Chad Lamb – Pecetea a 3-a

PECETEA A TREIA

 

– Partea întâi

 

Să citim din cartea lui Daniel 12.8-10:

Eu am auzit, dar n-am înţeles; şi am zis: „Domnul meu, care va fi sfârşitul acestor lucruri?”

El a răspuns: „Du-te, Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului.

Mulţi vor fi curăţaţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul şi niciunul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege.”

Prieteni, acesta este timpul când vom înţelege. Noi am ajuns în timpul în care cuvintele care erau pecetluite pentru Daniel, cuvintele care erau pecetluite până la vremea sfârşitului, nu mai sunt pecetluite, iar „cei răi vor face răul şi niciunul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege.”

Aş vrea să fim foarte atenţi în timp ce sunt construite aceste Peceţi. Ele au o ascensiune, o trecere de la una la cealaltă, iar noi dorim să fim foarte atenţi în timp ce le parcurgem.

În „Intervalul dintre Epocile Bisericii şi Peceţi”, fratele Branham a spus:

Acum, vom rupe aceste Peceţi şi veţi vedea că ele merg înapoi în Scriptură, mult înapoi, pentru că toată taina se află în ele. Înţelegeţi? Fiecare taină a Bibliei se află în aceste Peceţi, iar Peceţile nu pot fi rupte până în acel timp.”

Acesta este motivul pentru care noi ne-am concentrat pe aceste lucruri: pe faptul că Peceţile merg mult înapoi şi fiecare taină a Bibliei se află în ele. Aşadar, acesta este un subiect foarte important.

Trebuie spus că aceste Peceţi nu au fost una dintre culmile slujbei sale, ci au fost culmea slujbei sale, deoarece, prin deschiderea lor ni s-a arătat Cartea Răscumpărării, cine este inclus în răscumpărare, cum a lucrat El la răscumpărarea noastră, pentru cine este această răscumpărare şi cine sunt cei răscumpăraţi. Astfel, acesta este cel mai important subiect despre care am putea vorbi vreodată, pentru că dacă nu ar fi existat răscumpărare, noi am fi fost despărţiţi pentru totdeauna de Dumnezeu. Vedeţi? Noi venim de la Dumnezeu şi ne întoarcem la Dumnezeu, dar calea înapoi la El, se află în această Carte a Răscumpărării. Ea ne explică ce s-a întâmplat la început, cum am căzut şi ce a făcut Dumnezeu ca să ne răscumpere şi să ne aducă înapoi în locul desăvârşit de unde am căzut. De aceea, Cartea Răscumpărării este foarte importantă, iar noi nu ne pierdem vremea prin faptul că parcurgem Peceţile, deoarece ele deschid toată răscumpărarea pentru noi.

În continuare, aş vrea să facem o scurtă recapitulare, iar pentru aceasta, vom citi ceva din Pecetea întâi:

…acest Miel a păşit în faţă şi a mers la Cel ce stătea pe scaunul de domnie şi ţinea Actul de Proprietate. Deci, Mielul a mers, a luat Cartea din mâna Celui ce stătea pe scaunul de domnie, i-a rupt Peceţile şi a deschis-o.”

Ce Carte a deschis? Cartea Răscumpărării. Vedeţi? Când a rupt Peceţile, El a deschis Cartea, iar fratele Branham a spus: „Acum, Biblia este o Carte nouă pentru mine.”:

„Vedeţi, de fapt, Cartea a fost concepută şi scrisă înainte de întemeierea lumii. Această Carte, Biblia, a fost scrisă înainte de întemeierea lumii, iar Hristos a fost înjunghiat tot înainte de întemeierea lumii pentru că El era Mielul. De aceea, cei care alcătuiesc Mireasa Sa, au numele scrise în Cartea Vieţii Mielului înainte de întemeierea lumii. Dar Ea a fost pecetluită, iar acum, ne este descoperit care nume erau acolo, ne este descoperit totul despre aceasta. Ce lucru minunat!”

Vedeţi, această Carte a fost scrisă înainte de întemeierea lumii, înainte ca voi să faceţi bine sau rău, înainte ca strămoşii voştri să fi fost aici pe pământ, înainte ca voi să fi făcut ceva corect sau greşit, înainte să fi făcut vreo alegere. Aşadar, Biblia a fost încheiată înainte de întemeierea lumii, iar sulurile care alcătuiesc Cartea Răscumpărării au fost pecetluite încă de atunci. Totul a fost înfăptuit şi încheiat încă înainte de a exista o moleculă sau un atom şi înainte de a se întâmpla ceva, iar noi nu putem schimba nimic din ceea ce este scris în Ea. Nu contează ce face diavolul sau ce încearcă să vă determine pe voi să faceţi, totul a fost scris şi consemnat în această Carte încă înainte de întemeierea lumii, iar acum a venit vremea ca El să ni le descopere.

Ce face El? Descoperă numele care au fost scrise în această Carte. Cum le descoperă El? Descoperind tainele. Voi auziţi tainele descoperite şi ele se reflectă în voi – aceasta cheamă numele vostru. Dar noi nu le putem pătrunde printr-o înţelegere intelectuală sau prin capacitatea noastră de a citi, ci atunci când vine El şi începe să ni le descopere, totul devine real pentru noi, totul ne este spus nouă personal, iar noi ne putem identifica în Mesaj: atunci ne cheamă El. Vedeţi? Aceasta înseamnă că numele nostru a fost scris acolo înainte de întemeierea lumii. Ce lucru mare!

În Isaia 46.9-10 scrie:

Aduceţi-vă aminte de cele petrecute în vremurile străbune; căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu este altul, Eu sunt Dumnezeu, şi nu este niciunul ca Mine.

Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.”

Ne bucurăm pentru că voia Sa a fost să ne răscumpere, să ne cheme afară, să ne aleagă, să ne aducă într-o stare de neprihănire şi să ne desăvârşească, deoarece Cuvântul Său spune că noi suntem desăvârşiţi. Fratele Branham a spus că viaţa de aici este ca şi negativul care reflectă pozitivul, că ea reflectă Viaţa de dincolo.

De asemenea, am aflat că există două viţe şi că războiul care a început în cer a coborât pe pământ. Astfel, viţa falsă, linia lui Cain, nu a început în grădina Eden, ci în cer, şi este uimitor că noi trăim într-o zi în care putem vedea toate aceste lucruri.

Vedeţi? Noi am avut în scenă un profet, iar profetul nu ia Cuvântul ca să-l studieze ca şi un teolog, ci Dumnezeu îi dă vedenii, iar el începe să-L vadă legat, apoi, vine şi ne aduce însemnătatea acestui Cuvânt din gândurile lui Dumnezeu. El nu o aduce din gândurile sale, ci din gândul lui Dumnezeu, de aceea, noi nu vrem să ne încredem în studii intelectuale sau în propriile noastre studii, nici în gândurile şi interpretările noastre, ci de fiecare dată când ne apropiem de studierea Cuvântului, verificăm totul cu Mesajul. De ce verificăm totul cu Mesajul? Pentru că eu nu vreau gândul meu, ci gândul lui Dumnezeu; vreau să ştiu ce a spus Dumnezeu despre un anumit verset din Biblie, nu ce a spus Matthew Henry, pentru că s-ar putea ca Matthew Henry să aibă dreptate 80% din timp, sau poate doar 20% din timp, și nu vreau să-mi folosesc intelectul ca să găsesc unde a greşit sau unde nu a greşit el. Acesta este motivul pentru care voi lua numai ceea ce a venit din gândul lui Dumnezeu printr-un profet, pentru că profetul este numai un microfon, iar Cel ce vorbeşte prin acel microfon este Duhul lui Dumnezeu. Aşadar, eu voi lua numai aceasta ca şi interpretare corectă şi desăvârşită a Cuvântului, pentru că orice altceva ne va conduce pe o cale greşită.

Matthew Henry a fost un om minunat şi la fel Clarence Larkin şi Uriah Smith, iar fratele Branham ne-a vorbit despre contribuţia lor. El a spus că mulţi oameni au studiat aceste lucruri, unii făcând o treabă foarte bună, dar nimeni nu a înţeles totul sută la sută.

Aşadar, noi nu vrem să ne pierdem timpul cu ceva ce nu este corect sută la sută, ci vrem să luăm ceea ce ne-a dat Dumnezeu, în aceste zile din urmă, printr-o slujbă profetică, pentru a ne aduce la o înţelegere desăvârşită, astfel încât să fim spălaţi prin apa Cuvântului, ca să fim curaţi şi albi, ca şi crinul, şi pregătiţi pentru răpire.

Fraţilor, noi suntem cu adevărat un popor binecuvântat, poate suntem cel mai binecuvântat popor de pe faţa pământului. De ce? Pentru că Avraam a căutat o Cetate a cărei Ziditor şi Întemeietor este Dumnezeu, dar noi începem să vedem acea Cetate materializându-se. Aleluia!

Profetul lui Dumnezeu a spus în Pecetea a patra:

…Priviţi la ce se va ajunge. Ce este aceasta? Va merge înapoi în felul în care a venit. A început în cer şi se va ajunge la bătălia de la sfârşitul timpului.

Prima bătălie a fost în cer, iar Lucifer a fost dat afară şi izgonit pe pământ. Atunci, el a venit jos şi a murdărit Edenul, iar de atunci a continuat să murdărească.

Acum, de la bătălia din ceruri se va ajunge la bătălia de pe pământ şi se va încheia pe pământ la sfârşitul timpului, în bătălia de la Armaghedon. Oricine ştie aceasta. bătălia a început în cer şi ei au fost izgoniţi; Mihail şi îngerii Săi, i-au dat afară, iar când au făcut aceasta, aceştia au căzut în Eden şi astfel a început bătălia aici jos.

Dumnezeu şi-a fortificat copiii după Cuvântul Său, dar Eva şi-a scos capul afară şi a spus: „Cred că s-ar putea să ai dreptate!” De acolo a plecat totul şi de atunci a fost tot aşa.”

Ce a cauzat căderea în Eden? Necredinţa în Cuvântul lui Dumnezeu. Nu adulterul a fost păcatul săvârşit de Eva, ci necredinţa. Adulterul a fost atributul păcatului.

Fratele Branham ne-a spus că Satan şi-a scos „coada” afară şi a început să aducă a treia parte din îngeri, dar el nu vorbea de o coadă fizică, ci se referea la vorbirea sa, la minciuna pe care le-a spus-o şi prin care i-a adus la necredinţa în Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta a făcut în cer, aceasta a făcut în Eden şi aceasta face şi astăzi. Este acelaşi lucru care se repetă iar şi iar, dar cu cât merge mai departe este mai demascat.

Tot aşa, de fiecare dată când vedem cum se repetă ciclul răscumpărării, este mai clar şi mai clar. Dar nu este o poveste nouă, ci este vechea poveste spusă de nenumărate ori.

Fratele Branham a spus ceva foarte interesant în Peceţi. Nu am adus notiţe cu privire la aceasta, dar dacă veţi citi Peceţile, veţi găsi ceea ce vreau să spun.

Aşadar, fratele Branham a spus că atunci când femeia a căzut din cauză că nu a crezut Cuvântul, a fost dată făgăduinţa că Cuvântul va veni din nou, că Sămânţa ei va fi Cuvântul manifestat în trup şi El va veni ca să repare ceea ce s-a făcut greşit. Atunci a fost dată o profeţie care spune: „Sămânţa ta va zdrobi capul şarpelui”, iar acea Sămânţă avea să fie o creaţie fizică a lui Dumnezeu, avea să fie Dumnezeu în trup. Aceea a fost Sămânţa femeii, adică Cuvântul făcut trup. Iar când Cuvântul a venit în plinătate, când a fost manifestat deplin, a trebuit să aducă răscumpărarea. Amin!

Aceasta este ceea ce aşteptau ei de la acea făgăduinţă şi este scris că de-a lungul timpului, Dumnezeu a umbrit-o prin patriarhi, prin profeţi, împăraţi şi în Psalmi, iar în cele din urmă a venit Capul, Isus Hristos, Cuvântul. Dar când a venit El, ei au respins Cuvântul şi au rămas cu jertfele înlocuitoare. De ce? Pentru că în timpul cât El a construit Planul Său până la măsura deplină a Cuvântului, a îngăduit să se aducă o jertfă animală, un înlocuitor care să acopere păcatul.

Astfel, am avut un miel, o capră, un taur, care puteau să acopere păcatul nostru, un înlocuitor al cărui sânge nevinovat se vărsa pentru noi. Vedeţi? Toate acestea trebuiau să ne conducă la Cuvântul deplin, la Mielul lui Dumnezeu care avea să vină. Dar când a venit Mielul lui Dumnezeu, ei au respins Sămânţa femeii pentru că doreau o religie înlocuitoare cu care se obişnuiseră; se legaseră de o înţelegere firească cu privire la ceea ce se întâmpla sub Lege, aşa că au ales Legea, nu pe El.

Apoi, Mielul a fost înjunghiat, iar cei care au rămas credincioşi Cuvântului şi nu au deviat de la descoperirea pentru ziua lor, au fost răscumpăraţi, înviaţi şi luaţi cu El în ceruri, după care El a început un nou ciclu în care urma să se ocupe de neamuri. Totul se desfăşura conform Cuvântului Său, iar fratele Branham ne-a spus că mai era o făgăduinţă care trebuia să se împlinească, aceea fiind că Cuvântul Se va întoarce din nou. Şi când S-a întors El din nou? La deschiderea Peceţilor. Atunci, El S-a întors în plinătatea Cuvântului Său. Vedeţi?

Mai întâi, Cuvântul S-a făcut trup, în Isus Hristos, în mijlocul evreilor, dar ei L-au respins şi au luat un înlocuitor, iar acum, El zideşte următoarea Sa Capodoperă, Pomul Miresei. Dar în timp ce lucra la aceasta, El a îngăduit un alt înlocuitor: denominaţiunile. El a lucrat în ele şi a avut un acoperământ din Sânge pentru cei care erau credincioşi şi au ţinut la Adevăr, dar la deschiderea Peceţilor, când Cuvântul S-a întors din nou, ei au dorit denominaţiunile, înlocuitorul, iar pe El L-au respins. Ciclul a continuat să se repete de nenumărate ori, dar acum nu mai există mântuire în sistemele denominaţionale. Este la fel ca atunci când a venit Isus: când a venit El, nu a mai fost salvare prin sângele taurilor şi al ţapilor, fiindcă a avut loc o schimbare a timpului, a lucrării.

Fratele Branham a spus că Ioan Botezătorul a stat între două perioade de timp: între Vechiul Legământ, al Legii şi Noul Legământ, al harului.

Apoi, când a venit fratele Branham, el a fost un alt Ioan Botezătorul, un alt vestitor care a stat între două perioade de timp: între perioada veche, a sistemelor bisericeşti şi perioada nouă sau epoca Cuvântului şi numai a Cuvântului. Asemenea lui Ioan Botezătorul, el a pus puntea peste spărtură, iar sămânţa adevărată a trecut şi a intrat în Cuvântul curat. Dar viţa falsă a rămas cu sistemul denominaţional, pentru că atunci când a venit El, ei nu L-au vrut, ci au preferat să rămână cu sistemul.

Cum le-a spus Domnul Isus atunci? „Dacă l-aţi fi cunoscut pe Moise, M-aţi fi cunoscut şi pe Mine.” Dar acum?

„Dacă aţi fi cunoscut Mesajul epocilor Bisericii, M-aţi fi cunoscut şi pe Mine. Dacă aţi fi cunoscut adevărata descoperire care a venit jos în fiecare epocă, M-aţi fi cunoscut şi pe Mine.” Dar vedeţi, ei s-au îndrăgostit de sistemul pe care l-au construit şi nu au iubit Cuvântul. Puteţi vedea ciclul, prieteni? El continuă să se repete.

Aşadar, acesta este un război, iar Peceţile descoperă planul de bătaie. Această Carte cuprinde două poveşti care se desfăşoară simultan:

– povestea de dragoste dintre Dumnezeu şi Sămânţa Lui aleasă, şi

– războiul dintre viţa falsă şi viţa adevărată.

Aşa cum am văzut în prima Pecete, antihristul a venit mai întâi pe un cal alb. El a avut un arc, dar fără săgeţi, i s-a dat o cunună şi a pornit să biruiască.

Să citim din Apocalipsa 6.1-2:

Când a rupt Mielul cea dintâi din cele şapte peceţi, m-am uitat şi am auzit pe una din cele patru făpturi vii zicând cu un glas ca de tunet: „Vino şi vezi!”

M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal alb. Cel ce stătea pe el avea un arc; i s-a dat o cunună şi a pornit biruitor şi ca să biruie.”

Aşa cum am citit mai sus, scopul călăreţului de pe calul alb este să biruiască, dar el a venit cu un arc fără săgeţi şi fără cunună. Şi atunci cum putea să biruiască? Numai prin amăgire. Nu prin putere, ci numai prin amăgire. La început părea nevinovat pentru că nu putea face rău, nu avea nici o autoritate asupra noastră, nu avea cunună şi nici săgeţi, deci nu putea face rău. A venit pe un cal alb, la fel ca Hristos, dar a făcut aceasta numai ca să poată amăgi.

Fratele Branham a spus:

Cine este călăreţul de pe calul alb? Voi nu sunteţi orbi, ci vedeţi cine este; este antihristul, duhul înşelător care a pornit şi a pătruns înăuntru.”

Când a venit, nu avea autoritate şi părea inofensiv, dar scopul lui era să biruiască. Aceasta era amăgirea: părea inofensiv. Se părea că comportamentul lui nu putea face rău, nu avea cum să provoace durere.

Călăreţul a pornit pe un cal alb. Cine este el? El este măreţ în puterea sa biruitoare. Vreţi să vă spun cine este el? Antihristul. Exact aceasta este el!

Uitaţi-vă la aceasta: El este măreţ în puterea sa biruitoare, iar Isus a spus că cele două duhuri sunt atât de apropiate încât, dacă ar fi cu putinţă, i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi, Mireasa. Acesta este Antihristul, duhul antihrist.”

Vedeţi? El a fost de la început duhul antihrist, dar a venit atât de aproape, încât dacă ar fi posibil, i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi. El nu vine la o distanţă de un milion de mile, ci este atât de aproape încât, dacă ar fi posibil, m-ar înşela şi pe mine şi pe voi. Cu alte cuvinte, dacă vrem să căutăm acest cal alb, nu trebuie să-l căutăm afară în lume. Noi nu trebuie să stăm liniştiţi la gândul că nu mergem la teatru sau prin baruri; el nu lucrează acolo pentru că aceasta nu este o amăgire pentru Mireasă. El nu vă amăgește cu droguri, alcool, prostituţie, jocuri de noroc, fiindcă nu aceasta este amăgirea, acolo nu este nici o amăgire; amăgirea vine pe un cal alb: doar o mică deviere de la Cuvânt, ceva doar puţin diferit de Scripturi, doar puţin diferit de Mesaj. Acesta este singurul fel în care ar putea să înşele Mireasa, dacă ar fi cu putinţă. De ce? Pentru că el vânează tronul pe care stă Dumnezeu. Vedeţi? Când a început războiul din ceruri, Lucifer nu a încercat să-şi ridice propriul său tron; el nu a încercat să-şi zidească o împărăţie, ci a încercat să ia Împărăţia lui Dumnezeu. Am înţeles aceasta? El nu a încercat să zidească o împărăţia a şarpelui, a lui Cain, ci a încercat să ia tronul lui Dumnezeu, Împărăţia Sa. Şi unde este tronul lui Dumnezeu? În inima omului, în inima celor răscumpăraţi. Acesta este locul în care încearcă Satan să-şi pună scaunul, acesta este locul în care încearcă să se aşeze ca împărat. Mai clar, Satan încearcă să ia tronul lui Dumnezeu care este în Mireasă.

Aşadar, unde va încerca să călărească acest cal alb? În Mireasă. Acesta este motivul pentru care trebuie să ne întoarcem şi să ne judecăm propria noastră viaţă.

Unde a venit amăgirea la început, când calul alb a început să călărească în prima epocă a Bisericii? În biserica adevărată. A venit exact în biserica întemeiată de Pavel, la cei cărora le-a scris epistolele. Acolo a intrat antihristul, prin amăgire, şi a pornit să biruiască. El nu a intrat printr-o religie falsă, nu a venit cu o biserică falsă, ci a pătruns în biserica adevărată întemeiată de Pavel.

Dacă va veni astăzi, unde credeţi că o va face? El nu va veni la penticostali sau la baptişti, ci va veni la biserica adevărată care a fost reaşezată pe învăţătura lui Pavel. Acesta este locul în care va încerca să vină în zilele noastre, de aceea, trebuie să fim atenţi şi să veghem în mod constant. Este uşor să oprim calul alb pentru că el nu are cunună, nu are autoritate asupra noastră şi nu poate face nimic pentru că nu are săgeţi, nu are nimic cu care să poată birui, de aceea, tot ce trebuie să facem este să spunem: „Înapoia mea!”, fiindcă este scris: „Împotriviţi-vă diavolului şi el va pleca de la voi.” (Iacov 4.7).

Cum puteţi să vă împotriviţi diavolului? Cu Cuvântul curat, cu credinţa părinţilor noştri care a fost restituită, cu învăţătura apostolilor. Predicaţi Cuvântul, pur şi simplu, şi el va trebui să plece. Ca şi cal alb este uşor de oprit, dar mai târziu este greu. Calul alb înseamnă compromis, o deviere uşoară de la Cuvânt, amăgire.

Să citim din Pecetea a treia:

Ce i s-a dat atunci? La început, el a avut un arc fără săgeţi, dar acum, el are o sabie puternică în mâna sa. El poate face ceva acum. Atunci, el se dă jos de pe calul alb, dar calul alb continuă să alerge mai departe.”

Acest lucru este foarte important. A fost un timp în care fratele Branham a luat cei patru cai şi i-a aşezat peste epocile bisericilor. El ne-a arătat că de fapt, tot timpul a fost acelaşi călăreţ care şi-a schimbat puterea, tactica sau metoda de a acţiona.

Aşadar, antihristul s-a dat jos de pe calul alb şi a urcat pe cel roşu, apoi s-a dat jos de pe calul roşu şi a urcat pe cel negru, iar la urmă, s-a dat jos de pe calul negru şi a urcat pe cel gălbui. Dar când s-a dat jos de pe calul alb, calul acela nu s-a oprit, prieteni, ci el se foloseşte încă de puterea de a amăgi şi continuă să alerge şi astăzi. Dar Dumnezeu a trimis Leul pentru a-l combate.

La început, când vrăjmaşul a încercat să pătrundă înăuntru ca un şuvoi de ape, Dumnezeu a ridicat împotriva lui un Stăvilar, un Etalon, care este Cuvântul Său curat, Hristos, învăţăturile lui Pavel. Astfel, când ei răcneau sub puterea Leului, luând Cuvântul, nu putea sta nimic împotriva Lui.

Despre calul roşu citim în Apocalipsa 6.3-4:

Când a rupt Mielul a doua pecete, am auzit pe a doua făptură vie zicând: „Vino şi vezi.”

Şi s-a arătat un alt cal, un cal roşu. Cel ce stătea pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ, pentru ca oamenii să se înjunghie unii pe alţii, şi i s-a dat o sabie mare.”

Calul roşu ia pacea de pe pământ, provoacă război şi înjunghieri, iar fratele Branham spune în mai multe locuri că începe un război politic în biserică. Aşadar, unde vine el din nou? În biserică. El aduce un război politic între fraţi şi începe să facă dezbinare, iar ei iau sabia şi se luptă unul împotriva altuia. Dar nu ar trebui să fie aşa:

Ei ar fi trebuit să se ucidă unii pe alţii, ar fi trebuit să se ucidă unul pe celălalt. Arcul său nu avea săgeți, dar sabia lui mare avea putere, iar mai târziu, când s-a schimbat de pe calul alb pe cel roşu, a început să omoare; acelaşi diavol cu sabia lui. Ce a spus Isus? Că cei care ridică sabia, vor pieri de sabie. Să nu ripostaţi!

Isus a spus că cei care ridică sabia, vor pieri de sabie. Să nu ripostaţi! Înţelegeţi? În seara aceea, când Isus a spus ceva, Petru a luat sabia. Vedeţi? Faceţi cum a făcut Isus; mergeţi înainte!

Acum, ţineţi minte că el (călăreţul) are o sabie. El a pornit cu o sabie în mâna sa, călărind un cal roşu şi vărsând sângele tuturor celor care nu sunt de acord cu el.”

De câte ori aţi ucis un om pentru că nu a fost de acord cu voi? De câte ori aţi făcut aceasta pentru că omul acela nu era de acord cu ceea ce învăţaţi voi, nu vedea lucrurile aşa cum le vedeaţi voi sau nu credea Etalonul pe care-L credeaţi voi? De câte ori aţi luat sabia şi v-aţi ucis fratele? Aceasta se întâmplă aici, în dreptul nostru. Să nu privim afară, ci la noi înşine, pentru că bătălia se dă în noi.

Ţineţi minte că există două viţe, iar aceste două viţe se întrepătrund. Ele se întrepătrund în fiecare dintre noi, prin omul dinafară şi cel dinăuntru. Nu trebuie să priviţi prea departe, nici în biserică, fiindcă le putem vedea chiar în noi. Acesta este omul care trebuie ucis, noi înşine. De aceea a spus Pavel: „eu mor în fiecare zi”. Vedeţi? El încerca să-l ţină pe omul firesc mort, pentru că acolo încearcă să intre Satan şi să lucreze.

El a pornit cu o sabie în mâna sa, călărind un cal roşu şi vărsând sângele tuturor celor care nu sunt de acord cu el. Câţi dintre voi înţeleg acum ce este această Pecete?”

Ce a spus Isus? Că toţi cei care ridică sabia, vor pieri de sabie. Câţi dintre voi înţeleg acum ce este această Pecete? Să nu ripostaţi!

Aşadar, există o ungere care vine pentru a înfrunta calul roşu, aceasta fiind ungerea viţelului. Ungerea viţelului este o făptură care poartă poveri, o făptură de jertfă care poartă poveri. Vreau să observaţi că viţelul nu ripostează, indiferent cât de multe poveri puneţi pe el. Oricât este de greu, el va continua să poarte povara. Puteţi chiar să-l aduceţi ca jertfă pe altarul vostru, iar el îşi va da viaţa de bunăvoie, dar există ceva în legătură cu viţelul: este foarte puternic. Oricât veţi încerca, nu veţi putea să-l determinaţi să facă compromis; el nu va ceda pentru pace şi pentru că nu va ceda, nu va avea pace. Voi puteţi face compromis, puteţi ceda ca să aveţi pace, dar ungerea viţelului nu face compromis; el este destul de puternic ca să rămână la credincioşia sa faţă de Cuvânt. Indiferent ce i se face, indiferent câte poveri sunt puse pe el, chiar dacă este ucis, viţelul nu-şi va schimba mărturia cu privire la Cuvânt. Da, viţelul este destul de puternic pentru a purta toate acestea.

Să citim puţin din Pecetea a cincea:

A doua făptură pe care a trimis-o antihristul a fost calul roşu, pe care a călărit el şi care trebuia să ia pacea de pământ ca să fie război. Dar făptura a doua care a ieșit pentru a-l înfrunta, a fost viţelul. Viţel înseamnă povară, o făptură a poverii.

Încă ceva, viţelul este un animal de jertfă. Vedeţi, ei şi-au dat vieţile de bunăvoie.

În epoca întunecoasă, timp de o mie de ani, catolicismul a controlat lumea, iar ei (creştinii) au mers mai departe: „Da!” sau „Nu!” şi nu i-a deranjat faptul că mureau. Dacă trebuiau să moară era în ordine; mergeau şi mureau.”

Dacă cineva vă atacă şi vă defăimează caracterul pentru că staţi pe Cuvântul lui Dumnezeu, dacă vă vorbeşte de rău pentru că staţi pe Cuvântul Său, dacă merge în biserică şi adună aliaţi ca să vi se împotrivească împreună şi pornesc război împotriva voastră pentru că nu sunt de acord cu ceea ce spuneţi, pentru că nu sunt de acord cu poziţia voastră, să nu ripostaţi, ci daţi-vă viaţa de bună voie. Pentru ce vă daţi voi viaţa? Pentru Cuvânt. Aleluia! Renunţaţi la viaţa voastră, dar nu faceţi compromis! Daţi-vă viaţa!

Acum vom merge în Pecetea a treia:

Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicând: „Vino şi vezi!” M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal negru. Cel ce stătea pe el avea în mână o cumpănă.

Şi, în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: „O măsură de grâu pentru un leu! Trei măsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!”

Fratele Branham spune următoarele în rugăciunea de la începutul acestei Peceţi:

În acest ceas mare în care trăim, noi vedem an de an că totul devine din ce în ce mai întunecat pentru lume, iar venirea Domnului devine din ce în ce mai clară pe măsură ce El Se descoperă în Cuvântul Său şi în manifestarea Sa.”

El spune aceasta chiar la deschiderea Peceţii şi este uimitor că uneori, în comentariile sale de început sau de încheiere, fratele Branham spune ce cuprinde întreaga Pecete.

În Pecetea a şasea, el spune:

Perfect, exact! Oh, mie îmi place când Scriptura dă răspuns de una singură! Vouă nu vă place? Ea a fost scrisă de Duhul Sfânt şi El o poate descoperi.

Acum haideţi să vedem Pecetea a treia, care este foametea.”

Fratele Branham a luat aceasta din Matei 24, unde ucenicii L-au întrebat pe Domnul Isus care va fi semnul sfârşitului şi când se vor întâmpla aceste lucruri, iar El a început să le enumere Peceţile. Astfel, când a ajuns la Pecetea a treia, El a spus că va fi foamete, iar fratele Branham a luat ceea ce scrie acolo şi a spus: „Vedeţi, aceasta este foamete.”

În Amos 8.11 scrie:

Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în ţară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame şi sete după auzirea cuvintelor Domnului.”

Aş vrea să luaţi notiţe cu privire la aceasta pentru că este foarte important.

Din cele citite în Amos, vedem că aceasta este o foamete cumplită, dar nu este o foamete din pricina lipsei de mâncare, ci este o foamete duhovnicească în care oamenii se ofileau pentru că nu aveau Cuvântul. Ei nu aveau auzirea Cuvântului, ceea ce înseamnă că se veştejeau duhovniceşte, din pricina foametei duhovniceşti. Dar cine a trimis foametea? Lucrul acesta este foarte important: „„Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în ţară.”

Vă mai amintiţi de cele patru lăcuste despre care a scris Ioel? Acolo ni se spune că lăcustele au mâncat tot şi că Domnul urma să restituie tot ceea ce au mâncat ele, iar când vorbește despre ele, El spune: „…oştirea Mea cea mare pe care am trimis-o împotriva voastră.” (Ioel 2.25).

Să nu credeţi că Dumnezeu nu deţine controlul sau că nu ţine toate lucrurile în mâna Sa. Când a vrut să-l amăgească pe Ahab ca să meargă la luptă, El a trimis un duh de minciună. Nu uitaţi că Domnul a întrebat: „Cine va merge să-l amăgească pe Ahab?” iar un duh de minciună a păşit în faţă. Mica ne-a descoperit totul şi a spus: „Domnul a trimis un duh de minciună.”

Cine a trimit foametea? „Eu, Domnul, am trimis-o!”

Dacă au fost patru lucruri care au mâncat Pomul Mireasă, acele patru lucruri au fost trimise de Dumnezeu să-l mănânce până nu a mai rămas nimic din el. Dar aceasta nu a fost lucrarea diavolului, ci voia lui Dumnezeu.

Tot aşa, dacă avea să vină o foamete după auzirea Cuvântului lui Dumnezeu, nu diavolul a adus-o, ci a trimis-o Dumnezeu.

Să mergem înapoi în Apocalipsa 6:

Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicând: „Vino şi vezi!” M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal negru. Cel ce stătea pe el avea în mână o cumpănă.

Şi, în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: „O măsură de grâu pentru un leu! Trei măsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!”

Aşadar, aici ni se spune că urma să fie o foamete duhovnicească, fiindcă în mâna celui ce călărea calul negru era o cumpănă cu care măsura grâul şi orzul, dar în versetul 6 ni se spune că Ioan a auzit un Glas care vorbea din mijlocul celor patru făpturi vii. Aceasta era lucrarea diavolului; el avea cumpăna în mână şi măsura o măsură de grâu pentru un leu şi trei măsuri de orz pentru un leu, dar Glasul din mijlocul celor patru făpturi vii i-a spus: „Tu poţi măsura grâul pentru un leu şi orzul pentru un leu, dar să nu te atingi de untdelemn şi de vin!”

Fratele Branham a spus în Peceţi că Cel care a spus aceasta era Mielul. Şi atunci cine deţine controlul în toată foametea aceasta? Cine a deţinut controlul în epoca întunecoasă? Cine a deţinut controlul asupra calului negru? Ce ne spune descoperirea din această Pecete? Ea ne spune că Dumnezeu are totul sub control, că totul funcţionează conform planului Său, că El nu a scăpat nimic din mâna Sa, ci totul se desfăşoară exact la timp.

În viaţa unui credincios nu se întâmplă absolut nimic, fără să treacă mai întâi pe la biroul lui Dumnezeu. Dumnezeu este Cel care i-a propus diavolului să-l ispitească pe Iov, şi tot El a stabilit limitele ispitei, aşa că Satan nu a putut face nimic fără permisiunea Sa. Aceasta ne-a fost descoperit în Peceţi.

Cine controla Epoca întunecoasă? Cine controla măsura în care biserica catolică putea să lovească Cuvântul? Mielul. El este Cel care a spus: „O măsură de grâu pentru un leu! Trei măsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!”

Untdelemnul şi vinul nu erau de vânzare, fiindcă ele sunt date fără plată. Deci, nimeni nu poate pune un preţ pe ele. Vedeţi ce descoperire mare se află în Pecetea a treia? Ea ne spune că Mielul deţine controlul.

Noi ne supărăm din pricina celor ce ni se întâmplă în viaţă, din cauza lipsurilor, a faptului că oamenii se comportă urât cu noi, dar nu uitaţi că Holocaustul a fost mâna duioasă a lui IaHVeH. Da, mâna duioasă a lui IaHVeH a îngăduit Holocaustul pentru ca evreii să poată primi răscumpărare, ca să poată fi duşi înapoi în patria lor, fiindcă acolo îi vor primi pe cei doi martori ca să fie duşi înapoi la răscumpărare.

Voi nu puteţi spune: „Oh, diavolul…”, deoarece diavolul a fost numai instrumentul folosit de Dumnezeu, exact cum s-a întâmplat cu Nebucadneţar, care a fost trimis de El ca să distrugă Templul din Ierusalim. Astfel, El l-a numit: „Nebucadneţar, slujitorul Meu!” Vedeţi? Nebucadneţar nu a fost slujitorul lui Satan, ci al lui Dumnezeu.

Aţi trecut vreodată printr-un Holocaust în viaţa voastră? Dacă da, aceasta s-a întâmplat pentru că El a avut milă de voi; pentru că în felul acesta vă conduce în Patria voastră, vă conduce la Cuvânt.

Fratele Branham a spus: „Eu am avut toată viaţa această tensiune. Este ceva groaznic, fiindcă îmi provoacă reapariţia durerilor de stomac.” El a avut această problemă încă din copilărie şi a vorbit despre ea în predica: „Pe aripile unui porumbel alb”, unde spune:

Eu am crezut că această tensiune a fost ceva rău, dar am ajuns să realizez că a fost un lucru bun, fiindcă m-a condus la Hristos.” Apoi, s-a întrebat unde ar fi ajuns fără această tensiune?

Dacă aţi fost puşi deoparte, dacă nu aţi fost trataţi corect, dacă oamenii au minţit în legătură cu voi, dacă v-aţi pierdut slujba, Dumnezeu a făcut aceasta ca să vă aducă aici, în Cuvântul Lui. Înţelegeţi? Voi sunteţi aici, în Cuvântul lui Dumnezeu, prin mâna Sa duioasă care v-a condus în acest loc. Ce s-ar fi întâmplat dacă totul ar fi fost uşor, dacă nu aţi fi avut încercări, dacă nu aţi fi intrat într-o stare de disperare pentru că aveaţi nevoie de Dumnezeu? Unde aţi fi fost acum?

Întotdeauna noi ne gândim: „Dacă viaţa ar fi uşoară şi totul ar merge bine, L-aş sluji cu toată inima pe Dumnezeu!” Nu, nu aţi face aceasta!

În Proverbe 30.8-9, scrie:

„…nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie,
dă-mi pâinea care-mi trebuie.

Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine şi să zic: „Cine este Domnul?” Sau ca nu cumva, în sărăcie, să fur şi să iau în deşert Numele Dumnezeului meu.”

Doamne, ţine-ne undeva la mijloc pentru că bogăţiile nu ne vor face bine, iar ceea ce avem este exact ceea ce ne trebuie.

Lucrurile din viaţă cu privire la care ne întrebăm: „De ce s-a întâmplat aceasta? De ce am pierdut acest membru al familiei? De ce nu am putut preveni aceasta?”, au fost necesare ca să fim aici, iar dacă vă place unde sunteţi, mulţumiţi-I lui Dumnezeu pentru încercările prin care treceţi.

Va veni un timp în care cei o sută patruzeci şi patru de mii vor fi treziţi la ceea ce a făcut Dumnezeu, iar Trâmbiţele le vor descoperi ceea ce ne-au descoperit Peceţile nouă. Ce ne-au descoperit Peceţile? Peceţile ne-au descoperit Planul răscumpărării, ce a făcut Dumnezeu de-a lungul epocilor bisericilor ca să ne aducă aici, ca să ni Se descopere, iar Trâmbiţele vor fi cei doi proroci din Apocalipsa 11 şi le vor spune evreilor ce s-a întâmplat de-a lungul timpului ca să fie readuşi în patria lor, la sărbătoarea Ispăşirii, la Mesia, iar ei vor privi înapoi şi vor spune: „Mulţumim lui Dumnezeu!”

Există un timp în care vom privi înapoi în viaţa noastră şi-I vom mulţumi lui Dumnezeu:

„Doamne Îţi mulţumesc, pentru că atunci când mergeam în direcţia greşită, Tu m-ai readus înapoi chiar dacă uneori ai fost nevoit să mă loveşti. Tu ştii ce este mai bine pentru mine, ştii de ce am nevoie şi Îţi mulţumesc pentru că în viaţa mea nu a fost nici un timp în care să nu fi fost un fiu răscumpărat de Tine.” De ce? Pentru că această Carte a fost pecetluită înainte de întemeierea lumii. Niciodată nu a existat vreo întrebare cu privire la faptul că am fost răscumpăraţi sau nu, pentru că noi am fost întotdeauna fiii răscumpăraţi ai lui Dumnezeu, doar că a trebuit să ajungem la descoperirea acestui lucru, într-un anumit timp, când sămânţa din noi a trebuit trezită la viaţă. Dar acea sămânţa era deja acolo înainte ca această Carte să fie scrisă. Desigur, nu era în cortul vostru de carne, ci era în Dumnezeu, şi a ieşit afară, fiind rânduită să fie pusă în cortul vostru pământesc, dar ea a fost deja răscumpărată şi este ca şi cum n-ar fi fost pierdută niciodată.

Acesta este motivul pentru care fratele Branham a spus că atunci când ne întoarcem la acest Cuvânt curat şi neatins, El ne aduce înapoi la starea noastră originală, ca şi cum nu am fi păcătuit niciodată. Înălbitorul, care este Sângele, cade peste noi şi trimite păcatul înapoi la întemeietorul lui, la Satan, care va fi judecat pentru tot păcatul lumii. Astfel, el va fi judecat pentru păcatul meu, nu eu. Prin mărturisirea Sângelui şi prin credinţa în Cuvânt, prin primirea Cuvântului pentru ziua în care trăiesc, El ia păcatul meu şi-l trimite înapoi la întemeietorul lui, care este însuşi Lucifer. Astfel, vina nu va mai fi asupra mea, ci va fi asupra lui, pentru că eu, eul din interior, sămânţa lui Dumnezeu înviată la Viaţă, a fost în Dumnezeu încă înainte de întemeierea lumii, iar prin faptul că am primit Cuvântul curat al lui Dumnezeu, aceasta mă pune înapoi în starea mea de la început, în sufletul meu, care este sută la sută fără păcat.

Vedeţi ce înseamnă Peceţile pentru noi, prieteni? Ele ne arată că noi trebuie să recunoaştem cine suntem, care este poziţia noastră şi că dacă putem îndepărta teama de păcat, el îşi pierde puterea asupra noastră. Dar dacă ne temem tot timpul că vom cădea, că nu vom fi mântuiţi, că nu vom ajunge la Răpire, atunci mintea noastră va fi legată cu aceste temeri şi vom cădea exact în capcana de care ne temem. Diavolul vine şi ne cuprinde mintea cu frică şi temeri: „Nu voi reuşi! Dacă nu sunt în poziţia corectă?”

Dacă vom ajunge sau nu în răpire a fost rânduit mai dinainte, prieteni. Nu faptul că facem sau nu facem ceva ne va duce în răpire, ci El ne va chema în răpire pentru că suntem un atribut al lui Dumnezeu şi am fost în El înainte de întemeierea lumii.

Aşadar, daţi-i totul înapoi Satanei şi mergeţi mai departe ca un fiu răscumpărat al lui Dumnezeu şi sfinţit prin Sânge. Uitaţi de: „Am făcut sau nu am făcut…”, ci puneţi-vă nădejdea în lucrurile de sus, şi atunci toate celelalte lucruri vor cădea jos.

Fratele Branham a spus că acest Înălbitor, care este Sângele lui Isus Hristos, va lua păcatele şi le va duce departe de credincios, înapoi la sursa lui originală, la cel care i-a înşelat pe îngeri în cer, până când nu mai avem cunoştinţa păcatului.

Trupul în care trăim şi care a păcătuit mult este controlat de un duh uman, dar sămânţa dinăuntru, care a fost trezită la viaţă prin naşterea dintâi, nu a păcătuit niciodată. Vedeţi? Trupul acesta a păcătuit, dar când este înviată sămânţa care este înăuntrul nostru, ea trebuie să controleze trupul nostru. Nu duhul nostru uman, mintea noastră umană, ci Viaţa care este înăuntru şi este trezită de Duhul Sfânt, Viaţa Duhului Sfânt ar trebui să controleze trupul.

Cum pot face eu posibil acest lucru? Luând mai mult din Cuvânt.

În predica „Hrana duhovnicească la timpul potrivit”, din anul 1965, fratele Branham spune:

Vom preumbri aceasta cu seceta duhovnicească de astăzi. Noi ştim cu toţii, suntem conştienţi că vorbind din punct de vedere duhovnicesc, astăzi este o mare secetă în țară. Profeţii au anunţat că ea va avea loc chiar înainte de a doua venire a lui Hristos. Ei au spus: „În ţară va fi o mare foamete, dar nu de pâine, ci după auzirea Cuvântului lui Dumnezeu.” Această zi este astăzi: „foametea după auzirea Cuvântului adevărat al lui Dumnezeu.” Seceta naturală o preumbreşte pe cea duhovnicească.”

Acum să mergem în Pecetea a treia:

Mulţumesc, Doamne. O, vai, sunt atât de bucuros! Da, domnule. A fost harul Său; aceasta este tot. Este miezul nopţii. Acum înţelegeţi? Aici, el cerea un preţ pentru viaţa naturală. Aceasta înseamnă acel orz. Nu a fost spiritual. Vedeţi? Este pâine de orz şi pâine de grâu. El cerea un preţ pentru viaţa pe care el o dădea oamenilor lui. Astfel, aduna bogăţia lumii la el, în biserică, şi călăreşte încă acel cal. Oh, cu siguranţă, el călăreşte încă.”

Aşa cum am citit, calul negru din Pecetea a treia cerea un preţ pentru grâu şi pentru orz, pentru viaţa firească pe care o oferea, iar fratele Branham a spus că aceasta făcea biserica catolică: vindea slujbe pentru purgatoriu, obiecte şi alte lucruri, adunând astfel bogăţia lumii. El a spus că nici o ţară catolică nu se poate susţine singură pentru că biserica catolică a intrat acolo şi a luat toate resursele pentru ea. Ce face călăreţul acesta? Adună bogăţia lumii. De ce? Ca să-şi aducă înapoi împărăţia lui. Vedeţi? El mai adună încă toată bogăţia lumii. Cum? Prin faptul că vinde hrană firească, lucruri naturale, nu duhovniceşti. Vedeţi, noi trebuie să plătim pentru lucrurile fireşti, dar cele duhovniceşti vin fără plată. Amin!

El a început să-l călărească în timpul epocii întunecoase. Aceasta înseamnă calul negru: epoca întunecoasă, un timp de miez de noapte pentru credincioşii adevăraţi care mai rămăseseră.”

În continuare, aş vrea să pătrundem aici şi să vedem acest călăreţ de pe calul negru pentru noi, deoarece călăreţul de pe calul negru este foamete duhovnicească şi epoca întunecoasă.

 

 

Dacă-i urmărim ascensiunea, el a intrat ca o mică deviere, ca un mic compromis, ca ceva ce părea bun, dar nu este, iar după ce a intrat înăuntru, chiar noi am luat o cunună şi i-am pus-o pe cap. De fapt, biserica de la început a fost cea care l-a încununat pe acest antihrist. Noi l-am încununat, dar după ce am făcut aceasta, el a luat o sabie, iar noi am început să luptăm împotriva compromisului făcut, am început un război. Aceasta ne-a luat chiar şi pacea interioară pentru că am început să ducem o luptă înăuntrul nostru. Uneori, bătălia nu este înafara noastră, ci este înăuntrul nostru, aşa că începem să raţionăm în mintea noastră şi oprim micuţul susur blând care ne aduce aminte ce ne-a spus profetul.

Astfel, suntem într-un război înăuntrul nostru, iar aceasta ne ia pacea, deoarece nu putem avea pace dacă trăim în compromis. Vedeţi? Aşa cum am văzut, el avansează treptat: mai întâi, amăgeşte şi este încununat, apoi ia pacea şi ajunge pe calul negru aducând foametea duhovnicească. Fiecare denominaţiune falsă şi fiecare doctrină a urmat aceeaşi cale. Este acelaşi tipar: a pornit prin amăgire, a ajuns la război, a luat pacea, a rupt frăţia bisericii făcând să se întâmple multe lucruri care nu aveau ce să caute niciodată în biserica lui Dumnezeu, apoi, s-a ajuns la foamete duhovnicească, încât oamenii nici măcar nu au mai avut o viaţă duhovnicească, trăind în pustiu, trăind cu o scânteie dintr-o epocă anterioară, fără Mană proaspătă, fără o viaţă proaspătă, ci având o învăţătură falsă, continuând să vândă o pâine firească.

Dar El a spus: „Nu vătăma untdelemnul şi vinul.”

Aşadar, scopul calului negru este să ne ducă la foamete duhovnicească pentru că foametea va aduce moarte. Amintiţi-vă că scopul antihristului nu este să stea pe primii trei cai, ci el vrea să ajungă pe calul gălbui. Acesta a fost scopul lui când a început, dar Dumnezeu are o făptură care să-l combată.

În Pecetea a cincea, fratele Branham spune:

Făptura a treia care a ieşit de la diavolul a fost acest cal negru. Vedeţi? Iar a treia făptură, a treia putere care a ieşit de la Dumnezeu pentru a-l înfrunta, pentru a birui puterea calului negru, a fost un om deştept şi înţelept, un om care avea înţelepciunea lui Dumnezeu.”

Aş vrea să fim foarte atenţi ca să înţelegem bine.

Noi am văzut în epocile bisericilor această ungere a omului, care a fost ridicată pentru a înfrunta calul negru al epocii întunecoase; am văzut-o prin inspiraţia care a venit peste Luther, Wesley şi alţi bărbaţi care au făcut parte din trezirea reformei. Ei au început să înţeleagă Cuvântul, L-au tradus în limbile lor, Îl citeau şi au primit descoperirea Lui, dar trebuie să înţelegem că această înţelepciune a fost de la Dumnezeu, nu a fost înţelepciunea omului.

Dumnezeu a simbolizat aceasta printr-un om, pentru că dacă privim la făpturi pe măsură ce am mers mai departe, fiecare făptură a avut o caracteristică, iar El a pus accentul pe acea caracteristică. Caracteristica Leului este aceea de a fi nobil, un împărat, tare, puternic capabil să-i devoreze pe vrăjmaşii săi. Aceasta este ceea ce va face Cuvântul curat.

Apoi, a ridicat făptura cu chip de viţel şi a arătat că atunci avea un animal de jertfă, care poate purta poveri, care se poate pleca sub greutatea unei poveri, care se poate sacrifica pentru Cuvânt.

A urmat făptura cu chip de om pentru că omul este superior leului şi viţelului prin intelectul său, prin înţelepciunea sa. Dar aceasta nu este înţelepciunea unui om, ci este înţelepciunea lui Dumnezeu.

Fiţi atenţi: Dumnezeu nu ne-a spus: „Mergeţi la înţelegerea intelectuală”, ci preumbrea, arăta că puterea omului stă în capacitatea sa intelectuală.

Fratele Branham ne-a spus următoarele când a vorbit despre făptura cu chip de om:

Următoarea făptură care a pornit să-l combată, a fost făptura cu chip de om: deştept, educat, abil, uns cu Duhul acelei zile. Aţi observat aceasta? El a plecat să-l înfrunte având ungerea înţelepciunii lui Dumnezeu.”

Vedeţi, el a ştiut cum să ia Cuvântul pentru a birui calul negru. A ştiut cum să predice împotriva pâinii, a orzului, a ştiut cum să ia untdelemnul şi vinul şi cum să-l prezinte pentru a-i elibera pe oameni de foametea duhovnicească.

În Pecetea a cincea scrie:

Observaţi! Făptura care a venit să-l înfrunte a fost omul, iar noi ştim că această făptură cu chip de om este puternică prin intelectul său.”

În Pecetea a treia scrie:

Untdelemnul simbolizează Duhul, iar vinul simbolizează imboldul, bucuria descoperirii. Fraţilor, îmi place să merg pretutindeni. Mă mir că nu am trezit tot cartierul când a venit Domnul şi mi-a descoperit aceasta. Imboldul descoperirii… Vedeţi?”

Amintiţi-vă că Mielul este Cel care a spus: „O măsură de grâu pentru un leu! Trei măsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!”

Cu alte cuvinte, El spunea: „Da, îţi este îngăduit să faci aceasta, dar să nu te atingi de untdelemn şi de vin.” Dar ce este untdelemnul şi vinul? Ceea ce avea să ungă omul.

În Biblie, untdelemnul şi vinul sunt întotdeauna împreună. Am luat Concordanţa şi am căutat în ea, şi există o legătură între ele: untdelemnul şi vinul sunt întotdeauna împreună. Înţelegeţi? Când adevărul unui Cuvânt al lui Dumnezeu este descoperit pe deplin sfinţilor Săi care sunt umpluţi cu untdelemn, ei devin bucuroşi, pentru că vinul este un stimul, un imbold.”

Să citim încă o dată: „Când este descoperit adevărul unui Cuvânt al lui Dumnezeu”, cum ar fi: deschiderea Peceţilor, glasul îngerului al şaptelea, Maleahi 4, Apocalipsa 10.8-11, noi devenim bucuroşi.

Vinul este un stimul, o bucurie. Glorie! Eu simt aceasta chiar acum: imboldul bucuriei care mă face să strig. Când se întâmplă aceasta, are asupra lor acelaşi efect pe care-l are vinul asupra omului firesc. Vedeţi, atunci când este dată descoperirea despre un adevăr al lui Dumnezeu, iar credinciosul adevărat este umplut cu untdelemn, la auzirea descoperirii imboldul este atât de mare încât îl determină să se comporte anormal.”

Acesta este punctul în care au căzut penticostalii: ei au pus totul pe reacţia dată de imbold, de stimul.

Vedeţi? Imboldul dat de vin cauzează bucurie: strigăte, dorinţa de a juca, de a-L slăvi pe Domnul în continuu, dar problema este că ei au crezut că acesta este lucrul cel mai important şi au lăsat deoparte ceea ce le-a adus imboldul, adică descoperirea Cuvântului. Deci, ei au lăsat deoparte descoperirea Cuvântului şi au continuat să ţină imboldul. Dar cu ce erau îmbătaţi ei? Cu emoţii. Acesta este motivul pentru care noi nu trebuie să fabricăm nimic, nu trebuie să alergăm încoace şi încolo în timpul serviciului sau să strigăm pentru a simţi că am primit ceva de la Dumnezeu. Vedeţi? Când o biserică se află sub călăuzirea Cuvântului şi ei văd o descoperire care vine de la Dumnezeu, strigă: „Aleluia! Slavă lui Dumnezeu!” Ce este aceasta? Bucuria descoperirii.

Aceasta este ceea ce a provocat revărsarea Duhului pe strada Azusa: bucuria descoperirii. De ce? Ei au văzut în Cuvânt, făgăduinţa darurilor care trebuiau să se întoarcă în biserică, iar aceasta le-a dat un imbold, i-a stimulat. Dar ce s-a întâmplat după aceea? Când a fost vorba de un alt Cuvânt făgăduit, tot ce au vrut ei a fost acel stimul, dar fără vin. Un stimul fabricat.

Dar noi devenim atât de bucuroşi din pricina Cuvântului făgăduit pentru ziua de astăzi, fiindcă, prin Mesajul adus de profet ne vedem răscumpărarea, ne vedem poziţia pe care o avem încă înainte de întemeierea lumii şi că nu putem fi pierduţi; aceasta ne produce o bucurie atât de mare încât dorim să ne luăm zborul. Atunci avem tendinţa să ridicăm mâinile şi să spunem: „Amin!” De ce? Pentru că noi nu avem o bucurie fără vin, ci vinul este cel care ne aduce această bucurie, este Cuvântul descoperit. Aleluia!

Aşadar, făptura cu chip de om are:

– untdelemnul, adică Duhul Sfânt;

– vinul, adică bucuria descoperirii şi

– înţelegerea duhovnicească prin descoperire.

Vedeţi? Daniel a spus că cei răi nu vor înţelege. Părerea că „Noi nu trebuie să înţelegem!” este oarecum adevărată pentru că noi nu trebuie să înţelegem cu intelectul, ci trebuie să credem. Dar cum putem crede ceva ce nu vedem? Voi trebuie să vedeţi ca să puteţi crede, adică trebuie să primiţi personal descoperirea Cuvântului, sub ungerea untdelemnului care vă aduce bucuria descoperirii.

Aşadar, noi nu putem spune: „Nu trebuie să înţelegem, ci doar să credem!”, pentru că trebuie s-o vedem, trebuie să avem ceva. Fratele Branham nu a spus: „Credeţi pur şi simplu!”, ci ne-a adus multă învăţătură. El ne-a spus să credem, ne-a spus că nu trebuie să încercăm să descifrăm singuri ceva, adică să ne întrebăm: „Cum funcţionează aceasta, pentru că nu am toate detaliile?”, ci de îndată ce Domnul ne arată ceva, putem crede fiindcă vedem că este adevărat şi avem un martor în inimă.

Noi nu trebuie să avem o înţelegere intelectuală, dar credinţa noastră trebuie să se bazeze pe ceva; ea trebuie să se bazeze pe Cuvântul lui Dumnezeu. Vedeţi? Dumnezeu vrea ca noi să înţelegem, dar El vrea să înţelegem cu înţelepciunea Sa, nu cu intelectul nostru; El vrea să avem înţelepciunea şi înţelegerea care vine prin descoperire.

Daniel a spus: „Cei răi nu vor înţelege, dar cei înţelepţi vor înţelege.” O, Doamne, dă-ne bucuria descoperirii prin Cuvântul Tău! Amin!

Să citim din Pecetea a treia:

Mai am ceva ce aş vrea să vedeţi. Nu una dintre cele patru făpturi vii a spus: „Să nu vatămi untdelemnul şi vinul!” Aţi observat aceasta? Cele patru făpturi vii au vorbit, dar fiţi atenţi! Lăsaţi-mă să mai citesc puţin: „O măsură de grâu pentru un leu! Trei măsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!”

Fiţi atenţi aici! „Şi, în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas…” Cine era acesta? Mielul. Amin. Nu cele patru făpturi vii au spus aceasta, ci Mielul. De ce? Pentru că El urma să-i ia pe ai Săi, pe cei care-I aparţineau Lui. Vedeţi? El i-a răscumpărat. Amin. El a spus: „Să nu vătămaţi untdelemnul!”

Nu, domnilor, nu cele patru făpturi vii au spus aceasta, ci Mielul. El a poruncit aceasta.

Mielul însuşi a spus aceasta. Când cele patru făpturi au zis: „Vino şi vezi!”, iar el a mers şi a văzut aceasta, Mielul a spus: „O măsură de grâu pentru un leu!…”

Vedeţi? Mielul a strigat chiar dintre ele: „Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!”

Vedeţi, untdelemnul şi vinul sunt esenţiale pentru a-l birui pe călăreţul de pe calul negru. Ce ne-a trezit pe noi din foametea duhovnicească? Ce ne-a scos din epoca întunecoasă? Noi am venit în lume prin păcat, sub un nor întunecos, neînţelegând nimic, dar a venit un timp în care am fost treziţi şi luminaţi. Cine a făcut aceasta? Untdelemnul şi vinul. Acesta este motivul pentru care El a spus: „Să nu vatămi untdelemnul şi vinul!” Ele sunt singurele care pot frânge puterea calului negru

De aceea, când găsiţi pe cineva prins într-o denominaţiune, într-o doctrină falsă, nu îi veţi face nici un bine dacă vă certaţi cu el şi-i spuneţi în ce stare rea se află, ci tot ce trebuie să faceţi este să-i daţi puţin vin. Daţi-i puţin din descoperirea pe care v-a dat-o Dumnezeu vouă, împărtăşiţi-i ceva din ceea ce vă stimulează pe voi şi vedeţi dacă poate avea şi el acelaşi stimul. Nu-i spuneţi cât este de rău sistemul în care se află şi nu încercaţi să mergeţi înapoi ca să-i arătaţi unde au căzut, pentru că nu de aceasta are nevoie, ci are nevoie de un imbold, are nevoie de untdelemn şi de vin. Daţi-i puţin din acel vin şi veţi vedea dacă este însetat sau nu, pentru că dacă Dumnezeu îi dă untdelemn şi vin, el va ieşi din sistemul calului negru. Nu îi va face nici un bine dacă intraţi cu el în dezbateri intelectuale, pentru că singurul lucru care va scoate un suflet din foametea duhovnicească este descoperirea orei: untdelemnul şi vinul. Deci, dacă vreţi să treziţi pe cineva din foametea duhovnicească, daţi-i vin, pentru că singurul care poate scoate pe cineva din epoca întunecoasă, din foamete, este Cuvântul. Nimeni nu poate ieşi altfel; nimeni nu poate ieşi singur, ci este nevoie de o descoperire din ceruri.

Să mai citim puţin din Pecetea a treia:

Noi am aflat că El a măsurat un preţ pentru acestea. Aşa este. Grâul le susţinea viaţa firească, din el trăiau fireşte, dar untdelemnul şi vinul simbolizează Duhul, viaţa duhovnicească. Să nu te atingi de aceasta, las-o în pace!”

Noi am mai vorbit despre aceasta, dar vreau să vă arăt că acest călăreţ de pe calul negru este mulţumit pe deplin dacă voi mergeţi în pas cu emoţiile religioase ale unei biserici. De fapt, îi place să vă vadă că mergeţi în pas cu emoţiile religioase ale unei biserici: „Vin la biserică, plătesc zeciuiala, sunt un bun creştin!”, dar nu aceasta este ceea ce vrea Dumnezeu!

Mielul a spus: „Tu poţi măsura grâul şi orzul, partea firească, adică poţi merge prin partea firească a bisericii; este o parte firească a bisericii, iar tu te poţi atinge de aceasta, pentru că nu de ea am nevoie, ci de untdelemn şi de vin!” Voi trebuie să parcurgeţi partea firească, adică să veniţi la biserică, nu este nimic în neregulă cu aceasta, dar dacă aceasta este tot ce faceţi, nu aveţi Viaţă. Înţelegeţi?

Domnul vrea ca noi să avem o viaţă duhovnicească plină de untdelemn şi de bucuria care vine de la vin. Voi puteţi veni la biserică în fiecare zi, este bine s-o faceţi, dar dacă acolo nu este o viaţă duhovnicească, este degeaba. Voi trebuie să primiţi o ungere de la Cuvânt, o inspiraţie care vine de la Mesajul orei şi trezeşte înăuntrul vostru ceva care aduce un stimul, prin descoperire. Numai aşa vine Viaţa acolo. Voi trebuie să vă îmbătaţi puţin, să nu mai fiţi adormiţi, trăind pe ape stătătoare şi ducând o viaţă flămândă şi întunecată. Duhovniceşte, nu aveţi destulă credinţă încât să vă rugaţi pentru familia voastră ca să fie vindecată şi nu aveţi o credinţă duhovnicească pentru a sta pe Cuvânt, ci aveţi o viaţă uscată, anemică şi sunteţi flămânzi duhovniceşte, deşi staţi în biserică. Vreţi ca alţi fraţi să se roage pentru voi, dar Dumnezeu vrea să aveţi voi înşivă o viaţă duhovnicească; El vrea să aveţi untdelemnul şi vinul, descoperirea proaspătă care să străbată lăuntrul vostru. El vrea să vă îmbătaţi puţin cu această descoperire, pentru ca ea să vă stimuleze la fapte şi să vă determine să vă ridicaţi şi să strigaţi puţin, să spuneţi: „Amin!”, să bateţi din palme sau să ieşiţi pe stradă ca să împărtăşiţi ceea ce aveţi cu alţi oameni.

Să nu aveţi o formă de religie moartă, ci o Viaţă a Duhului, îmbătată de vinul descoperirii. Aceasta este ceea ce dorim noi, prieteni.

Vă mai amintiţi cât de bucuroşi aţi fost când aţi venit la Mesaj? Eram atât de bucuroşi şi le spuneam tuturor: „O, ce minunat! Nu am mai auzit niciodată aşa ceva!” Nu intraţi în paralizia provocată de calul roşu, pentru că după aceea veţi ajunge la foametea duhovnicească, ci întoarceţi-vă la dragostea dintâi spunând: „Doamne, mă voi cufunda în Cuvântul Tău şi Te rog să-mi dai stimulul vinului celui nou.”

În Pecetea a patra citim:

Puterea descoperirii aduce pentru credincios un stimul, pentru că puterea vinului, a vinului natural este aceea de a stimula. Vedeţi? Este aceea de a da un imbold unei persoane care este prăbuşită.

Înseamnă că există o putere a descoperirii Cuvântului care-i dă credinciosului imboldul bucuriei, imboldul mulţumirii, bucuria faptului că este legitimat, dovedit. În Scriptură este numit vinul cel nou, iar noi spunem întotdeauna: „Aceştia sunt beţi de vinul cel nou!” sau de vinul duhovnicesc. Cred că cea mai potrivită denumire ar fi „vinul duhovnicesc”.

Aşa cum vinul natural se descoperă în puterea unui imbold, la fel se întâmplă şi cu vinul cel nou care descoperă Cuvântul lui Dumnezeu care este Duh. Cuvântul în Sine este Duh.”

Aceasta este ceea ce aduce Viaţa. Vedeţi?

Cuvântul în Sine este Duh, este Duh sub formă de Cuvânt. Apoi, când este înviat sau adus la Viaţă, Duhul Cuvântului trece la fapte şi acţionează.”

Cel care lucrează în viaţa voastră este Duhul Cuvântului, nu sunteţi voi. Astfel, când primiţi Cuvântul, Duhul care Se află în acest Cuvânt începe să lucreze şi să acţioneze, aşa că tot ce trebuie să facem noi este să ne supunem Cuvântului. Noi nu putem neglija Cuvântul, Mesajul, aceste lucruri, şi apoi să ne aşteptăm să biruim, pentru că avem nevoie de untdelemn şi de vin.

Voi începeţi să aduceţi Cuvântul, iar Acesta aduce Viaţa, aduce stimulul, bucuria vinului celui nou. Înţelegeţi? Aceasta s-a întâmplat la Rusalii când a fost legitimat Cuvântul.”

Ceea ce am observat cu privire la cei care merg prin baruri şi cărora le place vinul, este că nu trebuie să fie rugaţi să meargă acolo. De ce? Lor le place efectul vinului şi fie că este miercuri, vineri sau sâmbătă, ei sunt acolo.

Aşa sunt şi cei cărora le place efectul dat de descoperire. Ei nu trebuie rugaţi să vină la biserică, fiindcă vor fi aici; nu trebuie rugaţi să citească o predică, fiindcă le place să bea din vinul descoperirii; lor le place efectul provocat de acesta şi continuă să bea.

Vedeţi? Un beţiv nu trebuie rugat niciodată să bea.

După ce au ieşit din camera de sus, apostolii nu au mai trebuit adunaţi la o altă întâlnire. Ei au gustat stimulul dat de descoperire, în camera de sus, şi au ieşit afară asemenea celor care se îmbată cu vin nou. Ce era aceasta? Oamenii au spus că sunt beţi şi au râs de ei, dar Petru a luat cuvântul şi a spus: „Aceştia nu sunt beţi cum credeţi voi, ci aceasta este împlinirea Scripturilor.”

Ce-i determina să se poarte aşa? Împlinirea Scripturilor. Astfel, Petru s-a ridicat în picioare şi a început să le frângă Cuvântul, iar fratele Branham a întrebat: „Ce i-a determinat să fie atât de entuziasmaţi?” Faptul că au văzut Cuvântul venind la împlinire în viaţa lor. Aceasta i-a stimulat să danseze, să strige şi să fugă în stradă vorbind în limbi. Ei erau stimulaţi de o descoperire care se împlinea chiar atunci; au văzut profeţia lui Ioel şi despre ce vorbea David, de aceea Petru s-a ridicat şi a spus:

Aceasta este ceea ce a spus Ioel, este ce a spus David.” Ei au văzut că acea profeţie se împlinea atunci şi de aceea au ieşit afară şi au început să vorbească, fiind stimulaţi de descoperire.

Descoperirea Cuvântului de acum, ar trebui să ne dea şi nouă un stimul, ar trebui să ne entuziasmeze pentru că se întâmplă acum.

Să citim din Luca 15.11-24:

El a mai zis: „Un om avea doi fii.

Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.” Şi tatăl le-a împărţit averea.

Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea ducând o viaţă destrăbălată.

După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă.”

Vedeţi, băiatul acesta a plecat din casa tatălui său şi s-a trezit în Pecetea a treia.

Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii.

Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni.”

Vedeţi, acest tânăr care a plecat din casa tatălui său într-o ţară îndepărtată, s-a trezit în Pecetea a treia, într-o foamete, şi a ajuns atât de rău încât ar fi mâncat şi din mâncarea porcilor.

Prieteni, când vă îndepărtaţi de Dumnezeu, şi ajungeţi într-o stare duhovnicească atât de rea încât sunteţi în stare să mâncaţi din mâncarea porcilor, adică lucruri fireşti: filme şi altele, este vremea să vă treziţi!

Tânărul acesta a ajuns într-o astfel de foamete duhovnicească încât era pe punctul să mănânce lături. De ce? Pentru că nu se hrănea cu nimic care să-i susţină viaţa. El nu avea cu ce să se hrănească, iar singurul lucru pe care-l putea obţine pentru o mică stimulare era mâncarea porcilor.

Prieteni, când trebuie să recurgem la mâncarea porcilor pentru un stimul, avem o problemă gravă. Dacă cea care vă întreţine viaţa şi vă oferă un stimul, este mâncarea porcilor, atunci sunteţi într-o foamete duhovnicească.

Şi-a venit în fire şi a zis: „Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici!

Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta

şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.”

Vedeţi, „Când şi-a venit în fire”, adică atunci când a primit o descoperire: „Nu acesta sunt eu! Nu pentru aceasta sunt aici!” Înţelegeţi? Veniţi-vă în fire dacă sunteţi în Pecetea a treia! Nu vă hrăniţi din lucrurile lumii, nu mâncaţi din mâncarea porcilor, ci întoarceţi-vă în Casa Domnului! Întoarceţi-vă acolo unde mâncarea este bună, acolo unde este Sursa curată!

Tânărul a spus: „Mă voi întoarce în Casa Tatălui Meu”, dar s-a întors smerit, frânt şi umilit şi a spus: „…nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.”

El nu s-a întors mândru ca şi cum ar fi cucerit lumea, ci s-a întors recunoscând de ce avea nevoie.

Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult.

Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.”

Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare.”

Ce a făcut tatăl? L-a adus la înfiere. I-a dat o haină şi i-a pus un inel pe deget, adică l-a adus la botezul Duhului Sfânt, la înfiere.

Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne înveselim;

căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.” Şi au început să se veselească.”

Prieteni, aceasta este povestea noastră. Acest fiu a fost dintotdeauna un fiu, dar s-a pierdut. Când se afla într-o ţară îndepărtată, el era un fiu; când a ajuns atât de jos încât era gata să mănânce din mâncarea porcilor, era tot un fiu; când şi-a venit în fire, era tot un fiu. Apoi s-a pocăit şi s-a întors în casa tatălui său. Ce era aceasta? Ungerea omului. Când şi-a venit în fire, aceasta era ungerea omului care l-a adus la botezul Duhului Sfânt, la înfiere.

Să ne venim în fire chiar acum şi să spunem: „Nu trebuie să trăiesc aşa, pentru că sunt din Casa Tatălui meu!”

Samson a ajuns în starea în care a început să facă compromis, pentru că a trecut şi el prin Peceţi.

El a văzut o femeie care nu era din Israel şi a dorit s-o ia de soţie, deşi exista o poruncă prin care israeliţii trebuiau să-şi ia soţii numai din Israel. Probabil că el a raţionat cu privire la lucrul acesta şi a spus: „Moise a făcut aceasta şi a fost în ordine. Iosif a făcut aceasta şi nu a fost nici o problemă, iar dacă s-a întâmplat şi înainte şi nu a fost nici o problemă, este în ordine şi cu mine.”

El nu a înţeles Cuvântul lui Dumnezeu care ne arată că Moise şi Iosif erau preumbriri ale lui Hristos care avea să-Şi ia o Mireasă dintre neamuri. Astfel, el nu a privit la Cuvânt, ci a raţionat, a privit la ceea ce au făcut alţii şi a spus: „Păi, şi alţii au făcut aceasta!”, dar prin aceasta a făcut compromis, iar compromisul l-a dus la distrugere.

În loc să-şi ia o soţie din fiicele poporului său, a preferat să-şi ia o soţie dintre fiicele filistenilor. Astfel, a intrat în conflict, iar următorul lucru care s-a întâmplat, a fost că a intrat sub ungerea calului roşu. Dumnezeu îl folosea, făcea parte din planul Său, iar Samson a intrat într-un război total.

Apoi, păcatul a început să înainteze. El s-a apropiat de femeia aceea, Dalila, care a dorit să ştie secretul puterii lui, iar secretul puterii lui era un legământ cu Dumnezeu: şapte şuviţe de păr ca legământ de nazireu, un legământ cu şapte Peceţi.

Aşa s-a întâmplat şi cu biserica de la început: ea a ieşit afară sub un legământ cu Dumnezeu, pe care l-a pierdut însă, atunci când a început să facă compromis de-a lungul epocilor bisericilor.

Ea s-a apropiat de el şi a încercat să-l ispitească: „Spune-mi care este secretul tău?”, iar căderea lui s-a petrecut în patru stadii.

Prima dată, Samson a spus: „Dacă mă vei lega cu funii noi, voi fi ca oricare om.” L-au legat, dar el a rupt acele legături. El a trecut prin toate cele patru stadii: ou, larvă, nimfă şi lăcustă.

Întotdeauna este la fel, în toată Biblia avem patru stadii ale distrugerii.

Astfel, în cele din urmă, el a spus: „Dacă-mi tăiaţi părul, voi rămâne fără putere.” Ei i-au tăiat părul, iar el a devenit la fel de slab ca oricare alt om, aşa că filistenii l-au prins şi i-au scos ochii.

Să mergem să citim aceasta în Judecători 16.19-22:

Ea l-a adormit pe genunchii ei. Şi, chemând un om, a ras cele şapte şuviţe de pe capul lui Samson, şi a început astfel să-l slăbească. El şi-a pierdut puterea.

Atunci ea a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Şi el s-a trezit din somn şi a zis: „Voi face ca şi mai înainte şi mă voi scutura.” Nu ştia că Domnul Se depărtase de el.

Filistenii l-au apucat şi i-au scos ochii; l-au coborât la Gaza şi l-au legat cu nişte lanţuri de aramă. El învârtea la râşniţă în temniţă.

Dar părul capului lui a început iarăşi să crească, după ce fusese ras.”

Aşadar, Samson a trecut prin Peceţi şi a ajuns să învârtă la râşniţă în temniţă. Aici, el era în foamete duhovnicească, nu avea ochi, era în epoca întunecoasă. Dar fratele Branham ne-a spus ceva interesant cu privire la timpul când Samson era în epoca întunecoasă.

Să citim din predica: „Încă o dată, Doamne!” din anul 1963:

Dar Samson s-a rugat şi a spus: „Doamne, lasă-mă să mor cu filistenii aceştia!” El eşuase, dar a spus: „Lasă-mă să mor!” Voi trebuie să fiţi gata să muriţi cu vrăjmaşul care a obţinut biruinţă asupra voastră. Trebuie să fiţi dispuşi să vă predaţi propriile voastre păreri. Samson a fost dispus să plătească preţul pentru a obţine din nou puterea lui Dumnezeu.”

Într-un alt mesaj, nu-mi amintesc care, fratele Branham a spus că lui Samson a început să-i crească o şuviţă, iar atunci el a spus: „Poate există posibilitatea să fiu restaurat!” Ce era noua şuviţă de păr? Legământul care se întorcea. Vedeţi? Samson a ajuns să înţeleagă unde a căzut, unde era puterea sa cu adevărat. Până atunci s-a amăgit singur gândindu-se: „Poate sunt muşchii mei! Poate este strategia mea de luptă! Poate este intelectul meu!” Dar nu era niciuna dintre acestea, ci era legământul, era dragostea dintâi, dedicarea, iar când a ajuns să fie orb, dintr-o dată s-a întors descoperirea, s-au întors Peceţile.

La sfârşitul epocilor bisericilor, când biserica era căzută şi tăiată, s-au întors înapoi Peceţile,iar noi am spus:

„Poate că mai există o posibilitate!”

Fratele Branham a vorbit despre aceasta în mesajul „Doar încă o dată” şi a spus: „Poate că biserica aceea se poate ridica din nou. Poate se întoarce înapoi la locul ei de la început”, după care a spus că Samson a fost dispus să plătească preţul. Mai înainte, Samson nu a fost dispus să plătească preţul, dar a ajuns într-o stare în care a fost dispus s-o facă. El a spus: „Poate există o posibilitate ca Dumnezeu să aibă milă şi să aducă totul înapoi.”

Dacă vă regăsiţi în foamete duhovnicească, dacă Mesajul nu mai este ceea ce era înainte, dar acea şuviţă de păr poate creşte din nou, atunci toată puterea Cuvântului se poate întoarce înapoi, toată ungerea untdelemnului şi a vinului se poate întoarce din nou.

Atunci a existat o posibilitate, dar Samson a trebuit să fie dispus să plătească preţul pentru a obţine din nou puterea lui Dumnezeu. Care a fost preţul? El a spus: „Lasă-mă să mor!”

Doamne, lasă-mă să mor faţă de părerile mele şi să mă predau din nou legământului de nazireu, iar acest legământ de nazireu înseamnă pus deoparte pentru El şi numai pentru El. Amin!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

– Partea a doua –

 

MIELUL DEŢINE CONTROLUL

 

Aş dori să citim din Isaia 46.9-10:

 

Aduceţi-vă aminte de cele petrecute în vremurile străbune; căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu este altul, Eu sunt Dumnezeu, şi nu este niciunul ca Mine.

Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.”

Este minunat că Dumnezeu a luat nişte hotărâri şi că El poate spune din vremuri străvechi lucruri care se întâmplă în viitor. El i-a spus aceste lucruri lui Daniel şi i-a poruncit să le pecetluiască pentru că trebuie să rămână pecetluite până în timpul sfârşitului, iar lui Ioan i-a spus să le scrie. Astfel, noi trăim în zilele în care Peceţile au fost rupte, tunetele au fost predicate, iar noi suntem aici, vedem şi trăim acele lucruri care au fost vestite în timpuri străvechi, aşteptând să se împlinească şi cele care nu au ajuns încă la împlinire.

Aşadar, noi aşteptăm cu nerăbdare împlinirea lor, iar ceea ce ne bucură este că hotărârile Lui rămân în picioare, iar dacă avem un loc în cadrul lor, dacă facem parte din ele, vom rămâne în picioare. Hotărârile Sale vor rămâne în picioare şi aşa cum a spus El, Domnul va aduce la împlinire toată voia Sa, iar dacă voia Sa este şi voia noastră, atunci aceste cuvinte sunt pentru noi. Amin!

Astăzi vom continua cu Pecetea a treia şi vom arăta că Mielul deţine controlul. Una dintre cele mai mari descoperiri pe care ne-o aduce această Pecete este faptul că Mielul deţine controlul.

Să citim din Apocalipsa 6.5-6:

Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicând: „Vino şi vezi!” M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal negru. Cel ce stătea pe el avea în mână o cumpănă.

Şi, în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: „O măsură de grâu pentru un leu! Trei măsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!”

Ceea ce vreau să subliniez aici este că în mijlocul celor patru făpturi vii a fost un Glas care a spus: „O măsură de grâu pentru un leu! Trei măsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!”

Aş dori să citim şi un pasaj din Pecetea a treia care spune următoarele:

În acest ceas mare în care trăim, vedem că an de an se face tot mai întuneric pentru lume…”

Acesta este un rezumat al Peceţii a treia: Lumea se cufundă tot mai mult în întuneric; există un întuneric mare şi foamete după auzirea Cuvântului lui Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu nu este predicat în curăţia şi în plinătatea Sa, ci este pus cap la cap de mintea umană, pentru a da linişte celor care trăiesc în compromis; predicarea Evangheliei se face în aşa fel încât să-i facă pe oameni să stea liniştiţi, nu ca să-i facă să se alinieze cu Cuvântul, pentru că oamenii nu vor să se alinieze cu Cuvântul. Ei vor să stea confortabil şi să aibă o religie cum a avut Cain, iar din cauza aceasta, în ţară este o foamete după auzirea Cuvântului lui Dumnezeu. Şi pentru că vor să facă ceea ce vor, pentru că vor să aibă doar o formă de religie şi să nege puterea lui Dumnezeu, îşi dau învăţători care nu doresc altceva decât să fie gâdilaţi la urechi.

Dar prin ungerea epocii făpturii cu chip de om, a fost adusă o Lumină, a fost adus untdelemnul şi vinul, şi ele au devenit din ce în ce mai strălucitoare.

Noi vorbim despre Pecetea a treia şi ştim că fratele Branham ne-a spus că Pecetea a treia a fost cel mai întunecat ceas pentru Cuvântul lui Dumnezeu, dar prin ungerea făpturii cu chip de om, care a pornit cu Luther, a continuat cu Wesley şi a mers mai departe, a început restituirea Cuvântului, prin ungerea înţelepciunii lui Dumnezeu. Astfel, descoperirea a fost adusă înapoi în biserică și a scos-o afară din epoca întunecoasă. El ne-a arătat aceasta, după care a făcut o afirmaţie care se află chiar la început, la deschiderea Peceţii a treia:

…dar venirea Domnului devine din ce în ce mai clară pe măsură ce El Se descoperă în Cuvântul Său şi în manifestarea Sa. Doamne, în seara aceasta noi am venit din nou în această adunare şi Te rugăm să ne deschizi Pecetea a treia a acestei Cărţi, ca să ne fie făcută cunoscută,astfel încât să ştim ce să facem, cum să trăim şi cum să fim creştini mai buni.”

Aşadar, fratele Branham nu a cerut deschiderea acestei Peceţi pentru ca noi să ştim ce s-a întâmplat în epocile bisericilor. Scopul descoperirii acestei Peceţi nu a fost ca noi să înţelegem ce s-a întâmplat atunci, ci a fost să ştim ce să facem, cum să trăim şi cum să fim creştini mai buni. Aleluia!

Peceţile au de-a face cu epocile bisericilor, în ele avem un tipar care a fost aşezat de-a lungul acestor epoci, dar fratele Branham i-a cerut Domnului să ne descopere acest tipar, ca noi să vedem cum să trăim astăzi şi cum să fim creştini mai buni prin faptul că înţelegem Pecetea a treia.

În Pecetea a treia vedem că antihristul călăreşte acest cal negru care este foametea duhovnicească din Epoca întunecoasă. Oamenii cred că au ieşit din Epoca întunecoasă, dar din punct de vedere duhovnicesc, lumea se află tot acolo unde a spus Amos, oamenii sunt într-o foamete, dar nu după pâine şi apă, ci după auzirea Cuvântului lui Dumnezeu, fiindcă mintea lor este întunecată pentru Evanghelie. Adevărul este că niciodată nu a fost un timp mai întunecos pentru Evanghelie ca cel pe care-l avem acum. Astăzi sunt biserici la fiecare colţ, dar nu au nimic cu Viaţa, ci seamănă tot mai mult întuneric pentru că au pervertit Cuvântul lui Dumnezeu. Singurul care aduce Lumină este Cuvântul curat al lui Dumnezeu, dar Cuvântul pervertit va aduce mai mult întuneric, mai multă foamete. Aceasta este epoca întunecoasă.

În Pecetea a treia citim:

El a început să-l călărească în timpul epocii întunecoase. Aceasta este ceea ce simboliza calul negru: epoca întunecoasă, deoarece, pentru credincioşii adevăraţi care mai rămăseseră era un timp întunecos ca şi la miezul nopţii.”

Urmărind planul de bătaie, noi am putut vedea tactica diavolului şi am înţeles felul în care lucrează el, iar fratele Branham ne-a spus că dacă vreţi să luptaţi cu cineva într-un război, trebuie să-l înţelegeţi pe duşmanul vostru, să-i înţelegeţi tactica, ca să ştiţi cum să-l biruiţi. Aceasta au făcut Peceţile: l-au descoperit pe vrăjmaş, i-au demascat tactica de luptă, astfel ca noi să putem înţelege ce se întâmplă în vieţile noastre.

De ce vin astfel de lucruri împotriva mea? De ce se întâmplă aşa? Pentru că acesta este felul în care lucrează el. El are un tipar şi va lucra întotdeauna conform acelui tipar, pentru că tiparul nu se schimbă niciodată.

Făptura a treia care a plecat de la diavol a fost acest cal negru. Înţelegeţi? Iar a treia făptură, puterea lui Dumnezeu care a plecat să-l înfrunte, să înfrunte puterea calului negru, a fost un om înţelept, deştept, cu înţelepciunea lui Dumnezeu.”

Noi ştim că El a avut untdelemn şi vin: untdelemnul este simbolul Duhului Sfânt, iar vinul este bucuria descoperirii. Astfel, înţelepciunea lui Dumnezeu care a fost trimisă atunci, este înţelegerea duhovnicească prin descoperire. Vedeţi? Nu o înţelegere duhovnicească prin educaţie, ci o înţelegere duhovnicească prin descoperire.

Noi putem să vă dăm un set de întrebări din Mesaj, iar voi puteţi răspunde corect la toate, dar aceasta nu înseamnă că înţelegeţi toate lucrurile, nici că L-aţi întâlnit personal pe Isus Hristos, ci înseamnă că sunteţi capabili să redaţi ceea ce aţi auzit cu urechile voastre şi să înţelegeţi în mintea voastră. Aceasta nu va lovi ţinta, ci trebuie să primiţi o descoperire duhovnicească. Amin! Aceasta este ceea ce reprezintă ungerea epocii omului.

În Pecetea a patra citim:

Cuvântul în Sine este Duh; este Duh în formă de Cuvânt. Apoi, când este înviat sau adus la Viaţă, Duhul Cuvântului începe să lucreze şi să acţioneze.

…Dar acum, voi începeţi să aduceţi Cuvântul, şi Cuvântul aduce Viaţa, iar aceasta aduce bucuria stimulului adus de vinul cel nou. Înţelegeţi? Aceasta s-a întâmplat la Rusalii când a fost legitimat Cuvântul.”

Vedeţi ce s-a întâmplat la Rusalii? Ei primiseră făgăduinţele, Isus le-a dezlegat înţelegerea Scripturilor, dar trebuiau să aştepte împlinirea unei făgăduinţe, iar când au văzut acel Cuvânt făgăduit venind la împlinire, au devenit atât de entuziasmaţi, atât de beţi de vinul cel nou, încât au ieşit în stradă. Au fost atât de plini de bucurie încât au trebuit să spună şi altora despre aceasta.

Aceasta s-a întâmplat la Rusalii: a fost imboldul, bucuria, entuziasmul dat de descoperire, pentru că au văzut împlinirea Cuvântului în zilele lor.

De aceea, dacă nu vedem manifestarea Cuvântului în zilele noastre, noi nu vom fi bucuroşi; vom sta în biserică, dar nu vor fi multe „Aleluia” şi „Amin-uri”, ci se va spune doar: „Dumnezeu a trimis un profet.” Da, Dumnezeu a trimis un profet, dar ce ne-a spus El şi care a fost scopul slujbei sale? Noi trăim într-o zi în care ştim că Dumnezeu a trimis un profet, dar mai ştim că El l-a luat din scenă, iar ceea ce a lăsat acest profet, Cuvântul pe care L-a adus el, a fost mai important decât persoana sa. Astfel, acum nu mai trebuie să ne unim cu Maleahi 4, ci cu Îngerul puternic care a venit jos în Apocalipsa 10. Noi nu ne unim cu îngerul al şaptelea, ci cu Îngerul Atotputernic, şi trebuie să prindem descoperirile care se desfac în zilele noastre, fiindcă atunci vom primi bucuria vinului celui nou.

De aceea, când spunem ce a făcut Dumnezeu în trecut, este greu să-i ţinem entuziasmaţi pe cei tineri, este greu să-i ţinem departe de filme şi jocuri, este greu să ţinem familiile împreună, pentru că nu este nimic care să-i entuziasmeze şi pot spune: „Eu am tot auzit vorbindu-se despre ceea ce a făcut Dumnezeu acum cincizeci de ani, pentru că în fiecare serviciu se spune aceasta!” Vedeţi? dacă vreţi ca un credincios să fie entuziasmat, arătaţi-i în Cuvânt ce face Dumnezeu astăzi, arătaţi-i ce face chiar acum, iar atunci veţi ieşi din camera de sus şi veţi fi bucuroşi să împărtăşiţi aceasta cu cineva. Aceasta este bucuria descoperirii dată de vinul cel nou.

În Pecetea a treia scrie:

Aşa cum a progresat în biserică lucrarea antihristului, la fel a crescut şi Mireasa prin neprihănire, sfinţire şi botezul Duhului Sfânt şi a mers înainte. (Înţelegeţi?). Ei şi-au alocat trezirea primii, iar Biserica o va face ultima.”

În săptămânile care urmează, vom vedea că acest ciclu s-a repetat de-a lungul epocilor bisericii, fiindcă de fiecare dată când Dumnezeu aşează un tipar, acel tipar se repetă.

Biserica falsă a înaintat prin calul alb, roşu, negru şi gălbui, şi veţi vedea că aceasta se repetă tot timpul. Astfel, dacă se ridică o învăţătură nouă, va părea nevinovată, sub calul alb: „Nu poate face nici un rău pentru că este doar o părere. Deci, putem avea părtășie împreună.”, dar pe urmă va trece pe calul roşu şi va începe despărţirea între fraţi, va începe războiul; apoi, va trece pe calul negru şi va duce poporul în foamete duhovnicească, va începe să cântărească Cuvântul şi va lăsa controlul înapoi, bisericii mamă.

Aşadar, vedem că există un tipar conform căruia, biserica a păşit prima, dar apoi a venit Dumnezeu.

Mesajul penticostal a fost ultimul, aşa că am avut: neprihănirea, sfinţirea şi botezul Duhului Sfânt… Ultimele trei mesaje, ultimele trei epoci ale bisericii formează naşterea completă.”

Aici, fratele Branham ne arată că toate aceste trei epoci au adus biserica la naştere, ca să se poată uni cu Piatra din capul unghiului.

Să privim primele trei Peceţi:

Leul este neprihănirea, auzirea Cuvântului. Ce se întâmplă atunci? Alergăm afară şi răcnim ca un leu. Primim Cuvântul şi suntem îndrăzneţi, independenţi, Îl slăvim pe Dumnezeu şi totul este minunat. Dar apoi, înţelegem că trebuie să mâncăm Cartea, iar ea devine amară în pântecul nostru pentru că nu este vorba numai despre a vesti şi a vorbi, ci este o Viaţa care trebuie trăită. Vedeţi? Noi putem ieşi afară bucuroşi din pricina a ceea ce am auzit şi putem vorbi despre aceasta, dar trebuie să ajungem într-un punct în care Cuvântul acesta trebuie să devină Viaţa noastră, adică trebuie să-L trăim.

Atunci trebuie să păşim în sfinţenie, adică în ungerea viţelului, ceea ce înseamnă să suferim sub povara Cuvântului şi să ne jertfim viaţa pentru El.

Dar la urmă, ajungem la o descoperire mai mare, la experienţa naşterii din nou în care lucrurile ne sunt descoperite personal.

 

Primele trei Peceţi:

 

       Neprihănirea               Sfinţirea                   Botezul Duhului Sfânt

 

Fratele Branham a spus următoarele în predica „Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită”:

Atunci ce este naşterea din nou? Voi întrebaţi: „Frate Branham, ce este naşterea din nou?” Este descoperirea lui Isus Hristos vouă personal.” Amin.

Daţi-mi voie să clarific aceasta: Nu este descoperirea a Cine a fost El, ci este descoperirea a Cine este El. Mulţi oameni vă pot spune Cine a fost El, dar câţi ştiu Cine este El astăzi? Noi ştim că El este Cuvântul, că El este cu Dumnezeu şi că a fost cu Dumnezeu; ştim că Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, iar când trupul acela a murit şi a înviat din nou, El nu a încetat să fie Cuvântul. El este încă Cuvântul; El a fost întotdeauna Cuvântul care a ieşit de la Dumnezeu şi va fi întotdeauna Cuvântul, iar Isus a spus că Cuvântul pe care ni L-a vorbit El este Duh şi Viaţă. Oamenii vor să intre în Duhul, să aibă un serviciu duhovnicesc, să simtă Duhul lui Dumnezeu, să ridice tonul muzicii, să danseze puţin în jur, dar dacă nu aveţi Cuvântul, nu aveţi Duhul, pentru că Cuvântul Lui este Duh şi Viaţă. Voi puteţi avea o ungere spirituală asupra duhului vostru şi să deveniţi entuziasmaţi, dar acesta poate fi un duh fals. De ce? Pentru că fără Cuvânt, voi nu puteţi avea Duhul corect, nu puteţi să-L aveţi pe Hristos.

Atunci, ce este naşterea din nou? Naşterea din nou este descoperirea lui Isus astăzi, Cine este El chiar acum, în clipa aceasta, descoperit vouă personal.

(Naşterea din nou) nu este faptul că v-aţi alăturat unei biserici, că aţi strâns mâna cuiva, că aţi făcut ceva diferit, că aţi rostit un crez sau că aţi promis că veţi trăi conform unui set de reguli, ci este Hristos, Biblia, Cuvântul care v-a fost descoperit vouă personal. Indiferent ce spune cineva, un păstor, un preot sau oricine altcineva, este Hristos. Este Hristos în voi. Aceasta este descoperirea pe care este zidită Biserica.

Pavel L-a cunoscut prin descoperire şi acesta este felul în care Îl cunoaştem şi noi astăzi. Aceasta este singura cale prin care puteţi să-L cunoaşteţi. Nu să spuneţi: „Eu sunt metodist.”, pentru că aceasta nu înseamnă nimic. „Eu sunt baptist.” Nici aceasta nu înseamnă nimic. „Eu sunt catolic.” Nici aceasta nu înseamnă nimic.”

„Eu merg la o biserică în care se vorbeşte Mesajul.” Aceasta nu înseamnă nimic, nu este nimic altceva decât o altă formă de închinare.

…Ci prin descoperire, prin faptul că Dumnezeu v-a descoperit Cuvântul vouă personal. El este Cuvântul, dar cum ştiţi că Cuvântul vă este descoperit şi vouă? Prin faptul că El trăieşte şi Se exprimă prin voi.”

În predica „Semnul” din anul 1963 citim:

În Sistemul solar, soarele controlează toată viaţa botanică. Astfel, dacă o sămânţă zace acolo, iar soarele pătrunde la ea, acea sămânţă va veni la viaţă. Da, domnilor.

Fiul lui Dumnezeu este Cel care controlează Viaţa veşnică, iar dacă voi, fraţilor, aveţi Sămânţa de Viaţă în voi, când acel F-I-U pătrunde acolo şi vă arată Cine este El, acea Sămânţă va veni la Viaţă. Nu există nimic care s-o împiedice.”

Să citim puţin şi din Pecetea a patra:

Da, voi puteţi să-L acceptaţi prin credinţă. Aşa este, voi trebuie să-L acceptaţi pe Hristos prin credinţă. Voi Îl acceptaţi pe Duhul Sfânt prin credinţă, dar apoi, trebuie să-L lăsaţi pe Duhul Sfânt să vină şi să vă dea tăierea împrejur ca mărturie că El a acceptat credinţa voastră. Înţelegeţi?

Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, iar aceasta i s-a socotit ca neprihănire.”

Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin credinţă, ce credea el? Credea ceva ce spusese Abel, credea ce spusese Adam, sau credea o descoperire proaspătă venită de la Dumnezeu? Credea un Cuvânt vechi sau credea Cuvântul care Se manifesta în ziua sa?

Vedeţi, exista o făgăduinţă care fusese dată pentru Avraam, care a venit la Avraam, o făgăduinţă dată în ziua în care trăia el, şi nu conta cât de mult credea ce spusese Adam sau Enoh, ce spusese şi făcuse Noe, nimic din toate acestea nu contau atunci deoarece, pentru a fi socotit neprihănit, el trebuia să creadă ceea ce făcea Dumnezeu în ziua sa.

Dacă Dumnezeu ar fi venit şi i-ar fi spus: „Vei avea un fiu”, iar Avraam ar fi răspuns: „Nu, eu voi construi o arcă pentru că acesta a fost ultimul Mesaj din Biblia mea. Voi face exact ce scrie acolo, nimic altceva!”, el nu ar fi fost socotit niciodată neprihănit, pentru că neprihănirea se primeşte prin faptul că-L credem pe Dumnezeu. Înţelegeţi? Nu ne ajută cu nimic faptul că credem ceea ce a fost în trecut. Desigur, noi trebuie să credem ceea ce a fost în trecut, dar oricine poate crede aceasta. Isus le-a spus fariseilor: „Părinţii voştri i-au omorât pe proroci, iar voi îi recunoaşteţi şi mergeţi să le zugrăviţi mormintele. Cu ce vă ajută aceasta? Dacă nu le-a făcut nici un bine părinţilor voştri care i-au respins, cu ce vă ajută pe voi faptul că lustruiţi aceasta? Iată că tot ce au spus profeţii aceia stă acum în faţa voastră într-un trup de carne, iar voi Îl respingeţi, făcând exact ceea ce au făcut şi părinţii voştri.”

Nu vă ajută la nimic faptul că recunoaşteţi trecutul. Fariseii care stăteau în faţa lui Isus şi Îl numeau Beelzebul, credeau ceea ce spuseseră Isaia, Ezechiel, Ieremia, etc. Ei aveau Vechiul Testament şi credeau fiecare Cuvânt, aşa cum ştiau ei, dar când Cuvântul Vechiului Testament a venit la ei în trup de carne, când stătea înaintea lor, ei L-au respins, tăind astfel orice şansă de împlinire şi de acţiune a Lui în vieţile lor. Vedeţi? Din cauza aceasta, El nu a mai însemnat nimic pentru ei.

Acelaşi lucru este valabil şi astăzi. Putem crede în profeţi, putem să le lustruim mormintele, putem merge cât vrem la Jeffersonville, dar la ce ne ajută toate acestea dacă nu-L recunoaştem pe Isus Hristos în forma Miresei Sale astăzi? Dacă refuzăm manifestarea Cuvântului deplin într-o Mireasă alcătuită din mai multe mădulare, nu ne foloseşte la nimic să facem o fotografie la o piatră de mormânt. Nu ne va ajuta mai mult decât i-a ajutat pe fariseii din ziua aceea, pentru că Isus le-a zis: „Dacă aţi fi crezut ceea ce a spus Moise, M-aţi fi primit şi pe Mine.”

Dacă aţi fi crezut ceea ce a spus profetul, aţi fi crezut manifestarea Cuvântului pentru acest ceas!

Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, iar aceasta i s-a socotit ca neprihănire, dar Dumnezeu i-a dat semnul tăierii împrejur ca şi confirmare că i-a acceptat credinţa.

Acelaşi lucru trebuie să-l facem şi noi, trebuie să-L aşteptăm pe Duhul Sfânt până când face ceva, nu neapărat să vorbim în limbi, să dansăm sau să fim emoţionaţi, ci până când suntem schimbaţi, până când se întâmplă ceva cu adevărat.”

Astăzi există foarte multă confuzie cu privire la botezul Duhului Sfânt şi aceasta se datorează faptului că am luat o părere penticostală, dar noi trebuie să înţelegem ceea ce ne-a învăţat profetul despre Duhul Sfânt. Avraam L-a primit ca umbră, ca simbol, prin tăierea împrejur; el nu L-a primit strigând şi dansând în Duhul, ci L-a primit printr-un semn al separării, al tăierii, al punerii deoparte.

Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti şi dacă nu aş avea dragoste, aceasta nu mi-ar fi de nici un folos.” Vedeţi? Aşadar, deşi ați putea s-o faceţi, aceste lucruri nu înseamnă că aveţi Duhul Sfânt. Dar când El, Persoana, Duhul veşnic al lui Hristos devine Salvatorul vostru personal şi vă schimbă, trimiţând părerile voastre direct la Calvar, la acest Cuvânt, s-a întâmplat ceva. Da, domnilor. Atunci s-a întâmplat ceva. Nu trebuie să vă vorbească nimeni despre aceasta, pentru că voi veţi şti când se va întâmpla. Vinul cel nou vine când El aduce descoperirea, când este descoperit, aceasta fiind ceea ce s-a întâmplat la Rusalii.”

Vedeţi, fratele Branham a spus că noi trebuie să primim Duhul Sfânt printr-o experienţă proprie, iar noi ne întrebăm: „Prin ce fel de experienţă? Este vorba de o senzaţie, de un fior pe coloană, trebuie să vorbesc în limbi sau să fac ceva anume?”

Nu, nu trebuie să faceţi nimic! Duhul Sfânt poate veni fără nici un fel de senzaţie; experienţa cu El nu înseamnă că trebuie să aveţi o senzaţie, ci este vorba despre experienţa unei vieţi schimbate. Noi mergeam într-o direcţie şi trăiam într-un anumit fel, dar apoi, ni S-a descoperit Dumnezeu şi ne-a descoperit Cuvântul pentru ceasul acesta, iar Acesta ne-a schimbat, aşa că am început să mergem într-o altă direcţie, să gândim diferit, să simţim diferit şi să acţionăm diferit.

Copiii care au crescut sub autoritatea părinţilor, care nu au fumat, nu au băut şi nu au făcut nimic rău, au venit la mine, acum când sunt mari, şi mi-au pus tot felul de întrebări cu privire la botezul Duhului Sfânt. Ei voiau să ştie dacă mai este necesar să fie schimbaţi.

Botezul Duhului Sfânt este o experienţă personală, iar atunci când creşteţi, voi ieşiţi de sub autoritatea părinţilor şi trebuie să luaţi propriile voastre decizii. Acea schimbare trebuie să se petreacă în voi, trebuie să mărturisiţi singuri ceea ce credeţi, nu ce doreşte mama sau tatăl vostru, ci ceea ce credeţi voi. Să nu veniţi aici din obişnuinţa de a veni, ci pentru că în voi s-a întâmplat o schimbare. Dacă veniţi aici, dar după serviciul divin vreţi să mergeţi afară şi aveţi alte dorinţe, aceasta dovedeşte că în voi nu s-a produs acea schimbare lucrată de Duhul Sfânt. Înăuntrul vostru trebuie să se întâmple ceva, astfel încât tot ce este în voi să fie îndreptat spre Hristos, iar atunci, nu veţi mai dori să faceţi altceva, decât ceea ce doreşte Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă că veţi fi perfecţi, pentru că veţi mai greşi, dar dorinţa voastră trebuie să fie să nu mai greşiţi şi să faceţi numai ceea ce este bine.

Fratele Branham spunea că există capcane puse pentru noi şi că noi vom cădea în unele dintre ele, de aceea avem o ispăşire. Dar trebuie să se producă o schimbare, în noi trebuie să se schimbe ceva, iar aceasta este experienţa botezului Duhului Sfânt, este o întâlnire personală cu Isus Hristos şi o trezire în suflet, care ne schimbă cu adevărat.

Să continuăm cu Pecetea a patra:

Acum, priviţi la făgăduinţa zilelor din urmă, fiindcă o vedem legitimată chiar aici înaintea noastră; venirea prezentă a Duhului Sfânt şi lucrările pe care trebuie să le facă El, le găsim exact printre noi. Vedeţi?

O, vai! Cum putem auzi? Pentru că se întâmplă ceva, prieteni. Astfel, când credinciosul adevărat, sincer şi rânduit mai dinainte este atins de Lumină, când Lumina atinge acea Sămânţă, ea se trezeşte la o Viaţă nouă.

Priviţi femeia aceea micuţă de la fântână. Preoţii aceia învăţaţi au spus: „Acesta este diavolul! Este un ghicitor! El este un diavol pentru că le spune oamenilor ce li se va întâmpla!”, dar când femeia aceea care avea sămânţa rânduită mai dinainte…”

Preoţii aceia vedeau manifestarea Cuvântului pentru ziua lor şi au numit-o ca fiind de la diavol, dar acolo era o femeie care trăia o viaţă îngrozitoare, care era într-o stare cumplită, dar cu toate acestea, înăuntrul ei era ceva care a fost acolo încă înainte de întemeierea lumii. Ea nici nu ştia că este acolo, nu ştia nimic despre aceasta, dar când a intrat în contact cu Isus Hristos, a venit la Viaţă. Când s-a trezit acea sămânţă? Când El a început să-i descopere ceva. Nu s-ar fi putut trezi dacă L-ar fi atins pe Isus, ci numai prin descoperire, iar descoperirea este bazată pe a înţelege ceva despre Cuvânt.

Să citim mai departe:

Ziua în care trăim ar trebui să aducă o bucurie nespusă şi să fie plină de slavă. Femeia aceea, de îndată ce a lovit-o Lumina, sămânţa a erupt…”

Acum, aş vrea să fiţi atenţi! Ţineţi minte că până acum, fratele Branham ne-a vorbit despre femeia de la fântână, despre farisei şi despre ce spuneau ei despre El.

Ţineţi minte! Biblia spune că în zilele din urmă, antihristul va amăgi întreaga lume. Există numai un număr mic, al căror nume au fost scrise în Cartea Vieţii Mielului înainte de întemeierea lumii, iar când legitimarea adevărată a Adevărului descoperit al Cuvântului lui Dumnezeu atinge acea inimă, el va atinge apa şi va acţiona împreună cu Duhul Sfânt, aşa că nu va putea fi oprit de nimic pentru că noua Viaţă lucrează acolo.

Cu puţin timp în urmă, am vorbit cu cineva care mi-a spus: „Nu ţi-e ruşine să spui că Dumnezeu a creat lumea în şase zile?”

Despre ce vorbea fratele Branham aici? El vorbea despre adevărul Cuvântului lui Dumnezeu care atinge o inimă; el atinge apa şi va acţiona împreună cu Duhul Sfânt, pentru că acolo va lucra o Viaţă nouă, după care a spus: „Cineva m-a întrebat dacă nu mi-e ruşine să spun că lumea a fost creată în şase zile?”

Fiţi atenţi că el se întorcea la Geneza, la creaţie.

Eu am spus: „Aceasta este ceea ce spune Biblia.”

Noi avem dovada şi putem dovedi că lumea are milioane de ani vechime.”

„Aceasta nu are nimic a face cu cele spuse de mine, pentru că în Geneza 1.1, scrie: „La început, Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.” Punct! Înţelegi? Aceasta este tot. Pământul era pustiu şi gol, iar eu cred că fiecare sămânţă era acolo de la o altă Civilizaţie sau ceva, şi de îndată ce s-au îndepărtat apele şi lumina le-a atins, au venit la suprafaţă copacii şi totul.”

El vorbea despre naşterea din nou, despre Cuvântul descoperit, despre venirea la Viaţă, apoi a trecut la cineva care i-a pus o întrebare referitoare la Geneza şi la cum poate fi adevărat aşa ceva, având în vedere faptul că lumea este veche de milioane de ani? Fratele Branham a spus că este adevărat că lumea este veche de milioane de ani, dar în Geneza 1.2 vedem că Pământul era acoperit de ape şi că sub acele ape erau seminţe care zăceau acolo de la o altă Civilizaţie sau ceva, iar când apele s-au retras, lumina a atins acele seminţe şi ele au venit la viaţă.

Acelaşi lucru este valabil şi cu fiinţa umană, este o preumbrire. Când toată ceaţa este dată la o parte, iar Adevărul este descoperit acelei seminţe adevărate şi germinate care se află acolo, când Lumina Evangheliei poate s-o atingă printr-o legitimare adevărată a Cuvântului, ea va trăi pentru că are Viaţă. Altfel, nu poate trăi, nu are Viaţă în ea.

Numele care au fost puse în Cartea Vieţii Mielului înainte de întemeierea lumii, vor veni la suprafaţă la fel de sigur ca orice altceva.”

Noi trebuie să înţelegem ce ni se spune aici, prieteni. Naşterea voastră din nou nu are nimic a face cu faptul că strigaţi; nu are nimic a face cu pledoaria voastră disperată, cu postul sau cu alte lucruri pe care le faceţi, ci are   de-a face cu sămânţa lui Dumnezeu. În sufletul vostru se află o sămânţă veşnică rânduită mai dinainte, iar când ceaţa este dată la o parte şi Lumina atinge acea sămânţă, aceasta vine la Viaţă. Aceasta este naşterea din nou, prieteni, şi poate veni cu tot felul de senzaţii sau poate veni fără nici o senzaţie.

Sămânţa din voi este acea părticică din Dumnezeu rânduită de El pentru această zi; ea se află în trupul vostru de carne, în acest pământ, este germinată, are Viaţa în ea şi zace acolo adormită aşteptând Ceva. Aşteaptă doar condiţiile prielnice, când Dumnezeu va îndepărta ceaţa, apa din viaţa voastră, când va îndepărta întunericul şi va lăsa Cuvântul Său veşnic s-o atingă, iar atunci va veni la Viaţă pentru că este deja o sămânţă germinată şi este deja semănată în trupul vostru. Aceasta este naşterea din nou.

Vedeţi, noi nu vorbim cu oamenii ca să primească naşterea din nou şi nu-i ţinem cu orele la altar, pentru că naşterea din nou vine prin descoperirea Cuvântului pentru acest ceas, iar când sunt îndeplinite toate condiţiile, când totul este pus în ordine, când Dumnezeu îndepărtează ceaţa gândirii voastre vechi, ceaţa părerilor voastre şi aduce Lumina, Cuvântul adevărat pentru acest ceas care atinge acea sămânţă, ea va veni la Viaţă.

Poate aţi stat toată viaţa în biserică şi v-aţi întrebat: „De ce nu am primit botezul Duhului Sfânt? De ce nu m-am născut din nou la opt, la zece, la douăzeci sau la douăzeci şi cinci de ani?” Pentru că nu au fost îndeplinite condiţiile necesare.

Este nevoie ca Dumnezeu să creeze mai întâi condiţiile necesare: să dea la o parte apa, ceaţa din viaţa voastră, ceaţa gândirii voastre, iar atunci va lăsa Cuvântul descoperit al acestei ore să atingă acea sămânţă şi ea va veni la Viaţă.

Naşterea din nou nu este vorbirea în limbi. Astfel, fratele Branham a putut sta în faţa întregii lumi penticostale din ziua sa, fiindcă el ştia ce este naşterea din nou.

Naşterea din nou nu înseamnă să vorbeşti în limbi, să dansezi sau să strigi, naşterea din nou este învierea Vieţii care zace în tine şi venirea ei la suprafaţă.

În Pecetea a treia citim:

Ce a fost aceasta? Lumina a atins sămânţa care zăcea acolo, care a fost rânduită de Dumnezeu. Da, domnilor. Sămânţa era pe pământ, iar când Dumnezeu a dat apa la o parte şi a fost atinsă de soare, a venit la suprafaţă. Aşa este. Înţelegeţi? Aceasta este tot ce a avut nevoie: de soare. Ea a avut nevoie de lumină.

Astfel, când Duhul Sfânt din El (din Isus) a îndepărtat viaţa ei trecută (a femeii de la fântână) şi i-a descoperit ceva, Lumina a atins-o şi ea a spus: „Doamne, văd că eşti proroc. Noi ştim că atunci când va veni Mesia, El va fi un profet, iar noi nu am mai avut de sute de ani un profet. Nu am mai avut de sute de ani un profet adevărat. Tu mi-ai spus despre bărbatul meu, mi-ai spus câţi bărbaţi am avut… Eu nu înţeleg cum ai făcut aceasta. Când va veni Mesia, El va face aceste lucruri, dar Tu Cine eşti?”

Şi El a spus: „Eu sunt Acela.”

Aceasta a fost tot. O curvă.”

Ce a fost aceasta? O descoperire personală a lui Isus Hristos. Ea a văzut Cuvântul, a văzut ce putea face, dar cu toate acestea a întrebat: „Tu Cine eşti? Eşti Mesia?”, iar El i-a răspuns: „Eu sunt Acela.” Ce a primit ea? O descoperire personală a lui Isus Hristos în ziua ei. Dar cum a fost posibil ca fariseii să n-o primească? Ei n-au primit descoperirea pentru că acolo nu exista nici o sămânţă. Dar în femeia aceea, care era o curvă, exista o sămânţă de Viaţă, iar când a fost atinsă de Lumină, ea a început să tremure sub descoperire, ceaţa a fost ridicată şi dintr-o dată, cuvintele îi aminteau de o Viaţă anterioară, de o Civilizaţie anterioară.

Ţineţi minte că fratele Branham a spus că seminţele zăceau acolo de la o Civilizaţie anterioară. Aleluia! Acea genă, acea sămânţă a lui Dumnezeu care este în voi, provine de la o Civilizaţie anterioară. Ea zace adormită în acest pământ şi aşteaptă condiţiile prielnice, iar când aceste condiţii sunt îndeplinite, vine la Viaţă şi începe să exprime, să aducă la suprafaţă Viaţa de la început. Nu viaţa actuală, ci Viaţa anterioară, Viaţa de la început. Care început?

În Geneza 1.1 şi 1.2, a existat un Pom ale Cărui seminţe au fost germinate şi puse în pământ, iar când sunt îndeplinite condiţiile necesare, ele vor veni la Viaţă exprimând, aducând la suprafaţă aceleaşi lucruri care erau înainte. Ele provin de la Pomul Vieţii din Eden şi trebuie să fie ca Pomul Vieţii din Eden; trebuie să exprime Pomul Vieţii şi să rodească Viaţa Pomului Vieţii din Eden. Înţelegeţi?

Voi aţi venit de la Dumnezeu, ca sămânţa de la Dumnezeu pe care El a pus-o în acest pământ, în acest trup, iar când veniţi la suprafaţă, trebuie să veniţi ca şi un fiu al lui Dumnezeu, în chipul lui Dumnezeu şi producând roadele seminţei lui Dumnezeu.

Îmi place cum profetul poate lua ceva atât de simplu şi să explice întreaga noastră viaţă.

În discuţia avută cu femeia, Isus îi vorbea cuvintele altei Civilizaţii, ale altei Lumi, iar acele cuvinte îndepărtau ceaţa.

Preoţii au privit în jur şi au spus… Ei trebuiau să dea răspuns bisericii lor şi au spus: „Să nu aveţi nici o legătură cu Omul acela pentru că este posedat de diavol.”

Aceasta era diferenţa. Acelaşi lucru este valabil şi astăzi, acelaşi lucru este şi astăzi. Loveşte exact. Da, domnilor. Ea a ştiut aceasta pentru că Lumina a atins sămânţa.

Pescarii aceia, ţăranii, vameşii şi curvele, au văzut în El ceea ce au spus Scripturile că va face, dar fariseii nu au putut vedea din pricina tradiţiei lor. Amin. Ei nu au putut vedea din pricina tradiţiei lor, dar prostituata aceea, ţăranii şi alţii, au văzut. Când îndoielile au fost date la o parte, sămânţa din cei care au fost rânduiţi mai dinainte, a început să crească.”

Să citim puţin din „Întrebări şi răspunsuri la Peceţi”:

Acum, ţineţi minte că Isus a venit pentru a fi Martor ca Salvator al lumii. Este adevărat? Au fost oameni şi oameni, rase şi popoare care nu au ştiut nimic despre aceasta, şi-au continuat vieţile ca şi cum lumea nu ar fi ştiut nimic despre aceasta, dar aceasta se întâmplă tot timpul în lume. Înţelegeţi?

De ce nu le-a adus El aceasta la cunoştinţă şi lor? El a venit, iar cei care au fost rânduiţi la Viaţa veşnică, L-au primit. Nu ar fi făcut nici un bine dacă le-ar fi spus ceva şi celorlalţi; El nu i-ar fi putut răscumpăra pentru că ei nici măcar nu erau de răscumpărat.”

De ce? Pentru că tu poţi fi răscumpărat numai dacă poţi fi adus înapoi la o stare anterioară. Înseamnă că dacă cineva nu a fost anterior în Dumnezeu, nu poate fi răscumpărat, iar dacă nici voi nu aţi fost de la început în Dumnezeu, nu puteţi fi răscumpăraţi.

Aceasta nu înseamnă că nu puteţi fi salvaţi la tronul alb şi că nu puteţi intra la Viaţă veşnică, dar singurul lucru care poate fi răscumpărat este sămânţa care a venit de la Dumnezeu şi pe care El o răscumpără înapoi la El.

Aş vrea să înţelegem ceva!

Isus Hristos nu are obligaţia ca fiecare fiinţă umană care calcă pe acest pământ să audă Mesajul Evangheliei. El nu este obligat să facă aceasta, pentru că L-a pus deja în stele, în piramide şi L-a arătat în natură, iar dacă oamenii ar rămâne credincioşi la ceea ce văd, harul le-ar putea fi dat şi lor, pentru că El a dat destul din Sine Însuşi, din Cuvântul Său, pentru ca ei să se poată alinia cu El.

Aşadar, El nu este obligat să Îşi descopere tainele tuturor, ci le descoperă numai Miresei Sale. El Îşi dă secretele numai celor care sunt de răscumpărat, iar prin acele taine, îi răscumpără înapoi. Vedeţi? El îi atrage înapoi în răscumpărarea pe care a plătit-o cu Sângele Său, dar îi aduce înapoi prin descoperirea tainelor.

Pentru mulţi oameni, aceste taine sunt poveşti ciudate, de necrezut, şi le numesc învăţături false, poveşti sau învăţături ale diavolului, dar când începem să le auzim şi noi, ceva dinăuntrul nostru începe să tresalte pentru că sunt cuvinte care aparţin altei Civilizaţii sau Lumi, sunt cuvinte de la Viaţa mea precedentă, de la originea mea, pentru că eu vin de la Dumnezeu şi mă voi întoarce la Dumnezeu. Înţelegeţi? Când aud Cuvântul Său, El îmi aminteşte de unde am venit. Astfel, când staţi aici şi ascultaţi Cuvântul curat al lui Dumnezeu, simţiţi că ceva dinăuntrul vostru primeşte un imbold. De ce? Pentru că vă vorbeşte despre acea altă Civilizaţie sau Lume, despre originea voastră, iar ceva din voi îşi aminteşte, dar nu creierul vostru, nu mintea voastră, ci sămânţa. Şi când aude Cuvântul lui Dumnezeu şi intră în contact cu Cuvântul viu, această sămânţă izbucneşte la Viaţă. Aleluia!

…El a trebuit să vină în locul acela pentru că cei rânduiţi mai dinainte au fost răspândiţi pe acolo, pretutindeni, aşa că a trebuit să le predice ca grup.”

Vedeţi, El trebuia să arunce năvodul, trebuia să predice unui grup pentru că cei rânduiţi mai dinainte erau împrăştiaţi pretutindeni în Israel, dar Cuvântul nu era pentru toţi, ci numai pentru aceia, pentru că El a spus clar: „Nici un om nu poate veni la Mine dacă nu este atras de Tatăl Meu.”

Marii învăţaţi care ar fi trebuit să-L cunoască au spus: „Acest om este Beelzebul! Nu vom permite ca El să stăpânească peste noi!”, şi aşa mai departe. Vedeţi? „Noi nu o vom face!” Dar micuţa prostituată, cu Viaţa în ea…”

Vă rog să fiţi atenţi cum a spus aici: „…cu Viaţa în ea.” Această Viaţă era acolo înainte ca ea să se nască din nou. Vedeţi? Viaţa era în ea.

Dacă aveţi Viaţa veşnică, voi când aţi obţinut-o? Dacă aţi dobândit-o cândva, nu mai este veşnică; dacă a avut un început, nu este Viaţă veşnică. Poate fi o viaţă perpetuă, care se întinde pe mai multe perioade de timp, dar nu poate fi veşnică pentru că Viaţa veşnică nu are nici un început.

Aşadar, dacă voi aveţi sămânţa veşnică a lui Dumnezeu în interiorul vostru, această sămânţă trebuie să vină de la Dumnezeu şi aşa cum Dumnezeu nu are un început, nici voi nu aveţi început. Astfel, femeia aceea stătea acolo cu o sămânţă germinată în ea, cu o sămânţă care era pregătită să iasă la suprafaţă.

Daţi-mi voie să vă spun ceva.

Voi ştiţi că noi trebuie să ne naştem din fecioară şi să fim o Mireasă fecioară. Dar cum vom fi născuţi din fecioară şi o Mireasă fecioară, dacă din punct de vedere firesc, nu am venit pe calea cea bună, am crezut tot felul de lucruri şi am trăit o viaţă căzută? Cum putem să ne naştem din fecioară şi să fim o Mireasă fecioară, când am crezut învăţături false, am fost în sisteme false, am venit şi noi cu propriile noastre învăţături şi am crezut părerile noastre greşite?

Fratele Branham a spus că această sămânţă germinată a fost pusă în pântecul sufletului vostru şi a fost pecetluită faţă de orice altceva.

Prieteni, când veniţi în această viaţă, voi purtaţi deja în sufletul vostru o sămânţă germinată, ceea ce înseamnă că în pântecul sufletului vostru nu poate intra nimic altceva; înseamnă că lucrurile din jur pot să vă polueze mintea, dar nu pot atinge pântecul sufletului vostru pentru că acolo este sădită deja o sămânţă. Şi pentru că acea sămânţă a fost sădită acolo, sufletul vostru este virgin, iar când auziţi Cuvântul virgin, Cuvântul curat, Acesta vă aduce la o naştere virgină, din fecioară, pentru că aduce acea sămânţă virgină la Viaţă.

Nu contează ce face omul cu voi, nu contează cât v-a poluat în creşterea voastră, prin educație, nimic din toate acestea nu contează pentru că în sufletul vostru exista deja ceva ce era pecetluit, o sămânţă pecetluită de El, iar când Cuvântul ajunge la această sămânţă, El nu o germinează, ci o aduce la Viaţă.

Primul Adam a fost un suflet viu, dar al doilea Adam este un Duh viu dătător de Viaţă; El este un Duh viu pentru a ne aduce pe fiecare dintre noi la Viaţă. Cum ne aduce la Viaţă? Prin Cuvânt. Aleluia!

Aceasta este singura cale prin care sunteţi o Mireasă virgină, o fecioară, şi nu pentru că aţi trăit o viaţă curată. Voi sunteţi o Mireasă fecioară pentru că în interiorul vostru este o sămânţă rânduită mai dinainte care a fost pecetluită departe de lume. Şi ce s-a întâmplat? La un moment dat, aţi intrat în contact cu Făcătorul vostru, iar El a adus la suprafaţă sămânţa care a fost pusă acolo mai dinainte, aceasta fiind dovada naşterii voastre virgine. Aceasta este dovada fecioriei voastre. Astfel, acum puteţi să vă căsătoriţi cu El pentru că Viaţa seminţei voastre dovedeşte că sunteţi o fecioară.

Vedeţi, nu este ceea ce am făcut noi, ci este ceea ce a făcut deja El, este ceea ce a făcut harul Său. Dumnezeu a dorit o Mireasă fecioară şi S-a asigurat că va avea o Mireasă fecioară. Amin! Cum a făcut aceasta? El ne-a pecetluit încă înainte de întemeierea lumii prin faptul că ne-a scris numele în Cartea Vieţii Melului, veghind ca acea porţiune din El, care a ieşit din El, să fie sădită în această bucată de pământ de aici, apoi a avut grijă să intrăm în contact cu Lumina Sa. Este ceea ce a făcut El, nu noi, pentru că aceasta a fost voia Sa. Astfel, noi am fost cuprinşi într-un Plan atât de măreţ!

Să citim mai departe:

Dar micuţa prostituată, cu Viaţa în ea, era rânduită la Viaţa veşnică, numele ei fiind veşnic în Cuvântul lui Dumnezeu de aici. Ea a mers acolo şi de îndată ce Lumina a atins pentru prima dată sămânţa aceea micuţă, a ştiut aceasta.”

În predica „Filtrul unui om care cugetă”, fratele Branham a spus următoarele:

Cuvântul nu Se poate nega pe Sine Însuşi. Apoi, este mulţumit sau este dorinţa. Este dorinţa după ce? Ce v-a făcut să-L doriţi pe El? Jos în sufletul vostru a existat o sămânţă rânduită care era Viaţa veşnică…”

Vedeţi? Sămânţa aceea era deja Viaţa veşnică, dar era adormită aşteptând timpul rânduit de El.

…ea a fost întotdeauna acolo, a zăcut întotdeauna acolo: „Tot ce Mi-a dat Tatăl va veni la Mine. Niciunul dintre ei nu se va pierde.”

Prieteni, acesta este Mesajul: sămânţa aceea, care este Viaţa veşnică, a fost întotdeauna acolo.

„Gustul unui om cugetător. Când un om care cugetă aude Cuvântul lui Dumnezeu, „Oile Mele ascultă Glasul Meu, ele nu vor urma un străin”, pentru că acolo jos este Viaţa, iar Viaţa Se uneşte cu Viaţa.”

Aşadar, Cuvântul vine şi se uneşte cu Viaţa dinăuntru. Cuvântul se uneşte cu Cuvântul, Cuvântul trezeşte Cuvântul, Viaţa vine să trezească Viaţa. De aceea, când aţi auzit Mesajul, a început să mişte Ceva din nou, a existat o atracţie. Vedeţi? Nu noi trebuie să căutăm Viaţa, pentru că ne va găsi Ea pe noi.

Sămânţa care se afla în pământ nu ştia de ce are nevoie pentru a veni la viaţă, era germinată, dar nu ştia care sunt condiţiile. Ea stătea acolo adormită şi inactivă, dar avea toate ingredientele vieţii, aşa că tot ce îi trebuia era să fie întrunite condiţiile necesare. Vedeţi? Nu sămânţa a găsit soarele, ci soarele a găsit-o pe ea. Tot aşa, nu voi aţi găsit Mesajul, ci Dumnezeu, Isus Hristos v-a găsit pe voi şi v-a trezit.

Cu toate aceste citate în mintea noastră, aş vrea să citim din 1Petru 1.23:

fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.”

Prima dată, noi am fost născuţi dintr-o sămânţă care poate putrezi, dar naşterea din nou nu este aşa cum ne-am născut prima dată.

fiindcă aţi fost născuţi din nou dintr-o sămânţă care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu.”

Aceasta înseamnă că naşterea voastră din nou este sămânţa care nu poate putrezi şi se află deja înăuntru. Ea se face prin Cuvântul lui Dumnezeu care vine la sămânţa care nu poate putrezi şi vine la Viaţă. Noi suntem născuţi din nou prin Cuvântul lui Dumnezeu, deci Cuvântul lui Dumnezeu este Cel care aduce sămânţa la Viaţă; El aduce naşterea din nou.

Acum înţelegeţi de ce fratele Branham a preumbrit această epocă a omului, această înţelepciune, această înţelegere cu naşterea din nou? Pentru că noi trebuie să vedem Cuvântul pentru epoca noastră, Lumina, necesitatea de a fi luminat de El, pentru că înţelegerea Lui aduce sămânţa la Viaţă.

În predica „Evenimente actuale clarificate prin Lumina profeţiei”, citim:

Dacă sunteţi un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu, voi aţi fost tot timpul în Dumnezeu, iar El a ştiut în ce strat şi în ce timp veţi fi sădiţi. Aşadar, voi deveniți o făptură, un fiu al lui Dumnezeu, un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu care trebuie să întâlnească provocarea acestui ceas pentru a-L legitima pe Dumnezeul cel viu şi adevărat al acestui ceas, Mesajul care vine la suprafaţă în acest timp. Aşa este. Voi aţi fost acolo înainte de întemeierea lumii, dar dacă nu aţi fost aleşi astfel, indiferent cât de mult încercaţi să imitaţi aceasta, nu veţi reuşi niciodată.”

Aici ni se spune că suntem un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu şi suntem aici ca să înfruntăm provocarea acestui ceas. Ţineţi minte că El a ştiut în ce strat sau pământ vom fi sădiţi, dar El nu ne-a sădit aici după plăcerea noastră sau în conformitate cu dorinţa noastră, ci a făcut-o conform hotărârii Sale, după bunul Său plac, iar noi suntem aici pentru a da piept cu provocarea zilei. Vedeţi cât de mult poate să ne distragă diavolul de la scopul nostru principal care este Viaţa veşnică ce va veni la manifestarea noastră ca fiu sau fiică a lui Dumnezeu şi va avea o influenţă asupra acestei lumi? Diavolul vrea să oprească aceasta cu orice preţ, va încerca orice ca să nu lase acea Viaţă să se manifeste. Puteţi merge la biserică, puteţi face tot ce doriţi, dar să nu trăiţi acea Viaţă adevărată, să nu lăsaţi ca acea Viaţă din sămânţă să iasă la suprafaţă. Înţelegeţi? Dar oricât va încerca el, nimic nu va putea opri aceasta.

În Efeseni 2.4-8 scrie;

Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,

măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).

El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus,

ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus.

Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.

Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”

Avem noi vreo contribuţie sau vreun merit aici? Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, iar aceasta i s-a socotit ca neprihănire şi a primit pecetea. Voi Îl credeţi pe Dumnezeu, dar nu sunteţi salvaţi pentru că aţi făcut ceva ca să meritaţi aceasta, ci sunteţi salvaţi prin har, prin credinţă, iar aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.

Aşadar, voi sunteţi neprihăniţi pentru că Îl credeţi pe Dumnezeu, iar El vă dă, prin har, credinţa pentru a crede Cuvântul Său, după care vă pecetluieşte în Împărăţia Sa. Deci, este ceea ce a făcut El, nu voi.

Să citim mai departe:

Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” (v. 10).

Noi suntem aici pentru un scop veşnic, acesta fiind să manifestăm Cuvântul pentru ziua noastră. Aşadar, când S-a împărţit, Dumnezeu S-a împărţit în aşa fel încât ceea ce a venit din El, a venit într-un ceas, într-o zi în care putea înfrunta provocările acelei zile. Astfel, partea din El care este în noi, doreşte manifestarea întregului Cuvânt al lui Dumnezeu, pentru că numai El poate să ne ducă desăvârşire. Singurul care poate satisface dorinţa din această sămânţă este Cuvântul deplin. De aceea, am fost sădiţi în ziua de astăzi. Vedeţi? Dumnezeu ne-a rânduit mai dinainte să umblăm astăzi, după plăcerea Sa şi în conformitate cu hotărârea Sa. De ce? Ca să-L manifestăm pe El în ceasul acesta.

Să revenim la Pecetea a treia:

Mai am ceva ce aş vrea să observaţi. Nu una din cele patru făpturi vii a spus: „Să nu vatămi untdelemnul şi vinul!” Aţi observat aceasta? Nu cele patru făpturi vii au vorbit. Fiţi atenţi. Lăsaţi-mă să mai citesc o dată: „O măsură de grâu pentru un leu, trei măsuri de orz pentru un leu, dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul.”

Acum priviţi aici: „Şi, în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas…” Cine era Acesta? Mielul. Amin. Nu au fost cele patru făpturi vii, ci Mielul a spus aceasta. De ce? El îi va lua pe ai Săi, pe cei care îi aparţin Lui. El i-a răscumpărat. Vedeţi? Amin. „Să nu atingi untdelemnul acela!” Nu, domnule. Nu cele patru făpturi au spus aceasta, ci Mielul. Mielul, nu cele patru făpturi vii au spus aceasta. Când una din cele patru făpturi vii a spus: „Vino şi vezi”, Ioan a mers şi a văzut-o, iar El a spus: „O măsură de grâu pentru un leu, trei măsuri de orz pentru un leu, dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul.”

Am adus citatul acesta pentru că azi aş vrea să încheiem cu aceasta. Aş vrea să vedem că noi am fost rânduiţi mai dinainte pentru acest timp. Sămânţa din noi a fost rânduită de Dumnezeu, iar naşterea din nou nu este altceva decât venirea la Viaţă a acestei seminţe. Aceasta este tot. Voi puteţi dansa, striga, alerga încoace şi încolo, dar dacă acea sămânţă nu este acolo, nu există naştere din nou. De aceea nu există naștere din nou în denominaţiuni, înafara Mesajului, pentru că este nevoie de Cuvânt, de Viaţă, pentru a aduce la suprafaţă Viaţa, este nevoie de Isus Hristos, de Duhul de înviere care este Cuvântul, pentru a învia toate acele seminţe la viaţă.

Prieteni, înafara Mesajului nu există naştere din nou. Amin! Naşterea din nou există numai acolo unde vine acea sămânţă la Viaţă. Aceasta este naşterea din nou.

Aici, vedem că Mielul vorbeşte pentru prima dată în primele trei Peceţi. Întotdeauna a vorbit una din cele patru făpturi vii şi a spus: „Vino şi vezi!”, ele fiind vestitorii Peceţii, dar aici Mielul a spus: „O clipă!” şi i-a pus limite călăreţului de pe calul negru.

Gândiţi-vă că acest călăreţ de pe calul negru a plecat cu o cumpănă în mâna sa urmând să lovească lumea din punct de vedere economic, el urma să vândă viaţa firească a credinciosului şi să-l lovească cu foamete. Isus Hristos ştia că el va face aceasta şi a anunţat-o înainte de a se întâmpla, pentru că Pecetea i-a fost arătată lui Ioan când era încă pe pământ, dar ceea ce a spus Isus avea să se întâmple sute de ani mai târziu.

Aşadar, Isus stătea acolo ştiind că acest călăreţ avea să se ridice în Epoca întunecoasă; El ştia că acest călăreţ va călări cu o cumpănă în mână, cumpănă prin care va cântări viaţa firească, şi pentru că ştia aceasta, a spus: „Poţi vinde aceasta pentru un leu şi pe cealaltă pentru un leu. Te las să vinzi viaţa ta firească, dar să nu te atingi de untdelemn şi de vin!” Aceasta înseamnă că Mielul deţine controlul absolut asupra călăreţului de pe cei patru cai.

Pentru mine, aceasta este una din cele mai mari descoperiri din Peceţi. Vedeţi? Cea mai mare descoperire din Pecetea a treia nu este „Ce este calul negru”, ci este faptul că acest călăreţ de pe calul negru nu poate face nimic înafara limitelor pe care i le-a stabilit Mielul.

Vedeţi? Dacă Mielul i-a spus: „Să nu vatămi!”, el nu poate vătăma, dar poate face ceea ce i-a dat voie Mielul să facă. Aleluia! Astfel, noi ştim că vieţile noastre sunt în mâna Sa, ştim că El deţine controlul şi că nici un călăreţ nu poate călări în viaţa noastră înafara limitelor pe care i le-a pus Dumnezeu. El nu poate face nimic înafara voii lui Dumnezeu, ci Dumnezeu a rânduit mai dinainte ceea ce urmează să se întâmple şi i-a spus: „Acestea îţi sunt graniţele şi nu poţi ieşi înafara lor!”

Ţineţi minte! Noi suntem aici pentru scopul Său şi după voia Sa, ca să manifestăm Cuvântul Său şi ca să facem faţă obstacolelor din ziua noastră. Deci, noi vom avea obstacole.

Să citim împreună din Romani 8.26-27:

Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.

Şi Cel ce cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu.”

El nu mijloceşte potrivit voii noastre, ci o face după voia Sa pentru că toate încercările noastre sunt rânduite mai dinainte. Cum altfel vom fi biruitori, cum vom înfrunta încercările pentru ziua noastră şi cum vom manifesta Cuvântul? Isus a manifestat Cuvântul împotriva celor care I se împotriveau. Avraam a făcut la fel, iar Moise a manifestat şi el Cuvântul împotriva împotrivitorilor.

Credeţi că noi putem face altfel? Nu! Este imposibil.

De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.

Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi.

Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.” (v. 28-30).

Pentru noi este o lucrare încheiată: suntem deja neprihăniţi, sfinţiţi şi proslăviţi, iar când Isus a ajuns în locul în care a putut spune: „Tată, proslăveşte-Mă cu slava pe care o aveam înainte”, putem spune şi noi acelaşi lucru pentru că în gândurile lui Dumnezeu, noi am fost deja proslăviţi.

Voi nu veţi fi pierduţi şi nu veţi eşua pentru că totul este încheiat în gândul lui Dumnezeu; voi aţi fost deja proslăviţi, iar când vom ajunge la sfârşitul călătoriei, vom putea spune: „Doamne, proslăveşte-Te în noi cu slava pe care o aveai înainte!” Amin!

Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?

El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?

Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi!” (v. 31-33).

În fiecare dintre noi există o parte care provine de la Dumnezeu, iar partea aceea nu mai poate cădea, ci este înviată la Viaţă. Ea crede şi a primit Cuvântul lui Dumnezeu.

Ţineţi minte! Când venim la Sângele lui Isus Hristos, la Sângele care curge în dimineaţa aceasta, la Viaţa care este în Sângele Lui ce curge astăzi prin vestirea Cuvântului, când venim la această Viaţă a Sângelui, care este Înălbitorul, şi o primim, păcatul nostru cade în acest Înălbitor, se destramă şi merge înapoi la cel care l-a zămislit, la diavolul.

Aşadar, când veniţi la această Viaţă, la această Ispăşire, la Viaţa care este Duhul lui Dumnezeu care este Viu astăzi, El ia păcatele voastre şi le dă înapoi diavolului. Vedeţi? Ele nu mai sunt ale voastre. De aceea, păcatele voastre sunt şterse şi înapoiate Satanei, iar voi puteţi să vă întoarceţi la starea voastră originală. Există un transfer care are loc prin Sângele răscumpărător al lui Isus Hristos.

Noi ştim cu toţii că Sângele Lui a fost vărsat la Golgota, dar unde este El acum? Unde pot fi acoperit sub Sângele lui Isus Hristos care face ispăşirea astăzi? Unde este? În Duhul, prieteni. Duhul este Viaţa care se afla înăuntrul acelui Sânge, când Isus Hristos umbla pe pământ, iar acea Viaţă S-a întors astăzi la noi; Ea face ispăşirea pentru noi, Ea ne spală, îndepărtează păcatele de la noi şi ne duce înapoi la starea virgină, iar păcatul se întoarce la Satan, la cel care l-a întemeiat. Slăvit să fie Domnul!

Aceste lucruri ni le-a spus profetul, iar acum, după toţi aceşti ani care au trecut, Satan trebuie să poarte povara păcatelor sale.

Eva a căzut şi Adam a părăsit Cuvântul; ei au căzut de la ceea ce li s-a cerut să facă, ceea ce a făcut ca toţi ceilalţi să sufere. Diavolul a venit, a semănat necredinţă şi toată lumea a trebuit să sufere, dar acum, când ne-am întors la Ispăşirea adevărată, noi suntem readuşi la starea în care ar fi trebuit să fim şi toate păcatele i-au fost înapoiate lui. De aceea urăşte Satan, acest Cuvânt, această descoperire; de aceea vă urăşte pe voi: pentru că acum trebuie să poarte toate lucrurile pe care le-a pus asupra voastră. Acum, prin Ispăşirea adevărată care S-a făcut, el trebuie să plătească pentru păcatele sale. Înţelegeţi? El poate plăti numai dacă s-a făcut ispăşirea pentru păcatele voastre, altfel ele rămân asupra voastră şi trebuie să mergeţi la judecată. Dar prin ispăşire, el trebuie să plătească. De aceea, urăşte Mesajul, pentru că acest Mesaj îl învinge.

Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi!

Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!

Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?

După cum este scris: „Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.”

Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.

Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,

nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” (v. 33-39).

Ce ne spune aceasta? Că diavolul va încerca să aducă foamete, sărăcie, urgii, vremuri periculoase, dar noi le vom birui pe toate. Dumnezeu nu ne-a chemat să trăim o viaţă uşoară, ci ne-a chemat să fim biruitori şi să manifestăm Cuvântul Său astăzi. Vedeţi? Niciunul din toate aceste lucruri nu ne poate despărţi de El. Dacă citim în Evrei 11, vedem că fraţii noştri au fost prigoniţi, au murit şi vieţile lor au fost semănate în pământ; ei s-au ascuns în stânci, în peşteri, au umblat îmbrăcaţi în piei de oi sau de capre, chinuiţi şi prigoniţi, pentru că Evrei 11 este un capitol despre credinţa care biruieşte. Aceştia sunt eroii credinţei. Dar cum au biruit ei? Prin faptul că nu au renunţat niciodată la credinţa lor. Ei erau fiii lui Dumnezeu manifestaţi în ciuda încercărilor şi a circumstanţelor, şi au ieşit biruitori indiferent ce s-a întâmplat.

În Ieremia 1.5 scrie:

„Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor.”

Aţi ştiut că Ieremia a fost numit „profetul care plângea”? El a scris „Cartea Plângerilor”, iar viaţa lui a fost o viaţă grea, o viaţă a chinului, a prigoanei, a temniţei, a respingerii. Dar Dumnezeu a spus despre el: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam.” Vedeţi? Dumnezeu îl cunoştea înainte ca cortul său pământesc să fie întocmit în pântecele mamei sale. „…şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor.”

Poate că dacă Domnul ne-ar spune nouă aşa ceva, am umbla cu nasul pe sus şi am zice. „Aţi auzit ce a spus Dumnezeu?” Dar Ieremia a fost chemat să manifeste Cuvântul pentru ziua sa împotriva tuturor obstacolelor şi a prigoanei. El a făcut tot ce i-a cerut Dumnezeu, indiferent ce i-a poruncit. Astfel, Dumnezeu i-a poruncit să-i spună ceva împăratului, iar Ieremia a făcut întocmai. Dacă i-a spus să rămână în temniţă, a stat în temniţă. El a rămas credincios Cuvântului lui Dumnezeu, manifestând Cuvântul pentru ziua sa, indiferent ce i s-a întâmplat. De ce? Pentru că Dumnezeu a rânduit lucrurile pe care avea să le facă, încă înainte ca el să fi fost întocmit în pântecele mamei sale.

Vedeţi? Noi suntem lucrarea mâinilor Sale şi am fost rânduiţi la fapte bune, prin Hristos Isus, iar Dumnezeu a rânduit mai dinainte ca noi să umblăm în aceste fapte. Este ceva ce El a pregătit pentru noi să facem şi indiferent de obstacolele pe care trebuie să le biruim, vom ieşi biruitori.

Ieremia a fost rânduit să fie prigonit şi să scrie Cartea Plângerilor, aşa că Dumnezeu a pus în el Ceva care putea să biruiască în ciuda circumstanţelor.

La fel este şi cu Mireasa lui Isus Hristos. Gândiţi-vă la aceasta, la faptul că Dumnezeu a rânduit totul. El a făcut ca toate lucrurile să fie aşa.

Să mergem în Iov 1.6-11:

Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor.

Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Şi Satana a răspuns Domnului: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.”

Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.”

Şi Satana a răspuns Domnului: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?

Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui, şi turmele lui acoperă ţara.

Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de tot ce are, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.”

Aici este o provocare pe care Dumnezeu i-o lansează Satanei. El venea de la cutreierarea pământului, iar Dumnezeu l-a întrebat dacă l-a văzut pe robul Său Iov. Satan fusese acolo, încercase oameni şi avusese succese peste succese, într-o parte şi-n alta, dar Dumnezeu i-a spus: „Eu am un suflet pe care nu-l vei birui. L-ai luat vreodată în considerare pe Iov? ” Credeţi că Dumnezeu nu ştia ce era în interiorul lui Iov? Credeţi că El nu ştia ce urma să se întâmple, dacă avea să fie prigonit, pus sub presiune extremă? Dumnezeu ştia deja pentru că El ştie totul încă înainte de întemeierea lumii.

Totul îi mergea bine lui Iov pentru că Dumnezeu pusese un zid ocrotitor în jurul lui., aşa că era bogat, avea copii şi era respectat. Dar de ce avea Iov toate acele lucruri? Dumnezeu pregătea scena, îl punea în poziţie ca să poată dovedi Viaţa seminţei, Viaţa credinţei din el.

Uneori, lucrurile pot merge bine pentru noi: familia este bine, avem o slujbă bună şi totul este bine. Apoi, dintr-o dată ni se întâmplă o serie de lucruri nefaste, iar atunci ne întrebăm: „Unde am greşit? Ce am făcut?” Dumnezeu vă ridică pentru a vă putea coborî, ca să arate lumii că nimic nu poate birui o sămânţă a lui Dumnezeu.

Ce i-a spus Satan lui Dumnezeu?

Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de tot ce are, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.”

Domnul a zis Satanei: „Iată, îţi dau pe mână tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna.”
Şi Satana a plecat dinaintea Domnului.”
(v. 11-12).

Vedeţi? „O măsură de grâu pentru un leu, trei măsuri de orz pentru un leu, dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul.”

„Îţi dau tot ce are, dar să nu te atingi de viaţa lui. Tot timpul este acelaşi Dumnezeu. Cel care era în Iov şi a condus încercarea lui, este Acelaşi care a condus încercarea în Epoca întunecoasă, în Pecetea a treia, şi este Acelaşi care conduce încercarea în viaţa voastră. Este Acelaşi care i-a pus limite Satanei, care cheamă manifestarea Cuvântului în viaţa voastră, care v-a rânduit la fapte bune, care i-a îngăduit diavolului să aibă un anumit acces, şi care i-a pus graniţe şi limite. În toată Biblia este Acelaşi Dumnezeu şi El nu Se schimbă.

Aş vrea să fiţi atenţi ce spune Domnul în Deuteronom 8.1-3:

Să păziţi şi să împliniţi toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să trăiţi, să vă înmulţiţi şi să intraţi în stăpânirea ţării pe care a jurat Domnul că o va da părinţilor voştri.

Adu-ţi aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul Dumnezeul tău în timpul acestor patruzeci de ani în pustiu, ca să te smerească şi să te încerce, ca să-ţi cunoască pornirile inimii şi să vadă dacă ai să păzeşti sau nu poruncile Lui.

Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame şi te-a hrănit cu mană, pe care nici tu n-o cunoşteai şi nici părinţii tăi n-o cunoscuseră, ca să te înveţe că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăieşte omul.”

De ce i-a lăsat să sufere de foame? Ca să le poată da o descoperire. Aceasta a spus El. Dumnezeu i-a dus în călătoria prin pustie ca să vadă dacă Îl iubeau sau nu, dacă păzeau sau nu poruncile Lui.

El i-a cerut lui Avraam să-l aducă jertfă pe Isaac, dar chiar în ultima secundă, chiar înainte să-i înfigă cuţitul în inimă, i-a spus: „Opreşte-te, pentru că acum ştiu că Mă iubeşti!” Dumnezeu a ştiut aceasta tot timpul, dar a vrut să arate ce era în inima lui Avraam.

Când l-a chemat pe Pavel, Domnul i-a zis lui Anania:

„Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel…”

„Du-te, pentru că el este un vas ales de Mine, este o sămânţă aleasă, un atribut pe care Eu L-am ales ca să-l exprim!”

„…şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.” (Fapte 9.15-16).

Ce chemare, prieteni! Când l-a chemat pe Pavel, Dumnezeu a spus: „Eu îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.” De ce? Pentru că el era un vas ales, şi pentru că era un vas ales, trebuia să sufere. Aceasta este calea creştină!

Domnul i-a spus lui Petru:

Adevărat, adevărat îţi spun că atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai şi te duceai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile, şi altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi.” (Ioan 21.18).

Prin aceasta, El arăta cum avea să moară Petru.

Domnul le-a spus ucenicilor: „În lume veţi avea necazuri”. Aceasta era o promisiune. El nu le-a spus că vor avea un pat cu flori, o cale uşoară, ci le-a spus: „Veţi fi chinuiţi, veţi fugi din cetate în cetate, veţi fi alungaţi cu pietre.”

Când Pavel a spus ce s-a întâmplat în viaţa sa, cum a mers din cetate în cetate, cum a fost biciuit şi alungat cu pietre, el nu se plângea, ci spunea ce se va întâmpla cu cei ce cred în Dumnezeu. El lăuda ceea ce putea să facă Dumnezeu printr-o fiinţă umană şi arăta că indiferent ce se întâmplă, chiar dacă suntem bătuţi, loviţi, lăsaţi într-o groapă, aceasta nu contează, pentru că nimeni nu poate ucide această sămânţă. O puteţi bate, lovi cu pietre şi cu noroi, o puteţi respinge, puteţi râde de ea, dar nu o puteţi opri să creadă Cuvântul lui Dumnezeu şi să manifeste Cuvântul. Diavolul nu poate să facă nimic ca să vă oprească. El poate să vă ia copilul, pe cei iubiţi, poate întoarce lumea împotriva voastră, dar „chiar dacă mă va înjunghia, eu tot Îl voi sluji pe El!”

Aceasta este Viaţa seminţei care vine la suprafaţă, Viaţa credinţei care vine la suprafaţă.

Fratele Branham a spus următoarele în predica: „Credeţi voi aceasta?” din anul 1951:

Dumnezeu punea totul în ordine, îşi pregătea biserica… Zaharia, marele preot, trebuia să ardă tămâie. Casa sa era închinată Domnului.

Doamne, dă-ne mai multe case ca aceasta! Da, domnilor. Ei L-au crezut pe Dumnezeu şi L-au aşteptat. Elisabeta, soţia sa, era stearpă. Ea era înaintată în vârstă şi era stearpă. Ei se rugaseră timp de ani buni la Dumnezeu să aibă un copil şi se părea că El nu făcuse aceasta.

Uneori, Dumnezeu ţine lucrurile până în ultima clipă doar pentru a vedea ce veţi face în legătură cu aceasta.”

Să citim încă un citat din predica „Fii sigur pe Dumnezeu”, din anul 1959:

Când femeia a văzut acel ceas hotărâtor venind, fără îndoială că s-a cercetat şi a spus: „Doamne, am făcut tot ceea ce am ştiut să fac.” Atunci când aţi făcut tot ceea ce aţi ştiut să faceţi şi aţi împlinit fiecare cerinţă a lui Dumnezeu, aceea este clipa în care credinţa preia controlul. Atunci, păşeşte în scenă credinţa. Uneori, după ce aţi împlinit fiecare cerinţă a Sa, Dumnezeu vă încearcă credinţa ca să vadă ce fel de reacţie veţi avea la propria voastră acţiune. Oh, El este bun la aceasta! Aceasta este dovada dacă credeţi cu adevărat ceea ce spuneţi că credeţi. Voi ştiţi că El face aceasta de multe ori.”

„În predica: „Când li s-au deschis ochii, ei L-au cunoscut”, din anul 1964, fratele Branham a spus:

Observaţi. Era duminică dimineaţa şi doi dintre ei, Cleopa şi prietenul său, mergeau pe drumul spre Emaus. Ei mergeau pe drum foarte trişti şi vorbeau; erau foarte dezamăgiţi de ceva şi se părea că erau acoperiţi de un văl.

Dumnezeu îngăduie să se întâmple asemenea lucruri, El face aceasta intenţionat, ca să vă încerce.

Lăsaţi-mă să clarific aceasta, ca să înţelegeţi că fiecare fiu care vine la Dumnezeu trebuie să fie educat de mic. Fiecare fiu trebuie să fie încercat. Dacă nu sunteţi încercaţi niciodată, voi nu sunteţi fii; dacă nu puteţi suferi pedeapsa lui Dumnezeu, sunteţi copii nelegitimi şi nu un copil al lui Dumnezeu. Voi pretindeţi că Dumnezeu este Tatăl vostru şi totuşi spuneţi: „Oh, nu pot să cred!” Aceasta arată că nu Dumnezeu este Tatăl vostru.

Acum, observaţi încercarea! Dumnezeu Îşi încearcă fiecare fiu al Său. Toţi cei care vin la El, trebuie să fie mai întâi încercaţi, testaţi şi lămuriţi.”

În predica „Cum pot să biruiesc”, fratele Branham mai spune:

În zilele lui Daniel au fost patru biruitori care au rezistat încercării focului şi leilor.

Acum, noi aşteptăm să fim încercaţi.”

Noi aşteptăm să fim încercaţi? Atunci să nu fiţi dezamăgiţi când vine încercarea. Dar nu voi sunteţi cei încercaţi, ci sămânţa de Viaţă care se află înăuntrul vostru. Dumnezeu Îşi dovedeşte copiii şi Se manifestă pe El însuşi.

„Acum, noi aşteptăm să fim încercaţi. Aceasta este o lecţie bună pentru fratele meu din spate. „Cel ce vine la Dumnezeu trebuie să fie mai întâi încercat.” Testat (Cum?) cu Cuvântul. Acesta este testul lui Dumnezeu. Credeţi aceasta? (Adunarea spune: „Amin!”). Cel care vine la Dumnezeu trebuie să fie încercat.” Numai aceasta arată că eşti un copil adevărat. Vedeţi? Atunci când este încercat, el arată ce este. Voi nu puteţi birui dacă nu sunteţi încercaţi, iar încercarea vă este dată ca să vedeţi dacă puteţi s-o biruiţi sau nu.

Isus a spus: „Celui ce va birui” încercarea. Încercarea este cel mai mare lucru care vi se poate întâmpla. Cred că Petru a spus că „Încercarea credinţei voastre este mai scumpă decât aurul.” (1Petru 1.7). Este un timp de încercare şi când suntem încercaţi este dovada că Dumnezeu este cu noi, pentru că toţi copiii lui Dumnezeu sunt încercaţi şi testaţi.”

Iov a spus: „…dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul.” (Iov 23.10). Câţi dintre noi putem spune aceasta? De multe ori când vine încercarea în viaţa noastră, se întâmplă lucruri care nu ar trebui să se întâmple, pe care nu le-am anticipat: se instalează moartea, boala, singurătatea şi alte lucruri, dar nimeni nu se aşteaptă ca încercarea să vină astfel. Şi ce urmează? Dintr-o dată ne trezim că nu ne mai putem ţine de Dumnezeu, că nu mai putem crede Cuvântul din cauză că lucrurile nu s-au petrecut cum ne-am aşteptat.

Prieteni, sămânţa crede fie că s-a întâmplat aşa cum am dorit, fie că nu. Nu contează dacă s-a întâmplat cum ne-am aşteptat sau s-a întâmplat total opus, credinţa crede întotdeauna Cuvântul lui Dumnezeu. Sămânţa lui Dumnezeu se va întoarce întotdeauna la Ancora în Cuvântul Său şi se va ancora acolo, se va ţine bine indiferent ce se întâmplă în viaţa acelui om.

Noi nu venim la creştinism ca să avem o viaţă uşoară, ci venim pentru că credem Cuvântul, pentru că suntem parte din El.

Când a vrut să Se manifeste pe El însuşi pe pământ, Dumnezeu a făcut-o printr-un singur Om, prin Isus Hristos. Dar priviţi viaţa lui Isus: fără bogăţii, fără bunăstare, fără un loc unde să-Şi aşeze capul, pribegind din loc în loc, iubit, dar apoi urât, acceptat, dar apoi respins până acolo încât au vrut să-L omoare. L-au numit Beelzebul, profet mincinos, au spus că este nebun, L-au numit copil nelegitim. De ce toate acestea? Pentru că Dumnezeu voia să-Şi arate atributele Sale. El a vrut să Se arate, iar singurul fel în care a putut face aceasta, a fost când s-a dezlănţuit răul împotriva lui Isus Hristos; atunci Isus Hristos a manifestat Cuvântul.

Singurul fel în care El poate să Se manifeste astăzi este când răul se dezlănţuie împotriva copiilor lui Dumnezeu şi ei biruiesc numai prin credinţa în Cuvânt. Ei pot birui prin Cuvânt şi numai prin Cuvânt, ţinând credinţa în ciuda a tot ceea ce se întâmplă; indiferent de ceea ce spun sau fac alţii, eu cred Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că aceasta este ceea ce caută Dumnezeu astăzi. Amin!

Profetul a spus:

Dumnezeu are întotdeauna biruitori. El a avut biruitori în fiecare epocă. Întotdeauna, în fiecare timp, în fiecare epocă, Dumnezeu a avut pe cineva pe care a putut să-Şi pună mâna, ca martor pe pământ. El nu a rămas niciodată fără un martor, chiar dacă uneori a fost numai unul.”

În mesajul „Eu ştiu”, fratele Branham a spus:

Sunt acele ore hotărâtoare care ne presează pe acele nisipuri sfinte. Aceasta se regăseşte în Biblie, şi ţineţi minte: indiferent cât este de mare suferinţa, Satan nu poate să vă ia viaţa până când nu-Şi încheie Dumnezeu lucrarea cu voi. Nu vi se poate întâmpla nimic, dacă nu îngăduie Dumnezeu aceasta. Nu poate veni nici un rău, fără îngăduinţa lui Dumnezeu, şi El lucrează aşa pentru binele vostru.

Gândiţi-vă că atunci când a venit potopul ca să distrugă lumea, el nu l-a putut distruge pe Noe. Noe nu putea fi nimicit pentru că Dumnezeu avea o lucrare cu el.

Într-o zi, într-o naţiune mare şi sub o robie mare, au existat nişte copii evrei pe care noi îi ştim ca Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Ei au ajuns într-un punct în care au trebuit să ia o hotărâre, când trebuiau să facă ceva, pentru că credinţa lor a fost pusă la încercare. Dar când credinţa lor a fost pusă la încercare, nu a căzut. Staţi neclintiţi cu ceea ce credeţi!

Când credinţa lor a fost pusă la încercare, cei trei au trecut printr-un ceas greu: ei nu se îndreptau spre o movilă de cenuşă, ci au intrat în cuptorul cu foc. Dar Satan nu a putut să-i distrugă pentru că nu se împlinise încă scopul lui Dumnezeu cu ei. Ei au intrat acolo cu nădejdea: „Ştiu că Răscumpărătorul meu este viu!” Ei au intrat acolo cu nădejdea: „Noi credem că Dumnezeul nostru poate să ne izbăvească din cuptorul cu foc, dar chiar dacă nu va face aceasta, noi nu ne vom închina chipului!”

Dacă Dumnezeu nu răspunde la rugăciunile voastre, veţi continua să-L slujiţi? Veţi continua să-L slujiţi dacă nu vă vindecă trupul? Aceasta este ceea ce caută El.

Satan nu i-a putut lua. El nu a putut să-l înece pe Noe în potop, nu i-a putut face nimic până când nu s-a încheiat scopul lui Dumnezeu cu el. Nu a putut să-i ardă pe copiii evrei în cuptor, până când nu a fost încheiat scopul lui Dumnezeu. El nu a putut să-l ucidă pe Iov cu bube şi necazuri până când nu a fost încheiat scopul lui Dumnezeu. Nici leii nu l-au putut atinge pe Daniel până nu s-a împlinit scopul lui Dumnezeu. Moartea şi vârsta înaintată nu l-au putut lua pe Avraam până când nu a fost încheiat scopul lui Dumnezeu, şi nici pe voi, sau pe mine, nu ne poate lua până când nu se încheie scopul lui Dumnezeu în viaţa noastră. Aşadar, noi ne întărim din mângâierea lor.

Dar de ce îngăduie Dumnezeu să vină necazurile? El îngreunează încercările, dar ele ne aduc într-o părtășie mai apropiată cu Dumnezeu.”

I-aţi mulţumit vreodată lui Dumnezeu pentru încercarea voastră? I-aţi spus vreodată: „Doamne, Îţi mulţumesc pentru această boală, pentru acest necaz, pentru această neglijare, pentru că ştiu că Tu deţii controlul asupra tuturor lucrurilor. Dacă Tu spui că trebuie să trec prin aceasta, acum, mă bucur să trec pe aici.”

Până când nu a venit potopul nu a existat nici un curcubeu. Dar după ce Noe a fost presat în situaţia aceea: să plutească patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi într-o arcă micuţă care se balansa în sus şi-n jos pe ape, deci numai după ce a luat sfârşit potopul, a văzut pentru prima dată curcubeul, legământul nădejdii, legământul făgăduinţei. Numai după ce a trecut prin necaz, a văzut făgăduinţa.

Acesta este modul în care vedeţi şi voi făgăduinţa: după ce treceţi prin necaz.

Mi-a plăcut mult acel poem sau psalm:

„Trebuie să fiu dus în ceruri pe un pat uşor, cu flori,

Când alţii au luptat să câştige premiul

Şi au navigat pe mări însângerate?

Noi cerem odihnă şi pace;

Dumnezeu ne dă ce ne poate da El mai bun: încercări şi necazuri.

Acestea sunt mai bune decât odihna şi pacea.

Odihna noastră este dincolo de Râu.”

Numai când au fost aruncaţi în cuptorul cu foc, una dintre cele mai grele încercări ale lor, copiii evrei L-au văzut pe Unul care semăna cu Fiul lui Dumnezeu care stătea printre ei în flăcări, pentru a îndepărta văpaia.”

Gândiţi-vă, prieteni, că aici avem manifestarea lui Isus Hristos înainte ca El să vină în iesle ca şi Copil. Când S-a manifestat El? Când cei trei au intrat în cuptor.

Dar Mângâietorul nu a apărut înainte ca ei să intre în foc.”

Vindecătorul Îşi face apariţia numai când sunteţi bolnavi. Numai când intraţi în faliment, vine Dătătorul, şi numai când sunteţi în necaz apare Mângâietorul. Dumnezeu îngăduie aceste lucruri ca să Se arate şi să-Şi dovedească Cuvântul, dar El este Cel care le provoacă. De ce? Pentru că vrea să vadă cum reacţionaţi, vrea să vadă manifestarea Vieţii.

Daniel a hotărât în inima sa că nu se va murdări cu lucrurile lumii, dar a fost pus la încercare şi a fost aruncat în groapa cu lei, chiar dacă s-a rugat lui Dumnezeu. Dar după ce lucrurile au început să se aprindă, după ce a fost aruncat în groapa cu lei, Daniel L-a văzut pe Îngerul Domnului stând lângă el şi ţinând leii departe. Marele Stâlp de Foc stătea între el şi lei, iar leii nu s-au putut atinge de el pentru că atunci când a trecut prin acele încercări, ispite şi necazuri, a ştiut că Dumnezeul său putea să-l scape.

După ce Avraam a văzut seceta venind şi pământul devenind arid, iar Lot s-a separat de el şi s-a dus jos ca să trăiască uşor în lume; după ce a auzit plânsetele şi gemetele îngrijitorilor turmelor sale, pentru că nu era iarbă pentru vitele sale, el nu a plecat, ci a rămas în ţara în care i-a spus Domnul să stea.

Într-o zi, după ce a fost încercat până când răbdarea sa a ajuns la capăt, numai după ce s-a încheiat încercarea, Avraam a vorbit faţă în faţă cu Elohim, sub stejar. Aceasta s-a întâmplat numai după ce a trecut prin încercările şi necazurile prin care a trecut. Numai atunci i s-a arătat Dumnezeu în chipul unui Om, a vorbit cu el şi i-a spus că este căsătorit şi că numele soţiei lui este Sara. Atunci i-a spus că ea a râs de El în cortul aflat la spatele Lui. Atunci, după încercare şi după necaz, Avraam L-a numit Elohim.

Oh, dacă biserica şi-ar putea veni în fire pentru a înţelege că după necazuri, încercări, batjocură şi râsete la adresa ei, lucruri prin care a trecut biserica rusalistică, Îl vom vedea pe Dumnezeu în mijlocul nostru, făcând semne şi minuni.

Toţi aceşti oameni mari, care ne-au ocupat majoritatea serviciului de dimineaţă, au trecut prin încercări şi L-au văzut pe Dumnezeu; au trecut prin încercări şi au avut descoperiri, semne, minuni şi alte lucruri.

Oh, dar niciunul dintre ei nu a văzut ceea ce a văzut Iov! După ce au văzut îngeri, pe Dumnezeu şi toate aceste lucruri, ei nu au văzut nimic care să le dea nădejde dincolo de mormânt, dar Iov a văzut învierea. El a văzut Paştele, a văzut ceea ce mângâie fiecare inimă. Şi când a văzut aceasta, el a spus: „Oh, cuvintele mele vor fi scrise într-o carte; ele vor fi gravate cu un cui pe o stâncă!”

De ce? Pentru că Iov ştia că Răscumpărătorul său trăieşte, ştia că viermii îi vor mânca trupul, dar cu toate acestea, el avea să-L vadă pe Dumnezeu.

Prieteni, toate aceste lucruri sunt rânduite de Dumnezeu; toate situaţiile prin care treceţi sunt rânduite de El, pentru că Dumnezeu Se manifestă în această lume prin sămânţa Sa, iar sămânţa Sa va birui fiecare obstacol prin Cuvânt. Cuvântul va birui toate lucrurile prin care treceţi şi vă va da biruinţă.

De ce îngăduie El ca toate aceste lucruri să vină asupra noastră? Pentru a dovedi ce se află înăuntrul nostru.

De ce a fost Elisabeta stearpă toţi anii aceia? Pentru ca Dumnezeu să dovedească faptul că El poate deschide un pântec. De ce a trebuit să treacă cei trei tineri prin cuptor? Pentru ca El să Se poară descoperi ca Izbăvitor. De ce s-au întâmplat anumite lucruri în viaţa voastră? El a făcut-o ca să vă dovedească pe voi, dar şi pe El însuşi.

Cei trei L-au văzut pe Fiul lui Dumnezeu când se aflau în cuptorul în flăcări, iar voi Îl vedeţi pe Izbăvitor în ceasul cel mai întunecos prin care treceţi. Când ajungeţi în ultimul ceas, când vă cuprinde boala, Îl vedeţi pe Dumnezeu. Dumnezeu poate vindeca epilepsia, cancerul şi alte boli, dar oamenii trebuie să ajungă în situaţii imposibile pentru ca Dumnezeu să arate că El poate vindeca orice.

Astfel, dacă Dumnezeu vrea să ajung la cincizeci de kilograme, fără apă în trupul meu şi fără putere, pentru că vrea să-Şi arate puterea Sa, atunci Doamne, lasă-mă să fiu aşa pentru proslăvirea Ta. Eu doresc tot ceea ce doreşte Dumnezeu pentru viaţa mea, tot ceea ce este conform hotărârii şi voii Sale. Dacă El vrea să trec printr-o perioadă întunecoasă, printr-o viaţă grea şi prin suferinţă, voi suferi pentru El.

Creştinismul a luat o părere greşită despre Mesaj. Astfel, dacă credem că profetul a venit aici ca să fim izbăviţi de problemele noastre, ca să fie vindecate epilepsia şi cancerul, trebuie să înţelegem că nu de aceea a venit. Acest Cuvânt a venit ca să cheme sămânţa afară, pentru că Dumnezeu vrea să ne folosească. Viaţa aceasta este hotărâtă de Dumnezeu cu un scop. Căderea în grădina Eden a fost hotărâtă de Dumnezeu.

Noi vedem că pământul era pustiu şi gol, că era sub judecată; Dumnezeu l-a judecat dintr-un motiv pe care noi nu-l înţelegem. Noi ştim că a existat un război în cer şi că acel război avea să se mute pe pământ. Dumnezeu a creat în grădina Eden un Paradis, apoi Şi-a pus copiii acolo şi le-a dat Cuvântul Său, dar El ştia că ei vor cădea. Dumnezeu i-a creat într-un fel în care puteau cădea. De ce? Pentru că El face totul conform hotărârii Sale. Dumnezeu nu putea să-i facă să cadă, dar i-a pus într-o situaţie în care ştia că vor cădea. De ce? Pentru că există ceva ce El vrea să înfăptuiască, să facă în această viaţă: El vrea să Se manifeste, să fie cunoscut, dovedit, vrea să fie arătat în puterea Sa mare, ca marele Biruitor.

Aşadar, Dumnezeu a trebuit să lase lucrurile să cadă, să se năruiască tot, pentru ca El să fie Biruitor. Diavolul a început bătălia în cer, dar apoi aceasta s-a mutat pe pământ. Ţineţi minte că noi am văzut că viţa falsă a început în cer, dar ea va avea un sfârşit, pentru că judecata va cădea asupra ei.

Acum aş vrea să gândiţi puţin împreună cu mine.

Dumnezeu trebuie să stea drept şi sfânt şi să lucreze conform propriilor Sale Legi. Astfel, când a început războiul în cer, El nu l-a luat pe diavol să-l ucidă. Vă întrebaţi de ce? De ce nu l-a nimicit? Dumnezeu avea toată puterea, dar El face totul conform propriilor Sale Legi. El face totul în dreptate; avea un Plan şi totul mergea conform Planului Său. Dumnezeu avea o dorinţă, totul mergea bine, sămânţa Sa avea să fie semănată în pământ, iar acea sămânţă avea să fie încercată, testată şi prigonită, dar avea să biruiască în fiecare situaţie. Ea avea să biruiască tot ce urma să ridice diavolul împotriva ei.

Prieteni, aceasta făcea parte din Plan, din scopul Său, iar eu şi voi suntem soldaţi în această bătălie, noi suntem în oştirea Domnului, fiindcă există două mari puteri care se luptă: Dumnezeu şi diavolul. Noi suntem de partea lui Hristos, atribute ale Sale, iar când biruim, îi pecetluim mormântul. Când biruim prin Cuvânt, aducem nimicirea lui.

Dumnezeu lucrează prin noi, iar noi suntem rânduiţi să biruim. De ce? Dacă Satan biruieşte un singur atribut al lui Dumnezeu, Dumnezeu este biruit. Aceasta înseamnă că Satan L-a învins pe Dumnezeu.

Aşadar, unde este bătălia acum? Chiar aici. Dacă Satan poate opri o parte a lui Dumnezeu, Îl opreşte pe Dumnezeu; dacă biruieşte un singur copil al lui Dumnezeu, Îl învinge pe Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care Satan dezlănţuie tot ce are împotriva voastră. Dar dacă Dumnezeu biruieşte, Satan este învins. Dacă toate atributele lui Dumnezeu vor birui, Satan va fi distrus. Vedeţi unde ne aflăm? Nu contează una sau alta, ci totul se rezumă la faptul că fiecare sămânţă a lui Dumnezeu trebuie să biruiască fiecare obstacol care se ridică împotriva ei.

Dumnezeu a îngăduit să ajungem în diferite situaţii, pentru că trebuie să-l biruiască pe Satan în fiecare situaţie, prin noi.

Dacă citim în Apocalipsa capitolele 2 şi 3, vedem că fiecare epocă a Bisericii are un mesaj către biruitori, ceea ce înseamnă că şi epoca aceasta va avea biruitori. Slăvit să fie Domnul!

Toate lucrurile prin care am trecut în viaţă sunt cu un scop, au un motiv, dar Mielul deţine controlul, ceea ce înseamnă că nu se poate întâmpla nimic fără permisiunea Lui. Dacă aţi aşteptat zece sau douăzeci de ani să fiţi vindecaţi, continuaţi să aşteptaţi. Dacă aţi aşteptat zece sau douăzeci de ani ca cei dragi ai voştri să se întoarcă la El, continuaţi să aşteptaţi. Lăsaţi ca credinţa să aibă biruinţa finală indiferent care este încercarea.

Isus S-a uitat într-o zi la Petru şi i-a zis: „Simone, Simone, Satan v-a cerut să vă cearnă ca grâul.” Dar El nu a spus că l-a oprit să facă aceasta, nu a spus: „Dar Eu i-am poruncit să se oprească!”, ci a îngăduit aceasta. De ce? Pentru că Petru trebuia să biruiască. Unii prin foc, alţii prin potop, alţii prin încercări mari, dar toţi prin Sânge.

Prieteni, Peceţile sunt aici, dar nu ca să descopere numai tainele epocilor Bisericii, ci şi tainele vieţii voastre. Amin!

Isus a stat înaintea lui Pilat cu chipul atât de zdrobit încât nu a putut fi recunoscut de nici un om. Ei I-au smuls barba, I-au pus o cunună de spini pe cap, I-au dat treizeci şi nouă de lovituri cu nuielele, dar credeţi că a fost biruit? Nicidecum, ci de fiecare dată când Isus era zdrobit, diavolul era mai aproape de propria înfrângere. Fiecare lovitură cu care a fost lovit trupul Său, a fost pentru vindecarea noastră. Fiecare lovitură primită de El a fost biruinţă asupra diavolului.

Când L-au respins şi L-au dus înaintea poporului spunând: „Iată Împăratul tău!”, iar ei L-au dat la moarte, El a obţinut biruinţa. Dumnezeu câştiga la fiecare pas.

Aceasta este valabil şi în viaţa voastră. Veţi trece prin necazuri şi dureri, dar în cele din urmă, Satan va fi învins, pentru că Dumnezeu va dovedi că sămânţa va birui şi nu va fi nimicită. Ea nu va fi învinsă. Când au trecut prin încercări, ei au văzut îngeri şi au primit descoperiri. Durerea şi suferinţa a adus de fapt manifestarea. Astfel, când cei trei au fost în cuptorul cu foc, L-au văzut pe Fiul lui Dumnezeu. Vedeţi? Toate aceste lucruri s-au întâmplat atunci când trebuiau să se întâmple.

Dar mai există un timp de presiune pentru Mireasă. Ce va duce la această presiune? Manifestarea Cuvântului vorbit. Când această biserică va fi închisă, să fim plini de bucurie pentru că presiunea nu va face decât să provoace manifestarea fiilor lui Dumnezeu.

Dumnezeu Se va manifesta din nou. El a profeţit aceasta şi nu o va opri. De ce? Pentru că El o va folosi pentru o mare manifestare a Sa din nou, iar noi Îl vom vedea pe Domnul înălţat şi pe poporul Său luat sus. Să nu vă pierdeţi credinţa, prieteni!

Toate aceste lucruri trebuie să se întâmple ca să existe pe pământ un martor că acest Cuvânt lucrează şi că El lucrează în orice situaţie. Amin!

 

 

 

 

 

 

 

  • Partea a treia –

 

DE LA ÎNTUNERIC LA LUMINĂ

 

Pentru început aş vrea să facem o scurtă recapitulare, iar pentru aceasta, vom citi din Apocalipsa 6.5-6, unde ni se vorbeşte despre Pecetea a treia:

 

Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicând: „Vino şi vezi!” M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal negru. Cel ce sta pe el avea în mână o cumpănă.

Şi, în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: „O măsură de grâu pentru un dinar! Trei măsuri de orz pentru un dinar! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!

 

De multe ori, la începutul sau la sfârşitul Peceţii, fratele Branham a făcut un rezumat scurt cu privire la conţinutul ei. Astfel, chiar la începutul Peceţii a treia, el a spus:

În ceasul acesta mare în care trăim, noi vedem că an de an devine tot mai întunecos pentru lume, iar venirea Domnului devine tot mai clară pe măsură ce El Se descoperă în Cuvântul şi în manifestarea Sa.”

Aceasta este o lumină adusă de Pecetea a treia: lumea devine din ce în ce mai întunecoasă, bisericile devin din ce în ce mai întunecate, dar pentru Mireasă vine o trezire care devine din ce în ce mai clară, totul devine din ce în ce mai luminos, acesta fiind răsăritul Soarelui. În timp ce Soarele apune pentru civilizaţie, pentru lumea aceasta, pentru Mireasă există o trezire, un răsărit al Soarelui care vine. Noi vom putea vedea aceasta, urmărind cele două ungeri din epoca aceasta.

În Pecetea a şasea, fratele Branham a spus următoarele:

Perfect şi exact. Oh, îmi place când Scriptura răspunde singură, vouă nu? Duhul Sfânt a scris-o, dar tot El poate s-o şi descopere. Acum, haideţi să observăm Pecetea a treia: aceasta este foametea.

În Amos 8.11 spune: „Iată, vin zile, zice Domnul, Dumnezeu, când voi trimite foamete în ţară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame şi sete după auzirea cuvintelor Domnului.”

Vreau să subliniez aceasta încă o dată şi nădăjduiesc că o veţi păstra în minţile voastre: Amos 8.11 spune că Domnul va trimite foametea în ţară. Să nu credeţi că diavolul poate să-L surprindă pe Domnul, pentru că El are tot timpul controlul absolut. Noi am putea crede că Dumnezeu vrea ca toţi să audă Cuvântul Său şi că El Îl trimite din abundenţă pentru că este Cuvântul Său şi pentru că El iubeşte omenirea, dar aici am citit că Domnul Însuşi este Cel care spune că trimite o foamete, dar nu o foamete după pâine şi apă, ci după auzirea Cuvântului lui Dumnezeu. Aşadar, Dumnezeu a trimis această foamete în care a existat o cantitate foarte mică de Cuvânt.

În predica „Dumnezeu nu-l cheamă pe om la judecată fără ca mai întâi să-l avertizeze”, din anul 1963, fratele Branham a spus că „Noi depindem de Duhul Sfânt pentru că această Biblie este scrisă în pilde, aşa că nu putem să ne aşezăm şi s-o citim ca pe un ziar, fiindcă este ascunsă. De aceea, o citire ocazională a Cuvântului, fără descoperire, nu va face nimic, nu va trezi niciodată nimic, pentru că trebuie să existe o descoperire a Duhului.”

Noi ştim că un creştin ar trebui să citească Biblia zilnic. Noi ar trebui să facem aceasta fără doar şi poate, fiindcă în felul acesta arătăm respect faţă de Dumnezeu. Dar, dacă El nu ne descoperă Scripturile, le citim degeaba, pentru că noi nu vom înţelege niciodată Biblia prin propria noastră înţelegere, prin intelect, ci trebuie să ne fie descoperită prin Duhul.

În acelaşi Mesaj, fratele Branham a spus:

Voi nu puteţi să vă aşezaţi şi să citiţi Biblia ca pe un ziar, fiindcă este ascunsă. Da, domnilor. Cum aţi putea explica vreodată faptul că sus pe munte Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Să nu-ţi faci chip cioplit!”, dar cu toate acestea, în aceeaşi zi i-a spus să modeleze doi îngeri din aramă şi să-i pună pe Capacul Ispăşirii, acolo unde se afla mila?”

Se poate contrazice Dumnezeu aşa? Pe tablele de piatră ale Legii, El a spus: „Să nu-ţi faci chip cioplit!”, dar apoi, tot El i-a spus lui Moise să facă un chip cioplit. Vedeţi? Înainte ca să înţelegem Cuvântul lui Dumnezeu, noi trebuie să înţelegem natura lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că descoperirea trebuie să ne arate ce face Dumnezeu, tiparul lui Dumnezeu şi Planul Său, pentru că altfel nu vom înţelege niciodată detaliile referitoare la ceea ce face El.

Vedeţi? Pentru a putea înţelege Cuvântul lui Dumnezeu, voi trebuie să-L cunoaşteţi pe El şi natura Sa. El are cheile acelui Cuvânt, El Însuşi, şi este singurul care poate să-L ia şi să-L deschidă, ceea ce înseamnă că El este Cel care trebuie să-L descopere.”

Amin! Acelaşi lucru este valabil şi când ajungem la versetul care spune: „Voi trimite foamete!” Dacă nu-L cunoaştem pe Dumnezeu şi natura Sa, dintr-o dată totul devine confuz. Cum poate trimite El o foamete după auzirea Cuvântului Său? Cu toate acestea, Scriptura spune foarte clar că El a trimis o foamete după auzirea Cuvântului Său.

În predica „Hrana spirituală la timpul potrivit”, din anul 1956, citim:

Aceasta va preumbri seceta duhovnicească de astăzi. Noi toţi suntem foarte conştienţi că astăzi există o mare secetă duhovnicească în ţară. Ea a fost vestită de profeţi, chiar înainte de a doua venire a lui Hristos. Astfel, profetul a spus: „În ţară va veni o foamete, dar nu numai după pâine, ci după auzirea Cuvântului lui Dumnezeu.” Ziua aceea este astăzi: „După auzirea Cuvântului adevărat al lui Dumnezeu.” Deci, seceta naturală o preumbreşte pe cea duhovnicească.”

Aşadar, ne uităm la calul negru şi vedem că acesta este foametea duhovnicească, este Epoca Întunecoasă.

În Pecetea a treia citim:

Mulţumesc, Doamne. Oh, sunt atât de bucuros! Da, domnule. A fost harul Său; aceasta este tot. Este timpul miezului nopţii. Înţelegeţi aceasta acum? Aici, el a pus un preţ pentru viaţa aceasta; aceasta este grâul: partea firească. Nu a fost ceva duhovnicesc, ci a fost grâu. Înţelegeţi? Pâine de grâu şi de orz… El punea un preţ pentru felul acela de viaţă pe care o vindea supuşilor săi… adunând bogăţia lumii la el însuşi, în biserică, şi mai călăreşte încă. O, cu siguranţă că o face încă! Da, domnilor, el mai călăreşte încă.”

Fratele Branham ne-a descoperit tactica Antihristului, faptul că el vine cu amăgirea, iar când aduce amăgirea, începe un război politic în biserică, începe să facă separare între fraţi, să aducă o învăţătură, diferite păreri, iar când face aceasta, începe un război, o separare politică în biserică, după care vrea să-şi aducă înlocuitorii săi.

Aşadar, prin calul negru, el vrea să-şi aducă înlocuitorii, să vândă viaţa firească pentru că nu are viaţă duhovnicească, nu are sămânţă adevărată, nu are untdelemn şi vin, aşa că a început să vândă grâu şi orz; a început să-l măsoare şi să-l vândă, iar fratele Branham ne-a spus că acesta a fost timpul când antihristul a început să vândă rugăciuni, slujbe pentru purgatoriu şi toate aceste lucruri. Dar ce făcea el? Aceasta este cheia, prieteni: el aduna bogăţia lumii pentru sine. Este foarte important să înţelegem aceasta pentru că se întâmplă şi astăzi, acesta fiind motivul pentru care America are o datorie de nouăsprezece trilioane de dolari şi este deja ruinată. Fratele Branham ne-a spus aceasta, iar astăzi se vede foarte clar.

Economia lumii este controlată de Lucifer; el este dumnezeul politicii, al naţiunilor; el controlează sistemul financiar, iar America este astăzi în faliment. De fapt, ea a fost deja în faliment începând cu mulţi ani în urmă, iar fratele Branham ne-a spus aceasta. Noi împrumutăm bani de la bănci, dar fratele Branham ne-a spus că evreii au documentele, că ei rulează partea de documentaţie, dar Roma are aurul. Cum? Pentru că vând viaţa naturală şi adună resursele lumii. Ei adună aurul de sute de ani, deoarece ştiu că va veni vremea când se va prăbuşi sistemul, iar atunci vor prelua controlul. Profetul ne-a spus aceasta. El a spus că antihristul s-a infiltrat pretutindeni, nu numai în religie, ci în tot sistemul, iar Apocalipsa 18 ne spune că negustorii pământului care trăiesc bine de pe urma sa, vor începe să plângă atunci când Roma va fi distrusă, pentru că sistemul bancar îi aparţine, tentaculele sale sunt înfipte pretutindeni, iar bogăţia lumii este adusă la el. Dar noi nu am fost amăgiţi! El poate avea toţi banii pe care-i vrea, dar noi avem o moştenire veşnică. Pământul pe care umblăm îi aparţine Miresei, ea fiind moştenitoare împreună cu Hristos. El a făcut totul, a făcut răscumpărarea, iar noi suntem moştenitori împreună cu El, iar El Se va întoarce pentru a stabili o Împărăţie în care noi vom domni împreună cu El, timp de o mie de ani.

Fratele Branham a spus în Pecetea a treia:

Orice nădejde fusese pierdută, nu mai exista nădejde deloc; totul părea întunecat pentru micuţul credincios.

(Vrăjmaşul) era reprezentat prin calul negru. Avea în mână o balanţă şi zicea: „O măsură de grâu pentru un dinar, trei măsuri de orz pentru un dinar.” Vedeţi? Grâul şi orzul sunt elemente naturale ale vieţii. Din ele se face pâinea şi alte lucruri, dar vedeţi, el lua un preţ pentru ele.

Aceasta înseamnă că el lua un preţ de la supuşii săi, pentru nădejdea la viaţa firească… el a început chiar din timpul acela, încercând să-i determine să plătească pentru rugăciune, le lua un preţ pentru rugăciune. El continuă să facă aceasta. Ce făcea prin aceasta? Aduna bogăţia lumii, măsurând cu balanţa sa o măsură de grâu pentru un dinar şi trei măsuri de orz pentru un dinar.

Călăreţul de pe calul negru îi jefuia pe oameni de banii lor, iar Biblia spune că el deţinea bogăţia lumii. Aşa cum am spus aseară despre Rusia şi toate acele lucruri, ei iau toţi banii şi-i jefuiesc pe oameni de tot ce au, de tot.”

Fratele Branham a vorbit aici despre partea firească şi ne-a spus că nici o naţiune catolică nu este de sine stătătoare, dar noi ne vom referi la partea duhovnicească. Ţările catolice nu sunt autonome, ci depind de banii care le sunt împrumutaţi. Ei se împrumută pentru ca guvernele lor să înainteze; majoritatea Europei face împrumuturi pentru ca guvernele lor să meargă mai departe. Şi America se împrumută. Ea nu este autonomă, nu se poate susţine singură şi nici nu se va putea susţine, ci este legată de bănci. Majoritatea ţărilor din lume nu se pot susţine singure, ci sunt legate de sistemul bancar, iar dacă le este tăiat sprijinul, se vor prăbuşi. Sistemul este deja instalat pentru ca fiara să preia controlul; totul este pus la punct, iar fratele Branham ne-a spus despre aceasta. Totul este ireversibil, nu va fi reparat niciodată, ci totul va merge din ce în ce mai rău, iar când va cădea va fi o prăbuşire absolută.

Dar antihristul a făcut acelaşi lucru şi din punct de vedere spiritual, jefuindu-i pe supuşii săi de fiecare făgăduinţă a Cuvântului. De ce a făcut aceasta? Ca să nu fie de sine stătători, autonomi, ci să aibă nevoie de biserică pentru salvare. Vedeţi? Ei nu sunt de sine stătători cu descoperirea primită de la Dumnezeu, ci spun: „Trebuie să merg la biserică pentru a fi salvat. Am nevoie ca predicatorul să-mi spună că sunt bine!” De ce aceasta? Pentru că nu au o descoperire personală cu privire la Cuvânt. El i-a jefuit de toate lucrurile, iar acum depind de mama curvă şi de fiicele ei. Ei depind pe deplin de sistemul curvei celei mari şi a fiicelor ei curve pentru tot ceea ce au duhovnicesc. Vedeţi? Ei nu au o viaţă duhovnicească proprie, ci a fost înlocuită cu o imitaţie firească.

Peceţile ne spun totul, prieteni, de aceea, ce se întâmplă când întâlnim o învăţătură falsă, chiar una care s-a ridicat jefuind Mesajul? Ce fac ei? Încep să aducă părerile lor, iar oamenii din biserica lor nu mai sunt de sine stătători fiindcă cred că dacă pleacă de acolo vor fi pierduţi. Astfel, rămân înţepeniţi într-o biserică şi le este frică să plece pentru că îşi spun: „Dacă părăsesc acest Adevăr, voi fi pierdut. Dacă îl părăsesc pe predicatorul acesta voi fi pierdut. El are tot Cuvântul, iar dacă plec nu voi mai avea nimic!”

Frate şi soră, acesta este un sistem catolic, acesta este călăreţul de pe calul negru care vă jefuieşte de tot ceea ce v-a dat Dumnezeu, pentru că El a dat copiilor Săi Cuvântul. Amin! Cuvântul lui Dumnezeu nu este deţinut de o slujbă, de o anumită învăţătură sau de un grup de oameni, ci a fost dat copiilor Săi. Să nu lăsaţi ca un sistem bisericesc să vi-L fure, fiindcă voi trebuie să aveţi o descoperire personală asupra Cuvântului. Dar fiecare sistem fals va urma acelaşi tipar.

Aş vrea să privim puţin la Şamgar pentru că el s-a aflat sub Pecetea a treia, sub călăreţul de pe calul negru. El a fost al treilea judecător al lui Israel, iar povestea lui apare în capitolul trei al cărţii Judecătorilor. Este un singur verset care vorbeşte despre el, dar fratele Branham a putut să ne spună restul povestirii lui Şamgar prin descoperire profetică.

În predica „Dumnezeu însărcinându-l pe Moise”, el a spus:

Îl văd uitându-se la soţia sa, la mânecile sale uzate, aproape rupte. S-a uitat la copiii săi: feţele lor erau palide, fiindcă erau aproape morţi de foame. Filistenii aceia mari şi puternici, le-au luat tot ce aveau şi cu siguranţă, aveau să moară de foame de-a lungul iernii.

Este ca şi biserica de astăzi, fraţilor, palidă, anemică. Ceea ce ne trebuie nouă este curajul şi Cuvântul lui Dumnezeu. Staţi acolo, lăsaţi-i pe jefuitorii aceia să vină şi alungaţi-i!”

Ei erau sub stăpânirea filistenilor, care veneau în fiecare an, în timpul recoltării, pentru a le lua roadele pământului. Aş vrea să ţineţi minte că ceea ce era pământul ţării pentru Israel este Cuvântul pentru noi. Să nu uitaţi aceste tipuri şi ceea ce ne spune povestea lui Şamgar.

Filistenii s-au dus şi sub călăreţul de pe calul negru au luat toate roadele pământului. El i-a jefuit de toate făgăduinţele Cuvântului, de toată credinţa, de tot ceea ce le susţinea viaţa.

Aceasta este ceea ce încearcă să facă sistemul: să vă ia făgăduinţele astfel încât să nu le puteţi lua în mâna voastră ca să aveţi biruinţă, puterea de a birui şi propăşirea în Cuvântul lui Dumnezeu; el vă jefuieşte de toate acestea ca să depindeţi de el şi să cădeţi în robia sa.

Dar a existat un om micuţ numit Şamgar care arăta ca şi Luther şi care s-a săturat de sistem.

În Epoca întunecoasă, sub călăreţul de pe calul negru, Luther a fost uns cu ungerea omului, deoarece noi ştim că Reforma s-a ridicat sub ungerea omului. Sub această ungere, el a fost trezit de descoperirea Cuvântului, pentru că trebuia să aibă ceva cu care să biruiască acest cal negru, o resursă din Cuvânt. Luther se săturase să mai fie doborât la pământ şi jefuit, fără putere sau fără vreo făgăduinţă, pentru că sistemul catolic deţinea totul sub control. Astfel, s-a dus şi a atârnat nouăzeci şi cinci de teze pe uşa bisericii. Ce a făcut prin aceasta? A început epoca ungerii omului, prin care au ieşit biruitori împotriva sistemului catolic.

Să citim mai departe:

Şamgar a spus: „Ştiu că nu sunt războinic şi nu pot lupta pentru că acolo sunt şase sute de oameni. Ce voi face?” Îl pot vedea cum mergea încoace şi încolo pentru că nu ştia ce să facă, iar ei se apropiau „Trop, trop, trop…” În câteva minute nu ar mai fi existat nimic din ovăzul său; tot grâul şi porumbul ar fi dispărut, tot ceea ce a muncit el ar fi fost luat, iar familia sa ar fi murit de foame. Tot ce a muncit el ar fi fost luat de vrăjmaşi şi dus în ţara lor.

Dar primul lucru care s-a întâmplat este că Dumnezeu a început să Se mişte asupra lui. Îmi pace aceasta. Astfel, Şamgar a început să devină nervos. A privit în jur şi a spus: „Sunt israelit şi sunt tăiat împrejur, iar cel ce vine aici este un filistean netăiat împrejur. Eu nu sunt soldat şi nu am timp să merg să iau ceva lecţii ca să învăţ cum să lupt, cum să mă duelez, dar Dumnezeu este Dumnezeul meu!”

Aşadar, s-a dus şi a luat un otig de plug. Ştiţi ce este acesta?”

Şamgar a privit în jur şi a pus mâna pe ce a găsit. Acel otig era doar un băţ cu care curăţa plugul, dar cu el a omorât şase sute de filisteni şi a adus izbăvirea. Cum a fost posibil? Totul s-a bazat pe o descoperire cu privire la poziţia sa, pe o trezire şi o înţelegere cu privire la cine era el şi cine era cel care se lupta cu el. Şamgar şi-a venit dintr-o dată în fire, la fel ca fiul risipitor, fiindcă Dumnezeu i-a adus o descoperire proaspătă: „Eu sunt un evreu tăiat împrejur sub legământ cu Dumnezeu, iar acesta este un netăiat împrejur şi înafara legământului cu Dumnezeu.”

Pământul acesta este în legământ cu voi şi voi sunteţi în legământ cu el, iar vrăjmaşul nu are nici un drept asupra lui, ci este al vostru, aşa că atunci când a venit o trezire, un singur om a putut ucide şase sute de soldaţi filisteni, fără să aibă nici un fel de antrenament. De ce? El s-a uitat la soţia şi la copiii săi şi a văzut că erau din ce în ce mai slabi din cauză că vrăjmaşul îi jefuia de tot ce aveau.

Dacă diavolul pătrunde înăuntru şi vă jefuieşte familia luând pacea din căminul vostru, luând vindecarea din trupul vostru, etc., este timpul să vă ridicaţi, să lăsaţi să aibă loc o trezire sub Pecetea a treia şi să spuneţi: „Eu am fost tăiat împrejur de Duhul Sfânt, iar acest Cuvânt este Cuvântul meu şi nu-i aparţine diavolului, bolii, situaţiei financiare, ci îmi aparţine mie.” Eu pot lua acest Cuvânt şi să devin treaz la făgăduinţele lui Dumnezeu.

Aşadar, el încearcă să fure tot din ţară. Acesta este călăreţul de pe calul negru, care aduce foametea duhovnicească. De aceea, când cădeţi sub această Pecete, el vă va fura bucuria, pacea, răbdarea şi îndelunga răbdare, pentru că va încerca să vă ia toate binecuvântările şi să vă lase fără nimic.

Tot ceea ce ne trebuie este o descoperire, fiindcă atunci amnezia spirituală va fi îndepărtată, iar noi ne vom întoarce înapoi. Deci, singura cale de a înfrânge puterea calului negru este descoperirea: untdelemnul şi vinul.

Să mergem mai departe:

El a început să călărească în timpul Epocii întunecoase. Aceasta este ceea ce reprezintă calul negru: Epoca întunecoasă, deoarece pentru credincioşii adevăraţi care mai rămăseseră era miezul nopţii.”

Pentru epoca lui Luther, pentru Şamgar era miezul nopţii, de aceea au avut nevoie de o descoperire.

Făptura a treia care a ieşit de la diavolul a fost calul negru. Înţelegeţi? Iar a treia făptură sau putere care a ieşit de la Dumnezeu ca să-l înfrunte, ca să înfrunte puterea calului negru, a fost un om iscusit, deştept şi cu înţelepciunea lui Dumnezeu.”

Noi am vorbit deja despre aceasta şi am văzut că Dumnezeu foloseşte aceste făpturi pentru caracteristicile lor.

Astfel, leul este cel mai mare prădător şi nu poate fi învins de nimeni. El are un răget atât de puternic încât reduce totul la tăcere. Fratele Branham a spus că dacă am fost în junglă ştim că de îndată ce se aude undeva departe răgetul unui leu, toate animalele: maimuţele, păsările, etc. se opresc şi ascultă în tăcere.

Când diavolul vine împotriva voastră, luaţi numai răgetul Leului, Cuvântul lui Dumnezeu, şi totul va fi redus la tăcere. Ne vom opri imediat la aceasta, pentru că este minunat să vedem acest lucru în Scripturi.

Aşadar, ungerea omului este înţelegerea duhovnicească prin descoperire, iar fratele Branham a spus că cea mai importantă caracteristică a omului este intelectul.

El a plecat să-l combată având iscusinţa înţelepciunii lui Dumnezeu.

Observaţi! Făptura care a ieşit să-l înfrunte a fost un om, făptura cu chip de om, iar noi ştim cu toţii că puterea omului stă în intelectul său.”

Prin aceasta, fratele Branham nu ne spune să fim un credincios intelectual, fiindcă aici este vorba de înţelepciunea lui Dumnezeu, de gândul lui Dumnezeu, de descoperirea lui Dumnezeu, de înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu prin Duhul. De aceea, Domnul continuă să ne deschidă Cuvântul, pentru că El ne-a dat Cuvântul Său, iar în Pecetea a treia am văzut că Mielul a poruncit să nu se atingă de untdelemn şi de vin, ceea ce înseamnă că o cheie pentru a avea biruinţă este untdelemnul şi vinul.

Untdelemnul este simbolul Duhului, iar vinul simbolizează imboldul, bucuria descoperirii. Fraţilor, îmi place să merg pretutindeni. Mă mir că nu am trezit tot cartierul când Domnul mi-a descoperit aceasta. Imboldul descoperirii… Vedeţi? În Biblie, untdelemnul şi vinul sunt întotdeauna împreună. Am luat Concordanţa şi am văzut că există o legătură între ele: untdelemnul şi vinul sunt întotdeauna împreună. Înţelegeţi? Când un Adevăr al Cuvântului lui Dumnezeu este descoperit pe deplin sfinţilor Săi care sunt umpluţi cu untdelemn, ei devin bucuroşi.

Vinul este un stimul, o bucurie. Glorie! Simt aceasta acum: imboldul bucuriei aduce strigăte. Când se întâmplă aceasta, are asupra lor efectul pe care-l are vinul asupra unui om firesc; când este dată descoperirea despre un Adevăr al lui Dumnezeu, credinciosul adevărat care este umplut cu untdelemn primeşte un imbold atât de mare încât se comportă anormal.”

Câţi dintre voi aţi văzut sau ştiţi că atunci când se îmbată, oamenii devin mai îndrăzneţi? Aceasta se întâmplă sub stimulul alcoolului. El îl determină pe un om timid să se ridice şi să cânte sau să se bată, să se comporte puţin anormal; îl face să iasă din rutina normală şi să devină mai îndrăzneţ, mai curajos şi să iasă afară.

Nu acelaşi lucru îl face şi stimulul descoperirii pentru un copil al lui Dumnezeu? Poate sunteţi timizi de felul vostru, dar lăsaţi să vină Ceva, o descoperire care vă va determina să vă ridicaţi şi veţi vedea că nu veţi mai fi timizi cu Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, dacă copilul, soţia sau chiar voi înşivă sunteţi bolnavi şi primiţi o descoperire că nu trebuie să suferiţi aşa ceva, veţi spune: „Nu trebuie să accept aceasta pentru că am o făgăduinţă!” şi nu veţi mai sta timizi, ci veţi lua Sabia Domnului şi veţi ieşi la luptă. Veţi avea mai mult curaj şi veţi fi mai îndrăzneţi decât sunteţi de obicei. Aceasta este ceea ce face bucuria descoperirii. Când Dumnezeu trezeşte aceasta în voi, o luaţi pur şi simplu şi mergeţi mai departe.

Aşadar, untdelemnul este Duhul Sfânt, iar vinul este stimulul descoperirii, înţelegerea duhovnicească prin descoperire.

Noi am aflat că el a cântărit şi a cerut un preţ pentru aceasta. Grâul este viaţa firească, viaţa firească prin care trăiau ei, însă simbolizează Duhul, untdelemnul şi bucuria vinului. „Dar să nu te atingi de Viaţa duhovnicească! Las-o în pace!”

Ştiţi ce înseamnă aceasta, prieteni? Indiferent cât ajungem de jos, indiferent cât este de întunecată situaţia, întotdeauna există untdelemn şi vin. Ele nu se epuizează niciodată, nu sunt luate de la voi pentru că Mielul Însuşi i-a spus acestui cal negru: „Poţi măsura grâul, poţi să cântăreşti orzul şi să iei un preţ pentru ele, poţi face tot ce doreşti cu ele, dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!” Aceasta înseamnă că pentru copiii lui Dumnezeu există întotdeauna untdelemn şi vin. Butoiul nu va rămâne niciodată gol şi nici ulciorul, ci atunci când prindeţi o descoperire, puteţi merge şi să beţi; puteţi să vă umpleţi cu untdelemn şi să mergeţi să luptaţi cu calul negru.

Cuvântul în Sine este Duh; este Duh în formă de Cuvânt. Apoi, când este înviat sau adus la Viaţă, Duhul Cuvântului începe să lucreze şi să acţioneze.

…Dar acum, voi începeţi să aduceţi Cuvântul. Aceasta este ceea ce aduce Viaţă: Cuvântul.”

Aceasta este o afirmaţie foarte importantă.

În ziua noastră, există o descoperire a Cuvântului, iar dacă descoperirea Cuvântului creşte şi Cuvântul este desfăşurat, există din ce în ce mai multă Viaţă. Ce fel de Viaţă este Aceasta? Este Însăşi Viaţa lui Dumnezeu, manifestarea lui Isus Hristos pentru acest ceas, iar pe măsură ce Cuvântul Se descoperă pe Sine însuşi, vine mai multă Viaţă. Înseamnă că astăzi ar trebui să trăim pentru Isus Hristos mai mult decât am făcut-o cu o săptămână în urmă, pentru că El ne descoperă Cuvântul Său, ni-L dezvăluie, iar noi ar trebui să ne urcăm mai sus, ar trebui să ne asemănăm tot mai mult cu Isus Hristos, pentru că pe măsură ce creşte Viaţa în noi, Ea ne face ca şi El, ne face după chipul Său. De ce? Pentru că Cel ce aduce Viaţa este Cuvântul.

Acesta este motivul pentru care trezirea din denominaţiunea penticostală a murit demult. De ce? Pentru că ei au un imbold, un stimul, dar nu au descoperirea. Sunt beţi, dar îmbătaţi cu apă. Totul este firesc pentru că acolo nu este vin.

Dar acum, voi începeţi să aduceţi Cuvântul. Aceasta este ceea ce aduce Viaţă: Cuvântul. Aceasta aduce bucuria stimulului adus de vinul cel nou. Înţelegeţi? Aceasta s-a întâmplat la Rusalii când a fost legitimat Cuvântul.”

Noi am vorbit despre aceasta duminică, dar aş vrea să repet. Ceea ce i-a entuziasmat atât de mult încât au ieşit în stradă, nu a fost un fior pe coloana vertebrală, nici un tremur, ci a fost descoperirea Cuvântului făgăduit al orei, care S-a făcut trup: aceasta i-a stimulat pe toţi. Când au văzut Stâlpul de Foc înapoi în tabără, ei au devenit atât de entuziasmaţi încât nu au mai putut sta în cameră.

Fratele Branham a spus în Pecetea a treia:

Vedeţi, vinul reprezintă imboldul descoperirii. Astfel, când S-a revărsat Duhul Sfânt şi ei au văzut Focul lui Dumnezeu căzând asupra lor, aceasta a început să-i stimuleze, iar primul lucru care a avut loc este că au devenit atât de entuziasmaţi încât oamenii au crezut că erau beţi; dar ei erau stimulaţi de descoperire.

Aceasta este descoperirea legitimată a lui Dumnezeu făcută clară lor, iar ei erau bucuroşi pentru aceasta. Dumnezeu a făgăduit-o.”

Aleluia! Ei erau bucuroşi: aceasta era agitaţia din camera de sus. Ei erau bucuroşi pentru că Cuvântul făgăduit era clar pentru ei. De aceea, când Cuvântul lui Dumnezeu devine clar pentru noi, când vedem şi înţelegem în ce ceas suntem, începem să devenim bucuroşi şi spunem: „Cred că înţeleg aceasta.” Vedeţi? Dacă înţelegeţi, veţi fi stimulaţi. Aceasta nu înseamnă că trebuie să fugiţi pe culoarele bisericii, dar veţi primi un imbold care vă va determina să treceţi la acţiune, pentru că acesta este cel mai important lucru care va avea loc vreodată în viaţa voastră.

Dumnezeu a făgăduit aceasta, iar aici le era descoperită şi legitimată înaintea lor. Amin. Acolo era un bărbat care a spus: „Aceasta este aceea! Aceasta este.” Acolo era făgăduinţa legitimată prin aceleaşi semne pe care le avem şi astăzi. Stâlpul de Foc.

Aceasta este bucuria descoperirii, iar ei au avut-o cu adevărat aici.”

Noi avem bucuria descoperirii? Sigur că da. De ce? Deoarece pentru noi nu este o taină ceea ce face Dumnezeu, ci cunoaştem ceasul în care trăim şi vedem Cuvântul făcându-Se trup. Cum poate exista ceva mai îmbucurător decât aceasta?

Acum aş vrea să mergem împreună în Evanghelia lui Matei şi să urmărim două linii paralele. Pentru aceasta, îi vom privi pe Isus şi pe Petru, care a trecut prin toţi cei trei călăreţi. Îl vom urmări pe Petru care a călărit calul alb, calul roşu şi calul negru, iar apoi Îl vom privi pe Isus care a luat ungerea Leului, a viţelului şi a omului. Vom vedea că după ce a călărit cei trei cai, Petru s-a pocăit, iar după ce s-a pocăit, a primit instrucţiuni de la Isus Hristos, sub ungerea epocii omului, după care vom vedea că a ieşit din camera de sus, vorbind în limbi şi predicând Evanghelia.

Să privim aceasta împreună. În Matei 16.13-20, citim:

Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip şi a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”

Ei au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii, Ilie; alţii, Ieremia sau unul din proroci.”

„Dar voi”, le-a zis El, „cine ziceţi că sunt?”

Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”

Isus a luat din nou cuvântul şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu, care este în ceruri.

Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.

Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.”

Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul.”

Aici, putem vedea că Petru este un tip al bisericii, pentru că a primit o descoperire de bază, a primit temelia pe care avea să fie zidită întreaga biserică şi care este descoperirea a Cine este Isus Hristos. Această descoperire nu trece de la om la om, ci vine de la Tatăl.

Aşadar, aici Petru preumbreşte biserica, de aceea trebuia să treacă prin epocile bisericilor, prin călăreţi.

Prieteni, acest lucru este minunat, pentru că Dumnezeu a pus deja totul în Scripturile Sale. El a scris Cuvântul cu mii de ani în urmă şi a ştiut că Acesta va fi învăluit, de aceea L-a scris în trepte pentru ca fiecare epocă să primească putere de la Cuvânt.

Fratele Branham a spus că Îl poţi citi la un anumit nivel, apoi la un alt nivel, apoi la un alt nivel, pentru că pe măsură ce taina este descoperită, copiii Săi se vor întoarce la Cuvânt şi vor primi descoperirea şi puterea pentru epoca lor. Dar chiar sub versetele pe care le primeau ei, se afla un alt verset care era pentru o altă epocă. Totul se întrepătrunde, iar acestea urmau să se întoarcă în epoca următoare. Astfel, ei aveau să meargă mai adânc în acelaşi text şi mai adânc şi mai adânc. Cu adevărat, numai Dumnezeu putea scrie o Carte ca aceasta! Numai Cuvântul poate fi veşnic, minunat, fără sfârşit şi fără o adâncime limitată. Aşa se face că au existat mii şi mii de oameni care au studiat această Biblie timp de mii de ani, dar tot nu au ajuns la fundul descoperirii care este conţinută în această Carte. Aleluia!

Petru preumbrea biserica şi a primit o descoperire, i s-au făgăduit cheile Împărăţiei, dar imediat după aceea a fost testat.

De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât şi că a treia zi are să învieze.

Petru L-a luat deoparte şi a început să-L mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!” (v. 21-22).

Astfel, aici, în versetul 22, îl vedem pe Petru sub ungerea calului alb pentru că a refuzat Cuvântul. Isus era Cuvântul făcut trup şi El a spus: „Cuvintele pe care vi le spun sunt Duh şi Viaţă.” Vedeţi? El le-a spus că trebuia să meargă la Ierusalim şi să sufere mult din pricina bătrânilor şi a preoţilor, aceasta fiind: „Aşa vorbeşte Domnul.” Aşadar, Isus L-a adus în faţa lui Petru pe „Aşa vorbeşte Domnul” şi a spus: „Trebuie să fiu prigonit şi ucis, dar a treia zi voi învia.”, însă Petru a refuzat Cuvântul.

Vedeţi cât este de subtil? Duhul antihrist se folosea de afecţiunea lui Petru pentru Domnul Isus. Calul alb folosea atât afecţiunea umană a lui Petru, cât şi mândria şi dorinţa sa. Aşadar, Satan se folosea de natura sa umană şi îi şoptea ceva diferit de ceea ce spunea Isus. Astfel, vedem că în versetul 22, Petru Îl mustră pe Domnul spunând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!” Acela era călăreţul de pe calul alb în viaţa lui Petru, iar Isus avea să-L înfrunte cu ungerea Leului:

Dar Isus S-a întors şi a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satano!

Aceasta este ungerea Leului, prieteni. El a putut recunoaşte: „Acesta este Lucifer, nu Petru, cel cu care am mers la pescuit. Aceasta vine de la calul alb!” Vedeţi? Isus nu a căzut în capcană, ci a răcnit ca un leu pentru că ştia ce este Cuvântul, iar ceea ce-i spunea Petru era diferit de ceea ce spunea Cuvântul:

Înapoia Mea, Satano, tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.” (v. 23).

Petru privea totul cu ochi fireşti şi nu spunea ceea ce spunea Cuvântul, ci spunea ceva diferit.

Vedeţi, prieteni, aceasta este subtil, foarte subtil, dar el nu a spus ceea ce spunea Cuvântul. Cuvântul spunea ceva, dar Petru a spus altceva, iar Isus S-a întors cu răgetul unui leu şi i-a spus: „Este greşit!

Acum aş vrea să mergem în Matei 22.34-46, ca să-L vedem pe Isus sub ungerea Leului. Profetul ne-a spus că Isus este aceste patru făpturi, iar El a arătat aceasta în timpul slujbei Sale.

Când au auzit fariseii că Isus a astupat gura saducheilor, s-au strâns la un loc.

Şi unul din ei, un învăţător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare:

„Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”

Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.”

Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă.

Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”

În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii.

Pe când erau strânşi la un loc fariseii, Isus i-a întrebat:

Vedeţi, fariseii I-au pus o întrebare ca să-L ispitească, dar Isus S-a întors şi le-a pus şi El o întrebare:

Ce credeţi voi despre Hristos? Al cui fiu este?” „Al lui David”, I-au răspuns ei.

Şi Isus le-a zis: „Cum atunci, David, fiind insuflat de Duhul, Îl numeşte Domn, când zice:

„Domnul a zis Domnului Meu: „Şezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale”?

Deci, dacă David Îl numeşte Domn, cum este El fiul lui?”

Nimeni nu I-a putut răspunde un cuvânt. Şi, din ziua aceea, n-a îndrăznit nimeni să-I mai pună întrebări.”

Isus le-a răspuns la întrebarea lor, după care le-a adus mai mult Cuvânt prin descoperire. El nu a făcut apel la intelectul lor pentru că intelectul răscoleşte mintea.

Cum putea să-I spună David lui Hristos „Domnul meu”, având în vedere că El era Fiul lui? Din punct de vedere intelectual, aceasta nu avea nici un sens, dar prin întrebarea pusă, Isus le oferea descoperirea Cuvântului. El înţelegea exact însemnătatea acelui text, dar niciodată nu poate fi înţeles cu o minte firească, ci doar prin descoperire.

Aşadar, Isus i-a redus la tăcere prin ungerea Leului, iar atunci n-au mai îndrăznit să-I pună nici o întrebare, dar au trecut pe calul roşu şi au început să-I ucidă caracterul zicând. „Eşti un copil nelegitim!” De ce? Ei nu s-au putut lupta cu El pe baza Cuvântului, calul alb nu a putut să-L amăgească, dar atunci a trecut pe calul roşu şi au început să-L caracterizeze ca fiind un Om rău: „Eşti un Beelzebul! Ai drac! Eşti nebun! La ce şcoală ai fost?”

Vedeţi cum lucrează diavolul? Dacă nu poate să te oprească cu Cuvântul, va trece la caracterul tău, dar este în ordine pentru că Isus are câteva răspunsuri şi pentru ei.

Să ne întoarcem la Petru şi să citim din Matei 26.50-54:

Isus i-a zis: „Prietene, ce ai venit să faci, fă!” Atunci, oamenii aceia s-au apropiat, au pus mâinile pe Isus şi L-au prins.

Şi unul din cei ce erau cu Isus a întins mâna, a scos sabia, a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea.

Atunci, Isus i-a zis: „Pune-ţi sabia la locul ei, căci toţi cei ce scot sabia de sabie vor pieri.

Crezi că n-aş putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?

Dar cum se vor împlini Scripturile, care zic că aşa trebuie să se întâmple?

Aici Isus a luat ungerea viţelului, dar Petru se afla sub ungerea calului roşu. Vedeţi, aceste lucruri merg întotdeauna împreună. Cele două făpturi nu sunt străine una de cealaltă şi nu se află în tabere diferite, ci sunt în aceeaşi tabără, dar Petru a crezut o minciună.

Este important de spus că Petru nu numai că a spus ceea ce a spus, dar el şi credea că aceasta nu se va întâmpla. Calul alb l-a amăgit pe Petru folosindu-se de mândria şi de afecţiunea sa pentru Domnul, iar Petru a dat crezare înşelăciunii diavolului, acţiunile sale dovedind ceea ce credea. Dacă L-ar fi crezut pe Isus, ar fi crezut ce le-a spus El, pentru că Domnul le-a zis: „Bucuraţi-vă că vă spun că merg la Tatăl, pentru că El este mai mare decât Mine.”

Aşadar, dacă ar fi crezut cu adevărat Cuvântul, Petru s-ar fi bucurat când ei au venit să-L ia pe Isus, pentru că El le-a spus: „Bucuraţi-vă, pentru că este necesar ca Eu să plec.” Dar de data aceasta, Petru nu L-a crezut pe Domnul, ci a crezut minciuna adusă de călăreţul de pe calul alb, iar faptele sale dovedesc că a intrat sub ungerea calului roşu, pentru că atunci când au venit să-L ia pe Domnul, a scos sabia şi a încercat să-l ucidă pe robul marelui preot.

Prieteni, Petru nu i-a ţintit urechea, ci a vrut să-l ucidă pe acel om. De ce? Pentru că nu a crezut cuvintele Domnului, ci a primit minciuna vrăjmaşului.

Aceasta ni se întâmplă şi nouă oricând intrăm sub aceste ungeri. De ce ni se întâmplă aceasta? Pentru că refuzăm să credem Cuvântul. Iar faptele noastre dovedesc ceea ce credem. Înţelegeţi? Dacă vrei să-l ucizi pe fratele tău, vei trece la luptă, la război în biserică, la uciderea caracterului său, la doborârea caracterului său, vorbind pe la spatele său, dar prin aceasta dovediţi că nu credeţi Cuvântul, ci o minciună, iar minciuna se manifestă procedând întotdeauna aşa.

Dar voi trebuie să vă întoarceţi la Cuvânt. Dacă ar fi spus ceea ce a spus Domnul, dacă ar fi crezut ceea ce a spus El, Petru nu ar fi încercat niciodată să-l omoare pe omul acela. Dar din cele citite, vedem manifestarea necredinţei sale, vedem cum necredinţa sa a ieşit la suprafaţă. Petru nu credea că Isus va muri, ci se gândea că El Îşi va stabili Împărăţia pe pământ, dar ceea ce credea el era greşit, era o neînţelegere cu privire la Cuvânt şi era unsă de diavol. Noi ştim că era unsă de diavol pentru că Isus i-a spus: „Înapoia Mea, Satano!”

Vedeţi? Aceeaşi ungere satanică ce l-a determinat să-L mustre pe Domnul, l-a determinat să scoată sabia şi să încerce să-l ucidă pe robul marelui preot. Era o ungere satanică. Acest lucru este greu de crezut pentru că vorbim despre apostolul Petru, dar dacă a fost valabilă pentru el, ce este cu voi şi cu mine, prieteni?

Noi trebuie să punem aceasta în dreptul nostru, chiar aici, şi trebuie să-l demascăm chiar acum pe diavolul, pentru că nu facem nici un bine dacă spunem: „Tu eşti aşa şi aşa!” Uitaţi de aceasta şi demascaţi-l pe diavolul din voi! Dacă credeţi altceva decât Cuvântul descoperit al acestui ceas, nu aveţi o ungere bună. Dacă refuzaţi ceea ce a fost adus prin profetul legitimat, aveţi o ungere satanică, iar faptele voastre vor dovedi aceasta pentru că nu veţi asculta, nu veţi spune şi nu veţi face ceea ce spune El, ci veţi lua o altă înţelegere şi veţi începe să-i răstigniţi pe cei ce rămân credincioşi Cuvântului şi spun ceea ce spune Mesajul. Dacă înţelegerea lor este diferită de înţelegerea voastră, veţi începe în biserică un război politic şi veţi face aceasta pentru că vine la suprafaţă ceea ce credeţi cu adevărat, dar între noi nu ar trebui să fie separări. Spuneţi numai ceea ce spune Cuvântul, ceea ce spun casetele şi credeţi aceasta. Dacă Cuvântul susţine ceea ce spune Mesajul, credeţi-L cu toată inima voastră şi nu uitaţi că ceea ce arătăm, ceea ce aducem la suprafaţă este ceea ce credem. Aşa a fost întotdeauna.

Acolo s-a manifestat ceea ce credea Petru, dar şi ceea ce credea Isus, iar El S-a uitat la Petru şi i-a spus: Pune sabia deoparte!”, după care a zis: „Crezi că n-aş putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?”

Isus nu era slab, ci aceea era puterea Sa. Nu era slăbiciune, ci era puterea Domnului cu o descoperire curată şi cu un Cuvânt curat. El ştia care era porunca Tatălui Său şi ce spunea Cuvântul. Astfel, a zis: „Pot chema douăsprezece legiuni, dar atunci cum se vor împlini Scripturile?” Vedeţi? Lui Isus Îi păsa numai de Cuvânt! Lui nu-I păsa de Sine însuşi sau de ceea ce spunea Petru, ci Îi păsa numai de Cuvânt, de aceea a făcut numai ce I-a arătat Tatăl, numai ce spuneau Scripturile. Vedeţi? El nu l-a lovit pe Petru, dar când acesta a ieşit din Cuvânt, i-a spus: „Înapoia Mea, Satano!”

Pune-ţi sabia la locul ei, căci toţi cei ce scot sabia de sabie vor pieri!”

Prieteni, dacă mergeţi şi luptaţi cu fraţii voştri încercând să începeţi un război politic în biserică, veţi muri de acest lucru. Cine scoate Sabia, va muri de Sabie, dar Isus scotea la suprafaţă credinţa Sa.

Să mergem acum în Ioan 10.17-18:

Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa ca iarăşi s-o iau.

Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi; aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu.”

În Ioan 19.10-11 scrie:

Pilat I-a zis: „Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te răstignesc şi am putere să-Ţi dau drumul!”

„N-ai avea nicio putere asupra Mea”, i-a răspuns Isus, „dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. De aceea cine Mă dă în mâinile tale are un mai mare păcat.”

Acesta este motivul pentru care noi nu ripostăm. Isus a înţeles că dacă Pilat avea puterea să-I ia viaţa, atunci aceasta era voia lui Dumnezeu. Vedeţi? „Tu nu ai nici o putere să mă atingi, să mă scoţi din cetate sau să mă distrugi, dacă nu-ţi este dată de Tatăl Meu.”

De aceea, nu ripostăm, prieteni. Când David a părăsit cetatea ca împărat respins, a fost un om care îl scuipa şi îl batjocorea, iar unul dintre comandanţii săi a vrut să-i taie capul, dar David i-a spus: „Nu face aceasta! Poate Domnul i-a spus să facă aceasta.”

Fratele Branham ne-a spus acelaşi lucru despre preceptorul de taxe. Cineva care se afla în casa sa, a spus: „Oh, preceptorul acesta de taxe este aşa şi aşa”, dar fratele Branham i-a zis: „Lasă-l în pace! Poate Domnul l-a pus să facă aceasta.”

Dacă pot să vă distrugă, atunci este voia lui Dumnezeu să facă aceasta; dacă au puterea să vă ia viaţa, lăsaţi-i s-o facă, pentru că numai aşa se pot atinge de voi. Aţi înţeles? Singura cale ca ei să vă ia viaţa este dacă aceasta este voia Tatălui. Nimic nu se poate întâmpla în afara voii Sale.

Voi puteţi să-l înfruntaţi pe calul roşu, pe acest ucigaş al caracterului vostru şi să-i spuneţi: „Dacă ai putere asupra mea, este voia lui Dumnezeu, iar eu îmi voi da viaţa cu bucurie pentru aceasta.”

Aici mai este ceva: dacă ei au puterea de a vă distruge caracterul, de a vă ucide, prin ungerea viţelului, prin faptul că Isus Hristos locuieşte în voi, voi aveţi puterea să vă daţi viaţa. Este nevoie de mai multă putere ca să vă plecaţi decât ca să ripostaţi, dar prin ungerea Sa, voi aveţi puterea să tăceţi şi să vă daţi viaţa. Şi aveţi puterea s-o luaţi înapoi pentru că este puterea lui Dumnezeu.

Aşadar, aici Isus ne învaţă ceva foarte important despre ungerea viţelului. Nu este slăbiciune, ci este putere, este puterea de a vă da viaţa. Este puterea, ungerea de a ne da viaţa, iar dacă acestui cal roşu i s-a dat putere, amintiţi-vă că atunci când cele patru lăcuste au mâncat Pomul Mireasă, Domnul a spus prin profeţie: „Eu am trimis oştirea Mea ce mare!” Şi Nebucadneţar a fost un slujitor al Domnului când s-a dus şi a nimicit Ierusalimul, pentru că dacă nu ar fi fost voia Domnului, nu ar fi putut să-l distrugă niciodată. Dar faptul că a putut să-l distrugă, face din el un slujitor al Domnului pentru că a împlinit voia lui Dumnezeu, iar evreii au trebuit să se predea, să-şi dea viaţa.

Acesta este singurul fel corect de a proceda, prieteni. Voi aveţi puterea să vă daţi viaţa. Când s-a ridicat calul roşu în epocile bisericilor, creştinii şi-au dat viaţa de bunăvoie. Ei au fost duşi în arenă şi au stat în faţa leilor, femeile au fost arse pe rug, etc, dar toţi şi-au dat viaţa de bunăvoie. De ce? Pentru că în interiorul lor era puterea de a-şi da viaţa. Astfel, ei au putut privi leii în ochi şi nu s-au clintit, ci au stat să fie devoraţi. Noi am citit cum au stat acolo plini de curaj şi au înfruntat moartea luând-o în piept şi dându-şi vieţile cu bucurie. De ce? Pentru că îşi ziceau: „Dacă acest gladiator mă ucide, este voia lui Dumnezeu s-o facă, iar dacă trebuie să-mi dau viaţa pentru că sămânţa trebuie să cadă în pământ, să putrezească şi să moară ca să aducă o viaţă nouă, dacă eu fac parte din biserica ce trebuie să moară şi să meargă în pământ, mă bucur să cobor în pământ.”

Acesta este felul în care se comportă sămânţa lui Dumnezeu. Dacă este voia lui Dumnezeu ca eu să fiu călcat în picioare pentru ca El să fie proslăvit, atunci mă bucur să fiu pus jos. Dacă fac parte din biserica ce trebuie să treacă prin epoca întunecoasă, să cad jos şi să-mi dau viaţa pentru cauza lui Hristos, atunci sunt bucuros să fiu acea parte a bisericii Sale.

Cât de mult ne bucurăm pentru că noi suntem partea care va zbura pe aripi de vultur! Orice aduce Dumnezeu când vine calul roşu, noi nu putem uita că Domnul nostru deţine controlul. Acesta este motivul pentru care nu ripostăm, ci Îl lăsăm pe Dumnezeu să fie la conducere. Vrăjmaşul nu are putere asupra noastră dacă nu i-a fost dată de sus. El nu poate să ne atingă sau să ne facă rău, dar dacă Dumnezeu a hotărât să trecem prin aceasta, atunci El va obţine cumva slavă din toate acestea.

Nici o viaţă nu vine la suprafaţă fără moarte. Voi trăiţi pentru că ceva moare pentru voi: o plantă, un animal îşi dă viaţa ca să puteţi trăi, iar biserica aceea şi-a dat viaţa pentru ca Pomul Mireasă să poată creşte din nou, pentru că voi şi eu să putem fi aici, pentru că dacă bobul de grâu nu cade în pământ şi nu moare, rămâne singur. Acest proces trebuie să continue pentru că este Planul lui Dumnezeu, iar ei şi-au dat vieţile de bunăvoie.

Să mergem la Pecetea a treia în Matei 26.69-75. Aceasta s-a întâmplat după ce Isus a fost luat din grădina Ghetsimani, iar Petru L-a urmărit şi a fost încercat:

Petru însă şedea afară în curte. O slujnică a venit la el şi i-a zis: „Şi tu erai cu Isus Galileeanul!”

Dar el s-a lepădat înaintea tuturor şi i-a zis: „Nu ştiu ce vrei să zici.”

Când a ieşit în pridvor, l-a văzut o altă slujnică şi a zis celor de acolo: „Şi acesta era cu Isus din Nazaret.”

El s-a lepădat iarăşi, cu un jurământ, şi a zis: „Nu cunosc pe Omul acesta!”

Peste puţin, cei ce stăteau acolo s-au apropiat şi au zis lui Petru: „Nu mai încape îndoială că şi tu eşti unul din oamenii aceia, căci şi vorba te dă de gol.”

Atunci, el a început să se blesteme şi să se jure, zicând: „Nu cunosc pe Omul acesta!” În clipa aceea a cântat cocoşul.

Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: „Înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar.”

Aici, Petru se afla sub influenţa călăreţului de pe calul negru, în epoca sa întunecoasă, în foamete duhovnicească. Este acelaşi om, care atunci când Isus a spus: Voi merge în Ghetsimani şi voi fi dat pe mâini străine”, a răspuns: „Niciodată, Doamne! Nu se va întâmpla niciodată aşa ceva pentru că eu îmi voi da viaţa pentru Tine!” Este acelaşi om care, cu câteva ore în urmă, fusese atât de puternic şi de îndrăzneţ, dar a ajuns în acest punct în care a fost jefuit de tot. El trecea prin foamete, nu mai avea putere, nu mai avea curaj, nu mai avea nimic. Vedeţi? Petru a ajuns în disperare, în epoca întunecoasă, în moarte duhovnicească. El nu mai avea un Cuvânt pe care să stea pentru că Cuvântul pe care-L crezuse părea că este în cădere. Ceea ce credea că este Adevărul din Scripturi, cădea, se destrăma, pentru că el nu a înţeles descoperirea pentru ziua sa, aceasta fiind că Isus Hristos avea să fie răstignit şi înviat. El nu a crezut aceasta, de aceea a ajuns la foamete duhovnicească.

Dacă ceea ce credeţi voi nu este conform Scripturii, vă va duce la aceşti cai. Dar slăvit să fie Domnul că a avut loc o intervenţie care a schimbat lucrurile, aceasta fiind ungerea făpturii cu chip de om.

Să mergem în Luca 24, fiindcă aici îi vedem pe apostoli în epoca întunecoasă. Toţi erau în epoca întunecoasă, în foamete duhovnicească. Cât timp Isus a fost cu ei, au avut treziri, vindecări şi tot ce avuseseră nevoie, dar de îndată ce El a fost luat de lângă ei, nu au mai avut nimic. Nu ştiau încotro să meargă, se temeau, se despărţeau, erau confuzi şi nu aveau nimic. Cu o săptămână în urmă, ei se certau cu privire la cine va sta la dreapta lui Isus când Îşi va instala Împărăţia, cine va fi mai mare acolo, iar acum erau risipiţi, se temeau, se ascundeau, erau confuzi, plângeau, îşi pierdeau credinţa, erau oameni care veneau şi le spuneau că au văzut îngeri, iar ei ziceau că a fost o vedenie cu îngerii; veneau şi le spuneau că Domnul a înviat, iar ei spuneau că sunt poveşti. Avuseseră credinţă să scoată demoni, să elibereze bolnavi, etc., iar acum nu mai aveau credinţă deloc în Cuvântul lui Dumnezeu. Erau în epoca întunecoasă, dar slăvit să fie Domnul că exista o altă ungere care venea pentru a le deschide înţelegerea.

Să citim din Luca 24.25-27. Textul acesta este cunoscut ca „Drumul spre Emaus”. Astfel, vedem că doi dintre ucenici mergeau pe acest drum, iar Isus a început să meargă alături de ei. El a început să le pună întrebări, iar ei au început să-şi arate necredinţa zicând: „A fost un mare profet…” Nu mai spuneau că El fusese Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ci ziceau că Isus fusese un profet mare. Vedeţi? Mărturia lor se schimbase. „Noi am crezut că El era…” Cu puţin timp în urmă, ei ştiau că El era Hristos, dar acum au ajuns să mărturisească: „Noi am crezut că El era…” De ce vorbeau aşa? Pentru că erau în epoca întunecoasă, în foamete duhovnicească; pentru că voi veţi aduce la suprafaţă ceea ce credeţi. Astfel, în marea Sa milă, Isus a venit pe drumul Emausului, fiindcă ştia că ei aveau nevoie de ceva.

Atunci Isus le-a zis: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii!

Vedeţi, ei mărturisiseră o parte din Cuvânt, dar nu credeau tot ceea ce vorbiseră profeţii.

Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa?”

Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.”

Aici, Isus a venit sub ungerea omului şi a început să le dea înţelegere asupra Scripturilor. El avea să-i înrădăcineze în Cuvânt, iar ei aveau să iasă din amnezia spirituală. Cum? Prin frângerea pâinii. El avea să le frângă Cuvântul, să le aducă înţelegere cu privire la Scripturi şi să îndepărteze amnezia lor. Astfel, după ce L-au recunoscut pe Isus, cei doi au alergat înapoi, la ceilalţi ucenici, iar în versetul 36 vedem că Isus li Se arată şi celorlalţi:

Pe când vorbeau ei astfel, Însuşi Isus a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!”

Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh.

Dar El le-a zis: „Pentru ce sunteţi tulburaţi? Şi de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă?

Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.”

(Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.)

Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau şi se mirau, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?”

I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagure de miere.

El le-a luat şi a mâncat înaintea lor.

Apoi, le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi.”

Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile.” (v. 36-45).

Atunci, sub ungerea omului, în Evanghelia lui Luca ce corespunde epocii ungerii omului, şi este a treia Carte a Noului Testament, Pecetea a treia, El le-a deschis mintea. Este singurul loc în care lucrurile ne sunt relatate astfel, după învierea Sa:

Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile.

Şi le-a zis: „Aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze a treia zi dintre cei morţi.

Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim.

Voi sunteţi martori ai acestor lucruri.

Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu, dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.” (v. 45-49).

Prieteni, puteţi vedea călăreţii şi Peceţile în Scriptură? Isus şi Petru mergeau pe drumuri paralele, unul primind o ungere falsă de la Satan, cu o înţelegere falsă a Scripturilor, iar Celălalt având descoperirea adevărată a Cuvântului.

Vedeţi cum cele două se combat de-a lungul timpului? Vedeţi cum Peceţile deschid întreaga Biblie? Noi putem vedea că există taine, dar ele se deschid pentru noi fiindcă vedem tiparul lui Dumnezeu. Acesta este felul în care lucrează diavolul şi Hristos; este felul în care aceste lucruri lucrează împreună şi ele merg înapoi până în Cartea Genezei.

Dacă mergem în Geneza 4, îi găsim pe Cain şi pe Abel, iar Cain a venit cu ungerea calului alb pentru că a adus altceva decât descoperirea lui Dumnezeu. El a adus ceva fabricat de el, lucrarea mâinilor sale, potrivit propriei sale voinţe şi propriei sale păreri, dar Abel a adus o jertfă prin descoperire. Abel a venit cu Cuvântul curat al descoperirii sub ungerea Leului, însă Cain avea ungerea calului alb. Dar după aceea, Abel a primit ceea ce a respins Cain, iar Cain s-a dus să vorbească cu Abel. Noi nu ştim ce au vorbit ei pentru că Biblia nu spune, dar ştim că imediat după ce au discutat, Cain s-a ridicat şi l-a ucis pe fratele său.

Iată cum merg lucrurile, prieteni.

Când veniţi sub ungerea calului alb, când luaţi altceva decât Cuvântul curat şi există un alt frate care stă cu Cuvântul, cu descoperirea curată a Cuvântului şi are ungerea Leului, acela poate veni şi sub ungerea viţelului. Dar cel care se află sub ungerea calului alb, va lua ungerea calului roşu, pentru că Dumnezeu i-a spus lui Cain că singura cale prin care putea scăpa de ungerea calului alb era să vină la pocăinţă, dar el nu a vrut să se pocăiască la sfatul lui Dumnezeu, ci a sărit pe calul roşu şi şi-a ucis fratele. Dar pentru că Abel a venit prin descoperirea Cuvântului, prin Cuvântul curat, prin ungerea Leului, a putut să ia ungerea viţelului şi să-şi dea viaţa.

Apoi, în Geneza 4.11, vedem că Dumnezeu a spus:

Acum, blestemat eşti tu, izgonit din ogorul acesta, care şi-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău!

Ce se întâmpla? Cain intra în foamete. „Eşti blestemat şi pământul nu va mai da roade pentru tine!” Vedeţi? Cain a venit pe calea aceasta: calul alb, calul roşu: şi-a ucis fratele, după care a luat calul negru, foametea, iar dacă urmărim linia lui, putem vedea că la potop, a ajuns la moarte.

Prieteni, singura cale de a rupe acest ciclu este pocăinţa.

Dacă veniţi cu propria voastră părere asupra Cuvântului, cu descoperirea voastră specială, cu propriul vostru fel de a face lucrurile şi respingeţi Cuvântul, iar când vă este prezentat Cuvântul curat, nu vă place şi-L respingeţi, dacă nu veniţi la pocăinţă, la Cuvânt, veţi lua de fiecare dată ungerea calului roşu.

Acesta este un tipar din Scriptură şi tiparul nu se schimbă. Dacă aveţi propria voastră părere cu privire la descoperirea Cuvântului, dar ea este diferită de ceea ce a învăţat profetul, dacă auziţi Cuvântul curat, descoperirea adusă de profet, dar nu vă pocăiţi, veţi trece sub ungerea calului roşu. Să nu credeţi că puteţi rămâne la „Acesta este felul meu de a vedea lucrurile, este înţelegerea mea”, pentru că nu este aşa, ci veţi trece pe calul roşu. Dacă refuzaţi să veniţi la pocăinţă, veţi lua calul roşu.

Isus a arătat cea mai mare îndurare posibilă faţă de Petru, i-a dat şansa să se poată pocăi. El a venit la Petru şi l-a întrebat: „Mă iubeşti, Petre?”, pentru că singura cale înapoi este pocăinţa. Dumnezeu ştia aceasta.

Petru trebuia să vină la pocăinţă, iar în mila Sa, Domnul i-a zis: „Mă iubeşti, Petre?” „Doamne, ştii că Te iubesc.”, a răspuns Petru. El l-a întrebat aceasta de trei ori. De ce? Pentru că Petru se lepădase de trei ori de Domnul. Şi pentru că se lepădase de trei ori de El, Domnul i-a dat trei şanse să se pocăiască, iar următorul lucru care s-a întâmplat după ce Petru s-a pocăit în Evanghelia lui Ioan, este că ei au trecut în Cartea Faptelor. Prin pocăinţă, Petru a venit în contact cu Pecetea a şaptea. El a venit prin Pecetea a treia, sub ungerea omului şi a înţeles; Dumnezeu i-a adus la cunoştinţă de ce s-au petrecut lucrurile aşa, ce spune Cuvântul, şi pentru că Petru s-a pocăit, a intrat exact în Cartea Faptelor. Tiparul nu se schimbă niciodată, ci rămâne întotdeauna la fel.

Prieteni, noi trebuie să venim la pocăinţă. Puteţi vedea călăreţii? Puteţi vedea ungerea făpturilor?

Doamne, ajută-ne să le vedem în fiecare zi a vieţii noastre.

Prin Cuvânt, prin răgetul Leului, voi puteţi să-l opriţi pe vrăjmaş atunci când bate la uşa voastră cu amăgirea. Dar dacă nu faceţi aceasta, vă veţi trezi în foamete duhovnicească. Slăvit să fie Domnul pentru că şi atunci există înţelegere duhovnicească. Da, El poate să toarne untdelemnul peste voi şi să vă dea, prin descoperire, un imbold ca să rupeţi puterea calului negru.

Domnul să ne ajute să-l oprim întotdeauna la început, când vine prin amăgirea sa. Amin!

 

 

3 replies on “ Chad Lamb – Pecetea a 3-a ”
  1. Multumesc Domnului Isus ca citind aceasta predica am inteles cat de subtil poate veni satan la nivel de individ folosindu-se de ungerea celor patru cai. Exemplul lui Petru,care a fost influientat de duhul lui antihrist,fara sa-si dea seama, este extraordinar. Am inteles ca doar Duhul vitelului nu face compromis ca sa aiba pace,de aceea nici nu va avea pace. Chiar Domnul Isus a tacut si nu a ripostat sub povara batjocurii fiind sub calauzirea vitelului. EL nu a facut compromis ca sa aiba pace de aceea a ajuns la moarte. Citind acest material,ca si celelalte,de altfel,Biblia a devenit o Carte noua pentru mine. Mi-au fost de un real ajutor de aceea multumesc Domnului Isus si celor care au facut aceasta lucrare. Domnul Isus sa va binecuvanteze.

  2. AMIN.Bogat si minunat CUVANT.Slavit sa fie Domnul Isus ca mai exista oameni daruiti propovaduirii Cuvantului.Intradevar Duhul Domnului este la lucru.Multumesc Domnului pentru astfel de oameni care fac posibil acest lucru fara plata.Domnul ISUS sa le rasplateasca.AMIN!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *