Chad Lamb Pecetea a 6-a

PECETEA JUDECĂŢII

Să deschidem Bibliile la Ioan 16.33, pentru că vreau să mergem cu acelaşi subiect cu care am mers până acum şi să vorbim despre Pecetea judecăţii, despre care fratele Branham ne-a spus că este Pecetea a şasea.
Aşadar, el numeşte Pecetea a şasea, Pecetea judecăţii şi aş vrea să vorbim astăzi despre ea.

„V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”

Aleluia! Vedem că după atâţia ani, Dumnezeu continuă să Se descopere, ceea ce ne arată măreţia şi frumuseţea Sa.
De la ultimele noastre servicii, am început să mă adâncesc în Peceţi şi Îi mulţumesc Domnului că ne deschide o altă perspectivă pe care aş dori s-o împărtăşesc şi cu voi.
Noi am putut vedea că slujba fratelui Branham se potriveşte perfect cu Scripturile, iar când citim acest Cuvânt, putem vedea că acest Cuvânt este aşezat în straturi. Astfel, putem citi Scripturile şi să obţinem din ele o conduită morală, ceea ce este un lucru bun. Putem afla ce trebuie şi ce nu trebuie să facem, ceea ce este înţelept, ce ne aduce binecuvântările sau blestemele lui Dumnezeu.
Noi putem citi această Carte şi să câştigăm un Cod de conduită morală în viaţa noastră, ceea ce este foarte bine, dar putem s-o citim şi să vedem calea Duhului Sfânt, din Geneza până în Apocalipsa, ce a făcut El înainte, ce face El acum sau ce va face în viitor, ceea ce este minunat. Sau putem merge mai departe în straturile Scripturii pe care, dacă le putem dezveli, putem afla taina referitoare la Cine este Dumnezeu. Apoi, putem merge mai adânc şi să vedem taina despre cine suntem noi.
Aşadar, noi putem lua această Biblie şi s-o citim la un nivel, apoi să mergem şi la nivelul următor, dar copiii lui Dumnezeu din zilele din urmă continuă să meargă mai adânc şi mai adânc şi mai adânc în acest Cuvânt. Este ca şi cum porneşte de la o dimensiune, apoi avem două dimensiuni, apoi trei dimensiuni, dar apoi El devine Trup, o Viaţă vie pretutindeni în jurul nostru, iar noi am văzut că aceasta este valabil şi cu Mesajul orei, pentru că fratele Branham a fost un profet al Cuvântului.
Noi am înţeles că dacă profetul Isaia a spus ceva, aceasta urma să aibă mai multe împliniri de-a lungul timpului, pentru că există o împlinire naturală şi una duhovnicească a cuvintelor spuse de el. Dar ce se întâmplă dacă vine în scenă un alt profet? Va fi la fel? Noi continuăm să citim Cartea lui Isaia şi ea încă se mai descoperă şi după mii de ani. Citim cartea lui Ezechiel şi ea continuă să se desfăşoare, citim cartea lui Hagai şi vedem că şi ea se descoperă în zilele în care trăim noi, iar când vedem toate acestea, ce credem că se va întâmpla cu Mesajul? El este un Profet al Cuvântului şi va continua să se desfăşoare, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru descoperirea celor şapte Peceţi.
Noi am citit timp de mulţi ani descoperirea celor şapte Peceţi şi am înţeles că ele au fost apogeul slujbei fratelui Branham. El a aşteptat-o ani de-a rândul, a vorbit despre ea şi a predicat-o în timp ce se desfăşura şi a spus: „Aceasta este o săptămână minunată şi se întâmplă atât de multe lucruri minunate. Înţelegeţi ce se întâmplă?” El a continuat să spună ce eveniment minunat a fost descoperirea Peceţilor şi ne-a întors privirile spre el zicând: „Aceasta a fost legitimarea slujbei mele,” după care a început să spună lucruri precum: „Eu trebuie să mă micşorez, iar El trebuie să crească, pentru că nu vom fi doi în acelaşi timp.” Spre sfârşitul slujbei sale, el a spus anumite lucruri, dar întotdeauna ne-a îndreptat înapoi la Peceţi.
Trebuie să mărturisesc că atunci când citeam Peceţile, le luam în ordine: Pecetea întâi, Pecetea a doua, a treia, etc., şi am observat că fratele Branham se învârtea în jur, spunea câte o poveste sau spunea: „Azi am fost să mă rog pentru Cutare sau Cutare,” după care ajungea la Pecetea în sine, la cele întâmplate sub acea Pecete şi spunea: „Acest Cuvânt înseamnă aceasta. Aceasta s-a întâmplat atunci, aceasta se va întâmpla în viitor.”, şi predica toată Pecetea în jur de zece sau cincisprezece minute. Apoi, relata din nou unele lucruri, iar eu m-am gândit: „Ar fi putut să predice fiecare Pecete în zece sau cincisprezece minute.”
Totuşi, noi realizăm că predicarea Peceţilor este cel mai important lucru pe care l-a făcut fratele Branham. El a spus că în aceste şapte Peceţi este legată întreaga Biblie şi că descoperirea Peceţilor descoperă Biblia întreagă. Dar cum a putut fi descoperită Biblia în cincisprezece minute pe seară? Aceasta a fost o mare întrebare până când am înţeles că poveştile pe care le spunea el erau de fapt pilde.
Fratele Branham a adus Peceţile exact în acelaşi fel în care le-a adus şi Isus. Isus ne-a adus Peceţile în Matei 24. El a început să spună anumite lucruri, iar când a terminat cu Pecetea a şasea, nu a spus nimic despre Pecetea a şaptea, ci a zis: „Ascultaţi pilda smochinului: când smochinul înfrunzeşte, ştiţi că vara este aproape.” Apostolii stăteau acolo şi aveau o mulţime de întrebări la care căutau răspunsuri, dar Isus a parcurs Peceţile în doar câteva versete, după care a început să le spună pilde. Însă pildele descopereau Peceţile. Pildele ne spun ceea ce dorim să ştim.
Noi trebuie să înţelegem că în Matei 24, Isus le-a vorbit apostolilor care Îi puseseră o întrebare. El le-a adus totul în pilde, iar pildele spuneau mai mult din poveste. Dar El nu a spus pildele de dragul apostolilor, pentru că ei nu ar fi înţeles niciodată despre ce le vorbea. Înţelegeţi? Adevărul este că nu a existat nici o altă zi, până astăzi, în care să se cunoască însemnătatea cuvintelor Sale: „Când înfrunzeşte smochinul, ştiţi că vara este aproape.” Acum, noi ştim că aceasta se referă la întoarcerea Israelului înapoi în ţara sa natală şi la faptul că el devine din nou o naţiune.
Aşadar, Isus a spus pilda, a spus Pecetea, dar nu a spus-o pentru cei care-L ascultau, ci a spus-o pentru voi şi pentru mine.
Este posibil ca fratele Branham să fi predicat Peceţile la fel ca Domnul Isus? El este un profet al Cuvântului, deci este acelaşi lucru o dată şi încă o dată. De îndată ce vedem tiparul, acesta se repetă. Cel mai important lucru în Scripturi este să vedem tiparul, să înţelegem ceea ce face Dumnezeu.
În Pecetea a şasea, fratele Branham a spus: „Aceasta este totul: numai Hristos şi Antihrist.” Ce spunea prin aceasta? Că întreaga descoperire a Peceţilor, întreaga descoperire a Bibliei este în legătură cu Hristos şi cu Antihrist, îi descoperă pe ei doi, pentru că totul a început sus în cer, înainte de a fi neascultarea de pe pământ. Acolo a existat o răzvrătire pentru că Lucifer şi îngerii săi s-au răzvrătit împotriva lui Mihail şi a îngerilor Săi, iar bătălia aceea s-a mutat pe pământ. Astfel, ceea ce vedem din Geneza până în Apocalipsa este bătălia dintre Hristos şi Antihrist. Despre ce vorbeşte Geneza, Exodul şi Leviticul? Despre Hristos şi Antihrist de-a lungul acestui timp. De aceea, când a ajuns la Peceţi, fratele Branham a spus: „Acestea sunt numai Hristos şi Antihristul.” De ce spunea aceasta? Pentru că El descoperea întreaga poveste a Scripturii.
Teologii fac o mare greşeală când citesc Biblia şi încearcă să obţină partea istorică şi s-o facă să se potrivească cu partea arheologică, să stabilească ordinea evenimentelor şi să obţină toate detaliile, aşa cum am încercat să facem şi noi cu Peceţile. Ei au reuşit să alinieze totul, dar nu pot să vadă povestea, pentru că este povestea Răscumpărării, este o scrisoare de dragoste, este povestea a ceea ce era în gândul lui Dumnezeu, a ceea ce voia El să facă. Acesta este motivul pentru care iubesc atât de mult predica „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită.”
Fratele Branham nu a venit să ne încarce cu fapte, detalii, cifre sau date, ci ne-a spus că tema întregii Scripturi este una singură, este o singură idee, un singur obiectiv pe care Dumnezeu a dorit să-l îndeplinească şi care a avut trei părţi.
Astfel, dacă ascultăm predica „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”, şi mergem înapoi dar, aşa cum spune el, nu putem să-L găsim pe Hristos în fiecare rând şi în fiecare verset, trebuie să citim Biblia din nou. De ce? Pentru că Hristos este totul, Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, ceea ce înseamnă că de fiecare dată când este descoperită Taina lui Dumnezeu, Acela este Hristos. De aceea, voi sunteţi Hristos şi eu sunt Hristos, pentru că noi facem parte din această Taină a lui Dumnezeu care este descoperită astăzi.
Atunci, ce a făcut fratele Branham? Ne-a spus povestea, iar noi am căutat faptele concrete, detaliile. Noi am făcut cu Peceţile exact acelaşi lucru pe care l-au făcut teologii cu Biblia. Nu am făcut-o intenţionat, dar pur şi simplu nu am ştiut ce să facem pentru că Dumnezeu are un timp hotărât pentru fiecare lucru, are o descoperire care trebuie să vină în zilele din urmă, şi are o credinţă de răpire care trebuie să vină la biserică.
Aici se ridică o întrebare: Este posibil să ajungem la credinţa de răpire înainte de timpul răpirii? De ce întreb aceasta? Pentru că credinţa de răpire este cea care ne va răpi. Nu va exista nimic care să ţină pe loc credinţa de răpire, aşa cum atunci când aveţi credinţă pentru vindecarea voastră, nu există nimic s-o poată opri, pentru că în Împărăţia lui Dumnezeu totul funcţionează prin credinţă. Astfel, de îndată ce vom primi credinţa de răpire, noi vom fi răpiţi.
Înseamnă că Dumnezeu trebuie să lase un văl, o perdea până când este timpul potrivit, până când intră înăuntru ultimul suflet, pentru ca Mireasa Sa să fie răpită toată deodată. Scriptura nu spune nicăieri că un suflet este răpit acum, iar altul peste douăzeci de ani.
Aşadar, eu trebuie să spun: „Doamne, arată-mi ce-mi scapă, Te rog, pentru că pe măsură ce Tu descoperi mai mult, noi păşim în acele lucruri descoperite.”
Pe măsură ce ne este descoperit un strat, noi păşim în el şi ne bucurăm pentru că ne explică ultimii cincizeci de ani de Mesaj. Este descoperirea unui alt strat, a unei alte fâşii, iar credinciosul care păşeşte în el, se bucură de tot ce este acolo, după care se descoperă un alt strat şi păşeşte acolo. Noi facem aceasta acum şi vom continua aşa până când vom ajunge cu toţii la credinţa de răpire şi la schimbarea trupurilor noastre.
Acum privim la Pecetea judecăţii şi ştim cu toţii că este vorba de Pecetea a şasea.
Eu nu voi intra în detaliile, evenimentele sau în ceea ce se va întâmpla în viitor în Pecetea a şasea, pentru că am citit despre ele şi le cunoaştem. Noi ştim cu toţii că Pecetea a şasea a fost deschisă în al doilea Război Mondial, dar fratele Branham nu a spus că s-a închis înapoi. Pecetea a şasea s-a deschis atunci, pentru că necazul a început în al doilea Război Mondial şi merge mai departe până în timpul Necazului celui mare, iar fratele Branham a spus: „Cine deschide acea Pecete?” Tot el a spus că „Pecetea a şasea este deschisă de cei doi martori din Apocalipsa 11, Moise şi Ilie, care merg la Israel, pentru că sub această Pecete cad pe pământ urgiile, ei fiind cei cărora le este dată puterea să le aducă pe pământ.”
Aşadar, ei sunt cei care deschid Pecetea în totalitate, sunt cei care vor aduce Necazul. Este frumos.
Apoi, am aflat că Pecetea a şasea şi Trâmbiţa a şasea sună în acelaşi timp, pentru că Trâmbiţa a şasea este al doilea vai.
După Pecetea a patra, există trei VAI-uri: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului…”, iar acestea sunt: Primul Război Mondial, Al doilea Război Mondial şi al Treilea Război Mondial.
Al doilea Război Mondial este Trâmbiţa a şasea.
Dacă Trâmbiţa a şasea este Al doilea Război Mondial şi Pecetea a şasea s-a deschis în Al doilea Război Mondial, prigoana împotriva evreilor, înseamnă că Trâmbiţa a şasea şi Pecetea a şasea merg împreună. Acestea sunt evenimentele şi detaliile lor, iar noi ştim că urgiile vin pe pământ, deoarece sub Pecetea a şasea va fi o curăţire a pământului, o distrugere a oamenilor şi a pământului, pentru a-l aduce în starea potrivită pentru Mileniu.
Toate acestea, tot ce se întâmplă începând cu Al doilea Război Mondial, are loc sub Pecetea a şasea, iar noi trebuie să înţelegem că tot ce se petrece în jurul nostru este sub efectul Peceţii a şasea. Noi o punem aici în Al doilea Război Mondial, apoi încercăm s-o punem mai încolo, în Necazul cel mare, dar nu realizăm că Pecetea a şasea s-a deschis, a fost crăpată şi a început să mişte lucrurile la locul lor. Ce a început să facă? A început să unească puterile lumii, a început un război şi a început să-i împingă pe evrei în ţara lor natală, iar noi ne aflăm încă sub efectele Peceţii a şasea.
Pecetea a şasea a fost deschisă şi încă lucrează şi se mişcă alături de Trâmbiţa a şasea. Noi nu vrem s-o punem aici sau acolo, ci spunem doar că trăim sub efectele ei. Amin! Să nu puneţi niciodată aceste lucruri altundeva, ci haideţi să le luăm în dreptul nostru şi să spunem: „Ce se întâmplă în dreptul meu? Ce se întâmplă astăzi? Ce se petrece în viaţa mea?” pentru că fratele Branham a spus că descoperirea celor şapte Peceţi descoperă întreaga Biblie. Am înţeles aceasta?
Biblia este Hristos în formă de literă, sub formă de Cuvânt. Mai târziu, Pavel a privit la ucenicii săi şi a spus: „Voi sunteţi epistole scrise”, şi tot el a spus: „Cuvântul nu este scris pe table de piatră, ci în inimi de carne.” (2Corinteni 3.3). aşadar, acum Cuvântul este scris în voi, iar voi deveniţi Cuvântul viu sau manifestarea Cuvântului, ceea ce înseamnă că sunteţi Cuvântul. Înseamnă că dacă Peceţile descoperă taina întregii Scripturi, iar voi aveţi Scripturile în voi şi faceţi parte din Scripturi, dacă Cuvântul este în voi şi voi faceţi parte din Cuvânt, Peceţile trebuie să deschidă, să descopere viaţa voastră. Deci, dacă Peceţile descoperă Cuvântul, şi voi sunteţi Cuvântul, înseamnă că Peceţile trebuie să vă descopere pe voi.
Când fratele Branham a predicat Peceţile, s-au petrecut mult mai multe lucruri, deci nu a fost doar informaţia despre Necaz. Ce ni s-a spus despre Necaz este foarte important şi noi trebuie să ştim aceste lucruri, dar există ceva pentru mine, astăzi. În Pecetea a şasea, Pecetea judecăţii există o taină care deschide viaţa mea, aşa că mă voi înţelege mai bine pe mine, scopul meu, ce face Dumnezeu cu mine şi cum este dezvăluit Cuvântul meu. Aleluia!
Cine vrea să citească din nou Cartea Peceţilor? Acolo nu sunt numai evenimente şi numere, ci eu sunt Cuvântul, iar cele şapte Peceţi descoperă Cuvântul, ridică taina care a fost aşezată peste Cuvânt şi implicit descoperă taina cu privire la noi. Astfel, acum putem privi înapoi în viaţa noastră şi să înţelegem fiecare schimbare, toate lucrurile prin care am trecut, toate au sens pentru că eu fac parte din Cuvânt, iar Dumnezeu lucrează cu mine aşa cum a lucrat cu toţi oamenii din Cuvânt. Cu alte cuvinte, El face cu noi, ceea ce a făcut cu Rut, cu Estera, etc., iar eu pot vedea că Peceţile care au deschis taina lui Rut, deschid şi taina mea, pentru că odată ce Dumnezeu stabileşte un tipar, El îl păstrează. Tiparul nu se schimbă. Aleluia!
Pentru mine este uimitor faptul că înainte de a începe să predice Peceţile, fratele Branham a predicat „Dumnezeu ascuns şi descoperit în simplitate”, iar tot ceea ce trebuie să facem noi este să vedem tiparul, pentru că tiparul se repetă. Este atât de simplu încât poate înţelege chiar şi un copil. Problema este în mintea noastră, noi facem lucrurile atât de complicate prin faptul că încercăm să stabilim datele şi succesiunea evenimentelor, dar nu vedem povestea. În Biblie, noi putem vedea o succesiune de evenimente: împăratul acesta este înaintea celuilalt, în Cronici găsim numele acesta sau acela şi o mulţime de date, dar nu vedem ţinta. Scopul acelor relatări nu este ca noi să avem cunoştinţe istorice, ci scopul lor este să înţelegem taina din Cuvânt, să-L vedem pe Hristos în Biblie, să vedem că aceasta este descoperirea lui Dumnezeu, este Hristos care Se mişcă de-a lungul epocilor, Dumnezeu materializat ca să poată fi văzut, simţit, auzit şi cunoscut. Aleluia!
În anul 1953, fratele Branham a predicat un mesaj intitulat „Israel şi Biserica”, în care atingea Pecetea a şasea. Atunci, el a stabilit un tipar care trebuie să continue şi care arăta că Israel şi Biserica merg în paralel, Israel din punct de vedere firesc, iar Biserica din punct de vedere duhovnicesc. El ne-a arătat aceasta în primul Exod. Astfel, ceea ce s-a întâmplat în primul Exod s-a întâmplat şi în al doilea, iar ceea ce s-a întâmplat în al doilea Exod, se va întâmpla şi în al treilea.
Pavel a luat aceasta, iar în Evrei a spus: „Aceste lucruri au fost scrise ca să ne servească drept pilde.” Ce anume? Ceea ce s-a întâmplat cu Israelul. Atunci, Pavel a predicat bisericii nou testamentale şi a spus acelaşi lucru, adică a arătat că Israel şi Biserica se preumbresc una pe cealaltă şi merg în paralel. Astfel, Dumnezeu face cu biserica ceea ce a făcut şi cu Israelul.
Aşadar, noi putem lua acest principiu şi vom vedea că de îndată ce începe, tiparul nu se mai opreşte, ci se repetă tot timpul. Înseamnă că dacă a fost un prim Exod, trebuie să fie şi un al doilea.
Dacă privim la partea firească a Peceţii a şasea, vedem că deschiderea ei a avut un scop, Al doilea Război Mondial a avut un scop. Care a fost acest scop conform spuselor fratelui Branham?
„A fost mâna duioasă a lui IaHVeH care-i ducea pe evrei înapoi în ţara lor natală, ca să poată mânca din Pomul Vieţii.” Dacă aceasta este ceea ce a făcut El pentru evrei, ce face Pecetea a şasea în vieţile noastre? Apoi înţelegem că atunci Pecetea a şasea vine în plinătate, aduce cu sine urgiile şi Necazul de trei ani şi jumătate, deci curăţă lumea. Ea distruge tot ceea ce trebuie distrus, curăţând pământul şi pregătindu-l pentru Mileniu.
Întrebarea care se ridică acum este: Dacă Pecetea a şasea, Pecetea judecăţii va lua pământul, partea naturală, şi-l va distruge, îl va curăţa pentru Mileniu, ce va face ea pentru sufletele noastre? Ce ne face nouă?
Pecetea a şasea este Pecetea judecăţii, dar Scriptura spune că „judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu.” (1Petru 4.17). Înseamnă că noi nu putem spune: „Judecata nu este pentru biserică!”, deoarece judecata este în mod cert pentru biserică. Dar marea judecată de la tronul alb nu are nimic a face cu Mireasa. Totuşi, Scriptura spune că judecata trebuie să înceapă de la casa Domnului. Am înţeles aceasta?
Aşadar, noi avem Pecetea a şasea, Pecetea judecăţii care lucrează în viaţa noastră, iar dacă ea lucrează în viaţa noastră şi ne arde, dacă ne frânge în bucăţi şi aduce urgii asupra noastră, nu face decât să ne înnoiască pentru odihna noastră, pentru odihna Duhului Sfânt. Cu alte cuvinte, noi nu putem veni la Duhul Sfânt fără să trecem prin Pecetea a şasea, nu putem ajunge la Mileniu. Astfel, aflăm că şi noi înşine trebuie să trecem prin Pecetea judecăţii. Deci, Peceţile deschid Peceţile din viaţa mea.
Îmi amintesc că am venit la Mesaj, căutându-L disperat pe Duhul Sfânt şi am fost reînnoit. Îmi amintesc agonia şi necazul şi faptul că sufletul meu era tulburat pentru că eram conştient de faptul că eram greşit în totalitate şi că niciodată nu aveam cum să am dreptate. Realizam că nu există nimic bun în mine, nici măcar un lucru. Acela nu era un verset biblic, ci era rugăciunea mea. De ce? Pentru că eram sub Pecetea a şasea, sub Pecetea judecăţii, iar mâna lui Dumnezeu Se cobora supra mea. Şi ce se întâmpla? El încerca să mă reînnoiască pentru Mileniu, pentru odihna mea în Duhul Sfânt. Eu mă apropiam de odihnă, dar nu puteam intra în ea fără Pecetea a şasea, însă noi nu putem avea Pecetea a şasea fără judecată, fără pocăinţă, fără să recunoaştem cât am fost de căzuţi şi cât de multă nevoie avem de El; noi trebuie să recunoaştem că nu suntem nimic şi că merităm toate urgiile care vor fi turnate în viaţa noastră, că o merităm pe fiecare dintre ele şi încă mai mult. Astfel, când ajungem la această Pecete, noi suntem reînnoiţi pentru Mileniu, suntem pe cale să intrăm în odihnă.
Astăzi nu am foarte multe notiţe, dar am o inimă plină şi aş vrea să vă împărtăşesc şi vouă din ea. S-ar putea să sar dintr-un loc în altul, dar vreau să vă aduc un tablou complet.
Când a urcat pe tron Solomon, fiul lui David, avem din nou Israelul şi Biserica. Solomon îl preumbrea pe Hristos care va lua scaunul de domnie al lui David în Mileniu. Citind povestea, noi vedem că Solomon nu a putut duce biserica în Mileniu imediat după ce a luat tronul, nu a putut s-o ducă în Pecetea a şaptea până când nu a trecut-o mai întâi prin Pecetea a şasea. De ce aceasta? Pentru că David nu a făcut niciodată judecată asupra israeliţilor. Astfel, l-a lăsat să plece pe omul care l-a scuipat şi i-a dat drumul lui Ioab. El nu a judecat aceste lucruri pentru că Scriptura spune că Dumnezeu a dat toată judecata Fiului.
Deci, de îndată ce aşează tiparul, El îl păstrează tot timpul. Astfel, dacă Dumnezeu avea să dea judecata Fiului, David trebuia să dea toată judecata lui Solomon.
Astfel, când a venit în scenă Solomon, David i-a spus: „Să nu-l uiţi pe Şimei, pe Ioab şi pe cutare sau cutare. Să nu-i uiţi! De ce? Pentru că îi dădea toată judecata fiului.
Nu iubiţi Cuvântul Domnului? Dacă înţelegem tiparul, el nu se schimbă niciodată. Înseamnă că Solomon trebuia să înceapă judecata din Casa Domnului. El nu judeca filistenii, hetiţii sau alte naţiuni, ci îi judeca pe israeliţi; curăţa biserica de toate duhurile care au venit împotriva lui Dumnezeu.
Ce s-a întâmplat cu Israelul după ce a avut această perioadă de curăţire? Au intrat în Mileniu. De ce? Pentru că sub judecata lui Solomon, Dumnezeu i-a trecut prin Pecetea judecăţii, prin Pecetea a şasea, ca să poată intra în odihnă.
Tiparul nu se schimbă niciodată. Aceasta s-a întâmplat cu Israelul, se va întâmpla cu lumea întreagă, dar se va întâmpla şi cu mine şi cu voi.
Fratele Branham a spus că de fiecare dată când venim la biserică, noi suntem judecaţi. Noi venim la judecată pentru că vieţile noastre sunt judecate de Cuvânt, deoarece ne putem uita la acest Cuvânt şi să spunem: „Doamne, arde-mă fiindcă nu sunt bun de nimic, pentru că în mine nu este nimic bun.” De ce spunem aceasta? Pentru că de fiecare dată când venim la Pecetea a şasea, obţinem o descoperire proaspătă a Peceţii a şaptea.
Acest tipar este foarte bine stabilit în Scripturi, iar dacă acum mergem înapoi, Peceţile descoperă taina întregii Scripturi.
Astfel, acum putem înţelege viaţa lui Moise, pentru că el nu a putut ajunge la Rugul care nu se mistuia înainte de a fi respins. El a trebuit să meargă în pustie şi să stea sub judecată timp de patruzeci de ani. Numărul patruzeci este numărul judecăţii. Şi după ce a trecut prin Pecetea a şasea, a văzut Stâlpul de Foc în Rugul care nu se mistuia, a ajuns în Isaia 6 unde a fost curăţat de cărbunele încins de pe altar, a fost însărcinat din nou şi a plecat înapoi. Vedeţi? După ce a trecut prin judecata Peceţii a şasea, Moise a putut să facă ceea ce nu a putut face înainte.
Prieteni, acesta este tiparul şi el nu se poate schimba.
Uitaţi-vă la Samson. El s-a născut pentru a fi un izbăvitor şi a început să izbăvească Israelul din mâna filistenilor. Dar noi trebuie să înţelegem că tiparul biblic trebuie să rămână adevărat.
Samson a făcut lucruri care nu erau corecte, care nu erau bune, ceea ce l-a dus la judecată, la Pecetea a şasea, unde îl vedem învârtind la moară cu ochii scoşi. Nu mai avea nici o descoperire, avea ochii scoşi şi muncea pentru duşman. Dar ce s-a întâmplat? A început să aibă o descoperire a Peceţii a şaptea care creştea pe capul lui. Vedeţi? După ce a ajuns în necaz, la judecată, sub Pecetea a şasea, a primit o descoperire proaspătă şi a intrat din nou în însărcinarea sa, aşa cum a făcut şi Isaia. Isaia se baza pe Ozia, dar a trebuit să ajungă la o descoperire proaspătă, iar atunci a spus: „Vai de mine!”. Ce era aceasta? O nouă însărcinare. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu Moise, cu Samson, cu apostolul Pavel. Ei au fost oamenii lui Dumnezeu şi înainte de Pecetea a şasea şi după Pecetea a şasea.
Samson a avut o descoperire şi s-a pocăit. Vedeţi? Pecetea a şasea îi aduce întotdeauna pe copiii lui Dumnezeu la pocăinţă. Aceasta este cheia: pocăinţa. Astfel, Samson a venit la pocăinţă şi a spus: „Doamne, iartă-mă”, iar atunci a fost însărcinat din nou. Şi ce spune Biblia? După ce a trecut prin Pecetea a şasea, la moartea sa a ucis mai mulţi duşmani decât a ucis în toată viaţa sa. De ce? Pentru că a venit la Pecetea a şasea.
Apostolul Pavel a venit în scenă, a fost lovit de Stâlpul de Foc cu orbire, iar Anania a mers, şi-a pus mâinile peste el şi scrie că imediat după aceea, Pavel s-a dus în sinagogă şi a început să-l vestească pe Hristos. Dar nu a avut succes, aşa că, înainte de a primi însărcinarea cuvenită slujbei sale, a trebuit să meargă pentru trei ani şi jumătate în pustia Arabiei.
Aşadar, Pavel a venit la Domnul, a fost umplut cu Duhul Sfânt, apoi a mers afară şi a început să predice în sinagogă. Dar aflăm că ceva nu a mers bine, pentru că a trebuit să meargă în pustia Arabiei timp de trei ani şi jumătate. Priviţi slujba sa după ce a venit de acolo. Vedeţi? Ceva s-a schimbat pentru Moise, pentru Samson, pentru apostolul Pavel.
Gândiţi-vă la apostoli. Fiecare dintre ei au fost chemaţi de Dumnezeu; au fost chemaţi de Isus Hristos Însuşi, au intrat în slujbă, au scos afară draci şi s-au întâmplat lucruri minunate, dar trebuiau să ajungă la Pecetea a şasea. Apoi, L-au văzut pe domnul lor atârnat pe o cruce, după care L-au pus într-un mormânt, iar atunci toţi au trecut prin necaz, prin judecată.
Petru este un exemplu bun. Dacă ne uităm la Petru, când a cântat cocoşul a treia oară, s-a dus şi a plâns cu amar. Ce era aceasta? El se afla sub judecată, sub Pecetea a şasea.
Odată ce Dumnezeu stabileşte un tipar, Îl păstrează până la sfârşit. Puteţi vedea acum de ce Peceţile deschid taina întregii Scripturi? Acum, putem vedea tiparul care rămâne adevărat. Petru se afla în tipar, dar urma să se întâmple ceva, urma să aibă o descoperire proaspătă pe care avea s-o primească la Rusalii. Priviţi la însărcinarea lui după ce a căzut Focul Duhului Sfânt şi Petru a fost ars cu un cărbune din Focul altarului. Vedeţi, tiparul nu se schimbă niciodată.
Aşadar, acum vedem că această Pecete a judecăţii este mult mai mult decât perioada Necazului, iar Scriptura vorbeşte mult despre aceasta.
În predica „Eu ştiu”, scrie:
„De ce îngăduie Dumnezeu să vină necazurile? Dumnezeu înhamă necazul, îi pune zăbalele în gură şi-l determină să-L asculte, aşa că necazurile ne aduc într-o părtăşie mai apropiată cu Dumnezeu.
Nu a existat nici un curcubeu până când nu a venit potopul. Astfel, după ce Noe a fost apăsat în acea stare, după ce a plutit timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi prin furtună, micuţa arcă fiind aruncată în sus şi-n jos prin apă, deci numai după ce s-a terminat potopul, el a văzut pentru prima dată curcubeul, Legământul nădejdii, Legământul făgăduinţei. Noe a văzut făgăduinţa numai după ce a trecut prin necaz.”
Gândiţi-vă la aceasta! Noe a fost dus în starea aceea, dar numai după ce a fost dus acolo, a văzut curcubeul.
Ce a făcut Pecetea a şasea cu evreii? I-a presat într-o anumită stare. Ce se întâmplă cu credinciosul? Judecata, necazul îl aduce pe credincios în starea în care trebuie să fie, îl pune în poziţia sa. Ce a făcut în viaţa noastră? Ne-a pus în poziţia noastră. Înţelegeţi? Noi suntem înafara poziţiei noastre, iar mâna lui Dumnezeu vine şi ne aduce înapoi. Ce face El? Ne pune înapoi în poziţia noastră.
Aceasta este 1Corinteni 11: „Judecaţi-vă voi înşivă pentru că altfel sunteţi judecaţi”. Noi ar trebui să ne judecăm singuri, pentru că dacă suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim judecaţi odată cu lumea. Vedeţi? Pedeapsa lui Dumnezeu vine ca să nu fim judecaţi o dată cu lumea. Astfel, dacă nu venim la judecată cu Domnul, peste noi vine Pecetea a şasea şi pedeapsa Domnului, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea, ci să ne întoarcem în poziţia dată de Cuvânt.
„Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie”. Tot Cuvântul este zidit pe acest ciclu, toată Scriptura. Viaţa noastră este acest ciclu şi are loc zilnic, săptămânal. Astfel, noi am avut în viaţa noastră evenimente majore ale Peceţii a şasea, dar apoi am avut evenimente minore. Întotdeauna aceste lucruri se întâmplă ca să venim la pocăinţă, la „Vai de mine! Sunt un om cu buze necurate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate.” Ce se întâmplă? El ne pune întotdeauna la locul nostru, în poziţia noastră. El l-a pus pe Isaia în poziţia sa, l-a pus pe Samson în poziţia sa, l-a pus pe Moise în poziţia sa, i-a pus pe apostoli în poziţia lor. Puteţi vedea tiparul? Noi am crezut că nu vom avea necazuri şi că facem doar greşeli, dar nu este aşa.
Aceasta este frumuseţea Peceţii a şasea pentru credincios. Pentru necredincios aduce nimicirea, dar pe credincios îl pune în poziţia corectă. Pecetea le face pe ambele. Pe necredincios îl duce direct la nimicire. De ce? Care a fost răspunsul lui Cain când a venit sub Pecetea a şasea? Când Isaia a ajuns sub mâna lui Dumnezeu, el a spus: „Vai de mine!” Când Samson a ajuns sub Pecetea a şasea, s-a pocăit, dar când a ajuns Cain sub Pecetea a şasea, sub Pecetea judecăţii, el a spus: „Aceasta este prea greu pentru mine!” Puteţi vedea diferenţa?
Acum judecaţi-vă viaţa şi spuneţi: sunteţi Cain sau Isaia? Când în viaţa voastră vin anumite lucruri, spuneţi: „Aceasta este prea mult, Doamne! Cum poţi aştepta atât de mult de la mine?”? Dacă faceţi aceasta, vorbiţi ca şi Cain. Peceţile au venit să deschidă taina vieţii noastre, să ne pună în poziţie, să ne explice unde ne aflăm şi Planul lui Dumnezeu, dacă suntem de partea lui Hristos sau a Antihristului.
Astfel, dacă asupra vieţii noastre vin încercări, iar mâna lui Dumnezeu apasă asupra noastră şi ne pedepseşte, nu vom spune: „Doamne, aceasta este prea mult, ceri prea mult. Aceasta este mult mai mult decât pot duce. De ce îngădui toate acestea?”, ci vom zice: „Vai de mine! Doamne, sunt greşit, corectează-mă, Te rog. Îndreaptă-mă şi iartă-mă, Dumnezeule Atotputernic.”, pentru că dacă vom ajunge la acest punct în Pecetea a şasea, vom păşi imediat în Pecetea a şaptea. Aleluia! Vedeţi tiparul? Este atât de simplu încât chiar şi un copil ar vedea aceasta. De ce? Pentru că El l-a dat copiilor, pruncilor. Nu celor înţelepţi şi învăţaţi, ci pruncilor. El a spus-o în aşa fel încât atunci când primim descoperirea, primim cheia, iar când primim cheia începem să deschidem. Deschidem, deschidem, deschidem, iar atunci toate uşile sunt deschise, iar noi începem să înţelegem lucruri pe care nu le-am înţeles niciodată. Atunci, viaţa noastră începe să fie pusă în rânduială, începe să aibă sens, începem să înţelegem că Solomon al nostru ne duce în Mileniu. Dar înainte ca să facă aceasta, El trebuie să cureţe Biserica. Înainte ca Dumnezeu să mă poată duce în Mileniu, Hristos trebuie să cureţe Biserica mea. Aleluia. Mulţumim Domnului.
Aş vrea să începeţi să citiţi Pecetea a şasea, dar s-o citiţi diferit de cum aţi făcut-o înainte. Când începeţi s-o citiţi, spuneţi: „Doamne, îngăduie-mi să pot vedea povestea Ta, taina Ta.”
Primul lucru pe care îl spune fratele Branham la începutul Peceţii a şasea, chiar după ce salută biserica şi se roagă, este:
„Bună seara, prieteni. Este un privilegiu să fiu din nou aici în seara aceasta, să fiu în serviciul Domnului. Am întârziat puţin pentru că am fost chemat la o urgenţă, la un om care era pe moarte. Mama lui vine aici.”
Fratele Branham era acolo ca să predice Pecetea a şasea, Pecetea judecăţii, şi a spus: „Puteţi să vă aşezaţi. Am întârziat puţin pentru că am fost chemat la o urgenţă, la un om care era pe moarte.” Se pare că acest om se afla sub judecată.
„Mi-au spus că băiatul era pe moarte, aşa că am mers să văd umbra unui om care era pe moarte într-un pat, un bărbat care este de vârsta mea. Dar într-o clipă am văzut un om care s-a ridicat în picioare, slăvindu-L pe Dumnezeu.
Astfel, dacă suntem dispuşi să ne mărturisim păcatele, Doamne, să facem ceea ce este bine şi să cerem milă, să-L chemăm pe El, Dumnezeu este binevoitor şi aşteaptă să ne-o dea.”
El a păşit la amvon, s-a rugat, iar după ce adunarea s-a aşezat, primul lucru pe care l-a făcut, a fost să le descopere Pecetea a şasea. Acolo fusese un om care era pe moarte, dar într-o clipă, a văzut că omul acela muribund s-a ridicat în picioare pe deplin sănătos. Ce ne spunea prin aceasta? Că dacă ne pocăim, ne mărturisim păcatele şi cerem milă, El este credincios şi drept şi ne vine în ajutor. Vedeţi? El descoperea Pecetea a şasea în viaţa noastră, chiar în partea sa introductivă.
Înainte, am crezut că aceasta este partea în care fratele Branham se învârtea în jur ca să ajungă la cele cincisprezece minute în care explica Pecetea, dar acesta este felul în care a început seria Peceţilor. A început cu predica „Dumnezeu ascuns şi descoperit în simplitate”, iar acolo a spus: „Îmi pare rău că am întârziat, dar a trebuit să căsătoresc un cuplu.” Vedeţi? Totul este despre o nuntă, iar după aceea a intrat direct în predarea bisericii, pentru că închina biserica lui Dumnezeu. El a făcut aceasta de-a lungul tuturor Peceţilor, iar la un moment dat a spus: „Aţi putut vedea ce s-a întâmplat?”
În Peceţi, el a predicat ispăşirea, este adevărat? L-a predicat pe Hristos, care este Ispăşirea, venind în scenă; este descoperirea lui Hristos venind jos şi a spus: „Băieţelul acela a fost vindecat de leucemie. Aţi prins aceasta? Băiatul familiei Collins. Aţi prins aceasta?”
Ce este leucemia? O boală a sângelui. Ce era vindecat? Boala sângelui. Ispăşirea vindecă boala din sânge, pentru că Hristos a fost restituit bisericii în măsură deplină, Duhul Sfânt vine jos în plinătate. El a vindecat boala de sânge.
Fratele Branham nu spunea poveşti, ci proceda asemenea lui Isus care umbla cu ucenicii Săi, iar când aceştia Îi puneau o întrebare, le răspundea: „Vă voi spune o pildă.”
O, Doamne, deschide-ne ochii şi ajută-ne să vedem ce se întâmplă în jurul nostru.
Tot în Pecetea a şasea, citim:
„Este epoca vulturului care aduce Cuvântul şi descoperirea. Toţi cei care înţeleg aceasta, să ridice mâna… Vedeţi? Aceasta este bine, este în ordine. Vedeţi, este bine.
Dacă puteţi veni înapoi, sub aceste Peceţi, dacă ele vor putea ajunge vreodată… când vor fi deschise, veţi putea vedea exact ceea ce face Dumnezeu, ceea ce a făcut şi ceea ce va face.”
Nu este El Isus Hristos, Acelaşi ieri, azi şi în veci? Nu este acesta un Cuvântul veşnic, cu o aplicabilitate veşnică?
Noi spunem: „Doamne, descoperă-ne totul, dă-ne ochi deschişi ca să vedem.” De ce? Pentru că totul este Hristos şi Antihristul.
Aşadar, ce încercăm să înţelegem? Noi ne uităm la aceste Peceţi care deschid Biblia, şi în fiecare poveste din Ea Îl putem vedea pe Hristos şi pe Antihrist.
Ţineţi minte că de îndată ce El stabileşte un tipar, nu-l mai schimbă niciodată. Înseamnă că dacă pot să văd ce a făcut Antihristul, cum a lucrat cu fiecare dintre credincioşi, cum a adus amăgirea, înţeleg că el va face acelaşi lucru şi astăzi. Dacă pot să văd tactica sa, planul său de luptă, felul său de lucrare, pot vedea felul în care a fost combătut de Domnul în fiecare epocă, iar atunci, mă pot judeca pe mine însumi, pot judeca starea mea şi mă pot pune pe mine însumi în Scripturi. De ce? Pentru că Peceţile Îl descoperă pe Hristos şi pe Antihrist, pretutindeni de-a lungul Cuvântului; ele deschid planul de luptă al lui Lucifer şi Planul de luptă al lui Mihail, aşa că acum ştiu: „Lucifer va face aceasta tot timpul, iar Hristos va face aceasta.” Aleluia!
În Pecetea a şasea, fratele Branham a vorbit despre Necazul cel mare şi despre chemarea celor o sută patruzeci şi patru de mii prin cei doi martori. Este adevărat? Despre aceasta este Pecetea a şasea, dar el a petrecut mult timp vorbind şi despre altceva, uneori şi mai mult de o oră.
Astfel, a început să vorbească despre Necaz şi despre cei o sută patruzeci şi patru de mii, dar apoi a zis: „Cunoaşteţi povestea fiului armurierului, al cărui tată avea o fermă în Texas, şi care a mers să-şi caute o soţie.” Vedeţi? Dacă tot ceea ce înţelegem din Pecetea a şasea este perioada necazului şi cei o sută patruzeci şi patru de mii, atunci despre ce vorbea el aici?
Tânărul a mers acolo jos şi toate fetele erau aranjate, dar el nu o voia pe niciuna dintre ele. Apoi, a ieşit afară şi a început să se uite la stele. Despre ce vorbea el? Se uita la stele, apoi a văzut-o pe această spălătoreasă care era verişoara celorlalte fete, o orfană izgonită. Dar el vedea în ea un caracter, aşa că i-a zis: „Nu o vreau pe niciuna dintre fetele acelea pentru că doresc un caracter. Vrei să te căsătoreşti cu mine?” „O, este prea mult pentru mine!”, a răspuns ea. Însă el a continuat: „Eu te-am ales pe tine. Îţi voi construi o casă, apoi mă voi întoarce şi te voi lua cu mine.” Ce poveste spunea fratele Branham aici? Povestea lui Hristos şi a Miresei Sale. De ce, doar Pecetea a şasea este Pecetea necazului şi a celor o sută patruzeci şi patru de mii.
Despre ce vorbea el? Fratele Branham a început să despice totul.
Astfel, după ce a plecat tânărul, ea a început să mărturisească, iar verişoarele au început să râdă de ea. Ce se întâmpla? Ea trecea prin prigoană, intra în perioada necazului. Ele râdeau de ea, dar pe măsură ce se apropia timpul venirii lui, fata îşi pregătea rochia de nuntă, iar când aceasta a fost gata, ele i-au zis: „Copilă proastă, el nu va veni după tine!” Dar ea şi-a ţinut mărturia cu credincioşie.
Ce este aceasta? El arăta ce va face Consiliul Mondial Bisericesc cu Mireasa, sub influenţa Peceţii a şasea.
Poate ziceţi: „Bine, dar Pecetea a şasea este despre cei doi proroci, despre cei o sută patruzeci şi patru de mii şi despre perioada Necazului.” Atunci de ce a petrecut fratele Branham mai mult de o oră vorbind despre altceva? De ce a făcut aceasta? El vorbea despre Israel şi despre Biserică, despre firesc şi duhovnicesc. Făcea aceasta pentru că Peceţile deschid taina Scripturilor, iar ele deschid taina vieţii noastre.
Fratele Branham a spus: „Mi-ar plăcea să vă arăt totul aşa cum mi-a arătat El mie. Eu sunt atât de limitat ca fiinţă umană, dar dacă aţi putea vedea lucrurile care s-au petrecut în viaţa mea, în ultimele două săptămâni… Acum pot vedea că Dumnezeu arată totul prin umbre şi tipuri. Pot vedea aceasta pretutindeni. Locul în care ne aflăm este minunat, iar voi puteţi vedea cum această fată micuţă a luat făgăduinţa şi a început să repete ceea ce i-a spus mirele ei, făgăduinţa că „El va veni după mine, pentru că eu sunt aleasa Lui.”
Aşadar, tot ce făcea ea era să repete ceea ce a spus El. Nu propriile ei cuvinte, ci a repetat doar ceea ce a spus El, iar aceasta a adus prigoana tuturor bisericilor verişoare.”
Restul familiei s-a întors împotriva ei şi a început s-o condamne, s-o pedepsească şi să-şi bată joc de ea. De ce? Fratele Branham arăta ce va face Consiliul Mondial al Bisericilor cu Mireasa, cum totul devine din ce în ce mai rău pe măsură ce se apropie timpul plecării ei. De ce? Pentru că dacă trecem prin Pecetea a şasea, ajungem la a şaptea.
Ce face Pecetea a şasea cu evreii? Îi pune în poziţie pentru Pomul vieţii, pentru a-L primi pe Mesia. Ce ne face Pecetea a şasea nouă? Ne pune la locul nostru. De ce? Pentru că toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie. De ce? Pentru că noi suntem în Laodicea, într-o stare căzută, cu o natură de scaiete şi ne-am lepăda de credinţă, am deveni leneşi şi ne-am rătăci. Dar Dumnezeu ne va pune în poziţia noastră.
Dumnezeu va aduce Pecetea a şasea, va aduce judecata, iar Solomon va intra în viaţa noastră şi va începe să scoată afară aceasta şi aceea, aşa încât vom ajunge la: „Vai de mine! Doamne, iartă-mă!”, iar atunci El ne va atinge cu un cărbune încins luat de pe altar şi ne va pune înapoi la însărcinarea noastră. Apoi, vom ieşi afară mai înţelepţi, mai dedicaţi, mai sinceri.
Ce făcea Dumnezeu cu tânăra din poveste? Toată prigoana venită din partea verişoarelor, toată presiunea venită dinafară, solidifica mărturia ei. O curăţa de toate celelalte gânduri ale ei şi o făcea să rămână un singur gând: „El mi-a promis că va veni după mine, aşa că trebuie să am rochia de nuntă gata când va ajunge aici.”
Ce face El cu noi? Ne curăţă, ne îndreaptă atenţia spre El, iar dacă va trebui să folosească un toiag, va folosi un toiag, dacă va trebui să folosească un Consiliu Mondial Bisericesc, îl va folosi. De ce? Pentru că trebuie să ne aducă într-o singură poziţie şi la un singur gând: „El va veni după mine!” Înţelegeţi?
Există un singur lucru pe care trebuie să-l mărturisim şi asupra căruia trebuie să ne concentrăm: „El a făgăduit că va veni după mine, iar eu trebuie să fiu îmbrăcat(ă) în rochia de nuntă când va ajunge El aici.” Aleluia! De ce? Pentru că noi suntem sub influenţa Peceţii a şasea.
Ce face Domnul? Îşi pune poporul în poziţie.
Gândiţi-vă la aceasta!
El i-a spus lui Iov: „Eu fac rana şi tot Eu o leg. Eu frâng şi tot Eu vindec.” Cine spunea aceasta? Dumnezeu.
Iov avea o problemă: el se întreba de ce a îngăduit Dumnezeu să se întâmple lucrurile prin care a trecut. El nu a spus nimic despre diavolul, nu l-a învinovăţit pe Satan şi nu l-a acuzat de nimic, ci a spus: „Mâna lui Dumnezeu este asupra mea!”
Gândiţi-vă la faptul că în profeţia lui Ioel, când au fost trimise cele patru lăcuste în patru stadii: ou, larvă, nimfă şi adult, scrie că Dumnezeu le-a trimis: „Oştirea Mea cea mare pe care am trimis-o Eu!” Ce au făcut ele? Au distrus Pomul Mireasă. De ce L-au distrus? Pentru că în prima epocă a Bisericii, ei au început să devieze de la Adevăr. Astfel, Dumnezeu a trimis o oştire care să-L distrugă, ca să-L poată reconstrui corect şi a spus: „Am trimis oştirea Mea cea mare.” Iar lui Iov i-a spus: „Eu lovesc, Eu dărâm, Eu leg. Eu frâng şi Eu leg.” De ce? Pentru că acesta este tiparul lui Dumnezeu.
El este Păstorul cel bun; Păstorul cel bun are toiagul, iar toiagul este pentru a ţine oile în poziţia lor, pentru că mai mult decât orice contează ca noi să stăm la locul nostru, în poziţia noastră, sub acest Cuvânt, îmbrăcaţi cu haina de nuntă şi mărturisind acest Cuvânt. Acesta este lucrul care contează cel mai mult în viaţa noastră: să stăm în poziţia noastră, să stăm unde trebuie să fim, sub Cuvânt, în Trup, acolo unde trebuie să muncim.
De aceea, dacă începem să aducem compromisul în viaţa noastră pentru că dorim să-i facem pe copiii noştri să se simtă mai confortabil, Dumnezeu nu este aici ca să ne facă să ne simţim confortabil sau ca să-i facă pe copiii noştri să se simtă bine, El nu este aici ca să facă din viaţa noastră o călătorie frumoasă, ci este aici ca să ne aducă în poziţia noastră, ca să ne trezească din amnezia spirituală, ca să ne deschidă Cuvântul, ca să ne pună la locul nostru în acest Cuvânt şi să ne ţină acolo până când manifestăm ceea ce am fost rânduiţi să manifestăm pe această planetă.
Dumnezeu nu este aici pentru amuzament, pentru distracţie, ci pentru ca noi să slujim scopului Său. De multe ori când aud această muzică modernă, care nu este nimic altceva decât rock-and-roll, mă întreb cine primeşte slavă în această închinare? Cine este mulţumit? Pe placul cui este? A Celui căruia trebuie să i se aducă închinare sau închinătorului? Noi aflăm că majoritatea lucrurilor care sunt numite „închinare”, sunt doar pe placul închinătorului şi nu au nimic a face cu Cel Căruia trebuie să i se aducă închinare şi realizăm că şi noi putem cădea în aceeaşi capcană în vieţile noastre.
Vieţile noastre ar trebui să fie vieţi de închinare, vieţi de sacrificiu, pentru că vom împărăţi împreună cu El numai dacă vom suferi împreună cu El. Aceasta spune Biblia.
Aşadar, noi aflăm că acum ne putem închina lui Dumnezeu într-un fel care este pe placul închinătorului: „Pot trăi în compromis şi să fiu totuşi credincios Mesajului. Pot devia puţin de la Cuvânt pentru că nu mă simt confortabil dacă păstrez linia dreaptă. Deci, voi găsi o cale care să fie mai confortabilă pentru mine, pentru că mărturisesc Mesajul şi vin la biserică dar încă nu mă simt confortabil.” Ceea ce se va întâmpla este că veţi devia de la Cuvânt, iar El va trimite oştirea Sa cea mare, cele patru stadii ale lăcustei: ou, larvă, nimfă şi adult, iar ele vă vor nimici, nu va mai rămâne nimic pentru ca El să vă poată ridica din nou. El va face aceasta pentru că sunteţi înafara însărcinării, aţi trecut pe lângă ea, sunteţi înafara Cuvântului. O mică deviere înseamnă a fi înafara Cuvântului.
Aşadar, noi vedem că Dumnezeu ne pune în mod constant la locul nostru, dar noi continuăm să spunem: „Diavolul face aceasta! Diavolul face aceasta! Diavolul face aceasta!” Cel ce face aceasta este Dumnezeu care vrea să ne pună la locul nostru, în poziţia noastră, dar noi dăm vina pe diavolul.
Iov nu a dat vina pe diavol.
Astfel, vedem că Pecetea a şasea ne deschide ochii faţă de lumea noastră şi începem să înţelegem cine suntem, ce suntem şi ce trebuie să facem.
Să mai citim puţin din mesajul „Eu ştiu”:
„Trebuie să fiu dus Acasă în cer, pe un pat de flori,
În timp ce alţii au luptat pentru a câştiga premiul
Şi au navigat pe mări însângerate?
Noi cerem alinare şi pace, dar Dumnezeu ne-a dat ceea ce are mai bun: încercări şi necazuri. Aceasta este mai bine decât alinare şi pace. Alinarea noastră este dincolo de Râu.
Copiii evrei L-au văzut stând printre ei pe Unul care semăna cu Fiul lui Dumnezeu, numai atunci când au fost siliţi să intre în cuptorul de foc, una din cele mai puternice încercări. Necazul lor a făcut ca Fiul lui Dumnezeu să stea printre ei, ca să îndepărteze acel val de căldură.”
Noi dorim ca Fiul lui Dumnezeu să stea printre noi? Atunci să ne pregătim pentru cuptorul în flăcări.
„Numai când au intrat în foc, a apărut Mângâietorul.
Daniel a hotărât în inima sa că el nu se va murdări cu lucrurile lumii, aşa că a fost trecut printr-o încercare: dacă se va ruga lui Dumnezeu, va fi aruncat în groapa cu lei. Dar când situaţia s-a încins şi a fost aruncat în groapa cu lei, Daniel L-a văzut pe Îngerul Domnului stând lângă el şi ţinându-i departe. Marele Stâlp de Foc stătea între el şi lei. El a trecut prin încercări, ispite şi necazuri pentru că a ştiut că Dumnezeul lui era capabil să-l izbăvească din orice situaţie.
Numai după ce Avraam a văzut pământul devenind arid din pricina secetei şi după ce Lot s-a despărţit de el şi a mers jos, ca să trăiască confortabil în lume; numai după ce a auzit plânsetul şi strigătul păzitorilor turmelor sale, care nu aveau iarbă pentru vitele sale şi totuşi a rămas în ţara pe care i-a dat-o Dumnezeu şi în care trebuia să stea; după ce a fost încercat până când răbdarea lui a ajuns la capăt, după ce încercarea s-a terminat, el a vorbit faţă în faţă cu Elohim.”
De ce? Pentru că Pecetea a şasea va duce întotdeauna la Pecetea a şaptea.
„Numai după ce a suferit toate încercările şi a trecut prin toate necazurile, Dumnezeu i s-a arătat în chip de Om şi i-a spus că era căsătorit, că numele soţiei sale era Sara şi că ea a râs de El în cortul care se afla în spate. Acolo, Avraam L-a numit Elohim, dar aceasta s-a întâmplat după încercare şi necaz.
Oh, dacă Biserica s-ar putea trezi astăzi, ca să vadă că după necazuri, încercări, râsete, batjocuri sau alte lucruri prin care a trecut şi biserica rusalistică, noi Îl vedem pe Dumnezeu în mijlocul nostru, făcând semne şi minuni mari…
…Ne-ar lua mult din serviciul nostru de dimineaţă, ca să vorbim despre aceşti oameni mari care au trecut prin încercări şi L-au văzut pe Dumnezeu. Ei au trecut prin încercări şi au văzut Îngeri. Ei au trecut prin încercări şi descoperiri şi au văzut semne, minuni şi alte lucruri.
Oh, dar niciunul dintre ei nu a văzut ceea ce a văzut Iov! Toţi aceşti bărbaţi care au văzut Îngeri, care L-au văzut pe Dumnezeu şi toate aceste lucruri, nu au văzut niciodată nimic care să ne ofere o nădejde dincolo de mormânt, dar Iov a văzut învierea. El a văzut Paştele, a văzut ceea ce mângâie orice inimă, iar atunci a spus: „Oh! Aş vrea ca vorbele mele să fie scrise, să fie scrise într-o carte; aş vrea să fie săpate cu un priboi de fier şi cu plumb în stâncă pe vecie…” (Iov 19.23-24).
Totul s-a întors împotriva lui. Nici chiar slujitorii lui nu-i mai vorbeau. Soţia lui era o străină şi iată-l stând acolo pe un morman de cenuşă, în acea mare încercare, iar biserica a venit şi i-a întors spatele timp de şapte zile. Nimeni nu-l mângâia.”
Unde se afla el? În Pecetea a şasea.
„Atunci el a văzut o vedenie cu Paştele şi a strigat: „Ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că în zilele din urmă, Se va arăta pe pământ. Eu ştiu. O, dacă cuvintele mele ar fi săpate cu un priboi de fier în stâncă pentru ca ele să nu pălească niciodată, pentru că eu ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte. Eu ştiu. Eu ştiu.”
Noi putem privi la încercările lui Iov, la toate lucrurile prin care a trecut şi la tot ceea ce s-a întâmplat.
În cartea lui Iov este un verset care spune: „De şase ori te va izbăvi din necaz şi de şapte ori nu te va atinge răul.” (În limba engleză scrie: „Timp de şase zile vei fi încercat, dar în a şaptea zi, nu se va atinge nici un rău de tine.”). (Iov 5.19).
De ce? Ce a primit Iov după ce a trecut prin încercările sale, prin prigoana suferită? El a primit exact ceea ce a primit Isaia, a primit o vedenie proaspătă a Domnului, iar atunci a spus: „Eu ştiu. Chiar dacă viermii vor nimici acest trup, chiar în acest trup Îl voi vedea.” Aleluia!
Noi trebuie să înţelegem că Dumnezeu deţine controlul tuturor lucrurilor. Şi ce face El? Ce face Pecetea a şasea? Ne pune la locul nostru, în poziţia noastră. Ea face pentru Mireasa lui Isus Hristos exact ceea ce face pentru Israel. Astfel, dacă Pecetea a şasea îl pune pe Israel la locul lui, în poziţia lui, atunci o pune şi pe Mireasa Sa la locul ei, în poziţia ei. Aleluia!
Puteţi vedea că Pecetea a şasea este mai mult decât trei ani şi jumătate de necaz? Există o perioadă de necaz şi în viaţa noastră, o încercare şi o suferinţă a sufletului, care va aduce în viaţa noastră o naştere din nou. Este ca şi cum pământul este ars şi apoi readus din nou la viaţă. Dacă am ajuns la naşterea din nou, am ajuns la arderea pământului vechi şi la aducerea la viaţă a noii creaţii.
Dumnezeu continuă să ne aducă la acest tipar al Peceţii a şasea care ne duce la Pecetea a şaptea, dar noi spunem: „Aceasta este prea mult pentru mine. De ce mi s-a întâmplat aceasta? Nu este corect!” Nu uitaţi că cel care spune aceasta este Cain.
Dacă suntem un copil al lui Dumnezeu, în viaţa noastră nu vine nimic fără să treacă mai întâi pe la biroul sfânt al lui IaHVeH, fiindcă El semnează fiecare încercare din viaţa noastră. Dar noi spunem: „Cineva mi-a făcut rău! Cineva s-a comportat aşa şi aşa cu mine!”
Prieteni, Dumnezeu încearcă să ne pună la locul nostru, de aceea ar trebui să îngenunchem şi să spunem: „Mulţumesc, Doamne, pentru această încercare. Mulţumesc pentru batjocură, pentru pedeapsă. Ajută-mă să mă ridic de aici şi pune-mă în poziţia hotărâtă pentru mine, pune-mă exact unde trebuie să fiu.”
De aceea, orice copil care a avut o creştere disciplinată, care a fost crescut cu graniţe şi care a avut părinţi care să-l pună la locul lui, se va întoarce şi va spune: „Mulţumesc, mamă, mulţumesc, tată. Îţi mulţumesc pentru că nu te-ai abţinut, ci m-ai pedepsit şi ai avut grijă de mine, pentru că m-ai ţinut pe linia dreaptă.” Ei au folosit Pecetea a şasea ca să ne pună înapoi în poziţia noastră.
Apoi, ajungem la timpul când avem şi noi o familie şi copii şi spunem: „Oh, sunt atât de recunoscător!” Dar când Dumnezeu ne pune înapoi la locul nostru, în poziţia noastră, noi spunem: „Nu este corect! Este prea mult! De ce îmi fac una ca asta? De ce mi se întâmplă aceasta?” Vedeţi? Ar trebui să spunem: „Îţi mulţumesc, Doamne. Te rog să mă pui în poziţia mea. Dacă sunt greşit, dacă nu sunt la locul meu, dacă gândesc greşit sau procedez greşit, arde-mă, fă-mă una cu pământul şi reînnoieşte-mă.” Acesta este singurul lucru la care se poate gândi cel ales, pentru că vrea să ajungă în Ţară. Noi dorim să găsim moştenirea noastră şi să intrăm în posesia ei.
În acest timp de sfârşit, există o Tragere, Ceva care îi atrage pe sfinţii lui Dumnezeu. Ce îi atrage? Cuvântul. Cuvântul cheamă numele lor. La ce ne cheamă? Să intrăm în poziţia noastră, să ne ocupăm locul.
Israelul este chemat înapoi la locul său. Priviţi ce se întâmplă sub Pecetea a şasea. Ei sunt chemaţi înăuntru, iar fratele Branham spune că în Apocalipsa capitolul 7 sunt enumeraţi: „Din seminţia aceasta, atâtea mii; din seminţia cealaltă, atâtea mii.” Ce înseamnă aceasta? Când rostim numele seminţiei, ei ştiu exact ce porţiune din pământ este a lor. Ei ştiu ce parte din Cuvânt le aparţine lor şi ştiu ce ar trebui să facă în acea parte a pământului: „Aici, creştem grâu; aici pescuim.” Este o punere, o aşezare poziţională, iar fratele Branham a spus: „Când vom ajunge la acest timp, ei nu vor mai şti de care seminţie aparţin.” Evreii au fost risipiţi, iar genealogiile lor s-au pierdut, aşa că nu mai ştiu dacă fac parte din seminţia lui Beniamin, a lui Neftali sau din care seminţie fac parte. Dar cine îi va pune la locul lor, în poziţia lor? Cei doi proroci din Apocalipsa 11. Ei îşi vor auzi numele şi astfel îşi vor afla locul în Trup, sub o slujbă profetică, sub ungerea Vulturului, sub Pecetea a şasea. Ce se va întâmpla? Li se va spune: „Voi, cei douăsprezece mii, voi faceţi parte din Neftali” Astfel, de îndată ce va fi rostit numele Neftali, ei vor şti care porţiune din pământul ţării le-a fost dată de către Moise, vor şti ce trebuie să facă şi care este însărcinarea lor. Ei vor fi chemaţi sub însărcinarea Vulturului şi li se va spune: „Voi sunteţi din Neftali, voi sunteţi Iuda, voi sunteţi din Beniamin.”
Ce va face Pecetea a şasea? Îi va pune la locul lor, în poziţia lor, în ţara lor. Dar mie şi ţie ce ne face Pecetea a şasea? Ne pune la locul nostru în Cuvânt, de aceea, de fiecare dată când ieşim din Cuvânt, toiagul Lui ne pune înapoi la locul nostru, pentru că există un loc care a fost rânduit mai dinainte pentru mine şi la fel pentru tine, în acest Cuvânt. Astfel, înainte ca să aibă loc răpirea, Dumnezeu ne va avea pe fiecare dintre noi, la locul nostru, împlinind partea noastră din Cuvânt.
Ce îi duce pe cei aleşi la locul lor? Ţineţi minte că Pecetea a şasea îi pune pe cei aleşi la locul lor, şi tot ea îi duce pe ceilalţi la bătălia de la Armaghedon. Cei aleşi îşi ocupă poziţia sub Pecetea a şasea, şi tot ea nimiceşte orice altceva.
Prieteni, este bine să facem parte din cei aleşi.
Ştiţi de ce plâng toţi sub Pecetea a şasea şi spun: „Stâncilor, cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de mânia Mielului!”? Ei sunt generaţia lui Cain. Dar cei aleşi spun: „Doamne, zdrobeşte-mă, trânteşte-mă la pământ şi iartă-mă.” Ei nu se ascund de Miel în peşteri şi în gropi, ci aleargă la El şi spun: „O, Mielule al lui Dumnezeu, judecă-mă de la Tronul Tău. O, Solomon, curăţă-mă prin cărbunele Tău aprins, îndepărtează toată nelegiuirea mea şi pune-mă la locul meu în ţara mea. Ajută-mă să trăiesc în locul ales de Tine, în locul în care m-ai chemat, fără compromis şi fără să deviez nici un pas. O, Mielule al lui Dumnezeu, îngăduie să vin sub judecăţile Mielului!” Dacă aceasta este atitudinea aleşilor, ei vor veni la o altă judecată.
Fratele Branham a încheiat Pecetea a şasea cu o poveste. Astfel, a spus:
„Aş vrea să vă spun ceva. Nu am mai spus niciodată aceasta în public.”
Imediat se aprinde un beculeţ pentru că el urma să spună o altă poveste care nu avea a face cu Necazul cel mare.
„Zilele trecute am avut o vedenie în care stăteam cu un grup de oameni. Acolo era un tron mare, iar Hristos stătea acolo. Ei chemau nume ca: Orman Neviile. Cei chemaţi păşeau în faţă, iar ceilalţi îi băteau cu mâna pe urmă spunând: „Bravo, Domnul să te binecuvânteze, frate.” Ei păşeau în faţă şi li se spunea: „Intră în bucuriile Domnului, slujitorul Meu credincios.”, iar ei intrau într-o Lumină.”
Despre ce vorbeşte el aici? Despre Pecetea judecăţii. Despre ce judecată vorbeşte fratele Branham aici? Despre scaunul de judecată al lui Hristos, unde cei aleşi îşi primesc răsplata, pentru că Pecetea judecăţii ne curăţă şi ne pune la locul nostru, astfel încât atunci când vom ajunge dincolo de această viaţă, când vom ajunge la scaunul de judecată al lui Hristos, nu va fi pierdut niciunul dintre ai Săi.
Aceasta nu este judecata de la tronul alb, ci este judecata răsplătirii, sau mai bine zis, răsplătirea celor aleşi.
Aşadar, fratele Branham a încheiat Pecetea a şasea cu această vedenie, şi a spus:
„Aş vrea să vă spun ceva ce nu am mai spus niciodată în public.”, şi a vorbit despre judecata de la scaunul de judecată a lui Hristos, despre răsplătirea Sa.
Eu spun: „Doamne, lasă ca Pecetea a şasea să-şi facă lucrarea în mine, lasă ca scaunul de judecată să mă cureţe. Îngăduie ca toiagul şi nuiaua Ta să mă mângâie şi să mă pună la locul meu.”
Prieteni, mai vreţi să evitaţi pedeapsa Domnului, după ce aţi auzit aceasta? De ce vă luptaţi împotriva mâinii Domnului care aduce pedeapsa? De ce vă luptaţi cu mustrarea de la amvon, de ce vă luptaţi cu mustrarea Mesajului, când tot ceea ce vrea El este să vă pună la locul vostru ca să puteţi manifesta Cuvântul?
Evreii au trecut prin Holocaust. Înţelegem noi aceasta? Ei au murit cu milioanele, dar aceea a fost mâna duioasă a lui IaHVeH care a venit să-i pună la locul lor, ca să primească Pomul Vieţii. Ce nesăbuinţă din partea lor să-I spună Domnului: „Doamne, sunt mânios pe Tine din cauza aceasta!”
Aceea a fost mâna iubitoare a lui IaHVeH. Era Dumnezeu care aducea la locul lui un popor întreg ca să-L poată primi pe Mesia.
Prieteni, ce drept avem noi să ridicăm pumnul spre Dumnezeu şi să-I spunem: „Doamne, de ce sunt în încercarea aceasta? De ce trec prin necazul acesta?”
Nu ridicaţi pumnul spre Dumnezeu, ci spuneţi: „Doamne, curăţă-mă cu Focul de pe altarul Tău. O, Mielule al lui Dumnezeu, curăţă inima mea şi pune-mă la locul meu, pentru că într-o zi doresc să vin la judecata pe care a văzut-o fratele Branham la sfârşitul Peceţii a şasea, la judecata răsplătirii, la împărţirea răsplătirii de la scaunul de judecată a lui Hristos.”
Acolo, profetul a păşit pe acea platformă şi nu-i venea să creadă că a fost strigat şi numele său. El nu se aştepta la aceasta, iar când a mers acolo sus, toţi îl băteau cu mâna pe umăr şi îi spuneau: „Domnul să te binecuvânteze, frate Branham! O, fratele meu!” El s-a urcat acolo sus şi se pregătea să păşească în Lumină, dar atunci a simţit că cineva îl cuprinde de braţ. S-a uitat şi era Hope. Atunci altcineva l-a prins de celălalt braţ. S-a uitat şi era Meda. Şi toţi trei au păşit împreună înăuntru.
Doamne, pune-ne la locul nostru. Eu doresc din inimă să ajung la judecata aceea, la judecata răsplătirii, dar nu voi reuşi niciodată dacă nu voi îngădui ca Pecetea a şasea să mă pună la locul meu.
Prieteni, noi trebuie să ne supunem sub mâna puternică a lui IaHVeH.
Să ne ridicăm cu toţii în picioare. Nu am reuşit să parcurg tot ceea ce mi-am propus, dar mă rog ca Duhul Sfânt să vă descopere ceea ce nu am putut să vă spun.
Aş vrea să ne întoarcem să citim Peceţile din nou, pentru că Dumnezeu deschide taina vieţii noastre şi ne pune la locul nostru în Cuvântul Său. De ce? Pentru că fratele Branham a spus: „Harul de răpire se află pe acele casete.” Despre ce casete vorbeşte el? Despre descoperirea celor şapte Peceţi, despre Tainele care au fost pecetluite acolo.
Ce se află acolo, ce cuprind ele? Ceva care deschide taina vieţii noastre, ceva care deschide Cuvântul, aşa că spunem: „Doamne, dă-ne mai mult din aceasta.”
Prieteni, Dumnezeu este bun cu noi. Descoperirea nu se opreşte niciodată pentru copiii lui Dumnezeu. Noi suntem foarte limitaţi aici, dar chiar şi aşa, Dumnezeu ne-a iubit atât de mult încât continuă să Se descopere. Când vine, Pecetea a şasea nu este deloc plăcută. Mâna apăsătoare a Domnului nu este plăcută, dar rezultatul ei este glorios, iar noi nu vrem să pierdem aceasta pentru nimic în lume. Amin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *