut să intre în gruparea aleasă, după ce a primit Duhul Sfânt, deoarece câmpul lui de evanghelizare este Sodoma. Acest lucru îl recunoaşte şi el. Dumnezeu îl ţine acolo cu predici intelectuale, prin care încearcă să smulgă fecioarele nechibzuite din Sodoma şi să le ofere harul.

Dar aici era Avraam şi grupul lui.  Şi Isus a spus: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot… se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului.” (Luca 17.28+26).

Vedeţi, îngerii vor fi pe pământ şi vor face acelaşi lucru. Acesta este motivul pentru care Billy Graham merge la baptişti. El trebuie să procedeze aşa. Apoi John Schiller şi toţi ceilalţi bărbaţi însemnaţi care au treziri, trebuie să lucreze aşa ca să-i smulgă de acolo. Biblia spune că îngerii au făcut o singură minune în Sodoma: „i-au lovit cu orbire, de la cel mai mic până la cel mai mare.” (Geneza 19.11). Chiar şi predicarea Evangheliei loveşte cu orbire. Aşa spune Biblia. Dar Cel care era cu Avraam şi cu gruparea aleasă, săvârşea minuni supranaturale.

În anul 1914 a început războiul mondial, iar de atunci nu mai este pace pe pământ. Mereu este ceva în mişcare. Ce fac ei? Au rămas tari la cerbice, încăpăţânaţi.

O, Dumnezeule, fii milostiv! Ei ţin toate lucrurile pe loc; reţin războiul atomic, reţin distrugerea până când Israelul se întoarce înapoi şi se adună împreună.

După ce Israelul se va aduna în ţara lui, Mesajul va trece la ei şi vor fi sigilaţi cu Duhul Sfânt. După ce toţi aleşii dintre neamuri vor fi chemaţi afară pentru Numele Lui, inclusiv cei din epoca aceasta, Israelul va primi un mesaj pentru trei ani şi jumătate. Daniel a spus mai dinainte că sunt rânduite şaptezeci de săptămâni pentru poporul Israel. Pentru mântuirea evreilor a mai rămas o săptămână, adică şapte ani. El a spus: „Mesia, care este Hristos, va veni şi va proroci, iar la mijlocul săptămânii va fi stârpit.” Da, Isus a predicat trei ani şi jumătate, apoi a fost ucis. Jertfa zilnică, despre care vorbeşte Daniel, a fost înlăturată. Apoi harul a trecut la neamuri până în vremea noastră. Astfel, pentru evrei au mai rămas trei ani şi jumătate, ca să se împlinească cele şaptezeci de săptămâni. Am putea trece la Apocalipsa 11 şi s-o studiem. Biserica se arată încă o dată numai în Apocalipsa 19. În acest timp de trei ani şi jumătate, vin Moise şi Ilie, ca să le predice lor. Ei nu au murit încă fizic, dar după ce îşi vor încheia lucrarea, vor fi omorâţi „şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă „Sodoma” şi „Egipt”, unde a fost răstignit şi Domnul lor.”

Dar, după cele trei zile şi jumătate, duhul de viaţă de la Dumnezeu a intrat în ei şi s-au ridicat în picioare, şi o mare frică a apucat pe cei ce i-au văzut.” (Apocalipsa 11.8+11). Vedeţi? Ei vor învia şi vor fi răpiţi la cer. Şi a zecea parte din cetate se va prăbuşi în urma cutremurului care va urma.

Moise şi Ilie vor face semne şi minuni între evrei, cărora le vor predica. Nimicirea pământului nu poate avea loc înainte de strângerea evreilor acolo. Aşa spune Biblia.

În Apocalipsa 7.1, Ioan spune că a văzut patru îngeri. Fiţi atenţi! Evreii trebuie să primească Duhul Sfânt la fel ca ceilalţi. Bărbatul cu călimara este Duhul Sfânt. Cei care citiţi Biblia sunteţi de acord? Acesta este acelaşi înger care vine cu pecetea lui Dumnezeu, cu Duhul Sfânt:

„Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” (Efeseni 4.30).

Pecetluirea evreilor va avea loc numai după ce se vor întoarce în ţara lor. Nu demult, ei au fost recunoscuţi şi primiţi în ONU. Totul este pregătit. Priviţi dovada că ei sunt evrei: „Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!” (Apocalipsa 7.3).

Ca să dovedesc acest lucru, citim versetul 4:

„Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o sută patruzeci şi patru de mii, din toate seminţiile fiilor lui Israel.” Israeliţi. Unde se află ei? Abia acum se adună, iar când vor fi în ţara lor, vor fi pregătiţi şi aşteaptă timpul pecetluirii: câte douăsprezece mii din fiecare seminţie:

Din seminţia lui Iuda, douăsprezece mii erau pecetluiţi; din seminţia lui Ruben, douăsprezece mii; din seminţia lui Gad, douăsprezece mii;

din seminţia lui Aşer, douăsprezece mii; din seminţia lui Neftali, douăsprezece mii; din seminţia lui Manase, douăsprezece mii;

din seminţia lui Simeon, douăsprezece mii; din seminţia lui Levi, douăsprezece mii; din seminţia lui Isahar, douăsprezece mii;

din seminţia lui Zabulon, douăsprezece mii; din seminţia lui Iosif, douăsprezece mii; din seminţia lui Beniamin, douăsprezece mii au fost pecetluiţi.” (v. 5-8).

Haideţi să trecem câteva minute prin capitolul 14 din Apocalipsa:

„Apoi m-am uitat şi iată că Mielul stătea pe muntele Sionului; şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său.” (v. 1).

După răpirea Miresei, Mirele va veni pe Muntele Sionului, exact în felul în care s-a descoperit Iosif fraţilor săi. Iosif i-a scos afară pe toţi egiptenii (păgânii), când s-a descoperit fraţilor săi şi a spus: „Eu sunt Iosif!” Dar ei se temeau de el. Cred că vă amintiţi, pentru că noi am cercetat acest lucru în epocile Bisericii.

Când Isus Se va arăta celor ce L-au străpuns, ei Îl vor întreba: „De unde vin aceste răni pe care le ai la mâini?” iar El le va răspunde: „În casa celor ce mă iubeau le-am primit.” (Zaharia 13.6).

În ziua aceea, fiecare seminţie în parte se va jeli pentru că au săvârşit această fărădelege împotriva lui Mesia, Dumnezeul lor.

Şi atunci, El le va spune exact acelaşi lucru pe care l-a spus şi Iosif fraţilor săi: „Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră.” (Geneza 45.5).

Biblia ne spune că Dumnezeu a orbit ochii evreilor, pentru ca neamurile să poată avea trecere, să fie un popor pentru Numele Lui; astfel a fost luată Mireasa dintre neamuri.

Ce minunat, nu-i aşa? Aici o aveţi. Acolo sunt cei o sută patruzeci şi patru de mii. Dacă vreţi să vedeţi şi Mireasa, şi ca să dovedim că cei o sută patruzeci şi patru de mii nu sunt Mireasa care se arată după aceea, vrem să citim din Apocalipsa 7.9:

„După aceea m-am uitat şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini;

şi strigau cu glas tare şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!”

Şi toţi îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrânilor şi împrejurul celor patru făpturi vii. Şi s-au aruncat cu feţele la pământ în faţa scaunului de domnie, şi s-au închinat lui Dumnezeu,

şi au zis: „Amin. A Dumnezeului nostru să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţumirile, cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor! Amin.”

Şi unul din bătrâni a luat cuvântul şi mi-a zis: „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine sunt oare? Şi de unde au venit?”

Doamne”, i-am răspuns eu, „tu ştii.” Şi el mi-a zis: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului.

Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie Îşi va întinde peste ei cortul Lui.”

Ce face nevasta ta? Îţi slujeşte acasă. Tu te aşezi la masă şi ea îţi serveşte mâncarea, îţi pregăteşte hainele şi te slujeşte zi şi noapte în casa ta. Tot aşa, Mireasa ieşită din toate naţiunile lumii, va sta zi şi noapte înaintea tronului lui Dumnezeu.

Gândiţi-vă la ceea ce v-am spus aseară, şi anume că: „Cel ce şade pe scaunul de domnie Îşi va întinde peste ei cortul Lui.

Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arşiţă.

Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.”

Cei o sută patruzeci şi patru de mii din Israel aşteaptă venirea Domnului, dar ei vor putea să vină la suprafaţă numai atunci când va fi terminată lucrarea dintre neamuri.

Aici aş dori să vă spun ceva. Levi Petrus din Stockholm, preşedintele bisericii „Filadelfia,” a trimis un milion de Biblii în Israel (am primit şi eu una ca amintire de la el). Evreii citesc de la dreapta la stânga. Aşa este limba lor. Ei au citit acele Biblii şi au spus:

„Dacă acest Isus este Mesia şi Duhul Lui a venit înapoi, prin Duhul Sfânt, vrem să vedem dacă are semnul unui proroc şi atunci vom crede!” Ce minunat!

Când am auzit acele cuvinte, m-am gândit: „Doamne, a sosit timpul!” Eu, Billy şi soţia lui, tocmai făcuserăm o călătorie în India, şi m-am gândit că la întoarcere voi putea trece prin Israel ca să  duc mesajul la evrei. Aici este adevărul.

Evreii îi cred întotdeauna pe prorocii lor. Aceasta o ştim şi noi, pentru că Dumnezeu le-a spus: „Când va fi printre voi un proroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis. Dacă ceea ce spune el se împlineşte, ascultaţi-l, căci Eu sunt cu el, dar dacă nu se întâmplă, să nu aveţi nici o legătură cu aceasta, pentru că Eu nu sunt cu el.” (Numeri 12.6 + parafrazare). Evreii ştiu aceasta.

Eu mă gândeam: „Nu va fi minunat acest lucru? Voi chema patru sau cinci mii din cei care au citit Biblia, şi am să le spun: „Dacă Isus este Mesia, veţi vedea semnele unui proroc.” Aveam biletul de avion pregătit şi mai erau doar 30 de minute până când avea să fie strigată linia aeriană arabă. Eu eram în aeroportul din Cairo, Egipt şi mă gândeam că ei vor primi cu siguranţă Cuvântul, la fel cum s-a întâmplat şi la Rusalii.

„Dacă aş putea să merg acolo, aş aduna un număr de oameni ca să văd dacă este ungere. Apoi le voi spune: „Voi trebuie să vă întoarceţi la Temelia pe care au refuzat-o părinţii voştri, şi să-L primiţi pe El. Ridicaţi mâinile şi El Îşi va dovedi prezenţa cu putere şi veţi primi chiar acum Duhul Sfânt.” După aceea, ei vor continua să evanghelizeze tot Israelul…” Dar chiar în clipa când mă gândeam la toate aceste lucruri, parcă am fost străpuns de Ceva care îmi spunea: „Nu te duce acum, pentru că nu a sosit încă timpul!”

Vedeţi, numărul neamurilor nu este încă deplin şi ziua mântuirii lor nu s-a încheiat. Oh, mă gândesc că şi eu sunt în acest număr! Am vrut să plec, dar Ceva m-a străpuns din nou şi atât de tare, încât nu am mai putut suporta şi m-am retras în spatele clădirii aeroportului, mi-am plecat capul şi am spus:

„Tată, Te rog să-mi spui ce trebuie să fac.” Şi El a zis:

„Să nu mergi în Israel pentru că nu a sosit încă ceasul!” M-am dus imediat şi mi-am schimbat biletul alegând o altă rută, deoarece ceasul pentru Israel nu venise încă. Însă într-o zi, mesajul va ajunge şi în Israel. Cum? Dumnezeu îi va trimite pe Ilie şi Moise, conform Apocalipsa 11, iar ei vor face în mijlocul lor semne şi minuni dumnezeieşti. După ce Biserica dintre neamuri va fi completă, harul se va lua de la neamuri şi epoca Rusaliilor se va încheia.

Denominaţiunile vor merge însă mai departe, iar noi le vom vedea mai târziu ca fecioare nechibzuite, fiindcă acolo vor fi încadrate.

Evreii vor primi botezul Duhului Sfânt. Acolo va fi o trezire, iar în timpul lucrării acestor proroci, cerul va fi închis şi nu va ploua deloc: „Ei au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele prorociei lor…” (Apocalipsa 11.6). Ei au putere să facă tot felul de semne şi minuni, dar apoi va acţiona împotriva lor ierarhia catolică. Evreii au banii lumii. Biserica catolică va face cu ei un legământ, dar când se vor întâmpla toate acestea, îl va rupe. Ea va merge acolo, dar Dumnezeu se va ridica şi va lupta pentru Israel, aşa cum a făcut odinioară în Egipt. Cei doi proroci vor fi omorâţi „şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari,” şi timp de trei zile şi jumătate vor fi scuipate.

Aşa au făcut şi cu un predicator penticostal, cu soţia şi copiii lui. Trupul copiilor morţi se umflaseră, dar cu toate acestea continuau să alerge în jurul lor şi le scuipau. Au făcut aceasta timp de 3-4 zile, până să-i înmormânteze.

Biblia spune că acelaşi lucru îl vor face cu trupurile celor doi proroci. Trupurile lor moarte vor fi lăsate timp de trei zile şi jumătate pe străzile Ierusalimului, după care Duhul de viaţă se va întoarce în ei, se vor ridica în picioare şi vor fi luaţi în slavă. Aproximativ în acelaşi timp, va începe focul. Acesta va fi sfârşitul timpului, apoi totul va fi trecut.

Nu uitaţi că înainte de desfăşurarea acestor evenimente, Mireasa dintre Neamuri va fi ridicată în răpire. Poate că unii dintre voi veţi fi la masă în dimineaţa aceea: unul va fi luat şi unul va fi lăsat. Dintr-o maşină care rulează pe autostradă, soţul sau soţia va fi luat, iar celălalt va fi lăsat. Unele morminte se vor deschide şi morţii din ele vor învia, dar despre ceilalţi morţi scrie că nu vor învia decât după o mie de ani.

Gândiţi-vă că atunci se va termina totul. Venirea Lui va fi tainică; nimeni nu ştie când va fi. Nouă ni s-a spus să fim pregătiţi şi să veghem tot timpul. Nu cunoaştem ceasul acela, dar oricând va fi, nu o vom lua înaintea celor adormiţi, pentru că mai întâi vor învia ei. Când Se va arăta Isus, toţi vom fi transformaţi, fie că suntem adormiţi, fie că suntem în viaţă, şi Îl vom întâmpina pe Domnul în văzduh. (1Tesaloniceni 4.16-17).

Mai întâi, ne vom întâlni cu alţii, apoi ne vom întâlni cu El. Aşa spune Biblia în 1Tesaloniceni 4.15:

„Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi.”

Atunci când va răsuna trâmbiţa, nimeni şi nimic nu-i va putea opri pe cei dragi, care au depus mărturie pentru El, să învieze. Ce va răsuna? Vestea venirii Lui. Întâi vor învia cei care sunt adormiţi în Hristos, iar cei care vom fi încă în viaţă, vom fi transformaţi. În timp ce vom sta încă aici, vom simţi cum vine transformarea peste noi: părul cărunt şi zbârciturile vor dispărea într-o clipă, într-o clipeală de ochi, şi vom fi din nou tineri. Dar înainte de aceasta, îi vom întâlni pe cei dragi ai noştri. Acolo va fi mama, tata, prietenul sau prietena noastră, etc. O, Aleluia! Suntem noi pregătiţi pentru ziua aceea?

Apoi, împreună cu cei înviaţi, vom fi luaţi în slavă şi ne vom întâlni cu Domnul în văzduh.

În ordinea aceasta, va fi venirea Lui. Atunci îi vom revedea pe toţi cei dragi care au adormit în credinţă. Vedeţi bunătatea lui Dumnezeu? El a ştiut că dacă ne-am întâlni mai întâi cu El, L-am întreba: „Mama mea este aici? A putut ajunge? Noi am predicat cu toată puterea, am încercat totul, este ea aici? Dar unchiul este? Fratele meu este aici? Doamne, noi Te iubim atât de mult!”

Prima dată ne vom întâlni unii cu alţii. Astfel, nimeni nu va mai trebui să întrebe nimic, pentru că vom fi toţi acolo.

Nu este de mirare că în vedenia avută de Ioan, ei au stat şi au strigat: „Amin. A Dumnezeului nostru să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţumirile, cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor! Amin.” (Apocalipsa 7.12).

Cei douăzeci şi patru de bătrâni şi-au pus cununile înaintea tronului şi s-au închinat înaintea Lui.

Într-o zi, noi vom fi luaţi de pe acest pământ şi duşi dincolo, dar mai întâi vom fi duşi în văzduh, unde ne vom întâlni cu El.

Rebeca s-a hotărât să meargă cu Eliezer ca să-l întâmpine pe viitorul ei soţ, pe Isaac. Nu-l văzuse niciodată, dar Dumnezeu a înştiinţat-o că o călăuzeşte. Isaac, fiul lui Avraam, era pe câmp când a venit ea, spre seară. Gândiţi-vă că era spre seară. Rebeca a călătorit pe o cămilă, iar când   s-au apropiat, Eliezer i-a zis: „Este stăpânul meu!” Atunci, Rebeca a coborât de pe cămilă, şi-a luat mahrama şi s-a acoperit cu ea. Până atunci ea nu-l văzuse niciodată pe Isaac şi nici el n-o cunoştea, dar cu toate acestea a venit la el prin credinţă.

Nici eu nu ştiu cum arată Isus, oh, dar dacă Îl voi vedea?

Când l-a întâlnit, a fost o dragoste la prima vedere. Vedeţi? Deşi nu se văzuseră niciodată până atunci, a fost o dragoste la prima vedere. S-au întâlnit în câmp, iar el a luat-o în casa tatălui său şi s-a căsătorit cu ea.

La fel se va întâmpla şi cu Biserica Mireasă: va fi înălţată în văzduh, unde Îl va întâlni pe Domnul. Ce va fi atunci? Dragoste la prima vedere.

În ziua aceea, vom fi ridicaţi de pe pământ. Atunci vom cânta cântecele de mântuire şi Îi vom mulţumi pentru harul pe care ni l-a dat. Îngerii vor sta de-o parte şi de alta, cu capetele plecate, pentru că nu vor înţelege despre ce vorbim. Ei n-au fost căzuţi niciodată şi nu ştiu ce înseamnă să fii mântuit. Noi suntem cei care am fost pierduţi. Atunci vom înţelege ce lucruri grozave au stat înaintea noastră, dar El ne-a mântuit prin sângele Său, şi ne-a scos din toate popoarele, limbile şi naţiunile pământului.

Întâlnirea va fi în văzduh, iar după plecarea noastră, harul va trece la evrei şi cei o sută patruzeci şi patru de mii vor primi Evanghelia. Ei nu pot s-o primească în acelaşi timp cu neamurile. Evreii o tăgăduiesc şi o ascund acum, dar după plecarea Bisericii dintre neamuri, Lumina va trece la ei. Atunci, Duhul Sfânt vine peste cei doi martori şi cei o sută patruzeci şi patru de mii din seminţiile lui Israel, vor primi Evanghelia.

Revenind la tema noastră, Biblia spune că erau zece fecioare. Să revenim pentru aceasta la Matei 25, pentru că mai avem puţin timp. (Fratele Branham cântă):

Când vom petrece în cer, în linişte,

Vacanţa minunată?

Ce călătorie va fi aceasta şi bucurie,

Când vom cânta în raiul ceresc,

Şi-L voi privi în faţă pe Mântuitorul meu.

Nu vrei şi tu să fii acolo?

Acum vom citi din Matei 25.1-13:

„Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui.

Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte.

Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn;

dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase.

Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit.

La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!”

Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele.

Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: „Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.”

Cele înţelepte le-au răspuns: „Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă.”

Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa.

Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”

Dar el, drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!”

Vegheaţi, dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.”

Vedeţi că nu au fost dintre cei necredincioşi, ci credincioşi? Cele cinci fecioare înţelepte, aveau untdelemn în candele. În Biblie, untdelemnul este simbolul Duhului Sfânt. Aceasta o ştim cu toţii. De aceea îi ungem pe cei bolnavi cu untdelemn. Conform celor citite, fecioarele înţelepte au avut untdelemn în candelele lor, adică Duhul Sfânt, de aceea au fost pregătite să intre la nuntă.

Am putea merge şi în Ezechiel 9, ca să clarificăm acest lucru, dar mai am încă 15 versete aici.

În săptămâna aceasta, noi am văzut deja că untdelemnul este simbolul Duhului Sfânt. Biblia spune că toate cele zece erau fecioare. Fiţi atenţi! Lăsaţi-mă să compar aceste două grupuri de fecioare: unul este format din fecioare înţelepte, în timp ce celălalt este format din fecioare neînţelepte, deşi ambele sunt fecioare.

Dacă vreţi să ştiţi ce înseamnă cuvântul „fecioară,” am putea spune: „sfântă, curată, neîntinată, virgină.” Cuvântul „sfinţit,” înseamnă „curat şi sfânt.” În greacă, cuvântul „sfinţit” înseamnă „curat,” în ebraică înseamnă „a se face curat,” iar în engleză, „curat.” Noi luăm aceste trei cuvinte care au aceeaşi însemnătate, deşi se pronunţă diferit. Cuvintele „curat, sfânt, sfinţit,” definesc aceeaşi calitate. Dacă vrem să redăm cuvântul englez „dog,” în germană, ar fi „hund,” este adevărat, frate Norman? Dacă aş vrea să-l redau în spaniolă, aş spune „ajo”. (În limba română este „câine”). Deci, „ajo, hund şi dog” au aceeaşi însemnătate: câine.

La fel este în cazul cuvântului grec „curat,” care înseamnă „sfinţit.” Cuvântul ebraic este „sfânt.” „Sfânt, curat şi sfinţit,” acelaşi lucru. Înseamnă că nu este vorba de o biserică murdară, ci de una curată şi sfântă.

„…zece fecioare… au ieşit în întâmpinarea Mirelui.”  Ce înseamnă aceasta? Că au ieşit toate aceste biserici, nu doar cea catolică şi denominaţiunile. Baptiştii predică despre a doua venire a Domnului; nazarinenii predică despre a doua venire a Domnului; metodiştii şi prezbiterienii, de asemenea. Vedeţi cum corespunde aceasta? Toţi au ieşit în întâmpinarea Mirelui. Gândiţi-vă la aceasta. Toţi sunt pe calea lor şi spun că merg să-L întâmpine pe Mire.

Dacă Dumnezeu ar privi numai la aceasta, ar trebui să-i primească pe toţi. Vă amintiţi că noi am văzut aceasta zilele trecute când Dumnezeu ne-a vorbit într-una din epocile Bisericii despre „învăţătura lui Balaam.” Balaam aparţinea de o naţiune mare, care credea în Dumnezeu. Ce făcea el? Aducea jertfe aceluiaşi Dumnezeu, Dumnezeului lui Israel, lui IaHVeH. El a zidit şapte altare, la fel ca Israel, numărul „şapte” fiind numărul desăvârşirii dumnezeieşti. Astfel, El a creat lumea în şase zile, iar în cea de-a şaptea s-a odihnit. Vedeţi? Şapte. După primii două mii de ani lumea a fost distrusă prin ape; două mii de ani a lucrat cu Israel, iar la sfârşitul lor a venit Hristosul; şi acum suntem la sfârşitul celei de-a treia perioade de două mii de ani.

După fiecare perioadă de două mii de ani s-a întâmplat ceva, iar acum va fi zguduită din nou. Dumnezeu a creat lumea în şase mii de ani, iar biserica luptă împotriva lucrurilor lumii tot de şase mii de ani. Următoarea perioadă care urmează este Împărăţia de o mie de ani. Înţelegeţi acum?

Biserica a avut tot şapte perioade, adică şapte epoci, „şapte” fiind numărul desăvârşirii. Există numai şapte: şapte epoci ale Bisericii, şapte mii de ani de creaţie, totul se leagă în şapte.

Biblia spune că fecioarele au ieşit în întâmpinarea Lui. Cele nechibzuite nu aveau untdelemn în candelele lor, dar cele înţelepte aveau. Cele nechibzuite credeau în Hristos, erau curate, predicau Cuvântul prin prisma organizaţiei lor, predicau despre a doua venire a Domnului, despre Jertfă şi iertare, şi credeau. Dacă vorbiţi cu un învăţat al baptiştilor, trebuie să fiţi siguri şi stăpâni pe ceea ce spuneţi, dar conform Matei 24.24, aceste lucruri vor fi atât de apropiate „încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.” Isus a spus că aceste duhuri vor fi atât de asemănătoare, încât penticostalii vor fi înşelaţi şi deviaţi de la Adevăr atât de mult, încât nici nu ne putem imagina.

Să citim împreună Matei 24.24: „Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.”

Hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi. Ei vor veni negreşit. Se vor scula hristoşi, adică unşi mincinoşi, oameni mincinoşi care vor spune: „Eu sunt un slujitor al Domnului!” şi vor propune unele lucruri prin care, dacă ar fi cu putinţă,  i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi.

Există o singură posibilitate ca să fiţi mântuiţi şi aceasta constă în alegerea făcută înainte de întemeierea lumii. Alegerea s-a făcut prin faptul că El cunoaşte totul dinainte. Astfel, numele voastre au fost scrise încă de atunci în Cartea Vieţii.

Semne mari… Observaţi aceste două biserici. O, dacă ar fi o posibilitate de a-i face pe oameni să înţeleagă! Acest lucru arde în sufletul meu, fiindcă o biserică este la fel de curată şi de sfântă ca cealaltă. Toate sunt fecioare, toate sunt curate, singura deosebire dintre ele fiind untdelemnul, Duhul Sfânt. Dacă fecioarele nechibzuite ar avea Duhul Sfânt, s-ar aprinde acelaşi foc ca la Rusalii, dar aşa sunt goi, nu au nici un pic de untdelemn în candelele lor. În schimb, au ritualurile lor, ceremoniile lor, mărturii de credinţă care vă zguduie conştiinţa şi cântări asemenea imnurilor îngereşti, toate acestea fiind cât se poate de frumoase, ireproşabile. Nu puteţi să le găsiţi nici o vină, dar cu toate acestea, sunt pe dos pentru că au numai o parte din Adevăr. Ei sunt aceia care vor pierde răpirea.

Fiţi atenţi! Ca să puteţi înţelege, priviţi un exemplu. Aici este Moabul, care reprezintă organizaţiile, iar lângă el este Israelul, care nu era o organizaţie. (Fratele Branham desenează pe tablă).

Moab a ridicat şapte altare, la fel ca Israel; a adus ca jertfă şapte tauri, la fel ca Israel, şi a zis: „Vine vremea când se va arăta Mesia, care rămâne în veac. El este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, de aceea aducem şi şapte miei ca jertfă.”

La rândul lui, Israel spunea: „Trebuie aduşi ca jertfă exact şapte miei.”

Chiar la începutul omenirii, Cain a ridicat un altar, s-a închinat şi a adus o jertfă. El a procedat la fel ca Abel, dar fără să aibă o descoperire dumnezeiască. O, înţelegeţi aceasta? Ei merg şi astăzi fără descoperirea dumnezeiască, dar Biserica adevărată este zidită pe descoperire, pentru că Isus a spus: „…pe această piatră voi zidi Biserica Mea…”, „piatra” fiind descoperirea dată prin Duhul; descoperirea lui Isus Hristos în dumnezeirea Sa glorioasă.

„…pe această piatră voi zidi Biserica Mea…”

Dacă în faţa lui Dumnezeu ar fi suficiente ritualurile voastre, predicarea Evangheliei despre revenirea lui Isus Hristos şi celelalte lucruri care sunt absolut biblice, înseamnă că El este obligat să vă primească pe toţi: pe baptişti, prezbiterieni, penticostali, etc., pentru că aţi îndeplinit cerinţa Lui. Dar Dumnezeu nu poate primi ambele grupuri ale fecioarelor. De ce aceasta? Pentru că fecioarele neînţelepte nu au descoperirea, nu au Duhul, nu au ulei în candele. Dincoace însă, sunt fecioarele înţelepte.

Cu câteva seri în urmă, am văzut că Israelul nu era o organizaţie, ci erau străini şi călători prin ţară şi locuiau în corturi, iar Dumnezeu i-a zis lui Moab: „Nu încerca să-i blestemi pentru că Eu sunt cu ei!”

Fiţi atenţi! Acest popor credea în acelaşi Dumnezeu în care credea şi Israelul. Ei se închinau la acelaşi Dumnezeu, dar nu erau însoţiţi de semne şi minuni, pe când Israelul avea şarpele de aramă, Stânca lovită, bucuria Împăratului, vindecarea divină, prorocii şi altele. Moabul nu avea aceste lucruri, ci posedau doar ritualuri fără ungere, fără binecuvântare.

Aceasta este diferenţa dintre fecioarele nechibzuite şi fecioarele înţelepte. Care? Deşi ambele erau fecioare, unele aveau untdelemn în candele, pe când celelalte nu aveau.

Nechibzuitele ziceau: „Noi suntem la fel de bune ca voi!”, dar înţeleptele spuneau: „Nici un om nu este bun, pentru că aşa spune Biblia.”

„Voi sunteţi doar o grupare mică de sfinţi fanatici,” spuneau nechibzuitele, dar înţeleptele ziceau:

„Nimeni dintre noi nu este sfânt, fiindcă toţi am păcătuit şi suntem lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Singura voastră şansă este să recunoaşteţi aceasta, nu să fiţi primiţi ca membri într-o biserică, nici să încercaţi să duceţi o viaţă sfântă.”

 Recunoaşterea constă în a-L primi pe Hristos, nu în felul cum încerc eu să trăiesc. Nu faptele mele bune, ci cât este El în mine. El S-a făcut una cu mine, pentru ca prin harul Său, eu să pot deveni una cu El, să fiu al Lui. Înţelegeţi aceasta?

Deci avem fecioarele neînţelepte şi fecioarele înţelepte care aveau untdelemn în candele. Deodată a răsunat o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!” Imediat s-au trezit toate, dar cele cu untdelemn în candele au putut să intre, pe când celelalte, nu. Vedeţi în ce constă deosebirea? Cele neînţelepte s-au dus să se roage să primească Duhul Sfânt, dar pe când mergeau ele, totul a trecut.

Denominaţiunile spun: „Poate am fost greşiţi. Poate ar trebui să ne întoarcem înapoi să căutăm botezul cu Duhul Sfânt.” Aceasta încearcă să facă acum, aţi observat? Cât de aproape trebuie să fie venirea Domnului, dacă îi vedem cum încearcă să primească untdelemnul! Înţelegeţi?

Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, aceasta este ceea ce încearcă să facă toate acum: să aibă o trezire, a venit Mirele.

Chiar şi Billy Graham a scris în „Vestitorul credinţei”, pe care cred că aţi citit-o şi voi: „Nu puteţi ignora Biserica penticostală. Noi nu o putem pune deoparte, pentru că într-un singur an are mai mulţi convertiţi decât toate celelalte biserici la un loc.”

Vedeţi, Focul arde şi totul este zguduit, iar năvodul este aruncat şi apoi tras afară. Isus a spus odată că: „Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de peşti.

După ce s-a umplut, pescarii îl scot la mal, şed jos, aleg în vase ce este bun şi aruncă afară ce este rău…” (Matei 13.47-48).

Aceasta face mesajul cincizecimii acum. Năvodul este aruncat în apă şi în el se prind tot felul de vieţuitoare: mormoloci, broaşte, căluţi de mare, şerpi, păianjeni, etc. Desigur, între ele sunt şi peşti, iar aceia aparţin Mielului.

Acum aş vrea să vă întreb ceva, fraţii mei, pe cei care ascultaţi aceste benzi şi apoi vreţi să le ardeţi: „Când vor deveni ei peşti? Când îi prinde năvodul?” Sigur că nu! Ei au fost peşti de la început, este adevărat? Vedeţi? Ei au fost aleşi înainte de întemeierea lumii, dar nu au fost folosiţi încă de Stăpân.

Ce se întâmplă cu broasca? Dacă aruncaţi pe mal o broască bătrână, va sări înapoi în apă. Bătrânul rac, care stă în apropiere, spune: „O, aceasta este o grupare de sfinţi fanatici!” şi merge cât poate de repede înapoi în mlaştină.

Bătrânul şarpe spune: „Eu cred că zilele minunilor au trecut. Pe mine nu poţi să mă rătăceşti.” Şi merge mai departe în calea lui. De ce fac aceasta? Pentru că şarpele a fost şarpe de la început; broasca a fost broască şi aşa mai departe, iar Biblia spune: „Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri.” (1 Ioan 2.19).

Fecioarele înţelepte se pregăteau cu insistenţă, pe când cele neînţelepte au trebuit să meargă să-şi cumpere untdelemn. Aceasta încearcă să facă acum marile biserici evanghelice. Ei încearcă să găsească aceste lucruri de preţ, merg la Biblie şi spun: „Avem nevoie de binecuvântarea de la Rusalii.” Păi, vă puteţi imagina ce fel de servicii divine vor avea ei!

Desigur, nu-şi vor da jos manichiura, rujul de pe buze şi toate celelalte lucruri urâte; şi nu sunt gata să părăsească cluburile şi societăţile pe care le frecventează, ci asemenea lui Esau, vor să ţină cu o mână lucrurile lumii, iar cu cealaltă să-L apuce pe Dumnezeu. Dar nu se poate aşa ceva! Nu este posibil să fiţi creştin şi să priviţi în acelaşi timp şi la lume şi la Dumnezeu. Punctul principal trebuie să fie Golgota, aşa că rămâneţi acolo! Totuşi, ei aleargă încoace şi încolo. Gândiţi-vă cât este de aproape totul! Biblia spune că în timpul cât fecioarele nechibzuite s-au dus să cumpere untdelemnul, a venit Mirele. O, fraţii mei, suntem aproape! Da, suntem tot mai aproape de Casă, iar într-o dimineaţă ca aceasta:

Trâmbiţa Domnului va răsuna,

Timpul se va sfârşi

Şi dimineaţa se iveşte

Frumoasă, strălucitoare şi veşnică;

Atunci mântuiţii de pe pământ,

Se vor regăsi pe malul ceresc,

Şi Domnul îi va chema pe ai Săi.

Voi fi şi eu acolo,

O, ce minunat va fi!

Ce se întâmplă cu fecioarele nechibzuite? Vreţi să ştiţi, nu-i aşa?

Aş vrea să clarificăm ceva. Ce se va întâmpla cu aceste biserici? Ce se va întâmpla cu oamenii care au venit pe calea lui Hristos, dar nu merg până la capăt cu El? În Romani 8.9 scrie: „…Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.” Voi aparţineţi unei organizaţii şi nu lui Dumnezeu. Dacă Duhul lui Dumnezeu nu este în voi, nu aparţineţi lui Dumnezeu. Voi trebuie să aveţi Duhul lui Dumnezeu ca să fiţi din Dumnezeu, ca să-I aparţineţi. Desigur. Aceasta înseamnă că cei care nu sunt din El, vor trece prin necazul cel mare. Daţi-mi voie să aduc câteva texte ca să vă dovedesc aceasta.

În Matei 13.42 scrie: „…acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” Acest verset se referă la necazul cel mare, este adevărat? Daţi-mi voie să vă mai spun o dată că aceasta este rămăşiţa.

Aici este o bucată de stofă. Femeia o întinde şi vrea să facă din ea o rochie. Pentru aceasta, are la dispoziţie toată bucata aceea de stofă. Toată este la fel şi de aceeaşi calitate.

Vedeţi? Ambele erau fecioare. Cele nechibzuite credeau în Hristos, aveau o formă de evlavie, mergeau la biserică, făceau milostenie şi mult bine; nu se putea face nici o obiecţie cu privire la faptele lor.

Ştiu faptele tale…” a spus El în fiecare epocă. „Ştiu faptele tale… dar îţi lipseşte ceva…” Femeia este cea care hotărăşte cum pune şablonul pe material şi cum îl taie. Vedeţi, restul care rămâne este din aceeaşi stofă. Păi ea aduce o bucată suficient de mare pentru rochia pe care vrea s-o facă, apoi taie stofa după modelul dorit, decupează fiecare bucată în parte, iar ceea ce rămâne se numeşte rest sau rămăşiţă. Bucăţile de stofă croite după şablon sunt gata pentru confecţionarea rochiei.

Deci, femeia este cea care face alegerea.

Dumnezeu a ştiut încă înainte de întemeierea lumii, cine va fi la sfârşit. El a făcut alegerea şi a hotărât ce trebuie tăiat. El ştia care era deosebirea dintre Esau şi Iacov şi El face deosebirea între cel păcătos şi cel sfânt. El a cunoscut hotărârea fiecărei inimi, de aceea ne-a ales înainte de întemeierea lumii şi ne-a scris numele în Cartea Vieţii Mielului care a fost junghiat. Numele noastre nu au fost scrise în Carte înainte ca El să fie jertfit, iar Biblia spune că Isus Hristos este Mielul junghiat înainte de întemeierea lumii. (Apocalipsa 13.8).

Astfel, numele noastre au fost scrise în Carte atunci când Mielul a fost hotărât ca să fie junghiat pentru noi. Noi suntem aleşii pentru care a trebuit să fie junghiat El.

Toate au fost fecioare, iar aici este restul rămas, rămăşiţa. Dar ea nu este aruncată deoparte. O, nu! Ci este pusă deoparte şi folosită pentru altceva, chiar dacă nu a fost tăiată ca Biserică. Ei vor trebui să stea la judecată, pentru că vor trece prin necazul cel mare. Înţelegeţi? Biserica merge Acasă, dar rămăşiţa rămâne în necaz.

Apoi îi vedem pe cei o sută patruzeci şi patru de mii dintre evrei adunaţi pe Muntele Sion. Dar nu există trei Mirese diferite. Nu, nu! Există trei grupuri: Mireasa, rămăşiţa şi cei o sută patruzeci şi patru de mii. Ioan nu a mâncat nimic altceva decât hrana Duhului Sfânt. Totul era în ordine cu el, nu era nimic pe dos.

Ştiaţi că Biblia spune că la sfârşitul timpului sfinţii vor judeca lumea? Aşa spune Pavel în 1Corinteni 6.2: „Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?…”

Acum să deschidem Bibliile la cartea lui Daniel şi să citim despre judecata de la tronul alb. Am putea citi şi din Apocalipsa despre aceasta, dar aş vrea să mergem în Daniel capitolul 7.8-12:

M-am uitat cu băgare de seamă la coarne, şi iată că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor, şi dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintâi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om, şi o gură, care vorbea cu trufie.

Mă uitam la aceste lucruri, până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada, şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc, şi roţile Lui ca un foc aprins.

Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau, şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ţinut judecata şi s-au deschis cărţile.

Eu mă uitam mereu, din pricina cuvintelor pline de trufie, pe care le rostea cornul acela: m-am uitat până când fiara a fost ucisă, şi trupul ei a fost nimicit şi aruncat în foc, ca să fie ars.

Şi celelalte fiare au fost dezbrăcate de puterea lor, dar li s-a îngăduit o lungire a vieţii până la o vreme şi un ceas anumit.”

Judecata a început şi Cărţile au fost deschise. Aceasta se va întâmpla când Mireasa va veni înapoi. Biserica aleasă va ţine judecata. În Apocalipsa 20 scrie că ceilalţi morţi vor învia numai după Împărăţia de o mie de ani. Aţi citit aceasta? „Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani.” (v. 5). Atunci Isus va veni înapoi însoţit de Mireasa SA.

Amintiţi-vă că totul este cuprins în „trei.” Astfel, El vine de trei ori:

– prima dată a venit să-Şi răscumpere Mireasa;

– a doua oară vine să-Şi răpească Mireasa;

– a treia oară vine împreună cu ea, ca Împărat şi Împărăteasă.

Este la fel ca în cazul acelei povestiri de dragoste fireşti: El vine în mod tainic şi o răpeşte, o ia şi o duce departe de lumea aceasta. Aşa cum spune Biblia: „…vom fi răpiţi toţi împreună… ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh.” (1Tesaloniceni 4.17). Vedeţi?

– prima dată a venit s-o mântuiască;

– a doua oară vine s-o ia sus;

– a treia oară vine cu ea.

Da, El vine înapoi pentru a judeca neamurile.

Şi Pavel a spus: „Cum! Când vreunul din voi are vreo neînţelegere cu altul, îndrăzneşte el să se judece cu el la cei nelegiuiţi şi nu la sfinţi?

Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată de voi, sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri de foarte mică însemnătate?” (1Corinteni 6.1+2).

Judecata Îi este dată lui Hristos şi sfinţilor Săi. Ei sunt avocaţii. El stă pe tron, iar Mireasa conduce judecata.

Toţi sunt chemaţi la judecată şi se deschid cărţile. Şi este deschisă încă o Carte: Cartea Vieţii.

În primele cărţi au fost scrişi păcătoşii care au fost lepădaţi. Ei sunt lepădaţi şi judecaţi încă de la început. N-au avut nici măcar o şansă, pentru că sunt capre, sunt lepădaţi, sunt păcătoşi.

În schimb, oile vor rezista judecăţii. Ei trebuie să fie judecaţi şi cei care o vor face sunt sfinţii. Vedeţi? Dumnezeu nu este nedrept.

Noi zidim biserici care valorează opt, zece milioane de dolari, în loc să folosim acei bani ca să ducem Mesajul la păgâni. Dumnezeu ne va cere socoteală pentru aceasta, dar cu ei va fi îndurător. El nu este nedrept. Dacă nu aţi ştiut aceasta, nu aţi fi fost traşi la răspundere, dar acum veţi fi responsabili pentru că vi s-a spus. Noi suntem datori să ducem mesajul. Voi veţi răspunde pentru aceasta, fie că vreţi fie că nu vreţi; fie că aţi auzit, fie că nu aţi auzit.

Păgânii vor învia, oamenii care s-au închinat la idolii lor, pentru că nu au ştiut mai mult. Ei n-au ştiut nimic despre aceasta, iar Dumnezeu nu este nedrept. El nu-i va osândi, pentru că nu au avut nici o şansă, şi le va acorda un loc.

Biserica lui Hristos, Mireasa, vine din fiecare epocă, începând cu Efes până în timpul acesta, propovăduind Mesajul adevărat al lui Hristos, aşa cum a fost descoperit: botezul în apă în Numele Domnului Isus Hristos, botezul cu Duhul Sfânt, învierea, vorbirea în limbi şi tălmăcirea, vindecarea divină şi toate celelalte lucruri; şi toţi cei ce fac parte din ea vor sta acolo ca avocaţi.

Să zicem că este adus în faţă cazul cuiva:

„Tu ai avut o adunare aşa şi aşa, i-ai spus?”

Avocatul răspunde: „Da, i-am spus.”

Totul este scris în Carte, de aceea nu poţi nega aceasta. Chiar şi gândurile noastre sunt scrise acolo. Înţelegeţi? Nu puteţi nega nimic.

„I-am spus că trebuie să fie botezat în Numele Domnului Isus Hristos. Am făcut-o în tabernacolul din Jeffersonville.”

„Da, am ştiut aceasta,” răspunde acuzatul.

„Aşa este, scrie aici în Carte. Tu le-ai spus că trebuie să o facă. El chiar a cercetat Scriptura şi a constatat că era corect, dar nu a făcut-o.”

Apoi Se întoarce spre acuzat şi îi spune: „Depărtează-te de la Mine, lucrător al fărădelegii! Nici măcar nu te-am cunoscut!” Vedeţi? Acolo, El va despărţi oile de capre: unii vor fi puşi la dreapta Sa, iar ceilalţi vor fi puşi la stânga. Cei care vor primi trecere, nu vor aparţine niciodată de Mireasă. Înţelegeţi? Mireasa este cu El în Templu, în timp ce ceilalţi lucrează şi îşi aduc slava în Împărăţie. Mireasa este tot timpul cu Mirele, dar celorlalte nu le va fi îngăduit acest lucru. Ele vor fi acolo, vor sluji şi nu vor fi lepădate, pentru că au fost despărţite de capre. Capra nu a putut înţelege aceste lucruri şi nu i-a păsat de ele. Ea era capră şi era mulţumită cu aceasta. Da, ei au murit ca şi capre şi acela a fost sfârşitul lor. Dar oile acestea au fost primite de Dumnezeu.

 Amintiţi-vă vedenia aceea puternică pe care am avut-o nu cu mult timp în urmă. El mi-a îngăduit să stau acolo cu oamenii pentru care voi fi răspunzător. Am văzut milioane care stăteau acolo şi am întrebat:

„Toţi aceştia sunt Branham?”

„Nu,” mi-a răspuns El, „aceştia sunt cei care s-au întors la Mine prin tine.”

„Aş vrea să-L văd pe Isus.”

Dar El mi-a răspuns: „Încă nu a sosit ceasul. Va mai trece un timp până va veni El. Atunci, tu vei fi judecat primul, prin Cuvântul pe care L-ai predicat.”

„Cu toţi se va proceda la fel?” am întrebat eu.

„Da.”

„Şi Pavel va trebui să stea acolo cu gruparea lui?”

„Da, şi Pavel.”

„Eu am predicat acelaşi Mesaj pe care l-a predicat el.”

Atunci milioane de oameni au ridicat mâinile şi au spus: „Pe aceasta ne odihnim noi!” Aşa este.

El a mai spus: „Apoi veţi merge înapoi pe pământ şi acolo veţi primi un trup în care puteţi să mâncaţi şi să beţi, şi veţi trăi pentru totdeauna în prezenţa Sa. Aceasta se va întâmpla la venirea Domnului.”

Un moment. Este deja târziu şi vom avea şi un serviciu de botez. În ordine.

 De-a lungul epocilor au lucrat două duhuri foarte apropiate unul de altul: unul este duhul denominaţional, iar celălalt este Duhul Sfânt. Isus a spus că ele vor fi atât de apropiate, încât dacă ar fi cu putinţă, i-ar duce în rătăcire chiar şi pe cei aleşi.

Aceste două duhuri îşi pecetluiesc fiecare oamenii lor. Satan a promis că el va avea mai mulţi decât Hristos şi aşa este. Vă rog să observaţi aceasta cu atenţie: vor fi mai mulţi decât cei care au Pecetea Duhului Sfânt.

Mulţi sunt ca Eva. Ea s-a oprit suficient timp ca să poată fi înşelată. Dacă nu s-ar fi oprit să stea de vorbă, n-ar fi fost înşelată niciodată. Dar s-a oprit să vorbească cu şarpele, iar când a făcut aceasta, a fost înşelată. Cred că înţelegeţi ceea ce spun. Sunteţi atenţi? Motivul pentru care a fost amăgită Eva… Aş vrea să spunem împreună ca să fiu sigur că înţelegeţi. (Fratele Branham repetă împreună cu adunarea): Motivul pentru care a fost amăgită Eva, este că nu s-a ţinut de tot Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, Satana  i-a citat din Cuvânt, dar nu i-a spus tot adevărul. Nici denominaţiunea lui nu o face. Înţelegeţi? Ea a stat destul de mult timp ca să ia o parte din Cuvânt, dar nu suficient de mult ca să-L ia pe tot.

Aceeaşi situaţie este şi astăzi. Fecioarele nechibzuite au stat destul de mult timp ca să primească o parte din Cuvânt, dar nu suficient ca să-L primească pe tot. Ele au fost sincere şi cinstite în lucrare, dar nu a ajuns.

Biblia spune că Eva a fost amăgită. Nu Adam a fost amăgit, ci ea a fost amăgită. Adam a fost pe deplin conştient că face un lucru rău, dar nevasta lui l-a ispitit şi l-a convins să ia parte la acel act interzis. Vedeţi? El a ştiut că face rău, dar Eva a crezut că face bine.

Înţelegeţi acum de ce a spus Pavel că femeia nu are voie să predice Evanghelia? Pentru că ea a fost cea amăgită, nu el.

„Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere.

Căci întâi a fost întocmit Adam, şi apoi Eva.

Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită,  s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.

Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea de fii, dacă stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.” (1Timotei 2.12-15).

Niciodată nu-i este îngăduit să înveţe pe alţii sau să aibă autoritate. Pavel spune că ea nu are voie s-o facă. El era împuternicit de Domnul să spună aceste lucruri. Înţelegeţi? „…ce vă scriu eu este o poruncă a Domnului.” (1Corinteni 14.37)

Ele spun: „Păi sunt proroci care ne prorocesc să predicăm.” Dar Pavel întreabă:

„Ce? De la voi a pornit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns el?

Dacă crede cineva că este proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înţeleagă că ce vă scriu eu este o poruncă a Domnului.

Şi, dacă cineva nu înţelege, să nu înţeleagă!” (v. 36-38). Dacă nu vrea să asculte, lăsaţi-l în pace şi mergeţi mai departe. Un astfel de om va cădea sigur în groapă.

Voi puteţi vedea aceste două duhuri. Au pus femei poliţişti pe stradă, ceea ce este o ruşine pentru steagul american. Să fie puse mame pe stradă ca organe de ordine? Şi aceasta, în timp ce zeci de mii de bărbaţi sunt fără servicii. De ce fac totuşi aceasta? Pentru că este o naţiune a femeii, este un triumf al femeii. Biblia spune că femeia va prelua totul; este o închinare la femeie, este acel duh catolic dogmatic, care învaţă închinarea la femeie ca la o zeiţă. Chiar nu puteţi vedea aceasta?

Dumnezeu nu a putut să-i dea unui bărbat ceva mai bun decât o soţie, o femeie adevărată. Dar dacă ea face ceva prin care trece de aceasta, este descalificată. Aşa este corect. Dumnezeu nu a vrut niciodată ca femeile să aibă un asemenea serviciu. Acele femei ar trebui să aibă copii şi să-i crească. Ele sunt predicatoare, dar serviciul lor de evanghelizare este acasă, la copilaşii lor.

Cele două duhuri sunt foarte aproape unul de celălalt. Exact ca Satan de Eva. El s-a apropiat atât de mult de ea încât a putut să-i spună:

„Dumnezeu a zis…”

„Da, aşa este.”

„Dumnezeu a zis…”

„Da, a spus şi asta.”

„Dumnezeu a zis… Dar nu cred că ne va condamna dacă suntem botezaţi în „Numele Tatălui, Fiului şi al Duhului Sfânt.”

Făţarnic lipicios! Dumnezeu nu a spus niciodată aşa ceva! Este moarte. În Biblie nu vei găsi nicăieri un asemenea botez.

Spuneţi-mi, unde aţi găsit voi numele de „Tată, Fiu şi Duh Sfânt”? Nu există aşa ceva! Şi dacă nu există este o formulă moartă. De unde a ieşit această învăţătură? Din Sardes. A fost scoasă de biserica moartă de acolo, dar nu există aşa ceva. „…îţi merge numele că trăieşti (spui că eşti o biserică creştină), dar eşti mort.” (Apocalipsa 3.1).  Aşa este. Nu există aşa ceva: un botez făcut în Numele Tatălui, Fiului şi al Duhului Sfânt. Şi cu toate acestea, unii spun:

„Bine, dar nu este şi formula aceasta la fel de bună şi de corectă?”

Nu este, pentru că Pavel a spus că nu este. El i-a întrebat pe cei din Efes: „Aţi primit voi Duhul Sfânt de când aţi crezut?” (Traducere din engleză).

Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt,” au răspuns ei.

Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?”

Şi ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan.”

 Atunci Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinţei şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.”

Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi (din nou) în Numele Domnului Isus.” (Fapte 19.2-5).

Şi tot Pavel a spus: „…chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!” (Galateni 1.8).

Acesta este adevărul. Eu sunt responsabil doar pentru ceea ce vă spun. Înţelegeţi? Aceste lucruri nu le spun numai pentru voi, cei din locul acesta, ci şi pentru cei care vor asculta benzile sau vor citi aceste predici, pentru că ştiu că vor ajunge pretutindeni în lume.

Eva a fost amăgită pentru că a luat numai o parte din Cuvânt; Moab a fost amăgit; fecioarele neînţelepte au fost amăgite; biserica este amăgită; denominaţiunile sunt amăgite. Vedeţi?

Rămâneţi la Cuvânt! Aceasta este singura posibilitate. Rămâneţi cu El! Nu vă îndepărtaţi! Rămâneţi cu El şi faceţi ce a spus Dumnezeu, fără să luaţi seama la ceea ce spun oamenii. Ţineţi linia lui Dumnezeu!

Noi ştim că fecioarele nechibzuite şi-au pierdut poziţia şi locul, de aceea vor apărea la judecată. Dacă ele au auzit cândva Adevărul, sunt pierdute. Voi puteţi să-L găsiţi pe Isus numai acolo unde L-aţi părăsit.

Ştiaţi că fecioarele pot fi amăgite de Satan? Sigur că da. Chiar dacă duc o viaţă curată? Da, domnule. Iuda a fost salvat, sfinţit, a practicat vindecarea divină şi a scos draci. El a mers alături de ceilalţi ucenici şi a făcut aceleaşi lucrări, dar înainte de revărsarea Rusaliilor şi-a arătat adevărata faţă. Vedeţi? El nu a primit Duhul Sfânt, pentru că s-a întors şi L-a tăgăduit pe Domnul Isus.

Exact aceasta au făcut şi bisericile. Când ajung la binecuvântarea cincizecimii, se depărtează de ea şi nu vor s-o primească. Puteţi înţelege aceasta?

În seara aceasta ajungem la Piatra cea mare, la Piatra de încheiere, la Piatra din capul unghiului.

Cred că mai avem doar puţin timp la dispoziţie, dar aş vrea să ajungem la un alt lucru important, şi anume: la semnul fiarei. În Apocalipsa 13.15 citim:

I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei…” Ele au avut putere şi au făcut un chip, o icoană. Bisericile protestante au posibilitatea de a se unifica prin intermediul Consiliului Mondial al Bisericilor. Câţi aţi citit despre clădirile mari pe care le au pentru Organizaţia Mondială? Exact aşa trebuie să fie: ca O.N.U., unde sunt reprezentate toate statele lumii. Toate bisericile vor fi acolo, chiar şi „Adunarea lui Dumnezeu.” Vedeţi? „Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.” (2 Petru 2.22). Categoric. Ei merg înapoi şi fac aceleaşi lucruri, tăgăduindu-şi poziţia evanghelică.

Da, iată-vă! Vreţi să fiţi mari şi să acţionaţi ca restul lumii, aşa cum s-a întâmplat cu Israelul când au văzut că neamurile aveau împăraţi. Şi ce au zis: „Vrem un împărat să domnească peste noi.” (1 Samuel 12.12).

Chipul fiarei este denominaţiunea protestantă, nu cea catolică. La ce se referă Apocalipsa 13? Conform versetului 11, fiara care se ridică din pământ este America:

„Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur.” Vedeţi, celelalte fiare se ridică din mare, care înseamnă: „Apele… sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi.” (Apocalipsa 17.15). Dar fiara care se aseamănă cu un miel, vine din pământ, dintr-un loc unde înainte nu existau oameni. Ea „…avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur.” Şi ce face? O icoană a fiarei care era în Europa, o unire între bisericile protestante şi Roma, astfel încât nimeni nu va putea să cumpere sau să vândă dacă nu recunoaşte icoana fiarei şi nu are semnul ei.

Fiţi atenţi ce se întâmplă în continuare!

Şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte,

şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei.

Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.” (Apocalipsa 13.16-18).

Noi ştim cine este capul ierarhiei romane: papa. Eu am fost acolo şi am văzut personal tronul pe care a fost întronat primul papă, Bonifacius al III-lea, să domnească la începutul epocii catolice. Acolo este scris: „VICARIVS  FILII  DEI”, care înseamnă „LOCŢIITORUL  FIULUI  LUI  DUMNEZEU.” Cu alte cuvinte, papa s-a pretins a fi „Înlocuitorul” Fiului lui Dumnezeu pe pământ. Înţelegeţi? Prin aceasta, şi-a luat dreptul şi puterea de a schimba tot ce vrea, chiar şi Biblia. De aceea spun ei: „Ave Maria”. De ce? Pentru că papa a spus: „Vom spune „Ave Maria!” şi asta este tot.

„Vom face aşa şi aşa!” Şi tot ce spune papa se face întocmai, pentru că El este „Locţiitorul” Fiului lui Dumnezeu.

De curând ei au scos o nouă dogmă, care spune că Maria nu a fost înmormântată (deşi se cunoaşte locul unde a fost înmormântată). Ba mai mult, ei spun că ea a înviat. De ce spun aceasta? Pentru că aşa a spus papa, şi ceea ce spune el este infailibil, pentru că este Locţiitorul Fiului lui Dumnezeu.

Tuturor celor care vor să ştie cine este fiara şi de unde vine puterea aceasta, li se spune: „Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.” (v. 18). Tot ce trebuie să faceţi este să socotiţi acel număr şi veţi obţine 666. Aşa este.

Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei care avea rana de sabie, şi trăia.” (v.14), şi a făcut o Confederaţie a bisericilor, o unificare a denominaţiunilor, chiar în ţara noastră, în America. Ei se unesc ca o frăţietate în care intră şi catolicii, ca să încerce să oprească înaintarea comunismului. Dar Biblia spune că Dumnezeu a ridicat comunismul ca să se răzbune pe naţiuni pentru felul în care s-au purtat cu copiii lui Dumnezeu. Vedeţi?

În Apocalipsa 17.13 citim: „Toţi au acelaşi gând şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor.” Aceasta se va întâmpla până când bomba atomică va lovi Vaticanul şi ierarhia catolică va dispărea, nu va mai fi. Şi ce spune Biblia în Apocalipsa 18.24, de ce se întâmplă aceasta? „…pentru că acolo a fost găsit sângele prorocilor, şi al sfinţilor, şi al tuturor celor ce au fost înjunghiaţi pe pământ.

La Roma este fiara, iar în America este icoana ei, Confederaţia Bisericilor. Nu va trece mult şi va trebui să închidem uşile bisericilor noastre sau vom primi semnul denominaţiunilor. Noi vom închide uşile. Aşa este. Noi ştim cum stau lucrurile, de aceea nu ne vom lăsa influenţaţi.

Înainte de a încheia, aş vrea să ne întoarcem la un alt subiect important: Pecetea lui Dumnezeu. Cred că ştim cu toţii că Pecetea lui Dumnezeu este Duhul Sfânt. Astfel, în Apocalipsa 9.4 citim că  urgiile vin numai peste cei care nu au pecetea lui Dumnezeu: „Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu.”

În 2Corinteni 1.22, scrie: „El ne-a şi pecetluit şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului.” Iar în Efeseni 4.30 citim: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.

Cel care pune pe fruntea lor Pecetea este Îngerul. Dar această Pecete nu înseamnă că li se va pune pe frunte un punct sau un semn. Fruntea se referă la descoperire, iar mâna se referă la atitudinea pe care o aveţi faţă de descoperire, ceea ce înseamnă că este vorba de un semn duhovnicesc, nu de aplicarea unei ştampile.

Cu câţiva ani în urmă a apărut acel N.R.A. şi toţi s-au gândit că este semnul fiarei. Nu priviţi la aşa ceva! Biblia spune că el a început în urmă şi acum ajunge la încheiere.

Cum Şi-a pus Dumnezeu prima Pecete? Ei au fost umpluţi cu Duhul Sfânt, aşa că faptele lor au fost faptele lui Hristos. Astfel, şi-au pus mâinile peste bolnavi şi bolnavii au fost vindecaţi, au făcut tot felul de semne şi minuni. Fruntea lor a fost pecetluită prin descoperirea că El era Fiul lui Dumnezeu şi că ei lucrează împreună cu El, cu Dumnezeu. Descoperirea dumnezeirii lui Isus Hristos: aceasta este Pecetea, Semnul Lui.

Voi spuneţi: „Păi, El este a doua persoană…” Dacă vorbiţi  aşa, nu aţi fost încă pecetluiţi; sunteţi încă afară. Nu corespundeţi cu Scriptura, pentru că nicăieri în Biblie nu scrie aşa ceva.

Voi spuneţi: „Noi credem în „sfânta treime”.” Aceasta arată că nu aţi intrat încă înăuntru, pentru că nicăieri în Biblie nu scrie despre „trinitate.” Aş vrea să veniţi şi să-mi arătaţi şi mie dacă găsiţi cuvântul „trinitate” în Biblie. El a fost numit Fiu, iar acum este în voi prin botezul cu Duhul Sfânt. Duhul Sfânt a fost Tatăl lui Isus Hristos.

Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.”, a spus Isus. Şi tot El a spus că: „de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce.” Şi că: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” El a fost luat în slavă, iar noi aşteptăm revenirea Sa.

Acum noi ştim ce este Pecetea lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la aceasta. Numai o sută patruzeci şi patru de mii de evrei vor fi pecetluiţi, aceştia fiind rămăşiţa evreilor.

Dar în Biserica Mireasă, care este luată din toate neamurile, sunt zeci de mii ori zece mii care vor fi pecetluiţi, printre ei numărându-se şi martirii din toate veacurile. În ziua aceea, ei vor învia şi se vor ridica la judecată. Ce părere aveţi?

Ce credeţi că se va întâmpla când acele picioare ca arama aprinsă, simbolizând judecata divină, vor sta acolo în acea zi, iar martirii vor sta în faţa romanilor şi a nicolaiţilor care i-au ars pe rug, i-au aruncat la lei, etc. Toţi aceşti martiri vor sta acolo ca avocaţi, iar Judecătorul va sta pe tron şi va spune: „Le-aţi predicat Evanghelia?”

Şi ei vor răspunde: „Da, dar ei ne-au pecetluit viaţa aruncându-ne la lei.” Sau: „Din pricina lor, viaţa noastră a fost pecetluită pe rug.”

Oh, şi atunci vor răsuna cuvintele: „Depărtaţi-vă de la Mine…” Iadul va fi prea bun pentru unii dintre ei. Aşa este. Ţineţi-vă tari! Eu îi cunosc pe nicolaiţii care se pretind umpluţi cu Duhul Sfânt şi nu sunt. Aşa este.

O, ce ceas se apropie! Ce timp groaznic! Dumnezeu se va răzbuna: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul.” (Romani 12.19). Fiecare faptă rea va fi judecată cu dreptate. Tot ce aţi gândit sau aţi făcut în timpul vieţii, va sta împotriva voastră. Pe Magnetofonul cel mare este reţinut fiecare gând rău care v-a trecut prin minte. Pocăiţi-vă, copiii mei! Există numai o cale de scăpare! Veniţi înăuntru, în Hristos. Dacă Îl vedeţi cu cele cinci răni în trupul Său, dacă vedeţi coasta însângerată, ascundeţi-vă acolo şi spuneţi: „Stânca veacurilor, eu nu sunt bun! Ascunde-mă în Tine, Stâncă a veacurilor.”

Acceptaţi preţiosul Duh Sfânt, muriţi faţă de voi înşivă şi veniţi în Trupul lui Hristos. Ridicaţi-vă! Treziţi-vă la o viaţă nouă, pentru că cea din jurul vostru este o lume moartă. Păcatele pe care le-aţi iubit odinioară, sunt acum în urma voastră. Nimic din viitor, nimic din prezent, nici moartea, nici altceva, nu ne va putea despărţi de El. Voi sunteţi pecetluiţi cu Duhul Sfânt până în ziua răscumpărării, aţi primit descoperirea cu privire la cine este El şi în inima voastră ştiţi că aţi trecut de la moarte la Viaţă.

Priviţi atent la faptele mâinilor voastre! Nu mai furaţi şi nu mai faceţi lucruri rele! Mâinile voastre sunt curate de tot sângele. Luaţi poziţie pentru El, predicaţi Evanghelia, spuneţi adevărul, trăiţi în dreptate şi atunci Duhul Sfânt va fi în voi şi se va legitima zilnic prin semne şi minuni.

Atunci Dumnezeu vi se va face cunoscut şi va spune: „Tu eşti copilul Meu binecuvântat şi Eu sunt cu tine. Voi fi cu tine mereu, oriunde te vei afla şi prin orice încercare vei trece.” O, ce Ancoră!

Mi-am ancorat sufletul în portul de odihnă

Ca să nu mai navighez pe mările furtunoase;

Oh, vijelia poate străbate sălbatica furtună grea,

Căci în Isus sunt salvat pentru totdeauna.

Într-o zi, când moartea va veni zumzăind în jurul meu ca o albină, voi putea spune: „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” (1Corinteni 15.55).

Ieri dimineaţă, micuţa Sara şi fiica fratelui Collins    şi-au luat notiţe în timp ce vorbeam. Eu şi soţia mea, i-am citit notiţele şi ea scria: „Cartea revoluţiei,” în loc de „Cartea Revelaţiei, a descoperirii.” Amin.

Voi ştiţi povestioara pe care am spus-o la sfârşit despre moarte. Ea nu mai are bold. Aţi fost aici când am vorbit despre aceasta? Odată, moartea a avut un bold. Satan nu era prea sigur dacă acel Om era sau nu Fiul lui Dumnezeu,  Hristosul, de aceea a venit la El şi I-a zis: „Dacă vei face o minune, voi crede că eşti Fiul lui Dumnezeu. Lasă-mă să văd o minune şi voi crede în Tine. Eşti flămând; timp de patruzeci de zile nu ai mâncat nimic. De ce nu vorbeşti acestor pietre să se facă pâini şi apoi să stai jos şi să le mănânci? Lasă-mă să văd dacă eşti în stare să faci acest lucru şi atunci voi crede că eşti Fiul lui Dumnezeu.”

Dar ce i-a răspuns El? „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4).

O, el ştia că nu are de-a face cu Moise, care s-a enervat şi a spart tabelele cu porunci; ştia că în faţa lui stă Unul mai mare decât Moise.

Apoi L-a dus pe un munte înalt şi I-a zis: „Priveşte împărăţiile lumii. Acolo sunt Statele Unite, Anglia şi toate celelalte ţări care vor veni de-a lungul veacurilor. Pe toate ţi le voi da Ţie. Tu ştii că-mi aparţin şi că eu stăpânesc peste ele. Pot să fac cu ele tot ce-mi place şi ce vreau; pot să le trimit războaie, foamete, etc., dar „dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie, toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie.” (v. 9).

Dar El i-a răspuns: „Pleacă, Satano!” Căci este scris: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.” (v. 10). Isus ştia că El este Moştenitorul şi că la sfârşit va stăpâni totul, aşa că i-a spus: „Pleacă, Satano!”

Apoi a venit ziua când faţa Lui a fost scuipată şi bătută. Cred că acea cârpă cu care L-au legat la ochi era murdară, dar El a stat acolo, lovit, batjocorit şi plin de sânge. În dimineaţa aceea bătea un vânt rece. Ei L-au bătut, iar sângele curgea pe umerii Lui. Apoi au aruncat ceva pe El, iar sângele s-a uscat şi a făcut ca haina să I se lipească de spate. El stătea acolo cu cununa de spini pe cap, iar faţa Îi era plină de sânge şi de scuipatul soldaţilor. Nu era aceasta o înfăţişare îngrozitoare?

„Dumnezeule, dacă ai fi aici, ai face ceva! De ce nu faci nimic? Este posibil ca acesta să fie Omul care i-a ridicat pe cei morţi din mormânt?”

Puteţi înţelege ce se petrecea acolo? Ei nu cunoşteau şi nu înţelegeau Scriptura, deşi faţa Lui era plină de sânge şi scuipat. L-au legat cu o cârpă la ochi şi au zis: „Ştiţi că El a spus că posedă deosebirea duhurilor, că este Profet şi poate să le spună oamenilor totul. El i-a spus samaritencei păcatele ei, iar lui Simon i-a spus care era numele său şi al tatălui său etc. Să-L vedem ce poate să facă acum! Îl vom pune la încercare.”

Acesta era diavolul, care lucra prin oameni. Astfel, au luat o cârpă şi L-au legat cu ea la ochi, după care L-au lovit cu un băţ peste cap şi I-au zis: „Proroceşte, cine Te-a lovit?” (Luca 22.64). Dar El nu a deschis gura.

Atunci Satana a zis: „Este imposibil! Acesta nu poate fi Dumnezeu!”

Acelaşi lucru îl spun şi denominaţiunile de astăzi. Ei zic: „Grămada aceea de sfinţi fanatici nu pot fi de la Dumnezeu! Este imposibil! Iar lucrările pe care le săvârşesc ei sunt doar telepatie şi vrăjitorie!” Ei pur şi simplu nu pot înţelege aceste lucruri. Asta-i tot.

După aceea, L-au dezbrăcat de haina purpurie, L-au îmbrăcat cu singura haină pe care o avea şi au început să urce dealul Golgota. Această haină I-au făcut-o Marta şi Maria şi avea o singură cusătură. Cu aceea L-au îmbrăcat, iar în timp ce urca dealul, pe ea apăreau pete de sânge tot mai mari. Abia se mai târa sub povara crucii grele, din pricina rănilor adânci şi sângerânde. Dar ei Îl loveau, Îl biciuiau şi Îl obligau să meargă mai departe. Crucea grea Îi apăsa umerii răniţi, făcându-L să se prăbuşească mereu; dar El Se ridica şi mergea mai departe clătinându-Se.

Satan, şarpele cel vechi, venea în urma Lui zumzăind ca o albină şi zicând: „Boldul morţii este chiar lângă Tine!” Voi ştiţi la ce mă refer.

Urmându-L, el îşi zicea tot timpul: „Dumnezeu nu ar fi procedat aşa! Acesta este doar un om care vrea să pară altceva! Acest Isus doar pretinde că este Dumnezeu, dar mă voi convinge imediat, fiindcă am să-L împung cu boldul meu, iar dacă este Dumnezeu nu va putea să moară! Da, voi înfige suliţa în El şi voi vedea! Astfel, după ce L-a atârnat pe cruce, a luat suliţa şi L-a străpuns cu ea, dar când a făcut aceasta, şi-a pierdut boldul. Oh, Acela era mai mult decât un om, El era Dumnezeu, iar Satan şi-a înfipt boldul în El! 

De aceea a putut să spună Pavel: „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” (1 Corinteni 15.55). Voi ştiţi că atunci când o albină înţeapă pe cineva, acul ei rămâne în carne, nu poate să-l mai scoată şi din cauza aceasta moare. Ea poate să mai facă gălăgie, dar nu mai poate înţepa pe nimeni, pentru că a rămas fără ac.

Moartea nu mai are bold. Pe când se pregătea să-l ia pe Pavel, când l-a cuprins şi era gata să-i ia viaţa, Pavel a zis: „…Unde îţi este boldul, moarte?” Mormântul îl pândea: „Am să te prind, Pavele! Am să te înghit imediat.”

Eu am fost în locul unde a fost decapitat Pavel. Mormântul se pregătea să-i nimicească trupul şi să-l putrezească, dar el spune şi astăzi: „Unde îţi este biruinţa, mormântule?… mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!”

Pentru Pavel, moartea nu mai avea nici o putere, îşi pierduse boldul, de aceea a putut să spună:

„M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.

De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2Timotei 4.7+8).

„Vreţi să-mi tăiaţi capul? Faceţi-o dacă vreţi!” Vedeţi? Acesta este adevăratul duh creştin.

Dar cum ajungeţi să primiţi semnul fiarei? V-ar plăcea să ştiţi ce este semnul fiarei şi care sunt urmările lui?

Noi ştim ce este Pecetea lui Dumnezeu, este adevărat? Ce este ea? Să ne întoarcem puţin în Efeseni 4.30 şi să citim încă odată ce este această Pecete:

„Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.”

Apoi, Apocalipsa 9.4: „Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu.”

Şi 2Corinteni 1.22: „El ne-a şi pecetluit şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului.”

Cine nu are Duhul Sfânt, nu este al lui Dumnezeu. Dacă aveţi Duhul Sfânt, primiţi o parte din Dumnezeu, pentru că sunteţi ai Lui. El v-a pecetluit şi lucrează în voi şi prin voi, făcând semnele pe care le-a făgăduit. Aţi înţeles cu toţii? Ca să puteţi fi fiii şi fiicele lui Dumnezeu, aveţi nevoie de Duhul Sfânt. Şi dacă sunteţi de la Duhul Sfânt, veţi avea dragostea lui Isus şi veţi face faptele Lui.

Ce veţi face dacă vă scuipă sau vă loveşte cineva? Se ridică cumva vreo rădăcină de amărăciune? El i-a privit cu iubire şi a primit totul spunând: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” (Luca 23.34). Puteţi înţelege că ei nu ştiau ce fac? Puteţi pătrunde aceasta?

Vă puteţi imagina că tocmai copiii Lui au strigat: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.”? (Matei 27.25). Creatorul cerului şi al pământului a fost atârnat pe cruce, pe un lemn pe care chiar El l-a lăsat să crească din pământ.

Proprii Lui copii L-au dat morţii! Părinţilor, ce aţi simţi dacă copiii voştri v-ar face aceasta? „Ei au strigat cu toţii într-un glas: „La moarte cu Omul acesta şi sloboade-ne pe Baraba!” (Luca 23.18).

Oh, eu am fost acel Baraba! Eu sunt cel care merita să moară, dar El mi-a luat locul. Cum s-o fi simţit Baraba în dimineaţa aceea, când sutaşul s-a apropiat de celula lui şi a deschis uşa? Desigur, şi-o fi zis: „Peste puţin timp viaţa mea se va sfârşi. Sunt un ucigaş şi un hoţ, iar astăzi mă vor omorî. Astăzi este sărbătoarea Pascală şi trebuie să mor.” Toată noaptea se plimbase încoace şi încolo, furios prin celulă, ca orice păcătos, iar acum se apropia sutaşul responsabil cu executarea sentinţei.

Paznicul a deschis uşa şi a zis: „Ieşi afară, Baraba!”

„Oh! Ştiu că totul s-a isprăvit, mă vor ucide…”

Dar paznicul a continuat: „Poţi să faci ce vrei, pentru că eşti liber. Poţi să pleci.”

„Eu?” a întrebat el mirat.

„Da, eşti liber!”

„Sunt liber? Dar m-aţi condamnat la moarte.”

Acesta este adevărul. Dumnezeu i-a condamnat pe toţi păcătoşii la moarte.

„Cum este posibil să fiu liber?”

„Vino încoace, Baraba, şi priveşte acolo sus pe deal! Vezi crucea aceea întinsă pe pământ? Auzi cum se bat piroanele în mâinile Lui? Vezi lacrimile amestecate cu sânge, care curg pe obrajii Lui? El a luat locul tău; a murit pentru tine!”

„Crezi că sunt liber pentru că El moare acolo?”

„Da,” a spus sutaşul. „Ce nedreptate! Acum eşti liber! Poţi să pleci şi să faci aceleaşi fapte.”

Când privesc zgrunţuroasa cruce,

Pe care a murit Domnul slavei,

Toată faima mea este zadarnică, dar şi pierdută.

Nu-i de mirare că poetul spune:

Trăind, El m-a iubit; murind El m-a salvat;

Înmormântat, El mi-a dus păcatele departe;

Înviind, El m-a făcut liber pentru totdeauna;

Într-o zi El vine, oh, ce glorioasă zi!

Cum aş putea să-L resping când văd tot ce a făcut pentru mine? Sunt gata să-mi pierd toţi prietenii de pe acest pământ, pentru El. Când privesc la cruce şi mă gândesc că El a luat locul meu; când văd că a fost condamnat la moarte pentru mine, sunt gata să fiu dat afară din orice organizaţie, să fiu pus de toţi deoparte sau orice altceva. Doamne, socotesc că totul este un gunoi. Oh, lasă-mă să îmbrăţişez crucea!

În mijlocul pietrelor topite şi în întunecimea cerului,

Mântuitorul Meu Şi-a plecat capul şi a murit

Dar perdeaua s-a despicat şi a descoperit calea

Spre bucuria cerului pentru totdeauna.

Oh, Isuse, lasă-mă să stau aproape de Tine!

Nu pleca de la mine, Te rog.

Lasă-mă să privesc cele cinci răni sângerânde.

O, Domn al cerului, cum ai murit Tu pentru mine!

Tu ai murit pentru mine, ca să trăiesc eu.

Osândit, în lanţurile păcatului,

În închisoarea iadului, judecat ca vinovat;

Pierdut şi doborât pentru totdeauna.

Dar când ai trecut prin toate acestea,

Tu ai luat locul meu.

Când aveam 18-20 de ani, Duhul Sfânt a venit peste mine şi am zis: „Cine sunt eu, de unde vin şi încotro merg?”

„El a luat locul tău, de aceea trebuie să fii acolo unde este El.”

„O, Miel al lui Dumnezeu! O, Miel al lui Dumnezeu, eu vin! Nu am nimic să-Ţi aduc sau să-Ţi ofer, Doamne, dar mă plec la crucea Ta.”

Şi El m-a primit şi m-a îmbrăcat ca tatăl pe fiul risipitor; a pus pe mine o haină nouă, nu haina mea, şi un inel de nuntă pe degetul meu. M-a îmbrăcat cu haina neprihănirii, ca să pot cina la masa Sa şi a tăiat viţelul cel îngrăşat. O, noi tresăltăm pentru că am fost morţi, dar acum suntem vii; odată am fost morţi, dar El ne-a regăsit.

Măreţ har! O, cât de dulce-i sunetul!

Care a salvat un ticălos ca mine (mai rău decât Baraba).

Odată am fost pierdut, dar acum sunt găsit

Am fost orb, şi acum văd.

Harul Lui m-a învăţat frica de Domnul,

Şi tot harul a îndepărtat teama;

Când Domnul S-a aplecat spre mine

Şi când am venit la credinţă.

Când vom fi acolo pentru zece mii de ani,

Strălucitori ca soarele,

Vom avea toată veşnicia să-L lăudăm,

Căci vom fi totdeauna cu El.

Oh, cât Îl iubesc pe Isus, pentru că El m-a iubit întâi! Cât de minunate sunt avertizările Duhului Sfânt! Noi vom vorbi despre cum Îl puteţi primi şi ce rezultate va aduce aceasta.

Deci cum primiţi semnul fiarei? Am să vă arăt ce judecată va veni după aceea. Dar mai întâi, să vedem semnul fiarei. Vreau să mergem şi în Vechiul şi în Noul Testament, ca să-l puteţi vedea. Am foarte multe versete pe care le cunoaştem cu toţii:

„Iată legile pe care le vei pune înaintea lor.

Dacă vei cumpăra un rob evreu, să slujească şase ani ca rob; dar în al şaptelea să iasă slobod, fără să plătească nimic ca despăgubire.

Dacă a intrat singur, să iasă singur; dacă era însurat, să iasă şi nevasta sa împreună cu el.

Dacă stăpânul lui i-a dat o nevastă, şi a avut fii şi fiice cu ea, nevasta şi copiii să fie ai stăpânului lui, iar el să iasă singur.” (Exod 21.1-4).

Nu pot merge mai departe, pentru că timpul meu a trecut. Iartă-mă, frate Neville, fiindcă trebuia să mă gândesc la aceasta.

Vedeţi, nu depinde de tata, de mama, de nevastă, ci depinde de voi. Nevasta şi copiii nu se socotesc. Poate că mama şi tatăl vostru au fost sfinţi, dar nu uitaţi că şi tatăl şi mama lui Esau au fost sfinţi, dar cu toate acestea, el a fost lepădat.

Totul este individual şi personal.

Poate cineva zice: „Tatăl meu este predicator.” Foarte bine, dar aceasta nu are nimic a face cu tine.

„Mama mea a fost o femeie evlavioasă, iar acum este în cer.” Foarte bine, dar tu cum stai? Tu mergi bine? Observaţi semnul fiarei?

Nu mai am mult timp la dispoziţie, dar vreau să vă mai spun ceva. Din şapte în şapte ani era un timp deosebit. Cu alte cuvinte, după şase ani, în cel de-al şaptelea. Predicatorii care cercetează Biblia ştiu că acesta este adevărul. Al şaptelea an era un an de îndurare. Atunci totul se odihnea. Nu era nici semănat, nici secerat, ci era un an de odihnă. Atunci recolta se făcea singură. Începutul acelui an era vestit cu sunetul trâmbiţei, iar dacă un bărbat era rob, indiferent cum a lucrat, putea să fie liber.

Aceasta este o pildă referitoare la trâmbiţa Evangheliei. Dacă aţi slujit ani de zile Satanei, dacă aţi fost prinşi în lanţurile băuturii, ale fumatului, ale jocurilor de noroc, de curvie sau de alte lucruri murdare, când aţi auzit trâmbiţa Evangheliei era semnalul că puteţi fi liberi să plecaţi. „…credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Romani 10.17). Voi aţi auzit Evanghelia deplină şi nu trebuie să mai staţi legaţi.

Dacă staţi aici şi spuneţi: „Eu am fost atent, dar nu am înţeles”, înseamnă că nu este pentru voi. Ea este pentru cei ce aud, iar dacă vreţi s-o auziţi, fiţi atenţi ca să înţelegeţi corect. Vă rog să fiţi atenţi ca să auziţi exact ce spune. Ca să dovedesc aceasta, voi citi din Exod 21.5: „Dacă robul va zice: „Eu iubesc pe stăpânul meu, pe nevasta mea şi copiii mei, şi nu vreau să ies slobod…”

„Aş vrea să merg la dansuri, fiindcă nu pot renunţa la ele. Nu pot să-mi părăsesc nevasta, copiii şi lucrurile  de pe acest pământ, pentru că le iubesc. Frate Branham, vreau să-ţi spun ceva: „Tu chiar crezi că trebuie să las totul deoparte?”

Nu trebuie să laşi nimic. Vino doar înăuntru.

Dar tu spui: „Nu voi face aceasta! Nu trebuie să fac aceasta, pentru că aparţin de biserică şi sunt la fel de bun ca tine sau ca alţii”

Nu este bine, frate. Ascultă puţin care este Adevărul: Nu este vorba de titluri: „Tată, Fiu şi Duh Sfânt,” dar dacă vrei să rămâi aşa, du-te înainte. Nu uita însă că ai auzit sunetul trâmbiţei, ai auzit totul, iar Biblia spune că trebuie să fii atent şi să iei aminte!

Dacă trâmbiţa ar da un sunet neclar, ar fi la fel ca în cazul denominaţiunilor voastre, care folosesc formula: Tată, Fiu şi Duh Sfânt, dar aşa ceva nu este sunetul trâmbiţei.

Dacă trâmbiţa dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă?” (1Corinteni 14.8).

Dacă robul zice: „Eu iubesc pe stăpânul meu…”

„Eu îl iubesc pe Satana, care mă îndeamnă să fac aceste lucruri”, vei rămâne rob în continuare. Mă gândesc că sunteţi ori încăpăţânaţi, ori foarte înguşti la minte, când spuneţi: „Eu iubesc aceste lucruri!” sau: „Îmi place să avem lucruri noi şi să luăm parte la petreceri. În biserica noastră avem chiar şi jocuri de noroc. Ne distrăm împreună, dansăm, spunem bancuri şi suntem la fel de buni ca gruparea voastră.”

Sincer, eu n-aş vrea să trec de la libertatea pe care mi-o dă Duhul, la cea de care vorbiţi voi.

Şi ce spune Biblia în continuare? „…atunci stăpânul lui să-l ducă înaintea lui Dumnezeu, să-l apropie de uşă sau de stâlpul uşii, şi stăpânul lui să-i găurească urechea cu o sulă, şi robul să rămână pentru totdeauna în slujba lui.”

„Ce vrei să spui cu asta, frate Branham?”

Dacă auziţi Adevărul Evangheliei şi Îl respingeţi, refuzând să umblaţi în El, Dumnezeu vă va însemna la ureche şi astfel, nu Îl veţi mai putea auzi niciodată, pentru că aţi trecut linia dintre viaţă şi moarte. Atunci, veţi continua să mergeţi înainte cu organizaţia voastră, cu denominaţiunea, pentru tot restul vieţii voastre.

Veniţi şi umblaţi în Lumină, altfel îl veţi sluji pentru totdeauna pe vechiul stăpân.

Vedeţi? Când a răsunat trâmbiţa, acel rob a putut să plece liber. Acesta este harul lui Dumnezeu.

Fraţilor, zilele păcatului au trecut. Eu vă spun tuturor celor care slujiţi încă păcatului şi sunteţi prezenţi în locul acesta sau citiţi aceste predici: „Zilele păcatului au trecut! Isus a plătit preţul cu propria Sa viaţă, de aceea nu trebuie să mai slujiţi păcatului! Nu trebuie să vă mai supuneţi dogmelor şi denominaţiunilor!”

„Deci dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.” (Ioan 8.36). Dacă vreţi să mergeţi liberi şi să fiţi liberi în Fiul, eliberaţi-vă de toate lucrurile, urmaţi-L şi  slujiți-L.     Amin.

Dar dacă nu vreţi să veniţi, organizaţia voastră, stăpânul pe care-l slujiţi, vă va face un semn la ureche şi nu veţi mai fi în stare să auziţi trâmbiţa. Dacă Dumnezeu vorbeşte inimii voastre şi vă spune: „Acum este timpul când trebuie să ieşiţi afară!”, şi voi Îl refuzaţi, veţi primi semnul lui Satan care vă va face surzi faţă de Adevăr. Acesta este semnul Satanei, semnul fiarei!

Ce face semnul fiarei? Vă duce înapoi în catolicism, în denominaţiune, şi nu veţi mai putea fi niciodată liberi; va trebui să le slujiţi pentru totdeauna lor. Aici aveţi semnul fiarei.

Ştiu că este tare, prieteni, ştiu că este foarte tăios, dar sunt răspunzător să vă aduc la cunoştinţă tot ce spune Biblia.

Ceea ce v-am spus prin exemplul acesta din Vechiul Testament, este o umbră, un simbol spre cei care vor fi eliberaţi prin mesajul îmbucurător al Evangheliei. Voi nu mai trebuie să staţi în robie, sunteţi liberi în Hristos! Nu mai aveţi nici un păcat, pentru că El a luat totul asupra SA.

Dar dacă iubiţi lumea, nu uitaţi că El a spus: „Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.” (1Ioan 2.15). Acesta este adevărul. Atunci ce este cu toate aceste lucruri care se întâmplă în lumea de astăzi sub numele de „religie”? Da, ei se ascund sub acest nume şi fac toate faptele lumii, iar oamenii le înghit ca porcul din coteţ. Ei sunt însemnaţi şi puşi deoparte. Aţi înţeles?

Acum înţelegeţi cine este rămăşiţa evreilor? Cei o sută patruzeci şi patru de mii. Unde sunt ei în prezent? Aşteaptă.

Puteţi vedea că fecioarele nechibzuite, care nu şi-au luat untdelemn în candele, vor învia numai în ziua judecăţii, când se va face separarea celor buni de cei răi? Aţi înţeles că atunci când aceste fecioare nechibzuite vor începe să accepte şi să înţeleagă că au nevoie de Duhul Sfânt, şi când vor dori să-L primească, este timpul când vine Mirele?

Cât suntem de aproape de aceasta? Mai avem foarte puţin timp. Nu ştiu cât de mult va fi. Poate fi anul viitor sau poate nu mai apuc să spun nici: „Amin.” Ar mai putea fi 40 de minute sau 40 de ani. Nu ştiu, dar este foarte aproape.

Va veni un timp în care biserica va deveni rece şi indiferentă. Câţi dintre voi au observat că biserica este tot mai indiferentă în ultimii ani? Încotro se îndreaptă ea?

În seara aceasta vom prezenta epoca Bisericii Laodicea şi pe îngerul ei, ca să-l puteţi recunoaşte şi să vedeţi mesajul lui. La sfârşitul acestei epoci, timpul se va revărsa în veşnicie.

O, eu Îl iubesc, voi nu? Ce este Pecetea lui Dumnezeu? Duhul Sfânt. Ce este semnul fiarei? Să-L  refuzi pe El.

Acestea sunt două atribute opuse: unul vede, iar celălalt nu vede nimic. Biblia spune că toţi cei care nu au fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, vor primi semnul fiarei. Şi tot Biblia spune că Pecetea lui Dumnezeu este Duhul Sfânt. Cei care nu o au, sunt cei care L-au respins pe El. Ce au refuzat ei? Să-L asculte. Este adevărat? Cum primiţi voi credinţa? Prin auzirea Cuvântului. Şi unde a fost semnul de recunoaştere pentru cei ce L-au respins? În inimă? Nu. În minte? Nu. Dar unde? La ureche. De ce? Pentru că cu urechea auzim. Vedeţi? Un semn la ureche.

Voi spuneţi: „Mie nu-mi sună nimic din tot ce spui! Nu vreau să am nimic a face cu aşa ceva!” Dacă spui aceasta, este la fel ca atunci.

Am vrut să vorbesc puţin şi despre Evrei 6.4-6:

Căci cei ce au fost luminaţi odată – şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,

şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor –

şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit.”

Cuvântul acesta se referă la credincioşii de graniţă.

Mai departe citim:

 „Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?” (Evrei 10.29).

Dar aleşii nu pot face aşa ceva, este imposibil! Categoric! Ce s-ar întâmpla dacă ar face aceasta? Ar pângări sângele legământului.

Vedeţi? Dacă sunteţi aleşi de El, dacă aparţineţi grupării alese, este imposibil să faceţi aşa ceva.

„Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu.

Dar, dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc.” (Evrei 6.7-8).

Grâul va fi luat în grânar, iar neghina va fi arsă. Ploaia care aduce viaţa, cade peste amândouă: şi peste grâu şi peste neghină. Ambele se bucură şi primesc ploaia, dar vor fi recunoscute după roadele lor.

Eu încerc să vă prezint aceste fecioare ca să vedeţi şi să înţelegeţi.

Acum fiţi atenţi ce s-a întâmplat cu copiii lui Israel la Cades-Barnea. Eu am citit mai multe versete din cărţile lui Moise şi din alte părţi şi încerc să vă prezint acest lucru în aşa fel încât să nu pierdeţi nimic.

După ieşirea din Egipt, poporul lui Dumnezeu a ajuns la Cades-Barnea, care era scaunul de judecată a lui Dumnezeu. Trecuseră doar unsprezece zile de când primiseră poruncile pe munte şi iată că s-au lovit de judecată. Da, deşi aveau făgăduinţele lui Dumnezeu, au fost trimişi înapoi în pustie şi au pribegit patruzeci de ani. Mai aveau doar aproximativ patru zile şi ar fi intrat în ţara făgăduită, dar au trebuit să se întoarcă în pustie. De ce? Ce s-a întâmplat la Cades? La porunca Domnului, Moise a ales doisprezece bărbaţi, câte unul din fiecare seminţie şi le-a zis: „Duceţi-vă, iscodiţi ţara şi vedeţi ce fel de ţară este!” Ei au străbătut Canaanul în lung şi-n lat, iar doi dintre ei au adus la întoarcere un strugure mare pe o prăjină. Când s-au întors, ei au povestit că i-au văzut pe amoriţi şi pe acei oameni uriaşi, care erau fiii lui Cain, şi au spus că nu vor putea cuceri ţara: „Cetăţile lor sunt întărite, iar noi suntem ca nişte lăcuste în faţa lor!” (Numeri 13 – parafrazare), prin aceasta, înmuind inima poporului.

Ce s-a întâmplat? Ei au văzut ţara şi au mâncat din roadele ei, iar Iosua şi Caleb au adus dovada: acel strugure uriaş. Mai mult, cei doi au zis: „Haidem să ne suim şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori!” (v.30). Ei au spus aceste cuvinte prin credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu care le spusese: „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru vi-l dau…” Aşa este. „Mergeţi înainte, căci ţara este a voastră!”

Dar ceilalţi au spus: „Oh, noi nu putem avea o trezire ca aceea!”

„De ce nu?”

„Pentru că vor veni episcopul şi prezbiterul şi ne vor da afara!”

„Nu contează! Mergeţi înainte pentru că Îl avem pe El de partea noastră!”

Vedeţi? Cei doi au zis: „Suntem mai mult decât biruitori, pentru că aşa a spus Dumnezeu! Haideţi să mergem s-o cucerim!”

Dar ce au făcut acei credincioşi de margine? Au venit destul de aproape şi au gustat din roadele ţării, dar nu au putut să intre în ea.

„Oh, este bună, dar nu o putem lua!”

Nu este aşa şi astăzi? Nu sunt aceşti credincioşi de graniţă la hotarele Împărăţiei?

Să vă dau un exemplu. Dumnezeu cheamă pe cineva la mântuire. Mama lui spală haine pe o scândură şi îl trimite la o şcoală teologică, să înveţe să predice. Dar deşi frecventează acea şcoală, ori de câte ori vede o femeie îmbrăcată imoral, o doreşte. Întotdeauna când simte miros de ţigară, trebuie să fumeze şi el una. Ştie că ceea ce face este greşit şi nu vrea să facă acele lucruri, de aceea zice:

„Doamne, sfinţeşte-mă! Ia Tu toate aceste lucruri de la mine.” Şi Domnul îi răspunde:

„În ordine, fiule. Eu voi lua toate aceste lucruri de la tine.”

Apoi, într-o seară ajunge fără să vrea într-o adunare mică, unde aude despre botezul Duhului Sfânt. El a trecut de prima treaptă: neprihănirea, şi este deja pe a doua: sfinţirea, fiind pregătit pentru cea de-a treia: botezul cu Duhul Sfânt. Vedeţi? Una, două, trei trepte.

El a luat Biblia şi a citit ce scrie în ea, apoi a spus: „Este corect. Aşa au făcut apostolii. Botezul corect este în Numele Domnului Isus,” apoi a mers mai departe şi s-a sfinţit. Dar ce s-a întâmplat pe urmă? S-a dus şi l-a întrebat pe păstorul său despre acele lucruri.

„Să n-ai nici o legătură cu prostiile acelea!”

„Cum să fie o prostie? Ei au primit Duhul Sfânt, vorbeau în limbi, făceau vindecări…” Aşa este.

Vedeţi? Ei au ajuns la graniţă şi privesc dincolo.

„O, dacă aş învăţa aceasta în biserica mea… Nu pot permite aşa ceva în adunarea mea, pentru că toţi s-ar ridica şi ar pleca.”

„Căci cei ce au fost luminaţi odată – şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,

şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor –

şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit.” (Evrei 6.4-6).

Ce este păcatul? Necredinţa. El a păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Ce a făcut? A pângărit sângele legământului prin care a fost sfinţit, a păcătuit împotriva harului lui Dumnezeu. Deci, „…nu mai rămâne nicio jertfă pentru el, ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.” (Evrei 10.26-27), căci: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti! Zice Domnul.” (v.30).

„Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4.12). Aici o aveţi.

Când vedeţi Lumina, umblaţi în ea! Mergeţi spre Calvar şi fiţi treji!

O, Dumnezeule, fă ca Biserica să urmeze într-o zi exemplul lui Enoh! El a umblat timp de 300 de ani cu Dumnezeu în Lumină şi nu a făcut nimic ce nu i-a plăcut Lui. El a fost un tip pentru Mireasă.

Arca este un tip spre evrei, spre cei o sută patruzeci şi patru de mii, care vor fi trecuţi dincolo. Enoh a fost luat cu puţin înainte de începerea potopului, după ce a umblat tot timpul în Lumină. Astfel, într-o zi a simţit că picioarele i se desprind de pe pământ şi s-a înălţat în slavă fără să guste moartea.  Dumnezeu l-a luat pentru că a umblat în Lumină: aceasta este mărturia că a fost plăcut lui Dumnezeu.

Biserică, să ne luăm încălţămintea şi să umblăm în Lumina Sa.

Să cântăm împreună: „Noi umblăm în Lumină.”

/:Continuaţi să umblaţi în Lumină, Lumina minunată.

Veniţi acolo unde stropii de rouă ai îndurării strălucesc

Străluceşte zi şi noapte în jurul nostru,

Isus, Lumina lumii.:/

Toţi, voi sfinţi ai Luminii, vestiţi:

Pe Isus, Lumina lumii

Atunci clopoţeii cerului vor suna:

Isus, Lumina lumii.

Noi vom umbla în Lumină, Lumina minunată.

Veniţi acolo unde stropii de rouă ai îndurării strălucesc

Străluceşte zi şi noapte în jurul nostru,

Isus, Lumina lumii.

Să ne plecăm capetele pentru un moment. Mai întâi aş vrea să ştiu dacă este cineva care doreşte să fie umplut cu Duhul Sfânt. Spuneţi: „Frate Branham, biserică, rugaţi-vă şi pentru mine, pentru că aş vrea să umblu în Lumină. Doresc să fiu plin de dragoste şi să nu se mai găsească în mine nici o rădăcină de amărăciune, fiindcă vreau să-L slujesc pe Dumnezeu.”

Ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Adu-Ţi aminte de mine, Doamne!” (Sunt ridicate mai mult de 20 de mâini). Staţi cu capetele plecate în timp ce cântăm din nou încetişor:

Noi vom umbla în Lumină, Lumina minunată.

Veniţi acolo unde stropii de rouă ai îndurării strălucesc

Străluceşte zi şi noapte în jurul nostru,

Isus, Lumina lumii.

Toţi, voi sfinţi ai Luminii, vestiţi:

Pe Isus, Lumina lumii

Atunci clopoţeii cerului vor suna:

Isus, Lumina lumii.

Noi vom umbla în Lumină, Lumina minunată.

Veniţi acolo unde stropii de rouă ai îndurării strălucesc

Străluceşte zi şi noapte în jurul nostru,

Isus, Lumina lumii.

Doamne Isuse, primeşte aceste inimi scumpe, în timp ce fredonează încă acest cântec şi doresc să umble în Lumina Evangheliei. Ei îţi aparţin. Curăţă-i de tot ce este rău, scoate toată necredinţa din ei şi vino în inimile lor, Isuse, Lumina lumii.

Aici sunt batiste pentru bolnavi. Ei suferă, Doamne, de aceea Te rog să Te apropii şi să le vindeci bolile, ca să poată umbla în Lumina Ta. Ajută-i, Doamne. Îţi mulţumim pentru învăţătura Ta şi pentru prezenţa Duhului Sfânt, care a însoţit vorbirea. Noi am stat câteva ore în locul acesta unde este atât de cald şi oamenii sunt în aşteptare. Din Cuvântul care a fost citit, ei recunosc că suntem în zilele din urmă şi că în curând nu va mai rămâne nimic.

Lumea continuă cu distracţiile ei, dar într-o zi totul se va termina. O, Dumnezeule, Te rog să mântuieşti fiecare suflet care a venit în prezenţa Ta divină. Îngăduie ca Duhul Sfânt să vină peste fiecare şi să le umple inimile cu bunătate şi pace, ca să aducă roada Duhului Sfânt: îndelungă răbdare, pace, credinţă, etc. Îngăduie aceasta, pentru că ţi-i predau Ţie, în Numele lui Isus Hristos, Fiul Tău. Amin.

Noi vom umbla în Lumină, Lumina minunată.

Veniţi acolo unde stropii de rouă ai îndurării strălucesc

Străluceşte zi şi noapte în jurul nostru,

Isus, Lumina lumii.

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi,

Şi a răscumpărat mântuirea mea

Pe lemnul Calvarului.

Oh, nu este El minunat? Peste zece minute vom avea un serviciu de botez. Cred că este o doamnă tânără care doreşte să se boteze. Este adevărat? Sunt mai mulţi. Câţi doresc să fie botezaţi? Cine nu poate rămâne la serviciul de botez din seara aceasta? Cine nu poate rămâne în seara aceasta ca să fie botezat în Numele Domnului Isus Hristos? Dumnezeu să vă binecuvânteze, copii. Sunt plin de bucurie pentru că Dumnezeu a pus înaintea voastră o uşă deschisă.

Voi sunteţi pregătiţi să mergeţi înăuntru; să intraţi în mormânt, pentru că toate lucrurile lumii sunt moarte şi vor fi îngropate. Să ţineţi minte că botezul vostru aduce la suprafaţă ceea ce s-a petrecut în inimile voastre.

Noi vom umbla în Lumină, Lumina minunată.

Veniţi acolo unde stropii de rouă ai îndurării strălucesc

Străluceşte zi şi noapte în jurul nostru,

Isus, Lumina lumii.

O, mă simt atât de bine! Voi, nu? Prin botez veţi fi îngropaţi cu Domnul; îngropaţi în moartea Lui şi înviaţi la o Viaţă nouă. Domnul să vă binecuvânteze.

În seara aceasta vom studia ultima epocă a Bisericii: Laodicea.

Să ne rugăm. Doamne Isuse, ei au stat aici şi au ascultat până la capăt, iar acum ţi-i predau Ţie. Du-Te cu ei Doamne, şi fă ca fiecare dintre ei să ia această Lumină minunată şi s-o răspândească pretutindeni. Fii cu ei până ne vom revedea din nou şi fă ca duhul lor să fie ancorat în Tine, în Numele lui Isus. Amin.

Fratele Neville proroceşte:

„Iată ce îţi spun în dimineaţa aceasta, slujitorul Meu: Eu te-am ales să dai Cuvântul Meu, de aceea te voi călăuzi şi îţi voi vorbi în particular. Da, Eu îţi voi arăta calea, voi fi cu tine şi te voi binecuvânta.

Iată ce îţi spun şi ţie, poporule: Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic şi folosesc acest vas prin care am venit la tine în dimineaţa aceasta. Nu te abate de la Duhul Meu şi nu părăsi acest Glas care-ţi vorbeşte, fiindcă Eu voi fi cu tine, aşa cum vei fi şi tu cu mine.

Întoarce-te de la căile tale, de la gândirea ta, şi crede-Mă pe Mine, pentru că Eu sunt cu tine. Dacă vei veni la Mine şi Mă vei urma în botez, Eu te voi binecuvânta, te voi ocroti şi Mă voi arăta ţie în plinătatea desăvârşirii. Da. Eu am vorbit. Nu voi împlini aceasta? Ba da, zice Domnul.”

Să spunem cu toţii: „Îţi mulţumim, Doamne Isuse, pentru că eşti Acelaşi Dumnezeu.”

Doamne, Tu ai venit în dimineaţa aceasta, peste păstorul acesta smerit, care odată a fost printre nicolaiţi, dar când l-ai cercetat şi a văzut Lumina, a ieşit afară. Inima lui este atât de deschisă pentru Tine, încât Tu i-ai putut vorbi. El nu ştie ce să spună, dar L-a lăsat pe Duhul Sfânt să lucreze prin el şi să vorbească prin glasul prorociei. Îţi mulţumesc pentru aceasta, Tată.

Eu privesc spre Tine, Tată, şi aştept să-mi dai planul călătoriei.

O soră vorbeşte în limbi şi o altă soră dă tălmăcirea:

„Eu sunt Cel care îţi vorbesc! Nu te teme, fiindcă iată ce îţi spun: Eu vin curând! Duhul Meu este peste poporul Meu, în Sion. Da, Eu sunt în mijlocul tău, de aceea: crede şi vei primi! Eu îţi vorbesc la fel ca în zilele prorocilor. Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, Primul şi Ultimul, Cel care te ţine în picioare. Eu am pus înainte ta o uşă deschisă, iar dacă vei intra prin ea, vei fi primit. Da, Eu îţi zic: Primeşte-Mă, pentru că Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul.”

Aţi înţeles, aşa-i? Sora care a adus tălmăcirea a avut aceeaşi tonalitate a vocii ca sora care a prorocit. Duhul Sfânt a luat sub controlul Său chiar şi tonalitatea vocii lor. Recunoaşteţi că Acesta este Hristos în mijlocul poporului Său?

Vrei să citeşti ceva, frate Pat? (Fratele Pat spune: „Este vorba de Apocalipsa 22.16: „Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru biserici. Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă.”).

Amin. Aceasta este o călăuzire duhovnicească, conform Scripturii. Vedeţi cum lucrează Duhul în biserică şi cum se plimbă printre credincioşi? Nu este El minunat? El face aceasta, ca să credeţi că este aici şi că este Acelaşi despre care vorbeşte Biblia. Nu trebuie să ne mirăm deloc cu privire la aceasta, aşa că veniţi şi primiţi-L, oameni dragi.

Teddy, rugăciunea mea este ca Domnul să vă pregătească inimile în timp ce suntem gata pentru botez. „Îl voi urma oriunde mă conduce.”…

… Prietene, te provoc prin Dumnezeul cel viu şi pe baza Cuvântului predicat, să vii şi să te laşi botezat în Numele lui Isus Hristos! Nu uitaţi că eu fac aceasta pentru că Biblia ne porunceşte să facem acest lucru, iar Pavel a spus că chiar dacă un înger din cer ar încerca să ne înveţe altceva, să fie blestemat. Dorinţa mea este ca atunci când voi ajunge la capătul drumului, să pot spune la fel ca el: „Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.” (Fapte 20.27). Da, am făcut-o cât am ştiut de bine, aşa ca sângele nimănui să nu fie pe mâinile mele.

Oh, nu-L iubiţi? Eu Îl iubesc din toată inima. Să ne ridicăm cu toţii în timp ce vom cânta cântecul nostru de despărţire:

Ia Numele lui Isus cu tine,

Copil al întristării şi durerii;

El bucurie şi mângâiere îţi va da,

Ia-L oriunde vei merge.

Nume scump (Nume scump)

Oh, ce dulce! (Oh, ce dulce!).

Nădejdea pământului şi bucuria cerului;

Nume scump (Nume scump)

Oh, ce dulce! (Oh, ce dulce!).

Nădejdea pământului şi bucuria cerului;

În timp ce avem capetele plecate, să cântăm:

La Numele lui Isus plecaţi,

Căzând în închinare la picioarele Lui,

Împărat al împăraţilor în cer Îl vom încorona

Când călătoria noastră se va sfârşi.

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *