IMPACTUL TRECERII DINCOLO DE PERDEA

Decembrie 2018

Slăvit să fie Domnul! Dumnezeu să vă binecuvânteze! Mă bucur să vă văd în seara aceasta.

În
timp ce stăm în picioare, aș vrea să mergem direct la Cuvânt. Să
luăm Bibliile și să deschidem la Cartea Evreilor, capitolul 6,
de unde vom citi începând de la versetul 17:

De
aceea
și
Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie
mo
ștenitorilor
făgăduin
ței
nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ,

pentru
ca, prin două lucruri care nu se pot schimba
și
în care este cu neputin
ță
ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a
căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă
înainte,

pe
care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi
neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul
Templului,

unde
Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut
„Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec
”.
(v.
17-20).

În
seara aceasta aș vrea să vorbesc despre „Impactul
trecerii dincolo de perdea
”,
iar mai întâi voi așeza o mică temelie, folosindu-mă de o serie
de citate.

În
mesajul „Dumnezeul
Atotputernic dezvelit înaintea noastră
”,
din anul 1964, citim:

Astfel,
puteți vedea că Dumnezeu face chemarea la un Exod, să ieșim de
după perdeaua firească de carne care încearcă să imite, să se
alăture bisericii; nu metodiști, baptiști, prezbiterieni, ci
biserici Rusalistice.
Este
o problemă personală
.”

Aceasta
aș vrea să subliniez astăzi: Este
o problemă personală, ești tu și Dumnezeu
.

nu aduceți nimic altceva în ecuație.

Despre
aceasta aș vrea să vorbim astăzi când ne referim la necesitatea
de a merge dincolo de perdea, deoarece știm că profetul a venit,
iar prin slujba sa, Dumnezeu a rupt perdelele tradițiilor, pentru că
de-a lungul epocilor bisericilor a existat o taină, iar acea taină
a fost: „Cine este Dumnezeu?”

De-a
lungul timpului, în biserică au fost două grupuri, iar în timpul
sfârșitului aceste două grupuri au fost expuse și a apărut o
confuzie: „Cum pot fi ei creștini? Ei cred aceleași lucruri și
Îl mărturisesc pe Hristos, dar cum au putut trăi așa, cum a putut
acest grup…?”

Adevărul
este că a existat o taină: Cine este Mireasa? Unde este Dumnezeu?
Ce se petrece? A fost o taină, dar la sfârșitul timpului, El a
rupt perdeaua și ne-a arătat că tot timpul au existat două vițe,
care au venit de-a lungul epocilor bisericilor amestecate împreună:
vița adevărată și vița falsă au venit împreună. El a rupt
acea tradiție și ne-a spus să ieșim afară din spatele acelei
perdele, a acelei tradiții și să intrăm dincolo de perdea, acolo
unde se află Hristos, Cuvântul pentru ziua de azi.

Așadar,
când ne referim la trecerea dincolo de perdea, ne referim la faptul
că în Cortul Vechi Testamental, Slava Shekinah a
lui Dumnezeu, Prezența lui Dumnezeu Se afla dincolo de perdeaua
dinăuntru. În vremea aceea, nu-i era îngăduit nimănui să intre
înăuntru pentru că Dumnezeu era un Dumnezeu Sfânt și El trebuia
să stea separat. Cu toate acestea, El dorea să fie printre poporul
Său, în mijlocul națiunii Sale alese, așa că a creat o cale prin
care putea locui printre ei și totuși să rămână Sfânt.

Astfel,
El a ridicat un Cort și a creat o apropiere, a ridicat o preoție
care să aducă sânge într-o anumită zi, în Ziua Ispășirii. A
existat o anumită rânduială care trebuia urmată de preoție,
marele preot primind trecere el însuși înaintea Domnului. Apoi, el
putea înjunghia capra și să aducă sângele ei înăuntru, dincolo
de perdea unde stropea cu acel sânge pentru că Dumnezeu voia să
locuiască cu poporul Său. Dar atunci
exista o perdea despărțitoare. Însă când a venit Hristos,
perdeaua aceea a fost ruptă de sus până jos când El a murit pe
Calvar, deoarece El
voia
ca ei să vadă adevărata Ispășire; nu o locație fizică pe
pământ, ci cea care era atârnată pe cruce.

El
a dorit ca ei să iasă afară din tradițiile evreilor din acea zi
și să intre dincolo de perdea, în Hristos. Astăzi, noi vorbim
despre „a merge dincolo de perdea”, dar nu este vorba despre o
locație fizică la care să mergem. Nu există o locație fizică în
care să mergem, ci noi
mergem dincolo de Perdeaua Cuvântului unde avem părtășie cu
Dumnezeu Însuși, în Prezența Dumnezeului celui Viu.

Fratele
Branham a spus în „Dezvelirea
lui Dumnezeu
”:
Noi
ne-am întors, pentru că a existat un profet care nu ne-a adus două
table de piatră.”
Fratele
Branham îl compara pe profetul de la sfârșitul timpului, slujba
sa, cu slujba lui Moise, dar nu
este vorba despre o întoarcere la două table de piatră, ci este o
întoarcere la prezența vie a lui Dumnezeu.
Unde? Dincolo de piei, dincolo de Perdeaua Sa. Care Perdea? Perdeaua
Miresei Sale.
Este
o perdea de carne, iar noi suntem chemați să mergem dincolo de
perdeaua aceea, nu dincolo de perdeaua fraților și a surorilor
voastre. Noi trebuie să recunoaștem unde Se află Prezența lui
Dumnezeu și să intrăm în Hristos, iar El în noi, astfel încât
să devenim parte din acea Perdea.

Așadar,
noi dorim să trecem dincolo de Perdea, Perdeaua
fiind o Mireasă alcătuită din mai multe mădulare care-L învelește
astăzi pe Hristos.
Cu toate că acesta este adevărul, este o problemă personală între
fiecare dintre noi și Dumnezeu. Noi
nu dăm cu toții mâinile și trecem dincolo împreună ca grup, ci
este o intimitate personală cu Dumnezeu, trecem unul câte unul și
ne unim cu Hristos într-o unire invizibilă. Nu o putem face ca
familie, ca biserică, nici ca prieteni de-o viață, ci este câte
un individ care trece dincolo de înțelegerea sa personală, dincolo
de propria sa înțelegere și intră pe Tărâmul lui Hristos într-o
unire invizibilă.
Aleluia!

Este
o problemă personală
.
Tu
trebuie să intri înăuntru, nu grupul tău, nu biserica ta, nu
păstorul tău, ci tu ești cel care trebuie să intri înăuntru
.”


mergem în Cartea Faptelor de unde aș vrea să citim două versete.
Fapte
2.46-47:

Toți
împreună erau nelipsi
ți
de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă
și
luau hrana cu bucurie
și
cură
ție
de inimă
.”

Aici
ni se vorbește despre creștinii din Ierusalim, despre evreii care
au fost convertiți la început.

Ei
lăudau pe Dumnezeu
și
erau plăcu
ți
înaintea întregului norod.
Și
Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau
mântui
ți.”

Cei
care erau adăugați la biserică nu erau cei care erau convinși să
intre înăuntru, nu erau adăugate grupuri mari, ci „Domnul
adăuga în fiecare zi l
a
numărul lor pe cei ce erau mântuiți
.”

Este
o problemă personală pentru Sămânța lui Dumnezeu rânduită mai
dinainte.
Apoi, dacă mergem în Fapte
13.47-48,
vedem același lucru și în cazul neamurilor. Aici îi avem pe Pavel
și Barnaba care au fost respinși de evrei.

Căci
a
șa
ne-a poruncit Domnul:
Te-am
pus ca să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la
marginile pământului.

Neamurile
se bucurau când au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvântul
Domnului.
Și
to
ți
cei ce erau rândui
ți
să capete via
ța
ve
șnică
au crezut
.”

Noi
vedem că este Planul lui Dumnezeu rânduit mai dinainte; nu este
voia noastră, nu este propria noastră dorință, nu este cât de
mult dorim noi să fie ceva adevărat, nu este cât de mult ne dorim
ceva pentru noi înșine sau pentru altcineva, este Planul rânduit
mai dinainte al lui Dumnezeu; Dumnezeu a rânduit ceva înainte de
întemeierea lumii și El face o chemare zilnică a tuturor celor
care sunt rânduiți pentru mântuire. Toți cei care au fost
rânduiți la Viață veșnică, au crezut. Nimeni altcineva nu a
crezut,
ci doar cei care au fost rânduiți la Viața veșnică.

Așadar,
este o problemă personală.

În
mesajul „Dezvelirea
lui Dumnezeu

din anul 1964, scrie:

Oh,
frate, soră, înțelegeți voi aceste lucruri? (Adunarea spune:
„Amin!”). Priviți! Nu vedeți? A fost învelit de-a lungul
acestor epoci potrivit cu ceea ce a spus Dumnezeu și va fi deschis
în aceste zile din urmă. Cele șapte Peceți vor fi rupte și totul
va ieși la suprafață, tot ceea ce a avut loc de-a lungul timpului,
așa că oamenii le
au
în vedere deplină
.
Ceasul Mesajului îngerului al șaptelea, toate tainele lui Dumnezeu
vor fi făcute cunoscute prin acest Ilie, în acest ultim ceas;
cum
Hristos, Fiul lui Dumnezeu este scos afară din biserica Sa; cum este
descoperit din nou ca Fiu al omului; cum va fi pusă biserica în
rânduială și totul pentru ziua din urmă, nici un crez, nici o
denominațiune, ci
doar
Cuvântul care trăiește în individ
.”

Dacă
există ceva cu care vom pleca de aici astăzi este faptul că este o
problemă personală a fiecărui om. În citatul acesta, fratele
Branham spune: „… va
fi
deschis în aceste zile din urmă. Cele șapte Peceți vor fi rupte
și totul va ieși la suprafață, tot ceea ce a avut loc de-a lungul
timpului, așa că oamenii le
au
în vedere deplină
.

Aici
ne regăsim exact în același loc ca atunci când a fost Isus pe
pământ și a murit. Câți oameni au văzut aceasta? Câți oameni
văd ceea ce s-a petrecut acum? Perdeaua a fost ruptă, iar noi avem
totul în vedere deplină. Dar aproape nimeni nu o poate vedea. Este
exact ceea ce s-a întâmplat și în timpul lui Isus, când El a
fost aici. Ei au văzut minuni, mulțimile au văzut vindecări,
faima Sa a trecut peste granițe, ei au auzit despre slujba Sa, dar
nu au știut ce era. Ei înțelegeau slujba, dar nu înțelegeau ce
se petrecea, nu înțelegeau ceea ce se rupea, ceea ce se schimba, nu
înțelegeau că urmau să fie scoși afară din tradițiile
părinților lor, pe calea
nouă și vie a harului. Ei
nu înțelegeau toate aceste lucruri.

Tot
ceea ce au văzut ei a fost o slujbă minunată, dar câți au văzut
când a fost ruptă perdeaua? Câți au putut vedea Scaunul îndurării
atârnat pe cruce? Doar o mână de oameni. Același lucru a avut loc
și astăzi. Perdeaua a fost ruptă pe deplin și în vedere totală,
dar câți oameni o pot vedea?


citim mai departe:

Voi
lua unul și-l voi lăsa pe celălalt. Îl voi lua pe acesta și-l
voi lăsa pe acela.” Vedeți?”

Fratele
Branham a luat un verset care se aplica Răpirii și l-a aplicat la
individul care pășește înăuntru și vine în această relație
cu Isus Hristos. Este o problemă personală, este doar individul și
Dumnezeu; voi
care mergeți dincolo de perdeaua tradițiilor și
intrați în Hristos, în unirea invizibilă. Și El a spus: „Pe
unul îl voi lua și pe altul îl voi lăsa.”

Ce făcea el? A luat un verset al Răpirii și l-a legat de acest
eveniment pentru că
Răpirea duhovnicească este legată de Răpirea firească. Aceasta
este o înviere duhovnicească ce ne scoate din denominaționalismul
mort, la Cuvântul viu pentru ziua de azi. Noi vedem că fratele
Branham a legat aceasta de un verset al Răpirii, ceea ce cred că
este uimitor.

Nu
există corzi, denominațiuni, legături sau altceva;
este
inima cu Dumnezeu și numai El
.
Slăvit să fie Dumnezeu!

În
Hristos
este Taina lui Dumnezeu descoperită
”,
citim:

Priviți!
Hristos în voi Îl face pe El Centrul Vieții descoperirii. Vedeți?
Viața lui Hristos în voi Îl face pe El Centrul descoperirii.
Hristos, în Biblie, face Biblia descoperirea completă a lui
Hristos.
Hristos
în voi vă face descoperirea completă a întregului lucru. Vedeți,
ceea ce încearcă să facă Dumnezeu
.”?

Prieteni,
aceasta este o afirmație minunată! Hristos în Biblie, face ca
Biblia să fie descoperirea completă a lui Hristos. Hristos în voi
vă face descoperirea întregului tablou. Există
atât
de multe lucruri pe care le spun și sunt atât de șocante încât
uneori mă șochează și pe mine pentru că la aceste lucruri ne-a
adus profetul. Acum, vedem că Hristos
în Biblie face ca Biblia să fie descoperirea completă a lui
Hristos.
Noi
credem aceasta. Mai mult, Hristos
în noi face ca noi să fim descoperirea completă a întregului
tablou.
Atunci, ce fel de valoare putem pune asupra lui Hristos trăind în
Mireasă? Aceeași
valoare pe care o putem pune asupra Bibliei noastre, deoarece este
descoperirea lui Hristos care trăiește acum prin perdea, prin
pieile învelitoare, iar ceea ce se regăsește în Biblie lucrează
acum prin trupul nostru.
Aleluia!

Așadar,
nu putem discredita aceasta, pentru că este ca și cum am respinge
Biblia. Dacă respingem descoperirea lui Isus Hristos manifestat prin
Mireasă este ca și cum am respinge Biblia. Aceasta ne-a spus
fratele Branham

„…Hristos
în voi vă face descoperirea completă a întregului lucru. Vedeți,
ceea ce încearcă să facă Dumnezeu
.”?

Putem
vedea ce încearcă să facă Dumnezeu? El încearcă să
facă Scriptura trup, pentru
că atunci când a venit Isus, El a luat Vechiul Testament; El era
Cuvântul făcut trup și a demonstrat că toate lucrurile despre
care au scris Psalmii, cântările care au fost cântate, totul
vorbea despre El; Cuvântul pe care Îl citiseră ei, stătea
înaintea lor în trup.

Dar
apoi, ajungem în Noul Testament, iar fratele Branham a spus: „Ce
este Mireasa?” Noul Testament.
Aceasta este tot. Ce a făcut El când Și-a trimis Duhul la Rusalii
și a ales un grup de oameni dintre neamuri? A început să
zidească partea femeiască a Lui Însuși, expresia femeiască a lui
Hristos. Acum, El a ajuns la
sfârșit, și ce face? Ia Cartea aceea și o face trup din
nou. Voi puteți citi Noul
Testament iar și iar, puteți să-l parcurgeți de trei ori pe an și
cu toate acestea să nu-L înțelegeți, dacă nu înțelegeți ceea
ce a avut loc în trup.

Atunci
ce este nașterea din nou? Voi spuneți: „Ce este nașterea din
nou, frate Branham?”
Este descoperirea lui Isus
Hristos vouă personal
.”

Nu
persoanei de lângă voi. Aceasta nu se socotește în dreptul
vostru, ci se socotește în dreptul acelei persoane.

Nu
faptul că v-ați alăturat unei biserici, că ați strâns o mână
sau că ați făcut ceva diferit, că ați rostit un crez, că ați
făcut o promisiune și ați trăit după un cod de reguli, ci
Hristos, Biblia. El este Cuvântul care v-a fost descoperit vouă
personal. Indiferent ce spune cineva, un păstor, un preot, sau
orice
ar fi
, este
Hristos.
Este
Hristos în voi; aceasta este descoperirea pe care a fost zidită
Biserica
.”

Așadar,
este o călătorie personală care ne duce dincolo de Perdea.

În
mesajul „Este
răsăritul Soarelui

din anul 1965, el a spus:

El
este Cel care a deschis acele Peceți.
Acele
Peceți sunt El
.”

Aleluia!
Este mai mult, prieteni! De aceea a fost atât de entuziasmat fratele
Branham când a predicat Pecețile. El era bucuros deoarece
știa că a ajuns într-un anumit punct al slujbei, știa că nu era
vorba doar de a afla ce simboliza calul alb, ci era evenimentul care
a avut loc în predicarea Peceților, era Hristos care Se dezvelea la
sfârșitul epocilor bisericilor. Hristos a dat perdeaua la o parte
și a spus: „Eunt Eu!”, după care a trecut dincolo de pieile
umane, în Mireasa Sa.

Acele
Peceți sunt El pentru că tot Cuvântul lui Dumnezeu este Hristos
,
i
ar Hristos este
Pecețile care au fost deschise
.
Atunci ce este deschiderea Peceților?
Descoperirea
lui Isus Hristos.

Pentru
mântuire este nevoie de descoperirea lui Hristos. Atunci cum veți
ajunge în ceasul acesta la ea fără Peceți, fără Mesaj?

În
Ioan 14.18-20,
citim:

Nu
vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.

Peste
pu
țină
vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă ve
ți
vedea; pentru că Eu trăiesc,
și
voi ve
ți
trăi.

În
ziua aceea, ve
ți
cunoa
ște
că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunte
ți
în Mine
și
că Eu sunt în voi.

Fratele
Branham s-a oprit la versetul acesta și a spus că „ziua
aceea

este ziua de azi, când noi mergem dincolo de perdeaua lui Hristos și
Hristos intră dincolo de perdeaua voastră.

Voi
mai aduce câteva citate, după care vom intra în tema noastră.

În
Hristos
este Taina lui Dumnezeu descoperită

scrie:

Prezența
Sa în individ, ca o legitimare personală a Lui Însuși,
exprimându-Se
pe El Însuși,
Cuvântul
viu care a fost făgăduit pentru ziua în care trăim, exprimându-Se
pe El Însuși prin voi, o legitimare a marii descoperiri a lui
Dumnezeu.”

Așadar,
unde putem găsi această mare descoperire a lui Dumnezeu în ziua
noastră? O
putem găsi exprimată prin noi.
„Nu aș putea să iau pur și simplu o carte sau ceva tipărit?”
Aceasta este minunat, dar în cele din urmă ar trebui să găsiți
unde este exprimată acea descoperire astăzi, pentru că ea
este exprimată prin Mireasă.

Fiți
atenți! Numai într-un individ, niciodată într-un grup
.”

De
aceea am spus că nădăjduiesc că atunci când vom pleca astăzi de
aici, vom înțelege că este o problemă personală. Noi am putea
merge la cea mai mare biserică pe care am putea s-o avem vreodată
la Mesaj sau la cea mai mică biserică ce a existat vreodată, nu ar
fi nici o diferență pentru că nu este grupul, nu sunt oamenii care
stau în jurul nostru, ci este o problemă personală, o umblare
individuală, iar noi ajungem cu toții împreună la legătura
noastră cu Hristos, aceasta fiind ceea ce ne unește împreună.

Nu
este faptul că ne unim între noi și apoi ne unim cu Hristos.
Aceasta nu va funcționa niciodată, ci mai întâi ne unim cu
Hristos și fiind uniți cu Hristos, aceasta ne unește împreună. O
asemenea părtășie nu poate fi ruptă pentru că trece dincolo de
perdea, este o problemă personală: „Eu în voi și voi în
Mine.”
Înțelegeți? Eu voi fi unit cu El și El cu mine, iar
aceasta ne va uni pe unii cu alții. Atunci nu ne mai poate despărți
nimic, nimic nu va putea rupe părtășia noastră, nimic nu va mai
putea provoca probleme. Dar dacă mai întâi încercăm să ajungem
la unirea în părtășie și apoi vrem să ne unim cu Hristos ca
grup, nu va funcționa niciodată.

Un
individ, nu un grup!
Identificarea Sa este cu individul.
Înțelegeți aceasta? Nu cu metodistul, baptistul, prezbiterianul,
nu cu luteranul sau cu penticostalii,
ci ca individ.”

Unul
va fi luat, iar altul va fi lăsat
…”

Priviți
cum fratele Branham se întoarce din nou la același verset.

Unul
va fi luat, iar altul va fi lăsat; îi voi despărți. Așa este.
Doi vor fi în câmp; unul va fi luat și altul va fi lăsat. Doi vor
fi în pat, unul va fi luat, iar altul va fi lăsat
.”

Aceasta
este ceea ce face El acum.

Apoi,
va exista o manifestare a acestui lucru în chip vizibil. Acum se
petrece duhovnicește, dar se va manifesta și fizic, ceea ce cred că
se va întâmpla foarte curând.

Nu
este un grup. Este o legitimare personală a unui copil însărcinat
al lui Dumnezeu, umplut cu Duhul Sfânt și atât de predat lui
Dumnezeu încât lui nu-i pasă de nimic altceva.

Nu
este că eu am intrat într-un dormitor, că am intrat înăuntru și
apoi am ieșit afară. Nu! Ci am intrat într-o relație intimă cu
Hristos, iar acum, acea Sămânță este înăuntrul meu; Hristos
trăiește acum în mine, noi am ajuns într-o unire desăvârșită,
am ajuns la unitate și este ceva individual.

Este
o legitimare personală a unui copil însărcinat al lui Dumnezeu
.”

Dar
nu ajunge să fie un copil al lui Dumnezeu, ci trebuie ca acel copil
al lui Dumnezeu să se miște, să meargă mai departe până când
va ajunge în camera dinăuntru și va avea o descoperire personală
a lui Isus Hristos, individual. Apoi, există o unire invizibilă
între Mireasă și Hristos și rămânem însărcinați cu Cuvântul.
La aceasta ne cheamă El
în ceasul acesta.

„…umplut
cu Duhul Sfânt și atât de predat lui Dumnezeu încât lui nu-i
pasă de nimic altceva.

Acesta
este scopul.

Iar
Duhul Sfânt Își trăiește Viața prin el, arătând El Însuși
legitimarea personală a Cuvântului, exprimându-Se pe Sine
oamenilor și lumii.”

Când
Viața Lui vine înăuntru, trebuie să Se exprime înafară. Nu ne
face nici un bine dacă spunem: „Am Viața înăuntru, am Viața
înăuntru!”, dar nimeni altcineva nu poate vedea rezultatele. Nu
acesta este scopul! El trebuie să fie un copil al lui Dumnezeu
însărcinat. Cum? Ceea ce s-a întâmplat dincolo de
perdea devine evident pentru toți cei din jurul nostru, fiindcă ei
vor vedea că noi începem să arătăm unele lucruri.
Ceea ce s-a întâmplat în intimitate între voi și Dumnezeu, ceea
ce nu a fost văzut de nimeni și la care nu a putut lua parte nimeni
altcineva, nu va putea fi ascuns, pentru că aceasta este adevărata,
originala naștere din nou. Nu
este o mărturisire: „Eu am spus, eu am crezut”, ci este un
rezultat concret care vine la suprafață. Noi nu mai putem ascunde
Viața lui Hristos de oameni, fiindcă Ea începe să Se arate prin
faptul că atitudinea noastră începe să se schimbe, purtarea
noastră începe să se schimbe, nu mai facem lucrurile pe care le-am
făcut, nu ne mai gândim la lucrurile la care ne-am gândit și
totul începe să se schimbe pur și simplu. Aleluia!

Deci,
nu sunt cuvinte sau afirmații, ci se petrece ceva concret.

În
mesajul „Hristos
identificat în toate epocile

din anul 1964, scrie:

Sunteți
voi, ca individ, înaintea lui Dumnezeu… trebuie să stați pe
picioarele voastre
.
Voi sunteți cei care trebuie să faceți mărturia. Fiecare dintre
voi trebuie să faceți aceasta, să-I răspundeți lui Dumnezeu
pentru descoperire.”

În
Puțuri crăpate
din anul 1965, scrie:

Fără
a pompa; este puterea în sine. Nu are nevoie de o încărcare,
pentru că propria Sa Viață Se află în Sine. Acesta este felul în
care sămânța lui Dumnezeu se află în inima unui om.
Viața
lui Dumnezeu este în individ, nu în biserică
.”

Am
înțeles aceasta? Am putea spune: „Voi fi izbăvit dacă voi merge
la o biserică. Dacă găsesc o biserică mai bună, copiii mei vor
fi mântuiți; dacă aș putea merge la o altă biserică, nu voi mai
avea aceste lupte; dacă aș putea găsi o biserică mai bună…”
Puterea nu este în biserică; Viața nu este în biserică,
ci în voi. Aleluia! Desigur,
este important unde mergeți la părtășie. Noi nu schimbăm aceasta
pentru că este foarte important.
Părtășia la care
mergeți și slujba pe care stați va avea un efect asupra voastră,
dar voi nu puteți sta pur și simplu să
așteptați să se schimbe totul, ci voi trebuie să vă schimbați.
Nu este vorba de a schimba părtășia sau locația, ci este
vorba de a intra în intimitate cu El, iar cea care se vede dinafară
și schimbă uneori situația este viața dinăuntru. Aleluia!

Viața
lui Dumnezeu este în individ, nu în biserică
.”

Iată
de ce nu trebuie să așteptați până duminică pentru a vă ruga.
Nu trebuie să așteptați până miercuri să fiți izbăviți.
Aceasta se poate întâmpla oricând și oriunde pentru că aceeași
calitate a Vieții care era în Isus Hristos când umbla pe lângă
Marea Galileei, este și în credinciosul născut din nou, numai că
este într-o cantitate diferită. Deci, este vorba de cantitate, nu
de calitate.

Cât
din Viața lui Dumnezeu este necesară pentru a schimba lumea? O
găleată, un strop, câteva galoane? Eu aș spune că o singură
picătură ar putea schimba toată lumea. Noi trebuie să avem
încredere în poziția noastră înaintea lui Dumnezeu și în ceea
ce se află înăuntrul nostru, să credem în aceasta.

Uneori,
noi credem doar când ne aflăm într-o mulțime. Există timpuri în
care credința noastră este slabă și avem nevoie unul de altul;
sunt versete care spun că trebuie să ne punem mâinile unii peste
alții; sunt timpuri când avem nevoie unii de alții pentru că
suntem slabi în credință, suntem ființe umane slabe și avem
nevoie de aceste lucruri. Dar dacă am putea să ne amintim ce era
Viața lui Isus Hristos când umbla pe pământ, când vindeca
bolnavii sau când a făcut tot ceea ce a făcut; dacă am putea
reține că aceeași Viață este în parte înăuntrul nostru, am
înțelege că nu trebuie să așteptăm până miercuri seara sau
până duminică, ci putem avea chiar acum ceea ce cerem. Vedeți?
Dacă Dumnezeu poate aduce la Viață acea credință înăuntrul
meu, pot avea pe loc tot ceea ce cer.

Viața
lui Dumnezeu este în individ, nu în biserică
. În
voi, este în voi; voi sunteți cei care posedați germenele de
Viață.”


mergem împreună la Isaia capitolul 6, pentru că doresc să
petrecem puțin timp aici.

Fratele
Branham a predicat de mai multe ori despre Isaia în mesajul
Influența”, iar noi vom aduce câteva citate pe măsură
ce avansăm în subiect.

Fratele
Branham ne-a spus că Isaia a fost influențat de Ozia care a fost un
împărat drept, iar acea influență s-a văzut în viața lui.
Isaia a fost un profet al lui Dumnezeu și el a privit cu admirație
și respect la Ozia, dar Ozia a eșuat la sfârșitul vieții sale și
a murit lepros, iar după moartea sa, Dumnezeu a trebuit să facă
ceva pentru Isaia ca să-i îndepărteze privirea de la Ozia. La
aceasta ajungem în Isaia capitolul 6. Vom citi de la versetul
1:

În
anul mor
ții
împăratului Ozia, am văzut pe Domnul
șezând
pe un scaun de domnie foarte înalt,
și
poalele mantiei Lui umpleau Templul.

Serafimii
stăteau deasupra Lui și fiecare avea șase aripi: cu două își
acopereau fața, cu două își acopereau picioarele și cu două
zburau.

Strigau
unul la altul și ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul
oștirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!”

Și
se zguduiau ușorii ușii de glasul care răsuna și casa s-a umplut
de fum.”

(v.
1-4).

Acesta
este tabloul văzut de Isaia când a fost dus în vedenie dincolo de
perdea, în ceruri, și a putut să-L vadă pe Domnul stând în
slavă pe Scaunul Său de domnie, poalele mantiei Sale umplând
Templul. Apoi,
a văzut serafimii, iar fratele Branham a avut multe de spus despre
aceste lucruri, de aceea noi vom intra în ele. Când Isaia s-a uitat
și a văzut scena aceea, ea a avut un impact puternic asupra lui.

Vedeți,
în tabloul acesta nu este descris nimic altceva; Isaia L-a văzut
doar pe Domnul, serafimii și ceea ce spuneau ei, iar aceasta a avut
un impact puternic asupra lui.

Astfel,
el a spus în versetul
5:

Atunci
am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze
necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate,
și
am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul o
știrilor!

Dar
unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână,
pe care-l luase cu cleștele
de pe altar.

Mi-a
atins gura cu el şi a zis: „Iată, atingându-se cărbunele acesta
de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată și
păcatul tău este ispășit!”

Am
auzit glasul Domnului întrebând: „Pe cine să trimit şi cine va
merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!

(v.
5-8).

Aceasta
este o porțiune a Scripturii despre care am auzit spunându-se
multe, iar fratele Branham a spus următoarele în mesajul
Influența
din ianuarie 1963:


ne gândim.
Cu
două aripi, el își acoperea fața, în prezența lui Dumnezeu,
smerenie și respect
.
Iar în al doilea rând, cu două aripi își acoperea picioarele. Ce
simboliza aceasta?

Smerenia
.
Și în al treilea rând, cu două aripi zbura, se punea în mișcare.
El se punea în mișcare cu două aripi. Deci, cu două aripi își
acoperea fața, în respect; cu două aripi își acoperea
picioarele, în smerenie, și cu două aripi se punea în mișcare.
Ce făcea el? Îl arăta pe profet. Prin aceasta, îi arăta
profetului Său cum trebuie să fie pregătiți slujitorii Săi.”

Așadar,
Isaia a privit în vedenie și L-a văzut pe Domnul, dar nu a ieșit
în evidență tot ce se petrecea în sala Tronului, ci El
i-a arătat serafimii.
Vedeți?
El i-a arătat serafimii, care își acopereau picioarele cu două
aripi, fața cu două aripi și cu alte două aripi zburau, iar
fratele
Branham a scos în evidență faptul că ei își acopereau
picioarele în smerenie, fața în respect și se puneau în mișcare
cu alte două aripi.
Prin aceasta, El îi arăta profetului cum trebuie să fie pregătiți
slujitorii.

Când
a privit dincolo de perdea, Isaia i-a văzut pe serafimi, ceea ce
înseamnă că El i-a arătat cum trebuie să fie pregătit un
slujitor. Astăzi, aceasta se aplică pentru fiecare dintre noi.
Aceste lucruri au fost scrise pentru noi ca să le vedem.

Slujba
pregătită de Dumnezeu trebuie să fie respectoasă, smerită și în
acțiune. Dar dacă voi vă dezveliți fața și picioarele,
acțiunea, lucrarea voastră nu va face nici un bine pentru că ați
început greșit
.”

Fratele
Branham a luat scena văzută de Isaia și a privit la impactul pe
care l-a avut asupra lui, apoi
a început să arate din purtarea serafimilor
în prezența sfântă a lui Dumnezeu, cum trebuie să fie pregătit
un slujitor. Astfel, noi
trebuie să intrăm în acțiune, în slujbă, cu respect și
smerenie.

În
continuare, fratele Branham a spus:

Dacă
îți dezvelești picioarele și fața, deși te afli în acțiune,
în slujbă, aceasta nu va face nici un bine; fără smerenie și
respect, toate lucrările tale, toate acțiunile tale, nu vor face
nici un bine.”

Cu
alte cuvinte, totul este degeaba, nu înseamnă nimic.

Este
nevoie de tot ca să fii călăuzit. Ceea ce vrea Dumnezeu de la
acest grup rusalistic, este să fie în acțiune cu respect și
smerenie, pentru că Dumnezeu vrea ca Biserica Sa să fie în
acțiune.”

Ce
vrea Dumnezeu? El vrea ca noi să fim în acțiune, în lucrare. Vrea
ca noi să fim manifestarea descoperirii lui Isus Hristos astăzi. Nu
în cuvinte, ci în acțiune, în faptă. Într-o viață trăită,
cu Semnul arătat. Dacă am fost dincolo de perdea, în camera
dinăuntru, aceasta ar fi trebuit să aibă un impact asupra noastră.
Ar fi trebuit să aibă același impact pe care l-a avut asupra lui
Isaia, atunci când i s-a arătat cum serafimii sfinți care nu au
păcătuit niciodată, stăteau în prezența lui Dumnezeu cu fețele
acoperite. De
ce se rușinau? Ei nu au făcut niciodată nimic greșit, ci au fost
creați direct în prezența lui Dumnezeu, dar Dumnezeu este atât de
sfânt încât chiar și o ființă creată desăvârșită și
sfântă trebuie să-și acopere fața în prezența Sa.

Ce
ar trebui să ne spună aceasta vouă și mie, care am venit la
existență prin hibridare și murdărie, prin mocirla lumii și am
văzut lucrurile pe care le-am văzut și am rostit cuvintele pe care
știm că le-am rostit? Noi toți ar trebui să ne acoperim fața în
prezența Sa. Lucrurile spre care ne-am îndreptat fața și nu ne-am
întors-o, ar trebui să ne determine să ne ascundem repede fața în
prezența lui Dumnezeu. Dacă un serafim care nu a privit niciodată
la ceva necurat și nesfânt, care nu a vorbit niciodată ceva
necurat și nesfânt, își acoperă fața în prezența lui
Dumnezeu, atunci ce ar trebui să facă un slujitor pregătit?

Vedeți,
El ne arată pregătirea slujitorilor din spatele perdelei. Amin!

Fratele
Branham a predicat din nou „Influența
în anul 1964 și a spus:


privim la vedenia pe carea avut-o profetul și s-o studiem pas cu
pas. Două aripi le acopereau fețele. Gândiți-vă la faptul că
până și sfinții Îngeri trebuiau să-și acopere fețele fără
păcat pentru a sta în prezența lui Dumnezeu. Li s-au dat aripi ca
să-și acopere fețele în prezența Dumnezeului celui sfânt! Cum
veți sta voi și cu mine Acolo, dacă serafimii au trebuit să
folosească aripi, calea rânduită de Dumnezeu, pentru a-și ascunde
fața ca să stea în prezența Sa și să cânte: „Sfânt, sfânt,
sfânt este Dumnezeul cel Atotputernic!”?
Respect
în prezența Sa
.

Noi
nu avem respect înaintea lui Dumnezeu!

Toți
cred că sunt asigurați, încât nu-L respectă pe Dumnezeu așa cum
ar trebui s-o facă.
De
ce fac aceasta?
Pentru
că nu sunt conștienți de prezența Sa
.
Acesta este motivul pentru care oamenii fac aceste lucruri. E
i
nu recunosc Prezența Sa, nu pot înțelege că se află în prezența
lui Dumnezeu. Mințile lor sunt atât de pervertite și de cuprinse
de lucrurile lumii, încât nu mai sunt atenți la Aceasta
.
Desigur,
ei
merg la biserică, dar nu pot înțelege că sunt în prezența lui
Dumnezeu
.
Și
nu numai într-o biserică, ci oriunde v-ați afla, voi sunteți în
prezența lui Dumnezeu.”

Voi
nu trebuie să fiți luați într-o vedenie ca și Isaia, fiindcă
sunteți chiar acum în prezența lui Dumnezeu. Oriunde ați merge,
voi sunteți în prezența Sa. Unde ați putea merge și să nu fiți
în prezența Sa? Doar pentru că nu-L vedem, nu înseamnă că El nu
este acolo.

De
multe ori, noi spunem că El vine jos pentru că suntem în cadrul
serviciului divin. Unde a fost înainte să vină jos? De unde a
venit și unde s-a întors? Vedeți, acesta nu este decât un fel
uman de a explica că Dumnezeu S-a făcut tangibil pentru o perioadă
de timp, iar noi putem să-L simțim cu simțurile noastre. Aceasta
este în ordine, dar adevărul este că El nu a venit de nicăieri și
nu a plecat nicăieri, ci a fost întotdeauna aici. Amin! Cerul nu
este departe, nu este dincolo de Calea Lactee; nu trebuie să luați
o rachetă și să mergeți acolo, nu trebuie să călătoriți
acolo, pentru că cerul este pretutindeni în jurul nostru și se
mișcă cu o viteză mult mai mare decât o facem noi.

Amintiți-vă
că atunci când a venit armata siriană la Dotan, ca să-l prindă
pe Elisei, ei au înconjurat cetatea. Ei s-au trezit înconjurați,
iar Ghehazi a fost îngrozit când i-a văzut și a spus: „Ce vom
face?” Dar Elisei i-a spus: „Fii liniștit, pentru că cu noi
sunt mai mulți decât cu ei!”

„Cum?
Eu nu văd nimic!” Nici nu trebuie să vedeți! Nu trebuie să
vedeți nimic pentru a ști. Fratele Branham a spus: „Îngerii
sunt pretutindeni în jur chiar acum.”
Credeți
aceasta? Nu trebuie să vedeți sau să simțiți aceasta cu
simțurile voastre fizice, pentru a crede că este adevărul. Eu știu
că teofania mea este aici. Fratele Branham a spus că teofania este
ceva ce poate fi lângă noi, facă ca noi să știm.

Unde
este teofania voastră? Aici.
O puteți vedea? Este aici. Este
cea care v-a vorbit când ați recunoscut Mesajul, ați crezut că
este Hrana vulturilor și i-ați părăsit pe ceilalți. Ceea ce ați
auzit atunci, a fost de la teofania voastră. Voi
auziți cu aceste urechi și vedeți cu acești ochi, dar ea era
acolo.

Vedeți,
prezența lui Dumnezeu este aici, dar uneori, noi intrăm în
dormitor și închidem ușa crezând că suntem în afara prezenței
Domnului. Ieșim afară noaptea când luminile sunt stinse și ne
retragem într-un loc întunecos unde nu ne poate vedea nimeni.
Credeți că Dumnezeu nu poate vedea în întuneric? Vedeți, uneori
suntem nerespectuoși față de lucrurile lui Dumnezeu, din cauză că
nu recunoaștem prezența Sa. Dar noi ar trebui să ne trăim viața
cu fața acoperită. Zilnic, din momentul în care ne trezim până
când ne punem la somn, ar trebui să umblăm în respect față de
prezența lui Dumnezeu care este aici, printre noi. Dacă cineva ar
trebui să recunoască prezența Sa, aceea ar trebui să fie Mireasa
Sa. El ni l-a arătat pe slujitorul pregătit.

se
află în prezența lui Dumnezeu. Nu numai într-o biserică, ci
oriunde v-ați afla, voi sunteți în prezența lui Dumnezeu
.

Dacă
ei ar putea face așa cum a spus David: „Întotdeauna l-am pus pe
Domnul
înaintea
mea, de aceea nu mă voi clătina.” Cât timp Domnul era înaintea
sa, el nu se putea clătina.

Dacă
acești slujitori cerești care aduceau jertfe, cu două aripi își
acopereau fețele și strigau: „Sfânt, sfânt, sfânt”, în
prezența lui Dumnezeu, ce se va întâmpla cu un popor păcătos
care nu-L respectă pe Dumnezeu?”

Dacă
spun: „Eu am fost dincolo de perdea”, înseamnă că aceasta ar
fi trebuit să aibă un efect asupra mea. Asupra lui Isaia a avut un
impact puternic când a privit dincolo de perdea și L-a văzut în
vedenie pe Dumnezeu și purtarea serafimilor, așa că a strigat:
„Vai de mine!” Acest lucru a avut imediat efect asupra lui, de
aceea nici noi nu putem trece dincolo de perdea, să-L vedem pe
Domnul și să ne unim cu El, iar după aceea să ieșim afară și
să spunem: „Eu sunt mare! Sunt deosebit! Dumnezeu mă iubește
oricum!” Nu! Unirea cu ceea ce se petrece astăzi, ar trebui să ne
smerească și să ne facă să spunem: „Dumnezeule, eu nu sunt
demn. Nu sunt vrednic. Cum ai putut să mă alegi pe mine? Cum pot
face ceea ce îmi ceri să fac? Este prea măreț pentru mine!”
Vedeți,
ar trebui să aibă un impact asupra noastră.

În
Evrei
12.28-29
scrie:

Fiindcă
am primit dar o împără
ție
care nu se poate clătina, să ne arătăm mul
țumitori
și
să aducem astfel lui Dumnezeu
o
închinare plăcută
,
cu evlavie
și
cu frică,

fiindcă
Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor
”.”

Cuvântul
o
închinare plăcută

înseamnă „cu
un simț al rușinii, cu smerenie, cu sfială și respect, cu
considerație față de ceilalți, în închinare.”
Noi ar trebui să avem aceasta tot timpul față de Dumnezeu, pentru
că aceasta s-a întâmplat cu Isaia atunci când a trecut dincolo de
perdea.

Mai
departe, fratele Branham a spus în mesajul „Influența”:

Observați!
În al doilea rând, cu două aripi își acopereau picioarele. Ce
înseamnă aceasta?
Smerenie
înaintea lui Dumnezeu
,
în prezența Sa.

Ca
și Moise. Când L-a auzit spunând: „Eu sunt Cel ce sunt”, și-a
scos încălțămintea în fața tufișului care nu se mistuia. Pavel
a căzut cu fața la pământ, pe drumul Damascului.

Când
Ioan a văzut Duhul lui Dumnezeu deasupra lui Isus, a spus: „De ce
vii la mine, pentru că eu am nevoie să fiu botezat de Tine?”

Iată
un exemplu bun!
Întotdeauna
să fiți conștienți de nimicnicia voastră, nu de măreția
voastră.

Aceasta
este pregătirea unui slujitor.

Mai
întâi, trebuie să recunoaștem prezența permanentă a lui
Dumnezeu și să I ne închinăm tot timpul cu respect, iar în al
doilea rând, întotdeauna trebuie să fim conștienți de nimicnicia
noastră.

Astăzi,
noi americanii, încercăm atât de mult să credem că suntem
cineva: „Aparținem de ceva mare, de o organizație mare, de ceva
mare care are…” Oh, tot ceea ce vedem este mare, mare, mare.

Noi
avem un astfel de exemplu în Biblie. Acolo a fost un profet care s-a
întors în peșteră: Ilie. Dumnezeu a încercat să-i atragă
atenția să iasă afară, iar acolo a venit focul și fumul,
vânturile puternice deasupra munților, tunete, cutremure și
altele, dar profetul nu s-a mișcat deloc
pentru
că Dumnezeu nu era în acestea. Dar când a vorbit acel Susur blând,
el și-a acoperit fața și a pășit în față.”

Acela
a fost Glasul lui Dumnezeu și El a adus smerenie asupra profetului.
Când a trecut Dumnezeu pe acolo, vânturile trecuseră și rupseseră
stâncile, fusese și un foc și un cutremur. Vedeți? Dar când a
trecut Dumnezeu, El a făcut această mișcare.

Pot
exista tot felul de mișcări ale lui Dumnezeu, dar aceasta nu
înseamnă că El este în ele. Însă El este în Susurul blând,
iar acel Susur blând care simbolizează Cuvântul, l-a smerit pe
Ilie. Nu mișcările făcute de Dumnezeu, nu marea revărsare a
Duhului, nu cei care dansează în Duhul, nu acestea i-au adus
smerenie lui Ilie, ci ceea ce l-a adus în smerenie și respect, a
fost micuțul Susur blând. El l-a făcut să-și acopere fața cu
mantia și să iasă afară.

Când
vorbește Susurul blând al Cuvântului lui Dumnezeu, nu o rachetă,
nu o mare denominațiune, nu ceva mare ce avem noi, ci când vorbește
acel Susur blând al Cuvântului, acesta ar trebui să ne cerceteze.
Aceasta ar trebui să-l cheme pe om la pocăință. Dumnezeu este în
Cuvântul Său!

El
și-a acoperit picioarele devenind conștient de nimicnicia noastră
înaintea lui Dumnezeu.”


mergem împreună în Matei
18.3-4:

și
le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă ve
ți
întoarce la Dumnezeu
și
nu vă ve
ți
face ca ni
ște
copila
și,
cu niciun chip nu ve
ți
intra în Împără
ția
cerurilor.

De
aceea, oricine
se
va smeri

ca acest copila
ș
va fi cel mai mare în Împără
ția
cerurilor
.”

Cuvântul
se
va smeri

înseamnă „a
se face mic, a se face neînsemnat.”

Același
Cuvânt îl găsim în Matei
23.10-12:


nu vă numi
ți
dascăli; căci Unul singur este Dascălul vostru: Hristosul.

Cel
mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru.

Oricine
se va înăl
ța
va fi smerit;
și
oricine se va smeri va fi înăl
țat.”

Aceasta
este abordarea potrivită a unui slujitor al lui Dumnezeu: două
aripi peste picioare, în smerenie; două aripi peste față, în
respect și cu două aripi zboară, în acțiune.
Uneori,
noi vrem doar acțiune, acțiune, acțiune, dar uităm respectul și
smerenia. Însă acțiunea care contează este cea care provine din
respect și umilință. Slăvit să fie Domnul!


ne întoarcem la Isaia
6.
Isaia a văzut această vedenie, a văzut serafimii și purtarea lor,
iar fratele Branham a spus că aceasta s-a întâmplat pentru ca el
să vadă comportamentul unui slujitor adevărat. Când a văzut
aceasta, Isaia a spus: „Vai
de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate și locuiesc
în mijlocul unui popor tot cu buze necurate.”

Vedeți,
el
și-a recunoscut imediat nimicnicia.
De îndată ce a avut vedenia aceea, a înțeles și a recunoscut:
„Eu
sunt un nimic, poporul cu care sunt este un nimic, grupul în care
sunt nu este nimic; niciunul dintre noi nu are nici o însemnătate.”

Nu
există nici o descoperire mai mare la care am putea ajunge chiar
acum decât să vedem că suntem un nimic
.
Isaia nu a mai avut încredere în grupul în care se afla și și-a
pierdut încrederea în Ozia, omul în care își pusese toată
încrederea. Ozia a trebuit să cadă înaintea ochilor săi pentru
că Dumnezeu începea să frângă încrederea omului.
Când s-a întâmplat aceasta, Isaia a putut să vadă că el era un
om nevrednic, cu buze necurate, care locuia în mijlocul unui popor
tot cu buze necurate și că nu exista nicăieri nădejde pentru el.

Eu
spun: „Dumnezeule, ajută-mă să rămân conștient de aceasta în
fiecare zi a vieții mele.”

Apoi,
Isaia a spus: „…și
am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oștirilor.”

Așadar,
de îndată, el a ajuns la smerenie și respect. Smerenie și
respect! Ce
a urmat după aceea? Un serafim a venit la el cu un cărbune aprins
de pe altar, i-a atins buzele și l-a curățat de păcat, iar după
aceea s-a auzit un strigăt. Domnul a întrebat: „Cine
va merge pentru Noi?”,
iar
Isaia a răspuns: „Voi
merge eu. Trimite-mă!”

Așadar,
avem smerenie, respect și acțiune.

Dacă
vom intra vreodată dincolo de perdea, ar trebui să ieșim de acolo
smeriți, plini de respect și gata de acțiune.
Dacă ne lipsește aceasta, să ne întoarcem înapoi ca să primim o
imagine proaspătă a Sa și a măreției Sale. Să
citim Mesajul mai mult, să stăm mai mult în Cuvânt, până când
recunoaștem Cine este Cel despre care vorbim.
El
nu este Amicul nostru, nu este un prieten vechi sau altcineva, ci
este Dumnezeu!
Aleluia!

Noi
putem vedea ce impact puternic a avut aceasta asupra lui Isaia.

Acum
vom merge în 2Cronici
26.3-5,
ca să privim la Ozia, pentru că sunt câteva lucruri importante
despre el.

Ozia
avea
șaisprezece
ani când a ajuns împărat
și
a domnit cincizeci
și
doi de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Iecolia, din Ierusalim.

El
a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl
său, Amația.

A
căutat pe Dumnezeu în timpul vie
ții
lui Zaharia
…”

Aceasta
este o afirmație importantă și aș vrea s-o rețineți pentru că
este teribilă. Eu n-aș vrea ca cineva să spună despre mine că
L-am căutat pe Dumnezeu în zilele unei ființe umane, deoarece eu
trebuie să-L caut în toate zilele vieții mele.

De
aici a venit căderea lui Ozia: el L-a căutat pe Dumnezeu în zilele
lui Zaharia. Ce afirmație îngrozitoare! El ar fi trebuit să-L
caute pe Dumnezeu în toate zilele vieții sale.

Eu
nu L-am căutat pe Dumnezeu cât timp slujitorul a fost în ordine,
cât
timp a fost aici tatăl meu sau cât timp s-a întâmplat cutare
lucru. Nu ar trebui să fie nimic care să ne oprească să-L mai
slujim pe Dumnezeu.

A
căutat pe Dumnezeu în timpul vie
ții
lui Zaharia, care pricepea vedeniile lui Dumnezeu. Și, în timpul
când a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să propășească.”

Cât
timp l-a căutat Ozia pe Dumnezeu? Cât timp s-a aflat Zaharia în
preajmă.


mergem la versetul
15.
Între
cele citite și versetul 15, regăsim toate realizările sale, toate
bătăliile sale, numărul soldaților săi, cetățile pe care le-a
zidit, turnurile pe care le-a ridicat, toate lucrurile, deoarece cât
timp L-a căutat pe Dumnezeu, Dumnezeu l-a făcut să propășească.
Între versetele
6 și 15
găsim binecuvântările cu care l-a binecuvântat Dumnezeu.


continuăm de la versetul
15:

A
făcut la Ierusalim mașini iscodite de un meșter, care aveau să
fie așezate pe turnuri și pe unghiuri, ca să arunce săgeți și
pietre mari.
Faima
lui s-a întins până departe, căci a fost ajutat în chip minunat
până ce a ajuns foarte puternic
.”

Nu
Ozia a fost minunat, ci a
fost ajutat în chip minunat. Cine l-a ajutat să prospere? Dumnezeu.
Cât timp l-a binecuvântat Dumnezeu? Cât timp L-a căutat pe
Dumnezeu. Cât timp L-a căutat pe Dumnezeu? Cât timp a fost Zaharia
lângă el. Puteți vedea acum care era problema cu Ozia? Ozia urma
pe cineva, depindea de cineva.


rog să țineți minte afirmația cu care dorim să plecăm astăzi
de aici: „Este
o problemă personală, între individ și Dumnezeu.”

Dar
când a ajuns puternic…”
(v.
17).


ne oprim puțin aici. Cum a ajuns Ozia puternic? Cum ați ajuns voi
puternici? Cum am ajuns eu puternic? Cum am ajuns puternici dacă în
noi există o Putere? Este pentru că Dumnezeu ne-a binecuvântat și
ne-a înzestrat. Cine? Dumnezeu,
Dumnezeu și numai Dumnezeu. În toate este numai El, nu noi.
Amintiți-vă tot
timpul respectul și smerenia, amintiți-vă cât de neînsemnați
sunteți voi! Amintiți-vă că totul este numai El, nu noi.

Nu
a fost Ozia, ci a fost Dumnezeu. Ozia L-a căutat pe Dumnezeu în
zilele lui Zaharia, iar cât timp L-a căutat pe Dumnezeu, Dumnezeu
l-a făcut să propășească. El a fost ajutat în chip minunat și
a fost făcut puternic. Dar nu Ozia a fost puternic și minunat. Eu
nu sunt puternic și minunat și nici voi nu sunteți puternici și
minunați, dar eu vă pot spune că am fost ajutat în chip minunat.
Nu eu sunt minunat, ci am fost ajutat în chip minunat.

Vedeți,
noi trebuie să ne ținem privirea ațintită la ceea ce trebuie.
Dumnezeu poate face lucruri minunate prin noi; El ne poate folosi în
chip măreț, ne poate folosi ca să ne rugăm pentru bolnavi și ei
să fie izbăviți, să predicăm Evanghelia și să se întâmple
ceva, dar toate aceste lucruri nu au nimic a face cu cortul de carne
care stă pe două picioare, ci este Viața care se află înăuntru,
este ungerea Duhului Sfânt. Cortul de carne poate fi ajutat în chip
minunat și făcut puternic, dar el nu va fi niciodată minunat și
puternic până la schimbarea trupului.

Prieteni,
noi trebuie să ne amintim tot timpul smerenia, respectul și
acțiunea. Noi toți iubim acțiunea, dar uneori uităm respectul și
umilința.

Dar
când a ajuns puternic, inima i s-a înălțat și l-a dus la
pieire.”

Când?
După tot ce a făcut Dumnezeu în viața lui. Vedeți ce s-a
întâmplat după ce Ozia a fost făcut puternic de către mâna lui
Dumnezeu? A crezut că el a făcut acest lucru.

Dar,
când a ajuns puternic, inima i s-a înălțat și l-a dus la pieire.
A păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului său, intrând în
Templul Domnului ca să ardă tămâie pe altarul tămâierii.”

Acum,
îl vedem pe Ozia cum începe să păcătuiască și să încalce
Cuvântul lui Dumnezeu. De ce? Pentru că a fost făcut puternic și
a fost amăgit de propria sa frumusețe. Unde am mai auzit aceasta?
Cine l-a făcut pe Lucifer ceea ce era? Cine l-a făcut desăvârșit
în frumusețe și plin de înțelepciune? Cine l-a făcut așa?
Dumnezeu. Dar a fost amăgit de propria sa strălucire.

Dumnezeu
l-a făcut pe Ozia ceea ce era, dar el a fost amăgit de propria sa
putere și de abilitatea minunată pe care i-a dat-o Dumnezeu, s-a
amăgit singur pentru că a uitat smerenia și respectul. Dumnezeu să
ne ajute să nu uităm niciodată smerenia și respectul. Te rugăm,
Doamne!

Ozia
s-a înălțat spre propria sa nimicire, exact ca și Lucifer.

Preotul
Azaria a intrat după el cu optzeci de preo
ți
ai Domnului, oameni de inimă,

care
s-au împotrivit împăratului Ozia și i-au zis: „N-ai dreptul,
Ozia, să aduci tămâie Domnului! Dreptul acesta îl au preoții,
fiii lui Aaron, care au fost sfințiți ca s-o aducă. Ieși din
Sfântul Locaș, căci faci un păcat! Și lucrul acesta nu-ți va
face cinste înaintea Domnului Dumnezeu.”

Ozia
s-a mâniat. În mână avea o cădelni
ță.”

Aici,
el a primit o mustrare corectă din partea slujbei. Aici, ei s-au
întors la Cuvântul Domnului și l-au corectat pe împărat cu
Cuvântul Domnului zicând: „Este greșit să faci aceasta!” Dar
în loc să spună: „Da, fraților, aveți dreptate”, el a uitat
respectul și smerenia față de Cuvântul Domnului și s-a mâniat.
De unde venea duhul acesta? Când vine o cercetare adevărată, de la
o slujbă adevărată, și în conformitate cu Cuvântul Domnului, și
dintr-o dată apare mânia, de unde vine aceasta? Domnul l-a corectat
pe Cain, iar Cain s-a mâniat. Aceasta nu este smerenie și respect
față de Domnul, ci este un duh greșit. Slujba l-a corectat, dar el
s-a mâniat pentru că s-a înălțat pe sine însuși.

Vedeți,
noi putem să-L slujim multă vreme pe Dumnezeu, iar El ne poate
binecuvânta foarte mult, ne poate da chiar descoperiri extraordinare
asupra Cuvântului, ne poate binecuvânta familia, ne poate mântui
copiii, ne poate ține împreună astfel încât să putem privi în
jur și să spunem: „Toți copiii mei Îl slujesc pe Dumnezeu. Eu
Îl slujesc pe Dumnezeu de treizeci sau patruzeci de ani, am văzut
oameni vindecați, m-am rugat pentru oameni și ei au fost izbăviți.
Dumnezeu a răspuns întotdeauna la rugăciunile mele”, dar
niciodată nu avem voie să ajungem într-un punct în care să uităm
smerenia și respectul.

Aceasta
este ceea ce i s-a întâmplat lui Ozia. Totul a mers foarte bine,
copiii lui Îi slujeau Domnului, el avea descoperire asupra
Cuvântului, a fost în aceeași biserică timp de mulți ani, L-a
văzut pe Dumnezeu răspunzând la o mulțime din rugăciunile lui,
încât dintr-o dată a început să creadă că putea să se joace
cu Cuvântul lui Dumnezeu, iar când slujba i-a adus o corectare, s-a
mâniat. Ajută-ne, Doamne!

Ozia
s-a mâniat. În mână avea o cădelni
ță.
Și,
cum s-a mâniat pe preo
ți,
i-a izbucnit lepra pe frunte, în fa
ța
preo
ților,
în Casa Domnului, lângă altarul tămâierii.

Lepra
este un simbol al păcatului. Unde s-a întâmplat aceasta? În
biserică. Unde l-a corectat preotul? În biserică. Unde s-a
înfuriat el? În biserică. Unde i-a intrat gândirea păcătoasă
în cap? În biserică. Aleluia!

Uneori
este periculos să mergem la biserică. Dacă
uităm respectul și smerenia, este periculos să fim în biserică.

Lucifer
a fost cel mai apropiat de Dumnezeu, dar uneori este periculos să te
afli lângă Dumnezeu. Uneori este periculos să te afli la Mesaj.
Uneori este periculos să te afli aproape de Dumnezeu pentru că dacă
uităm smerenia și respectul ne va costa scump. Faptul că ești
aproape de Dumnezeu nu înseamnă că ești în siguranță. Acela
este un loc periculos. Nu a fost un loc sigur pentru Lucifer, pentru
a treia parte din îngerii care au fost amăgiți și nici pentru
Ozia. El era exact înaintea perdelei dinăuntru, se afla la altarul
tămâierii, era atât de aproape de Slava Shekinah a lui Dumnezeu
încât o putea atinge fără a intra dincolo de perdea, dar acela nu
a fost un loc sigur pentru Ozia deoarece a uitat smerenia și
respectul. Și pentru că a uitat respectul și smerenia, a fost
nimicit.


citim mai departe:

Marele
preot Azaria
și
to
ți
preo
ții
și-au
îndreptat privirile spre el
și
iată că era plin de lepră pe frunte. L-au scos repede afară
și
el însu
și
s-a grăbit să iasă, pentru că Domnul îl lovise.

Împăratul
Ozia a fost lepros până în ziua mor
ții
și
a locuit într-o casă deosebită ca lepros, căci a fost izgonit din
Casa Domnului.
Și
fiul său Iotam era în fruntea casei împăratului
și
judeca poporul
țării.

Este
uimitor cum a intrat înăuntru și a crezut că poate lua locul unui
preot. El a crezut că poate sfida slujba, că poate lua locul ei și
a pierdut smerenia și respectul față de Cuvântul lui Dumnezeu, a
pierdut respectul pentru Mesajul pe care pretindea să-L crede, iar
aceasta i-a adus căderea.


mergem în 1 Petru 5.5-6:

Tot
a
șa
și
voi, tinerilor, fi
ți
supu
și
celor bătrâni.
Și
to
ți,
în legăturile voastre, să fi
ți
împodobi
ți
cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar
celor smeri
ți
le dă har”.

Smeriți-vă
dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să
vă înal
țe.

Aici,
cuvântul „smerenie”
înseamnă „a
avea o părere umilă despre sine, un simț adânc despre
însemnătatea ta morală, modestie, un caracter umil.”

Noi
am parcurs deja „a-și acoperi fața în respect și picioarele în
smerenie”, iar acum ne întoarcem din nou la mesajul „Influența”,
unde citim:

În
al treilea rând, el putea zbura cu cele două aripi.”

Vedeți
cum fratele Branham pune totul în ordine? El începe cu acoperirea
feței, care înseamnă respect,
apoi merge la acoperirea picioarelor, smerenie,
și în al treilea rând este acțiunea.

Noi
vrem să punem acțiunea pe primul loc, dar înainte de a intra în
acțiune, trebuie să recunoaștem Cine este Acesta, Cine este
prezent acum, pe Cine reprezintă acest Cuvânt, ce este deschiderea
Peceților? Descoperirea lui Hristos. Cine este Hristos? Lăsați ca
aceasta să aducă respect pentru ziua în care trăim, respect
pentru Cuvântul descoperit și smerenie, iar apoi să intrăm în
acțiune.

Acum,
țineți minte.
Cu
două aripi își acoperea fața în prezența lui Dumnezeu în semn
de respect. În al doilea rând, cele două aripi care îi acopereau
picioarele însemnau smerenie înaintea lui Dumnezeu, iar cu al
treilea rând de aripi intra în acțiune. El putea zbura cu cele
două aripi. Cu două își acoperea fața, cu două își acoperea
picioarele și cu două zburau. Ce însemna aceasta? Respect,
smerenie și acțiune.

Dumnezeu
îi arăta profetului cum trebuie să fie slujitorul Său:

respectuos,
smerit și în acțiune. El a văzut ceva diferit de ceea ce a făcut
Ozia.
El
îi arăta profetului Său cum trebuia să fie: nu ca Ozia, ci ca
acești heruvimi cerești
.
Dacă vreți să priviți la un împărat pământesc… Uitați-vă
la Unul ceresc, înălțat mai presus de toate cerurile și care
umple toate cerurile cu poalele hainei Sale.”

Amin!
Ce a făcut Dumnezeu cu Isaia prin faptul că I s-a descoperit lui?
Ce a însemnat aceasta pentru Isaia? A rupt ciclul sub care se afla,
pentru că el era într-un ciclu al epocilor bisericilor. El era
într-un ciclu denominațional al epocilor bisericilor și tot ce
făcea era să urmeze ceea ce se făcuse înainte: Ozia L-a slujit pe
Dumnezeu în zilele lui Zaharia, iar Isaia Îl slujea în zilele lui
Ozia. Dar după moartea lui Ozia, Dumnezeu avea să rupă ciclul de
slujire sub conducerea unui om.

Așadar,
s-a ajuns la sfârșitul epocilor
bisericilor, iar El urma să rupă ciclul, nu mai avea să fie
conducerea omului: „Voi nu veți mai sluji cât timp se află în
viață Luther sau cât timp se află în viață Wesley, ci acum
veți sluji pentru că M-ați văzut pe Mine dezvăluit, iar când Mă
veți vedea pe Mine descoperit, aceasta va aduce smerenie și respect
și veți intra în acțiune. Acum, voi nu mai aveți nevoie de un
conducător, de o biserică, de un sistem sau de un om puternic. Nu!
Ci este o umblare individuală, ca Isaia care L-a văzut pe Dumnezeul
cel Atotputernic descoperit, așa că a ajuns la respect, smerenie și
acțiune.”

Nu
este doar că noi L-am slujit pe Dumnezeu în zilele fratelui
Branham, iar după moartea sa am încetat s-o mai facem. Noi trebuie
să trecem dincolo de perdea și să-L vedem pe Dumnezeul pe care Îl
evidenția fratele Branham. Iar când este descoperit acel Dumnezeu
Atotputernic, aceasta ne aduce respect și smerenie și ne pune în
acțiune, frângând
ciclul duhului denominațional de slujire sub conducerea omenească.
Acum,
noi Îl slujim pe Dumnezeu, am trecut dincolo de perdea, acum este
Dumnezeu în Trupul Său.

Noi
vedem că acolo i s-a dat ceva la care să privească, pentru a primi
o influență diferită de cea de care era influențat”

Pentru
că biserica privea la epocile bisericilor, vedea unul ridicându-se,
apoi altul, altul și altul, dar acum, aceasta urma să se schimbe.
Acum, Dumnezeu a trimis un profet puternic pentru a rupe perdeaua,
iar El urma să ia o Mireasă și s-o unească cu Capul.

Un
om care-l slujea pe Dumnezeu, prospera și totul era în ordine.”
Dar Isaia se concentra pe un om, iar un om este un eșec de la
început. Mie nu-mi pasă cine este el, „este născut în păcat,
zămislit în nelegiuire și a venit în lume vorbind minciuni”
,
deci
este un eșec total. Mie nu-mi pasă dacă este un papă, un episcop,
un prezbiter sau orice altceva ar fi el. El este un eșec, de aceea
voi să nu priviți niciodată la un om.
Mie
nu-mi pasă. „Chiar dacă ar muta munții prin credință. Chiar
dacă și-ar da toată averea sa pentru a hrăni săracii”. Cu
toate acestea, voi să priviți la Isus Hristos. El este Cel la care
trebuie să priviți. Priviți la
El,
nu la un om.

Noi
vedem aici că El arăta cum trebuie să fie un slujitor al lui
Dumnezeu, că el trebuie să fie smerit, respectuos și în acțiune.”

Intrați
în acțiune! Mulți dintre noi pot fi smeriți, mulți pot fi
respectuoși, dar este greu să fie puși în acțiune.”

Vedeți,
el ajunge la aceasta la sfârșitul mesajului și spune: „Mulți
dintre noi pot fi smeriți, mulți pot fi respectuoși, dar acum
haideți să intrăm în acțiune. Lăsați ca Viața care este
înăuntru să iasă afară în respect și smerenie, fiindcă acum
este timpul pentru acțiune.”
Aleluia!

Acum
vedem că Dumnezeu arăta cum Își pregătea slujitorul, ceea ce
trebuie să fie el. Serafimii aceia erau slujitorii lui Dumnezeu.”

Ceea
ce i-a arătat Dumnezeu lui Isaia, este valabil și pentru noi,
astăzi. Cum
Dumnezeu ne poate rupe din a depinde unul de celălalt. Cum El ne
poate rupe din a ne mai baza pe altcineva, pe un prieten, pe un
predicator, etc. Dumnezeu ne va opri să mai facem aceasta prin
faptul că ni se va arăta El Însuși, și ne va aduce la respect și
smerenie, și ne va pune în acțiune.

Boala
lui Isaia a fost vindecată. Boala bisericii a fost vindecată prin
această slujbă, iar eu spun:

„Doamne,
ajută-mă să rămân smerit și respectuos, și pune-mă în
slujbă.”

Dumnezeu
a întrebat: „Cine
va merge pentru Noi?”,
iar
Isaia a răspuns: „Doamne, trimite-mă pe mine!”

Îngăduie
ca eu să fiu acela, nu pentru că pot, nu pentru că sunt bun sau
puternic, nu pentru că sunt minunat. Eu sunt decât un nimic, dar
vreau să merg. Eu recunosc că sunt un nimic.”

Știți
ce înseamnă „respectul”?
„Respectul
înseamnă să ai o privire corectă cu privire la Dumnezeu”.
Știți
ce înseamnă „smerenia”?
„Să
ai o privire corectă despre tine însuți”.
Dacă vreți să vă notați aceasta, vă rog s-o faceți.

Respectul
înseamnă a avea o imagine corectă despre Dumnezeu, iar smerenia
este a avea o imagine corectă despre tine însuți,
iar când vom avea aceste două lucruri bine stabilite în mintea
noastră, Dumnezeu are un vas pe care-l poate pune în acțiune.
Atunci, Dumnezeu are un slujitor pe care-l poate folosi, acesta este
un slujitor pregătit care a fost dincolo de perdea, care a
recunoscut Cine este Cel care se află acolo și care a venit în
smerenie și respect pentru a intra în acțiune cu scopul de a arăta
Viața lui Isus Hristos.

Dumnezeu
ne învață și ne arată că nu sunt căile omului, fiindcă
acestea sunt căi oribile. Căile lui Dumnezeu sunt diferite de căile
omului, iar El a frânt un ciclu în viața noastră. Să nu ne mai
întoarcem la el și să nu uităm respectul și smerenia, să nu fim
atât de ocupați căutând acțiunea: „Unde sunt lucrările, unde
este acțiunea? Ce face El? Eu nu văd nimic!” Nu vă faceți griji
cu privire la acțiune până când nu aveți respectul și smerenia
stabilite, fiindcă atunci când le veți avea, va urma acțiunea.
Spuneți: „Doamne, trimite-mă!”

Câți
dintre voi doresc să fie trimiși? Câți dintre voi sunt pregătiți?
Pregătirea
este respectul și smerenia.
Să ne plecăm capetele. Mulțumim Domnului! – Amin