CERCETAȚI SCRIPTURILE – Partea 4

Să deschidem Scripturile și să citim din Ioan 5.39:

Cercetați
Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele
mărturisesc despre Mine
.”

Astăzi suntem la partea a patra a acestui
subiect pentru că Domnul a deschis mai mult din Scripturile Sale, iar eu nu am
putut să mă îndepărtez de el, așa că vom mai zăbovi aici. Mă uitam la această a
patra parte pentru că cu cât cuget mai mult asupra ei, totul devine mai real.
Mă simt pur și simplu absorbit înăuntru, iar Dumnezeu deschide din ce în ce mai
mult.

Noi vorbim deja de ceva vreme despre
subiectul acesta „Cercetați Scripturile căci ele vorbesc despre Mine” și știm
că aceste cuvinte au fost rostite de Isus în discuția pe care a avut-o cu
religioșii, cu oamenii care cunoșteau Vechiul Testament, care L-au citit de
nenumărate ori, L-au studiat și își bazau destinația veșnică pe ceea ce citeau.
Așadar, ei aveau încredere deplină în acest Cuvânt, acesta fiind motivul pentru
care Isus le-a spus: „Cercetați
Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică
.” El le-a
spus că tocmai lucrurile pe care își bazau destinația lor veșnică, pe care le
prețuiau, pentru care erau dispuși să lupte și să facă sacrificii, „tocmai ele mărturisesc despre Mine.”
Vedeți? Ei Îl respingeau deși pretindeau că cred Scripturile, dar El le-a spus:
„Nu puteți face aceasta pentru că Scripturile mărturisesc despre Mine; voi nu
le puteți avea cât timp Mă respingeți pe Mine!” De ce? Pentru că El era
Scripturile făcute vii, El era manifestarea Scripturilor, ceea ce înseamnă că
respingerea Lui însemna respingerea Scripturilor prin care credeau că au Viață
veșnică.

Isus a întors oglinda spre cei care
pretindeau dreptul de naștere și o obârșie religioasă, dar exact pe ce își
bazau ei credința, mărturisea despre El și arăta Cine era El.

Noi am ajuns în punctul în care putem privi
în Scripturi și să-L vedem pe Hristos pretutindeni deoarece, prin deschiderea
celor Șapte Peceți, și îndeosebi a Peceții a șaptea, astăzi știm că Hristos
este atât parte bărbătească, cât și parte femeiască. Există o parte bărbătească
a lui Hristos și o parte femeiască, iar aceasta este Familia Capodoperă.

Când a predicat Capodopera, fratele Branham
nu a vorbit despre o singură Capodoperă – puteți asculta caseta sau să citiți
predica -, ci a vorbit despre o Familie Capodoperă. De aceea, la început, când
omul era singur, el își căuta un ajutor, dar nu s-a găsit nici un ajutor
potrivit pentru el, deoarece ajutorul era în el. Astfel, Dumnezeu l-a scos din
el, l-a pus într-un alt trup și i-a unit pe cei doi împreună, iar atunci ceea
ce nu era bine, a devenit foarte bine. Am înțeles aceasta?

Fratele Branham a spus că acesta a fost actul
de încoronare a creației, a fost momentul, clipa în care El S-a uitat la tot ce
a făcut și a văzut că totul era foarte bine.

Noi am putut vedea că aceasta este taina lui
Adam. Adevărul este că despre om a existat o taină mai mare decât faptul că a
fost pus în trup de carne și a început să umble în jur. Pentru creație, aceasta
a fost o taină descoperită, deoarece înainte de a fi pus în trupul de carne,
omul se plimba pe deasupra, lucrând ca și Duhul Sfânt; omul duhovnicesc avea
stăpânire și conducea ca dumnezeu al pământului, dar animalele și toată creația
nu puteau să-l vadă pentru că era în chip de duh. Poate ele îi simțeau
prezența, poate îl puteau simți conducând toate lucrurile, dar fratele Branham
ne-a spus că el era ca și Duhul Sfânt.

Așadar, pentru creație era o taină cine
era acest dumnezeu care avea stăpânire asupra pământului, dar Dumnezeu a
descoperit-o prin faptul că l-a luat pe om și l-a pus în trupul de carne,
făcându-l în același fel cum a făcut restul creației de pe pământ. Atunci,
aceasta a fost o taină descoperită. A fost descoperirea tainei care arăta cine
era omul care conducea totul; și pe măsură ce omul a început să se plimbe în
jur, creația se bucura pentru că  leul (de
exemplu) nu numai că îi simțea prezența, ci putea interacționa cu omul, putea
sta în fața unei ființe pe care o putea atinge.

Dar mai exista o taină, o taină mai adâncă cu
privire la Adam, aceasta fiind taina femeii care se afla în el. Astfel, când a
sosit timpul hotărât, a fost descoperită o taină mai mare, care era învăluită
în această taină, iar atunci animalele nu au mai văzut doar un chip al lui
Adam, ci au văzut două chipuri      ale aceluiași Adam, au văzut atât partea
bărbătească, cât și partea femeiască, iar Dumnezeu i-a numit Adam. Vedeți? A
existat doar unul, iar numele lui era Adam, dar Adam era parte bărbătească și
parte femeiască. Aceasta a fost o taină mai mare.

Așadar, când a fost aici Isus Hristos și a
umblat pe pământ, o taină, o mare taină a fost descoperită: faptul că  Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre
noi. Atunci, El a putut fi văzut, a putut fi auzit pentru că din acea
creație a ieșit un Glas auzibil produs de niște corzi vocale. Aceea a fost o
taină, dar o taină mai mare se afla înăuntrul acestui Om pentru că Cuvântul S-a
făcut trup, iar Mireasa făcea parte din Cuvânt. Ea era acolo, în acea
creație, iar Viața era înăuntrul acelui trup care a umblat pe acest pământ.
Astfel, voi ați umblat deja pe lângă Marea Galileei; ați potolit deja furtuna,
ați stat față în față cu fariseii și saducheii, ați făcut deja totul, de aceea,
tot ce faceți acum este să repetați ceea ce ați făcut atunci când erați cu El
în acea creație. Ați umblat pe apă, ați vorbit furtunii, ați vorbit
smochinului. Credeți aceasta? Amin! Atunci de ce este atât de greu de crezut că
aceasta se poate întâmpla din nou când s-a întâmplat deja?

Când noi am fost acolo, exista o taină mare
care zăcea acolo, iar acea taină care era în trupul acela de carne au fost
ingredientele pentru Mireasă. Ce a urmat? La Calvar, El a separat ingredientele
și a început să formeze Mireasa; și a continuat s-o formeze de-a lungul a șapte
epoci ale bisericii, iar când chipul Ei a fost încheiat, El a suflat Viață în
Ea, iar acum Ea este aici exprimând Însăși Viața lui Isus Hristos.

 Este o
taină mare, de aceea fratele Branham a spus: „Când Mireasa începe să spună:Eu și Tatăl una suntem și aceste celelalte lucruri”, pleava începe să
se îndepărteze
.” De ce?
Pentru că este o conștientizare cu privire la cine sunt eu. Dar când încep să
vorbesc despre cine sunt eu, nu mă refer la omul pe care-l văd în oglindă,
pentru că înțeleg faptul că acest trup s-a născut prin amăgire. De aceea a fost
plătit un preț al răscumpărării, iar acest preț m-a răscumpărat și m-a adus
înapoi în starea în care ar fi trebuit să fiu și în care trupul acesta se va
schimba într-o stare proslăvită. Trupul meu a fost deja răscumpărat, iar
această lucrare se face deja în el: răscumpărarea, învierea și transformarea au
avut și au deja loc pentru că înainte trupul acesta era dependent de țigări și
de tot felul de lucruri rușinoase, dar înăuntru este o Viață care a pus
stăpânire pe el și l-a făcut să I se supună, arătând că există o putere de
transformare care lucrează deja. Slăvit să fie Domnul!

Ceea ce se petrece astăzi este real, iar
conștientizarea acestui lucru o va determina pe Mireasă să spună: „Eu și Tatăl una suntem.” De ce? Isus a
putut spune: „Eu și Tatăl una suntem”,
„Înainte să fie Avraam, sunt Eu”,
iar atunci ei au luat pietre ca să-L
omoare. De ce? Pentru că nu voiau să audă aceasta, era ceva imposibil. „Cum
poți spune așa ceva?” Pentru că este adevărat. De aceea a putut s-o spună. El
nu a trebuit s-o explice, să facă pe cineva să înțeleagă toate aceste lucruri;
era purul adevăr: „Înainte de Avraam,
sunt Eu”,
iar ei au luat pietre să-L omoare. El nu le-a spus: „Lăsați
pietrele jos! Dacă îmi veți acorda câteva ore, vă voi explica ce vreau să spun,
voi despica firul în patru ca să Mă puteți înțelege.” El nu S-a aflat aici ca
să-i facă pe necredincioși să înțeleagă Cuvântul cu ușurință, ci a venit ca
să-i cheme pe credincioșii originali; El nu a trebuit să-Și justifice
afirmațiile, nu a trebuit să explice ceea ce urma să spună, ci tot ceea ce a
trebuit să facă, a fost să vorbească Adevărul, iar Sămânța venea la Sămânță,
Cuvântul la Cuvânt; cât timp era Adevărul, ele se uneau.

Fratele Branham a spus: „Când voi veți ajunge să spuneți: „Eu și Tatăl una suntem și aceste
celelalte lucruri
(Și există multe alte lucruri),  pleava începe să se retragă.” Simplul
fapt că credem Mesajul ne face nebuni în ochii acestei lumi firești.

 Dacă
spui: „Eu nu mai trebuie să merg la judecată pentru că am trecut de osândă, de
judecată”, te întreabă:

„Când ai fost tu judecat?”

 „În El
la Calvar și nu mai pot fi judecat încă o dată.” Aceasta este o afirmație
nebună pentru cineva firesc, dar cu toate acestea este adevărul. Eu am fost în
gândurile lui Dumnezeu, sunt un atribut al lui Dumnezeu, am fost acolo înainte
de întemeierea lumii și mi-am așteptat timpul să fiu exprimat aici pe pământ.
Acesta este adevărul, dar nu este logic sau rațional, ci sfidează logica și
raționamentul uman. Este o altă logică și un alt raționament.

Isus a spus: „Cercetați Scripturile”, dar și Mireasa poate spune: „Cercetați Scripturile, pentru că ele sunt
cele care mărturisesc Cine sunt Eu.”
Vă pot arăta numeroase Scripturi care
vă arată ziua în care trăim și ceea ce se petrece chiar acum, și anume, că de-a
lungul Scripturilor există o exprimare a părții femeiești, o Mireasă. „Cercetați Scripturile, căci ele mărturisesc
despre noi.”

În mesajul „Înfierea”, fratele Branham spune:

Ce s-a
întâmplat? Eu sunt un tipologist, și orice om care cunoaște Biblia este un
tipopogist.”

Aceasta este o afirmație bună, prieteni! Dacă
veți merge la un seminar, ei nu vor putea să vă învețe tipologia pentru că este
prea supusă părerilor, prea întâmplătoare și se pot face confuzii. Ei vor să
învețe termeni ca „exogeneză” și alte cuvinte pe care eu nu le înțeleg și nici
nu știu ce înseamnă.

Dacă veți merge la un studiu biblic, veți
vedea că trebuie să studiați totul verset cu verset și nu puteți scoate nimic
din context, adică nu puteți lua o porțiune dintr-un verset sau un verset și
să-l puneți altfel decât vă învață ei, dar argumentul meu împotriva acestor
lucruri este faptul că Isus nu a învățat niciodată după exogeneză, verset cu
verset, ci a luat o bucată din ceva ce a spus David, o altă bucată din ceea ce
a spus Moise, le-a pus împreună și a spus: „Este chiar aici!” Dar ei merg la
seminar și îi învață pe alții să predice altfel decât a predicat Isus, altfel
decât a predicat apostolul Pavel și ceilalți apostoli. Aleluia! Sunt doar
păreri omenești, iar unele dintre acestea și-au croit o cale și în cadrul Mesajului.
Am luat și noi păreri seminaristice, felul în care este frânt Cuvântul, felul
în care au fost definite lucrurile de-a lungul celor șapte epoci ale bisericii,
dar eu vă spun: „Uitați-le pe toate!”

Lăsați Mesajul să vă învețe cum să învățați
Cuvântul, cum să propovăduiți Cuvântul! Să privim la felul în care L-au
propovăduit Isus, Petru, Pavel sau Ioan.

În mesajul „Avraam și sămânța lui după el” din anul 1961, scrie:

Nu
știu dacă vă mulțumesc cu aceasta sau nu, dar pe mine mă mulțumește cu
siguranță. Neavând educație, eu mă apropii de Scripturi din perspectiva unui
tip, mai mult ca un tipologist, ca să arăt ceea ce a fost și ceea ce va fi,
pentru că noi știm că fiecare verset are un înțeles compus. Este ca în Matei 3
unde scrie: „L-am chemat pe fiul Meu din Egipt”. Dacă mergeți și căutați, veți
vedea că acest verset se referă la fiul Său, Iacov, dar de asemenea se referă
și la Fiul Său, Isus.

Așadar,
prin aceste umbre, noi putem vedea cum Vechiul Testament Îl preumbrește pe cel
Nou. Astfel, toate aceste umbre și diferite tipuri, ca luna și soarele, sunt un
simbol al lui Hristos și al Bisericii. Pe măsură ce apune soarele, în lipsa lui
oferă lumină luna. Tot așa, Fiul a părăsit pământul ca să meargă în slavă la
Tatăl, iar de atunci luminează luna, biserica. Luna își primește lumina de la
soare și reflectă lumina lui pe pământ, fiind o lumină mai mică. Toate aceste
lucruri pot părea niște copilării pentru marii teologi, dar eu nu cred că
vorbesc la prea mulți dintre ei. Dacă totuși o fac, vă rog să-mi iertați felul
neînvățat de a prezenta lucrurile. Rugămintea mea este să le cercetați în
întregime înainte de a spune că nu sunteți de acord cu ele.”

Fratele Branham lua tipuri și spunea:
„Aceasta preumbrește cutare, cealaltă preumbrește cutare”, după care a început
să explice descoperirea orei arătând tipurile, felul în care s-au desfășurat
lucrurile de-a lungul istoriei. Aș vrea să aruncăm o privire, iar pentru
aceasta să mergem în Ioan 6.32-33. Aș vrea să privim la aceste lucruri
și să așezăm o temelie cu privire la acest fel de a învăța, iar pentru aceasta,
vom privi la Isus și apoi la Pavel, ca să vedem cum au vorbit ei Cuvântul.

Ioan 6.32-33:

Isus
le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci
Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer,

căci
Pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer și dă lumii viața.”

Ei tocmai Îi ceruseră să le arate un semn. El
hrănise mulțimile, dar după aceea au venit la El și I-au spus: „Vrei să ne arăți un semn? Moise ne-a dat
pâine în pustie.”
Așadar, ei arătau spre ceva firesc, spre ceva ce s-a
petrecut când pe pământ a căzut o pâine firească. În călătoria Exodului, ei
ieșeau dimineața și adunau ceea ce aveau nevoie pentru ziua aceea. Ei au mâncat
fizic din pâinea aceea. Pâinea aceea din cer a fost numită „mană” care în
traducerea literală înseamnă „Ce este?”, pentru că atunci când au ieșit
dimineața și au văzut-o pentru prima dată pe jos, au întrebat: „Ce este
aceasta?”

Același lucru L-au făcut și cu Isus Hristos.
El era Pâinea care S-a coborât din cer și a venit pe pământ, iar atunci toți
liderii religioși s-au uitat la El și au zis: „Ce este aceasta? De unde ai Tu
puterea aceasta? Cum spui aceste lucruri? De unde este învățătura Ta? Ce este?
Nu are nici un sens!”

Așa a fost și în cazul Manei care a coborât
din cer. Oamenii au spus: „Ce este aceasta? Nu înțelegem!”

„Eu sunt Mesajul care a venit jos, Pâinea vie
coborâtă din ceruri.” Dar ei au spus:

„Ce este aceasta? Eu nu înțeleg, nu are
sens.”

Este mană cerească. Aici, ei au început să
vorbească despre un eveniment firesc care a avut loc în Biblie, dar Isus a luat
povestea aceea și a adus-o la un nivel mai înalt, la un nivel duhovnicesc, iar
dacă noi L-am avea astăzi pe Isus făcând același lucru, dacă ne-am putea
teleporta înapoi în ziua aceea și am sta acolo, i-am vedea pe toți învățații
acelei zile care au urmat o învățătură, pe preoții și leviții care au făcut
cursuri biblice și cunoșteau Cuvântul; Îl cunoșteau cu exactitate, Îl cunoșteau
Cuvânt cu Cuvânt, Îl știau pe de rost pentru că Cuvântul era foarte valoros
pentru ei, dar tot ce aveau era doar litera, Cuvântul, însă le lipsea Viața.
Aveau Cuvântul, dar nu aveau nici o flexibilitate în cadrul Lui, de aceea nu
puteau înțelege ce reprezenta. Tot ce știau ei era că într-o dimineață a căzut
din cer o pâine firească, iar ei au ieșit afară și au mâncat-o. Pentru ei,
exemplul acesta putea merge numai până aici, nu putea merge nicăieri în altă
parte. Nu putea fi învățat altfel, decât cum știau: că Dumnezeu S-a îngrijit de
ei în pustie și au mâncat fizic o pâine cerească, că a fost o minune și că au
beneficiat de ea pe tot parcursul călătoriei, punct. Nu se mai poate face nimic
altceva cu aceasta.

Dar aici a venit Isus și a luat același
lucru. Dacă vă veți pune în același loc, veți vedea că Isus a început să facă
cu Cuvântul unele lucruri care lor nu le era îngăduit să le facă. El a luat
acest tablou și a spus: „Aceea nu a fost decât o preumbrire. Nu aceea era
adevărata Pâine din cer, ci adevărata Pâine din cer este Cel care S-a coborât
din cer.” Dar ei au început să spună: „Cum poți spune așa ceva? Prin ce
autoritate o spui? La ce școală ai fost? Nimeni nu poate face aceasta cu
Scripturile!” Isus a putut s-o facă!

Acesta este motivul pentru care fratele
Branham a fost un tipolog. El a spus: „Fiecare
om care cunoaște Biblia este un tipolog.”
Vedeți? Aceasta este ceea ce a
fost Isus: un tipolog.

Isus
le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci
Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer,

căci
Pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer și dă lumii viața.”
(Ioan 6.32-34).

„Doamne”,
I-au zis ei, „dă-ne totdeauna această pâine.”

 Este minunat faptul că Dumnezeu a făcut
întotdeauna ceva ca să așeze o umbră. Astfel, El le-a dat pâine din cer, dar
aceasta era doar o umbră. Nu era ceea ce avea Dumnezeu în gândul Său și voia să
atingă, ci era doar așezarea unui tipar pentru a arăta spre ceea ce avea în
gândul Său și voia să atingă. Dacă am putea înțelege că Dumnezeu a lucrat în
Biblie doar la marea Sa poveste de dragoste!

Biblia este o poveste de dragoste. Nu sunt
povești individuale, capitole individuale, cărți individuale, nu, domnule, ci
este o singură Carte și o singură poveste, o mare poveste de dragoste, o mare
scrisoare de dragoste care trebuie citită printre rânduri. El a venit jos, iar
atunci am înțeles că ceea ce s-a întâmplat cu Moise: focul de pe Muntele Sinai,
cutremurul de pământ, mana care a căzut din cer, despicarea Mării Roșii și alte
lucruri pe care le putem citi în Biblie, nu sunt lucrurile pe care le avea
Dumnezeu în gândul Său pentru a le face, ci erau doar o umbră a lucrurilor pe
care voia să le facă, astfel încât atunci când a venit El și le-a făcut, să
poată arăta cu degetul spre umbră și să spună: „Aceasta este aceea.” Noi trăim
în ziua în care tot ce a vrut să facă El ajunge la rod; fiecare umbră se
împlinește astăzi, fiecare tip, tot ce a fost așezat în Biblie vine la viață
astăzi, iar noi putem privi înapoi și să spunem: „Aceasta este aceea, aceasta
este aceea”, etc, pentru că nu lucrurile acelea sunt ceea ce a vrut să facă El,
ci lucrurile de astăzi sunt ceea ce a vrut să facă. El a dorit să așeze o umbră
pentru ca atunci când noi ajungem aici să avem o autoritate prin care să
predicăm; pentru ca profetul lui Dumnezeu să poată lua acele lucruri și să le
explice. Cum? Prin umbră. Să explice realitatea prin umbră.

Noi nu putem să mai fim copii care ne certăm
folosind mintea noastră firească, ci trebuie să venim la adevărata descoperire
a Cuvântului. Lăsați ca aceasta să ne fie descoperită.

Isus era acolo și încerca să le spună
realitatea a ceea ce credeau ei. Ei credeau că au fost într-un Exod, că
Dumnezeu i-a scos afară și că Moise le-a dat pâine. Ei au crezut întotdeauna
aceasta, dar Isus a început să le spună de ce au crezut acele lucruri. Însă ei
nu au vrut să creadă ce făcea Dumnezeu în ziua aceea, ci doar ceea ce făcuse în
trecut.

Este ușor să crezi ceea ce a fost făcut,
partea grea este să crezi ceea ce face astăzi, în clipa aceasta. Eu nu mă refer
la ceea ce a făcut El în urmă cu cincizeci de ani, ci mă refer la ceea ce face
chiar în clipa aceasta. Vreau să aflu care este provocarea acestei zile, vreau
să aflu, să cred și să accept ce face El în timpul acesta, acum. Sunt o mulțime
de oameni care cred ceea ce a făcut Dumnezeu în urmă cu cincizeci și ceva de
ani, dar voi trebuie să acceptați ceea ce face El azi.

Așadar, toate acelea erau umbre, preumbreau
ceea ce se petrecea, iar Isus a venit și a început să le spună: „Nu aceea este
adevărata pâine; Tatăl Meu vă dă adevărata Pâine, iar acea Pâine este Cel ce
S-a coborât din ceruri.” Dar ei erau atât de încurcați în mintea lor firească
încât nu înțelegeau nimic.

De aceea, eu spun: „Doamne, repară mintea
noastră firească pentru că aceasta este problema noastră cea mai mare: mintea
noastră firească, natura noastră care vrea să vadă și care gândește
întotdeauna: 1+1 = 2.” Acestea sunt numai lucruri pământești, firești, dar la
Dumnezeu 1+1 poate face orice număr. Nu mai gândiți din perspectiva educației,
cu o minte firească, fiindcă trebuie să încetăm să mai gândim firește. Noi nu
vom înțelege niciodată Biblia cu o minte firească și cu o înțelegere firească,
și nici Mesajul.

El le vorbea despre adevărata Pâine care S-a
coborât din ceruri, iar ei au spus: „Dă-ne această Pâine”, dar încă mai căutau
ceva ce puteau lua în gură, ceva ce puteau mesteca și înghiți, și astfel treceau
pe lângă tot pentru că El le vorbea duhovnicește, iar ei vedeau totul firește.

Noi suntem în aceeași zi, prieteni, pentru că
atunci când a sosit timpul să se facă trecerea de la evrei la neamuri, s-a
făcut trecerea de la firesc la duhovnicesc.

Fratele Branham a spus: „Tot ceea ce s-a petrecut firește cu evreii, se petrece duhovnicește cu
Mireasa.”
 Acestea sunt întâmplări
duhovnicești, lucruri duhovnicești, aceasta este o Pâine duhovnicească, o Apă
duhovnicească, totul este duhovnicesc. Cu toate acestea, uneori încă mai vrem
să spunem: Unde este pâinea?” și întindem mâna. Dar ea nu vine așa, nu este
ceva ce mâncăm cu dinții, nu este ceva ce bem cu paharul, nu este acel fel de
mâncare sau de băutură.

Isus
le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată și
cine crede în Mine nu va înseta niciodată.

Dar
v-am spus că M-ați și văzut și tot nu credeți.

Tot
ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine și pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni
afară
.”
(Ioan 6.35-37).

Aici, El le-a spus Ingredientul secret: „Voi
nu puteți vedea dacă nu vă cheamă Tatăl Meu. Eu vă vorbesc clar, dar voi nu
puteți vedea. Eu sunt acea Pâine, iar dacă o mâncați, nu veți mai flămânzi și
nu veți mai înseta niciodată.”

 În
același fel i-a vorbit și femeii din Samaria. El a venit la ea și i-a cerut
să-I dea să bea, dar femeia I-a răspuns: „Eu sunt samariteană, iar Tu ești
evreu!”

„Dacă ai ști cu Cine vorbești, tu ai veni la
Mine și Mi-ai cere apă ca să nu mai însetezi.” Atunci ea I-a spus:

„Dar fântâna este adâncă și nu ai cu ce să
scoți apă!”

„Apa pe care ți-o dau Eu este Apa Vieții
veșnice.”

„Doamne”, a spus femeia, „dă-mi această Apă.”

Vedeți, El nu se referea la apa din fântână,
la lichidul H2O, ci predica tipologia.

Isus stătea acolo și le spunea: „Dacă veniți
la Mine, nu veți mai flămânzi și nici nu veți mai înseta”, dar aceasta nu avea
sens pentru ei.

 Apostolii L-au urmat, iar la Rusalii, când El
S-a împărțit și a intrat în ei, arătând aceasta prin limbile de foc, ei L-au
avut pe Dumnezeu trăind în interiorul lor și mâncau și beau, dar în trupul lor
firesc le era foame și trebuiau să mănânce mâncare; în trupul lor firesc le era
sete și trebuiau să bea apă. De ce? Pentru că Isus nu vorbea firește, ci
duhovnicește. Astfel, când El a spus: „Nu veți mai flămânzi și nici nu veți mai
înseta”, aceasta nu avea nimic a face cu trupul lor firesc. Nu avea nimic a
face cu firea. El le vorbea numai duhovnicește, dar ei au înțeles totul
firește. Isus a fost un tipolog.

Femeia de la fântână credea că El îi va da
apă firească și astfel nu va mai trebui să vină la fântână să scoată. Aceasta
suna foarte bine. În vremea aceea nu era ca astăzi, când doar ridicăm clapeta
de la robinet și avem apă, ci ea trebuia să scufunde găleata în fântână și s-o
scoată afară plină cu apă, și făcea aceasta de mai multe ori pe zi. Noi nu știm
cât de mare era distanța dintre casa ei și fântână, cât era de cald, sau dacă
ploua sau nu, dar în ziua aceea ea a auzit despre o apă care o făcea să nu mai
înseteze și pe care nu mai trebuia s-o scoată, așa că a zis:

„O vreau, dă-mi acea apă!” Atunci El i-a zis:

„Du-te și adu-l pe bărbatul tău!”

„Nu am bărbat.!

„Ai spus adevărul pentru că ai avut cinci
bărbați, iar cel cu care ești acum nu este bărbatul tău.”

„Domnule, văd că ești profet.”

Ce făcea El? Îi dădea Apa, dar nu o apă
firească, ci o Apă duhovnicească.

„Domnule, văd că ești profet!” Vedeți?

„Doresc apa aceea.”

„Du-te și adu-l pe bărbatul tău.”

Care a fost primul lucru pe care l-a făcut
El? I-a adus semnul mesianic printr-un Profet, descoperind situația ei.
Atunci ea I-a spus: „Văd că ești Profet.”

Fiți atenți la următoarele ei cuvinte:
„Părinții noștri spun că noi trebuie să ne închinăm pe muntele acesta, dar voi
spuneți că Ierusalimul este locul de închinare.” Vedeți, Isus știa că femeia
înseta. Ea s-a dus acolo să ia apă firească, și nici un bănuia că în ziua aceea
urma să primească Apa vie și că nu va mai înseta niciodată. Isus era un
tipolog.

Ea a întrebat: „Unde trebuie să ne închinăm?
Noi ne închinăm aici, iar voi vă închinați acolo.”

Atunci Isus i-a răspuns:

 „…crede-Mă că vine ceasul când nu vă veți
închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim…


Dar vine ceasul, și acum a și venit, când
închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, fiindcă
astfel de închinători dorește și Tatăl
.” (Ioan 4.21,23).

Ce I-a spus ea în continuare?

Știu
că atunci când va veni Mesia…”

Femeia aceea înseta cu disperare. Ea a
însetat tot timpul pentru că atunci când a întâlnit un profet, căutând apă
firească, și El i-a spus: „Du-te și adu-ți bărbatul”, ea I-a răspuns: „Tu ești
profet.” Și când a înțeles că El era Profet, L-a întrebat: „Unde trebuie să ne
închinăm la Dumnezeu?”, pentru că înseta și flămânzea, voia să-L cunoască pe
Dumnezeu, să I se închine și să-și pună viața în rânduială înaintea Lui. Ea
înseta și flămânzea, dar nu după apa care se putea scoate din fântână, nici
după pâinea care se putea face din făină, ci înseta și flămânzea după Altceva.
Duhul ei, viața dinăuntrul ei înseta și flămânzea după Altceva, și iată că în
fața ei stătea Mana, Fântâna Apei vii și urma să-i dea această Apă, această
Pâine.

Știu”,
I-a zis femeia, „că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni
El, are să ne spună toate lucrurile
.”

Isus
i-a zis: „Eu, cel care vorbesc cu tine, sunt Acela
.” (v. 25-26).

Ce a primit ea? O descoperire personală a
lui Isus Hristos. Ce a spus fratele Branham că este nașterea din nou? O
descoperire personală a lui Isus Hristos. Astfel, femeia aceea a primit
acolo nașterea din nou, o descoperire personală a lui Isus Hristos. Ea a găsit
Fântâna, a găsit Mana. Atunci au venit apostolii și s-au întrebat ce căuta ea acolo,
dar femeia și-a lăsat găleata jos și a alergat în cetate pentru că avea Apă și
Pâine și voia să le dea și celorlalți. De aceea a spus:

Veniți
de vedeți un om care mi-a spus tot ce am făcut. Nu cumva este acesta Hristosul?

(v. 29).

Vedeți, Isus nu vorbea firește despre apă și
pâine, dar voi trebuie să aveți ochi să vedeți și urechi să auziți, pentru că
numai cei pe care-i atrage Tatăl pot vedea și înțelege. Ceilalți, vor privi și
vor spune: „Este o nebunie!” Pentru ei lucrurile nu se îmbină, iar când citesc
Mesajul văd cutare și cutare, apoi văd cutare și cutare, dar nu pot vedea
esența. De ce? Pentru că nu este pentru necredincioși, ci doar pentru Mireasă. Mesajul
nu trebuie să fie înțeles, nu trebuie îmbinat, nu trebuie categorisit și nu
trebuie explicat, ci doar primit și crezut.

În Mesaj există anumite părți care nu pot fi
explicate, dar cu toate acestea, noi credem. Eu cred și părțile grele care nu
pot fi explicate.

„Ce zici despre afirmația cutare și cutare?”
Le cred. Pe care dintre ele? Pe amândouă.

„Cum se potrivesc, frate Chad?” Nu știu, dar
sunt adevărate.  Noi nu trebuie să le
explicăm, ci doar să le credem.

Să ne întoarcem la Ioan 6.48-51:

Eu
sunt Pâinea vieții.

Părinții
voștri au mâncat mană în pustie și au murit.

Pâinea
care se coboară din cer este de așa fel ca cineva să mănânce din ea și să nu
moară.

Eu sunt
Pâinea vie, care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta,
va trăi în veac; și pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu, pe care îl voi
da pentru viața lumii
.”

De aici încolo, discursul va deveni și mai
confuz. A plecat de la ceva ciudat și ajunge la curată nebunie.

Ei I-au zis: „Vrem și noi pâinea aceea”, dar
El le-a răspuns: „Eu sunt Pâinea vie
pâinea pe care o voi da Eu este trupul
Meu, pe care îl voi da pentru viața lumii
.” Aici El intră în „Mâncați
Trupul Meu și beți Sângele Meu”, dar ei s-au dus cu gândul direct la mâncatul
și băutul firesc. El încercase să-i depărteze de gândirea firească spunându-le:
Eu sunt Pâinea vie, care s-a coborât din
cer”,
după care le-a spus: „Pâinea
care S-a coborât jos este Trupul Meu care este Cuvântul făcut trup.”

Ce este Pâinea? Cuvântul viu. Este
disponibilă și astăzi această Pâine? Absolut! Astăzi există un Cuvânt viu pus
la dispoziția noastră, există o Pâine cu care să ne ospătăm. Dacă flămânziți
duhovnicește, este un Trup pe care puteți să-L mâncați, iar aceasta este
Cuvântul viu care S-a coborât din cer de la Dumnezeu, este Trupul, Cuvântul lui
Isus Hristos afișat. Dar ei căutau tot timpul ceva firesc de mâncat și de băut,
iar când El le-a spus: „Trupul și Sângele Meu”, singurul lucru la care s-au
putut gândi în mintea lor, a fost să taie trupul Lui fizic în bucăți și să-L
mănânce. Canibalismul a fost singurul lucru la care s-au putut gândi, pentru că
nu aveau nici ochi să vadă și nici urechi să audă. Tocmai de aceea le-a vorbit
așa.

Apoi s-a uitat la Petru și i-a zis: „Voi nu vă duceți?” Toți spuneau: „Este
prea greu, eu nu pot înțelege așa ceva!”, iar El le-a zis: „Voi nu vă duceți?” Poate și Petru
spunea: „Eu nu vreau să-I mănânc trupul!”, dar a răspuns: „Unde să ne ducem?”

Fratele Branham ne-a spus că nici ei nu au
înțeles ceea ce spunea El. Poate și Petru ducea o luptă în sine și își zicea:
„Nu înțeleg ce vrea să spună, dar nu vreau să-I beau sângele!” Atunci, El S-a
întors și a spus: „Voi nu vă duceți?”,
iar Petru a răspuns: „Unde să ne ducem?
Numai Tu ai Cuvintele Vieții veșnice.”
Nu știu despre ce vorbești și nici
nu-mi prea place ce aud, dar știu că numai Tu ai Cuvintele Vieții veșnice, iar
acest Mesaj este Hristos, este Pâinea vie a Vieții care S-a coborât din ceruri
și este Adevărul.

În Mesajul Este răsăritul Soarelui din anul 1965, fratele Branham a spus:

El a
spus: „Binecuvântat să fii tu, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea și sângele
ți-au descoperit aceasta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.

Pe
această piatră voi zidi Biserica Mea, iar porțile iadului nu o vor birui.

Ție îți
dau cheile; ce vei lega tu pe pământ, va fi legat în ceruri; și ce va fi
eliberat pe pământ…” Aceasta este descoperirea divină a
Cuvântului făcut trup.”

Ce descoperire a primit Petru de la Dumnezeu?
Descoperirea divină a Cuvântului făcut trup. Puteți spune că lui Petru i-a fost
descoperit că Isus Hristos era Fiul lui Dumnezeu, dar ceea ce i-a fost
descoperit cu adevărat a fost „descoperirea
divină a Cuvântului făcut trup”,
pentru că aceasta este ceea ce a spus
fratele Branham în continuare:

În
ziua aceea a fost trup prin Fiul, Mirele, și este trup și prin Mireasă.”

Așadar, care este descoperirea de care avem
nevoie astăzi de la Tatăl? Noi avem nevoie să știm unde este făcut trup
Cuvântul divin. De aici provine problema, pentru că este în ordine să spui: „A
fost chiar acolo, umblând pe pământ, iar Petru a avut-o!” Dar ceea ce a avut el
a fost descoperirea divină a Cuvântului făcut trup, și numai Tatăl a putut să
i-o dea; el a primit cheile și a recunoscut ceea ce i-a dat descoperirea, dar
și noi avem nevoie de același lucru astăzi.

Noi nu avem nevoie de descoperirea divină a
Cuvântului făcut trup în ziua aceea, ci avem nevoie de descoperirea divină a
Cuvântului făcut trup astăzi. Iar dacă în ziua aceea a fost trup prin Mire,
astăzi este trup prin Mireasă, și este nevoie de o descoperirea divină
de la Tatăl pentru a recunoaște aceasta. Ce vedem când privim la Mireasă?
Oameni cu probleme, greșeli, etc, iar atunci spunem: „Cum este posibil?” Nu
sunt eu, nu este vorba de ceea ce vedeți, de aceea nu priviți la ceea ce vedeți
pe dinafară, ci uitați-vă la Viața care vine în acești oameni și preia
conducerea, priviți ce se întâmplă în viețile lor pe măsură ce se schimbă din
slavă în slavă, în slavă. Ce este aceasta? Descoperirea divină a Cuvântului
făcut din nou trup în trupul meu și al vostru.

 Fratele Branham a spus: „Cuvântul devine trup și trupul devine Cuvânt.” Aceasta este o
sarcină măreață și nu poate fi realizată de noi singuri. Nu este o viață trăită
de noi, ci este Viața pe care o trăiește El în noi. Nu este o lucrare, o
alergare, ci este o odihnă, este ceva ce trebuie să facă El, El Însuși, este al
doilea din cele trei scopuri ale Sale, care este legat de Pecetea a șaptea și a
fost în tot acest timp în gândul lui Dumnezeu, în Planul Său întreit. Dorința
Lui nu a fost un Exod din Egipt, Planul Său nu a fost profetul Isaia; Planul
Său nu a fost eliberarea de Izabela, prin Ilie, nu acesta a fost tot Planul
Său; Planul Său nu a fost Elisei cu o dublă putere. Toți aceștia au preumbrit,
au arătat spre ceea ce era Planul Său, ei au așezat o umbră, un tip pentru ca
noi să putem vedea Planul Său de-a lungul timpului, dar nu a existat decât un
singur scop, un singur Plan în gândul lui Dumnezeu, și totul a lucrat și a
arătat spre acel singur gând al Lui:

– să aibă întâietatea într-un Om, ceea ce a
făcut în Hristos Isus; 

– să aibă întâietatea într-un popor, ceea
ce face acum în Mireasă pentru a o restitui înapoi în starea din Eden,
acesta fiind întregul Plan al Bibliei, tema Scripturilor; iar noi ne aflăm
aici, în cadrul celui de-al doilea din cele trei scopuri ale Planului Său și
suntem pe punctul de a păși în cel de-al treilea scop al Său.

Tot ceea ce a fost scris în Biblie, tot ceea
ce s-a petrecut, încearcă să ne arate unde suntem astăzi. Ceea ce găsim în
Biblie nu sunt doar niște povești biblice, nu sunt doar niște lucruri care s-au
petrecut cu mult timp în urmă, ci sunt lucruri care ni se întâmplă nouă astăzi,
dar au fost așezate acolo ca umbre, ca să putem înțelege tot ce se petrece
astăzi. Dar acest lucru este posibil numai dacă avem ochi să vedem și urechi să
auzim.

Să ne întoarcem la Ioan 3.12-15:

Dacă
v-am vorbit despre lucruri pământești și nu credeți, cum veți crede când vă voi
vorbi despre lucrurile cerești?

Nimeni
nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului,
care este în cer.

Și,
după cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și
Fiul omului,

pentru
ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică
.”

  Așadar,
care a fost marele scop al lui Dumnezeu în pustie? A fost să ridice șarpele de
aramă? Nu. A fost să-L înalțe pe Hristos ca să ridice păcatul lumii. Ce a făcut
El în călătoria Exodului când oamenii au fost mușcați de șerpii înfocați? Care
a fost problema la început? Eva a fost mușcată de un șarpe înfocat. A existat o
viață otrăvită, o viață hibridă care a fost injectată în viața copiilor lui
Dumnezeu; a avut loc o hibridare, a existat o mușcătură a șarpelui, o amăgire venită
prin cuvintele gurii sale, care a așezat o capcană mortală.

În pustie, ei mureau de otrava acelor șerpi
înfocați, dar dacă priveau la șarpele învăluit în jurul acelui par, trăiau.
Atunci care a fost scopul pentru care au ajuns în acest loc în călătoria
Exodului? Care a fost scopul cârtirii poporului? Care a fost scopul șerpilor
înfocați? Scopul a fost ca atunci când urma să fie înălțat Hristos, El să poată
arăta înapoi și să spună: „Vedeți, ceea ce a făcut El acolo, trebuie să se
întâmple din nou.” Nu a fost pentru El, ci pentru cei care urmau să-L vadă pe
Hristos răstignit pentru ca ei să poată trăi și să nu fie afectați de otrava
șarpelui. Isus a luat ceva ce s-a petrecut fizic și a spus: „Aceasta a fost
numai o umbră. Voi credeți că acel lucru a fost important, dar Fiul omului trebuie
să fie înălțat și oricine privește la El, va trăi veșnic.”

Să mergem în Evrei capitolul 12. Aș
vrea să mergem mai încet. Noi am mai vorbit despre aceste lucruri, dar vreau să
ne uităm încă o dată la ele ca să știm cu toții unde ne aflăm în Scripturi. Vom
privi la ceea ce le spune Apostolul Pavel aici, evreilor. Evreii cunoșteau
Scripturile, este adevărat? Ei cunoșteau Vechiul Testament.

Voi nu
v-ați apropiat de un munte care se putea atinge și care era cuprins de foc,
nici de negură, nici de întuneric, nici de furtună,

nici de
sunetul de trâmbiță, nici de glasul care vorbea în așa fel că cei ce l-au auzit
au cerut să nu li se mai vorbească

(pentru
că nu puteau suferi porunca aceasta: „Chiar un dobitoc, dacă se va atinge de
munte, să fie ucis cu pietre sau străpuns cu săgeata.”

Și
priveliștea aceea era așa de înfricoșătoare încât Moise a zis: „Sunt îngrozit și
tremur!”).

(v. 18-21).

Pavel s-a întors în Vechiul Testament,
arătând spre un timp în care tot poporul era adunat la Muntele Sinai, iar lui
Moise i-au fost date niște porunci, existând un foc care a căzut pe munte, un
cutremur și nimeni nu avea voie să se apropie de munte. El arăta spre acel
tablou fiindcă voia să-l folosească în continuare ca tip sau umbră. Astfel, a
ajuns la versetul 22 unde spune:

„Ci v-ați
apropiat de muntele Sionului.”

Acesta este un Munte vizibil sau invizibil?
Pavel arăta că acolo totul fusese firesc: muntele, dobitoacele care s-au
apropiat de munte, săgețile, focul, glasul, dar aici, el s-a întors spre ei și
le-a spus: „Atunci, ei nu au ajuns la nimic duhovnicesc, dar acum, voi ați
ajuns la ceea ce este în întregime duhovnicesc!”

„…v-ați
apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu
…”

Vedeți? Nu ați ajuns la un munte, ci la
Muntele Sion. Unde este, Pavele, pentru că eu nu-l văd. Și el a spus: „Nu ați
ajuns la un munte care poate fi atins.” Muntele acesta nu poate fi atins cu
aceste mâini, dar cu toate acestea, voi ați ajuns deja la el.

Ci
v-ați apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu,
Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor,

de
Biserica celor întâi născuți, care sunt scriși în ceruri, de Dumnezeu,
Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniți, făcuți desăvârșiți,

de
Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, și de sângele stropirii, care
vorbește mai bine decât sângele lui Abel
.

Luați
seama ca nu cumva să nu voiți să ascultați pe Cel ce vă vorbește! Căci dacă
n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai
mult nu vom scăpa noi dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbește din ceruri.”

Ce spune el aici? „Luați seama ca nu cumva să nu voiți să ascultați pe Cel ce vă vorbește!”

Păi, eu nu-L aud
vorbind!” Aici, Pavel ne arată ce s-a petrecut înainte, când ei L-au respins pe
Cel care a vorbit pe pământ. Cine a fost? Un Glas, un tunet, un Glas ca de
tunet, dar aici, el spune: „Să nu-L respingeți pe Cel care vorbește acum.”

„Eu nu aud nici un tunet, nici o trâmbiță și
nici un glas tare.” Nu, pentru că El vorbea prin Pavel, prin Ioan, prin Iacov
sau Timotei. Dar Cel care vorbea chiar acolo era El, iar „voi nu-L puteți respinge pe Cel care vă vorbește acum”, pentru
că Glasul Său este în Mireasă.

Luați
seama ca nu cumva să nu voiți să ascultați de Cel ce vă vorbește.”

„Vă vorbește”, la timpul prezent. Vedeți, el
nu a spus: „V-a vorbit”, ci „Vă vorbește”. Toate aceste lucruri sunt
duhovnicești, prieteni, pentru că neamurile vin întotdeauna la ceva
duhovnicesc, acesta fiind motivul pentru care ele au o credință mai mare.

Ce a spus sutașul roman când a venit la Isus
și I-a spus: „Unul dintre slujitorii mei este bolnav”, iar Isus i-a zis: „Voi
veni la tine”? „Doamne, nu trebuie să vii, ci spune doar un Cuvânt.” Spunea
aceasta pentru că el nu avea nevoie ca Isus să vină să-și pună mâinile peste
robul lui pentru a crede că este vindecat. Fratele Branham ne-a spus că aceasta
este o tradiție evreiască, iar sutașul era dintre neamuri. Și Biblia spune că
Isus a zis: „În tot Israelul nu am văzut o credință ca aceasta!” Noi nu vom găsi
această credință în Israel până când nu vom ajunge la cei o sută patruzeci și
patru de mii, pentru că aceasta este credința pe care o au neamurile și care nu
trebuie să vadă pentru a crede. Aceasta este credința neamurilor.

Luați
seama ca nu cumva să nu voiți să ascultați pe Cel ce vă vorbește! Căci dacă
n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai
mult nu vom scăpa noi dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbește din ceruri…”

Aici, Pavel vorbește despre Hristos care în timpul
acela vorbea, nu de pe pământ, ci din ceruri. Când predicau ei Evanghelia, El
vorbea din ceruri, dar în vechime, când Dumnezeu a vorbit de pe munte, s-a
auzit o trâmbiță și un tunet atât de puternice încât muntele se cutremura, iar
Moise a spus: „Sunt îngrozit și tremur!”
Era un Glas care a cutremurat muntele literalmente, un Glas pe care L-au auzit
cu toții și de care au fugit, iar Pavel a spus: „A vorbit de pe pământ”. Era un
nivel mai scăzut al descoperirii. Dar vorbirea aceasta care nu scutură nici o
piatră, pe care nu o putem simți, pe care nu o putem auzi, vorbirea aceasta
vorbește din ceruri și va scutura totul, dar voi nu veți vedea nici o piatră
mișcându-se și nici un praf ridicându-se, fiindcă totul se cutremură
duhovnicește.

„…al
cărui glas a clătinat atunci pământul și care acum a făcut făgăduința aceasta:
„Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci și cerul
.” (v. 26).

Aceasta se petrece chiar acum! Chiar dacă nu
vedem nimic fizic, aceasta se petrece chiar acum! Nu o putem vedea cu ochii
noștri firești, nu o putem pipăi cu mâinile noastre firești și nici nu o putem
percepe cu mintea noastră firească, și este numai pentru aleși. Prin ceea ce
spun nu sunt răutăcios, dar aceasta este singura nădejde pe care o avem: că
Dumnezeu ne-a ales. Dacă Dumnezeu nu ar fi făcut o alegere, noi nu am fi avut
nici o nădejde, dar El ne-a ales ca să ne poată răscumpăra și salva, și să nu
nimicească pământul. Cel mai frumos lucru pe care-l putem spune este că toate
acestea sunt pentru aleși. Răscumpărarea a venit pentru cei aleși; pământul a
fost răscumpărat pentru cei aleși și pentru cei aleși va exista un pământ nou
și un cer nou. Dacă El nu ar fi făcut o alegere, nu ar fi fost salvat nimeni,
ci totul ar fi fost pierdut.

Evrei 10.1:

În
adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfățișarea adevărată a
lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleași jertfe care se aduc neîncetat în
fiecare an, să facă desăvârșiți pe cei ce se apropie
.”

Ce spune Pavel aici? Legea are umbra
lucrurilor viitoare, dar nu are înfățișarea adevărată a lucrurilor. Toată
Legea, toate jertfele și toate sărbătorile arătau, reprezentau doar o umbră, o
imagine a lucrurilor care urmau să vină. Așadar, a vrut Dumnezeu o preoție
levitică sau o preoție aaronică, a dorit El jertfe animale, un Cort sau un
Templu? Nu, El nu le-a dorit! Ceea ce a vrut El a fost realizarea scopului Său
întreit: să aibă întâietate într-un Om, într-o Mireasă și restabilirea înapoi
în Eden, iar toate umbrele ne arată tocmai aceasta.

Toate jertfele L-au preumbrit pe Hristos și
toate sărbătorile arătau spre Planul Său de răscumpărare. Ce a făcut El prin
toate acestea? Preumbrea ceea ce era în inima Sa și intenționa să facă. Acum
puteți înțelege de ce fariseii, saducheii și irodienii au trecut pe lângă
aceste lucruri când a venit Isus? Pentru că toate lucrurile din Vechiul
Testament au fost așezate ca umbră, arătând spre venirea Lui, spre timpul când
El urma să fie aici împlinind scopul Său. Toate aceste umbre au arătat aceasta,
dar ei L-au respins pentru că au vrut să rămână la umbră.

Ei au spus: „Noi credem toate aceste lucruri,
dar nu Te credem pe Tine!”

Noi nu putem privi așa și nu putem spune:
„Cred aceste lucruri, dar pe Tine nu Te cred!”, pentru că toate aceste lucruri
sunt El și arată spre El, iar noi nu putem bate cuie în cea mai mare
descoperire pe care am avut-o vreodată. El este cea mai mare descoperire a
acestor lucruri pe care le avem, iar noi nu putem să primim ceea ce a fost
așezat ca literă și să-L respingem pe El, acest lucru fiind valabil și în cazul
venirii lui Hristos în Mireasă, pentru că tot Noul Testament ne arată: „Hristos
în Mireasă, Hristos în Mireasă!”

„Vă vorbesc despre bărbat și femeie, dar de
fapt aceasta este o taină mai mare pentru că mă refer la Hristos și Biserică”,
dar voi spuneți: „Eu vreau să rămân la Pavel!” Însă chiar în ceea ce bateți
cuiele arată venirea lui Hristos în Mireasă.

„Eu refuz ceea ce a spus profetul și predică
oamenii aceștia!” Dar toate acestea sunt exact ceea ce a încercat să ne spună
Pavel. Este ceea ce a încercat să ne spună Ioan. Chiar lucrurile de care ne
ținem și prin care credem că avem Viață veșnică, ne vorbesc despre ceea ce se
petrece astăzi. Descoperirea divină a Cuvântului făcut trup astăzi este chiar
lucrul pe care vă bazați mântuirea voastră veșnică, dar respingeți împlinirea
din Cartea pe care o iubiți atât de mult. De ce? Pentru că așteptați să se
întâmple ceva firesc: un munte firesc, o venire firească, dar totul este
duhovnicesc.

Când
va veni Fiul omului.”
Noi știm că Fiul omului este Isus Hristos, Cel care a
umblat, care a purtat o haină etc.

Când a venit Fiul omului, El a venit în
slujba lui William Branham, dar voi nu ați putut vedea trupul care a umblat pe
Marea Galileei, ci ați putut vedea semnul lui Mesia. Ați putut să-L vedeți dacă
ați avut ochi să vedeți. El este Fiul omului, dar nu în chipul în care a fost
văzut ultima dată. Este adevărat? Fiul omului a venit, dar nu în același chip
în care a venit prima dată. Atunci, El a venit într-un singur trup de carne, a
fost ridicat, botezat, a intrat în slujbă, dar când Fiul omului a venit de data
aceasta, Fiul omului, Persoana Duhului Sfânt Însuși, a venit ca să lucreze prin
slujba unui profet. Dar voi nu ați putut să-L vedeți în același chip în care a
venit prima dată, când a spus: „Fiul
omului trebuie să fie proslăvit.”
Înțelegeți toate acestea? Să mergem în Galateni
4.22-23:

Căci
este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă și unul din femeia slobodă.

Dar cel
din roabă s-a născut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s-a născut prin
făgăduință
.”

Pavel vorbește aici despre Agar și Sara,
povestea pe care o cunoaștem atât de bine. Toți evreii cunosc foarte bine
problema aceasta, dar să fim atenți la ceea ce spune el în continuare:

Lucrurile
acestea trebuie luate într-alt înțeles
…”

Toată povestea lui Avraam, un bărbat care a
trăit cu adevărat acest Cuvânt, care a fost chemat afară și separat de țara și
de casa sa, iar mai târziu de Lot, a avut o problemă: a avut făgăduința unui
fiu căruia soția lui nu i-a putut da naștere. Apoi, ea a venit cu ideea să i-o
dea pe Agar, iar el a acceptat ideea ei, a intrat la Agar și l-a avut pe
Ismael, dar nu el era fiul făgăduit, pentru că fiul acela trebuia să vină prin
Sara. Avraam L-a întâlnit pe Elohim pe culmi, iar Elohim a început să-i spună
despre nimicirea Sodomei și i-a descoperit ce era în inima Sarei. Toate acestea
au avut loc, dar nu era ceea ce voia să facă Dumnezeu. Ce făcea El? Așeza o
umbră, pentru ca atunci când urma să vină să facă anumite lucruri, să poată
arăta înapoi și să spună: „Înțelegeți? Aceasta este ceea ce Eu am vrut să fac
cu adevărat.” Desigur, noi nu spunem că ceea ce a trăit Avraam nu a fost real,
pentru că el a umblat și a trăit acele lucruri, au fost realitate, dar acea
realitate nu a fost decât o umbră, un tip, o alegorie, pentru ca apostolul
Pavel să poată lua acele lucruri și să spună: „Lucrurile acestea trebuie luate într-alt înțeles…”, nu este vorba
despre Agar, despre Avraam sau Sara.

Să citim mai departe să vedem ce spune el:

Lucrurile
acestea trebuie luate într-alt înțeles – acestea sunt două legăminte
.”

Nici măcar nu sunt două nașteri sau doi
copii, ci două legăminte. Cum a putut să facă Pavel așa ceva cu Scripturile?
Pentru că el a avut gândul lui Hristos și a spus de fapt: „Nu este ceea ce
credeți voi că este. Nu este despre copii, despre Avraam, nu este Sara sau Agar;
acestea sunt două legăminte!

„…acestea
sunt două legăminte: unul de pe muntele Sinai naște pentru robie și este Agar,

căci
Agar este muntele Sinai din Arabia; și răspunde Ierusalimului de acum, care
este în robie împreună cu copiii săi.

Dar
Ierusalimul cel de sus este slobod și el este mama noastră.”
(v. 24-26).

Cum? Ce vrea să spună Pavel? Agar ne vorbește
de fapt despre Muntele Sinai, iar Muntele Sinai arăta spre Ierusalim.
Ierusalimul este vechea religie ebraică, dar noi am fost scoși afară din el, în
noua cale de a trăi, calea harului. Un legământ arăta spre Ierusalimul firesc,
iar celălalt spre Ierusalimul duhovnicesc care este mama noastră a tuturor. Pavel
nu vorbea firește, ci duhovnicește și lua evenimentele petrecute în Vechiul
Testament ca să arate că ele au fost doar o umbră, un tip, ceva ce era acolo și
spre care eu pot arăta astăzi ca să vă arăt adevărul care zace în spatele
acestor lucruri.

Fratele Branham a spus în Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită

El S-a
legitimat pe Sine în Daniel, în Moise și în Ieremia. Cine sunt ei? Profeții la
care a venit Cuvântul, vedeți, acei oameni mari. Ați auzit povestea visului lui
Ieremia și a lui Daniel în groapa cu lei, și toate celelalte întâmplări pe care
le cunoașteți. Ce sunt aceștia? Profeți. Înțelegeți? Dar principalul…
Dumnezeu doar preumbrea ceva temporar în ei.

El S-a
arătat pe Sine în Adam, care deși știa ce este bine, a pășit afară numai ca
să-și răscumpere soția pentru că ea greșise. Hristos nu a trebuit să fie în
păcat, dar El a pășit afară și a luat păcatul, ca să-și răscumpere copilul
pierdut. El S-a simbolizat pe Sine Însuși.”

Așadar, toți acești bărbați, toți acești
profeți și patriarhi, au fost doar Hristos care Se arăta pe Sine Însuși.
Uneori, noi facem studii biblice ca să aflăm cine pe cine a născut, care au
fost numele lor, unde îi putem găsi în Biblie, în ce capitol este Iosif și putem
înțelege aceste lucruri în ordine cronologică, dar nu avem nici o idee despre
ce este povestea. Nu avem nici un indiciu despre ceea ce vorbește ea cu
adevărat, pentru că nu este vorba despre Iosif care a fost vândut în robie, ci
despre Isus Hristos care a fost vândut pentru treizeci de arginți. Nu este
despre faptul că Iosif a ajuns în temniță, ci despre Isus care a ajuns în acea
închisoare a crucii; nu este despre faptul că Iosif a fost înălțat la dreapta
lui Faraon, ci despre Isus Hristos care a fost înălțat la dreapta lui Dumnezeu.
Deci, nu este despre Iosif, ci despre Hristos.

Dar dacă noi ne împotmolim la Iosif, Avraam,
Sara, privind doar la cerneala de pe hârtie și gândind firește, nu vom ști
niciodată despre ce vorbește Biblia, nu vom vedea că Ea este o Poveste de
dragoste care ne arată scopul întreit al lui Dumnezeu. Noi am ajuns la
sfârșitul timpului, când aceste lucruri sunt descoperite, în timpul în care
putem privi înapoi cu ochii înțelegerii noastre și știm că nu are nimic a face
cu Iosif, ci cu Hristos. Nu are nimic a face cu Moise, ci cu Hristos. Nu este
despre un șarpe pământesc și despre un șarpe de aramă spre care trebuia privit
pentru vindecare, ci este despre Hristos care a fost înălțat ca să ne elibereze
de boldul morții care ne-a înțepat în grădina Eden. Nu este despre ceea ce
credem noi că este, ci este despre ceea ce știm prin descoperire. Întreaga
Scriptură este despre ceea ce trăim noi astăzi.

El continuă în „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”:

Toate
aceste lucruri L-au preumbrit pe El, într-un tip, dar cu toate acestea taina
era ascunsă. Oamenii aceia nu știau ce făceau. Ceea ce știau ei era doar faptul
că erau conduși de Duhul Sfânt să facă așa. El a ținut-o în zilele din urmă
pentru marea descoperire, dar a exprimat-o, S-a exprimat pe Sine în Moise,
David, Iosif, Ilie și așa mai departe. Noi i-am putea lua pe fiecare din acei
profeți, să le luăm viețile și să arătăm cum Îl exprimă pe Isus Hristos în mod
desăvârșit, cu exactitate, dar cu toate acestea, El nu Și-a dezvăluit secretul
în totalitate, ci a așteptat să-l facă cunoscut în zilele din urmă, așa cum a
făgăduit, așteptând ca el să fie înțeles pe deplin, vedeți, înainte ca El să-l
poată exprima, dacă ar fi spus totul, pentru că Biblia este scrisă în taine.
Isus I-a mulțumit Tatălui pentru aceasta, vedeți, pentru că a fost scrisă în
taine.”

Chiar și astăzi când Taina a fost
descoperită, Biblia continuă să fie o taină dacă nu avem urechi să auzim și
ochi să vedem.

Un alt citat din același Mesaj spune:

El a
arătat-o sau a descoperit-o în fiecare tip care se află în Biblie.”

Despre ce vorbește el aici? Despre Pecetea a
șaptea, despre venirea Domnului. Profetul a spus „fiecare tip”, nu doar câteva,
ci fiecare tip. De aceea, când au fost deschise Pecețile, a fost deschisă întreaga
Biblie. De aceea, după deschiderea Peceților, fratele Branham a putut spune: „Biblia a devenit o Carte nouă pentru mine.”

Ascultați, prieteni! Acesta era un profet al
Domnului cu o vedere profetică în Cuvânt, care a primit tălmăcirea Scripturilor
verbal, prin Cuvântul lui Dumnezeu; el a primit aceasta direct de la Dumnezeu,
care i-a tâlcuit Scripturile înainte de deschiderea Peceților. Înainte de
deschiderea Peceților, Dumnezeu i-a spus: „Aceasta este tălmăcirea acestui
verset.” Vântul îi deschidea Biblia la o anumită pagină, el punea o întrebare,
iar Dumnezeu îi răspundea.

Înainte de deschiderea Peceților, Dumnezeu
i-a spus: „IaHVeH al Vechiului Testament este Isus al Noului Testament!”
Astfel, fratele Branham a primit o tălmăcire divină direct de la Dumnezeu, cu
privire la toate aceste lucruri. El avea ochi profetici, iar când privea în
Scripturi le vedea prin ochi profetici. Când predica în anul 1953, Biblia
devenea o Carte nouă; când predica în anul 1955, Biblia devenea o Carte nouă;
când predica în anul 1960, de fiecare dată când predica, el făcea ca Biblia să
trăiască, dar cu toate că a predicat Cuvântul timp de atâția ani, când a ajuns
la deschiderea Peceților s-a schimbat ceva, așa că a spus: „Biblia a devenit o Carte nouă.” Vedeți?
El a văzut ceva în acele Peceți. Ceva l-a atins în mod deosebit pentru că
înainte de deschiderea Peceților, el predicase sămânța șarpelui, apa botezului,
dumnezeirea și alte lucruri, dar la Peceți s-a întâmplat ceva, așa că a spus: „Biblia a devenit o Carte nouă.” Și a mai
spus: „Când Pecețile au fost luate de pe
Carte, când au fost îndepărtate de pe Carte, aceasta a deschis întreaga
Scriptură.”
  

Dacă întreaga Biblie a fost deschisă, atunci
nu este vorba numai de părțile despre care a vorbit el, ci este vorba de toată
Biblia. Fratele Branham ne-a spus ce este Titlul de Proprietate pecetluit cu
șapte Peceți, care se afla în mâna dreaptă a Celui ce stă pe Scaunul de domnie.
El a spus: „Acesta este Titlul de
Proprietate al Răscumpărării, Certificatul de Naștere, este Biblia.”
Apoi,
vedem că Pecețile sunt rupte în Apocalipsa 10, așa că acum avem o Carte
deschisă; Îngerul puternic a venit jos având-O în mâna Sa, iar lui Ioan, care
este un simbol al Miresei, i s-a spus: „Du-te
la Îngerul care are Cărticica deschisă, ia-o din mâna Sa și mănânc-o!”

Atunci unde este acum Cartea deschisă, Biblia
deschisă, Certificatul de Naștere, Titlul abstract de Proprietate? În
Mireasă, în cei care au mâncat Cartea, în Ea, și Ei i s-a spus să prorocească
din nou. Ei nu i s-a spus să iasă din slujba fratelui Branham, nu i s-a
spus să se ridice mai sus decât fratele Branham, nu aceasta i s-a spus ei, ci i
s-a spus să ia ceea ce a spus el și să o spună din nou, pentru că noi nu avem
nici o autoritate fără profet. Noi nu am fi înțeles niciodată Scripturile dacă
nu ni le-ar fi frânt profetul, de aceea nici nu se pune problema să-l punem
deoparte pe profet, ci trebuie să luăm ceea ce a spus el, iar el a spus: „Eu am atins numai vârfurile, și am făcut-o
îndeajuns de mult ca voi să știți dacă cercetați aceste lucruri.”

Acesta este motivul pentru care Mireasa nu se
teme de Biblie. Eu am mai spus aceasta. Ea nu se teme de Cartea Exodului, de
Ezechiel, de Proverbe, de Psalmi sau de Apocalipsa. Nu există nici o parte din
Biblie de care să stea departe sau de care să se teamă. Ea a mâncat Apocalipsa,
Cartea cu Planul întreit, iar această Carte, această Biblie, ne împărtășește o
singură descoperire, un singur Scop pe care El L-a avut înainte de întemeierea
lumii; și fiecare tip din Biblie preumbrește aceasta, fiecare personaj a
exprimat aceasta. Aleluia!

El a
arătat-o sau a descoperit-o în fiecare tip care se află în Biblie. Astfel,
întreaga Biblie este descoperirea tainei lui Dumnezeu în Hristos. Întreaga
Scriptură este expresia unui singur scop pe care l-a avut Dumnezeu, un singur
scop pe care El a dorit să-L împlinească în întreaga Biblie.”

Acum puteți înțelege de ce Biblia a devenit o
Carte nouă pentru fratele Branham? Acum nu mai este Noul Testament și Vechiul
Testament, ci este o singură Carte cu un singur scop. Nu mai este pentru evrei
și pentru neamuri. Nu! După deschiderea Peceților nu mai putem vorbi așa; nu
mai putem spune: „Cartea Evreilor a fost numai pentru evrei, pentru evreii
mesianici!” Nu mai putem spune că Vechiul Testament, Legile levitice, au fost
numai pentru ei, pentru că aceasta este Scrisoarea noastră de dragoste, Cartea
noastră care vorbește despre un singur scop pe care Dumnezeu L-a avut în gândul
Său înainte de întemeierea lumii. Astfel, când O citesc, eu nu caut Legi care
sunt scrise acolo, ci caut descoperirea Tainei pentru a mă identifica pe mine
în ziua în care trăiesc.

Eu cred că acesta este motivul pentru care
fratele Branham a spus că Biblia a devenit o Carte nouă pentru el.

Întreaga
Scriptură este expresia unui singur scop pe care l-a avut Dumnezeu, un singur
scop pe care El a dorit să-L împlinească în întreaga Biblie. Toate faptele
credincioșilor din Biblie au fost un tip, exprimând marele scop al lui
Dumnezeu, iar acum, în aceste zile din urmă, El ni l-a descoperit li ni-l
arată, și cu ajutorul lui Dumnezeu, în această dimineață voi îl veți vedea
chiar aici, veți vedea ceea ce a avut Domnul în gândul Său și a exprimat în tot
acest timp.”

Așadar, ce așteptăm noi? Să vină o mare
descoperire? Ea a venit deja. Unde este ea? Să săpăm în aceste predici și în
aceste casete ca să aflăm, pentru că descoperirea a venit deja.

Despre ce este „Hristos este Taina lui
Dumnezeu descoperită”? Despre Pecetea a șaptea, despre marea Taină,
despre singurul scop pe care l-a avut Dumnezeu în gândul Său. El l-a preumbrit
în Moise, în David, în Iosif, în Avraam, etc. Ce făcea prin aceasta? Arăta
singurul scop, singurul țel, singurul plan pe care l-a avut tot timpul. Acesta
este singurul fel în care putem citi Biblia, cu acel scop în minte.

În continuare citim:

Care
este scopul Său acum? El S-a exprimat pe Sine Însuși ca Fiu, pentru ca în El să
poată locui „toată plinătatea dumnezeirii”. Am Colosenii chiar în fața mea.
Înțelegeți? Acesta a fost scopul lui Dumnezeu în toată Scriptura. Ca apoi, prin
Viața Fiului Său, prin crucea Sa, aici spune: „prin Sângele crucii Sale”, să
poată împăca cu Sine un Trup, o Mireasă, care este Eva, a doua Evă. Dumnezeu
ne-a spus aceasta în tipuri, cum a făcut cu Moise și ceilalți. Și același lucru
l-a făcut prin Adam și Eva, ne-a oferit un tip, arătându-ne că ei erau Hristos
și Mireasa. El este al doilea Adam și Biserica este a doua Evă.”

  Cu ce scop i s-a dat o mireasă lui Adam? Pentru
ca el să se poată înmulți pe pământ. Cu ce scop I s-a dat o Mireasă lui
Hristos? Pentru ca El să Se poată înmulți din nou pe pământ.

Într-un citat din „Sărbătoarea Trâmbițelor” vorbită în anul 1964, fratele Branham a
spus ceva ce aș vrea să vă notați și voi. Pentru mine are o mare însemnătate și
sper că și pentru voi:

Cum
Mesia… cei care cred în El nu vor ști ce este El dacă nu sunt în mod constant
în Cuvânt.”

Vă rog să rețineți bine aceasta pentru că
este o realitate. Voi nu puteți lua numai ceea ce spune predicatorul duminica,
nu este destul! Voi puteți fi amăgiți cu ușurință de aceasta și nici nu veți
ști.

…cei
care cred în El nu vor știi ce este El dacă nu sunt în mod constant în Cuvânt.”

Aceasta este o afirmație cheie: „nu vor ști ce este El dacă nu sunt în mod
constant în Cuvânt!

Daniel
a spus: „Cei înțelepți vor ști, dar cei neînțelepți nu vor ști. Ei Îl vor
cunoaște pe Dumnezeul lor.” Acum, cum Își va face El apariția în zilele din
urmă, ca să aducă poporul înapoi la Cuvânt, pentru ca Mireasa să-Și cunoască
Soțul, Partenerul, Cuvântul descoperit. De aceea trebuie să se întâmple
aceasta.”

Așadar, cu Cine suntem căsătoriți noi? Cu
Isus Hristos. Dar uneori când spunem „Isus Hristos”, în mintea noastră apare
chipul unui Om. Acesta este Isus Hristos, este trupul în care a trăit El pe
pământ și este o realitate, dar fratele Branham a vrut ca noi să avem o altă
imagine, o descoperire mai adâncă, un Adevăr mai mare.

„…înapoi
la Cuvânt, pentru ca Mireasa să-Și cunoască Soțul, Partenerul, Cuvântul
descoperit.”

Cine este Soțul nostru? Isus Hristos. Cine este
Isus Hristos? Cuvântul descoperit. Deci, noi ne căsătorim cu Cuvântul
descoperit, ne aflăm într-o unire invizibilă cu Cuvântul descoperit; astăzi,
unirea este între noi și Cuvântul descoperit. De aceea, noi nu putem să-L avem
pe Isus, Omul din Galileea, oricât dorim aceasta. Dacă-L respingem pe El,
Cuvântul descoperit, nu ne putem transpune cu două mii de ani în urmă ca să ne
căsătorim cu El, prin faptul că ne plecăm la picioarele Lui și-L acceptăm ca
Salvator; noi nu putem face aceasta, ci trebuie să acceptăm Cuvântul
descoperit, Chipul în care El Se află astăzi, iar astăzi, Soțul nostru,
Partenerul nostru este Cuvântul descoperit.

Fratele Branham ne-a spus că Mireasa este
Cuvântul rânduit mai dinainte, este adevărat? Câți dintre noi cred aceasta?
Așadar, Cuvântul descoperit Se unește cu Cuvântul rânduit mai dinainte;
Cuvântul vine la Cuvânt, Viața vine la Viață, Sămânța vine la Sămânță.
Deci, Cuvântul descoperit vine la Cuvântul rânduit mai dinainte. De ce? Ca să
se unească. Ce va produce El? Cuvântul manifestat.

Oul nu va ecloza dacă nu a fost însămânțat de
partea bărbătească, dar dacă a fost cu partea bărbătească, va ecloza. Și ce va
aduce la suprafață? Ceva ce arată ca și tatăl său. Această Mireasă poate fi
Cuvântul rânduit, dar dacă nu s-a unit cu Bărbatul, cu Cuvântul descoperit, nu
va exista un Cuvânt manifestat. Când Cuvântul rânduit mai dinainte  Îl întâlnește pe Soțul Ei, Cuvântul
descoperit, Partenerul Ei și când Cuvântul descoperit și Cuvântul rânduit se
unesc, vom avea o manifestare a Cuvântului pentru acest ceas. Slăvit să fie
Domnul!

Să mergem la Matei capitolul 1. Noi am
vorbit despre aceasta în urmă cu o săptămână sau două. Matei capitolul 1, prima
Evanghelie a Noului Testament, începe cu Cartea neamului lui Isus Hristos, Fiul
lui David, Fiul lui Avraam, iar noi știm că aceasta include două legăminte:
legământul lui David și legământul avraamic.

Cartea
neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.

Avraam
a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda și frații
lui;

Iuda a născut pe Fares și Zara, din Tamar; Fares a născut
pe Esrom; Esrom a născut pe Aram
…” (v. 1-3).

Noi citim acestea chiar la începutul Noului
Testament. Vechiul Testament se încheie cu cuvintele: „Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de marea zi înfricoșată a
Domnului, ca să întoarcă inima copiilor la părinți și a părinților la copii.”
Așadar,
ultimele două versete ale Vechiului Testament se încheie cu o prorocie care
făgăduiește venirea lui Ilie, profetul timpului de sfârșit, la Mireasă. Deci,
sfârșitul Vechiului Testament are un profet al timpului de sfârșit, Îl are pe
Dumnezeu și o are pe Mireasă. „Iată, Eu
vi-l voi trimite pe profetul Ilie.”

Apoi, începe Noul Testament care se deschide
cu Cartea neamului lui Isus Hristos, iar când se deschide această Carte a
neamului, Ea se desfășoară ca orice altă generație, de la bărbat la bărbat, de
la tată la fiu până când se ajunge la patru femei, acestea fiind: Tamar, Rahav,
Rut și Bat-Șeba.

Iuda a
născut pe Fares și Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a
născut pe Aram;

Aram a
născut pe Aminadab; Aminadab a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon;

Salmon
a născut pe Boaz, din Rahav; Boaz a născut pe Obed, din Rut; Obed
a născut pe Iese;

Iese a
născut pe împăratul David. Împăratul David a născut pe Solomon, din văduva
lui Urie
.”
(v. 3-6).

Vedem că Noul Testament se deschide cu o
taină care zace aici chiar de la începutul genealogiei lui Isus Hristos, iar
această taină este taina a patru femei: Tamar, Rahav, Rut și Bat-Șeba.

Nu voi avea timp să intru în tot ceea ce
doresc să așez, dar vreau să vă las un gând. Vreau să vă arăt că aceste femei
nu au avut întotdeauna o reputație bună, nu au avut o viață curată, ci în viața
lor au existat niște lucruri care sunt un mister, care sunt cam greu de
înghițit.

Noi știm că Tamar s-a căsătorit cu fiul mai
mare al lui Iuda, care a fost un om rău, iar Dumnezeu l-a disprețuit și l-a
omorât din cauza aceasta. Apoi, ea a fost dată celui de-al doilea fiu, care
trebuia să crească o sămânță pentru fratele său, dar el a refuzat să facă
aceasta. După ce a murit și acesta, Tamar a fost trimisă în casa tatălui său,
iar Iuda i-a spus: „Când cel de-al treilea fiu al meu va ajunge la maturitate,
ți-l voi da ție, ca să poți crește sămânța pentru fiul meu care este mort!” Dar
când el a crescut, ea a văzut că nu i-a fost dată. Apoi, a auzit că Iuda urma
să treacă prin apropierea cetății ei și astfel s-a apropiat de el jucând rolul
unei curve. Iuda a intrat la ea, iar femeia a rămas însărcinată și a născut
gemeni. Ce ne spune povestea? Nu există decât un singur scop, un singur gând al
lui Dumnezeu, un singur lucru pe care voia să-l atingă Dumnezeu. Nu vreau să ne
oprim aici pentru că voi reveni mai târziu.

Apoi ajungem la Rahav. Ea era o curvă și
cunoștea tot felul de bărbați, dar a ajuns într-un punct în care L-a dorit pe
Dumnezeul despre care auzea. Ea le-a spus celor două iscoade care au intrat în
casa ei: „Am auzit despre Dumnezeul vostru. Toți cei care au auzit tremură și
se tem, pentru că știm ce a făcut El.” Astfel, ea a primit un semn adevărat.

Așadar, fiecare dintre aceste femei
reprezintă într-un fel sau altul răscumpărarea. Ei i-a fost dat un semn
adevărat, iar noi putem vedea mai târziu, în Biblie, că după ce a fost salvată,
după nimicirea Ierihonului, ea s-a căsătorit cu Salmon și l-a născut pe Boaz.
Boaz nu a avut nici o problemă în a o lua pe Rut, pentru că el a fost rodul lui
Salmon și al curvei Rahav.

Apoi ajungem la Rut. Aici avem un bărbat și o
femeie care-și părăsesc țara cu cei doi fii ai lor și vedem că ei s-au
căsătorit cu moabite deoarece se aflau în țara moabiților. În continuare vedem
că a sosit timpul ca ele să se întoarcă în țară, iar una dintre ele a renunțat
și s-a întors înapoi, în timp ce Rut a mers mai departe. Noi am văzut lucrurile
prin care a trecut Rut, dar ea a avut o dorință dreaptă, de a se da pe sine ca
să-i aducă la Naomi dreptul de răscumpărare. Boaz s-a căsătorit cu Rut și au
avut un copil numit Obed, Obed fiind cel care l-a născut pe Iese, tatăl lui
David.

Apoi, într-un timp când împărații mergeau la
război, David și-a trimis armatele la luptă, iar el a căzut în ispită, dorind-o
pe Bat-Șeba și a avut cu ea o relație adulteră. Ea a rămas însărcinată, iar
David s-a făcut vinovat de moartea lui Urie. Acestea nu sunt relatări plăcute,
nu sunt lucruri pe care să le putem spune copiilor noștri. Dar ce se întâmpla?
Acesta este neamul lui Isus Hristos; aceste femei au fost rânduite mai dinainte
să fie în această linie. Credeți aceasta? Dumnezeu a orchestrat totul, nimic nu
a fost la voia întâmplării. Aceste femei au fost vase rânduite mai dinainte să
fie în această linie, în poziția în care se aflau. Credeți aceasta? Eu m-am
uitat la toate acestea, iar în timp ce le priveam pe aceste femei, m-a lovit
ceva.

Tamar a avut un soț pe care l-a omorât
Dumnezeu și a rămas fără copii. Următorul a refuzat să ridice sămânța fratelui
său și la fel al treilea. Astfel, ea nu a avut parte de zămislire până când nu
s-a întors la cel care oferea sămânța originală. Ea a trebuit să treacă prin
cele trei stadii ale răscumpărării: neprihănire, sfințire și botezul cu Duhul
Sfânt, ca să ajungă la Duhul Sfânt Însuși. Ea a trecut prin cele trei stadii
ale creșterii pentru a se întoarce înapoi la sămânță. Ea a trecut prin leu,
vițel și om, ca să ajungă la cel de-al patrulea stadiu care este însuși
dătătorul seminței, adică Iuda.

 Tamar
s-a căsătorit cu întâiul născut, ceea ce înseamnă că prin pântecul ei ar fi
trebuit să vină la suprafață făgăduința întâiului născut, dreptul de întâi
născut, genealogia lui Isus Hristos ar fi trebuit să vină prin pântecul ei. Dar
el a fost un om rău și Dumnezeu l-a omorât. Al doilea a refuzat și Dumnezeu l-a
omorât și pe el, și al treilea i-a fost refuzat de asemenea. Astfel, singura
cale prin care ea putea rămâne în poziția ei rânduită mai dinainte a fost să se
întoarcă înapoi la însuși dătătorul original al seminței. Puteți vedea povestea
noastră? Apoi, la timpul potrivit și în locul potrivit, ea a jucat rolul unei
curve și l-a amăgit pe socrul ei pentru a-i da sămânță. Acela a fost timpul în
care Dumnezeu a adus la suprafață scopul Său rânduit mai dinainte care a fost
tot timpul în Gândul Său. Cum a fost posibil așa ceva? Este vorba de Dumnezeu.

Priviți la Rahav! Ea a fost o curvă care a
umblat cu mulți bărbați, dar nu a avut copii, nu a zămislit niciodată cu
aceștia. Cum a fost posibil să nu existe nici o concepție? Pentru că acela era
un pântec rânduit mai dinainte și pus deoparte ca să aducă la suprafață dreptul
de întâi născut pe linia genealogiei lui Hristos. Este ca și cum, atunci când
ea s-a unit cu Salmon, pentru că dreptul de întâi născut a venit prin Salmon,
lui Dumnezeu nu i-a păsat de viața ei trecută. Este ca și cum lui Dumnezeu nu
i-a mai păsat cu câți bărbați a avut relații, câte doctrine false a crezut, în
câte biserici denominaționale a fost, câte păreri greșite a avut, pentru că ea
a ajuns în timpul când s-a unit cu cel de pe linia corectă, pentru că
genealogia lui Isus Hristos și dreptul de întâi născut a venit prin Salmon. Ea
a fost rânduită pentru acea poziție. De ce a avut ea acel tremur în inima ei
când a auzit despre despicarea Mării Roșii și despre nimicirea celorlalte
cetăți? Inima ei tremura, dar ceilalți se temeau. Ea se entuziasma, dar
ceilalți se îngrozeau. De ce? Când cele două iscoade, cei doi martori au venit
la ea și au început să-i spună Mesajul, ea se apropia de clipa în care urma să
intre în poziția ei rânduită mai dinainte. Ea i-a primit și i-a ascuns, iar
după aceea i-a trimis în altă parte, dar ei i s-a dat un semn adevărat pentru
ea și pentru cei care urmau s-o creadă și să vină sub acel semn. Dar nu a
existat nici o zămislire până la timpul și locul rânduit mai dinainte.

 Gândiți-vă
la moabita Rut. Ea era căsătorită pe linia potrivită, dar ei se aflau înafara
țării făgăduite, înafara țării natale, ea fiind vasul ales mai dinainte. Rut
era căsătorită cu un bărbat din seminția lui Iuda, însă Dumnezeu a luat viața
acelui om, iar ea și Naomi s-au întors înapoi; dar ea nu putea zămisli deși acesta
era scopul ei. Era poziția ei, ea era pântecul care trebuia să aducă la
suprafață continuarea genealogiei lui Isus Hristos, dar până când nu a ajuns la
locul potrivit și în linia potrivită, care era Boaz, nu s-a întâmplat nimic; ea
nu a zămislit.

Privim la Bat-Șeba. Ea a fost căsătorită cu
Urie, dar deși erau căsătoriți, nu a existat un rod al lor. De ce? Ea avea o
poziție rânduită mai dinainte, era pântecul rânduit mai dinainte pentru a-l
aduce la suprafață pe Solomon, iar tot ce  
s-a întâmplat, faptul că David a procedat greșit, răul, faptul că a
luat-o la el înainte de timpul rânduit mai dinainte, faptul că a făcut ca Urie
să fie ucis ca s-o poată lua în căsătorie, primul copil care a ieșit din
această relație fiind luat de Dumnezeu, a dus lucrurile acolo. Astfel, el a
intrat din nou la ea și Bat-Șeba a zămislit. Și ce a adus la suprafață la
timpul rânduit? La timpul rânduit mai dinainte, prin pântecul rânduit mai
dinainte,  deși se afla într-o poziție
care nu promitea aceasta, ea l-a născut pe Solomon, un tip al lui Isus Hristos.

Privim la aceste lucruri și începem să
înțelegem că există o șansă și pentru noi. Noi am crezut lucruri greșite, am
fost în locuri greșite, am fost în denominațiuni și am crezut lucruri greșite.
Am fost chiar și în acest Mesaj și am crezut lucruri greșite. Am crezut greșit,
am crezut neadevărul, am fost în locul greșit și la timpul greșit, dar în
sufletul meu există un pântec rânduit mai dinainte, un loc pentru ca această
Sămânță să vină la viață, și nu contează câte întorsături sunt, câte lucruri nu
merg cum trebuie, El ne arată chiar aici, la începutul Noului Testament că nu
contează viața trecută, pe ce cale am venit, ci există un singur lucru care
contează, acesta fiind Planul lui Dumnezeu rânduit mai dinainte. Și când acel
pântec potrivit, acel vas rânduit mai dinainte ajunge în contact cu linia
potrivită, are loc o zămislire ce nu a mai fost înainte.    

 Rahav
nu a avut nici un copil deși a avut relații cu mulți bărbați. Rut nu a avut
copii indiferent cât de mult timp a fost căsătorită cu soțul ei. Bat-Șeba nu a
avut copii deși era căsătorită de ceva vreme cu Urie, și nici Tamar nu a avut
copii. De ce? Era Planul lui Dumnezeu rânduit mai dinainte.

Fratele Branham a spus în „Unirea invizibilă a Miresei lui Hristos”:

Voi
sunteți Mireasa curată, neprihănită, fără păcat a Fiului Dumnezeului celui
viu.”

Și aceasta nu pentru că nu ați făcut
niciodată o greșeală, ci pentru că sunteți un pântec rânduit mai dinainte.

Fiecare
bărbat sau femeie care este născut din Duhul lui Dumnezeu, este spălat în
Sângele lui Isus Hristos și crede fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu, stă ca și cum
nu ar fi păcătuit de la început. Voi sunteți desăvârșiți.”

Cum a putut Bat-Șeba să-i dea naștere lui
Solomon? Pentru că a fost rânduită să-i dea naștere lui Solomon și nimic nu a
putut să oprească Planul lui Dumnezeu rânduit mai dinainte. Păcatul săvârșit de
Bat-Șeba, păcatul lui David, păcatul nimănui nu a putut să oprească Planul lui
Dumnezeu rânduit mai dinainte, ceea ce înseamnă că nici greșelile voastre nu
vor opri Planul lui Dumnezeu rânduit mai dinainte.

Mai departe, în același mesaj, el spune:

Voi
stați desăvârșiți. Voi nu ați păcătuit de la început. Dumnezeu nici măcar nu
știe că ați păcătuit; totul este în Marea Uitării. Voi nu ați făcut-o niciodată.
Ați fost acuzați de aceasta de către pârâș, dar voi ați fost rânduiți de la
început să fiți un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu. Voi sunteți acolo, spălați,
iar vechea voastră carte a despărțirii este pusă deoparte, este moartă, pur și
simplu nu există, nici măcar în mintea lui Dumnezeu.

Voi
sunteți Mireasa curată a lui Hristos, spălată în Sângele lui Hristos, Scumpul,
Neprihănitul, Fiul fără păcat al lui Dumnezeu care stă cu o Mireasă-Cuvânt
curată, sfântă, pe care a spălat-o prin Apa propriului Său Sânge; care a
devenit Trup și S-a manifestat, pentru ca El să vă poată lua pe voi care ați
fost rânduiți în sânul Tatălui, înainte de început, așa cum a fost și El.”

Voi sunteți rânduiți mai dinainte, așa cum a
fost și Isus Hristos. Ambii ați venit din sânul Tatălui, ambii ați venit din
Gândul lui Dumnezeu, ați fost puși în poziția voastră și în timpul vostru,
pentru o anumită manifestare, ca să ilustreze acest singur scop pe care l-a
avut în Gândul Său și nimic nu-l poate opri.

De aceea, când ajungem în Noul Testament și
începem că citim, vedem că aceste patru femei ne duc prin epocile bisericilor,
prin primele patru Peceți, pentru că primele patru Peceți sunt epocile
bisericilor care ne duc prin ungerea leului, a vițelului, a omului și a vulturului,
iar „patru” este cifra izbăvirii. Noi ajungem aici și putem vedea
primele patru Peceți în primele șase versete ale Noului Testament, ne putem
vedea pe noi înșine.

În Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită citim:

Voi nu
puteți comite adulter; voi sunteți deja însărcinați. Slavă! El nu poate avea
nici un drept. Pântecul Vieții este închis față de oricine; voi sunteți deja ai
Lui prin faptul că ați fost rânduiți mai dinainte. Sămânța aceea a venit la
Viață și nimic din lume nu poate pătrunde înăuntru. Oh, cum aș dori să ne oprim
aici timp de aproape o oră! Sunt sigur că înțelegeți.”

În Biblie nu există nici o consemnare care să
ne arate că vreuna din aceste femei s-ar fi întors la vechiul ei stil de viață,
după ce a ajuns în poziția rânduită mai dinainte și a primit sămânța potrivită,
de la linia potrivită, de la sursa potrivită, ca să-L aducă la suprafață pe
Hristos. Ele nu s-au mai întors la curvie, la adulter, la vechiul lor stil de
viață, nu s-au mai întors în Moab sau la Urie hetitul, ci au rămas exact unde
se aflau pentru că ele nu au mai putut săvârși niciodată adulter; ele
zămisliseră deja și fuseseră aduse la Planul rânduit mai dinainte.

Hristos
și numi ai Săi, totul este deja încheiat. Sămânța era deja acolo. Când a fost
pusă? „El ne-a rânduit la Viață veșnică, înainte de întemeierea lumii.”

Sămânța care era acolo, a venit la Viață când
Cuvântul a venit la Cuvânt; Ea a fost pusă acolo înainte de întemeierea lumii.
Voi nu ați primit-o când ați venit la altar, ci era acolo; Ea a fost cea care
v-a condus la altar. Ea este ceea ce atrăgea Dumnezeu; El nu v-a atras pe baza
emoțiilor voastre, ci El a atras acea Sămânță, El S-a tras pe Sine la Sine din
nou.

Și de
îndată ce cursul dătător de Viață, Sămânța care se afla acolo… Alte semințe
care ar veni înăuntru, nu s-ar prinde pur și simplu, nu ar putea s-o facă. Dar
când vine înăuntru Sămânța aceea, oprește pântecul și restul semințelor sunt
scoase afară. Înțelegeți? Sunt pur și simplu scoase afară.”

Cum a fost posibil ca el să spună că voi
sunteți Mireasa fără pată, curată și neprihănită a lui Isus Hristos, când ne
cunoaștem foarte bine trecutul? Când noi știm ce am crezut, cum ne-am comportat,
cum am râs de lucrurile lui Dumnezeu, cum, deși am știut să facem binele, am
făcut răul, cum am premeditat păcatul în viața noastră? Totuși, aici el spune
că noi suntem Mireasa fără păcat și fără pată, deși am crezut învățături false,
trinitare, am acceptat botezul trinitar și am făcut toate acele lucruri. Atunci
cum putem fi Mireasa fără pată și fără păcat a lui Isus Hristos? Acum înțelegem
cum. Pentru că niciuna din acele semințe nu a prins rădăcini. Trinitatea nu a
prins rădăcini, învățătura falsă nu a prins rădăcini, părerile false nu au
prins rădăcini, ci singurul lucru care a putut face aceasta a fost ceva din
aceeași specie. Numai aceeași specie.

Ceva hibrid nu poate aduce viața la
suprafață, ceea ce înseamnă că dacă viața din sufletul vostru este hibridă, voi
nu puteți veni la Viață prin acea sămânță hibridă. Dar dacă nu este o sămânță
hibridă, dacă provine de la Sursa originală, dacă provine de la Dumnezeu și
este în suflet, când acea Sămânță originală atinge pântecul, nu contează cât de
multe semințe au încercat să prindă rădăcini în acel pântec, să-l însărcineze;
nu va exista nici o zămislire până când nu pătrunde înăuntru Sămânța originală,
Sămânța originală care este din aceeași specie. Noi nu putem reproduce o
sămânță hibridă, ci trebuie să fie ceva original, din aceeași specie. Sămânța
unui taur nu va lăsa niciodată însărcinată o căprioară, ci trebuie să fie
aceeași specie.

Nu contează prin ce am trecut sau unde am
fost, există un pântec rânduit mai dinainte, o Sămânță rânduită mai dinainte și
nu contează ce a trecut prin pântecul acela încercând să aducă la suprafață
viață, nu s-a întâmplat nimic: căsătorită cu acesta sau cu acela, am trăit în
curvie, am trăit viața unei curve, dar nu s-a întâmplat nimic. Dar apoi am
ajuns în contact cu Dătătorul original de Sămânță, ne-am întors la Duhul Sfânt
Însuși, iar când El pătrunde înăuntru, este dintr-o dată Sămânța originală care
atinge Sămânța originală, iar cei doi se unesc, vin împreună și are loc o
zămislire, este adus la suprafață Hristos. De aceea vedem că aceste femei nu au
avut copii. Rahav a plâns pentru tatăl și mama ei, pentru familia ei, dar nu
pentru copiii ei. Vedem că Tamar nu a avut copii și nici Rut sau Bat-Șeba,
pentru că sursa nu era cea bună. Sursa rea, greșită, încearcă întotdeauna să
găsească o cale pentru a pătrunde înăuntru; încearcă să pătrundă în pântecul
minții noastre și să-l murdărească cu tot felul de idei. Dar există un alt
pântec, pântecul sufletului, unde se află Sămânța originală și nimic nu poate
împiedica acel Cuvânt original să se întoarcă înapoi. Când Cuvântul original
intră în contact cu sămânța originală, o aduce la Viață și dintr-o dată, toate
celelalte semințe sunt scoase afară, pântecul este pecetluit și voi nu mai
puteți săvârși adulter. De ce? Pentru că noi cunoaștem Adevărul prin
descoperirea Cuvântului.

Noi știm că niciuna din aceste femei nu s-a
mai întors înapoi, ci au rămas în genealogia lui Isus Hristos.

În mesajul „Cuvântul vorbit este Sămânța originală” citim:

Când
va veni această Mireasă, Ea va fi ceea ce a fost El. Curată! A aparținut
Hristos vreunei denominațiuni? Sau IaHVeH? Nici Mireasa nu va aparține. Ea este
parte din El. Ea nu are nevoie de dogme și nici nu va avea, ci va fi curată pe
deplin. Cum? Prin Cuvânt. Amin. Ea va puncta fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu cu
un „Amin! Amin!” Oh! „Facă-mi-se după Cuvântul Tău. Amin!” Iată! Punctează
Cuvântul lui Dumnezeu.

Are un
pântec virgin. De unde va ieși Ea? Dintr-un Pântec virgin, Cuvântul.”

Ea va avea un pântec virgin. Cum? Prin faptul
că se va naște dintr-un Pântec virgin care este Cuvântul. Prin ce ați fost
născuți voi? Prin botezul trinitar? Nu, nu aceasta v-a născut. Ați fost născuți
de aceste denominațiuni? De baptiști? Nu! Singurul fel în care puteți avea un
pântec virgin este să fiți născuți de Cuvânt, iar dacă sunteți născuți de
Cuvânt, sunteți născuți de un pântec virgin. Atunci primiți Cuvântul, iar
Cuvântul vine la suprafață dintr-un Pântec virgin. Nu firesc, ci duhovnicesc.

De
unde a ieșit Isus? Dintr-un pântec virgin. Înțelegeți?

Când
Adam a intrat la soția sa, ea era însărcinată. Ea făcuse ceva, era amestecată,
era hibridată și copilul ei era hibrid, iar el a murit. Când Iosif a ajuns la
soția sa, și ea era însărcinată, dar cu Viața. Soția lui Adam, mireasa lui
Adam… înainte ca ei să fie împreună; înainte ca Iosif și Maria, la fel ca
Hristos și Biserica acum. Puteți vedea?

Înainte
ca Adam și Eva să fie împreună, ea era însărcinată cu sămânța coruptă a
șarpelui; când  Adam a ajuns la soția sa,
a găsit-o însărcinată cu moartea. Înțelegeți? Cu moartea. Cum? Moarte
spirituală și fizică.

Dar
când Iosif, omul, a ajuns la soția sa… Slavă! De-abia o putea ține, pentru că
ea era însărcinată cu Viața, cu Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup în pântecul
ei.

El a
adus înapoi acel Cuvânt vorbit, a adus înapoi Cuvântul lui Dumnezeu care a fost
Cuvânt aici, venind prin pântecul unei femei. Amin. Dumnezeu o va face oricum.
El a spus-o și așa va fi. Amin!”

Există un pântec rânduit mai dinainte în care
este o Sămânță rânduită mai dinainte, iar voi sunteți rânduiți să-L aduceți pe
Hristos la suprafață, în generația aceasta, la timpul rânduit de Dumnezeu și la
locul rânduit de Dumnezeucând Îl
întâlniți pe Bărbatul vostru, pe Partenerul vostru, Cuvântul lui Dumnezeu,
aceasta fiind poziția voastră rânduită mai dinainte, partea pe care ați avut-o
în gândul lui Dumnezeu înainte de întemeierea lumii. Și sigurul fel în care o
puteți face este să veniți în această viață și să-L așteptați pe Partenerul
vostru, Cuvântul descoperit, iar când El pătrunde înăuntru, Cuvântul
descoperit la Cuvântul rânduit mai dinainte, vom avea Cuvântul manifestat.
Manifestat unde? În trupul Miresei.

Nu sunteți bucuroși să sunteți niște
tipologi? Nu vă bucurați că puteți citi primele șase versete ale Noului Testament
și vă puteți vedea chiar acolo? Am procedat greșit, am fost greșit, am umblat
pe căi greșite, dar nu a mai contat nimic din toate acestea. Ce le-a schimbat
pe fiecare din aceste femei? Ce le-a schimbat viitorul? Când ele au venit
într-o unire corectă cu dătătorul de sămânță potrivit, viața lor s-a schimbat
complet. Și conform Noului Testament, acum nu mai contează nimic din ceea ce
este vechi, ci tot ce contează este că la timpul potrivit ele au ajuns la
unirea potrivită cu dătătorul de sămânță potrivit și au adus la suprafață
sămânța corectă. Aceasta a schimbat narațiunea Biblie.

Mă bucur că sunt un tipolog și că pot vedea
în Cuvânt. Câți dintre voi s-au văzut astăzi în Cuvântul vorbit? Mai sunt multe
lucruri de spus, dar vom merge mai departe miercuri. Aș vrea să privim în viața
fiecăreia din aceste femei din primele șase versete, deoarece cred că în
fiecare din ele putem vedea povestea răscumpărării noastre.

Dumnezeu să vă binecuvânteze, sfinților. Amin.