CERCETAȚI SCRIPTURILE – Partea 7, RAHAV 2

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți. În timp ce suntem încă în picioare, să deschidem Bibliile la Luca 24.

Astăzi, vom continua cu partea a șaptea din
subiectul nostru, „Cercetați Scripturile”.
Este puțin neobișnuit pentru mine, dar Îi mulțumim Domnului că ne place atât de
mult Cuvântul Său. An după an am citit atât de mult aceleași versete, încât
ajungem la un pasaj și spunem: „Am mai citit aceasta”, dar dintr-o dată citim
ceva și atunci vedem că până acum am trecut de fapt cu vederea jumătate din el,
iar atunci ne întrebăm: „Ce se petrece? Unde am fost și ce am citit toată
viața?” Dintr-o dată înțelegem că este Dumnezeu și că El Se poate ascunde și Se
poate descoperi oricând dorește, iar abilitatea Lui de a face aceasta este
uimitoare. El Se poate dezvălui dintr-o dată, în aceleași versete pe care le-am
citit ani la rând și nu am văzut nimic. Sunt aceleași litere, aceleași cuvinte,
dar dintr-o dată totul este nou.

Eu apreciez atât de mult felul în care face
Dumnezeu aceste lucruri, în care ne încurajează și Îi suntem mulțumitori cu
toții pentru aceasta.

Să citim împreună din Luca 24.44-45:

Apoi,
le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că
trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în
Proroci și în Psalmi.”

Atunci
le-a deschis mintea, ca să înțeleagă Scripturile.”

Ca să așezăm circumstanțele acestor versete,
noi știm că Isus a fost răstignit, a înviat și li s-a descoperit apostolilor
Săi, Toma nefiind prezent când El li s-a arătat prima dată ucenicilor Săi, după
înviere. De aceea, el a spus: „Nu voi
crede dacă nu voi pune degetul în rana Sa.”
Dar Isus li S-a arătat din nou
când era prezent și Toma și i-a zis: „Pune-ți
degetul aici, pune-ți mâna și vei vedea că sunt Eu!”
Atunci, Toma a spus: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”, iar Isus
i-a zis: „Acum crezi, dar binecuvântat
este cel care nu vede și totuși crede.”

Aici suntem la așezarea învierii, era timpul
învierii, iar acest lucru este foarte important pentru că și noi ne-am întors
la timpul învierii, la așezarea învierii în zilele noastre.

Și în acest timp al învierii, El a spus: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi,
că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise,
în Proroci și în Psalmi.”

Atunci
le-a deschis mintea, ca să înțeleagă Scripturile.”

Problema nu era că ei nu cunoșteau
Scripturile, pentru că El le spusese: „V-am
spus aceste lucruri.”
El le vorbise despre aceste Scripturi, despre aceste
lucruri; acești bărbați au crescut mergând la sinagogă și auzind Scripturile,
deci nu se punea problema că nu au auzit niciodată Scripturile sau că nu le
cunoșteau, problema era că ei nu au înțeles Scripturile.

Așadar, unul dintre lucrurile pe care le-a
făcut Isus Hristos în înviere, a fost că le-a adus înțelegerea Scripturilor,
iar fratele Branham a spus în mesajul „Este
răsăritul Soarelui
”:

Așa
cum Hristos a fost primul care a înviat dintre toți profeții și așa mai
departe; deși a fost preumbrit în multe locuri, El a fost întâiul rod al celor
ce dormeau. În venirea lui Hristos în Mireasă, ieșind afară din biserică, în
aceste zile din urmă va trebui să existe din nou un Snop legănat.

Legănarea
snopului! Ce a fost snopul? Primul care a ajuns la maturitate, primul care a
dovedit că era grâu, care a dovedit că era un snop.

Aleluia!
Sunt sigur că înțelegeți despre ce vorbesc. A fost legănat deasupra oamenilor,
iar prima dată va veni la suprafață pentru epoca Miresei, pentru o înviere din
denominaționalismul întunecat.”

Așadar, acum vorbim despre o înviere din
denominaționalismul întunecat. Ce este înviat din denominaționalismul
întunecat? Hristos, Cuvântul.

Noi vorbim despre o altă înviere, numai că nu
este o înviere dintr-o peșteră-mormânt din Iudeea, ci este învierea din
denominaționalismul mort, fiindcă ei au luat Cuvântul și L-au legat de
crezurile și învățăturile lor timp de două mii de ani, dar El urma să fie
eliberat în timpul de seară; prin Mesajul timpului de seară, Hristos, Cuvântul
este din nou înapoi în Biserică. El Se întoarce din nou numai în Biserica Sa.

Așadar, astăzi putem vedea o altă înviere,
aceasta fiind învierea din denominaționalismul întunecat, una din lucrările
învierii făcute de Hristos când El învie, fiind să ne aducă înțelegerea asupra
Scripturilor.

Prima
dată va veni la suprafață, pentru epoca Miresei, pentru o înviere din
denominaționalismul întunecat, va fi un Mesaj care va arăta că maturitatea
deplină a Cuvântului S-a întors înapoi în Puterea Lui deplină și este legănat
deasupra oamenilor, prin aceleași semne și minuni pe care El le-a făcut acolo
înainte.

El a
spus: „Pentru că Eu trăiesc, și voi trăiți”, vorbind Soției Sale. „Pentru că Eu
trăiesc, și voi trăiți.” Ce înviere a fost aceea! Și ce înviere este aceasta!”

Suntem noi în această înviere? Aleluia! Și în
acest timp al învierii, Cuvântul a fost înviat din denominaționalismul mort,
iar acum a venit nu pentru ca noi să vedem semnele cuielor Sale și să ne
punem mâna pe coasta Sa, ci ca să auzim Glasul Său pentru ca El să ne poată
da înțelegerea asupra Scripturilor! Ce zi minunată în care să trăiești!

…a
fi adus la viață din morți, „a fi făcut viu în Hristos Isus”, prin Puterea de
aducere la Viață a lui Dumnezeu.

El a
fost legănat pentru ei. Cuvântul, care era El, Cuvântul făcut trup, a fost
legănat pentru ei în ziua de Rusalii. Acum, așa cum spun, El va fi legănat
din nou în zilele din urmă
.”

Noi am ajuns în timpul învierii, în timpul în
care a înviat Isus. El a venit să ne arate Semnul Său, să ne dovedească
faptul că este El și să ne ajute să înțelegem Scripturile. În acest anotimp
al învierii, El a arătat Semnul lui Mesia pentru a dovedi că este El, Hristosul
înviat, aici și acum, la timpul prezent.

Aici, El a venit ca să le aducă înțelegerea
Scripturilor. Apoi, acel Snop pentru legănat a fost legănat asupra lor în ziua
de Rusalii, iar atunci, Petru și cei o sută douăzeci au ieșit pe stradă vorbind
în limbi, și toți îi auzeau vorbind în propria lor limbă. În ziua aceea, el s-a
ridicat și a spus: „Acești oameni nu sunt
beți, așa cum credeți voi.”
Ce a început să facă Petru? El a început să le
aducă înțelegere asupra Scripturilor pentru că se afla în anotimpul învierii;
Sămânța din Petru tocmai venise la Viață, înviase, așa că Petru, care până
atunci se ascunsese de autorități împreună cu cei o sută douăzeci, care se
separase în camera de sus, când a venit Stâlpul de Foc și a intrat în Biserică,
Sămânța a fost adusă la Viață, a existat o înviere în timpul învierii,
iar el a pășit în față și a spus: „Aceasta
este ceea ce a spus profetul Ioel.”
Atunci, acolo, Petru a adus înțelegere
asupra Scripturilor.

Să mergem în Matei capitolul unu și să
continuăm să mergem pe calea pe care am fost. Eu mă bucur de aceste prime șase
versete din Matei, pentru că nu am înțeles niciodată cât poate fi de bogată
genealogia.

Cartea
neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.

Avraam
a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda și frații
lui.”

 Aici ajungem la numărul patru, Iuda
fiind al patrulea. Îi avem pe Avraam, Isaac, Iacov și Iuda. Iuda este la patrulea,
iar „patru” este „numărul izbăvirii lui Dumnezeu, Iuda este
seminția din care  urma să vină
Cârmuitorul, Șilo, Sceptrul, Împăratul, toate acestea. Iuda este seminția
Leului, seminția Împăratului. Noi putem vedea toate acestea, tot ce ne-a
învățat fratele Branham în Peceți, pe toate le vom găsi aici. Vom găsi patru
stadii, vom găsi cifra patru care este cifra izbăvirii, șapte
epoci ale bisericii. Este cu adevărat minunat!

Iuda a
născut pe Fares și Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a
născut pe Aram
…”

Noi am vorbit despre Tamar, despre cum a
ajuns ea pe această linie, cum s-a întors la dătătorul original al seminței,
arătându-ne că stadiul al patrulea este înapoi la original, pentru că Iuda este
originalul seminței Leului; Iuda este primul: leul, împăratul, sceptrul,
conducătorul, domnitorul. Tamar a trecut prin Er, Onan și Șela, dar apoi s-a
întors la original ca să primească sămânța originală, iar când a primit sămânța
originală, ea care înainte nu a putut zămisli, a zămislit atunci având sămânța
originală, în al patrulea stadiu al acestei călătorii care este înapoi la
sămânța originală, planta de grâu.

Înapoi la Sămânța originală din noi; iar ea
nu a dat naștere celui de-al treilea fiu, ci celui de-al patrulea. Aleluia!

Iuda a
născut pe Fares și Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a
născut pe Aram;

Aram a
născut pe Aminadab; Aminadab a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon;

Salmon
a născut pe Boaz, din Rahav; Boaz a născut pe Obed, din Rut; Obed
a născut pe Iese;

Iese a
născut pe împăratul David. Împăratul David a născut pe Solomon, din văduva
lui Urie
.”

În versetele cinci și șase, vedem că sunt
menționate trei din aceste patru femei. Noi am ajuns la numărul patru,
la Iuda care s-a căsătorit cu Șua, iar apoi avem o spărtură, un interval, în
care apar aceste femei la un loc. ori de câte ori vedem astfel de lucruri,
trebuie să ne întrebăm: Ce se întâmplă aici? De ce nu sunt împărțite egal?

Dacă ne uităm în Geneza, Iacov era stăpânul
pământului, trăia în țara făgăduită, care îi fusese dată lui Avraam, apoi a
trecut la Isaac și la el. Știm ce s-a întâmplat cu Iosif, cum a fost respins de
frații săi și vândut, cum a ajuns în închisoare și apoi ridicat la dreapta lui
Faraon, toate acestea preumbrindu-L pe Hristos; dar după aceea, Palestina a
fost lovită de o foamete, iar atunci, copiii lui Israel au început să se mute
din țara făgăduită, jos în Egipt. Vom asocia aceasta cu epocile bisericilor
pentru că ei au părăsit Țara făgăduită, Cuvântul făgăduit, și au coborât jos în
Egipt care este un simbol al lumii. Au părăsit Cuvântul și au intrat în lume.

Așadar, noi știm că Iuda și toată generația
aceea a fost acolo, pentru că au mers cu tatăl lor jos în Egipt. Deci, Iuda a
fost primul. Apoi, de la Iuda la Fares, la Esrom, la Aram, la Aminadab, la
Naason și la Salmon, numărul șapte.

De-a lungul epocilor bisericilor, El ne-a
întors înapoi prin restituire, iar Salmon este cel care s-a născut în timpul
călătoriei înapoi și a trecut Iordanul în țara făgăduită, numărul șapte, cea
de-a șaptea epocă a bisericii.

Aceste lucruri au fost așezate acolo cu un
motiv; nu sunt scrise doar așa, ci există un motiv. Acum, am ajuns la Salmon,
care a fost al șaptelea și s-a căsătorit cu curva Rahav în țara făgăduită. Nu
cu o israelită, ci cu o femeie dintre neamuri. Și ce a zămislit această femeie
când el s-a unit cu ea? Care a fost rodul ei? Răscumpărătorul înrudit, care
este numărul opt și este din nou un tip al lui Hristos. Astfel, vedem că toate
aceste numere și povestiri se regăsesc în toată Biblia.

Acum, ne vom concentra pe Rahav, iar pentru
aceasta vom merge la Evrei 11.31.

Noi știm că acesta este capitolul evreilor,
al eroilor credinței cum este numit de multe ori, iar în el o putem găsi și pe
Rahav. Din toți oamenii care ar fi putut fi menționați aici, nu lipsește nici
Rahav.

Prin
credință n-a pierit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiți
(în limba
engleză: „Cu cei care nu au crezut”),
pentru că găzduise iscoadele cu bunăvoință.”
(v. 31).

Așadar, cine a pierit? Toți cei care nu au
crezut. Dar este scris: „Rahav nu a
pierit cu cei care nu au crezut.”
Deci, ce a salvat viața lui Rahav?
Credința. Ea a fost salvată prin credință; prin credință a fost socotită
neprihănită, credința ei a fost cea care a salvat-o, iar noi ne întrebăm: „Ce a
ținut în picioare casa ei atunci când s-au prăbușit toate zidurile?” Fratele Branham
a spus că zidurile de douăzeci de picioare (șase metri) s-au prăbușit la
sunetul trâmbițelor și al strigătelor poporului. Ele au căzut la pământ pentru
ca orice om care se afla jos la temelie să poată urca pe ele. Dar a existat o
parte a acelei uriașe cetăți, a acelor ziduri, despre care fratele Branham a
spus că erau atât de late că treceau pe ele care trase de cai; a existat o
singură porțiune din zid care a rămas în picioare în fața mâniei și judecății
lui Dumnezeu. Ce a ținut-o în picioare? Credința. Credința a ținut acea parte a
zidului în picioare, lui Rahav dându-i-se un semn adevărat, pe care ea l-a
afișat, acesta fiind dovada credinței sale. Era semnul afișat afară al
credinței pe care o avea ea.

Așadar, ea nu a pierit datorită credinței
care a ținut casa ei în picioare; credința ei a fost cea care a ținut zidurile
casei sale intacte pentru salvarea ei și a familiei sale.

Fratele Branham a spus următoarele în mesajul
Eu voi fi cu tine cum am fost cu Moise
din anul 1960:

Această
mare curvă Rahav a devenit o credincioasă. Noi am luat povestea ei aici, cu
puțin timp în urmă. După ce a fost socotită neprihănită și adusă la credință,
din pricina credinței ei în Dumnezeu, ea a fost adusă la credința israelită,
făcută o prozelită și a fost curtată de un general din armata israelită.
Uitați-vă la ceea ce a făcut Dumnezeu pentru această femeie. Ei s-au mutat în
Betleem și au avut un fiu, pe care l-au numit Boaz. Din Boaz, care s-a
căsătorit cu Rut, a ieșit Iese, din Iese a ieșit David, iar din David a ieșit
Isus. Aleluia!

De ce? „Credința vine în urma auzirii, auzirea Cuvântului lui
Dumnezeu care este Dumnezeul cerului și al pământului, și prin credința în El. Crezând
ce?

Noi am vorbit despre aceasta data trecută și
este foarte important pentru că contează ce credem. Astfel, Rahav nu a
pierit  împreună cu cei care nu au
crezut, datorită credinței ei. Deci, ce a crezut ea, sau în ce a crezut? Ce i-a
dat atât de multă credință încât credința ei a devenit o fortăreață de
neclintit? În ce a crezut ea? Nu a fost trecerea Mării Roșii, nu a fost
nimicirea armatelor de dincolo de Iordan, nu au fost semnele și minunile,
pentru că ea însăși a mărturisit: „Noi știm ce a făcut Dumnezeu când a
despărțit Marea Roșie; cu toții am auzit ceea ce a făcut Dumnezeu când a
nimicit armatele de dincolo de Iordan; noi am auzit toate aceste lucruri și
inimile noastre tremură de frică.”

Așadar, toți oamenii din Ierihon au crezut în
semnele supranaturale, au crezut în mânia lui Dumnezeu și au știut că Cel ce
a făcut acele lucruri a fost Dumnezeu. Deci, nu a fost vorba de a crede în
acele lucruri, ci a fost Ceva anume în care ea a trebuit să creadă, iar
credința ei în acel Ceva, i-a salvat viața.

„Credința
vine în urma auzirii, auzirea Cuvântului lui Dumnezeu care este Dumnezeul
cerului și al pământului, și prin credința în El. Crezând ce?
Însărcinarea pe care Dumnezeu i-a
dat-o unui om numit Iosua; ea a crezut acea însărcinare
.”

A existat un profet cu o însărcinare, iar o
parte din această însărcinare au fost semnele și minunile, miracolele și
vindecările care l-au însoțit. Totuși, noi putem crede în crearea veverițelor,
în deschiderea ochilor orbilor, în vindecarea ologilor, dar nu aceasta este
credința care ne va lua din calea nimicirii care vine, pentru că oricine crede
în supranaturalul lui Dumnezeu, crede în aceste lucruri. Dar ce trebuie să
credem noi? Noi trebuie să credem în însărcinarea acestui om. Care a
fost însărcinarea sa? Să premeargă cea de-a doua venire a lui Hristos. Aceasta
a fost însărcinarea sa. În anul 1933, când Stâlpul de Foc a apărut deasupra
râului Ohio, i s-a spus: „Așa cum a mers
Ioan Botezătorul înaintea primei Sale veniri, tu, Mesajul tău, va merge
înaintea celei de-a doua veniri.”
Așadar, lui i s-a dat o însărcinare.
Astfel, fratele Branham a venit și a lucrat de-a lungul slujbei sale, iar în
anul 1962 a spus următoarele în mesajul „Etapa
actuală a slujbei Sale
”:

Doamne,
îngăduie ca aceasta să fie încununarea slujbei mele.”
 Deci, el avea o însărcinare și o încununare,
aceasta fiind să îmbrace Mireasa în Cuvânt, pentru slava Domnului. El era acolo
și avea însărcinarea lui Eliezer, despre care ne-a vorbit; el era sub
însărcinarea lui Eliezer de a găsi o Mireasă pentru Fiul făgăduit și de a o
aduce în unire cu El. Aleluia! Nu sunt doar minunile, semnele și miracolele, nu
este doar a crede că Dumnezeu a trimis un profet, pentru că exact aceasta a
crezut și Ierihonul. Toți oamenii din Ierihon au crezut că Moise a fost un
profet și că ei au trecut Marea Roșie, au crezut că israeliții au nimicit
armatele de dincolo de Iordan, dar nu au putut să creadă în însărcinarea lui
Iosua de a intra înăuntru și de a împărți țara proprietarilor ei de drept.
Aceasta este partea pe care nu au putut s-o accepte. Ei nu au putut trece acea
linie pentru că nu au crezut că acel grup de oameni era împlinirea făgăduinței.
Ei nu au crezut că grupul acela de oameni avea un drept la Cuvânt; se gândeau
că ei aveau un drept la Cuvânt, nu oamenii aceia.

Vedeți, contează ce credeți. Voi trebuie să
credeți însărcinarea; nu numai vestirea, ci și însărcinarea.

Fratele Branham a spus următoarele în mesajul
Semnul” din anul 1963:

Toți cei
care știu ceva despre Biblie știu că acea curvă a fost rânduită mai dinainte….”

Oh, aceasta îmi face bine! O curvă rânduită
mai dinainte. Rânduită mai dinainte să fie în starea aceea. Aceasta merge
dincolo de înțelegerea noastră umană.

Cu
siguranță că era! Biblia spune: „Ea nu a pierit cu cei necredincioși.” Așa
este. „Ea a crezut Mesajul orei
.”

Contează ce credem, pentru că salvarea se
află în Mesajul orei. Salvarea este în Mesajul orei, nu în faptul că credem în
lucrări sau în faptul că a existat un profet.

Iar Dumnezeu i-a dat un semn prin mesagerii Săi care i-au spus: „Ia un
șnur cărămiziu, roșu și leagă-l de…”
Ei i-au
spus: „Ține minte, dacă nu vei lega șnurul acela acolo, dacă nu-l vei lăsa
acolo, noi nu suntem responsabili de jurământul nostru.” Și au mai zis: „Dacă
ești înafara lui, noi nu suntem responsabili.” Oh, vai! „Rahav, du-te și adu
înăuntru fiecare sămânță rânduită mai dinainte de acolo! Adu-l pe tatăl tău, pe
mama ta!” Pentru că noi tocmai am ieșit afară de jos din Egipt, sub acea
ispășire, și tot ce nu a fost sub acel semn, a pierit.”

Să încercăm să înțelegem acest semn. Semnul
a fost dat ca recunoaștere a credinței, și de aceea este dat și astăzi.
Semnul este dat ca recunoaștere a credinței voastre, pentru că Avraam L-a
crezut pe Dumnezeu și a primit semnul tăierii împrejur, care a fost pecetluirea
legământului. Dacă nu L-ar fi crezut, nu ar fi primit tăierea împrejur. Așadar,
el L-a crezut pe Dumnezeu și a primit semnul tăierii împrejur.

Acum, Dumnezeu ne dă Semnul pentru că
recunoaște faptul că avem credința corectă în Cuvântul lui Dumnezeu, în Mesajul
orei. Astfel, El vine jos și pecetluiește credința prin tăierea împrejur, prin
botezul Duhului Sfânt. Voi nu trebuie să plângeți ore în șir la altar ca să
primiți Duhul Sfânt, deoarece El este o recunoaștere a credinței voastre. Botezul
Duhului Sfânt este o pecetluire a credinței voastre. Așadar, nu este suficient
să săriți în sus și-n jos sau să stați într-un rând de rugăciune; aceasta este
în ordine dacă aveți credință, aceasta este calea lui Dumnezeu ca să aducă la
viață acea credință; este în ordine, pentru că Dumnezeu o poate face prin orice
cale dorește, prin orice senzație, prin orice emoție, nu este exclus, voi
puteți face toate acestea, dar dacă nu credeți Mesajul orei, nu va exista nici
o pecete a Duhului Sfânt. Dacă nu credeți însărcinarea, dacă nu aveți
credință în ceea ce trebuie, la timpul potrivit, dacă nu credeți Cuvântul
descoperit în totalitate, Mesajul orei în care trăim, puteți plânge, puteți sta
în rânduri de rugăciune, puteți sări în sus și-n jos, puteți fi unși cu ulei;
pecetluirea nu va veni pentru că Cel care recunoaște credința voastră este
Dumnezeu.

Așadar, dacă credeți cu adevărat, nu doar cu
o credință intelectuală, dacă în voi este Ceva ce crede cu adevărat și nu este
doar o încercare de a crede, atunci puteți să vă odihniți pentru că El trebuie
să recunoască credința voastră. Iar dacă nu aveți acea credință prin care
știți, spuneți: „Doamne, am nevoie de o descoperire. Am nevoie s-o aduci la
viață pentru mine; deschide-o, Doamne, dă-mi o descoperire prin care să știu că
acesta este adevărul.”

Iar
Dumnezeu i-a dat un semn prin mesagerii Săi care i-au spus: „Ia un șnur
cărămiziu, roșu și leagă-l de…”

Vedeți, acel șnur era recunoașterea faptului
că ea credea Mesajul. Dar trebuia să-l aibă afișat înafara casei pentru ca
toată lumea să vadă că era o credincioasă. Nu există credincioși ascunși.

Tot în mesajul „Semnul”, fratele Branham spune:

Probabil,
ei au crezut că marea denominațiune a Ierihonului era capabilă să reziste în
fața mâniei lui Dumnezeu. Vedeți, propria lor mare denominațiune.”

Vedeți, ei nu credeau însărcinarea, nu
credeau că profetul acela venea să restituie Cuvântul, să deschidă Pecețile, să
așeze o Mireasă și s-o pună într-o unire invizibilă cu Mirele ei; ei nu au
crezut toate acestea, nu au crezut în însărcinarea care urma să fie venirea lui
Hristos în Mireasă, ci au crezut doar că vor fi bine în marele lor sistem
denominațional, iar Dumnezeu îi va recunoaște; ei credeau aceasta și se încredeau
în marile lor ziduri.

Aici, fratele Branham a comparat această mare
cetate, cu un sistem denominațional, și este uimitor unde vom ajunge. Să ne
întoarcem la Iosua 6.2-5:

Domnul
a zis lui Iosua: „Iată, dau în mâinile tale Ierihonul și pe împăratul lui, pe
vitejii lui ostași.

   Înconjurați cetatea voi, toți bărbații de
război, dând ocol cetății o dată. Așa să faci șase zile.

Șapte
preoți să poarte înaintea chivotului șapte trâmbițe de corn de berbec; în ziua
a șaptea, să înconjurați cetatea de șapte ori, și preoții să sune din trâmbițe.

Când
vor suna lung din cornul de berbec și când veți auzi sunetul trâmbiței, tot
poporul să scoată mari strigăte. Atunci, zidul cetății se va prăbuși și poporul
să se suie fiecare drept înainte
.”

Noi am mai parcurs aceste lucruri în Trâmbița jubileului. Cornul de berbec
din care au sunat ei prelung este Iobelul sau Trâmbița jubileului
din care se suna la Jubileu.

Așadar, aici ei au auzit o Trâmbiță a
jubileului, iar când a sunat această Trâmbiță, s-au prăbușit toate zidurile, s-au
făcut una cu pământul. Atunci a fost distrus sistemul acela denominațional, iar
ei au putut începe să ia țara în stăpânire. Ceea ce este interesant este că cei
șapte preoți cu cele șapte trâmbițe, au înconjurat zidul o dată timp de șase
zile: prima epocă a bisericii, a doua, a treia, a patra, a cincea, a șasea,
totul fiind exact ca înainte, ei parcurgând câte o epocă, apoi încă una și încă
una, dar când s-a ajuns în cea de-a șaptea epocă a bisericii, aceea urma să fie
diferită de primele șase. În epoca a șaptea urma să se petreacă ceva ce nu a
avut loc în primele șase epoci.

În mesajul „Capodopera” din anul 1964, scrie:

Un
simbol desăvârșit ca și în Israel, dacă am fi avut timp; dar nu mai avem decât
câteva minute. Dar într-un simbol desăvârșit, oriunde mergea acel Stâlp de Foc,
la început, era Viață. Dumnezeu era acea Lumină. Indiferent că era miez de
noapte sau se aflau într-un loc bun, când Se mișca Stâlpul de Foc, suna trâmbița
și Israel se mișca cu El.

Aleluia!
Astfel, când suna Trâmbița, Martin Luther se mișca cu Ea. Dar el s-a organizat,
a murit… nu el, ci cel de după el, iar atunci Dumnezeu a scos Viața afară de
acolo și a dus-o mai departe, iar pe ei i-a așezat în mormânt.

Apoi, a
ieșit Wesley. El a văzut organizația aceea mare și a sunat din Trâmbiță, din
Trâmbița sfințirii, mai mult din Cuvânt. Înțelegeți? Când el a făcut aceasta,
ei au ieșit afară, afară dintre luterani, în metodiști. Penticostalii au
văzut-O și ei și au sunat din Trâmbiță: este timpul pentru întoarcerea
darurilor. Vedeți ce au făcut ei? Au sunat din trâmbiță și au ieșit afară, iar
ceilalți s-au organizat.”

Aici, fratele Branham ne spune că epocile
bisericilor s-au mișcat la sunetul unei Trâmbițe.

În Pecetea
a șasea
, el a spus:

Când
Mesia a fost stârpit, evreii au fost orbiți ca să nu vadă că El era Mesia.
Astfel, când Mesia a fost stârpit, Evanghelia și timpul harului a trecut la
neamuri, iar ei au venit la suprafață, Dumnezeu luând unul de aici, unul de
acolo, sau de aici și de acolo și i-a pus sub mesageri; El a trimis primul
mesager, iar el a predicat și Trâmbița a sunat declarând un război.”

Ce declarau ei în jurul Ierihonului? Acela
era un marș al războiului. Mesagerul fiecărei epoci a bisericii aducea
Cuvântul, iar fratele Branham a spus că ei au rupt în fiecare epocă, o Pecete,
au adus un Mesaj, au sunat dintr-o Trâmbiță declarând război duhovnicesc, iar
când Mesajul era respins, cădea o plagă.

 Este
exact ceea ce avem și în fiecare epocă a Bisericii din Cartea Apocalipsei: o
Pecete, o Trâmbiță și o plagă.

Trâmbița
declară întotdeauna un război. Mesagerul, îngerul, pășește, vine pe pământ,
mesagerul orei, de exemplu Luther sau oricare dintre mesagerii despre care am
vorbit. Ce face el? Vine, iar atunci se deschide, descoperă o Pecete; sună o
Trâmbiță și este declarat un război, iar El merge mai departe și mesagerul
moare. El pecetluiește acel grup, sunt puși înăuntru, iar peste cei care au
respins-o cade o plagă. Vedeți? Apoi merge mai departe, iar ei se organizează,
obțin o altă organizație. (Noi tocmai le-am parcurs).”

Fratele Branham ne-a arătat că în fiecare
epocă a Bisericii a sunat o Trâmbiță, iar aici, în cartea lui Iosua, ei urmau
să meargă în jurul Ierihonului de șapte ori. De ce de șapte ori? De ce nu de
cinci ori sau de doisprezece ori, ci de șapte ori? Pentru că noi putem găsi în
toată Biblia această taină ascunsă a lui Dumnezeu. El a vrut ca noi să ajungem
la sfârșitul timpului, când El a rupt Pecețile, le-a deschis și a descoperit
Cuvântul, aceasta deschizând toată Biblia.

Poate ziceți: „Biblia era deschisă.” Nu, nu
era! Până când nu a venit fratele Branham și a predicat Pecețile, aceasta a
fost o Carte închisă; această Biblie nu era deschisă. Dar de ce astăzi putem
predica aceasta? Pentru că a pășit în scenă un profet și lui i s-a dat
descoperirea Peceților, iar când a predicat aceasta, în predicarea Tunetelor,
această Biblie a devenit o Carte nouă. A deschis toată Biblia, tot Cuvântul,
iar el nu a trebuit să schimbe niciun Cuvânt. Noi nu a trebuit să avem nici un
mesaj revizuit în Biblie; nu a trebuit să o rescriem sau să schimbăm aranjarea
cuvintelor, nu a trebuit să facem nimic altceva decât să o luăm așa cum este și
așa cum a fost citită timp de mii de ani, timp de sute de ani. Învățații au
răsfoit-o de multe ori, dar au răsfoit o Carte închisă; ei au încercat s-o
înțeleagă, dar încercau să înțeleagă o Carte închisă până în timpul când au
fost rupte Pecețile, acestea deschizând toată Cartea. Dar El vrea ca Mireasa Sa
să se uite înăuntru și să spună: „Iat-o! Iat-o, iat-o!”, pentru că noi trebuie
să avem Ceva în care să ne ancorăm sufletele, destulă credință care va schimba
acest trup. Acum, noi putem să privim fiecare simbol, fiecare tip, fiecare
umbră și fiecare Cuvânt, și ce vedem?

Tot Planul Răscumpărării, vedem scopul Său
întreit, vedem Pecetea a șaptea, ne vedem pe noi înșine. Iar dacă ne putem
vedea pe noi înșine în această Biblie și putem înțelege că noi nu citim
Scripturile, ci le trăim, atunci nu vom mai citi Biblia ca să aflăm ce s-a
întâmplat cândva sau ce se va întâmpla în viitor, ci o vom citi ca să descopere
ce ni se întâmplă chiar acum. Pe măsură ce o citim, noi spunem: „Acesta sunt
eu, prin aceasta trec eu; aceasta este poziția în care mă aflu, acestea sunt
duhurile cu care mă lupt.” În Biblie sunt numiți hetiți, iebusiți, filisteni,
dar acum îi puteți numi duhuri religioase, demoni de boală, de depresie, dar
este același lucru. Acum, înțelegem că noi nu citim despre biserica
nou-testamentală, ci eu sunt biserica nou-testamentală. Tot Noul Testament este
soț și soție. Așadar, acum este diferit. Acum privim în urmă și vedem „de șase
ori în jur”, și „ziua a șaptea”. Mă întreb, ce preumbrește aceasta?

În
ziua a șaptea să înconjurați cetatea de șapte ori”,
pentru că urma să vină
cineva și să explice tainele tuturor epocilor în șapte. Așadar, noi trebuie să
mergem în jur pentru prima zi, în jur pentru a doua zi și așa mai departe. De
ce? Pentru că el trebuia să lege toate capetele lăsate libere, explicând tot ce
a fost lăsat pe dinafară în toate epocile. Astfel, noi a trebuit să trecem din
nou prin epocile bisericilor, a trebuit să mergem în jur de șapte ori în ziua a
șaptea, iar după ce am mers a șaptea oară, acești șapte preoți au sunat din
Trâmbițe, iar când au sunat din cornul de berbec, din Iobel, din
Trâmbița Jubileului, nu au mai fost doar mesagerii epocilor bisericilor, ci li
s-a alăturat și poporul. Era ceva diferit, poporul era eliberat și avea de
jucat un rol. Înainte era mesagerul, preotul, mesagerul, preotul, dar după cea
de-a șaptea oară în jur în a șaptea zi, s-au oprit toți, iar cei șapte mesageri
au început să sufle, toți șapte deodată. Și când au făcut aceasta, nu a mai
fost doar o lucrare pentru preoție, nu a mai fost doar o lucrare pentru cei
șapte mesageri ci, pentru ca acest sistem să se prăbușească, era nevoie de strigătul
poporului.

Noi spunem: „Înțeleg, văd și cred. Aleluia,
sunt liber! Acesta este Jubileul nostru! Noi nu lăsăm aceasta predicatorilor
pentru că avem noi înșine ceva de făcut.”

Deci, preoții au sunat din trâmbiță. Să
mergem la versetul 20-21:

Poporul
a scos strigăte și preoții au sunat din trâmbițe. Când a auzit poporul sunetul
trâmbiței, a strigat tare, și zidul s-a prăbușit; poporul s-a suit în cetate,
fiecare drept înainte. Au pus mâna pe cetate

și au
nimicit-o cu desăvârșire
.”

Voi ziceți: „Să înțelegem că aceste ziduri
care s-au prăbușit erau mari, erau blocuri mari de piatră, iar când s-au
prăbușit, au căzut pretutindeni. Era un morman într-un loc, un altul în alt
loc, iar ei trebuiau să se grupeze ca să intre în cetate pe lângă acele
mormane.” Nu, nu așa s-au prăbușit zidurile! Ele s-au prăbușit plat, așa că nu
a existat nici un obstacol înaintea lor; denominațiunile nu puteau face nimic
ca să-i oprească, să-i împiedice; niciuna din învățăturile care-i țineau afară,
niciunul din crezurile lor nu le mai putea face nimic, ci au căzut la pământ și
s-au făcut una cu el, așa că fiecare om a urcat drept înainte. Ei nu au avut nevoie
de nici o deviere, fiindcă a existat un singur loc pe unde nu au putut trece,
acesta fiind locul în care se afla Rahav, deoarece credința ei a ținut zidurile
în picioare.

„…și
au nimicit-o cu desăvârșire, trecând prin ascuțișul sabiei tot ce era în
cetate, bărbați și femei, copii și bătrâni, până la boi, oi și măgari.

Iosua a
zis celor doi bărbați care iscodiseră țara: „Intrați în casa curvei și scoateți
din ea pe femeia aceea și pe toți ai ei, cum i-ați jurat
.” (v. 21-22).

După ce au înconjurat cetatea de șapte ori,
după marea bubuitură, ei urmau să scoată femeia afară; ea urma să fie separată
de sisteme.

Acum aș vrea să citesc două versete, iar voi
poate vreți să vi le notați. Este vorba de 2Corinteni 6.17:

De
aceea: „Ieșiți din mijlocul lor și depărtați-vă de ei,
zice Domnul. Nu vă atingeți de ce este necurat și vă voi
primi.”

Partea importantă este: „Ieșiți din mijlocul lor și depărtați-vă de ei…  și vă
voi primi.”

Și Apocalipsa 18.4:

Apoi
am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu,
ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu fiți loviți cu urgiile ei!”

După nimicie, Rahav a fost scoasă afară și
separată.

În mesajul „Semnul” din anul 1963, fratele Branham spune:

Apoi,
când Dumnezeu a onorat aceasta, casa ei nu s-a cutremurat. Când Iosua a stat
acolo și a dat semnalul nimicirii cetății, au mers drept în sus, iar Rahav și
familia ei a rămas în picioare; tot ce avea ea, amin, amin, era în siguranță,
în casă. Ei doar au stat acolo, nefiind nevoiți să se uite afară pe fereastră.
Ei puteau să citească Scriptura în timp ce se dădea bătălia.”

Nu exista nimic pentru care să se îngrijoreze
sau să se agite, pentru că ea avea un semn adevărat; nu unul fals, ci unul adevărat.
Ea avea încredere în semn și în făgăduință.

Ea s-a
întors înapoi și a fost curtată de generalul din armată, a fost înălțată și a
ajuns în Betleem, iar partea ei le-a fost dată lor
. Ea a dat naștere unui fiu vestit, iar acel fiu vestit a
dat naștere altui fiu vestit, iar acel fiu a dat naștere altui fiu vestit până
când a venit vestitul Fiu. A venit jos prin Obed, Iese și David. Așa este, prin
curva Rahav pentru că a crezut mesagerul.”

  Aleluia! Nu mai putem adăuga nimic la
aceasta, pentru că totul se rezumă la simplul fapt că credeți. Vedeți ce poate
face în Scripturi simplul fapt că credeți? Nu un program cu fapte, lucrări, ci
simplul fapt că credeți. Prin faptul că ea a crezut, zidurile din jurul ei s-au
prăbușit, dar casa ei a rămas în picioare; simplul fapt că a crezut ceea ce a spus
mesagerul a fost suficient ca s-o țină în picioare în timpul judecății.

Ea a
aplicat semnul, iar casa ei a fost salvată. Altfel, ea ar fi pierit exact unde
se afla.”

   Acum
aș vrea să privim puțin la Salmon. El nu a fost doar unul din mulțime, ci a fost
o persoană unică.

În Numeri 26, Iosua a început să numere
poporul, noua generație care se ridicase. Toți războinicii bătrâni muriseră,
iar ei se pregăteau să treacă dincolo și a fost făcută o altă numărătoare. Numeri
26.51:

Aceștia
sunt cei ieșiți la numărătoare dintre copiii lui Israel: șase
sute una mii șapte sute treizeci
.”

Șase
sute una mie șapte sute treizeci”
, toți aceștia fiind bărbați care puteau
lupta, care aveau vârsta de cel puțin douăzeci de ani. Aici nu erau incluse
femeile și copiii și nici casa leviților, ceea ce înseamnă că mai erau câteva
sute de mii care nu au fost numărați aici.

Așadar, aceștia erau bărbații, nu femeile și
copiii, ci bărbații care puteau merge la luptă: șase sute una mii șapte sute treizeci.

Și exista o singură femeie curvă care a
crezut Mesajul și a ieșit afară din denominațiuni. Peste care din acești șase sute una mii șapte sute treizeci, credeți
că a dat ea? Peste singurul care conta, acesta fiind prințul din Iuda, cel care
se afla pe linia nașterii din casa lui Iuda pentru că ea era rânduită mai
dinainte, era un vas rânduit mai dinainte care trebuia să fie în genealogia lui
Isus Hristos. Ea a fost rânduită să iasă afară, era un pântec rânduit mai
dinainte, iar acel pântec avea să primească sămânță de la o singură sursă.

Noi vorbim aici despre o curvă cu un pântec
rânduit mai dinainte, care a folosit greșit ceea ce a primit. Ea a primit
sămânță de la fiecare denominațiune, a primit orice gând, orice exista acolo,
dar nu a prins niciodată rădăcini, până când nu a ieșit afară. Ea nu a putut
ajunge la niciunul din acești șase sute una mii șapte sute treizeci, deși erau bărbați
neprihăniți și au intrat în țara făgăduită, pentru că exista unul care a fost
rânduit mai dinainte ca să primească sămânța de la el.

Dacă veți urmări linia de-a lungul timpului,
veți vedea că aceasta este linia nașterii care a pornit de la Iuda la Fares, la
Esrom, la Aram, la Aminabad, la Naason. Naason a murit în pustie. El a fost
tatăl lui Salmon, dar a murit în pustie pentru că toți bătrânii luptători au
murit. Acolo l-am avut pe Salmon care a fost singurul pe această linie. Unul
dintr-un milion. Câte sute de mii credeți că au fost în Ierihon? Și cum credeți
că au ajuns împreună această femeie și acest bărbat?  Prin faptul că au fost rânduiți mai dinainte.
Uneori, când citim o poveste, o citim pur și simplu ca pe o poveste, fără să
înțelegem amploarea lucrurilor care s-au petrecut. Cum se face că Salmon a
rămas singur atâta timp? Cum de nu s-a căsătorit? Pentru că exista un plan
rânduit mai dinainte.

Să citim din Iosua 6.22-25:

Iosua
a zis celor doi bărbați care iscodiseră țara: „Intrați în casa curvei și scoateți
din ea pe femeia aceea și pe toți ai ei, cum i-ați jurat.”

Tinerii,
iscoadele, au intrat și au scos pe Rahav, pe tatăl ei, pe mama ei, pe frații ei
și pe toți ai ei; au scos afară pe toți cei din familia ei și i-au așezat afară
din tabăra lui Israel.

Cetatea
au ars-o împreună cu tot ce se afla în ea; numai argintul, aurul și toate
lucrurile de aramă și de fier le-au pus în vistieria Casei Domnului.

Iosua a
lăsat cu viață pe curva Rahav, casa tatălui ei și pe toți ai ei; ea a locuit în
mijlocul lui Israel până în ziua de azi, pentru că ascunsese solii pe care-i
trimisese Iosua să iscodească Ierihonul
.”

Aș vrea să citim încă o dată versetul 23:

Tinerii,
iscoadele, au intrat și au scos pe Rahav, pe tatăl ei, pe mama ei, pe frații ei
și pe toți ai ei; au scos afară pe toți cei din familia ei și i-au așezat
afară din tabăra lui Israel.”

De ce? Pentru că erau păgâni. Ei nu puteau să
intre în tabără pentru că făceau parte dintr-o națiune păgână. Pe deasupra,
Rahav trăise o viață neduhovnicească, fiind o curvă renumită.

Fratele Branham a spus în mesajul „De ce micul Betleem?”:

Iar
atunci o vedem când ea a fost considerată ca una dintre israeliți. Ea s-a
îndrăgostit de bărbatul acela, care era căpetenia și prințul din Iuda. El
era căpetenia armatelor israelite. Numele lui era Salmon, ca și împăratul
Solomon. El era căpetenie, iar ea a intrat într-o poveste de dragoste cu
această căpetenie, care era un prinț în Iuda, iar în cele din urmă s-a
căsătorit cu el. Când țara a fost așezată pentru israeliți, ea și soțul ei
preaiubit au plecat în Betleem.

Acum,
începeți să o vedeți clar, nu-i așa? A început să se deschidă pe măsură ce
putem vedea că ea a trăit în Betleem, fiind o mireasă dintre neamuri pentru un
evreu. De ce? Pentru că ea a crezut în Dumnezeul care face minuni. Priviți de
unde a ieșit ea, dintr-o casă rău famată, a prostituției… Prin convertirea ei
și prin credința ei neclintită în Dumnezeu, ea a fost scoasă dintr-o casă a
prostituției și adusă într-o casă minunată în Betleem. Ce diferență!

Aceasta
se întâmplă și cu noi. Dintr-o casă a necredinței și a faptelor imorale, cât și
a altor lucruri, într-un loc, într-o poziție în Hristos care este cea mai
frumoasă. De la ridicol la sublim, aceasta este diferența care are loc prin
convertirea noastră. Ați observat că ea s-a căsătorit cu un prinț din casa lui
Iuda, cu o căpetenie? Acea căpetenie Îl reprezenta pe Hristos care Și-a luat o
Mireasă dintre neamuri. De la cel mai josnic dintre cele mai josnice, la cel
mai important și mai bun loc din țară, așa cum vom ajunge să vedem mai
târziu în cadrul Mesajului, pentru a dovedi că era; nu putea fi nimic altceva
decât aceasta. Ei sunt un simbol al Miresei dintre neamuri.”

 Așadar, ei au luat-o și au pus-o înafara
taberei lui Israel, fără nici o nădejde de a putea intra în tabără. Dar ea era
rânduită mai dinainte. Exista o singură cale prin care Rahav putea să intre în
tabără, dar în mintea ei nu exista nici o nădejde, pentru că își cunoștea
imoralitatea, starea de păcat în care era, condiția ei, așa că totul arăta ca o
situație fără nădejde. Astfel, ea a fost scoasă și pusă înafara taberei. Dar
acolo era Salmon, iar el avea toate drepturile de a se afla în tabără. Salmon
era unul din cei doisprezece prinți, întâiul născut din linia seminței sale și
purta linia firească a lui Hristos. El era un individ cheie în tabără; nu era
un oricare din cei șase sute una mii
șapte sute treizeci,
ci era cel rânduit mai dinainte cu dreptul de întâi
născut din Iuda și trebuia să găsească un pântec rânduit mai dinainte să aducă
la suprafață linia lui Hristos. Așadar, Dumnezeu trebuia să miște toate
circumstanțele. Fără îndoială, Salmon se uitase la fetele din Israel și erau
multe fete frumoase și duhovnicești care trăiau după Cuvânt, care făceau bine,
se îmbrăcau bine și făceau totul corect, dar niciuna dintre ele nu era persoana
potrivită pentru că Dumnezeu așeza un tipar arătând Mireasa Sa dintre neamuri.
Înseamnă că pentru a-și găsi mireasa, Salmon trebuia să iasă afară din tabără;
trebuia să iasă afară din denominațiuni, din tabăra religiilor, iar când a
făcut aceasta, a găsit-o pe cea care a ieșit din mijlocul lor. A găsit-o pe cea
care a fost izbăvită din denominațiuni și s-a separat, neatingând lucrurile
necurate, iar El a spus: „Dacă vei ieși din mijlocul lor, te vei separa și nu
vei atinge lucrurile necurate, Eu te voi primi.” Unde te voi primi? Nu în tabără,
ci afară din tabără. Nu te voi primi în tabără, nu te voi primi în
denominațiuni, nu te voi primi în sisteme, ci te voi primi doar dacă vei ieși
afară din mijlocul lor și te vei separa.

Deci, Rahav era înafara taberei. Dar ce l-a
determinat pe Salmon să iasă afară din tabără? Ce putere era în viața lui? La
ce se gândea? Poate nu s-a gândit la nimic, ci pur și simplu a ieșit pentru că
a pierdut ceva. Cine știe cum a lucrat Dumnezeu, dar dintr-o dată a ieșit afară
pentru că ceea ce căuta el nu putea fi găsit în sisteme. Să ieșim afară din
tabără ca să ne unim cu El.

Așadar, aceștia doi s-au întâlnit afară din
tabără. Ne putem vedea pe noi înșine? Putem vedea povestea răscumpărării? Putem
vedea Mireasa lui Isus Hristos, Sămânța rânduită mai dinainte separată? Îl
putem vedea pe cel care urma s-o răscumpere? O altă întrebare care se ridică
este: cum urma să fie răscumpărată ea? Prin faptul că urma să primească
sămânță. Salmon a ieșit afară din tabără la fel ca și fiul armurierului care a
ieșit din sala de petrecere. El a văzut toate acele fete frumoase, dar a ieșit
afară din tabără, afară din sala de petrecere, și a găsit o spălătoreasă de
vase. El a găsit în caracterul ei, caracterul pe care îl căuta și cu care putea
să se căsătorească.

Ce a găsit Salmon la Rahav? Rahav nu era o
prințesă israeliană, ci a crescut auzind istorisirile despre ei; ea nu a
crescut în prezența lui Moise și nu l-a văzut pe Iosua, ci a crescut înafara
acelor lucruri, viața ei era oribilă, se afla într-o stare îngrozitoare, în curvie,
dar când a auzit Mesajul, L-a crezut. Ce căuta Salmon? Caracterul care
exprima credința în Mesajul orei. Aceasta l-a atras pe Salmon. El a găsit
în Rahav ceea ce căuta. Nu a putut găsi în Israel, ci în această femeie, și de
îndată ce a fost atinsă de Lumina aceea, când Lumina a strălucit, sămânța aceea
a venit la Viață. Acolo era o femeie cu caracter, iar el i-a zis: „Vrei să te
căsătorești cu mine?” Puteți să vă puneți în locul lui Rahav? Cred că da. A
fost exact ca atunci când ați realizat pentru prima dată că Hristos vrea să Se
căsătorească cu voi, și ați spus: „Cu adevărat?” Este ca atunci când
propovăduirea vă atinge inima, iar voi știți că este Dumnezeu care vă cheamă și
ziceți: „Cu adevărat sunt eu? Știi ce am făcut în Ierihon? Știi care este numele
meu, titlul meu, din ce denominațiune provin? Știi ce am crezut și ce am
făcut?” Lui Salmon nu i-a păsat ce a crezut ea, nici ce a făcut, ci tot ce a
contat a fost faptul că ea s-a separat de acele lucruri, iar atunci a putut s-o
primească.

Acum, ce s-a întâmplat cu femeia aceasta care
s-a separat de tabără și era înafara ei? Când a ieșit din tabără, Salmon a
găsit-o credincioasă și s-a căsătorit cu ea. După aceea, a mai fost ea înafara
taberei? Nu! El a dus-o direct în Casa credinței, iar atunci nimeni nu a mai
putut s-o condamne, nimeni nu a mai putut spune că ea nu avea nici un drept,
pentru că a primit sămânță, a avut loc zămislirea și ea a adus la suprafață
Linia lui Hristos. Ea este chiar acolo, în Matei capitolul unu. Dar ce a născut
Rahav? Ea nu a dat naștere unui alt nume pe listă, ci l-a născut pe Boaz,
răscumpărătorul înrudit. Cum ar fi putut s-o mai vorbească cineva de rău pe
Rahav din acea zi încoace? O mai puteau numi curvă? Nu, domnilor! Păcatele ei
fuseseră spălate, viața ei trecută a fost uitată și ea era o prințesă din Iuda.
Cu cine s-a căsătorit ea? Cu un soldat, cu cel care căra apă? Nu! Ea s-a
căsătorit cu prințul care avea cel mai înalt rang în Iuda, cu împăratul
seminției, așa că identitatea ei s-a schimbat imediat, de la curva Rahav, la
prințesa, la doamna Salmon.

Când a trebuit să meargă la fântână, ea nu a
mai trebuit să iasă afară din tabără, nu a mai trebuit să iasă la o anumită
oră, ci acum, când a ieșit să scoată apă din fântână, celelalte au putut spune:
„Nu te-am mai văzut până acum, cine ești?” Desigur, ea nu a spus: „Eu sunt
Rahav”, ci a spus: „Eu sunt doamna Salmon.”

„O, te pot ajuta cu ceva?” Vedeți?
Identitatea ei s-a schimbat total, într-o clipă. Nu a fost nevoie de câțiva ani
de căsătorie ca să-i poată folosi numele, înainte ca identitatea ei să fie
schimbată, ci aceasta s-a petrecut într-o clipă. Când el a luat-o spunându-i:
„Tu ești a mea”, iar ea a acceptat ceea ce i-a dat el, identitatea ei s-a
schimbat, de la cea mai joasă dintre cele mai de jos, la cea mai înaltă dintre
cele mai înalte.

Era greu să se ajungă mai sus decât a ajuns
Rahav; și era greu să se ajungă mai jos decât fusese ea.

Aceasta ar trebui să ne umple de bucurie și
să spunem: „Nu contează unde am fost, cine am fost, ce etichetă am purtat,
eu sunt Doamna Isus Hristos. Identitatea mea s-a schimbat și am
încredere în ceea ce sunt. Poate a existat un timp în care nu am fost foarte
sigură că acest Nume va funcționa, poate a existat un timp în care nu am știut
nimic, dar am parcurs un drum destul de lung încât să știu că aceasta este
Identitatea adevărată, fiindcă a venit printr-un Semn adevărat, prin unirea
adevărată cu o Sămânță adevărată, prin adevăratul Prinț al casei lui Iuda,
adevăratul Împărat, ceea ce a făcut din mine, Mireasa adevărată, și nu mai
trebuie să mă numesc așa cum am fost numită dintotdeauna.”

Fratele Branham a spus următoarele în Mesajul
De ce păstori?

Înainte de a citi, aș vrea să menționez că
Salmon a fost cel care a întemeiat Betleemul. Dar cine a fost cu el când și-a
primit moștenirea, când a primit Betleemul? Rahav. Rahav a intrat în posesia
țării cu soțul ei. Ea era în unirea căsătoriei și umbla cu soțul ei. Și ce a
primit ea, când soțul ei a primit o moștenire? O moștenire. Ce a primit Rahav
când soțul ei a primit Betleemul? Ea a primit Betleemul. Iată de ce trebuia să
se nască Hristos în Betleem: pentru că lui Salmon i s-a dat Betleemul și acolo s-a
născut Boaz. Obed s-a născut în Betleem, Iese și David s-au născut și ei în
Betleem, iar Hristos trebuia să Se nască tot în Betleem. De ce? Din pricina
curvei Rahav și a lui Salmon. Ea și-a găsit poziția, iar poziția ei a dat
naștere Răscumpărătorului înrudit, poziția ei a dat naștere Liniei Împărătești,
poziția ei a dat naștere Vlăstarului. Înafara poziției nu se putea petrece nimic.
Ea primea sămânță, dar nu se întâmpla nimic. Însă când a ajuns în poziția
corectă, a primit sămânță, a avut loc zămislirea și s-a născut un copil.

De aceea, suntem incapabili să biruim indiferent
cât de mult încercăm să trăim o viață creștină sau cât de mult încercăm să fim
creștini mai buni. Dar când ajungem în poziția corectă, primim dintr-o dată
Sămânța potrivită care aduce la suprafață Viața potrivită.

Fratele Branham a spus:

Betleemul
înseamnă „Casa Pâinii lui Dumnezeu.” Noi am dovedit în Scripturi că El nu putea
veni în niciun alt loc. Betleemul a fost fondat de Rahav și soțul ei.”

Fratele Branham a spus că Betleemul a fost
fondat. Ce era el? Casa Pâinii lui Dumnezeu. Dar de unde provenea el? De la
Rahav și soțul ei.

Rahav
a fost o curvă pe care a curtat-o un general din armata israelită, după ce au
luat Ierihonul. Prin credință, ea a crezut Mesajul lui Dumnezeu, în starea ei,
și a fost mântuită. Iar când Iosua a împărțit țara, unde urma să fie fiecare…

Există
o lecție mare pe care uneori nădăjduiesc că o voi putea aduce la Tucson, despre
acele mame evreice care au dat naștere acelor copii. Când ea striga în durerile
nașterii copilului, spunea numele copilului și-l poziționa în țara făgăduită,
era o seminție.”

Când acele mame evreice erau în travaliu,
rosteau un nume, și acel nume îl poziționa îl țară, iar fratele Branham a spus
că ele rosteau numele seminției lor. Ele strigau „Ruben, Gad” etc, apoi a venit
Iosua și i-a poziționat în țară pe Ruben, Gad, Neftali, Dan, etc. El i-a așezat
pe toți acești fii în țară. Când erau născuți, ei erau așezați într-un anumit
loc din pricina numelui care era rostit asupra lor. De aceea, este atât de
important ca orice facem cu cuvântul sau cu fapta, să facem în Numele Domnului
Isus Hristos. Felul în care aducem pe cineva înăuntru, cum este născut în
biserică, aceasta este identificarea lui. Iar dacă îi naștem sub trinitate sau
sub botezul trinitar, ei nu vor găsi niciodată poziția în Țară, ci trebuie
aduși înăuntru sub Numele Domnului Isus Hristos. Restituirea botezului în apă
nu a fost ceva fără importanță, ci a adus o identificare.

Așadar, era important cum era născut un copil
și sub ce cuvânt era născut, pentru că atunci când mama dădea naștere unui
copil, cuvântul rostit de ea când se afla în travaliu, aducea la suprafață un
nou credincios, un nou israelit, iar ceea ce spunea ea îl așeza pe copil în
Cuvânt.

Când fratele Branham a ajuns la Pecetea
întâi, a spus:

Acum,
fiți atenți. El a spus că va fi făcută cunoscută în zilele din urmă, dar vine
la suprafață în simbolul unei biserici. Înțelegi aceasta, biserică? Vine la
suprafață în simbolul unei biserici pentru ca ei să știe că există o Pecete,
dar ei nu știu ce este, pentru că este un călăreț pe un cal alb. Ea va fi
descoperită numai în zilele din urmă când este ruptă Pecetea în sine.”

Așadar, există o rupere a Peceților? Când a
avut loc aceasta? Nu după răpire, ci în anul 1963.

Ruptă
cui? Nu lui Hristos, ci Bisericii. Observați! O, aceasta mă face să tremur!
Nădăjduiesc că Biserica înțelege cu adevărat, voi oamenii. Vă voi numi
Mireasa ca să înțelegeți.”

De ce și-a luat fratele Branham timp să se
oprească și să spună:

 „Are loc o tranziție, acum ajungem într-un
loc nou, într-o poziție nouă, nu o poziție a epocilor bisericilor, ci acum
ajungem la ruperea Peceților, când ele sunt rupte în realitate și vor descoperi
ce înseamnă calul alb, calul roșu, calul negru, calul gălbui, toate aceste
lucruri. Acum ajungem într-o altă poziție, iar ca să ajungeți aici, vă voi
spune altfel. Nu vă voi mai numi Biserică, ci Mireasă, pentru că la ruperea în
realitate a Peceților este poziția Miresei, pentru că Ea se întoarce înapoi în
plinătatea Țării; nu mai este într-o călătorie parțială, nu o singură dată în
jur, ci de șapte ori.”

   De
aceea, fratele Branham a spus în „Sărbătoarea
trâmbițelor
” din anul 1964:

Dacă
aș veni cu mesajul Rusalistic, m-aș afla în epoca Laodicea și nu ar fi corect.”

Fratele Branham a spus: „Dacă aș veni cu mesajul Rusalistic, m-aș afla în epoca Laodicea, pentru
că mesajul Rusalistic este mesajul epocii Laodicea, iar aceasta nu ar fi în
ordine.”
De ce? Ce este corect, în ordine? El a venit să ne scoată din
epoca Laodicea în epoca Miresei și a trebuit să ne numească Mireasa pentru că
astăzi există o poziție nouă, iar poziția nouă nu este Luther, nu este Wesley,
nu este neprihănirea, nu este sfințirea sau botezul Duhului Sfânt. Acum am
ajuns într-o poziție nouă, iar „în Pecetea întâi, în timp ce mă aflu în
travaliu, voi rosti un nume nou pentru a aduce Ceva la suprafață, iar acel nume
nou este „te voi numi Mireasă, pentru că eu te pot așeza în Țară în
porțiunea Miresei.” De aceea este important sub ce ne naștem. Cuvântul care
este vorbit în timp ce femeia, biserica, Mireasa dă naștere la mai mult,
Cuvântul care este vorbit ne va poziționa în Țară. Slăvit să fie Domnul!

Așadar, acum ne putem identifica cu poziția lui
Ruben, a lui Luther și cu orice porțiune care a aparținut înainte bisericii
pentru că profetul a spus: „Vă voi numi
Mireasa ca să înțelegeți că sunteți așezați în Țara voastră
.” Care este
aceasta? Piatra din vârf, plinătatea Cuvântului, întreaga Biblie deschisă,
descoperirea Peceților. Nu mai este un mesaj al epocilor bisericilor pentru că
profetul a spus: „Nu ar fi corect dacă aș
predica aceasta.”

Astfel, noi nu venim cu un mesaj
penticostal, ci cu Mesajul Miresei, iar când Mireasa aduce la suprafață mai
multă Mireasă, contează ceea ce este vorbit în „Durerile nașterii”, pentru că
ceea ce este vorbit, așează sămânța în Țară. Aleluia!

În „Unirea
invizibilă la Miresei lui Hristos
”, scrie:

Acum,
vechea voastră carte a trecut cu vechea voastră unire. Numele vostru din
vechime a fost transferat. Voi ziceți: „Vrei să spui că vechea mea carte…”
Dumnezeu a pus-o în Marea Uitării, iar voi sunteți desăvârșiți înaintea lui
Dumnezeu.”

Cum credeți că a stat Rahav în fața
întregului Israel? Desăvârșită. Dar nu din pricina faptelor sale, ci din
pricina soțului ei. Unirea cu soțul ei i-a adus respectul, i-a conferit poziția
în care avea nevoie să se afle.

Acum,
numele vostru se află în noua Carte; nu în Cartea Vieții, ci în Cartea Vieții
Mielului, ceea ce a răscumpărat Mielul. Nu vechea carte a unirii voastre
firești, ci Cea nouă, Mireasa. Aleluia! Noua voastră Viață se află în Cartea
Vieții Mielului, Certificatul vostru de Căsătorie, aleluia, unde preia
conducerea adevăratul vostru germen veșnic, de la început.”

Pe un Certificat de Căsătorie există două
nume  care contează cel mai mult: numele
mirelui și al miresei. Numele vostru este pe Certificatul de Căsătorie pentru
că este în Cartea Vieții Mielului.

Ce ați spune dacă în ziua în care v-ați
căsători, soțul vostru v-ar prezenta un document în care data înscrisă,
ștampilată și atestată, ar fi cu douăzeci de ani mai devreme, iar numele vostru
ar fi pe Certificatul de Căsătorie alături de al lui? Cred că pentru voi ar fi
o zi șocantă. „Cum ai știut? Cum ai pus aceasta acolo? Cum ai făcut aceasta?”

Exact aceasta a făcut Dumnezeu. El a știut cu
cine urma să Se căsătorească înainte de a ajunge aici; știa în ce poziție ne
aflăm și în ce epocă urma să venim la suprafață; El a știut când urma să aibă
loc unirea și a înregistrat deja acel nume.

Numele lui Rahav era deja în Carte, când ea
era încă în Ierihon și trăia viața unei curve; numele ei era deja pe
Certificatul de Căsătorie, alături de cel al lui Isus Hristos. Astfel, ea a
crezut cele relatate de iscoade pentru că numele ei era deja scris Acolo; a
venit la Viață și a primit un semn adevărat, pentru că numele ei era scris
Acolo; a fost scoasă afară și separată de tabără, pentru că numele ei era pe
Certificatul de Căsătorie. Salmon nu a putut găsi o parteneră potrivită pentru
el, pentru că numele lui era alături de numele ei pe Certificatul de Căsătorie.

De aceea, Hristos nu a putut să Se
căsătorească cu o epocă a bisericii, ci a trebuit să aștepte până când a avut o
Mireasă; El a trebuit să aștepte să aibă o Mireasă cu care să se căsătorească.
Noi știm că în toate epocile bisericilor a existat o Mireasă care urma să fie
arătată la sfârșit, dar acum, în unirea invizibilă, El așteaptă Una care s-a
separat și este înafara taberei.

Ce l-a determinat pe Salmon să iasă afară din
tabără? Numele lui de pe Certificatul de Căsătorie. Ce a determinat-o pe Rahav
să rămână afară din tabără? Numele ei de pe Certificatul de Căsătorie. El a
văzut multe femei înainte, iar povestea ei era cunoscută în tot Israelul,
pentru că cele două iscoade au fost primite, cruțate și trimise afară. Această
veste s-a răspândit repede ca focul. Dacă cineva s-ar fi uitat la Ierihon,
întreaga cetate era dărâmată, cu excepția unei singure case de pe zid, care
stătea acolo de una singură. Credeți că aceasta ar fi putut fi subiectul unei
discuții? Credeți că nu știau toți cine 
trăia în casa aceea, de ce se afla încă în picioare, ce reputație avea
și cine era ea? Toți îi cunoșteau povestea. Astfel, Salmon nu a căutat o
relație cu o curvă, ci o căuta pe cea care avea numele scris alături de numele
lui pe Certificatul de Căsătorie.

Acum,
voi nu numai că sunteți iertați, ci sunteți și neprihăniți.”

Cum? Prin credință.

Slavă!
Neprihăniți! Aceasta spune Romani 5.1. Da. Romani 5.1 spune: „Așadar, fiind
neprihănit prin credință…”

Căutați
Cuvântul! Cuvântul nu înseamnă iertat, ci neprihănit. Nu vreau să spun că
sunteți iertați.”

Voi spuneți: „Eu am fost iertat de păcatele
mele.” Este adevărat. Dar acum, pot merge un pas mai departe pentru că am fost
în unirea invizibilă, am primit Pecetea credinței mele, botezul Duhului Sfânt,
am fost spălat de apa Cuvântului și am fost curățat de toată necurăția mea.
Astfel, acum pot să spun nu numai „Sunt iertat de păcatele mele”. Aceasta este
o afirmație veche pe care am făcut-o când am intrat înăuntru, dar acum pot
spune: „Ce păcate?”

„Ești iertat de păcate?” Ce păcate? Dacă
credeți că sunt deplasat, ascultați ce spune profetul în continuare:

Căutați
Cuvântul!
Cuvântul nu înseamnă
iertat, ci neprihănit. Nu vreau să spun că sunteți iertați.

De
exemplu, auziți că m-am îmbătat și am făcut niște lucruri rele, așa că veniți
la mine și-mi spuneți aceasta. Apoi, aflați că eu nu am făcut așa ceva și
atunci îmi spuneți: „Frate Branham, te iert.” Mă ierți? Dar eu nu am făcut de
la început aceste lucruri. Înțelegeți?

Dacă
le-am făcut, sunt vinovat. Dar voi ați putea să mă iertați, iar atunci nu aș
mai fi vinovat. Dar cu toate acestea, eu nu sunt încă neprihănit pentru că am
făcut acele lucruri.

Cuvântul
„neprihănit” este ca și cum nu ați fi făcut niciodată acele lucruri.
Amin! Nu sunt luate deloc în considerare. Cum este făcut acest lucru?
Vechea voastră carte și căsătoria voastră veche este ruptă, moartă și pusă în
Marea Uitării lui Dumnezeu. Dumnezeu nici măcar nu-Și mai aduce aminte de ea.
Amin. Voi sunteți neprihăniți. „Așadar, fiind neprihăniți…” A existat o
acuzație, voi ați fost acuzați, dar nu ați făcut de la bun început acele
lucruri. Vechea unire este în Marea Uitării lui Dumnezeu. Voi nu ați fost
căsătoriți niciodată cu aceasta. El, Mirele, a purtat rușinea în locul vostru,
pentru voi. El v-a luat locul pentru că ați fost rânduiți de El, încă înainte
de întemeierea lumii, să fiți Mireasa Lui. Așa spune Biblia. Voi sunteți o
Sămânță rânduită mai dinainte.

Cum ați
ajuns la aceasta? Ați fost amăgiți să intrați în ea prin prima voastră
căsătorie, cu Eva, părintele vostru adulter. Dar nu este vina voastră. Prin
nașterea voastră naturală, voi ați venit după Eva, care a săvârșit adulter.”

Acum vorbim despre diferența dintre omul
firesc și omul duhovnicesc. Între omul dinăuntru și cel dinafară există o mare
diferență. Omul dinafară a făcut tot felul de lucruri; le-a făcut pentru că a
fost condus de propria lui natură, pentru că s-a născut cu o natură păcătoasă.
Dar într-un anumit punct din viața mea, natura păcătoasă a fost arsă de Focul
sfânt al lui Dumnezeu, iar El a adus la Viață o Sămânță care zăcea adormită în
sufletul meu, și a pus-o în acțiune.

Aceasta este Viața pe care o trăiesc eu acum.
Acesta este adevăratul „eu” de dinainte de întemeierea lumii. Aceasta este
adevărata mea identitate, iar acel atribut exprimat al lui Dumnezeu nu a
păcătuit niciodată. Nu a fost niciodată în necredință, în amăgire, nu a fost în
nici un timp fără credință în Dumnezeu. A fost doar o minte umană, un duh uman
care era căzut, dar acestea au fost tăiate, am fost  separat de ele și adevăratul „eu”, adevărata
Sămânță a lui Dumnezeu, rânduită mai dinainte, atributul exprimat al lui
Dumnezeu, a ieșit la Viață.

De
aceea, voi v-ați născut adulteri; ați fost un păcătos de la început. Așa este.
Ați fost amăgiți în aceasta, dar nu este vina voastră.

Voi nu
ați făcut niciodată aceste lucruri pentru că acel germen mic care se află în
voi, trebuia să fie în voi, înainte de întemeierea lumii. Dumnezeu v-a pus
numele în Cartea Vieții Mielului.”

Rahav a fost o curvă, dar numele ei era în
Cartea Vieții Mielului. A săvârșit ea cu adevărat curvie? Fratele Branham a
spus că în interiorul lui era un alt William Branham. Deci, depinde de care
Rahav vorbim. Despre cea din Cartea Vieții Mielului sau de cea firească,
născută din părinți firești. Despre care vorbim noi? A săvârșit ea curvie?
Într-un sens, da, dar într-un alt sens, ea nu a făcut niciodată aceasta.

Ea și Salmon s-au mutat în Betleem. Ei s-au
mutat într-o casă, iar fratele Branham a spus că au avut o casă frumoasă,
bogății și pământ. Și îl aveau pe Boaz. Era o viață complet nouă. Toate
lucrurile trecuseră, iar ea nu trebuia să mai trăiască vechiul fel de viață,
vechea stare în care fusese.

Acum, trăia o viață complet nouă, într-o
stare complet nouă. De ce? Din pricina celui cu care s-a căsătorit. Să spunem:
„Mulțumesc, Dumnezeule, pentru că nu trebuie să mă bazez pe vechea mea
identitate, fiindcă numele meu s-a schimbat printr-o unire și am luat Numele
Său.”

Romani 5.1-2: „Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți
prin credință avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.

Lui Îi
datorăm faptul că, prin credință, am intrat în această stare de har în care suntem
și ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.”

Îi mulțumim lui Dumnezeu. Duhovnicește, poate
am trăit ca Rahav. Am fost în tot felul de situații, dar ceva s-a schimbat, iar
acum putem spune: „Îți amintești toate acele lucruri pe care le-am făcut?” Da,
cu mintea mea umană, îmi amintesc, dar Dumnezeu nu-Și amintește de ele; nu mai
sunt în mintea lui Hristos, așa că nu mai are rost să vorbim despre ele. Eu am
primit adevărata mea identitate, identitatea adevăratului „eu”, cea care este
scrisă în Cartea Vieții Mielului, înainte de întemeierea lumii. Consemnarea
vechii căsătorii este moartă, separată și moartă, iar eu am înțeles că numele
meu a fost scris pe Certificatul de Căsătorie înainte de întemeierea lumii.

Astfel, acum am dreptul la Numele Său, la
această Identitate nouă și spun: „Mulțumesc, Dumnezeule, pentru că putem intra
în Betleem, în Casa Pâinii lui Dumnezeu.” Slăvit să fie Domnul!

Nu știu vouă, dar mie mi-a plăcut această
temă despre Rahav. Niciodată nu mi-am închipuit că sunt atât de multe lucruri
ascunse în ea. Partea tristă este că pe măsură ce mergem mai departe, știm că
lăsăm lucruri în spate. Dar trebuie să așteptăm descoperirea, pentru că nu
putem să le fabricăm noi.

Așadar, continuăm să ne rugăm. Noi trăim
într-un timp minunat. Noi nu am fost născuți sub un mesaj penticostal, ci sub
Mesajul orei. Acesta ne-a născut în Hristos, Cuvântul, așa că nu mai trebuie să
pribegim în întuneric, nu trebuie să mai mergem de la o cetate la alta, ci am
ieșit din ele și ne-am separat. Și El mă va primi, dacă m-am separat și nu am
atins lucrurile murdare.

Salmon era înafara taberei, Rahav era înafara
taberei, și acolo a avut loc unirea lor.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru că a rânduit mai
dinainte Linia lui Hristos. Dacă El nu ar fi făcut aceasta, tabloul ar fi fost
total diferit. Eu Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că m-a rânduit și pe mine să
fiu în acea Linie. Dacă El nu ne-ar fi rânduit mai dinainte, povestea ar fi
fost complet diferită.

 Noi nu
suntem aici prin fapte, nici prin vreun merit al nostru, ci prin faptul că am
fost rânduiți mai dinainte de El.

-Amin-