CHAD LAMB – FIUL INVIAT

 

Aş vrea să ne ridicăm în picioare şi să citim din Zaharia 14.6-7:

 

În ziua aceea, nu va mai fi lumină; stelele strălucitoare se vor ascunde.

Va fi o zi deosebită, cunoscută de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte; dar spre seară se va arăta lumina.”

 

Aceasta este o profeţie din Vechiul Testament care înseamnă foarte mult pentru noi, la sfârşitul timpului, pentru că a fost o zi posomorâtă, „dar spre seară se va arăta lumina”.

Subiectul meu de astăzi este „Fiul înviat”.

În mesajul „Astăzi s-a împlinit această Scriptură” citim:

Civilizaţia a călătorit cu soarele, şi la fel Evanghelia. Ei au venit din Est şi au mers spre Vest, aşa cum merge soarele.”

Noi am putut vedea în istoria omenirii că civilizaţia a călătorit geografic de la Est la Vest, iar ultima parte a lumii care a fost civilizată a fost SUA.

Acum se află pe Coasta de vest, dar nu poate merge mai departe pentru că se întoarce din nou în Est.

Profetul a spus: „Va veni o zi care nu poate fi numită nici zi, nici noapte”, o zi posomorâtă, cu multă ploaie şi ceaţă, îndeajuns pentru a şti cum să te alături unei biserici şi să-ţi pui numele într-un registru. „Dar spre seară se va arăta Lumina.” Astăzi s-a împlinit această Scriptură.”

Aleluia! Este una să citim o profeţie din Vechiul Testament şi este alta să citim Biblia noastră. Sunt milioane de oameni care au citit Biblia sau o porţiune din ea, dar la ce ne foloseşte să citim Scriptura dacă nu ştim unde se potrivesc aceste profeţii? Dacă nu ştim ce înseamnă, unde se ancorează, ce porţiune ne aparţine nouă, care este ziua în care trăim sau ce Scriptură vorbeşte despre ziua noastră? Ce bine ne poate face dacă citim dar nu înţelegem nimic? Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că a trimis un profet care ne-a dezlegat tainele Cuvântului. Amin!

Acelaşi s-o-a-r-e care răsare în Est este acelaşi f-i-u care apune în Vest.”

(În limba engleză avem cuvintele „sun” care înseamnă „soare” şi „son” care înseamnă „fiu”. Ele se pronunţă la fel şi sunt folosite pentru a face analogie).

Astfel, Acelaşi F-i-u al lui Dumnezeu care a venit în Est şi S-a legitimat pe Sine ca Dumnezeu manifestat în trup, este Acelaşi F-i-u al lui Dumnezeu de aici, din emisfera vestică, ce Se identifică în seara aceasta pe Sine Însuşi în biserică, Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

Aşadar, aşa cum civilizaţia a călătorit cu soarele din Est spre Vest şi Evanghelia a călătorit tot din Est spre Vest cu civilizaţia, iar Fiul, Isus Hristos care a înviat în Est, peste poporul din Est, este Acelaşi Fiu a Cărui Lumină străluceşte la apusul soarelui.

Explicaţia dată de profet pentru această profeţie din Zaharia este:

„Când Îl vedem pe Isus înviat în dimineaţa de Paşti, când S-a ridicat din mormânt, El a înviat ca Lumină strălucitoare, iar acea Lumină S-a dus în Biserică în ziua de Rusalii, aşa că ei L-au avut pe Fiul înviat în ei. Ei au avut Lumina, iar Lumina lor a purtat mărturie pe pământ, dar apoi, sub influenţa călăreţului de pe calul alb, Biserica din prima Epocă, din Efes, a început să facă compromis cu privire la Cuvânt şi să cedeze din Cuvânt, aşa că ziua aceea a devenit înnourată. Totul a devenit ca o zi înnourată.

Soarele răsare şi într-o zi înnourată, dar este în spatele norilor, aşa că avem o zi care nu este nici zi, nici noapte, o atmosferă gri, o lumină pală. Soarele este acolo, dar este ascuns în spatele norilor confuziei, a părerilor omeneşti, a doctrinelor, a tuturor acestor lucruri care au fost adăugate la Evanghelie. Atunci, Lumina este în spatele norilor, călătoreşte toată ziua în spatele acestui acoperământ noros, care o ţine neclară în ochii bisericii, dar spre seară, când soarele începe să apună, la sfârşitul Epocilor Bisericii, la sfârşitul timpului, iese din acea neclaritate a părerilor omeneşti, a confuziei doctrinelor şi a denominaţiunilor şi vine jos în puterea deplină în care a fost văzută la început. Vedeţi? Există o zi în care nu va fi nici zi, nici noapte, dar spre seară se va arăta Lumina. Aleluia! Suntem atît de bucuroşi că am văzut Lumina!

Să mergem împreună în 2Petru.

Multe din lucrurile pe care vreau să le aduc astăzi nu sunt noi pentru că le-am mai parcurs, dar de fiecare dată când le recitesc, deschid o nouă dimensiune pentru noi.

În 2Petru 1.16 scrie:

În adevăr, v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine, cu ochii noştri, mărirea Lui.”

Aici, Petru ne spune: „Eu nu vă spun poveşti, ci am fost acolo şi am văzut măreţia Sa”, după care începe să ne descrie ceea ce a văzut:

Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă, atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.”

Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt.”

El vorbeşte aici despre Muntele schimbării la faţă când Isus a fost proslăvit şi când au fost prezenţi şi Moise şi Ilie. Petru ne oferă mărturia sa oculară cu privire la ceea ce s-a întâmplat acolo, după care spune:

„Pe lângă mărturia mea, avem cuvântul prorociei” (v. 19).

Un cuvânt mai sigur decât cuvântul mărturiei este Cuvântul profeţiei care se împlinea atunci.

Petru a fost acolo şi mărturiseşte: „Eu am fost acolo, am văzut aceste lucruri şi le-am auzit, deci nu sunt fabule! Dar noi avem Cuvânt şi mai sigur, ceva ce este mai presus de ceea ce vă spun eu, iar acesta este Cuvântul profeţiei pe care vă puteţi odihni sufletele în siguranţă. Aşadar, nu luaţi doar mărturia mea oculară, ci luaţi profeţia!” Amin!

Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare, la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.”

„…ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos…”

Acest Cuvânt al profeţiei este o Lumină care străluceşte într-un loc întunecos; este Lumina de seară care împlineşte profeţia.

„…până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.”

Acest „Luceafăr de dimineaţă” despre care se vorbeşte aici este Fiul.

Astfel, putem înţelege că profeţia este o Lumină care străluceşte într-un loc întunecos până când se întâmplă ceva în noi, până când se crapă de ziuă şi luceafărul de dimineaţă răsare în inimile noastre. Nu până când luceafărul apare pe cer, ci noi trebuie să-L luăm pe El şi să fim atenţi până când se crapă de ziuă şi luceafărul de dimineaţă răsare în inimile noastre. Aleluia!

În Epoca Bisericii Tiatira din Cartea Epocilor Bisericii citim:

Şi-i voi da luceafărul de dimineaţă.” Conform Apocalipsei 22.16 şi 2Petru 1.19, Luceafărul de dimineaţă este Isus.

„Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă.” (Apocalipsa 22.16), şi: „…până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.” (2Petru 1.19).

Duhul este acolo aducând o făgăduinţă pentru cei aleşi din epoca întunecoasă, cu privire la El Însuşi, iar apoi în epocile care vor veni. Aşa cum am spus deja, Isus Se identifică cu mesagerii fiecărei epoci. Ei au primit de la El descoperirea Cuvântului pentru fiecare perioadă, acest Cuvânt, descoperirea, scoţându-i pe aleşii lui Dumnezeu din lume şi aducându-i în unire deplină cu Isus Hristos. Aceşti mesageri sunt numiţi stele pentru că ei reflectă Lumina Soarelui, adică a lui Isus. Ei mai sunt numiţi stele şi pentru că luminează noaptea. Aşadar, ei aduc Lumina lui Dumnezeu la poporul Său, în întunericul păcatului.”

Atunci când Îl vedem pe Isus în cartea Apocalipsei, El are în mâna Sa dreaptă şapte stele, care sunt mesagerii fiecărei epoci a Bisericii; prin ei, Lumina străluceşte în întuneric în absenţa Fiului.

Să citim mai departe:

„Dacă vreodată un popor a avut nevoie de o făgăduinţă despre o ţară în care nu există întuneric, acela a fost poporul epocii întunecoase. De aceea, Duhul le-a făgăduit Steaua dimineţii. El le spune că Luceafărul, Căpetenia, adică Isus, care locuieşte într-o Lumină de care nici un om nu se poate apropia, în Împărăţia viitoare va fi Lumina lor prin propria Sa prezenţă. El nu va mai folosi mesagerii, stelele, pentru a da Lumină, ci Însuşi Isus le va vorbi faţă în faţă în timp ce Îşi împarte Împărăţia cu ei.”

Aici, fratele Branham ne spune că după epocile Bisericilor va veni un timp în care Domnul Isus nu-i va mai folosi pe mesageri, ci va veni El însuşi.

„Este Luceafărul dimineţii care Se va arăta atunci când începe să strălucească lumina Soarelui, când va veni Soarele nostru Isus. Atunci nu va mai fi nevoie de mesageri. El însuşi ne va aduce Mesajul Său de salut, iar pe măsură ce Îşi conduce Împărăţia şi noi vom trăi în prezenţa Sa, Lumina Cuvântului va veni din ce în ce mai strălucitoare în ziua noastră desăvârşită.”

Noi putem vedea că aşa cum a spus profetul lui Dumnezeu, atunci când ajungem la sfârşitul epocilor Bisericilor, „Eu trebuie să mă micşorez pentru ca El să crească, pentru că noi nu putem fi aici în acelaşi timp”. De ce? Pentru că acum când vine Lumina, nu mai este nevoie de mesagerii Luminii pentru că a venit Lumina Soarelui. Când face El aceasta? La sfârşitul epocilor Bisericilor, în zorile unei zile complet nouă.

„Nu ştiu cât timp mai avem să lucrăm. Soarele apune, dar Tu ai făgăduit prin profet că „spre seară se va arăta Lumina”, iar noi vedem că acelaşi soare care răsare în Est apune şi în Vest. Civilizaţia a călătorit cu soarele şi acum ne aflăm pe Coasta de Vest, iar Evanghelia a călătorit cu civilizaţia. Tată, noi ştim că acesta este sfârşitul Evangheliei, sfârşitul timpului, sfârşitul veacului. Ea păşeşte în veşnicie, dar Tu ai făgăduit că va veni Fiul, că Se va descoperi Fiul omului.

Aşadar, nouă ni s-a făgăduit că spre seară se va arăta Lumina, iar fratele Branham s-a dus înapoi în Geneza şi ne-a arătat un tipar pe care Dumnezeu l-a stabilit în creaţie. Astfel, în mesajul „Este răsăritul Soarelui”, el a spus:

„Prima dată când a răsărit soarele în Geneza, el a adus un mesaj care spunea că pe pământ va fi viaţă, viaţă muritoare.”

Amin! De ce? Pentru că în acel pământ existau seminţe, dar ele nu au putut veni la suprafaţă până când nu a existat un răsărit al soarelui, iar răsăritul soarelui mărturisea că viaţa urma să vină pe pământ. Era o mărturie că acolo exista ceva care trebuia să se ridice sub această lumină, iar soarele care a răsărit în Geneza mărturisea că exista o sămânţă care trebuia să vină la viaţă, mărturisea că acolo exista viaţă.

Tot aşa, în zilele noastre, după încheierea epocilor Bisericilor, noi avem răsăritul Soarelui, Hristos Însuşi S-a întors pentru a mărturisi că există o Sămânţă care trebuie să vină la Viaţă. El mărturiseşte că aduce Viaţa pe pământ. Aleluia!

„Dar de data aceasta, când a răsărit soarele, a existat un dublu răsărit al soarelui.”

El vorbeşte aici despre dimineaţa de Paşti, când a existat un dublu răsărit al soarelui pentru că Fiul lui Dumnezeu a înviat la răsăritul soarelui.

Aşadar, în dimineaţa de Paşti a existat un dublu răsărit al soarelui. Amin!

„Un alt Soare, Fiul a înviat. Nu numai soarele a înviat, ci a înviat şi Fiul pentru a aduce Viaţă veşnică la toată Sămânţa făgăduită a lui Dumnezeu, pe care El a văzut-o prin cunoştinţa Sa mai dinainte trăind pe pământ.

La început, viaţa botanică nu a mai putut sta acolo, ci a fost adusă la viaţă de soare. Astăzi, când fiii lui Dumnezeu, aleşii Săi pe care El i-a cunoscut înainte de întemeierea lumii se află pe pământ, este nevoie de Lumina Fiului pentru a-i aduce la Viaţa veşnică. El i-a ales în Sine însuşi înainte de întemeierea lumii.”

Aleluia! Noi am văzut că la început, biserica a înviat la răsăritul Soarelui. Ei au ieşit afară din camera de sus cu Lumina lui Dumnezeu în ei pentru că a avut loc o înviere. Ei se ascunseseră de teama autorităţilor, dar dintr-o dată, după înviere, Hristos a dovedit învierea Sa prin faptul că a înviat Ceva în ei. Din clipa aceea, Fiul care a înviat S-a aflat într-un Trup alcătuit din mai multe mădulare, iar dovada acestui lucru a fost că Viaţa pe care o manifestau ei era aceeaşi Viaţă care se afla în El. El a înviat pentru a aduce seminţele la maturitate, iar ele au ieşit în Biserica timpurie. Dar apoi, prin compromis şi păreri omeneşti, ei au alunecat sub norii confuziei, iar atunci nu a mai fost Lumină decât pentru a-şi pune numele într-un registru sau pentru a recunoaşte că există un Fiu al lui Dumnezeu, deoarece nu prea vedeau Soarele.

Vedeţi, era doar puţină Lumină care se infiltra prin confuzie, puţin Adevăr care pătrundea prin cele patruzeci de mii de denominaţiuni. Învăţătura catolică şi-a răspândit în toată lumea doctrina trinitară şi botezul în cele trei titluri, aşa că numai puţină Lumină a reuşit să se strecoare până jos pentru a putea găsi calea de-a lungul unei zile. Dar spre seară, în timpul de seară, Se iveşte acelaşi Soare care s-a ridicat la început, vine jos printre nori şi Lumina izbucneşte din nou. Acela este apusul Soarelui în zilele bisericii dintre neamuri, la sfârşitul epocii Laodicea, la încheierea acestei zile. Totuşi, în anul 1965, fratele Branham a venit şi a predicat mesajul „Răsăritul Soarelui”, nu „Apusul Soarelui”, pentru că atunci când Soarele apune în Laodicea, răsare în Epoca Miresei.

Noi nu umblăm în Lumina Soarelui care apune! Aceasta este o nouă zi, pentru că noi am fost chemaţi afară din Laodicea şi suntem dincolo de ea, am fost chemaţi mai sus, într-o înviere, pentru că Lumina deplină a Mântuitorului înviat ne-a înviat şi pe noi.

Prieteni, noi nu umblăm în Lumina de seară! Aceasta nu este Lumina mesagerului, ci este Lumina Fiului. Aleluia! De aceea, cei ce umblă în Lumina mesagerului, umblă în umbra Luminii de seară pentru că Soarele a apus peste acel timp, dar a răsărit în Epoca Miresei. Acum, Fiul nu mai este într-un profet şi nu mai lucrează numai printr-un om, ci lucrează prin Mireasa Sa. Aleluia! Noi nu mai putem merge înapoi, nu mai putem merge la Lumina care a apus în Laodicea pentru că aceasta este o nouă zi, sunt zorii unei zile noi, este răsăritul Soarelui, nu apusul Lui, pentru că atunci când unul apune, se ridică altul.

Vă amintiţi Norul care a apărut în Arizona? Unde a apărut El? Deasupra Muntelui Sunset (Apus), deasupra pădurii Coronado. Ce înseamnă „coronado”? Încoronat. Aceasta a fost încununarea, a fost venirea Împăratului pentru a-Şi găsi Împărăteasa, iar aureola cununii a venit jos. Unde urma să fie aşezată? Pe o Mireasă. Amin! Unde? Pe Muntele Apusului. Unde? În Arizona. Iar dacă ne uităm la drapelul statului Arizona, putem vedea răsăritul soarelui care apune. Totul ne îndreaptă înapoi spre apusul Soarelui, spre sfârşitul Luminii epocii neamurilor, dar vedem învierea cui? A Fiului, a Fiului care S-a arătat în Nor.

Fratele Branham a spus:

„Ce este acesta? Este Domnul nostru acolo sus!Amin! Dar El nu a mai venit printr-un mesager, ci a venit El Însuşi în plinătatea Cuvântului. Şi este uimitor că fratele Branham a numit Noul acela „O Lumină.” El L-a numit de multe ori „O Lumină.”

Lumina care strălucea prin profet, prin înger, trebuia să anunţe venirea Fiului, a Soarelui când El avea să vină, iar la apus, pe măsură ce soarele trecea dincolo de orizont şi Pământul se cufunda în întuneric, Norul acela strălucea pe cer; Se afla atât de sus încât Lumina soarelui (fiului) care apunea, mergea în sus reflectând, luminând şi vestind:Acesta este El! El vine, este aici! Aceasta este venirea Domnului!”

Ce este aceasta? Soarele care apunea strălucea vestind aceasta în timp ce Pământul era cufundat în întuneric. Este un timp de tranziţie, o perioadă de tranziţie, pentru că Soarele apunea peste epoca Laodicea arătând că acolo Se afla Fiul lui Dumnezeu. Aleluia!

În mesajul „Care este atracţia de pe munte” citim:

„Ce este această Lumină sus, deasupra Muntelui Sunset, în pădurea Coronado din Arizona? Ce este acest lucru ciudat care a avut loc acolo, încât oamenii au venit din est în vest şi au luat pietrele care erau acolo în jur când El a lovit aceasta?

…Junior Jackson, îţi aminteşti visul pe care l-ai avut şi pe care eu l-am tălmăcit? Eu mergând spre apusul soarelui. Aceasta s-a întâmplat pe Muntele Sunset (Apus). Este timpul de seară, timpul apusului. Mesajul apusului aşezat în istorie, sau mai degrabă aşezarea unei profeţii care este împlinită:

Spre seară se va arăta Lumina peste Muntele Sunset, în pădurea Coronado, la patruzeci de mile nord de Tucson.” Luaţi o hartă şi verificaţi dacă vârful Sunset nu este acolo. Acesta este locul unde s-a petrecut totul. Nici eu nu am ştiut până zilele trecute.

Aceasta nu va muri niciodată, ci se desfăşoară în mod constant, de la ceea ce s-a întâmplat în mod real, la fotografia cu Isus care stătea acolo şi se uita la noi; este exact Muntele Sunset şi Lumina de seară.

Lumina de seară a venit, Dumnezeu legitimându-Se pe Sine Însuşi. Ce este aceasta? Este dovada că Dumnezeu şi Hristos sunt una. Câţi dintre voi aţi văzut peruca albă pe care o avea El şi despre care am vorbit din Apocalipsa 1? Vedeţi, Divinitatea supremă, Autoritatea supremă! Nici un alt glas, nici un alt dumnezeu, nimic altceva! „În El locuia plinătatea Dumnezeirii în trup”, şi îngerii formau peruca Sa. Amin!

Ce s-a întâmplat deasupra Muntelui Sunset? Dumnezeu Îşi confirma Cuvântul Său. Despre aceasta este tot acest zgomot. Este Dumnezeu care-Şi împlineşte din nou Cuvântul făgăduit, din Apocalipsa 10.1-7: „În zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu.” Taina ascunsă a Apocalipsei 10.1-7, ultimul Mesaj pentru ultima epocă a Bisericii, împlineşte exact, în această epocă, Luca 17.30, „Ziua în care se va descoperi Fiul omului.”

Ce s-a întâmplat pe Muntele Sunset? Dumnezeu Şi-a confirmat Cuvântul! Amin!

„Dumnezeul cerului a făgăduit că timpul de seară va avea Lumini de seară. Cu trei ani în urmă, această taină era o profeţie. „Acesta este timpul, domnilor?” Dar acum este istorie, a trecut. Făgăduinţa este împlinită. Acesta este timpul, domnilor şi care este această atracţie? Dumnezeu Împlinindu-Şi Cuvântul! El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

Ce Cuvânt a împlinit El? Apocalipsa 10.1-7. Ce reprezintă Norul acela? Împlinirea Apocalipsei 10.1-7. Îngerul puternic a venit jos cu o Carte deschisă în mâna Sa şi a pus un picior pe pământ şi unul pe mare. Aceasta este ceea ce ne arăta Norul acela: că Îngerul puternic a venit jos, împlinind Apocalipsa 10.1-7.

Ce spune Apocalipsa 10.7? Că taina lui Dumnezeu se va încheia. „Taina” la singular, nu „tainele”. Este o singură taină, iar fratele Branham a spus: „Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită.” Atunci ce este Apocalipsa 10.7? Hristos. Ce este? Nu este un om din Kentucky, ci Hristos. Nu sunteţi voi şi nici eu, ci este Hristos. Nu sunt cărţile sau casetele, ci este Hristos. El este Apocalipsa, El este Pecetea a şaptea, El este Cel pe care a venit să-L anunţe mesagerul al şaptelea al Bisericii, conform Apocalipsa 10.7, El este Taina lui Dumnezeu descoperită. Unde este descoperită azi? În voi şi în mine. Ce este aceasta? Descoperirea Tainei lui Hristos. Aleluia!

În „Sărbătoare Trâmbiţelor” citim:

„Duhul Sfânt a fost legat de aceste râuri denominaţionale, timp de aproape două mii de ani, dar va fi eliberat în timpul de seară prin Mesajul timpului de seară. Duhul Sfânt din nou înapoi în biserică, descoperit în timpul de seară în trup uman. El a făgăduit aceasta.”

Zilele trecute, în timp ce mă pregăteam pentru adunare, am observat ceva ce a spus fratele Branham. El a fost întrebat care este diferenţa între lucrarea de mijlocire, de mediere a Mielului la tron şi faptul că în „Interval” a spus că „Acum mijlocirea s-a încheiat.” Apoi am ajuns la un citat care a aprins ceva în inima mea. Este din „Interval”:

„Ce jubileu are loc în cer când Mielul părăseşte locul de mijlocire pentru a veni aici ca să-Şi pretindă proprietatea.”

Care este scopul tranziţiei pe care o vedem când se trece de la lucrarea de mijlocire în care El acoperă păcatele făcute din neştiinţă, pentru că în epocile Bisericii nu a fost descoperit Cuvântul deplin? Aşadar, El a trebuit să stea acolo şi să facă mijlocire pentru păcatele făcute din neştiinţă de copiii Săi, pentru că sămânţa nu a putut ajunge la cunoştinţa deplină deoarece Cuvântul era învelit în spatele norilor. Dar la apusul soarelui, Lumina a ieşit afară, mesagerul a legat toate capetele lăsate libere, iar când acestea au fost legate împreună, El a venit jos cu Cartea deschisă în mâna Sa pentru că acum nu mai trebuie să facă mijlocirea pentru păcatele făcute din neştiinţă. Acum a adus Cuvântul deplin şi nu mai există nici o scuză, aşa că ispăşirea noastră are loc prin faptul că venim la Cuvânt. Înţelegeţi? Ispăşirea noastră, iertarea şi spălarea noastră se află în Cuvânt.

Cât timp Cuvântul era descoperit doar parţial, El trebuia să stea acolo, să acopere şi să acopere pentru sămânţa aleasă. Dar când Cuvântul nu mai este descoperit doar parţial, Mielul nu a mai trebuit să rămână acolo ca să facă acoperirea pentru faptele făcute din neştiinţă, ci a venit pentru a face ceva diferit. Lucrarea Sa de mediere s-a încheiat, iar acum El a intrat în lucrarea de pretindere a ceea ce a răscumpărat, pentru că aşa cum am citit, „Mielul părăseşte locul de mijlocire pentru a veni aici ca să-Şi pretindă proprietatea.”

Aşadar, El a venit pentru a-Şi pretinde proprietatea, pentru a locui în mine şi în voi.

Locuieşte El în noi? Noi suntem proprietatea Lui, pentru că El a venit jos ca să pretindă ceea ce este a Lui. El a venit să-Şi pretindă proprietatea pentru ca Ea să se întoarcă înapoi la El. Ce zi trăim, prieteni!

Cred că noi nu putem vorbi îndeajuns despre aceasta, despre a şti exact unde suntem, ce are loc acum, ce înseamnă acest Cuvânt pentru noi şi de ce acest Cuvânt este totul pentru noi. Cuvântul este El, iar când a venit El, a venit în descoperirea deplină a Cuvântului Său, ceea ce înseamnă că dacă respingem aceasta, Îl respingem pe El, respingem Sângele Său. Înseamnă că respingem ispăşirea noastră pentru că El este Ispăşirea noastră. El Îşi spală Mireasa cu Apa Cuvântului, iar acum a venit un Cuvânt deplin pentru o spălare deplină, pentru ca Mireasa să fie fără pată şi fără nici o zbârcitură. Aleluia!

Să continuăm cu predica „Răsăritul Soarelui”:

„Acum, Cine este Fiul omului? „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” Prin toată învăţătura pe care o avem şi confirmarea Cuvântului lui Dumnezeu; prin Cuvântul lui Dumnezeu, prin semne şi minuni, în cartea lui Luca din care tocmai am citit, în Luca 17.30, în Maleahi 4 şi în alte Scripturi cu care suntem familiarizaţi, astăzi vedem că Cuvântul este legănat din nou deasupra oamenilor, că tradiţiile omeneşti sunt moarte, iar Fiul lui Dumnezeu este viu din nou alături de botezul Duhului Sfânt chiar printre noi, şi ne dă Viaţa.”

În continuare, fratele Branham a vorbit despre snopul legănat şi ceea ce a spus este foarte important. Ce este legănat din nou deasupra oamenilor? Cuvântul. Nu William Branham este legănat deasupra oamenilor, ci Cuvântul. Profeţia este împlinită şi manifestată, iar el leagănă împlinirea Cuvântului.

Când a înviat Isus Hristos din morţi, aceasta a fost un snop legănat deasupra oamenilor pentru că era împlinirea unei profeţii. Apoi, El a făgăduit: „Eu voi veni la voi”, iar în ziua de Rusalii, când Stâlpul de Foc S-a împărţit în limbi de foc peste cei prezenţi, ei au ieşit din camera de sus predicând. Ce era aceasta? Snopul legănat din nou asupra lor. De ce? Era Cuvântul care se manifesta, o făgăduinţă care se împlinea aşa cum a spus El că se va întâmpla. Cuvântul era legănat deasupra oamenilor.

În continuare citim:

„Aşa cum Hristos a fost Cel dintâi care a înviat dintre toţi prorocii. Cu toate că a fost preumbrit în multe locuri, El a fost primul rod al celor care dormeau. La venirea lui Hristos în Mireasă, trebuie să fie un snop care va fi legănat din nou, în zilele din urmă.”

La venirea lui Hristos în Mireasă”, este una din expresiile mele preferate.

Oamenii aşteaptă venirea lui Hristos, dar ce aşteaptă ei de fapt? Noi nu aşteptăm ca cerul să se deschidă şi să vedem cu toţii un Om care vine jos. Dar ce aşteptăm noi la această venire? Aceasta este venirea lui Hristos în Mireasă; El vine din nou înapoi în Biserica Sa, aşa cum a făcut cu prima Biserică, El Se întoarce să locuiască într-un Trup alcătuit din mai multe mădulare, în Trupul Său. Aceasta ne spune Scriptura.

Cine este Trupul lui Isus Hristos? Biserica, iar El, Capul S-a întors la Trup. Amin! Acum, El vine în Chipul Miresei, într-un Trup Mireasă alcătuit din mai multe mădulare. De ce? Ca să facă aceleaşi lucruri pe care le-a făcut înainte, ca să împlinească Cuvântul Său, ca să împlinească făgăduinţele Sale.

Fratele Branham a spus: „Ce a venit să facă acel Snop? El a venit să arate tradiţiile moarte ale omului.” De ce? Pentru că în Snopul pentru legănat, noi am avut un profet care a împlinit Maleahi 4 şi Luca 17.30, descoperindu-L pe Fiul omului, iar pe măsură ce făcea aceasta, Însăşi Viaţa, manifestarea Cuvântului în el, a dovedit că fiecare tradiţie este moartă pentru că ei nu pot învia morţi, nu pot vindeca bolnavii, nu pot împlini Cuvântul, nu ştiu în ce zi trăiesc şi nu ştiu care este Cuvântul pentru ceasul acesta; sunt moarte, sunt tradiţii, au venit din mintea omului şi trebuie să moară. Tot ce provine din mintea omului va muri, dar ceea ce provine din gândul lui Dumnezeu va trăi în veci. De aceea, denominaţiunile vor eşua de fiecare dată, nu există niciuna care să funcţioneze pentru că toate se bazează pe înţelegerea intelectuală a Scripturii de către un anumit grup de indivizi. Nu va funcţiona!

În zilele noastre a venit un profet, împlinind Cuvântul, iar Cuvântul a fost legănat deasupra oamenilor, arătând că în Cuvânt Se află încă aceeaşi Putere şi că nu există scuze pentru faptul că nu funcţionează, fiindcă funcţionează.

„A legăna un snop. Ce era snopul? Primul care ajungea la maturitate, primul care dovedea că era grâu, care dovedea că era un snop.”

În Vechiul Testament, pentru jertfa întâilor roade, pentru legănarea snopului, era recoltată prima parte a câmpului care ajungea la maturitate şi dusă în Templu, iar preotul o legăna înaintea Domnului. Era o legănare de mulţumire, o jertfă pentru Domnul, prin care I se aducea mulţumire pentru roade, mărturisind că Cel ce a adus acea porţiune la rodire, va aduce şi restul recoltei la rodire.

Aşadar, la sfârşitul timpului trebuie să aibă loc din nou o legănare a snopului.

„Aleluia! Sunt sigur că înţelegeţi despre ce vorbesc. Era legănat deasupra oamenilor. Astfel, prima dată, va veni la suprafaţă pentru epoca Miresei, pentru o înviere din denominaţionalismul întunecat, va fi un Mesaj care va arăta că maturitatea deplină a Cuvântului s-a întors din nou înapoi în puterea Sa deplină şi că este legănat deasupra oamenilor, prin aceleaşi semne şi minuni pe care El le-a făcut acolo, în trecut.”

Ce mesaj a predicat el? Răsăritul Soarelui. Era la Paşti, în anul 1965. Vedeţi, este Răsăritul Soarelui. Nu apusul, ci Răsăritul Soarelui. Ce a predicat el? Un mesaj de înviere. Şi ce a arătat? Că la înviere, mai întâi are loc legănarea unui snop, iar apoi vine maturitatea recoltei într-un popor.

Aceasta s-a întâmplat la Rusalii. Hristos a fost pus într-un mormânt pe care l-au sigilat cu o pecete romană; L-au pus într-un mormânt peste care au prăvălit o piatră şi au pus o pecete romană peste el, Hristos fiind pus în spatele unor gratii sau ţinut departe de oameni, fiind întemniţat în spatele unei peceţi romane. Dar când a venit timpul potrivit pentru profeţia care spunea: „A treia zi voi învia din nou”, Viaţa care a venit la El a rupt pecetea romană, iar Hristos S-a întors din nou la oameni. Amin!

Fiecare denominaţiune începe cu biserica catolică. Ea este curva din Apocalipsa 17, dar curva aceasta are fiice, iar fiicele ei sunt tot curve. Aşadar, toate sistemele denominaţionale pot să-i mulţumească mamei curve pentru existenţa lor. Toate s-au născut prin reforme, prin proteste, după care s-au despărţit în mai multe denominaţiuni, iar acum, la sfârşitul timpului, a existat tot o pecete romană care-L ascundea pe Hristos de oameni, ţinându-L într-un mormânt pentru ca Viaţa deplină să fie ţinută departe de oameni, de aceea, acum ei au doar o viaţă de biserică, o viaţă de miercuri şi duminica; ei vin la biserică, dar unde este Viaţa lui Isus Hristos? Unde este Cuvântul viu într-un popor? Nu un popor care vine la biserică duminica şi trăieşte altfel în restul săptămânii, ci trăieşte Viaţa adevărată, originală a lui Isus Hristos? Unde este Ea? A fost pusă în spatele cui? A unei peceţi romane. Dar la Răsăritul Soarelui, în timpul luminilor de seară, Isus a rupt încă o dată pecetea romană şi S-a întors din nou în măsură deplină. De ce? Ca să locuiască într-un popor care nu ţine tradiţia unei biserici şi nu vine la biserică duminica, ci trăieşte zilnic Viaţa lui Isus Hristos Însuşi. În fiecare clipă a fiecărei zile. Biserica nu este o clădire, un titlu sau un nume, ci este poporul viu al lui Dumnezeu.

Aşadar, nu contează ce titlu purtăm sau la ce clădire mergem, pentru că dacă mâine arde această clădire, biserica nu va fi afectată deloc. Biserica va continua să meargă mai departe. Aleluia! De ce? Pentru că Biserica sunt fiii şi fiicele lui Dumnezeu care sunt aduşi la Viaţă prin puterea lui Isus Hristos. Aceasta este Biserica; este Trupul, locul în care locuieşte Dumnezeu. Nu clădirea este Biserica. Acesta este motivul pentru care ei nu pot închide Biserica; ei pot închide această clădire, dar nu pot închide Biserica.

pentru o înviere din denominaţionalismul întunecos.” Este o înviere pentru epoca Miresei. Epoca Miresei este învierea din denominaţionalismul întunecos.

„Ce înviere a fost aceea şi ce înviere este aceasta!

Să mai citim încă o dată:

„Astfel, prima dată, va veni la suprafaţă pentru epoca Miresei, pentru o înviere din denominaţionalismul întunecat, va fi un Mesaj care va arăta că maturitatea deplină a Cuvântului s-a întors din nou înapoi în puterea Sa deplină şi că este legănat deasupra oamenilor, prin aceleaşi semne şi minuni pe care El le-a făcut acolo, în trecut.”

„Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi”. El a spus aceasta vorbindu-i Soţiei Sale.”

Cu cine vorbea El când a spus aceste cuvinte? El nu a vorbit cu lumea, ci îi vorbea Soţiei Sale.

„Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.” Ce înviere a fost aceea! Şi ce înviere este aceasta, să fii adus la Viaţă din morţi, „pentru a fi făcut viu în Isus Hristos”, prin puterea de aducere la Viaţă a lui Dumnezeu.

El a fost legănat deasupra lor. Cuvântul, care era El, a fost legănat deasupra lor în ziua de Rusalii. Cuvântul făcut trup. Aşa cum am spus, acum, în zilele din urmă El va fi legănat din nou.”

Aş vrea să citim împreună câteva versete din Biblie, dar mai întâi, voi mai citi ceva din „Răsăritul Soarelui”:

„A fost profeţia, Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă profeţia este Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu, nu poate cădea. Şi aceeaşi profeţie, acelaşi Cuvânt al lui Dumnezeu care a spus că El Îl va învia, spune că noi am înviat deja odată cu El. Nu-i de mirare că El a spus: „Nu te teme!” Şi este scris că „Acelaşi Duh care a fost în El, este acum în noi şi aduce la Viaţă şi trupurile noastre muritoare.”

Prieteni, nu vă temeţi, Fiul a înviat!

Fratele Branham predica „Răsăritul Soarelui” şi vorbea despre faptul că acelaşi Cuvânt care L-a înviat pe El, va învia şi trupurile noastre moarte, după care a spus: „Nu vă temeţi, Fiul a înviat!” Ce era aceasta? Răsăritul Soarelui, învierea din denominaţionalismul întunecos, Epoca Miresei, noua zi care răsărea în Viaţa duhovnicească a credincioşilor. Aleluia!

Sunt atât de bucuros pentru aceasta!

Să deschidem acum la Ioan 8.12:

„Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea Lumina Vieţii.”

Unde va fi răsăritul Soarelui (învierea Fiului)? În ei. Astfel, ei nu vor umbla în întuneric, ci vor avea Lumina Vieţii.

Ţineţi minte! A existat o înviere a Fiului, dar aceasta nu înseamnă că o poate vedea oricine astăzi. De ce nu o poate vedea oricine? Pentru că este o taină învelită, este o taină despre locul unde străluceşte Soarele astăzi. Unde străluceşte El? În Mireasă. Ea are Lumina.

Isus S-a uitat la ucenici şi le-a zis: „Voi sunteţi Lumina lumii!” Amin! Iar ei trăiau într-un loc întunecos.

Noi am văzut deja apusul Soarelui asupra civilizaţiei, al Evangheliei asupra epocilor bisericilor, dar cu toate acestea, este răsăritul Soarelui, însă lumea întreagă se află într-un întuneric profund.

Noi nu vorbim despre strălucirea soarelui natural, ci vorbim despre Lumina cu privire la Dumnezeu şi vedem că lumea este într-o amnezie totală. Dar pentru că există o Lumină care străluceşte, noi putem vedea unde suntem şi avem destulă Lumină ca să vedem Cuvântul deplin. Vederea noastră nu este înceţoşată din cauza obscurităţii norilor, fiindcă norii au fost daţi la o parte şi vedem zorii unei noi zile, este însorit şi luminos, iar noi putem vedea unde ne aflăm.

Lumea întreagă este în întuneric, dar nu vă temeţi, prieteni, pentru că Soarele este sus.

Ce verset a folosit fratele Branham pentru a vorbi despre aceasta?

„Dacă Duhul care L-a înviat pe Isus locuieşte în voi, El va aduce la Viaţă şi trupurile voastre muritoare.” (Romani 8.11). Apoi, fratele Branham merge mai departe şi spune:

„Vă va schimba din ceea ce obişnuiaţi să fiţi. Astfel, dacă aţi fumat, nu veţi mai fuma; dacă obişnuiaţi să beţi, nu veţi mai bea; dacă obişnuiaţi să petreceţi, nu veţi mai petrece; dacă obişnuiaţi să aveţi gânduri rele, nu le veţi mai avea.”

Cine face aceasta? Acelaşi Duh care L-a adus la Viaţă pe El, vă va aduce la Viaţă şi pe voi. Ce este aceasta? Semnul învierii noastre. Amin! Este puterea lui Dumnezeu care ne schimbă viaţa, este învierea şi se petrece chiar acum. Şi ce face? Ne schimbă din ce în ce mai mult în chipul lui Isus Hristos. Ce este aceasta? Învierea sfinţilor, răsăritul unei zile noi, epoca Miresei sub Lumina deplină a secerişului, care ne aduce maturitatea deplină. Aleluia!

În Matei 5.14, Isus a spus: „Voi sunteţi Lumina lumii.”

După Paşti a avut loc o schimbare, o tranziţie. Paştele a fost învierea Fiului lui Dumnezeu, iar Fiul S-a înălţat, dar apoi a trebuit să vină jos şi să intre în Trupul Său. Astfel, în ziua de Rusalii, Fiul înviat, Soarele strălucitor care a răsărit în acea nouă zi pentru Biserica Sa, a intrat într-un Trup, iar atunci ei au devenit Lumina lumii; cei care purtau Lumina. Este adevărat? Nu era o lumină diferită, ci era aceeaşi Lumină, dar într-un vas diferit.

Acum aş vrea să mergem în Ioan 17, iar înainte de a citi de acolo, vreau să spun că noi ştim că Isus a spus: „Eu nu vă osândesc, ci Cel care vă osândeşte este Cuvântul Meu. Eu nu vă judec, dar dacă nu acceptaţi Cuvântul, v-aţi judecat singuri, sunteţi deja osândiţi. Eu nu vă osândesc, dar prin faptul că nu aţi acceptat Cuvântul, v-aţi osândit singuri.” Isus a început să explice aceasta atunci când vorbea cu fariseii şi le-a spus: „Voi sunteţi de la tatăl vostru, diavolul, pentru că nu credeţi în Cel pe care L-a trimis Dumnezeu.” Prin aceasta, Isus le spunea: „Dacă nu acceptaţi Cuvântul făcut trup, nu faceţi parte din Dumnezeu.” El nu a complicat lucrurile, ci a spus: „Eu nu vă judec, nu voi face nici o judecată, ci vă judecaţi voi singuri, pentru că atunci când vine Cuvântul, El vine pentru judecată.” Când vine Cuvântul, iar voi alegeţi să luaţi propria voastră părere şi nu Cuvântul, sunteţi deja osândiţi.

Aşadar, Isus nu a trebuit să spună nimic, pentru că ei s-au osândit singuri. Dar apoi, s-a schimbat ceva. Să mergem la Ioan 17.20:

„Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.”

Aici vedem sosirea unei tranziţii. Înainte, Cel ce aducea Cuvântul era Isus, iar respingerea Cuvântului adus de El însemna să respingi Viaţa veşnică, însemna să respingi iertarea Sa şi să te osândeşti singur, să te condamni singur, dar aici El a spus: „Eu nu Mă rog numai pentru apostoli, ci şi pentru toţi cei care vor crede prin cuvântul lor. Nu Cuvântul Meu, ci cuvântul lor.” De ce spunea aceasta? Pentru că urma să aibă loc un transfer: Fiul înviat urma să intre într-un Trup alcătuit din mai multe mădulare, iar atunci, Cuvântul vorbit de ei era ca şi cum L-ar fi vorbit El.

Să mergem în Ioan 20.19:

„În seara aceleaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate de frica iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!

Acesta este motivul pentru care fratele Branham a predicat mesajul: „Shalom”. De ce? Pentru că în prima zi a săptămânii, în noua zi, săptămâna era încheiată, ispăşirea fusese făcută şi Paştele trecuse. El a venit la ei în prima zi, în noua zi, în noua epocă şi i-a găsit cu uşile încuiate de frica iudeilor, dar El le-a zis: „Pace vouă!” Acesta este motivul pentru care fratele Branham a venit şi a spus: „Shalom! Shalom! Este timpul păcii! El este înviat, El S-a întors printre noi şi este pace pentru Mireasă. Nu este nimic pentru care să ne facem griji. Este pace pentru că El a rupt pecetea romană; El a păşit în faţă, iar acum este pace pentru Mireasă.”

„Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul.

Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.”

După aceste vorbe, a suflat peste ei şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt! (v. 20-22).

Aici, în prima zi a avut loc o înviere, iar pe măsură ce El se ridica în noua zi, S-a dus la apostoli şi le-a zis: „Pace vouă! Aşa cum M-a trimis Tatăl pe Mine, tot aşa vă trimit şi Eu pe voi.” Fratele Branham a întrebat:

„Cum L-a trimis Tatăl pe El? Tatăl a intrat în El. Şi cum i-a trimis pe ei? A intrat în ei. Apoi a suflat asupra lor şi a zis: „Luaţi Duh Sfânt (în limba engleză scrie: „Primiţi Duh Sfânt!”).

Celor ce le veţi ierta păcatele vor fi iertate şi celor ce le veţi ţine vor fi ţinute.” (v.23).

Ce se întâmplă aici? Pecetea romană a fost ruptă, dovedind că ispăşirea a fost acceptată. Când a înviat, El a dovedit că ispăşirea a fost acceptată şi că pentru copiii lui Dumnezeu nu mai există nici un păcat. Pecetea romană a fost ruptă, iar El a păşit în faţă dovedind că ispăşirea a fost desăvârşită şi că a fost acceptată.

Când El a rupt pecetea romană şi a păşit în faţă în anul 1963, noi L-am văzut pe Domnul învăluit, îmbrăcat într-un Nor şi a trebuit să înţelegem că ispăşirea a fost acceptată. Amin!

Pecetea romană a fost ruptă, este o nouă zi, iar în această nouă zi, El a suflat peste ucenici şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt. Vă trimit pe voi şi: Celor ce le veţi ierta păcatele vor fi iertate şi celor ce le veţi ţine vor fi ţinute.”

Vedeţi? Tocmai s-a întâmplat ceva de importanţă majoră, iar fratele Branham a spus în predica „Răsăritul Soarelui”:

„El a spus: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu, care este în ceruri. Pe această piatră voi zidi biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.”

Aceasta este descoperirea divină a Cuvântului făcut trup. Dacă în ziua aceea a fost trup în Fiul, Mirele, astăzi este trup în Mireasă. Vedeţi? Celor ce le veţi ierta păcatele vor fi iertate şi celor ce le veţi ţine vor fi ţinute.”

Fratele Branham a luat versetul acesta şi L-a pus în dreptul nostru.

„Biserica catolică a luat aceasta şi a dat-o la preoţii lor, dar este ceva firesc.”

Acesta era un verset care a fost aşezat acolo pentru apostoli, aşa că El a suflat asupra lor ca să ia Duh Sfânt şi le-a spus că ei pot să ierte sau să ţină păcatele. Fratele Branham a spus că biserica catolică a luat aceste cuvinte, iar preoţii lor spun: „Eşti iertat!” sau: „Nu eşti iertat!”, şi iartă sau ţin păcatele pretinzând că împlinesc Scripturile, dar adevărul este că ei fac aceasta într-un fel firesc şi nu împlinesc nici pe departe Scripturile. De ce? Pentru că nu omul poate decide dacă eşti iertat sau nu eşti iertat, aceasta nu este pentru el deoarece Însuşi Isus a spus: „Eu nu vă judec. Eu nu am venit ca să vă judec, ci vă judecaţi voi înşivă.

Aşadar, cum poate face un preot catolic ceea ce Isus Hristos Însuşi nu a făcut atunci când a fost pe pământ? Cum poate face un om ceea ce Isus Hristos nu a făcut când a fost aici? Când a spus acele cuvinte, El a ştiut că apostolii Săi le vor înţelege şi le vor împlini duhovniceşte.

Să citim ce a spus fratele Branham mai departe:

„Fiţi atenţi! Cuvântul descoperit duhovniceşte a fost Cel care a făcut aceasta! Iată de ce El le-a spus să meargă să şi boteze în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”

El a început să ne clarifice tabloul, aşa că înţelegem că nu este vorba despre un om care stă într-o cameră de mărturisiri şi spune: „Ai mărturisit, eşti iertat!” Cum poate spune omul acela că eşti iertat? Sau cum poate spune: „Nu eşti iertat?” Aceasta este ceva firesc, dar calea duhovnicească spre iertare este ceea ce a spus El: „Mergeţi şi botezaţi în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” Astfel, când ei au primit descoperirea că Numele celor trei titluri este „Domnul Isus Hristos”, păcatele lor au fost iertate. Dar pentru cei care L-au refuzat, păcatele au fost ţinute.

Aceasta este Scriptura, prieteni.

În Marcu 16.14-16 citim:

În sfârşit, S-a arătat celor unsprezece, când şedeau la masă, şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat.

Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit.”

O aveţi chiar aici. Amintiţi-vă că Isus a spus: „Nu ştiţi că voi veţi judeca lumea?” (1Corinteni 6.2). Ce înseamnă aceasta? Tot ce trebuie să facem noi este să aducem Cuvântul, iar Cuvântul judecă. Judecata va fi foarte uşoară în ziua aceea, pentru că Cuvântul este Cel ce face judecata acum, Cuvântul descoperit duhovniceşte. Nu ceea ce gândim sau spunem noi, nici decizia pe care o luăm noi cu privire la oameni; noi predicăm Evanghelia, iar Evanghelia este cea care judecă.

„Altcineva vă judecă, nu Eu, iar El judecă chiar şi cuvintele pe care le spun Eu.” Amin!

Când Fiul înviat a intrat într-un popor, a fost o trecere; atunci, ei au putut intra în descoperirea Cuvântului, prin Duhul Sfânt, şi să-i elibereze pe oameni de păcatele lor sau să-i lase legaţi de ele. A existat o Putere extraordinară care a intrat în Biserică, iar atunci ei au putut să meargă din oraş în oraş, din loc în loc, predicând Evanghelia harului, a pocăinţei şi a ispăşirii.

Dar care era ispăşirea lor atunci? Credinţa în Cuvântul predicat. Nu a fost: „Repetă rugăciunea după mine”, nici: „Spune doar că Îl iubeşti pe Isus.”

Niciuna dintre acestea nu vor funcţiona, prieteni, ci trebuie să fie Cuvântul descoperit duhovniceşte. Astăzi, noi trebuie să-L acceptăm pe Hristos în Cuvântul deplin. Aceasta este ispăşirea. Aleluia!

În „Sărbătoarea Trâmbiţelor” scrie:

„Mesajul îngerului al şaptelea, sub aceeaşi Trâmbiţă, aceeaşi Pecete, trebuie să cheme (ce?) poporul, Mireasa, afară din penticostalism şi tradiţiile lumeşti, la ispăşirea originală, Cuvântul făcut trup printre noi, Hristos în Cuvântul Său de aici.”

În „Unirea invizibilă a Miresei” citim:

„Ce este păcatul? Păcatul este necredinţa.

Acum putem înţelege de ce oamenii sunt judecaţi de Cuvânt? Când vine Cuvântul şi cineva nu-L crede, omul acela păcătuieşte, dar dacă Îl crede, omul acela este eliberat pe păcat. Aici nu este vorba despre fumat, băut sau alte lucruri, fiindcă toate acestea cad atunci când vine înăuntru Viaţa lui Hristos. Judecata vine atunci când Cuvântul este respins, când Cuvântul nu este crezut.

Aceasta înseamnă a ierta sau a ţine păcatele.

Ce este păcatul? Păcatul este necredinţa. Necredinţa (în ce?) în Cuvânt; necredinţa în Dumnezeu care este Cuvântul curat şi nepângărit. Oh, aleluia! Noi vom pleca în curând la ceruri. Amin! Suntem pregătiţi.

Gândiţi-vă, hainele voastre sunt spălate de Apa Cuvântului care sângerează.”

Fratele Branham a ajuns la finalul slujbei sale, iar într-unul din mesajele sale, al cărui titlu nu mi-l amintesc, a spus: „Stânca a fost lovită din nou! Zburaţi la apă! Hristos a fost lovit la Calvar. Zburaţi la Calvar!

Acum, El S-a întors în Cuvânt, iar Cuvântul a fost răstignit; Cuvântul a fost lovit din nou, iar acum Apa iese din Stânca lovită. Mergeţi la Stâncă şi beţi Viaţa! Ce este aceasta? Este Cuvântul care a fost descoperit, este Isus Hristos, este Ispăşirea noastră. Aleluia! Oamenii vorbesc tot timpul despre Sânge, dar ce vreţi să spuneţi când ziceţi: „Sânge”? Vă referiţi la sângele care a curs din trupul Lui la Calvar? Acesta a cumpărat lumea înapoi la El; acesta a fost preţul răscumpărării. Dar unde este Sângele care este stropit asupra mea? În venele Sale nu mai există Sânge, S-a scurs. Nu mai avem un Sânge firesc care să fie vărsat şi stropit peste mine, aşa că singurul lucru care poate fi stropit asupra mea este Viaţa care se afla în Sânge, iar Aceasta vine odată cu Cuvântul.

De aceea, trebuia să fie restituit Cuvântul, ca să aducă o ispăşire deplină Miresei şi de aceea, nu mai este o vreme posomorâtă sau întunecoasă, ci a răsărit Soarele. Aleluia!

„Cuvântul a devenit Sânge. Cuvântul a sângerat pentru voi, iar voi sunteţi spălaţi în Cuvântul care sângerează! Cuvântul sângerează!

Vedeţi, el nu a spus: „A sângerat”, ci „sângerează.” Încă mai există o Fântână de unde este dat Cuvântul, iar Cuvântul este încă răstignit iar şi iar, dar unde se adună vulturii? Unde este stârvul, unde este Sângele proaspăt. Vulturii nu se adună acolo unde este ceva vechi şi stătut, ci acolo unde Dumnezeu frânge Cuvântul zilnic. Aleluia!

Cuvântul a fost vărsat pentru voi ca să puteţi fi spălaţi de murdăria acestor curve şi să fiţi curăţaţi şi sfinţiţi prin spălarea cu Apa Cuvântului, ceea ce face ca mintea şi inima voastră să stea cu Dumnezeu şi cu Cuvântul Său.”

Să mergem puţin în Fapte 13.46:

„Dar Pavel şi Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă, dar, fiindcă voi nu-l primiţi şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre neamuri.”

Pavel i-a judecat chiar acolo. El a făcut exact ceea ce a făcut Isus cu apostolii, după învierea Sa, în noua zi, când a suflat peste ei şi a spus: „Luaţi Duh Sfânt! Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate, iar celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute.”

Astfel, Pavel a venit şi a făcut exact acelaşi lucru aici, zicând: „Voi singuri vă judecaţi nevrednici de Viaţa veşnică.” De ce? Pentru că nu au trecut testul Cuvântului.

„Căci aşa ne-a poruncit Domnul: „Te-am pus ca să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.”

Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvântul Domnului. Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică au crezut.” (v. 47-48).

Vedeţi? Unele păcate au fost ţinute, iar altele au fost iertate. Prin ce? Prin predicarea Cuvântului descoperit. Ce au adus Pavel şi Barnaba? Mană proaspătă din ceruri. Ei nu au adus ceva vechi, evreiesc, ci au adus un Cuvânt proaspăt, au adus Mană proaspătă din ceruri, au adus Cuvântul şi au chemat vulturii să se adune, dar unii I-au întors spatele şi s-au depărtat de El, de aceea, Pavel le-a spus: „Voi v-aţi judecat singuri.”

Să ne întoarcem la Ioan 16.7-9:

Totuşi vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc, căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi, dar, dacă Mă duc, vi-L voi trimite.

Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.

În ce priveşte păcatul, fiindcă ei nu cred în Mine.”

Ce ni se spune aici? Că va veni Duhul Sfânt, Mângâietorul. Şi ce va face El? Va condamna lumea pentru păcat. De ce? Pentru că nu au crezut în El. Unde S-a dus Mângâietorul când a venit? În oameni. Şi unde s-au dus oamenii aceia? Să vestească Mesajul. Astfel, când ei au răspândit Mesajul, Mângâietorul a condamnat lumea pentru păcat, din cauză că nu L-au crezut.

Să mergem acum în Efeseni 1.9-13:

„…căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuşi,

ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ.

În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale,

ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos.

Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit.”

Noi nu am nădăjduit în Hristos înainte să auzim Cuvântul adevărului, iar dacă este Cuvântul Adevărului, trebuie să fie Cuvântul întregului Adevăr, nu doar al unul adevăr spus pe jumătate.

Aşadar, noi nu am nădăjduit în Hristos până când nu am auzit Cuvântul Adevărului.

Noi nu putem crede până când nu auzim, iar ceea ce auzim trebuie să fie Adevărul. Este atât de simplu. Este obligaţia lui Dumnezeu să dea Adevărul la copiii Săi; El este Cel care pune aceasta în poporul Său, El este Cel care ne duce din loc în loc, care ne face să lucrăm în locuri ciudate, în circumstanţe ciudate, să stăm lângă oameni neobişnuiţi şi să avem discuţii stânjenitoare. Ce face El? Încearcă să ducă Cuvântul Adevărului afară ca să fie crezut de cineva şi astfel păcatele acelui om să fie iertate. Aceasta este ceea ce face El, dar trebuie să ne folosească pe noi.

De ce vorbim cu oamenii? De ce le dăm predici? Pentru că încercăm să le iertăm păcatele. Noi nu încercăm să-i convertim la o biserică, să umplem un loc sau să convingem pe cineva să se alăture unui club, ci încercăm să-i eliberăm de păcatele lor, iar singurul fel în care pot fi eliberaţi de păcatele lor este să creadă Evanghelia mântuirii lor, Cuvântul Adevărului ca să poată nădăjdui, să se poată încrede în Hristos ca să le fie iertate păcatele.

Această schimbare mărturiseşte totul, pentru că nu este vorba despre „a câştiga încă unul în echipă.” Pe noi nu ne interesează să umplem adunarea, să avem mulţi oameni, ci dorim să-i eliberăm de păcate, iar acest lucru îl face Cuvântul. El face ispăşirea, curăţirea de păcat. Aceasta este spălarea făcută de Apa Cuvântului, de Sânge. Nu există nimeni şi nimic altceva să poată face aceasta.

Când au ieşit din camera de sus, apostolii, cei o sută douăzeci, au fost singurii de pe pământ care puteau ierta păcatele. Nu exista nici un alt individ, nici un preot, nici o ceremonie, nici o jertfă care să fie dată, nu mai exista nimic altceva care să îndepărteze păcatele oamenilor. Singurii care puteau face aceasta erau cei o sută douăzeci care au ieşit din camera de sus în ziua de Rusalii, pentru că ei erau singurii care aveau Evanghelia, Cuvântul adevărat care avea să-i determine pe oameni să creadă, iar prin credinţa în Adevăr, ei aveau să fie eliberaţi de păcatele lor.

Prieteni, astăzi nu există nimeni care are Cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii care poate ierta păcatele, înafară de Mireasa aleasă şi răscumpărată a lui Isus Hristos. Noi nu avem nici un drept să punem Lumina sub un coş şi s-o ascundem, ci avem responsabilitatea s-o punem pe un sfeşnic, pentru că noi posedăm Lumina Vieţii. Noi nu avem o lumină, ci avem Lumina Vieţii şi nu o putem ascunde în spatele compromisului, a unei vieţi mediocre sau a unei căi pe jumătate dreaptă, şi nici nu putem spune că facem parte din Mesaj sau că Îl ascultăm. Noi avem Viaţa, de aceea, trebuie să dăm totul la o parte, s-o punem pe sfeşnic şi s-o lăsăm să fie văzută de toţi, ca să poată vedea Evanghelia adevărului şi să li se ierte păcatele. Acesta este motivul pentru care Mireasa are responsabilitatea să trăiască Cuvântul deplin. Mireasa are responsabilitatea să fie diferită de toate celelalte biserici. De ce? Ce are ea? Ea are Sângele. Asemenea unui preot din vechime, ea are pe mâinile sale Sânge. Sânge pentru cine? Pentru întreaga lume? Pentru oricine vrea să vină şi să bea din Apa Vieţii, fără bani şi fără plată. Duhul şi Mireasa zic: „Vino!” Cum spune ea: „Vino!”? Viaţa ei spune: „Vino!”, mărturia ei spune: „Vino!”, cuvintele ei spun: „Vino!”, totul spune: „Vino şi bea din Apa Vieţii fără bani şi fără plată.

De curând m-am întors din Canada cu avionul şi cred că v-am spus că mie îmi place să citesc pe avion. Am stat lângă un bărbat care se numea Hassan şi era din Pakistan, un musulman din Pakistan, care trăia de douăzeci şi ceva de ani în Canada. La un moment dat, am început să vorbesc cu el şi nu ştiu cum s-a derulat totul, dar am ajuns să vorbim despre sămânţa şarpelui. Apoi, am vorbit despre jertfe, despre jertfa animală, iar eu i-am pus întrebări despre musulmani, despre ceea ce cred ei şi de ce a fost nevoie de toate acele jertfe. A urmat el cu întrebările, iar eu i-am relatat timp de cincisprezece sau douăzeci de minute ce s-a întâmplat în grădină. M-a ascultat cu atenţie, după care a spus: „Mulţumesc că ai împărtăşit aceasta cu mine”, a întors capul şi a început să privească afară. Am interpretat gestul lui ca: „Te rog să te opreşti!”, aşa că nu am mai spus nimic.

Puţin mai târziu, am început să vorbim despre motivul pentru care mergea în SUA, ce slujbă avea, despre copiii lui şi despre motivul pentru care a venit din Pakistan. Apoi, dintr-o dată mi-a pus o întrebare. Nu mai ştiu despre ce era, dar i-am spus că majoritatea oamenilor nu înţeleg care este scopul lor în această viaţă. M-a privit şi a spus: „Aceasta a fost întrebarea mea dintotdeauna: „Care este scopul pentru care sunt aici?”

Atunci i-am zis: „Problema este că noi privim lucrurile din perspectiva noastră şi încercăm să înţelegem care este scopul nostru aici, dar trebuie să privim totul din perspectiva lui Dumnezeu şi să spunem: „Ce a vrut Dumnezeu? De ce l-a creat pe om? De ce a creat acest pământ? Ce a vrut El să facă?” Şi dintr-o dată am început să vorbim din perspectiva lui Dumnezeu, despre dorinţa Lui de a avea o Familie, despre cum a dorit să Se facă cunoscut, despre El şi atributele Sale. Dacă înainte de această discuţie aş fi fost întrebat de cineva: „Cum trebuie să depunem mărturie în faţa unui musulman?”, aş fi răspuns simplu: „Nu ştiu.” Dar dintr-o dată, Dumnezeu a preluat controlul şi a mers mai departe, la un nivel mai înalt. Discuţia nu a mai fost despre musulmani şi creştini, ci despre ceea ce a dorit Dumnezeu, despre Dumnezeu ca Tată, despre Dumnezeu şi copiii Săi, despre Dumnezeu şi atributele Sale; totul a fost numai despre El, despre ceea ce s-a întâmplat cu Planul Său şi cine l-a stricat. Am vorbit timp de două ore, iar în timp ce ne pregăteam pentru aterizare, Hassan a spus: „Vreau să-ţi spun că dintre toate zborurile pe care le-am avut, acesta a fost cel mai plăcut.” „Şi pentru mine”, am răspuns eu.

Dintr-o dată am devenit foarte bucuros pentru Hassan, pentru că ceea ce aveam eu era Sângele, era Lumina Vieţii, era Cuvântul care-i putea ierta toate păcatele; eu aveam răspunsul la toate întrebările sale, Apa care îi putea potoli setea. Atunci am înţeles că noi avem ceea ce îi trebuie lui Hassan şi celorlalţi ca el; este în noi şi clocoteşte, iar el a început să bea. Astfel, noi devenim izvoare de Apă Vie din care curge Apă.

Tot ce a trebuit să fac a fost să-i dau ceea ce am, iar ceea ce am eu sunt Cuvintele Vieţii Veşnice care sunt Duh şi Viaţă. Eu mă rog pentru Hassan şi cred că mă voi mai întâlni cu el.

Ce avem noi? Viaţa. Aceasta este Răsăritul Soarelui, este înviere, este răpirea.

Prieteni, noi nu o aşteptăm, ci suntem în ea. Noi nu aşteptăm să se întâmple ceva, pentru că se întâmplă deja. Noi nu-i invităm pe oameni să vină aici, să stea pe bănci şi să aştepte o zi în care se vor deschide cerurile şi vor auzi o trâmbiţă care va spune: „Veniţi sus!” Nu! Noi facem parte din aceasta. Învierea este în voi. Noi ne aflăm în ciclul răpirii, glasul nostru face parte din ciclul răpirii! Este timpul să avem încredere în ceea ce suntem, la fel de multă încredere ca Pavel şi Barnaba care ştiau cine sunt şi la fel ca Petru care ştia cine era şi ce posedă.

Pavel putea să stea în faţa judecătorilor şi a împăraţilor, putea merge în pieţe şi să vorbească în faţa sărmanilor pentru că poseda Viaţa, Lumina, pentru că avea Sângele, pentru că era un preot care oferea Sângele Ispăşirii la oricine dorea să primească ispăşirea păcatelor.

Vreţi să vă fie ispăşite păcatele? Vreţi să fiţi eliberaţi de păcat? Noi avem un Cuvânt, Cuvântul însângerat care sângerează, iar Sângele mai curge încă din acest Cuvânt. Este Stânca ce a fost lovită din nou în această generaţie. Mergeţi la Stâncă şi beţi din Apa veşnică a Vieţii!

În „Răsăritul Soarelui” scrie:

Paştele, Taina descoperită a lui Dumnezeu ca şi cum a fost atunci, sau Viaţa după moarte. Acum, noi suntem vii, noi cei care odinioară am fost morţi în păcat şi nelegiuire. Adevărata Pecete a Paştelui a frânt moartea din jurul meu, iar eu sunt viu.”

Putem spune şi noi aceasta? Putem spune: „Eu sunt în înviere”? Putem spune: „Eu fac parte din răpire, mă aflu în ciclul răpirii. Aceasta are loc chiar acum”? Eu am înviat din morţi. Amin.

„La început, Pecetea Paştelui cu care a fost pecetluit El, a rupt pecetea peceţii romane. Când a murit, omul a fost pierdut, dar El a rupt pecetea şi a dezvăluit taina. Acum, Dumnezeu a rupt, prin Duhul Sfânt, pecetea din jurul vieţilor noastre, iar Hristos este descoperit pe măsură ce trăieşte în noi, pentru că acum am fost aduşi la Viaţă cu El.”

Vedeţi? Nu a fost numai ruperea Peceţilor, ci a fost ruperea peceţii noastre. Acest Cuvânt a venit ca să rupă pecetea din jurul vieţii noastre, ca să descopere cine suntem cu adevărat.

Fratele Branham a spus: „Ce înseamnă ruperea unei Peceţi? Este o întrebare bună. Ruperea unei Peceţi înseamnă a-L descoperi pe Hristos, iar acum, El rupe Pecetea din viaţa voastră, Pecetea vieţii voastre, pentru că voi aţi fost pecetluiţi sub natura voastră umană, sub naşterea din mamă şi din tată.”

Eu m-am născut în data cutare, în locul cutare.” Pecetea aceasta trebuie să fie ruptă pentru că nu aceasta arată cine suntem cu adevărat. Nici certificatul nostru de naştere nu ne identifică cine suntem, nici mama şi tatăl nostru pământesc. Noi trebuie să ştim Cine este Tatăl nostru în ceruri, trebuie să ştim de unde provenim de la început, care este originea noastră, pentru că certificatul nostru de naştere nu arată aceasta. Pecetea aceea trebuie să fie ruptă, pecetea gândirii fireşti, a vieţii fireşti, ca să vedem cine suntem cu adevărat.

În zilele noastre, Dumnezeu a venit şi ne-a adus un profet prin care a rupt Peceţile, ne-a arătat întoarcerea lui Hristos şi ne-a descoperit cine suntem noi, pentru că la cine vine Capul? Capul vine la Trup, iar dacă puteţi primi Căpetenia, înseamnă că faceţi parte din Trup. Atunci, descoperirea Peceţii a şaptea rupe, de fapt, pecetea de peste voi, pecetea voastră.

Noi am fost pecetluiţi cu o înţelegere firească în mintea noastră, cu întuneric, dar în ziua învierii, El a rupt Pecetea romană a ideilor omeneşti şi a înţelegerii fireşti şi ne arată cine suntem cu adevărat. De ce? Deoarece Capul vine numai la Trup.

De ce voi credeţi în timp ce alţii nu pot s-o facă? De ce voi iubiţi aceasta atât de mult? De ce atunci când alunecaţi, Cuvântul acesta vă mustră până când vă pocăiţi? De ce nu sunteţi la fel ca ceilalţi? De ce nu puteţi face compromis? De ce nu puteţi face un pic din asta şi un pic din cealaltă? De ce nu puteţi bea puţin, iar apoi să mergeţi la biserică, să petreceţi un pic şi apoi să mergeţi la biserică? De ce nu puteţi face ca ceilalţi? Pentru că Cuvântul acesta a rupt Pecetea care se afla asupra vieţii voastre şi aţi putut înţelege: „Eu nu sunt doar un om care merge la biserică, ci sunt parte din Isus Hristos, sunt doamna Isus Hristos. Capul a venit la Trup, iar eu nu mă pot îndepărta de acest Cuvânt. Îl cred, Îl doresc şi vreau să-L trăiesc. Când greşesc, încă doresc să-L trăiesc. Când fac ceva greşit, mă pocăiesc. Când nu pot găsi în mine puterea să biruiesc, încă doresc să biruiesc.” De ce? Pentru că iubim Cuvântul, iar prin faptul că a fost ruptă Pecetea, ştim cine suntem.

Acum, viaţa firească, trecerea sub pecetea gândirii fireşti, nu mai funcţionează deloc, pentru că Pecetea a fost ruptă, iar noi am fost înviaţi de sub denominaţionalismul mort, în care am fost morţi în păcat şi nelegiuire şi am fost înviaţi la Viaţă. Vedeţi, odată ce am ajuns la Viaţă, noi nu ne mai putem întoarce la moarte. Aleluia!

Fratele Branham a spus tot în „Răsăritul Soarelui”:

Oh, nu sunteţi bucuroşi? Eu sunt atât de bucuros! Cu mult timp în urmă, acolo jos, Peceţile au fost rupte într-o dimineaţă, iar eu am înviat cu El, o făptură nouă. Puterea Lui de aducere la Viaţă, Fiul a înviat.”

Ce este deschiderea Peceţilor? Descoperirea lui Hristos. Ce este deschiderea Peceţii voastre? Descoperirea lui Hristos. Care este Taina lui Dumnezeu descoperită? Hristos. Care este Taina pe care a descoperit-o îngerul al şaptelea? Hristos. Ce suntem noi? Hristos. Ce se descoperă când este ruptă pecetea noastră? Hristos. Aleluia!

În Epoca Bisericii Laodicea citim:

„Viţa falsă a ajuns la maturitate deplină în această epocă, iar rodul ei se va maturiza şi se va coace. Aşa este. Acest duh rău, plin de nelegiuire al bisericii va fi descoperit… iar capul ei va fi Antihristul, duhul nelegiuirii. Toate acestea sunt adevărate, iar dacă sunt adevărate, înseamnă că trebuie să fie adevărat şi că Biserica Mireasă se va maturiza, iar coacerea ei va fi identificarea ei cu Domnul, prin Cuvânt.”

Aşadar, care este dovada coacerii Ei? Că se va identifica cu Domnul prin Cuvânt. Aceasta înseamnă că Mireasa se potriveşte cu Cuvântul. Cu alte cuvinte, Viaţa ei reflectă Cuvântul, ceea ce înseamnă că Viaţa ei este o manifestare a Scripturilor, Cuvântul făcut viu. Deci, identificarea ei este Cuvântul făcut trup din nou; aceasta este identificarea coacerii ei.

„Dacă biserica falsă a ridicat o forţă politică, o forţă fizică, demoni ai întunericului cu tot felul de puteri viclene şi diabolice care pot veni împotriva Viţei adevărate, Viţa adevărată cu plinătatea Duhului Cuvântului va face aceleaşi fapte ale puterii pe care le-a făcut Isus. Atunci, Ea se va apropia de Piatra de încheiere, va deveni ca El, prin Cuvânt, iar Isus va veni la Mireasă, ca Mire şi vor deveni una, manifestarea fizică a ceea ce v-am spus sau am văzut în jurul nostru.

Mişcarea ecumenică este deja reală, dar este o realitate şi faptul că un profet trebuie să aducă pentru ultima epocă un Mesaj de la Dumnezeu care va merge înaintea celei de-a doua veniri a Domnului, pentru că prin Mesajul său, inimile copiilor vor fi întoarse înapoi la credinţa părinţilor de la Rusalii.”

Ceea ce vreau să reţineţi este că „odată cu restituirea Cuvântului va veni şi restituirea puterii.”

Spuneţi-mi, la ce ne-ar folosi dacă ni s-ar restitui Cuvântul, ni s-ar arăta Cine este Dumnezeu, ce aşteaptă El, cum trăieşte, care este Legea Sa, dar nu ni s-ar da nici o putere să trăim Cuvântul? Noi nu o putem face prin propria noastră putere, nu putem să-L manifestăm pe Hristos prin simplul fapt că ne străduim, ci este nevoie ca dacă Dumnezeu a restituit Cuvântul Său, să ne dea şi puterea ca să-L trăim, iar cu Cuvântul vine şi puterea.

Astfel, când Dumnezeu ne descoperă că nu trebuie să ne tăiem părul, ne dă şi putere să nu-l tăiem; când ne descoperă că nu mai trebuie să urmăm aceste tradiţii omeneşti, ne dă şi putere să ne îndepărtăm de ele; când ne descoperă Cuvântul, ne dă şi putere să-L trăim.

Prieteni, nu vă temeţi să umblaţi cu Cuvântul, pentru că El a adus înapoi puterea; Bisericii i-a fost restituită puterea să trăiască Cuvântul deplin, să ne punem mâinile peste bolnavi ca să fie vindecaţi, etc. Este puterea care ne schimbă vieţile ca să trăim Viaţa lui Isus Hristos, este aceeaşi Viaţă pe care a trăit-o şi prima Biserică. Noi o putem trăi, iar pentru aceasta trebuie doar să primim Cuvântul şi să-L lăsăm să ne dea putere.

În predica „Lucruri care vor veni”, scrie:

„Dacă suntem atributele lui Dumnezeu, noi nu putem trăi prin crezuri, nu putem trăi prin denominaţionalism, ci trebuie să trăim prin Cuvânt pentru că Mireasa face parte din Mire, aşa cum fiecare soţie este parte din soţul ei.

Aşadar, noi trebuie să fim acel Cuvânt Mireasă. Şi care este acel Cuvânt Mireasă? Manifestarea acestui ceas, Mireasa, nu un crez sau o denominaţiune, ci un reprezentant viu al lui Dumnezeu, un atribut viu al lui Dumnezeu, arătând lumii atributele lui Dumnezeu în forma Miresei care trebuie să fie exprimată în ceasul în care trăim acum.”

Cum este exprimat Dumnezeu? În forma Miresei.

Prieteni, nu există nici un alt loc spre care să-i îndreptăm pe oameni. Nu există nici o altă cale, nici un alt loc în care să mergem, nu există nici o altă cale pentru iertarea păcatelor. Nu există nici un alt loc în care putem ajunge la răscumpărarea deplină, niciunul.

Noi avem Sângele, noi suntem o Fântână a Vieţii, o avem, iese din pântecul nostru, este Apa Vie, noi suntem Apa, preotul, noi suntem cei care avem Sângele, ispăşirea. Nimeni altcineva nu o are.

Prieteni, noi nu trebuie să ne temem, ci trebuie să înţelegem ceea ce avem: Lumina Vieţii, Cuvântul orei, Sângele lui Isus Hristos, Viaţa care era în acel Sânge. Trebuie să umblăm cu îndrăzneală fiindcă ştim că avem şi putem împărţi Viaţa. Cum vine Viaţa? Prin Trup. Unde este Sângele? În Trup. Este acelaşi lucru. Trebuie să fie Trupul lui Hristos, manifestarea Sa, trebuie să fie Hristos în forma Miresei. Este Isus Hristos Însuşi, învierea Fiului. Unde? În trupul Său. Noi o avem, dar trebuie să ne comportăm ca atare, trebuie să credem că o avem pentru că Dumnezeu ne ridică mai sus.

În „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită” citim:

„Oh, diavolul urlă în legătură cu aceasta!

De ce urlă el?Pentru că adevărul manifestat al făgăduinţei Cuvântului este numai în Ea.”

Nu Îl puteţi găsi la baptişti sau în altă parte, ci doar în Ea, deoarece Capul vine numai la Trup.

Învierea are loc numai în Trup, Răsăritul Soarelui este numai în Trup, Lumina Vieţii este numai în Trup şi Viaţa Sângelui este numai în Trup, de aceea, nu putem avea parte de aceasta nicăieri în altă parte. Este numai în Ea.

De aceea urlă diavolul. De ce sunt mânioşi oamenii pe voi? Nu pentru că mergeţi la o biserică diferită. Ei sunt obişnuiţi cu aceasta, sunt învăţaţi să treacă cu vederea şi să accepte aceasta. Nu au nimic împotrivă dacă nu îţi tai părul, nici dacă porţi sau nu porţi un acoperământ şi nici dacă iei Cina sau nu o iei. Ei n-au nici o problemă cu aceasta, dar dacă spuneţi: „Acesta şi numai acesta este Adevărul”, atunci vă urăsc.

Vreţi să vedeţi venind la suprafaţă un duh religios? Când îi spuneţi cuiva că este greşit şi că există o singură cale dreaptă, dintr-o dată veţi vedea cum va ieşi la suprafaţă un duh religios care vă va ataca. Cum este posibil aşa ceva?

„De ce mă urăşti? În urmă cu cinci minute totul era în ordine.” Pentru că nu sunt ei, oamenii, ci este un duh care se află în spatele lor. Dar de ce urlă diavolul?

Pentru că adevărul manifestat al făgăduinţei Cuvântului este numai în Ea.

Isus a spus: „Dacă Eu scot diavolii afară prin degetul lui Dumnezeu, voi cu ce îi scoateţi?” Vedeţi, El a stat singur, iar Biserica Sa va sta singură.”

Va veni o zi în care adunarea locală la care mergi sau prietenul tău creştin de la serviciu nu va mai sta alături de tine. Va veni un timp când cel cu care aveai cândva discuţii, cu care ai mers la rugăciune şi ai participat la studii biblice, nu va mai sta lângă tine. De ce? Pentru că aşa cum a spus fratele Branham,Mireasa trebuie să stea singură, aşa cum a trebuit să stea Isus singur. Când a trecut prin încercare, chiar şi apostolii Săi s-au îndepărtat de El, iar Mireasa trebuie să stea şi Ea singură.

Nu vă lăsaţi prinşi de alte lucruri, ci staţi pe Cuvânt şi numai pe Cuvânt.”

„El a stat singur şi Biserica Sa stă singură. Ea nu este agăţată de nimic. El a fost identificat de Dumnezeu ca fiind un trup în care locuia Dumnezeu, iar Biserica este identificată ca Trupul Său, făcând acelaşi lucru. Ea este Trupul Său, Adevărul manifestat al Cuvântului Său făgăduit pentru zilele din urmă.”

Ea este El. Nu există nici o altă cale! Ea este El, şi Ea şi numai Ea stă pe Cuvântul Său.

Credeţi că vom avea pe altcineva care să stea cu noi pe aceasta? Nicidecum! Mireasa este singura care a primit Mesajul, care crede în venirea Domnului, care crede că Norul acela a fost Domnul nostru, Îngerul puternic care a coborât, Peceţile care s-au deschis, Hristos care a venit să ia chip în Mireasa Sa, fiindcă Ea este singurul loc în care locuieşte Hristos.

Credeţi că veţi determina pe altcineva să stea cu voi pe aceasta? Nu! Eu voi sta la fel ca Pavel şi mă voi închina Tatălui meu pe calea pe care ei o numesc „erezie”.

Mireasa va sta singură, va sta ca un preot, după rânduiala lui Melhisedec, cu Sângele pe mâinile Sale. Lumea va respinge Sângele lui Isus Hristos, dar Mireasa Lui Îl poartă.

„De aceea, urlă diavolul. Aceste organizaţii mari vor ridica ceva pentru a o reduce la tăcere, dar nu o vor face niciodată. Ea va fi luată sus, nu va fi redusă la tăcere. Acum, Ea este înviată prin puterea Cuvântului legitimat care i-a fost făgăduit. Amin!

Ei nu ne pot reduce la tăcere, fiindcă suntem deja înviaţi. Nu ne pot opri să ne manifestăm pentru că ne manifestăm deja. Nu ne pot ucide pentru că suntem vii în vecii vecilor. Ei nu ne pot omorî, nu ne pot reduce la tăcere şi nu ne pot face nimic. Poate ne vor răni trupul puţin, dar este doar un trup, nu sunt eu.

Peceţile au fost rupte şi eu ştiu cine sunt, ştiu că nu sunt omul acesta care se vede. Peceţile au fost rupte, aşa că înţelegerea firească nu mai există. Acum, ştiu cine sunt, ştiu că sunt acest Cuvânt, şi stau pe Cuvânt şi numai pe Cuvânt, iar dacă va trebui să stau singur, voi sta singur. Este Fiul înviat. Unde străluceşte El? În Mireasa Sa. Să nu lăsaţi pe nimeni să vă sperie sau să vă reducă la tăcere pentru că noi avem ceea ce au nevoie ei.

A fost un timp când spuneam: „Sunt în ordine pentru că merg la o biserică bună. Îl iubesc pe Isus, deci sunt bine”. Dar nu sunt bine pentru că Viaţa a venit în Trup, iar dacă vrem să avem Viaţa veşnică, trebuie să venim în Trup.

Diavolul urlă pentru că nu-i place că manifestarea acestui ceas este în Mireasă şi numai în Mireasă. Dar nu ne vor putea reduce la tăcere.

Prieteni, nimeni nu va găsi Calea fără acest Adevăr. Ei nu ai nevoie de noi, ci de Adevăr. Nu suntem noi. Noi nu putem judeca, dar se judecă ei singuri. Cuvintele pe care le-a spus Isus i-au judecat pe cei din timpul Lui, iar astăzi este la fel. Dacă cineva aude acest Cuvânt şi Îl respinge, s-a judecat deja singur.

Prieteni, nu depinde de noi să-i facem pe oameni să creadă. Noi suntem aici, dar Isus a zis: „Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?” Credeţi că aceasta este valabil pentru viitor? Noi suntem aici.

Vă amintiţi Norul care a apărut în anul 1963? Vă amintiţi că era alb, că era o perucă albă? Acela era Judecătorul, Autoritatea supremă, Divinitatea. Unde a mers acel Nor, acea Divinitate, acel Judecător? În Trup, în Mireasă, iar acum, Ea judecă lumea. Coacerea voastră judecă lumea, iar la coacerea voastră, fiecare alt rod din câmp trebuie să ajungă la coacere. Totul ajunge la maturitate deplină sub această Lumină. Este adevărat?

Aşadar, dacă Mireasa ajunge la maturitate, trebuie să ajungă la maturitate deplină şi viţa falsă şi orice altceva. De ce vedem ecumenismul avansând nebuneşte? De ce vedem guvernele mergând în acelaşi fel? Ce se întâmplă? Toate acestea ne arată că Mireasa ajunge la maturitate deplină. Noi judecăm deja pământul prin simplul fapt că trăim şi manifestăm Cuvântul. De fapt, nu noi judecăm, ci Cuvântul pe care Îl avem. Noi nu vrem să piară nimeni, dar dacă nu le oferim Cuvântul, ei vor muri din pricina păcatului. Numai Cuvântul poate ierta păcatul, iar noi dorim să-L dăm tuturor.

Astfel, folosim fiecare ocazie care ni se dă, fiecare uşă care ni se deschide, pentru că dorim să dăruim Cuvântul, Cuvântul care sângerează, Ispăşirea, Viaţa, pe Isus Hristos, şansa la Viaţa veşnică.

Soarele a răsărit, dar unde străluceşte? În voi şi în mine. El străluceşte în strălucire şi Lumină. Să-i invităm pe oameni înăuntru.

Slăvit să fie Domnul! Amin!

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *