CHAD LAMB – MIELUL SI LEUL

Haideţi să deschidem Bibliile şi să citim din Apocalipsa 5.1-10:

 

Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi.

Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?”

Şi nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea.

Şi am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea.

Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei.

Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul.

El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie.

Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută şi potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor.

Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile, căci ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.

Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru şi ei vor împărăţi pe pământ!

 

În dimineaţa aceasta aş vrea să vorbesc despre tema: „Mielul şi Leul”, fiindcă Îi avem pe amândoi aici, în Apocalipsa 5.

Aşa cum am citit, este scris că Leul a biruit şi a luat Cartea, dar când s-a întors să vadă, Ioan a văzut un Miel.

Motivul pentru care aş dori să intru în subiectul acesta este că noi mergem pe cale de ceva vreme şi am vorbit despre ceea ce a făcut Dumnezeu, despre ceea ce este Mesajul, dar adevărul este că trebuie să vină o descoperire care ne va schimba trupurile, fiindcă „credinţa vine în urma auzirii, şi auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu.” (Romani 10.17). Aşadar, singurul fel prin care vom avea credinţa pentru răpire este să auzim Cuvântul lui Dumnezeu, Mesajele care zac ascunse în cele şapte Peceţi, pentru că de aceea ne-au fost date. Ele ne-au fost date ca să arate un popor care a fost răscumpărat, un popor al Cărţii Răscumpărării, un popor care este scris în Carte. El a venit ca să ne arate care a fost Planul Său de la începutul timpului, ce a făcut El, ce face şi ce va face potrivit Cărţii Răscumpărării, iar când oamenii vor înţelege aceasta, ceva se va schimba.

Fratele Branham a spus în „Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită”:

Acum, Hristos tocmai este făcut cunoscut în Biserică.” Unde spune aceasta? În „Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită”. Şi ce a mai spus? „Ceva începe să se întâmple.”

„Acum, Hristos tocmai este făcut cunoscut în Biserică. Totul este descoperirea lui Dumnezeu, s-o aducă pe Eva înapoi la poziţia ei corectă, din nou cu Soţul ei. Dumnezeu este Soţul Bisericii, iar Biserica este Mireasa Sa.”

Amin! Fratele Branham a spus că într-una din aceste zile, Biserica va recunoaşte ce este Ea, iar când Ea îşi va recunoaşte poziţia, va avea loc răpirea.

Prin învăţătura primită, noi am înţeles ce trebuie să facă aceste Peceţi şi ce trebuie să fie Mireasa lui Hristos; am înţeles că El este Cuvântul şi că Ea trebuie să fie tot Cuvântul, pentru ca Ei să fie una, dar pentru aceasta trebuie să vină ceva: este nevoie să se desfăşoare această mare taină şi să fie ruptă, trebuie să devină mai bogată decât a fost, trebuie să devină o realitate mai mare decât a fost ieri, pentru că atunci când Ea va recunoaşte ce este Ea, şi într-o zi o va face, va avea loc răpirea. Aşadar, trebuie să vină ceva puţin mai înalt. Amin.”

Noi nu repetăm aceste lucruri numai de dragul repetiţiei, ci o facem pentru că în acele Peceţi, în acele taine, în Mesajul orei, zace harul pentru credinţa de răpire. El ne-a dat harul Său. Care a fost acesta? Faptul că ne-a trimis un profet care ne-a adus aceste lucruri, iar la un moment dat, El va lua mahrama jos de pe descoperire şi va arăta ce a făcut. Dumnezeu a învelit atât de mult toate aceste lucruri, pentru că El lucrează încă, dar când soseşte clipa, dezveleşte ceva şi ne îngăduie să mergem puţin mai sus, iar când prindem acea descoperire, oh, cât de mult înseamnă pentru noi! Apoi, pe măsură ce trece timpul, El ne mai dezveleşte ceva şi îngăduie să mai vedem un strat şi oh, cât de mult înseamnă aceasta pentru noi! Va veni un timp în care El va dezveli ultimul lucru şi Biserica va prinde ceva, iar prin credinţă, aceasta îi va schimba trupul şi va avea loc răpirea. Când? Când Ea va recunoaşte ce este Ea. Aceasta se va întâmpla într-una din aceste zile.”

Noi am citit din Apocalipsa 5, dar acum haideţi să citim şi din Apocalipsa 10.1-7:

Apoi am văzut un alt înger puternic, care se cobora din cer învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era curcubeul; faţa lui era ca soarele şi picioarele lui erau ca nişte stâlpi de foc.

În mână ţinea o cărticică deschisă. A pus piciorul drept pe mare şi piciorul stâng pe pământ

şi a strigat cu glas tare, cum răcneşte un leu. Când a strigat el, cele şapte tunete au făcut să se audă glasurile lor.

Şi când au făcut cele şapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; şi am auzit din cer un glas, care zicea: „Pecetluieşte ce au spus cele şapte tunete şi nu scrie ce au spus!”

Şi îngerul pe care-l văzusem stând în picioare pe mare şi pe pământ şi-a ridicat mâna dreaptă spre cer

şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă,

ci că, în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor.”

Când a vorbit despre Apocalipsa 5, fratele Branham a spus: „Acesta este cel mai măreţ pasaj din toată Scriptura.”

Vedeţi de ce putem predica în fiecare duminică despre aceasta şi niciodată nu se învecheşte? Pentru că este cel mai sublim, cel mai măreţ pasaj din toată Scriptura, şi nădăjduiesc că până la sfârşitul serviciului, vom vedea de ce a spus aceasta.

Vă amintiţi ce a spus fratele Branham când a ajuns la sfârşitul deschiderii celor şapte Peceţi? El a spus: „Biblia a devenit o Carte nouă pentru mine.”

De-a lungul anilor, noi am văzut această schimbare în slujba profetului, pentru că dintr-o dată a predicat Peceţile, apoi totul s-a schimbat, a fost altfel în legătură cu el. Atitudinea sa a fost diferită şi tot timpul făcea referire la ceea ce se întâmplase pe Muntele Sunset, la deschiderea celor şapte Peceţi şi la toate acele lucruri, pentru că aceea a fost o schimbare esenţială în slujba sa şi a însemnat foarte mult pentru el. Amin! El a încercat tot timpul să ne arate că s-a întâmplat ceva impresionant, iar noi dorim să vedem ce s-a întâmplat. Amin.

Cred că în predica „Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită”, fratele Branham a spus:

Oh, dacă şi-ar cunoaşte Biserica poziţia! O va şti într-o zi, iar atunci, când Ea va şti ceea ce este, va avea loc răpirea.”

Aleluia! Eu vreau să ştiu ce este Ea; vreau să ştiu ce sunt eu şi care este poziţia mea în cadrul Ei. Voi nu vreţi s-o ştiţi? Amin.

Vreau să vă spun că astăzi voi aduce o mulţime de citate şi aş dori să aveţi răbdare. Fac aceasta pentru că eu nu am nici o autoritate să spun: „Aşa vorbeşte Domnul din Scripturi”, de aceea voi repeta ceea ce a spus profetul. În Cuvânt sunt lucruri care trebuie spuse, dar pe care numai profetul lui Dumnezeu, profetul legitimat de Dumnezeu le poate spune. El a avut dreptul şi legitimarea de a spune lucrurile pe care le-a spus, a avut dreptul şi autoritatea de a spune: „Aşa vorbeşte Domnul din Scripturi”. Acesta este motivul pentru care voi aduce mai multe citate şi sunt sigur că în felul acesta nu voi greşi, pentru că voi nu aţi venit aici să ascultaţi gândul meu, ci aţi venit să ascultaţi gândul şi Cuvântul Domnului.

După ce a predicat „Descoperirea lui Isus Hristos”, în epocile Bisericii, fratele Branham a spus următoarele în predica „Apocalipsa capitolul 5” din anul 1961:

Când va fi deschisă cea de-a şaptea şi ultima din aceste Peceţi, ea se află în Apocalipsa capitolul 10. Acolo, un Înger Atotputernic, care este Hristos, a venit jos şi a pus un picior pe pământ şi pe celălalt pe mare şi Şi-a ridicat mâna spunând: „Zilele s-au terminat!” (În Biblia noastră scrie: „Nu va mai fi nici o zăbavă!”). Timpul s-a epuizat. Totul s-a terminat! Nu va mai fi timp!”

El a spus aceasta în anul 1961, adică cu doi ani înainte de deschiderea Peceţilor.

„„Când va fi deschisă cea de-a şaptea şi ultima din aceste Peceţi, ea se află în Apocalipsa capitolul 10.”

Aţi înţeles? Deschiderea Peceţii a şaptea se află în Apocalipsa capitolul 10, iar dacă mergem în Apocalipsa 10, vedem că acolo scrie:

Un Înger puternic se cobora din cer.” Acest lucru este foarte important.

În continuare, fratele Branham a spus:

Iar El a spus: „Când sună… în acest timp, se va sfârşi taina lui Dumnezeu: Cine este Dumnezeu şi cum S-a manifestat El; faptul că atunci când este deschisă acea Pecete, noi începem să înţelegem că El era Fiul lui Dumnezeu, că El era Dumnezeu Însuşi în trup, descoperirea cu privire la Cine este El. Această taină trebuie să fie încheiată înainte ca acest Înger să-Şi pună picioarele pe pământ şi pe mare şi să jure că nu va mai fi nici o zăbavă. Noi ne aflăm chiar acum în faţa acestui lucru. Vedeţi?”

El a spus aceasta în anul 1961, adică cu doi ani înainte de deschiderea Peceţilor: „Noi ne aflăm chiar acum în faţa acestui lucru.”

Puteţi vedea că profetul nu a predicat nimic fără permisiunea Domnului? El ştia că va veni ceva, a înţeles care era locul lui în Scriptură pentru că a înţeles că profeţia din Maleahi 4 este legată de Apocalipsa 10.7. El a prins aceste lucruri, le-a văzut şi le-a înţeles, iar când şi-a înţeles locul în Scriptură, a început să-l spună în predicile sale, dar încă nu venise vremea să predice Peceţile. Oh, sunt atât de bucuros pentru că el nu a mers mai departe bazându-se pe presupunerile sale! Sunt atât de bucuros pentru că a aşteptat până când au venit la el îngerii Domnului şi i-au descoperit aceste lucruri unul câte unul.

În continuare, fratele Branham a spus:

Ultima dintre ele este Apocalipsa 10, când El a pus piciorul pe pământ şi pe mare, nu a mai fost timp, răscumpărarea s-a încheiat, iar acum El vine ca Leu. El a fost Miel atunci, dar acum vine ca Leul din seminţia lui Iuda.”

Noi ştim că în Apocalipsa 5, El a fost numit „Leu”, pentru că Leul este Cel care a biruit. Am înţeles aceasta? Leul a biruit, dar când s-a întors Ioan şi s-a uitat, el a văzut un Miel care fusese junghiat.

Aşadar, în Apocalipsa 5 avem Mielul care a venit, a luat Cartea şi i-a rupt Peceţile, dar când ajungem în Apocalipsa 10.1 citim:

Apoi am văzut un alt înger puternic, care se cobora din cer învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era curcubeul; faţa lui era ca soarele şi picioarele lui erau ca nişte stâlpi de foc.”

Fratele Branham a spus că Acesta este Îngerul Legământului, Îngerul Domnului, acelaşi Înger al Legământului care i-a condus pe copiii lui Israel printr-un Stâlp de Foc prin pustie. Şi a adăugat: „Acesta este Hristos.”

În mână ţinea o cărticică deschisă.” (Apocalipsa 10.2).

Vedeţi, în Apocalipsa 5, Cartea era închisă, dar în Apocalipsa 10, vedem că este deschisă. Amin!

„…A pus piciorul drept pe mare şi piciorul stâng pe pământ

şi a strigat cu glas tare, cum răcneşte un leu.”(v.2-3).

După cum vedem aici, Cel care coboară cu Cărticica deschisă nu este Mielul, ci Leul din seminţia lui Iuda. În ordine. Nu uitaţi că noi vorbim despre Miel şi Leu.

Fratele Branham spune următoarele în predica „Răsăritul soarelui”:

Uitaţi-vă la ceea ce am văzut astăzi. Puterea învierii a venit la noi pentru a deschide cele şapte Peceţi. Ce a fost aceasta? Inteligenţa unui om? Nu, puterea învierii a lui Dumnezeu. Puterea învierii a lui Dumnezeu ne-a spus mai dinainte că aceasta va avea loc. Vedeţi, puterea de înviere a lui Dumnezeu a făcut lumea să mărturisească despre Aceasta că este Adevărul.

Aşa cum v-am spus, Îngerul Domnului era în jur într-un Stâlp de Foc; Puterea de înviere a lăsat ca lumea să mărturisească faptul că Aceasta este Adevărul.”

Cum a făcut aceasta? Prin faptul că ei I-au făcut o fotografie.

Dar în aceasta (în fotografie), ei nu au ştiut ce era El, dar noi am ştiut. Doar priviţi aici: este Domnul nostru acolo sus. Vedeţi?”

Când a spus aceasta, fratele Branham se referea la nor. Lumea a privit Norul, dar când Domnul i-a spus fratelui Branham să-L întoarcă, a putut vedea că era Domnul, chipul lui Hristos făcut de Hoffman. Ei au putut vedea aceasta în interiorul acelui Nor.

…ei nu au ştiut ce era El, dar noi am ştiut. Doar priviţi aici: este Domnul nostru acolo sus. Vedeţi? El este Cel care a deschis acele Peceţi. El este acele Peceţi, pentru că tot Cuvântul lui Dumnezeu este Hristos, iar Hristos este Peceţile care au fost deschise. Atunci, ce înseamnă ruperea Peceţilor? Descoperirea lui Hristos.”

Deci, ce este descoperirea sau ruperea celor şapte Peceţi? Descoperirea lui Hristos. A predica Peceţile înseamnă a-L predica pe Hristos, iar a-L predica pe Hristos în Peceţi înseamnă a predica Taina Răscumpărării, adică cum am fost noi salvaţi.

Aşadar, dacă vrem să vorbim despre mântuire, deschiderea celor şapte Peceţi nu este începutul lucrării de mântuire, ci este încheierea lucrării de mântuire. Toată lumea vorbeşte despre începutul lucrării de mântuire la cruce, dar ceea ce vreau să ştiu eu este încheierea, „împachetarea” lucrării de mântuire, adică ceea ce se va întâmpla acum. Până acum, noi am tot repetat ce s-a întâmplat, dar aceasta nu a adus o schimbare în vieţile noastre, pentru că toată lumea ştie ce s-a întâmplat, dar eu vreau să ştiu ce se întâmplă acum. Eu vreau să cunosc Taina Răscumpărării în plinătate; nu numai partea de început, ci şi încheierea răscumpărării, iar Hristos este ambele: atât începutul, cât şi încheierea răscumpărării. Amin!

Aşadar, când predicăm Peceţile, noi Îl predicăm pe Hristos. Cartea Evreilor ne spune că atunci când Moise a condus poporul evreu afară din robie, el a avut o întâlnire cu Stâlpul de Foc, care era Îngerul Legământului, Îngerul Domnului, adică Hristos. Tot Pavel ne spune că Hristos era Stânca ce îi urma prin pustie. În ordine.

Dar dacă vrem să vorbim despre Isus Hristos, trebuie să mergem acolo unde arhanghelul Gavril i-a adus acel Mesaj Mariei, fiindcă după aceea El S-a născut într-un grajd din Betleem. Aici începe povestea lui Isus Hristos, dar când vrem să vorbim despre Hristos, trebuie să ne întoarcem la Geneza 1. Aţi înţeles?

Apoi, în Ioan 1.1 scrie:

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi…” (v.14), pentru că Hristos este Cuvântul făcut trup; iar dacă mergem în Apocalipsa 19, când El vine pe un cal alb, îmbrăcat cu o haină înmuiată în Sânge, vedem că Numele Lui este Cuvântul lui Dumnezeu. Aleluia!

Aşadar, pe Cine avem de aici până atunci în Egipt? Pe Hristos. Amin! Deci, dacă vrem să-L predicăm pe Hristos, trebuie să începem de la început. În ordine.

Dacă vreţi să vorbiţi despre Hristos, nu începeţi din Betleem, ci de la început. Când a venit Isus, El a fost Hristos, Cuvântul făcut trup de carne, şi S-a numit Isus Hristos. Deci, de când a venit Dumnezeu jos într-un chip de om, ca Răscumpărător înrudit, şi până când va primi Numele Său cel Nou, El Se va numi Isus Hristos. El a purtat un Nume, ca orice om care vine în lume. Eu şi voi, nu am avut un nume până când nu ne-am născut; abia atunci am primit un nume. Poate că părinţii voştri au ales un nume pentru voi, dar el nu a avut nici un rost până când nu aţi primit viaţă. Dar când am primit viaţă pe pământ, numele a venit la suprafaţă, aşa că voi şi numele vostru aţi fost legaţi împreună, iar acum sunteţi cunoscuţi după numele pe care îl purtaţi.

Hristos a venit, a primit o viaţă pământească şi I s-a dat un Nume pământesc, iar acest Nume este Numele pentru Răscumpărare. Dar nu uitaţi Cine a fost Cel care S-a făcut trup. A fost Hristos, Cuvântul. Amin!

În cartea Evreilor, Pavel spune că ei au ieşit din Egipt şi au ajuns în pustie, iar acolo s-au întâmplat nişte lucruri, semne şi minuni, dar ei au şi căzut. Apoi, Pavel spune că Evanghelia le-a fost predicată şi lor la fel ca nouă. Ce li s-a predicat? Evanghelia. Atunci, vreţi să spuneţi că dacă noi predicăm Peceţile, nu predicăm Evanghelia? Evanghelia este Mesajul lui Hristos, iar Hristos a fost acolo, în acel Stâlp de Foc, i-a condus afară din Egipt şi i-a călăuzit prin pustie. Dar ce spune Pavel că le-a fost predicat în această călătorie? Evanghelia. Aleluia!

Vedeţi cum răsuceşte mintea oamenilor Scriptura şi încearcă s-o facă să încapă într-un loc în care nu ar trebui să încapă? Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a trebuit să ne trimită astăzi un profet: ca să ne deschidă înţelegerea Scripturii, astfel încât să-L putem vedea pe Hristos de la început până la sfârşit. Nu ceea ce L-au făcut bisericile, ci ceea ce este El cu adevărat. Aleluia! Astfel, pentru mine, El este cu mult mai mult decât ceea ce L-au făcut ei!

Aceasta este înţelegerea pe care trebuie s-o avem cu privire la El, pentru că acum s-a schimbat ceva, iar noi trebuie să-L vedem pe Hristos în plinătatea Sa. Trebuie să-L vedem de la început până la sfârşit, trebuie să vedem lucrarea de răscumpărare şi trebuie să ne găsim pe noi înşine în Hristos. Aleluia!

Acum, aş vrea să mergem la predica „Intervalul dintre cele şapte epoci ale Bisericii şi cele şapte Peceţi”, care este Apocalipsa capitolul 5, şi pe care fratele Branham a vorbit-o chiar înainte de a intra în cele şapte Peceţi.

Acolo, el a spus:

Observaţi, El nu era un animal pentru că a luat Cartea din mâna dreaptă a Celui ce stătea pe tron.”

Vedeţi, Dumnezeu ne arată prin simboluri ceea ce este El. El este numit Mielul, dar acest Miel este un Om. De unde ştim aceasta? Pentru că atunci când s-a pus întrebarea, scrie că nici un om nu a fost găsit vrednic, ceea ce înseamnă că ei nu căutau un animal care să fie vrednic, ci căutau un Om. Dar haideţi să mai vedem ceva.

Dumnezeu era acolo, Gavril era acolo, bătrânii erau acolo şi toţi îngerii erau acolo, dar nimeni nu a putut să ia Cartea deoarece Ea nu era pentru toţi, ci era numai pentru om. Aşadar, nici un înger nu a fost găsit vrednic, deşi ei erau fără păcat. Fratele Branham vorbeşte despre cele patru făpturi vii care erau sfinte în prezenţa lui Dumnezeu, dar nici ele nu au putut lua Cartea. De fapt, aici nu era vorba de vrednicie, ci de simplul fapt că această Carte nu era pentru ei, nu era Cartea lor. Este adevărat? Cartea aceea era Cartea Răscumpărării omului căzut. Nu era Cartea îngerilor căzuţi, ci era Cartea omului căzut. Astfel, cel care trebuia să păşească în faţă şi să ia Cartea, trebuia să fie un om, iar Cel care a păşit în faţă şi a luat-o, a fost un Om. Dar ca simbol, în formă simbolică, noi am văzut un Miel care fusese junghiat. Şi Cine era Mielul care a fost junghiat? Omul Isus Hristos.

Aşadar, când vorbim despre Miel, noi vorbim de fapt despre trupul de carne al lui Isus. În ordine.

Aşadar, Mielul Isus a păşit în faţă ca să ia Cartea.

Cine era Acesta? Proprietarul, Proprietarul original care avea Cartea Răscumpărării în mâna Sa dreaptă, şi nici un Înger, nici o fiinţă îngerească şi nimeni altcineva, nu putea ocupa acel loc. Acest Miel înjunghiat a păşit şi a luat Cartea din mâna Sa. Ce era aceasta? Frate, acesta a fost cel mai măreţ lucru din Scriptură, o faptă pe care nici un înger sau altcineva nu o putea face, dar Mielul a venit şi a luat-o din mâna dreaptă a Celui ce stătea pe tron. Ce este aceasta? Acum îi aparţine Mielului. Amin.”

De ce? Pentru că omul şi-a pierdut dreptul la Carte. Când Adam şi soţia sa au păcătuit, el şi-a vândut dreptul la Cartea Vieţii, şi-a vândut dreptul de proprietate asupra întregii creaţii din grădina Eden, pentru că Dumnezeu îl pusese pe om ca un dumnezeu mai mic peste toată creaţia Sa, dar el şi-a pierdut toate drepturile când a ieşit să-şi salveze soţia căzută. Şi ce s-a întâmplat cu această Carte? A mers înapoi în mâna Celui care stătea pe tron, şi nici un om nu a fost vrednic s-o ia, pentru că nici un om nu ducea o viaţă fără păcat. Nimeni nu putea birui păcatul pentru a lua Cartea, dar trebuia să vină Cineva care trebuia să fie om, iar Acesta a fost Mielul, adică manifestarea lui Isus. El a păşit în faţă pentru a lua Cartea, iar acum Cartea este a Lui. O, slavă Domnului!

Dacă merg la serviciu şi muncesc, eu primesc un CEC de plăţi. Cine beneficiază de acest CEC chiar dacă l-am câştigat eu? Soţia şi copiii mei. Cine altcineva este proprietar împreună cu mine, dacă eu decid să cumpăr o casă nouă şi mă duc şi-o cumpăr? Nu numai domnul Lamb este proprietarul acelei case, ci şi doamna Lamb. Noi amândoi suntem moştenitorii tuturor lucrurilor.

Aşadar, dacă Mielul are Cartea Răscumpărării, dacă este Cartea Lui, cine altcineva mai are dreptul la această Carte a Răscumpărării? Soţia Mielului. De ce? Pentru că prin căsătorie, noi am fost făcuţi una cu El. Astfel, Ea este Cartea Lui, dar este şi Cartea noastră. Acesta este cel mai minunat pasaj din toată Scriptura. Aleluia! O, cât sunt de fericit!

Când ea îşi va cunoaşte poziţia.”

În ordine. Să mergem din nou în „Interval”:

Acum vom vedea ce spune Cartea şi cum a fost deschisă. Acest lucru nu este făcut cunoscut până când nu ia Mielul Cartea, Îi rupe Peceţile şi o deschide. Vedeţi? Mielul trebuie să ia Cartea pentru că este a Lui.

Amintiţi-vă că nici un om din ceruri, nici un om de pe pământ: papă, episcop, cardinal, prezbiter sau oricine ar fi el, nu poate rupe acele Peceţi sau să descopere Cartea, ci numai Mielul.

În ce ne priveşte, noi am cercetat, am presupus şi ne-am împiedecat, acesta fiind motivul pentru care ne aflăm într-o asemenea confuzie, dar avem făgăduinţa divină că această Carte a Răscumpărării va fi deschisă pe deplin de către Miel şi că Peceţile de acolo vor fi desfăcute de Miel în zilele din urmă în care trăim acum.”

Am înţeles aceasta? În ordine.

„Aceasta nu este făcută cunoscută (această Carte, aceste Peceţi), până când Mielul nu ia Cartea şi-I rupe Peceţile deoarece, amintiţi-vă, Cartea se afla în mâinile Celui ce stătea pe tron, iar Mielul vine şi ia Cartea din mâna Sa dreaptă. Vedeţi? Ia Cartea.

Oh, este adânc, dar vom încerca să înţelegem, cu ajutorul Duhului Sfânt, pentru că depindem de El! Noi vom vedea mai târziu că este la sfârşitul timpului, când nu mai este nici o zăbavă, când timpul s-a epuizat.

Nici o denominaţiune nu are dreptul să interpreteze Cartea; nici un om nu are dreptul să facă aceasta! Mielul este Cel care o interpretează, Mielul este Cel care o vorbeşte, iar El face ca Cuvântul să fie cunoscut prin legitimarea şi aducerea Cuvântului la Viaţă. Înţelegeţi? Aşa este.

Observaţi! Această Carte nu este descoperită până când epocile Bisericilor şi epocile denominaţiunilor nu s-au sfârşit şi nu mai este nici o zăbavă.”

Ne-a fost descoperită această Carte? Atunci, epocile bisericilor şi epocile denominaţiunilor s-au încheiat.

Înţelegeţi? Este descoperită numai după ce s-au încheiat epocile Bisericilor şi epocile denominaţiunilor.”

Este clar? Aşadar, ori Cartea nu a fost descoperită, iar noi ne aflăm încă în epocile bisericilor și în epocile denominaţionale, ori a fost descoperită, iar acum nu mai este timp pentru epocile denominaţionale şi epocile bisericilor, pentru că s-au încheiat. Noi trebuie să fim fie de o parte, fie de partea cealaltă.

Astfel, noi stăm de partea profetului şi spunem că a fost descoperită.

Să citim tot din „Interval”:

Dar primul lucru pe care l-a reprezentat acea răscumpărare, a fost că Mielul care a fost înjunghiat de la întemeierea lumii, a venit şi a luat Cartea.”

Acesta este primul lucru pe care l-a reprezentat acea răscumpărare: faptul că Mielul a păşit în faţă şi a luat Cartea.

Ce înseamnă „a răscumpăra”? „A restitui înapoi, a aduce înapoi la starea sa originală”. Astfel, răscumpărarea este aducerea înapoi a ceea ce au pierdut Adam şi Eva. Ce au pierdut ei? Înainte de cădere, ei erau într-o stare desăvârşită, adică aveau Viaţă veşnică, părtăşie cu Dumnezeu şi stăpânire asupra pământului.

Aşadar, ce credeţi că a adus El înapoi? Viaţa veşnică, părtăşia cu Dumnezeu şi stăpânirea asupra pământului. Aceasta este răscumpărarea: aducerea înapoi a acestor lucruri.

Aşadar primul lucru care reprezintă această răscumpărare este Mielul care vine să ia Cartea. Oh, aceasta este bine.

„El a luat Cartea, I-a rupt Peceţile şi a trimis-o jos pe pământ la îngerul al şaptelea, ca s-o descopere poporului Său.”

A rupt Mielul Peceţile? Da. Dacă nu a făcut-o, fratele Branham nu este îngerul al şaptelea al Bisericii. Vedeţi unde ajungem dacă nu credem ceea ce a spus el?

La sunetul (trâmbiţei) epocii a şaptea a Bisericii, ultima epocă a Bisericii, toate capetele lăsate libere, pe care au încercat să le lege de-a lungul acestor epoci ale Bisericii, vor fi legate împreună. Iar când Peceţile au fost rupte şi tainele au fost deschise, Îngerul, Mesagerul, Hristos, a venit jos şi a pus piciorul pe pământ şi pe mare, cu un curcubeu deasupra capului.

Acum, ţineţi minte! Îngerul al şaptelea este pe pământ în timpul acestei veniri.”

A venit Hristos? Absolut, pentru că îngerul al şaptelea a fost pe pământ în timpul acestei veniri. Aşadar, când El a venit cu Cărticica deschisă şi a pus piciorul pe pământ şi pe mare, îngerul al şaptelea era pe pământ. S-a întâmplat aceasta? Da. Cele şapte Peceţi au fost deschise, iar Cartea Răscumpărării este acum în mâna Mielului, Îi aparţine Mielului, iar noi o primim prin căsătoria cu El. Aleluia!

Haideţi să citim din Pecetea întâi:

Acum, în seara aceasta, pe măsură ce intrăm în acest al şaselea capitol, Mielul stă cu Cartea în mână şi începe să o descopere.”

Unde era Mielul? Stătea înaintea tronului, a luat Cartea din mâna Celui ce stătea pe tron şi a început s-o descopere.

…iar eu nădăjduiesc că oamenii sunt duhovniceşti. Astăzi aş fi făcut o greşeală îngrozitoare dacă nu ar fi venit Duhul Sfânt în camera mea, la ora doisprezece, să mă corecteze în legătură cu ceva ce îmi notam să spun.”

De ce? Pentru că era timpul deschiderii Peceţii a şaptea, şi numai Mielul putea s-o deschidă; iar acolo avem un profet căruia i s-a spus să se întoarcă să predice cele şapte Peceţi, dar el nu ştia ce erau ele. Astfel, el a început să studieze şi i-a citit pe Smith, pe Larkin şi pe alţi autori, luând notiţe, dar vedem că referindu-se la ceva ce a scris, el a spus că ar fi făcut o greşeală îngrozitoare dacă nu ar fi venit El şi nu l-ar fi corectat cu privire la acel lucru pe care voia să-l spună. Fratele Branham urma să predice Pecetea întâi, dar când a venit în cameră Îngerul, adică Duhul Sfânt care este manifestarea lui Hristos, L-a corectat cu privire la acel lucru total greşit pe care l-ar fi spus.

El arăta poziţia Mielului, iar Mielul stătea acolo cu Cartea în mâna Sa pentru a o descoperi. Aceasta este important.

Revenind la „Interval”, acolo fratele Branham a spus:

…Toate tainele trebuie rezolvate şi aduse în ultima epocă, iar Peceţile trebuie deschise de către Miel şi descoperite Bisericii, iar atunci nu mai este timp.”

Fratele Branham repetă de nenumărate ori că „nu mai este timp, nu mai este nici o zăbavă”, iar prin aceasta vrea să spună că s-a ajuns la sfârşitul celor şapte epoci ale Bisericii, pentru că avem şapte împărţiri ale timpului, şapte epoci. Dar ce reprezintă ele? Cele şapte epoci reprezintă timpul în care El îi cheamă pe cei răscumpăraţi ai Săi. El răscumpără numai ceea ce este a Lui; El răscumpără numai ceea ce a fost pierdut. Amin. El răscumpără numai ceea ce era a Lui la început, la original. Numai pe aceia îi răscumpără El, şi mai are o cale la tronul alb de judecată, unde Îşi va arăta mila şi faţă de alţii, dar aceasta nu face parte din răscumpărare. Acesta este un act de milă arătat faţă de cei care au făcut ceva pentru cei răscumpăraţi. Astfel, ei vor primi darul harului la tronul alb de judecată. Amin!

Dar ce face El în cele şapte epoci ale Bisericii? El face răscumpărarea, iar fratele Branham spune că în tot acest timp, Domnul aduce treptat, puţin câte puţin, procesul de răscumpărare înapoi până la ciclul său deplin.

Pentru ce nu a mai fost însă timp la deschiderea Peceţilor? Pentru sistemele bisericeşti şi pentru denominaţiuni. În zilele lui Luther, puteai face parte din biserica lui Luther şi să fii sămânţă, şi la fel în timpul penticostalilor, puteai face parte din biserica penticostală, chiar dacă vorbim de „Biserica lui Dumnezeu” sau „Adunările lui Dumnezeu” şi să faci parte din cei răscumpăraţi, dar de îndată ce s-a ajuns la deschiderea celor şapte Peceţi, nu se mai poate face parte din acele sisteme bisericeşti pentru că atunci s-a auzit Strigătul care a spus: „Ieşiţi afară, poporul Meu, şi depărtaţi-vă de aceste lucruri!”

Acum, cei răscumpăraţi nu mai pot face parte din aceste sisteme, ci trebuie să iasă afară din ele. De ce? Pentru că nu mai este timp pentru acele sisteme, nu mai este timp pentru denominaţiuni, ci este timpul chemării afară. Când? De la deschiderea Peceţilor. Acela a fost timpul de tăiere afară a tuturor sistemelor religioase. Amin!

Tot în „Interval”, fratele Branham a spus:

Observaţi! Această Carte nu este descoperită până când nu se sfârşesc epocile bisericilor şi epocile denominaţionale, şi nu mai este nici o zăbavă, nu mai este timp.

Înţelegeţi? Cartea este descoperită numai după ce s-au încheiat epocile bisericilor şi epocile denominaţionale. De aceea este totul într-o asemenea confuzie în seara aceasta. Vedeţi? Ei au luat o doctrină şi au fugit într-o parte zicând: „Aceasta este!” Altcineva a luat o altă doctrină şi a zis: „Aceasta este!” Astfel, fiecare zideşte o denominaţiune şi în felul acesta avem sute de denominaţiuni. Dar cu toate acestea şi în toate acestea, putem vedea numai confuzie, aşa că oamenii de întreabă: „Ce este adevărat?” Aceasta este starea de astăzi…

Dar El a făgăduit că atunci când s-a încheiat timpul, va suna glasul îngerului al şaptelea, iar atunci, în acel timp, va fi descoperită Cartea.”

Acum aş vrea să spun ceva.

Fratele Branham a spus că toată taina lui Dumnezeu va fi încheiată, dar când a vorbit despre deschiderea celor şapte Peceţi, a spus că slujba celui de-al şaptelea înger este deschiderea acelor taine.

Astfel, înainte de deschiderea Peceţilor, fratele Branham a predicat unele din aceste taine: botezul în Numele lui Isus Hristos, dumnezeirea, sămânţa şarpelui şi aşa mai departe, dar în principiu, el făcea o lucrare de evanghelizare: arunca năvodul, semăna sămânţa: în cadrul acestei lucrări, vorbea şi despre tainele Împărăţiei: sămânţa şarpelui, taina botezului, dumnezeirea, faptul că nu există un iad veşnic şi aşa mai departe, dar când a ajuns aici, el a spus că întreaga slujbă a îngerului al şaptelea din Apocalipsa 10.7, sunt aceste taine. Acolo, slujba fratelui Branham a suferit o schimbare pentru că atunci a păşit în slujba celui de-al şaptelea înger, Apocalipsa 10.7, pentru că întreaga sa slujbă a fost descoperirea acelor taine.

Această afirmaţie ne conduce la întrebarea: „Când a început el să sune din trâmbiţa sa?” În anul 1948 sau în anul 1963? Pentru că întreaga slujbă a îngerului al şaptelea era deschiderea acestor taine, înseamnă că el a început să sune din trâmbiţă la deschiderea celor şapte Peceţi. Amin! Atunci nu a mai fost nici o zăbavă, nu a mai fost timp. Când a început să sune, toată taina lui Dumnezeu a fost descoperită: „ci că, în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor.”

Acest verset nu spune „tainele”, nu este la plural, ci spune: „se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor.”

Care este taina aceasta? Taina răscumpărării. Este taina care arată cum va restitui şi va aduce El înapoi tot ceea ce a fost pierdut de Adam şi Eva. Cum o va face cu neamurile şi cu cei o sută patruzeci şi patru de mii de evrei. Toată Taina Răscumpărării este închisă în acele Peceţi. Amin! Dar când el a început să sune din trâmbiţa sa, taina aceea a fost descoperită. Amin!

Apoi, El a făgăduit că atunci când acel timp s-a încheiat, glasul îngerului al şaptelea va răsuna, iar atunci Cartea va fi descoperită (înţelegeţi?), în acel timp. Acum să nu spuneţi: „Nimeni… oamenii aceia nu sunt salvaţi acolo.”

Să fim atenţi! Acum se ajungea la deschiderea celor şapte Peceţi, care a avut loc la sfârşitul timpului, epocile Bisericii dintre neamuri rămâneau în spatele lui, iar el a spus: „Nimeni să nu spună că oamenii de acolo nu sunt salvaţi.”

„Dar tainele pe care ei nu le puteau înţelege: Cum este posibil ca Dumnezeu să fie trei şi cu toate acestea Unul; cum poate spune Scriptura: „Botezaţi în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”, apoi să se întoarcă şi să spună: „Botezaţi în Numele lui Isus Hristos”. Vedeţi? Oh, sunt atât de multe lucruri… Cum a fost posibil ca Eva să mănânce un măr şi să cauzeze nenorocirea întregii lumi? Cum se poate aşa ceva? Dar a fost făgăduit că aceste taine vor fi descoperite în timpul de sfârşit.

Sunt capete micuţe lăsate libere de către aceşti mari luptători care au păşit în scenă, precum Irineu, Policarp, Luther, Wesley şi alţii. Ei au venit şi au trăit destul de mult timp ca să aducă o lumină şi s-o facă să strălucească, dar au lăsat multe lucruri în întuneric.

Apoi a venit epoca penticostală, ca şi epoca luterană, şi s-au târât pe membrele lor, dar cu toate acestea, au fost în ordine. Să nu spuneţi că ei nu au fost în ordine, pentru că erau, dar există capete lăsate libere care nu pot fi explicate. De ce? Pentru că Peceţile nu au fost rupte pentru a descoperi pe deplin ceea ce sunt aceste lucruri.”

Aşadar, am avut oameni mari ai lui Dumnezeu, dar ei au învăţat greşit. Au învăţat închinarea trinitară, botezul trinitar, au negat darurile Duhului, unii au negat sfinţirea care este Cuvântul, etc. Dar cum a fost posibil ca ei să nege Cuvântul şi să fie totuşi mântuiţi? Aş vrea să privesc astăzi la aceasta, pentru că fratele Branham a spus: „Ei sunt salvaţi. Ei au fost în ordine.” Aceasta este partea cea mai frumoasă, deoarece El a avut un Plan, iar timp de şapte epoci a răscumpărat totul înapoi, puţin câte puţin, iar dacă ei au luat şi s-au prins de Lumina care le-a fost dată pentru ziua lor, aceasta li s-a socotit ca neprihănire. De ce? Pentru că ei L-au crezut pe Dumnezeu. Când L-au crezut pe Dumnezeu? În ziua lor. Dar care parte din Dumnezeu au crezut-o şi li s-a socotit neprihănire? Partea rânduită pentru ziua lor. Ei negau o mare parte din Cuvânt, dar aveau partea rânduită pentru ziua lor, iar acea parte a fost adusă picătură cu picătură şi astfel Biserica a fost zidită înapoi, de la tălpi, la picioare, apoi la bust, la braţe şi la gât, pentru ca El Însuşi să-i poată pune Piatra de încheiere prin Îngerul puternic care a venit jos în Apocalipsa 10.

Aşadar, El a trebuit să zidească această Biserică înapoi. El a spus că a zidit o Capodoperă în Vechiul Testament, care a fost pusă pe temelia patriarhilor şi a profeţilor; ei toţi au zidit această Capodoperă, iar Hristos a venit jos şi a încoronat acea Capodoperă care era Vechiul Testament. El a luat acea Capodoperă, a lovit-o şi astfel a ieşit un mic vlăstar, din care a început să fie ridicată o nouă Capodoperă. Vedeţi? El L-a avut pe al doilea Adam, iar acum trebuie s-o aibă şi pe femeie. Şi ce a făcut El? Ceea ce este în Vechiul Testament, se regăseşte şi în Noul Testament: El a început să zidească o nouă Capodoperă. Şi ce va face El la sfârşitul Capodoperei? O va încorona. Aceasta a făcut prima dată, şi la fel va face şi a doua oară: Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, Cel dintâi şi Cel de pe urmă. El face întotdeauna acelaşi lucru, dar noi trebuie să ne trezim şi să vedem aceasta, pentru că putem s-o vedem în întreaga Scriptură. Slavă Domnului!

Acum aş vrea să privim la partea aceasta: Cum era posibil ca ei să fie greşiţi, şi totuşi să fie în ordine? Cum era posibil să slăvească trinitatea, care este o doctrină a diavolului, pentru că fratele Branham a spus că închinarea la trinitate este închinarea la diavol, deşi nu ştiau aceasta. Cum era posibil să se închine la diavol, şi totuşi să fie mântuiţi, să fie în ordine?

Să privim puţin la aceasta.

Când Luther a păşit în faţă şi a spus că închinarea la acele lucruri nu este în ordine, că ei nu sunt mântuiţi prin forma de închinare catolică, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, le-a spus clar: închinarea aceea este moarte, dar credinţa în Isus Hristos este Viaţă! Astfel, ei nu puteau să se mai întoarcă la vechiul sistem, pentru că noi trebuie să ne prindem de Dumnezeu şi să-L urmăm unde este El. Vedeţi? Odată ce Cuvântul Său era descoperit, era cerut.

Întotdeauna a fost aşa şi întotdeauna va fi aşa. Odată ce Cuvântul Său este descoperit, este cerut.

În Vechiul Testament era în ordine să aducă jertfa acolo unde voiau, dar de îndată ce a fost ridicat Cortul, evreii trebuiau să-şi aducă jertfa la Cort. De îndată ce a fost descoperită acea porţiune din Cuvânt, acea porţiune a Cuvântului descoperit era Locul în care El Îşi punea Numele, iar Locul în care Îşi punea Numele, era singura Cale, era ceea ce cerea Dumnezeu.

Ce cerea Dumnezeu? Închinarea în Cort, apoi în Templu. Când vremea Cortului a trecut şi a fost zidit Templul, ei nu mai puteau merge unde voiau, pentru că atunci când este descoperit ceva, este cerut! Întotdeauna a fost aşa de-a lungul timpului: de îndată ce a fost descoperit ceva, a fost cerut.

Aşadar, noi ştim că atunci când a murit pe Calvar, Isus Hristos a plătit preţul pentru toată omenirea căzută. Acela era preţul răscumpărării, plata care trebuia făcută: aceasta a fost ceea ce L-a împăcat pe Dumnezeu, a fost ceea ce a trebuit plătit ca să putem fi liberi noi. Dar El nu a încheiat răscumpărarea tuturor copiilor Săi. Domnul a plătit preţul pentru ei, dar trebuia să-i răscumpere.

Haideţi să mergem puţin în Egipt. În Egipt, mielul de Paști, şi noi ştim că Mielul nostru de Paşti este Isus Hristos, făcea două lucruri:

– în primul rând, aducea sângele răscumpărător pentru a împlini plata cerută;

– iar în al doilea rând, era un acoperământ.

Nu era suficient ca sângele să fie vărsat, ci era nevoie să fie aplicat pe uşciorii uşii, prin credinţă, ca să devină un acoperământ. Aceasta înseamnă că ei nu puteau să aibă un acoperământ fără vărsare de sânge.

Deci, sângele servea pentru două scopuri:

– era preţul răscumpărării

– trebuia să fie aplicat ca să devină un acoperământ.

Aşadar, Isus a plătit preţul care trebuia plătit, dar pentru că El avea mai multă sămânţă care trebuia să vină în cele şapte Epoci ale Bisericii, a trebuit să devină un Acoperământ pentru ei. Şi ce a făcut pentru aceasta? A intrat în slujba Sa preoţească şi a devenit Mare Preot după rânduiala lui Melhisedec. Nu aceasta ne spune Cartea Evreilor?

Scopul Vieţii lui Isus Hristos nu a fost numai să moară şi să învie, deoarece după ce a murit şi a înviat a mai avut o lucrare de făcut, iar aceea a fost lucrarea de Mare Preot. Acesta este un lucru minunat!

Deci, Mielul care a fost Jertfit, a devenit Mare Preot şi Şi-a dus propriul Sânge dincolo de predea, pentru a împlini cerinţa lui Dumnezeu şi pentru a pune Sângele pe Capacul Ispăşirii. Dar vedeţi, trebuia să fie Sângele potrivit. Nu putea fi orice fel de sânge, nu putea fi sângele taurilor şi al ţapilor sau al unui om căzut, ci trebuia să fie sângele Sfânt al Mielului lui Dumnezeu care a fost junghiat la Calvar. Dacă noi nu putem înţelege lucrarea de Mare Preot făcută peste Casa Sa, vom pierde jumătate din lucrarea pentru care a venit Hristos.

Astfel, El a venit ca Jertfă pentru păcat, ca să poată curăţa păcatele noastre, dar Golgota nu a fost preţul curăţirii, ci a fost locul unde s-a plătit preţul. Dar care este locul de curăţire sau de ispăşire? Capacul Ispăşirii.

Când Moise a făcut o copie a ceea ce a văzut în cer, Dumnezeu avea un tron, un Capac al Ispăşirii, avea un sfeşnic, pe care le-a văzut mai târziu Ioan.

Ioan a văzut sfeşnicul de aur şi tronul lui Dumnezeu, el a văzut tot ce era în Cort, pentru că lui Moise i s-a spus să construiască Cortul în conformitate cu ceea ce a văzut când a fost pe munte, fără să se abată cu nimic de la vedenia avută. Astfel, lui Moise i s-a poruncit să facă şi pe pământ ceea ce a văzut în vedenie în cer şi i-a spus ce să pună acolo. De ce? Pentru că prin ceea ce se petrecea în Cort, Dumnezeu oglindea ceea ce se petrecea în ceruri. Astfel, cea mai importantă zi, cea mai importantă dintre toate sărbătorile, era Sărbătoarea Ispăşirii.

Noi avem şapte sărbători, care sunt Sărbătorile Domnului şi care ne spun povestea răscumpărării noastre, iar cea mai importantă dintre ele este cea de-a şasea, adică Sărbătoarea Ispăşirii, aceasta fiind ziua în care marele preot mergea dincolo de perdea. Sărbătoarea Ispăşirii era într-o singură zi din an şi exista o singură persoană care putea păşi în Locul Preasfânt sau în Sfânta Sfintelor, iar acesta era marele preot. El mergea dincolo de perdea ducând cu sine sângele jertfei, iar când stropea Capacul Ispăşirii cu acel sânge, era făcută ispăşirea sau un acoperământ sau o curăţire a întregului popor. În ziua aceea erau ispăşite şi curăţite toate păcatele poporului, de aceea, pentru Israel, aceasta era cea mai importantă zi din an. În ordine.

Prin aceasta, nu erau curăţite doar păcatele poporului astfel încât să primească trecere înaintea lui Dumnezeu, ci era sfinţit şi locaşul de deplin.

Aşadar, Marele nostru Preot trebuia să intre înăuntru, dar haideţi să citim din Evrei 9.1-3, unde ni se vorbeşte despre lucrarea lui Isus Hristos ca Mare Preot în Templul ceresc:

Legământul dintâi avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un Locaş pământesc de închinare.”

Aici ni se vorbeşte despre Cortul făcut de Moise.

„În adevăr, s-a făcut un Cort. În partea dinainte, numită „Locul Sfânt”, era sfeşnicul, masa şi pâinile pentru punerea înaintea Domnului;

după perdeaua a doua se afla partea Cortului care se chema „Locul Preasfânt”.”

Pavel vorbeşte despre aceasta în toată cartea Evreilor, pentru a arăta că locaşul pământesc preumbrea Locaşul ceresc. Unul îl preumbrea pe celălalt.

În versetul 7, el spune:

Dar în partea a doua intră numai marele preot, o dată pe an, şi nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale norodului.”

De ce? Pentru că exista o jertfă pentru păcat care trebuia oferită atunci când ştiau că au păcătuit. Astfel, când cineva din Israel ştia că a păcătuit, existau rânduielile din Levitic care spuneau că închinătorul trebuia să ia o jertfă şi s-o ofere Domnului pentru păcatele sale.

Apoi, dacă existau păcate făcute din neştiinţă, despre care închinătorul afla mai târziu, trebuia adusă o jertfă pentru păcatele făcute din neştiinţă.

Să zicem că eu am făcut ceva greşit la începutul anului, dar am aflat că am greşit, numai la sfârşitul anului când am mers în Templu şi s-a adus învăţătura. Atunci am spus: „Am încălcat Legea Domnului şi trebuie să aduc o altă jertfă pentru păcat.” Aceea era o jertfă care se aducea pentru păcatele făcute din neştiinţă, dar era adusă atunci când eu înţelegeam că făcusem acel lucru greşit.

Vedeţi, noi suntem responsabili întotdeauna pentru păcatele noastre şi întotdeauna trebuia adusă o jertfă pentru păcate. Dar exista o zi, Ziua Ispăşirii, în care marele preot intra înăuntru şi stropea cu sânge, Capacul Ispăşirii din Sfânta Sfintelor. El făcea aceasta pentru toate păcatele poporului, pentru păcatele făcute din neştiinţă, adică pentru păcatele despre care nu ştiau că le-au făcut. Ei nu ştiau că lucrurile pe care le-au făcut erau greşite, nu ştiau că au păcătuit; ei le făceau în mod constant, dar nu realizau că greşeau. Şi aşa cum vedem, era făcută şi ispăşirea lor.

Aşadar, marele preot mergea şi stropea cu sânge pe Capacul Ispăşirii, pentru păcatele făcute din neştiinţă.

O, Dumnezeu este bun!

Fratele Branham spune în „Interval”:

Ioan nu-L văzuse pe acest Miel înainte.”

Aşa cum ştim, un înger a strigat cu glas tare şi a spus: „Cine este vrednic că ia Cartea şi să-I rupă Peceţile?” (Apocalipsa 5.2). Şi nici un om din ceruri, nici un om de pe pământ şi de sub pământ, nu a fost găsit vrednic. Ioan a privit pretutindeni; toţi au privit pretutindeni: au privit în ceruri, pe pământ şi sub pământ, dar nu exista nimeni care să fie vrednic.

Să citim mai departe:

Ioan nu-L văzuse pe acest Miel înainte. El nu fusese observat înainte şi nu a fost menţionat nicăieri. Ioan nu L-a văzut în toate cerurile, în timp ce căuta, dar iată că El a păşit în faţă, aici. Observaţi de unde a venit. De unde a venit El? El a venit de la tronul Tatălui, unde Se aşezase de când a fost junghiat şi înviat. El a înviat şi a stat la dreapta lui Dumnezeu, pentru a face mijlocirea. Amin. S-a ridicat acolo astăzi, ca Mijlocitor, cu propriul Său Sânge, pentru a face mijlocirea pentru păcatele din neştiinţă ale poporului.”

De ce Îşi oferea Melhisedec propriul Său Sânge pe Capacul Ispăşirii? Pentru păcatele făcute din neştiinţă. Pentru aceasta era Ziua Ispăşirii.

Cartea Evreilor vorbeşte despre Melhisedec, Marele Preot, care intră înăuntru oferindu-Şi propriul Sânge pe Capacul Ispăşirii. Pentru ce? Pentru ispăşire. De aceea intra marele preot în Sfânta Sfintelor şi stropea cu sânge pe capacul ispăşirii, făcând ispăşire pentru păcatele săvârşite din neştiinţă ale poporului.

Ioan spune că el nu putea vedea Mielul, indiferent unde s-a uitat: încoace, încolo, dincolo, pretutindeni. Dar unul dintre bătrâni a spus: „…iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei.” (Apocalipsa 5.5). Însă când a privit, Ioan a văzut un Miel care stătea la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii, iar fratele Branham a spus:

Unde era El?” A venit de la tron. Ce făcea El? Mijlocea pentru păcatele făcute din neştiinţă.”

În continuare, aş vrea să vorbim despre Levitic 16, unde scrie despre Ziua ispăşirii. Când Dumnezeu a scris cartea Leviticului, El nu a pus-o acolo ca să trecem pe lângă ea. Cartea Leviticului este acolo cu un anumit scop, iar Dumnezeu este ascuns şi descoperit în Cuvântul Său. Amin! Da, acolo erau scrise anumite rânduieli, prin care El ne spunea mai dinainte anumite lucruri. toate acele rânduieli spuneau ceva şi preumbreau ceva, şi fiecare jertfă vorbea despre Hristos. Aşadar, El ne spunea ceva prin „Ziua Ispăşirii”. Să citim din Levitic 16.2-4:

Domnul a zis lui Moise: „Vorbeşte fratelui tău, Aaron, şi spune-i să nu intre în tot timpul în Sfântul Locaş, dincolo de perdeaua dinăuntru, înaintea capacului ispăşirii, care este pe chivot, ca să nu moară; căci deasupra capacului ispăşirii Mă voi arăta în nor.

Iată cum să intre Aaron în Sfântul Locaş: Să ia un viţel pentru jertfa de ispăşire şi un berbec pentru arderea de tot.

Să se îmbrace cu tunica sfinţită de in şi să-şi pună pe trup izmenele de in; să se încingă cu brâul de in şi să-şi acopere capul cu mitra de in; acestea sunt veşmintele sfinţite, cu care se va îmbrăca el după ce îşi va spăla trupul în apă.”

Când Aaron intra să facă lucrarea de mare preot, trebuia să dea jos hainele obişnuite şi să se îmbrace cu haine simple de in. Doar haine de in şi mitra de in; aceasta este tot, nimic altceva. Deci, celelalte haine ale sale erau diferite de aceste haine de in, iar când se îmbrăca cu aceste haine de in, trebuia să aducă jertfa, şi noi ştim că acea jertfă era pentru el şi pentru popor.

Noi ştim că în ziua aceea erau jertfiţi doi ţapi: de la unul se lua sângele care era stropit pe capacul ispăşirii, iar după ce se stropea sângele pe altarul ispăşirii, marele preot îşi punea mâinile peste celălalt ţap şi punea toate păcatele poporului asupra lui. După ce păcatele poporului erau puse asupra lui, ţapul era dus în pustie ca să poarte păcatele poporului departe, în Marea Uitării lui Dumnezeu.

Dar ce făcea poporul atunci când al doilea ţap era dus în pustie? Ei aveau o tradiţie interesantă: tot poporul se uita la ţapul acela şi în timp ce era dus în pustie, îl scuipau, îl batjocoreau, îl ridiculizau şi îi spuneau tot felul de lucruri oribile.

De aceea, atunci când a venit Isus Hristos, El a trebuit să fie batjocorit şi scuipat pentru că El era ţapul lui Azazel. Fratele Branham a spus că Hristos a fost ambii ţapi: a fost ţapul al cărui sânge a fost vărsat şi cu care s-a stropit Capacul Ispăşirii; şi a fost Ţapul pentru Azazel care ne duce păcatele departe. De aceea, atunci când El a fost pe cruce, ei I-au zis: „I-a mântuit pe unii, de ce nu Se poate mântui pe Sine Însuşi?” Astfel, dădeau din cap şi Îi spuneau tot felul de lucruri batjocoritoare. De ce? Pentru că toate aceste jertfe vorbesc despre Hristos, şi El era ţapul pentru Azazel.

Aşadar, în Ziua Ispăşirii, marele preot îşi dădea jos hainele de mare preot şi se îmbrăca cu haine de in, apoi lua sângele şi intra de două ori, pentru că trebuia să aducă şi pentru el o jertfă. Hristos nu a trebuit să aducă o jertfă pentru Sine însuşi, fiindcă El era desăvârşit, dar marele preot trebuia să aducă o jertfă şi pentru el însuşi.

Să ia din sângele viţelului şi să stropească cu degetul pe partea dinainte a capacului ispăşirii spre răsărit; să stropească din sânge de şapte ori cu degetul lui înaintea capacului ispăşirii.

Să înjunghie ţapul adus ca jertfă de ispăşire pentru popor şi să-i ducă sângele dincolo de perdeaua dinăuntru. Cu sângele acesta să facă întocmai cum a făcut cu sângele viţelului, să stropească cu el spre capacul ispăşirii şi înaintea capacului ispăşirii.” (v 14-15).

Aici vedem că marele preot intra în Sfânta Sfintelor şi stropea cu sânge, atât capacul ispăşirii, cât şi înaintea capacului ispăşirii. Pe capacul ispăşirii stropea spre Est, ceea ce este foarte important. Apoi, stropea de şapte ori înaintea capacului ispăşirii, deci pe pământ.

Aşadar, el stropea de şapte ori în spate şi de şapte ori în faţă, înainte. S-ar părea că o face o singură dată în spate, dar este de şapte ori. Deci, el stropea de şapte ori în spate şi de şapte ori în faţă.

În versetul 23 scrie:

Aaron să intre în Cortul întâlnirii; să-şi lepede veşmintele de in, pe care le îmbrăcase la intrarea în Sfântul Locaş, şi să le pună acolo.

Căci în ziua aceasta se va face ispăşire pentru voi ca să vă curăţaţi: veţi fi curăţaţi de toate păcatele voastre înaintea Domnului.” (v. 30).

Acum, haideţi să aducem toate aceste simboluri în ziua de azi.

Marele Preot este Hristos. El este Marele Preot care a trebuit să pună deoparte hainele Sale obişnuite, adică slava Sa.

Cum arătau hainele marelui preot? Ele erau din purpuriu, albastru şi cărămiziu, aveau fir de aur, pieptarul cu mai multe pietre, fiecare dintre aceste pietre reprezentând una din cele douăsprezece seminţii ale lui Israel, avea cele două pietre de onix de pe umerii săi, cu cele douăsprezece nume ale seminţiilor lui Israel inscripţionate pe umerii săi, avea o mitră cu o cunună de aur pe care scria: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul”, avea clopoţei de aur, etc.

Marele preot era îmbrăcat foarte frumos pentru că se afla într-o stare glorificată, dar în Ziua Ispăşirii, pentru lucrarea de ispăşire, el trebuia să-şi dea jos slava şi să se îmbrace cu o haină simplă de in care reprezintă umanitatea. Amin!

Aşadar, Isus a venit pe pământ ca un bebeluş născut într-o iesle, nu într-o stare glorificată. El a venit pentru a face lucrarea de Mare Preot. Şi ce a făcut pentru aceasta? El a venit în haine simple, de in. Aleluia! Şi în aceste haine simple de in, a fost jertfit, a fost crucificat şi a murit, după care Şi-a luat propriul Sânge şi a intrat în Sfânta Sfintelor înaintea Domnului.

Dacă privim la Cortul din pustie, tot ceea ce se întâmpla în el, mergea de la Est spre Vest. Dacă se intra pe poarta din Est, se ajungea în Curtea dinafară, apoi se intra în Cort, în care exista o singură poartă: spre Est, şi era o singură direcţie de mers, aceasta fiind spre Vest. Astfel, pe măsură ce te apropiai de Dumnezeu, mergeai mai departe, spre Vest.

De ce l-a trimis Dumnezeu pe profet spre Vest pentru a primi descoperirea? Pentru că aceasta era singura direcţie în care putea merge: spre Vest. Aceasta era singura direcţie de mers pentru a te apropia de Dumnezeu: dinspre Est spre Vest.

Aşadar, în Ziua Ispăşirii, marele preot mergea cu sângele dinspre Est.

Când a înviat, Isus a înviat împreună cu sfinţii Vechiului Testament şi a spus: „Porţi, ridicaţi-vă!” Ei nu ştiau pentru Cine trebuiau să se ridice, iar Cuvântul spune: „Pentru Domnul slavei.” Cine era Domnul slavei? El. Şi ce făcea El? Intra pe Poarta de Est, deoarece ceea ce se întâmpla pe pământ era o reprezentare a ceea ce era în cer.

Acum, arabii au pus în partea de Est a muntelui Templului, un cimitir, deoarece ştiu că evreii cred că El trebuie să vină prin poarta de Est. De ce? Ca să se apropie de Sfânta Sfintelor.

Ei au pus acolo un cimitir, fiindcă s-au gândit: „Cu siguranţă, Mesia cel neprihănit, nu ar trece printr-un cimitir!” Astfel, I-au blocat intrarea în Sfânta Sfintelor, dar ei nici măcar nu realizează că El a intrat deja pe Poarta de Est. Desigur, nu pe cea de pe pământ, ci pe cea din cer. El a intrat pe Poarta din Est cu propriul Său Sânge, pentru că Marele Preot a venit şi a intrat în lucrarea lui Melhisedec. El este Mare Preot după rânduiala lui Melhisedec, iar Melhisedec este Mare Preot şi Împărat.

Aşadar, El a intrat înăuntru, iar primul lucru pe care l-a făcut a fost să stropească cu Sângele Său spre Est, nu să-L pună pe Capacul Ispăşirii. Deci, dacă stătea în faţa Capacului Ispăşirii, înseamnă că stătea de fapt cu faţa spre Vest. Astfel, singura cale pentru a stropi spre Est, era să meargă în spatele Capacului Ispăşirii, iar de acolo, stropea de şapte ori spre Est, adică spre direcţia din care a venit.

După ce stropea de şapte ori spre Est, marele preot trebuia să vină în faţa tronului lui Dumnezeu şi să stropească de şapte ori înaintea lui; nu pe tron, nu pe capacul ispăşirii, ci înaintea lui. Astfel, singura dată când sângele era pus pe capacul ispăşirii, era atunci când marele preot se afla în spatele capacului ispăşirii, cu faţa spre Est, stropind de şapte ori cu sânge, care reprezintă cele şapte epoci ale Bisericii. Dar ce făcea prin aceasta? Mijlocea pentru păcatele făcute în neştiinţă de popor, pentru ignoranţa lor, de-a lungul celor şapte epoci ale Bisericii. Amin! Aşadar, pe capacul ispăşirii este Sânge pentru fiecare dintre ele: este Sânge pentru prima epocă, este sânge pentru a doua epocă, pentru a treia şi aşa mai departe până la cea de-a şaptea epocă. De ce? Ca să facă ispăşire pentru păcatele făcute în neştiinţă. Acesta este motivul pentru care noi nu putem spune că cei care au trăit în celelalte epoci ale Bisericii nu sunt mântuiţi. De ce? Pentru că Marele Preot după rânduiala lui Melhisedec stropea capacul ispăşirii cu Sângele Său, pentru păcatele făcute din neştiinţă ale poporului. Aleluia!

El ne-a spus aceasta în Levitic 16. Aleluia!

După cele şapte fâşii de sânge, adică după ce nu mai este timp pentru epocile bisericilor şi pentru denominaţiuni, El a ieşit afară din spatele tronului. Ce a spus fratele Branham? El a spus:

Unde era El? Ioan s-a uitat în ceruri, pretutindeni, s-a uitat pe pământ, sub pământ şi nu a putut vedea pe nimeni care să poată lua Cartea. El plângea, dar i s-a spus: „Nu plânge, pentru că Leul din seminţia lui Iuda…”, iar el s-a uitat, iar în mijlocul tronului era un Miel care fusese junghiat.”

Iată ce spune fratele Branham în Pecetea a treia:

…un miel junghiat este un miel care sângerează. El a fost junghiat, iar după ce a fost junghiat, a înviat şi a stat pe tron, adică în spatele tronului mijlocind pentru toate sufletele care urmau să vină.”

De ce nu L-a putut vedea Ioan? Pentru că Se afla în spatele tronului. Ce făcea acolo? Mijlocea pentru păcatele din neştiinţă ale poporului din cele şapte epoci ale Bisericii; aceasta făcea El în spatele tronului. El făcea ceea ce scrie în cartea Evreilor: că El trebuie să facă mijlocire, ca Mare Preot, asupra Casei Sale. Cum este îmbrăcat El? Cu haina simplă de in. Care este aceasta? Mielul. Cine este Mielul? Trupul de carne al lui Isus Hristos. Acesta este Mielul, pentru că Mielul a fost răstignit. Nu Hristos, Duhul cel veşnic al lui Dumnezeu a fost răstignit, ci trupul Său de carne, Cuvântul făcut trup, Mielul care era Isus a fost răstignit. Amin! Aşadar, unde este El acum? În spatele tronului.

În predica „Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită”, fratele Branham spune:

Înţelegeţi ce vreau să spun? El a început să dea viaţă Trupului Său, Trupului pe care l-a răscumpărat El. Lucrarea de mijlocire este făcută, El Îşi aduce Viaţa Sa Trupului, într-o legitimare pentru răpire.”

Acum să privim la schimbare.

Fratele Branham a spus că Apocalipsa 5 este cel mai minunat capitol al Scripturii. Ce vedea el acolo? Levitic 16; vedea plinătatea răscumpărării, încheierea ispăşirii.

Atunci, Marele Preot era acolo într-o haină simplă de in. Care este aceea? Mielul. Isus, Mielul, care stătea pe tron mijlocind pentru cele şapte epoci ca Răscumpărător înrudit.

Boaz a răscumpărat-o pe Naomi ca s-o poată lua pe Rut. Aşadar, acum El face răscumpărare pentru cele şapte epoci ale Bisericii, dar va veni un timp când El nu va mai stropi cu Sânge peste Capacul Ispăşirii, ca să facă un acoperământ pentru păcatele făcute din neştiinţă.

Când am ajuns noi la sfârşitul neştiinţei? La deschiderea celor şapte Peceţi, pentru că acum este descoperită toată taina lui Dumnezeu. Când anume? Atunci când a început să sune acest al şaptelea înger la Bisericii, toată taina lui Dumnezeu a fost descoperită.

Aşadar, vedem că după ce face lucrarea de Răscumpărător înrudit, El păşeşte în faţa tronului. Unde suntem acum? În Apocalipsa 5. De ce nu L-a putut vedea Ioan? Pentru că El Se afla în spatele tronului şi acolo era Slava Shekinah a lui Dumnezeu. Pe tron stătea Cineva care ţinea în mâna Sa dreaptă o Carte, iar Ioan L-a văzut pe El, dar nu a putut vedea ce se întâmpla în spatele acestei Fiinţe; nu a putut vedea că în spatele acestei Fiinţe se afla Mielul, care stropea cu Sânge. Amin! Apoi, El a venit din spatele tronului în faţă. Dar nu a putut păşi în faţă până nu a fost încheiată lucrarea Sa de mijlocire, mijlocirea pe care o făcea pentru păcatele făcute din neştiinţă.

Vedeţi? Pentru poporul lui Dumnezeu venea un leac pentru păcatele făcute din neştiinţă, iar acest leac este descoperirea celor şapte Peceţi. Ce a făcut El atunci? A luat Cartea din mâna Celui ce şedea pe tron.

Vă amintiţi ce făcea marele preot după ce stropea de şapte ori cu sânge? El trebuia să stropească, dar nu pe tron, ci înaintea tronului.

Aşadar, ce a făcut Mielul înaintea tronului? A rupt cele şapte Peceţi, adică a stropit de şapte ori înaintea tronului, după care le-a trimis jos, la îngerul al şaptelea al Bisericii, ca să fie descoperite Bisericii Sale.

Ce era aceasta? Îngerul puternic venea jos. Cu ce? Cu o Carte în mâna Sa, dar nu cu o Carte închisă, ci cu o Carte deschisă. Aleluia!

Acesta este motivul pentru care fratele Branham a spus: „Nimic înafară de aceasta nu va veni la Viaţă!” De ce aceasta? Pentru că acum nu mai există nici o scuză sau acoperământ pentru păcatele făcute din neştiinţă.

Mielul este în locaş, nu-i aşa? Ce se întâmpla cu marele preot când făcea ispăşirea? El stropea mai întâi pe capacul ispăşirii, apoi înaintea lui, dar ultimul lucru pe care-l făcea era să iasă afară la popor. Gândiţi-vă că poporul îl aştepta afară, în faţa porţii de Est, fiindcă ei nu puteau intra înăuntru. Exista unul singur care putea să intre înăuntru, iar ei aşteptau ca să vadă dacă păcatele lor au fost iertate. Vedeţi? Dacă păcatele lor nu erau iertate, marele preot era lovit cu moartea, iar atunci nu mai aveau pe nimeni care să facă ispăşire pentru ei, ceea ce însemna că nu mai exista nici un acoperământ pentru păcatele făcute de ei din neştiinţă. Ei ştiau că exista un acoperământ pentru păcatele de care erau conştienţi, dar pentru cele de care nu ştiau? În cazul acela, nu exista nici un acoperământ pentru ele.

Când marele preot ducea sângele înăuntru, iar după aceea ieşea afară pe poarta dinspre Est, poporul ştia că păcatele lor erau iertate.

Aşadar, ultimul lucru pe care îl făcea marele preot când era în locaşul lui Dumnezeu, era să-şi dea jos hainele sale de in şi să le lase acolo, după care ieşea afară la popor: Apocalipsa 10.1.

Unde este haina de in? Mielul este încă în locaş, dar Hristos, Marele Preot a ieşit afară şi a venit jos, Îngerul puternic a venit jos cu Cartea în mâna Sa. Aleluia! Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă că ispăşirea s-a încheiat şi că eu nu mai am nici un păcat. De ce? Pentru că ispăşirea a fost făcută, lucrarea Marelui Preot s-a încheiat, dar haina de in, Mielul, este încă acolo, ceea ce înseamnă că încă mai este har pentru copiii Săi răscumpăraţi, pentru că Mielul Se află încă în locaş, nu l-a părăsit încă. Amin!

Marele preot a ieşit afară la popor, iar când l-au văzut ieşind afară din Locul Preasfânt, ei au ştiut că păcatele lor au fost iertate.

Tot aşa, acum, când vedem Apocalipsa 10, când vedem întoarcerea lui Hristos în Cuvântul Său deplin, ştim că păcatele noastre au fost iertate.

Poate aveţi multe întrebări cu privire la aceasta, aşa că haideţi să răspundem la ele.

Fratele Branham a spus următoarele în predica „Unirea invizibilă a Miresei”:

Ce este păcatul? Păcatul este necredinţa.

Avraam a greşit mult, dar Biblia spune că el L-a crezut pe Dumnezeu, iar aceasta i s-a socotit ca neprihănire. Lui Dumnezeu nu i-a păsat de lucrurile făcute de Avraam. Dar la ce se uita El? La ceea ce făcea Avraam cu Cuvântul Său. La aceasta privea Dumnezeu.

Dumnezeu ştie că noi am fost semănaţi în păcat. De ce? Pentru că am venit într-o stare hibridă, această carne este o haină hibridă. El nu priveşte foarte mult la fire, deşi noi ştim că Viaţa dinăuntru trebuie să stăpânească firea; ceea ce vreau să spun este că Dumnezeu nu priveşte foarte mult la starea noastră hibridă, fiindcă are un plan cu privire la ea şi o va schimba. El nu este îngrijorat cu privire la starea noastră hibridă, El nu este îngrijorat cu privire la putrezirea trupului nostru, ci este atent la ceea ce facem cu Cuvântul Său. Vedeţi? Pentru că Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, aceasta i s-a socotit ca neprihănire.

Păcatul este necredinţa. Necredinţa în ce? În Cuvânt; necredinţa în Dumnezeu care este Cuvântul.”

În predica „Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită”, fratele Branham spune:

Acum, fiţi atenţi! Ascultaţi aceasta! Acum este lucrul măreţ, la acesta vrem să privim. Ţineţi minte că în zilele din urmă vom merge înapoi şi vom legitima ziua întâi. Înţelegeţi? Adam şi Eva, soţ şi soţie, Viaţa fără păcat.”

Vedeţi? Am avut creaţia, soţul şi soţia, şi Viaţa veşnică. Dar prin ce au căzut ei de la Viaţa veşnică? Prin păcat. Aşadar, am avut Viaţa veşnică, apoi am avut păcatul şi apoi, căderea. Înseamnă că pentru a mă întoarce înapoi la Viaţa veşnică, trebuie să mă ocup de obstacolul acesta care se numeşte păcat. Deci, înainte de a intra la Viaţa veşnică, trebuie să intru într-o stare fără păcat, iar dacă pot intra în acea stare fără păcat, pot intra şi la Viaţa veşnică.

Ce este păcatul? Necredinţa. Necredinţa în ce? În Cuvânt, necredinţa în Dumnezeu care este Cuvântul. Înseamnă că trebuie să găsesc o cale de a intra într-o stare fără păcat, pentru că dacă intru într-o stare fără păcat, am intrare la Viaţa veşnică. Dar cum pot intra într-o stare fără păcat? Dacă cred tot Cuvântul lui Dumnezeu, dacă pot găsi o cale în care să cred toată taina lui Dumnezeu.

Ce înseamnă să fii fără păcat? Înseamnă să nu mai greşeşti niciodată? Aceasta este starea hibridă a firii tale. Dar noi nu vom putea repara niciodată starea hibridă a firii noastre, ci numai Dumnezeu o va repara prin faptul că ne va da un trup proslăvit. Dar ce va face El până atunci? Se va ocupa de problema sufletului, de ceea ce se află în suflet. Şi ce este în suflet? Credinţa în El sau necredinţă. Deci nu sunt faptele. Înţelegeţi? El Se uită să vadă dacă acolo este credinţă sau necredinţă, iar cei care au credinţă sunt copiii Săi răscumpăraţi care au trecut dincolo de faptele făcute din neştiinţă. De ce? Pentru că noi nu mai suntem în neştiinţă, fiindcă la deschiderea celor şapte Peceţi ne-a fost descoperită toată taina lui Dumnezeu şi nu mai avem nici o scuză pentru neştiinţă. De ce? Pentru că El a trimis un profet pe care l-a legitimat şi pe care l-a trimis în jurul lumii, aşa că fiecare denominaţiune a văzut Mesajul Său şi L-a cunoscut, şi nu mai au nici o scuză.

Astfel, pentru că avem Cuvântul şi Îl credem, în ochii lui Dumnezeu putem intra în starea fără păcat. Dar pentru că în trupul acesta suntem încă într-o stare hibridă, haina simplă de in, Mielul, trebuie să stea în locaş.

Vom citi aceasta imediat, slăvit să fie Domnul!

Fratele Branham spune:

Oh, noi avem nevoie de o sinceritate adâncă! Noi avem nevoie să primim ceva înapoi. Noi nu avem nevoie de spectacole, ci avem nevoie de Duhul Sfânt care să trăiască printre noi astfel încât omul să poată spune: „Cine mă poate învinui de păcat?”

Şi a adăugat: „Păcatul este necredinţa.”

Aţi auzit? Ceea ce ne trebuie nouă este botezul Duhului Sfânt care să poată sta pe pământ şi să spună din noi: „Cine Mă poate învinui de păcat?”

Oh, nu priviţi la ceea ce vedeţi, la starea mea hibridă, ci priviţi la credinţa pe care o am în Cuvântul Său, pentru că păcatul este necredinţa, dar prin descoperirea lui Dumnezeu, eu cred pe deplin fiecare Cuvânt al Său. Eu cred că toată taina a fost descoperită; cred că cele şapte Peceţi au fost descoperite, cred că Taina Răscumpărării a fost dezvelită, şi pentru că cred, în ochii lui Dumnezeu am păşit într-o stare fără păcat. De ce? Pentru că acum, pentru prima dată, avem un Loc în care oamenii pot păşi cu întreaga înţelegere a tainei răscumpărării; Cuvântul a fost descoperit oamenilor, Hristos, Îngerul puternic a coborât şi plinătatea Cuvântului este din nou înapoi în Biserică. Eu m-am unit cu această descoperire, iar prin faptul că m-am unit cu Ea, am fost schimbat dintr-o stare de păcat, într-o stare în care în viaţa mea nu mai există nici un pic de necredinţă, de păcat.

Eu văd şi cred. Când El descoperă ceva, eu văd şi cred. Nu o nesocotesc şi nu o pun deoparte, nu dau înapoi şi nu-i întorc spatele. Poate nu cunosc toate lucrurile, dar de îndată ce le descoperă, le cred.

De aceea, astăzi, El aduce înapoi toată descoperirea, pentru că credinţa este o descoperire, iar noi vom fi răpiţi prin credinţă.

Aşadar, El a adus înapoi, a descoperit fiecare taină, a desfăcut fiecare taină, pas cu pas, pentru că trebuie să ne aducă la o credinţă în care nu mai este nici un păcat. Pentru că cred tot ce a descoperit şi tot ce descoperă El, am în mine capacitatea de a crede, ceea ce face să fiu socotit neprihănit. Este aceeaşi neprihănire pe care a avut-o şi Avraam, iar prin faptul că Îl cred pe Dumnezeu, dovedesc că sunt sămânţa împărătească a lui Avraam şi astfel sunt socotit neprihănit prin credinţă.

Fratele Branham a spus următoarele în Pecetea întâi:

Dar atunci nu au fost descoperite real. În timpurile biblice, tainele erau acolo, iar ei au văzut aceste lucruri întâmplându-se cum le-a văzut Ioan acolo.”

Aici, fratele Branham spune că tainele erau acolo, iar ei au văzut simbolurile care erau în Peceţi, au văzut că există un călăreţ pe un cal alb, un călăreţ pe un cal roşu, etc.

Ioan a spus: „Iată un călăreţ alb.”, dar care era taina lui, pentru că există o taină care-l însoţeşte pe acel călăreţ. Ei nu ştiau taina lui, dar va fi descoperită. Ea va fi descoperită după ce Mielul va părăsi tronul Tatălui, al mijlocirii Sale ca Răscumpărător înrudit.”

Când va fi descoperit ce era călăreţul de pe calul alb? După ce El va stropi de şapte ori cu Sânge. După aceea, El păşeşte în faţă, iar atunci nu mai face lucrarea de Răscumpărător înrudit. Când s-a căsătorit Boaz cu Rut? Când făcea lucrarea de răscumpărător înrudit sau după ce a terminat-o? El nu s-a putut căsători cu ea decât după ce a făcut răscumpărarea, iar El nu poate veni jos, nu Se poate uni cu Mireasa Sa, până când nu este încheiată lucrarea de răscumpărare. Amin!

Ce a venit acum? Plinătatea răscumpărării, iar noi trebuie să ne vedem poziţia. Vedeţi? Şi când ne vom cunoaşte poziţia, va avea loc Răpirea.

În timpul mijlocirii, Mielul este aici înapoi…” Unde „aici înapoi”? În spatele tronului.

În timpul mijlocirii, Mielul este aici înapoi. El ştia că sunt nume care au fost puse acolo înainte de întemeierea lumii, iar cât timp acele nume nu s-au manifestat încă pe pământ, El trebuia să stea acolo ca Mijlocitor. Înţelegeți? Prefect! Hotărâţi mai dinainte…

În ordine. El trebuia să stea acolo pentru că a venit să moară pentru cei pe care Dumnezeu i-a rânduit la Viaţă veşnică. Înţelegeți? El i-a văzut prin cunoştinţa Sa mai dinainte, nu prin voia Sa. Voia Sa era să nu piară nimeni, dar prin cunoştinţa Sa mai dinainte, El ştia cine va veni şi cine nu.

Aşadar, cât timp mai exista un nume care nu a fost făcut cunoscut pe pământ, Hristos trebuia să stea acolo ca Mijlocitor, pentru a se îngriji de acel nume. Dar de îndată ce acel nume a fost spălat în acel Înălbitor, zilele Sale de mijlocire s-au încheiat.”

Fratele Branham a făcut o diferenţă între mijlocirea pentru păcat şi lucrarea de mijlocire. Unde Se află Mielul astăzi? În Locaş. Credem aceasta? Marele Preot Şi-a lăsat haina de in (acesta este Mielul) jos, în locaş, apoi a ieşit afară, adică în Apocalipsa 10.

Acum, mai există mijlocire pentru că noi suntem încă în acest trup de carne, iar Cuvântul spune:

„…cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe!” (Apocalipsa 22.11).

Când se întâmplă aceasta? La răpire. Ce este răpirea? Întâlnirea în văzduh. Ce este întâlnirea în aer? Când Mielul, haina simplă de in, părăseşte locaşul, şi noi ne vom întâlni cu El în văzduh. Aceasta este răpirea.

Fratele Branham a spus:

„Aşadar, cât timp mai exista un nume care nu a fost făcut cunoscut pe pământ, Hristos trebuia să stea acolo ca Mijlocitor, pentru a se îngriji de acel nume. Dar de îndată ce acel nume a fost spălat în acel Înălbitor, zilele Sale de mijlocire s-au încheiat.”

„…cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe!” Vedeţi? El părăseşte locaşul, iar atunci (tronul de îndurare) devine un scaun de judecată. Vai de cei care nu se află atunci în Hristos!”

De ce? Pentru că după răpire nu se mai poate intra în Hristos. De ce nu se mai poate intra? Pentru că El nu mai este în locaş.

Aşadar, unde este Mielul acum? El Se află încă în locaş. Unde este Hristos? El este aici.

Marele Preot a făcut ispăşirea pentru păcatele făcute din neştiinţă, şi a venit să spună poporului că toate păcatele lor au fost iertate. Dar greşelile mele? El mijloceşte încă în locaş. Înţelegeţi?

Fratele Branham nu se referea la greşelile noastre, ci se referea la necredinţă. Domnul S-a îngrijit de necredinţă. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că acum El nu mai mijloceşte pentru necredinţă, deoarece după deschiderea celor şapte Peceţi, nu a mai existat acoperământ, nu a mai existat ispăşire pentru necredinţă.

Cei care au trăit în zilele lui Luther au crezut multe lucruri care nu erau în ordine, şi totuşi au primit trecere. De ce? Pentru că acolo sus era un Miel care făcea lucrarea de ispăşire pentru păcatele făcute în neştiinţă, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru zilele lui Wesley şi ale penticostalilor. Înţelegeţi? Acolo s-a stropit de şapte ori cu Sânge, pentru a face ispăşire pentru păcatele făcute în neştiinţă. Dar când Marele Preot păşeşte în faţă, ispăşirea este încheiată, răscumpărarea este încheiată.

Mai sunt câteva lucruri pe care aş vrea să vi le împărtăşesc.

Fratele Branham a spus următoarele în „Interval”:

Vedeţi, El Şi-a încheiat lucrarea de Răscumpărător. Voi ştiţi că lucrarea de răscumpărător era să mărturisească înaintea bătrânilor. Vă amintiţi că Boaz şi-a dat jos papucii şi aşa mai departe? El a făcut toate acestea acum, şi vine să-Şi ia Mireasa. Amin. Acum El vine ca Împărat şi Îşi caută Împărăteasa.”

În Mesajul „Care este atracţia de pe munte” şi în predica „Ce s-a întâmplat pe Muntele Sunset?”, fratele Branham a spus:

Domnul nostru era acolo sus.” El a spus aceasta referindu-se la fotografia cu Norul. El a rotit-o şi a spus că Acela era Domnul nostru care privea în jos, spre pământ.

Dar în ce chip L-a văzut? În ce chip a venit El? Ca Miel sau ca Leu?

Fratele Branham a spus că „atunci a venit jos, El, Cel cu peruca albă, Autoritatea supremă, Judecătorul întregului pământ.” Şi ce s-a întâmplat imediat după aceea? Judecata a lovit pământul. De ce? Pentru că acum, Judecătorul, Împăratul, a venit să-Şi caute Împărăteasa. Astfel, unsprezece luni mai târziu, fratele Branham s-a întors pe Muntele Sunset, a luat o pietricică, a aruncat-o în aer şi s-a produs un vârtej de vânt, iar după aceea a avut loc un cutremur care aproape că a scufundat Alaska.

Referindu-se la acest cutremur, el a spus:

Ce a fost aceasta? Judecata lovea Coasta de Vest.” De ce? Din cauza respingerii Mesajului. Astfel, când va veni Împăratul să-Şi ia Mireasa Sa, pentru Împărăteasă este milă, dar pentru ceilalţi este judecată.

Priviţi ce s-a întâmplat în Statele Unite din anul 1963 încoace: dezastre naturale şi războaie; dar ce se întâmplă în fiecare anotimp? Avem ninsori record, ploi record, cutremure, inundaţii, incendii care ard în partea de Vest, cum nu a mai fost niciodată.

De fiecare dată când privim o ştire la televizor, vedem că este anunţată cu titlul: „Fără precedent”. Ce este aceasta? Fratele Branham a spus că acestea sunt durerile naşterii care vor duce la perioada necazului. De ce? Pentru că Judecătorul, Autoritatea supremă a venit jos, dar a fost respins.

Astfel, acum, El este pentru a treia oară Împăratul respins:

– prima dată în împăratul David;

– a doua oară în Isus;

– a treia oară, în acest Înger puternic care a venit jos. Acesta este motivul pentru care vedem cu toţii ceea ce se întâmplă cu naţiunea noastră. De aceea, avem uragane, inundaţii şi alte dezastre: pentru că Dumnezeu Şi-a ridicat mâna ocrotitoare de peste această naţiune, şi nu numai de peste ea, ci şi de peste întreaga lume.

Astfel, lumea tremură şi se cutremură din pricina durerilor naşterii.

Aş vrea să mai citesc ceva din predica: „Cine se ruşinează de El”, din anul 1965:

Voi aţi văzut zilele trecute, cum El a rotit fotografia într-o parte. Fotografia cu cei şapte îngeri a fost rotită spre dreapta şi acolo era chipul Domnului Isus care privea din nou spre pământ. În „Cele şapte epoci ale Bisericii”, eu nu am putut înţelege de ce stătea Isus acolo cu o perucă albă pe cap, pentru că El era tânăr. Am căutat în Biblie, iar acolo scria: „Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada.” (Apocalipsa 1.14), adică a ajuns un Îmbătrânit de zile, cu părul alb ca lâna, deşi la răstignirea Sa, Isus avea doar treizeci şi trei de ani şi jumătate.

L-am sunat pe fratele Jack Moore, care este un teolog, iar el mi-a spus: „Oh, frate Branham, Acela este Isus în starea Sa proslăvită!” Şi a mai spus: „El a ajuns în starea aceasta, după moartea, îngroparea şi învierea Sa.”

Aceasta suna bine pentru un teolog, dar nu mergea, nu se potrivea. Voi aveţi aceasta în cartea „Epocile Bisericii.”

Eu am mers acolo sus şi am început cu prima epocă, iar Duhul Sfânt a adus descoperirea. Cred că aceste cărţi vor fi răspândite destul de curând, cu toate detaliile din ele.

Astfel, am văzut că Isus era Judecător. Înainte judecătorii obişnuiau să-şi pună o perucă albă. În Anglia, încă se mai poartă atunci când merg la autoritatea supremă.

Când a fost întoarsă fotografia, iată-L stând acolo cu barba neagră şi cu peruca Sa albă. El este Autoritatea supremă, ultima Autoritate. Chiar şi Dumnezeu a spus aceasta, El Însuşi: „Acesta este Fiul Meu preaiubit; de El să ascultaţi!”

Aş vrea să mai citesc ceva din mesajul „Care este atracţia de pe munte?”:

Zilele trecute, în timp ce stăteam acolo, am rotit fotografia aceea spre dreapta, iar acolo Se afla Isus aşa cum era El în cele şapte Epoci ale Bisericii, cu peruca albă, arătând Divinitatea Sa supremă. El este Alfa şi Omega; El este Cel dintâi şi Cel de pe urmă; El este Judecătorul suprem al întregii veşnicii şi stătea acolo, confirmând Mesajul acestui ceas. „Spre seară se va arăta Lumina!” Eu am mers spre Vest.”

De ce a mers fratele Branham spre Vest? Pentru că aceasta este direcţia cea mai îndepărtată în care se putea merge în Cort, spre Sfânta Sfintelor, la tronul lui Dumnezeu. Apoi, în spatele tronului era un Miel care mijlocea pentru păcatele făcute din neştiinţă, de-a lungul celor şapte epoci, stropind de şapte ori cu Sânge.

Fratele Branham a întrebat: „De unde a venit El, pentru că Ioan nu a văzut de unde a venit?” Şi tot el a răspuns: „El a venit din veşnicie.”

Ce se afla dincolo de tronul lui Dumnezeu? Veşnicia.

Fratele Branham s-a dus pe Muntele Sunset, iar în predica „Domnilor, acesta este timpul a spus:

Îngerii aceia au venit din Vest, m-au ridicat şi m-au dus spre Est.”

Ei au venit din Vest, iar fratele Branham era tot în Vest pentru a primi descoperirea capitolului 5 din Apocalipsa. El a spus că îngerii au venit din Vest, l-au ridicat şi l-au dus spre Est. Apoi a întrebat: „De unde au venit ei?” Şi tot el a răspuns: „Ei au venit din veşnicie.” Amin! Ei au venit din acelaşi loc din care a venit Mielul atunci când a păşit în faţa tronului. Vedeţi? El a venit din veşnicie; era în spatele tronului Tatălui, pe Tărâmul veşniciei, Acolo unde nu mai fusese nimeni vreodată. Amin!

De unde au venit îngerii aceia? Din veşnicie. Ei au venit, l-au ridicat pe fratele Branham în aer şi l-au dus spre Est.

De ce au făcut aceasta? Pentru că atunci când marele preot venea din partea cea mai îndepărtată a Cortului, din Vest, se întorcea înapoi spre Est, iar atunci, copiii lui Israel vedeau că ispăşirea fusese înfăptuită.

Aşadar, acest profet a fost dus în Vest, iar acolo a fost ridicat într-o Constelaţie de şapte îngeri care veneau din prezenţa Tatălui, din veşnicie, şi l-au dus spre Est. De ce? Pentru a ne arăta că ispăşirea a fost înfăptuită.

El ne-a arătat de multe ori ce se întâmpla: ne-a arătat că Piatra din Capul unghiului venea la trup, că Mirele venea la Mireasa Sa.

Oamenii mai privesc la ceva, dar acest ceva s-a întâmplat: răscumpărarea a fost făcută, iar acum El va veni să-Şi pretindă proprietatea; El va veni la cei răscumpăraţi, va veni să pretindă ceea ce a răscumpărat, iar într-o zi, El va părăsi Locaşul. Şi ce se va întâmpla atunci? Noi Îl vom întâlni în trup, în văzduh, iar atunci, ce este întinat, va rămâne întinat, iar ce este sfinţit, va rămâne sfinţit.

Atunci, nimeni nu va mai putea intra în Hristos. De ce? Pentru că atunci când va pleca Mireasa, va pleca şi prezenţa lui Dumnezeu.

Unde a mers Îngerul acela puternic din Apocalipsa 10? S-a dus înapoi? El a venit cu un scop: a venit să-Şi caute Mireasa. De ce a venit El jos? Pentru unirea invizibilă a Mirelui cu Mireasa Sa. El a venit cu Piatra de încheiere. Amin.

Care a fost slujba lui Zorobabel? Să aducă Piatra de încheiere în strigătele de „Indurare, îndurare!” Care este îndurarea în zilele noastre? Apocalipsa 10. Noi ştim că Marele Preot a ieşit din Locaş, iar acum ştim că pentru Mireasă nu mai este păcat. De ce? Pentru că nu mai este nici un Cuvânt pe care să nu-L credem.

Prin alegerea mai dinainte, eu am în mine Sămânţa lui Dumnezeu care poate crede tot ce a spus acest profet. Indiferent cât de mult s-ar părea că se contrazice, eu pot să cred. Da, eu cred totul. Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă că nu mai am nici un păcat. De ce? Pentru că cred tot Mesajul.

Ceea ce ne trebuie nouă astăzi, sunt oameni care au Duhul Sfânt şi pot spune: „Cine mă poate învinui de păcat, pentru că eu L-am crezut, nu L-am respins şi nu L-am pus deoparte. Cine poate ridica pâră împotriva aleşilor Domnului? El este Cel care mă face neprihănit. Amin! El trăieşte în mine şi îmi dă putere să cred, iar acum, stau aici fără păcat, şi aştept să mă întorc în Grădină, pentru că dacă pot ajunge în starea fără păcat, mă pot întoarce înapoi la Viaţa veşnică.”

Fratele Branham a spus următoarele în predica: „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”:

Neprihăniţi în ochii Săi! De ce suntem neprihăniţi? Noi suntem Biruinţa Sa. Biserica este Biruinţa Sa.

În aceste zile din urmă, noi păşim în faţă cu această Evanghelie glorioasă şi arătăm Biruinţa Sa. Când Îl vedem venind jos şi trăind în Biserică, aceasta este Biruinţa Sa. Aceasta ne arată că El nu a putut să fie ţinut în mormânt şi că nu putem fi ţinuţi nici noi. Aşa este. Noi suntem legaţi de înviere, iar potenţial, am înviat deja pentru că ne-am ridicat din morţi, din necredinţa în Cuvântul Său, din crezurile denominaţionale, şi am venit la Cuvântul veşnic al Dumnezeului celui viu, care este El Însuşi.”

Ce am predicat noi astăzi: Pe Hristos. Cu Cine ne unim noi? Cu Hristos, Acesta fiind singurul Loc de salvare în zilele noastre. De ce? Pentru că pe Capacul Ispăşirii nu mai este sânge pentru păcatele făcute din neştiinţă. Noi nu ne mai putem scuza că nu ştim, pentru că Dumnezeu este obligat să-Şi aducă Cuvântul veşnic peste fiecare Sămânţă aleasă, şi El a spus că atunci când trece Lumina peste acea Sămânţă, ea izbucneşte la Viaţă.

Eu nu pot explica de ce sunt milioane de oameni care nu o vor şi de ce alte sute trec pe lângă ea, aceasta nu contează pentru mine! Tot ce ştiu eu este: Cine mă poate învinui de păcat? Eu ştiu că am văzut-o şi că această descoperire îmi aparţine, este a mea. Nu pot spune de ce, dar pot spune că atunci când Lumina a lovit sămânţa din mine, aceasta a izbucnit la Viaţă, iar acum nu mai sunt necredincios, nu mai sunt în păcat. Şi dacă nu mai sunt în păcat, pasul meu următor este Viaţa veşnică. Amin!

Ce trebuie să recunoască Mireasa înainte de răpire? Ea trebuie să-şi vadă poziţia, fiindcă este Mireasa fără pată, fără păcat a lui Isus Hristos.

Ne-a spus profetul aceasta? El a spus să nu ne uităm la trupul acesta, ci să privim la suflet, acolo unde este credinţa sau necredinţa; Mireasa fără păcat în suflet, fără în pată în suflet.

ne-am ridicat din morţi, din necredinţa în Cuvântul Său, din crezurile denominaţionale, şi am venit la Cuvântul veşnic al Dumnezeului celui viu, care este El Însuşi, care lucrează prin noi, manifestându-Se El însuşi, fiindcă El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

El a dovedit aceasta cu prima Sămânţă care a ajuns la maturitatea deplină a recoltei, adică cu profetul Său. Dovada răscumpărării a fost arătată în el, iar ceea ce s-a întâmplat cu el, trebuie să se întâmple şi cu restul recoltei. Şi la ce vom ajunge noi? La maturitatea deplină a recoltei, prin Viaţa lui Hristos Însuşi care Se va manifesta în noi. Amin.

Să cântăm împreună cântarea: „Mă întrebi de ce sunt fericit?”

Amin

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *