Meniu Închide

CHAD LAMBCERCETAȚI SCRIPTURILE – Partea 8, RUT 1

, -

În timp ce suntem în picioare, să deschidem Bibliile la Ioan 5.39:

Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți Viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.”

Să mergem și la Matei 13 și să citim începând de la versetul 10:

Ucenicii s-au apropiat de El și I-au zis: „De ce le vorbești în pilde?”

Isus le-a răspuns: „Pentru că vouă v-a fost dat să cunoașteți tainele Împărăției cerurilor, iar lor nu le-a fost dat.

Căci celui ce are, i se va da și va avea de prisos; iar de la cel ce n-are, se va lua chiar și ce are.” (v.10-12).

Ca să putem înțelege tainele Împărăției, noi trebuie să avem deja ceva, pentru că celui ce are, i se va da.

Aici avem un limbaj foarte ciudat, o terminologie ciudată pentru că ni se spune că dacă avem deja, vom primi, ni se va da și vom avea din prisos. Dar de la cel ce nu are, i se va lua chiar și ce are. Cu alte cuvinte, omul acela are ceva, dar nu are lucrul potrivit, nu are ceea ce trebuie. Nu este faptul că nu are nimic, ci problema este că al doilea grup nu are ceea ce are primul grup. Și ce nu are? Sămânța lui Dumnezeu, alegerea mai dinainte a lui Dumnezeu. Dacă aveam această Sămânță, ni se va da mai mult, dar dacă nu o avem, ni se va lua chiar și ceea ce avem. Aleluia!

De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, măcar că văd, nu văd și măcar că aud, nu aud, nici nu înțeleg.” (v. 13).

Noi vedem că Isus a învățat în mod intenționat în pilde, și a făcut aceasta pentru că există un anumit grup care a fost rânduit mai dinainte să cunoască tainele Împărăției. Așadar, există un grup care este rânduit să le cunoască, și un alt grup care nu este rânduit să le cunoască. Grupul care a fost rânduit să le cunoască are ceva, iar cel care nu a fost rânduit, nu are.

Dacă ne regăsim în categoria celor care au ceva și tainele au fost deschise pentru noi, ar trebui să fim cei mai fericiți oameni de pe această planetă, pentru că aceasta nu este pentru toată lumea, ci este o poziție deosebită, în care nu v-ați pus voi, nu ați făcut nimic ca să ajungeți acolo și nu ați avut nimic de-a face cu aceasta, ci Dumnezeu a rânduit-o încă înainte de întemeierea lumii. Și dacă Dumnezeu mi-a descoperit tainele, nu în sensul că „eu repet ceea ce a spus altcineva”, ci văd tabloul, este real, este o realitate pentru mine, îl văd și sunt parte din el, aceasta ar trebui să mă facă să strig și să fiu fericit în fiecare zi a vieții mele.

Aici totul este greu, este o luptă, suntem bolnavi, avem probleme financiare, dar nimic nu ne poate lua ceea ce avem deja, nimic nu poate opri tainele să fie deschise în viața noastră, iar după încheierea acestei vieți de zbucium, de durere și de suferință, ne vom întoarce de unde am venit.

Așadar, Mesajul nu este o formă nouă de credință, nu este altceva, nu este ceva puțin mai bun sau mai sus, ci este mai mult decât aceasta; Mesajul este Hristos și a venit ca să ni-L descopere pe Hristos. Cu alte cuvinte, Mesajul a venit pentru a ne descoperi pe noi, nouă înșine.

Ce a fost deschiderea Peceților? Descoperirea lui Hristos. Cine a fost identificat în această deschidere a Peceților? În Pecetea întâi ni s-a spus:

Nu vă voi mai numi Biserică, ci vă voi numi Mireasă, ca să înțelegeți.”

Astfel, ar trebui să fiți fericiți, dacă ați fost dezveliți sub aceste Peceți.

În mesajul „Răscumpărătorul înrudit” din anul 1960, scrie:

Povestea aceasta a fost scrisă, iar când bărbații sfinți care au încercat să pună împreună, în Biblie, toate manuscrisele Vechiului Testament… Cartea lui Rut a fost una din minunatele Cărți pe care ei le-au acceptat. De ce? Dacă nu este decât o poveste de dragoste, de ce a fost acceptată de scriitorii și vechii înțelepți ca fiind o Carte inspirată? Pentru că în Ea există o descoperire ascunsă.”

 Cartea lui Rut nu este decât o altă pildă din Biblie, în care există o descoperire ascunsă. Noi am putea s-o citim de nenumărate ori și cu toate acestea să nu înțelegem pilda ascunsă în ea, dar dacă o înțelegem, ne va fi descoperită taina.

Iar dacă înțelegeți adevăratul înțeles al acestei descoperiri ascunse, vă va aduce cu adevărat aproape de Dumnezeu.

În această dimineață, eu mă rog din tot sufletul ca Dumnezeu să captiveze atât de mult fiecare inimă, încât El să Se descopere în această poveste așa cum este, ce este pentru voi și cum să-L primiți, pentru că dacă veți înțelege aceasta, totul este atât de simplu încât vă veți întreba cum de ați putut trece peste toate acestea. Dar poate fi descoperită numai de Duhul Sfânt.”

Aceasta este partea uimitoare a tainelor care sunt descoperite. Dacă mergem și recitim Biblia, vedem că cuvintele nu s-au schimbat; nu este o versiune nouă și nici o variantă actualizată, ci este aceeași Biblie King James care      se citește din anul 1611. Cerneala de pe hârtie nu s-a schimbat, dar Biblia a devenit o Carte nouă. S-a schimbat pentru noi, dar Biblia în Sine nu S-a schimbat deloc. Adevărul este că eu m-am schimbat, nu Ea. Dacă Ea este aceeași, iar eu o văd diferit și o citesc diferit, înseamnă că nu paginile Bibliei s-au schimbat, ci schimbarea este în interiorul meu. Suntem atât de mulțumitori Domnului pentru aceasta. Atât de mulțumitori.

De fiecare dată când o citim, Biblia este o Carte nouă. De fiecare dată când mă întorc la Cuvânt, Se deschide și Se desfășoară în mod constant, ceea ce înseamnă că Mireasa se maturizează, crește în poziția care i-a fost rânduită mai dinainte. Dar dacă vă întoarceți din nou la același Mesaj și este același Mesaj pe care l-ați citit de o duzină de ori, dacă vă întoarceți la Cuvânt și este același Cuvânt pe care L-ați citit de o duzină de ori, dovediți că v-ați oprit din creștere.

Eu spun: „Doamne, nu îngădui să mă opresc din creștere. Te rog să continui să deschizi tainele, să continui să mi le descoperi, astfel încât Cuvântul să fie tot timpul nou, să fie proaspăt de fiecare dată când Îl deschid.” Este ca și cum aș spune: „Știu că am citit acest Mesaj, știu că am făcut semne pe unde am trecut, dar este ca și cum nu am mai citit niciodată această porțiune. Este ca și cum aș citi pentru prima dată, deși am făcut-o de nenumărate ori.”

De aceea, atunci când venim la biserică, nu trebuie să concepem un program sau să facem ceva prin care să-i determinăm pe oameni să vină la biserică, pentru că tot ce trebuie să facă ei este să vină să vadă Cuvântul deschis, frângerea Pâinii, și se vor întoarce înapoi. Sămânța lui Dumnezeu se va întoarce săptămână după săptămână pentru că cea mai minunată parte a vieții noastre este să vedem Cuvântul frânt, deschis și dezvăluit. Aleluia!

În continuare, fratele Branham a spus:

Mulți care citesc Biblia, o citesc pagină cu pagină, dar așa nu veți înțelege niciodată, pentru că este scrisă în pilde, iar Isus I-a mulțumit lui Dumnezeu că a rânduit-o așa și a spus: Ai ascuns-o de ochii înțelepților și a învățătorilor, și o vei descoperi pruncilor.”

Așa cum am spus adesea, iar doamna Branham este acolo în spate în dimineața aceasta… Când sunt plecat peste mări, ea îmi scrie o scrisoare și îmi spune: „Dragă Bill, în seara aceasta stau aici cu copiii și mă gândesc la tine.” Ea va continua și îmi va scrie tot ce dorește să-mi spună, iar eu o iubesc și o cunosc atât de bine încât pot citi printre rânduri. Eu știu exact ce spune ea, fie că o scrie în scrisoare sau nu. Înțelegeți? Eu știu ce spune ea. De ce? Pentru că între noi este încheiată o unire, suntem una. Înțelegeți? Ea cunoaște natura mea și eu o cunosc pe a ei.”

Aici, fratele Branham ia ca exemplu o scrisoare scrisă de soția lui când era plecat peste mări. Ea îi scria o scrisoare în care dorea să-i spună anumite lucruri, anumite emoții, sentimente, faptul că îi era dor de el, dar nu voia ca oricine ar fi luat acea scrisoare să-i cunoască cele mai adânci dorințe sau tot ceea ce dorea să-i transmită, deoarece ar fi fost rușinos sau poate ar fi făcut-o să roșească puțin. De aceea, ea îi scria în așa fel încât numai el putea înțelege mesajul pe care încerca să i-l transmită. Cum știa ea că el va înțelege mesajul celor spuse de ea? Pentru că erau atât de apropiați încât el cunoștea natura ei și ea o cunoștea pe a lui. Astfel, ea știa să așeze cuvintele în așa fel încât el le înțelegea.

Acesta este felul în care a scris Dumnezeu Biblia. Este o scrisoare de dragoste, iar El a scris-o în așa fel încât noi putem s-o citim de nenumărate ori și să nu înțelegem niciodată Mesajul.

Mesajul nu este: „Copiii au mers la culcare, iar eu sunt singură.” Nu acesta este mesajul, ci: „Mi-e dor de tine, îmi doresc să fii lângă mine.”

Noi putem citi Biblia la infinit și să nu înțelegem niciodată Mesajul. Dar dacă am intrat în acea unire, în apropierea în care cunoaștem natura Lui și El cunoaște natura noastră, nu vom mai citi Biblia ca pe o carte oarecare, ca pe o carte scrisă de altcineva, ci o citim ca și cum ar fi scrisă numai pentru noi, chiar acum, astăzi. Acesta este felul în care ar trebui să citim Biblia. Nu ca și cum ar fi scrisă pentru cei care au trecut pentru prima dată Iordanul în Palestina. El nu a scris-o pentru ei, ci pentru noi: „O, El a scris-o pentru ei! Acelea sunt poruncile date pentru ei în călătoria Exodului.” Nu! Acelea sunt porunci date pentru noi în călătoria noastră. Amin! Iar atunci, vom ști ce încearcă să ne spună El.

Să mergem la Matei capitolul unu, și să continuăm subiectul nostru:

Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.

Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda și frații lui…”

Noi putem vedea că aici nu sunt menționați frații lui Iuda, ci doar Iuda. De la acest punct, va fi urmărită numai linia lui Iuda, deoarece a fost profețit că el va avea sceptrul și că din Iuda va ieși Dătătorul Legii.

Aș vrea să citesc cele două versete care spun aceasta. Este vorba de Geneza 49.8-10:

Iudo, tu vei primi laudele fraților tăi. Mâna ta va apuca de ceafă pe vrăjmașii tăi. Fiii tatălui tău se vor închina până la pământ înaintea ta.

Iuda este un pui de leu. Tu te-ai întors de la măcel, fiule! Iuda își pleacă genunchii, se culcă întocmai ca un leu, Ca o leoaică: cine-l va scula?

Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, Nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, Până va veni Șilo, Și de El vor asculta popoarele.”

Aici, Iacov își binecuvântează copiii și spune ce urma să se întâmple cu ei. Dintre cei doisprezece fii ai săi, Iuda era cel care urma să aibă sceptrul, linia dătătorilor Legii, pentru că din el urma să iasă linia Împărătească.

Să mergem la 1 Cronici 5.1-2, pentru a relua aceasta:

Fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel – căci el era întâiul născut, dar, pentru că a spurcat patul tatălui său, dreptul lui de întâi născut a fost dat fiilor lui Iosif, fiul lui Israel. Totuși Iosif n-a fost scris în spițele de neam ca întâi născut.

Iuda a fost în adevăr puternic printre frații săi și din el a ieșit un domnitor, dar dreptul de întâi născut este al lui Iosif.

Așadar, dreptul de întâi născut i-a aparținut lui Ruben care a fost întâiul născut din prima soție, Lea, dar i-a fost luat și dat întâiului născut al celei de-a doua soții, Rahela. Rahela a fost femeia pe care Iacov a dorit-o de la început. El nu a dorit niciodată să se căsătorească cu Lea, ci cu Rahela.

Acest lucru este foarte important pentru că încă înainte de întemeierea lumii, Dumnezeu a dorit o Mireasă dintre neamuri. Dar ca să ajungă la o Mireasă dintre neamuri, El a trebuit să vină s-o răscumpere mai întâi pe Lea, a trebuit să lucreze șapte ani pentru Lea, iar după aceea a putut să aibă o Mireasă dintre neamuri, pe Rahela; și după ce a avut-o pe Rahela, a trebuit să lucreze încă șapte ani pentru ea, a trebuit să treacă prin cele șapte epoci ale Bisericii. Dar la sfârșitul celor șapte ani s-a născut Iosif, iar Iosif este întâiul născut al femeii dorite.

Așadar, când a păcătuit Ruben – el a trebuit să păcătuiască, să cadă, pentru că aici trebuia afișat Planul lui Dumnezeu -, deci, când Ruben a căzut în păcat, dreptul de întâi născut nu a trecut de la el la Levi, al doilea născut al lui Lea, ci a trecut la întâiul născut al Rahelei, care este Iosif, un simbol al lui Hristos. El a primit drepturile de întâi născut.

Iuda a fost în adevăr puternic printre frații săi și din el a ieșit un domnitor, dar dreptul de întâi născut este al lui Iosif.” (v. 2).

Iuda a fost cel de-al patrulea fiu al lui Iacov, al lui Israel și a fost izbăvitorul, linia împărătească. Unu, doi trei, patru, „patru” fiind cifra izbăvirii a lui Dumnezeu. Noi știm că Împăratul avea să vină prin cel de-al patrulea născut, iar această cifră „patru”, o vom găsi pretutindeni în Biblie, la fel ca pe „șapte” și celelalte cifre. Spun aceste lucruri ca o recapitulare. De aceea, am parcurs linia lui Iuda, pentru că Matei a descris linia Împăratului. Avem Matei, Marcu, Luca și Ioan, cifra „patru” din nou; avem patru heruvimi care stau în jurul scaunului de domnie al lui Dumnezeu, în jurul tronului ispășirii, fiecare având patru fețe cu patru chipuri pe ele: leu, vițel, om și vultur.

Matei este Evanghelia Leului, de aceea începe cu linia Împăratului. Este desăvârșit, tot ce este în această Biblie este desăvârșit. Începem de la început și vedem legământul cu Avraam, cu David, iar acum Îl avem pe Isus Hristos, Fiul lui Avraam, Fiul lui David. De ce s-a sărit la sute de ani depărtare? Pentru că sunt două legăminte: un legământ conform căruia Sămânța lui Avraam va stăpâni porțile vrăjmașului, va stăpâni totul, aceasta fiind o făgăduință de restituire a tot ceea ce a pierdut Adam. Această făgăduință a fost dată Seminței lui Avraam, iar Hristos a venit ca Sămânță a lui Avraam și ca Fiu al lui David, pentru că lui David i s-a făgăduit că va avea un Fiu care va sta pentru totdeauna pe scaunul lui de domnie.

Aceste două legăminte s-au unit în Hristos. Este frumos!

Matei este Evanghelia Leului, a Împăratului care urma să vină, începând cu moștenirea, cu linia Împăratului.

Să citim mai departe:

Iuda a născut pe Fares şi Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram;

Aram a născut pe Aminadab; Aminadab a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon;

Salmon a născut pe Boaz, din Rahav; Boaz a născut pe Obed, din Rut; Obed a născut pe Iese.” (Matei 1.3-5).

Tocmai am trecut prin povestea lui Rahav, iar astăzi vom merge mai departe la Rut, și vom petrece ceva timp vorbind despre ea. Pe măsură ce ajungem la Rut, vedem că ea și Rahav sunt legate. De fapt, între toate aceste femei există o legătură, această linie este foarte strâns legată, iar noi vom intra în ea în mai multe feluri, dar poate nu o vom face astăzi, ci în viitor. Totuși, aș vrea să merg puțin înapoi și să pun piatra de încheiere asupra lui Rahav, pentru că nu vom putea înțelege ce se petrece în Cartea lui Rut dacă nu înțelegem ce s-a întâmplat cu Rahav.

Există un citat pe lângă care am trecut data trecută când am predicat. Când am ajuns acasă, nu mi-a venit să cred că am trecut pe lângă el, pentru că era citatul meu preferat din toată predica. Dar astăzi vreau să-l împărtășesc cu voi.

Când copiii lui Israel au trecut Iordanul ca să intre în țara făgăduită și s-o ia în stăpânire,  primul obstacol pe care l-au întâlnit acolo a fost marea denominațiune din Ierihon. Ei aveau încredere în zidurile lor și se spunea că și-au închis porțile cetății din pricina israeliților. Nimeni nu ieșea afară și nimeni nu intra înăuntru. Așadar, și-au trasat foarte bine granițele denominaționale și au zis: „Nu vom auzi erezia voastră, doctrina voastră falsă!” Ei au închis ușile trezirii, a Adevărului care venea în țară, dar era prea târziu pentru că două iscoade se strecuraseră deja înăuntru. Fratele Branham a spus că probabil au fost  doi băieți cu casete, care s-au strecurat înăuntru și le-au dat drumul ca să fie ascultate, iar Rahav a auzit Mesajul și L-a crezut. Și pentru că a crezut, a primit un semn adevărat pentru ca toată casa ei să fie salvată. Dar casa ei nu a fost salvată de faptul că s-a dat un semn, ci ei au trebuit să o creadă și să intre sub semnul ei. Nu a fost o vrajă magică prin care ea a putut să meargă și să sune alarma semnului ei zicând: „Toată casa mea este salvată.” Nu! Instrucțiunile spuneau: „Toți cei care sunt în casa ta”, iar fratele Branham a spus: „în casa credinței”. Așadar, ea a trebuit să meargă la ei și să le împărtășească mesajul, iar ei trebuiau să o creadă.

Rahav deținea semnul. Când iscoadele au plecat, când au părăsit cetatea, în Ierihon era o singură femeie smerită care deținea taina salvării de judecata care urma să vină. Femeia aceea micuță deținea taina, iar ca să ajungi în locul în care puteai fi salvat de judecata care urma să lovească, trebuia să asculți ceea ce avea de spus ea și să crezi în cele spuse de ea.

Gândiți-vă cât de greu a fost acest lucru în zilele Ierihonului, pentru că nu era vorba de primar, de guvernator, de un preot, de un înțelept sau de un învățat, ci era vorba de o curvă, de o femeie pe care toată lumea  o cunoștea ca fiind o curvă. Ea era cea care deținea taina, ea avea Mesajul și un semn adevărat, ea era cea care aducea calea pentru a scăpa de judecata care urma să vină, iar cei care voiau să scape, trebuiau să asculte de micuța femeie curvă din Ierihon.

De ce credem că este atât de ciudat că astăzi trebuie să ascultăm ceea ce spune Mireasa, pentru a scăpa de judecata care va veni? De ce acest lucru este atât de complicat de vreme ce s-a întâmplat deja? Există o femeie micuță și smerită care a fost izgonită. Denominațiunile s-au închis împotriva Israelului, dar există o Femeie care cunoaște taina, iar prin credință, prin exprimarea credinței ei, i s-a dat un semn adevărat pentru ca oricine vine sub acest semn, să poată fi mântuit. Amin!

Noi știm că ei au trecut dincolo și au înconjurat cetatea, trecând prin epocile bisericilor, au înconjurat-o de șase ori, timp de șase zile, ei au înconjurat-o o dată în fiecare zi, dar când au ajuns în ziua a șaptea sau în cea de-a șaptea epocă a Bisericii, a trebuit să fie înconjurată de șapte ori pentru că toate cele șapte epoci trebuiau explicate în a șaptea. Tot ce a fost lăsat pe dinafară, toate cele șapte taine, tot ce au lăsat pe dinafară reformatorii, în cadrul celor șapte epoci ale bisericii, trebuia explicat acum. De aceea a fost înconjurată cetatea de șapte ori, toate capetele lăsate libere din toate cele șapte epoci ale bisericii fiind legate împreună, în a șaptea; iar după înconjurarea de șapte ori a cetății, toți cei șapte preoți cu cele șapte trâmbițe au sunat împreună ca un singur Tunet, o singură bubuitură; poporul li s-a alăturat strigând și zidurile s-au prăbușit.

Acum voi citi citatul pe care am vrut să-l împărtășesc cu voi. Este din Pecetea a șaptea:

Observați, când au fost anunțate Pecețile, toate au fost într-o mare armonie Divină care chema un grup de oameni. A fost sunetul unei singure Trâmbițe și au fost rupte șapte Peceți.

Să ne întoarcem la Iosua 6.20 și să citim aceasta:

Poporul a scos strigăte și preoții au sunat din trâmbițe. Când a auzit poporul sunetul trâmbiței, a strigat tare.”

Toți cei șapte preoți trebuiau să sune, ei reprezentând mesagerii celor șapte epoci ale bisericii, pentru că fiecare mesager al bisericii a adus un mesaj. Fratele Branham a spus că ei au rupt o Pecete și au adus un Mesaj care a fost respins, după care mesagerul a fost retras din scenă și a fost turnată o urgie. Fiecare mesager a sunat din Trâmbița Evangheliei ca  să-i adune pe cei aleși și să declare un război, un război duhovnicesc.

Așadar, avem șapte preoți care au sunat din trâmbițe, Cuvântul deplin din toate cele șapte epoci, toate sunând deodată.

„…Când a auzit poporul sunetul trâmbiței, a strigat tare, și zidul s-a prăbușit; poporul s-a suit în cetate, fiecare drept înainte. Au pus mâna pe cetate.”

În Pecetea a șaptea citim:

Observați, când au fost anunțate Pecețile, toate au fost într-o mare armonie Divină care chema un grup de oameni. A fost sunetul unei singure Trâmbițe și au fost rupte șapte Peceți.

Același lucru s-a întâmplat în zilele noastre. Ce a frânt zidurile denominaționale din viața noastră? Descoperirea celor șapte Peceți. Zidurile acelea au fost făcute una cu pământul. Ce a trebuit să facem în legătură cu înțelegerea noastră trinitară, cu învățătura noastră falsă cu privire la Sânge, la botez, la dumnezeire? Ce a trebuit să facem pentru ca acel zid să fie dărâmat în mintea noastră? Să auzim Trâmbița, să recunoaștem că este Jubileul și să strigăm biruința. Tot ce a trebuit să facem noi a fost să spunem: „Amin! Aceasta nu este nimic altceva decât Adevărul!” Nu a trebuit să facem nimic altceva decât să recunoaștem acel anumit Sunet, iar când s-a întâmplat aceasta, a trebuit să spunem „Amin”, să strigăm, să ne bucurăm în Jubileu odată cu Trâmbița și să spunem: „Suntem liberi, biruința este a noastră!”, și zidurile denominaționale au început să se prăbușească în jurul nostru. Amin!

Să citim mai departe:

„…și au nimicit-o cu desăvârșire, trecând prin ascuțișul sabiei tot ce era în cetate, bărbați și femei, copii și bătrâni, până la boi, oi și măgari.

Iosua a zis celor doi bărbați care iscodiseră țara: „Intrați în casa curvei și scoateți din ea pe femeia aceea și pe toți ai ei, cum i-ați jurat.” (Iosua 6.21-22).

Aceasta este partea la care am vrut să ajung pe măsură ce trecem mai departe.

În mesajul „Semnul” din anul 1963 scrie:

Când mâna lui Dumnezeu a distrus acea cetate mare, simbolul Semnului a ținut casa sa în picioare. Amin. Cum? Semnul se afla pe casa ei, când restul cetății a fost scuturată până la pământ. Ce era aceasta? Ce era aceasta? Iosua, mesagerul lui Dumnezeu! Însuși Dumnezeu a recunoscut mesajul mesagerului Său.”

Aceasta ar trebui să ne facă cu adevărat fericiți. Dumnezeu Însuși a recunoscut Mesajul mesagerului Său, pe măsură ce prăbușea zidurile și făcea una cu pământul o cetate puternică; El a putut ține casa aceea în picioare, a putut s-o conserve în timp ce orice altceva a căzut jos, sub nimicirea Sa. Dar de ce a făcut El aceasta? Pentru că mesajul mesagerului Său a fost crezut, prin credință, în casa aceea micuță, iar Dumnezeu a onorat aceasta, a onorat mesajul mesagerului Său. Și dacă Dumnezeu l-a onorat în ziua aceea, nu-L va onora și astăzi?

De aceea, ne putem odihni sufletul pe aceasta, putem fi siguri că Dumnezeu va onora Mesajul mesagerului Său, pentru că Dumnezeu a chemat mesagerul, Dumnezeu l-a legitimat și Dumnezeu l-a uns să predice. Astfel, nu este treaba noastră să spunem unde a avut dreptate și unde nu, unde a făcut greșeli, ci datoria noastră este să credem Mesajul lui, și Dumnezeu Însuși Îl va onora. Amin!

Nu a fost de datoria lui Rahav să spună: Cred că Iosua s-a înșelat puțin; cred că atunci când au venit cele două iscoade și au pus caseta aceea, a existat ceva greșit acolo!” Nu era de datoria ei să facă ordine în aceste lucruri, ci datoria ei era să creadă, și a crezut.

Nu este de datoria noastră să-l corectăm pe profet, nu este datoria noastră să ne folosim înțelegerea și intelectul sau o concordanță, ca să-l corectăm. Datoria noastră este să credem. Credeți Mesajul, iar Dumnezeu va onora Mesajul mesagerului Său. Acest Mesaj făgăduiește o Răpire, o luare în văzduh înainte să cadă prima bombă. Credeți că Dumnezeu va eșua în a onora Mesajul mesagerului Său? Categoric nu! Atunci, tot ceea ce vreau să fac eu este să cred Mesajul; să stau cu Mesajul pentru că Dumnezeu l-a chemat pe mesager, l-a legitimat, l-a sprijinit, i-a spus să predice și i-a dat Cuvântul Său. Iar eu Îl cred și-mi odihnesc sufletul pe aceasta. Aleluia!

El a continuat prin a spune în „De ce păstori” din anul 1964:

Aș putea spune un alt motiv, observați, copilul s-a născut în Betleem. Așa cum am spus  cu câțiva ani în urmă aici, în tălmăcirea greacă „Betleem” înseamnă „Casa Pâinii lui Dumnezeu.” Noi am dovedit în Scripturi că El nu putea să vină în nici un alt fel. Betleemul a fost fondat de Rahav și de soțul ei. Rahav a fost o curvă și a fost curtată de un general din armata israelită, după ce au luat Ierihonul. Ea a crezut Mesajul lui Dumnezeu, prin credință, în starea în care era și a fost salvată.”

Aceasta este partea care îmi place: „Ea a crezut Mesajul lui Dumnezeu, prin credință, în starea în care era.” Rahav nu a trebuit să iasă din starea în care era  și apoi să creadă. Ea a crezut în starea în care era, ca și curvă, în cetatea ei. Nu a trebuit să-și curețe mai întâi viața, ci a crezut pur și simplu și a fost mântuită. Noi știm că după aceea a fost scoasă afară din tabără, din tabăra Israelului, a denominațiunilor, iar Salmon a ieșit și el afară din tabără și a găsit-o acolo, cei doi unindu-se afară, pentru că Îl găsim pe Hristos înafara taberei. El a ieșit afară din tabără și s-a unit cu ea, iar noi trebuie să ieșim afară din tabără și să ne unim cu El. Rahav a trecut de la curva din Ierihon, la soția lui Salmon, iar Salmon, prin dreptul de întâi născut, era următorul pe linia împărătească a lui Iuda.

Așadar, linia lui Iuda a trecut de la un întâi născut la altul, până când am ajuns la Salmon care a fost prințul din casa lui Iuda, iar prințul din casa lui Iuda, a găsit-o pe Rahav înafara taberei și s-a căsătorit cu ea, și dintr-o dată, ea s-a schimbat din curvă în prințesă.

Ați făcut voi această schimbare, de la o persoană denominațională sau lumească la o prințesă? Poate lui Rahav i-a luat ceva timp pentru a se obișnui cu aceasta, dar a trebuit să se obișnuiască, a trebuit să înceteze să se mai comporte ca și curva din Ierihon și să înceapă să se comporte ca  și prințesa din casa lui Iuda, pentru că aceasta era ceea ce era ea. Iar ceea ce a făcut-o prințesă, a fost căsătoria. Ea nu putea să se facă prințesă, ci tot ce a putut face, a fost să creadă Mesajul. Ea a crezut Mesajul, iar Acesta a salvat-o și a scos-o afară din tabără. Dacă credeți Mesajul, El vă va salva și vă va scoate afară din tabăra părerilor omenești, afară din tabăra propriilor voastre păreri, a felului vostru lumesc, acesta fiind locul în care Îl veți întâlni pe Hristos, într-o unire invizibilă cu Hristos. Acesta este locul în care sunteți schimbați.

Rahav nu a putut să spună: „Tratați-mă mai bine, tratați-mă cu respect, pentru că eu nu sunt o curvă, ci sunt o femeie cinstită.” Ea nu a putut să spună aceasta bazându-se pe meritele ei, pentru că nu avea nici un merit în starea în care se afla.

Astfel, înțelegem că credința în Mesajul lui Dumnezeu este cea care i-a adus salvarea în ziua distrugerii Ierihonului;  credința aceea i-a ținut casa în picioare și i-a obligat pe slujitorii lui Dumnezeu să o ia și să o ducă înafara taberei. Iar acolo, ea l-a întâlnit pe Salmon, prințul din casa lui Iuda, s-a căsătorit cu el și totul în viața ei s-a schimbat.

Ne putem vedea pe noi înșine aici? Totul s-a schimbat. Titlul ei s-a schimbat și statutul ei s-au schimbat. Eu nu cred că Salmon ar fi stat liniștit dacă cineva i-ar fi numit mireasa „curvă”. Fratele Branham a spus că el era un general în armata israelită și cred că dacă cineva ar fi vorbit-o pe Rahav de rău, ar fi avut probleme mari, pentru că ea nu era curva Rahav, ci doamna Salmon, doamna Salmon ben Iuda. Deci, nimeni nu putea să-i spună nimic. Apoi, ea a intrat în țară, iar pe măsură ce Iosua a împărțit țara, a existat o porțiune care i-a revenit lui Salmon, aceasta fiind Betleemul. Rahav și soțul ei au întemeiat Betleemul, Betleem fiind Casa Pâinii lui Dumnezeu. De aceea, Hristos, Omul care a venit din ceruri, Mana care S-a coborât din ceruri, a trebuit să Se nască în Betleem. Cum a fost întemeiat Betleemul? Betleemul a fost întemeiat de Rahav și Salmon. Acum, începem să vedem Scrisoarea de dragoste a Bibliei conturându-se ca niciodată înainte. Fratele Branham a spus că aceasta este o singură Poveste, și într-adevăr este o singură Poveste. Amin!

Din cauză că Rahav s-a căsătorit cu Salmon, iar Salmon a primit Betleemul, Cezar a fost forțat să taxeze pe toată lumea. De ce a existat o impozitare a întregii țări? Pentru că Rahav și Salmon s-au stabilit în Betleem. De aceea a fost o impozitare a întregii lumi. Întreaga lume se mișca în conformitate cu Planul lui Dumnezeu. Guverne seculare se mișcau pentru a împlini Planul lui Dumnezeu, pentru că Hristos trebuia să Se nască în Betleem; pentru că Betleemul a fost întemeiat de această femeie dintre neamuri care se căsătorise cu prințul din Iuda. Aceasta l-a silit pe Cezar să anunțe o impozitare. De ce a trebuit să facă el toate aceste lucruri? Pentru că Mana trebuia să vină din Casa Pâinii lui Dumnezeu. În linie, acolo unde trebuia să vină. Este frumos, prieteni.

Fratele Branham a spus următoarele în „De ce micul Betleem?”:

După ce a fost cruțată, această femeie Rahav, și-a adus toată familia în casă, și tot ce s-a aflat sub frânghie a fost salvat. Ca în Egipt, unde tot ce a fost sub sânge, a fost salvat. Tot ce s-a aflat sub firul cărămiziu a fost salvat. Și tot ce se află sub Sângele lui Isus este salvat, dar ce nu este sub El este pierdut și gata pentru nimicire.

Apoi, am văzut că ea a fost curtată de un general din armata Israelului, nu-mi amintesc numele lui, iar în cele din urmă s-a căsătorit cu el. Ei s-au stabilit în apropierea acestui loc, iar soțul ei, Salmon, a fost unul dintre ei care au întemeiat Betleemul. Vedeți, cineva dintre neamuri a fost conectată de la început cu aceasta, curva Rahav.

Noi vedem că Salmon a întemeiat cetatea Betleem, și l-a născut pe Boaz, iar Boaz s-a căsătorit cu Rut, o altă femeie dintre neamuri. Acum urmărim această linie. Rut era o moabită și s-a căsătorit cu Boaz. Ea a venit în această cetate în anotimpul orzului. Oh, dacă am fi avut în dimineața aceasta timp să zăbovim asupra acestui lucru, i-aș fi datorat soției mele șase rochii.”    

Fratele Branham spunea aceasta pentru că i-a promis soției sale că de fiecare dată când se va prelungi serviciul, îi va cumpăra o rochie. Eu nu am făcut niciodată această promisiune.

… Naomi, care simbolizează  biserica tradițională, a plecat din cauza foametei. A plecat în țara Moabului; cum a fost și împrăștierea Israelului în toate națiunile. Apoi, când      s-a întors înapoi, a adus-o cu sine pe moabita Rut; era exact în timpul orzului, a recoltării primelor spice de orz. Aceasta este biserica dintre neamuri care a venit la Dumnezeu exact în anotimpul orzului. Ce tablou frumos avem aici! Apoi, căsătorindu-se cu Boaz, au dat naștere renumitului lor fiu, Obed, care a fost născut tot acolo. Apoi, din Obed a ieșit marele său fiu, Iese, și tot acolo, el a dat naștere fiului său David, împăratului David.”

Aici, fratele Branham ne-a spus povestea Betleemului, dar a fost nevoit să se întoarcă la Salmon și Rahav. La scurt timp după aceasta,  i-am avut pe Boaz și pe Rut, iar mai apoi s-a ajuns la David. Dar în „Interval” el a spus:

Cartea lui Rut oferă un tablou frumos al acestui lucru: cum Naomi și-a pierdut proprietatea.  (M-ați auzit predicând despre aceasta, nu-i așa? Ridicați mâinile dacă m-ați auzit, ca să știu că înțelegeți). Boaz a trebuit să devină un răscumpărător, el fiind singurul care… El trebuia să fie un răscumpărător, un răscumpărător înrudit; și răscumpărând-o pe Naomi, a obținut-o pe Rut. Acela a fost Isus, pentru că Boaz L-a preumbrit pe Hristos. Astfel, când a răscumpărat Israelul, El a obținut Mireasa dintre neamuri.”

Aici, fratele Branham a explicat foarte rapid cartea lui Rut și a spus: „Este vorba despre un răscumpărător înrudit, Boaz, care a trebuit s-o răscumpere pe Naomi, biserica ebraică, iar când a făcut aceasta, El a primit Mireasa dintre neamuri. Despre aceasta este Cartea lui Rut.”

Să deschidem Bibliile la Rut capitolul unu. Este uimitor că Rut este a opta Carte a Bibliei, iar eu cred că se leagă foarte bine cu cifra opt. Să citim din Rut 1.1-5. Cartea lui Rut are patru capitole, ele fiind divizate foarte bine în patru faze ale călătoriei lui Rut. Noi vom ajunge la aceasta.

Pe vremea judecătorilor, a fost o foamete în țară. Un om din Betleemul lui Iuda a plecat cu nevastă-sa și cu cei doi fii ai lui să locuiască pentru o vreme în țara Moabului.

 Numele omului aceluia era Elimelec, numele nevestei lui era Naomi și cei doi fii ai lui se numeau Mahlon și Chilion: erau efratiți, din Betleemul lui Iuda. Ajungând în țara Moabului,     și-au așezat locuința acolo.

 Elimelec, bărbatul Naomei, a murit, și ea a rămas cu cei doi fii ai ei.

Ei și-au luat neveste moabite. Una se numea Orpa și cealaltă, Rut și au locuit acolo aproape zece ani.

Mahlon și Chilion au murit și ei amândoi, și Naomi a rămas fără cei doi fii ai ei și fără bărbat.”

Noi putem vedea așezarea scenei aici în Rut. În acel moment, în țară exista o foamete, ceea ce preumbrește foarte bine epocile bisericilor, pentru că ele au venit într-un timp în care era foamete în țară. În prima epocă a Bisericii, ei au părăsit Cuvântul făgăduit și au început să adauge propriile lor tălmăciri și păreri, au început denominațiuni și nicolaism și multe alte lucruri care au început să intre înăuntru. De ce? Pentru că ei nu trebuiau să părăsească niciodată țara făgăduită, iar Biserica nu trebuia să părăsească niciodată Cuvântul curat. Dar de ce au început să călătorească înafara țării? Ca să găsească pâine. Au părăsit Casa Pâinii lui Dumnezeu ca să găsească pâine, pentru că era un timp de foamete.

Întrebarea care se ridică este: De ce era foamete în Casa Pâinii lui Dumnezeu? Noi nu avem consemnări despre alte persoane care au plecat, dar înțelegem că Boaz era acolo. El era fiul lui Salmon și poate că Salmon era în viață în timpul acela, dar nici el și nici Boaz nu au părăsit țara. Dumnezeu S-a îngrijit cumva de ei și nu au părăsit țara, dar Elimelec nu a fost dispus să treacă prin acel timp greu, ci a căutat o cale mai ușoară de a obține pâine. Astfel, el a fost dispus să plece din Casa Pâinii lui Dumnezeu și să meargă în Moab, care este un simbol al denominațiunilor.

Ce este o denominațiune? Un om care adaugă propria lui tălmăcire la Cuvântul lui Dumnezeu. Ce s-a întâmplat când ei au avut propria lor tălmăcire? Au ridicat un zid frumos în jurul ei ca să nu piardă ceea ce au găsit. Dar nu au mai crescut de acolo; creșterea lor s-a oprit. Trebuie să fim foarte atenți pentru că este ușor să spunem: „Denominațiuni, botezul făcut așa și așa…”, dar putem face și noi același lucru. Este atât de ușor să facem și noi același lucru! Să nu credeți că acum, după deschiderea Peceților, diavolul spune: „Nu voi atinge Mireasa aceea!”, pentru că el a făcut aceasta an după an și generație după generație. El va folosi aceleași tactici care au funcționat întotdeauna. Unde lucrează el? Printre cei aleși. Fratele Branham a spus că Satan nu lucrează într-o cârciumă sau la colțul străzii, ci încearcă să distrugă Planul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu îngăduie să vină aceste vremuri grele, numai ca să-Și testeze poporul. Lui Dumnezeu îi place să-și încerce poporul; Îi place să dovedească cine este al Lui și cine nu este, cine are credință și cine nu are, iar noi trebuie să ținem minte că credința trebuie testată. O credință care nu este testată este o credință în care nu se poate avea încredere.

Poate ziceți: „Am credință, am încredere în credința mea.” Vom afla aceasta doar când vin vremurile grele. Dacă spuneți că aveți credință mare, iar când vine încercarea, fugiți, dovediți că nu aveți ceea ce credeți că aveți. Uneori, Dumnezeu îngăduie aceste lucruri peste copiii Săi, pentru ca ei să înțeleagă că au doar un înlocuitor și nu Originalul.

Să nu plângeți dacă ați ajuns acolo, pentru că toți am trecut prin ce treceți voi. Acesta este harul lui Dumnezeu care ne arată că stăm pe o temelie falsă și ne împinge să tânjim după original și să spunem: „Doamne, nu voi fi mulțumit până când nu voi avea credința adevărată, credința care va îndura orice încercare, fiecare greutate, pentru că fiecare fază a vieții mele trebuie să fie întemeiată pe credința în Cuvântul Domnului.” Dacă am o credință intelectuală, dacă am o credință de mâna a doua, dacă am o credință ca și o răceală pe care o iei de la cei din jur, aceasta nu va rezista testului de aceea, eu am nevoie de credința care va rezista încercării.

Boaz nu a putut părăsi Casa Pâinii lui Dumnezeu, deși era un timp de foamete, dar Elimelec a părăsit-o.

     În mesajul „Răscumpărătorul înrudit” din anul 1960, scrie:

Această poveste începe cu o femeie iubitoare și dulce; numele ei era Naomi. „Naomi” înseamnă „plăcută”. Soțul ei era Elimelec, iar „Elimelec” înseamnă „închinare”. Deci, familia ei era închinare plăcută. Ei au avut un fiu care se numea Mahlon. „Mahlon” înseamnă „boală”, iar „Chilion” înseamnă „pribeag, trist, mohorât”. Aceasta era familia.”

În Israel a venit o foamete, și prima greșeală pe care o poate face un evreu este să părăsească țara, pentru că Dumnezeu le-a dat acea țară. Când Dumnezeu i-a dat această țară lui Avraam, i-a spus să nu o părăsească, dar el a făcut greșeala că a plecat jos în Gherar, iar când a făcut acesta a intrat în bucluc. Un evreu nu trebuie să părăsească Palestina niciodată, pentru că acela este locul lui. Ei au fost împrăștiați în toată lumea, iar acum se întorc din nou înapoi.”

În mesajul „Mângâietorul” din anul 1961, scrie:

Eu trăiesc prin Cuvânt. Isus a spus: „Este scris: „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Aceasta este! Acesta ne-a fost dat ca moștenire; Cuvântul este moștenirea noastră.

O, Dumnezeule, îngăduie să ne gândim la aceasta în adâncimea Sa!”

Moștenirea noastră, Pământul nostru este Cuvântul lui Dumnezeu. Cei din prima epocă a Bisericii ar fi trebuit să n-o părăsească niciodată. Ei nu ar fi trebuit s-o părăsească niciodată ca să caute o înțelegere mai clară. Chiar și Petru a spus: „Unele lucruri scrise de Pavel sunt greu de înțeles.”  

În concluzie, omul a dorit o înțelegere mai clară, dar noi nu avem nevoie de o înțelegere mai clară, ci ne trebuie credință ca să credem. Avem nevoie de descoperirea Duhului Sfânt, nu de o înțelegere mai clară. Înțelegerea mai clară vine o dată cu descoperirea Duhului Sfânt; aceasta este înțelegerea mai clară. Uneori, noi încercăm să înlocuim lucrarea Duhului Sfânt cu o sesiune de studiu sau cu un seminar, dar acestea nu vor face nimic. Lucrarea Duhului Sfânt are loc tocmai pentru a ne da o înțelegere mai clară, o descoperire.

Vorbind despre cartea lui Rut, fratele Branham a spus că atunci când vom înțelege, vom vedea acolo Planul lui Dumnezeu, și este atât de simplu încât ne vom întreba cum de am trecut pe lângă el. Răspunsul este simplu: pentru că este scris în simboluri, iar când simbolurile sunt descoperite, totul este simplu. Nu este complex, ci este simplu, și totul a fost chiar acolo, dar timp de generații s-a trecut peste aceste lucruri.

Așa cum am spus, ei au plecat și au părăsit porțiunea de pământ care le-a fost dată. Odată ce Dumnezeu v-a dat-o vouă, El Se așteaptă să n-o părăsiți niciodată. De aceea, uneori când oamenii spun: „Am descoperirea acestui lucru”, iar câteva săptămâni mai târziu o părăsesc ca să ia altceva, mă întreb cum este posibil să facă aceasta. Dacă Dumnezeu îți dă o descoperire, să nu o părăsești niciodată! Dacă El îți dă o porțiunea a Cuvântului, un loc în care să te odihnești, nu-L părăsi, nu te duce în altă parte, ci rămâi acolo!

Elimelec a plecat să caute o pâine care se putea obține mai ușor, iar pentru aceasta s-a dus în denominațiune. Vedeți, întotdeauna când se părăsește țara sunt consecințe. Acolo, ei au avut doi fii care au fost numiți „Boală” și „Pribeag, trist, mohorât.” În Biblia Scofield găsim „Boală” și „Necaz”, De ce și-au numit fiii așa? Fratele Branham a spus că există multe lucruri legate de nume. De ce și-au numit fiii așa? Eu nu știu, iar fratele Branham nu spune, dar poate are legătură cu greutatea din țară, pentru că foametea îi afecta din cauză că ei priveau la ceea ce vedeau, nu la făgăduință. Dacă privești la făgăduință, totul este minunat și plin de bucurie, dar în viața firească totul merge rău. De aceea, nu trebuie să privim la ceea ce vedem, la partea firească, ci la cea nevăzută, la făgăduință, pentru că atunci totul va fi perfect în viețile noastre. Toate lucrurile prin care trecem au fost rânduite înainte de întemeierea lumii și ne vor duce în poziția în care vrea Dumnezeu să fim. Totul în viețile noastre este desăvârșit; zilele rele sunt desăvârșite. Sunt lucruri pe care Dumnezeu vrea să le biruim, să le punem sub picioarele noastre, iar dacă El vrea ca noi să fim biruitori, trebuie să fie și ceva ce trebuie biruit. Dacă El vrea să ne ridicăm deasupra unui lucru, trebuie să existe ceva deasupra căruia să ne ridicăm. Dacă El vrea să fie ceva sub picioarele noastre, trebuie să-mi dea ceva ce să pun acolo. Astfel, noi privim la împlinirea acestor făgăduințe, pentru că există o făgăduință care ne spune că suntem biruitori. Este adevărat? Există o făgăduință care spune că sub picioarele noastre va fi pus ceva. Este adevărat? Așadar, Dumnezeu ne trece prin încercări și necazuri, ca să-Și împlinească Cuvântul.

„Vrei să spui că Dumnezeu Își ține Cuvântul într-o încercare?” Da. El face aceasta ca să biruiți, pentru că făgăduințele sunt pentru biruitori, iar Dumnezeu vrea să Se asigure că veți primi făgăduințele. Așadar, voi trebuie să fiți biruitorii.

În foamete, atunci când nu mai exista o vedere clară a făgăduinței lui Dumnezeu, copiii născuți în Betleem au fost numiți „Boală” și „Necaz”. Eu cred că ei au pierdut descoperirea undeva, că undeva era ceva greșit în înțelegerea lor. Ei trăiau în Betleem, în Casa Pâinii lui Dumnezeu, în locul de unde urma să iasă un Conducător care să conducă poporul, în locul în care a adus-o Salmon pe Rahav, acolo unde a zidit o cetate în această mare poveste care a avut loc, în Casa Pâinii lui Dumnezeu, și totuși și-au numit copiii „Boală” și „Necaz”. Eu spun că exista o lipsă a descoperirii.

„Ce vom face? Avem probleme, lucrurile merg rău. Se pare că nimic nu merge bine.”

„Cum puteți vorbi așa? Voi sunteți în Casa Pâinii lui Dumnezeu, în Hristos, în Cuvânt, deoarece astăzi Cuvântul a fost descoperit, iar voi sunteți chiar în mijlocul Lui. Ar trebui să spuneți: „Totul se împlinește exact la timp; cele rânduite de Dumnezeu se împlinesc în viața mea și există niște lucruri pe care trebuie să le biruiesc și altele pe care le-am biruit de curând, iar astăzi lucrez la niște mărturii.”

Noi cunoaștem Adevărul pentru că avem o descoperire. Fratele Branham ne-a spus aceste lucruri și nu sunt taine pentru noi, ci sunt fapte depline din viața noastră. Noi știm că cu un copil al lui Dumnezeu nu se întâmplă nimic până când acel lucru nu a trecut mai întâi pe la biroul sfânt al lui Dumnezeu și El Și-a dat acordul. Nu vi se poate întâmpla nimic fără ca Dumnezeu să îngăduie acel lucru, și totul este pentru Împărăția lui Dumnezeu. Dacă avem această descoperire, noi nu mai avem probleme, ci biruințe, avem parte de lucruri mărețe care au loc chiar acum. Să nu ne numim copiii „Boală” și „Necaz”, ci „Biruitori, Cuceritori, Învingători”.

Ei au plecat din țara de care aparțineau, iar acești băieți și-au luat soții moabite. Astfel, vedem că pășesc în scenă Orpa și Rut. Mahlon s-a căsătorit cu Rut, iar Chilion cu Orpa. Noi știm că mai întâi a murit tatăl lor, apoi au murit și fiii. Au trecut prin primele trei epoci ale Bisericii, apoi Naomi a ajuns în epoca întunecoasă. Cei trei muriseră, iar ele se aflau în epoca întunecoasă și nimic nu mergea bine, dar Naomi a auzit că exista Pâine în Betleem. Dumnezeu urma să înceapă un proces de restituire, pentru că existaseră patru lăcuste care mâncaseră Pomul Mireasă. Astfel, s-a ajuns la Tiatira, în Epoca întunecoasă când nu mai exista nimic decât ceea ce se afla în rădăcină. Dar El a adus totul înapoi, prin următoarele trei epoci ale Bisericii, iar după epocile bisericilor, a încununat totul cu roade. Au existat patru stadii prin care s-a mers în jos și tot patru stadii prin care s-a adus totul înapoi. Ne vom agăța de acest număr „patru”, pentru că-l vom vedea aici în Rut.

Să citim din Rut 1.6:

Apoi s-a sculat, ea și nurorile ei, ca să se întoarcă în țara ei din țara Moabului, căci aflase în țara Moabului că Domnul cercetase pe poporul Său și-i dăduse pâine.”

 Ea a auzit despre trezirea lui Luther. Cuvântul care spunea că „Cei neprihăniți vor trăi prin credință” Se întorcea înapoi.

Ea a ieșit din locul în care locuia însoțită de cele două nurori ale ei și a pornit ca să se întoarcă în țara lui Iuda.

Naomi a zis atunci celor două nurori ale ei: „Duceți-vă și întoarceți-vă fiecare la casa mamei ei! Domnul să Se îndure de voi, cum v-ați îndurat și voi de cei ce au murit și de mine!

 Să vă dea Domnul să găsiți odihnă, fiecare în casa unui bărbat!” Și le-a sărutat. Ele au ridicat glasul și au plâns;

și i-au zis: „Nu, noi vom merge cu tine la poporul tău.”

Să fim foarte atenți la ceea ce se petrece aici. Naomi se întorcea în țara ei, la Cuvânt, iar aici, avem două vițe, două femei, două biserici. Avem vița falsă și vița adevărată, fecioarele neînțelepte și fecioarele înțelepte.

Naomi se uita la ele și le spunea: „Rămâneți aici, rămâneți în sistem! Eu mă voi întoarce înapoi, pentru că am auzit că există o restituire.” Dar ambele și-au ridicat vocea, au plâns și au spus: „Vom merge cu tine.” Ambele au mărturisit același lucru: „Vom merge cu tine. Dorim să ne întoarcem la Cuvânt, la Casa Pâinii lui Dumnezeu.”

…și i-au zis: „Nu, noi vom merge cu tine la poporul tău.”

Ele nu au spus: „Ne gândim să mergem. Luăm aceasta în considerare”, ci au spus: „Vom merge.” Ambele au depus o mărturie scurtă:

Noi vom merge cu tine la poporul tău.”

Naomi a zis: „Întoarceți-vă, fiicele mele! Pentru ce să veniți voi cu mine? Mai am eu oare fii în pântecele meu, ca să poată fi bărbații voștri?

Întoarceți-vă, fiicele mele, și duceți-vă! Eu sunt prea bătrână ca să mă mărit din nou. Și chiar dacă aș zice că trag nădejde, chiar dacă în noaptea aceasta aș fi cu un bărbat și aș naște fii,

ați mai aștepta voi până să se facă mari și ați vrea voi să nu vă măritați din pricina lor? Nu, fiicele mele! Eu sunt mult mai amărâtă decât voi, pentru că mâna Domnului s-a întins* împotriva mea.”

Și ele au ridicat glasul și iarăși au plâns. Orpa a sărutat pe soacră-sa și a plecat, dar Rut s-a ținut de ea.

Naomi a zis către Rut: „Iată, cumnată-ta s-a întors la poporul ei și la dumnezeii ei (doctrina trinitară); întoarce-te și tu după cumnată-ta.”

   Rut a răspuns: „Nu sta de mine să te las și să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu, voi merge și eu; unde vei locui tu, voi locui și eu; poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu;

unde vei muri tu, voi muri și eu și voi fi îngropată acolo. Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărți de tine decât moartea!”

Naomi, văzând-o hotărâtă să meargă cu ea, n-a mai stăruit.” (v. 10-18).

Vreau să spun că exact aceasta face Dumnezeu; aceasta este mâna Lui. Cele două femei își iubeau soacra și au făcut o mărturisire sinceră: „Noi vom merge cu tine.” Dar ea a încercat să le determine să rămână acolo, să se întoarcă în casa mamelor lor.

  „Duceți-vă și întoarceți-vă fiecare la casa mamei ei! Domnul să Se îndure de voi, cum v-ați îndurat și voi de cei ce au murit și de mine!” (v. 8).

Ambele și-au ridicat glasul și au plâns zicând: „Ne vom întoarce cu tine în țară.” Atunci Naomi a început să descrie greutatea pe care trebuiau s-o îndure: „Dacă aș avea un soț și aș zămisli la vârsta mea înaintată, ați aștepta și v-ați stăpâni să nu vă luați un soț până când ar crește copiii mei și ar putea să vă ia de soții?” Cu alte cuvinte, ea le spunea: „Nu există nădejde pentru voi. Nu are rost să vă faceți speranțe și vise pentru că nu există nici o nădejde să aveți copii, să aveți o familie a voastră. Este o cauză fără nădejde. Dacă veniți cu mine, trebuie să renunțați la toate speranțele și visele voastre.”

Atunci Orpa a zis: „Te iubesc”, apoi a sărutat-o și a plecat. S-a întors înapoi la dumnezeii ei. De ce? Pentru că acolo își putea trăi viața, își putea urma visele, putea avea parte de binecuvântările ei, se putea căsători, putea avea copii, putea găsi propria ei satisfacție în viața pe care și-o dorea. Dar Rut nu era așa. Ei nu-i păsa dacă nu se mai putea recăsători, nu-i păsa că nu va mai putea naște niciodată un copil, așa că a spus: „Încotro vei merge tu, voi merge și eu; unde vei locui tu, voi locui și eu; poporul tău va fi poporul meu, unde vei muri tu, voi muri și eu.

  Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărți de tine decât moartea!”

Ce făcea Rut? Arăta ca ea era Sămânța, nu Orpa. Nu contează prin ce treceți! Când Dumnezeu l-a chemat pe Pavel, El i-a spus lui Anania: „Du-te și spune-i ce va trebui să sufere din pricina Numelui Meu!” Dumnezeu a început prin a-i arăta suferința care-l aștepta, dar Pavel a spus: „O voi face!” Ce a dovedit aceasta? Că Pavel era o Sămânță aleasă de Dumnezeu. Mărturia lui Rut arăta același lucru. Credeți că ea a înțeles totul, credeți că a știut cum va fi viața ei? Ea nu știa totul, dar știa un lucru: „Ceva din inima mea îmi spune că așa este corect, că trebuie să mă întorc în Betleem, în Casa Pâinii lui Dumnezeu. Nu înțeleg, dar știu că așa este bine, știu că este ceea ce trebuie să fac. Unde vei merge tu, voi merge și eu; unde vei trăi tu, voi trăi și eu, iar Dumnezeul tău va fi și Dumnezeul meu.”

Naomi, văzând-o hotărâtă să meargă cu ea, n-a mai stăruit.”

Uneori ne gândim: „Am venit la Mesaj, mi-am predat inima Domnului, dar dintr-o dată totul este împotriva mea.” El vă încearcă să vadă dacă sunteți Orpa sau Rut. Astfel, veți vedea că începeți să pierdeți prieteni, familia, iar oamenii nu vă vor place prea mult. Veți fi respinși pentru felul în care vă purtați părul, pentru felul în care vă îmbrăcați sau pentru felul în care vă creșteți copiii. Atunci se va vedea cine este Orpa și cine este Rut. Orpa va oferi o sărutare și va spune: „Te iubesc, ai fost bun cu mine și cred că ai dreptate, dar nu este pentru mine”, apoi se va întoarce la dumnezeii ei.

În schimb, Rut nu putea să explice ce se întâmpla, dar înăuntrul ei ardea Ceva. Priviți ce a spus ea. Ea nu a repetat propoziția: „Voi merge negreșit cu tine.” Ea spusese deja aceasta, la fel ca Orpa care totuși a plecat, iar Naomi nu a crezut aceasta. Rut a mers mai departe și a exprimat dorința adâncă a inimii ei: „Unde vei merge tu, voi merge și eu; unde vei trăi tu, voi trăi și eu, unde vei muri tu, voi muri și eu; Dumnezeul tău, va fi și Dumnezeul meu.” Aceasta a fost ceva mai adânc decât mintea lui Rut, decât emoțiile ei. Orpa a fost dispusă să meargă mai departe pentru că își iubea soacra. Totuși, vedem că s-a iubit mai mult pe sine însăși decât pe Naomi; s-a iubit mai mult pe sine însăși decât iubea Betleemul, Casa Pâinii lui Dumnezeu.

Dar Rut nu a fost așa, pentru că iubirea ei nu se baza pe „Eu ce voi obține?”. Vedeți, dacă vom urma acest Mesaj, noi trebuie să avem aceeași dragoste pe care a avut-o Rut, pentru că nu este despre „Ceea ce voi obține”, ci despre „Ceea ce știu că este adevărat.” Ceva din mine spune că acesta este Adevărul și sunt dispus să-mi dau viața pentru ceea ce am. Dacă îmi voi pierde reputația, familia, slujba, sau orice va trebui să pierd, voi rămâne aici pentru că este bine.

După ce a trecut de faza de testare, Naomi a spus: „În ordine. Nu voi mai spune altceva. nu voi mai încerca să te conving.” Când ajungeți la Adevăr, trebuie să treceți printr-o fază de testare, iar aceasta vine de la Dumnezeu. Orpa a căzut testul, dar Rut l-a trecut.

Fratele Branham a spus în mesajul „Apocalipsa capitolul 5” din anul 1961:

Acum, dorim să aducem o mică lămurire în versetul 5 de aici, apoi vom merge la versetul 6 și vom începe. Vă rog să observați cum Dumnezeu a preumbrit în mod desăvârșit Planul Răscumpărării prin Rut și Boaz. Aici ne-am oprit duminica trecută.

 Astăzi aș vrea să vorbesc despre Rut și Boaz, pentru că există patru etape sau joncțiuni cu ei.”

Vă mai amintiți cifra „patru”? Patru heruvimi, patru evanghelii, „patru” este cifra izbăvirii, Iuda este al patrulea fiu al lui Israel, patru stadii ale restituirii în planta de grâu, patru stadii ale restituirii Pomului Mireasă. Rut s-a regăsit în patru joncțiuni sau etape, iar prima a fost: „Hotărârea sa”.

Prima este Rut hotărându-se. Câți dintre voi m-ați auzit predicând mesajul? Să vă văd mâinile. Cred că ați fost toți. L-am predicat acolo și îl avem pe casete. Mai întâi, Rut a trebuit să se decidă dacă urma să meargă cu Naomi în țara aceasta sau nu. Ea a trebuit să ia o hotărâre. Apoi, după ce a ajuns acolo, următorul lucru pe care a trebuit să-l facă a fost să slujească pe ogorul lui Boaz; fără încălțăminte, adunând după culegători, slujind. Apoi, după ce a primit trecere înaintea lui Boaz, a trebuit să aștepte până când el a făcut lucrarea de răscumpărător înrudit și să ia înapoi tot ce a pierdut Naomi ca s-o poată aduce înăuntru pe Rut, moabita. Apoi, ultima etapă, Rut este răsplătită.”

Așadar, avem: Rut hotărându-se; Rut slujind; Rut odihnindu-se și Rut răsplătită: neprihănire, sfințire, botezul Duhului Sfânt și Duhul Sfânt Însuși. Amin! Avem: tulpina, mătasea, pleava și bobul.

Acum, fiți atenți. Rut hotărându-se, este perfect…

Oh, dacă cineva spune că această Biblie nu este inspirată, este ceva în neregulă cu omul acela. Fiecare Cuvânt al Ei este inspirat, fiecare Cuvânt al ei se potrivește perfect la locul lui. Totul merge perfect împreună ca și zimții de pe o roată mare care se învârte… perfect.”

Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu. Amin!

În mesajul „Capodopera” din anul 1964, scrie:

Observați! Aici, Viața este în pleava aceea. Tot ceea ce este în pleavă, în mătase, în tulpină, se adună în Sămânță, iar Viața care era în pleavă a ieșit ca s-o alcătuiască pe cealaltă. Neprihănirea a creat o cale pentru sfințite; sfințirea a creat o cale pentru botezul Duhului Sfânt; botezul Duhului Sfânt a creat o cale pentru Duhul Sfânt Însuși ca să ajungă la desăvârșire, înapoi la Cuvânt din nou, ca să Se manifeste.”

  Dacă vom privi la Rut, în cele patru capitole ne vom vedea pe noi înșine. Rut hotărându-se; Rut slujind; Rut odihnindu-se și Rut răsplătită. Aceasta este calea epocilor bisericilor, dar și a noastră. Vom găsi același lucru.

În mesajul „Orbul Bartimeu” din anul 1959, fratele Branham a spus:

Dacă stați cu Duhul Sfânt, dacă rămâneți în brațele Sale, El vă iubește destul de mult încât să vină la voi, să vă binecuvânteze și să vă salveze, iar atunci să stați în brațele Sale. Nu vă mai amintiți pilda lui Isus despre judecătorul nedrept? Cum El a spus: „Nu mă tem nici de Dumnezeu, nici de oameni, dar această femeie strigă zi și noapte să-i fac dreptate.” Cu atât mai mult, Dumnezeu le va da Duhul Sfânt celor ce-L cer zi și noapte.

Avem credință să credem că Dumnezeu poate face aceasta și o va face. Să ne prindem de aceasta și să ne ținem bine. Să nu-i dați nimic, pur și simplu! Stați exact cu ea! Dacă nu va veni acum, va veni peste zece minute, peste o oră, peste două săptămâni sau peste o lună; indiferent când vine El, eu voi rămâne cu Aceasta.”

 Aceasta a fost Rut. Ea s-a prins de ceva real și avea să rămână la aceasta. Rut nu a fost doar o trecătoare care a luat o decizie rapidă, ci a avut la dispoziție zece ani să cugete la aceste lucruri. Fără îndoială, ea a fost atentă la viața aceea, a auzit-o pe Naomi vorbind despre țara ei natală, a auzit relatările despre felul în care a fost fondată țara ei, despre Ierihon, despre marșul Exodului și despre ceea ce a făcut Dumnezeu în Egipt, așa că decizia ei nu a fost o decizie pripită. Rut a trăit în casa lui Naomi, alături de cei doi băieți ai ei, dar a venit vremea când a trebuit să ia propria ei decizie. Aici sunt mulți tineri care au fost crescuți în cadrul Mesajului, care au auzit despre Exod și despre minuni, dar va veni un timp în care veți lua propria voastră decizie. Și de multe ori, Dumnezeu vă va aduce să vă confruntați cu propria voastră decizie și va trebui să alegeți: „Voi fi Orpa sau Rut?” Ce a fost în interiorul meu când am auzit despre Exod, când am văzut fotografia cu Norul, când am auzit despre deschiderea Peceților? Ce se întâmplă în interiorul meu? Ce se mișcă în mine? Apoi, când vine timpul deciziei este mai mult decât: „Eu nu vreau să mă despart de mama și de tata; am mulți prieteni care merg acolo; Mesajul este probabil adevărat.” Aceasta nu va funcționa, prieteni, pentru că va veni un timp în care veți saluta Mesajul și vă veți îndepărta. Trebuie să fie ceva mai mult, Ceva real, Ceva cu Viață, Ceva persistent, Ceva care are o Temelie și va ține.

Fratele Branham a spus că credința nu este ceva slab, ci este Ceva ce are mușchi și păr, Ceva personal.

Acesta este răspunsul pe care l-a avut Rut: „Tu nu mă vei clătina!”

„Să ne întoarcem în țară.”

„Să ne întoarcem”, a spus Orpa, iar Rut a zis și ea: „Să ne întoarcem!”

Atunci soacra lor le-a zis: „O clipă! Nu veți avea nimic, veți pierde totul.”

„Te iubesc,” a răspuns Orpa, „dar mă voi întoarce înapoi în țara mea.”

„Rut”, a zis Naomi, „cumnata ta a plecat, du-te și tu.” Dar Rut a spus: „Cu nici un chip! Nu vei putea scăpa de mine!” Trebuie să avem în interiorul nostru Ceva care să spună: „Indiferent de cât de multe ori sunt încercat, ce merge rău în viața mea, în câte feluri am fost numit, de câte ori m-am îmbolnăvit după ce am crezut, nimic nu va schimba hotărârea mea. Eu voi avea ceea ce a făgăduit Dumnezeu. Voi rămâne cu Mesajul pentru că este Adevărul. Dumnezeu va onora Mesajul mesagerului Său, iar eu voi fi sub Semnul adevărat. Amin! Voi nu mă veți clătina!”

Ajungem în punctul în care spunem: „Doamne, nu mă vei clătina!”

„Cum poți să spui așa ceva?”

„Pentru că aceasta este ceea ce caută El.”

Iacov a traversat un râu într-un timp de necaz și a întâlnit un Bărbat cu care s-a luptat toată noaptea. După aceea, a numit locul acela „Peniel”, adică „L-am văzut pe Dumnezeu față în față”, pentru că Bărbatul cu care s-a luptat era Dumnezeu în trup. El s-a luptat toată noaptea cu Bărbatul acela, iar când au venit zorii zilei, El i-a zis lui Iacov: „Lasă-Mă să plec!” Dar Iacov I-a răspuns: „Nu te voi lăsa!” Cu Cine vorbea el? Cu Cine se lupta?

Dacă Dumnezeu vine să mă împingă jos, nu mă voi lăsa! El nu poate să mă dea jos de pe făgăduința mea. Dacă Dumnezeu încearcă să aducă un vânt ca să mă clatine, mă voi împotrivi acelui vânt.

Un Bărbat a venit să se lupte cu Iacov și s-au luptat toată noaptea, iar pe când se apropiau zorile, El a zis: „Lasă-Mă să plec!” Dar Iacov I-a răspuns: „Nu te voi lăsa să pleci până când nu mă vei binecuvânta.”

„Poate Mesajul acesta nu este pentru tine, poate nu ești Sămânța aleasă și poate Dumnezeu nu te va umple cu Duhul Sfânt!”

„Doamne, nu mă voi lăsa până când nu mă vei umple cu Duhul Sfânt!”

Ce căuta Dumnezeu? Îngerul acela nu l-a omorât, Bărbatul acela nu l-a lovit cu moartea, nu i-a ruinat viața, ci  l-a binecuvântat și i-a schimbat numele din Iacov în Israel: „pentru că ești un prinț cu Dumnezeu, pentru că ai biruit.”  Pe cine a biruit el? Pe Dumnezeu. Dumnezeu încerca să-l scuture, să-l descurajeze.

Pe cine a biruit Rut? Pe Naomi, care încerca s-o descurajeze. Iar când Naomi a văzut că Rut stătea neclintită pe hotărârea ei, nu a mai încercat s-o convingă.

Poate aceasta caută și Dumnezeu la noi. Răspunsul nostru? „Trebuie să mă accepți pentru că eu cred. Trebuie să fiu unul dintre ei pentru că eu cred. Nu mă voi lăsa, nu voi slăbi în decizia mea!”

Povestea lui Iacov este în Geneza 32.26-28:

Omul acela a zis: „Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile.” Dar Iacov a răspuns: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.”

Omul acela i-a zis: „Cum îți este numele?” „Iacov”, a răspuns el.

Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu), căci ai luptat cu Dumnezeu și cu oameni și ai fost biruitor.”

 Cuvintele „ai luptat cu Dumnezeu” nu se referă la faptul că Iacov era puternic, ci la răbdarea și perseverența lui față de Dumnezeu. Uneori, și noi trebuie să avem aceste lucruri. Credința noastră va fi testată, iar Dumnezeu vrea ca lucrurile să fie altfel. Lui Dumnezeu Îi place să dovedească cine sunt copiii Săi. Ce caută El? Un caracter. Ce fel de caracter? Ca al Său. Ce este aceasta? Sămânța dinăuntru care se ridică și spune: „Este al meu!” De unde a venit acea Sămânță? De la Dumnezeu.

Când a creat lumea, Dumnezeu a vorbit și a trebuit să creadă propriul Său Cuvânt. Este adevărat? Deci, Dumnezeu lucrează prin credință. Este o Lege prin care lucrează El Însuși.

Așadar, ce caută El? Hristos a spus: „Voi găsi credință când voi veni în lume?” Ce caută El? O credință de neclintit. Nu vă clătinați atât de ușor! Vă va vindeca Dumnezeu? Da, noi găsim aceasta în Cuvânt: „Eu te voi vindeca.” Dar vei deveni mai bolnav. Făgăduința este sigură „Ești vindecat. Tu ești deja vindecat”, dar te vei simți mai rău. Apoi vor mai adăuga încă un diagnostic. Ce vei face atunci?

Vei spune: „Doamne, am crezut că mă vei vindeca. Am fost uns cu untdelemn, am păzit Cuvântul Tău, am făcut tot ce ai spus, iar acum sunt și mai bolnav. Probabil că nu a funcționat, așa că trebuie să-i cer medicului și mai multe medicamente.”? Nu! El vă va încerca pentru a vedea dacă credeți propria voastră mărturie.

Crezi tu? „Da, eu cred. Chiar dacă voi trece pe la medic de o sută de ori, Tu tot mă vei vindeca.” Amin! „Chiar dacă voi fi bolnav încă o sută de zile, Tu tot mă vei vindeca pentru că așa ai spus. Tu ai făgăduit aceasta.”

Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu), căci ai luptat cu Dumnezeu și cu oameni și ai fost biruitor.”

Uneori, noi trebuie să avem răbdare, să suferim și să biruim cu Dumnezeu.

Vorbind despre povestea aceasta, despre lupta lui Iacov, fratele Branham a spus: „Știu cum este să te lupți cu Dumnezeu, pentru că am făcut-o și eu de multe ori.” Și fratele Branham a trebuit să lupte, iar credința lui a biruit.

Acum aș vrea să mergem puțin la 2 Împărați capitolul 2.

Amintiți-vă că Rut a luat o hotărâre. Ea a trebuit s-o ia prin credință și a trebuit să stea neclintită pe ea. Vedeți? Dar ea urma să treacă prin patru etape ale restituirii; a trebuit să ia o hotărâre, apoi a trebuit să slujească, a urmat odihna și la final a fost răsplătită.

Aș vrea să privim un lucru similar care s-a întâmplat aici, în 2 Împărați 2.1-14:

Când a voit Domnul să ridice pe Ilie la cer într-un vârtej de vânt, Ilie pleca din Ghilgal cu Elisei.

Ilie a zis lui Elisei: „Rămâi aici, te rog, căci Domnul mă trimite până la Betel.” Elisei a răspuns: „Viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.” Și s-au coborât la Betel.”

Vedem că aici avem același lucru. Noi trebuie să înțelegem că atunci când ajungem aici, Dumnezeu îi spusese deja lui Ilie să-l ungă pe Elisei ca profet în locul lui. Ilie fusese deja la Elisei și aruncase mantaua peste el, iar Elisei și-a părăsit părinții și l-a urmat pe Ilie. Deci, Elisei fusese rânduit să fie profet în locul lui Ilie. El era alesul potrivit. Îngerul spusese deja acest lucru, iar Ilie a știut, de aceea, l-a chemat și și-a aruncat mantaua peste el ca să-l cheme în slujbă. Dar aici vedem că Elisei urma să treacă prin timpul său de încercare.

Astfel, pe când erau la Ghilgal, Ilie i-a zis: „Rămâi aici, pentru că Domnul mă trimite la Betel.” Ilie era stăpânul, iar Elisei era slujitorul, cel care-i turna apă pe mâini și îl slujea. Când Ilie spunea: „Du-te!”, el mergea, iar când spunea: „Vino!”, venea. Dar aici vedem că Ilie i-a zis: „Rămâi aici”, însă Elisei i-a răspuns: „Viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi”, iar pe măsură ce vom continua să citim, vom afla de ce.

Fiii prorocilor care erau la Betel au ieșit la Elisei și i-au zis: „Știi că Domnul răpește astăzi pe stăpânul tău deasupra capului tău?” Și el a răspuns: „Știu și eu, dar tăceți.”

Elisei știa că Dumnezeu urma să-l ia pe Ilie și nu intenționa să-l părăsească pe profet, indiferent ce ar fi spus acesta. Vedeți? Rut nu avea s-o părăsească pe Naomi, indiferent ce i-ar fi spus ea. Naomi era soacra, cea care lua deciziile. Ea spunea: „În seara aceasta, tu pregătești cina, iar tu vei spăla vasele.” Dar iată că acum, cea care fusese stăpâna casei, care lua deciziile în casă, îi spunea: „Întoarce-te la mama ta!” Însă Rut a răspuns: „Nu!” Naomi a mai încercat o dată, iar Orpa a spus: „În ordine”, și a plecat, dar Rut a spus: „Nu!”

Noi trebuie să înțelegem că în credincios există Ceva ce este diferit de ceea ce are restul lumii, Ceva ce reflectă natura lui Dumnezeu Însuși. Iar dacă El va încerca să te clatine puțin, așa cum a procedat Isus cu femeia care avea o fiică bolnavă, nu te va clinti nimic. Ea era o femeie dintre neamuri și a venit la Domnul să-L roage: „Doamne, vrei s-o vindeți pe fiica mea?”, dar El a ignorat-o ca și cum n-ar fi spus nimic. Orpa ar fi plecat imediat spunând: „El nu vrea să-mi vorbească, m-am rugat dar nu mi-a spus nimic. În ziua aceea am mers la biserică și I-am zis: „Doamne, vrei să-mi vorbești prin predicatorul acela ca să știu că ești Tu?”, dar nu am auzit nimic. Cred că nu este pentru mine, așa că mă voi întoarce înapoi.” Dar femeia aceea nu a renunțat, ci a spus: „Doamne, vrei s-o vindeci pe fiica mea?” El a privit-o însă și a zis: „Nu se cuvine că luăm pâinea copiilor și s-o dăm la câini.” Vedeți, mai întâi a ignorat-o, iar după aceea a numit-o un câine dintre neamuri zicând: „Nu pot face aceasta. Nu pot să iau pâinea și s-o dau cățeilor.”

Orpa ar fi plecat imediat, dar aici vedem testul lui Rut și al lui Elisei. „Nu trebuie să vă dau aceasta pâine pentru că ea aparține copiilor, nu câinilor.” Atunci femeia a spus: „Da, Doamne, sunt un câine, dar și câinii se hrănesc cu firimiturile care cad de la masa stăpânului.” Când Isus a văzut cât de mare era credința ei, i-a vindecat fiica. Ce căuta El? Acest fel de credință, această credință stăruitoare care se luptă cu Domnul Însuși pentru a birui, care are putere să lupte cu Dumnezeu și cu omul, și care biruiește. Aceasta este ceea ce caută El.

Uneori, ne întrebăm: „De ce totul merge în direcția opusă deși ne rugăm?” Pentru că trebuie să stăruim ca să biruim. Trebuie să vă țineți bine. Arată ca și cum El ar face o sută de mile în jurul pământului, iar noi abia dacă ne mai ținem cu vârful degetelor de ușa mașinii. Ce vrea să vadă El? Dacă ne ținem bine. Sunteți voi perseverenți? Credeți cu adevărat? Sunteți aici pentru Hristos, sau pentru beneficii, pentru prieteni sau alte lucruri? Sunteți aici ca să aveți o familie bună? De ce sunteți aici cu Hristos? Pentru beneficii? Ce vei face dacă El îți va spune: „Nu te vei căsători niciodată, nu vei avea un soț sau copii?” „Mă voi întoarce înapoi.” Dar Rut a spus: „Unde veni muri tu, voi muri și eu. Dacă tu nu vei avea nimic, nu voi avea nici eu nimic. Voi merge unde vei merge tu.”

Ilie urma să fie luat, iar pentru Elisei, care este un simbol al Miresei, era un timp de testare:

Ilie i-a zis: „Elisei, rămâi aici, te rog, căci Domnul mă trimite la Ierihon.” El a răspuns: „Viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi!” Și au ajuns la Ierihon.”

 Așadar, au ajuns la Ierihon. Au ajuns în punctul în care Ilie nu s-a mai putut lupta cu Elisei, așa că i-a zis: „În ordine, dacă vrei să vii, vino!”

Vedeți? S-a ajuns în punctul în care Naomi nu s-a mai putut lupta cu Rut. S-a ajuns în punctul în care Hristos nu Se mai poate lupta cu propria Sa Mireasă, nu Se mai poate descotorosi de Ea pentru că Ea crede. Indiferent cât de multe vânturi bat, de câte ori este scuturată, Ea stă acolo și crede.

A devenit mai rău pentru Elisei. El știa că Ilie va fi luat la cer și au mers de la Ghilgal la Betel, iar penticostalii din Betel au venit și i-au spus: „Știi că Domnul îl va lua…” „Știu, sigur că știu, dar lăsați-mă în pace!” Apoi, au plecat din Betel, dar înainte de aceasta, Ilie i-a zis lui Elisei: „Rămâi în Betel. Rămâi aici!” „Nicidecum”, a răspuns Elisei, „nu te voi părăsi.” Înainte ca ei să plece mai departe, toți predicatorii din Betel au zis: „Știi, știi?” „Știu, dar plecați și lăsați-mă în pace!”

 Vedeți, El vă va încerca. Dumnezeu Se va asigura că sunt mulți oameni care vă vor spune că nu va funcționa. Vor fi mulți oameni care vor confirma ceea ce încearcă Domnul să facă, pentru că El va încerca să vă clatine, vă va încerca să vadă dacă aveți destulă credință sau nu. Și dintr-o dată, sunteți bolnavi încă o săptămână, încă o lună, iar cei din biserică vă prezintă un leac personal. Toți au un remediu sau un anumit medic la care vă vor spune de mergeți; vor veni toți predicatorii, iar eu nu spun că aceasta nu ar fi bine, că acei oameni nu vă pot ajuta, dar Dumnezeu vă va conduce prin credință, iar dacă există o Vitamină, un supliment sau ceva care să vă ajute, Dumnezeu vă va conduce prin credință, nu prin experiment. Toți vor veni și vă vor spune: „Ai nevoie de cutare și de cutare”, și vei pleca din biserică cu bagaje pline de lucruri de care ai nevoie, dar uneori va trebui să te scuturi de toate și să crezi în ceea ce a pus El de la început în inima ta, „prin rănile Lui sunt vindecat”, iar dacă Dumnezeu mă va conduce undeva prin mâna unui medic sau medicament, El mă va conduce acolo. Noi nu suntem împotriva medicilor, ci suntem pentru ei, dar ne lăsăm conduși de Domnul prin credință.

Elisei a plecat, dar nu doar Ilie era împotriva lui, ci și ceilalți profeți îi spuneau același lucru.

„Rămâi aici.”

„Nu voi rămâne!”

„Știi că stăpânul tău te va părăsi.”

„Puteți să mă lăsați în pace? Eu cred Cuvântul și rămân pe El.”

Ilie i-a zis: „Rămâi aici, te rog, căci Domnul mă trimite la Iordan.” El a răspuns: „Viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.” Și amândoi și-au văzut de drum.”

Ilie îi spunea: „Rămâi aici!” Ce avea să facă Elisei, pentru că Ilie era stăpânul său?

Cincizeci de inși dintre fiii prorocilor au sosit și s-au oprit la o depărtare oarecare în fața lor și ei amândoi s-au oprit pe malul Iordanului.

Atunci, Ilie și-a luat mantaua, a făcut-o sul și a lovit cu ea apele, care s-au despărțit într-o parte și într-alta, și au trecut amândoi pe uscat.

După ce au trecut, Ilie a zis lui Elisei: „Cere ce vrei să-ți fac, înainte ca să fiu răpit de la tine.” Elisei a răspuns: „Te rog, să vină peste mine o îndoită măsură din duhul tău!”

Ilie a zis: „Greu lucru ceri. Dar, dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine, așa ți se va întâmpla; dacă nu, nu ți se va întâmpla așa.”

Pe când mergeau ei vorbind, iată că un car de foc și niște cai de foc i-au despărțit pe unul de altul, și Ilie s-a înălțat la cer într-un vârtej de vânt.

Elisei se uita și striga: „Părinte! Părinte! Carul lui Israel și călărimea lui!” Și nu l-a mai văzut. Apucându-și hainele, le-a sfâșiat în două bucăți

și a ridicat mantaua căreia îi dăduse drumul Ilie. Apoi s-a întors și s-a oprit pe malul Iordanului;

a luat mantaua căreia îi dăduse Ilie drumul și a lovit apele cu ea și a zis: „Unde este acum Domnul Dumnezeul lui Ilie?” Și a lovit apele, care s-au despărțit într-o parte și în alta, și Elisei a trecut.”

Aici a fost un teren de încercare pentru Elisei, Mireasa. Ilie se afla în Ghilgal și așa cum putem vedea, în această călătorie au existat patru stadii, la fel ca în călătoria lui Rut; sunt patru stadii ale restituirii, ale izbăvirii. Când pleca din Ghilgal spre Betel, Ilie i-a spus lui Elisei să rămână acolo, dar Elisei i-a zis: „Nu voi rămâne aici, voi merge cu tine.” Au ajuns la Betel, iar Ilie i-a zis: „Rămâi aici, pentru că Domnul mă trimite la Ierihon.” „Nu voi rămâne”, a răspuns Elisei. „Viu este Domnul că nu te voi părăsi.” În Ierihon, Ilie i-a zis: „Voi merge la Iordan”, al patrulea stadiu. „Rămâi aici, te rog.” Dar Elisei a spus: „Viu este Domnul că nu te voi părăsi.”

Elisei a trecut prin neprihănire, sfințire, botezul Duhului Sfânt și urma să treacă Iordanul în mod supranatural, separat, singur cu Ilie, ca să primească însărcinarea sa. Ei s-au separat, au intrat dincolo de perdeaua râului Iordan, se aflau dincolo de perdea, acolo nu mai era nimeni altcineva decât ei doi. Nu era nici o școală a profeților, nu era nimeni, pentru că botezul Duhului Sfânt a creat o cale pentru Duhul Sfânt Însuși. Aici, ei au trecut dincolo de perdeaua Iordanului, au traversat-o și au intrat în cămăruța secretă, iar atunci, el i-a spus: „Dacă mă vei vedea plecând, poți cere ce dorești.” Aceasta este ceea ce a căutat tot timpul Elisei. El voia ca însărcinarea, făgăduința, mantaua să cadă peste el. Care manta? Mantaua care-l acoperea pe Ilie, Duhul Sfânt care îl acoperea pe Ilie. El dorea ca această manta să cadă peste el pentru că exista deja o făgăduință. Când l-a chemat Ilie, el aruncase deja mantaua peste umerii săi, dar aici, el căuta să treacă dincolo de perdea. Au ajuns la Iordan, iar Ilie a zis: „Dacă mă vei vedea răpit, cere ce dorești.” „Vreau o dublă măsură”, a răspuns Elisei.

Ce credeți că va primi Mireasa?  Când Piatra de încheiere va veni cu strigăte de „Îndurare, îndurare”, Ea va primi o dublă îndurare, un dublu har; este o porțiune îndoită care vine peste Mireasă. Mantaua a căzut, iar slujba lui Elisei, Mireasa, se întoarce la Iordan și spune: „Unde este Dumnezeul lui Ilie?” Apoi, a ridicat cu mantaua apele, care s-au despărțit, iar el a pășit pe pământ uscat.

Vedeți, noi trebuie să trecem prin cele patru stadii și să nu ne lăsăm opriți nicăieri.

 „De ce nu rămâi aici, în neprihănire?”

„Eu nu voi rămâne în neprihănire, ci voi merge în sfințire.”

Atunci de ce nu rămâi în sfințire, fiindcă ai o viață curată?”

„Nu voi rămâne în sfințire, ci voi merge mai departe, în botezul Duhului Sfânt.”

„Păi, acum ai daruri în viața ta, ai avut parte de senzații, ai căzut jos în prezența Domnului, de ce nu rămâi aici?”

„Nu voi rămâne aici pentru că Îl vreau pe El Însuși, nu vreau doar darurile Sale, doar prezența Sa, ci Îl vreau pe El Însuși.” Aleluia!

Rut nu voia să rămână în Moab, nu voia să rămână în urmă, ci a zis: „Unde vei merge tu, voi merge și eu; unde vei trăi tu, voi trăi și eu; unde vei muri tu, voi muri și eu; Dumnezeul tău, va fi Dumnezeul meu. Nu ne va despărți decât moartea.” Când Naomi a văzut hotărârea ei, a renunțat să o mai convingă.

Vine un timp în care Dumnezeu va vedea statornicia noastră, dar trebuie să fim dispuși să trecem prin test, să îndurăm totul. Trebuie să trecem testul în care cineva încearcă să ne clatine și să rămânem în picioare. A încercat diavolul să vă spună vreodată: „Nu este pentru voi!”? Aveți gânduri care vă spun: „Tu nu faci parte din cei aleși!”? Ce răspuns caută Dumnezeu? Așteaptă să spui: „Da, probabil ai dreptate.”? Nicidecum! Răspunsul așteptat de El este: „Orice ar fi, eu voi merge mai departe.”

„Nu vei reuși, nu vei obține niciodată ceea ce au ei!”

„Nu contează, eu merg oricum! Nimic nu mă va despărți de El și nu mă va opri, ci voi crede acest Mesaj până la ultima mea suflare. Voi accepta orice va descoperi Dumnezeu, voi umbla în Aceasta și voi rămâne acolo până când moartea mă va despărți de această viață în care cred acest Cuvânt!”

Aceasta caută Dumnezeu, prieteni.

Aceasta a fost Rut în prima ei etapă. Nu a fost ușor să se decidă, nu a fost o decizie rapidă, ci a fost o decizie bazată pe credință; ea și-a luat un angajament, iar când a făcut aceasta, s-a mutat în țară.

Slăvit să fie Domnul! Nu am ajuns nicăieri, deși am fost în multe locuri.

Cu voia Domnului, vom continua cu Rut, de aceea, vă rog să rămâneți în rugăciune. O mai avem pe Rut slujind, Rut odihnindu-se și Rut răsplătită.

Nu lăsați nimic să vă dea jos de pe acest Cuvânt! Chiar dacă nu ați ajuns în locul în care doriți să fiți, țineți-vă bine. Refuzați să fiți respinși sau negați, iar dacă vedeți în Cuvânt ceva și știți că este adevărat, țineți-vă de acel Ceva cât trăiți și refuzați să renunțați! Nu contează cine ce vă spune, ce vă spune școala profeților, spuneți: „Eu voi sta cu El până când…” Până când ce? Până când acest Cuvânt vine la împlinire în viața mea, pentru că aceasta este ceea ce face Mireasa pentru schimbarea trupului. I s-a promis că atomii Ei vor fi schimbați! Indiferent cât de mult se va încerca să fim scuturați de pe această făgăduință, atomii noștri se vor schimba. Ne vom ține de această făgăduință, vom rămâne la ea, o vom mărturisi și o vom crede până când… Nu până la următorul obstacol, nu până când vom fi scuturați din nou, nu, ci până când atomii noștri vor fi schimbați!

Stați neclintiți până când sunteți vindecați, până când sunteți izbăviți, până când făgăduința care v-a fost dată de Dumnezeu vine la împlinire în viața voastră, pentru că nu există renunțare sau cale de întoarcere înapoi! Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru aceasta.

Rut a avut Ceva ce nu a pus ea acolo. Elisei a avut Ceva ce nu a pus Ilie acolo. Femeia dintre neamuri care a mers lângă masa lui Isus și a apostolilor a avut Ceva ce nu a pus ea acolo. Corneliu a avut Ceva ce nu a pus el acolo; El a avut Ceva ce era acolo înainte de întemeierea lumii, iar acel Ceva este Sămânța care fost pusă acolo și care are abilitatea de a se ține de Cuvânt. Nu sunteți voi și eu, nu sunt aceste mâini, nu este această minte, nu este voința noastră, ci este Ceva ce există în noi și nu poate fi negat pentru că face parte din Cuvânt și crede Cuvântul. Va crede în ciuda tuturor lucrurilor!

Câți dintre voi cred? Câți dintre voi vor pierde câteva unghii de la mâini ținându-se de El? Poate cicatricele noastre nu vor fi în ceruri niște cicatrici făcute de un leu în Colosseum,  ci vor fi niște cicatrici făcute de faptul că ne-am ținut de făgăduință, când Dumnezeu Însuși încerca s-o scuture din mâinile noastre.

„Vrei să spui că Dumnezeu face așa ceva?” Da! Când Dumnezeu face aceasta, El o face cu un scop. Ce vrea să vadă El? Ce ai tu, din ce ești făcut, dacă reflectezi caracterul Lui și dacă te ții cu adevărat de făgăduința Lui.

Unghiile tale vor fi un dezastru când vei ajunge Dincolo, dar vei ajunge. Slăvit să fie Domnul. Amin.

-Amin-

EN

3 Comments

  1. Angelica Petre

    „Adevarat, este Ceva ce există în noi și nu poate fi negat pentru că face parte din Cuvânt și crede Cuvântul. Va crede în ciuda tuturor lucrurilor!” AMIN,AMIN! SHALOM!

  2. Zsolt

    Fisierul audio a fost corectat si incarcat din nou.
    Deci predica poate fi descarcata sau ascultata din nou de aici:

    httpss
    ://drive.google.com/open?id=1FmEcSN9xcyu9TrjRMDu1RAlh6gedirER

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *