CHAD LAMB – UNDE ESTE EL?

PARTEA A TREIA

As vrea sa mergem impreuna la 1Timotei 3.16

Astăzi aş vrea să continuăm cu „A doua venire a lui Hristos”. Aceasta este partea a treia, iar mesajul de azi va fi puţin neobişnuit pentru locul în care am fost călăuzit să merg, dar voi explica aceasta pe măsură ce vom înainta.

 

Şi, fără îndoială, mare este taina evlaviei… „Cel ce a fost arătat în trup a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.”

 

Aceasta este o hartă a Tainei evlaviei, dar întrebarea care se ridică este, unde suntem noi pe această hartă? Aş spune că eu cred că noi suntem la virgula dintre „crezut în lume” şi „înălţat în slavă”. Dar voi? Credeţi şi voi că suntem acolo? Ne putem vedea în Scripturi în harta drumului evlaviei? Acesta este locul în care ne aflăm, prieteni.

Aş vrea să spun că am fost călăuzit să mergem puţin în Cartea Cântărilor lui Solomon, care este o Carte ciudată a Bibliei. Nu ştiu dacă aţi citit-o de multe ori, dar este o carte neobişnuită, iar în timp ce am citit-o am început să văd anumite lucruri. Atunci mi-a venit în minte un citat din predica „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”:

Marea Taină a lui Dumnezeu este un secret. El a păstrat-o ascunsă şi nimeni nu a ştiut nimic despre ea. Nici măcar îngerii nu au înţeles-o. Vedeţi, El nu a descoperit-o, de aceea, sub a şaptea taină, când a fost deschisă Pecetea a şaptea, acolo a fost o tăcere. Când a fost Isus pe pământ, ei au dorit să ştie când va veni El, dar El a spus: „Nici Fiul Însuşi nu ştie când se va întâmpla.” Vedeţi, Dumnezeu are aceasta în întregime pentru El Însuşi. Este o taină. De aceea, a fost în cer o tăcere de o jumătate de ceas şi cele şapte tunete au făcut să se audă glasurile lor, iar lui Ioan i s-a interzis să scrie. Vedeţi, venirea Domnului. Acesta este un lucru pe care El nu l-a descoperit încă: cum şi când va veni El. Este un lucru bun că El nu o face. Nu.

El a arătat-o sau a descoperit-o în fiecare tip din Biblie.”

Aceasta este partea izbitoare pentru mine. Când citim aceasta:

El a arătat-o sau a descoperit-o în fiecare tip din Biblie.

Astfel, întreaga Scriptură este descoperirea tainei lui Dumnezeu în Hristos. Întreaga Biblie este expresia unui singur ţel pe care-l avea Dumnezeu, a unui singur scop pe care a dorit să-l atingă în întreaga Biblie. Toate faptele credincioşilor din Biblie au fost o preumbrire, o exprimare a marelui scop al lui Dumnezeu, iar acum, în aceste zile din urmă, El l-a descoperit şi îl arată.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, noi vom vedea în dimineaţa aceasta, chiar aici, ceea ce a avut Domnul în gândul Său tot timpul şi a arătat.”

Aici, la începutul mesajului „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”, el vorbeşte despre Pecetea a şaptea, care este venirea Domnului şi care a fost o taină de-a lungul timpului, dar a fost preumbrită de fiecare poveste şi arătată de fiecare personaj, întreaga Biblie fiind Taina lui Dumnezeu în Hristos. Aşadar, acum nu există nici o porţiune din Ea care să fie lăsată afară, de aceea, şi Cartea Cântărilor lui Solomon conţine, de asemenea, Taina Peceţii a şaptea, iar eu aş vrea să privim astăzi la ea.

În Coloseni 1.26-27, citim:

Vreau să zic: taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui…”

Amintiţi-vă ce am învăţat în ultimele două servicii, când Pavel a spus: „…dar descoperită acum sfinţilor Lui…” Noi am înţeles că el îi scria de fapt celei de-a doua Eva, Pomului Mireasă restituit, aşa că putem spune: „Ea a fost descoperită, arătată chiar acum sfinţilor Săi.”

Aşadar, există o Taină care a fost ascunsă de veacuri, prin toate generaţiile, dar a fost descoperită acum sfinţilor Săi. Nu a fost descoperită nimănui altcuiva decât sfinţilor Săi. Este o taină şi nu a fost descoperită lumii, ci numai sfinţilor Săi. De ce? Pentru că noi putem s-o prindem numai prin descoperire divină sau prin descoperirea dată de Tatăl; altfel este imposibil s-o putem vedea.

„…cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între neamuri, şi anume Hristos în voi, nădejdea slavei.”

În „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită” citim:

Acum, noi vedem că făgăduinţa fiind împlinită, Hristos, adevărata Căpetenie merge înăuntru, vine în Mireasă.”

Am înţeles? „Hristos, adevărata Căpetenie merge înăuntru, vine în Mireasă.” Aceasta este făgăduinţa care este împlinită, aceasta face parte din Taina Peceţii a şaptea, din venirea Domnului. Cine? Hristos, adevărata Căpetenie venind în Mireasa Sa, făgăduinţa împlinită.

 

Isus Hristos este Acelaşi:

Ieri                     întâietatea într-un Om;

Azi                       întâietatea într-un popor;

În veci                 Mileniul.

 

Ieri                       Prima venire;

Azi                       A doua venire;

În veci                   A treia venire.

 

Dar noi suntem la „azi”, în a doua venire; suntem în a doua parte a scopului Său întreit, suntem în venirea lui Hristos în Mireasă.

 

Isus Hristos este Acelaşi:

Ieri                   Mire;

Azi                     Mireasă;

În veci               Împreună.

 

Noi suntem azi. Dacă facem parte din Mireasă, noi ne aflăm în venirea lui Hristos în Mireasă. Hristos venind în Mireasa Sa. Este azi, este descoperirea de azi, este Isus Hristos Acelaşi azi. Aceasta ne încântă pentru că nu aşteptăm ca Isus să fie Acelaşi azi, nu aşteptăm întoarcerea a ceva, ci El S-a întors, este aici, este Isus Hristos Acelaşi azi. Aleluia!

În „Unirea invizibilă a Mirelui şi a Miresei”, citim:

Exact la fel ca Bobul care a căzut în pământ, Acelaşi Isus în chipul Miresei, aceeaşi putere, aceeaşi Biserică, acelaşi lucru, acelaşi Cuvânt.”

Acest lucru ori este adevărat, ori nu este.

În Galateni 4.19 scrie:

Copilaşii mei. Pentru care iarăşi simt durerile naşterii până ce va lua Hristos chip în voi.”

Pavel lucra, el încerca să crească ceva, se pleca jos sub durerile naşterii. Dar pentru ce lucra el? Pentru ca Hristos să ia chip în Mireasă, iar când Hristos ia chip în Mireasă, lucrarea lui Pavel avea să fie încheiată. Ce făcea Pavel? Ce sunt epistolele şi care era slujba lui Pavel în slujba Alfa? El încerca să-L aducă pe Hristos să ia chip într-o Biserică, în chipul Miresei. Cuvântul „a lua chip” provine din acelaşi cuvânt rădăcină ca şi „morphe”, când spunem că Isus Hristos era Chipul lui Dumnezeu, era masca în spatele căreia se afla Dumnezeu. Cuvântul „ a lua chip” provine din acelaşi cuvânt rădăcină „a se forma.”

În traducerea aramaică, versetul acesta este scris: „Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii până ce Hristos va deveni realitate în voi.”

Nu „o realitate pentru voi”, ci „o realitate în voi.” Între aceste două expresii este o mare diferenţă. Pavel nu vorbeşte despre faptul că noi prindem descoperirea lui Isus Hristos, fiindcă noi putem avea o descoperire veche cu privire la Cine era Isus Hristos, putem avea o înţelegere deplină a acesteia, dar el nu spune „până când El devine o realitate pentru noi”, ci „până când El devine o realitate în noi”, realitatea lui Isus Hristos manifestat în noi.

Există mulţi oameni care aşteaptă ca Isus Hristos să devină o realitate pentru ei, dar este nevoie ca Isus Hristos să devină realitate în ei. Aceasta este naşterea din nou, a doua venire, aceasta este venirea lui Hristos în Mireasă, aceasta aşteptăm noi. Acesta este Mesajul pentru ziua de azi. Aleluia! Cel mai minunat lucru din lume este să putem vedea unde ne aflăm şi să ne cunoaştem poziţia.

Acum aş vrea să mergem la Cartea cântărilor lui Solomon. Cartea cântărilor este o carte greu de înţeles, este învăluită într-o taină, este o taină, o poveste de dragoste. Eu cred că noi nu ar trebui s-o privim cu mintea noastră firească, cu înţelegerea noastră firească, pentru că pe măsură ce vom pătrunde în ea, vom vedea că nu există nimic firesc aici. Limbajul din ea pare senzual, dar nu este firesc deloc, ci este în întregime duhovnicesc; este curat ca şi crinul alb şi curat. Nu există nimic firesc în ea, iar când o citim, trebuie să punem deoparte natura noastră căzută, dorinţa sexuală sădită în om prin hibridarea care a avut loc în grădina Eden. Scoateţi aceasta afară din mintea voastră şi întoarceţi-vă la puritatea, la curăţia care era în grădină înainte de săvârşirea adulterului, iar atunci veţi putea înţelege Cartea cântărilor şi limbajul ei.

Vom începe să citim din Cartea cântărilor capitolul 2.8-17. Eu nu vreau să spun că înţeleg tot ce scrie aici, fiindcă mai există lucruri care sunt o taină, care sunt încă învăluite, dar cred că în această Carte se află Pecetea a şaptea pentru că Ea este în orice tip şi este preumbrită de fiecare personaj.

Aşadar, eu cred că această mare taină este aici şi cred că Dumnezeu a scris această scrisoare de dragoste pentru ca Mireasa Lui să citească printre rânduri. Care a fost intenţia Lui? Intenţia Lui a fost ca ea să înţeleagă înţelesul din înţeles, să înţeleagă povestea din poveste. De aceea a fost învăluită, este o taină care se află în fiecare personaj, în fiecare tip şi a fost preumbrită în fiecare poveste. De ce? Pentru că nu a fost scrisă pentru lume, ci pentru sfinţi, pentru Mireasă. Este o scrisoare de dragoste scrisă Iubitei Lui, iar El vrea ca Ea să vadă povestea din poveste.

Aud glasul preaiubitului meu! Iată-l că vine sărind peste munţi, săltând pe dealuri.

Preaiubitul meu seamănă cu o căprioară sau cu puiul de cerboaică. Iată-l că este după zidul nostru, se uită pe fereastră, priveşte printre zăbrele.” (v.8-9).

Aici vedem că El vine, iar când vine este după zid, se uită pe fereastră, priveşte printre zăbrele. Aici, el nu este încă binevenit în casă, este afară, înafara zidului şi priveşte pe fereastră printre zăbrele deoarece atunci când a venit Isus Hristos, El nu a fost binevenit în sistemele denominaţionale, el nu a fost binevenit în biserica ebraică, dar Se arată prin fereastră şi printre zăbrele.

„Preaiubitul meu vorbeşte şi-mi zice: „Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso!

Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia şi s-a dus.

Se arată florile pe câmp, a venit vremea cântării şi se aude glasul turturicii în câmpiile noastre.” (v.10-12).

Este primăvară. Timpul învierii.

„Se pârguiesc roadele în smochin şi viile înflorite îşi răspândesc mirosul. Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso!

Porumbiţă din crăpăturile stâncii, ascunsă în scobiturile prăpăstiilor, arată-mi faţa ta şi fă-mă să-ţi aud glasul! Căci glasul tău este dulce şi faţa ta, plăcută.” (v.13-14).

Este interesant că El nu a putut intra în casa Miresei la care a venit, dar s-a arătat prin fereastră, printre zăbrele, a stat după zid şi i-a spus: „Vino la Mine, frumoasa Mea!”, pentru că noi trebuie să ieşim afară din tabără şi să mergem dincolo de zid ca să-L întâlnim.

„Vino afară, frumoasa Mea! Tu eşti o porumbiţă din crăpăturile stâncii, tu eşti ascunsă.” El este Stânca, iar ea este ascunsă în crăpăturile Stâncii, în scobiturile prăpăstiilor. Amin! Ce sunt scobiturile prăpăstiilor? În crăpătura Stâncii sunt scobituri în care noi putem merge în locurile cereşti, fiindcă prin crăpătura Stâncii avem acces în scobitura tainică. Aleluia! Numai Porumbiţa are acces acolo.

„…arată-mi faţa ta şi fă-mă să-ţi aud glasul! Căci glasul tău este dulce şi faţa ta, plăcută.” (v.14).

Acesta este Mirele care-i vorbeşte Miresei. Credeţi că El vrea să ne audă glasul, credeţi că El vrea să ne vadă? El spune: „…lasă-mă să te văd, fă-mă să-ţi aud glasul! Căci glasul tău este dulce”. Credeţi că rugăciunea este numai pentru voi? Aceasta este o poveste de dragoste, prieteni.

„Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile, căci viile noastre sunt în floare.

Preaiubitul meu este al meu, şi eu sunt a lui; el îşi paşte turma între crini.

Până la răcoarea zilei şi până la lungirea umbrelor, întoarce-te!… Iubitule, sari ca o căprioară sau ca puiul de cerb peste munţii ce ne despart.” (v.15-17).

Cântarea cântărilor nu este o singură cântare, ci cuprinde mai multe poeme separate puse împreună într-o singură cântare. Astfel, în continuare aş vrea să mergem la următoarea cântare, ca să vedem Mireasa în epocile bisericilor şi în ultimul Mesaj. Aş vrea să aruncăm împreună o privire asupra ei, iar pentru aceasta vom citi din capitolul 3:

Am căutat noaptea în aşternutul meu, am căutat pe iubitul inimii mele; l-am căutat, dar nu l-am găsit…

M-am sculat atunci şi am cutreierat cetatea, uliţele şi pieţele, şi am căutat pe iubitul inimii mele… L-am căutat, dar nu l-am găsit!” (v. 1-2).

Aici, în Cântarea cântărilor vedem că există o căutare, că Mireasa Îl caută pe Mire, iar El apare, apoi dispare, apare din nou, dar după aceea nu mai este aici. În toate aceste poeme, Ea Îşi caută Mirele, sufletul ei tânjeşte după El, Îl iubeşte şi vrea să ştie unde este El. Ea nu este genul de fată care să spună: „Dacă nu eşti aici, îmi voi găsi pe altcineva sau voi aştepta până când se va apropia cineva de mine”. El a venit deja, a chemat-o, a pus-o în crăpătura Stâncii şi i-a dat acces în scobitura tainică, aşa că sufletul ei tânjeşte după El şi Îl caută.

M-au întâlnit păzitorii care dădeau ocol cetăţii şi i-am întrebat: „N-aţi văzut pe iubitul inimii mele?”

Aş vrea să fiţi atenţi la aceşti „păzitori” pentru că îi vom întâlni din nou mai târziu. Noi vorbim despre Mireasă, despre Biserică şi ea spune: „M-au întâlnit păzitorii care dădeau ocol cetăţii şi i-am întrebat: „N-aţi văzut pe iubitul inimii mele?”

„Păzitorii” sunt predicatorii. Ei sunt păzitorii zidurilor, cei care veghează asupra cetăţii şi strigă în caz de pericol, iar Ea i-a întrebat: „N-aţi văzut pe iubitul inimii mele?”

Abia trecusem de ei, şi am găsit pe iubitul inimii mele.”

Vedeţi, noi nu putem să ne oprim la păzitori. Îi întâlnim în drumul nostru şi îi întrebăm: „N-aţi văzut pe iubitul inimii mele? Mă puteţi îndrepta în direcţia corectă?”, dar am văzut că Ea L-a găsit pe El numai după ce a trecut de ei. Amin.

Unii oameni se opresc la păzitori şi îi întreabă: „Îl cunoaşteţi? Ştiţi unde este EL?”, iar ei răspund: „Da, El este acolo.” Atunci ne întoarcem acasă şi spunem: „Păzitorii mi-au spus unde este El.”, dar Ea L-a găsit pe El numai după ce a trecut de păzitori. Aleluia! Noi trebuie să trecem de păzitori şi să-L găsim pe El.

Desigur, putem să-i întrebăm pe păzitori: „L-aţi văzut, ştiţi unde este El?”, iar ei ne pot răspunde: „Da, El este aici în versetul acesta sau dincolo, în capitolul acela. Îţi pot spune unde este.” Dar noi trebuie să trecem de păzitori şi să mergem până când Îl găsim pe El. Amin!

…şi am găsit pe iubitul inimii mele. L-am apucat şi nu l-am mai lăsat.”

Vorbeşte aceasta inimii voastre? Puteţi vedea Pecetea a şaptea dezvăluindu-se în Cântarea lui Solomon?

„…şi am găsit pe iubitul inimii mele. L-am apucat şi nu l-am mai lăsat până nu l-am adus în casa mamei mele, în odaia celei ce m-a zămislit.

Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi cerboaicele de pe câmp, nu stârniţi, nu treziţi dragostea până nu vine ea.”

În capitolul 4, Mirele începe să-Şi descrie Mireasa:

Ce frumoasă eşti, iubito, ce frumoasă eşti! Ochii tăi sunt ochi de porumbiţă, sub marama ta. Părul tău este ca o turmă de capre, poposită pe coama Muntelui Galaad.”

El începe să-I descrie dinţii, obrajii, gâtul, totul, ceea ce înseamnă că Ea este complet dezvăluită înaintea Lui. Ea nu se ascunde, nu mai există nici un secret, ci este arătată în întregime, iar El începe să descrie frumuseţea ei, să o descrie de la bucle în jos şi iar în sus, fiindcă ştie totul despre Ea, cunoaşte fiecare parte a trupului Ei, îi cunoaşte forma şi este desăvârşită pentru El. Ea este frumoasă, iar El o descrie de sus în jos şi apoi de jos în sus, şi este perfectă. Apoi, când ajunge la capătul descrierii Ei, El spune:

Eşti frumoasă de tot, iubito, şi n-ai nici un cusur.”

Amin! Putem să-L lăsăm pe Mire să ne spună aceasta în această dimineaţă? Putem sta complet dezveliţi înaintea Lui şi să-L lăsăm să ne privească de sus până jos, să deschidem fiecare uşă, uşă după uşă, iar El să ne privească de sus în jos şi de jos în sus, apoi să ne spună: „n-ai nici un cusur.”?

În Efeseni 5.25-27 scrie:

Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea,

ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt,

ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.”

Dacă am fost spălaţi în acest Cuvânt, atunci suntem fără pată, fără zbârcitură şi fără prihană. Prin ce? Prin faptele noastre? Nu. Faptele noastre arată ce este în inima noastră, dar cea care ne face curaţi şi puri, ceea ce arată că suntem Mireasa lui Isus Hristos este credinţa noastră în acest Cuvânt. De ce? Pentru că credem în întregime ceea ce ne-a spus El şi am primit Cuvântul deplin; aceasta ne spală.

În „Unirea invizibilă a Miresei” scrie:

Voi sunteţi Mireasa curată, neprihănită, fără păcat a Fiului Dumnezeului Celui viu. Fiecare bărbat sau femeie care s-a născut din Duhul lui Dumnezeu, este spălat în Sângele lui Isus Hristos şi crede fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu, stă înaintea Lui ca şi cum nu ar fi păcătuit de la început. Voi sunteţi desăvârşiţi.”

Acestea trebuie să fie mai mult decât nişte cuvinte scrise pe o foaie de hârtie, trebuie să devină o realitate a ceea ce a făcut Dumnezeu în această generaţie, a puterii Sângelui, a puterii Cuvântului restituit şi a ceea ce se petrece.

Ce rodeşte botezul Duhului Sfânt astăzi? O Mireasă curată, albă ca un crin, albă ca zăpada şi curată; El dă naştere Miresei fără pată a lui Isus Hristos. El nu Se întoarce pentru ceva ce nu este desăvârşit, ci Se întoarce după Cuvântul desăvârşit făcut trup, reflectându-Se din nou în El. Cum face aceasta? Prin faptul că acceptăm tot ceea ce spune El, ne predăm vieţile pe deplin şi-L lăsăm să ne spele.

Să ne întoarcem la Cântarea cântărilor 4.9:

Mi-ai răpit inima, soro mireaso…”

Puteţi vedea această relaţie unică? Mireasa este şi sora Mirelui. Este ca şi cum ne-am întoarce din nou în grădina Eden.

Mi-ai răpit inima.” Limbajul de aici nu este: „Vrei să fim prieteni, pentru că mie îmi place de tine şi ţie îţi place de mine?” Vedeţi, El Se uită la Ea şi o vede complet dezvăluită; nu există nici un secret pentru că Ea nu-I ascunde nimic. Amin.

Noi am ajuns în locul în care putem sta înaintea Lui fără să ascundem nimic? Putem sta înaintea Lui cu acel puţin pe care dorim să nu-l ştie nimeni? Putem sta înaintea Lui şi să spunem: „Iată-mă, Doamne, sunt complet dezvăluit înaintea Ta. Vrei să mergi la fiecare uşă, la fiecare colţişor, fiindcă vreau să fiu spălat de Apa Cuvântului Tău? Vreau să scap de lucrul acesta care mă ţine pe loc, fiindcă nu ştiu, nu sunt prea sigur…”? Dacă nu sunteţi siguri, spuneţi: „Doamne, lucrul acesta este în ordine? Aceasta este parte din Cuvântul Tău, este ceea ce doreşti Tu?”

Mergeţi înainte şi citiţi capitolul 4. Această Mireasă este complet dezvăluită înaintea Lui şi nu se ruşinează de El. De ce? Pentru că a acceptat Cuvântul, iar odată cu Cuvântul a venit o Viaţă nouă care rodeşte. Nu este o viaţă pe care o trăiţi voi, ci este Viaţa pe care o trăieşte El în voi până când ajungeţi într-un punct în care puteţi spune: „Iată-mă, Doamne, stau aici complet descoperit, complet dezvelit, iar dacă este ceva ce nu-Ţi place, Te rog să speli aceasta prin Apa Cuvântului Tău. Te rog să-l îndepărtezi de la mine, fiindcă doresc să fiu fără pată sau zbârcitură, spălat, eliberat, alb ca un crin, fără păcat, Mireasa fecioară a lui Isus Hristos. Nu vreau să mai am obiceiurile mele vechi, felul meu vechi de a fi, nu mai vreau nimic din toate acestea.” Amin!

Atunci, El o priveşte pe Aceea care este desăvârşită prin Cuvânt şi spune: „Mi-ai fermecat inima.” Dacă avem orice altă descoperire cu privire la felul în care suntem priviţi de Isus Hristos înafară de acesta, trebuie să primim o altă descoperire. De ce? Pentru că El nu ne lasă să trecem pentru faptul că suntem în ordine şi nici nu ne lasă să intrăm pe poartă în Împărăţie pentru că este binevoitor. Nu este aceasta, ci tot ceea ce este El trebuie să se regăsească în noi, dorinţele Sale trebuie să fie în noi, tot ceea ce a vrut El trebuie să fie în noi, iar atunci El va spune: „Mi-ai răpit inima, soro Mireaso.” Noi suntem moştenitori împreună cu Isus Hristos, suntem sora şi Mireasa Lui. Un Fiu al lui Dumnezeu şi fiii lui Dumnezeu, căsătoriţi împreună.

Mi-ai răpit inima, soro Mireaso.” Totul se întoarce înapoi, la cea mai pură formă de relaţie. Vedeţi, este ceva curat, în familie, nu este ceva ilegal.

„Mi-ai răpit inima, soro mireaso, mi-ai răpit inima numai cu o privire, numai cu unul din lănţişoarele de la gâtul tău!

Ce lipici în dezmierdările tale, soro mireaso! Dezmierdările tale preţuiesc mai mult decât vinul şi miresmele tale sunt mai plăcute decât toate miroznele!

Eşti o grădină închisă, soro mireaso, un izvor închis, o fântână pecetluită.”

Cum este Ea? Ea este fecioară, este neatinsă de bărbat, o grădină închisă, un izvor închis, o fântână pecetluită. Amin! Noi suntem pecetluiţi, avem virtuţile, atributele lui Dumnezeu închise înăuntru, iar acestea sunt pecetluite faţă de lume, este ceva virgin şi aşteaptă un singur Bărbat, un singur lucru, iar Acela este descoperirea Cuvântului acestui ceas. Fratele Branham a spus că atunci când vine înăuntru acest Cuvânt, El scoate afară orice altă sămânţă. Acest Cuvânt a fost rânduit să zacă acolo aşteptând pe Unul şi numai pe Unul, iar aici El găseşte o soră care este şi Mireasa Lui, care este pecetluită, este închisă, o fântână închisă, o grădină pecetluită.

„Odraslele tale sunt o grădină de rodii, cu cele mai alese roade, mălini negri şi nard;

nard şi şofran, trestie mirositoare şi scorţişoară, cu tot felul de tufari de tămâie, smirnă şi aloe, cu cele mai alese miresme.

O fântână din grădini, un izvor de ape vii, ce curge din Liban.

Ca ce sună aceasta pentru noi? Când Îl primim pe Hristos înăuntru, noi devenim „O fântână din grădini, un izvor de ape vii, ce curge din Liban.”

Aceasta este Mireasa!

„Scoală-te, crivăţule! Vino, vântule de miazăzi! Suflaţi peste grădina mea, ca să picure mirosurile din ea! – Să intre iubitul meu în grădina lui, şi să mănânce din roadele ei alese!”

Ea spune: „Nu doresc să ţin toate acestea înăuntru, ci vreau să le las afară, vreau ca vântul de nord şi de sud să sufle peste grădina mea, vreau ca parfumul vieţii mele să-L atragă pe Mirele meu, vreau ca parfumul tuturor roadelor Duhului din mine, a tuturor roadelor plăcute să iasă afară. Fie ca vântul să le ducă afară şi să-L atragă pe Iubitul meu.” Apoi, ea spune: „Să intre iubitul meu în grădina lui, şi să mănânce din roadele ei alese.”

Mai întâi, El spune: „Sora Mea, Mireasa Mea este o grădină închisă”. Apoi, când ea răspunde, spune: „Să intre Iubitul meu în grădina Lui şi să mănânce din roadele ei alese.”

Aşadar, nu este grădina noastră, ci a Lui; nu este inima noastră, ci a Lui; nu este Viaţa noastră, ci a Lui, iar noi L-am invitat să vină înăuntru, să intre în grădina Lui şi să mănânce din roadele ei.

Haideţi să vedem ce spune El:

Eu intru în grădina mea, soro mireaso, îmi culeg smirna cu miresmele mele, îmi mănânc iar fagurele de miere cu mierea mea, îmi beau vinul cu laptele meu… Mâncaţi, prieteni, beţi şi îmbătaţi-vă de dragoste!”

Acum, ştim că această soră mireasă, această soţie este fecioară; ea este un izvor închis, o fântână pecetluită, o grădină închisă în care nu era nimeni, dar ea l-a invitat pe iubitul ei să vină înăuntru: „Vino înăuntru în grădina ta.” Este ca şi cum am spune: „Vino înăuntru în Templul Tău! Vino înăuntru în Cortul Tău, în Casa Ta şi preia controlul!”, iar El spune: „Eu intru în grădina mea!”

Aşadar, nu mai este grădina ei pentru că i-a dat-o Lui, iar El intră înăuntru şi spune: „Este grădina Mea!” Am înţeles aceasta, aşa-i? Atunci, nu numai că El Se bucură de grădină, de roadele ei bune, ci îşi cheamă şi prietenii să vină şi să bea din belşug. Ce este aceasta? El trăieşte prin Ea şi rodeşte roadele Lui făcând o invitaţie ca să se intre în grădină. Aleluia!

Aşa cum am văzut, în capitolele 3, 4 şi 5 avem această minunată poveste de dragoste.

Mai întâi, El a chemat-o, a descris-o, a spus că este desăvârşită şi a numit-o fecioară. Apoi, am văzut că Ea începe să-L invite pe Unul singur să vină în grădină, acesta fiind Mirele Ei, iar El intră înăuntru şi ia totul în posesie. Ea Îi spune; „Intră în grădina Ta”, iar El spune: „Am intrat în grădina Mea.”

Acesta lucru va fi foarte important mai târziu, fiindcă noi trebuie să ştim Cine este Stăpânul grădinii şi unde se află ea, pentru că grădina se află în Mireasă, grădina este în noi.

Citind mai departe, ajungem la epoca a şaptea a Bisericii şi vedem că ea este adormită:

Adormisem, dar inima mea veghea… Este glasul preaiubitului meu, care bate: „Deschide-mi, soro, scumpo, porumbiţo, neprihănito! Căci capul îmi este plin de rouă, cârlionţii îmi sunt plini de picurii nopţii.”

Acum fiţi atenţi! Ea este înăuntru, iar El se află afară. Cine bate? Glasul Preaiubitului. El a înaintat cu greu prin întuneric, iar cârlionţii Lui sunt plini de picuri. El a lucrat din greu la Planul Său de răscumpărare de-a lungul a şapte epoci ale Bisericii. Ea se odihnea, dar El era afară şi muncea din greu, aceasta fiind ceea ce a făcut El de-a lungul celor şapte epoci ale Bisericii, de-a lungul ciclului nopţii. Ce a făcut El în întuneric, de-a lungul nopţii până în zorii zilei? A lucrat la răscumpărarea noastră. Aceasta este ceea ce ne-au dezvăluit Peceţile, ceea ce a făcut El de-a lungul epocilor Bisericilor. Iar când vine la sfârşit, Ea spune: „Este glasul preaiubitului meu, care bate”, adică Apocalipsa 3.20:

„Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu (nu faptul că aude bătaia în uşă, ci Glasul Lui) şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.”

Să ne întoarcem acum la Cântarea cântărilor 5.3:

Mi-am scos haina. Cum să mă îmbrac iarăşi? Mi-am spălat picioarele. Cum să le murdăresc iarăşi?”

Ce spune ea? „Mă simt bine, sunt curată, mi-am spălat picioarele şi m-am aşezat în pat. Mă simt confortabil, nu sunt murdară, ci sunt curată.” Vedeţi, ea se bucură de sfinţirea ei, de siguranţa ei. Astfel, când Se întoarce El şi bate, ea se vede curată şi spălată, se odihneşte în pat şi întârzie să vină la uşă pentru că se simte bine, nu este disperată sau în nevoi.

Noi putem lua aceasta şi s-o aplicăm nu numai în dreptul epocilor bisericilor, ci şi în dreptul nostru, astăzi, ca să nu ne facem comozi în odihna Sa şi să rămânem fără dorinţa şi disperarea de a fi cu El. V-o puteţi imagina pe cea care Îl căutase, care alergase pe străzi, care i-a întrebat pe păzitori despre El şi L-a căutat până când L-a găsit, stând acum nepăsătoare şi fără dorinţa de a-L lăsa să intre înăuntru? Aceeaşi care L-a adus în camera dinăuntru, care L-a invitat în grădină, aceeaşi care-L dorea cu atâta ardoare cândva, care Îl dorea atât de mult, acum când El a venit şi i-a spus că este desăvârşită, când El a venit în grădină, se simţea atât de curată şi de confortabil, era atât de mulţumită de viaţa ei, încât atunci când El a venit din nou, a întârziat să-I deschidă uşa. Vedeţi, se simţea puţin prea confortabil.

„Dar iubitul meu a vârât mâna pe gaura zăvorului, şi atunci mi-a fost milă de el.”

(în limba engleză, acest verset a fost tradus: „Dar iubitul meu şi-a arătat mâna prin gaura zăvorului şi atunci în mine s-a mişcat ceva”).

Ceva se schimbă. El bate la uşă cu Glasul Său şi spune: „Am venit, lasă-mă înăuntru”, dar ea spune: „M-am îmbrăcat, mi-am spălat picioarele, cum să le murdăresc iarăşi?” Ce face El atunci? Îi arată mâna Sa. El este înafara uşii, dar îi arată mâna Sa, iar când i-a arătat mâna Sa, ei i s-a făcut milă de El. Să ne uităm ce înseamnă „a arăta mâna Sa” în Scripturi.

Mai întâi vom merge în Deuteronom 26.8. Nădăjduiesc că vă bucuraţi de lucrurile acestea. V-am spus că este ceva diferit, foarte diferit, dar în Cartea cântărilor este Pecetea a şaptea, iar Mireasa poate citi scrisoarea Sa de dragoste.

Deuteronom 26.8:

„Şi Domnul ne-a scos din Egipt, cu mână tare şi cu braţ întins, cu arătări înfricoşătoare, cu semne şi minuni.”

Acum să mergem în Fapte 4.29-30. Am fost în Vechiul Testament, iar acum vom merge în Noul Testament.

Fapte 4.29-30:

„Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala

şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui sfânt, Isus.”

Aşadar, conform Scripturii, când El Îşi arată mână, de fapt Îşi arată puterea şi autoritatea Sa, şi o arată prin vindecări, semne şi minuni.

În epoca a şaptea a Bisericii, când El a venit şi a bătut la uşă cu Glasul Său, mulţi se simţeau confortabil, erau spălaţi, sfinţiţi, îşi spălaseră picioarele, s-au aşezat în pat şi se simţeau bine, aşa că au întârziat să se ridice din pat. Dar El Şi-a arătat mâna prin uşă, iar când Şi-a arătat mâna prin vindecări, semne şi minuni prin slujba unui profet, dintr-o dată în Ea a început să se mişte ceva şi a spus: „Acesta este Iubitul Meu. I-am auzit glasul, dar când I-am văzut mâna…” Acesta a fost scopul Lui: s-o facă să recunoască faptul că El este prezent, că este aici, iar El Îşi arată mâna prin uşă.

„M-am sculat să deschid iubitului meu, în timp ce de pe mâinile mele picura smirnă şi de pe degetele mele picura cea mai aleasă smirnă pe mânerul zăvorului.”

Ea era deja unsă; era deja unsă cu smirnă, era deja curată şi se odihnea, dar acum vede întoarcerea Domnului ei, Îi aude Glasul, Îi vede mâna, aşa că se ridică, iar de pe mâinile ei picură smirnă.

„Am deschis iubitului meu, dar iubitul meu plecase, se făcuse nevăzut.”

De ce? Pentru că slujba profetului a plecat. „Iubitul meu plecase.” Ea a întârziat să-I deschidă uşa, dar după aceea în ea a început să se răscolească ceva, aşa că s-a ridicat, a mers curată şi unsă şi a deschis uşa, dar El plecase, S-a făcut nevăzut.

„Înnebuneam când îmi vorbea. L-am căutat, dar nu l-am găsit; l-am strigat, dar nu mi-a răspuns.”

Aş dori să luaţi aceasta şi s-o aşezaţi peste epoca Miresei. Vreau s-o luaţi şi s-o aşezaţi peste baterea la uşă din epoca Laodicea, apoi peste ieşirea Ei. Mireasa a ieşit afară să-L caute, dar El S-a făcut nevăzut. Prieteni, priviţi la ultimii cincizeci de ani. Ea a fost unsă şi era curată, iar El a bătut la uşă, dar acum S-a făcut nevăzut. Ea L-a căutat, dar nu L-a putut găsi, L-a strigat, dar nu a răspuns:

„Păzitorii care dau ocol cetăţii m-au întâlnit; m-au bătut, m-au rănit; mi-au luat marama străjerii de pe ziduri.”

Aceiaşi păzitori pe care ea i-a întrebat: „Nu ştiţi unde este EL?” şi care au îndrumat-o cum să-L găsească, aceşti bătrâni predicatori denominaţionali care odinioară ne arătau calea spre Hristos, când El S-a retras şi Ea Îl caută, încep s-o prigonească, s-o lovească şi s-o rănească. Amin!

Prigoana face întotdeauna parte din ieşirea afară. Astfel, când creştinii din prima epocă a Bisericii au ieşit afară, au fost prigoniţi, pentru că ieşirea afară atrage după ea o prigoană care urmează.

În 2Timotei 3.12 scrie:

„De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi.”

Acesta nu este un verset opţional. Dacă aţi fost respins de familia voastră şi numit nebun, dacă vi s-a spus vreodată că credeţi într-un profet fals, aceasta nu este decât împlinirea Scripturilor. Dacă vreodată aţi fost respins şi lovit, aceasta nu este decât împlinirea Scripturilor. Este uimitor că în toată Biblia, când ne uităm la aceasta, există o prigoană. Acolo unde este Hristos este şi o prigoană. Aşa trebuie să fie!

În „Epoca Efes” din Cartea epocilor Bisericii, citim:

Cred că ar trebui să ne oprim aici şi să ne obişnuim cu gândul că întotdeauna oamenii au fost şi vor fi prigoniţi.”

Acest lucru este valabil şi pentru anul 2018 şi va veni şi mai mult, prieteni.

Voi ştiţi că Geneza este cartea începutului şi ceea ce găsiţi că a început acolo, nu se va schimba niciodată, ci va merge până în Apocalipsa. Acolo, vedem că Abel a fost prigonit şi omorât de Cain. Apoi, vedem un tablou perfect în Ismael, fiul firesc al lui Avraam, care l-a hărţuit şi a luptat împotriva fiului făgăduit, a lui Isaac. Tot acolo a fost şi Esau care l-a urât pe Iacov, şi l-ar fi ucis dacă nu ar fi intervenit Dumnezeu.

În Noul Testament îl găsim pe Iuda care L-a trădat pe Isus, în timp ce rânduielile religioase ale primului secol au încercat să-i nimicească pe creştinii de la început. Copiii acestei lumi, călăuziţi de diavol, i-au urât pe copiii lui Dumnezeu care au fost călăuziţi de Duhul.”

Aţi intrat vreodată în contact cu un duh religios? Poate a fost peste un membru al familiei, peste un prieten, poate aţi avut un coleg de muncă şi de îndată ce aţi început să-i spuneţi ce credeţi voi, că credeţi într-un singur Dumnezeu şi că cunoaşteţi sămânţa şarpelui, nu v-a spus: „Poţi crede ce vrei, iar eu cred ceea ce vreau!”, ci dintr-o dată au început să vă urască. Atunci ne întrebăm uimiţi: „De unde vine aceasta?”, iar răspunsul este şocant: este duhul care se află în spatele acelui om.

Indiferent cât de drept este un creştin înaintea lumii şi cât de milos faţă de aproapele său, chiar dacă face numai bine, lăsaţi-l să mărturisească faptul că Hristos este Salvatorul şi să recunoască lucrarea darurilor Duhului prin vorbiri în limbi, prorocii, vindecări, minuni, şi va fi condamnat. Duhul acestei lumi urăşte Duhul lui Dumnezeu şi pentru că nu poate birui Duhul Domnului, încearcă să distrugă vasul în care locuieşte Duhul Domnului.”

Fratele Branham spune că ne-ar omorî şi astăzi dacă în Carta drepturilor nu ar fi legi care să-l oprească. Dar în curând vor îndepărta legile din Cartă, iar atunci nu îi va mai opri nimic. Ei pun deja legi noi în această Cartă, legi care le va îngădui să facă aceasta.

Prigoana şi încercările sunt o parte normală, firească a vieţii de creştin.”

Poate zicem: „Eu nu vreau să trec prin prigoană!” Înseamnă că nu vă doriţi o viaţă creştină. Nimeni nu se trezeşte dimineaţa spunând: „Doamne, bate-mă şi trânteşte-mă! Oare nu ai pe nimeni să arunce astăzi cu pietre în mine?” Eu nu cred că Pavel s-a trezit în vreo zi zicând: „Doamne, ar fi atât de bine dacă astăzi m-ar lovi cu pietre!”, dar a ştiut că toate acestea vin odată cu viaţa de creştin, că fac parte din ea.

Toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi.”, iar a trăi cu evlavie înseamnă a trăi ca Dumnezeu.

Prigoana şi încercările sunt o parte normală, firească a vieţii de creştin şi există un singur lucru pe care puteţi să-l faceţi cu ele: să le încredinţaţi pe toate lui Dumnezeu şi să nu judecaţi, ci să lăsaţi judecata şi toate lucrurile în mâna Lui. Este tot ce puteţi face. Să nu ripostaţi!”

Aici, în Cântarea cântărilor, vom vedea că Ea (Mireasa) nu ripostează niciodată. După ce închide uşa, Ea iese afară să-L caute. El S-a retras, iar Ea umblă prin cetate căutându-L. Păzitorii o prind şi o rănesc, o tratează rău, îi iau îmbrăcămintea, dar ea nu le spune niciodată nimic. Nu le spune nici măcar un cuvânt pentru că totul face parte din această cale.

În „Epoca Bisericii Laodicea” citim:

Nu te teme turmă mică. Epoca aceasta se încheie repede, iar pe măsură ce o face, neghina se va aduna împreună şi aşa cum o sfoară împletită în trei nu poate fi ruptă uşor, va exista o putere întreită nemaipomenită, o putere satanică politică, fizică şi duhovnicească ce va încerca să nimicească Mireasa lui Hristos.”

El a spus: „Epoca aceasta se încheie repede.” Care epocă? Epoca Bisericii Laodicea, iar pe măsură ce se apropie de încheiere, neghina se va aduna împreună şi va încerca să nimicească Mireasa lui Isus Hristos.

Aceasta este pentru noi:

Ea va suferi, dar va răbda. Să nu vă temeţi de lucrurile care vor veni pe pământ, „fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.” (Ioan 13.1).

Glorie! Aleluia! Nu există nimic de care să ne temem, fiindcă aceasta este o profeţie, o făgăduinţă şi se va împlini negreşit.

În Cântarea cântărilor vedem că El a venit la Mireasa Sa, iar după ce a bătut la uşă, după ce Şi-a arătat mâna, după ce Ea a ieşit afară şi a alergat prin cetate, a urmat prigoana. Prigoana face parte din poveste, din profeţie.

Aici am un citat din predica „Mesajul harului” din anul 1961. Chiar la începutul mesajului, fratele Branham salută fraţii, iar după aceea se roagă. Este o rugăciune foarte frumoasă şi aş vrea să mergeţi acasă să o citiţi şi să fiţi atenţi la ceea ce spune el. În paragraful 16 din predică este o vorbire în limbi şi o tălmăcire. Dacă veţi citi predica, veţi constata că nu este scrisă, dar dacă ascultaţi caseta, o veţi putea asculta. O soră vorbeşte în limbi, iar un frate începe să aducă tălmăcirea. Pe casetă se aude foarte bine, este cât se poate de clară.

Anul trecut am vorbit cu fratele Roberson şi el mi-a atras atenţia cu privire la ea, apoi a scris-o. Eu am aici ceea ce a scris el de pe casetă. După ce mi-a dat-o, m-am aşezat, am citit-o şi este cât se poate de clară şi de corectă. Chiar la începutul acestui mesaj, fratele Branham s-a rugat sincer ca oamenii să-L vadă pe Dumnezeu, iar când a spus „Amin”, a ieşit acea vorbire în limbi, iar aici avem tălmăcirea ei.

Nu o voi citi pe toată, ci doar începutul şi sfârşitul:

În dimineaţa aceasta v-am vorbit încă o dată prin Duhul Meu, încă o dată… că în dimineaţa aceasta vă voi vorbi prin glasul profetului Meu.”

Nu poate fi mai clar:

Eu Mă bucur cu voi în Duhul Meu, iar în dimineaţa aceasta vă voi înălţa prin mâna Mea dreaptă puternică într-un loc în care puteţi fi martori într-o umblare cu Mine în locurile cereşti, pentru că dorinţa Mea din dimineaţa aceasta este să fiu cu voi.”

El urma să folosească mesajul predicat de un om pentru ca puternica Sa mână dreaptă să-i ridice în locurile cereşti. Vedeţi? Când ascultăm aceste casete şi suntem sub propovăduirea unsă a Cuvântului, aceasta nu este doar un exerciţiu şi o consacrare zilnică, nu este doar: „Îmi fac datoria şi vin la biserică”, ci suntem ridicaţi de mâna puternică a lui Dumnezeu în locurile cereşti, prin propovăduirea sub ungere a Cuvântului, pentru că aceasta este metoda lui Dumnezeu, este Planul Său. Când ascultăm aceste casete, noi nu le ascultăm pur şi simplu în timp ce conducem de-a lungul drumului. Dacă înţelegem ceea ce este spus, noi suntem ridicaţi în adevăratul sens al cuvântului în locurile cereşti, de către braţul Său puternic.

Aceasta ne-a spus vorbirea aceea în limbi şi tălmăcirea.

Pentru că dorinţa Mea din dimineaţa aceasta este să fiu cu voi.”

Sună la fel ca şi Cântarea cântărilor.

Pentru ca inimile voastre să poată fi ridicate, ca să vă puteţi bucura din nou cu Mine, în Duhul, în această cunoştinţă puternică, în înţelepciune duhovnicească şi în înţelegere.”

Credeţi că Dumnezeu vrea ca noi să înţelegem lucrurile? Amin. El vrea să se bucure cu noi în Duhul Sfânt.

„…în această cunoştinţă puternică, în înţelepciune duhovnicească şi în înţelegere, de care veţi avea nevoie când va sosi clipa prigoanei care va veni chiar înainte ca Eu să-Mi răpesc Mireasa.”

Ce ne dă El? Cunoştinţă puternică, înţelepciune duhovnicească şi înţelegere, de care avem nevoie când va sosi prigoana.

Poate ne întrebăm: De ce trebuie să frângem cele şapte Peceţi? De ce trebuie să învăţăm învăţătura? De ce trebuie să înţelegem ce a spus El? Pentru că vom avea nevoie de aceasta când va începe prigoana. Amin! Noi nu avem nevoie de o disertaţie, de un seminar în care să fim învăţaţi cum să avem o căsnicie fericită, deoarece Cuvântul rodeşte o căsnicie fericită, nu un seminar. Dar cum putem avea copii ascultători? Cuvântul rodeşte copii ascultători. Noi avem nevoie să ştim ceea ce ne-a dat El, să înţelegem ceea ce ne-a învăţat El. De ce? Pentru că El ne-a dat înţelegerea de care avem nevoie ca să nu putem fi înşelaţi.

De ce a venit Mesajul? Ca să oprească înşelăciunea diavolului. Peceţile au fost deschise pentru ca Satan să nu o mai poată înşela pe Mireasă. Planul Său a fost dezvelit, El S-a arătat în întregime şi totul a fost dezvăluit, aşa că Mireasa nu mai poate fi înşelată.

Faptul că ştim că Dumnezeu a trimis un profet, nu ne va ajuta să trecem prin prigoană, dar dacă cunoaştem ceea ce a învăţat profetul, aceasta ne va ajuta să trecem prin prigoană. De aceea, o întâlnire ocazională cu Mesajul nu ne va ajuta la nimic. Dacă totul se rezumă la: „O, eu vin la biserică!”, nu vă ajută la nimic, nu va funcţiona, pentru că El ne-a dat un Mesaj, o descoperire, ca să demaşte minciuna diavolului şi astfel să ne ţină departe de amăgire.

Aşadar noi avem nevoie de acestea „când va sosi clipa prigoanei care va veni chiar înainte ca Eu să-Mi răpesc Mireasa.

Voi nu veţi suferi mânia Mea, copiii Mei, dar prigoana va veni asupra voastră. Veţi fi încolţiţi din multe părţi, veţi fi încercaţi, dar ridicaţi-vă mâinile şi glasul ca să depuneţi mărturie pentru Mine.”

Noi vom vedea că exact aceasta a făcut Mireasa în Cântarea cântărilor. Ea a făcut exact ce este spus aici.

Aceasta au făcut şi apostolii în Fapte 4. În Cartea Faptelor scrie că Petru şi Ioan mergeau să se închine în Templu, iar când au ajuns la poarta numită „Frumoasă”, au văzut un om infirm şi i-au spus să se ridice în Numele lui Isus Hristos. Imediat după aceasta, au fost chemaţi înaintea Sinedriului, au fost ameninţaţi şi aruncaţi în temniţă, dar un înger a venit, i-a scos de acolo şi i-a trimis înapoi în Templu ca să predice din nou. Apoi, au fost arestaţi din nou şi duşi înaintea Sinedriului, iar acolo li s-a poruncit să nu mai vorbească în Numele Lui, dar Petru le-a dat cel mai minunat răspuns care se putea da: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu?” (v. 19).

Ce ar fi putut răspunde la aceasta? I-au ameninţat din nou şi i-au lăsat să plece, iar ei au alergat înapoi la ai lor, le-au spus tot ce s-a întâmplat, după care şi-au ridicat glasurile şi s-au rugat lui Dumnezeu să le dea mai multă îndrăzneală ca să vorbească Cuvântul şi să-Şi întindă mâna să se facă vindecări, semne şi minuni. După ce s-au rugat, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi şi toţi au fost umpluţi cu Duhul Sfânt. Ei fuseseră deja umpluţi cu Duhul Sfânt, dar aici vedem că au fost umpluţi din nou cu Duhul Sfânt, dar nu ca să vorbească în limbi, ci ca să vestească Cuvântul cu îndrăzneală. De ce? Pentru că ei nu au cedat în faţa prigoanei, ci atunci când a venit prigoana, s-au rugat. Pentru ce? Ca să ceară putere să vestească Cuvântul cu îndrăzneală.

Ce exemplu!

Să citim mai departe:

Când înaintarea va fi grea, Eu voi veni jos şi voi mărturisi prin voi. Voi îndepărta şiretlicurile celui rău pentru că Eu v-am vorbit prin Duhul Meu, iar dacă voi veţi asculta Glasul Meu în timp ce vă vorbesc în dimineaţa aceasta, nu veţi avea nici un motiv de părere de rău. Aşa vorbeşte Duhul Meu!”

Aleluia! Ea a alergat prin cetate, iar smirna îi cădea de pe braţe fiindcă era curată şi spălată, dar El S-a făcut nevăzut. Atunci L-a chemat, dar nu a auzit nici un răspuns, iar păzitorii au început s-o prigonească şi s-o rănească.

Ce a făcut ea în continuare? A început să depună mărturie:

Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului…”

Aici ea le vorbeşte fecioarelor neînţelepte.

„…dacă găsiţi pe iubitul meu, ce-i veţi spune?… Că sunt bolnavă de dragoste.”

O, Îl doresc atât de mult! Vi s-a întâmplat vreodată să vă treziţi noaptea sau dimineaţa şi să-L doriţi atât de mult? Amin! Dumnezeu cere întotdeauna un strigăt al disperării. Nu o apropiere ocazională, ci un strigăt al disperării. El nu Se teme să Se facă nevăzut dinaintea voastră, să Se ascundă şi să nu vă dea nici un răspuns, aşa că Îl căutaţi, dar nu Îl găsiţi. De ce? Pentru că El nu vrea ca voi să vă opriţi din a-L căuta. Există o făgăduinţă care spune că dacă Îl veţi căuta, Îl veţi găsi şi dacă veţi bate, vi se va deschide, dar El nu vrea ca voi să bateţi o dată, iar apoi să spuneţi: „El nu este aici. Cred că m-am înşelat tot timpul, că nu sunt unul dintre ai Lui şi că El nu are nimic cu mine.”

Dacă aveţi o asemenea atitudine nu veţi primi nimic. Nu aceasta aşteaptă El, nu aceasta este abordarea pe care o doreşte El, ci vrea ca voi să bateţi, să bateţi şi să continuaţi să bateţi până când primiţi ceea ce cereţi.

Este aşa cum ni s-a spus în Pilda cu judecătorul nedrept. Femeia aceea micuţă a venit, l-a necăjit şi a continuat să-l necăjească pentru că ea avea un drept, iar el era judecător şi trebuia să facă ceva pentru a o repune în dreptul ei. Ea nu avea nici o altă alegere, nu exista nimeni altcineva care s-o ajute, aşa că a venit la judecător şi pentru că era un judecător nedrept care nu se temea de Dumnezeu şi nu se ruşina de oameni, a insistat şi l-a necăjit atât de mult, încât la un moment dat l-a hotărât să-i facă dreptate.

Prieteni, dacă insistenţa acelei femei a mişcat inima unui judecător nedrept, ce va face stăruinţa Miresei lui Isus Hristos, când vine la Mire şi începe să bată spunând: „Nu am nici un alt loc, nu am nici un alt plan, nu există nimeni altcineva pe care să-l iubesc, nu doresc pe nimeni altcineva, decât pe Tine. Unde eşti? Vino la mine, fiindcă Te chem, Te caut şi bat!” Cât timp vom bate? Până când va deschide. Cât timp Îl vom căuta? Până când Îl vom găsi. Cât timp vom purta acea cerere în rugăciune înaintea Lui? Până când Se va îndura. Aleluia!

Când vedem că ceea ce se regăseşte în Scripturi este pentru noi, când vedem că Noul Testament ne aparţine, că fiecare făgăduinţă din El, fiecare verset şi fiecare rând este al nostru, avem dreptul să batem până ni se deschide, ne putem înfăţişa înaintea Judecătorului şi să spunem: „Te chem pentru că trebuie să am aceasta! Unde eşti? Vino la mine, apără-mă şi izbăveşte-mă.” Aleluia!

Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, dacă găsiţi pe iubitul meu, ce-i veţi spune?… Că sunt bolnavă de dragoste!”

Atunci ele întreabă:

Ce are iubitul tău mai mult decât altul, o, cea mai frumoasă dintre femei? Ce are iubitul tău mai mult decât altul, de ne rogi aşa de fierbinte? ” (v. 8-9).

„Ce este aşa deosebit în legătură cu biserica voastră, cu ceea ce credeţi voi? Ce este atât de deosebit la Mesaj? Care este diferenţa între Iubitul vostru şi iubitul metodist sau catolic?”

Ascultaţi răspunsul Miresei:

Iubitul meu este alb şi rumen, deosebindu-se din zece mii.

Capul lui este o cunună de aur curat, pletele lui ca nişte valuri, sunt negre cum e corbul.

Ochii lui sunt ca nişte porumbei pe marginea izvoarelor, scăldaţi în lapte şi odihnindu-se în faţa lui plină.”

Vedeţi, ea ştie totul despre EL, cunoaşte fiecare detaliu, fiindcă aşa cum Ea este dezvelită înaintea Lui, şi El este descoperit înaintea Ei. Descoperirea lui Dumnezeu este înaintea noastră, El este Dumnezeul cel Atotputernic descoperit, şi aşa cum este dezvelită Ea, a fost dezvelit şi El, iar Ea Îl descrie de la cap până la picioare şi înapoi, pentru că este singura care L-a văzut. Aleluia! Ea este singura care Îl cunoaşte.

„De ce este Iubitul tău atât de deosebit? De ce eşti atât de înflăcărată? De ce ne întrebi pe noi?”

„Pentru că Iubitul meu este alb şi rumen, deosebindu-se din zece mii.

Capul lui este o cunună de aur curat, pletele lui ca nişte valuri, sunt negre cum e corbul.

Ochii lui sunt ca nişte porumbei pe marginea izvoarelor, scăldaţi în lapte şi odihnindu-se în faţa lui plină.

Obrajii lui sunt ca nişte straturi de miresme, în care cresc saduri mirositoare; buzele lui sunt nişte crini, din care curge cea mai aleasă smirnă.”

De ce? În timp ce vorbeşte, cuvintele Lui sunt untdelemnul care curge, din buzele Lui curge smirnă frumos mirositoare. Cu ce era unsă Ea? Ce picura de pe braţele Ei? Smirnă. De unde provenea ea? De pe buzele Lui.

Mâinile lui sunt nişte inele de aur, ferecate cu pietre de hrisolit; trupul lui este un chip de fildeş lustruit, acoperit cu pietre de safir…”

De unde ştie Ea că „; trupul lui este un chip de fildeş lustruit, acoperit cu pietre de safir?” Pentru că El a fost dezvelit.

„…picioarele lui sunt nişte stâlpi de marmură albă, aşezaţi pe nişte temelii de aur curat. Înfăţişarea lui este ca Libanul, pare un tânăr ales ca cedrii.

Cerul gurii lui este numai dulceaţă şi toată fiinţa lui este plină de farmec. Aşa este iubitul meu, aşa este scumpul meu, fiice ale Ierusalimului!” (v. 10-16).

(În limba engleză scrie: „Aşa este iubitul meu, aşa este prietenul meu, fiice ale Ierusalimului!”).

Priviţi la această relaţie: „Sora mea, Mireasa mea” şi „Iubitul meu, Prietenul meu.”

Isus le-a spus apostolilor: „Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.” (Ioan 15.15). Amin. Prietenul ştie gândurile, sentimentele şi dorinţele tale, iar Ea nu este doar Soţie, ci este şi Prietenă. Amin! Isus a spus: „Pentru tine voi fi un Prieten care ţine la tine mai mult decât un frate.”

El a spus deja: „Tu eşti sora Mea”, iar El este Fratele ei, dar acum nu este numai Frate, ci şi Prieten. Aleluia!

Aţi ştiut că aceasta se află în Cartea cântărilor? Aţi ştiut că povestea voastră de dragoste este acolo? Povestea voastră de dragoste, toate sentimentele din inima voastră sunt depănate deja, sunt scrise deja de către Solomon care a scris aceste cuvinte. Ce făcea El? Descria ceea ce simţim noi.

Aşa este iubitul meu, aşa este scumpul meu, fiice ale Ierusalimului!”

(În limba engleză scrie: „Aşa este iubitul meu, aşa este prietenul meu, fiice ale Ierusalimului!”).

Ea a strigat prin cetate căutându-L disperată, dorindu-L şi i-a întrebat pe păzitori de El. Ei au prigonit-o, dar Ea nu le-a spus nici un cuvânt, ci s-a întors şi a zis: „O, fiice ale Ierusalimului, unde este Iubitul meu? L-aţi văzut, ştiţi unde a plecat?”

Ele au întrebat-o: „Ce este El pentru tine? De ce este atât de deosebit?”

O, lăsaţi-mă să vă vorbesc puţin despre El! Aţi citit Geneza 1.1 şi aţi legat-o vreodată de Ioan 1.1? Aţi văzut vreodată că El este Cuvântul, Pecetea a şaptea descoperită? Ştiţi că El S-a întors astăzi, că este frumos şi Şi-a arătat mâna, iar noi am auzit Glasul Lui? Aleluia!

Citind mai departe în Cântarea cântărilor, vedem că El devine tăcut. Există o pauză, după care fiicele Ierusalimului spun:

Unde s-a dus iubitul tău, cea mai frumoasă dintre femei? Încotro a apucat iubitul tău, ca să-l căutăm şi noi împreună cu tine?

Iubitul meu s-a coborât la grădina lui…”

Unde era grădina Lui? În Mireasă. Ea este grădina închisă, ea este fântâna pecetluită, ea este izvorul închis. Ea L-a invitat să vină în grădina ei, iar El a spus: „Am venit în grădina Mea.”

La sfârşitul zilei, după ce a ieşit afară şi a părăsit epoca Bisericii Laodicea, după ce a ieşit afară, a auzit Glasul şi a văzut mâna, în Ea s-a mişcat ceva pentru El şi a început să alerge şi să le spună fiicelor Ierusalimului totul despre El; Ea a mărturisit despre El, a fost prigonită şi atacată din toate părţile, dar cu toate aceasta, a depus mărturia ei, chemându-L. Atunci ele au întrebat-o: „Unde este El ca să-L căutăm şi noi împreună cu tine?”

„Nu-L puteţi găsi!”

„De unde ai luat untdelemnul acesta? Dă-ne şi nouă.”

„Nu pot să vă dau!”

„Unde este El? Lasă-ne să luăm nişte untdelemn ca să putem merge şi noi la El.”

„Nu pot să vă dau!”

„Unde este El?”

Iubitul meu s-a coborât la grădina lui, la stratul de miresme, ca să-şi pască turma în grădini şi să culeagă crini.

Eu sunt a iubitului meu şi iubitul meu este al meu…”

Dintr-o dată, vedem că Ea nu mai aleargă în jur, ci este cuprinsă de pace, pentru că atunci când alerga pe străzi şi era prigonită, a înţeles că El a fost tot timpul în grădina Lui. Unde a mers El când S-a făcut nevăzut? L-am chemat, dar El nu a venit, am fost disperată, dar El nu Şi-a făcut apariţia, am fost prigonită, dar El nu era acolo. Am strigat, am depus mărturie şi am alergat pe străzi; i-am întrebat pe păzitori unde este El, iar El fost în tot acest timp în grădină. Unde este El când sunteţi în disperare? Unde era când aţi fost bolnavi şi în nevoi? Unde era El când se părea că este la mile depărtare de voi, când L-aţi chemat, dar nu a răspuns?

Prieteni, dacă El vine odată la fântâna pecetluită, la grădina închisă, înseamnă că este încă acolo. El este în grădină, în Mireasă şi a fost acolo tot timpul, iar în cele din urmă, Ea trebuie să înţeleagă aceasta, trebuie s-o accepte şi s-o recunoască.

Când fecioarele neînţelepte vor să meargă şi ele să-L caute, Ea le spune: „Nu puteţi să-L găsiţi pentru că El este în grădină. Acolo este singurul loc în care poate fi găsit.” Şi dintr-o dată, Ea înţelege şi spune:

Eu sunt a iubitului meu şi iubitul meu este al meu.”

Doriţi să vorbim despre odihnă, prieteni? La sfârşitul luptei noastre, a chemării noastre, noi privim înapoi şi înţelegem că El a fost tot timpul în grădină. Şi mai înţelegem ceva: înţelegem că noi suntem ai Iubitului nostru şi că El este al nostru. El ne-a spus aceasta dinainte, L-am auzit spunând, dar acum o ştim.

Am trecut prin disperare, iar El S-a făcut nevăzut numai ca să vadă ce vom face. Atunci L-am strigat, am plâns, am alergat, am depus mărturie, am suferit prigoana, dar nu am încetat niciodată să-L căutăm. Apoi, la sfârşitul călătoriei, am înţeles că El a fost tot timpul în grădină, iar acum ştim că suntem ai Lui şi că El este al nostru.

Ioan 14.18-20:

Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.

Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea…”

Unde este Iubitul nostru? Noi Îl vedem.

„Eu nu-L văd, arată-mi-L şi mie.”

„Nu ţi-L pot arăta, dar eu Îl văd.”

Noi Îl vedem descoperit, Îl vedem în toată splendoarea Lui, vedem că este alb şi rumen, vedem picioarele Sale ca marmura, vedem pântecul Lui împodobit cu safire, vedem buclele Lui, noi Îl vedem.

El este în grădină, iar dacă vreţi să-L vedeţi, mergeţi şi uitaţi-vă în grădină.

„Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.

În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi.

În „Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită” scrie:

Isus a spus: „În ziua aceea”, „ziua aceea” este această zi. „În ziua aceea”, când această descoperire este făcută cunoscută, „veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi”. Când descoperirea este manifestată, „atunci veţi şti că Eu şi Tatăl suntem Una şi că Tatăl este în Mine”. Apoi, când este dată descoperirea, este: „Eu în voi şi voi în Mine”. Iată.”

Noi trebuie să primim o descoperire care spune: „El a fost tot timpul în grădină.”

Unde este El? Noi L-am găsit.

Am fost în disperare. Este în ordine, pentru că noi L-am găsit.

Unde este El? În grădină.

În 2Tesaloniceni 1.4-6 scrie:

„De aceea ne lăudăm cu voi în Bisericile lui Dumnezeu pentru statornicia şi credinţa voastră în toate prigonirile şi necazurile pe care le suferiţi.

Aceasta este o dovadă lămurită despre dreapta judecată a lui Dumnezeu, întrucât veţi fi găsiţi vrednici de Împărăţia lui Dumnezeu, pentru care şi suferiţi.

Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celor ce vă întristează.”

Aici, Pavel spune: „…ne lăudăm cu voi în Bisericile lui Dumnezeu pentru statornicia şi credinţa voastră în toate prigonirile şi necazurile pe care le suferiţi” care este „o dovadă lămurită despre dreapta judecată a lui Dumnezeu” (În limba engleză scrie: „care este un semn al judecăţii lui Dumnezeu”).

Mireasa suferind prigoane este un semn al judecăţii drepte a lui Dumnezeu, pentru că orice vă fac vouă, Lui Îi fac. La judecata de la tronul alb, El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre. Pe unele le-a pus de-o parte, iar pe celelalte le-a pus de partea cealaltă zicând: „Când am fost bolnav, M-aţi îngrijit, când am fost în temniţă, aţi venit la Mine, când am fost flămând, Mi-aţi dat să mănânc.”, iar unul dintre grupuri a întrebat: „Când am făcut aceasta pentru Tine?” Atunci El a răspuns: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.” (Matei 25.31-40). Aceasta este judecata de la tronul alb.

Când vom îndura prigoana cu răbdare, aceasta va aduce judecata lui Dumnezeu şi răpirea noastră de aici.

„Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celor ce vă întristează

şi să vă dea odihnă atât vouă, care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui…”

L-a văzut cineva descoperindu-Se din ceruri cu şapte îngeri? L-aţi văzut pe Domnul Isus descoperindu-Se din ceruri cu îngerii puterii Lui, cu cele şapte stele în mâna Sa dreaptă, cu cei şapte îngeri care alcătuiau peruca Lui albă?

„…la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.

Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui,

când va veni în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi.”

Unde va fi proslăvit El? În sfinţii Săi. El nu vine să fie proslăvit de sfinţii Lui, ci în sfinţii Lui. De aceea S-a întors El. De aceea S-a descoperit din ceruri cu îngerii puterii Lui. El a venit jos ca Judecător ca să aducă judecata pe pământ şi ca să fie proslăvit în sfinţii Săi.

…şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut.”

Vedeţi, nu scrie: „să fie privit cu uimire de toţi cei ce cred”, ci: „să fie privit cu uimire în toţi cei ce cred.”

„căci voi aţi crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.”

(în limba engleză, acest verset a fost tradus: „ca să fie proslăvit în sfinţii Săi şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut (căci voi aţi crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră) în ziua aceea).

În care zi? În ziua de azi.

Fratele Branham a spus că atunci când Isus a venit jos cu îngerii Săi, ca să aducă judecata, a privit jos cu ochi de judecată. Judecătorul a venit şi El este Cel cu perucă, Divinitatea supremă. Ce a venit să facă El? Să aducă judecata şi să fie proslăvit în sfinţii Săi.

Ţineţi minte că Isus a fost înfiat de două ori. Mai întâi, a venit la râul Iordan, unde se afla un profet care L-a botezat şi L-a identificat spunând Cine este El: „Acesta este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.” Profetul a primit şi un semn după care să-L recunoască şi astfel a ştiut că Acela era El. Apoi, un Glas a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.”, iar noi ştim că aceeaşi frază mai este repetată încă o dată pe Muntele schimbării la faţă. Acolo, El a fost proslăvit, iar atunci S-a auzit din nou un Glas care spunea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.” Vedeţi, s-a întâmplat de două ori.

prima dată a fost identificat de un profet, la botez;

a doua oară a fost identificat de Dumnezeu Însuşi din ceruri.

Mireasa a fost identificată de un profet care a venit la apă, ca să ne dea apa botezului în Numele lui Isus Hristos. Ea a fost numită, identificată în Peceţi, când el a spus: „Vă voi numi Mireasă ca să înţelegeţi.” Profetul a identificat-o şi a arătat locul în care locuieşte Dumnezeu acum.

Profetul a declarat aceasta, dar va veni o clipă în care va fi o identificare şi o confirmare, pentru că ceea ce s-a petrecut pe Muntele schimbării la faţă a avut loc după ce a ieşit profetul din scenă.

Deci, se va ajunge într-un loc în care Dumnezeu Însuşi va confirma locul în care locuieşte El. În ce ne priveşte, în timpul prigoanei, noi vom ajunge într-un loc în care Dumnezeu Însuşi va confirma locul în care locuieşte El: „Acesta este locul în care Îmi găsesc plăcerea să locuiesc.”

De ce a venit El acum? Ca să fie proslăvit, dar nu în Fiul, ci acum este timpul în care El a venit şi S-a descoperit în ceruri; Isus Hristos descoperit în ceruri cu îngerii puterii Sale. În acel timp El va fi proslăvit în sfinţii Săi.

Fratele Branham a spus că există trei confruntări:

-cea de pe Muntele Carmel;

-cea de pe Muntele schimbării la faţă; şi

-cea de pe Muntele Sionului.

Acum, El a venit pentru a fi proslăvit în sfinţii Săi şi fie privit cu uimire în toţi cei ce cred în ziua aceea. În care zi? Astăzi. Aceasta este „ziua aceea.”

Noi am ieşit afară, am auzit Glasul Său, am văzut mâna Sa, am alergat pe străzi şi se părea că El S-a făcut nevăzut, dar de fapt nu a plecat nicăieri, nu a dispărut. Dar unde este El? În grădina Sa. Vedeţi? Se părea că S-a făcut nevăzut, aşa că Ea a plecat să-L caute, a fost prigonită, rănită, i s-a luat îmbrăcămintea, dar Ea nu a spus nimic, ci a depus mărturie, a continuat să depună mărturie şi să-L descrie: „El este Dumnezeul cel Atotputernic dezvăluit. Iată cum arată El.”

Apoi celelalte i-au zis: „Arată-ni-L şi nouă pentru că acum suntem pregătite să-L primim.”

„Îmi pare rău, dar nu pot.”

„Unde S-a dus El ca să mergem şi noi acolo?”

„Îmi pare rău, dar nu este plecarea şi locul la care vă aşteptaţi voi. El este în grădina Sa.”

Noi suntem în grădina Lui? L-aţi căutat cu disperare, L-aţi căutat pe străzi? Unde este El? În grădină.

Să ne ridicăm cu toţii în picioare.

Să nu vă temeţi de prigoană pentru că ea face parte din poveste; prigoana va veni, dar El va fi în sfinţii Săi şi va fi privit cu uimire în toţi cei care cred în acea zi.

Eu aş spune: „El va fi proslăvit în sfinţii Săi şi privit cu uimire în toţi cei ce cred azi.”

Faptul că ea aleargă şi că este prigonită de păzitori, face parte din poveste, dar face parte din poveste şi faptul că Ea va înţelege că El este în grădină şi că „Eu sunt a Iubitului Meu, iar Iubitul meu este al meu.”

Prieteni, putem spune şi noi în dimineaţa aceasta: „Eu L-am găsit în grădina Sa.”? Şi: „Eu ştiu că sunt a Iubitului meu şi că Iubitul meu este al meu.”?

Dacă nu am ajuns la această descoperire, la această înţelegere, să continuăm să-L căutăm cu disperare. Continuaţi să bateţi şi să-L chemaţi, continuaţi să-L căutaţi până când Îl găsiţi în grădina voastră, iar atunci inima voastră se va putea odihni şi veţi putea spune: „Unde este El? El este în grădina Lui”. Unde este grădina Lui? Grădina Lui este în noi. Amin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *