Chad Lamb Pecetea a 4-a Partea a 2-a

1. Imparati si Preoti
2. Pazirea Scaunului Indurarii
3. Armaghedon
4. Cele doua ostiri

– partea a cincea –

ÎMPĂRAŢI ŞI PREOŢI

Vă rog să deschideţi Bibliile la Apocalipsa 5.5-9:

„Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei.
Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul.
El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie.
Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută şi potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor.
Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile, căci ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.”
Vom continua cu Pecetea a patra, iar astăzi aş vrea să vorbesc despre „Împăraţi şi preoţi”. Noi vedem aici, la deschiderea Peceţilor, că ei au început să se închine Mielului şi să toarne rugăciunile sfinţilor. Ei au recunoscut că aceasta este răscumpărarea, iar când au făcut aceasta, au văzut că noi am fost făcuţi împăraţi şi preoţi pentru că acolo vom fi răscumpăraţi înapoi şi vom fi readuşi în poziţia din care am căzut, în poziţia de împăraţi şi preoţi pentru Dumnezeul nostru.
Răscumpărarea este legată de împăcare pentru că atunci când s-a plătit preţul răscumpărării, acesta a fost dat ca să ia înapoi ce era pierdut, ca să aducă împăcarea şi ca să poziţioneze omul înapoi de unde a căzut. Astfel, dacă am fost răscumpăraţi şi făcuţi împăraţi şi preoţi, înseamnă că aceasta a fost menirea noastră de la început, dar s-a întâmplat ceva şi am căzut.
Noi ştim că fratele Branham a spus următoarele în predica „Suflete care se află acum în închisoare”:
„Tainele se aflau în cele şapte Peceţi, iar când au fost deschise aceste Peceţi, ele au deschis întreaga Biblie.
Cele şapte Peceţi; Cartea a fost pecetluită cu şapte taine, iar aceste şapte Peceţi deţin întreaga taină a acesteia.”

Repet acest lucru pentru că vreau să nu-l uităm. Aceste taine au pecetluit întreaga Carte a răscumpărării; toate tainele care se regăsesc în Biblie, au fost învelite în aceste şapte Peceţi.
În comentariile de deschidere a Peceţii a patra, fratele Branham spune :
„Sunt atât de bucuros să mă aflu din nou în casa Domnului, în seara aceasta, în slujba Sa. Sunt atât de bucuros… am crezut că nu va mai veni aceasta, dar în cele din urmă a venit. Aşadar, sunt atât de mulţumitor, având în vedere faptul că este ultimul dintre cei patru călăreţi, şi cred că este unul dintre principalele mesaje pentru Biserică, în acest timp…”
Aici, fratele Branham spune că Pecetea a patra este unul dintre principalele mesaje pentru Biserică, în acest timp, iar eu cred că el a spus aceasta pentru că în Pecetea a patra se încheie răscumpărarea pentru neamuri deoarece Biserica este răpită sub Pecetea a patra, iar când Ea este luată sus, când are loc răpirea fizică a Bisericii, Satan este aruncat jos şi se întrupează fizic în papa, care devine Fiară.
Aşadar, aceasta este încheierea epocilor Bisericii, încheierea răscumpărării neamurilor; totul se încheie sub Pecetea a patra, iar noi ştim că această Pecete este legată de o slujbă profetică deoarece este ungerea vulturului care vine jos, iar vulturul este profetul. Deci, noi l-am văzut pe fratele Branham păşind în scenă şi am văzut perioada de suprapunere, de îmbinare a Peceţii a treia cu Pecetea a patra, deoarece fratele Branham ne-a învăţat că aceste Peceţi sunt ca şi cum ai urca nişte trepte, iar când le urcăm, noi nu sărim pur şi simplu de pe una pe cealaltă, ca în cazul epocilor Bisericii, ci există o trecere, un timp în care ne mişcăm de pe una pe cealaltă.
Aşadar, fratele Branham a făcut această trecere, iar această trecere va merge până la răpirea Miresei şi întruparea diavolului. Dar în timpul nostru se întâmplă nişte lucruri, de aceea, acesta este unul dintre principalele mesaje pentru Biserica din timpul acesta.
Prieteni, sub Pecetea a patra se întâmplă o mulţime de lucruri.
Astfel, sub Pecetea a patra vedem: încheierea răscumpărării neamurilor; îl vedem pe Maleahi 4 păşind în scenă; vedem deschiderea celor şapte Peceţi şi vedem că toate aceste lucruri au loc sub ungerea vulturului; vedem cum duhul antihrist se întrupează în biserica lui şi-i duce într-un sistem, la un chip al fiarei, iar în paralel Îl vedem pe Dumnezeu întrupat în Mireasa Sa şi vedem că Dumnezeu şi Satana se confruntă într-o bătălie. Apoi, vedem că Mireasa biruitoare va merge în răpire, iar diavolul vine jos ca să se întrupeze în capul acestui sistem, în papa, şi mergând în perioada necazului celui mare.
Aşa cum am spus, au loc o mulţime de lucruri, iar noi suntem chiar aici, prieteni, se întâmplă cu noi, ceea ce este minunat!
Noi am ajuns la calul gălbui care este moartea duhovnicească. El reprezintă şi moartea firească, dar noi ne vom concentra pe moartea duhovnicească, pe întruparea diavolului. Pentru a combate această putere, îl avem pe vultur, iar noi ştim că Vulturul este Dumnezeu Însuşi, sunt profeţii şi copiii lui Dumnezeu.
Noi ştim că Pecetea a patra trece în perioada necazului celui mare, iar aceasta se întâmpla când Satan se întrupează pe deplin într-un singur om. Când se întâmplă aceasta, Mireasa este plecată, iar pe pământ se dezlănţuie un necaz total. Dar aceasta nu înseamnă că ungerea vulturului a plecat, pentru că noi ştim că după plecarea Miresei, se ridică cei doi vulturi din Apocalipsa 11, care merg la cei o sută patruzeci şi patru de mii de evrei, deci ungerea vulturului merge mai departe, în perioada necazului. Pecetea a patra şi Pecetea a şasea merg foarte mult în paralel, iar noi vom vedea aceasta pe măsură ce vom înainta.
Pe măsură ce am parcurs epocile Bisericii, noi am putut vedea aceste două puteri mari care au mers împreună, am văzut tactica vrăjmaşului şi ce a făcut Dumnezeu de fiecare dată ca să-l biruiască. Am putut vedea ce a făcut Dumnezeu, iar ceea ce a făcut Dumnezeu odată va funcţiona întotdeauna pentru că atunci când Dumnezeu stabileşte un tipar, El nu-l schimbă niciodată, ci rămâne acelaşi.
În Pecetea a patra, fratele Branham a spus:
„O, vai! Observaţi. Cu toate că El i-a dat un timp de pocăinţă, ea nu a făcut-o. El a făcut-o din nou, dar ea a refuzat, iar refuzul ei creează calea perfectă pentru ca Satan să intre în ea şi să se întrupeze (aşa este) în ea pentru că a respins Cuvântul (aici el vorbeşte despre biserica catolică, mama curvă). Acelaşi lucru se întâmplă cu biserica protestantă. Ea devine o curvă din cauză că a respins Adevărul legitimat al Cuvântului lui Dumnezeu, ceea ce îi oferă diavolului posibilitatea de a pătrunde înăuntru şi de a se întrupa, iar el va face un chip al fiarei când ei se vor putea uni împreună, vor merge mai departe şi vor face exact ceea ce a spus el.”
Aici, fratele Branham ne arată principiul diavolului, conform căruia duhul antihrist intră în biserică şi creează un scenariu perfect ca să se întrupeze în ea. Dar Domnul a venit la biserica catolică şi i-a dat timp pentru pocăinţă, iar noi am văzut că acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu protestanţii. Când intră în sistemul protestant, duhul antihrist îi determină să facă un chip al Fiarei. El s-a strecurat în viţa falsă făcând un chip al Fiarei, dar noi ştim că diavolul numai imită ceea ce face Dumnezeu. El nu poate crea, ci este doar un imitator, el observă ce face Dumnezeu şi încearcă să-L imite. El nu poate crea nimic, de aceea încearcă să facă ce face Dumnezeu şi o face prin amăgire. Astfel, vedem că intră înăuntru pentru a ridica un chip al Fiarei, iar când face aceasta, ridică şi un tron care să fie un cap al Fiarei. Deci, el ridică un sistem, o unire a bisericilor, iar când ridică acest sistem, diavolul însuşi poate veni să se întrupeze într-un singur om.
Aşadar, diavolul se întrupează în biserică şi aşteaptă timpul şi locul potrivit pentru a se întrupa într-un singur om, dar noi am văzut că şi Biserica lui Hristos a făcut acelaşi lucru: în Ea S-a întrupat Însăşi Viaţa lui Isus Hristos, ridicând un tron pe care va sta un singur Om în Mileniu, adică Isus Hristos.
Deci, cei doi merg în paralel, dar diavolul doar imită ceea ce face Dumnezeu. Astfel, dacă diavolul intră în biserică pentru a face un chip al Fiarei, care este diavolul întrupat, Dumnezeu S-a întrupat El Însuşi în Biserica adevărată ca s-o zidească după chipul lui Isus Hristos. Este acelaşi lucru.
Vedeţi, Dumnezeu a intrat în Biserica Sa pentru a ridica chipul lui Isus Hristos, aşa cum doreşte şi viţa falsă să ridice un chip al Fiarei. În Biserica adevărată Îl avem pe Hristos în Mireasă, Hristos în chipul Miresei.
Aşadar, avem: Chipul lui Isus Hristos în Mireasă care este zidită după chipul Mirelui. Aici suntem noi acum, iar diavolul doar copiază ceea ce avea Dumnezeu în gând să facă; el doar imită ceea ce a spus Dumnezeu că va face.
În Pecetea a treia citim:
„Primii trei ani ai lor, primele trei stadii ale lor merg în epoca întunecoasă, apoi, cele trei stadii prin care Biserica iese afară: neprihănirea, sfinţirea şi botezul Duhului Sfânt din nou, Dumnezeu întrupat făcut trup printre noi.
Acolo, el intră înăuntru ca antihrist, proroc mincinos şi fiară, apoi intră în epoca întunecoasă, în timp ce Biserica iese afară din epoca întunecoasă prin: neprihănire, sfinţire, botezul Duhului Sfânt, iar calea acum este Cuvântul întrupat.”
Noi ştim că diavolul a intrat în viţa falsă, dar cum a făcut-o? Prin Cuvântul pervertit. Cum a intrat el în creaţia de la început? Printr-o sămânţă pervertită. Noi ştim că Sămânţa este Cuvântul, deci el a intrat înăuntru pervertind Sămânţa şi continuă să facă aceasta hibridând viţa falsă.
Dar Dumnezeu pătrunde în Mireasa Sa prin Sămânţa curată. Cuvântul, Sămânţa curată, S-a întors la Biserică; El a venit la fecioară, iar acum Se întrupează prin faptul că aduce Cuvântul Său înapoi în Mireasa fecioară. Aceasta este întruparea lui Dumnezeu.
Aş vrea să întăresc aceasta prin cuvintele spuse de Domnul Isus în Ioan 14.18-20:
„Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.
Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.
În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi.”
Noi trebuie să înţelegem că de fiecare dată când Isus a făcut ceva sau a vorbit cu apostolii, a aşezat de fapt un tipar. In Scriptură, totul aşează un tipar, iar tiparul nu va fi frânt niciodată.
Isus Se afla acolo cu apostolii, dar urma să moară, urma să-i părăsească, de aceea a aşezat un tipar în care a spus :
„… lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.
În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi.”
Noi ştim cu toţii că acest verset s-a împlinit la Rusalii. Atunci, El S-a întrupat în Biserică, iar ei au realizat că El era în Tatăl, că Tatăl era în El şi că El era în ei, toţi fiind una. Cum s-a realizat aceasta? Prin întruparea Duhului Sfânt în Biserică. Dar ţineţi minte că Cuvântul este veşnic, deci nu are o dată de expirare. Dumnezeu a aşezat acolo un tipar, iar când biserica a căzut de la Cuvântul curat, El a continuat să ţină acest Cuvânt. Vedeţi? Urma să vină un timp în care biserica şi lumea aveau să nu-L mai vadă. Ei nu-L mai văd acum în biserici, ci ceea ce văd este doar hibridizare, compromis şi porţiuni din Cuvânt. Dar urma să vină un timp în care noi aveam să-L vedem. Câţi dintre noi am văzut apariţia Lui? Aleluia!
„În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi.”
Fratele Branham a spus următoarele în predica „Timpul unirii şi semnul”:
„Noi vedem naţiunile unindu-se, lumea unindu-se şi bisericile unindu-se. Vedem Mireasa unindu-se cu Cuvântul. De ce? Cuvântul este Dumnezeu. Mirele (fiind Cuvântul) şi Mireasa (fiind ascultătoare Cuvântului) vin împreună într-o unire. Ei Se unesc ca la nuntă. Vedeţi, ei se pregătesc de nuntă, ei devin una. Cuvântul devine voi şi voi deveniţi Cuvântul, iar Isus a spus: „În ziua aceea… Ştiţi ceva? Tot ceea ce este Tatăl, sunt Eu. În ziua aceea, veţi şti că Eu sunt în Tatăl, că Tatăl este în Mine, că Eu sunt în voi şi voi sunteţi în Mine.” Vedeţi?”
Aici, fratele Branham face referire exact la versetul pe care Domnul Isus l-a spus apostolilor înainte de a muri. Dar despre ce vorbeşte fratele Branham? Despre timpul în care Mireasa Se uneşte cu Cuvântul. Este timpul unirii şi semnul. Când Mireasa fecioară primeşte Cuvântul Sămânţa al lui Dumnezeu şi cei doi Se unesc pentru nuntă, ei devin una. La aceasta face referire el, după care spune:
„În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi.” La care zi se referă? La ziua de azi.
„Noi vedem că marile taine ascunse ale lui Dumnezeu sunt descoperite.”
Noi citim aceasta în Scripturi şi vedem că Dumnezeu a aşezat un tipar chiar acolo, iar El nu-Şi va schimba tiparul niciodată. Acest Cuvânt a avut o împlinire la Rusalii, dar când ei au căzut de la Cuvânt, a trebuit să vină un semn şi un timp al unirii în viitor, când Mireasa fecioară avea să se unească cu Cuvântul, iar în acel timp de unire, noi vom şti că El este în Tatăl, că Tatăl este în El, că El este în noi şi că noi suntem în El. Când va fi ziua aceea? Astăzi.
În Pecetea a treia, fratele Branham a spus:
„Dumnezeu i-a dat Evei duhovniceşti aceeaşi făgăduinţă pe care i-a dat-o Evei fireşti şi anume, că îi va fi restituit Cuvântul. În zilele din urmă, El va readuce Biserica la Cuvântul original.”
De aici a căzut Eva, de la Cuvânt, şi tot de la Cuvânt au căzut şi ei, dar a fost dată o făgăduinţă conform căreia, El va trimite Sămânţa femeii, pe Isus Hristos, Cuvântul.
Aşadar, când femeia a căzut în grădina Eden, El a făgăduit că Cuvântul Se va întoarce în manifestare deplină, iar fratele Branham a spus:
„De ce a trimis El Cuvântul? Pentru răscumpărare. Când a venit Cuvântul deplin, a fost timpul ca El s-o răscumpere pe Eva căzută, pentru că era prezent Cuvântul deplin. Dar ce s-a întâmplat? Când a venit Cuvântul deplin, Eva duhovnicească, biserica ebraică, s-a ţinut de înlocuitori şi în loc să se unească cu Cuvântul L-au respins.”
Astfel, El a trecut de la evrei la neamuri, iar în ziua de Rusalii când S-a coborât Duhul Sfânt, Cuvântul S-a unit cu Mireasa. Dar aşa cum s-a întâmplat în grădina Eden, Eva duhovnicească a început să cadă de la acel Cuvânt, iar în Efes a început să facă compromis cu călăreţul de pe calul alb; duhurile amăgitoare au început s-o îndepărteze de la Cuvântul original, iar când s-a întâmplat aceasta, Dumnezeu a trebuit să împlinească profeţia care zăcea acolo încă din grădina Eden, El a trebuit să-Şi ţină acel Cuvânt deoarece Cuvântul trebuia să vină pentru răscumpărare. Vedeţi? Dacă există o cădere, trebuie să existe şi o răscumpărare, iar pentru că noi am căzut de la Cuvânt, singura cale de a aduce o răscumpărare deplină era să ni se aducă înapoi Cuvântul deplin şi să ne unim cu El.
Vedeţi, odată ce a fost aşezat, tiparul nu se schimbă niciodată.
În „Sărbătoarea Trâmbiţelor” citim:
„…Mesajul îngerului al şaptelea, sub aceeaşi trâmbiţă…”
Aici, el compară Mesajul îngerului al şaptelea al Bisericii cu Trâmbiţa a şaptea a evreilor, care sunt cei doi martori care-i vor aduce pe evrei la sărbătoarea Trâmbiţelor. Sărbătoarea Trâmbiţelor este a şasea sărbătoare ebraică, iar scopul ei, al Trâmbiţelor, este să-i adune pe evrei la Sărbătoarea Ispăşirii, ca să le fie acoperite păcatele.
Aşadar, cei doi profeţi din Apocalipsa 11 sunt Trâmbiţa a şaptea, iar Trâmbiţa a şaptea îi va aduce pe evrei înapoi la Ispăşire pentru că ei vor recunoaşte că L-au răstignit pe Domnul slavei, iar atunci fiecare casă şi fiecare familie va plânge cu amar, aşa cum plânge o mamă care şi-a pierdut singurul ei fiu.
Astfel, fratele Branham face o paralelă între aceasta şi Pecetea a şaptea:
„…Mesajul îngerului al şaptelea, sub aceeaşi Trâmbiţă, totul este exact la fel, aceeaşi Pecete, ca să cheme poporul, Mireasa, afară din penticostalism şi din tradiţia lumii, la Ispăşirea adevărată, la Cuvânt, la Hristos în Cuvântul Său făcut trup printre noi.”
Noi am crezut că Ispăşirea este Sângele. Absolut! Preţul care a trebuit plătit a fost vărsarea de Sânge uman, pentru că problema era în sângele nostru, dar ţineţi minte că Cuvântul făcut trup a fost străpuns şi a sângerat. Aşadar, Cuvântul a fost Cel care a sângerat atunci când S-a făcut trup şi a cumpărat răscumpărarea. Deci, răscumpărarea a fost în Cuvântul deplin.
Deci, acum, sub Pecetea a şaptea, mesagerul epocii a şaptea a Bisericii, va aduce neamurile la Ispăşirea adevărată care este Cuvântul, la fel cum vor face cei doi profeţi cu cei o sută patruzeci şi patru de mii de evrei pe care-i vor aduce la Ispăşirea adevărată. Vedeţi? Când Cuvântul este restituit femeii, Sămânţa femeii este adusă înapoi pentru răscumpărare. Astfel, dacă faceţi parte dintre neamuri, astăzi, când a fost restituit Cuvântul, voi nu puteţi găsi răscumpărarea în nici un alt loc, decât în Mesajul celor şapte Peceţi dat prin mesagerul epocii a şaptea a Bisericii, care a trebuit să aducă înapoi Cuvântul deplin, ca să primim o răscumpărare deplină.
Nimic altceva nu va aduce răscumpărarea pentru că ea trebuie să se unească cu Cuvântul.
În Pecetea a cincea citim:
„Ei erau dumnezei. Dacă voi vă naşteţi în familia voastră, sub numele familiei voastre, sunteţi un fiu şi o parte din tatăl vostru.”
Ce ne spune aici? Fratele Branham spune că profeţii erau dumnezei, dar în continuare spune că dacă ne naştem în familia noastră, sub numele familiei noastre, noi suntem un fiu, o parte din tatăl nostru. Aşadar, dacă tatăl vostru este un afro-american, atunci şi voi sunteţi tot un afro-american, pentru că sunteţi parte din el. Dar dacă Tatăl vostru este Dumnezeu, dacă sunteţi născuţi din El, atunci voi sunteţi dumnezei. Aceasta ne face să fim un vlăstar al lui Dumnezeu. Aşa cum am spus mai înainte, dacă o pisică are un vlăstar, acel vlăstar este o pisică; dacă un câine are un vlăstar, acel vlăstar este un câine, dar dacă Dumnezeu are un vlăstar, acel vlăstar este un dumnezeu.
„În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi.”
De ce? Pentru că noi suntem fii şi fiice de Dumnezeu şi ne întoarcem la poziţia noastră pentru că suntem răscumpăraţi pe deplin. Astfel, fratele Branham a spus:
„Când Ea (Mireasa) va şti ceea ce este, când va şti că poate face lucrările mai mari, va fi o armată invincibilă!” Aleluia!
Să citim mai departe:
„Apoi, am aflat că atunci când a intrat păcatul înăuntru, omul a trecut prăpastia (a fost despărţit de Dumnezeu), iar sângele taurilor şi al ţapilor au acoperit păcatele, dar nu le-au şters până când a venit adevăratul Înălbitor care a putut lua pata păcatului, a frânt-o pe deplin în bucăţi şi a trimis-o înapoi la pângăritorul original, la Satan.
Când s-a întors înapoi la Satan, el va aştepta timpul nimicirii lui veşnice. Aceasta arată ceea ce credem noi. Deci, noi credem că el va fi îndepărtat pe deplin şi nimicit.”
Cum va fi nimicit el? Tocmai ni s-a spus. El a spus că atunci când un copil al lui Dumnezeu trece prin Înălbitorul care este Sângele lui Isus Hristos, păcatul care este asupra lui este frânt şi trimis la pervertitorul original, la Satan, iar acesta aşteaptă timpul nimicirii sale cu păcatul pe umerii săi.
Aşadar, noi suntem cei care trebuie să facem o alegere în această viaţă şi anume, să alegem Cuvântul, dar ştim cu toţii că nu putem face această alegere fără să fim rânduiţi mai dinainte. Cu toate acestea, fratele Branham a spus că noi am venit în această viaţă ca să fim încercaţi, testaţi, ca să facem propria noastră alegere. Iar când venim şi alegem, când acceptăm adevărata Ispăşire, Cuvântul, Acesta fiind Ispăşirea în fiecare epocă, deci când acceptăm Ispăşirea adevărată, Cuvântul, păcatul pe care l-am purtat prin viaţă, păcatul cu care ne-am născut sau l-am săvârşit în viaţa noastră, este luat de la noi şi trimis înapoi la pervertitor, la Satan, care aşteaptă timpul anihilării sale. Atunci, nu mai trebuie să aşteptăm judecata şi nimicirea, pentru că am trecut de la moarte la Viaţă. Noi nu mai trebuie să fim judecaţi pentru că suntem la fel de neprihăniţi ca Dumnezeu, deoarece suntem în Isus Hristos.
De ce credeţi că luptă Satan atât de mult împotriva acestei descoperiri? De ce credeţi că aduce atât de multă necredinţă? Pentru că atunci când acceptăm Cuvântul deplin, când putem să ne identificăm cu Jertfa noastră şi ne punem mâinile pe Ea, când vedem că El a murit pentru noi şi ne-a dus păcatele departe, deci când se întâmplă aceasta, cel care va fi tras la răspundere pentru viaţa noastră este Satan, iar el aşteaptă timpul nimicirii sale.
Ne întrebăm de ce avem lupte în mintea noastră? Pentru că el nu vrea ca Sămânţa să fie trezită în noi şi să ajungem la această descoperire.
„Eu cred că păcatul va fi frânt, iar când este mărturisit pe baza Sângelui lui Isus Hristos (este ca şi cum ai da drumul la o picătură de cerneală într-o găleată cu înălbitor), se descompune pur şi simplu în substanţe chimice şi le trimite înapoi de unde provin. Înţelegeţi?
Aceasta este ceea ce face Sângele lui Isus Hristos: îl trimite pe om înapoi peste prăpastie, ca fiu al lui Dumnezeu. Vedeţi?”
Noi am trecut dincolo de prăpastie, am fost despărţiţi de Dumnezeu din pricina păcatului, dar când venim la Sângele Înălbitor al lui Isus Hristos, El ne trece prăpastia înapoi, iar atunci suntem pe partea lui Dumnezeu. Aceasta este partea pe care vrem să ne aflăm.
„Iar atunci el devine… Puterea de creaţie a lui Dumnezeu se află în el…”
Fiţi atenţi, vă rog! Când fratele Branham a spus că noi am trecut dincolo de prăpastie, ca fii răscumpăraţi ai lui Dumnezeu, pentru că numai cei răscumpăraţi pot trece dincolo de această prăpastie, a spus de fapt, că ceea ce a fost pierdut, a fost găsit acum, se întoarce înapoi şi este pe partea lui Dumnezeu, iar atunci puterea de creaţie a lui Dumnezeu este în el. Credeţi aceasta? Trebuie!
„Puterea de creaţie a lui Dumnezeu se află în el şi oricând Dumnezeu porunceşte să se face ceva, va fi făcut.”
Ţineţi minte că cineva i-a adresat fratelui Branham o întrebare despre Cuvântul vorbit. El a spus:
„Acum că ai manifestat Cuvântul vorbit, poţi vorbi cuiva, iar acel om să fie pus într-o stare desăvârşită şi pregătit pentru răpire?”
Cu alte cuvinte, omul acela a spus:
„Acum că ai manifestat Cuvântul vorbit: ai chemat veveriţe la existenţă, ai vorbit furtunii şi ea s-a oprit, ai vorbit băieţilor lui Hattie Wright, deci, având în vedere că ai făcut aceasta, acum când ai această putere care S-a manifestat, poţi vorbi cuiva şi să-l pui într-o stare desăvârşită, gata pentru răpire?”
Cum a răspuns fratele Branham la această întrebare? Care a fost primul cuvânt pe care l-a spus? „DA”. „Da, este adevărat.” Însă după aceea a spus: „Dar ascultaţi, prieteni…”
Am să încerc să parafrazez ceea ce a spus el:
„Voi trebuie să fiţi atenţi, pentru că acele lucruri sunt înfăptuite prin porunca Lui. El mi-a spus să le fac.”
Noi trebuie să înţelegem bine: „Spune-i acestui munte să se arunce în mare şi nu te îndoi în inima ta.” Vedeţi, este nevoie de o credinţă desăvârşită pentru a înfăptui aceasta, iar credinţa desăvârşită vine când vă vorbeşte Dumnezeu şi vă spune: „Spune ce doreşti.” Eu cred că aceasta va produce credinţa desăvârşită. Nu este ceva ce presupunem sau ceva ce încercăm să facem noi. Nu aceasta este credinţa desăvârşită. Noi nu ne jucăm cu aşa ceva, dar acea putere de creaţie se află în voi. Dacă aţi trecut prăpastia, puterea de creaţie a lui Dumnezeu este în voi. Astfel, de fiecare dată când Dumnezeu ne cheamă la ceva, noi putem vorbi şi ea va crea. Dar aceste lucruri se pot face numai cu permisiunea Lui.
Ţineţi minte că permisiunea care i s-a dat profetului a fost unică, deoarece atunci când i s-a dat permisiunea să vorbească, lui nu i s-a spus ce să zică. Acest lucru este foarte important.
În mod normal, când unui profet i se dă o profeţie, i se spune exact ce trebuie să spună, iar el repetă cuvânt cu cuvânt ceea ce i s-a spus. Acesta este felul în care procedează un profet atunci când Dumnezeu îi vorbeşte gură către gură: el proroceşte. Dar această manifestare a Tragerii a treia a fost total diferită, aceasta nu a fost o prorocie.
Fratele Branham fost un fiu al lui Dumnezeu care s-a întors în poziţia lui şi a primit de la Dumnezeu permisiunea de a vorbi, aşa că a spus: „Orice veţi spune, aşa va fi.” Aceasta înseamnă că acest profet, acest fiu al lui Dumnezeu care a fost răscumpărat, a ajuns într-un asemenea punct, a avut un asemenea caracter şi a fost atât de încercat încât Dumnezeu a avut încredere în el că va spune numai ceea ce ar spune Dumnezeu.
De aceea a primit Adam permisiunea de a pune nume animalelor, pentru că el era exact ca Tatăl său, iar cât timp Adam a fost acolo, Dumnezeu nu Şi-a făcut griji cu privire la ce avea să spună fiul Său, ci i-a dat putere asupra creaţiei, aşa că putea să mute un pom dintr-un loc în altul, putea să aranjeze grădina cum dorea, etc., iar pe Dumnezeu nu-L supăra nimic din ceea ce făcea fiul Său, pentru că Adam semăna atât de mult cu Dumnezeu încât ştia că va face numai ceea ce ar face El Însuşi.
Mireasa va avea gândul lui Hristos. Aceasta este ceea ce ne-a dat acest Mesaj, această descoperire; ea ne spune gândul lui Dumnezeu, ceea ce se afla în Sinea lui Dumnezeu, tot ce a fost ţinut ascuns generaţii la rând, ne-a fost adus acum de către un profet, de aceea, noi luăm înăuntrul nostru gândul lui Dumnezeu care ne zideşte caracterul prin încercări şi necazuri, prin teste, eşecuri şi biruinţe. Ce face El? Zideşte caracterul lui Hristos în Mireasa Sa, pentru ca atunci când omul va avea nevoie de ceva, El să poată spune „Vorbeşte tu!”, iar atunci va fi exact cum spuneţi voi. Dar Dumnezeu nu va face aşa ceva dacă Mireasa nu va avea caracterul lui Hristos, maturitatea deplină a lui Isus Hristos. Amin!
Noi nu i-am da copilului nostru un pistol încărcat, nu-i aşa? Atunci, de ce ar da Dumnezeu puterea Cuvântului vorbit unei Mirese imature?
Să citim mai departe:
„Moise, sub sângele taurilor… Când a întâlnit acea Lumină, Stâlpul de Foc, în rugul acela care nu se mistuia, el a stat acolo jos pe o însărcinare pe care i-a dat-o Dumnezeu, fiindcă era un profet. Când a venit Cuvântul Domnului la el, Moise a vorbit chiar şi lucruri create de către Cuvânt. Vedeţi?
Şi dacă a făcut aceasta sub sângele taurilor, ce va fi cu Sângele lui Isus? Nu acoperit, ci iertat, iar voi veţi sta în prezenţa lui Dumnezeu ca fii răscumpăraţi.
Vedeţi, biserica se află mult dincolo de Standardul, de Exemplul ei de trăire!”
O, Doamne, când citesc aceasta, îmi dau seama că noi trebuie să ne întoarcem la Exemplul nostru de trăire, la credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu.
Prieteni, noi am căzut de la credinţă, am căzut din cauza Laodicei, a tradiţiei bisericii şi am acceptat lucruri care nu se află în Cuvânt, aşa că am ajuns să punem sub semnul întrebării lucruri care sunt scrise clar în Cuvânt. Dar Dumnezeu aduce un popor înapoi la credinţa desăvârşită, la Cuvântul desăvârşit, înapoi în locul în care luăm lucrurile aşa cum le-a spus El şi le credem.
În Pecetea a patra scrie:
„Aceasta este ceea ce face Sângele lui Isus Hristos pentru un copil adevărat al lui Dumnezeu. Când mărturiseşte acel păcat şi stă acolo neprihănit în… har, bunătate… este atât de măreţ încât Dumnezeu a spus: „Nici măcar nu-Mi mai aduc aminte de păcatul lui, iar el este pe deplin fiul Meu.” „Adevărat, adevărat vă spun că dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare” şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.”
Voi sunteţi un fiu răscumpărat. Amin! Ştiu că aceasta este adevărat.”
Vedeţi, fratele Branham face legătură între cele două şi spune: „Când păcătosul vine la Sânge, Dumnezeu spune că nu-Şi mai aminteşte păcatul lui şi că el este fiul Său.”, după care spune:
„Adevărat, adevărat vă spun că dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare” şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.”
Să continuăm cu Pecetea a patra:
„Observaţi, antihristul a fost pe un cal gălbui, culori amestecate. Calul este un animal şi reprezintă o putere. Puterea lui este amestecată. De ce? Este puterea politică, puterile statale, puterile religioase, puterile demonice, deci sunt amestecate tot felul de puteri: un cal gălbui amestecat. El are tot felul de puteri, dar când vine Isus, El NU este pe un cal puternic colorat, ci este Cuvântul. Amin.”
Prieteni, să nu aşezaţi aceasta departe de-a lungul drumului, pentru că dacă veţi face aceasta veţi pierde ceva aici. El va veni pe un cal alb în Apocalipsa 19, dar înainte de a veni fizic, El vine duhovniceşte. Amin.
Fratele Branham a spus: „Ce este un cal? O putere. Şi care este puterea pe care vine El călare? Cuvântul.”
A venit Cuvântul? A venit Domnul? Pe ce a venit El? El a venit călare pe puterea Cuvântului. Astăzi, El a venit la Biserica Sa călărind pe puterea Cuvântului, dar cum o va duce în răpire? Fratele Branham a spus că El Îşi va duce Biserica în slavă. Puterea care-L aduce este Cuvântul, dar care este puterea care Îl ia sus cu Ea? Cuvântul făcut trup în Mireasă. Aceasta este puterea pe care El Se va ridica în slavă, în răpire, cu Mireasa Sa. Aceasta înseamnă că noi vom călări pe calul alb, înseamnă că noi suntem Cuvântul manifestat şi că Hristos va călări pe această putere pe pământ; puterea Cuvântului manifestat în chipul Miresei, iar El va călări pe această putere până în slavă.
„Acesta îşi amestecă culorile sale: alb, roşu şi negru. Trei culori în una, reprezentate în una: un cal alb, un cal roşu şi un cal negru, trei cununi în una singură. Vedeţi? Cu siguranţă.
Eu însumi am văzut coroana, am stat atât de aproape şi m-am uitat la ea. Nu am putut să o ating din cauza sticlei. Tripla coroană era pusă într-o vitrină, sub o încuietoare mare, aşa că ştiu că este adevărul. Acolo era tripla coroană: locţiitorul văzduhului, al purgatoriului şi al morţii. Trei puteri unite într-una, totul amestecat într-o culoare, gălbui. Totul vorbeşte despre Moarte: puteri politice, puteri religioase şi puteri demonice, amestecate împreună.”

Putere religioasă putere politică putere demonică

Aşadar, când diavolul vine pe calul gălbui, avem amestecate puterea politică, puterea religioasă şi puterea demonică.
Ţineţi minte că noi am spus la început că el este numai un imitator; diavolul doar copiază şi imită, în felul său pervertit, ceea ce face Dumnezeu. El nu are o lucrare proprie, ci doar imită.
Aşadar, toţi aceşti trei cai se unesc într-unul, în Moarte.
În Pecetea a patra citim:
„Exact cum creşte biserica. Biserica sa a evoluat de la antihrist, la prorocul mincinos, iar în marele timp care va veni, va ajunge la Fiară, care se va ridica. La fel se ridică şi Biserica prin neprihănire, sfinţire şi botezul cu Duhul Sfânt, adică Hristos în oameni. Este exact la fel.”
Noi ştim că aceste trei puteri care se unesc este duhul antihrist, diavolul însuşi care intră în biserică şi ridică Consiliul Mondial al Bisericilor, un chip al Fiarei, iar când acesta se ridică şi creează un cap, un tron, diavolul se întrupează pe deplin într-un om şi ocupă acea poziţie.
Aşadar, vedem că sunt trei puteri care se vor uni, dar fratele Branham ne-a spus că şi „Dumnezeu a procedat la fel, prin neprihănire, sfinţire şi botezul Duhului Sfânt care este Hristos în oameni.” Deci, Satan imită ceea ce a făcut Dumnezeu. Atunci şi Dumnezeu are trei puteri amestecate împreună? Dumnezeu lucrează prin neprihănire, sfinţire şi botezul cu Duhul Sfânt, dar diavolul foloseşte puterea politică, puterea religioasă şi puterile demonice şi le uneşte. El doar Îl copiază pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu ne-a făcut împăraţi şi preoţi: împăratul este politic, preotul este religios, iar Duhul Sfânt este duhovnicesc.
Aşadar, în timp ce de-o parte avem o combinaţie de puteri: politică, religioasă şi demonică, de partea cealaltă avem tot o combinaţie de puteri: politică – împăraţi, religioasă – preoţi şi duhovnicească – plinătatea Duhului Sfânt, unite împreună pentru a înfrunta sistemul lui Antihrist.

Putere Putere Putere
Religioasă politică demonică

Preot Împărat Duhul Sfânt
De aceea, noi am fost numiţi împăraţi şi preoţi şi am fost umpluţi cu Duhul Sfânt, pentru că Satan doar copiază ceea ce face Dumnezeu. Dar Dumnezeu uneşte deja puterea Sa politică, a Fiului lui David, cu puterea Sa religioasă, cu preoţii după rânduiala lui Melhisedec şi cu puterea duhovnicească a Duhului Sfânt, făcând din noi, fiii şi fiicele lui Dumnezeu răscumpăraţi pe acest pământ. Toate aceste trei puteri se unesc în zilele din urmă în Mireasă. Acum, Dumnezeu Îşi ia împăraţii şi preoţii şi El însuşi a venit pe pământ.
Să mergem acum Apocalipsa 1.4-6:
„Ioan, către cele şapte Biserici care sunt în Asia: Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine şi din partea celor şapte duhuri care stau înaintea scaunului Său de domnie
şi din partea lui Isus Hristos, Martorul credincios, Cel Întâi Născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului! Ale Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său.”
Aşadar, El este Domnul sau Conducătorul împăraţilor pământului. Amintiţi-vă că în capitolul 5 am citit :
„Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru şi ei vor împărăţi pe pământ.”
Deci, ei vor fi împăraţi pe pământ, iar El va fi aici şi va domni împreună cu ei pentru că El este Împăratul împăraţilor.
„Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său, ale Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.”
Cuvântul „a făcut” este la trecut, ceea ce înseamnă că prin faptul că ne-a spălat prin Sângele Său, El ne-a făcut împăraţi şi preoţi, iar când se întoarce Ispăşirea deplină, când Se întoarce Cuvântul deplin, Ispăşirea adevărată, El ne aduce înapoi în starea în care ne-a adus Sângele la început, la starea de împăraţi şi preoţi, pentru că acesta a fost tot timpul scopul lui Dumnezeu.
În Exod vedem că după ce au ieşit din Egipt şi au ajuns la Muntele Sinai, Moise s-a dus pe munte şi a vorbit cu Dumnezeu. Aceasta s-a întâmplat înainte de darea Legii.
Să mergem în Exod 19.3-4 :
„Moise s-a suit la Dumnezeu. Şi Domnul l-a chemat de pe munte, zicând: „Aşa să vorbeşti casei lui Iacov şi să spui copiilor lui Israel:
Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine.”
Tineţi minte că atunci când Dumnezeu aşează un tipar, nu-l schimbă niciodată. Noi am fost împotmoliţi în Egip, în Egiptul duhovnicesc, în sclavie şi robie, dar El ne-a scos afară pe aripi de vultur pentru că aceasta este epoca vulturului, este epoca profetică, iar Domnul ne-a scos afară şi ne-a adus la El. Aceasta ne vorbeşte de Pecetea a patra
„Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu;
Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.’” (v. 5-6).
Intenţia originală a lui Dumnezeu nu a fost să aşeze o preoţie peste oameni, ci să facă din oameni o preoţie, ca ei să fie preoţi pentru întreaga lume. Aceasta a fost intenţia Sa originală, iar dacă Dumnezeu hotărăşte ceva, El nu-Şi mai schimbă hotărârea niciodată. Deci, aceasta a fost întotdeauna voia lui Dumnezeu: să aibă un popor pe care să-l aducă pe aripi de vultur la El, pe care să-l scoată din robie şi să-l aducă la El ca să aibă o împărăţie de preoţi, o naţiune sfântă.
De aceea, Petru vorbeşte despre aceasta în 1Petru 2.9 şi spune:
„Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui.”
Pentru că aceasta a fost intenţia Sa originală, când a adus izbăvirea, El a vrut să-i aducă la Sine, ca să fie comoara Lui aleasă, un neam sfânt, o împărăţie de preoţi.
Vedeţi, Dumnezeu nu Şi-a schimbat gândul, ci aşteaptă ca un popor să ajungă în starea aceea.
În Apocalipsa 19.16 citim:
„Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor”.
Dacă El este Împăratul împăraţilor, cine sunt împăraţii? El, Împăratul, la singular, este Împăratul împăraţilor, la plural. El, Domnul, la singular, este Domnul domnilor, la plural. Cine sunt împăraţii şi cine sunt domnii? Noi vedem aceasta în Apocalipsa 19, când El Se întoarce pe un cal alb şi oştirea cerească Îl urmează, iar El are un Nume: Împăratul împăraţilor. Unde sunt împăraţii? Ei Îl urmează şi vin pentru a stabili Împărăţia lui David pe pământ. Atunci, El va sta pe tron ca Fiu al lui David, iar noi vom domni cu El timp de o mie de ani.
Prieteni, este vremea să terminăm cu văicăreala şi să ne purtăm ca nişte împăraţi şi preoţi. Ţineţi minte că moartea nu ne schimbă, ci schimbă doar locul unde locuim. Răscumpărarea ne-a adus înapoi prin spălarea Apei Cuvântului, ispăşirea deplină a fost trimisă ca să ne aducă înapoi ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu, înapoi la starea de împăraţi şi preoţi ai pământului.
Toate împărăţiile au eşuat şi fiecare religie de pe pământ a eşuat, fiecare dintre ele aflându-se sub puterea Satanei.
În „Descoperirea lui Isus Hristos din cartea Epocilor Bisericilor”, fratele Branham citeşte acest verset din Apocalipsa 1.6:
„…şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său, ale Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.”
„El a făcut din noi…” Oh, există anumite adevăruri pe care noi trebuie să le scoatem în evidenţă, iar acesta este unul dintre ele: „El a făcut din noi…”
Nu noi înşine ne-am făcut preoţi, de aceea, aici nu are ce căuta mândria şi aroganţa. Noi nu am avut nimic a face cu aceasta, ci am fost rânduiţi înainte de întemeierea lumii să stăm pe pământ ca împăraţi şi preoţi, ceea ce înseamnă că nu este lucrarea noastră, ci este lucrarea Lui. Iar dacă nu ajungem la această poziţie înseamnă că nu onorăm voia Sa, dorinţa Sa.
„Mântuirea este lucrarea Sa. Mântuirea vine de la Domnul, totul provine din har. El ne-a răscumpărat cu un scop, ne-a adus înapoi cu un scop: noi suntem împăraţi, împăraţi duhovniceşti. Oh, noi vom împărăţi pe pământ alături de El, atunci când va sta pe tronul Său. Dar acum suntem împăraţi duhovniceşti şi domnim peste o Împărăţie duhovnicească.”
Aici, fratele Branham clarifică lucrurile pentru noi şi spune că noi vom împărăţi cu Domnul în Mileniu, dar nu limitează totul la viitor, ci spune că „chiar acum suntem împăraţi duhovniceşti.” Deci, am face bine să ne purtăm ca atare, prieteni, deoarece aceasta înseamnă că astăzi, noi domnim cu Hristos peste o Împărăţie duhovnicească.
Atunci se ridică o întrebare: Cine este Stăpânul pe tărâmul duhovnicesc? Noi ştim că El este Împăratul împăraţilor şi că noi am fost făcuţi împăraţi. Dar cine stăpâneşte? El, dar ne-a dat şi nouă autoritatea de a împărăţi cu El.
Aceasta înseamnă că atunci când o putere demonică ne ameninţă familia, când vrea să ne aducă o boală în casă sau când ne chinuieşte mintea, prin faptul că suntem într-o Împărăţie duhovnicească, noi am primit autoritate duhovnicească, dar aceasta poate fi folosită numai cu credinţă. Aceasta nu înseamnă că noi nu ne vom îmbolnăvi, dar Dumnezeu rânduieşte lucruri pe care trebuie să le biruim; El rânduieşte lucruri prin care ne testează, prin care ne trece, pentru ca în cele din urmă, ocara să ajungă asupra diavolului.
Dumnezeu este suveran şi poate face ce doreşte, dar prin El, noi putem să ne exersăm dreptul de fiu răscumpărat al lui Dumnezeu şi nu vom da înapoi, ci vom continua să spunem ceea ce spune Cuvântul, pentru că am primit stăpânire duhovnicească.
Adam a avut o stăpânire fizică. El nu a fost un fiu răscumpărat al lui Dumnezeu, ci a fost un fiu întregit, iar ca fiu al lui Dumnezeu, avea o stăpânire fizică, avea stăpânire deplină asupra Pământului. Dar nouă, ca fii răscumpăraţi ai lui Dumnezeu, ni s-a dat stăpânire în lumea duhovnicească.
Fratele Branham a continuat cu un verset din Romani 5.17:
„Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!).”
Deci, când vom domni noi? În viaţă. Suntem noi în viaţă? Atunci ar trebui să domnim.
În Coloseni 1.13 scrie:
„El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui.”
Noi domnim chiar acum cu Hristos şi avem stăpânire asupra păcatului, a lumii, a cărnii şi a diavolului, arătând lauda şi slava Sa; arătându-L pe El Însuşi, pentru că Hristos este în noi şi lucrează după bunul Său plac.”
El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor, iar noi domnim împreună cu El. Atunci asupra cui este stăpânirea noastră? Asupra păcatului. Înseamnă că noi nu mai trebuie să păcătuim sau să acceptăm ispita, ci avem dreptul s-o respingem şi s-o dăm înapoi diavolului.
Înţelegeţi? Noi nu mai suntem supuşi păcatului! Prin faptul că luăm Cuvântul şi-L punem pe buzele noastre, noi putem avea stăpânire asupra păcatului. Noi am primit stăpânire şi asupra firii, de aceea, nu mai trebuie să fim stăpâniţi de firea noastră.
Scriptura spune că noi trebuie să ştim cum să ne stăpânim vasul. Înseamnă că noi trebuie să ne stăpânim vasul, nu vasul să ne stăpânească pe noi. Vedeţi? Cortul acesta pe care-l vedem zi de zi este stăpânit de un fiu răscumpărat al lui Dumnezeu. Vedeţi? Ca fiu, nouă ni s-a dat stăpânire asupra firii, de aceea, nu trebuie să mai îngăduim să fim stăpâniţi de fire. Gândiţi-vă la aceasta!
Când ajungea în rândul de rugăciune, fratele Branham îşi cunoştea poziţia şi chemarea; el cunoştea foarte bine Scripturile, iar când stătea în linie cu Cuvântul şi avea în faţa sa un credincios, spunea: „Satan, îţi poruncesc în Numele lui Isus Hristos să-l părăseşti pe acest om!” El nu-l ruga să plece, ci îi poruncea deoarece ştia că lucra pe un tărâm în care avea stăpânire.
Prieteni, dacă ne vom împotrivi diavolului, el va fugi de la noi! Acesta este Cuvântul!
„Noi domnim chiar acum cu Hristos şi avem stăpânire asupra păcatului, a lumii, a cărnii şi a diavolului, arătând lauda şi slava Sa; arătându-L pe El Însuşi, pentru că Hristos este în noi şi lucrează după bunul Său plac.”
Aceasta este taina acestei stăpâniri. Este întruparea lui Isus Hristos în noi, prin Duhul Sfânt, făcând voia Sa şi procedând după bunul Său plac. Deci, nu suntem noi, ci este El.
„Şi ne-a făcut preoţi.” Da, preoţi ai Săi, aducând lauda duhovnicească a unor buze sfinţite şi petrecându-ne vieţile ca jertfă dulce adusă Lui.”
El nu va primi niciodată lauda unor buze nesfinţite. Cum putem fi sfinţiţi? Prin Sânge. Dar cum putem avea Sângele fără să avem Cuvântul? Noi suntem cei care putem să-I aducem slavă, fiindcă am fost făcuţi o preoţie sfântă care poate să-I aducă slavă prin buze sfinţite.
„Închinându-ne Lui în Duh şi Adevăr, mijlocind şi cerând. Nu-i de mirare că lumea nu ne place, fiindcă noi suntem un popor doritor de fapte bune. Noi am fost născuţi din nou în El, ca să fim ca şi Tatăl nostru.”
Noi am fost rânduiţi să fim împăraţi şi preoţi, de aceea, luaţi Cuvântul, acţionaţi conform Lui, credeţi-L ocupaţi-vă locul şi nu-i mai oferiţi nici un teritoriu diavolului.
În predica „Lucrarea Duhului Sfânt”, fratele Branham ne-a spus o poveste. El ne-a povestit despre un sclav negru care a ajuns pe o plantaţie şi nu era ca ceilalţi sclavi, ci era diferit. Cineva a început să pună tot felul de întrebări despre el şi a zis:
„Poate îl hrăneşti mai bine decât pe ceilalţi sclavi?”
„Nu, toţi mănâncă împreună. Nu-l hrănesc diferit şi nu este şef peste ceilalţi, ci este un sclav ca oricare altul.”
„Dar ce-l face să fie atât de diferit de ceilalţi?”
„Nu am ştiut nici eu aceasta mult timp, dar într-o zi am aflat că tatăl lui este împăratul unui trib. Astfel, cu toate că este străin şi departe de casă, el ţine sus moralul celorlalţi fiindcă ştie că este fiul unui împărat.”
Atunci m-am gândit: „Oh, Dumnezeule, cu toate că suntem străini aici, într-o lume întunecoasă, printre necredincioşi, sceptici şi batjocoritori, frate, scoate-ţi pieptul înafară, pentru că noi suntem fiii şi fiicele Împăratului. Haideţi să ne comportăm ca bărbaţi şi femei care aparţin Împărăţiei lui Dumnezeu. Deşi suntem străini, să ne comportăm ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu.”
În această povestire avem un sclav care nu a trebuit să fie bătut pentru a se supune; nu a trebuit să fie încurajat în nici un fel pentru că ştia că este fiul unui împărat şi indiferent unde se afla pe acest pământ, indiferent cum era tratat, el avea să se comporte ca un fiu de împărat.
Cine ne poate lua această descoperire? Indiferent cum suntem trataţi de această lume, noi nu trebuie să încetăm să ne comportăm ca un fiu sau o fiică de Dumnezeu.
Pentru că era fiul unui împărat, tânărul din povestea noastră a continuat să se poarte cu demnitatea unui fiu de împărat, chiar dacă era bătut sau supus la tot felul de munci grele.
Ce ne poate face diavolul ca să ne oprească să ne mai comportăm ca fiul sau fiica Împăratului? Vom înceta să ne mai comportăm ca un fiu al Împăratului, dacă ne va bate, ne va provoca probleme financiare, ne va îmbolnăvi, etc? Nicidecum, pentru că nouă ni s-a dat stăpânirea.
Noi suntem puţin diferiţi de sclavul din poveste, pentru că el a venit într-o ţară străină ştiind că este fiul unui împărat, dar noi am venit într-o ţară străină neştiind cine suntem. Noi am umblat bătuţi, călcaţi în picioare, descurajaţi, căzuţi în păcat, fără nici o şansă să biruim, fără posibilitatea de a-l învinge pe diavolul, oricât de mult am fi încercat. Vă mai amintiţi starea aceea? Indiferent cât de mult ne străduiam, nu puteam să ne stăpânim pofta, firea păcătoasă, pentru că eram în robie şi nu ştiam cine suntem. Dar într-o zi, Vulturul a zburat pe deasupra noastră şi a strigat, iar atunci ne-am dat seama că orice este vulturul acela, suntem ca El. Astfel, acum nu mai contează situaţia în care suntem pentru că Ceva din interiorul nostru a fost trezit şi ştim că suntem fiii şi fiicele Împăratului împăraţilor. Şi chiar dacă suntem departe de Casă, ne vom purta cu onoare şi demnitate.
Isus a fost ispitit de Satan; a fost dus în pustie şi ispitit. Diavolul L-a dus pe un munte înalt, I-a arătat toate împărăţiile lumii şi I-a zis: „Dacă Te vei pleca şi Te vei închina înaintea mea, Îţi voi da toate acestea!”
Fratele Branham a spus că Isus ştia că oricum toate vor fi ale Sale şi cu toate că era departe, El S-a supus condiţiilor în care Se afla, S-a supus legilor ţării aşa că atunci când a trebuit să plătească taxele, le-a plătit. El a trăit în această lume şi a fost supus, dar cu toate acestea, a avut stăpâne în calitate de Fiu al lui Dumnezeu şi nu Şi-a pierdut niciodată identitatea de Fiu al lui Dumnezeu.
Diavolul a încercat să-L ispitească şi I-a spus: „Ţi le voi da Ţie”, dar El ştia că toate erau ale Sale.
Prieteni, indiferent cu ce încearcă să vă ispitească diavolul, să nu uitaţi că în cele din urmă toate vor fi ale voastre.
Tinerilor, voi aveţi ambiţii, aveţi dorinţe: „Doresc o casă, o maşină, etc.” Nu-l lăsaţi pe Satan să vă distragă prin toate acele lucruri pentru că voi sunteţi moştenitori împreună cu Hristos.
Odată, Isus a stat în faţa unui guvernator pământesc numit Pilat. El era Creatorul cerului şi al pământului într-un trup de carne, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, Dumnezeul cel Atotputernic, iar în faţa Sa stătea un simplu guvernator. Pilat I-a spus: „Nu ştii că am putere asupra Ta? Nu ştii că am putere să-Ţi iau viaţa sau să Ţi-o dau?”, dar Isus S-a uitat la el şi i-a zis: „Nu ai avea nici o putere dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus!” El era departe de casă, în situaţia aceea, dar nu a uitat Cine era.
Să nu lăsaţi nici un guvern să vă sperie! Să nu lăsaţi pe nimeni să vă sperie, pentru că nu vi se poate întâmpla nimic dacă nu le este dată putere de Tatăl nostru din ceruri.
Prieteni, noi trebuie să ne cunoaştem locul. Nu lăsaţi ca orice încercare care vine, să vă determine să spuneţi: „Poate nu sunt un copil al lui Dumnezeu.”, deoarece Dumnezeu aduce aceste încercări ca să puteţi avea stăpânire, ca să-i dovedească Satanei că nu sunteţi ca prima Evă, ci sunteţi o altfel de femeie.
Cum puteţi dovedi aceasta? Fiind încercaţi de Cuvânt.
Uitaţi-vă la Iov. Dumnezeu a îngăduit acea încercare pentru ca Iov să fie dovedit în faţa Satanei.
Nu îngăduiţi ca în viaţa voastră să fie altfel! Dacă aţi fost născuţi din nou, dacă sunteţi un copil al lui Dumnezeu răscumpărat prin Sânge, nu lăsaţi nimic să vă dea jos din locul vostru! Noi suntem fiii şi fiicele Sale şi nu ne vom schimba mărturia din cauza circumstanţelor! Nu-mi voi schimba comportamentul şi mărturia din pricina situaţiilor prin care trec! Ceea ce am spus în zilele bune, voi spune şi în zilele rele; ce am spus când eram în vârful muntelui, voi spune şi când mă aflu în vale, pentru că noi suntem fiii şi fiicele lui Dumnezeu, răscumpăraţii Săi.
Dumnezeu să vă binecuvânteze. Amin!

– partea a şasea –

PĂZIREA SCAUNULUI ÎNDURĂRII

Să citim din Apocalipsa 4.2-11:

„Numaidecât am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva.
Cel ce şedea pe el avea înfăţişarea unei pietre de iaspis şi de sardiu şi scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere.
Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie; şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni îmbrăcaţi în haine albe şi pe capete aveau cununi de aur.
Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete. Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu.
În faţa scaunului de domnie mai este un fel de mare de sticlă, asemenea cu cristalul. În mijlocul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte şi† pe dinapoi.
Cea dintâi făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă cu un viţel; a treia are faţa ca a unui om; şi a patra seamănă cu un vultur care zboară.
Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte şase aripi şi erau pline cu ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte ziceau fără încetare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!”
Când aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste şi mulţumiri Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi care este viu în vecii vecilor,
cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie şi ziceau:
„Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!”

Astăzi, vom continua să vorbim din Pecetea a patra. În timp ce o studiam, am ajuns la concluzia că Pecetea a patra este Mesajul orei, ceea ce înseamnă că am putea predica despre ea până când vom ajunge la schimbarea trupurilor noastre ca să-L întâlnim pe Domnul în văzduh.
Fratele Branham ne-a spus la începutul Peceţii a patra că acesta este un mesaj foarte important pentru noi deoarece Pecetea a patra este Mesajul: este încheierea tuturor lucrurilor, încheierea perioadei neamurilor, răpirea bisericii şi descoperirea tuturor lucrurilor, dar acum aş vrea să privim la ceea ce avem aici, aş vrea să facem o scurtă recapitulare şi în acelaşi timp să ne concentrăm pe un anumit aspect.
Astăzi aş vrea să privim la „Păzirea scaunului îndurării”, pentru că noi am putut vedea că oriunde a fost scaunul lui Dumnezeu sunt şi cele patru făpturi vii. Fratele Branham ne-a spus foarte clar că aceste patru făpturi vii pe care le vedem enumerate aici sunt leul, viţelul, omul şi vulturul. El a spus că acestea se află tot timpul în jurul tronului îndurării. Noi putem vedea aceasta în călătoria prin pustie, în Ezechiel şi în alte locuri din Biblie.
Aşadar, oriunde avem scaunul de îndurare, avem scaunul de domnie al lui Dumnezeu, pentru că scaunul Său de domnie este scaunul de îndurare şi oriunde avem scaunul Său de îndurare le avem şi pe cele patru făpturi vii, care sunt acolo pentru a-L păzi.
Să păstrăm toate acestea în minte şi să mergem înapoi în Geneza 3.24, după căderea omului prin neascultarea poruncii lui Dumnezeu şi după izgonirea lui din grădina Eden:
„Astfel a izgonit El pe Adam, şi, la răsăritul grădinii Edenului, a pus nişte heruvimi…”
Vedeţi, aici nu scrie „heruvim”, la singular, ci scrie „heruvimi”, la plural, iar fratele Branham a spus că aceşti heruvimi sunt cele patru făpturi vii.
„…care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.”
Vă rog să ţineţi minte că slujba celor patru făpturi vii, a păzitorilor scaunului îndurării este să păzească drumul care duce la Pomul Vieţii. Uneori, ei ne ţin departe de Pomul Vieţii, iar alteori ne ajută să ajungem la El, dar slujba lor este să păzească sau să vegheze calea spre Pomul Vieţii.
Aşadar, există o cale spre Pomul Vieţii, iar aceste făpturi vii sunt nişte păzitori care păzesc această cale. Amin! Ei o păzesc, veghează asupra ei şi se asigură că cine vine pe acel drum are cale liberă până la Pomul Vieţii, dar stau acolo şi ca să se asigure că nu există nimic care s-o murdărească, aşa că voi vă puteţi apropia numai dacă veniţi aşa cum trebuie.
Noi am putut vedea că aceste patru făpturi vii sunt întotdeauna în jurul scaunului lui Dumnezeu.
În Pecetea a cincea citim:
„Studiind Bisericile, noi am aflat că una din aceste făpturi vii era leul; cealaltă era un viţel, următoarea era un om, iar ultima era un vultur. În Epocile Bisericilor, noi am aflat că aceste patru făpturi vii, care înseamnă patru puteri, au fost adunate în jurul Faptelor Apostolilor, la fel cum au fost în jurul Cortului din pustie.”
Aici, fratele Branham face o paralelă între Cortul din pustie şi ceea ce are loc în cartea Faptele Apostolilor.
Aş vrea să fim foarte atenţi, ca să vedem ce putem învăţa de aici.
Tot ceea ce s-a întâmplat în Vechiul Testament a fost umbra lucrurilor care aveau să vină. Ridicarea Cortului şi călătoria Exodului, au fost umbra acestor lucruri, iar apostolul Pavel ne-a spus în cartea Evreilor că toate s-au întâmplat ca să ne servească drept exemplu. Acesta este motivul pentru care vrem să fim foarte atenţi cu aceste lucruri.
„Cred că aţi înţeles aceasta, pentru că nu voi mai avea timp să intru în ea acum. Noi am extras aceasta chiar aici şi am arătat-o întocmai. Ei vegheau asupra acestora, a Mielului şi a Cuvântului, ca să împlinească Cuvântul aşa cum au făcut cu Chivotul Legământului în locul sfânt, în pustie.”
Aşadar, ei se află acolo ca să apere Chivotul Legământului şi Locul Sfânt; ca să vegheze asupra împlinirii Cuvântului şi asupra Mielului, acelaşi lucru fiind valabil şi astăzi.
Noi am văzut că Moise a primit poruncă să construiască şi să aşeze totul conform tiparului pe care l-a văzut în cer, iar când a făcut Cortul întâlnirii şi a aşezat seminţiile, a făcut-o întocmai cum i s-a spus. Astfel, a zis: „Seminţia aceasta îşi va aşeza corturile aici, cealaltă acolo…”, iar când au aşezat steagul seminţiei lor în jurul Cortului, noi am văzut că au fost ridicate steagurile: Leului, al Viţelului, al Omului şi al Vulturului. Aşadar, noi îi avem pe Iuda, Ruben, Efraim şi Dan, adică, Estul, Vestul, Sudul şi Nordul. Noi putem vedea că israeliţii îşi aşezau Cortul, iar seminţiile erau aşezate în aşa fel încât să păzească drumul spre Pomul Vieţii, pentru că Slava Shekinah a lui Dumnezeu, care este Viaţa, Se cobora în acest Cort, iar apropierea de Ea se făcea numai  prin aducerea de sânge conform rânduielii stabilite şi în ordinea potrivită. Astfel, când un israelit se apropia corect de Dumnezeu, sângele îi deschidea calea până la altar, iar dincolo de acesta se afla Slava Shekinah, aceasta fiind singura cale de apropiere de Pomul Vieţii. În vremea aceea, aceasta era singura cale de apropiere de Pomul Vieţii.
Deci, Moise i-a aşezat pe seminţii în jurul Cortului, aşezând aceste patru făpturi vii în jurul tronului care se afla pe pământ:

EST – LEUL – IUDA
VEST – VIŢELUL – RUBEN
SUD – OMUL – EFRAIM
NORD – VULTURUL – DAN

Aşadar, avem scaunul îndurării şi avem aceste patru făpturi vii.
Să citim puţin din predica „Apocalipsa capitolul 4”, vorbită de fratele Branham:
„…Seminţiile Israelului îşi ridicau tabăra în jur şi păzeau, ei erau păzitorii pământeşti ai dreptului la Chivot. Aleluia! Nu puteţi vedea?”
Seminţiile lui Israel erau „păzitorii pământeşti ai dreptului la Chivot,” pentru că existau numai anumiţi oameni care aveau dreptul să se apropie de Chivot: ei erau dintr-o anumită naţiune şi veneau pe o anumită cale. Ei aveau dreptul să se apropie de Chivot, să se apropie de prezenţa lui Dumnezeu. Cine? Un singur popor şi exista o singură cale pentru a intra în posesia dreptului lor, iar aceşti păzitori se aflau acolo ca să păzească drumul spre Pomul Vieţii.
„Aici! Îndurare, s-c-a-u-n-u-l î-n-d-u-r-ă-r-i-i, scaunul îndurării. Nimic nu se putea apropia de el fără să treacă de acele seminţii. De cine să treacă? De Leu, de truda viţelului, de inteligenţa omului şi de rapiditatea vulturului. Vedeţi? Cerul şi pământul, între ele şi pretutindeni în jur; vedeţi, ei erau păzitorii, iar deasupra lor era Stâlpul de Foc.
Fraţilor, nimic nu se putea apropia de scaunul îndurării fără apropierea… iar singurul fel în care se putea apropia de El era prin sânge.”
Aceste lucruri sunt exemple pentru noi.
Să citim mai departe din predica „Apocalipsa capitolul 4”:
„Dumnezeu are şi astăzi un scaun al îndurării care trebuie să fie păzit. Credeţi aceasta? Unde se află acesta? În inima omului. Când a intrat în inima omului? În ziua de Rusalii când Duhul Sfânt (care este Dumnezeu) a intrat în inima omului.”
Vedeţi? Când Dumnezeu le-a spus să ridice acest Cort, când Slava Shekinah, Prezenţa lui Dumnezeu se cobora asupra Scaunului îndurării, Dumnezeu Se afla chiar acolo, în mijlocul lor, iar acela era Scaunul îndurării lui Dumnezeu pe pământ. Dar în ziua de Rusalii a avut loc o schimbare. Vedeţi? Când Dumnezeu a putut curăţa un popor, când a putut sfinţi un popor, prin propriul Său Sânge, El nu a mai trebuit să locuiască într-un Cort făcut de mâini omeneşti, ci a putut să vină şi să locuiască într-un Cort omenesc, pentru că Sângele Său a plătit preţul ca să-l cureţe şi să-l sfinţească, pentru că nimic nu era curat fără stropirea cu Sânge.
Cu toate că totul a fost făcut întocmai cum a spus Moise şi toate lucrurile, tot ceea ce se afla în Cort era pus la locul lui, înainte ca Dumnezeu să intre înăuntru, înainte ca Prezenţa Lui să vină acolo, trebuia să se ia cenuşa vacii roşii şi sângele ei şi să se stropească cu acel sânge pentru ca locul să fie sfinţit.
Dar Dumnezeu a fost omorât înafara taberei, aşa cum vaca roşie, al cărei sânge avea să sfinţească locul în care urma să locuiască Dumnezeu, era omorâtă tot înafara taberei. Nu pe muntele cel sfânt, nici în tabără, ci înafara ei.
Tot aşa, Isus a murit înafara taberei, iar Sângele Său a devenit Apa de despărţire şi de sfinţire prin care El a putut curăţa un alt loc în care să poată veni şi să locuiască Slava Shekinah a lui Dumnezeu.
Aşadar, prin moartea lui Isus Hristos, prin curăţirea Sângelui Său, El a putut curăţa un alt Cort pentru ca slava lui Dumnezeu să poată veni jos şi să locuiască într-un alt loc: în inima omului, ceea ce face ca Scaunul îndurării să fie în inima omului. Când a devenit inima omului scaunul îndurării? La Rusalii. Amin! Atunci, El a venit în inima omului.
Deci, întotdeauna există păzitori ai Scaunului îndurării, ai tronului, făpturi ale Scaunului îndurării care trebuie să păzească apropierea de Scaunul îndurării, care trebuie să păzească drumul spre Pomul Vieţii, ceea ce înseamnă că Dumnezeu a avut şi de-a lungul celor şapte Epoci ale Bisericii, păzitori ai tronului:

El a avut păzitori ai Scaunului îndurării care vegheau şi păzeau calea spre Pomul Vieţii, iar aceşti păzitori au fost cele patru ungeri ale celor patru făpturii vii, care au venit de-a lungul celor şapte epoci. Ce făceau ele? Păzeau calea spre Pomul Vieţii, pentru că noi trebuie să ne apropiem corespunzător, prin Cuvânt. Ei păzesc calea, dreptul la Scaun, pentru că Sămânţa aleasă a lui Dumnezeu avea un drept la Pomul Vieţii. Astfel, cele patru ungeri sunt aici pentru a păzi calea şi veghează ca cei aleşi să poată ajunge la Pomul Vieţii.
Cum putea veni la Viaţă un om care trăia în ziua lui Luther? El trebuia să vină la Mesajul lui Luther pentru că, ţineţi minte, Cel care a sângerat pentru voi a fost Cuvântul.
Înţelegeţi? Cuvântul S-a făcut trup, iar acel Cuvânt a avut Sânge când S-a făcut trup, aşa că atunci când Sângele acela a fost vărsat, Cel care a sângerat pentru noi a fost Cuvântul. De aceea, acum calea înapoi este prin Cuvânt.
Astfel, de fiecare dată când Dumnezeu a trimis Cuvântul, omul a trebuit să umble pe calea Cuvântului pentru că Cuvântul avea să-l conducă înapoi la Pomul Vieţii. Vedeţi? Dacă cineva respinge acest Cuvânt, este îndepărtat de Pomul Vieţii, de aceea, noi trebuie să ne apropiem prin Cuvântul zilei noastre, aşa cum ne-a fost restituit, pentru că aceasta este singura Cale înapoi.
Cine păzeşte această Cale? Aceste ungeri, aceşti păzitori ai Scaunului, care ung oamenii să păzească drumul înapoi spre Pomul Vieţii. Cele patru ungeri sunt: ungerea Leului, a Viţelului, a Omului şi a Vulturului. Ce făceau aceste ungeri? Ungerea mergea asupra aleşilor acelei zile şi-i chema afară: l-a chemat pe Luther, pe Wesley, etc., şi i-a uns să vadă Cuvântul pentru ziua lor. Şi ce au făcut ei? Au păzit calea spre Pomul Vieţii, aşa cum seminţiile din vechime păzeau calea dreptului la Chivot.
Fratele Branham au spus că aceste patru ungeri păzesc calea spre Cartea Faptelor, şi le-a numit: Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Ei sunt acolo pentru a păzi cartea Faptelor. Acest lucru este minunat! Ce este Cartea Faptelor pentru noi şi de ce păzesc cele patru Evanghelii Cartea Faptelor? Ce este atunci cu restul Bibliei, cu toate epistolele lui Pavel şi cu cartea Apocalipsei?
Fratele Branham a încercat să ne arate ceva foarte important aici, deoarece în Cartea Faptelor, la Rusalii, Scaunul îndurării S-a mutat în inima omului, iar cele patru Evanghelii păzesc aceasta.
Cum păzesc cele patru Evanghelii calea spre Cartea Faptelor? Cele patru Evanghelii vorbesc despre slujba lui Isus Hristos, despre Viaţa, moartea şi învierea Sa, totul este scris acolo.
Dar de ce păzesc cele patru Evanghelii Cartea Faptelor? Ele păzesc Cartea Faptelor pentru că acolo, Locul de locuire avea să Se mute în ziua de Rusalii, de la un singur Om, de la Omul Isus Hristos care era Scaunul îndurării, Cortul lui Dumnezeu, Locul Slavei Shekinah, într-un trup alcătuit din mai multe mădulare.
Care este dovada că s-a întâmplat aceasta? Manifestarea Vieţii Lui în ei. Astfel, cei o sută douăzeci au ieşit din camera de sus vorbind în limbi, tălmăcind Cuvântul şi aducând prorocii. Ce era aceasta? Dovada că aceeaşi Viaţă care fusese în Omul din Matei, Marcu, Luca şi Ioan, Se afla acum în poporul din Cartea Faptelor şi că Scaunul îndurării a fost mutat.
Dar noi nu putem recunoaşte Scaunul îndurării dacă nu aflăm unde se află aceşti păzitori ai Tronului, pentru că ei sunt cei care păzesc calea înapoi spre Pomul Vieţii. Vedeţi? Dacă nu treceţi prin aceste patru ungeri, nu există nici o altă cale ca să ajungeţi la Scaunul îndurării. Amin!
Prieteni, noi trăim în ziua în care nu putem trece doar prin ungerea Leului sau a Viţelului, ci există o cale pe care trebuie să mergem, iar aceasta este prin ungerea Vulturului. Aleluia!
Planul de luptă ne spune că a existat un război, iar acest război a fost dat pentru calea spre Pomul Vieţii. Vedeţi? Satan încearcă să ţină poporul lui Dumnezeu departe de Cuvântul lui Dumnezeu, departe de manifestarea Vieţii. El nu vrea ca oamenii să manifeste Cuvântul pentru ziua lor, nu vrea să Se arate Viaţa lui Isus Hristos în ei, de aceea, face tot ce poate ca să pervertească, să murdărească drumul spre Pomul Vieţii. De aceea, de fiecare dată când s-a adus o Învăţătură adevărată, el s-a ridicat cu o învăţătură falsă.
Ce încerca să facă prin aceasta? Să pervertească drumul spre Pomul Vieţii, pentru că există o singură cale, iar noi trebuie să venim prin aceste ungeri ca să putem merge pe această cale. Aceste ungeri păzesc această cale, Calea Cuvântului, pentru că noi putem să ne apropiem numai prin Sânge, iar Sângele este Cuvântul. Amin! Sângele a fost vărsat prin jertfirea Cuvântului, de aceea, ca să avem parte de Ispăşirea acelui Sânge, noi trebuie să facem parte din Cuvânt. Noi nu putem umbla altfel, pentru că aceste patru ungeri păzesc calea Cuvântului şi aşează mai mult Cuvânt, iar noi ne putem apropia de Scaunul îndurării numai prin Cuvântul pentru această zi, singura cale spre Pomul Vieţii.
Dar ce încearcă să facă acest duh antihrist? Să intre înăuntru. Acest duh antihrist este moartea, numele lui este Moartea şi a fost moartea de la început. El a fost demascat la sfârşit, dar întotdeauna a fost acelaşi călăreţ, iar numele lui este Moartea. Ce face el? Dacă poate să ne ţină departe de cale, de Cuvântul-cale spre Pomul Vieţii, noi suntem morţi.
De aceea, există un război, dar Dumnezeu S-a îngrijit ca păzitorii Scaunului îndurării să fie acolo în fiecare epocă şi să păzească drumul spre Pomul Vieţii, pentru ca numai cei care vin pe Calea Sângelui să poată ajunge la Pomul Vieţii.
Acesta este motivul pentru care diavolul va încerca să creeze tot timpul înlocuitori ai căii adevărate. Vedeţi? Există multe căii, dar numai una singură este adevărată.
În continuare, aş vrea să ne concentrăm pe cea de-a patra ungere.
În Pecetea a patra, fratele Branham ne-a relatat ce s-a întâmplat la o adunare pe care a avut-o în Chicago. El a spus:
„Aşa cum am spus, zilele trecute am fost la Chicago, iar acolo au fost mai mulţi predicatori decât oamenii care sunt aici… Ei m-au încolţit cu privire la învăţătura despre „Sămânţa şarpelui” şi cu celelalte lucruri, dar eu le-am spus: „Cineva să-şi ia Biblia, să vină aici şi să stea lângă mine.” Nimeni nu a spus nimic.”
Aş vrea să spun mai multe cu privire la această întâmplare. Cred că în aprilie 1961, fratele Branham a vorbit mesajul „Dumnezeirea explicată”. Cu câteva zile înainte de a ajunge la întâlnirea despre care am citit mai sus, Domnul i-a spus să meargă la fereastra camerei în care se afla şi i-a arătat o vedenie. Astfel, a văzut ce urma să se întâmple şi Domnul i-a spus: „Ei nu vor primi locul pe care l-au închiriat.” În continuare, Domnul i-a spus că interiorul locului pe care-l vor primi va fi maro şi i-a arătat unde va sta fiecare dintre participanţi, după care i-a zis: „Nu vor fi de acord cu învăţătura ta şi îţi vor întinde o capcană.” Fratele Branham a povestit de mai multe ori această întâmplare şi a spus că Domnul i-a zis că totul era în legătură cu învăţătura despre sămânţa şarpelui, botezul în Numele lui Isus Hristos şi dumnezeirea. Cred că a spus că acolo au fost prezenţi mai mult de trei sute de predicatori de la Asociaţia predicatorilor din Chicago. Deci, era vorba de predicatori din diferite denominaţiuni, care s-au adunat şi s-au pus de acord să-l provoace pe fratele Branham cu privire la învăţătura sa, dar Dumnezeu i-a arătat totul cu câteva zile înainte.
În Pecetea a treia, el a spus:
„Eu nu cred în cearta cu oamenii, dar când se ajunge într-un loc când ei vor să te tragă în aceasta… Eu nu aş fi mers, dar Duhul Sfânt mi-a spus: „Du-te acolo pentru că Eu voi sta lângă tine.”
El a stat la masă cu Carl Williams şi Tommy Hicks şi le-a spus: „Nu veţi obţine sala aceea.”
„O vom obţine”, au răspuns ei, „pentru că am plătit deja avansul pentru ea.”
„Nu o veţi obţine! Sala pe care aţi închiriat-o arată aşa şi aşa, dar voi veţi primi o sală care arată aşa. Tu vei sta în locul cutare, iar fratele va sta dincolo.” Astfel, le-a povestit tot ce se va întâmpla, iar în ziua când trebuia să aibă loc întâlnirea, ei au aflat că sala fusese închiriată de două ori şi nu au mai putut să se adune acolo, aşa că s-au grăbit să găsească altceva, totul fiind întocmai cum le spusese fratele Branham. El nu s-a îndoit de ceea ce a văzut şi totul a decurs întocmai.
„El mi-a spus: „Ţi-au întins o capcană. Îţi vor cere să vorbeşti Asociaţiei predicatorilor marelui Chicago, dar îţi vor întinde o capcană cu privire la învăţătura pe care o ai cu privire la Cuvântul Meu. Ei vor pierde locul pe care l-au rezervat, nu-l vor obţine, dar vor primi o sală maro. Iată-l!”
Mai târziu, tot în Pecetea a treia, el a spus:
„Eu m-am gândit: „Doamne, dacă ei vor face aceasta, aş face bine să nu merg acolo pentru că nu vreau să le rănesc sentimentele sau să fac ceva greşit.”
Dar El mi-a spus: „Du-te, fiindcă voi sta lângă tine!” Şi a făcut-o. Aşa este.”
Ca fiinţă umană, în fratele Branham era gândul să nu meargă acolo ca să se certe; el nu voia să se lupte cu ei. Nu era nici o problemă dacă oamenii nu erau de acord cu el, i-ar fi lăsat în pace, dar Dumnezeu a avut un scop, iar Duhul Sfânt i-a spus: „Du-te, fiindcă Eu voi sta lângă tine! Nu te duci singur, ci vei merge cu ungerea Vulturului pentru această epocă; nu vei merge de unul singur la această adunare, ci vei merge cu un scop bine stabilit.”
Aş vrea să închei cu un citat din Pecetea a patra, apoi vom merge mai departe cu tema noastră:
„Au fost în jur de cincizeci sau şaptezeci şi cinci care au spus: „Vom veni acolo jos ca să ne botezăm din nou.” Au venit ei? Niciunul. De ce? El le-a dat timp să se pocăiască. El îi va pedepsi copiii cu moartea, cu moartea duhovnicească.”
În adunarea aceea s-a întâmplat ceva foarte important. Fratele Branham s-a dus acolo, le-a adus învăţătura sa şi le-a explicat cum a ajuns la această înţelegere. A început să le descopere Scripturile şi să vorbească despre înţelegerea lui Dumnezeu, le-a explicat dumnezeirea faţă de trinitate şi a spus că în jur de şaptezeci dintre ei au decis că vor merge la el ca să fie botezaţi. El a povestit aceasta de multe ori, dar aici se afla la Pecetea a patra, iar când ajungem la Pecetea a patra, ajungem la încheierea epocilor Bisericii, la timpul când are loc răpirea Bisericii şi când urmează judecata, iar fratele Branham a stat acolo şi a spus: „El le-a dat timp pentru pocăinţă.”, legând aceasta exact de Tiatira.
Să citim din Apocalipsa 2.18-23:
„Îngerului Bisericii din Tiatira scrie-i: „Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului şi ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă:
„Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe decât cele dintâi.
Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Izabela, femeia aceea care se zice prorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor.
I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei!
Iată că am s-o arunc bolnavă în pat; şi celor ce preacurvesc cu ea am să le trimit un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor.
Voi lovi cu moartea pe copiii ei…”
În Pecetea a patra, fratele Branham a spus:
„El i-a dat timp de pocăinţă, dar acum îi va pedepsi copiii cu moartea, cu moartea spirituală.”
El a luat aceasta din epoca Bisericii Tiatira, dar ceea ce ne arată aici, este că biserica catolică a trecut prin aceste stagii, în primele patru epoci, iar când s-a ajuns în Tiatira, Izabela a preluat conducerea. Atunci, biserica catolică a ajuns la stăpânire deplină, la putere totală şi se pretindea prorociţă, dar nu era. Oamenii săvârşeau curvie cu ea, dar ea avea să fie aruncată la pat, iar cei care au curvit cu ea, aveau să sfârşească într-un necaz mare. Vedeţi, El ne-a arătat judecata ei viitoare şi a spus: „Îi voi ucide copiii!”, care sunt bisericile protestante. Aceştia sunt copiii ei, deci avem curva şi curvele, iar El ne-a vorbit despre aceasta în Tiatira, când ea a ajuns la putere deplină, dar după aceasta, puterea bisericii catolice a început să scadă, iar puterea bisericii protestante a început să crească. Dar biserica protestantă a urmat exact acelaşi tipar ca şi biserica catolică, iar acum au ajuns în punctul despre care vorbeşte fratele Branham în Pecetea a patra când spune că fiind în Chicago, a fost provocat cu privire la învăţătura referitoare la dumnezeire, la botezul în Numele lui Isus Hristos şi la sămânţa şarpelui. Atunci a aşezat totul şi a adus învăţătura sa, pentru că fiind profet, ungerea Vulturului era peste el.
Ce făcea ungerea Vulturului? Arăta, aşeza calea spre Pomul Vieţii. Ce păzea el? Calea spre Pomul Vieţii. Astfel, fratele Branham a aşezat totul în faţa marii Asociaţii a predicatorilor din Chicago, care reprezentau majoritatea bisericilor din lume şi din Statele Unite.
El a aşezat învăţătura sa, iar unii dintre ei au spus: „Aşa este. Vom veni şi ne vom boteza.” Chiar şi Tommy Hicks a spus: „Niciodată nu am văzut lucrurile aşa. Vreau trei sute de copii ale acestui Mesaj vorbit, ca să le distribui predicatorilor mei.” Totuşi, fratele Branham a spus: „A venit vreunul dintre ei? Nu, nu a venit niciunul.”
Vedeţi, El i-a dat timp de pocăinţă, dar pentru că nu a vrut să se pocăiască, îi va pedepsi copiii cu moarte duhovnicească, pentru că protestanţii au venit pe aceeaşi cale ca şi catolicii, iar acum li s-a dat şi lor aceeaşi şansă şi un timp de pocăinţă, dar l-au respins la fel ca şi catolicii. De aceea, El îi va pedepsi copiii cu moartea, aşa cum a pedepsit-o şi pe curvă.
Este uimitor faptul că fratele Branham a luat aceste cuvinte exact din Tiatira. Ce este Tiatira? Al patrulea stadiu sau a patra epocă a bisericii catolice, iar acum suntem în Pecetea a patra, în al patrulea stadiu al bisericii protestante, care arată exact ca biserica catolică.
În predica „Apocalipsa capitolul 5” din anul 1961 citim:
„În dimineaţa aceea… fiul meu mi-a zis: „Tati, vei merge la agitaţia aceea?”
„Nu merg acolo ca să mă cert cu ei”, am răspuns eu, „ci voi merge sub ungerea Duhului Sfânt, a Cuvântului lui Dumnezeu care va păzi acel scaun al îndurării cât timp este El acolo.”
El a spus: „Merg acolo cu ungerea Vulturului, a Duhului Sfânt. Merg ca reprezentant al păzitorului scaunului de îndurare, cu Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că Cuvântul este Sabia, cu Cuvântul lui Dumnezeu care va păzi acel scaun al îndurării cât timp este El acolo.”
Cât timp unde este El? Cât timp El Se află pe Scaunul îndurării. Pe care scaun al îndurării? Pe cel care a început la Rusalii. Cât timp El este acolo, există un Cuvânt care va păzi acel Scaun al îndurării, iar aici avem a patra ungere asupra unui profet; noi ştim că profetul este întotdeauna un vultur.
Aşadar, avem o ungere a Vulturului asupra unui vultur uns de Duhul Sfânt cu Cuvântul lui Dumnezeu care păzeşte Scaunul îndurării cât timp este acolo. Credeţi că El stă încă pe Scaunul îndurării? Atunci, Scaunul îndurării este încă păzit. De cine este păzit? De Cuvântul lui Dumnezeu sub ungerea profetică a Vulturului, care a putut să stea în faţa a trei sute de predicatori care nu erau de acord cu el, a luat Biblia şi i-a provocat fără frică.
Care a fost Sabia pe care a folosit-o? Cuvântul. El şi-a luat Biblia şi a spus: „Dacă nu sunteţi de acord cu mine, luaţi-vă Biblia şi veniţi aici lângă mine.” Cu ce apăra el Scaunul îndurării? Cu Sabia Duhului care este Cuvântul lui Dumnezeu. Ce păzea el? Calea spre Pomul Vieţii. Noi nu putem veni altfel la Pomul Vieţii.
Când a vorbit şi a aşezat sămânţa şarpelui, botezul în apă în Numele lui Isus Hristos, învăţătura despre dumnezeire, iar cei trei sute de oameni au refuzat să vină la Adevăr, fratele Branham a spus: „El i-a dat timp de pocăinţă, dar nu a vrut să se pocăiască de aceea, îi va lovi copiii cu moarte duhovnicească.” Vedeţi, El a vorbit la fel ca în Tiatira, spunând că dacă nu vin pe această cale, sunt morţi.
Care este calea? Cuvântul adevărat care a fost restituit astăzi. De aceea, noi nu ne jucăm cu Cuvântul, prieteni. Dumnezeu ne-a restituit Cuvântul deplin prin ungerea Vulturului venită asupra unui profet, iar Cuvântul deplin care ne-a fost restituit este calea spre Pomul Vieţii, este singura cale prin care putem veni la Pomul Vieţii.
În continuare citim:
„Duhul Sfânt a început să ia Cuvântul lui Dumnezeu, să-L descopere şi să-L interpreteze, iar grupul acela de predicatori trinitari stăteau acolo şi dădeau mâinile unii cu alţii în timp ce lacrimile le curgeau pe obraji. Eu am înţeles că şaptezeci şi doi dintre ei vor veni la acest tabernacol ca să fie botezaţi în Numele lui Isus Hristos. Vedeţi, Scaunul îndurării este păzit, Duhul Sfânt păzeşte Scaunul îndurării.”
Ce s-a întâmplat în Chicago? Duhul Sfânt păzea Scaunul îndurării. Mai există un Scaun al îndurării? Dacă mai există un Scaun al îndurării pe pământ, mai există şi un păzitor al Lui? Aleluia!
Ţineţi minte că suntem în Pecetea a patra, la încheierea epocilor bisericilor.
În „Pecetea Paştelui” din anul 1965, fratele Branham a spus:
„Noi suntem rânduiţi mai dinainte de Dumnezeu pentru acest ceas. Cuvântul lui Dumnezeu Se manifestă pe El Însuşi printre noi, iar noi trăim în prezenţa lui Dumnezeu, prin Cuvântul Său făgăduit, de aceea, nu există nici un diavol în iad care să mă poată opri să mă ridic. Nu există nici o uşă pe care s-o poată închide în faţa mea, în dimineaţa aceea, pentru că Peceţile au fost rupte. Aleluia!”
Aici, fratele Branham a pus învierea alături de deschiderea Peceţilor. El nu se referă doar la învierea care va veni când trupurile noastre vor fi schimbate, ci ataşează învierea de deschiderea Peceţilor.
Ascultaţi ce spune mai departe:
„Eu sunt liber, sunt un vultur. Nu mai sunt într-o cuşcă, ci sunt liber. Am înviat din morţi în Viaţa nouă a lui Isus Hristos, şi nu numai eu, ci fiecare bărbat, femeie, băiat sau fată care stă aici şi a fost umplut cu Duhul lui Dumnezeu, este o făptură nouă în Hristos. Şi voi sunteţi un vultur.”
El a început prin a spune că noi suntem rânduiţi mai dinainte de Dumnezeu pentru acest ceas. Care este ceasul acesta? Ceasul vulturului. Voi aţi fost rânduiţi mai dinainte de Dumnezeu pentru ceasul acesta şi pentru că avem prezenţa lui Dumnezeu, nimic nu poate închide uşa în faţa noastră la înviere şi nici un demon din iad nu va putea să ne împiedice să ne ridicăm. De ce? Pentru că Peceţile au fost rupte. Astfel, sunt liber, sunt un vultur şi nu mai sunt închis într-o cuşcă. Ce era în cuşca în care am fost închişi? Învăţătura falsă, înţelegerea falsă, neînţelegerea asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta a fost cuşca ce l-a îngrădit pe vultur, dar la deschiderea celor şapte Peceţi, nu au mai existat cuşti care să-i ţină închişi pe vulturi, aşa că am ieşit afară şi suntem liberi, suntem înviaţi din morţi, chiar acum suntem înviaţi din morţi la noua Viaţă a lui Isus Hristos. Aleluia!
În predica „Apocalipsa capitolul 5”, citim:
„Noi am aflat că ei erau păzitorii Scaunului îndurării şi vegheau asupra Lui. Nimic nu se apropia de Scaunul îndurării, pentru că trebuia să treacă mai întâi de seminţii ca să poată ajunge la El. Fiecare om era gata să-şi dea viaţa, fiecare israelit din tabără ar fi murit înainte ca ceva să poată intra acolo şi să ia acel Scaun al îndurării.”
Aici, fratele Branham ne spune că în zilele lui Moise, când tabăra era aşezată, când seminţiile se aşezau în ordinea pusă de el, acolo nu era numai steagul Vulturului, al lui Dan, care ţinea vrăjmaşii departe şi păstra calea deschisă pentru cei care aveau dreptul la Scaunul îndurării, ci era şi fiecare om din tabără. Toţi oamenii din seminţia aceea erau responsabili prin poziţia pe care o aveau; ei trebuiau să fie fiecare la locul lui şi nimeni nu putea să se mute prin tabără după bunul lui plac. Ei nu puteau să spună: „Soarele este cam fierbinte aici, dimineaţa, dar acolo este o stâncă şi am să-mi aşez cortul după ea!”, pentru că nu puteau să se aşeze unde voiau. Ei nu puteau face aceasta, pentru că au fost puşi în ordine cu un scop: ca să păzească drumul spre Scaunul îndurării. Fiecare cale trebuia blocată dinspre Nord, Sud, Est şi Vest, iar ei trebuiau să fie aşezaţi cum li se poruncise şi să-şi păstreze poziţia pentru a păzi calea spre Scaunul îndurării.
Prieteni, Dumnezeu ne-a pus în epoca aceasta cu un scop. El nu Şi-a pus toţi aleşii în epoca lui Luther sau a lui Wesley, ci i-a împărţit, pentru că există o anumită tabără în care trebuie să fim. A fost cineva care a păzit calea dinspre Est, Vest sau Sud, dar astăzi este ziua când trebuie s-o păzim dinspre Nord. Noi am fost puşi aici în această epocă şi ştim că fiecare israelit, fiecare om, a fost gata să-şi dea viaţa ca să apere calea spre Scaunul îndurării.
Noi suntem gata să ne dăm viaţa ca să păzim calea spre Pomul Vieţii? Singurul fel prin care putem păzi această cale este dacă renunţăm la viaţa noastră. Noi trebuie să murim pe deplin faţă de noi înşine şi să ne predăm pe deplin Lui; trebuie să fim născuţi din nou, să avem Viaţa lui Isus Hristos în noi; trebuie să fim unşi cu ungerea Vulturului şi să fim puşi în moştenirea noastră, pentru că numai aşa putem păzi calea. Fiecare om trebuie să fie dispus să-şi dea viaţa pentru El.
Să citim Apocalipsa 3.20:
„Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el, cu Mine.”
Singura cale ca să putem deschide uşa şi să-L lăsăm pe Isus să intre să cineze cu noi, este dacă auzim Glasul Lui. În nici un timp n-a fost nici măcar un singur om care a alergat la Dumnezeu. Când a căzut, Adam nu a fugit la Dumnezeu, ci s-a ascuns. El şi-a făcut o religie falsă, din frunze de smochin, şi s-a ascuns de Dumnezeu, iar noi putem vedea clar că Dumnezeu a fost Cel care l-a căutat pe om. Vedeţi? Dumnezeu este Cel care a venit şi a bătut la uşa noastră cu Glasul Său, de aceea, singurul fel în care putem cina cu Dumnezeu este dacă auzim Glasul Lui bătând la uşa inimii noastre. Noi trebuie să-I deschidem şi să-L invităm înăuntru, prin propria noastră voinţă, iar atunci El va intra şi va cina cu noi, aşa cum a făgăduit.
Deci, noi trăim în ultima epocă a bisericii, în Laodicea, iar El a spus: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu…”
Cine este acest Glas? Este acelaşi Glas care vorbea prin profet, prin fratele Branham. Este acelaşi Glas, Glasul lui Dumnezeu.
Să citim şi Apocalipsa 6.7:
„Când a rupt Mielul pecetea a patra, am auzit glasul făpturii a patra zicând: „Vino şi vezi!”
Ioan nu a spus că a auzit a patra făptură vie, ci a spus că a auzit glasul făpturii a patra. Amin! Ce înseamnă aceasta? Fratele Branham a fost un vultur, a fost glasul făpturii a patra care vorbea prin profetul-mesager, a fost Glasul lui Dumnezeu, Glasul Fiului omului care vorbea printr-un fiu al omului. Marele Profet vorbea printr-un profet, marele Vultur vorbea printr-un vultur, dar ceea ce am auzit noi, a fost Glasul făpturii a patra.
Aşadar, noi nu am auzit glasul lui William Branham, ci am auzit Glasul făpturii a patra, am auzit Glasul Lui care bătea la uşa noastră. Amin! Iar noi putem să-I deschidem. Slăvit să fie Domnul!
În Epoca Bisericii Laodicea, din cartea Epocilor bisericii, scrie:
„O privire rapidă a istoriei bisericii va dovedi cât este de clar acest gând. În epoca întunecoasă, Cuvântul a fost pierdut aproape de tot pentru oameni, dar Dumnezeu l-a trimis pe Luther cu Cuvântul. În timpul acela, luteranii au vorbit pentru Dumnezeu, dar apoi s-au organizat, iar Cuvântul curat a fost pierdut din nou, pentru că organizaţia tinde spre dogme şi crezuri, nu spre Cuvântul simplu. Astfel, ei nu au mai putut vorbi pentru Dumnezeu, iar atunci, Dumnezeu l-a trimis pe Wesley care a fost glasul cu Cuvântul din ziua sa.”
Ţineţi minte că Luther şi Wesley s-au aflat sub aceeaşi ungere, ungerea omului, ceea ce înseamnă că ungerea omului nu trebuie să vorbească printr-un singur glas. Deci, Luther şi Wesley au fost glasul ungerii epocii omului, care nu trebuie legată de un singur om.
De ce luteranii nu au mai putut vorbi pentru Dumnezeu? Pentru că nu au mai avut Cuvântul Său. Când au avut Cuvântul descoperit, ei au putut vorbi pentru Dumnezeu, dar când s-au îndepărtat de la Cuvânt, nu au mai putut vorbi în Numele lui Dumnezeu. Atunci, Dumnezeu a ridicat un alt bărbat căruia i-a dat o descoperire, pe Wesley, care a fost glasul cu Cuvântul în ziua sa.
„Oamenii care au luat descoperirea sa de la Dumnezeu, au devenit epistole vii ce puteau fi citite şi cunoscute de toţi oamenii din generaţia lor.”
Aşadar, toţi cei care au primit descoperirea lui Wesley, au devenit Cuvântul viu. Amin! Au devenit epistole vii citite şi cunoscute de toţi oamenii. Vedeţi? Cei care au ascultat Glasul care a venit prin Wesley, au devenit ei înşişi un glas pentru că au devenit o epistolă vie pe care o putea citi oricine, pentru că oricine putea citi vieţile lor. Ce trăiau ei? Ei trăiau Cuvântul venit prin Glasul care a venit prin Wesley, iar când trăiau acest Cuvânt, oricine putea să le citească vieţile şi astfel puteau să asculte Glasul. Aleluia!
„Când au eşuat metodiştii, Dumnezeu a ridicat alţii şi astfel a mers mai departe de-a lungul anilor până când, în aceste zile din urmă, pe pământ există un alt popor care, sub mesagerul lui, va fi ultimul glas pentru ultima epocă.
Da, domnilor. Biserica nu va mai fi „gura” lui Dumnezeu, ci va fi propria ei gură, pentru că Dumnezeu Se întoarce la ea şi o va uimi prin profet şi prin Mireasă, pentru că Glasul lui Dumnezeu va fi în Ea.”
Scaunul îndurării mai este păzit şi astăzi? Mai există şi astăzi un Glas care bate la uşă? Da, dar Mireasa poate fi Glasul Lui numai dacă vorbeşte Cuvântul curat. Dacă nu vorbeşte Cuvântul curat, Ea nu poate fi Glasul lui Dumnezeu, dar dacă spune numai ceea ce a spus profetul, dacă spune numai ce spun casetele şi stă credincioasă pe Cuvânt, atunci este Glasul lui Dumnezeu în această epocă şi păzeşte calea spre Pomul Vieţii. Dacă Glasul Miresei este oprit, nu mai există nimic care să păzească această cale şi nimeni nu mai poate găsi drumul spre Scaunul îndurării. Vedeţi? În zilele din urmă, trebuie să existe un popor al seminţei Vulturului, a seminţiei lui Dan, care stă la locul lui şi este gata să-şi dea viaţa pentru a păzi calea spre Pomul Vieţii.
Apostolul Pavel spune următoarele în 2Corinteni 5.17-20:
„Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi.
Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării…”
Aş vrea să fiţi foarte atenţi la tipar. Mai întâi, trebuie să fiţi o făptură nouă. Vedeţi, noi trebuie să devenim o făptură nouă în Hristos, dar primul pas este să fim împăcaţi cu Dumnezeu în Hristos, pentru că atunci când suntem împăcaţi cu El, ne dă slujba împăcării.
„…că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.
Noi dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos.”
Ce face un împuternicit într-o altă ţară? Devine glasul propriei sale ţări. Un împuternicit (ambasador) într-o ţară străină, urmează glasul preşedintelui său, politica preşedintelui, a ţării sale, deci devine reprezentantul ţării din care provine şi vorbeşte în numele întregii sale ţări.
Prin faptul că am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin Hristos, prin faptul că am devenit o făptură nouă prin naşterea din nou, noi devenim împuterniciţii Lui.
„…şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi…”
Vă rog să nu pierdeţi aceasta! Pavel spune că Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine, ceea ce înseamnă că lumea a fost împăcată, că noi am fost împăcaţi, iar acum suntem cei care oferim slujba împăcării. De ce? Pentru că Isus Hristos nu este aici în trupul Său de carne, ci este aici în Mireasa Sa.
„…vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!”
Ceea ce spune Pavel aici este: „În calitate de împuternicit, vă rog, vă implor să vă împăcaţi cu Dumnezeu.” Dacă Hristos ar fi fost acolo, ar fi spus El ceea ce spunea Pavel şi ar fi făcut ceea ce făcea Pavel, dar Pavel era un împuternicit al lui Hristos, el a fost împăcat, era o făptură nouă şi i s-a dat slujba împăcării, aşa că putea să-i roage, în locul lui Hristos şi să le spună: „Împăcaţi-vă cu Dumnezeu.”
Prieteni, puteţi realiza că dacă apostolul Pavel nu ar fi fost aici pentru a aduce împăcarea pentru neamuri, neamurile nu ar fi fost împăcate niciodată cu Dumnezeu? Dar el a fost chemat să facă aceasta, el a fost chemat sub ungerea Leului. Aşadar, dacă el nu ar fi fost un împuternicit al lui Hristos, cine ar fi fost împăcat? Înţelegeţi? Isus Hristos venise deja ca să facă împăcarea şi a plecat, dar i-a lăsat Bisericii slujba împăcării, de aceea, fiind în locul lui Hristos, Biserica i-a rugat pe oameni să se împace cu Dumnezeu sau mai bine zis, le-a vestit oamenilor împăcarea cu Dumnezeu.
Putem vedea acum care se însărcinarea noastră? Noi, în locul lui Hristos, îi rugăm pe oameni să se împace cu Dumnezeu. Cine face această chemare astăzi? Cine cunoaşte calea spre Pomul Vieţii? Cine păzeşte şi păstrează învăţătura? Ce păzeşte calea? Fratele Branham a demonstrat cine păzeşte Scaunul îndurării, atunci când a stat în faţa celor trei sute de predicatori din Chicago care nu erau de acord cu învăţătura sa.
El stătea acolo şi păzea Scaunul îndurării pentru ca eu şi voi să putem găsi calea înapoi spre Pomul Vieţii. Dacă nu l-ar fi păzit el, unde am fi mers noi? Care din cei trei sute de predicatori avea dreptate? Sistemul antihrist urmăreşte să aducă numai confuzie, să oprească şi să blocheze calea spre Pomul Vieţii, să aducă o asemenea confuzie încât să nu mai poată găsi nimeni calea spre Pomul Vieţii, dar a existat un om cu Glasul făpturii a patra, care a stat acolo în faţa a trei sute de predicatori şi a păzit calea spre Pomul Vieţii. Mai mult, prin faptul că am fost împăcaţi cu Vulturul cel mare, noi devenim vulturi în epoca Vulturului, şi am primit slujba împăcării.
Unde este acum Glasul făpturii a patra? Acum, Glasul făpturii a patra este în Mireasă. Ea este Gura lui Dumnezeu, Ea este cea care bate la uşă, Ea este cea care vă roagă să vă împăcaţi cu Dumnezeu. Nimeni altcineva de pe acest pământ nu are această slujbă. Nimeni altcineva nu se află sub ungerea Vulturului şi nicăieri altundeva nu vorbeşte Glasul lui Dumnezeu, decât în Mireasă.
Fiecare israelit, fiecare bărbat şi-ar fi dat viaţa pentru a păzi calea spre Pomul Vieţii.
Aşa a făcut şi fratele Branham: el şi-a dat viaţa pentru a păzi calea spre Pomul Vieţii, de aceea, se ridică întrebarea: ne vom da şi noi viaţa pentru a apăra calea spre Pomul Vieţii?
Noi am văzut cum este totul când un om îşi dă viaţa şi care este poziţia lui pentru a ţine calea deschisă, pentru a o păzi. Am văzut suferinţa, respingerea, durerile de cap, suişurile şi coborâşurile, am văzut un om predat pe deplin Duhului Sfânt, fără compromis în viaţa sa, care a venit la pocăinţă de fiecare dată când a făcut o greşeală. Ce a făcut el? Păzea calea spre Pomul Vieţii.
Întrebarea care se ridică acum nu este: „Ce a făcut el?”, pentru că Scaunul îndurării trebuie păzit şi astăzi.
Aşadar, şi astăzi trebuie să fie o cale ţinută deschisă spre Scaunul îndurării pentru vecinul nostru, pentru fiul sau fiica noastră, etc. Trebuie să existe o cale ţinută deschisă şi un popor care este gata să-şi dea viaţa pentru a ţine această cale curată. Ce ţine calea curată? Faptul că ţinem învăţătura, Cuvântul curat; faptul că-L ţinem fără să facem nici un compromis, fără părerea vreunui om introdusă în El.
A ţine Cuvântul înseamnă a păzi calea; a ţine Cuvântul înseamnă a păzi Scaunul îndurării. Acesta este motivul pentru care diavolul pătrunde întotdeauna pe calul alb şi încearcă să aducă un compromis, pentru că atunci începe să murdărească drumul, calea.
Întrebarea pe care o pun eu este: Cine poate găsi calea spre Pomul Vieţii pe calea pe care o trăim noi? Cred că toţi ar trebui să ne punem această întrebare cu toată seriozitatea. Dacă cineva priveşte la viaţa mea, poate să găsească drumul spre Scaunul îndurării? Poate auzi Glasul Vieţii din mine sau în viaţa mea există tot atât de multă confuzie şi păreri, ca în viaţa celor trei sute de predicatori? Am propria mea părere cu privire la ceea ce a spus profetul? Mă joc prin faptul că aduc propria mea înţelegere, propria mea părere şi astfel fac ceva prin care calea devine mai întunecoasă sau o ţin curată? Profetul ne-a arătat cum să ţinem calea curată.
Israeliţii erau gata să moară pentru ca drumul să rămână curat şi liber, pentru ca vecinul lor sau oricare alt suflet să ajungă la Pomul Vieţii. Suntem noi dispuşi să murim pentru ca familia noastră, vecinii sau prietenii noştri să găsească drumul înapoi spre Pomul Vieţii? Sunteţi gata să renunţaţi la tot ceea ce credeţi că este bine şi să luaţi calea lui Dumnezeu? Suntem gata să luăm viaţa fratelui Branham ca exemplu pentru noi? El a spus că profetul devine Cuvântul pentru epoca sa; că viaţa lui devine Cuvântul pentru acea epocă.
În vechime, Dumnezeu Îşi lua profeţii şi făcea lucruri ciudate cu ei pentru că viaţa lor era un semn şi un exemplu pentru oameni, iar El a spus că viaţa unui profet devine Cuvântul pentru acea epocă. Acesta este motivul pentru care ne aflăm pe nisipuri mişcătoare când spunem că în unele afirmaţii făcute de fratele Branham, aceea era părea lui. De unde ştim că aceea era părerea lui? De unde ştim că nu Domnul i-a arătat acel lucru? De unde ştim că nu i l-a descoperit chiar El? Viaţa profetului devine Cuvântul pentru acea epocă. Înţelegeţi ce vreau să spun?
Astăzi, sub ungerea Vulturului, noi avem obligaţia să ţinem şi să păzim calea înapoi spre Pomul Vieţii. Este uşor să vorbim, pentru că putem vorbi într-una, dar oamenilor nu le pasă ce spuneţi, ci vor privi la ceea ce faceţi, la faptele voastre. Viaţa voastră poate crea o cale pe care cineva o poate urma. Voi puteţi vorbi cât vreţi, puteţi depune mărturie oricât doriţi, pentru că dacă viaţa voastră este un haos, dacă totul este cu susul în jos, oamenii nu vă vor acorda nici cea mai mică atenţie. Dacă la serviciu trăiţi o viaţă diferită de viaţa de acasă, iar viaţa de acasă este diferită de cea de la biserică, cine credeţi că va urma calea pe care trăiţi voi? Voi nu puteţi duce o viaţă plină de făţărnicie, ci trebuie să trăiţi o viaţă predată pe deplin Domnului, pentru că fiecare om din această seminţie a lui Dan, de sub ungerea Vulturului, trebuie să îşi dea viaţa pentru a păzi calea spre Scaunul îndurării.
În predica „Atunci a venit Isus”, scrie:
„Prieteni, Isus nu a spus niciodată: „Mergeţi în lume şi zidiţi biserici!”, deşi sunt în ordine. El nu a spus niciodată: „Mergeţi şi zidiţi şcoli!”, deşi sunt în ordine. Noi am eşuat prin faptul că El a spus: „Predicaţi Evanghelia!”, iar Evanghelia nu înseamnă să zidim biserici sau şcoli, deşi ele sunt în ordine. Evanghelia nu a venit numai sub forma Cuvântului, ci şi cu puterea şi manifestarea Duhului Sfânt. Aceasta este Evanghelia.”
Dacă predicarea noastră nu este însoţită de puterea şi manifestarea Duhului Sfânt, înseamnă că nu predicăm Evanghelia.
„Este o Evanghelie vie. Nu cuvinte fermecătoare, ci o credinţă vie în Domnul Dumnezeu, care este viu în veci printre noi.”
Prieteni, este o Evanghelie vie, dar ea trebuie să fie vie în voi, în viaţa voastră, nu prin cuvinte fermecătoare.
Sunt oameni care vorbesc lucruri mari, devin duhovniceşti, vorbesc despre Scripturi, de cât de minunat este Mesajul, dar dacă merg în altă parte, dintr-o dată nu mai sunt credincioşi ai Mesajului, vorbesc despre alţii, beau puţin şi spun lucruri prosteşti. Ce se întâmplă? Acesta nu este altceva decât un duh antihrist care blochează calea spre Pomul Vieţii. Dumnezeu a venit cu puterea Duhului Sfânt, ca să ne cureţe de acele lucruri, ca să ne aducă înapoi şi ca să deschidă o cale pentru ca noi să fim ultimul Glas pentru ultima epocă, pentru ca Acelaşi Glas care a bătut la inima voastră să bată şi la uşa altcuiva. Aleluia!
„Dacă El este viu aşa cum spune Biblia şi dacă a făgăduit că este Acelaşi ieri, azi şi în veci, atunci lucrurile pe care le-a făcut El, le vom face şi noi.”
Credeţi aceasta? Aceasta este adevărata Evanghelie.
Apostolul Pavel a spus în 1Tesaloniceni 1.5:
„În adevăr, Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt şi cu o mare îndrăzneală. Căci ştiţi că, din dragoste pentru voi, am fost aşa printre voi.”
Întrebarea care se ridică acum este: Evanghelia noastră este numai în Cuvânt? Predicăm aceeaşi Evanghelie pe care a predicat-o Pavel? Când a venit fratele Branham, el a putut spune: „Eu predic aceeaşi Evanghelie pe care a predicat-o şi Pavel.”, pentru că a avut aceeaşi manifestare şi putere a Duhului Sfânt. A avut aceeaşi putere de a înviora viaţa cuiva, a avut puterea de a îndepărta viciile, de a schimba viaţa cuiva dintr-o viaţă păcătoasă într-una sfântă. Cine făcea aceasta? Cuvântul predicat de el. cuvântul pe care-L predica el, purta Viaţa în Sine, iar când era primit şi venea botezul Duhului Sfânt, producea propria Sa Viaţă în acel om. El a vorbit Cuvântul cu putere.
În 1Corinteni 2.4-5 scrie:
„Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere,
pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.”
Cineva m-a invitat să mă alătur unui program împotriva dependenţei de droguri. Fiecare păstor din zonă a primit această invitaţie la o întâlnire care va avea loc la sfârşitul lunii octombrie şi cred că voi merge. Tema întâlnirii este „Criza dependenţei de heroină şi stupefiante.” Va veni un medic de la o clinică de gestionare a durerii, care le va vorbi tuturor acestor predicatori, dar când am primit invitaţia, m-am gândit: „Ce le poate spune un medic tuturor acestor predicatori în legătură cu felul cum pot fi ajutaţi oamenii împotriva dependenţei de droguri? Medicul acesta este umplut cu Duhul Sfânt, cu o ungere prin care poate să-şi pună mâinile peste bolnavi ca să însănătoşească? Le va spune că în Cuvântul lui Dumnezeu există o putere care poate să-i elibereze de dependenţa lor? Le va spune că în manifestarea Duhului Sfânt există o putere şi că dacă vin la Tronul îndurării, pe calea Cuvântului, pot primi milă de la Dumnezeu şi pot fi eliberaţi din lanţurile în care sunt prinşi? Le va spune că vor putea pleca eliberaţi prin puterea Duhului Sfânt? Medicul acela le va spune predicatorilor aceste lucruri? Eu cred că predicatorii ar trebui să-i înveţe pe medici cum să se ocupe de astfel de dependenţe şi nu invers. Dacă voi avea ocazia, le voi spune aceasta frumos.
Un grup de predicatori merg să afle de la un medic cum să gestioneze dependenţa de droguri? Ce poate face el? Prescrie mai multe medicamente care vor crea şi mai multe probleme.
Prieteni, puterea se află în Duhul Sfânt care este manifestarea Evangheliei adevărate. Înţelegeţi? Evanghelia adevărată trebuie să aibă o putere care s-o susţină, sau nu este Evanghelia. Ea trebuie să fie vestită prin credinţă, ceea ce înseamnă că noi nu doar vorbim despre Ea şi nu o imităm, ci o credem, ne ţinem de Ea şi aşteptăm să aducă rezultate. Amin! Dacă vă luptaţi cu compromisul din viaţa voastră, puterea Duhului Sfânt îl va arde. Nu un sistem de doisprezece paşi, ci puterea Duhului Sfânt este cea care face aceasta atunci când vă predaţi pe deplin Cuvântului deplin al lui Dumnezeu. Domnul nu a spus niciodată: „Voi trebuie să aveţi putere”, ci a spus că „Puterea este în Duhul Sfânt.”
Aşadar, noi trebuie să ţinem calea spre Scaunul îndurării curată, iar Evanghelia trebuie predicată exact cum a predicat-o fratele Branham, adică fără compromis.
În „Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită”, care are titlul „Hristos…”, el se referă în cea mai mare parte a predicii la noi, vorbeşte despre noi. De ce? Pentru că noi facem parte din Hristos care este taina lui Dumnezeu descoperită:
„Prezenţa Sa în individ, cu legitimarea personală a Lui Însuşi, exprimându-Se pe Sine Însuşi; Cuvântul viu care a fost făgăduit pentru ziua aceasta, exprimându-Se pe Sine Însuşi prin voi, o legitimare a marii descoperiri a lui Dumnezeu.”
Care este marea taină a lui Hristos? Fratele Branham nu vorbeşte despre Maleahi 4 sau Apocalipsa 10.7, ci vorbeşte despre ceva ce este dincolo de acestea. Care este marea descoperire a lui Dumnezeu? Hristos. Care este legitimarea Sa astăzi? Viaţa Lui care trăieşte prin voi. Aceasta este marea descoperire a acestei zile. Vedeţi? Dacă ceea ce ne-a învăţat fratele Branham este adevărat, şi este adevărat, atunci legitimarea Vieţii Lui trebuie să fie arătată în credincioşi.
„Fiţi atenţi! Numai în individ, niciodată într-un grup! Un individ, nu un grup. Identificarea Lui este cu individul. Înţelegeţi aceasta? (Adunarea spune: „Amin!”). Nu cu metodistul, nu cu baptistul, prezbiterianul, luteranul, nu cu penticostalul, ci ca individ.
„Voi lua unul şi voi lăsa unul: îi voi despărţi.” Aşa este. „Doi vor fi la câmp. Pe unul îl voi lua, iar pe celălalt îl voi lăsa. Doi vor fi în pat; pe unul îl voi lua, pe celălalt îl voi lăsa.”
Nu este un grup, ci este o legitimare personală a unui copil însărcinat al lui Dumnezeu.”
Dacă sunteţi însărcinaţi, nu va dura mult şi veţi fi legitimaţi. Noi nu putem spune: „Sunt însărcinat!”, iar şase luni mai târziu să fim la fel; nu se poate ca opt luni mai târziu să spuneţi din nou: „Sunt însărcinat!”, dar să nu aveţi nici o legitimare a acestui lucru. Atunci, oamenii vor avea tot dreptul să pună sub semnul întrebării însărcinarea voastră. Dacă sunteţi însărcinaţi, nu va dura mult până când oamenii vor începe să observe că ceva este diferit în legătură cu voi şi vor spune: „Există ceva diferit în legătură cu tine!” Apoi, vor spune: „Oh, tu aştepţi ceva!”, pentru că acest Cuvânt Se va legitima singur. Noi ştim că firescul preumbreşte duhovnicescul, ceea ce înseamnă că atunci când suntem însărcinaţi, aceasta ne schimbă viaţa, schimbă felul cum arătăm, ne schimbă gândirea, felul cum ne simţim, într-un cuvânt, ne schimbă viaţa.
Ţineţi minte că nu noi ne schimbăm viaţa, ci sarcina face aceasta.
Prieteni, astăzi va fi o legitimare a sarcinii, a faptului că există o Mireasă însărcinată cu Cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă aceasta trebuie să se vadă. Dacă nu se vede, trebuie să ne întoarcem înapoi, ca să rămânem însărcinaţi, după care nu mai trebuie să facem nimic altceva decât să continuăm să ne hrănim, pentru că Viaţa va prelua controlul.
„Nu este un grup, ci este o legitimare personală a unui copil însărcinat al lui Dumnezeu, umplut cu Duhul Sfânt şi atât de predat lui Dumnezeu încât nu-i pasă de nimic altceva. Atunci, Duhul Sfânt trăieşte Viaţa Sa, pulsând prin el, arătând legitimarea personală a Cuvântului, a Lui Însuşi, exprimându-Se pe Sine Însuşi oamenilor şi lumii.”
Nu este legitimarea noastră, ci a Lui, pentru că nu noi Îl dovedim pe El, ci El Însuşi Se legitimează pe Sine. Noi nu trebuie să dovedim nimic, ci tot ce trebuie să facem este să ne predăm Lui, pentru că nu este o viaţă pe care o trăim noi, ci este Viaţa pe care o trăieşte El prin noi. Înţelegeţi? Este Viaţa pe care o va trăi El, dacă vă predaţi pe deplin voii Sale.
Când a venit pe pământ, Isus Hristos a arătat lumii, Viaţa lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că noi trebuie să fim credincioşi şi când umblăm prin lume, nu doar când suntem printre credincioşi. Noi trebuie să fim credincioşi la serviciu, la şcoală, cu prietenii, în familie, pretutindeni, pentru că trebuie să arătăm tuturor Viaţa lui Isus Hristos, nu doar credincioşilor.
Mulţi se comportă într-un fel la biserică, dar când pleacă de acolo se comportă total diferit. Prieteni, aceasta arată că nu sunteţi însărcinaţi. Aceasta este făţărnicie. Dar dacă suntem însărcinaţi, nu contează unde mergem, noi suntem însărcinaţi pretutindeni şi arătăm tuturor sarcina. Nu contează unde mergem şi ce facem, noi nu ne vom ascunde Viaţa pentru că am fost însărcinaţi de Viaţa lui Isus Hristos, şi nu putem ascunde aceasta, indiferent unde vom merge.
Despre ce vorbim noi? Despre păzirea căii spre Pomul Vieţii.
Ţineţi minte! Glasul este în Mireasă, dar dacă dăm un sunet nesigur, dacă viaţa noastră vorbeşte nesiguranţă faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi compromis, o stare ca în Laodicea, cum vor putea găsi oamenii calea spre Pomul Vieţii, dacă nu o păzim? Vedeţi? Noi trebuie s-o păzim.
„…Trece pe lângă ei, pentru că nu o recunosc. Numai Sămânţa pe care Dumnezeu a ales-o înainte de întemeierea lumii o va vedea. Acelaşi lucru a venit în zilele lui Noe, în zilele lui Moise, în zilele lui Ilie, în zilele profeţilor, în zilele lui Isus şi a mers mai departe până în ceasul acesta, la persoana însărcinată cu Sămânţa lui Dumnezeu, care este atât de predată voii lui Dumnezeu, încât prin ea, prin acea persoană care este o întemniţată, Se manifestă Cuvântul şi numai Cuvântul.”
Este Cuvântul şi numai Cuvântul care Se manifestă pe Sine Însuşi în individ. Într-o persoană se pot manifesta o mulţime de lucruri. Astfel, putem veni la biserică, putem să cântăm, să ridicăm mâinile şi să manifestăm ceva, dar apoi putem merge în altă parte şi să manifestăm cu totul şi cu totul altceva. Aceasta arată că nu suntem însărcinaţi. Înţelegeţi?
Noi trebuie să rămânem însărcinaţi de către Cuvântul lui Dumnezeu, prin faptul că-L primim pe Soţul nostru, Mesajul orei. Când Îl primim pe El, noi murim faţă de noi înşine şi ne predăm pe deplin Lui. Atunci vine însărcinarea, iar noi nu trebuie să ne facem griji în legătură cu aceasta, ci trebuie să continuăm să ne hrănim şi să ne predăm pe deplin Lui, pentru că El ne va prelua viaţa în totalitate.
În predica „Mergeţi şi treziţi-L pe Isus”, citim:
„Un om este creştin pentru că Hristos trăieşte în el. Creştin înseamnă „ca şi Hristos”, deci nu o apartenenţă, ci o legitimare, pentru că Dumnezeu arată prin voi ce este un creştin.”
Creştinul trebuie legitimat, adică trebuie dovedit, arătat, expus vederii.
„Voi nu luaţi nici un gând, ci vă daţi la o parte şi Îl lăsaţi pe Dumnezeu să intre înăuntru. Lăsaţi ca gândul care a fost în Hristos să fie în voi! Iată, acesta este creştinul adevărat. Oh, vai! El a spus: „Cercetaţi Scripturile, pentru că ele sunt cele care mărturisesc despre Mine.”
Aceasta este o afirmaţie mare. Când a venit Isus, ei L-au întrebat: „Cine eşti Tu?”, iar El le-a răspuns: „Cercetaţi Scripturile, pentru că ele sunt cele care mărturisesc despre Mine.” Putem spune şi noi aceasta? Cercetaţi Scripturile! Ce spun ele despre femei? Cum trebuie să se îmbrace o femeie? Cum ar trebui să se comporte bărbaţii cu soţiile lor? Cum ar trebui să ne predăm Vieţii lui Dumnezeu? Ce a spus Pavel că trebuie să facă femeile şi ce le-a spus bărbaţilor să facă ei? Cum ar trebui să umblăm în lumea aceasta? Cercetaţi Scripturile pentru că ele sunt legitimarea a ceea ce sunt eu. Vreţi să ştiţi cine sunt eu? Cercetaţi Scripturile şi veţi vedea dacă viaţa mea se potriveşte cu ceea ce a spus Pavel şi Isus Hristos. Noi ştim cu toţii că încă creştem şi că mai avem lucruri pe care ar trebui să le predăm Domnului, nu la ele ne referim noi, pentru că acelea sunt lucruri pe care Dumnezeu le spală tot timpul.
Câţi dintre noi creştem în Domnul în mod constant? Câte lucruri de care nu puteam scăpa singuri, a spălat Dumnezeu de la noi? Câte dintre ele au dispărut definitiv din viaţa voastră? Cine face aceasta? Spălarea făcută de Apa Cuvântului. Sunt lucruri pe care noi nu le putem face singuri, dar pe care le poate face Dumnezeu. Noi trebuie doar să continuăm să ne predăm Domnului, să urâm tot ce este rău şi să ne hrănim cu Cuvântul, iar El le va îndepărta de la noi. Când spun aceasta, nu mă refer la procesul nostru de creştere, pentru că toţi creştem, nu mă refer nici la strădania noastră de a trăi perfect, fără cusur, ci mă refer la o Viaţă care nu este a noastră, ci a Lui, la Viaţa care este o legitimare a ceea ce suntem. Deci, nu este vorba de mărturia voastră.
Isus a spus: „Orice lucru să se bazeze pe mărturia a doi sau trei martori.”, şi a mai spus: „Nu luaţi doar mărturia Mea despre Mine, ci fiţi atenţi pentru că şi Tatăl Meu mărturiseşte despre Mine.” Şi a mai spus ceva: „Cercetaţi Scripturile pentru că ele sunt cele care mărturisesc despre Mine.”
Vedeţi? „Şi dacă Eu am martori, şi voi aveţi”. Cine sunt aceştia? „Chiar Scripturile mărturisesc cine sunteţi voi.” Vedeţi? Scripturile arată care este starea voastră. Lăsaţi Cuvântul să vă demaşte sau să vă legitimeze. Nu este vorba despre ce gândiţi sau credeţi voi despre ceva, ci întoarceţi-vă la Cuvânt. Dacă viaţa voastră nu se potriveşte cu Scripturile, dacă în voi nu există dorinţa să vă potriviţi cu fiecare Cuvânt, înseamnă că aveţi nevoie de Ceva care să pună în voi dorinţa ca viaţa voastră să se potrivească în totul cu acest Cuvânt. Voi trebuie să doriţi să faceţi numai ceea ce spune acest Cuvânt; chiar dacă vă luptaţi cu ceva, în voi trebuie să fie dorinţa de a fi una cu Cuvântul, iar atunci El va veni negreşit.
În predica „Lucruri care vor veni”, citim:
„Dacă suntem atributele lui Dumnezeu, noi nu putem trăi prin crezuri, nu putem trăi prin denominaţionalism, ci trebuie să trăim prin Cuvânt pentru că Mireasa este parte din Mire, aşa cum fiecare soţie este parte din soţul ei. Aşadar, noi trebuie să fim Cuvântul Mireasă. Ce este Cuvântul Mireasă? Manifestarea acestui ceas, Mireasa. Nu un crez sau o denominaţiune, ci un profet viu al lui Dumnezeu, un atribut viu al lui Dumnezeu, arătând lumii atributele lui Dumnezeu, Mireasa care va fi exprimată în acest ceas în care trăim.”
Prieteni, care este manifestarea acestui ceas? În anul 1965, fratele Branham împlinise Apocalipsa 10.7 şi Maleahi 4.5, deoarece a spus că „cele şapte Tunete sunt cele care vor întoarce inimile copiilor la părinţi”, iar atunci predicase deja cele şapte Tunete. Vedeţi? El vorbea despre manifestarea acestui ceas, dar nu a arătat spre Apocalipsa 10.7 sau Maleahi 4. Care este Cuvântul Mireasă? Manifestarea acestui ceas. Ce înseamnă aceasta? Că pe pământ va fi o Biserică ce va fi manifestarea Miresei lui Isus Hristos, Biserica adevărată care trăieşte tot Cuvântul lui Dumnezeu. Aleluia!
În continuare, aş vrea să citim ceva din „Întrebări şi răspunsuri” din anul 1964:
„După răpirea Miresei, fecioarele neînţelepte vor fi salvate sau vor fi pierdute?”
Nu. Vedeţi, când Mireasa este luată de pe pământ, totul s-a terminat pentru biserica dintre neamuri, pentru că Duhul lui Dumnezeu va părăsi pământul. Cine este întinat să se întineze şi mai departe; şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe.”
Unde este Duhul lui Dumnezeu? Când pleacă Mireasa, pleacă şi Duhul. Dar Glasul unde este? Glasul este în Ea, ceea ce înseamnă că atunci când pleacă Mireasa, va pleca şi Glasul. Câţi dintre noi suntem dispuşi să ne dăm viaţa ca să rămânem la locul nostru pentru a păzi calea spre Pomul Vieţii?
Acesta este cel mai mare privilegiu pe care l-am avut în viaţa mea.
Prieteni, acum vedem care este scopul nostru pe acest pământ. Noi suntem aici ca să-l oprim pe Satan să blocheze calea spre Pomul Vieţii sau s-o facă confuză. Prin ce facem simplă această cale? Prin faptul că trăim Cuvântul. Atunci, arătăm simplu unde se află Pomul.
Aşadar, este un privilegiu şi o onoare să ne dăm viaţa pentru a păzi această cale şi suntem aici cu Cuvântul, ca să tăiem orice este confuz sau orice ar putea s-o murdărească. Noi suntem aici cu Cuvântul, ca să oprim duhul antihrist să pătrundă şi să ne împiedice să vedem calea înapoi spre Pomul Vieţii. Dar eu sunt aici şi ca să-i încurajez pe aleşii lui Dumnezeu şi să le spun: „Mergeţi mai departe pentru că aceasta este calea, iar dacă veţi merge pe aici, veţi găsi Viaţa Veşnică, veţi găsi ceea ce căutaţi: puterea de a birui, vindecarea pentru trupul vostru, unitatea cu Dumnezeu. Totul este aici, calea este deschisă, aşa că haideţi să vă arăt calea pentru că eu sunt un indicator care vă ghidează, şi sunt mulţi alţi credincioşi care pot să vă îndrume până la Pomul Vieţii.”
Cel mai mare privilegiu al acestui ceas este să păzim calea spre Pomul Vieţii. Vedeţi, Dumnezeu a făcut un lucru minunat în zilele noastre şi încă îl mai face.
De fiecare dată când Dumnezeu a avut un glas, El a legitimat acel glas, l-a arătat lumii: „Acesta este glasul Meu.” Astfel, dacă au primit glasul, ei au fost salvaţi, dar dacă l-au respins, au fost pierduţi.
Noe a fost glasul din ziua sa. Cum a fost legitimat el? Prin arca pe care a ridicat-o, prin faptul că a făcut ceea ce i-a spus Dumnezeu. Prin faptul că a ridicat-o pas cu pas şi a urmat totul cuvânt cu cuvânt, el a arătat că era glasul.
Moise a fost glasul din ziua sa. Cum a fost legitimat el? Dumnezeu i-a dat semne. Ilie a fost glasul din ziua sa, iar Dumnezeu l-a legitimat.
Când a venit Isus Hristos, El a fost Glasul din ziua Sa, iar Dumnezeu L-a legitimat. Credeţi aceasta? Isus S-a rugat pentru mulţimi de oameni care nu au crezut că El era Mesia. Ar fi interesant să numărăm câţi oameni a vindecat, pentru câţi S-a rugat, dar nu au crezut în El şi au sfârşit prin a-L respinge şi au fost pierduţi. Cred că numărul lor ar fi uimitor. Dar scopul manifestării nu a fost ca ei să fie convertiţi; scopul vindecării, a transformării apei în vin, a fost ca Dumnezeu să atragă atenţia asupra Vasului pe care-l folosea pentru ca aleşii să asculte Cuvântul şi să fie schimbaţi prin El. Vedeţi? Să fie schimbaţi de Cuvânt, nu de minuni.
Apoi, a venit apostolul Pavel şi s-a întâmplat la fel: oriunde a mers, în orice cetate, Dumnezeu a legitimat faptul că acela era Glasul Lui. Dar legitimarea lui nu a fost pentru a-i converti pe oameni, ci pentru a le atrage atenţia asupra lui, pentru ca cei aleşi să poată găsi Glasul, să-L vadă legitimat şi astfel să găsească drumul spre Viaţa Veşnică.
Când a venit fratele Branham, el a avut campanii de vindecare cum nu s-au mai înregistrat niciodată în istoria lumii. Au participat sute de mii de oameni şi au fost vindecaţi cu toate că poate nu au crezut niciodată că el a fost un profet. Dar scopul nu a fost să-i facă pe oameni să se convertească, ci voia să le atragă atenţia asupra Glasului.
Ce va face Dumnezeu dacă noi suntem ultimul glas în ultima epocă? El va legitima vasul pe care-l foloseşte ca Glas al Său.
Prieteni, nu ar trebui să vă temeţi să vă puneţi mâinile peste cineva şi să vă rugaţi pentru el, deoarece voi sunteţi un fiu al lui Dumnezeu. Fratelui Branham i s-a spus: „Dacă-i vei face pe oameni să te creadă, atunci nimic nu va sta înaintea rugăciunii tale, nici măcar cancerul!”
Ce se va întâmpla dacă noi îi vom face pe oameni să ne creadă? Credinţa în Scripturile aduse se noi îi poate vindeca; credinţa în versetul care spune că dacă un credincios îşi pune mâinile peste un bolnav şi se roagă pentru el, acesta se va însănătoşi dacă crede.
Eu cred că Dumnezeu va legitima aceasta astăzi. Noi Îl credem pe Dumnezeu pe Cuvânt, privim la tiparul Său şi ştim că dacă El a legitimat Glasul Său în fiecare epocă, o va face şi astăzi. Eu nu mă tem să mă rog pentru nimeni care mă crede cu privire la ceea ce spun despre cine suntem şi ce spune Cuvântul despre noi. Nu mă tem să-mi pun mâinile peste oameni, fiindcă ştiu că dacă pot crede ceea ce le spun, vor fi vindecaţi.
Se vor converti toţi? Poate da, poate nu, dar Dumnezeu Îşi dovedeşte Cuvântul încă o dată. Legitimarea este pentru lume; acest Cuvânt trebuie legitimat în faţa lumii. Îl credem noi? Suntem dispuşi să ne dăm viaţa pentru El?
Noi suntem cei din seminţia lui Dan, din partea de Nord, afară din Laodicea, care păzesc calea spre Pomul Vieţii, de aceea, nu ne putem gândi la nimic altceva ce am putea face în această viaţă, pentru că acesta este scopul nostru veşnic pe această planetă.
Aşadar, indiferent care este locul nostru în biserică, dacă suntem bărbat sau femeie, băiat sau fată, acesta este locul nostru: în seminţia lui Dan, sub steagul Vulturului, şi stăm acolo să păzim calea spre Pomul Vieţii.
Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a pus aici şi aşteptăm ca El să facă ceea ce a spus că va face. Noi credem, Doamne. Amin!

– partea a şaptea –

ARMAGHEDON

Aş vrea să citim din Apocalipsa 16.12-14:

„Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor care au să vină din Răsărit.
Apoi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei şi din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte.
Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic.”

Aşa cum am citit, aici avem trei duhuri necurate care arătau ca nişte broaşte, iar noi ştim că aceasta este învăţătura trinitară. De asemenea, ştim că religia falsă a început prin zidirea turnului Babel, prin Nimrod, şi a progresat foarte repede spre un sistem de trei dumnezei. Majoritatea religiilor păgâne au avut mai mulţi dumnezei şi au intrat în creştinism când Roma păgână s-a amestecat cu creştinismul, când a amestecat învăţătura ei falsă cu Învăţătura adevărată, iar noi putem vedea ce lucru murdar şi cumplit este acesta. De ce? Pentru că nu este vorba doar despre o părere diferită cu privire la dumnezeire, sau despre un fel diferit de a gândi: „Noi gândim aşa, iar voi gândiţi aşa, dar toţi Îl iubim pe Dumnezeu!” Nu este aşa, ci acestea sunt trei duhuri necurate care seamănă cu broaştele, iar Cuvântul spune:
„Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic.”
De ce a devenit învăţătura trinitară un punct de separare? De ce oamenii acceptă să avem părtăşie şi să petrecem un timp frumos împreună, dar de îndată ce atingem doctrina trinitară, suntem tăiaţi? Pentru că această doctrină este cea care adună lumea întreagă „pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic.”
„Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!”
Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon.” (v.15-16).
Astăzi, am foarte multe pe inimă, iar dacă nu mă înşel, acesta este al şaptelea mesaj referitor la Pecetea a patra. Când am început, am pornit de-a lungul liniei şi ne-am gândit că ne vom opri la un moment dat, dar am citit de mai multe ori citatul în care fratele Branham a spus că am putea să ne oprim la fiecare din aceste Peceţi şi să predicăm timp de o lună de zile, seară de seară, numai dintr-una din ele. El a mai spus că Peceţile merg mult înapoi în Scripturi şi le putem vedea de-a lungul lor, acest lucru fiind valabil pentru fiecare dintre ele, iar noi începem să vedem tot mai clar că acesta este adevărul.
Aşadar, nu este doar ceva ce a spus fratele Branham, o părere a lui, ci este o realitate pe care o vedem tot mai clar, pe măsură ce Dumnezeu frânge Cuvântul pentru noi.
În dimineaţa aceasta aş vrea să vorbesc despre „Armaghedon”, dar aş dori să luaţi gândirea duhovnicească şi să vedem împreună ce spune cu adevărat profetul despre acesta.
Pecetea a patra este încheierea tuturor lucrurilor pentru Mireasa dintre neamuri, pentru Biserica dintre neamuri. El vorbeşte despre aceasta, de aceea, doresc să-mi iau timpul necesar ca să intru în toate acestea, pentru că le-am studiat mult timp şi este un subiect foarte mare.
Mai întâi se ridică întrebarea:
Credem într-un Armaghedon fizic, într-o bătălie în care Hristos Se întoarce cu sfinţii Săi pentru a-Şi stabili Împărăţia în mod fizic pe pământ? Categoric, fără nici o umbră de îndoială. Noi ştim că aceasta se va întâmpla negreşit, dar mai există ceva care va avea loc din punct de vedere duhovnicesc.
Aici avem un principiu pe care l-a aşezat fratele Branham în mesajul „Cele patru lăcuste”. El a predicat despre acest subiect în anul 1953, dar l-a reluat în predica „Restituirea Pomului Mireasă”. De fapt, l-a atins de mai multe ori pe parcursul slujbei sale, dar aici aşează un tipar pe care doreşte să-l vedem:
„Din profeţia lui Ioel, vedem că, chiar înainte de prima venire a Domnului, biserica a fost căzută, într-o stare cumplită. Duhul a venit peste acest profet, iar el a putut vedea mai dinainte aceste lucruri, a văzut starea evreilor şi starea bisericii de astăzi.”
Această profeţie are o dublă împlinire, la fel ca oricare alta. Uneori, o profeţie are o însemnătate firească, dar are şi o însemnătate duhovnicească. Astfel, rămânem uimiţi când vedem că fratele Branham a luat aceste patru lăcuste din Ioel şi le-a pus în legătură cu noi, deşi dacă citim profeţia în contextul în care este pusă, este clar că vorbea despre evrei. Ioel vorbeşte despre felul în care au pătruns aceste lăcuste înăuntru şi au distrus ţara luând ceea ce era de drept a Israelului. El vorbeşte cât se poate de clar despre timpul când împăratul din nord avea să vină jos să jefuiască naţiunea Israel, s-o doboare şi s-o nimicească, dar Dumnezeu avea să aducă o restituire, avea să aducă totul înapoi, acest lucru întâmplându-se în mod firesc, chiar în vremea aceea. Totuşi, fratele Branham s-a întors înapoi, a luat această profeţie şi a adus-o în ziua de azi. Cum a putut să facă aceasta? Pentru că l-a văzut pe Petru făcând exact acelaşi lucru. El s-a uitat la Petru şi a văzut că în ziua de Rusalii s-a întors exact la aceeaşi profeţie, care se împlinise deja firesc, a luat-o şi a adus-o în partea duhovnicească.
Vedeţi? Fratele Branham a venit la sfârşitul perioadei neamurilor, a păşit în faţă şi a luat exact aceeaşi profeţie aducând-o în ziua de azi. Numai profeţii pot face aşa ceva, prieteni. Astfel, noi trebuie să fim foarte atenţi când citim Scripturile. Să nu le citim şi să spunem: „Aceasta s-a încheiat, aceea se aplică acolo!”, pentru că odată ce Dumnezeu Îşi aduce Cuvântul, acel Cuvânt este veşnic.
Acesta este un principiu: să nu uităm niciodată că Cuvântul lui Dumnezeu este veşnic. Înseamnă că noi nu putem să-L citim şi să spunem: „Aceasta s-a întâmplat când împăratul Siriei a venit jos şi i-a distrus, după care îi avem pe Macabei care s-au ridicat, i-au izgonit pe vrăjmaşi şi au restaurat şi curăţit Templul. Deci s-a terminat.” Petru nu a crezut că s-a terminat, ci a ştiut că se aplica şi pentru ziua sa, şi nu numai pentru ziua sa ci şi pentru ziua de astăzi.
Astfel, în timpul nostru a venit un profet legitimat de Dumnezeu, iar el a ştiut că această profeţie se aplică şi epocilor bisericilor. Vedeţi că nu putem folosi raţionamentul uman ca să privim la Cuvântul lui Dumnezeu?
Noi trebuie să găsim tiparul lui Dumnezeu, iar tiparul Său este să aducă în scenă un profet, care este un interpret al Cuvântului divin. Astfel, Petru a păşit în scenă plin de Duhul Sfânt şi a avut dreptul, prin autoritatea Duhului Sfânt, să ia versetul din Ioel şi să-l aducă în ziua sa, iar fratele Branham a avut dreptul să facă acelaşi lucru, prin acelaşi Duh Sfânt.
Înseamnă că noi trebuie să fim foarte atenţi când citim Scripturile. La fel se întâmplă şi atunci când citim această a şasea urgie. Noi nu trebuie să spunem: „Aceasta se va întâmpla numai pe tărâm firesc şi va avea loc în viitor!”, ci trebuie să fim foarte atenţi pentru că fratele Branham ne-a arătat acest principiu şi el s-a manifestat în Scripturi. Înţelegeţi? Pavel a făcut aceasta, iar Domnul Isus a făcut acelaşi lucru: El a luat profeţiile, lucruri care se întâmplaseră deja fireşte, de exemplu cu David, şi a spus că textul acela vorbea despre El însuşi. Textul acela vorbea într-adevăr despre David, dar David doar preumbrea ceva ce urma să vină.
Nu oricine poate lua o profeţie şi să spună: „Aceasta se potriveşte aici sau acolo,” dar Isus era Profetul. El a fost marele Profet, deci a putut să ia o profeţie şi s-o aplice acelui timp.” Nu-i de mirare că unii dintre evreii de acolo I-au spus: „Tu scoţi din context, pentru că aceasta s-a întâmplat cu David, deci nu vorbeşte despre Tine!” Dar Domnul Isus avea tot dreptul să facă aceasta.
Noi am urmărit cele două viţe, iar pe măsură ce urmărim aceste lucruri, aş vrea să mă întorc puţin înapoi, să reluăm unele lucruri şi să facem un pas înainte, apoi vom relua altceva şi vom face un alt pas înainte pentru că nu vrem să pierdem punctul în care ne aflăm.
În „Cea mai mare bătălie care s-a dat vreodată” citim:
„Prima şi cea mai mare bătălie care s-a dat vreodată a început în cer, unde Mihail şi îngerii Săi au luptat împotriva lui Lucifer şi a îngerilor Săi. A început mai întâi acolo (în cer); prima bătălie a fost acolo, ceea ce înseamnă că păcatul nu îşi are originea pe pământ, ci în cer. Apoi, a fost aruncat din ceruri, izgonit pe pământ şi a căzut asupra fiinţelor umane. Atunci, bătălia s-a mutat de la îngeri la oameni, a devenit o bătălie umană, iar Satan a venit să distrugă creaţia lui Dumnezeu, ceea ce a creat Dumnezeu pentru Sine Însuşi. Satan a venit ca să distrugă aceasta. Acesta a fost scopul său, să distrugă aceasta. Astfel, bătălia a început aici pe pământ, a început în noi, iar de atunci a continuat să se dezlănţuie.”
Aşadar, când bătălia a trecut de la îngeri la oameni, a devenit o bătălie umană. Deci, este foarte important de notat că bătălia a continuat pe pământ. Bătălia care a început în ceruri, nu s-a încheiat când Lucifer şi îngerii săi au fost izgoniţi afară, ci a continuat pe pământ. Aceasta nu este o altă bătălie, ci este aceeaşi bătălie care a continuat de-a lungul timpului, trecând de la îngeri la oameni.
Atunci, cine luptă în această bătălie? Care este scopul nostru aici pe pământ? Scopul nostru aici este să fim soldaţi. Scopul nostru aici nu este să avem o familie, o slujbă sau să vedem ce putem realiza în viaţă. Desigur, aceasta este partea firească a vieţii, Dumnezeu a conceput-o aşa, dar nu acesta este scopul nostru. Scopul vieţii noastre pe pământ este să luptăm această luptă şi să-l biruim pe diavolul. De aceea am fost puşi pe acest pământ, în Laodicea: ca să purtăm această luptă, deşi diavolul vrea să ne oprească să realizăm că este o luptă. De aceea, el a făcut ca Laodicea să arate ca şi cum nu ar fi nici un război; totul este uşor, paşnic, avem o casă frumoasă, o maşină frumoasă, destulă mâncare, dacă dorim putem avea o slujbă, deci totul merge bine pentru că nu vrea ca voi să realizaţi că sunteţi într-o bătălie, dar când totul ne merge bine, noi pierdem de fapt bătălia.
Aşadar, tot sistemul acesta este astfel stabilit încât să menţină amnezia spirituală a oamenilor, ca să nu ştim cine suntem şi de ce suntem aici, şi astfel, noi nu mai luptăm, ci mergem mai departe cum ne duce valul. Tot sistemul a fost stabilit pentru a face aceasta. Munca ne acaparează aproape tot timpul, apoi avem copii pe care trebuie să-i ducem la tot felul de activităţi, aşa că fugim dintr-o parte în alta. Munca este o parte care consumă viaţa tatălui şi a mamei; muncim şi doar muncim, alergăm şi alergăm, astfel încât la sfârşitul zilei ne prăbuşim în pat, iar duminica abia reuşim să ne dăm jos din pat ca să mergem la biserică. Acesta este Edenul Satanei, ceea ce face diavolul pentru că nu vrea să piardă această bătălie care a trecut de la îngeri la oameni, ci s-o câştige. Am înţeles aceasta?
Prieteni, noi nu trebuie să aşteptăm să intre altcineva în bătălie şi să lupte, pentru că nu există altcineva, ci noi suntem aici ca să-l învingem pe diavolul în această epocă, la sfârşitul Laodicei.
Aşadar, această bătălie nu poate fi pusă pe umerii altcuiva, deoarece dacă nu putem vedea care este datoria noastră, ceea ce trebuie să facem, vom eşua şi Lucifer va câştiga.
El a adus căderea în ceruri, unde a existat o răzvrătire, un păcat, aşa că a fost izgonit jos; apoi a adus căderea în Eden, a continuat cu biserica ebraică şi apoi cu cea dintre neamuri, provocând tot timpul căderea. Dar urma să vină un timp în care va fi un popor care se va trezi din amnezia spirituală şi va înţelege de ce se află pe acest pământ, aşa că va începe să lupte şi-l va învinge pe diavolul pe propriul său teren, luând înapoi tot ceea ce ni s-a luat. Aleluia!
Fratele Branham a vorbit în Pecetea a patra despre mişcarea ecumenică, despre denominaţionalism, cum a început, cum a progresat şi cum s-a împărţit în mai multe crezuri. El a spus:
„Priviţi la ce se va ajunge. La ce anume? Va merge înapoi exact cum a venit. A început în cer şi se va ajunge la bătălia de la sfârşitul timpului.”
Pe măsură ce ne apropiem de bătălia de la sfârşitul timpului, noi trebuie să înţelegem că nu vom avea o viaţă minunată, uşoară şi plăcută, iar apoi vom merge în răpire. Nu, nu! Mai întâi trebuie să trecem prin bătălia de la sfârşitul timpului şi apoi vom fi luaţi în răpire, pentru că numai aşa ne putem întoarce ca să luăm Împărăţia.
Haideţi să clarificăm lucrurile, ca să înţelegeţi ce vreau să spun: Noi putem aştepta Armaghedonul fizic, unde Hristos vine cu sfinţii Săi şi stabileşte Împărăţia pământească, restaurează Împărăţia lui David şi va domni timp de o mie de ani ca Fiu al lui David, iar noi vom domni împreună cu El. Aceasta este o făgăduinţă minunată, dar nu ne este de nici un folos să ne gândim la ea şi să cugetăm la ea, dacă trecem pe lângă bătălia care are loc acum, pentru că dacă pierdem bătălia aceasta, nu vom mai ajunge acolo. Noi putem vorbi despre domnia de o mie de ani sau despre înfrângerea Fiarei, şi să rămânem doar cu vorbitul pentru că singura cale de a ajunge acolo este să biruim aici. Noi trebuie să câştigăm războiul spiritual de aici, pentru că numai atunci vom avea onoarea de a ajunge la războiul fizic de la sfârşitul timpului şi de a stabili Împărăţia pentru Mileniul care vine pe pământ. Dar dacă ne comportăm ca şi cum totul este cum obişnuia să fie şi până acum, ca şi cum nu ar fi nici o luptă pe care trebuie s-o purtăm, nu vom ajunge niciodată acolo.
De multe ori, diavolul pătrunde înăuntru şi ne amăgeşte foarte uşor, ţinându-ne departe de ţinta noastră şi de adevăratul scop al vieţii noastre, aşa că începem să urmărim fluturi, curcubee, etc., şi suntem atât de distraşi încât neglijăm adevărata ţintă pe care o avem. Care este ţinta noastră? Să ne ridicăm astfel încât diavolul să nu mai deţină supremaţia asupra poporului lui Dumnezeu, ci să fie biruit de Cuvântul lui Dumnezeu. Când are loc acest lucru, noi ajungem la scopul nostru, bătălia de aici este câştigată şi putem pleca în răpire.
„Prima bătălie a fost în cer, iar Lucifer a fost scos afară şi a venit pe pământ. Apoi, a murdărit Edenul, iar de atunci a continuat să murdărească.
Acum, de la bătălia din cer s-a ajuns la bătălia de pe pământ şi se va încheia pe pământ, la sfârşitul timpului, în bătălia numită Armaghedon. Noi ştim aceasta. Bătălia a început în cer, iar ei au fost daţi afară. Mihail şi îngerii Săi i-au aruncat afară pur şi simplu, i-au dat afară, iar când s-a întâmplat aceasta, ei au căzut exact în Eden, iar atunci a început bătălia de aici de jos.”
Acum înţelegeţi de ce a trebuit să fie rupte Peceţile? Numai aşa putea fi îndepărtată amnezia spirituală şi să recunoaştem Planul Răscumpărării: cine suntem, care este locul nostru acolo şi ce s-a întâmplat în tot acest timp. Peceţile trebuiau rupte pentru că dacă am fi rămas în starea aceea adormită, am fi fost amăgiţi de diavol în mod constant. Dar prin deschiderea lor, noi am ajuns la o trezire şi am realizat că venim de la Dumnezeu şi că ne întoarcem la El, am înţeles ce este tot acest plan de pe pământ, care este locul nostru, unde ne aflăm şi ce trebuie să facem ca să biruim.
Înainte de deschiderea Peceţilor, noi ne aflam într-o călătorie şi încercam să facem ceea ce credeam noi că este bine, dar în tot acel timp, diavolul a continuat să aibă biruinţă asupra Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că întotdeauna a existat o lăsare jos a gărzii cu privire la Cuvântul Lui.
Aşadar, a trebuit să vină un timp în care Cuvântul lui Dumnezeu avea să fie restituit oamenilor, iar lor li s-a dat credinţă ca să creadă acel Cuvânt, pentru că atunci când aveau să facă aceasta, diavolul nu mai putea să aibă biruinţă asupra acelui Cuvânt. Aleluia! Cred că acum puteţi vedea de ce Evanghelia socială nu va câştiga niciodată bătălia. Acum înţelegeţi de ce nu am fi avut niciodată biruinţă dacă ne-am fi adunat aici zilnic şi am fi spus: „Comportaţi-vă frumos cu copiii, iubiţi-vă soţul sau soţia, faceţi lucruri bune, faceţi fapte de caritate şi arătaţi-le oamenilor dragostea lui Dumnezeu comportându-vă frumos cu ei!” Aceste lucruri sunt minunate, nu este nimic în neregulă cu ele, dar nu ne vor ajuta niciodată să câştigăm bătălia. Noi ştim că trebuie să ne comportăm frumos şi să facem lucruri bune, dar vedeţi de ce a fost nevoie să fie deschise Peceţile? Pentru că Evanghelia pe care o aveam nu ar fi câştigat niciodată bătălia. Ea nu l-ar fi expus niciodată pe vrăjmaş, planul lui de luptă şi nu i-ar fi arătat niciodată tactica cu care ar fi venit să biruiască biserica. Nu am fi ştiut nimic, ci doar am fi fost în trecere pe aici încercând să ne dăm silinţa să fim drăguţi cu soţia noastră, cu copiii noştri sau cu vecinul nostru, dar aceasta nu ar fi rodit niciodată ceea ce trebuie să rodească astăzi.
De aceea, fratele Branham a venit şi a dărâmat totul; a dat totul jos şi a rezidit totul conform Cuvântului; a rezidit o familie conform Cuvântului, rolul tatălui, al mamei, rânduiala Bisericii, darurile Trupului, administraţia lucrării. El a rezidit totul conform Cuvântului, deoarece Cuvântul trebuie să fie restabilit în ordine pentru ca Satan să fie biruit.
Prieteni, nu va funcţiona nimic altceva, în afară de acest Mesaj.
Există o mulţime de cărţi creştine, rafturi întregi, care încearcă să-i determine pe creştini să se comporte ca şi creştinii. Sunt mii şi mii de cărţi despre cum să întemeiem o familie, cum să evităm divorţul în căsnicie, dar cu toate acestea, ei se confruntă cu aceeaşi problemă. An după an, generaţie după generaţie oamenii devin tot mai imorali, viaţa adolescenţilor este mult mai căzută decât era cu un an înainte, căsătoriile au la fel de multe probleme ca înainte, etc. Vedeţi? Se pot publica cincizeci de cărţi noi într-un an şi ei vor avea exact aceeaşi statistică şi anul viitor, pentru că dacă vreţi să aveţi o căsătorie frumoasă, mai întâi trebuie să-L aveţi pe Duhul Sfânt, iar pe Duhul Sfânt Îl putem avea numai odată cu plinătatea Cuvântului. Noi trebuie să primim Persoana Cuvântului, pe Isus Hristos descoperit nouă personal, fiindcă odată cu El vine Duhul Sfânt, vine Viaţa pe care trebuie s-o trăim. Tot ceea ce învaţă aceste cărţi este la o sută de mile depărtare de adevăr.
Prieteni, noi trebuie să ducem oamenii la naşterea din nou, iar naşterea din nou este în Cuvânt. Nu putem să-L respingem pe Isus Hristos, iar după aceea să aşteptăm ca Viaţa Lui să vină în noi. Când a fost restituit Cuvântul, a fost restituită Viaţa deplină, iar prin faptul că primim Cuvântul, primim puterea de a avea familia pe care ne-o dorim, viaţa pe care o dorim şi biruinţele pe care le dorim. Deci, nu va funcţiona nimic altceva, pentru că totul se află în Cuvânt.
Cuvântul descoperit este Cel care ne schimbă, frânge obiceiurile noastre vechi, ne aduce gânduri pe care nu le aveam înainte, începem să biruim lucruri pe care nu am crezut niciodată că le vom birui. Cum le-am biruit? Prin faptul că am primit Cuvântul. Puterea voinţei noastre a eşuat zeci de ani, dar dintr-o dată, Dumnezeu face ceva supranatural şi înainte să ne dăm seama ce se întâmplă, devenim biruitori. Cum s-a întâmplat aceasta? Nu ştiu, eu am continuat doar să citesc Biblia, să citesc Mesajul, să vin la Biserică, am tot spus „Amin” la Cuvânt, iar lucrurile vechi ale firii au început să cadă de la mine. Aleluia!
Acesta este motivul pentru care Evanghelia socială a eşuat pe deplin, va continua să eşueze şi nu ne poate face nici un bine. Ea îi poate ajuta pe oameni să fie mai buni, iar noi dorim oameni buni în lume, dar nu aceasta este soluţia problemei.
Să citim din Pecetea a şaptea:
„Este o bătălie veche care a început dincolo de timp. Satan şi îngerii săi au fost daţi afară, iar ei au venit pe pământ şi bătălia a început din nou pentru că Eva a rupt bariera în spatele căreia trebuia să stea fortificată, a rupt bariera Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, din ceasul acela, Satan a câştigat bătălia asupra Cuvântului lui Dumnezeu pentru că unul dintre copiii Săi, cel mai slab, a lăsat garda jos.
Acesta este felul în care el a câştigat bătălia de fiecare dată, pentru că unul din copiii Săi a lăsat jos garda Cuvântului.”
Am înţeles? Dacă aş scrie vreodată o carte despre familie, căsătorie sau viaţa creştină, aş pune acest citat pe prima pagină, cu litere îngroşate, iar restul paginilor ar fi goale.
De ce biruieşte diavolul? Din pricina acestui fapt. De ce intră înăuntru şi face dezbinare în biserică? Tot din cauza aceasta. Acesta este motivul pentru care câştigă bătălia de fiecare dată. Înţelegeţi? El nu o câştigă pentru că aţi uitat să fiţi buni, ci o câştigă pentru că undeva aţi lăsat jos garda Cuvântului. Acesta este motivul pentru care trebuie predicată şi ţinută sus măsura Cuvântului pe care o avem astăzi. Aceasta este biruinţa noastră, acesta este felul prin care putem birui. Când nu lăsăm jos Cuvântul, ci stăm cu El, Satan este învins, dar când lăsăm Cuvântul jos, el câştigă biruinţa asupra Cuvântului.
Ţineţi minte că el nu încearcă să obţină biruinţă asupra noastră, fiindcă noi suntem uşor de învins. Noi suntem doar un trup de carne, ne aflăm într-un trup firesc, într-o condiţie hibridă şi suntem uşor de doborât. Dar când vrea să biruiască, Satan încearcă să obţină biruinţă asupra Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu trebuie să lucreze după propriile Sale Legi, iar dacă Satan poate obţine biruinţă asupra Cuvântului, reuşeşte să rămână în poziţia sa. El este un intrus pe pământ, este dumnezeul acestui veac rău, domnul văzduhului, dar se comportă ca şi cum ar fi Dumnezeul acestui pământ, deşi nu este decât un intrus. Ceea ce-i dă dreptul să rămână aici este poporul lui Dumnezeu care lasă să cadă Cuvântul.
Ce-i dă Satanei dreptul să rămână în viaţa noastră? Poporul lui Dumnezeu care lasă Cuvântul jos. Aceasta-i dă dreptul să rămână şi în familia voastră. Noi aducem în casa noastră lucruri despre care profetul ne-a spus să nu le aducem: aducem televizorul, reviste, etc., apoi avem probleme şi ne întrebăm: „Cum de are diavolul biruinţă?” Pentru că am lăsat Cuvântul jos. Noi nu putem lăsa Cuvântul jos şi apoi să ne aşteptăm să avem biruinţe.
Eu cred că va veni un timp în care Satan nu va mai avea biruinţă asupra Cuvântului. De aceea, Dumnezeu continuă să-Şi descopere Cuvântul şi de aceea, vieţile noastre se ridică din ce în ce mai sus. De ce? Pentru că vom ajunge într-un punct în care Satan nu va mai avea biruinţă asupra Cuvântului lui Dumnezeu. De ce? Pentru că poporul lui Dumnezeu se va trezi din amnezia spirituală în care se află, iar atunci nu-i va mai da nici o intrare călăreţului de pe calul alb, roşu sau negru. El nu va mai obţine nimic de la noi, pentru că vom sta cu Cuvântul curat al lui Dumnezeu.
Prieteni, noi am văzut planul de luptă şi cred că ştim cu toţii că suntem la final.
Aş vrea să aduc un citat pe care mi l-a dat unul dintre fraţii noştri:
„Iată planul: primul lucru care se întâmplă este că mai întâi există un anunţ în ceruri. Ce s-a întâmplat? Este deschisă o Pecete. Ce este aceasta? O taină desfăşurată. Înţelegeţi? Iar când se desfăşoară o taină, sună o trâmbiţă. Declară un război sau cade o urgie şi este deschisă o epocă a bisericii. Înţelegeţi? Care este partea războinică? Îngerul Bisericii prinde taina lui Dumnezeu care nu este încă descoperită pe deplin, dar el prinde această taină a lui Dumnezeu şi merge mai departe la oameni (după ce i-a fost dată taina), păşeşte în faţă înaintea oamenilor. Ce face el acolo? Începe să aducă mesajul. Ce provoacă acesta? Un război, un război duhovnicesc.”
Aici, fratele Branham ne spune că cei şapte mesageri ai epocilor Bisericii au primit un mesaj de la Dumnezeu, iar când au început să-L vestească, aceasta este chemarea unei trâmbiţe care declară un război duhovnicesc.
Ce credeţi că se întâmplă dacă fiecare epocă, fiecare taină descoperită, fiecare sunet de trâmbiţă declară un război duhovnicesc? Noi putem vedea cât se poate de clar ce s-a întâmplat în ultimele trei epoci ale Bisericii; putem vedea ce s-a întâmplat când Luther a adus descoperirea că neprihănirea se primeşte prin credinţă: a început un război duhovnicesc. Noi putem citi istoria şi vom vedea aceasta.
Când a păşit în faţă Wesley şi a început să predice sfinţirea, şi aceasta a pornit un război duhovnicesc. Astfel, oamenii aruncau după el cu pietre şi cu fructe stricate. Cine arunca cu pietre şi cu fructe stricate? Membrii bisericii. De ce? Pentru că el le spunea: „Nu puteţi să beţi şi să spuneţi că sunteţi sfinţi! Nu puteţi trăi în sfinţenie câtă vreme faceţi toate acele lucruri ale firii!”, iar lor nu le plăcea ceea ce spunea el. Lor nu le păsa dacă erau sau nu în Cuvânt şi nu voiau să se schimbe, ci voiau să rămână exact unde erau. Voiau să fie creştini, să facă parte din biserica anglicană, dar voiau să trăiască oricum, să bea cât voiau şi să facă ce le plăcea. Dar Wesley a venit şi le-a spus: „Sunteţi în păcat şi veţi muri dacă nu vă schimbaţi! Dumnezeu vă cheamă la o viaţă sfântă şi curată!” Ce a urmat? Ei l-au urât pentru că le-a spus aceasta.
De fiecare dată când un predicator începe să bată faptul că faceţi compromisuri, să vă mustre pentru că aveţi televizoare în casă, că vă pierdeţi vremea pe Internet cu pornografia, voi nu spuneţi: „O, Doamne, acesta sunt eu!”, ci vă supăraţi pe acel predicator.
Aşa trebuie să se întâmple de fiecare dată, pentru că tiparul trebuie să rămână adevărat. Trebuie să-l atacăm pe predicator pentru că „niciodată nu poate fi vorba despre mine!”
Wesley nu a spus nimic greşit, dar ceea ce spunea el, nu le plăcea, aşa că au atacat învăţătura lui. Dar nu s-au dus să vorbească cu el pe baza Scripturii, ci au atacat omul. Unele lucruri nu se schimbă fiindcă duhurile nu mor, ci doar migrează în alte trupuri gazdă.
În Pecetea întâi scrie:
„Ţineţi minte că în zilele îngerului al şaptelea, la sunetul său, la sunetul Trâmbiţei Evangheliei, el va încheia toate tainele lui Dumnezeu.”
Priviţi ce război a izbucnit atunci când Luther a adus descoperirea sa; ce război a izbucnit când Wesley a adus descoperirea sa. Ce credeţi că se va întâmpla când vor răsuna toate cele şapte Trâmbiţe deodată? Aceasta va provoca o bătălie mare, un război spiritual imens. Înţelegeţi? Acesta este războiul în care ne aflăm astăzi.
Toate şapte aducând totul la o bătălie mare, nu la bătălia provocată de un singur mesager al bisericii, nu la bătălia provocată de o singură trâmbiţă, ci de şapte glasuri, de şapte Tunete care aduc totul la o bătălie mare. Nu o porţiune a Cuvântului, ci plinătatea Cuvântului. Dacă avem plinătatea Cuvântului, trebuie să ajungem la plinătatea bătăliei spirituale; nu la o bătălie parţială, la bătălia unei epoci a Bisericii, ci la bătălia de la sfârşitul timpului.
În Pecetea a patra citim:
„Acest cal cu culori amestecate, lumesc, gălbui… Gândiţi-vă la aceasta. Voi ştiţi că este un lucru rău. Fiţi atenţi unde se adună ei din cele patru colţuri ale pământului. Ei se adună acum pentru confruntare, iar potrivit Cuvântului, confruntarea va fi la Armaghedon. (Vedeţi?), ei vor veni călărind pe cai gălbui, călărind cu moartea alipită de ei, cu numele morţii alipit de ei.
Ascultaţi, antihristul, prima denominaţiune… Acesta nu poate fi un duh. Izabela lui, care este o curvă faţă de Cuvânt, şi fiicele ei, protestanţii, se adună acum împreună, devin una.
Ei se unesc acum şi vor veni la confruntarea de la Armaghedon, călărind pe un cal în culori amestecate: alb, roşu negru, trei puteri diferite: putere politică şi putere spirituală controlate de puterea demonică, de antihrist. Amestecând împreună toate aceste culori, obţinem gălbuiul, lucrul care arată bolnăvicios şi pe care călăreşte.”
Fratele Branham vorbeşte aici despre mişcarea ecumenică.
În continuare, avem câteva lucruri pe care dorim să le înţelegem şi care ne vor deveni imediat limpezi ca cristalul. El a vorbit despre biserica catolică care i-a atras pe protestanţi în mişcarea ecumenică şi a spus: „Ei se unesc acum şi vor veni la confruntarea de la Armaghedon, călărind pe un cal în culori amestecate.”
Mişcarea ecumenică este o înţelegere între biserici, un compromis care se face pentru a se uni împreună: „Suntem de acord că suntem fraţi şi surori, aşa că nu vom mai lupta unii împotriva celorlalţi.” Şi toţi vor fi consideraţi creştini.
Cum va ridica mişcarea ecumenică o mişcare mondială care se va aduna împotriva Israelului ca să-l nimicească?
Vedeţi, mai întâi este partea duhovnicească şi apoi vine cea firească. Această mişcare ecumenică va merge la confruntarea de la Armaghedon. Vă amintiţi de cele trei duhuri necurate care semănau cu nişte broaşte? Ce vor face ele? Vor merge la toţi împăraţii pământului ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic, la Armaghedon.
„Nu a tălmăcit Daniel visul şi a văzut cortina de fier a Romei mergând la fiecare naţiune? Iată că ei vin şi se adună aici.
Staţi liniştiţi şi ascultaţi pentru că vom încheia imediat.
Ei se adună acum, îşi aduc slujitorii din cele patru colţuri ale pământului, călărind calul gălbui, bolnav, format din amestecarea celor trei culori: acelaşi om.”
Aici, ni se spune că el îşi adună deja slujitorii împreună, dar nu îi adună într-un loc fizic, ci o face prin mişcarea ecumenică. Unde se adună el? Într-un sistem ecumenic, într-un sistem al compromisului între religii, în care pun deoparte toate neînţelegerile cu privire la învăţăturile lor şi se pun de acord cu privire la învăţăturile de bază, întorcându-se astfel înapoi la biserica catolică, iar aceasta va ajunge la Armaghedon.
„În Apocalipsa 19 vedem că nu numai el se pregăteşte, ci şi Hristos se pregăteşte să-l întâlnească. Lupta va fi puternică şi grea. În Apocalipsa 19, Hristos îi adună pe ai Săi, dar nu din cele patru colţuri ale pământului, pentru că va fi o rămăşiţă mică. Ce face El? Îi adună din cele patru colţuri ale cerului (mâine seară vom ajunge la sufletele de sub altar şi veţi vedea dacă este adevărat sau nu), din cele patru colţuri ale cerului pe un cal alb ca zăpada. Şi El are un Nume, dar nu „Moartea”, ci „Cuvântul lui Dumnezeu, Viaţa.” Amin. Îl are scris pe coapsă: „Cuvântul lui Dumnezeu.” Aceasta este singura Viaţă pentru că Dumnezeu este singura sursă de Viaţă veşnică ce există: „Zoe”. Este adevărat?
Pe el (antihrist) scrie: „Moarte”, dar pe Hristos scrie „Viaţa”. Cei care sunt cu El, Îl urmează pe cai albi şi sunt numiţi „Cei aleşi înainte de întemeierea lumii”, iar ei sunt credincioşi Cuvântului.”
În timp ce avem Bibliile deschise, haideţi să citim din Apocalipsa 19.11-16:
„Apoi am văzut cerul deschis şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el se cheamă „Cel credincios” şi „Cel adevărat” şi El judecă şi Se luptă cu dreptate.”
Dacă suntem atenţi aici, Ioan nu-l vede pe Hristos călărind acest cal alb pe pământ, ci L-a văzut venind din cer.
„Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti şi purta un nume scris pe care nimeni nu-l ştie decât numai El singur.
Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu”.
Oştile din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat.
Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.
Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor”.”
Acum aş vrea să citim şi din Apocalipsa 17.14:
„Ei se vor război cu Mielul, dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui.”
Aşa cum am citit aici, cei care Îl urmează pe El, sunt „cei chemaţi, aleşi şi credincioşi”, şi formează armata cerului.
Deci, „cei aleşi şi credincioşi” sunt armata cerului.
Aşadar, textul din Apocalipsa 19 nu se referă la o oaste îngerească, iar fratele Branham a spus: „Aceştia sunt sfinţii.” Să nu uităm că bătălia a trecut de la îngeri la oameni, deci oştirea aceasta trebuie să fie umană.
„Oştile din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat.” (v. 14).
În Pecetea a patra citim:
„Cei care sunt cu El se află tot pe cai albi şi sunt numiţi „cei aleşi înainte de întemeierea lumii”. (Amin). Ei sunt credincioşi Cuvântului. Amin. Îmi place aceasta: „Chemaţi şi aleşi înainte de întemeierea lumii”, iar apoi, „credincioşi Cuvântului prin alegerea lor.”
Despre cine vorbeşte el aici? Despre noi, cei aleşi şi credincioşi, aleşi înainte de întemeierea lumii şi credincioşi prin propria noastră alegere. Aleluia! Pentru a fi în oştirea cerească, noi trebuie să fim aleşi şi credincioşi, trebuie să fim aleşi înainte de întemeierea lumii, dar trebuie să fim şi credincioşi prin propria noastră alegere. Aceasta înseamnă că trebuie să ascultăm Cuvântul, să ne dăm viaţa pentru Cuvânt şi să ne supunem Cuvântului prin propria noastră alegere. Aceasta este oastea care Îl va urma pe El la Armaghedon, aceasta este oastea pe cai albi şi cu haine albe, cei care sunt aleşi şi credincioşi. Suntem aleşi, dar suntem şi credincioşi? Dacă nu suntem credincioşi, noi nu putem face parte din oştirea aceea. Înseamnă că noi trebuie să fim aleşi şi credincioşi. O, Doamne, ajută-ne să fim credincioşi!
„…credincioşi Cuvântului prin alegerea lor, toţi stimulaţi de vinul cel nou şi de untdelemn, călărind pur şi simplu, venind jos să-L însoţească pe El.”
Când suntem stimulaţi de vinul cel nou şi de untdelemn? Acesta este Duhul, este imboldul descoperirii dat de Cuvânt. Acestea sunt armatele cerului, prieteni, stimulate de vinul cel nou şi de untdelemn.
În „Sărbătoarea Trâmbiţelor” citim:
„Observaţi ce se întâmplă în Apocalipsa 9.13, sub trâmbiţa a şasea. Fiţi foarte atenţi! În Apocalipsa 9.13 vedem că cei douăzeci de mii ori zece mii de călăreţi care au fost legaţi la râul Eufrat, au fost eliberaţi sub trâmbiţa a şasea. În lume nu există două sute de milioane de călăreţi, dar acolo au fost. Observaţi aceasta. Aş vrea să vă notaţi versetul acesta ca să-l puteţi citi. Ei nu erau cai fireşti. Din gura lor ieşea foc, aveau cozi şi platoşele lor erau din iaspis. Capătul cozii arăta ca un şarpe, avea capul unui şarpe şi vătăma. Vedeţi? Sunt cai spirituali, diavoli spirituali care au fost legaţi în toţi aceşti ani la râul Eufrat. Ce este aceasta? Vechiul Imperiu Roman care a fost reînviat; prigoana evreilor. Ei au fost legaţi timp de aproape două mii de ani la râul Eufrat, şi nu pot trece în făgăduinţă; o sectă religioasă care a încercat să treacă dincolo de Eufrat. Douăzeci de mii ori zece mii de diavoli ai prigoanei au venit prin Eden, dar au fost legaţi acolo.”
Să citim împreună din Apocalipsa 9. Fratele Branham vorbeşte despre aceasta, iar eu aş vrea să vorbesc şi despre a şasea urgie pentru că aici, în cartea Apocalipsei, este aşezat un tipar. Dacă încercăm să înţelegem logic fiecare cuvânt pe care îl citim, nu vom înţelege niciodată cartea Apocalipsei, pentru că aici avem aceiaşi călăreţi care vin cu platoşe de iaspis şi cu cozi, iar fratele Branham ne-a că aceasta nu are nimic a face cu ceva ce vedem în lumea firească. Nu este ca şi cum ar fi, de exemplu, nişte tancuri care au ceva la capătul ţevii. Nicidecum! Fratele Branham a spus că sunt diavoli supranaturali.
Să citim ce spune Biblia despre potirul al şaselea:
„Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor care au să vină din Răsărit.” (Apocalipsa 16.12).
Aşadar, al şaselea potir are legătură cu secarea râului Eufrat, ca să poată trece împăraţii.
Să vedem acum ce legătură are trâmbiţa a şasea cu aceasta:
„Îngerul al şaselea a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu
şi zicând îngerului al şaselea, care avea trâmbiţa: „Dezleagă pe cei patru îngeri care sunt legaţi la râul cel mare Eufrat!” (Apocalipsa 9.13-21).
Aşa cum am citit, Trâmbiţa a şasea şi potirul al şaselea au ambele legătură cu râul Eufrat, sunt legate împreună, prieteni.
„Şi cei patru îngeri care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela au fost dezlegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni.
Oştirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul.
Şi iată cum mi s-au arătat în vedenie caii şi călăreţii: aveau platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor erau ca nişte capete de lei şi din gurile lor ieşeau foc, fum şi pucioasă.
A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa care ieşeau din gurile lor.
Căci puterea cailor stătea în gurile şi în cozile lor. Cozile lor erau ca nişte şerpi cu capete şi cu ele vătămau.
Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.
Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor.”
Fratele Branham a spus că aceştia nu sunt cai fireşti, ci este vechiul Imperiu Roman care este reînviat. Am înţeles aceasta? Cele şapte Peceţi sunt descoperiri pentru neamuri, iar cele şapte Trâmbiţe sunt descoperiri pentru evrei. Peceţile, îndeosebi primele patru, arată răscumpărarea aleşilor, a Miresei dintre neamuri, în timp ce Trâmbiţele arată răscumpărarea evreilor. Trâmbiţele au scopul să-i aducă pe evrei în ţara lor natală ca să-L poată primi pe Isus Hristos, când vor veni cei doi proroci la ei, dar aş vrea să vedeţi ceva.
Pentru aceasta, vom merge în Apocalipsa 8.13. Vă rog să fiţi atenţi pentru că vom intra în câteva detalii simple. Să nu vă pierdeţi. Când ajungem la versetul 13 din Apocalipsa 8, noi am parcurs deja primele patru Trâmbiţe, aşa că mai rămân Trâmbiţele a cincea, a şasea şi a şaptea.
Aşadar, versetul 13 se află între Trâmbiţa a patra şi a cincea:
„M-am uitat şi am auzit un vultur care zbura prin mijlocul cerului şi zicea cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului din pricina celorlalte sunete de trâmbiţă ale celor trei îngeri care au să mai sune!”
Deci, după primele patru Trâmbiţe, avem un înger care vine şi spune: „Vai, vai, vai!” Fratele Branham le numeşte cele trei Vai-uri (în limba engleză, cele trei woes), şi spune că sunt cele trei războaie mondiale (trei World wars). Astfel, spune că Primul Război Mondial este Trâmbiţa a cincea, Al Doilea Război Mondial este Trâmbiţa a şasea şi Al Treilea Război Mondial este Trâmbiţa a şaptea.
„Vai, vai, vai!” („Woe, woe, woe!”, în limba engleză) sunt trei războaie mondiale. De aceea, când a văzut ce se întâmplă în Trâmbiţa a şasea, când a văzut toate acele puteri demonice reînviate, fratele Branham a spus că este vechiul Imperiu Roman înviat, prigoana evreilor.
Vă amintiţi ce s-a întâmplat în Al Doilea Război Mondial? Au fost prigoniţi evreii?
„Ei au fost legaţi timp de aproape două mii de ani la râul Eufrat şi nu pot trece în făgăduinţă; este o sectă religioasă care a încercat să treacă dincolo.”
Aşadar, aici fratele Branham vorbeşte despre cei patru îngeri de la râul Eufrat, care este Trâmbiţa a şasea şi vorbeşte şi despre al şaselea potir, pentru că ei nu pot trece graniţa, deoarece Roma păgână a devenit Roma papală şi a amestecat creştinismul cu păgânismul ca să poată merge mai departe. Din cauza aceasta, nu poate traversa să treacă în făgăduinţe până când nu este îndepărtată această graniţă. Deci, este ţinută pe loc o perioadă de timp, până când sunt împlinite anumite lucruri, iar atunci apele sunt secate şi ei sunt eliberaţi să facă ceea ce sunt unşi să facă.
Cine a distrus Ierusalimul în anul 70 d.Hr. şi i-a risipit pe evrei? Roma. Astfel, fratele Branham a spus că ei au fost legaţi la Eufrat timp de două mii de ani, iar râul Eufrat este graniţa naturală care a fost dată ţării făgăduite, pentru că Domnul i-a spus lui Avraam: „Poţi avea acest pământ de la râul din Egipt până la marele râu Eufrat.” Este linia de graniţă pentru împăratul nordului şi împăraţii estului.
Babilonul a fost la Eufrat; Medo-persanii au fost la Eufrat; Asiria a fost dincolo de Eufrat, iar împăratul nordului a venit traversând Eufratul pentru că era o graniţă care-i ţinea înafara făgăduinţei. Dar a venit un timp în care graniţa avea să fie îndepărtată pentru ca ei să poată intra înăuntru, iar fratele Branham a spus: „Aceasta este reînvierea vechiului Imperiu Roman.”
Multe din aceste lucruri aşteaptă să se împlinească. Noi am văzut o împlinire şi va mai fi încă o împlinire. Este la fel ca în cazul profeţiei lui Ioel cu privire la cele patru lăcuste şi la restituire. Această profeţie s-a împlinit o dată, după care s-a mai împlinit o dată şi încă o dată.
Unele dintre lucrurile despre care vorbim acum s-au întâmplat într-o oarecare măsură şi se vor întâmpla din nou, în perioada Necazului celui mare. Să nu vă gândiţi că fratele Branham a spus: „Aceasta s-a încheiat!”, pentru că nu este aşa, ci va veni din nou în perioada Necazului.
Ei nu pot trece, iar fratele Branham ne-a spus de ce nu o pot face. Biserica catolică are aceeaşi natură ca şi vechiul sistem roman, dar deocamdată nu poate face ceea ce vrea să facă pentru că s-a amestecat cu creştinismul, are o formă de creştinism şi trebuie să arate ca şi creştinii.
Aceasta este graniţa, aceasta este ceea ce-i reţine: ei trebuie să păstreze imaginea unei biserici creştine, dar vor să facă ceea ce au făcut întotdeauna: să sfâşie cu dinţii lor, să zdrobească sub picioarele lor, să devină stăpâni şi să-i ucidă pe toţi cei care li se împotrivesc. Aceasta este ceea ce vor să facă, dar sunt opriţi de graniţă, pentru că trebuie să arate ca şi creştinii. Vedeţi? Mesajul ne-a descoperit totul.
În „Sărbătoarea Trâmbiţelor” citim:
„Observaţi ce se întâmplă sub Trâmbiţa a şasea. Ei au fost eliberaţi împotriva evreilor; prigoana evreilor. Diavolii supranaturali au fost legaţi aproape două mii de ani, dar apoi au fost eliberaţi de Stalin, Hitler, împotriva evreilor. Voi spuneţi: „Păi, aceasta nu este Roma!” Este acelaşi duh, pentru că ei le-au făcut evreilor acelaşi lucru pe care l-au făcut creştinilor în zilele Romei păgâne.
Priviţi la Israelul firesc şi la Biserica duhovnicească de acum, pe măsură ce le separăm.”
Noi ştim că în Germania şi în Italia s-a ridicat un sistem dictatorial care a început o prigoană cumplită împotriva evreilor, iar fratele Branham a ataşat aceasta de Trâmbiţa a şasea şi de demonii care au fost eliberaţi acolo. Ei i-au prigonit pe evrei pentru că erau aceleaşi duhuri. Vedeţi acele duhuri au fost legate, au avut o limită în ceea ce puteau face, au fost oprite şi nu au putut merge să facă ce vor pentru că erau legate la râu. Ce a urmat? Râul a trebuit să sece pentru ca ele să poată trece, iar când a fost timpul, au trecut şi ce au făcut? Acelaşi lucru pe care l-au făcut întotdeauna: i-au prigonit pe evrei.
„Acest duh nu s-a putut mişca prin romani, prin biserica romană, două mii de ani, dar s-a ridicat prima dată, acolo jos, prin dictatorul Mussolini, în Roma.”
Aşadar, acelaşi duh a început mai întâi în Italia, prin Mussolini.
„Sub Pecetea a şasea, el a eliberat aceşti două sute de milioane de demoni spirituali, prin Roma şi Germania, Hitler. Şi observaţi în Biblie… Ei au primit putere ca împăraţi, dar nu au fost încoronaţi pentru că dictatorul nu este un împărat încoronat, ci doar primeşte putere ca şi un împărat.”
Fratele Branham se referă la cei zece împăraţi, iar aceasta va urma. Cei zece împăraţi care vor primi puterea unui împărat se vor ridica în viitor, dar el ne arată că s-a mai întâmplat aceasta, a avut deja o împlinire, dar va avea o împlinire şi mai mare.
Sunt lucruri pe care le-a spus fratele Branham şi pot fi numai aşa. Unele dintre ele au trebuit să se întâmple în timpul cât a fost el pe pământ, altfel el nu este în Biblie.
Când a venit aici în poziţia lui, când slujba lui s-a dezvăluit, au trebuit să se întâmple anumite lucruri pentru că dacă nu s-ar fi întâmplat, el nu ar fi fost cine a spus că este. Astfel, acesta este unul din lucrurile care trebuiau să se întâmple în timp ce era el aici. Ce timp!
„Imperiul Roman este acolo, legat (prin cine?) prin puterile ecleziastice.”
De cine a fost legat? De puterile ecleziastice.
„Roma păgână a devenit Roma papală şi a fost legată acolo prin tradiţiile sale creştine.”
Ce credeţi, când papa Francisc stă acolo, vorbeşte zâmbind despre dragostea pentru ceilalţi şi spală picioarele altora, nu este oare uns de acelaşi diavol care l-a uns pe fiecare papă, iar dacă nu ar avea această formă de creştinism ar nimici tot ce-i stă în cale? El trebuie să vină prin linguşeli pentru că acesta este tiparul. Înţelegeţi? Tiparul nu se schimbă niciodată: ei vin întotdeauna linguşitori, dar după aceea se întorc. Aşa spune Cuvântul.
„O parte din creştinism şi superstiţiile provenite din Roma au fost puse împreună: închinarea la femei şi toate celelalte lucruri: Crăciunul, sărbătorile, zilele sfinte şi altele.
A fost legată cu acele tradiţii şi nu poate fi eliberată pentru că este împotriva principiilor creştine.”
Vedeţi? Trebuie să arate în continuare creştină. Vine înăuntru prin linguşeli, dar îi urăşte pe toţi protestanţii, iar după ce uneşte totul cu sistemul politic, se întoarce.
„Este acelaşi duh neduhovnicesc, păgân, iar potrivit profeţiilor lui Ezechiel şi a altora, acel duh prins în naţiunile lumii, a fost eliberat împotriva evreilor care nu au ştiut nimic despre Duhul.”
Să nu mă înţelegeţi greşit, pentru că eu nu cred că Trâmbiţa a şasea s-a încheiat, deoarece noi ştim cu toţii că cele şapte Trâmbiţe sună sub Pecetea a şasea, iar deschiderea deplină a Peceţii a şasea are loc când vin cei doi martori şi le predică celor o sută patruzeci şi patru de mii de evrei. Eu cred aceasta din toată inima, dar şi în cazul acesta este la fel ca în cazul profeţiei lui Ioel: s-a împlinit o dată, de două ori, de trei ori.
Aşadar, şi în cazul acesta este la fel, pentru că unele lucruri au trebuit să se petreacă în timp ce era fratele Branham aici, pentru ca el să le poată arăta în Scriptură, iar după aceea în propria sa slujbă. Dumnezeu a îngăduit să se întâmple aceste lucruri pentru ca profetul să poată face aceasta.
Aş vrea să vă arăt ceva. Să deschidem Biblia la Apocalipsa 6. aş vrea să citim Pecetea a şasea pentru că Pecetea a şasea, Trâmbiţa a şasea şi Potirul al şaselea merg împreună.
Să ne amintim cele trei Vai-uri: Primul Război Mondial, al doilea şi al treilea Război Mondial. Al doilea Război Mondial este Trâmbiţa a şasea, iar fratele Branham a spus că Trâmbiţa a şasea şi Pecetea a şasea sună în acelaşi timp. Am înţeles aceasta?
Apocalipsa 6.12-17:
„Când a rupt Mielul pecetea a şasea, m-am uitat şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele
şi stelele au căzut din cer pe pământ cum cad smochinele verzi din pom când este scuturat de un vânt puternic.
Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor.
Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor.
Şi ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului,
căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui şi cine poate sta în picioare?”
Apocalipsa 7.1-3:
„După aceea am văzut patru îngeri care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului. Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac.
Şi am văzut un alt înger care se suia dinspre răsăritul soarelui şi care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea,
zicând: „Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!”
Aici putem vedea că Pecetea a şasea şi Trâmbiţa a şasea sună în acelaşi timp: al doilea Război Mondial izbucneşte, prigoana împotriva evreilor este lansată, dar apoi există un strigăt care spune: „Ţineţi cele patru vânturi pe loc !” A început, dar El a strigat: „Opriţi-vă! Ţineţi totul pe loc!”
Ţineţi minte că în Trâmbiţa a şasea au fost patru îngeri, iar în Pecetea a şasea, „după aceste lucruri” vedem patru îngeri. În Trâmbiţa a şasea vedem că cei patru îngeri care fuseseră legaţi la râul Eufrat, au fost eliberaţi ca să vatăme pământul, dar după aceste lucruri, El a spus: „Ţineţi totul pe loc!” Până când? Până când se pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru.
Ce s-a întâmplat după cel de-a doilea Război Mondial? A cui slujbă a început să se ridice? Slujba îngerului al şaptelea, iar el a început să pună Pecetea lui Dumnezeu, botezul Duhului Sfânt, pe fruntea slujitorilor Domnului. Apoi, după acest timp, se vor ridica în Israel cei doi martori, Moise şi Ilie, care vor predica ispăşirea adevărată şi astfel vor fi pecetluiţi cei o sută patruzeci şi patru de mii de evrei. Am înţeles?
Aşadar, totul a început, dar a trebuit să se oprească. De ce a început şi de ce a trebuit să se oprească? Pentru că profetul trebuia să fie aici ca să arate nişte lucruri.
Să citim mai departe:
„Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o sută patruzeci şi patru de mii din toate seminţiile fiilor lui Israel.”
Apoi, Ioan îi numeşte pe cei care au fost pecetluiţi. Când sunt ei pecetluiţi? În Apocalipsa 11, sub slujba celor doi martori care vor veni după răpirea Miresei dintre neamuri, în timpul necazului. Este adevărat? Da.
Aşa cum am văzut, cei o sută patruzeci şi patru de mii de evrei trebuie să fie pecetluiţi între Pecetea a şasea şi a şaptea. Aceasta se va întâmpla sub slujba celor doi proroci din Apocalipsa 11 şi de aceea au trebuit ţinute pe loc cele patru vânturi despre care scrie în Apocalipsa 7.
Să mergem acum în Apocalipsa 8 unde scrie:
„Când a rupt Mielul Pecetea a şaptea…”, iar începând cu versetul 7, încep să sune Trâmbiţele: prima, a doua, a treia, a patra, etc., până în capitolul 9, capitolul 9 fiind Pecetea a cincea şi a şasea; dar, dintr-o dată există o oprire şi nu mai ajungem la Trâmbiţa a şaptea.
Aşa cum după Pecetea a şasea nu mergem la Pecetea a şaptea, ci ajungem la Apocalipsa 7, unde sunt chemaţi şi pecetluiţi cei o sută patruzeci şi patru de mii, aici, se întâmplă acelaşi lucru: când ajungem la Trâmbiţa a şasea, nu mergem mai departe la Trâmbiţa a şaptea, ci este intercalat capitolul 10, în care se vorbeşte despre îngerul al şaptelea al Bisericii şi despre coborârea Îngerului puternic, pentru că aici este pecetluirea neamurilor.
Fratele Branham a spus că acest mesager trebuie să vină între Trâmbiţa a şasea şi a şaptea, ca să descopere Cuvântul şi să facă pecetluirea.
Când trebuie să se întâmple aceasta? Între Trâmbiţa a şasea şi Trâmbiţa a şaptea. Unde este Apocalipsa 10? Între Trâmbiţa a şasea şi Trâmbiţa a şaptea.
De ce a trebuit să izbucnească al doilea Război Mondial? De ce a venit al doilea Vai? De ce au ieşit demonii aceia, iar apoi au fost opriţi? Pentru că între Trâmbiţa a şasea şi Trâmbiţa a şaptea este Apocalipsa 10. Vedeţi, a trebuit să li se dea drumul şi să existe o prigoană a evreilor pentru ca profetul să poată spune: „Aceasta are loc între Trâmbiţa a şasea şi a şaptea.” Cuvântul este desăvârşit.
Acum, ei trebuie să ţină cele patru vânturi pe loc, ca să fie pecetluiţi slujitorii Domnului. Aici este vorba de cei o sută patruzeci şi patru de mii de evrei. În vremea aceea, Mireasa dintre neamuri este luată, iar după răpirea Miresei şi pecetluirea celor o sută patruzeci şi patru de mii, totul este eliberat. De aceea, fratele Branham a spus că Pecetea a şasea este deschisă de cei doi proroci. De ce? Pentru că ei o aduc înapoi, după amânarea sau oprirea ei, iar atunci va fi eliberată pe deplin. Atunci ei vor putea chema urgii, vor putea închide cerul să nu plouă, pot chema cutremure. De ce? Nu mai există nici un motiv să fie oprită pentru că pecetluirea Miresei este făcută. Aşadar, cei doi martori vor veni în scenă şi vor deschide Pecetea a şasea.
Acest lucru este scris în Biblie, este pus în ordine în Scripturi şi am putut s-o vedem şi în istorie.
Nu uitaţi însă, că toate aceste lucruri se vor întâmpla din nou.
În „Sărbătoarea Trâmbiţelor”, fratele Branham a vorbit despre prigoana evreilor şi despre demonii care au ieşit de la râul Eufrat, dar după aceea a schimbat foaia.
Aşadar, au existat câteva lucruri uimitoare care s-au întâmplat: a izbucnit al doilea Război Mondial, al doilea „Vai”, prigoana evreilor, deschiderea Trâmbiţei a şasea.
Între Trâmbiţa a şasea şi a şaptea, am avut al doilea Război Mondial, prigoana evreilor şi tot acel mare „Vai” care a avut loc, dar după aceea totul a fost oprit, reţinut, şi imediat după oprirea războiului, am avut o slujbă profetică ce s-a ridicat în scenă. Unde ne-a adus această slujbă profetică? Ce este între Trâmbiţa a şasea şi a şaptea? Apocalipsa 10. El ne-a adus exact în Apocalipsa 10.
În timpul vieţii acestui profet s-a întâmplat ceva remarcabil, ceva ce nu s-a mai întâmplat înainte: între anii 1962-1965, au avut loc patru întâlniri ale Conciliului Vatican 2.

Aceste patru întâlniri sunt încercările catolicilor de a face o mişcare ecumenică. Aşadar, catolicii au început să-şi schimbe regulile şi reglementările, să lase garda jos, ca să poată accepta alte religii, iar acest lucru a avut loc în timpul vieţii profetului.
Ambele războaie mondiale au avut loc în timpul vieţii lui, iar Consiliul Mondial al Bisericilor a fost înfiinţat imediat după război, mai precis în anul 1948 când a început şi slujba fratelui Branham.
Puteţi vedea cum merg în paralel? Dumnezeu şi Satan au mers tot timpul pe drumuri paralele, aşa cum am văzut în planul de bătaie pe care l-am studiat. Putem vedea toate aceste lucruri care s-au întâmplat în timpul vieţii sale: Primul Război Mondial când era copil, Al doilea Război Mondial, apoi începutul slujbei sale, în acelaşi an a început Consiliul Mondial al Bisericilor, apoi am văzut sfârşitul slujbei sale şi Conciliul Vatican 2, vechiul sistem roman care a început să cheme curvele sale să se întoarcă înapoi. Mama curvă îşi cheamă fiicele înapoi. Aceasta a făcut acest Conciliu Vatican 2, între anii 1962-1965, ultima sa întâlnire având loc în decembrie 1965, cu trei săptămâni înainte de moartea fratelui Branham. Exact la timp!
El a spus în „Sărbătoarea Trâmbiţelor”:
„Observaţi eliberarea acestui duh ecleziastic. Acum, la douăzeci de ani de la acel război, noi vedem eliberarea acestui duh ecleziastic.”
Ştiţi cât este de important acest lucru? Când demonii aceia au fost eliberaţi de la râul Eufrat, s-au dus şi au început să-i prigonească pe evrei. Vedeţi, prigoana evreilor este întotdeauna fizică deoarece ei au venit printr-o anumită ordine a naşterii. Astfel, evreii adevăraţi s-au înmulţit prin acea ordine, iar dacă cineva nimicea toată acea sămânţă, nimicea de fapt toată sămânţa lui Dumnezeu care a venit prin Israel. Dar cu neamurile lucrurile nu stau aşa, deoarece ele sunt o sămânţă duhovnicească. Astfel, nu putem spune: „Dacă scăpăm de nemţi, scăpăm de toată sămânţa lui Dumnezeu!” Înţelegeţi? Satan nu a putut face cu neamurile ceea ce a făcut cu evreii, de aceea, pe evrei i-a atacat printr-o prigoană fizică, dar în ce priveşte neamurile, împotriva lor a fost şi va fi întotdeauna o prigoană duhovnicească.
Aşadar, el încearcă să-i ucidă pe evrei, fizic, iar pe neamuri, duhovniceşte. Vedeţi calea? Pentru că toată sămânţa israelită a lui Dumnezeu venea printr-o familie, Satan trebuia să şteargă acea familie, pentru ca sămânţa lui Dumnezeu prin evrei să fie nimicită. În felul acesta, făgăduinţa lui Dumnezeu referitoare la mântuirea evreilor ar fi căzut şi ei nu ar mai fi fost o naţiune. Dar cu neamurile nu merge aşa pentru că el nu putea să-i ucidă pe toţi italienii, armenienii, etc., şi astfel să distrugă sămânţa lui Dumnezeu dintre neamuri. Sămânţa Lui este pretutindeni, iar Satan a înţeles că trebuie să-i ucidă duhovniceşte, prin amăgire.
Acum, când aceste două sute de milioane de demoni au ieşit afară, putem vedea clar care este natura lor, care este duhul lor, pentru că atunci când au fost eliberaţi, s-au dus direct în armata lui Hitler şi ce au făcut? Au pornit un război cumplit. Armata lui Hitler a fost incredibilă: ei erau foarte rapizi şi eficienţi, au avut cea mai bună tehnologie, iar oamenii lor de ştiinţă au început să inventeze foarte rapid tot felul de arme. De cine erau unşi? De duhuri demonice. Dacă veţi studia Al doilea Război Mondial, veţi putea vedea că într-adevăr au fost eliberate duhuri demonice. Apoi, a existat o ură de moarte împotriva evreilor. Astfel, ei au venit cu tot felul de sisteme, cu lagăre, cu sisteme de transport, sisteme de urmărire, totul având scopul să-i prindă şi să-i ucidă pe evrei. Aceasta este natura acestor puteri demonice, dar nu uitaţi: pentru evrei este fizic, dar pentru neamuri este duhovnicesc.
Astfel, după ce Dumnezeu a spus: „Ţineţi pe loc cele patru vânturi!”, s-a oprit Al doilea Război Mondial şi la fel prigoana evreilor, pentru ca ei să se poată întoarce în ţara lor, ca să-i poată primi pe cei doi martori şi astfel să poată intra la Sărbătoarea Ispăşirii. Vedeţi, când s-a oprit războiul, demonii aceia au părăsit armata naturală a lui Hitler şi au intrat în sistemul ecleziastic, pe tărâmul bisericesc, deci nu s-au întors înapoi la râul Eufrat. Ce a spus fratele Branham?
„Observaţi eliberarea acestui duh ecleziastic. Acum, la douăzeci de ani de la acel război, noi vedem eliberarea acestui duh ecleziastic.”
Atunci, demonii aceia au trecut la Conciliul Vatican 2, au intrat în mişcarea ecumenică, iar fratele Branham a fost aici ca să ne spună aceasta. Ştiţi cât este de supranatural? Vedeţi cât de minunat se potriveşte istoria cu Scriptura, cu mărturiile cu totul?
Să citim mai departe din „Sărbătoarea Trâmbiţelor”:
„Noi am aflat că puterea fizică a fost eliberată acolo împotriva unei naţiuni fizice, Israelul. Şi ce a făcut? S-a dus, a făcut război şi cum a ucis şi a prigonit!
Acum este pe tărâmul ecleziastic al acesteia!
Nădăjduiesc că Domnul vă va deschide ochii să vedeţi aceasta, deoarece îmi dau seama că aceasta nu este numai pentru biserica de aici. Această casetă va merge în jurul lumii.
Eu nu vreau să rănesc sentimentele nimănui, ci doar să spun Adevărul.
Tărâmul ecleziastic a fost deschis de la învierea firească a Romei păgâne şi a mers tot timpul împotriva evreilor, care au fost întotdeauna vrăjmaşul lor. Leul cu dinţi de fier şi aşa mai departe, a călcat totul în picioare şi a frânt poporul. Roma a fost întotdeauna vrăjmaşul lui Dumnezeu! Acelaşi duh a fost eliberat de către dictatorii lumii, pentru că sistemul lor religios era încă în aşteptare. Dar acum a fost eliberat.”
Vedeţi? A mers la dictatorii lumii şi a dezlănţuit un război, o prigoană fizică, pentru că sistemul religios era încă în aşteptare, dar acum a fost eliberat.
„Ce a făcut? Aşa cum a spus Domnul, vine înăuntru cu viclenie, linguşitor. Şi ce face? Aduce Conciliul ecumenic mondial al bisericilor protestante, aduce duhul antihrist peste ambele, aducându-i la măcelărire, aşa cum au făcut cu ceilalţi, în ceasul chemării Miresei. Cum? Au eliberat duhul ecleziastic bisericesc. Unde l-au eliberat? Nu împotriva denominaţiunilor, ci împotriva Miresei. Dar aici, voi veţi înţelege că Mireasa nu va trece prin timpul acela. Biblia spune aceasta”, Biserica va trece, dar Mireasa nu va trece. Nu puteţi vedea? Predicatorilor, fraţilor, nu puteţi vedea aceasta?”
Ce s-a întâmplat după ce profetul a părăsit scena? Unde s-au dus duhurile care au intrat în armata lui Hitler, în naţiuni, şi care au început războiul, prigoana şi toate acele lucruri? Au mers pe tărâmul ecleziastic în Conciliul Vatican 2, iar acum a fost eliberat în mişcarea ecumenică. Mai întâi, a fost eliberat într-un război fizic şi apoi reţinut, dar după aceea, a fost eliberat pe tărâmul ecleziastic.
Acum s-a infiltrat şi lasă garda jos, mai cedează puţin aici, puţin acolo, aşa că astăzi, între aceste biserici nu mai există diferenţe doctrinare pentru care să se despartă şi pentru care să lupte. Acum au pus credinţa deoparte şi au spus: „Noi credem într-o trinitate, credem în mântuirea prin Sângele lui Isus Hristos, credem în toate aceste lucruri. Aceasta este tot ce ni se cere, este suficient!”, aşa că astăzi puteţi face parte din sistemul trup. Ce fac însă prin aceasta? Se adună pentru măcelărire, se adună la Armaghedon. Înţelegeţi? Ca să faci aceasta, tu trebuie să respingi Adevărul, trebuie să respingi Scripturile şi să le pui deoparte; ca să intri în mişcarea ecumenică, trebuie să-L respingi pe Isus Hristos.
Aşadar, pe tărâm ecleziastic, curva i-a adunat pe protestanţi, iar acum ei se unesc. Ştiţi ce au spus în urmă cu doi ani?
„Noi dorim să împlinim ultima rugăciune a lui Isus Hristos, rugăciunea în care a spus să fim una, aşa cum a fost El şi cu Tatăl”. Dar ei nu au înţeles cuvintele spuse de Domnul Isus, pentru că El a zis: „Pentru ca ei să fie una, aşa cum Noi suntem una”. Cum a fost Isus şi Tatăl una? Ei au fost una pentru că Isus a făcut tot ceea ce a spus Tatăl. El a fost împlinirea Cuvântului, Gândul lui Dumnezeu, Ei fiind într-o unitate şi armonie desăvârşită în privinţa Cuvântului. El a venit din Gândul lui Dumnezeu şi S-a manifestat în acel trup de carne numit Isus Hristos, fiind împlinirea gândului lui Dumnezeu care este unitatea cu omul. Am înţeles aceasta?
Înseamnă că dacă dorim să fim una, noi trebuie să fim una asa cum a fost Isus cu Tatăl, aliniaţi total cu gândul lui Dumnezeu, aliniaţi total cu Cuvântul Său. Aleluia! Slăvit să fie Domnul!
Aşadar, dacă vrem să fim una, aşa cum Isus si Tatăl au fost una, noi trebuie să ne întoarcem şi să ne aliniem total cu Cuvântul. Noi nu putem fi una cu El dacă lăsăm garda jos, dacă cedăm din Cuvânt, ne comportăm ca şi cum anumite versete nu ar conta şi spunem: „Lasă şi tu de acolo şi eu voi lăsa de aici. Vom ceda cu toţii câte ceva din Cuvânt şi vom ajunge la atât de puţin Cuvânt încât să nu mai fim în dezacord unii cu alţii!”
Aceasta nu înseamnă a fi una aşa cum a spus Isus şi aşa cum a fost El cu Tatăl, ci este o unitate falsă, o unitate condusă de puteri demonice. Ce va face unitatea lor? O prigoană împotriva celor care nu sunt de acord cu ei, va aduce o prigoană împotriva celor care nu vor să lase garda jos, care nu vor să ignore Cuvântul şi să-I întoarcă spatele lui Isus Hristos, ci rămân cu Cuvântul deplin şi cu manifestarea Lui deplină în vieţile lor. Dar ce vor să facă ei cu Cuvântul deplin? Să-L reducă la tăcere.
Ţineţi minte! În mişcarea ecumenică este acelaşi duh care a fost în Germania nazistă, dar la suprafaţă totul arată cât se poate de creştinesc. Va veni însă un timp în care toţi vor fi prinşi atât de tare şi vor lăsa atât de mult garda jos, încât nici nu vor mai ştii ce este creştinismul. Atunci, creştinismul adevărat va fi catalogat ca ceva rău, plin de ură şi de intoleranţă şi se vor ridica împotriva lui ca să-l şteargă, spunând că este împotriva armoniei şi unirii lor.
Prieteni, Dumnezeu are un popor care nu este de acord cu această unire care aduce lumea la această pace falsă şi nu va tăcea, ci va continua să strige împotriva lor.
Ei vor ridica un sistem prin care vor încerca să nimicească Duhul adevărului; este acelaşi duh anticreştin, doar că face totul ca să arate cât mai creştin. În aceşti cincizeci de ani care au trecut de la plecarea profetului, acest duh a lucrat din greu să schimbe ideile creştine, principiile creştine, morala creştină, pentru ca oamenii să facă ceea ce vrea el ca să preia puterea şi controlul sub masca creştinismului.
De ce credeţi că a căzut atât de repede moralitatea în creştinism? De ce credeţi că s-a prăbuşit pretutindeni în jurul nostru? Pentru că aceste duhuri ecleziastice încearcă să creeze calea pentru a seca Eufratul ca să poată trece împăraţii. Ele sunt ţinute de ecleziaşti, dar în ultimul timp, ecleziaştii au lăsat atât de mult garda jos încât nu mai există o deosebire clară între creştinism şi restul religiei. Dar acum, Modelul Lui este în Mireasa lui Isus Hristos care este într-un asemenea contrast cu restul lumii religioase încât duhurile rele au trebuit să îndepărteze creştinismul adevărat ca să poată înainta în lucrarea lor fără să fie observate.
Slăvit să fie Domnul pentru ajutorul pe care ni l-a dat, deoarece dacă cunoaştem Peceţile, cunoaştem totul; dacă cunoaştem Mesajul, totul este descoperit.
Prieteni, noi nu trebuie să ne temem de nimic şi să stăm cât putem de credincioşi Cuvântului pentru că scopul nostru pe acest pământ este să ne împotrivim diavolului şi sistemului lui ecleziastic, şi să rămânem credincioşi lui Isus Hristos, care este Cuvântul făcut trup în epoca noastră, Cuvântul manifestat în epoca noastră. Acesta este Isus Hristos, iar noi trebuie să-I rămânem credincioşi pe deplin.
Vor veni ei împotriva Miresei? Absolut! Este profeţit că vor încerca s-o reducă la tăcere, dar vor reuşi? NU! Grâul va fi adunat în hambar înainte ca ei să poată face aceasta.
Totuşi, va veni un timp în care sistemul ecumenic se va aduna împotriva Miresei şi va încerca s-o reducă la tăcere, dar atunci nu vom sta ca nişte pipirigi şi nu vom tăcea, ci vom lupta şi vom câştiga chiar acum, vom arăta Cuvântul, dar nu numai cu vorba, ci şi cu fapta. Noi vom trăi manifestarea Duhului Sfânt, vom trăi atât de mult acest Cuvânt încât vor fi nevoiţi să ne oprească pentru că suntem împotriva întregului sistem. Vom trăi Cuvântul şi vom fi plini de curaj, dar nu vom fi noi şi nu o vom face într-un mod arogant, ci vom sta credincioşi Cuvântului. Nu vom ceda nici o iotă din Cuvânt, ci Îi vom fi credincioşi pe deplin până când vine Domnul şi ne ia sus.
Prieteni, eu nu vreau să stau undeva într-un colţ, ca un laş, ci vreau să fiu în prima linie, dând tot ce am, cu o viaţă care se potriveşte în totul Cuvântului, cu o biserică ce este în totul conform Cuvântului, cu o viaţă de rugăciune, cu o legitimare divină, cu vindecare, cu ungerea Duhului Sfânt. În ziua în care El va veni să ne adune în hambar, eu vreau să fiu acolo, în prima linie.
Fraţi şi surori, noi suntem chemaţi să purtăm lupta Lui în acest Eden al Satanei, şi ea este chiar acum şi chiar aici. Dar noi nu luptăm cu pumnul, cu pietre, etc, ci luptăm cu Cuvântul lui Dumnezeu, şi nu spunem doar cuvinte, ci Cuvântul trebuie arătat, trebuie să fie trăit.
În „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”, citim:
„Biserica Sa stă singură. Ea nu este agăţată de nimic. El a fost legitimat de Dumnezeu ca fiind trupul în care a locuit Dumnezeu; iar Biserica este legitimată ca fiind Trupul Său, prin faptul că face acelaşi lucru. Ea este Trupul Său, Adevărul manifestat al Cuvântului Său făgăduit pentru zilele din urmă.”
Cine este Mireasa? Trupul Său şi face acelaşi lucru ca El.
„Ea este Trupul Său, Adevărul manifestat al Cuvântului Său făgăduit pentru zilele din urmă.
Ea şi numai Ea singură stă pe Aceasta. De aceea, diavolul urlă prin aceste organizaţii mari, ca să ridice ceva care s-o reducă la tăcere.”
Ce s-a întâmplat în ultimii cincizeci de ani? Ce s-a făcut prin Conciliul Vatican 2? S-a zidit un sistem. Vedeţi? Zidurile au fost dărâmate, Eufratul a secat, totul este pregătit. Ei au schimbat creştinismul, au pervertit Cuvântul, au schimbat adevărul despre ce înseamnă să fii un credincios adevărat şi totul este pregătit ca să se ridice din nou vechiul Imperiu Roman. Se va întâmpla atât de repede încât ne va şoca.
Ţineţi minte că Hitler a venit la putere după ce Germania fusese învinsă în Primul Război Mondial. În anul 1919, ei au semnat un Tratat prin care spuneau că vor plăti pentru crimele săvârşite, dar în anul 1933 a venit la putere Hitler. El a început să rezidească sistemul, iar şase ani mai târziu, în anul 1939 a pornit Al doilea Război Mondial, dovedindu-se a fi una dintre cele mai puternice forţe militare din lume. De ce? Pentru că au fost unşi de cei două sute de milioane de demoni de la Eufrat. Vedeţi? Nu este nevoie de mult timp pentru ca tot ceea ce este normal să fie schimbat radical şi să devină anormal. În Germania, totul s-a schimbat peste noapte; în Polonia, totul s-a schimbat peste noapte, ceea ce dovedeşte că nu este nevoie de mult timp ca să se schimbe ceva. De ce? Pentru că cei două sute de milioane de demoni care au lucrat atunci, sunt aceiaşi care lucrează şi acum. Ei pregătesc şi zidesc, pregătesc şi zidesc, iar când vor porni, totul va fi atât de rapid încât oamenii abia se vor putea dezmetici. Dar noi ştim ce va urma şi suntem pregătiţi, pentru că avem Sabia în mână. Noi stăm aici pregătiţi ca să fim luaţi în hambar.
„Ele nu o vor face niciodată, pentru că Ea nu va fi redusă la tăcere, ci va fi luată sus. Ea este ridicată acum, prin puterea Cuvântului legitimat făgăduit Ei. Amin!”
Să ne ridicăm în picioare. Nu vreau să aduc multe detalii, ci doresc să înţelegeţi ceea ce am spus şi să vă concentraţi asupra acestor lucruri, pentru că noi ştim cine suntem, unde ne aflăm şi în ce epocă trăim. Totul este aşezat atât de desăvârşit în Cartea Apocalipsei încât este uimitor. Totul este exact acolo unde trebuie să fie, între Trâmbiţa a şasea şi a şaptea, între Pecetea a şasea şi a şaptea, iar noi suntem fericiţi şi plini de recunoştinţă pentru zilele pe care le trăim. Mulţumim Domnului! Amin!

– partea a opta –

CELE DOUĂ OŞTIRI

Să deschidem Bibliile la Apocalipsa 19.11-16.
Astăzi vom continua cu tema de duminică, pentru că nu am reuşit s-o termină.
Deci, Apocalipsa 19.11-16:

„Apoi am văzut cerul deschis şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el se cheamă „Cel credincios” şi „Cel adevărat” şi El judecă şi Se luptă cu dreptate.
Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti şi purta un nume scris pe care nimeni nu-l ştie decât numai El singur.
Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu”.
Oştile din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat.
Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.
Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor”.

Să citim şi Apocalipsa 17.14 :

„Ei se vor război cu Mielul, dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui.”

Vă mulţumesc pentru ziua de duminică şi pentru ceea ce aţi făcut pentru noi. Ceea ce apreciez este respectul pe care-l aveţi pentru darurile lui Dumnezeu.
Aş vrea să-i purtăm în rugăciune pe fraţii care vor merge în Haitti, pe fratele Emanuel, fratele Kyle, fratele Elmor şi fratele Bryan. Abia aşteptăm să auzim ce va face Domnul acolo, iar la sfârşitul serviciului, aş vrea ca aceşti fraţi să vină în faţă, ca să ne punem mâinile peste ei, astfel încât să-i trimitem cu împuternicirea bisericii, având încredinţarea că Dumnezeu va face lucruri supranaturale prin ei.
Astăzi aş vrea să privim la „Cele două oştiri” din cartea Apocalipsei. În Apocalipsa 19, Îl vedem pe Hristos venind pe un cal alb, urmat de toată oştirea cerească pe cai albi şi aş vrea să privim cu toţii această oştire care-L urmează. Noi ştim că privim totul din perspectiva unei Cărţi deschise, nu a unei Cărţi închise, iar aceasta schimbă totul.
Îmi amintesc că încă din copilărie am fost atras de cartea Apocalipsei, dar nici astăzi nu am explicaţia de ce un băieţel de zece sau unsprezece ani, ar dori să citească Apocalipsa. Totuşi, la vârsta de cincisprezece sau şaisprezece ani, citisem deja Apocalipsa de trei sau de patru ori.
De ce ar face un băieţel aşa ceva? Pentru mine, Apocalipsa a fost o carte închisă, aşa că tot ce puteam vedea erau fiare, balauri, cai de diferite culori, ceea ce era foarte fascinant pentru un băiat, săbii care ieşeau din gura cuiva, aripi şi făpturi, etc., dar toate acestea nu-mi spuneau nimic. Dar după ce Dumnezeu a adus în scenă un profet pentru a ne dezvălui aceste lucruri şi au fost deschise Peceţile, noi citim într-o Carte deschisă, care nu mai este o fantezie, o poveste sau o carte colorată, ci este o realitate. Acum o vedem, ne uităm la ea cu ochii deschişi şi Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru aceasta.
Pentru mulţi oameni, Biblia este o poveste, este doar o culegere de poveşti drăguţe şi interesante. Ei vorbesc despre un Dumnezeu care iubeşte pe toată lumea, dar nu înţeleg că în Ea există mult mai mult. Îi mulţumim Domnului pentru că a avut milă de noi.
Săptămâna trecută am depus mărturie în faţa unui bărbat. Am avut numai câteva minute în care am putut vorbi cu el, dar omul a făcut o glumă în care a spus că Eva a mâncat un măr, iar din cauza aceasta a căzut în păcat. Aceea a fost uşa mea deschisă, aşa că am păşit în faţă şi timp de cincisprezece minute, i-am prezentat sămânţa şarpelui.
L-am întrebat: „Ce fel de fruct poate mânca cineva, ca să-i fie deschişi ochii şi să înţeleagă că este gol? Apoi să-şi facă un şorţ, dar să nu-l pună la gura cu care tocmai păcătuise, ci să-l pună peste trup?” În continuare, i-am mai pus câteva întrebări, ca: „De ce avem naşterea din fecioară?”, la care el a zis: „Da, ai dreptate, de ce?”
Astfel, am lovit ţinta şi am spus: „Adulterul este singurul răspuns la toate aceste întrebări.” Atunci, omul acela m-a privit şi m-a întrebat: „Unde mergi la biserică?”, iar eu l-am invitat să vină aici sau să urmărească predicile noastre. I-am spus că bucuria noastră este să vedem Biblia devenind vie, astfel încât să înţelegem că ea nu conţine doar nişte poveşti despre Noe şi arca sa, sau despre Avraam şi Sara, ci este o realitate, este ceea ce încearcă să ne spună Dumnezeu, iar noi dorim să ştim cu disperare. Pentru mine a fost minunat să port acea discuţie pentru că Dumnezeu ne-a deschis mintea şi ştim ce vorbim.
Citatul pe care-l voi citi în continuare, l-am adus şi duminică, dar îl voi repeta pentru că este un principiu pe care noi trebuie să-l înţelegem. Dacă nu vedem acest principiu în Scripturi, multe din lucrurile pe care ni le-a spus fratele Branham, nu au nici un sens.
Este vorba de predica „Cele patru lăcuste”, din anul „1953:
„În timpul în care Ioel aduce această profeţie, biserica era într-o stare cumplită…”
El vorbeşte despre ceva ce s-a întâmplat în zilele când a trăit Iov:
„…căzută, chiar înainte de prima venire a Domnului. Duhul a venit peste acest profet, iar el a putut vedea mai dinainte aceste lucruri: el a văzut starea evreilor, dar a văzut şi starea bisericii de azi.”
Aşadar, Ioel s-a uitat şi a văzut ceva ce s-a întâmplat în timpul său, ceva ce era o realitate în ziua sa, dar a văzut şi starea evreilor în timpul când avea să vină Isus şi a văzut şi starea bisericii din ziua de azi. El nu ne-a spus aceasta când a scris acest verset deoarece Dumnezeu aşeza totul acolo, pentru ca atunci când va veni un profet, să poată lua acest verset şi să ne arate însemnătatea lui.
Astfel, noi ştim că profeţia adusă de Ioel, s-a împlinit în zilele în care trăia el, iar la scurt timp după aceasta, sirienii au venit, au răscolit pământul şi au mâncat tot, dar apoi a existat o restituire. Acelaşi lucru s-a întâmplat în zilele lui Isus, când biserica ebraică a ajuns foarte jos, era distrusă, dar apoi a fost readusă înapoi pentru că Petru a spus: „Aceasta este ceea ce a spus profetul Ioel. Aceasta este împlinirea profeţiei lui.”
Mai târziu, fratele Branham a putut lua aceeaşi profeţie şi să spună: „Este pentru ziua noastră.”
Aşadar, noi trebuie să înţelegem că atunci când citim o profeţie, nu putem s-o luăm şi s-o punem undeva şi să spunem: „În altă parte nu se mai potriveşte!”, pentru că dacă facem aceasta, vom pierde multe lucruri pe care ni le spune profetul. Aceasta este cauza pentru care Mesajul este împărţit în atât de multe tabere şi de aceea se pun o mulţime de întrebări, ca: „Suntem deja la Cina nunţii sau Cina nunţii va veni? Suntem deja căsătoriţi sau nunta noastră va fi după întâlnirea din văzduh?”
Adevărul este că ambele afirmaţii sunt adevărate, deoarece fratele Branham a spus: „Noi nu vom merge la nuntă deoarece căsătoria noastră este aici.” El a spus aceasta în anul 1964, în Mesajul „Confirmarea Cuvântului”, dar după aceea a spus: „Vom merge la nuntă să-L întâlnim în văzduh.” El spunea aceasta pentru că există o unire invizibilă şi există o unire vizibilă. Există o unire care are loc acum, în sufletul nostru, o unire în care suntem uniţi cu Hristos prin botezul Duhului Sfânt, dar există şi o unire care va veni în trupul nostru firesc, când îi va întâlni pe ai Săi în văzduh.
Aşadar, noi trebuie să înţelegem că uneori afirmaţiile făcute de profeţi au o dublă însemnătate: firească şi duhovnicească. Dacă nu vedem aceasta, ajungem să ne separăm în diferite tabere, să aruncăm cu noroi unii în alţii şi să ne urâm unii pe alţii, deşi, în realitate, şi unii şi alţii avem o bucăţică din Adevăr. Aceasta înseamnă că noi trebuie să fim foarte atenţi când citim Cuvântul.
Prieteni, ascultaţi doar ceea ce a spus profetul şi credeţi ceea ce a zis el. S-ar putea ca pe moment să fim puţin derutaţi, dar în cele din urmă, Dumnezeu va aşeza totul ca să înţelegem. Să nu schimbaţi ceea ce a spus el, ci luaţi totul exact cum a fost spus şi aşteptaţi ca Dumnezeu să aşeze totul la locul lui. Nu luaţi ciocanul ca să forţaţi aşezarea acelor pieze de puzzle, ci lăsaţi totul aşa până când se potriveşte, pentru că atunci când se potriveşte, este minunat.
Noi am putut vedea că există două viţe care au început în ceruri, când Mihail şi Lucifer s-au confruntat într-un război mare, şi le-am urmărit de-a lungul timpului.
În continuare, voi citi un citat pe care l-am mai adus, dar o fac pentru că vreau să repetăm câteva lucruri:
„Prima şi cea mai mare bătălie care s-a dat vreodată, a început în cer, unde Mihail şi îngerii Săi au luptat împotriva lui Lucifer şi a îngerilor săi. A început mai întâi acolo, prima bătălie a fost acolo. Aşadar, păcatul nu îşi are originea pe pământ, ci în cer. Apoi a fost aruncat din ceruri, izgonit pe pământ şi a căzut asupra fiinţelor umane. Atunci, bătălia a trecut de la îngeri şi a devenit o bătălie umană, iar Satan a venit să distrugă creaţia lui Dumnezeu, ceea ce a creat Dumnezeu pentru Sine Însuşi. Satan a venit să distrugă aceasta, acesta a fost scopul Său: să distrugă aceasta. Apoi, bătălia a început aici pe pământ şi a început în noi, iar de atunci a continuat să se dezlănţuie.”
Aşadar, acum nu mai avem o bătălie îngerească. Noi trebuie să înţelegem că această bătălie care a început în ceruri nu mai este o bătălie îngerească, ci este una umană. Deci, unde are loc chiar acum bătălia care a început în ceruri? Chiar aici, în noi. Bătălia dintre Lucifer şi Mihail, bătălia prin care Lucifer vrea să biruiască Cuvântul lui Dumnezeu, prin amăgire, are loc în fiecare zi şi în fiecare clipă, în noi. Vrem să ştim unde este bătălia? Este chiar aici, în noi. Astfel, când ne uităm în oglindă, ne uităm de fapt la câmpul de bătălie, la locul bătăliei, iar fratele Branham a vorbit despre aceasta în predica „Cea mai mare bătălie care s-a dat vreodată”:
„Aceste două oştiri au trebuit să găsească un loc, un pământ comun, în care să se dea bătălia, şi au ales mintea omului. Acesta este câmpul de bătălie.”
Acesta este adevărul: bătălia se dă în noi. Vedeţi? Dacă nu putem vedea aceasta, dacă nu ştim unde se dă bătălia, ne vom împiedica şi vom cădea în capcană. Ne vom gândi că bătălia este aici sau acolo, în grupul acesta sau în familia aceea, dar nu vom realiza că bătălia care a avut loc în ceruri, are loc chiar acum în noi, şi astfel vom fi înşelaţi pe deplin cu privire la ceea ce face Dumnezeu şi vom ajunge în tot felul de probleme.
Prieteni, noi trebuie să înţelegem că bătălia este chiar aici, de aceea trebuie să ne hrănim cu Cuvântul şi să stăm în rugăciune pentru că, dacă suntem creştini, nu există altă opţiune. Noi nu ne putem lua vacanţă în ce priveşte hrănirea noastră cu Cuvântul sau venirea în prezenţa Domnului ca să cerem ca Duhul Sfânt să ne conducă vieţile în bătălia care nu se opreşte niciodată.
Aşadar, nu putem spune: „Sunt obosit! Azi îmi voi lua o zi liberă şi nu voi citi Biblia, nu mă voi ruga şi nu voi asculta Cuvântul!”, pentru că de îndată ce facem aceasta, nu vom mai câştiga teren în bătălia care nu se opreşte niciodată. În această bătălie nu există zile libere! Diavolul nu-şi ia zile libere, ceea ce înseamnă că nici noi nu putem face aceasta.
Aţi observat că atunci când mergeţi în vacanţă vă opriţi din rutina voastră zilnică, din devotamentul vostru pentru viaţa de rugăciune, iar când vă întoarceţi înapoi, începeţi să vă uscaţi? Aţi avut un timp minunat, aţi văzut privelişti minunate, dar din punct de vedere duhovnicesc vă uscaţi. Eu cred că nu aşa trebuie să fie vacanţa. Puteţi merge în vacanţă şi să aveţi un timp minunat împreună cu familia, dar trebuie să vă reîmprospătaţi sufletul zilnic.
Deci, trebuie să fim atenţi pentru că nu există zile libere şi nici vacanţe în a fi un fiu al lui Dumnezeu.
În Pecetea a şaptea citim:
„Este o bătălie veche care a început dincolo de timp. Satan şi îngerii săi au fost daţi afară, dar au venit pe pământ şi bătălia a început din nou. Eva a rupt bariera în spatele căreia era fortificată, în spatele Cuvântului lui Dumnezeu, iar din ceasul acela, Satan a câştigat bătălia asupra Cuvântului lui Dumnezeu pentru că unul din copiii Săi, cel mai slab, a lăsat garda jos.
Acesta este felul în care el a câştigat bătălia de fiecare dată: pentru că unul din copiii Săi a lăsat jos garda Cuvântului.”
În tema de astăzi, vom aduce mai multe citate din Pecetea a patra şi Sărbătoarea trâmbiţelor, pentru că ele merg în paralel, dar vom avea şi alte citate.
Haideţi să vedem la ce anume se va ajunge.
Noi suntem în Pecetea a patra: am parcurs epocile Bisericilor, iar fratele Branham ne-a spus că se va ajunge la bătălia de la sfârşitul timpului.
„Priviţi la ce se va ajunge. La ce anume? Va merge înapoi exact cum a venit. A început în cer şi se va ajunge la bătălia de la sfârşitul timpului.
Prima bătălie a fost în cer, iar Lucifer a fost scos afară şi a venit pe pământ. Apoi, a murdărit Edenul, iar de atunci a continuat să murdărească.
Acum, de la bătălia din cer s-a ajuns la bătălia de pe pământ şi se va încheia pe pământ, la sfârşitul timpului, în bătălia numită Armaghedon. Noi ştim aceasta. Bătălia a început în cer, iar ei au fost daţi afară. Mihail şi îngerii Săi i-au aruncat afară pur şi simplu, i-au dat afară, iar când s-a întâmplat aceasta, ei au căzut exact în Eden, iar atunci a început bătălia de aici de jos.”
Noi am văzut planul de luptă şi ce a făcut Lucifer ca să amăgească biserica de-a lungul epocilor Bisericii, şi am aplicat aceasta şi în vieţile noastre. Astfel, dacă vedem ce s-a întâmplat în epocile Bisericilor, putem înţelege şi fiecare din alunecările noastre, din căderile noastre, pentru că întotdeauna este acelaşi tipar. Dar Dumnezeu ne-a dat o cale de scăpare.
Astăzi, privim numai la ultima porţiune a acestui plan de luptă, la Vulturul care luptă cu moartea, cu calul gălbui.
Astfel, în Pecetea a patra citim:
„Aici vedem Viaţa şi Moartea venind la lupta finală. Calul alb al Vieţii adevărate şi calul gălbui al crezurilor amestecate. Noi le vedem ajungând la confruntarea finală.”
Această bătălie se va încheia sub Pecetea a patra şi se va ajunge la o confruntare adevărată.
Haideţi să citim puţin din Apocalipsa 16, dar mai întâi, vreau să vă reamintesc ceva ce am spus şi duminică şi anume, că fratele Branham ne-a arătat în Peceţi un tipar. El a făcut aceasta când a spus că atunci când a venit fiecare mesager al Bisericii, a fost ruptă o Pecete; mesagerul a primit o descoperire de la Dumnezeu şi a sunat din Trâmbiţă, iar Trâmbiţa a declarat un război duhovnicesc. Deci, a pornit un război duhovnicesc apoi, aleşii acelei epoci au fost pecetluiţi, iar peste ceilalţi a căzut o urgie.
Aşadar, el ne-a arătat Peceţi, Trâmbiţe şi urgii şi ne-a spus că ele s-au desfăşurat în fiecare epocă a Bisericii, aceste lucruri având loc de-a lungul timpului.
Deci, în fiecare epocă a Bisericii a fost o Pecete, o Trâmbiţă şi o urgie, iar când am ajuns la epoca a şaptea a Bisericii, a existat, de asemenea, o Pecete ruptă la sfârşit; la sfârşitul epocii Laodicea au fost rupte cele şapte Peceţi, aşa că Evanghelia a sunat în măsura deplină a Cuvântului şi ne-a adus descoperirea deplină a lui Isus Hristos, declarând nu numai o bătălie în cadrul unei epoci a bisericii, ci a adus înapoi bătălia deplină. Cuvântul deplin a adus înapoi bătălia deplină. Am înţeles aceasta?
De-a lungul epocilor am avut o luptă împotriva unei Peceţi, a descoperirii unei porţiuni din Cuvânt, dar acum am ajuns la o confruntare în care avem Cuvântul deplin, Trâmbiţa Evangheliei depline, Evanghelia deplină a lui Isus Hristos care ne duce la bătălia deplină. Dar nu ne temem pentru că am fost echipaţi ca să biruim.
Acum aş vrea să vă arăt un tipar foarte important despre care am vorbit puţin duminică. Dacă citim în Apocalipsa 16, aici avem potirele din care sunt turnate urgiile. Prima urgie este vărsată în versetul 2, următoarea în versetul 3 şi aşa mai departe, până când ajungem la potirul al şaselea, pe care îl vom citi împreună:
„Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor care au să vină din Răsărit.”
Ceea ce vreau să vă arăt aici este că există un Interval între Pecetea a şasea şi a şaptea, între Trâmbiţa a şasea şi a şaptea şi între Potirul al şaselea şi al şaptelea, iar noi trăim în acest Interval. Înseamnă că acum putem să ne poziţionăm exact în cartea Apocalipsei, pentru că trăim în spărtură.
Ţineţi minte că aceasta se întâmplă duhovniceşte şi fireşte; acum se întâmplă duhovniceşte şi se va întâmpla şi fireşte.
„Apoi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei şi din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte.
Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic.
„Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!”
Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon.
Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: „S-a isprăvit!” (Apocalipsa 16.12-17).
„Şapte” este întotdeauna încheierea, fie că este vorba de Pecetea a şaptea, de Trâmbiţa a şaptea sau de Potirul al şaptelea. De aceea, aici, în versetul 17 scrie: „S-a isprăvit!”
Noi vom vedea aceasta, dar deocamdată putem vedea că în Intervalul dintre Potirul al şaselea şi Potirul al şaptelea, este o descoperire sau un anunţ făcut cu privire la cele trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte. Astfel, fratele Branham a început să descopere, să demaşte învăţătura trinitară aşa cum este ea şi să ne arate aceste trei duhuri necurate pe măsură ce au ieşit, ne-a arătat trinitatea Satanei: balaurul, fiara şi prorocul mincinos.
Deci, cine este cel care ne-a descoperit în acest Interval ce înseamnă aceste trei broaşte? Mesagerul celei de-a şaptea epoci a Bisericii, profetul dintre neamuri.
Aşadar, în acest Interval, el ne descoperă care este însemnătatea duhovnicească a acestor lucruri.
Deci, în Interval avem mesagerul epocii a şaptea a Bisericii, profetul din Maleahi 4 şi Apocalipsa 10.7, iar el ne-a explicat ce sunt cele trei duhuri necurate; ne-a explicat trinitatea: balaurul, fiara şi prorocul mincinos. Vedeţi cât de important este acest Interval?
Să mergem puţin înapoi în Apocalipsa 9. Trâmbiţele încep în Apocalipsa 8, iar în Apocalipsa 9.13-17 avem Trâmbiţa a şasea. Să citim împreună aceste versete:
„Îngerul al şaselea a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu
şi zicând îngerului al şaselea, care avea trâmbiţa: „Dezleagă pe cei patru îngeri care sunt legaţi la râul cel mare Eufrat!”
Şi cei patru îngeri care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela au fost dezlegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni.
Oştirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul.
Şi iată cum mi s-au arătat în vedenie caii şi călăreţii: aveau platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor erau ca nişte capete de lei şi din gurile lor ieşeau foc, fum şi pucioasă.”
Aţi observat că de fiecare dată când avem de-a face cu un demon, din gura lui ies trei lucruri? Aceste trei lucruri îi distrug întotdeauna pe oameni pentru că promovează o învăţătură trinitară. Aşadar, tot timpul sunt trei lucruri pentru că el întotdeauna i-a nimicit pe aleşii dintre neamuri cu trei cuvinte, cu amăgirea. Pe evrei, îi nimiceşte fizic, dar nu poate nimici toată sămânţa lui Dumnezeu prin nimicirea unei familii, aşa cum încearcă să facă cu evreii. La neamuri, poate ajunge numai prin amăgire duhovnicească: el aduce moartea duhovnicească pentru că nu poate găsi sămânţa, ea fiind răspândită printre toate neamurile, prin toate naţiunile. Deci, când vrea să nimicească linia Israelului, poate distruge numai Israelul.
Şi care sunt cele trei lucruri care ies din gura acelor duhuri? Foc, fum şi pucioasă.
„A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa care ieşeau din gurile lor.
Căci puterea cailor stătea în gurile şi în cozile lor. Cozile lor erau ca nişte şerpi cu capete şi cu ele vătămau.
Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.
Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile* lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor.” (v.18-21).
Aşadar, aici am avut şase Trâmbiţe, dar dacă citim, vedem că nu trecem la Trâmbiţa a şaptea, ci avem un Interval, avem intercalat Apocalipsa 10, în care ni se vorbeşte despre Îngerul puternic care vine jos şi despre îngerul al şaptelea al Bisericii. Apoi, ajungem la Apocalipsa 11, unde citim despre cei doi martori care vin şi predică la evrei. Cu alte cuvinte, în acest Interval, în această Spărtură, avem trei profeţi: avem un profet pentru neamuri şi doi profeţi pentru evrei, care apar în Intervalul dintre Trâmbiţa a şasea şi a şaptea. Cei doi proroci predică, cheamă urgiile şi apoi sunt ucişi. După uciderea lor, în Apocalipsa 11.15 scrie:
„Îngerul al şaptelea a sunat din trâmbiţă. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: „Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.”
Vedeţi Intervalul? Avem Apocalipsa 9, Trâmbiţa a şasea, iar înainte de a ajunge la Trâmbiţa a şaptea, ajungem la profetul neamurilor şi la cei doi martori care merg la evrei.
Ce este numărul „şapte”? Încheierea. Atunci, toate împărăţiile lumii vor trece în mâinile Dumnezeului nostru şi ale Hristosului Său. Deci, şapte aduce întotdeauna încheierea.
Acum vom merge puţin mai în spate. În Apocalipsa 6.1 începe Pecetea întâi, apoi urmează celelalte, până la Pecetea a şasea care începe în Apocalipsa 6.12:
„Când a rupt Mielul pecetea a şasea, m-am uitat şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele
şi stelele au căzut din cer pe pământ cum cad smochinele verzi din pom când este scuturat de un vânt puternic.
Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor.
Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor.
Şi ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului,
căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui şi cine poate sta în picioare?” (v. 12-17).
Aceasta este Pecetea a şasea şi în mod normal ar trebui ca în următorul verset să avem Pecetea a şaptea, dar nu este aşa, ci avem un Interval care este Apocalipsa 7, în care este chemarea celor o sută patruzeci şi patru de mii de evrei. Cine-i cheamă pe cei  o sută patruzeci şi patru de mii de evrei? Cei doi profeţi, Moise şi Ilie, cei doi martori.
Întotdeauna, în Interval, în Spărtură, avem profeţi: avem un profet pentru neamuri şi doi profeţi pentru evrei. De aceea, Pecetea a şasea a trebuit să fie deschisă în Al doilea Război Mondial, iar fratele Branham a spus că „Pecetea a şasea şi Trâmbiţa a şasea sună în acelaşi timp, iar Trâmbiţa a şasea este al doilea Vai, adică Al doilea Război Mondial.”
Aşadar, în Al doilea Război Mondial, Trâmbiţa a şasea şi Pecetea a şasea au sunat în acelaşi timp. Vedeţi? A trebuit să fie aşa sau profetul nostru s-a născut la timpul nepotrivit, deoarece el a trebuit să vină în Intervalul dintre Trâmbiţa a şasea şi a şaptea. Slăvit să fie Domnul! Cum este posibil ca viaţa unui om să se potrivească cu Scriptura, verset cu verset şi capitol cu capitol? Aceasta nu este o invenţie omenească, ci Dumnezeu a zidit totul cu mâna Sa, pentru ca totul să vină la împlinire.
Primul Vai, Primul Război Mondial a avut loc când fratele Branham era copil, apoi, ca adult a văzut Al doilea Război Mondial şi a spus că cele două: Trâmbiţa a şasea şi Pecetea a şasea sună deodată. Dar după aceea s-a întâmplat ceva, deoarece noi ştim că mult din ceea ce trebuie să se întâmple în Pecetea a şasea şi în Trâmbiţa a şasea, urmează să vină.
Să citim împreună din Apocalipsa 7.1-3:
„După aceea am văzut patru îngeri care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului. Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac.
Şi am văzut un alt înger care se suia dinspre răsăritul soarelui şi care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea,
zicând: „Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!”
Aceşti patru îngeri pe care i-am văzut în Trâmbiţa a şasea şi care au fost legaţi la râul Eufrat, au fost dezlegaţi. Pecetea a şasea a fost deschisă, necazul a început, prigoana evreilor a început, dar dintr-o dată a venit un înger care avea Pecetea lui Dumnezeu şi a strigat cu glas tare: „Nu vătămaţi pământul, opriţi-vă! Ţineţi totul pe loc…” Aici avem o perioadă de timp, un Interval, „…până când sunt pecetluiţi cei o sută patruzeci şi patru de mii de evrei!” Aşadar, în Interval avem pecetluirea. Cine face pecetluirea? Profeţii le predică Cuvântul, iar ei primesc Ispăşirea adevărată şi sunt pecetluiţi în Împărăţia lui Dumnezeu.
Cred că acum putem vedea ce s-a întâmplat în istorie, cum au răsunat Pecetea a şasea şi Trâmbiţa a şasea, dar au fost oprite şi sunt ţinute pe loc până când sunt pecetluiţi cei o sută patruzeci şi patru de mii de evrei.
De aceea, cei doi profeţi vor putea chema urgii oricând doresc, pot închide cerul, pot opri ploaia, pot chema foc, cutremure şi tot ceea ce găsim scris în Pecetea a şasea. De ce? Pentru că pecetluirea evreilor este făcută, iar cei patru îngeri nu vor mai ţine vânturile, ci totul este dezlănţuit.
Pentru mine, toate aceste lucruri sunt uimitoare şi vi le spun pentru că vreau să vedeţi partea firească şi partea duhovnicească.
Noi nu trebuie să uităm că fratele Branham a spus că Pecetea a şasea va fi deschisă de cei doi profeţi, ceea ce este fără îndoială adevărul. Dar tot el a spus că Pecetea a şasea sună în acelaşi timp cu Trâmbiţa a şasea şi că Trâmbiţa a şasea este al doilea Vai, Al doilea Război Mondial.
Cum pot fi ambele afirmaţii adevărate? Numai dacă Pecetea a şasea s-a deschis, dar i s-a poruncit să se oprească până când se va face pecetluirea. Apoi, cei doi profeţi sunt chemaţi să deschidă Pecetea a şasea. Amin!
În „Sărbătoarea Trâmbiţelor” citim:
„Ei nu erau cai fireşti. Din gura lor ieşea foc, aveau cozi şi platoşele lor erau din iaspis. Capătul cozii arăta ca un şarpe, avea capul unui şarpe şi vătăma. Vedeţi? Sunt cai spirituali, diavoli spirituali care au fost legaţi în toţi aceşti ani la râul Eufrat. Ce este aceasta? Vechiul Imperiu Roman care a fost reînviat; prigoana evreilor. Ei au fost legaţi timp de aproape două mii de ani la râul Eufrat, şi nu pot trece în făgăduinţă; o sectă religioasă care a încercat să treacă dincolo de Eufrat. Douăzeci de mii ori zece mii de diavoli ai prigoanei au venit prin Eden, dar au fost legaţi acolo.
Observaţi ce se întâmplă sub Trâmbiţa a şasea. Ei au fost eliberaţi împotriva evreilor; prigoana evreilor. Diavolii supranaturali au fost legaţi aproape două mii de ani, dar apoi au fost eliberaţi de Stalin, Hitler, împotriva evreilor. Voi spuneţi: „Păi, aceasta nu este Roma!” Este acelaşi duh, pentru că ei le-au făcut evreilor acelaşi lucru pe care l-au făcut creştinilor în zilele Romei păgâne.
Priviţi la Israelul firesc şi la Biserica duhovnicească de acum, pe măsură ce le separăm.”
Aşadar, fratele Branham avea să facă o separare între prigoana firească a evreilor şi ceva ce avea să i se întâmple bisericii.
„Acolo este acelaşi Imperiu Roman, legat de puterile ecleziastice.”
El vorbeşte despre Eufrat, dar explică ceva duhovnicesc din Trâmbiţa a şasea.
„Roma păgână a devenit Roma papală şi a fost legată acolo prin tradiţiile sale creştine.”
Cum s-a întâmplat aceasta? Pentru că a luat tradiţiile creştine, nu a putut să se mai comporte ca vechea Romă păgână, ci a trebuie să se prefacă, să pretindă că era creştină. Astfel, a fost legată de graniţele ecleziastice pentru că a trebuit să se comporte ca şi cum ar fi creştină şi nu a mai putut să se comporte ca vechiul Imperiu Roman.
„Au fost puse împreună o parte din creştinism şi superstiţii din Roma: închinarea la femei şi toate celelalte lucruri: Crăciunul, sărbătorile, zile sfinte şi altele.
Astfel, a fost legată cu tradiţia aceea şi nu poate fi eliberată pentru că este împotriva principiilor creştine.”
Aşadar, trebuie să vină un timp când va putea fi eliberată, dar acest lucru se poate întâmpla numai atunci când este îndepărtată graniţa ecleziastică. Vedeţi? Ei nu se pot comporta cum vor, din pricina tradiţiei lor creştine, trebuie să se abţină, să fie rezervaţi, până când vor îndepărta graniţele ecleziastice, iar atunci se vor purta într-un fel necreştinesc, deşi se vor numi creştini. Aceasta este ziua în care trăim noi: putem trăi oricum şi să fim totuşi creştini, putem spune: „Îl iubim pe Isus şi Isus ne iubeşte pe noi!”, şi în acelaşi timp să folosim droguri, să ne înşelăm soţia sau soţul, etc., şi cu toate acestea să spunem că suntem creştini. Astfel, totul se schimbă şi graniţele ecleziastice sunt îndepărtate.
„Este acelaşi duh păgân neduhovnicesc! Acelaşi duh prins în naţiunile lumii, potrivit profeţiilor lui Ezechiel şi a celorlalte profeţii.
Ei au fost eliberaţi împotriva evreilor care nu au ştiut nimic despre Duhul.”
Aici, fratele Branham vorbeşte despre ceea ce s-a întâmplat cu prigoana evreilor, sub Trâmbiţa a şasea, şi ne arată ce s-a întâmplat pe tărâm ecleziastic.
El ne-a spus că aceste duhuri au fost eliberate în lumea ecleziastică. Noi ştim că fratele Branham a vorbit despre Conciliul Vatican 2, mişcarea ecumenică a catolicilor. Ei au hotărât să lase barierele jos şi i-au invitat pe „fraţii lor” protestanţi să se întoarcă înapoi şi să se unească cu ei în „dragoste frăţească”. Ei l-a excomunicat pe patriarhul bisericii din Grecia, ceea ce a cauzat despărţirea dintre catolicismul din Est şi cel din Vest. Dar acum l-au adus înapoi, iar papa Paul al şaselea i-a dat o hârtie prin care se anula excomunicarea sa. Ei nu au explicat niciodată motivul pentru care l-au excomunicat, ci doar l-au primit înapoi. Ce făceau prin aceasta? Dărâmau barierele ecleziastice.
Observaţi ce a spus fratele Branham:
„Observaţi eliberarea acestui duh ecleziastic. La douăzeci de ani de la încheierea războiului, noi vedem eliberarea duhului ecleziastic.”
Ce s-a întâmplat douăzeci de ani mai târziu? Războiul s-a încheiat în anul 1945. Între anii 1939-1945 a existat o prigoană împotriva evreilor, un Holocaust, un Război Mondial şi tot felul de atrocităţi în urma cărora, şase milioane de evrei au fost ucişi pentru simplul fapt că erau evrei. A fost o prigoană firească, naturală. Apoi, după război, a fost deschis tărâmul ecleziastic, iar fratele Branham a spus că la douăzeci de ani de la terminarea războiului, a fost eliberat acest duh ecleziastic. Conciliul Vatican 2 s-a încheiat în decembrie 1965, iar Al doilea Război Mondial s-a terminat în septembrie 1945. Douăzeci de ani mai târziu, a fost deschis tărâmul ecleziastic. Ce va face aceasta? Va aduce o prigoană împotriva Bisericii adevărate. Vedeţi? Ei au lucrat la barierele ecleziastice şi au secat Eufratul ca să poată trece.
În „Sărbătoarea Trâmbiţelor” citim:
„Observaţi! Noi aflam că acolo a fost eliberată o putere firească împotriva unei naţiuni fireşti, Israel. Şi ce a făcut? A pornit războiul şi a ucis şi a prigonit.
Acum, pe tărâmul ecleziastic al acesteia! Nădăjduim că Domnul ne va deschide ochii să vedem aceasta, pentru că îmi dau seama că nu vorbesc numai pentru biserica de aici. Banda aceasta va merge în jurul lumii şi nu vreau să rănesc sentimentele nimănui, ci să spun numai Adevărul.
Acum, a fost deschis tărâmul ecleziastic. De la trezirea firească a vechii Rome păgâne, a mers mai departe împotriva evreilor, care au fost întotdeauna vrăjmaşii lor. Leul cu dinţii lui, a trântit poporul la pământ şi l-a frânt. Roma a fost întotdeauna vrăjmaşul lui Dumnezeu. Astfel, dictatorii lumii au eliberat acelaşi duh, pentru că sistemul religios era ţinut încă pe loc. dar acum a fost eliberat.”
Aceşti demoni au fost eliberaţi sunt Trâmbiţa a şasea, dar pentru că sistemul religios era ţinut încă pe loc, ei au ieşit şi au adus o prigoană firească împotriva evreilor. Dar războiul a fost oprit, iar douăzeci de ani mai târziu, a fost deschis tărâmul ecleziastic.
Puteţi vedea partea naturală şi partea duhovnicească? Aceştia sunt cei două sute de milioane de demoni. Ce vor să facă ei? Să ne oprească să manifestăm Cuvântul. Dar nu ne vor putea opri, prieteni, pentru că nu pot trece dincolo de graniţa Cuvântului. Astfel, noi suntem în siguranţă în custodia puternică a Cuvântului lui Dumnezeu.
În Pecetea întâi citim:
„Pe acest cal gălbui, în culori amestecate, lumesc… Gândiţi-vă la aceasta. Voi ştiţi că este un lucru rău.
Acum fiţi atenţi unde se adună ei, din cele patru colţuri ale pământului. Ei se adună pentru confruntare.”
Vedeţi, acum se adună pentru confruntare. Vreau să înţelegeţi bine aceasta.
Confruntarea aceasta nu va fi la Armaghedon, deci nu este vorba de un popor fizic care va merge într-o locaţie fizică, pentru că ei se adună în mişcarea ecumenică, se adună din punct de vedere spiritual, fiind una în gând, în inimă şi în faptă. Ei se adună pentru confruntare, dar nu formează o armată care va merge împotriva Ierusalimului fizic, ci se adună pentru a merge împotriva Ierusalimului duhovnicesc.
Desigur, va exista şi o adunare fizică de oşti care vor merge împotriva Ierusalimului fizic, dar acum privim la partea duhovnicească, la faptul că aceşti două sute de milioane de demoni au ieşit ca să amăgească bisericile, mişcarea protestantă; ei se adună pentru confruntarea duhovnicească. Cine este Ierusalimul duhovnicesc? Mireasa lui Isus Hristos.
„Potrivit Cuvântului, confruntarea va fi la Armaghedon. (Vedeţi?), ei vor veni călărind pe cai gălbui, călărind cu moartea alipită de ei, cu numele morţii alipit de ei.
Ascultaţi, antihristul, prima denominaţiune… Acesta nu poate fi un duh. Izabela lui, care este o curvă faţă de Cuvânt, şi fiicele ei, protestanţii, se adună acum împreună, devin una.”
Despre ce unitate este vorba? Despre unirea dintre catolici şi protestanţi, Izabela şi fiicele ei se adună împreună, aceasta fiind adunarea pentru confruntare, pentru Armaghedon. Dar unitatea lui Dumnezeu este o altfel de unitate.
În continuare, aş vrea să vedem două videoclipuri pe care le-am mai văzut o dată. Pe primul l-am văzut de curând şi mi-a făcut sângele că circule din cap până în picioare şi înapoi. Este vorba de ceea ce a spus Tony Palmer când a mers şi le-a vorbit carismaticilor evanghelici, la biserica lui Kenneth Coppeland. Vreau să ascultaţi cu atenţie ca să vedeţi amăgirea din glasul acestui om. Să vedeţi cum citează Scriptura greşit, cum foloseşte Cuvântul greşit şi cum este cât se poate de carismatic şi de plăcut, încercând să facă ceea ce din punct de vedere intelectual pare un lucru bun.
Să vedem filmuleţul:

„Episcopul Tony Palmer (acţionând ca ambasador al papei), vorbeşte la Convenţia predicatorilor ţinută de Kenneth Coppeland, în data de 21 ianuarie 2014”

„Doresc să înţelegeţi puţin istoria din spatele nostru, pentru că noi trăim într-o generaţie incredibil de importantă. Eu cred că Dumnezeu m-a adus aici, la Conferinţa predicatorilor din anul acesta, în duhul lui Ilie. Daţi-mi voie să vă explic aceasta.
Dacă priviţi cu atenţie, duhul lui Ilie a fost peste Ioan Botezătorul pentru a întoarce inimile părinţilor la copii şi ale copiilor la părinţi, pentru a pregăti calea Domnului. Noi ştim că profeţia aceasta are o împlinire dublă şi că Ilie va veni din nou înainte de a doua venire a Domnului, iar eu am înţeles că duhul lui Ilie este duhul împăcării, al întoarcerii inimilor unora către alţii. Aceasta este foarte important.
Noi ştim că în prima mie de ani, a existat o singură biserică şi a fost numită Biserica catolică, iar cuvântul „catolic” înseamnă „universal”, nu „roman”. Dacă sunteţi născuţi din nou, ridicaţi mâna dacă sunteţi născuţi din nou, atunci sunteţi catolici. Luaţi înapoi, răscumpăraţi ceea ce vă aparţine, pentru că noi suntem catolici.
Apoi, la sfârşitul primului mileniu, a avut loc despărţirea, iar atunci am avut două biserici: ortodocşii, estul şi catolicii, vestul. Apoi, cinci sute de ani mai târziu, l-am avut pe Luther şi protestul său. Trei biserici în o mie cinci sute de ani. Trei denominaţiuni, nu trei biserici, iar de la protestul lui Luther încoace, avem treizeci şi trei de mii de denominaţiuni noi.
Eu am ajuns să înţeleg că diversitatea este divină, dar diviziunea este diabolică. Este adevărat ceea ce ai spus tu despre slavă, sunt de acord cu tine. Slava pe care a avut-o Tatăl, i-a dat-o lui Isus, slava era prezenţa lui Dumnezeu.
Ce este reînnoirea carismatică? Experimentarea prezenţei lui Dumnezeu, iar El a spus: „Eu le dau slava Mea” cu un motiv clar: „pentru ca ei să fie una.” Deci, slava este cea care ne aduce împreună, nu doctrinele. Slava.
Dacă acceptăm că Hristos trăieşte în noi, că prezenţa lui Dumnezeu este în mine şi că prezenţa Lui este şi în voi, aceasta este tot ce avem nevoie, pentru că Dumnezeu va rezolva toate doctrinele pe care le aducem noi sus.
Aşadar, unitatea creştină este baza credibilităţii noastre pentru că Isus a spus: „Până când nu sunt una, ei nu vor crede.” Diviziunea ne distruge credibilitatea. De fapt, cea care ne ţine despărţiţi este frica, deoarece frica este „o dovadă falsă care pare adevărată” pentru că majoritatea temerilor voastre sunt bazate pe propagandă.
De ce este istoric? Pentru că în anul 1999, biserica romano-catolică şi biserica protestantă luterană, au semnat o înţelegere care a pus capăt protestului. Luther a crezut că noi am fost salvaţi prin har, prin credinţă, şi numai prin aceasta. Dar nu este aceasta. Biserica catolică spune că noi suntem salvaţi prin fapte, aşa că acesta a fost protestul. În anul 1999, ei au scris aceasta împreună pentru că în biserica protestantă există multe „salvări ieftine”. Oamenii erau născuţi din nou, dar fără roade, însă nu a fost o problemă pentru că nici măcar nu am căutat roadele, pentru că ele nu erau necesare pentru mântuire. Dar este un Judecător bun dacă sunteţi salvaţi.
Aşadar, ce au făcut aceste două biserici? Au pus cele două definiţii împreună. Vă rog să ascultaţi pentru că vă citez de pe Site-ul web al Vaticanului:
„Neprihănirea înseamnă că Hristos Însuşi este Neprihănirea noastră, în care noi, catolicii şi protestanţii luterani, împărtăşim prin Duhul Sfânt, potrivit voii Tatălui, credem şi mărturisim că suntem acceptaţi de Dumnezeu şi am primit Duhul Sfânt care ne reînnoieşte inimile, prin har şi numai prin har, prin credinţă în faptele de salvare ale lui Hristos, şi nu din pricina vreunui merit de-al nostru, în timp ce ne înzestrează şi ne cheamă la fapte bune.”
Protestul lui Luther s-a încheiat.
Fraţi şi surori, protestul lui Luther s-a încheiat. S-a încheiat şi al vostru? Acesta a fost semnat în anul 1999 de către biserica luterană, federaţia internaţională, iar cinci ani mai târziu au semnat aceeaşi înţelegere şi metodiştii din jurul lumii; dar până în ziua de azi, nu am avut nici un protestant evanghelic care să se ridice şi să semneze, să fie de acord cu fraţii şi surorile noastre, că suntem salvaţi prin har, prin credinţă la fapte bune. Eu cred că aceasta este ceva ce trebuie să fie „reparat”. Este o provocare pentru voi.
Aşadar, protestul s-a încheiat de cincisprezece ani, iar eu i-am provocat pe prietenii mei predicatori protestanţi: „Dacă nu mai există nici un protest, cum mai poate exista biserica protestantă?” Poate că acum suntem cu toţii catolici din nou. Noi suntem reformaţi, suntem catolici în sensul universal, noi nu mai protestăm împotriva învăţăturii despre salvare a bisericii catolice, fiindcă predicăm aceeaşi Evanghelie, predicăm: „Suntem mântuiţi prin har, prin credinţă şi numai prin aceasta, numai prin Cuvânt”, argumentul care a stat în picioare timp ce cinci sute de ani. Acolo este numai Cuvântul, iar voi puteţi citi aceasta.
Protestul s-a încheiat, aşa că îngăduiţi-mi să fac o rugăciune. Eu cred că vom vedea din ce în ce mai mulţi oameni chemaţi să meargă în lume şi să lucreze în cadrul bisericilor în duhul lui Ilie, pentru a întoarce inimile părinţilor la copii şi inimile copiilor la părinţi, pentru a pregăti un popor pentru Domnul. Slujbe ale împăcării.
Noi trebuie să ne investim energia şi resursele în slujba împăcării, aşa cum facem în slujbele de evanghelizare. Sau ridicăm cumva ziduri fără temelii? Aş vrea să aduc această rugăciune, iar dacă sunteţi de acord, puteţi spune: „Amin!” Aceasta este rugăciunea unui Om care urma să moară şi cu siguranţă, atunci când eşti pe punctul să mori, te rogi cea mai importantă rugăciune. El a spus:
„Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.
Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu, în Tine, ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.
Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi noi suntem una.” Slavă Tatălui, Amin.”

Kenneth Coppeland.
„Doresc să filmezi un mesaj. Te rog să vii aici sus şi să filmezi din faţă, pentru ca ei să poată vedea întreaga adunare.
Mesaj către papa:
„Dragul meu domn, îţi mulţumim din adâncul inimilor noastre. Toţi aceşti lideri reprezintă literalmente zeci de mii de oameni care te iubesc, cred în Dumnezeu alături de tine şi ca răspuns la cererea ta, tocmai ne-am rugat pentru tine şi cu tine, şi am făcut aceasta în Duhul. Noi credem că potrivit cuvintelor lui Isus din Marcu 11.24, noi am primit: „Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.”
Dorinţa noastră, domnule, împreună cu tine, se află în capitolul 4 din cartea Efesenilor: „Până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos.”
Mulţumim, domnule, noi te binecuvântăm şi primim binecuvântarea ta, este foarte importantă pentru noi, iar noi te binecuvântăm din toată inima, cu tot sufletul şi cu toată puterea noastră şi Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru tine. Astfel, noi toţi spunem împreună: „Fii binecuvântat!” Amin! (Adunarea aplaudă şi se bucură).
Tony Palmer: „Cred că va trebui să vii la Vatican.”
Kenneth Coppelalnd: „Voi veni. Sunt disponibil. Slăvit să fie Domnul! Să se facă voia Domnului! Amin.
Îţi mulţumesc, Tony. Cum ai binecuvântat locul acesta, în această seară! (Cei doi se îmbrăţişează). V-am spus că nu veţi uita niciodată aceasta. Vă spun: cerul este încântat de lucrul acesta. Ştiţi ce mă încântă pe mine? Când am intrat în slujbă, în urmă cu patruzeci şi şapte de ani, aceasta era imposibil. Oamenii citeau versetul acesta: „până vor ajunge toţi la unirea credinţei.” Şi spuneau: „Da, cu siguranţă. Aceasta nu se va întâmpla.”

Chad Lamb:
Este foarte greu să ne uităm la aşa ceva şi putem vedea cu uşurinţă amăgirea, pentru că avem o Carte deschisă. Dar dacă nu am avea o Carte deschisă, am putea vedea doar cât de drăguţ, de intelectual şi de logic sună toate acestea. Pare a fi un lucru corect care trebuie făcut, dar ei au luat Scripturile şi le-au răsucit ca să aibă altă însemnătate decât ceea ce este scris. Noi am putea merge rând cu rând şi să vedem aceasta, dar nu avem timp acum.
Când m-am uitat la aceasta, am strigat în faţa monitorului şi am spus: „Aceasta este o minciună! Nu este adevărat, nu este ceea ce spune Cuvântul!” Dar am putut spune aceasta, pentru că noi avem o Carte deschisă, prieteni, şi am putut vedea că barierele duhovniceşti au fost îndepărtate. Acum, el a venit la evanghelici, care ar trebui să fie credincioşi Bibliei, credincioşi fundamentalişti, dar el a venit la ei, iar Kenneth Coppeland a spus: „Cu patruzeci şi şapte de ani în urmă, nu era posibil aşa ceva!” Absolut, pentru că ei au lucrat timp de patruzeci şi şapte de ani la aceste graniţe ecleziastice, astfel încât acum nu mai există nici o diferenţă între credinţa catolică şi cea evanghelică.
Aceasta este ceea ce au spus ei: „Voi nu trebuie să vă faceţi griji cu privire la învăţătură. Cât timp credeţi că Isus este în voi şi în mine, Dumnezeu se va ocupa de învăţături când vom ajunge sus.” Dacă este aşa, de ce a fost scrisă Biblia?
Ce ne-a spus fratele Branham că s-a întâmplat prin Conciliul Vatican 2, la douăzeci de ani de la terminarea Războiului Mondial? El a spus: „Acum, este eliberat pe tărâmul ecleziastic.”, iar cincizeci de ani mai târziu, noi putem vedea foarte clar cât de mult a fost eliberat pe tărâmul ecleziastic.
Este uimitor, este şocant, prieteni, dar suntem chiar aici. De ce se adună ei? Ce este înţelegerea cu luteranii din lumea întreagă, din anul 1999? Ce este înţelegerea cu metodiştii, din anul 2004? Ce este această unire cu Kenneth Coppeland, evanghelicii înapoi cu catolicii, ce este aceasta?
Adunarea pentru confruntare, pentru că confruntarea este întotdeauna cu privire la Cuvânt.
Prieteni, Dumnezeu nu Se va îngriji de învăţături când vom ajunge sus, ci a trimis un profet, ca să se îngrijească de ele aici. Învăţăturile noastre ar trebui să fie învăţăturile lui Isus Hristos. De ce? Pentru că El este Cuvântul lui Dumnezeu.
Să mergem mai departe şi să citim din Pecetea a patra:
„Bătălia a început în ceruri şi se va încheia pe pământ, sub forma Armaghedonului. Acum, haideţi s-o privim şi s-o vedem desfăşurându-se. Poate o vom desfăşura, dacă Dumnezeu ne ajută să facem aceasta. Să o vedem desfăşurându-se.
Călăreţul misterios (priviţi ce face el acum) s-a opus, a refuzat să se pocăiască şi să se întoarcă la Cuvântul Sânge original. Cuvântul a devenit sânge şi trup.”
El a refuzat să se întoarcă la Cuvântul original şi a continuat să-L pervertească. Este exact ceea ce tocmai am văzut cu toţii.
„El a refuzat să se întoarcă la Aceasta. Este antihristul… Adevăratul Cuvânt Mireasă este… El se împotriveşte Adevăratului Cuvânt Mireasă. El îşi ia propria mireasă (şi se împotriveşte Miresei adevărate); el îşi ia propria mireasă şi o duce la sine sub forma unei religii numite crezuri şi dogme.
Acum, când vede Mireasa sfântă, el este împotriva ei, şi îşi formează propria mireasă numită antihrist, prin învăţătura antihristă, care este împotriva lui Hristos. Vedeţi cât de viclean este el?”
Gândiţi-vă la ceea ce a spus fratele Branham: „Acum, când vede Mireasa sfântă, el este împotriva ei…”, pentru că el trebuie să fie împotriva Cuvântului devenit sânge şi trup. El este împotriva acestuia. El nu este împotriva cărţilor de pe raftul vostru, împotriva a ceea ce aveţi voi, ci este împotriva Cuvântului făcut trup şi sânge, iar acum, când vede Mireasa sfântă, este împotriva ei.
Eu cred că el vede mai mult, vede manifestarea ei în acest ceas, pentru că aceasta este ceea ce este Mireasa. Şi văzând-o pe Ea, el îşi formează propria mireasă, care este antihristul, prin învăţătura antihristă.
În „Sărbătoarea Trâmbiţelor” citim:
„Acum puteţi vedea ce este fiara, nu-i aşa? Este o putere. Este o putere ecleziastică. Aşa a spus Isus când a zis: „Va fi atât de aproape de Adevăr, încât, dacă ar fi posibil, i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi.” Dar El a făgăduit că va avea Ceva pentru noi, ca să nu fim amăgiţi în această zi, iar Acesta este Cuvântul, Hristos făcut trup pentru noi.
Ei sunt diavoli supranaturali, care nu pot fi văzuţi cu ochii, dar voi puteţi vedea ce fac ei.”
„O putere ecleziastică”. Aceasta este puterea unei biserici, prieteni. Ea influenţează politica, iar într-o zi se va uni pe deplin cu politica.
Când a fost acolo Tony Palmer, noi nu am putut vedea diavolul care-l ungea, puterea demonică ce era asupra lui, dar am auzit ceea ce spunea şi am văzut ce făcea, şi astfel, am ştiut că omul acela era pe deplin sub influenţa diavolilor.
Apoi, mulţimea aceea care spunea: „Te binecuvântăm din toată inima, cu tot sufletul şi cu toată puterea noastră.” Acesta este un text biblic care ar trebui să exprime credincioşia noastră faţă de Dumnezeu, nu faţă de papa. Acesta este un exemplu de închinare la Fiară; dacă am văzut vreodată una arătată în trup, atunci aceasta a fost închinare la Fiară, la prorocul mincinos. Apoi, toată adunarea aceea a ridicat mâinile şi a strigat: „Te binecuvântăm, fii binecuvântat!”
Prieteni, oamenii care sunt amăgiţi, nu au nici cea mai mică idee că se închină diavolului. Sunt oameni buni, cu familii, care iubesc Biblia, îşi iubesc biserica, slujesc şi lucrează în cadrul unei biserici, dar pentru că au respins slujba profetului, au călărit pe calul alb, roşu şi negru, în amăgirea deplină a Epocii întunecoase, apoi în foametea duhovnicească, aşa încât, acum înghit orice.
Îi mulţumim Domnului şi ar trebui să-I mulţumim în fiecare zi pentru profetul trimis.
„Ei sunt diavoli supranaturali, care nu pot fi văzuţi cu ochii, dar voi puteţi vedea ce fac ei.”
Aş vrea să mai urmărim un filmuleţ, ca să vedem ce fac ei:

Un discurs al papei:
„Majoritatea locuitorilor planetei spun că sunt credincioşi. Aceasta ar trebui să conducă la un dialog între religii. Nu ar trebui să ne oprim din a ne ruga pentru aceasta, ci să colaborăm cu cei care gândesc diferit de noi:
O budistă spune: „Cred în Buda.”
Un rabin: „Cred în Dumnezeu.”
Un preot catolic: „Cred în Isus Hristos.”
Un lider islamic: „Cred în Dumnezeu, în Alah!”
Mulţi cred diferit, simt diferit, Îl caută pe Dumnezeu şi-L întâlnesc în diferite feluri, dar în această mulţime de religii, există o certitudine pe care o avem cu toţii: Toţi suntem copii ai lui Dumnezeu.
O budistă spune: „Cred în dragoste.”
Un rabin: „Cred în dragoste.”
Un preot catolic: „Cred în dragoste.”
Un lider islamic: „Cred în dragoste.”
Am încredere în voi că veţi răspândi cererea mea de rugăciune pentru luna aceasta: că dialogul sincer între bărbaţi şi femei de credinţe diferite poate aduce roadele păcii şi ale dreptăţii. Am încredere în rugăciunile voastre.”

Chad Lamb:
Vedeţi cum iubesc ei cifra „patru”? Patru religii, patru mâini cu idoli şi semne ale idolatriei. Vedeţi ce a subliniat papa în acest videoclip? „În această mulţime de religii, există o certitudine pe care o avem cu toţii: Toţi suntem copii ai lui Dumnezeu.”
Oare am putea să-i spunem aceasta lui Noe? Lui Moise? Noi nu putem vedea diavolii supranaturali care au fost eliberaţi în lumea ecleziastică, dar putem vedea ce fac ei. Acum nu mai este doar unirea dintre protestanţi şi catolici, ci îi aduc pe toţi la unirea cu ei: pe budişti, pe musulmani, etc., şi se vor uni toţi sub un singur conducător, acesta fiind papa.
Noi nu putem vedea duhurile, dar putem vedea ceea ce fac ele prin această amăgire deplină. Este amăgire pentru că nu se potriveşte cu Scriptura, este o minciună deplină, o invenţie, iar milioane de oameni o cred.
Fratele Branham a spus:
„Observaţi! În timp ce grupul acela călăreşte, pregătindu-se să zdrobească tot ceea ce nu este de acord cu ei, există un alt grup care este pregătit după puţin timp, în Apocalipsa 19. Este următoarea dată când auzim de Biserică, iar Ea vine, dar nu chiar pe cai, ci Biblia spune: „El vine pe un cal alb, iar oastea cerească Îl urmează pe cai albi.” Este adevărat?”
„Ea vine, dar nu chiar pe cai.” Aş vrea să ne oprim puţin aici pentru că doresc să înţelegem. Mie îmi place când profetul face o afirmaţie care aparent ne zăpăceşte pentru că pare contrară cu ceea ce am învăţat până atunci. Astfel, noi putem vedea că în Apocalipsa 19 avem întoarcerea lui Hristos, care călăreşte pe un cal alb, El fiind Cel credincios şi Adevărat, iar în spatele Lui se află oastea cerească ce-L urmează şi călăreşte şi ea pe cai albi. Apoi, fratele Branham spune: „Ea vine, dar nu chiar pe cai.” Dacă nu sunt cai, pe ce vine Ea? La ce se referă el? El se referă la un eveniment duhovnicesc şi spune că ei călăresc pe ceva, dar nu sunt chiar cai. În Scriptură, calul este întotdeauna o putere. Aleluia!
În „Cea de-a şaptezecea săptămână a lui Daniel”, fratele Branham a spus:
„Aici, El vine călărind pe un cal alb; iar aceia Îl urmează pe cai albi (cal, putere).”
Deci, ei călăresc pe o putere, „nu chiar pe cai”.
În Pecetea a patra, el a spus:
„…fie ca Duhul Sfânt să vină jos acum, călăreţul de pe calul alb…”
Călăreţul de pe calul alb, Cel din Apocalipsa 19, este Duhul Sfânt.
În predica „Consfătuiri”, din anul 1963, el a spus:
„Eu călăresc pe Aceasta. Nu pe apartenenţa mea, pe denominaţiunea mea sau pe neprihănirea mea, ci eu călăresc pe Cuvântul lui Dumnezeu.”
Calul alb este o putere.
În Pecetea a patra citim:
„Cei care s-au amestecat au devenit gălbui şi au mers la moarte. Este o pervertire să amestecăm culorile cu alb. Pervertiţi culoarea originală. Nu este aşa?”
Noi vorbim despre Cuvântul original care este alb, iar a perverti Cuvântul înseamnă a amesteca culorile.
„Culoarea originală, singura culoare este alb, iar dacă amestecaţi ceva cu aceasta, pervertiţi cauza ei originală. Amin. Este adevărat? Dacă El pe este calul alb şi este Cuvântul, înseamnă că dacă amestecaţi ceva cu Acesta, orice fel de crez, dacă adăugaţi un singur cuvânt la Acesta sau dacă scoateţi un cuvânt, pervertiţi totul. O, vai! Doamne, ţine-mă cu Cuvântul!”
Vedeţi, fratele Branham spune că Isus este pe calul alb şi că El este Cuvântul. Călăreţul de pe calul alb este Duhul Sfânt, iar calul este o putere. Pe ce putere care le va da biruinţă, călăresc aceste oştiri ale cerului? Singura putere este puterea Cuvântului.
„…şi Ea vine, dar nu chiar pe cai, ci Biblia spune: „El era pe un cal alb, iar oastea cerească Îl urma pe cai albi.” Este adevărat?”
Acum, ţineţi minte. Isus călăreşte pe un cal alb.
„În timp ce grupul de aici are două sute de milioane (de demoni) legaţi la râul Eufrat, şi au fost legaţi timp de două mii de ani, şi biserica aceea a legat Duhul Sfânt timp de aproape două mii de ani, sub martiraj, sub epocile Bisericilor. El a fost legat, dar nu la râul Eufrat, ci la uşa crezurilor şi a dogmelor, aşa că Duhul Sfânt nu a mai putut să lucreze în biserică din cauza sistemelor făcute de mâna omului. Dar Ea va fi eliberată, Ea se întoarce înapoi; aceasta este ceea ce a spus Biblia. Cei doi se vor întâlni din nou pe câmpul de luptă, Lucifer şi Mihail, la fel ca la început.”
Ce are a face întoarcerea Ei cu eliberarea Duhului Sfânt, care a fost legat timp de două mii de ani? Fratele Branham a luat cele două lucruri şi le-a pus împreună.
„Ea va fi eliberată, Ea se întoarce înapoi; aceasta este ceea ce a spus Biblia. Cei doi se vor întâlni din nou pe câmpul de luptă, Lucifer şi Mihail, la fel ca la început.”
De ce? Pentru că a sunat Trâmbiţa Evangheliei. Trâmbiţa îngerului al şaptelea al Bisericii a sunat, întreaga descoperire a lui Isus Hristos chemând la război, la un război spiritual.
Continuaţi să vă hrăniţi sufletul cu Cuvântul, fiindcă Acesta va fi Puterea pe care veţi călări.
Să citim mai departe din Pecetea a patra:
„Observaţi, Viaţa a urmat călăreţul de pe calul alb care era Cuvântul, Viaţa legitimată prin sfinţii Săi înviaţi şi care Îl însoţeau pe El. Acum, cum se va desfăşura lupta?”
Aceasta este partea la care am dorit să ajung toată seara. Fratele Branham a spus că El va veni cu sfinţii Săi înviaţi.
Fiţi foarte atenţi, ca să nu puneţi aceasta undeva în viitor.
„Cum se va desfăşura lupta? Isus a spus: „Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.”
La ce se referă aici, pentru că noi vorbim despre Armaghedon.
„Isus a spus: „Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată.” El a spus încă o dată: „Cine crede în Mine…” El îi va da Viaţă veşnică şi-l va învia în ziua de apoi. Aceasta este făgăduinţa Sa biblică.
Aici vine Satan din toate cele patru colţuri ale pământului cu protestanţii şi catolicii săi…”
Prieteni, aceasta nu înseamnă că într-o zi când vom ieşi din biserică, toţi catolicii şi protestanţii vor fi adunaţi aici gata să vină împotriva noastră, iar noi vom avea o sabie şi un cal. El îi adună duhovniceşte, ca să atace Ierusalimul duhovnicesc, dar noi călărim pe Puterea Cuvântului şi vom avea Sabia Duhului care este Cuvântul lui Dumnezeu.
Deci, noi vom fi chemaţi şi adunaţi la această mare confruntare finală, duhovniceşte.
„…toţi împreună, mărşăluind exact la bătălia de la Armaghedon. În ordine. Aici vine Isus, Se coboară jos din cer cu sfinţii înviaţi, Cuvântul legitimat.”
Ce sunt sfinţii înviaţi? Cuvântul legitimat.
Acum, aş vrea să citim ceva din „Răsăritul Soarelui”:
„Pentru că Eu trăiesc şi voi veţi trăi”, vorbindu-i Soţiei Sale. „Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.” Ce înviere a fost aceea! Ce înviere este aceasta…”
Noi nu privim la o înviere viitoare, ci este o înviere care are loc chiar acum. Există sfinţi care sunt înviaţi chiar acum, dar nu în trup, ci în suflet, prin naşterea din nou.
„Ce înviere a fost aceea! Ce înviere este aceasta, să fii înviat din morţi, „să fii făcut viu în Hristos Isus”, prin puterea de aducere la Viaţă a lui Dumnezeu.”
Dacă am primit puterea de înviere a lui Dumnezeu, am fost făcuţi vii prin Hristos Isus. Din ce înviere facem parte noi astăzi? Noi suntem un sfânt înviat, Cuvântul legitimat, aşa că Isus va veni cu sfinţii înviaţi, Cuvântul legitimat. Fratele Branham a spus că sfinţii înviaţi sunt legitimarea Sa.
Să citim din Efeseni 2.4-6:
„Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,
măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).
El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus.”
Aceasta înseamnă că noi nu numai că suntem înviaţi, ci suntem deja răpiţi pentru că stăm cu El în locurile cereşti. Mai clar spus, noi aşteptăm doar ca trupul nostru firesc să fie schimbat şi luat acolo unde a fost eliberat deja sufletul.
Aşadar, El a venit călare pe un cal alb, iar Numele Său este „Cel adevărat” şi „Cel credincios”. El nu va veni, ci a venit deja. Priviţi numai la ceea ce spune profetul şi nu gândiţi aşa cum aţi gândit înainte, luând şi punând toate acestea în altă parte.
„Aşa cum am spus, dacă Dumnezeu vorbeşte şi vă trimite, El sprijină ceea ce spuneţi voi. Vedeţi?
Observaţi! Dacă sunteţi un împuternicit al cerului, tot cerul se află în spatele vostru, iar cerul este alcătuit din Cuvânt.”
Aşadar, el vorbeşte aici despre sfinţii înviaţi şi spune: „Dacă sunteţi un împuternicit al cerului…” Am fost noi numiţi în Scripturi „împuterniciţi ai cerului”? Fratele Branham nu pune aceasta în viitor, ci o aduce chiar aici:
„Observaţi! Acum, El a venit cu sfinţii înviaţi, legitimând faptul că Cuvântul Său este adevărat.”
De ce? Pentru că noi am primit Puterea care ne-a adus la Viaţă, iar aceasta ne-a schimbat viaţa, a făcut ca viaţa noastră să se potrivească cu acest Cuvânt. Astfel, viaţa noastră care se potriveşte cu acest Cuvânt, legitimează faptul că El este adevărat, pentru că dacă pe pământ nu ar fi nimeni care să trăiască această descoperire, ea nu ar mai dovedi că El este viu, că El a fost înviat din morţi şi că are puterea de aducere la Viaţă. Dar, slăvit să fie Domnul, pentru că pe pământ există un popor care poate trăi măsura deplină a Cuvântului, aceasta dovedind că Isus Hristos a înviat din morţi şi că El are puterea de Viaţă pentru a ne aduce şi pe noi la Viaţă. Nu în viitor, ci astăzi, acum, El are puterea de a ne aduce la Viaţă, aşa că noi nu trebuie să mai trăim aşa cum obişnuiam să trăim, ci putem trăi exact, rând cu rând, iotă cu iotă, conform Cuvântului. O vom face într-atât de mult, încât dacă se întâmplă să ieşim cumva din ritm, Duhul Sfânt ne va aduce imediat la pocăinţă, aşa încât să trăim în conformitate cu acest Cuvânt, dar nu prin puterea noastră, ci prin puterea de aducere la Viaţă a lui Isus Hristos Cel înviat, Cel de pe calul alb din Apocalipsa 19.
„Atunci, Satan ştie că prăpastia fără fund este pregătită pentru el. Vedeţi?”
De ce credeţi că vi se împotriveşte atât de tare? Pentru că voi sunteţi Viaţa legitimată, ceea ce dovedeşte că prăpastia fără fund este pregătită pentru el. De aceea vrea să eşuaţi în fiecare zi.
Satan vrea să obţină în continuare biruinţă asupra Cuvântului deoarece ştie că atunci când nu mai lăsaţi jos garda Cuvântului, când aveţi puterea de aducere la Viaţă care dovedeşte că Isus Hristos este înviat şi viu în trupul vostru, când Cuvântul devine sânge şi trup, deci când se întâmplă toate acestea, Satan ştie că îl aşteaptă prăpastia fără fund.
Prieteni, Dumnezeu ne cheamă la o Viaţă desăvârşită şi sfântă. Nu la o viaţă de compromis, ci la o Viaţă desăvârşită şi sfântă. Dacă vom citi Scriptura, nu vom găsi scris nicăieri că Dumnezeu tolerează compromisul. Nu este îngăduit, nu este permis, şi de fiecare dată când este descoperit, există o chemare la pocăinţă. De fiecare dată, pentru că puterea de aducere la Viaţă trebuie să vă aducă la acest Cuvânt manifestat, ca să dovedească faptul că El este viu.
De fiecare dată când lăsăm garda jos şi arătăm că Puterea de înviere nu ne ţine şi nu ne dă biruinţă în viaţa noastră, noi punem sub semnul întrebării faptul că Isus Hristos este înviat, deoarece sfinţii înviaţi sunt legitimarea învierii Sale.
Aceasta este bătălia, prieteni.
„O, vai! În timp ce moartea călăreşte pe calul gălbui, crezuri amestecate si denominaţiuni şi-l urmează pe el… La despărţire veşnică de Dumnezeu. Acolo i-a condus el, la despărţire veşnică. Hristos îşi duce Biserica în slavă, la înviere.”
Aceasta înseamnă că noi suntem dovada că Isus Hristos a înviat din morţi, iar Puterea Sa de aducere la Viaţă, ne-a adus la Cuvântul Său, pentru a dovedi că El este viu şi că Îşi duce Biserica în slavă, la înviere. Aceasta este Puterea pe care călăreşte Isus Hristos, învierea în aceste trupuri muritoare, învierea înapoi la acest Cuvânt. Aleluia!
Prieteni, pe pământ va exista un popor care va trăi fiecare iotă a Cuvântului, un popor care va sta exact pe Cuvânt. Prin ce? Prin Puterea de aducere la Viaţă a lui Isus Hristos Cel înviat. Aceasta este Puterea pe care El va călări în slavă.
Fără îndoială că atunci când Isus a venit pe pământ, El S-a manifestat, ca şi Copil. Scriptura nu ne spune multe despre aceasta, cu excepţia faptului că la doisprezece ani, El Se afla în Templu şi vorbea cu învăţătorii acelui timp despre învăţătura lor. De asemenea, ştim că El a arătat Cine era, deoarece Maria a ştiut că El putea să prefacă apa în vin. Înainte să facă vreo minune în public, nunta din Cana fiind prima consemnată, Maria a ştiut că El putea face aceasta. Desigur, au existat o serie de manifestări în Viaţa Sa, iar Maria le-a văzut şi astfel a ştiut că El putea face acea minune. Ea nu a avut nici cea mai mică îndoială şi nu era îngrijorată deloc, ci era bucuroasă şi le-a spus: „Mergeţi şi faceţi tot ce vă spune El.”
Astfel, la nunta din Cana, slujba Sa S-a schimbat de la o manifestare tainică, la una publică. El a trecut la o legitimare publică, la o legitimare care avea să dovedească faptul că El era Vasul în care locuia Dumnezeu. Dar între manifestarea tainică de acasă şi manifestarea publică, Isus a trebuit să meargă la Iordan să fie botezat, iar după ce a fost botezat a trebuit să meargă în pustie să fie încercat. El a trebuit să vină la o confruntare cu diavolul, iar în această confruntare nu Şi-a folosit puterea supranaturală, nu a făcut nici o minune. Vedeţi? El a trebuit să meargă în pustie şi să treacă prin această încercare, a trebuit să stea faţă în faţă cu diavolul. Ce am avut aici? Pe Lucifer şi pe Mihail pe câmpul de luptă din nou. Ei au stat din nou faţă în faţă, iar bătălia s-a dat asupra Cuvântului. Bătălia nu s-a dat cu privire la puterea Sa, la manifestarea Sa, la vindecările săvârşite, nu pentru acestea s-a dat bătălia, ci bătălia s-a dat ca să se dovedească dacă El va ţine Cuvântul sau nu.
Astfel, El a ajuns în pustie, iar diavolul L-a ispitit cu Cuvântul. El a făcut la fel cum a făcut cu Eva, cu îngerii din ceruri şi cu fiecare sfânt de-a lungul istoriei: L-a ispitit cu Cuvântul. Dar Isus este Cuvântul, iar el nu putea ispiti Cuvântul cu Cuvântul. Satan a venit şi I-a adus Cuvântul, dar L-a adus „zugrăvit”. El a adus un crez amestecat, un Cuvânt amestecat, nu a adus Cuvântul curat, nu L-a adus în curăţia Duhului, deşi cita Scriptura, deşi cita Cuvântul cuvânt cu cuvânt şi literă cu literă.
Noi vorbim aici despre amăgire: Cuvântul era citat cuvânt cu cuvânt, mot-a-mot, dar nu era adus în Duhul Cuvântului. Astfel, deşi Cuvântul era adevărat, ca literă, nu era adevărat în Duhul Cuvântului, iar acest lucru poate fi deosebit numai de către Duhul Sfânt.
Isus a mers în pustie, iar diavolul era şi el acolo şi L-a ispitit prin pofta trupului, a ochilor şi prin lăudăroşenia sau mândria vieţii, adică prin aceleaşi lucruri prin care a căzut Eva, dar Isus l-a înfruntat de fiecare dată cu: „Este scris!” şi astfel a avut biruinţă asupra diavolului, pentru că a pus descoperirea Cuvântului la locul ei.
În predica „Domnilor, am vrea să-L vedem pe Isus”, din anul 1963 citim:
„Acum haideţi să vedem ce era El. Noi aflăm că de îndată ce a fost botezat, Dumnezeu S-a coborât peste El, în chip de porumbel, iar El S-a dus în pustie timp de patruzeci de zile pentru a fi ispitit. Acolo, El l-a biruit pe Satan, mai întâi cu privire la Cuvânt. El l-a biruit pe Satan prin Cuvânt.
Apoi, a început slujba Sa pământească.”
Vedeţi tiparul, prieteni?
Mireasa a avut manifestări tainice: am avut parte de vindecări, L-am avut pe Dumnezeu mişcându-Se printre noi supranatural, dar acum Ea trebuie să fie arătată, trebuie să aibă o slujbă publică; însă mai întâi, trebuie să-l biruiască pe Satan cu Cuvântul şi numai cu Cuvântul. Nu prin putere, nu prin manifestări, nu prin slujbe dinamice, ci trebuie să stea faţă în faţă cu el, Mihail şi Lucifer din nou pe câmpul de luptă. Faţă în faţă cu el, iar singurul fel în care îl va putea birui este cu „Este scris!”
Fratele Branham a spus că Domnul a îngăduit acest veac rău ca să-i dovedească Satanei că Mireasa nu este ca Eva. Aceasta vrea să facă Dumnezeu cu acest veac rău, cu răutatea de aici; El vrea să ne supună la test ca să Se legitimeze pe Sine Însuşi, ca să arate că El a înviat din morţi şi a înviat şi un Trup în care poate locui. Acest Trup este supus încercării, în acest veac rău, pentru că Dumnezeu vrea să-i arate Satanei, că aşa cum Omul Isus nu a fost ca Noe sau ca Moise, ci a fost un Vas desăvârşit care nu a fost biruit cu privire la Cuvânt şi care nu a lăsat jos bariera Cuvântului, acum va avea o Mireasă care va sta în faţa diavolului şi va spune: „Este scris! Biblia spune, Profetul ne-a învăţat, Cuvântul spune, aşa că nu vom ceda nimic din Cuvânt.”
Numai după ce Isus a ajuns la acest test şi a biruit, a putut să-Şi înceapă slujba, pentru că atunci Dumnezeu avea un Vas de încredere, la care ştia că poate să-I dea toată puterea pentru că va face numai ceea ce spune Cuvântul.
Fratele Branham a spus:
„Fiecare creştin de aici poate să-l biruiască pe Satan în orice loc şi în orice timp, numai cu Cuvântul Dumnezeului celui viu.
Isus a spus: „Înapoia Mea, Satano!”… Cu aceasta l-a biruit Isus pe Satan. El nu Şi-a folosit puterea; era Dumnezeu manifestat în trup, dar nu Şi-a folosit puterea, deşi avea toate darurile care există în ceruri. El nu le-a folosit, ci a luat doar Cuvântul Tatălui şi a spus: „Este scris: Să te închini numai Domnului Dumnezeului tău!” „Este scris, este scris, este scris!” şi l-a biruit pe Satan, pentru că Cuvântul lui Dumnezeu îl va birui pe Satan oriunde, pe orice teren şi în orice condiţii, pentru că este Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu.”
Credem aceasta? Da.
În „Descoperirea lui Isus Hristos” din cartea „Epocile Bisericilor”, citim:
„Satan urăşte această descoperire. El nu o poate suporta şi luptă împotriva ei până când este aruncat în Iazul de foc. El ştie că dacă oamenii au descoperirea adevărată a Bisericii adevărate: ce este ea, pe ce stă ea şi că ea poate face lucrările mai mari, va fi o armată de neînvins.”
Ţineţi minte că vorbim despre bătălie, despre războiul duhovnicesc.
„Dacă ei pot avea descoperirea adevărată a celor două duhuri din cadrul bisericii creştine (aceasta fiind în noi) şi prin Duhul lui Dumnezeu pot să deosebească duhul antihrist şi să i se împotrivească, Satan va fi fără putere.”
Satan va fi fără putere atunci când Biserica va deosebi cele două duhuri care sunt în război în Ea, iar când se va împotrivi duhului antihrist, acesta nu va mai avea nici o putere asupra ei. Biserica este în noi, în interiorul nostru.
Prieteni, noi avem Cuvântul, ceea ce înseamnă că nu trebuie să mai aşteptăm nimic pentru a ajunge la biruinţa deplină.
Aşadar, de ce avem nevoie ca să putem avea aceeaşi biruinţă pe care a avut-o Isus în pustie? Noi trebuie să deosebim cele două duhuri din cadrul bisericii şi să ne împotrivim duhului antihrist, pentru că atunci el va fi fără putere în faţa noastră, la fel ca în faţa lui Isus Hristos. Aleluia!
În predica „Cea mai mare bătălie care s-a dat vreodată”, citim:
„Dumnezeu cheamă în dimineaţa aceasta fiecare sămânţă a lui Avraam, la acelaşi fel de Viaţă. Marea bătălie se derulează acum, în jurul lumii. De ce vrea Dumnezeu să se separe copiii Săi? De văz, de auz, de gust, de pipăit şi de miros, de imaginaţii, de cunoştinţă, de amintiri, de raţiune, de afecţiune, de toate.”
De ce? Ca să nu vă încredeţi niciodată în felul cum vă simţiţi cu privire la ceva. Să nu vă încredeţi în ceea ce puteţi vedea şi auzi, ci să vă încredeţi în Cuvântul lui Dumnezeu mai presus de simţuri, de orice amintiri, de orice afecţiune pământească, mai presus de intelect! Să nu stăm pe nimic altceva decât pe Cuvântul lui Dumnezeu. Marea bătălie este în desfăşurare, iar Dumnezeu vrea ca toţi copiii Săi să se separe de toate simţurile: de văz, de auz, de gust, etc. Amin. El vrea să ne separăm de tot, astfel încât să nu stea nimic între noi şi Cuvânt.
„Deschide-le mintea şi îngăduie ca Cuvântul să intre înăuntru! Mărşăluiţi cu Cuvântul! Acesta este un ostaş adevărat.”
2Timotei 2.3-4 spune: „Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos.
Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste.”
Slăvit să fie Domnul!
În Romani 16.20 citim: „Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi. Amin.”
Cine poartă această luptă? Dumnezeul păcii. Amin!
Pavel a ştiut că în timpul din urmă, când totul va fi pregătit pentru încheiere, Dumnezeu va avea biruinţă prin poporul Său. El a ştiut că făgăduinţa din Geneza 3 trebuie să se împlinească acum în Trupul lui Hristos, adică în Biserică.
Vreau să privim însemnătatea cuvântului „a zdrobi” în limba greacă. În limba greacă este „suntribo” şi înseamnă „a frânge în bucăţi, a face ţăndări, a zdrobi, a-l pune pe Satana sub picior şi a-l călca în picioare, a frânge, a sfâşia trupul cuiva şi a nimici puterea sa.”
Dumnezeu va face aceasta în curând, sub picioarele voastre. Tot ceea ce trebuie să facem noi este să stăm cu Cuvântul, să nu facem nici un compromis cu privire la El şi să primim Puterea de aducere la Viaţă a Duhului Sfânt care ne va duce la acest Cuvânt. Atunci, vom fi o armată ne neînvins, iar Satan va fi fără putere în faţa noastră.
Dumnezeu să vă binecuvânteze. Amin.

1 reply on “ Chad Lamb Pecetea a 4-a Partea a 2-a ”
  1. Multumesc Domnului Isus ca prin aceste predici m-a ajutat ca prin Duhul vitelului,sa pot sa tac sub povara batjocurii si a incercarii. Prin aceste teme minunate,am primit Lumina Lui, am urcat MAI SUS,si am intrat prin USA DESCHISA IN CER, in locurile ceresti,in Hristos Isus. Am primit a doua taiere imprejur,am inteles ce inseamna sa fii nascut dintr-o SAMANTA FECIOARA, cum AM PRIMIT o IMPARATIE, ce inseamna GLASUL INVIERII, cat este de necesar sa treci AZI prin pecetea a sasea, si in mod deosebit am inteles ca puterea celor patru cai din peceti se poate manifesta AZi la nivel de individ,chiar daca se cunoaste mesajul. Numai HARUL Domnului Isus ne poate pazi de AMAGIREA calului alb,de folosirea sabiei mari a calaretului de pe calul rosu,de foametea duhovniceasca a calului negru apoi la despartirea vesnica de Dumnezeu. Petru a primit un har extraordinar ca a PLANS CU AMAR dupa ce a calarit primii trei cai, dupa care a ajuns in Catea Faptelor. Biblia este un IZVOR nesecat de descoperiri,iar cine NU ASTEAPTA NIMIC, nu primeste nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *