PECETEA A ȘASEA

Slăvit să fie Domnul! Să mergem împreună la cartea Apocalipsei. Apocalipsa capitolul 1.1-3:

„Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Şi le-a făcut-o cunoscută trimițând prin îngerul Său la robul Său Ioan,

care a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu şi despre mărturia lui Isus Hristos şi a spus tot ce a văzut.

Ferice de cine citește şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!”

Câți dintre noi putem spune „Amin!”? „Căci vremea este aproape.” Amin! Acum mai mult decât înainte.

Acum vom merge împreună la cartea Ecleziastului. Vreau să predic despre Pecetea a șasea, de aceea subiectul meu de astăzi este „Pecetea a șasea.” Există niște lucruri la care aș vrea să privim și să încercăm să le aliniem cu cele prin care am trecut în cartea Apocalipsei și cu unele dintre lucrurile pe care profetul le-a împărtășit cu noi. Aș vrea să aruncăm o privire asupra lor din acest unghi și dacă vom putea, să încercăm să ne concentrăm pe Pecetea a șasea

Ecleziastul 1.9: „Ce a fost va mai fi şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare.

Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră.”

Solomon a așezat un principiu foarte bun aici. Ceea ce este, nu este nou, ci a mai fost și înainte. Chiar și bătălia spirituală în care ne aflăm și în care regăsim două puteri, cea a lui Hristos și cea a Antihristului, este o bătălie veche care a început în ceruri. Ea nu este nouă. Așadar, aceste lucruri care se petrec, s-au petrecut și înainte.

Fratele Branham a spus următoarele în mesajul Vă voi restituidin anul 1954:

„Toate aceste lucruri pe care le vedem petrecându-se astăzi, nu sunt noi pe pământ. Nimic nu este nou, totul a mai fost și înainte. Dacă veți observa, ziua în care trăim noi este ziua diferitelor culte, ismuri și așa mai departe. Aceste lucruri nu sunt noi. Ele au fost dintotdeauna, în forme diferite.”

Așadar, cu orice ne confruntăm sau peste orice dăm, a mai fost și înainte. Fratele Branham a spus că duhurile nu mor, ci merg mai departe schimbându-și doar locul. Înseamnă că duhul pe care-l găsim în cartea Genezei, îl putem regăsi și în cartea Apocalipsei.

În mesajul Scrisul de mână de pe perete, din anul 1958, fratele Branham a spus:

„Acum, în timp ce vorbim despre aceasta, pe inima mea a fost pus faptul că acesta ar fi un mesaj foarte neobișnuit, dar potrivit pentru oameni. Orice cititor al Bibliei știe că fiecare Scriptură are un înțeles compus. La majoritatea prorociilor găsim un dublu, triplu sau mai multe răspunsuri, ca o istorie care se repetă.”

Ceea ce ne-a arătat fratele Branham aici este că în profeție, același verset, aceeași Scriptură, se poate întâmpla o dată, de două ori, poate avea un dublu înțeles sau se poate petrece chiar de mai multe ori. El nu a limitat folosirea Scripturilor pentru că ele sunt veșnice. Cuvântul este veșnic, toate aceste lucruri au mai fost înainte și vor mai fi din nou. Așadar, fratele Branham nu a limitat aplicabilitatea Scripturilor. Una din marile probleme pe care le-am avut cu mintea umană în denominaționalism este că am limitat Scripturile, le-am selectat spunând: „Cutare înseamnă cutare,” le-am pus într-un anumit spațiu, interval de timp și nu îngăduim ca acea Scriptură să însemne orice altceva. Ceea ce a făcut foarte bine fratele Branham, este că ne-a dărâmat înțelegerea denominațională pentru că a luat un verset pe care l-a pus în lacuna cutare, cutare, cutare sau cutare, iar noi ne întrebăm uneori care este adevărată? Dar noi nu trebuie să alegem una dintre ele ca fiind adevărată, fiindcă toate sunt adevărate pentru că ceea ce a făcut el, a fost să găsească același scenariu care s-a derulat, cu aceleași duhuri. El a luat același verset pe care l-a aplicat în același fel, în același scenariu, într-un alt chip. Așadar, Cuvântul este veșnic, iar noi trebuie să ne îndepărtăm de ideea că cutare este tălmăcit deja și pus undeva, altceva este deja tălmăcit și pus în altă parte etc, pentru că dacă vom face aceasta cu profetul lui Dumnezeu vom da de niște probleme majore, pentru că el a folosit același verset în două feluri diferite, cu două aplicabilități aparent diferite. Astfel, dacă vom gândi selectiv și vom defini ceva ce ne-a spus el, va trebui să decidem care dintre afirmațiile sale sunt adevărate și care nu. Eu cred că acesta este un fel necugetat, un fel firesc  de a privi Mesajul, adică să încercăm să facem o alegere în ceea ce a spus el: „Pe care dintre afirmațiile sale despre un anumit subiect a făcut-o ultima dată sau pe care a spus-o de mai multe ori?” „El a spus cutare ultima dată și a spus aceasta de mai multe ori!” Oh, dacă vom face aceasta, vom intra într-un mare bucluc!

Lăsați-l pe profet să fie profet, lăsați-l pe el să folosească Cuvântul pentru că el a fost însărcinat să facă aceasta și lăsați-l pe el să poziționeze Scripturile. Poate noi vom spune: „Cum se poate ca ambele să fie adevărate?” Eu nu știu, dar ambele sunt adevărate. Iar dacă noi vom adopta această atitudine și vom începe să privim Scripturile astfel, dintr-o dată multe lucruri vor începe să se deschidă pentru că nu vom fi blocați într-o înțelegerea firească.

Vedeți, noi cunoaștem lucrurile prin timp, spațiu și materie. În felul acesta înțelegem noi lucrurile. Am mai folosit această comparație înainte și doresc să revenim la ea. Noi spunem: „Acest obiect este aici.” (fratele Chad ia un obiect și îl pune pe amvon). Este adevărat? Acesta este felul în care ne trăim viața noastră umană. „Aceasta este acolo.” După ce mut acest obiect de aici în alt loc, nu va mai fi aici, ci acolo, în celălalt loc, dar pentru noi oamenii, acest obiect nu poate fi atât aici, cât și acolo, în același timp. Este adevărat? Noi suntem limitați de timp, spațiu și materie. Un obiect nu poate fi atât aici, cât și în altă parte în același timp, dar Dumnezeu nu poate fi limitat de aceste legi; El poate fi atât aici, cât și acolo în același timp pentru că Isus Hristos a putut fi Fiul omului care a venit pe pământ, dar care Se afla și în cer. El a vorbit despre noi și ne-a spus că noi stăm acum în locurile cerești în Hristos Isus, dar în același timp suntem pe pământ. Așadar, noi putem avea aceeași aplicabilitate pe care a avut-o Isus Hristos când a fost aici pe pământ, care le vorbea evreilor și le spunea: „Aceasta vă va face mintea să explodeze, însă Eu sunt atât aici, cât și acolo. Eu am venit aici, dar sunt și acolo.” El ne-a privit și ne-a spus: „Voi sunteți aici, dar sunteți de asemenea și acolo!” Dar noi am spune: „Ori sunt aici, ori sunt acolo,” sau: „Acum sunt aici, iar mai târziu voi fi acolo.”

Mai târziu? Ce înseamnă „mai târziu” la Dumnezeu? Nimic. La Dumnezeu, totul este acum, noi suntem atât aici, cât și acolo. Poate spuneți: „Despre ce vorbești, frate Chad?” Nici măcar nu știu, pentru că am trăit toată viața mea umană în această dimensiune, dar există o parte din mine care nu este legată de aceste legi umane, jos în sufletul meu există ceva, un atribut al lui Dumnezeu care a fost în El înainte ca El să creeze legile universului, legile firești; a existat o parte din mine care nu este legată de legile firești, ca să pot spune că acum sunt în locurile cerești, în Hristos Isus și tot acum, stau cu picioarele pe pământ, fără să fie vreo problemă în inima mea. Vedeți? Noi trebuie să ne eliberăm de limitele firii și să fim oameni duhovnicești, cu o gândire duhovnicească.

Fratele Branham a procedat ca și ceilalți profeți: ne-a distrus gândirea firească în totalitate. Mulțumim lui Dumnezeu pentru nimicirea gândirii noastre firești. Noi dorim să ne asigurăm că nu alegem doar anumite lucruri, ci le privim ca pe o istorie care se repetă odată, de două ori sau de mai multe ori, având o aplicabilitate duhovnicească și una firească. Sau ce spuneți de aceasta: o aplicare firească ce s-a schimbat într-o aplicare duhovnicească, apoi s-a întors din nou la o aplicare firească. Aceasta se regăsește în Biblie. Este acolo! „Dar eu am crezut că este firesc și duhovnicesc, și de îndată ce se preface din firesc în duhovnicesc, totul este încheiat.” Nu! Uneori, avem aplicabilitate firească, apoi duhovnicească,  apoi din nou firească: Israelul firesc, biserica duhovnicească și înapoi la Israelul firesc, cei o sută patruzeci și patru de mii. Iar profeția a mers în linie cu aceasta: sămânța lui Avraam. Slăvit să fie Domnul!

Acum vreau să privim la un citat din Pecetea a șaptea, unde fratele Branham a spus:

„Capitolul opt a descoperit doar scena Peceții a șaptea unde nu este descoperit nimic altceva. Acum, nu este descoperit nimic în Pecetea a șaptea.” 

Iubesc citatul acesta! Aceasta înseamnă că este descoperit ceva, însă nu este spus.  

„Acum, nu are nimic de-a face cu capitolul șapte al Apocalipsei. Descoperirea Peceții a șaptea este total mută. Dacă aș fi avut timp (voi încerca în unele locuri) să vă arăt că despre Pecetea a șaptea s-a vorbit din Geneza.” 

Fratele Branham spunea că Pecetea a șaptea este total mută, în cadrul ei nefiind descoperit nimic. Este tăcere totală, nu s-a vorbit nimic despre ea, apoi tot el a spus că despre Pecetea a șaptea s-a vorbit din Geneza. Slăvit să fie Dumnezeu! Numai că nu este în felul în care căutăm noi descoperirea Peceții a șaptea, ci este așezată acolo pentru că Pecetea a șaptea este Hristos. Este Isus Hristos, este descoperirea lui Isus Hristos, este venirea lui Hristos, este deschiderea Cuvântului, este pur și simplu, Hristos. 

La început, când Dumnezeu a vorbit Cuvântul pentru prima dată, El a luat gândul Său și l-a prefăcut în Cuvântul Său vorbit, iar când L-a vorbit, El a devenit Cuvântul uns care este Hristos, Pecetea a șaptea. Este Hristos, Taina lui Dumnezeu descoperită. Așadar, unde-L avem noi în Geneza? La început. Iată!

Aceste Peceți au venit de la început, din Geneza până aici.”   

Aici, el nu a mai făcut referire numai la Pecetea a șaptea, ci la toate Pecețile, și a spus că aceste Peceți au venit din Geneza până aici sus. De ce? Pentru că atunci când este vorba despre descoperirea celor șapte Peceți, este descoperirea care leagă toată Scriptura. Când au fost rupte aceste Peceți, a fost deschisă întreaga Biblie, deoarece Ea a fost învelită în aceste șapte Peceți; când au fost rupte aceste șapte Peceți, a fost deschisă întreaga Biblie, iar atunci, ne-am putut întoarce înapoi și să vedem aceste Peceți desfășurându-se din Geneza.

Dar dacă luăm Scriptura și ne limităm pe noi înșine în timp, spațiu și materie, vom spune: „Nu, prima Pecete are însemnătatea cutare. Este prima Epocă a bisericii, când a început duhul nicolait, având doar această însemnătate și nimic mai mult.” 

 Credeți că acest cal alb nu a călărit și în Geneza? Credeți că amăgirea nu a venit într-un chip religios când s-a ridicat Cain? Cain a venit sub Pecetea întâi, sub o amăgire religioasă. Nimrod a venit sub Pecetea întâi, sub o amăgire religioasă. „Nu, nu. Pecetea întâi nu înseamnă decât cutare pentru că nu a fost descoperită decât în timpul sfârșitului, de aceea nu poate avea decât însemnătatea cutare.” Fratele Branham a spus că aceste Peceți au deschis întreaga Biblie și au venit din Geneza, iar noi îl putem vedea pe călărețul de pe calul alb călărind de când au existat oameni pe pământ, fiind un șarpe care a pătruns înăuntru. El arăta ca un om, dar nu era un om, era atât de aproape, dar nu același lucru, aducând o amăgire prin Cuvânt. Putem vedea de unde au pornit Pecețile și cum au ajuns aici? De îndată ce vom crede aceasta, Biblia va deveni mult mai clară atunci când o citim, pentru că Pecețile au deschis Biblia.

Să mergem împreună la Apocalipsa capitolul 6, la cea de-a șasea Pecete.

„Când a rupt Mielul pecetea a șasea, m-am uitat şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele

şi stelele au căzut din cer pe pământ cum cad smochinele verzi din pom când este scuturat de un vânt puternic.

Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul. Şi toți munții şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor.

Împărații pământului, domnitorii, căpitanii oștilor, cei bogați şi cei puternici, toți robii şi toți oamenii slobozi s-au ascuns în peșteri şi în stâncile munților.

Şi ziceau munților şi stâncilor: „Cădeți peste noi şi ascundeți-ne de Fața Celui ce șade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului,

căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui şi cine poate sta în picioare?”

Fratele Branham a spus în Pecetea a șasea:

Noi știm că Pecetea a șasea este Pecetea judecății.”

El a spus foarte clar aceasta și anume că Pecetea a șasea este Pecetea judecății, iar numărul omului este cifra șase. Omul a căzut și de aceea, trebuie să fie judecat.

„Noi știm că Pecetea a șasea este Pecetea judecății.Este pecetea judecății: aceasta este. Observați acum, Pecetea a șasea este Pecetea judecății, a Cuvântului.”

Această afirmație tocmai a deschis multe lucruri. Pecetea a șasea nu este doar Pecetea judecății timpului de sfârșit, ci Pecetea judecății, a Cuvântului.

Mai jos, în cadrul aceluiași mesaj, el a spus:

„El se pregătește să-i scoată pe cei o sută patruzeci și patru de mii afară pentru răscumpărare, din Cartea Răscumpărării, iar aceasta are loc sub Pecetea răscumpărării, în Pecetea a șasea.”

Fratele Branham a pus două etichete peste Pecetea a șasea. Astfel, ea este Pecetea judecății, dar în același timp este și Pecetea răscumpărării,  pentru că în felul acesta, prin cele șase Peceți, Cuvântul a făcut lucrarea de răscumpărare, iar Pecetea a șaptea a descoperit-o. Așadar, de-a lungul a șase Peceți am avut răscumpărarea, Pecetea a șasea fiind Pecetea răscumpărării, care în același timp este și Pecetea judecății.

Să mergem acum la Geneza 7.5.

Știm că Dumnezeu a venit jos și a hotărât că El trebuia să judece Pământul pentru că violența cuprinsese pământul, iar omul făcea în permanență ceea ce era rău. Dumnezeu urma să pronunțe judecata. Dar în acel timp al judecății, cineva urma să primească har înaintea Domnului, acesta fiind Noe care era sămânța aleasă. El a venit la Noe, iar aici citim:  „Noe a făcut tot ce-i poruncise Domnul.  

Noe era de șase sute de ani când a venit potopul pe pământ.”

Din nou avem cifra șase. Putem vedea acest număr, șase sute. În toată Biblia vom  vedea că cifra șase este asociată cu omul, cu judecata, și de asemenea, are ceva de-a face cu răscumpărarea.

 Potopul a avut loc în cel de-al șase sutelea an al lui Noe, când Pământul a intrat sub Pecetea a șasea, Pecetea a șasea fiind nimicirea Pământului. Este adevărat? Așadar, pe lângă nimicirea Pământului, Pecetea a șasea este Pecetea curățirii și a distrugerii. Amin! Cei o sută patruzeci și patru de mii vor fi curățați sub Pecetea a șasea, și la fel fecioarele neînțelepte, aceasta însemnând că atunci când intrăm în contact cu judecata lui Dumnezeu există două ieșiri. Când intrăm în contact cu Pecetea judecății, avem două ieșiri: ori suntem curățații, ori suntem nimiciți, pentru că nu există cale de mijloc.

Eu spun: „Dumnezeule, îngăduie ca atunci când voi intra în contact cu Pecetea a șasea, să fiu curățit. Îngăduie să fiu curățit pentru că recunosc că sunt greșit! Fie ca eu să primesc har în ochii Tăi și să fiu curățit, nu nimicit!”

În al șase sutelea an, sub Pecetea judecății, urma să fie un potop pe pământ, o judecată care avea să nimicească locuitorii pământului, dar de asemenea, această Pecete a judecății era și o Pecete a răscumpărării, pentru că opt suflete au fost salvate de pe pământ prin arcă. În același timp în care lovea judecata, avea loc și răscumpărarea. 

Acest Pământ va fi judecat și lumea este judecată, o judecată va veni din pricina căderii umanității în urma a ceea ce s-a petrecut în grădina Eden. Va urma un ciclu al judecății, dar prin judecată, vor exista și cei care vor primi har în ochii Domnului, ei fiind curățiți prin Pecetea judecății, ieșind afară curățiți și răscumpărați.  Aceasta este poziția pe care doresc  s-o dețin eu.

Fratele Branham a spus următoarele în Pecetea a șasea:

„Amintiți-vă, noi L-am văzut pe Isus văzând-o. Nu-i așa? Isus a văzut-o. Iar acum, îi găsim pe alții care o văd. O vedem preumbrită în Iacov. (El se referea aici la Pecetea a șasea.)   O vedem preumbrită în Egipt. O vedem preumbrită la cruce.”

Aici, fratele Branham ne arată că exista o preumbrire a Peceții a șasea în Iacov, în Egipt și la cruce.

Așadar, aceste Peceți s-au derulat până în acest timp. Credem noi aceasta? Putem vedea Pecetea a șasea în Iacov, în necazul lui Iacov, când au început să apară tensiuni. Noi am mai vorbit despre aceasta. Între el și fiii lui Laban au început să fie tensiuni deoarece el avea un plan de făcut bani pentru că era un înșelător. Fratele Branham a spus că el era un pungaș. Nu eu am spus-o, ci fratele Branham. El a spus că evreii au fost așa întotdeauna. Fratele Branham a spus că el era un înșelător, căuta să pună mâna pe bani și urma să-i obțină oricum. Acolo l-am avut pe Iacov, înșelătorul care a obținut dreptul de întâi născut și binecuvântarea prin înșelăciune; apoi, a înșelat pentru a avea vite, pentru a avea bani, crescându-și astfel venitul prin amăgire și tertipuri. Astfel, frații lui Laban s-au supărat pe el, și aflându-se sub presiune, a hotărât să se întoarcă înapoi acasă. În timp ce se întorcea acasă, el a știut că va trebui să se întâlnească cu Esau, care la rândul său fusese victima înșelăciunii sale.

Iacov știa că Esau îl va judeca și că merita judecata sa, ceea ce i-a adus o stare de disperare. Când a intrat în acea disperare, el a trecut râul și a mers singur de partea cealaltă, pentru că aceasta este cheia Peceții a șasea: în disperare să fii singur ca să ajungi față în față cu Dumnezeu. Iacov s-a luptat toată noaptea cu un Om, iar lupta cu acel Om, sub Pecetea a șasea a disperării, l-a pus în contact cu Dumnezeu. În acel interval de timp, Dumnezeu l-a atins și începând din ziua aceea, umblarea lui s-a schimbat. El a început să șchiopăteze și nu a mai umblat niciodată la fel. Aceasta este experiența Peceții a șasea pe care dorim s-o avem și noi. Apoi, el a recunoscut că L-a întâlnit pe Dumnezeu față în față. Cine este Dumnezeu? Pecetea a șaptea. Așadar, aceste Peceți au venit până aici.

Tot fratele Branham a spus că Dumnezeu a preumbrit Pecetea a șasea în Egipt. Moise a mers acolo ca profet, ca să elibereze poporul care se afla din nou în necaz. În Egipt se ridicase un faraon care nu-l cunoștea pe Iosif și care devenise un tiran. El a început să-i pedepsească pe evrei foarte aspru, iar Moise și-a făcut apariția ca profet eliberator, și în calitate de profet eliberator, a adus jos plăgile asupra neamurilor. Este același lucru pe care-l vor face Moise și Ilie în perioada necazului: vor aduce plăgi asupra neamurilor. Aceasta ne-a spus fratele Branham. Așadar, El a preumbrit Pecetea a șasea în Egipt, evreii ieșind din Egipt sub Pecetea a șasea.

Apoi, el ne-a spus că o vedem de asemenea preumbrită la cruce. Aș dori să ne oprim o clipă aici și să deschidem Biblia la Cartea lui Marcu. Marcu capitolul 15. Este uimitor! Eu am mai spus că Isus Hristos a trecut prin Pecetea a șasea.

Noi am putea spune: „Dar El nu a făcut niciodată nimic rău.” El a fost născut din fecioară și nu a păcătuit niciodată. Pecetea a șasea este Pecetea judecății, dar este de asemenea și o Pecete a răscumpărării. Când Isus a trecut prin Pecetea a șasea, El urma să răscumpere prin ea; prin plata Sângelui Său, urma să răscumpere toți copiii Săi pierduți. Așadar, este o Pecete a judecății și a răscumpărării.

Marcu 15.24:

„După ce L-au răstignit, I-au împărțit hainele între ei trăgând la sorți, ca să știe ce să ia fiecare.

Când L-au răstignit, era ceasul al treilea.

Deasupra Lui era scrisă vina Lui: „Împăratul iudeilor.”

Împreună cu El au răstignit doi tâlhari, unul la dreapta şi altul la stânga Lui.”

Când ajungem la răstignire, putem vedea că Isus a fost răstignit în al treilea ceas al zilei. Ziua începe la ora șase dimineața, așadar al treilea ceas al zilei ar fi ora nouă dimineața. Deci, El a fost răstignit la ora nouă dimineața.

Să mergem mai departe și să citim versetele 33 și 34:

„La ceasul al șaselea, s-a făcut întuneric peste toată țara până la ceasul al nouălea.

Şi în ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eloi , Eloi, Lama Sabactani?”, care tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”

Aici, El a fost uitat în totalitate de Dumnezeu pentru că peste El fusese pus tot păcatul pământului, iar Dumnezeu a trebuit să plece de la El, ca să poată fi judecat. Trecând prin Pecetea a șasea, Pecetea judecății, El urma să aducă răscumpărarea întregii semințe, fiindcă nu Isus trebuia să treacă prin Pecetea a șasea, ci noi. Fiecare om care s-a născut greșit, printr-o naștere firească, trebuia să treacă prin Pecetea a șasea. Dar El a venit ca Miel desăvârșit, în interiorul Lui fiind plinătatea Cuvântului, iar dacă și noi suntem o sămânță genă a lui Dumnezeu, un atribut al lui Dumnezeu, facem parte din acest Cuvânt.  El a fost plinătatea Cuvântului și noi facem parte din Cuvânt; când plinătatea este la un loc, atunci suntem și noi acolo. Noi am fost acolo ceea ce înseamnă că am fost sub Pecetea a șasea cu Isus Hristos. De aceea, Dumnezeu nu va îngădui ca Mireasa să treacă prin perioada Necazului pentru că ea a plătit deja pentru păcatele ei. Când a plătit ea pentru păcatele ei? Când a fost cu El și când noi am fost împăcați cu Dumnezeu în trupul Său firesc. Țineți minte că noi am fost împăcați deja cu Dumnezeu. Când? Am fost împăcați în trupul Său firesc, pentru că Cuvântul S-a făcut trup, iar noi facem parte din Cuvânt. Amin! Dacă noi facem parte din Dumnezeu, facem parte din Cuvânt. Dacă suntem o sămânță genă a lui Dumnezeu, aceasta este Cuvântul. Unde este Cuvântul? Jos, în sufletul vostru. Acesta este Cuvântul, iar dacă El a fost plinătatea Cuvântului, ne-am aflat și noi acolo. Cuvântul a sângerat și a murit pentru noi, iar noi am suferit deja pedeapsa acolo. Așadar, El a trecut prin Pecetea a șasea, iar pentru cei ce-L primesc, ea este răscumpărare, iar pentru cei ce-L resping, este judecată.

Isus a ajuns la Calvar și a fost răstignit în cel de-al treilea ceas al zilei, apoi, în cel de-al șaselea ceas, s-a lăsat întunericul. Ce se întâmplă când este deschisă Pecetea a șasea? Se lasă întunericul. Ce s-a întâmplat în Egipt sub Pecetea a șasea? A fost un întuneric în toată țara. Întuneric, soarele s-a întunecat, luna s-a prefăcut în sânge, ceea ce este o eclipsă. Soarele s-a întunecat, luna s-a prefăcut în sânge și a avut loc un cutremur, toate acestea au avut loc când Isus a murit, deoarece El a murit sub Pecetea a șasea. Mă înțelegeți îndeajuns pentru a înțelege ce vreau să spun? Până în cel de-al nouălea ceas al zilei.

Așadar avem ceasul al treilea, ora nouă dimineața; ceasul al șaselea,  amiaza, când s-a lăsat întunericul și ceasul al nouălea, ora trei după-masă.

Dacă suntem atenți la perioada de timp în care El s-a aflat pe cruce, vom vedea că El a stat pe cruce timp de șase ore. De ce? Era Pecetea a șasea, judecata omului, iar un Om stătea în locul omenirii. Când cineva a trebuit să pășească în față, în Apocalipsa capitolul 5, ca să ia Cartea, nu putea fi un înger sau un serafim, ci trebuia să fie un om. Cifra șase este numărul omului, dar este și numărul judecății. Astfel, Isus Hristos a stat pe cruce timp de șase ore, iar în ceasul al șaselea al zilei, întunericul s-a lăsat pentru ca noi să vedem că aceea era Pecetea a șasea.

Ora trei după-masă, era o oră importantă, pentru că aceea era după-masa dinainte de Paște. Ziua evreiască nu este ca și a noastră. Noi începem ziua la miezul nopții și o încheiem tot atunci, dar ziua evreiască merge de la apus la apus. Așadar, ziua evreiască începea la apusul soarelui. Astfel, Paștele urma să înceapă la apusul zilei în care a fost răstignit Isus Hristos. De aceea, ei au mers la Pilat și i-au cerut să grăbească cele petrecute acolo: „Poți coborî aceste trupuri de pe cruce înainte de apus?”, adică înainte de Paște. Pentru ei era un Sabat sfânt, de aceea, trebuiau să-i dea jos de pe cruce pe cei răstigniți. Acesta este motivul pentru care ei au zdrobit fluierele picioarelor celor doi tâlhari. Atunci când ești răstignit, trupul tău se lasă în jos, ceea ce îți taie răsuflarea, întrucât canalele respiratorii sunt astupate, iar tu nu mai poți respira; și pe măsură ce devii mai slab, începi să te asfixiezi, pur și simplu nu mai poți respira. De aceea, ei îi împingeau în sus de sub genunchi pentru ca cel răstignit să poată lua o gură de aer,  apoi să poată cădea în jos. Astfel ei erau ținuți vii, fiindcă cei răstigniți trebuiau să aibă parte de o moarte cumplită. Și într-adevăr era un fel groaznic, cumplit de a muri. Deci, ei continuau să îi împingă în sus. Dar trebuiau să dea jos acele trupuri înainte de apusul soarelui, de aceea au mers și au frânt fluierele picioarelor celor doi tâlhari, ca să nu mai poată fi împinși în sus, să se sufoce și să moară. Dar când au ajuns la Isus, ei L-au găsit mort, fiindcă Scriptura spunea că niciun os nu-i va fi frânt. Totul era orchestrat de Scripturi. 

În tradiția de închinare din Templu, mieii erau uciși înaintea serii, înaintea timpului de seară, înainte de apus, înainte de începerea Paștelui. Deci, în cadrul închinării la Templu, înainte de începerea zilei de Paști, chiar înainte de aceasta, ei înjunghiau mieii de Paște. Dar în care ceas credeți că îi înjunghiau? La ora trei după-amiaza, și tot la ora trei după-amiaza, Isus și-a dat Duhul și a murit pentru că El a fost Mielul pascal suprem. El a fost ultimul Miel pascal, Capul sau Domnul casei, adică Dumnezeu Însuși care Și-a luat propriul Miel și L-a jertfit pentru întreaga Sa casă, pentru izbăvire. Ce a arătat El? Aceasta este cea de-a șasea Pecete a Mea! Cerința Mea a fost îndeplinită, urmând să aducă răscumpărarea seminței, printr-o judecată care a fost făcută asupra acelui Vas, El fiind Mielul pascal care a murit la ora trei după-masă. În ceasul în care Isus a strigat și Și-a dat Duhul, preoții tăiau gâtul mielului pascal. Exact în același timp.

Vă amintiți cum fratele Branham a relatat aceasta când a spus că ei erau în Templu și cântau, în timp ce-L puteau vedea pe El pe fereastră. Cel despre care cântau, era țintuit pe cruce. Dar lucrurile au fost mai rele decât aceasta, pentru că ei L-au respins, alegând să păstreze forma lor de închinare tradițională. Moise le-a spus ce să facă, arătând că El avea să fie Cel care urma să vină, dar ei L-au respins, și în timp ce El devenea Mielul pascal, ei înjunghiau propriul lor miel pascal pentru că au preferat să aibă tradiția decât ceea ce a trimis Dumnezeu.

Aceasta a fost problema tot timpul și este o problemă chiar și în Mesaj pentru că și aici regăsim același lucru. Preferăm să avem tradiția decât ceea ce trimite Dumnezeu. Preferăm să rămânem alipiți de ceea ce am fost alipiți întotdeauna pentru că aceasta pare prea radical. Isus arăta radical. Lucrurile pe care le spunea El, Scripturile pe care le folosea, ceea ce se petrecea în jurul Său, mulțimea pe care o atrăgea, totul era în întregime radical. Ei spuneau: „Nu poate fi așa,” pentru că prin gândirea lor denominațională ajunseseră într-un asemenea punct, încât nu și-au mai permis să vadă lucrurile altfel, și au spus: „Nu poate fi așa! Nu acesta este felul în care ar fi trebuit să arate lucrurile, ar fi trebuit să fie diferite, iar noi ar fi trebuit să fim incluși în ele. Noi fariseii și marii preoți.” Dar știți ceva? Ei au avut oportunitatea să fie incluși, dar nu au vrut pentru că au iubit lauda oamenilor mai mult decât lauda lui Dumnezeu. Atunci, Dumnezeu a trimis un Miel desăvârșit, un Om născut din fecioară, dar ei au negat nașterea Lui. El era născut din fecioară, era Mielul lui Dumnezeu, care a împlinit Scripturile la literă, dar El le-a împlinit într-un fel neașteptat de ei.

Vedeți, acesta este felul în care a procedat și fratele Branham și acesta este motivul pentru care a fost atât de respins la sfârșitul slujbei sale. Ei nu s-au așteptat ca împlinirea Scripturilor să fie acel om mic și smerit din Kentucky, cu o educație de șapte clase, într-o bisericuță de la colțul unei străduțe. Ei nu s-au așteptat ca aceea să fie ieslea în care s-a născut Mielul. Amin! De aceea, El a fost atât de respins.

Fratele Branham a arătat foarte clar că aceea era slujba din Maleahi 4, Luca 17.30, că aceea era împlinirea Scripturilor, dar ei nu au putut accepta aceasta pentru că nu era în concordanță cu ideea avută de ei. Și  eu spun: „Doamne, scoate aceasta din mine în întregime,” și o spun din nou și din nou, pentru că oricât de mult credem noi că este frântă și scoasă afară, ea nu este încă frântă și nici scoasă afară, prieteni. Noi mai avem tendința de a ne întoarce la înțelegerea firească și la vechea învățătură denominațională.

Iată-i acolo! În ceasul în care Isus Își dădea Duhul, ei frângeau gâtul unui alt miel, dar era degeaba. Înainte era corect, era ceea ce trebuiau să facă la ora trei după-amiază, în ajunul Paștelui: să înjunghie mielul, să țină Cuvântul și să continue să meargă mai departe. Știți ce trebuiau să fie ei? Un reprezentat legal al Cuvântului, care să perpetueze simbolismul Cuvântului până când avea să vină un profet, ca să le spună ce a însemnat totul. Aceasta este ceea ce s-a petrecut și în Epocile bisericilor. Ei trebuiau să țină Cuvântul, să-L păstreze atât cât puteau să vadă, o mică parte. Nu era nimic în neregulă cu a păstra Cuvântul. Pentru că evreii au fost profeții lui Dumnezeu, ei trebuiau să țină ceea ce le-a fost dat prin Moise, până când urma să vină un profet și să spună: „Cutare este cutare, cutare este cutare, cutare este cutare.” Dar ei s-au îndrăgostit atât de tare de a ține simbolismul încât atunci când a venit realitatea, au vrut simbolismul și au refuzat realitatea. Dar noi spunem: „Doamne, ajută-ne, noi dorim realitatea Ta. Ajută-ne ca zilnic să renunțam la simbol pentru realitate; aceasta este ceea ce dorim noi.”

Așadar, Isus a murit la ora trei după-amiaza, a stat șase ore pe cruce, iar în ceasul al șaselea al zilei, s-a întunecat. Aceste lucruri sunt mai mult decât coincidențe, ele sunt frumoase. Cuvântul este frumos. Fratele Branham a spus în Pecetea a șasea:

„Matei 27, să vedem ce a făcut El acolo. Matei capitolul 27. Acum, țineți minte, Fiul Său fusese bătut, fusese tulburat,iar ei au râs de El. În după-masa de vinerea mare la ora trei, El se regăsea atârnând pe cruce, fiind pe punctul de a avea loc.”

 Matei 27 45: „De la ceasul al șaselea până la ceasul al nouălea a fost întuneric asupra întregii țări.”

Ce predica fratele Branham? Pecetea a șasea. El a așezat acestea în Pecetea a șasea deoarece a spus că a fost preumbrită la cruce.

„Acum, observați exact ceea ce a făcut El aici în aceasta. Vedeți?

Când a rupt Mielul Pecetea a șasea, m-am uitat şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele.

Întuneric. Egipt, întuneric, Dumnezeu izbăvindu-L pe Isus la cruce, chiar înainte de a-L ridica în înviere. Mai întâi, întuneric: soarele s-a întunecat în mijlocul zilei, iar stelele nu au vrut să strălucească. La două zile de atunci, El urma să-L învieze cu o biruință măreață. După soare, lună, stele și tot ceea ce a avut loc în Egipt, El a eliberat Israelul spre țara făgăduită.”

Putem vedea ceea ce a făcut fratele Branham? El predica Pecetea a șasea. A mers la Calvar, arătând că în al șaselea ceas s-a lăsat  întunericul și a spus: „Întuneric, puteți vedea Egiptul?” Pentru fratele Branham era același lucru. El nu a spus: „Acestea sunt versetele pentru Egipt, acestea sunt pentru răstignire, și acum vom avea versete pentru perioada Necazului.” El nu a făcut aceasta. În Pecetea a șasea, el ne-a arătat în Matei 27 ce s-a petrecut la Calvar, apoi a arătat spre întuneric și a spus: „Puteți vedea Egiptul?”

Fratele Branham vedea Pecețile în întreaga Biblie. Taina răscumpărării este dezvăluită în întreaga Biblie, iar el a putut vedea tiparul răscumpărării în diferite locuri din Biblie, fiind valabil pretutindeni de-a lungul ei. Așadar, am avut Pecetea a șasea pretutindeni. Absolut! Aceasta poate face pe cineva să se poticnească, dar este adevărul.

„Întuneric: Egipt- întuneric, Dumnezeu izbăvindu-L pe Isus la cruce, chiar înainte de a-L ridica în înviere. Mai întâi, întuneric: soarele s-a întunecat în mijlocul zilei, iar stelele nu au vrut să mai  strălucească. La două zile de atunci, El urma să-L învieze cu o biruință măreață. După soare, lună, stele și tot ce a avut loc în Egipt, El a eliberat Israelul spre țara făgăduită.”

El a mers înainte și înapoi făcând aceste paralele, a sărit dintr-o parte în alta, iar noi am spune: „Ce vrei să spui? El s-a ridicat în înviere și a dus Israelul în țara făgăduită? Ce legătură este între învierea Sa și ducerea Israelului în țara făgăduită?” Este aceeași poveste într-un alt chip. Este aceeași Pecete într-un alt chip, este aceeași răscumpărare într-un alt chip. Fratele Branham nu a avut nicio problemă din a sări dintr-o parte în alta. Din Egipt la cruce, din Egipt aici. Acesta este felul în care  dorim să vedem și noi Cuvântul, felul în care totul se leagă spunând o singură poveste.

 Biblia nu spune șaizeci și șase de povești, ci Dumnezeu a avut un  scop pe care a dorit să-l atingă prin toate Scripturile, și a făcut-o într-un scop întreit. Care este acesta? Singurul lucru pe care a vrut să-l facă El, singurul obiectiv pe care l-a avut, taina care a fost în adâncul gândurilor Sale și pe care a vrut să-o atingă, întreaga Biblie mărturisind despre ea, a fost  să obțină întâietate într-un om, și a făcut aceasta în Hristos Isus. Apoi, a dorit să aibă întâietate într-un popor, și aceasta face acum în Mireasă pentru a-i readuce înapoi în Eden. Acesta a fost scopul Peceților, al Bibliei, al tuturor lucrurilor, acesta este singurul scop, iar când descoperirea noastră asupra Cuvântului nu se potrivește cu acest singur scop, trebuie să o punem deoparte, până când se va potrivi cu acest singur scop.

Să privim la aceste lucruri în Matei 27.45-54. Să deschidem acolo împreună.

De la ceasul al șaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată țara.

Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, Lama Sabactani?” Adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”

Unii din cei ce stăteau acolo, când au auzit aceste vorbe, au zis: „Strigă pe Ilie!”

Şi îndată, unul din ei a alergat de a luat un burete, l-a umplut cu oțet, l-a pus într-o trestie şi i-a dat să bea.

Dar ceilalți ziceau: „Lasă, să vedem dacă va veni Ilie să-L mântuiască.”

Isus a strigat iarăși cu glas tare şi Şi-a dat duhul.

Şi îndată, perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat,

mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinților care muriseră au înviat.

Ei au ieșit din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate şi s-au arătat multora.

Sutașul şi cei ce păzeau pe Isus împreună cu el, când au văzut cutremurul de pământ şi cele întâmplate, s-au înfricoșat foarte tare şi au zis: „Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!”

În cele citite, putem vedea o serie de evenimente care s-au petrecut sub Pecetea a șasea. Sub Pecetea a șasea, Isus și-a dat Duhul, a fost făcută judecata, s-a lăsat întunericul , luna s-a prefăcut în sânge, s-a întunecat, și a fost și un cutremur.

Dar mai este încă un lucru interesant de notat. Dacă mergem la Fapte capitolul 2, când Petru și-a început propovăduirea înaintea bisericii, în ziua inaugurală a bisericii, el a făcut referire la profeția lui Ioel. Această profeție spune că soarele se va întuneca și că luna se va preface în sânge. Este adevărat? Eu m-am uitat la aceasta, iar dacă vom merge și vom privi diagrama lunară creată de NASA și vom căuta ziua de 03 aprilie, din anul 33 d.Hr, vom vedea că în ziua aceea a fost o lună plină și o eclipsă de lună, care s-a văzut din Egipt până în Ierusalim. A fost o eclipsă parțială nu totală, nu a fost o întunecare totală a ei. Dar dacă privim cu atenție graficele și la felul în care a răsărit luna, în seara aceea, Isus a murit la ora trei și era timpul pentru sacrificarea mieilor pascali. Ei I-au dat trupul jos de pe cruce ca să-L pregătească fiindcă trebuiau să-L dea jos înainte de apus. De la ceasul al treilea până la ceasul al nouălea, de la ora trei după-amiază, a fost un întuneric care a acoperit totul. Apoi, după apusul soarelui, luna a început să răsară asupra Ierusalimului, într-o eclipsă parțială, partea care se afla deasupra Ierusalimului fiind o lună de sânge. Exact în ziua în care El a murit. De ce? Pentru că aceea era Pecetea a șasea. Soarele s-a prefăcut în întuneric, luna în sânge, iar când El și-a dat Duhul, a fost un cutremur. La acest cutremur, perdeaua Templului s-a rupt în două, iar ei au putut vedea Sfânta Sfintelor și au putut recunoaște că slava Shekinah nu mai era acolo ci plecase, fiindcă era un timp de tranziție.

Așadar, am avut un cutremur, soarele care s-a întunecat și luna care s-a prefăcut în sânge. Toate acestea au făcut parte din profeția lui Ioel și din Pecetea a șasea, arătând că Pecetea a șasea s-a derulat firește chiar acolo, la Calvar. Iubesc aceste lucruri pentru că ele continuă să meargă mai departe, Scriptura continuând să se lege împreună. Să mergem acum la Matei 28.1-2:

„La sfârșitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.

Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ, căci un înger al Domnului s-a coborât din cer, a venit şi a prăvălit piatra de la ușa mormântului şi a șezut pe ea.”

Aici putem vedea că a fost un alt cutremur. La primul cutremur s-a rupt perdeaua din Templu, expunând Scaunul îndurării. Ce a făcut primul cutremur? A rupt perdeaua dinlăuntrul Templului, a rupt Pecetea pentru că Sfânta Sfintelor era pecetluită de acea perdea. A fost o perdea de douăzeci și opt de cubiți care ascundea Sfânta Sfintelor de oricine se afla în Locul Sfânt, ei neputând s-o vadă. Așadar era o Pecete care  trebuia să fie ruptă, iar sub Pecetea a șasea a fost un cutremur care a rupt Pecetea. Două zile mai târziu, a fost  un alt cutremur care a rupt o altă pecete, iar fratele Branham a spus că a rupt Pecetea romană, apoi am avut taina învierii. Atunci a venit Hristos. Ce a fost aceasta? Venirea Domnului. El s-a întors înapoi. El a ieșit din mormânt sub Pecetea a șaptea.

Am parcurs toate acestea pentru a arăta derularea evenimentelor sub Pecetea a șasea, dar acum aș dori să ne întoarcem la Matei 24. Suntem tot în mesajul Peceții a șasea, fratele Branham vorbind despre aceste lucruri în Pecetea a șasea. Când studiem Pecetea a șasea, este importat să recunoaștem că unele lucruri pe care le-a predicat în Pecetea a șasea, le-a reluat înÎntrebări și răspunsuri, în cadrul serviciului din dimineața următoare și din nou în Pecetea a șaptea. Așadar, dacă dorim să citim totul, aceste lucruri se află în Pecetea a șasea, în Întrebări și răspunsuri la Peceți și în Pecetea a șaptea.

Acum aș vrea să citim Matei 24:

„La ieșirea din Templu, pe când mergea Isus, ucenicii Lui s-au apropiat de El ca să-I arate clădirile Templului.

Dar Isus le-a zis: „Vedeți voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.”

El a șezut jos, pe Muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El, la o parte, şi I-au zis: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârșitului veacului acestuia?”

Fratele Branham ne-a spus foarte clar că ucenicii i-au pus trei întrebări, dar acestea au fost puse împreună ca un singur tot, ci ei au întrebat:

1.Când se vor întâmpla aceste lucruri? Când nu va mai rămâne piatră pe piatră?

2.Care va fi semnul venirii Tale?

3.Care va fi sfârșitul lumii?

Isus urma să răspundă la trei întrebări diferite, iar dacă nu înțelegem aceasta și le punem pe toate împreună, vom vedea că acesta este motivul pentru care avem oameni care învață post-milenism și toate aceste alte lucruri, deoarece ei văd ceva în Scriptură, iar ceea ce văd este adevărat, este autentic și se potrivește cu exactitate cu Cuvântul, dar nu înțeleg că Isus a răspuns la trei întrebări, nu la una.

Așadar avem trei întrebări:

1.Când va fi dărâmat Templul?

2.Care va fi semnul venirii Tale?

3.Care va fi sfârșitul lumii?

De aici, fratele Branham a parcurs primele cinci Peceți, apoi, a ajuns la Pecetea a șasea pe care a reluat-o din versetul 29 care spune:

„Îndată după acele zile de necaz, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate.”

Când profetul lui Dumnezeu a trecut prin Matei 24, a trecut prin Peceți ajungând la Pecetea a șasea, la versetul 29 care spune: „Îndată după acele zile de necaz.” Întrebarea care se ridică este: „Care necaz? Al căror zile?”, iar el ne-a răspuns la această întrebare. În Pecetea a șasea, el a spus:

„Noi ne-am ocupat de aceasta și cred nu există nimic în lume, decât acel grup de evrei care au trecut printr-o perioadă de pre-necaz când, în timpul acestor ultime războaie, ei au trebuit să fie urâți de toată lumea. Eichman a ucis milioane dintre ei în Germania (Voi tocmai ați auzit încercarea), milioane de oameni nevinovați, evrei,  uciși doar pentru că erau evrei, fără niciun alt motiv.”

Care sunt acele zile de necaz despre care se vorbește în Matei? Fratele Branham l-a numit un „pre-necaz” sau un necaz amator și l-a legat de versetul 29 din Matei. Este important să știm unde l-a plasat el, de care verset l-a legat, pentru că atunci va conta totul. 

Acum, să păstrăm acest loc din Matei 24, dar să mergem în Apocalipsa împreună. Apocalipsa 9.13:

„Îngerul al șaselea a sunat din trâmbiță. Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu

şi zicând îngerului al șaselea, care avea trâmbița: „Dezleagă pe cei patru îngeri care sunt legați la râul cel mare Eufrat!”

Şi cei patru îngeri care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela au fost dezlegați, ca să omoare a treia parte din oameni.

Oștirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreți; le-am auzit numărul.

Şi iată cum mi s-au arătat în vedenie caii şi călăreții: aveau platoșe ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor erau ca niște capete de lei şi din gurile lor ieșeau foc, fum şi pucioasă.

A treia parte din oameni au fost uciși de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa care ieșeau din gurile lor.

Căci puterea cailor stătea în gurile şi în cozile lor. Cozile lor erau ca niște șerpi cu capete şi cu ele vătămau.”

Fratele Branham a ajuns la aceste versete și a spus că aceștia nu au fost niște cai firești, ci duhuri demonice, puteri demonice care au fost eliberate și au intrat în armatele lui Mussolini, Hitler și Stalin, ca să aducă o prigoană amară asupra evreilor. Noi știm că el a spus că Pecetea a șasea și Trâmbița a șasea s-au deschis în același timp. Este adevărat? Iar în Matei 24, când a mers la Pecetea a șasea, s-a oprit la versetul 29 care spune: „După acele zile de necaz,” legând acest verset de prigoana evreilor din cel de-al doilea Război Mondial. Așadar, știm unde ne aflăm. Fratele Branham ne-a spus că aceste puteri nu au fost firești, ci supranaturale.

Versetul 18 spune: „A treia parte din oameni au fost uciși de aceste trei urgii.” Fratele Branham ne-a spus cu exactitate unde au mers aceste puteri demonice, pentru a aduce o prigoană amară asupra evreilor. Aici ni se spune că a treia parte a oamenilor au fost uciși în timpul Holocaustului, deoarece înainte de Holocaust, numărul evreilor din lumea întreagă a fost de optsprezece milioane, iar șase milioane au fost uciși în timpul Holocaustului, adică o treime din toți evreii. Fratele Branham ne-a spus deja că aceea a fost prigoana evreilor, când acei demoni au ieșit și i-au prigonit, iar în Scripturi ne este spus că o treime din oameni au murit. Voi puteți citi aceasta în istorie, în știrile acelui timp, că o treime din populația evreilor a fost ștearsă. Și încă nu au mai ajuns la acel număr din nou. Așadar, fratele Branham ne-a poziționat cu exactitate în Scripturi, ca să nu trecem pe lângă ele.

Mai departe, înPecetea a șasea, el a spus:

„Pecetea a șasea este Pecetea la care ajungem acum. Matei 24.29 și 29-30. Aici suntem acum. Voi merge de asemenea și la Apocalipsa 6.12-17.”  El a pus aceste versete împreună.

„Este exact ceea ce tocmai am citit.  Ascultați aceasta. Este ceea ce Isus a spus în Matei 24.29 și 30.

„Îndată după acele zile de necaz… (Când a avut loc acest necaz, acest necaz amator prin care ei au trecut aici), soarele se va întuneca, iar luna nu-și va mai da lumina, iar stelele vor cădea din cer, puterile văzduhului fiind scuturate.

Atunci va apărea semnul Fiului omului în cer: atunci toate semințiile pământului se vor boci și-L vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu mare putere și slavă.”

Să mergem mai departe și să citim tot din Pecetea a șasea:

„Este perfect. S-a întors, vedeți ceea ce a spus Isus aici în Matei 24.29? Ascultați. După acest caz, Eichman și așa mai departe.” 

Eichman este cel care s-a ocupat de Holocaust, a fost creierul din spatele lui Hitler, care i-a ucis pe toți evreii. Când fratele Branham a spus: „Vedeți acest caz Eichman,” el a poziționat împlinirea acestei Scripturi foarte clar, pentru el totul era o istorie recentă, ceva ce se petrecuse cu douăzeci de ani înainte. Holocaustul a avut loc din anul 1941 până în anul 1945, iar în anul 1963, fratele Branham a pășit în față și a arătat că „Acest Eveniment este împlinirea acestei Scripturi,” este acea perioadă de necaz despre care a vorbit Isus când a spus: „După acele zile de necaz.” Iată-l chiar acolo! Acesta este o împlinire a celei de-a șasea Trâmbițe. El a spus: „Acest necaz prin care au trecut ei, este un necaz amator. Soarele se va întuneca, iar luna nu-și va mai da lumina.”

„Îndată după acele zile de necaz, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate. (Acum, fiți atenți)

Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate semințiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.

El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbița răsunătoare şi vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.

Vedeți, ceea ce a deschis descoperitorul aici, în Pecetea a șasea, se compară exact cu ceea ce a spus Isus în Matei 24, iar Isus vorbea despre perioada de necaz.”

El vorbea despre perioada de necaz care urma să vină, iar fratele Branham a vorbit despre perioada de pre-necaz, despre necazul amator sau despre necazul acelor zile care a avut loc în timpul celui de-al doilea Război Mondial.

Eu spun toate acestea dintr-un motiv, de aceea vă rog să rămâneți concentrați împreună cu mine și vom parcurge totul.

În Pecetea a șaptea, el a spus:

„Acest timp în care El îi cheamă pe acești oameni a fost între Pecetea a șasea și a șaptea, vorbită de Isus în Matei 24.31.”

Să ne întoarcem puțin la Matei 24 și să începem să citim de la versetul 29:

„Îndată după acele zile de necaz.” Când? Grupul Eichman, cel de-al doilea Război Mondial, Trâmbița a șasea, Pecetea a șasea, două sute de milioane de demoni. Am înțeles aceasta? Suntem pe aceeași lungime de undă?

„Îndată după acele zile de necaz,  soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate.”

Când fratele Branham a citit aceasta, el a știut că se află în Pecetea a șasea pentru că este același lucru. De aceea a știut că ceea ce s-a petrecut la cruce avea de-a face cu Pecetea a șasea și că și ceea ce s-a petrecut în Egipt avea de-a face cu Pecetea a șasea.

„Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate semințiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.

El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbița răsunătoare şi vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.”

Să ne întoarcem acum la citat:

„Acest timp în care El îi cheamă pe acești oameni a fost între Pecetea a șasea și a șaptea, vorbită de Isus în Matei 24.31 despre care noi tocmai am vorbit. Vedeți? Trâmbițele sau acești doi martori ai… Când trâmbița sună este trâmbița celor doi martori ai epocii harului pentru evrei.

O trâmbiță răsună; observați, o trâmbiță răsună. El a spus: „Cu trâmbița răsunătoare”. Acum fiți atenți la versetul 31: „El îi va trimite pe îngerii Săi…(nu unul, vedeți, doi) … cu trâmbița răsunătoare…”

Care trâmbiță? Marea Trâmbiță a Evangheliei, Pecetea a șaptea.

„Ce este aceasta? Când Dumnezeu se pregătește să vorbească, răsună o Trâmbiță. Ea este întotdeauna Glasul Său care face chemarea la luptă. Înțelegeți? Dumnezeu vorbește. Acești îngeri vor veni cu trâmbița răsunătoare.”

Aș vrea să ne oprim puțin aici. Nu vreau ca cineva să nu înțeleagă, pentru că fratele Branham a vorbit foarte clar și simplu când a scos în evidență acești marcatori și acești indicatori. El a legat Pecetea a șasea de Trâmbița a șasea și de Matei 24, care este Pecetea a șasea și necazul acelor zile. El a legat toate aceste lucruri și le-a pus împreună, însă nu a făcut aceasta pentru a fi o lecție de istorie, ci a făcut aceasta pentru ca noi să putem vedea că atunci când a ajuns la versetul 31, el a spus: „El îi va trimite pe îngerii Săi cu sunetul unei Trâmbițe,” și fratele Branham a spus: „O Trâmbiță mare,” sunetul unei Trâmbițe mari.

Fratele Branham a spus: „Când cele șapte Peceți s-au deschis, a fost o singură mare bubuitură, un singur mare tunet,  apoi toate cele șapte tunete au făcut să se audă glasurile lor.” Ce a fost aceasta? A fost descoperirea Peceților, a fost descoperirea Peceții a șaptea pentru că sunetul consecutiv al celor șapte Tunete, este semnul Peceții a șaptea. Când fratele Branham a predicat Pecețile,  a predicat întreaga descoperire a lui Isus Hristos. Este adevărat? Întreaga descoperire. A lăsat ceva pe dinafară? Nu! Este nevoie de un alt mesager  ca  să ne aducă mai mult din descoperire sau a adus el toată descoperirea? Desigur, descoperirea este încheiată, Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, iar sub sunetul Trâmbiței îngerului al șaptelea, se va încheia taina lui Dumnezeu.

Fratele Branham a legat toate capetele lăsate libere, iar după aceasta, a venit jos un Înger cu o Carte deschisă în mâna Sa, iar cele șapte Tunete au făcut să se audă glasurile lor, aceasta fiind Pecetea a șaptea. De aceea, fratele Branham a predicat Pecetea a șaptea, Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită, îndepărtând Pecețile de pe Carte și arătându-L pe Hristos în toată Biblia. Astfel, în Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită, el a spus:

Dacă nu puteți să-L vedeți pe Hristos în fiecare verset, în fiecare poveste, mergeți și citiți Biblia din nou pentru că ați trecut pe lângă ceva.” Așadar, el a dat perdeaua la o parte și a spus că este Hristos și că a fost Hristos, iar Hristos este Cuvântul uns. El a spus: „A fost Hristos în Moise, în Noe, în David.” Ce a fost aceasta? Hristos, Taina lui Dumnezeu descoperită, Taina din toată Biblia. 

Când a fost timpul ca cele șapte Tunete să-și facă auzite glasurile lor, a fost o singură bubuitură, iar fratele Branham a spus că a fost o bubuitură care a scuturat tot pământul, pentru că acea bubuitură a scuturat tot pământul în lumea religioasă. A fost o bubuitură, un tunet care a scuturat tot pământul,  apoi și-au făcut apariția cei șapte îngeri, iar  el a primit descoperirea celor șapte Tunete. O singură bubuitură, șapte Tunete. Aceasta a fost marea Trâmbiță, care încheia, desăvârșea Scriptura, a fost marea Trâmbiță a Evangheliei care a sunat, iar fratele Branham a adus toată descoperirea, adică ce se va întâmpla cu evreii, cu fecioarele neînțelepte, cine sunt aleșii, totul. 

Ce Mesaj vor aduce cei doi martori când vor suna din Trâmbiță? Ce vor predica ei? Vor avea un Mesaj diferit de-a  lui Hristos? Există ceva mai mult, există ceva ce fratele Branham nu a acoperit. Noi știm că cei doi martori vor aduce tălmăcirea efectivă a Trâmbițelor care i-au dus pe evrei în țară, adunarea înăuntru, iar fratele Branham a spus că aceasta este  pentru evrei. Ei vor veni să Îl prezinte pe Hristos, adevărata Jertfă, Cuvântul viu, la evrei. De unde va proveni acel Mesaj? Fratele Branham a spus că ei vor primi același Mesaj. Eu nu știu cum vor veni ei, de unde îl vor lua, dacă vor folosi predicile fratelui Branham, nu am nicio idee, dar cei o sută patruzeci și patru de mii vor primi aceeași descoperire a aceluiași Isus Hristos, același Mesaj, aceeași descoperire a Peceților. Ce a fost aceasta? Marea Trâmbiță, bubuitura, marea încheiere a lucrurilor, Pecetea a șaptea, Cel care a venit pentru a deschide Taina întregii Biblii. Ce vor face ei sub această mare Trâmbiță? Îi vor aduce pe evrei la Mesia al lor, vor veni la sărbătoarea Ispășirii, unde vor recunoaște că „Acesta a fost tot timpul El.” Îi vor lua de la jertfa caprelor, oilor  și-i vor aduce la adevărata Jertfă vie, Cuvântul. Așadar, ei nu vor predica altceva, pentru că fratele Branham a predicat deja totul. Atunci, acea mare Trâmbiță este Pecetea a șaptea, Taina lui Hristos descoperită.

Acum, înțelegem versetul 31 și știm cine sunt acești îngeri, cui vor predica și ce vor predica ei. Eu nu am nevoie să fiu aici pentru a auzi aceste lucruri pentru că le-am auzit deja. Noi am fost aduși la adevărata Ispășire, Cuvântul însângerat care curge.

Acum, doresc să mai parcurgem încă o dată aceste lucruri. Deci, știm versetul 29 care este perioada de pre-necaz sau  necazul amator al evreilor, care a avut loc de-a lungul războiului.

Versetul 31 sunt cei doi martori care vor merge la evrei, dar ce este versetul 30?

Să începem încă o dată cu versetul 29: „Îndată după acele zile de necaz, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate.

Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate semințiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.”

Doresc să vă pun o întrebare? Ați văzut semnul Fiului omului venind?

Ați văzut acel Nor, L-ați văzut înconjurat de șapte îngeri, l-ați auzit pe fratele Branham spunând: „Rotește-o la dreapta”? El a spus: „Mă uit la ea corect”, dar El i-a spus: „Nu, rotește-o la dreapta.” Atunci el a spus: „Oh, este Hristos!” Ce a spus fratele Branham? „Acolo sus este Domnul nostru!” Este semnul venirii Fiului omului.

Așadar, între perioada de pre-necaz a evreilor și mărturia celor doi profeți, trebuie să se împlinească versetul 30! Slăvit să fie Dumnezeu! S-a întâmplat! Amin! Noi am văzut-o, ne aflăm între versetul 30 și versetul 31, și știm cine suntem în Scripturi, unde ne aflăm și care este slujba noastră. Noi suntem între versetul 30 și versetul 31 din Matei 24. Nădăjduiesc că sunteți acolo. Nădăjduiesc că sunteți în Apocalipsa 10.8-11: „Prorocește din nou!” Nădăjduiesc că vă aflați și mai departe, în Apocalipsa 11 pentru că în Apocalipsa capitolul 11, lui Ioan i s-a dat o trestie, urmând să măsoare Templul, altarul, adevărata închinare și curtea dinafară a Templului. 

 Ioan a primit o unealtă de măsură cu care a putut măsura. Astfel, Ioan care este un simbol al Miresei,  luat unealta de măsură a Cărții deschise și a descris adevărata închinare, adevăratul loc de închinare, adevăratul altar al închinării și cine este în curtea dinafară.

Unde suntem noi, prieteni? La sfârșitul tuturor lucrurilor pentru neamuri. Am ajuns la sfârșitul sfârșitului. Ne putem regăsi în Scripturi? Ne putem vedea locul în Biblie? Știm unde ne aflăm? Sau doar stăm jos și spunem: „Știu că Mesajul este adevărat, dar totul va fi soluționat mai târziu.” Fratele Branham a soluționat deja totul, iar noi trebuie doar să luăm ceea ce a spus el și să spunem: „Dacă el a spus că este ceea ce a făcut Eichman, atunci este ceea ce a făcut Eichman.” Dacă el a spus că sunt doi martori, atunci sunt cei doi martori pentru că el ne-a spus ce s-a întâmplat înainte și după, dar i s-a spus să păstreze tăcerea cu privire la ceea ce se petrece acum, nu i s-a îngăduit să vorbească despre Tragerea a treia. Așadar, va fi în totalitate un secret.

 El ne-a arătat versetul 29 și versetul 31, dar Mireasa va trebui să primească descoperirea versetului 30. El ne-a arătat Tragerea a doua și ce este ea, ne-a spus ce va urma după cei doi martori, dar nu ne-a spus ce este Tragerea a treia. Când a sosit timpul să ne spună ce este Tragerea a treia, el a început să spună povești pentru că nu i-a fost îngăduit să o spună. Ne-a putut spune care au fost primele două Trageri, dar după ce a încheiat cu acestea, în Pecetea a șaptea, el a spus: „Simt că trebuie să mă opresc chiar aici.

Fratele Branham a spus: „Vă mai amintiți vedenia pe care am avut-o în urmă cu șapte ani, cu acel Cort mare și acea micuță încăpere? Vă mai amintiți papucul de copil și Sabia care mi-a căzut în mână?” El a spus: „Când am văzut acel cort și  cum oamenii intrau în acea cameră micuță, unul câte unul și ieșeau afară schimbați, Stâlpul de Foc se afla acolo.” Îngerul  i-a spus: „Aceea va fi cea de-a treia Tragere a ta și nu o vei spune nimănui.” Apoi, la începutul anului 1963 când se afla în canionul Sabino, și-a ridicat mâinile în sus și în mâna sa a căzut o Sabie. A devenit neliniștit, s-a uitat la ea, iar un Glas i-a spus: „Aceasta este Sabia Împăratului!” El a zis: „Oh, sabia unui împărat,” dar Glasul i-a spus: „Nu sabia unui împărat, ci Sabia Împăratului!” Și fratele Branham ne-a spus că a înțeles că era Cuvântul care venea în mâna sa pentru că el era un profet și trebuia să aducă Cuvântul. El ne-a spus că îngerul puternic care a venit jos cu Cărticica deschisă, care este Cuvântul în mâna sa, după ce i-a rupt Pecețile, i-a dat-o îngerului al șaptelea care la rândul său, a dat-o poporului. Așadar, Cuvântul a fost pus în mâna profetului, iar el trebuia să-l dea poporului. Când fratele Branham ținea Sabia în mâna sa, Glasul i-a spus: „Aceasta este cea de-a Treia tragere a ta.”

În urmă cu șapte ani, i s-a spus: „Aceasta va fi,” dar la sfârșitul celor șapte ani, a unui ciclu complet de șapte ani, în anul 1963, i s-a spus: „Aceasta este.” „Aceea va fi,” dar acum, „Aceasta este!” Și trebuia să fie în întregime o taină. Unde se afla taina? Între Matei 24.29 și Matei 24.31.

El a ajuns la Pecetea a șasea și a explicat că Pecetea a șasea și Trâmbița a șasea se deschid în același timp, s-a declanșat prigoana împotriva evreilor, iar noi am putut vedea că ne aflam în Pecetea a șasea. Fratele Branham ne-a spus foarte clar unde a avut loc aceasta, apoi ne-a spus că tot sub Pecetea a șasea, sunt cei doi martori care în perioada Necazului vor aduce plăgi asupra neamurilor. Este adevărat? Dar nu ne-a spus ce se petrece între aceste două evenimente pentru că aceasta este taina pe care trebuie să o primească Mireasa. Oh, iubesc atât de mult Cuvântul!

Acum, voi strecura ceva aici. Fratele Branham a luat Pecetea a șasea și Trâmbița a șasea și a spus că s-au deschis în același timp, dar el ne-a arătat că Pecetea a șasea s-a deschis în Egipt și a spus de asemenea, că acestea au fost Trâmbițele care-i chemau pe evrei în țara lor natală. Când fratele Branham spune că Pecetea a șasea și Trâmbița a șasea se deschid în același timp, nu a spus că ele nu se pot deschide din nou pentru că s-au mai deschis înainte. El a arătat spre această deschidere care avea loc în timpul vieții sale, sub slujba sa, sub slujba Peceții a șaptea, slujba timpului sfârșitului. Este vorba de Pecetea a șasea și Trâmbița a șasea, iar noi știm că sunt cel de-al doilea Vai, care este cel de-al doilea Război Mondial. Cel de-al doilea Război Mondial a început în 01 sept 1939, dar în 24 ianuarie 1939, am avut un cutremur mare în Chile, un cutremur de 9,5 grade pe scara Richter. Așadar, anul a început cu un cutremur pentru că în Scripturi, găsim un cutremur la deschiderea Peceții a șasea. Nu a fost un cutremur mic, ci un cutremur de 9,5 grade, un cutremur mare.

Anul 1939 a început cu un cutremur pentru că urma să intrăm în Pecetea a șasea. Cel de-al doilea Război Mondial s-a încheiat în 02 septembrie 1945, ceea ce înseamnă că a durat exact șase ani. De ce? De ce a stat Isus pe cruce timp de șase ore? De ce al doilea Război Mondial a durat șase ani?  Pentru că era Pecetea a șasea. Totul era așezat acolo pentru ca noi să vedem tiparul, acolo, acolo și acolo, iar fratele Branham nu a avut nicio problemă văzând-o în Egipt, la Calvar sau în ziua sa. Apoi a putut-o vedea în perioada necazului și a spus: „După Răpire, când Mireasa este plecată, cei doi martori vor deschide Pecetea a șasea.” A spus el aceasta? Da. Dar el ne-a spus deja că Pecetea a șasea s-a deschis odată cu Trâmbița a șasea, fiind cel de-al doilea Război Mondial, prigoana evreilor. Așadar, a fost deschisă sau nu? Fratele Branham a spus că s-a deschis în acea perioadă de pre-necaz sau de necaz amator prin care au trecut evreii. Așadar, Pecetea a șasea s-a deschis odată cu Trâmbița a șasea, dar el a mai spus  că cei doi martori, Moise și Ilie vor deschide Pecetea a șasea evreilor. Atunci cine o deschide? Haideți să spunem așa cum a spus el: „Profeții.” Pecetea a șasea este deschisă de către profeți. Fratele Branham a deschis-o pentru neamuri, iar cei doi profeți o vor deschide pentru evrei. Vedeți? Nu este nici o problemă cu aceasta.

Să mai aducem niște date. Anul 1960 a fost un an important. La sfârșitul anului 1960, fratele Branham a început să predice seriile „Descoperirea lui Isus Hristos,” intrând în cartea Apocalipsei și tălmăcind-o. Anul 1960 a fost un an mare.

În anul 1960, fratele Branham a arătat cum cele zece degete au venit împreună, cu cele două picioare, Estul și Vestul. Toate acestea s-au întâmplat în 1960. Ei au încercat să facă un acord, au încercat să aducă pacea, au încercat să ia niște decizii care să aducă pacea și să pună capăt Războiului rece. Așadar a existat un Comitet al celor zece națiuni asupra dezarmării, cinci națiuni din Est și cinci din Vest. Ele au început să se întrunească, și așa cum am putut vedea, totul s-a petrecut în anul 1960.

Și el a spus: „Fiți atenți la cele două degete mari.” Cele două degete mari au fost Eisenhower și Hrușciov.

Eisenhower înseamnă „fier”, iar Hrușciov înseamnă  „lut.”

                              

Fratele Branham a spus: „Vedeți, ei nu se vor uni pentru că Scriptura spune că ei se vor amesteca, dar nu se vor uni.” Dar ce încercau să facă ei prin acest Comitet? Să se unească. Eisenhower și Hrușciov deveniseră prieteni. Hrușciov fusese invitat la sfârșitul anului 1959 în SUA, au avut un timp minunat, au început acel Tratat de pace, apoi, în anul următor, începând cu luna Martie, s-a dat naștere Comitetului celor zece națiuni asupra dezarmării, care a avut loc din martie până în 29 aprilie. Au făcut planuri, apoi începând cu 17 mai, urma să înceapă un Summit de pace la Paris, unde cei doi urmau să se întâlnească din nou. Dar exact între acea primă sesiune a Comitetului celor zece națiuni asupra dezarmării și Summitul de pace din Paris, în data de 1 mai, rușii, sovieticii, au doborât un avion de spionaj. Când  au aflat că SUA încă spionau Uniunea Sovietică, Hrușciov s-a înfuriat și Tratatul de pace      s-a dizolvat, iar în 17 mai a mers la Paris condamnându-l pe Eisenhower și statul american, și a cerut să i se ceară scuze în mod public, iar discuțiile s-au prăbușit. Ei au încercat să le inițieze, dar s-au prăbușit și din clipa aceea, nu a mai existat niciodată un Comitet asupra dezarmării, alcătuit din zece națiuni. Niciodată nu au mai existat cinci națiuni din Vest și cinci națiuni din Est, cu două degete mari ale căror nume însemnau „Lut” și „Fier”. A avut loc doar atunci, de atunci încoace nu a mai avut loc niciodată. Când s-au prăbușit toate acestea? În data de 15 mai, iar în data de 22 mai a avut loc cel mai mare cutremur care a avut loc vreodată în istoria omenirii. De ce? Pentru că atunci când este în scenă un profet și încep să se deschidă lucrurile, au loc cutremure. 

După ce cele două degete sunt arătate, după ce ele devin cele două degete mari, Hrușciov și Eisenhower, după toate acestea, a fost înregistrat cel mai mare cutremur care a fost înregistrat vreodată în istorie, marele cutremur din Chile de 9,5 grade pe scara Richter. După acest cutremur, fratele Branham l-a văzut pe Hrușciov scoțându-și papucul și bătând cu el în pupitru la ONU, așa că a spus: „Vedeți, pentru ca lumea să nu treacă pe lângă acest eveniment, el a dat cu papucul de pupitru.” Dar lumea a trecut pe lângă aceasta. De ce papucul său? Pentru că el atrăgea atenția asupra picioarelor, pentru ca lumea să nu treacă pe lângă faptul că se ajunsese la picioarele chipului, puterile lumii neamurilor se aflau atunci la capătul degetelor. Totul era încheiat. Iar când discuțiile s-au dizolvat, a avut loc cel mai mare cutremur care a fost înregistrat vreodată de către oameni. Cel mai mare cutremur înregistrat a fost chiar atunci.

La sfârșitul anului, fratele Branham a intrat în Cartea Apocalipsei. De ce? Pentru că sosise timpul să se  descopere Cartea Apocalipsei. Astfel, el a continuat să se miște în Cartea Apocalipsei. Atunci, în vinerea mare a anului 1964, a avut loc al doilea cel mai mare cutremur înregistrat vreodată, când pe pământ exista un profet care a luat o piatră și a aruncat-o în aer. A început un vârtej care a urcat în sus și aproape că a scufundat Alaska. Ce s-a întâmplat între anii  1960 și 1964? Între anii 1960 și 1964, fratele Branham a intrat în Cartea Apocalipsei, parcurgând-o până la capăt, la sfârșitul celor șapte Peceți, iar la început am avut cel mai mare cutremur înregistrat vreodată în istoria omenirii, și cel de-al doilea cel mai mare cutremur înregistrat vreodată în istoria omenirii, la sfârșit. Eu cred că Dumnezeu ne-a atras atenția. Toate aceste lucruri au avut un motiv. Au existat cutremure în toată Biblia și toate au avut o însemnătate, prieteni.

Când Isus a murit, sub Pecetea a șasea, a fost un cutremur mare, iar perdeaua din Templu s-a rupt. De ce? Pentru ca noi să putem vedea că El a plecat din biserici. Apoi, a fost un alt cutremur care a rupt pecetea romană. Unde a mers El? Dintr-un loc în altul, El și-a schimbat Templul, nu s-a mai aflat în acel Templu, ci în acesta de aici (fratele Chad arată spre sine). A marcat o tranziție, o schimbare. Acum, El nu a mai fost în biserici, în sistemele bisericești, ci în Mireasă, iar perdeaua s-a rupt. Fratele Branham a pășit și a predicat mai multe mesaje despre acest subiect și a început să arate „Locul de închinare rânduit de Dumnezeu” etc, arătând că acea perdea a denominațiunii era ruptă, iar noi am trecut dincolo de ea pentru că era ruptă, deschisă, în vedere deplină. Dar nu acela era locul în care Îl mai puteam găsi. Acela fusese în ordine într-o epocă anterioară, dar atunci avusese loc cea de-a doua răstignire a lui Isus Hristos.

Cuvântul a venit, a fost supus testului, a fost găsit desăvârșit și răstignit; iar când am văzut cea de-a doua răstignire a lui Isus Hristos, noi am putut recunoaște că El nu mai era acolo, ci s-a mutat într-un alt Templu, în Mireasa Sa. Acum, noi știm că locul corect de închinare este în El, iar eu sunt în El și El în mine. Acum, noi cunoaștem locul ales de închinare. Care este acesta? Mireasa îl cunoaște. Apocalipsa 11.1-2, cunoaște atât locul, cât și altarul și măsurile lui pentru că ei i s-a dat o unealtă de măsură. Totul se leagă, prieteni. Slăvit să fie Dumnezeu!

Când fratele Branham a aruncat acea piatră care a început cutremurul de acolo, acela a fost primul dintr-o serie de trei cutremure. Dacă veți citi Mesajul și-l veți urma foarte îndeaproape, veți vedea că el a aruncat acea piatră în aer și a avut loc un cutremur. În anul următor, în vinerea mare a anului 1965, a mai avut loc un cutremur în Seattle, Washington, iar fratele Branham a venit și a predicat mesajul Alegerea unei Mirese, menționând acest al doilea cutremur. Dar dacă ascultăm mărturia lui Dawson Riley, vedem că exact înaintea acestui cutremur, fratele Branham a aruncat o altă piatră în aer.

În mărturia lui, Dawson Riley ne spune că fratele Branham a vorbit despre un balaur și o coadă și că el nu a avut nicio idee despre ce vorbea. Ei erau la vânătoare, apoi spune că a doua zi au venit jos, a văzut un ziar în care scria: „Cutremur în Seattle,” iar el a spus: „Atunci am știut care era coada balaurului.”

Fratele Branham a ajuns la Alegerea unei Mirese. În scenă erau un profet, în vinerea mare din anul 1964 a avut loc un cutremur, iar în vinerea mare a anului 1965, a avut loc un alt cutremur, și el a vorbit despre aceste lucruri în Alegerea unei Mirese. Vă mai amintiți care au fost versetele din Alegerea unei Mirese? Eliezer, care a pregătit o Mireasă pentru Fiul Tatălui, pentru Isaac, iar cel de-al doilea text al său, a fost unul din cei șapte îngeri care țineau Potirele, al șaptelea înger care i-a spus lui Ioan: „Vino și vezi! Îți voi arăta Mireasa, nevasta Mielului.”  El a predicat Alegerea unei Mirese, în Los Angeles, pe Coasta de Vest, la sfârșitul civilizației, iar religiile au urmat civilizația.

La sfârșitul civilizației și la sfârșitul religiilor, a existat un înger cu un potir. El se afla în Los Angeles, aruncase deja o piatră în aer și a adus primul cutremur în vinerea mare, iar următorul cutremur în următoarea vinere mare. El a vorbit despre acestea în Alegerea unei Mirese, și a fost întrebat dacă se vor mai întâmpla vreodată în Los Angeles, iar el a spus: „Nu știu. Unii spun că da, alții spun că nu. Poate va avea loc. Dacă Domnul îmi va spune vreodată, vă voi spune.” Ați ascultat Alegerea unei Mirese?  Apoi, când a ajuns la sfârșitul acestui mesaj, el a spus: „O, Capernaume, Capernaume, care te-ai înălțat singur. Vei fi coborât jos.” Ce făcea el? Profețea un cutremur uriaș spunând: „California se va rupe și va aluneca în ocean.” Cum? Printr-un cutremur mare pentru că atunci când cel de-al șaptelea potir va fi turnat, așa cum vedem în Apocalipsa 16, va avea loc un cutremur atât de mare și de puternic cum nu s-a mai văzut pe fața pământului.

 Ce s-a întâmplat? Ce a spus fratele Branham când a aruncat acea piatră? „Judecata lovește Coasta de Vest.” El a spus: „Acum suntem sub judecăți.” De ce? Pentru că deschisese Pecetea a șasea. El era un profet al neamurilor și a deschis Pecetea a șasea chemând judecățile să lovească, fiind de asemenea îngerul care deține potirul al șaptelea și care l-a turnat arătând că va mai avea loc încă un cutremur.

Vă mai pot arăta și altceva? Să mergem în Cartea Apocalipsei, capitolul 17. Știu că sunt multe detalii, dar toate spun aceeași poveste.

„Apoi unul din cei șapte îngeri care țineau cele șapte potire a venit (Mă întreb cine este acest înger?), a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ți arăt judecata curvei celei mari, care șade pe ape mari.”

Vreau să vă întreb ceva: cine este curva cea mare care șade pe ape mari? Roma. Biserica catolică, Vaticanul, ea stă pe șapte coline. Cum va fi distrus Vaticanul? Cu o bombă atomică. Rusia va arunca o bombă asupra ei, este adevărat? De unde știm aceasta? Cine ne-a spus? Este doar o singură sursă de unde am auzit-o și  aceasta a fost fratele Branham. Cine ne-a arătat în Biblie nimicirea curvei? Unul din îngerii care aveau potirele. El este cel care ne-a arătat nimicirea curvei și tot el a spus că este Babilonul și că va fi nimicit. Apoi a ajuns în Apocalipsa 18.9 care spune:

„Şi împărații pământului, care au curvit şi s-au dezmierdat în risipă cu ea, când vor vedea fumul arderii ei, o vor plânge şi o vor boci.

Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei, şi vor zice: „Vai! Vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într-o clipă ţi-a venit judecata!”

Fratele Branham a spus că ei vor sta departe de frică să nu cadă în chinul ei din pricina efectului negativ al bombei nucleare fiindcă judecata ei a avut loc într-o clipă. Unde altundeva ați mai auzit aceasta? Cine ne-a arătat în Biblie nimicirea curvei celei mari? Este unul din cei șapte îngeri care a avut unul din cele șapte potire. Mă întreb ce număr i-am atribui noi acestuia? Mai departe, el merge în Apocalipsa 18.20-21 care spune:

„Bucură-te de ea, cerule! Bucurați-vă şi voi, sfinților, apostolilor şi prorocilor! Pentru că Dumnezeu v-a făcut dreptate şi a judecat-o.”

Atunci, un înger puternic a ridicat de jos o piatră ca o mare piatră de moară, a aruncat-o în mare şi a zis: „Cu așa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu va mai fi găsit!”

El ne-a arătat judecata Vaticanului și a Los Angeles-ului ca o piatră de moară care va fi aruncată în mare. Cine ne-a spus cum se vor petrece aceste lucruri? Profetul lui Dumnezeu. El a avut multe titluri, dar cel mai mare titlu al său a fost îngerul al șaptelea. Unul din cei șapte îngeri care dețineau cele șapte potire a fost cel care ne-a arătat nimicirea curvei și a Babilonului care va fi aruncat în mare ca o piatră de moară. Amin! Toată Biblia trebuie să fie deschisă Miresei. Ea se deschide, se deschide și continuă să se deschidă.

Așadar, fratele Branham a parcurs cele trei cutremure, dar a mai trecut prin turnarea unui alt potir, în anul 1965 în mesajul Alegerea unei Mirese, iar aceasta se va împlini, se va întâmpla.

Vaticanul va fi judecat printr-o bombă atomică, iar despre Babilonul tainic, Los Angeles, în care s-a prăvălit toată murdăria care s-a mutat pe Coasta de Vest, fratele Branham a spus: „Acum, aici este reședința Satanei.” Babilonul este reședința Satanei, iar Los Angeles a devenit reședința Satanei, un Babilon. „Păi nu putem avea două Babiloane, frate Chad. Fratele Branham a spus că Vaticanul este Babilonul.” Cine spune că nu putem avea două? Unde spune Biblia că nu putem avea două? Amin! Avem sistemul religios și descoperirea potirului care va ieși afară din Los Angeles, prin Hollywood care poluează întreaga lume. Cine ne-a arătat nimicirea lui? Am putea spune: „Fratele Branham,” dar dacă dorim să fim scripturali, vom spune: „Unul din îngerii care aveau cele șapte potire, el este cel care ne-a spus aceasta.”  Dacă dorim să fim conform Scripturii. Slăvit să fie Dumnezeu! Iubesc Cuvântul!

Pot să merg mai departe? (Adunarea spune: „Cine ar putea spune nu?”)

Eu vă iubesc! Sunt atât de plin de aceste lucruri. Știu că nu sunt lucruri noi, însă sunt mai clare. Este același lucru, dar mult mai clar. Este Dumnezeu care reglează binoclul. „Eu văd douăzeci și unu de îngeri.” Fratele Branham a spus: „Dacă voi vedeți trei Dumnezei, Tată, Fiu și Duh Sfânt, trebuie să reglați binoclul până când ei devin Unul.” „Eu văd șapte îngeri ai Epocilor bisericilor, șapte îngeri cu potirele, șapte îngeri cu Trâmbițele, deci sunt douăzeci și unu de îngeri.” Poate este timpul să luăm binoclul și să-l reglăm puțin. Nu este nimic în neregulă cu binoclul sau cu ceea ce privim, dar trebuie să înțelegem că și-a pierdut focalizarea. Deci, singurul lucru de care este nevoie este puțină reglare, aceasta fiind ceea ce ne-a spus chiar fratele Branham. Când îl reglăm potrivit Mesajului dintr-o dată, totul devine mai clar. „Eu văd acum ceea ce trebuie să văd.”

Să ne întoarcem la Matei 24 și să citim câteva versete. Am parcurs versetul 1, am arătat cele trei întrebări din versetul 3, și începând cu versetul 4 până la 10, Isus a răspuns la cele cinci Peceți. Apoi, în versetul 29 a abordat Pecetea a șasea, dar între acestea se întâmplă ceva, ceva despre care fratele Branham a vorbit, iar noi vom citi începând cu versetul 15:

„De aceea , când veți vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit prorocul Daniel, așezată în Locul Sfânt – cine citește să înțeleagă! 

atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munți;

cine va fi pe acoperișul casei să nu se coboare să-şi ia lucrurile din casă;

şi cine va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina

Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da țâță în zilele acelea!

Rugați-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat.

Pentru că atunci va fi un necaz așa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi.

Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleși, zilele acelea vor fi scurtate.”

Când ajungem la aceste versete, putem vedea că Isus a spus că „va fi un necaz mare,” iar când El spune aceasta, dintr-o dată gândul ne merge la Pecetea a șasea.

Acum, să mergem la Luca 21.20-28 și să citim de aici.

Când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oști, să știți că atunci pustiirea lui este aproape.

Atunci, cei din Iudeea să fugă la munți, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă din el şi cei de prin ogoare să nu intre în el.

Căci zilele acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris.

Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da țâță în acele zile! Pentru că va fi o strâmtorare mare în țară şi mânie, împotriva norodului acestuia.

Vor cădea sub ascuțișul sabiei, vor fi luați robi printre toate neamurile, şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până se vor împlini vremurile neamurilor.

Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor ști ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor;

oamenii își vor da sufletul de groază în așteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate.

Atunci, vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare.

Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitați în sus şi să vă ridicați capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.”

Am citit aceste două Scripturi care se leagă unele de altele. În Întrebări șirăspunsuri din anul 1964, fratelui Branham i s-a pus o întrebare:

„Ce înseamnă aceasta? Matei 24.19: Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da țâță în zilele acelea!”

„În Matei 24.19, lui Isus i s-au pus trei întrebări. Acestea au fost: Când nu va mai rămâne piatră pe piatră? Care va fi semnul venirii sfârșitului acestei lumi? Lui i s-au pus trei întrebări diferite. La fiecare întrebare, El a răspuns în trei feluri diferite. Când nu va mai rămâne piatră pe piatră? Care va fi semnul venirii Tale? Care este semnul sfârșitului lumii? Iar el a răspuns în trei feluri diferite. El le-a spus când va sosi timpul când nu va mai fi piatră pe piatră; care va fi semnul venirii Sale; apoi sfârșitul lumii. De multe ori, dacă nu sunteți atenți cum a răspuns El, veți amesteca totul și le veți pune pe toate într-un singur timp;  apoi veți fi confuzi. (…) Aceasta este în timpul în care nu va mai fi piatră pe piatră… Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da țâță în zilele acelea! Pentru că unei mame care este însărcinată, i-ar fi greu să fugă, iar cele care își alăptează copiii, le-ar fi greu să-i care pentru că ei au trebuit să fugă din Ierusalim, din cetate și să meargă în munții Iudeii.

Aș putea sta toată dimineața pe acest lucru de aici, doar pentru a-l clarifica; dar voi încerca să ating vârfurile pe care le voi putea atinge până vor ajunge la oameni, apoi voi trece la întrebarea următoare.

Isus le spusese: „Când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oști.”

Am găsit aceasta în Luca 21.20, iar Isus a legat acest verset de Matei 24.

„… cel care se află în câmp să nu se întoarcă în cetate să-și ia haina, sau să ia ceva din casa sa; să nu se întoarcă în cetate din nou, ci să meargă în Iudeea pentru că va fi un timp de necaz cum nu a fost de la începutul lumii.” Toate acestea s-au împlinit în zilele în care generalul roman, Titus, a asediat Ierusalimul, a ars cetatea și a ucis oamenii încât sângele curgea pe sub porți scurgându-se afară pe străzi. El l-a asediat. Nu știu câți ani a fost aceasta. El și-a luat armatele, a mers acolo și s-a instalat în jurul cetății. Oamenii, femeile și-au fiert proprii copii și i-au mâncat, au mâncat coaja copacilor, iarba pământului. Aceasta s-a întâmplat pentru că au respins Cuvântul. Este ceea ce a cauzat aceasta.”

Vreți să știți de ce a reușit Titus să cucerească Ierusalimul? Pentru că evreii au respins Cuvântul. A fost un act oribil înregistrat în istorie; o bătălie și o scenă oribilă, care a avut loc din cauză că în Ierusalim a avut loc slujba lui Isus Hristos. Și El a fost răstignit în Ierusalim. Așadar mânia lui Dumnezeu a fost turnată pentru că ei au avut o oportunitate pe care niciun alt oraș din lume nu a avut-o. Niciun alt loc nu a avut oportunitatea avută de ei. 

Vreți să știți de ce va fi bombardată America de Rusia? Pentru că nicio altă națiune nu a avut oportunitatea avută de America în timp ce a fost profetul aici. Ei L-au respins pe Isus Hristos și slujba Fiului omului, de aceea, pentru America nu mai rămas nimic decât cenușă, fum și cratere de la o graniță la alta, de la o coastă la alta. De ce? Pentru că L-au respins pe Isus Hristos, Cuvântul.

„Cei care primiseră Cuvântul, așa cum scrie Iosephus, marele istoric… El i-a numit canibali, a spus că ei au mâncat trupul unui Om numit Isus din Nazaret, pe care Pilat L-a răstignit; acești oameni au venit noaptea, I-au furat trupul, L-au tăiat în bucăți și L-au mâncat. (Ei luau Cina, vedeți! Ei nu știau). Aceasta nu era decât o poveste care circula, așa cum ei o spun și astăzi despre noi și restul creștinilor. Vedeți? Ei spun aceste lucruri, dar… 

Motivul: „Rugați-vă ca fuga voastră să nu fie în timp de iarnă.” Iudeea era înzăpezită. Vedeți Crăciunul? Cum s-a născut Isus acolo sus, pe acele dealuri înzăpezite? „Rugați-vă ca fuga voastră să nu fie pe timp de iarnă sau într-o zi de Sabat pentru că în zilele de Sabat, porțile erau închise, iar ei erau prinși în propria lor capcană. Dacă Titus ar fi ajuns acolo vinerea după-masă, ei ar fi fost asediați acolo în ziua de Sabat pentru că porțile erau închise. Porțile au fost închise de Sabat și nu au fost deschise. Nimeni nu putea intra sau ieși din cetate în ziua de Sabat.

Puteți vedea acum ce s-a întâmplat? Atunci El a spus: „Vai de femeile însărcinate și de cele care dau țâță în acele zile” pentru că a fugi… Potrivit istoriei, nu a existat niciunul dintre cei care au crezut în Isus, care au crezut Cuvântul și nu a așteptat ca aceasta să se întâmple. De aceea ei au fugit, au plecat din Ierusalim în Iudeea, au fugit pentru a-și scăpa viața, și niciunul dintre ei… Pentru că fuseseră avertizați de Păstorul lor și așteptau ca acel ceas să vină. Când ei au auzit că Titus venea, au plecat, au fugit pentru a-și scăpa viața, au ieșit din cetate.”

Aceasta pare a fi istorie, dar nu este. Amintiți-vă: „Tot ceea ce a fost, va mai fi.

Anul trecut am fost în Polonia pentru o serie de adunări, iar frații de acolo m-au dus la Auschwitz. Tot ce s-a întâmplat acolo, a avut loc sub Pecetea a șasea. Adevărat? Mă aflam în Auschwitz și am văzut toate lucrurile oribile care li s-a făcut oamenilor. Mi s-a explicat tot ce s-a petrecut acolo, și pe când  plecam, era un gând care mă mișca mai mult decât ceea ce am văzut acolo. Gândul care mă mișca a fost: „Toți cred că aceasta este istorie, și nu realizează că acesta este viitorul.” Ei au făcut din acel loc un muzeu, l-au păstrat ca o aducere aminte pentru ca acele lucruri să nu se mai întâmple, și nu înțeleg că aceleași evenimente care au cauzat ca acele lucruri să se întâmple sunt evenimente care au loc zilnic în jurul lumii, când oamenii resping Cuvântul purtat de Mireasă. Ceea ce ei cred că este istorie, este viitorul unui mare număr de oameni pentru că nu știu că nu este nimic din ce este acum și care nu a fost înainte. Ceea ce este, va mai fi. Aceste lucruri se repetă sub Pecetea a șasea și sub o Pecete a șasea și sub o Pecete a șasea.

A fost o Pecete a șasea care s-a deschis în timpul vieții profetului lui Dumnezeu. Demoni au ieșit afară, a fost o prigoană, el a aruncat o piatră și a avut loc un cutremur și toate acele lucruri, dar tot el a spus că există doi profeți care vor deschide o Pecete a șasea. Cu siguranță o vor face și va fi cumplit. Tot ce a mai fost, va fi din nou. Așadar, când privim la aceste lucruri, să nu privim la ce a fost pentru că aceste lucruri se petrec acum.

Fratele Branham a spus: „Toată națiunea a trebuit să fie adusă la judecată. S-a întâmplat  în jurul anului șaptezeci d.Hr. când marele general roman, Titus, a asediat Ierusalimul, cu armata sa din Roma, și acolo ei au plătit prețul pentru că L-au respins.”

În mesajul Timpul unirii și semnul, din anul 1963, fratele Branham a spus:

„Înainte ca Titus să-și unească armatele, Israel s-a unit și a alcătuit o alianță care nu credea că Isus este Mesia. Ei      L-au respins, L-au dat afară și L-au răstignit. Când au respins mântuirea trimisă lor, ei s-au unit pentru a face aceasta.”

Ei L-au respins și L-au răstignit. Poate cineva spune: „Eu nu Îl resping pe Isus Hristos.” Dacă respingeți Mireasa lui Isus Hristos, Îl respingeți pe El pentru că Ea este El. El a fost Cuvântul făcut trup, Ea este Cuvântul făcut trup. Ea este El.

„Acum, rețineți aceasta: ei s-au unit ca să respingă Mesajul orei! Ei au trebuit să facă aceasta, iar când au făcut aceasta, a sosit semnul național. 

Națiunile au început să se unească, iar Titus a adus acea mare armată de romani și greci și a asediat zidurile Ierusalimului, i-a blocat pe oameni înăuntru, iar ei au început să moară de foame. Marele istoric Iosephus ne-a spus că ei au mâncat coaja copacilor și iarba pământului. Și-au fiert chiar și copiii și i-au mâncat; vedeți, pentru că erau nebuni. Apoi, în cele din urmă, Titus a stat pe dealuri și în jurul Ierusalimului, dar oamenii de acolo credeau că fac voia lui Dumnezeu, când au văzut acele armate mărșăluind înăuntru. Ei au refuzat să-L asculte pe marele Învățător, Domnul Isus, când le-a spus aceasta.

Niciun creștin nu a fost prins acolo pentru că ei au văzut semnul și au plecat. Înțelegeți? El le spusese: „Cine va fi pe acoperișul casei să nu se întoarcă să-și ia lucrurile din casă sau cel care este în câmp să nu se întoarcă înapoi să-și ia haina; ci să plece în Iudeea. Rugați-vă ca fuga voastră să nu fie iarna sau de Sabat”, fiindcă iarna, dealurile erau pline de zăpadă; iar de Sabat, porțile erau închise și ei ar fi fost prinși acolo. Vedeți? Dacă va fi cu voia Sa, dorim să ajungem la aceasta destul de curând… cum face Dumnezeu aceste lucruri.

Observați: ei s-au rugat să nu fie așa. Isus le spusese să se roage pentru aceasta, iar ei nu l-au prins pe niciunul dintre creștini acolo. Ei plecaseră pentru că au privit la semn. Aceasta a fost tot.

Oh, cum ar trebui să vadă bisericile de astăzi semnul timpului în care trăim! Plecați cât de repede puteți la Calvar, pentru Viață; nu într-o biserică, ci la Isus Hristos. Uniți-vă cu El și nu cu vreo organizație sau vreun crez. Uniți-vă cu Hristos și asigurați-vă că este El.”

Acesta este un sfat bun. „Uniți-vă cu Hristos, dar asigurați-vă că este El.” Cine este El? El este Cuvântul uns făcut trup în zilele noastre.

„Nu puteți lua orice, trebuie să fiți siguri că este El. Ce timp al unirii!”

Doresc să mai citim ceva pentru a așeza toate elementele, apoi vom încerca să le înțelegem.

În mesajul Dumnezeu înțeles greșit din anul 1961, fratele Branham a fost întrebat:

„Frate Branham, Daniel 11.31, învață despre ziua… în care va fi îndepărtată jertfa zilnică și despre urâciunea pustiirii. Vrei să explici, te rog, ce sunt acestea?”

Această persoană s-a semnat sub întrebare. Acesta este subiectul meu de duminica următoare, care pătrunde înăuntru cu cele șaptezeci de săptămâni ale lui Daniel. Vreau să îți spun, fratele meu scump care te-ai semnat aici, care este un prieten foarte drag al tuturor… Da, „urâciunea pustiirii”. Isus a vorbit despre ea în Matei 24. Urâciunea (înseamnă murdărie) care face pustiirea, urâciunea este Moscheea lui Omar care a fost zidită pe locul Templului unde se afla locul sfânt.

În anul 96 d.Hr. Titus a pătruns înăuntru, a capturat Ierusalimul și a ars Templul, apoi au ridicat moscheea lui Omar (religia mahomedană) exact pe locul Templului, și încă se mai află acolo chiar și azi. Și va sta acolo până când Dumnezeu se va întoarce din nou la evrei.„Urâciunea (este moscheea lui Omar) care face pustiirea locului sfânt,” pentru că stă în locul sfânt… Înțelegeți? 

Isus a făcut referire la aceasta, iar în paranteză a spus („cel care citește să înțeleagă.”) Vedeți? Așadar, El a spus că vor fi atât de multe zile de la acel timp până după Prinț și atât de multe zile, și așa mai departe, la care vom ajunge duminica următoare. Eu voi încerca, după buna mea cunoștință, să aduc aceasta duminica următoare. Dar urâciunea pustiirii este moscheea lui Omar care a luat loculTemplului. „Când veți vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit prorocul Daniel, stând în locul sfânt…” Moscheea lui Omar stând acolo unde a stat Templul (locul sfânt)…”

Motivul pentru care am adus aceste lucruri este fiindcă mulți oameni privesc la ele, iar fratele Branham a luat Matei 24, care spune: „Când veți vedea urâciunea pustiirii…” despre care el a spus că este moscheea lui Omar, apoi Luca 21 care spune: „Când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oști, să plecați!”, și a pus aceste două evenimente împreună. Dar aceste două evenimente au avut loc la șase sute de ani depărtare unul de celălalt.

Moscheea lui Omar nu este de fapt moscheea lui Omar, ci Domul stâncii, acel dom de aur pe care-l puteți vedea pe muntele Templului. Acesta se numește Domnul stâncii. Cele două evenimente nu au avut loc deodată, dar fratele Branham le-a pus împreună ca fiind același lucru pentru că este același lucru. Templul sfânt a fost pustiit, iar deasupra muntelui sfânt a fost pus ceva. Ei au putut pătrunde înăuntru în anul șaptezeci și au făcut totul una cu pământul, apoi în anul șase sute și ceva, a putut fi ridicat Domul stâncii, iar fratele Branham leagă una de cealaltă spunând: „Arată același lucru, arată nimicire sub Pecetea a șasea, judecată.”  De atunci încoace, acel Dom al stâncii le arăta evreilor că se aflau sub stăpânirea neamurilor până la întoarcerea lui Isus, când se presupune că acel Dom va dispărea.

Fratele Branham a legat aceste lucruri pentru că ele se întrepătrund. De ce? Dacă Titus nu ar fi dărâmat Templul, musulmanii nu ar fi mărșăluit acolo după acest eveniment pentru a zidi Domul stâncii. Un lucru conduce la altul, apoi la altul și la altul. Acum putem vedea cum muntele Templului a fost poluat de religii. Este ceea ce reprezintă astăzi muntele Templului, iar religia musulmană este o religie aproape ca și cea ebraică deoarece ambele pretind că provin de la Avraam, care a avut doi fii, pe Ismael și Isaac. Numai că musulmanii au abordat problema diferit de evrei.

Evreii sunt descendenții lui Isaac și cred că făgăduința le aparține lor, iar musulmanii sunt descendenții lui Ismael, și cred că făgăduința le aparține lor. Ce avem? Din nou gemeni și din nou o religie geamănă. Și acum, religia geamănă, cea falsă, domină priveliștea cu o moschee, un templu, Domul stâncii, sus pe Muntele Templului arătând că religia adevărată a fost pusă mai prejos, vița falsă stăpânind asupra bisericii. Vedeți, prieteni, toate aceste lucruri au o însemnătate, și au o însemnătate pentru voi și pentru mine. Amin! 

 Când Titus a încercat să pătrundă înăuntru, el a intrat… de fapt, i s-au dat premii și recompense pentru ceea ce a făcut el, dar nu le-a primit, spunând că el nu a fost decât o unealtă în mâna judecății divine. Cum a știut aceasta? Nu știu, însă a spus-o. De ce? Pentru că el a fost chiar o unealtă în mâna lui Dumnezeu pentru a face judecată divină, deoarece atunci când Dumnezeu a venit în trup, ei L-au respins, iar când este respins harul, nu mai există nimic altceva decât judecată. De aceea, aceasta a fost o Pecete a șasea. Este exact între Pecetea a cincea, versetul 29, după necazul acelor zile ale celui de-al doilea Război Mondial.

 A mai fost o altă întâlnire cu Pecetea a șasea pe care ei au avut-o în anul șaptezeci d.Hr. Câțiva ani mai târziu, după ce L-au respins pe Isus Hristos, nici măcar o singură piatră nu a mai rămas pe alta. Titus a pătruns înăuntru. Cine a fost el? Roma. Cine face toate aceste lucruri? Roma. Este interesant de menționat că Roma este inițiatorul religiei musulmane. Da, este Roma, este tot religia falsă, geamănul.

Fratele Branham a spus că Ierusalimul a fost cel mai sfânt loc, sediul principal al religiei adevărate, vechea biserică. El l-a numit în toate aceste feluri. Isus Hristos a venit la biserică, la vechea biserică, la sediul principal al religiei adevărate, dar ea L-a respins. El a făcut toate semnele, a împlinit toate Scripturile, a făcut tot ce trebuia să facă, neeșuând nici măcar o dată, dar eșecul a fost de partea lor. Când a sosit timpul ca Maleahi 4 și Luca 17.30 să descopere venirea Fiului omului, El nu a eșuat cu niciun verset. Eșecul nu a fost El, deoarece El a făcut tot ce au spus Scripturile că va face Fiul omului, ci eșecul au fost bisericile.

Titus s-a apropiat în acele zile de Ierusalim și a început să-l asedieze, iar eu am aici un articol care spune:

„În aprilie anul 70 d.Hr. pe la vremea Paștelui…”

Pe la vremea Paștelui. Nu este Dumnezeu drept în tot ceea ce face? Când a fost Isus Hristos respins și înjunghiat? La Paști. Ei L-au respins pe Mesia, adevăratul Miel pascal, apoi, nimicirea lor a început tot în timpul Paștelui.

„În aprilie anul 70 d.Hr,. pe la vremea Paștelui, generalul roman Titus a asediat Ierusalimul. Deoarece acea acțiune a coincis cu Paștele, romanii le-au îngăduit pelerinilor să intre în cetate, dar au refuzat să-i lase să plece.”

Ce au făcut ei? Au folosit religia pentru a crea o capcană. Vreau să vă întreb: ce face Roma astăzi? Roma folosește religia pentru a crea o capcană. Ei știau că la sărbătoarea Paștelui, erau pelerini care soseau de pretutindeni la Ierusalim, pentru că aceasta le fusese spus în Legea lui Moise. Așadar, atunci populația s-a urcat la Ierusalim.

 Iosephus estima că când Titus a asediat Ierusalimul, în cetate  au fost 1,1 milioane de oameni, adică mult mai mulți decât populația normală. Titus a știut că dacă îi lăsa pe toți acei oameni înăuntru, rezervele lor de hrană urmau să se termine mult mai repede și ar fi murit de foame mai rapid. Pelerinii nu erau soldați, ci bărbați și femei, familii cu copii. Așadar, el a creat o capcană religioasă și toți s-au urcat la închinare pentru că li s-a spus că puteau să meargă să se închine. Este exact ceea ce a făcut dintotdeauna Roma și ceea ce face și acum prin acest Conciliu Mondial al Bisericilor și toată mișcarea lor ecumenică. „Să ne adunăm și să ne închinăm!” Dar ce încearcă să facă? Să-i adune pe toți dincolo de zidurile vechii biserici. Încearcă să readucă la viață vechiul sistem religios și să-i determine pe toți să intre dincolo de zidurile vechiului sistem religios.

Totul arăta bine, totul era în regulă. „Ei sunt aici, vor pune legea în aplicare, dar ne vor lăsa să ne adunăm ca să ne închinăm.” Ei nu au făcut altceva decât să-i prindă într-un sistem religios, iar când i-au adus pe toți înăuntru, Ierusalimul fiind pe punctul de a da pe dinafară, și nu a mai putu să intre nimeni, le-au pus ștreangul la gât, au început să asedieze cetatea, ridicând un alt zid în jurul zidului cetății. Atunci, siguranța vechii bisericii a devenit capcana lor mortală. De aceea, vechea înțelegere tradițională este o capcană mortală. Vechea biserică este o capcană mortală. Mie nu-mi pasă dacă ei spun că este sigur, nu-mi pasă ce spune altcineva, această biserică trebuie să fie o biserică ce merge mai departe în învierea lui Isus Hristos pentru că a da înapoi, a merge înapoi este egal întotdeauna cu moartea. Întotdeauna.

Atunci, Titus i-a adus în acea capcană mortală, ridicând un zid în jurul lor, tăindu-le aprovizionarea cu apă și hrană, înfometându-i până la moarte. Oh, Roma nu și-a schimbat deloc tactica. „Să-i facem pe toți să fie de acord, protestanții și catolici să vină împreună la închinare! Nu contează dacă ești luteran, protestant sau orice altceva, vino în vechiul sistem, pe care îl vom închide, apoi vă vom tăia hrana duhovnicească!” Fără descoperire, fără Cuvânt și fără slujba unui profet, iar atunci, au început să mănânce iarbă pentru că rămăseseră fără hrană duhovnicească. Acum, puteți înțelege de ce rock-ul poate pătrunde într-o biserică? Ei au început să mănânce iarbă pentru că nu mai aveau hrană duhovnicească cu care să se hrănească. Trebuiau să le dea oamenilor ceva să mănânce. Astfel, pătrunde înăuntru un program, un grup de tineri face cutare, se cântă un solo în cutare fel. Au început să mănânce coaja copacilor, au început să se hrănească cu pământ, au început să se hrănească cu propriii lor copii. Nimic nu s-a schimbat! Nimic nu este schimbat! Sunt aduși în sistem, totul este închis în jurul lor, li se taie hrana duhovnicească, ei devenind tot mai slabi, și mai slabi și mai slabi, până când sunt dispuși să mănânce orice numai ca să supraviețuiască. Duhul acela este încă viu pentru că duhurile nu mor. Ceea ce a fost, va fi din nou. 

Aflându-se sub o stare slăbită, ei au început să spargă zidurile ca să-și croiască o cale până la Muntele Templului. Când au ajuns acolo, au ars Templul, l-au distrus, sângele curgând pe sub ușa Templului, jos pe scări. Fiindcă au respins Sângele lui Isus Hristos, a fost vărsat propriul lor sânge, în propriul lor templu. Nu este un lucru bun să respingi Cuvântul, ci este ceva serios. L-au respins pe Isus Hristos deschis, sfidător și intenționat.

Nicodim a mers la Isus și I-a spus: „Știm că ești un Om trimis de Dumnezeu pentru că niciun om nu poate face lucrările pe care le faci Tu dacă nu vine de la Dumnezeu.”  

Oamenii vă vor spune: „Îmi place felul în care trăiești, cum îți iubești familia, îmi place cât de respectuoși sunt copiii tăi și cât ești de sincer.” Oamenii știu că este adevărul, dar nu vor să facă un sacrificiu și să creadă; dar ei știu că este adevărul. De ce vă arată respect, bunătate, de ce fac remarci bune despre voi și familiile voastre, despre copiii voștri, despre biserica voastră? De ce? Fiindcă știu că este Adevărul. Ei au știut că Isus Hristos era un Om trimis de Dumnezeu, dar nu   s-au lăsat de vechiul sistem ca să-L primească pe El. Dacă vreți să-L aveți pe Hristos, indiferent de ziua în care trăiți, voi trebuie să respingeți vechiul sistem. Chiar și azi. 

După ce Titus a distrus Templul, l-au ars. De ce? Scaunul îndurării a fost nimicit pentru că slava Shekinah nu se mai afla acolo. Apoi, în partea de Est a Templului, el a jertfit un vițel, o oaie și un porc, a jertfit acel sânge zeilor romani pentru că fusese nimicit Templul. Ce a făcut el? O urâciune care pustia. Ce era aceasta? Pecetea a șasea care se revărsa peste evrei. Ce s-a întâmplat după aceasta? Cucerire după cucerire, după cucerire, până când s-a ridicat cineva și a zidit Domul stâncii care nu era decât un simbol a ceea ce se petrecea acolo. Era urâciunea care pustia, care a început în vremea lui Titus și care provine de fapt de la greci, de la Antioh Epifanul. Este același ciclu care s-a repetat în istorie, dar să nu îngăduim ca acesta să se repete în viețile noastre. Să nu îngăduim să fim cuprinși în sistemul unui om!

Există tot felul de sisteme. și noi avem propriile noastre sisteme. Ne place să spunem: „Voi sta aici pentru că este sigur.”

 Vă mai amintiți ce a spus fratele Branham despre strălucirea luminii? Despre acel om care se afla în Kentucky și avea acea lumină cu el? El îi spusese fratelui Branham că nu credea în descoperire, ci doar în ceea ce putea vedea, iar fratele Branham l-a întrebat despre casa lui, apoi i-a spus: „Eu nu văd casa ta.” Atunci el i-a răspuns: „Păi, este chiar acolo.” „De unde știi că este acolo?” „Pentru că este acolo.” „Cum ajungi acolo de aici?” „Păi, este o cărare.” „Dar eu nu o văd. Tu cum vezi cărarea?” Și el i-a spus: „Păi, am o lanternă.” Dar fratele Branham i-a răspuns: „Ea te ajută doar pas cu pas, ca să ajungi acolo. Pas cu pas.” Amin! Trebuia să ia lanterna și să meargă înainte cu ea, iar fratele Branham a spus: „Vom lua această Lumină și vom umbla în Ea, vom sta cu Ea și alături de Ea, privind cum se desfășoară singură.”

Problema este, (aceasta este ceea fac ființele umane,)  să nu îndreptăm degetul spre nimeni altcineva, pentru că este vorba despre voi și despre mine. Noi ridicăm sus Lumina și suntem uimiți de ceea ce vedem. „Privește, este un tufiș acolo, o casă dincolo și o fântână.” Și începem să descriem tot ce vedem în perimetrul Luminii. Apoi, ne obișnuim cu felul în care sunt lucrurile: fântâna este aici, casa este acolo, cotețele găinilor sunt dincolo, cărarea este aici. Și continuăm să repetăm ceea ce este în lumină. Vorbim despre ceea ce este în lumină și întărim aceasta. Învățăm și copiii despre ceea ce este în lumină. Înțelegeți ce spun? Dar la marginea luminii este ceva intrigant. Este chiar pe margine, putem vedea că este acolo, putem vedea locul în care se află, nu este foarte clar, dar este acolo. Petrecem puțin timp uitându-ne la aceasta și spunem: „Văd că acolo este ceva, și cred că acela poate fi un pas spre a ajunge acasă.” „Ești sigur?” „Nu sunt foarte sigur, dar așa cred. M-am uitat la aceasta ceva vreme, iar uneori, când se mișcă lanterna, am mai multă lumină. „Aceasta este acest Mesaj, prieteni. Primești mai multă lumină. „Păi, cum știi că ai dreptate?” „Nu știu dacă am dreptate, dar trebuie să merg să stau pe acel loc.” „Și dacă greșești? Nu vrei să stai aici, în noul sistem al luminii lanternei? Avem totul pus pe hartă, știm unde aparțin toate lucrurile, am vorbit despre ele timp de decenii, copii noștri îl cunosc, noi știm că cutare este cutare, cutare este cutare și am potrivit deja toate Scripturile. Nu va trebui să îți bați capul cu nimic, poți cumpăra cartea noastră colorată în care am bifat toate căsuțele pentru tine.”

Voi știți că ceea ce spun este adevărul pentru că toți facem același lucru. Noi dorim siguranță, iar ceea ce facem ca s-o avea, este ceea ce ne distruge deoarece oricine a început o denominațiune, a făcut-o pentru a-și proteja adevărul său, dar făcând aceasta, a pierdut Adevărul. De fiecare dată! În Mesaj, dacă încercăm să protejăm Adevărul, „Nu voi merge decât atât de departe și nu voi trece de aceste granițe pentru că aceasta este o zonă sigură. Noi știm toate aceste lucruri, le-am putut dovedi cu Biblia, cunoaștem sămânța șarpelui, îi putem învăța pe copiii noștri, copiii noștri îi pot învăța pe teologi sămânța șarpelui, botezul în Numele lui Isus, Epocile bisericilor și toate aceste lucruri pe care le stăpânim cu desăvârșire.”

Dar nu uitați că această Lumină trebuie să ne ducă Acasă! Trebuie să ajungem Acasă! Această Lumină trebuie să ne ducă Acasă, prieteni, pentru că încă nu am ajuns Acasă, pentru că trupul meu este încă într-o stare hibridă, atomii mei nu s-au schimbat, prieteni. Aceasta înseamnă că încă mai există progres de făcut. Nu un Mesaj nou, ci să nu ne fi teamă să ne aventurăm în Mesajul care ne-a fost dat. Noi vom sta în acele ziduri pentru că am făcut destul de mult rău cu acel adevăr. Noi am luptat pentru sămânța șarpelui, pentru botezul în Numele lui Isus, și atunci am început să ridicăm ziduri. Avem versetul cutare, versetul cutare și cutare, deci un zid ce opt inch cu privire la botezul în Numele lui Isus Hristos. Mai avem unul despre sămânța șarpelui și altul despre dumnezeire. Astfel, fără să treacă prea mult timp, ne-am înconjurat singuri cu ziduri, încercând să ne aflăm în siguranță. Dar arătați-mi un singur profet care a stat în siguranță având Cuvântul. Locul cel mai sigur în care putem fi, este să ne mișcăm când se mișcă Cuvântul.

Știți ce se întâmplă când se mișcă Lumina, dar noi suntem într-o cetate înconjurată de ziduri? Aprindem becul, iar atunci avem o lumină artificială, creată de om. Aceasta este definiția denominațiunii, și fiecare dintre noi este vinovat de acesta. 

Dar știți ce trebuie să facem ca să ajungem Acasă? Trebuie să avem destul de mult curaj să privim la Aceasta și să spunem: „Este ceva care mă atrage la Ea. Acolo este ceva ce pot vedea.”  Nu este ca și cum am umbla orbi, ci chiar există ceva acolo. „Văd citatul, îl văd în Scripturi, este ceva acolo, dar nu-l văd în totalitate.” Cheia pentru a face aceasta este să luăm lanterna și să mergem acolo, să stăm pe acel loc pentru a vedea când Mesajul va face Lumină în jur; iar când se întâmplă aceasta, vom spune: „Wow, nu am avut nicio idee că toate acestea se aflau aici! Tot ce am știut a fost botezul, dumnezeirea, sămânța șarpelui, cele șapte Epoci ale bisericii, dar nu am avut nicio idee că El ne-a spus deja ce s-a întâmplat în ceruri înainte de întemeierea lumii. Nu am avut nicio idee că El mi-a spus deja despre toate celelalte dimensiuni.” De ce? Pentru că ne-a fost teamă să ne mișcăm. Dar am ieșit afară și am văzut că lumina se mișca. Slăvit să fie Domnul! 

Uneori, când ajungem undeva, ieșim afară și începem să ne mișcăm, înțelegem că nu aceea este calea. Dar ce este în neregulă cu a afla ce este acolo? Atunci știm că nu aceea este calea. Dar slăvit să fie Domnul, haideți să mergem să vedem unde este calea. Haideți să nu ridicăm o cetate înconjurată de ziduri ca să ne zidim bine înăuntru pe o generație de adevăruri, ci lăsați  ca acea generație de adevăruri să fie temelia pe care să continuăm să zidim, în timp ce mergem mai sus și mai sus și mai sus, în Hristos. Noi nu vom respinge lucrurile acelea pentru că stăm pe ele ca să vedem dincolo de zid. Amin! Aceasta ne ridică mai sus și mai sus și mai sus. Deci, haideți să nu ne baricadăm după ziduri, ci să ne ridicăm mai sus și mai sus în Hristos. Să edificăm Trupul lui Hristos, să avem o vedere mai clară, să îngăduim ca lanterna să lumineze mai departe pentru a avea o vedere mai clară. 

Să mergem mai departe și să explorăm puțin. Cineva spune: „Ai grijă! Am văzut pe cineva mergând acolo și a căzut de pe o stâncă. Ei au crezut în Tucson, în tunete și altele. Am văzut pe cineva mergând acolo și nu s-a mai întors niciodată,” dar aceasta nu este o scuză să nu cercetăm Mesajul. Nu este o scuză ca să nu mergem mai adânc și să săpăm mai departe. Dacă ceva este greșit, atunci care este adevărul? Nimeni nu poate învăța ceva greșit dacă este zidit pe Adevăr.

Așadar, în loc să fugim de un lucru greșit, haideți să cercetăm ca să aflăm care este partea adevărată. Există Adevăr acolo? Eu vreau Adevărul. Vreau tot Adevărul. Vreau Adevărul care a fost contaminat. Dacă acolo există adevăr, voi săpa, îl voi scoate și voi lăsa restul acolo. Dacă există adevăr aici, voi merge aici, îl voi săpa și voi lăsa restul acolo. Nu vreau nimic care provine de la un om, ci adevărul care ne-a fost dat de Dumnezeu prin acest Mesaj; vreau fiecare picătură din El. 

Eu nu voi alerga într-o cetate înconjurată de ziduri sau mai rău decât aceasta, nu voi ridica eu însumi o cetate pentru că aceasta este ce vrea Roma. Roma vrea ca voi să zidiți propria voastră biserică. Cine a zidit Ierusalimul? Evreii. Cine a zidit zidurile? Evreii. Cine i-a prins înăuntru? Romanii. Cine au zidit denominațiunile? Protestanții. Cine a zidit luteranismul, cine a ridicat zidul lui Wesley, cine a zidit zidul penticostal? Protestanții. Cine-i va prinde între ziduri? Romanii. Dar eu nu vreau să fiu prins dincolo de zidul Mesajului pentru că Mesajul nu este o cetate împrejmuită de ziduri, ci este calea Acasă. Este noul Ierusalim, este Cetatea cerească ce a venit jos de la Dumnezeu, iar eu vreau să explorez toate grădinile sale, toate râurile sale, vreau să ajung până în vârf. Puteți vedea oameni care flămânzesc după mană proaspătă din cer? Mor de foame. Nu există Mană proaspătă din cer deoarece noi stăm pe loc ținând lanterna în mână, iar ei mor de foame în timp ce copiii aleargă la distracții. Aleargă la jocuri sportive, la cutare sau cutare. De ce? Pentru că nu pot mânca iarbă decât o perioadă de timp. Dar haideți să ne hrănim cu Mana proaspătă care ne este dată, să mergem mai departe în călătorie, să stăm în Lumină și să nu ne temem.

Dacă undeva este ceva, mergeți și stați pe acel loc, iar dacă vedeți că este greșit, spuneți: „Am greșit”. Nu știu care este problema, dar am învățat mult, aventurându-mă în acea direcție, săpând în Mesaj, aflând dacă ce am văzut, este adevărat sau nu. Dacă am aflat că nu este adevărat, atunci nu aceea este calea pe care să merg, dar vă spun ceva: „Am învățat mult în acea călătorie.”

Titus a venit și a ridicat un zid în jurul zidului lor, prinzându-i înăuntru, dar nici măcar unul dintre cei care au auzit Mesajul de la marele Păstor, nu a fost prins dincolo de acel zid.  

Prieteni, vreau să vă întreb ceva: „Ați auzit Mesajul?” Când vedeți acest Conciliu Ecumenic aducând constrângerea, când vedeți acest Conciliu al bisericilor, când vedeți stagnarea și teama de a merge mai departe, fugiți, plecați din cetate! Fugiți, pentru că se apropie Titus. Când îl vedeți înconjurat de oști, fugiți! Acela este timpul în care trebuie să fugiți. Rămâneți liberi, continuați să mergeți mai departe fiindcă niciunul dintre ei nu au fost prinși în cadrul zidurilor. Și eu vă spun: „Haideți să rămânem liberi! Țineți Lanterna în mâna voastră și continuați să mergeți mai departe. Stați cu ea, să nu vă îndepărtați de ea indiferent ce ar spune cineva, și ea se va descoperi singură.” Fratele Branham a spus: „Umblați în Lumină, pășiți în ea și va ieși la suprafață mai multă Lumină.” Cum va ieși ea la suprafață? Nu stând în mijlocul cetății tale înconjurate de ziduri și temându-te să mergi mai departe, ci trebuie să presezi întunericul, să ieși la marginea Luminii, iar când vei face aceasta, va ieși la iveală mai multă Lumină. Dacă nu va ieși la suprafață, încercați în alt loc pentru că voi nu o puteți face să se arate. Dar dacă noi avem atitudinea și abordarea corectă, ca și copii, explorând, știți, eu nu cred că Dumnezeu i-a pus pe Adam și Eva în grădina Eden pentru ca ei să stea în mijlocul ei, temându-se să facă un pas într-o direcție sau în alta deoarece nu erau siguri de ceea ce era acolo.  Grădina Eden a fost o exprimare a gândului Său, iar El a vrut ca copiii Săi să înțeleagă exprimarea gândului Său. Eu cred că Lui i-a plăcut când ei au început să o exploreze și să pună întrebări. Sunt sigur că lui Adam i-a plăcut pentru că fratele Branham a spus că din prima zi în care a fost adusă femeia la viață, Adam și-a luat soția, a dus-o în grădină și i-a spus: „Lasă-mă să-ți arăt aceasta și aceea, și aceea.” Ce era aceasta? Adam era un dumnezeu pe pământ, iar teritoriul său era grădina Eden. Când i-a fost dată soția, el a așteptat cu nerăbdare să-i arate ce era în grădină. „Am numit cutare așa din acest motiv, am mutat aceasta aici din motivul cutare.” Cred că Adam ar fi fost foarte dezamăgit dacă ea ar fi spus: „Păi, nu sunt prea interesată. Nu ne putem întoarce de unde am plecat? Eu voi sta acolo.” Cred că  (aici vorbește fratele Chad) dacă Eva l-ar fi întrebat: „Adam, de ce ai mutat pomul acesta aici? Nu înțeleg”, el ar fi fost destul de încântat pentru că tot ceea ce a făcut, a avut un scop. Și probabil că el ar fi spus: „Am așteptat să pui această întrebare. Este o mare descoperire în spatele acestui lucru.” „De ce ai numit animalul acela așa?” „Pentru că se potrivește cu caracteristicile sale.” 

„Doamne, de ce ai pus Cuvântul acesta aici? De ce fratele Branham a pus aceste două versete împreună? De ce a ales cele două versete în deschiderea mesajului Alegerea unei Mirese? De ce spune Biblia că unul din îngerii care aveau cele șapte potire ne arată nimicirea curvei? Fratele Branham ne-a arătat cum va fi nimicită curva. De ce ai făcut aceasta? Ce înseamnă aceasta?” Eu nu cred că Dumnezeu s-ar supăra dacă noi am proceda așa. Ceea ce cred că-L deranjează pe Dumnezeu este dezinteresul nostru față de Cuvânt, faptul că suntem nepăsători și nu explorăm grădina minunată în care ne-a pus și care se numește Mesajul orei. El ne-a pus aici, ne-a dat-o, așa că haideți să ne bucurăm de ea, haideți să alergăm prin ea și să încercăm cutare și cutare, să punem întrebări și să descoperim cutare și cutare lucru. Haideți să nu ne baricadăm în spatele cetății împrejmuite de ziduri și să nu lăsăm duhul roman să pătrundă înăuntru.

Poate cineva spune: „Eu nu am de-a face cu Vaticanul. Știu că nu trebuie să am de-a face cu Conciliul Mondial al Bisericilor, nu semnez nicio hârtie!” Dacă credeți că așa se vor derula lucrurile, sunteți deja amăgiți. Este un duh care pătrunde înăuntru neobservat.

 Nu poți spune: „Eu nu semnez nicio hârtie, iar dacă guvernarea mă va chema înăuntru să mă înregistreze sub o mișcare nouă, voi fi foarte atent la aceasta. Nu-mi voi pune numele pe nicio hârtie și nu voi semna nimic. Nu vom trece biserica noastră nicăieri.” Dumnezeule, sunteți prea departe când ajungeți să gândiți așa. Nu la aceasta trebuie să fiți atenți, ci la acel duh care pătrunde înăuntru subtil, încercând să vă facă să vă temeți de Cuvântul pe care vi l-a dat El; încercând să vă inducă teamă ca să nu explorați grădina în care v-a pus, încercând să creeze siguranță pentru a proteja ceea ce posedăm și spunând: „Voi sta cu aceasta, cu cutare sau cutare.” Nu vă faceți griji cu privire la semnătura pe o linie punctată, ci faceți-vă griji cu privire la acea subtilitate care spune: „Da, fratele Branham a spus…” Aceasta este acea limbă alunecoasă la care trebuie să fiți atenți și care vorbește în propria voastră minte. Amin! Este duhul roman care încearcă să prindă poporul, care încearcă să-l determine să respingă Cuvântul, care încearcă să ne prindă ca să cădem sub Pecetea a șasea. Dar slăvit să fie Domnul, noi am trecut deja prin Pecetea a șasea, la Calvar! Am fost acolo, suntem aici, dar suntem și acolo sus, iar timpul nu înseamnă nimic la Dumnezeu. 

Când a fost răstignit Isus Hristos? Dacă spuneți: „În urmă cu două mii de ani,” ați trecut pe lângă ceva. Pentru noi, a fost în urmă cu două mii de ani, dar pentru Dumnezeu, El a fost întotdeauna Mielul răstignit. Când am fost salvat eu? Să nu spuneți: „În urmă cu douăzeci sau treizeci de ani,” ci în gândul lui Dumnezeu, ați fost salvați întotdeauna, ați fost și veți fi salvați întotdeauna, este ceva veșnic. El va fi întotdeauna Mielul veșnic înjunghiat, iar voi veți sta întotdeauna, pentru vecie cu El în locurile cerești pentru că  ați fost din veșnicie cu El, și veți fi veșnic cu El, pentru totdeauna. Voi sunteți chiar acum cu El. „Cum funcționează aceasta? Care este fizica?” Nu știu. Eu știu doar  adevărul din Biblie și îl cred. Haideți să nu ne blocăm înăuntru prin propria noastră gândire și să nu ne împingem singuri la judecată, ci să stăm liberi și în afara cetăților înconjurate de ziduri pentru că vă garantez că Roma vine. Roma vine, Roma este aici, Roma este în marș, stați departe de ea! 

Dacă credeți că va trebui să sărutați inelul Papei și cumva va trebui să vă plecați înaintea Romei, vă înșelați. Vă puteți închina zilnic îmbrățișând acel duh denominațional pentru a apăra adevărul care ni s-a dat, din teama de a merge mai departe ca să nu greșim. Eu aș răstigni acest gând și i-aș spune acelui șarpe să stea în spatele meu. Eu mă voi bucura de această grădină pe care mi-a dat-o Dumnezeu, plină de hrană desăvârșit de bună.

Fratelui Branham i s-a spus să-și anuleze călătoria peste mări ca să depoziteze hrană. Există un depozit plin de hrană, iar eu o voi mânca pe toată. Când voi merge la acel depozit și voi lua o casetă cu „Sărbătoarea trâmbițelor,” rupem acea Pecete, deschidem borcanul și spunem: „Ce este aceasta? Nu știu, dar dacă este în depozit, este bună.” Apoi, vom începe să mâncăm conținutul borcanului, se va digera, ne va hrăni, ne va da viață, iar Dumnezeu ne va descoperi conținutul lui atunci când va fi timpul. Nu vă temeți de hrană, de hrana din depozit, de Mesaj, nu vă temeți de citatele fratelui Branham și nici de citatele contradictorii. Să nu vă temeți să lăsați Scripturile să se flexioneze. Poate veți spune: „Frate Chad, dar este vorba de Scripturi!” Știu că este vorba de Scripturi, dar Isus le-a lăsat ca ele să se flexioneze. „Nu te cred.” Isus a folosit Scripturi în afara contextului și în afara locului lor, a schimbat așezarea cuvintelor și le-a folosit într-un alt fel. De ce? Pentru că El era Cuvântul și cunoștea însemnătatea lor. El a știut că o prorocie avea o împlinire dublă, iar uneori mai mult decât dublă; El știa că uneori se împlinea duhovnicește, iar alteori firește; alteori firește și duhovnicește în același timp. Uneori firesc, apoi duhovnicesc,  apoi firesc și duhovnicesc. Înțelegeți ce vreau să spun? Ele se desfășoară într-o istorie care se repetă pentru că El știa că Cuvântul este veșnic și Cuvântul se va potrivi întotdeauna situației. El nu a avut nicio problemă în a lua ceva ce a vorbit David într-un eveniment contemporan, în a schimba așezarea cuvintelor și de a le aplica într-o situație din ziua Sa. Avea dreptate! Și încă ceva. Apostolul Pavel a făcut același lucru. Și Petru a făcut același lucru. Au lăsat anumite părți în afară și au adăugat altele, iar ei au luat două versete pe care le-au pus împreună. Slăvit să fie Domnul! Acum ajungem la niște lucruri bune: fratele Branham a făcut același lucru. De ce? Pentru că el cunoștea Cuvântul și știa ce vorbea.

Haideți să nu ne temem de Cuvânt, prieteni, ci să continuăm să mergem mai departe! Să ne ridicăm în picioare. Cineva a tras mult în această direcție. Ne vom întoarce pentru a termina acest mesaj. Vă iubesc, prieteni! Să continuăm să mergem mai departe. Să nu ne temem de acest Cuvânt, pentru că nu ne va răni, acest Mesaj nu ne va răni. Să nu vă temeți să explorați. Nu vă temeți să vă întrebați Soțul: „Ce este aceasta? De ce este aceea acolo? De ce este așa?” Eu cred că Lui îi plac aceste lucruri.

Să ne plecăm capetele și să ne rugăm! Amin!

-Amin-